Kim Clijsters
Kim Clijsters | |
Date personale | |
---|---|
Poreclă | Killing Kim, Kim Kong |
Născută | (41 de ani)[1][2][3][4] Bilzen, Flandra, Belgia[5][6][3][7] |
Părinți | Lei Clijsters[*] |
Frați și surori | Elke Clijsters[*] |
Căsătorită cu | Brian Lynch[*] (din )[3] |
Cetățenie | Belgia[8][9][10] |
Ocupație | jucătoare de tenis[*] |
Poreclă | Killing Kim, Kim Kong |
Țara | Belgia |
Reședință | Bree, Belgia |
Înălțime | 1,74 m |
Greutate | 68 kg |
Debut profesionist în | 1997 |
Mâna cu care lovește | dreapta |
Venituri în carieră | 24.545.194 $ |
Simplu | |
Victorii-înfrângeri | 523–132 (79.85%) |
Număr titluri | 41 |
Cea mai bună clasare | Nr. 1 (11 august 2003) |
Rezultate la simplu la turneele de Mare Șlem | |
Australian Open | C (2011) |
Roland Garros | F (2001, 2003) |
Wimbledon | SF (2003, 2006) |
U.S. Open | C (2005, 2009, 2010) |
Alte turnee | |
Turneul Campioanelor | C (2002, 2003, 2010) |
Jocurile Olimpice | QF (2012) |
Dublu | |
Victorii-înfrângeri | 131–55 (70.43%) |
Număr titluri | 11 |
Cea mai bună clasare | Nr. 1 (4 august 2003) |
Rezultate la dublu la turneele de Mare Șlem | |
Australian Open | QF (2003) |
Roland Garros | C (2003) |
Wimbledon | C (2003) |
US Open | QF (2002) |
Alte turnee de dublu | |
Championships | F (2003) |
Dublu mixt | |
Rezultate la dublu mixt la turneele de Mare Șlem | |
Roland Garros | 3R (2000) |
Wimbledon | F (2000) |
US Open | 2R (2012) |
Competiții pe echipe | |
Fed Cup | C (2001) |
Cupa Hopman | RR (2001, 2002, 2003, 2004) |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Kim Antonie Lode Clijsters (n. 8 iunie 1983 la Bilzen, Belgia) este o jucătoare profesionistă de tenis din Belgia . A câștigat 41 de turnee WTA în carieră, și a jucat cel puțin în semifinale la toate cele patru turnee de Mare Șlem, câștigând în trei rânduri Openul Statelor Unite și odată Openul Australian. A ocupat locul întâi mondial atât în clasamentul la simplu, cât și la dublu. S-a retras din activitate în 2007, la vârsta de 24 de ani, pentru a se dedica vieții personale[11]. După puțin peste doi ani de pauză, a revenit în activitate în 2009 și a câștigat pentru a doua oară Openul Statelor Unite, devenind prima mamă care triumfă într-un turneu de Grand Slam de la Evonne Goolagong în 1980 și prima jucătoare care câștigă la New York din postura de invitată[12]. În februarie 2020, aceasta revine a doua oara în circuitul profesionist, debutând la turneul de la Dubai, pierzând în primul tur cu Garbine Muguruza.
Copilăria
[modificare | modificare sursă]Kim Clijsters s-a născut în Bilzen, un oraș din zona flamandă a Belgiei. Tatăl său, Lei Clijsters, a fost un fotbalist care a evoluat la echipe precum FC Bruges și Standard Liege, adunând 40 de selecții în echipa națională de fotbal a Belgiei. Lei Clijsters a decedat în 2009, din cauza unui cancer pulmonar[13]. Mama lui Kim, Els Vandecaetsbeek, a practicat gimnastica, devenind campioană națională a Belgiei. Kim are o soră mai mică, Elke, aceasta practicând la rândul ei tenisul, dar retrăgându-se în 2004 din cauza unor accidentări.
Cariera
[modificare | modificare sursă]La vârsta de 6 ani a început să practice tenisul la clubul Tennisdel din Genk. La 11 ani devine campioană națională la juniori și este remarcată de antrenorul Bart Van Kerckhoven, care o va pregăti până în anul 1996. În acest an, ajunge la școala de tenis Wilrijk din Antwerp unde îl întâlnește pe antrenorul Carl Maes care va deveni antrenorul ei până în iunie 2002.
Junioratul
[modificare | modificare sursă]Debutează în turneele internaționale de juniori în 1997, la Florența unde se califică până în sferturile de finală. Primul trofeu îl obține în Slovacia, la un turneu de sală în februarie 1998, în același an mai jucând alte patru finale, una singură câștigată: Cupa Prințului, în decembrie, în Statele Unite ale Americii.
1999
[modificare | modificare sursă]În 1999, Kim Clijsters debutează în circuitul profesionist, primul său turneu fiind în țara sa natală, la Antwerp, unde ajunge până în sferturile de finală. La Wimbledon intră încă din calificări, dar ajunge pe tabloul principal unde este eliminată în turul patru de Steffi Graf. În același an, ajunge în turul trei la US Open, unde este învinsă de Serena Williams, pentru ca în toamnă să obțină primul său trofeu, la Luxemburg. Urmează apoi primul titlu la dublu, cucerit la Bratislava, unde a făcut pereche cu Laurence Courtois.
2000-2002
[modificare | modificare sursă]Începe anul 2000 cu un nou succes, câștigând turneul de la Hobart, pentru ca în martie 2001 să ajungă în prima finală a unui turneu din prima categorie, Indian Wells, unde este însă învinsă de Serena Williams. Tot în 2001 joacă și prima finală de Mare Șlem, la Roland Garros, însă pierde în fața americancei Jennifer Capriati cu 12-10 în setul decisiv. În 2002, se califică în semifinale la Australian Open, unde este eliminată de Capriati, dar la finalul anului ajunge în premieră la Turneul Campioanelor, pe care îl și câștigă, după ce le învinge printre altele pe Justine Henin și surorile Williams, Venus în semifinale și Serena în finală.
2003-2004
[modificare | modificare sursă]În 2003, Clijsters a câștigat nouă turnee la simplu și șapte la dublu, ajungând și în două finale de Mare Șlem, la Roland Garros și la US Open, ambele pierdute însă în fața lui Justine Henin. Urcă în premieră pe primul loc în clasamentul mondial, pe 9 noiembrie, dar până la finalul anului este depășită de Henin. Începutul lui 2004 îi aduce o nouă finală de Grand Slam, la Melbourne, dar tot compatrioata sa, Justine Henin, o învinge în ultimul act. La Indian Wells suferă o accidentare la încheietura mâinii stângi, și după o serie de operații a ratat aproape întreg sezonul, participând la un singur turneu între mai 2004 și februarie 2005.
2005
[modificare | modificare sursă]Ajunsă pe locul 133 în lume, Kim revine în circuit la Antwerp, în februarie, unde este învinsă în sferturi de Venus Williams. În martie-aprilie câștigă consecutiv turneele de la Indian Wells și Miami, unde învinge o serie de jucătoare din primele 10, între care Elena Dementieva sau Amelie Mauresmo, iar în finale dispune de Lindsay Davenport, respectiv Maria Șarapova și a reintrat între primele 20 de jucătoare în clasamentul WTA. În toamna anului 2005, Clijsters a câștigat primul turneu de Mare Șlem, Openul Statelor Unite, după ce pierduse patru finale în turneele majore. În finala la New York, Kim nu a avut nicio emoție, trecând de franțuzoaica Mary Pierce în două seturi și 65 de minute[14].
2006-2007
[modificare | modificare sursă]În ianuarie 2006 ajunge până în semifinalele Openului Australian, unde însă abandonează în disputa cu Amelie Mauresmo din cauza unei accidentări la gleznă. Revine în circuit după doar două săptămâni, la Antwerp, unde pierde finala. În vară ajunge în semifinale la Roland Garros și Wimbledon, învinsă de fiecare dată de Justine Henin, însă în august înainte să-și apere titlul la US Open, se accidentează din nou la mâna stângă, la un turneu la Montreal și are nevoie de o pauză de peste două luni pentru a se recupera. Revine abia în octombrie, când își apără titlul la Hasselt, în Belgia.
În 2007 se oprește din nou la un prag de finala Openului Australian, învinsă de Șarapova, după ce în sferturi trecuse de fostul lider mondial, Martina Hingis. Ajunge apoi în finală la Antwerp și în optimi la Miami, pentru ca în luna mai să fie învinsă în primul tur la Varșovia, de Julia Vakulenko din Ucraina. Acesta avea să fie ultimul ei meci până în august 2009.
Retragerea și revenirea
[modificare | modificare sursă]Pe 6 mai 2007, Clijsters a anunțat că se retrage din activitate din cauza accidentărilor[11]. Doi ani mai târziu, în 26 martie 2009, a declarat într-o conferință de presă că a primit invitații de a participa la turneele de la Cincinnati și Toronto, în august, și le va accepta, dorind să participe și la US Open[15].
A doua carieră[16] a belgiencei a început la Cincinnati, unde le-a învins pe Marion Bartoli, locul 13 mondial, Patty Schnyder, locul 20 și pe Svetlana Kuznețova, locul 6 și deținătoarea titlului la Roland Garros, înainte să fie învinsă de liderul mondial, Dinara Safina, în sferturile de finală. La Toronto, a trecut în turul secund de Viktoria Azarenka, a noua jucătoare a lumii, însă a fost eliminată în runda a treia de Jelena Jankovic.
A primit o invitație pentru a evolua și la US Open, unde a trecut pe rând de Viktoria Kutuzova, Marion Bartoli și Kirsten Flipkens, pentru a o înfrunta în optimi pe Venus Williams. S-a impus în fața celei de-a treia jucătoare a lumii cu 6-0, 0-6, 6-4 iar în sferturi a trecut de chinezoaica Na Li în două seturi. În semifinale a învins-o pe Serena Williams, locul doi mondial și deținătoarea trofeului. Victoria a venit după ce Williams a fost penalizată când Clijsters avea minge de meci, pentru un conflict cu o arbitră de linie[17].
În finală a învins-o pe daneza Caroline Wozniacki, obținând a 14-a victorie consecutivă la US Open, unde nu mai jucase după victoria din 2005. Kim a devenit prima deținătoare a unui wild-card care triumfă la Openul Statelor Unite[18] și prima mamă care se impune într-un Grand Slam după Evonne Goolagong, la Wimbledon în 1980[12].
2010-2011
[modificare | modificare sursă]Anul 2010 a început perfect pentru Clijsters, belgianca impunându-se în turneul de la Brisbane unde a fost desemnată principală favorită. În finală, ea a învins-o pe compatrioata Justine Henin[19], jucătoare revenită în circuit după o pauză de peste un an. La Openul Australian, Clijsters a fost eliminată în turul trei de rusoaica Nadia Petrova.
La Gala Premiilor Laureus, în luna martie, Clijsters a primit premiul pentru revenirea anului 2009[20]. Începutul lunii aprilie a adus al 37-lea trofeu pentru belgiancă, învingătoare în turneul de la Miami pentru a doua oară în carieră, după succesul din 2005. În finală, Clijsters a trecut cu un categoric 6-2, 6-1 de Venus Williams[21].
O accidentare la mușchi a forțat-o să renunțe la aproape tot sezonul pe zgură și să rateze astfel participarea la Roland Garros. La Wimbledon a fost desemnată cap de serie numărul opt, și a învins-o în turul patru pe Justine Henin în trei seturi, dar apoi a cedat în sferturile de finală în fața viitoarei finaliste Vera Zvonareva. După o pauză de o lună, Clijsters a revenit în turneul de la Cincinnati la care s-a calificat în finală fără a ceda vreun set, trecând printre altele de foștii lideri mondiali Dinara Safina și Ana Ivanovic. În ultimul act, după ce a cedat primul set și a salvat trei mingi de meci, Clijsters a învins-o pe Maria Șarapova cu 2-6, 7-6(4), 6-2, urcând pe locul patru în clasamentul mondial.
La Openul Statelor Unite a fost desemnată cap de serie numărul doi. S-a calificat fără a ceda vreun set în sferturile de finală, deși între adversare au fost Petra Kvitová și Ana Ivanović. În sferturi a trecut în trei seturi de Samantha Stosur, repetând apoi performanța și în semifinale, în fața lui Venus Williams. Finala a fost fără istoric, Clijsters trecând în doar 59 de minute de Vera Zvonareva[22].
După turneul de la New York, Clijsters a luat o pauză, revenind abia în octombrie, la Turneul Campioanelor, competiție pe care a și câștigat-o, pentru a treia oară în carieră. în finală, a trecut de liderul mondial Caroline Wozniacki[23].
În ianuarie 2011, în Australia, a ajuns până în finala turneului de la Sydney, pierdută în fața chinezoaicei Na Li. La primul Grand Slam al anului, la Melbourne, a ajuns din nou în ultimul act, fără a ceda vreun set. Adversara în finală a fost din nou Na Li, de această dată câștig de cauză având Clijsters, în trei seturi. A fost primul ei succes în Openul Australian[24].
Luna februarie i-a adus lui Clijsters revenirea pe prima poziție a ierarhiei mondiale după aproape cinci ani. Kim a adunat suficiente puncte pentru a o detrona pe Caroline Wozniacki în urma calificării în semifinalele turneului de sală de la Paris[25].
Viața personală
[modificare | modificare sursă]În decembrie 2003, Kim Clijsters, atunci în vârstă de 21 de ani, anunța pe site-ul personal de internet că a fost cerută în căsătorie de jucătorul australian de tenis Lleyton Hewitt, 23 de ani[26]. Căsătoria celor doi era programată în Australia, în februarie 2005, urmată de o petrecere pentru prietenii apropiați la Castelul Saint-Paul din Lummen (Belgia). Cei doi se cunoscuseră în 2000, la Openul Australiei și își anunțaseră logodna după o croazieră romantică la Sydney.
După numai câteva luni, în octombrie 2004, tot pe site-ul personal, Kim anunța că cei doi s-au despărțit, nunta fiind anulată[27]. Mesajul era scurt: "Kim și Lleyton au decis de comun acord să pună capăt relației lor din motive personale. Evident, nu se mai pune problema unei căsătorii", nedorind să explice motivul separării, singura precizare fiind că este vorba de ceva personal.
În octombrie 2006, Kim anunța logodna cu jucătorul american de baschet Brian Lynch care evoluează la echipa din orașul Bree. De asemenea, ea declara că se va retrage din tenis pentru întemeierea unei familii[28]. În iulie 2007, tatăl ei a declarat că fiica sa este însărcinată, urmând să devină mamă la începutul lui 2008[29]. Pe 27 februarie 2008, Kim a dat naștere unei fete, pe care a botezat-o Jada Ellie[30].
Rezultate
[modificare | modificare sursă]Turnee câștigate
[modificare | modificare sursă]Legenda |
Grand Slam (4) |
Turneul Campioanelor (3) |
Turneu categoria I (7) |
WTA Tour (27) |
La simplu (41)
[modificare | modificare sursă]Nr. | Data | Turneu | Suprafață | Adversară în finală | Scor |
1. | 20 sept. 1999 | Luxemburg, Luxemburg | sintetic indoor | Dominique Monami | 6-2 6-2 |
2. | 10 ian. 2000 | Hobart, Australia | ciment | Chanda Rubin | 2-6 6-2 6-2 |
3. | 30 oct. 2000 | Leipzig, Germania | sintetic indoor | Elena Likhovțeva | 7-6 4-6 6-4 |
4. | 23 iul. 2001 | Stanford, SUA | ciment | Lindsay Davenport | 6-4 6-7 6-1 |
5. | 24 sept. 2001 | Leipzig, Germania | sintetic indoor | Magdalena Maleeva | 6-1 6-1 |
6. | 22 oct. 2001 | Luxemburg, Luxemburg | ciment indoor | Lisa Raymond | 6-2 6-2 |
7. | 29 apr. 2002 | Hamburg, Germania | zgură | Venus Williams | 1-6 6-3 6-4 |
8. | 7 oct. 2002 | Stuttgart, Germania | ciment indoor | Daniela Hantuchová | 4-6 6-3 6-4 |
9. | 21 oct. 2002 | Luxemburg, Luxemburg | ciment indoor | Magdalena Maleeva | 6-1 6-2 |
10. | 4 nov. 2002 | Turneul Campioanelor, Los Angeles, SUA | ciment indoor | Serena Williams | 7-5 6-3 |
11. | 6 ian. 2003 | Sydney, Australia | ciment | Lindsay Davenport | 6-4 6-3 |
12. | 3 mar. 2003 | Indian Wells, SUA | ciment | Lindsay Davenport | 6-4 7-5 |
13. | 12 mai 2003 | Roma, Italia | zgură | Amelie Mauresmo | 3-6 7-6 6-0 |
14. | 16 iun. 2003 | 's-Hertogenbosch, Olanda | iarbă | Justine Henin | 6-7 3-0 Ret |
15. | 21 iul. 2003 | Stanford, SUA | ciment | Jennifer Capriati | 4-6 6-4 6-2 |
16. | 4 aug. 2003 | Los Angeles, SUA | ciment | Lindsay Davenport | 6-1 3-6 6-1 |
17. | 6 oct. 2003 | Stuttgart, Germania | ciment indoor | Justine Henin | 5-7 6-4 6-2 |
18. | 20 oct. 2003 | Luxemburg, Luxemburg | ciment indoor | Chanda Rubin | 6-2 7-5 |
19. | 3 nov. 2003 | Turneul Campioanelor, Los Angeles, SUA | ciment indoor | Amelie Mauresmo | 6-2 6-0 |
20. | 9 feb. 2004 | Paris, Franța | sintetic indoor | Mary Pierce | 6-2 6-1 |
21. | 16 feb. 2004 | Antwerp, Belgia | sintetic indoor | Silvia Farina Elia | 6-3 6-0 |
22. | 7 mar. 2005 | Indian Wells, SUA | ciment | Lindsay Davenport | 6-4 4-6 6-2 |
23. | 23 mar. 2005 | Miami, SUA | ciment | Maria Șarapova | 6-3 7-5 |
24. | 13 iun. 2005 | Eastbourne, Anglia | iarbă | Vera Dușevina | 7-5 6-0 |
25. | 31 iul. 2005 | Stanford, SUA | ciment | Venus Williams | 7-5 6-2 |
26. | 14 aug. 2005 | Los Angeles, SUA | ciment | Daniela Hantuchová | 6-4 6-1 |
27. | 21 aug. 2005 | Toronto, Canada | ciment | Justine Henin | 7-5 6-1 |
28. | 10 sept. 2005 | US Open, SUA | ciment | Mary Pierce | 6-3 6-1 |
29. | 2 oct. 2005 | Luxemburg, Luxemburg | ciment indoor | Anna-Lena Groenefeld | 6-2 6-4 |
30. | 30 oct. 2005 | Hasselt, Belgia | sintetic indoor | Francesca Schiavone | 6-2 6-3 |
31. | 7 mar. 2006 | Varșovia, Polonia | zgură | Svetlana Kuznețova | 7-5 6-2 |
32. | 30 iul. 2006 | Stanford, SUA | ciment | Patty Schnyder | 6-4 6-2 |
33. | 5 nov. 2006 | Hasselt, Belgia | sintetic indoor | Kaia Kanepi | 6-3 3-6 6-4 |
34. | 12 ian. 2007 | Sydney, Australia | ciment | Jelena Janković | 4-6 7-6(1) 6-4 |
35. | 13 sept. 2009 | US Open, SUA | ciment | Caroline Wozniacki | 7-5 6-3 |
36. | 9 ian. 2010 | Brisbane, Australia | ciment | Justine Henin | 6-3 4-6 7-6(6) |
37. | 3 apr. 2010 | Miami, SUA | ciment | Venus Williams | 6-2 6-1 |
38. | 15 aug. 2010 | Cincinnati, SUA | ciment | Maria Șarapova | 2–6 7–6(4) 6–2 |
39. | 13 sept. 2010 | US Open, SUA | ciment | Vera Zvonareva | 6-2 6-1 |
40. | 31 oct. 2010 | Turneul Campioanelor, Doha, Qatar | ciment | Caroline Wozniacki | 6-3 5-7 6-3 |
41. | 29 ian. 2011 | Australian Open, Melbourne, Australia | ciment | Na Li | 3-6 6-3 6-3 |
La dublu (11)
[modificare | modificare sursă]Finale pierdute (19)
[modificare | modificare sursă]
|
|
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Kim Clijsters, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ Kim Clijsters, GeneaStar
- ^ a b c The Bud Collins History of Tennis[*] , p. 687 Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ „Kim Clijsters”, Internet Movie Database, accesat în
- ^ http://espn.go.com/tennis/player/results/_/id/376/kim-clijsters Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://www.crwflags.com/fotw/flags/be-vlibr.html Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ https://flagspot.net/flags/be-vlibr.html Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://espn.go.com/espnw/news-commentary/article/8859420/australian-open-maria-sharapova-makes-quick-work-kirsten-flipkens-makes-quarterfinals Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://espn.go.com/espnw/news-commentary/article/11166882/buzz-was-usa-falls-belgium-2014-world-cup-gains-fans-barack-obama-drew-brees Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://espn.go.com/tennis/player/_/id/376/kim-clijsters Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ a b Cristi Tulea (). „S-a retras Kim Clijsters”. sportm.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b I.G. (). „Uimitoarea Kim Clijsters”. ziare.com. Accesat în .
- ^ NewsIn (). „Tatăl tenismenei Kim Clijsters a decedat la vîrsta de 52 de ani”. gsp.ro. Accesat în .
- ^ Cotidianul (). „În sfârșit, Kim Clijsters”. infonews.ro. Accesat în .[nefuncțională]
- ^ Antena3 (). „Kim Clijsters și-a anunțat revenirea în tenis”. antena3.ro. Accesat în .
- ^ Agerpres (). „Kim Clijsters reintră la Cincinnati”. tenisdecamp.ro. Accesat în .
- ^ Valentin Lupu (). „Serena Williams a înjurat arbitrii ca la ușa cortului!”. libertatea.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Realitatea (). „Kim Clijsters a câștigat turneul de Mare șlem US Open”. realitatea.net. Accesat în .
- ^ Adrian Ilincescu (). „Clijsters - Henin 6-3, 4-6, 7-6 (8)/ Entuziasmant”. hotnews.ro. Accesat în .
- ^ Sorin Breazu (). „Încă un premiu Laureus pentru Bolt”. evz.ro. Accesat în .
- ^ Onlinesport (). „Kim Clijsters a demolat-o pe Venus Williams in finala de la Miami”. onlinesport.ro. Accesat în .
- ^ Valentin Sorescu (). „US Open: Clijsters, campioana pentru a treia oara”. sport365.ro. Accesat în .
- ^ Ștefan Găvan (). „Clijsters, regină la Doha!”. adevarul.ro. Accesat în .
- ^ Bogdan Petrache (). „Clijsters a câștigat, în premieră, Australian Open”. adevarul.ro. Accesat în .
- ^ Valentin Sorescu (). „Kim Clijsters si-a asigurat primul loc in ierarhia WTA”. sport365.ro. Accesat în .
- ^ Mediafax (). „Kim Clijsters si Lleyton Hewitt se vor casatori în 2005”. apropo.ro. Accesat în .
- ^ Adevărul (). „Kim Clijsters si Lleyton Hewitt s-au despartit”. adevarul.ro. Accesat în .[nefuncțională]
- ^ Antena3 (). „Kim Clijsters se mărită”. stiri.acasa.ro. Accesat în .
- ^ Adevărul (). „Kim Clijsters este însărcinată”. adevarul.ro. Accesat în .[nefuncțională]
- ^ GSP (). „Clijsters a născut”. gsp.ro. Accesat în .