Șoimul și floarea fragului

Şoimul şi floarea fragului

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

Sus, în vârf de brăduleţ,

S-a oprit un şoimuleţ,

El se uită drept în soare

Tot mişcând din aripioare.

Jos la trunchiul bradului

Creşte floarea fragului. [1]

Ea de soare se fereşte

Şi de umbră se lipeşte.

„Floricică de la munte,

Eu sunt şoim, şoimuţ de frunte,

Ieşi din umbră, din tulpină,

Să-ţi văd faţa la lumină,

C-au venit până la mine

Miros dulce de la tine,

Cât am pus în gândul meu

Pe-o aripă să te ieu

Şi să mi te port prin soare

Pân' te-i face roditoare

Şi de mine iubitoare."

„Şoimuleţ duios la grai,

Fiecare cu-al său trai.

Tu ai aripi zburătoare

Ca să te înalţi la soare,

Eu la umbră, la răcoare,

Am menire-nfloritoare.

Tu te legeni sus, pe vânt,

Eu mă leagăn pe pământ.

Du-te-n cale-ţi, mergi cu bine,

Făr-a te gândi la mine,

Că e lumea-ncăpătoare

Pentru-o pasăre ş-o floare!" [2]

[1] În Carpaţi pădurile sunt pline de fragi ce cresc mai cu seamă la rădăcina brazilor. Acel soi de fragi sunt lungăreţi, roşii şi foarte parfumaţi. [2] Cugetare poetică şi de o filozofie adâncă.