Anxio

Anxio de Duiliu Zamfirescu

Pescar cu luntrea vopsită-n verde
Anină-ți pânza sus de catarg;
Vântul ne-a bate, și ne vom pierde
Spre larg, spre larg.

Fata cu sânul ars de căldură,
Rămâi nebuna, așa cum ești,
Și ia-ți ghitara, zi lung din gură
Că mă iubești.

Ce-atâta trudă ș-atâtea gânduri
Pe învechitul disc de pământ,
Când mai la urmă tot patru scânduri
Îți știu de rând!

Rămas în lume dintr-o poveste,
Anzio, marea-ți m-a luminat
Toată morala vieții este
Un sărutat.