Timoc

Pagina „Timok” trimite aici. Pentru aria protejată cu acest nume vedeți Timok (sit SCI).

Români din Iabucovăț (Serbia) în costume populare

Românii din Serbia și Bulgaria (1910)

Timocul sau Timacul în dialectul local, Valea Timocului sau "capătul" Craina Timocului (în sârbește Тимочка Крајина / Timočka Krajina), este o regiune ('krajna') situată în nordul peninsulei Balcanice (în estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei), de-a lungul văii râului Timoc și în zonele montane adiacente acesteia. Este formată din părți ale districtelor sârbești Braničevo, Bor și Zaječar, precum și regiunea bulgară Vidin. Uneori, regiunea a mai fost numită în mod savant Tribalia (după tribali, o ramură a dacilor din Antichitate care a trăit în nord-vestul Bulgariei de azi) sau Podunavia (Sub-Dunăreana) în Evul Mediu. În această regiune trăiește o importantă populație românească, numită de către sârbi și bulgari „rumuni” sau „vlași” (vlahi). Conform recensământului sârbesc din 2011, aceasta comunitate numără 35.330 de persoane în documente, în vreme ce asociațiile românilor din Timoc estimează că ar fi circa 300.000.

O altă importantă comunitate românească din Serbia este cea a românilor din Voivodina. Aceștia însă, contrar situației celor din Timoc, se bucură de multe drepturi politice și sociale, între care reprezentarea în viața administrativă și politică, scoli în limba română, biserici (greco-ortodoxe și greco-catolice) în limba română, redacții și emisiuni de limba română, presă scrisă în limba română.

Istorie

În secolul al IV-lea, Valea Timocului făcea parte din Dioceza Dacia, respectiv din provincia Dacia Ripensis. Anterior, regiunile Valea Timocului si Valea Moravei au făcut parte din provincia romană Moesia. În total, aceasta zonă a făcut parte din Imperiul Roman timp de aproximativ 500 de ani, adică de 3 ori mai mult decât zona de la nord de Dunăre

Estul Serbiei este o parte a vetrei străromâne

Regiunea dintre râurile Timoc și Morava în 1740

În mileniul I î.Hr., regiunea Moravă Timoc a fost populată de diverse triburi de traci, printre care tribalii. În secolul al IV-lea î.Hr. populației autohtone i s-au adăugat celții scordisci. În perioada 60–44 î.Hr, teritoriul este inclus statului dac condus de Burebista. În anul 29 î.Hr. zona este cucerită de către romani și inclusă provinciei Moesia. Administrația romană menționează triburile Timaci, Timachi intre Naissus și până la Dunăre (Lederata, etc), în toată regiunea muntoasă descrisă de râurile Timocul Alb, Timocul Negru și Timocul Repede. Este construită Via romana spre Dunăre și Dacia, care apar și pe harta Tabula Peutingeriana. O importantă consecință a stăpânirii romane este romanizarea populației autohtone. După retragerea administrației romane din teritoriile de la nord de Dunăre în 271 („Retragerea aureliană”), cea mai mare parte a regiunii este inclusă noile provincii Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea. Aici s-a așezat o parte din populația fostei provincii Dacia.

Împăratul roman Galerius s-a născut în această regiune, pe moșia familiei unde a construit înainte de moarte palatul fortificat Felix Romuliana, dedicat memoriei mamei sale, Romula (astăzi în satul Gamzigrad), în apropiere de actualul oraș Zaječar. La o distanță de circa 60 km sud-est, spre Dii/Vidin, s-a născut nepotul acestuia, viitorul împărat Maximinus Daia.

Prin evoluția Imperiului Roman de Răsărit spre un stat creștin, și prin invazia slavilor din secolele al V-lea–al VII-lea, se conturează perioada bizantină. În urma stabilirii slavilor, teritoriul a fost inclus Primului Țarat Bulgar, care a adoptat creștinismul prin țarul Boris I în 864. Liturghia creștină și-a însușit atunci limba slavonă, zona fiind sub obediența patriarhatelor de la Peć și Ohrid.

Limitele Serbiei medievale. Timocul nu a aparținut niciodată în întregime vreunui stat sârbesc, iar vestul regiunii doar pentru o scurtă perioadă de timp. Granița răsăriteană a Serbiei a fost, de regulă, râul Morava, iar zona a aparținut alternativ statelor bulgare, Bizanțului și apoi Imperiului Otoman

Populația romanizată s-a menținut în zonele muntoase și a fost numită de slavi Vlasi, Vlaši, Vlašić, Vlašina, Vlahina, Stari Vlah, Romanija planina ș.a. pe durate diferite, slavizându-se parțial între secolele al XIV-lea și al XIX-lea în majoritatea acestor zone, dar rămânând până în ziua de azi în bazinul Timocului, în care se vorbește limba română. După disoluția țaratului bulgar, a urmat revenirea stăpânirii bizantine, apoi al Doilea Țarat Bulgar. După divizarea acestuia din urmă, teritoriul a revenit țaratului de la Vidin.

În perioada divizării țaratului bulgar, pe malul stâng al Dunării, etnicii români au cristalizat diferitele voievodate formând Țara Românească, a cărei extremitate vestică cuprindea malul opus zonei de vărsare a Timocului în Dunăre. Voievodul și domnul acestei țări de la cumpăna secolului al XV-lea, Mircea cel Bătrân, se intitula „mare voievod și domn [...] stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei [...] și pe amândouă părțile pe toată Podunavia...”. Această „Podunavia” a fost localizată în unele lucrări recente a fi în zona Timocului. Acolo aveau moșii (latifundii) unii nobilii valahi, ceea ce explică utilizarea referirii la Podunavia („Sudul Dunării”, din slavonă) de către unii domnitori munteni din secolele următoare. Tradiția populară a reținut în Timoc construirea de către Mircea a Mănăstirii Coroglași (azi Miloševo).

Biserica mănăstirii Coroglași, ridicată de Mircea cel Bătrân

Către sfârșitul secolului al XIV-lea, Țaratul de la Vidin a intrat complet sub stăpânirea Imperiului Otoman. Stăpânirea otomană a fost întreruptă doar de o scurtă perioadă habsburgică (1718-1739). Pe durata dominației otomane, teritoriul a fost inclus într-o mare unitate administrativă, numită eyaletul Rumeliei, care cuprindea mare parte din peninsula Balcanică otomană.

În regiunea Cranian (Vranje) ldin Serbia de sud-est sunt următoarele toponime: Surdulica, Otulie, Danciul (Dancul), Margini (Marzini), Dealu Românilor sau Vlașki Dol (Vlaski Dol), Calea Romanilor sau Vlașki Put dar și Vlasotnice, râul Vlasina și lacul Vlasina. In Vlasotnice, un recensământ din 2011 indica 10 familii de români.

La începutul secolului al XIX-lea, răscoalele sârbești au dus la apariția Serbiei autonome. Statul inițial format în 1817 nu se întindea până la Timoc (ci doar în apropierea pașalâcului de la Belgrad), dar începând cu 1833, a cuprins și această regiune. În timpul primei răscoale sârbești împotriva turcilor (1804-1806) eroul Caragheorghe, pentru a putea face legătura cu trupele rusești din zona Vidinului, a cerut să se răscoale și populația din Timoc, care aparțineau pașei de la Vidin. Cu anumite ocazii, românii s-au aliat cu sârbii, însă nu aveau multe de câștigat din acest tip de politică. Cu alte ocazii s-au împotrivit unor răscoale, cum a fost cea condusă de haiducul Veljko Petrović. Împreună cu o armată de 3.000 de oameni, Caragheorghe a distrus atunci unele sate locuite de români, aceștia fiind alungați spre răsărit, și cerând încă din anul 1809 ca granița răsăriteană a viitoarei Serbii să fie râul Timoc. La Pacea de la București din mai 1812, sultanul turc a refuzat să cedeze zonele Timocului Negru și Kraina. Astfel, până în 1833, granița răsăriteană a Serbiei era masivul muntos Omolia (Homolije), neexistând astfel vecinătate cu Țara Românească.

Anexiunile teritoriale ale Serbiei din 1833 în raport cu frontierele stabilite în 1817

Eroul național sârb Miloš Obrenović a reluat mișcarea de eliberare a poporului său, și a obținut în aprilie 1815 extinderea limitelor Serbiei și reușind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est, ajungând la marginile Timocului, însă nu a cucerit și Timocul și Kraina. Având protecția Rusiei, la Pacea de la Adrianopole din 1829 și prin Hatișeriful de la 1830, Obrenovici a obținut autonomia Serbiei și a cerut și anexarea Timocului și Krainei. Rusia avea trupe în Țara Românească (pe care o guverna în virtutea Regulamentului Organic), care trei ani mai târziu, au intervenit și au ocupat Timocul, iar granița cu restul Imperiului Otoman a fost stabilită pe râul Timoc, separând practic regiunea într-un Timoc sârbesc și unul otoman (sau bulgăresc). De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, un stat al sârbilor a reușit să se învecineze cu Țara Românească. Obrenovici a inițiat imediat un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc, ca și a altor minorități cu prezență semnificativă în noile teritorii, cum ar fi albanezii. Dascălii români au fost înlocuiți de alții sârbi, care nu vorbeau româna. Toți locuitorii au fost forțați să-și modifice numele adăugând terminația „-ici, -ovici sau -evici”. Procesul de asimilare forțată a etniilor nesârbe a durat zeci de ani, și a crescut în intensitate și complexitate.

În 1878, Serbia a devenit stat independent, iar teritoriile otomane locuite de bulgari au obținut și ele larga autonomie de care se bucurase Serbia până atunci.

În 1883, în timpul Răscoalei din Timoc, au avut loc lupte între țăranii și meseriașii din Timoc pe de o parte și trupele regulate sârbești pe de altă parte. Răscoala a fost determinată de Criza Regală provocată Nikola Pašić, liderul Partidului Radical, câștigător în alegeri, pe fondul mai vechilor abuzuri ale autorităților locale și ale guvernelor centrale. Mulți țărani au fost uciși și condamnați după terminarea răscoalei. Pašić însuși, condamnat la moarte, a fugit și s-a adăpostit în Bulgaria. Timocul și prezența lui Pašić în Bulgaria au stat la baza izbucnirii scurtului Război Sârbo-Bulgar în noiembrie 1885. Sub pretextul evacuării unui pichet de grăniceri din zona de vărsare a Timocului în Dunăre, Serbia a atacat Bulgaria, care însă a adus rapid trupe și a oprit înaintarea sârbilor.

Ultima expansiune teritorială a Serbiei în Timoc a avut loc în 1919, când în urma tratatului de la Neuilly sur Seine au fost anexate de la Bulgaria mai multe teritorii, printre care și o mică regiune situată între râul Timac și Munții Balcani, pe care bulgarii o denumeau Timoško și care era alcătuită din 8 localități (dintre care 7 erau în principal românești și una bulgărească). Această regiune a revenit pentru o scurtă perioadă în componența Bulgariei între 1941 și 1947.

La recensământul bulgăresc din 1924 au fost numărați 42.184 români în regiunea Vidin.

Comunitățiile române din Serbia au continuat să tipărească însă ziarul Vorba Noastră, la Zăiecar (dar acesta a fost interzis începând cu anul 1948, la fel ca ziarul bilingv Bilten din Pojarevăț). În aceași perioadă, în recensământurile oficiale, comunitatea română scade că număr, în mod inexplicabil altfel decât prin asimilare forțată, de la 93.444 locuitori în 1948 la 1.369 în 1961.

Majoritatea populației din Timac, locuind la sate, avea ca ocupație principală în trecut creșterea animalelor, negoțul cu lemne, vanătoarea și extragerea cărbunelui. După cel de-al Doilea Război Mondial, această zonă trece printr-un proces de industrializare rapidă. Sunt create mine de cupru și aur, iar cea mai mare parte a populației, neavând studii, a fost angajată ca personal necalificat. Personalul calificat era adus din marile orașe, fiindu-le oferite locuințe și diverse beneficii. Industrializarea rapidă a zonei a ridicat nivelul de trai, iar muncitorii au început să-și construiască locuințe și să investească în agricultură (achiziționând utilaje) pentru a-și spori producția.

Geografie

Arealul din estul Serbiei cu prezență a etnicilor români.

Regiunea Timoc este străbătută de râurile Timoc și Morava (ambii afluenți de dreapta ai Dunării). Cel mai mare oraș este Bor. La răsărit de râul Timoc, încep Munții Balcani (Haemus). Geografic, Valea Timocului este amplasată în Serbia central-sudică, la granița cu Bulgaria. Administrativ, această regiune este formată din părți ale districtelor Braničevo, Bor și Zaječar, pe teritoriul Serbiei și o parte din regiunea Vidin, pe teritoriul Bulgariei.

Demografie

Harta etnică a Peninsulei Balcanice din 1861

Harta etnică a Peninsulei Balcanice din 1898

Serbia

Articol principal: Evoluția demografică a românilor din Serbia]].

Harta interferențelor etnice româno-sârbești în regiunea Dunării. Conform statisticii oficiale (anii 1930-1931)

Harta localităților din Timocul sârbesc locuite de români, după evaluări românești din 1941. Harta are la bază datele culese de la prizonierii sârbi de origine română cantonați în Banat.

Timocul sârbesc are o populație de 712.050 de locuitori. Majoritatea populației este oficial de etnie sârbă, însă există un grup reprezentativ de români (împărțiți în statisticile oficiale în vlahi și români), care numără 35.330 de persoane (5,9%). Anumiți lingviști și oameni de știință, precum și organizațiile românești din Estul Serbiei ridică însă numărul românilor la 250.000 de locuitori Aceste estimări se bazează pe faptul că recensămintele sârbești din secolul al XIX-lea consemnau peste 150.000 de români, adică 10% din populația Serbiei și majoritatea absolută a estului Serbiei. La acestea se adaugă sporul natural demografic, precum și considerarea că nu a existat niciodată un exod a populației românești din zonă.

Români din satul Zdrelo (Serbia)

Vlahilor/românilor din Valea Timocului (Serbia), vorbitori de limbă română, nu le sunt conferite drepturi deși conform recensământului din 2011, vlahii din Serbia numără aproximativ 35.330 de oameni față de cei 29.332 declarați români (predominant în Voivodina). Statisticile și politica guvernului sârb fac distincția între români (prezenți mai ales în Voivodina) și vlahi (care predomină în Valea Timocului). În unele declarații ale guvernului sârb se recunoaște că "membri ai acestei populații, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele românești, iar limba și folclorul conduc spre varianta originii lor românești. Reprezentanții minorității vlahe susțin originea lor română", însă încă se face o diferență majoră între cele două grupuri etnice. Conform recensământului amintit mai sus vlahii/românii constituie o minoritate reprezentativă în comunele Kučevo (28,3%), Boljevac (26,7%), Zagubica (22,4%), Bor (18,2%), Majdanpek (12,2%), Petrovac (10,9%), Golubac (9,9%), Negotin (7,5%), Zaječar (4,8%). România încearcă de un timp încoace să deschidă un consulat la Bor, însă autoritățile sârbe nu au permis acest lucru.

În mass-media, în zona Timocului se recepționează posturi radio din România vecină, cu emisie din județul Mehedinți. În anii 2010, postul de radio Galaxy din acea zonă a tratat mai pe larg problemele românilor timoceni.

Bulgaria

Structura etnică a Bulgariei conform recensămâtului din 1892

Harta localităților din Timocul bulgăresc locuite de români, din 1941.

Regiunea bulgară Vidin are o populație de 130.074 locuitori, din care câteva mii sau mai mult sunt români (exemplu satul Gâmzova, populat aproape exclusiv de români, care singur are cateva mii de locuitori). Si aici, drepturile românilor nu sunt bine respectate, desi autoritățile bulgare promit un sprijin important comunității românești, în înființarea de școli și dezvoltarea mass-mediei. Totuși, nici una din aceste promisiuni nu s-a concretizat până astăzi. Datorită lipsei învățământului în limba maternă, tot mai mulți copii nu mai vorbesc românește. În 2007, Bulgaria a aderat împreună cu România la Uniunea Europeană, ceea ce va permite stabilirea unor legături mai strânse între comunitățile românești din cele două țări. De asemenea, podul Calafat-Vidin, inaugurat in 2013, ar putea spori legăturile dintre Timocul bulgăresc și România.

Vezi și

• Româna timoceană
• Bojan Alexandrovič
• Antiromânism
• Moscopole
• Aromânii din Albania
• Aromânii din Serbia
• Asociația sârbo-aromână Lunjina

Bibliografie suplimentară

• Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977 - recenzie1 Arhivat în 23 februarie 2014, la Wayback Machine. - recenzie2 Arhivat în 23 februarie 2014, la Wayback Machine.
• C. Constante, Anton Galopenția, Românii din Timoc: Românii dinitre Dunăre, Timoc și Morava, Tip. "Bucovina" I. E. Torouțiu, 1943
• N.A. Constantinescu, Chestiunea timoceană, Editura Litera, 2000.
• Atlasul lingvistic român. Graiurile dintre Morava, Dunăre și Timoc. Vol. I, IV. Autori: Petru Neiescu, Eugen Beltechi, Ioan Faiciuc, Nicolae Mocanu. Prefață de Nicolae Mocanu, București, Editura Academiei Române, 2021, XXXV + 313 p, LIII + 328 p.

Legături externe

• Răscoala din Timoc, 1883
• [2] Urmele imperiului roman in Timoc
• Revista Timocul (1939) Arhivat în 6 martie 2009, la Wayback Machine.
• Vlahii din Timoc refuză să renunțe la graiul romănesc
• Povestea românilor timoceni la „Te vezi la știrile ProTv” - reportaj video din Valea Timocului cu Cristian Tabără (sau aici)
• Romanii de la sud de Dunare, tradati de propriii parlamentari Arhivat în 10 august 2011, la Wayback Machine., 22 noiembrie 2008, Petrica Rachita, România liberă

Despre Timocul sârbesc

• Cum a devenit Timocul o prioritate pentru România Arhivat în 4 noiembrie 2011, la Wayback Machine., 3 noiembrie 2011, Sabina Fati, România liberă
• Federația Rumânilor din Sârbie Arhivat în 27 septembrie 2007, la Wayback Machine. (în engleză Arhivat în 22 decembrie 2008, la Wayback Machine.)
• Biserica Mălăinița, singurul lăcaș de cult unde se aude vorba românească^{[nefuncțională]}, 6 ianuarie 2007, Sorin Ghica, România liberă
• Patriarhia i-a abandonat pe romanii din Valea Timocului^{[nefuncțională]}, 17 iunie 2006, Ion Zubascu, România liberă
• Otilia Hedeșan: Timocenii (documente pentru identitate) capitolul 1; capitolul 2 Arhivat în 26 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Românii din Timoc strigă după ajutor Arhivat în 29 ianuarie 2009, la Wayback Machine.
• Romani cu vize pentru Romania^{[nefuncțională]}, 29 decembrie 2006, Sorin Ghica, România liberă
• Raport legat de drepturile românilor din Serbia (engl.)
• Valea Timocului - A doua biserică românească Arhivat în 2 aprilie 2012, la Wayback Machine., 25 august 2005, Ana Maria Luca, Jurnalul Național
• Românii din Banatul sârbesc în perioada interbelică (cu referiri și la cei din Timoc) Arhivat în 17 februarie 2008, la Wayback Machine.
• Limba lui care o lasă, blăstămat să fie-n casă Arhivat în 31 martie 2012, la Wayback Machine., 9 noiembrie 2006, Carmen Plesa, Alex Nedea, Jurnalul Național
• Portile de Fier - Stramutati in tara altora Arhivat în 25 februarie 2012, la Wayback Machine., 10 noiembrie 2006, Carmen Plesa, Alex Nedea, Jurnalul Național
• Acolo unde saracii satului sunt altii Arhivat în 31 martie 2012, la Wayback Machine., 9 noiembrie 2006, Carmen Plesa, Alex Nedea, Jurnalul Național
• 1941: Românii din Timoc cer alipirea cu Patria mumă^{[nefuncțională – arhivă]}, Dana Honciuc, Historia
• Observatorul: Din culisele Conferinței de pace de la Paris
• Acord româno-iugoslav referitor la recunoașterea apartenenței vlahilor din Valea Timocului la minoritatea românească Arhivat în 28 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Ion Gherman - Românii din Valea Timocului (românii timoceni)
• Românii timoceni din Serbia dau în judecată Guvernul de la Belgrad^{[nefuncțională]}, 21 martie 2007, Gardianul
• O investiție românească în Serbia - intâmpinată cu agresivitate Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Românii din Serbia invață românește Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Costume populare românești și sârbești din Timoc Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Românii din Timoc – Serbia – încântați de mânăstirile din Vâlcea
• "Românii din Serbia" în revista Geopolitica Arhivat în 28 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Romanii din Valea Timocului, recunoscuti drept minoritate nationala Arhivat în 8 octombrie 2012, la Wayback Machine., 16 august 2007, Cristina Darmina Iamandi, România liberă
• Reportaj despre români timoceni emigrați în statele scadinave Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine., 5 aprilie 2003, Curierul Național
• Romanii din Voivodina si Timoc la inceputul mileniului III Arhivat în 22 august 2014, la Wayback Machine., 1 martie 2003, Curierul Național
• “Vlahii niciodată n-au fost români”- susțin “specialiștii” de la revista sârbă Timocka Revija-Crimi Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine., 12 iulie 2003, Curierul Național
• Valentin Hossu Longin - Sa nu-i uităm, pe cei... uitați! Arhivat în 5 aprilie 2012, la Wayback Machine., 25 ianuarie 2003, Curierul Național
• Copiii românilor din Valea Timocului, in tabără în România Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine., 6 august 2003, Curierul Național
• Protest împotriva atacurilor anti-românești din Serbia Arhivat în 17 octombrie 2007, la Wayback Machine., 24 octombrie 2003, Curierul Național
• Copii ai fraților timoceni, în tabără la Timișoara Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine., 19 iulie 2003, Curierul Național
• Reprezentantul Consiliului Europei a fost in Valea Timocului^{[nefuncțională]}, 26 septembrie 2007, România liberă
• Crucea românilor din Timoc Arhivat în 26 februarie 2021, la Wayback Machine.
• În Timoc s-au pus piatra de temelie a celei de-a patra biserici românești Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine.
• Festivalul romanilor din Valea Timocului^{[nefuncțională]}, 2 mai 2008, Ziua
• "Invatam singuri romaneste" Arhivat în 9 mai 2008, la Wayback Machine.
• Teorii antiromânești: vlahismul și moldovenismul Arhivat în 9 februarie 2019, la Wayback Machine.
• Raport pentru românii timoceni Arhivat în 13 august 2020, la Wayback Machine.
• VIDEO Serbia: Atacuri armate impotriva liderilor comunitatii romanesti din Timoc si Voivodina - Diaspora, 20 decembrie 2011, V. M., R. P., HotNews.ro

Despre Timocul bulgăresc

• Romanii din Bulgaria Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine.
• 35 de sate de romani de "mana a doua"^{[nefuncțională]} - reportaj din regiunea Vidin, 2 noiembrie 2006, Anca Aldea, Jurnalul Național
• Romana, limba de circulatie internationala Arhivat în 28 iulie 2012, la Wayback Machine., 1 noiembrie 2006, Ioana Alexandra Raduca, Jurnalul Național
• Limba romana moare pe malul bulgaresc Arhivat în 28 iulie 2012, la Wayback Machine., 31 octombrie 2006, Alex Nedea, Ionela Gavriliu, Jurnalul Național
• Oltenii din Bulgaria - reportaj din regiunea Vidin, 15 ianuarie 2007, Evenimentul zilei
• Coloniștii români timoceni din Cadrilater Arhivat în 6 martie 2008, la Wayback Machine.
• Articol despre mănăstirea Bacikovo Arhivat în 1 martie 2008, la Wayback Machine. (cu referiri importante și la românii timoceni)
• Zilele folclorului românesc în Bulgaria Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine., 6 septembrie 2003, Curierul Național