Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                
Va ô cuntinutu

Venezzuela

Dâ Wikipedia, la nciclupidìa lìbbira.
Venezzuela
Venezzuela

(Bannera du Venezzuela)

(Stemma du Venezzuela)

Muttu: Dios y Federacion

Lucalizzazzioni

Dinuminazzioni ufficiali: 'Republica Bolivariana de Venezuela
Innu nazziunali: Gloria al Bravo Pueblo
Lingua ufficiali: Spagnolu
Capitali: Caracas (5.329.355 ab./ 2005)
Forma di cuvernu: Ripubblica
Attuali capu di statu: Nicolás Maduro
Attuali capu dû cuvernu: Elias Juan Milano
Cuntinenti: Amèrica Miridiunali
Superficî:
 - Tutali
 - % acqua

912.050 km²
0.3%
Abittanti (ô 2005): 28.384.225 ab
Dinsità: 27 ab./km²
Ndipinnenza: Da Spagna, 5 di lugghiu, 1811
Valuta: bolivar venezzuelanu
Fusu urariu: UTC - 4
TLD: .ve
Prifissu telefonicu: +58
Membru ONU 1945


Lu Venezzuela (In Spagnolu Ufficialmenti República Bolivariana de Venezuela). È nu statu dell'Amèrica Miridionali ntà parte settentrionali du continenti, bagnatu dû mari de l'Antilli e dill'Oceanu Atlanticu e confine ccu Colombia, Brasile e Gujana. Tenadi na Superficie de 912.050 km², però rivenniche puru nu territoru de 150.000 km² intra a Gujana. E' na repubblica federali, cu parramentu bicamerali. A capitali è Caracas.

Ambienti Natuali

[cancia | cancia la surgenti]

Li Andi venezzuelani, a Ovest, su costituiti di dui cordigghieri ca sunnu diriggiuti versu a costa aggirannu u baciunu costieru du lacu de Maracaibo. A prima Cordigliera chilla de Perijà, percorredi a parte ovest du lacu, lungu u confine tra Colombia e Venezzuela, metre a sicunna, chilla de Mérida, se dirigiadi versu nordest, duvu culminadi cullu Pico Bolívar (5007 m), e prosegue versu est, a formare a cordigliara da Costa, ca se spingiadi verso a Valle dill'Unare.

Era priculumbina

[cancia | cancia la surgenti]

Si pinza ca l'èssiri umanu apparìu ntô tirritoriu ca oji è canusciutu comu Venezzuela circa 30.000 anni arrè, vinennu dû nord, di l'Andi e dî Caraibi.

Di ḍḍu mumentu nzinu ô prisenti, si distingunu quattru pirìudi: paleoindianu (15.000 a.C.-5000 a.C.), mesuindianu (5000 a.C.-1000 a.C.), neo-indianu (1000 a.C.-1500 d.C.) e indo-ispanicu ( 1500 nzinu ô prisenti). Li pirìudi paliuindiani e mesuindiani fùrunu caratterizzati pû sviluppu di strumenti pi cacciari armali granni comu lu megateriu, lu mastodonti e lu gliptodonti; accussì comu lu succissivu sviluppu di l'attrizzatura di pisci e dâ navigazzioni versu l'ìsuli dû Caraibi.

Primi populazzioni e pirìudu mesu-indianu

[cancia | cancia la surgenti]

Gruppi di pirsuni ca arrivàrunu duranti lu tardu Plistoceni, forsi dû Nord, accumìncianu a accupari la costa sittintriunali dû tirritoriu. Taima-Taima, Muaco e El Jobo sunnu arcuni dî posti ca hannu resti di sta pupulazzioni. La prisenza di sti gruppi acchiana armenu ô 13.000 a.C. L'umani ca vivìunu nna chiḍḍu ca ora è Falcón cunnividìunu lu sò habitat câ mega fauna comu li megateri, li gliptodonti e li tossudonti. La fauna di l'anni preistorici e priculumbiani era 'n parti cumposta di tapiri, tigri cu li denti di sabbia, armadilli giganti, ntra l'autri cosi.

L'archiòluggi idintìficanu nu pirìudu mesuindianu tra lu 7000 e lu 5000 a.C. e 1000 a.C. Nnâ stu pirìudu li gruppi di mega cacciatura di armali accuminciàrunu a furmari strutturi tribbàli cchiù urganizzati.

Pirìudu ndìgginu

[cancia | cancia la surgenti]

Lu sviluppu ca si virifica apprussimativamenti a pàrtiri dû 1000 a.C., ma assai diffirenti a sucunnu dî riggiuni, è canusciutu comu pirìudu ndìgginu. C'è nu sviluppu di l'agricultura tra vari gruppi.

A pupulazzioni ‘ndìggina nnô mumentu dû primu cuntattu cu li eurupei era di circa menzu miliuni di pirsòni ca abbitavanu chiḍḍu ca ora è u tirritòriu vinèzuelanu, iḍḍi avissiru arrivatu, dû nord, dâ riggiùni dû Calabozo; a ovest, l'Andi, e a nord, li Caraibi.Li principali pòpuli ‘ndìggini èranu li Chibchas nnî Andi, li Caraibi, situati ‘n quasi tutti li costi, e li Arawakos, stabbilìti ‘n parti dî costi e cchiù a sud, e li Wayúu, o Guajiros. Tuttavia, lu tirritoriu di l'attuali Venezzuela era assai diffirenti linguisticamenti e culturalmenti duranti lu pirìudu priculummianu, s'havi na basi pi affirmari ca li diversi gruppi ndìggini appartinìanu a armenu 16 gruppi linguìstici diversi ntra sti famigghi linguìstichi fussiru prisenti:

  • Famigghia Arawak
  • Famigghia caraibica
  • famigghia Chibcha
  • Famigghia Guajiban
  • Famigghia Sáliba-piaroa
  • famigghia tupi
  • Famigghia Yanomami
  • Famigghia macru-maku
  • famigghia jirajara
  • Famigghia Timoteu-Cuica

E ci sunnu macari nu certu nùmmaru di pòpuli ‘ndìggini ca parràvanu lingui isulati o nun classificati, li cui affiliazzioni nun sunnu pricisamenti canusciuti (Maku, Pumé, Sapé, Uruak, Warao, Guamo e Otomaco).

Dintra sti gruppi c’era macàri 'na diversitati nutevuli, addunca li famigghi Caraibi e Arawak occupàrunu nu tirritòriu assái vastu nto u quali trasìunu pòpuli ca parràvanu lingui diversi ma imparintati dintra ogni famigghia. Li riggiuni urientali, Guyana e cintrali dû paisi accussì comu parti dâ Zulia e dî chiani èranu abbitati di tribbù caraibi ca migràrunu dâ riggiuni di l'Orinoco, puru si cchiù tardu a causa dî guerri tirrituriali occuparu la costa sittintriunali dû Sud Amèrica. Li Arawakos dâ Amazzonia uccidintàli pupulàvanu li riggiùni di chiḍḍu ca oji è u statu di l’Amazzonia, nnî chiani e nnâ bona parti dû punenti e cintrali dû paìsi. Timoto-cuicas ntê muntagni di l'Andi e macari li Yanomami ntê giungli amazzonichi.

Li gruppi Chibcha dâ zona oggi canusciuta comu Colombia accuminciunu a tràsiri nnô tirritòriu di l’Andi vinèzzuelani. Li gruppi caquetío cumpàrinu ‘n Paraguana. Ci sunnu macari nichi migrazzioni di gruppi nnipinnenti ca abbitanu lu bacinu di l'Orinucu e àutri àrî nichi dû paisi. Quannu arrivaru li spagnoli, ntô Venezzuela ci foru nummarusi etnii ca parràvanu caraibi, arawako, chibcha, tupi-guaraní e àutri famigghi linguistichi. L'abburìggini usàvanu li ticnoluggìi pi custruiri casi, tirrazzi, dami, canali d'irrigazzioni, ecc. Vivìanu ‘n cumunità numadi, agricurtura sidintari, comu li chiantaturi di mais, na cultura ca richiedìa sistemi d’irrigazzioni e bacini pi cuntrullari l’acqua, c’èranu cacciaturi di vari armali, cullezzionisti di prudutti marini e piscatura, ca usavanu varchi fatti di nu troncu di nu troncu. àrvuru cascatu pi traspurtarisi, non cadìanu na palma si non c'era bisognu. Quarchi d'unu adattau lu tirrinu muntagnusu pi l'agricultura custruennu terrazzi, àutri custrueru mura di petra ntê vaddi pi urganizzari li culturi. Nnî Llanos, li pòpuli nativi custruìru 'na riti di strati ca culligàvanu li villaggi, criàru campi elevati pì aumintari a produzzioni agrìcula nnî àrî allagati, cuntrullannu accussì li allagamenti duranti a staggioni dî chiogghi.

Di solitu non purtavunu matiriali di riggiuni luntani pi custruiri li soi casi o li soi strumenti, accussì comu autri tipi di matiriali mpurtanti. Li casi di petra unifamiliari ntê riggiuni cchiù friddi, li churuata cullittivi fatti di lignu e palmi riunivunu lu gruppu di famigghi granni, li casi a stiletti Wayúus e Waraos erunu casi cumuni sustinuti supra stiletti ntê laguni e ntê mangrovi.

Lu scanciu cumpurtava lu scanciu di tùbbiri di muntagna pi frutti di chiani, mais pi frutti dû mari, pisci salatu pi manioc e accussì via. Li Kariña svilupparu granni àrii di scanciu, cultivannu cuttuni, manioca, àrburi di frutta e tabbaccu, ca scanciaru cu canoe e amachi. Produceru puru cestini, ceramichi, ornamenti d'argentu, pirli, scorci d'oru e di tartaruga ca attruvarunu nta l'arii luntani dô so' habitat. Li vistiti variàvanu a sicunna dâ riggiuni, picchì èranu fatti cu li fibbri naturali disponìbbili, pir esempiu, li vistiti di lana pû friddu di l’Andi e li guayuco pû caluri.

L'accumulu di ricchìzzi diversi nnî vari cumunità era fortimenti sanzionatu, picchì a prupietà era cullittiva, a produzzioni era suciali e nun ‘nnividuali, nnâ maggior parti di sti cumunità u manciari era di sòlitu priparatu pì tutta a pupulazzioni. Tuttavia, li rivinnicazzioni tirrituriali di quarchi pupulazzioni aggrissiva purtaru a granni guerri eserciti finu a 40.000 cristiani cummatteru ntâ guerra tra li Catuchi e li Techi.

Nnî autri riggiùni, li Warao, scappannu dî Caraibi, lassaru u sò tirritòriu ‘ncistràli e attruvàru 'na nova casa nnî canali dû delta dû ciumi Orinoco. L'urganizzazzioni suciali variava a secunna dâ riggiuni, c'èranu certi citati ca èranu custituiti 'n cumunità tribbali, giràrchichi, cu capi e autorità di paci, e àutri cu n'urganizzazzioni cumunitaria unni sulu lu sciamanu, lu guarituri e la guida spirituali avìanu nu rangu cchiù àutu, usavanu chianti pi scopi midicinali.

Era culuniali

[cancia | cancia la surgenti]

Primi viaggi e lu Cuvirnatu di Coquivacoa 1502

[cancia | cancia la surgenti]

Chiḍḍu ca â fini addivintò u Venezuela fu vistu e visitatu nnô agustu 1498 da Cristòfuru Culommu ca s’avvicinò â vucca dû ciumi Orinoco ca vinìa di l’Isuli Canarie, e viaggiò nnâ costa di l’Isula di Trinidad nzinu a forsi l’attuali Cabo de la Vela. Pinìsula di Guajira, ô est dâ Colombia. Chista era la prima vota ca l'eurupei vidìanu lu cuntinenti, l'ammiragghiu, osservannu la varietà di flora e fauna, chiamò l'aria "Terra dâ Grazia", ​​pi chiaramenti allusioni a l'Eden bibblicu.

Viaggi succissivi comu chiddu di Alonso de Ojeda, Diego de Lepe, Cristobal Guerra e Alonso Niño. Tra lu 1499 e lu 1502 dilimitarunu rapidamenti du purzioni di tirritoriu pi farili cuvirnatura, e esircitari la giurisdizzioni: una dî foci di l'Orinocu ô "morro de Maracapana", attuarmenti ntâ citati di Lechería, ntâ costa urientali dû Venezzuela, nu ària chi addivintò canusciuta comu Cuvirnatu di Cumaná, e di tannu 'n poi, costa nzinu a Cabo de la Vela, addivintò cchiù tardu lu Cuvirnatu di Venezuela o Cuvirnatu di Coquivacoa versu lu 1528.

XVI sèculu

[cancia | cancia la surgenti]

Ntô 1501, nu gruppu di frati franciscani stabbilìru na missioni a Puertu de Perlas â vucca dû ciumi Cumana, la prima ntô Regnu di Tierra Firme dû Novu Munnu. Sta missioni fu attaccata ‘n nummarusi occasioni da li ‘ndìggini dâ ària. Ntô princìpiu di dd’annu, arrivò n’àutra spidizzioni, cumposta di dui navi, cu Rodrigo de Bastidas e Juan de la Cosa, ca scanciaru cû pòpulu ‘ndìgginu.

Cumaná fu funnata ntô 1515, comu risurtatu di l'utopia di na manciata di frati duminicani e franciscani guidati dî frati Pedro de Córdoba e Antonio de Montesinos ca sunnavanu n'evangelizzazzioni pacifica, senza la prisenza di surdati e mircanti. Cumaná è la città cchiù antica tra chiddi ca s'attròvunu ancora, dî città funnati ntâ terraferma dû cuntinenti miricanu.

Versu lu 1523, lu navigaturi ginuvisi Giacomo Di Castiglione funnau na citati castigghiana nta l'isula di Cubagua cû nomu di Nueva Cádiz, unni ciurìu basatu supra l'enormi estrazzioni di pirli dê soi acqui e appoi cu lu cummerciu di schiavi di l'indiani di tuttu lu principali costa vicina.

Chista cità effimera è pirò la cchiù sòlida di chiddi custruiti ntô XVI sèculu ntô Venezzuela, vistu ca è tutta fatta di calicantu, mattuni e petra, a causa dâ ricchizza ginirata dô sfruttamentu dê pirli. Nun durau tantu comu nzidiamentu castigghianu, nzinu ô 1542, quannu fu abbannunatu a favuri dâ vicina Ìsula di Margarita, pi l'estinzioni finali di l'ostrichi ntê sò acqui, e calamità naturali comu nu pussìbbili tirrimotu e nu succissivu uraganu nta chiḍḍi anni. Tuttavia, la sò nfluenza comu entità ca irradiava la prisenza castigghiana ntô tirritoriu e comu basi pê spidizzioni ntô so nternu era nutevuli.

Ntô 1526, Juan de Ampies, vinutu di Santu Dumingu cu 60 surdati, sbarca ntâ pinìsula dû Paraguana unni fici n'accordu cû capu Manaure pi cuntinuari lu trafficu di genti autòctuni. Pi stu scopu pigghiau pussessu di arcuni tirreni favurèvuli e ntô 1527 funnau la citati di Santa Ana de Coro, la terza citati dû Venezzuela doppu Nueva Cádiz e Cumaná.

Cuvirnatu tudiscu ntô Venezuela: tempu dî Welser

[cancia | cancia la surgenti]

Carlu I di Spagna cuncedi l'amministrazzioni dû Venezuela â sucità Welser di Augsburgu 'n canciu di funni finanziari. Lu re prescrivi ca li Welser avìssiru a funnari nu certu nùmmuru di citati e prumòviri l'immigrazzioni, ma iḍḍi si didicàrunu supratuttu â ricerca di El Dorado e â riduzzioni ‘n schiavitù di l’indiani.

Ambrosio Alfinger (Ambrosius Ehinger) è lu primu Cuvirnaturi dâ pruvincia dû Venezuela ca li Welser chiamàrunu Klein Venedig (Vinezzia). Arrivò a Coro ntô 1529 e canciau lu sò nomu nta Nova Augsbugu Picca doppu urganizzau na spidizzioni e marciau versu l'Ovest. A la trasuta di nu lacu attaccau li tribbù dâ zona e funnò li cità di Nueva Ulm (oggi Los Puertos de Altagracia) e Nueva Norimberga (oi Maracaibo).

Dû 1529 ô 1538 li Welser registràru l'esportazzioni di circa 1.005 ‘ndìggini, puru si lu re Carlu I avìa già vietatu a schiavitù di l’indiani ntô 1528. Li spidizzioni fatti di Nicolaus Federmann, George von Speare e Felipe von Hutten significaru nu granni prubblema pâ città di Coro vistu ca sti Cuvirnanti la lassaru praticamenti abbannunata cu li cristiani ca ci vivìanu 'mpietusi e scuraggiati, pirchì essennu n'aria Supra la costa, la terra non era adatta pi chiantari e li vicini ca stavunu ddòcu accattàvunu tuttu ntê magazzini Welser a "prezzi abbusivi". Finu ô misi di jinnaru 1545, quannu Juan de Carvajal si prisintò comu funzionariu riali â sucità ca esistìa ntâ città. Incoraggiàlli a abbannunari ḍḍa terra pi chiḍḍa unni scurri nu granni ciumi, e ca è bona pi chiantari, ca avìa sentitu parrari di quarchi indianu dâ zona. Accussì la prima spidizzioni arrinesci a partìri cu fìmmini, picciriddi e quarchi armali. Nunstanti lu fattu ca foru prisintati diversi upiniuni nigativi picchì assài genti si scantavanu di pirdiri chiḍḍu picca ca c'avìanu arristatu, arrivaru lu 7 dicèmmiru 1545 'ntornu â Valli di El Tocuyo. Di cui si leggi nta l’anni succissivi di Don José Luis Cisneros: "La città è funnata nta n'ampia vaddrata furmata di li dui catini di muntagni; lu sò celu è un pocu malincunicu; lu sò timpiramentu è friddu; l'aria è molla e sana; la sò acqui sunnu sani e abbunnanti; la situazzioni è bedda..." (Cisneros, José Luis. 'Discrizzioni esatta dâ pruvincia dû Venezuela'. raccolta di libbra rari o curiusi ca trattunu di l'Amèrica. Madrid, 1912, pp.105- 108.)

Si nota ca Juan de Carvajal lassò Coro nzèmmula a Juan de Villegas ca avìa arrivatu a Coro ntô sittèmmiru 1544, ca numinò tinenti cuvirnaturi. Dopu ca la spidizzioni Welser arriva senza successu, si diriggeru versu El Tocuyo picchì la città di Coro fu spopulata e a chist'ùrtima fu cuntata di l'azzioni ca l'abbitanti avìanu pigghiatu ntê mani di Juan de Carvajal, ca causau la ràggia di Philipp von Hutten. Accussì arrivò ntô postu unni Carvajal s'avìa 'ncuntratu cu quarchi vicinu, e di l'arrivu dî membri dâ spidizzioni la cunversazzioni addivintò viulenti dû princìpiu. Vistu ca st'azzioni li lassò "èssiri li Cuvirnaturi di na città disabbitata", pi chissu von Hutten ordina ê sò cumpagni di disarmari li sustinitura di Carvajal, affirmannu ca la città arristava cu chiḍḍi ca vulìanu stari, ma nuddu Di l'òmini ca ci arristaru c'era non sarà mai capaci di risistiri ê forzi di von Hutten. Accussì pigghiaru l'armi e a nu certu puntu Bartolomé Welser "lu giòvini" rimprovera Carvajal e iḍḍu casca ntô fangu.

Juan de Carvajal s'arrizza doppu na brevi letargia e arricogghi l'òmini ca c'èranu, pigghiaru quarchi arma e si nni vannu appressu ê spidizziunari tidischi, ntra cui c'èranu puru li spagnoli.

Accussì si ncontranu n’àutra vota ntô menzu dâ strata e li discussioni turnunu n’àutra vota ma sta vota cchiù caudi. Fu nti ddu mumentu ca tuttu si trasfurmò nta na cummattimenta, cu l'òmini di Carvajal comu vitturi, ntâ quali mureru Bartolomé Welser, Philipp Von Hutten e àutri tri spagnoli. Chiddu ca succidìu addivintau canusciutu grazzi ê lamenti fatti di chiḍḍi ca scapparu.

La nutizzia arrivò prestu a l'aricchia di lu Re, ca nti nu prucessu prigiudizziatu e viloci urdinò l'arrestu e l'esicuzzioni di Carvajal, ca circau di difènnirisi dicennu ca tuttu chiddu ca fici era a vantaggiu di li famigghi c'avìa pigghiatu di lu dicadenti Coro ., e pô futuru dâ città appena criata. Nu misi e menzu doppu chiḍḍu ca succidìu, lu Giudici e futuru Cuvirnaturi Juan Pérez de Tolosa catturaru Juan de Carvajal. Impriggiunatu, nzinu ô prucessu lu 16 sittèmmiru 1546. Doppu èssiri statu cunnannatu a èssiri purtatu ligatu dâ priggiuni unni era â piazza principali pi mòriri 'mpiccatu, secunnu lu nutariu Juan Quincoces de la Llana. Quannu fu pronunciata la sintenza, Carvajal parrò e si rifiriu a l'autoritati dicennu "ca iḍḍu sulu era rispunzàbbili dâ morti di chiḍḍi genti e ca nuḍḍu àutru avìa a èssiri curpatu.". Juan de Villegas ntô giugnettu 1546 a causa dû prucessu di risidenza accuminciatu dô Juan de Frías pi l'assassiniu urchistratu di Carvajal, fu 'mpriggiunatu pi nu misi. Ma â fini nun arrinisceru a dimustrari la sò curpa, in parti picchì non c'era nuḍḍu pi tistimuniari cuntru di iḍḍu. L'assassiniu di Philipp von Hutten dû cunquistaturi Juan de Carvajal ntô 1546 porta ô crollu di l'amministrazzioni Welser ntô Venezzuela.

Secunna mitati dû XVI sèculu

[cancia | cancia la surgenti]

L'abdicazzioni di Carlu I di Spagna ntô 1556 porta cu iḍḍa la pèrdita difinitiva dî diritti di cummerciu pî tidischi.

Ntô 1561 u Venezuela vitti l’arrivu di Lope de Aguirre e i so’ seguaci dû Perù. Pigghiò pâ prima vota l'ìsula di Margarita ntô 1561. Di ddà partìu pi Borburata, unni sbarcò e cuntinuò la sò strata attraversu Valencia versu Barquisimetu. Nna chiḍḍu tempu causau lu terruri ntê pupulazzioni ca arrivàu cchî sò seguaci. Lu 27 di uttùviru dû 1561 agghica a Barquisimetu, unni fu ammazzatu dî sò stissi seguaci.

Lu XVI sèculu vitti la nascita cchiù tardu, di na manera cchiù o menu spàsmòdica e cu tanti vicissitudini, di citati castigghiani difinitivi e stàbbili, comu Coro (1527), Maracaibo (1578), Barquisimetu (1552), Mérida (1558), Trujillu (1558), El Tocuyo (1545), Valencia (1553), Barinas (1597), Caracas (1568), Cumaná (1569), Carora, La Asunción e San Tomé, in Guayana.

Pirati e contrabbannisti, principalmenti gruppi britannici e francisi, ma macari ulannisi, affliggiunu l'arii custieri dô Venezuela pi cchiù di dui sèculi. Tra l'attacchi cchiù mpurtanti ci sunnu chiddi di John Hawkins e di Francis Drake. John Hawkins sbarcò du’ voti nnâ città custiera di Borburata e vinnìu ddòcu schiavi ca avìa catturatu nnâ Guinea.

A finali dû signu XVI l'ordini culuniali fu stabbilitu e funzionatu nnâ forma di istituzzioni culuniali castellani, nzèmulla â Cabildo, â Iglesia, â Riali Hacienda e ô reggimi di l'encomienda ‘ndìggina. Ntô 1576 lu cuvirnaturi stabbilìu a Caracas, pi lu clima e pi éssiri bedda difinnuta di li pirati pi na sirra ca custava na città siparata dô litturali, na città unni va stari a capitali dû pajisi. Ntô 1584 si ni jierunu a Caracas i cuntaturi di l'Hacienda Riali e nta chista epoca stàvanu tutti li viscuvi già a Caracas.

Ciurisci lu cummerciu di furmentu, accussì comu l'allevamentu, l'estrazzioni d'oru e l'usanza di cuddiu pi l'espurtazzioni. Li schiavi foru ‘mpurtati pî piantagioni e pî sirvizzi dumèstici.

Pruvincia dû Venezzuela 1527

[cancia | cancia la surgenti]

Duranti la cunquista e la culunizzazzioni dû tirritoriu venizzuelanu, foru urganizzati diversi cuvirnatura o pruvinci, senza cuntinuità ntô tempu, comu chiddi di Nueva Andalucía o Cumaná, Coro, Venezzuela (o Caracas), Trinidad, Cuvirnatu La Grita, Nueva Estremadura o Mérida e chiḍḍa effimera a Barcillona, ​​ntô 1636. Si avissi a nutari ca funziunaru 'n manera nnipinnenti.

Li pruvinci di Caracas, Cumaná, Guayana e Maracaibo dipennunu nizziarmenti dâ Corti Riali di Santu Dumingu e appoi dâ Riali Curti di Santafè di Bogotá o dâ Vicirialtà di Nova Granada, nti vari uccasioni, altirnannu nta sta funzioni, spiciarmenti ntâ sfera giudizziaria , câ Corti Riali di Santu Dumingu, dipinnenti dô Viciriali dâ Nova Spagna.

XVII sèculu

[cancia | cancia la surgenti]

Lu XVII sèculu vitti la nàscita dû cacau (1615) comu pruduttu mpurtanti pi l'esportazzioni, accussì comu la canna di zùccaru, lu tabbaccu, lu sali e la peddi. Lu furmentu cala versu lu cunsumu dumèsticu, a causa di l'aumentu dâ pupulazzioni.

La funnazzioni fu urdinata versu lu 1618 di paisi di duttrina pi riuniri li indiani e nasceru paisi comu Turmero, Guarenas, Choroní, Petare, Baruta, La Victoria, Cagua, San Mateo, Santa Lucía, El Valle, Antímano, ecc., prumossu di l'ordini riali e lucalmenti di l'azzioni dô viscuvu e dô cuvernaturi, rispettannu chistu ordini.

Li citati custieri sunnu furtificati contra lu boom dî pirati. Foru custruiti furtizzi comu Araya a est (1622-1646), Pampatar e Santa Rusa a Margarita, San Antoniu a Cumaná o San Carlos de la Barra, a l'ingressu dû lacu Maracaibbu, ntô Statu di Zulia Maracaibo veni acchianatu dî pirati ntô 1642, e appoi cchiù voti nti àutri uccasioni, accussì comu a Gibbilterra, supra lu lacu stissu, Trujillu, Cumaná e Margarita.

La Cattidrali dû Vescuvatu si trasfirìu ntô 1637 di Coro, unni avìa risidetu dû 1530, a Caracas e li missioni comu istituzzioni di vari òrdini comu li franciscani e li gesuiti accuminciaru a esircitari lu sò 'nsidiamentu, urdinannu e evangelizzannu lu travagghiu di tuttu lu tirritoriu, la sicunna mità dû XVII sèculu.

Lu tirrimotu di San Bernabé ca succidìu ntô giugnu dû 1641 distruggìu la maggior parti di l'edifici a Caracas e ntê città vicini. Malatìi cuntaggiusi comu lu colera, lu morbillu, la morti nera e l'infruenza attaccanu li pupulazzioni castigghiani diversi occasioni, facennu distruzzioni ntra l'indiani, li schiavi e li spagnoli. Unu dî cchiù gravi abbinni ntô 1657, ca pruvucau tanti morti a Guarenas e àutri citati.

Versu lu 1780 l'istituzzioni di l'Encomienda de Indios s'estinsi 'n fasi.

XVIII sèculu

[cancia | cancia la surgenti]

Ntô 1728, lu scritturi dâ Nova Granada José de Oviedo y Baños scrissi Storia dâ cunquista e dâ pupulazzioni dâ pruvincia di Venezzuela, ca accamora òi è nu clàssicu dâ littratura e dâ storia nazziunali. José de Oviedo y Baños nascìu a Santa Fe de Bogotá ntô 1671 e murìu a Caracas ntô 1738.

Lu XVIII sèculu vidi l'arrivu dâ Cumpagnìa Riali Guipuzcoana, o Cumpagnìa di Caracas, ca fu funnata ntô 1728 e addivintau n'entità monopulizzanti dû cummerciu dû cacau e dâ vìnnita di prudutti mpurtati direttamenti dâ Spagna, comu li vini, lu furmentu, li tissuti e ferru, eliminannu sia pî produtturi lucali ca pî cunsumatura a possibbilità di accèdiri a n’autru mircatu, ca gènera enormi frizzioni suciali e animosità ntra produtturi e mircanti crioli contra chiḍḍa sucità, li sò misuri e, supratuttu, li sò pràttichi riguardanti a fissazzioni dî prezzi dî bèni.

Tuttavia, la funnazzioni dâ Sucità porta vantaggi, prumuvennu - pi lu sò ntiressi - lu sviluppu o l'ammigghiuramentu di l'infrastrutturi dê porti lucali, comu Puertu Cabello, Maracaibo, Coro e La Guaira, accussì comu la prutizzioni di tutta la costa dô ciumi Essequibo a Goajira, a ovest, e la sò difisa contra li contrabbannisti ca sabbutàbanu lu sò monopoliu. Li navi foru cuntrullati, li pacchi e li cali marini foru ispezziunati e li posti di cuntrollu dâ dugana e dê cuntrolli foru criati. Li sò pratichi munupulìstichi e esclusivi pruduceru diversi rivolti, una di chisti fu guidata dû zambu Andresote, a San Felipe, ntô 1735. Tuttavia, lu cchiù rilivanti succidìu a Barlovento, ca s'allungau cchiù tardu nzinu a Caracas, ntra lu 1748 e lu 1752, ca fu guidatu dû urìggini canarisi Juan Francisco de León e a cui si juncierunu tutti li settori emarginati dî pratichi dâ Cumpagnìa, cumprisi li schiavi Guipuzcoani, pardos e canari, pi chistu acquisìu li toni dâ rivuluzzioni suciali. Tutti dui fallisciunu pâ mancanza di supportu di l'élite criola lucali, ca dicidi di suttumèttirisi â Corona.

A mità dû XVIII sèculu foru funnati cità comu Angostura (1764), nta l'Orinucu, e San Fernando de Apure (1788) e àutri comu San Carlos, Calabozo e San Cristobal, nta l'Andi.

Li Gesuiti foru espulsi versu lu 1766, comu ntô restu di l'Amèrica pi òrdini riali. Autri Ordini comu l'Ordini dî Ricordi Agustiniani, ca urganizzaru missioni ntô Venezuela dâ Spagna e dî Filippini, arrivaru pi sostituiri li Gesuiti espulsi. Stu Ordini pruducìu la prima pirsuna beatificata dû Venezuela, Maria di San José Alvarado.

Ntô 1777 appi locu la ntigrazzioni dî vari pruvinci ntô cussiddittu Cuvirnatu dû Venezzuela e appoi ntô Capitaniu Ginirali dû Venezzuela, ca custituìu essenziarmenti l'attuali tirritoriu dâ nazzioni di tannu. Fu stabbilìtu u lìbbiru cummerciu e a Cumpagnìa Guipuzcoan s’estinguìu nnâ ḍḍu decenniu. Â fini dû sèculu, fu criata la Corti Riali di Caracas, cu giurisdizzioni giudiziaria pi ascultari li prucessi ntâ secunna istanza, ca sustituìu la vecchia Corti di Santu Dumingu nta chiḍḍa funzioni.

Capitania ginirali dû Venezzuela 1777

[cancia | cancia la surgenti]

Li pruvinci esistenti all'èbbica dâ criazzioni e di l'urganizzazzioni dâ Capitana Ginirali dû Venezzuela èranu, sparti dâ Pruvincia dû Venezzuela, fussiru:

Pruvincia di Trinidad, criata ntô 1532, dû cunquistaturi Antonio Sedeño, e d'urìggini sutta la giurisdizzioni di Santu Dumingu, doppu la sò ncorpurazzioni ntra la Capitana Ginirali, fu attaccata di na flotta ngrisa, chi uttinni la rinnuta dû postu, dû cuvirnaturi di l'ìsula, nta l'annu 1797, e la sò uccupazzioni fu arricanusciuta cû Trattatu di Amiens nta l'annu 1802.

Pruvincia di Nueva Andalucìa, riuniu li pricidenti pruvinci o cuvirnatura di Nueva Andalucìa e Paria, nta n'unica entità, ca 'n urìggini dipinnìa dâ Corti Riali di Santu Dumingu di l'annu 1569, nzinu a quannu fu suggetta â giurisdizzioni dû Viciriali dû Nova Granada, dû 1749 ô 1777.

Pruvincia di Margarita, l'ìsula fu pruvincia nzinu a l'annu 1600, quannu addivintò direttamenti addipinnenti dâ Curona spagnola nzinu ô 1777.

Pruvincia di Guayana, canusciuta macari comu Pruvincia di Angostura, e funnata ntô 1591.

Pruvincia di Maracaibo, furmata ntô 1740, cu l'unioni di li pricidenti pruvinci di La Grita e Mérida.

La Pruvincia di Venezzuela o Caracas, dipinnìa sempri dâ Corti Riali di Santu Dumingu, nti l'ìsula d'Ispaniola, nzinu ô 1718, quannu lu novu riggimi borbònicu ntâ Spagna, pi Dicretu Reggiu la fici dipenniri d'ora in poi dû novu Vicirignu di Nova Granada. Addivintau n'àutra vota nnipinnenti di stu Vicirignu di Nova Granada nta l'annu 1742. Trent'anni doppu, li tirritori dî pruvinci di Maracaibo, Guayana, Cumaná, dipinnenti di la Vicirialtà di Nova Granada, la pruvincia di Trinidad, dipinnenti di Santu Dumingu e Margarita, dipinnenti di la Curuna spagnola, foru junciuti pi furmari lu Capitaniu Ginirali di Venezzuela, cu capitali ntâ citati di Santiagu de Leon de Caracas, pi dicretu riali emanatu dû re Carlos III di Spagna, l'8 di sittèmmiru dû 1777.

L'autoritati dô Capitanu Ginirali cumprenni li quistioni di natura pulìtica, militari e ecunòmica, di tutti li pruvinci supramenziunati; Tuttavia, iḍḍi continuaru a dipenniri giudiziarmenti dâ Corti Riali di Santu Domingo, e i so’ cuvernaturi foru numinati direttamenti dâ Corona spagnola.

La nfruenza di Caracas comu citati cintrali di cuvernu ufficiali, e risidenza dû Cuvirnaturi nta n'aria ca cumprinnìa ecunòmicamenti diversi àutri cuvirnatura comu Nova Andalucia, Mérida o Guayana, nfruenza â fini pi ntigrari l'interu nzemi di pruvinci e cuvirnatura di l'aria venezzuelana ntunnu ô Cuvernu di Caracas.

L'ecunumìa culuniali dû Venezuela gira ntunnu a l'esportazzioni di peddi, furmentu, tabbaccu e cacau, cu boom nnî tempi diversi, stu pruduttu essennu lu cacau accussì apprizzatu all'esteru pâ so finezza, aroma e qualitati ca rinfurzau duranti l'urtimi dui sèculi lu sviluppu ecunòmicu di l'era culuniali, e ginirò 'na casta ‘lluminata di discinnenti dî cunquistatura, canusciuti comu Mantuani, ca basaru a sò ricchìzza e putiri supra stu pruduttu duranti chiḍḍi 2 sèculi.

Lu ‘Mperu spagnolu trascura e limita a promozzioni di l’istruzzioni nnî so’ culoni. Lu Venezzuela, essennu na pruvincia particularmenti pòvira doppu lu crollu di l'estrazzioni di pirli ntô XVII sèculu, è particularmenti scurdàtu. Mulatti e àutri gruppi nun hannu accessu mancu a n’istruzzioni di basi. Ntô 1727 la prima universitati fu criata ntô Venezuela, sèculi doppu ca fu fatta ntô Messicu o ntô Perù.

Ntô 1760, lu cuvirnaturi dâ pruvincia di Caracas cuncidìu lu pirmissu ô culunnellu di li ncigneri Nicolás de Castro di ntrodùciri li studi di matimàtica cu n'Accademia di Giumitrìa e Furtificazzioni esclusivamenti pî sò ufficiali. Manuel Centurión criau n'Accademia Militari di Matimàtica nta lu 1761. Ntô 1763, lu prufissuri Lorenzu Campíns y Ballester ntruducìu na Cattidra di Midicina.

Evuluzzioni pulìtica e ecunòmica â fini dû XVIII sèculu

[cancia | cancia la surgenti]

La forza militari ispanica è assà nica pâ pupulazzioni. Ntô 1777 ci sunnu 'n teoria circa 12.000 surdati pi na pupulazzioni di circa 800 mila cristiani. Accussì ntô 1797 li truppi ngrisi dô ginirali Abercromby cunquistaru facilmenti l'ìsuli di Trinidad e Tobbagu: lu cuvirnaturi José María Chacón y Sánchez de Soto avìa appena rinisciutu a mubbilitari circa cincucentu surdati scarsamenti armati contra n'armada cu 59 navi e 600 surdati di nfanteria.

Avènnu locu diversi tìmidi tintativi d'emancipazzioni, unu di chisti guidatu di l'ex schiavu José Leonardo Chirino a Coro, e n'àutru dî crioli Manuel Gual e José María España e dû spagnolu Juan Bautista Picornell nfruinzati di l'idei dâ Rivuluzzioni Francisi, nstaurata ntô La Guaira, chiamata Cuspirazzioni di Gual e Spagna. Li sò capi sunnu priggiuneri e arcuni foru 'mpiccati ntâ Chiazza Matrici di Caracas ntô 1799.

Alexander von Humboldt riporta ca a l'iniziu dû XIX sèculu lu Venezuela mpurtava prudutti dû valuri di cchiù assà di 35 miliuna di franchi di allura e ca quattru quinti di sta mercanzia vinìanu di l'Europa. Dici ca li peddi di Carora, l'amachi di Margarita e li cuperti di cuttuni Tocuyo fùrunu prudutti picca ‘mpurtanti "puru pû mircatu dumèsticu."

Nnipinnenza

[cancia | cancia la surgenti]

Causi dâ nnipinnenza

[cancia | cancia la surgenti]
Causi nterni
[cancia | cancia la surgenti]

Tra li causi nterni, si distinguìu la canuscenza di l'idei di l'illustrazzioni di parti dî "criolli". Custituìru nu gruppu suciali caratterizzatu di aviri nu liveddu istruzzionali àutu, addunca la sò priparazziuni ntillittuali e li sò cuntatti all'èstiru ci pirmitteru di 'mparari l'idèi rivuluzziunari.

Causas externas
[cancia | cancia la surgenti]

Pi quantu riguarda li causi esterni ca dettiru locu ê causi dâ nnipinnenza dû Venezuela, suttaliniamu li siguenti: L'idèi di uguagghianza, libbirtà e fraternità jocaru na nfruenza dicisiva supra lu spìritu dî crioli, oltri ê vari nnipinnenza ca nasceru ( nnipinnenza di li Stati Uniti, nnipinnenza di Haiti) e la Rivuluzzioni Francisi. La Rivuluzzioni Francisi nascìu ntô 1789, accussì l'idiali ca sta rivuluzzioni prumulgava di libbirtà, uguagghianza e fratirnitati agghicaru ntê culoni.

Lu mutivu cchiù mpurtanti di tutti fu la crisi pulìtica dâ Curuna spagnola. La Francia avìa nvasu la Spagna custrincennu lu re Carlu IV e sò figghiu Firdinannu VII a rinunciari ô tronu a favuri di Napuliuni, chi nstallau sò frati, Giuseppi Bonaparti comu re di Spagna Chistu porta â criazzioni dû propiu cuvernu ntô Venezzuela, nzinu a quannu Firdinannu VII turnau ô tronu dâ Spagna.

Primi passi versu la nnipinnenza dû Venezzuela

[cancia | cancia la surgenti]

 fini dû XVIII sèculu, li primi tintativi di nnipinnenza si virificàru ntô Venezzuela. Lu primu di chisti è na ribbillioni armata ntô 1795 cu José Liunardu Chirinos ô capu. L'àutra parra di na cuspirazzioni di Manuel Gual e José María España, ntô 1797, ed è la prima cu ràdichi pupulari. Tutti dui li tintativi non àppiru successu, cu li sò rispittivi capi eseguiti. Franciscu de Miranda, dâ sò parti, tintau dui voti ntô 1806 di nvadiri lu tirritoriu dû Venezzuela attraversu La Vela de Coro cu na spidizzioni armata di Haiti. Li sò ncursioni finìsciunu cu nu fallimentu a causa dâ pridicazzioni riliggiusa contra di iḍḍi e di l'indiffirenza dâ pupulazzioni.

Nnipinnenza dû Venezzuela

[cancia | cancia la surgenti]

La nnipinnenza dû Venezuela appi locu tra lu 1810 e lu 1823. Fu signata di dui eventi mpurtanti:

• A ‘nnipinnenza dî Stati Uniti dâ Nglaterra nnô 1776, spianannu a strata a autri culonî comu u Venezuela. • La Rivuluzzioni Francisi (1789)

Ntô 1806, lu criollu Franciscu de Miranda, pricursuri dâ nnipinnenza, fici na spidizzioni pi libbirari lu Venezzuela cu n'asèrcitu di Haiti e appujatu dî ngrisi Ntâ prima occasioni lu tintativu non fu successu. Miranda si rifuggiàu a Tobago e qualchi misi doppu circàu n'àutra vota, appi successu.

La data dû 19 aprili 1810 sinnau l'inizziu dâ rivuluzzioni venezzuelana e accuminzau la nnipinnenza dû Venezzuela. Vicente Emparan, allura era lu Capitanu Ginirali dû Venezzuela, fu livatu dû sò postu dû Cabildo di Caracas. Chistu desi lu postu â furmazzioni dâ Giunta Suprema di Caracas, la prima forma di cuvernu autònumu. La Junta cuvirnò nzinu ô 2 di marzu 1811, jornu ca fu nstallatu lu Primu Cungressu Nazziunali, n'entità ca numinau nu triunviratu cumpostu di Cristóbal Mendoza, Juan Escalona e Baltasar Padrón. Misi doppu, lu 5 di lugliu di dd'annu, fu dichiarata la nnipinnenza e lu 7 di lugliu dû stissu annu, l'Attu dâ Dichiarazzioni di l'Innipinnenza dû Venezuela fu firmatu â fini.

Macari accussì, li temperamenti s'arriscaldaru e assài rialisti stavanu chianificannu na cospirazzioni pi turnari ntô statu prima dô 19 aprili 1810, cu diversi citati ca s'alzaru pi chistu scopu, ntra cui Valencia, Caracas e Los Teques, cu lu supportu dâ guarniggioni di Portu Cabello e diversi truppi spagnoli di Maracaibo ca arristaru ancora ntê mani dê rialisti. La citati di Valencia fu dichiarata capitali dâ ripùbbrica lu 9 di jinnaru dû 1812 doppu ca la ribbillioni vinni abbassata, cu lu scopu d'assicurari l'attaccu dâ citati (accussì comu chiddu di àutri mpurtanti pupulazzioni dipinnenti, comu Portu Cabeddu) a li ntiressi nnipinnintisti. Nunustanti chistu, sta Prima Ripùbbrica cullassau cu l'arrivu di Dumìngu de Muntivirdi, ca ripigghiau lu cuntrollu dâ Pruvincia. Lu 25 giugnettu 1812, Miranda, Cumannanti 'n Capu di l'esercitu appena criatu, capitulò a San Mateu; Simón Bolívar e àutri surdati cunzignaru Miranda ê spagnoli guidati di Monteverde, ca ci dèsiru na littra pi lassari lu pajisi.

La riggiuni uccidintali, nzèmmula cu Atanasio Girardot e José Félix Ribas. Simón Bolívar, doppu aviri rinnutu pùbbricu lu cuntruversu Dicretu di Guerra â Morti, affruntau li rialisti nta quattru battagghi ntô percorsu pi Caracas. Â fini dâ campagna, lu 6 di aùstu trasi triunfanti a Caracas, unni fu titulatu Libbiraturi. Accussì accuminciò la Sicunna Ripùbbrica, puru si li cummattimenti cuntinuaru nta àutri banni dû paisi. Tuttavia, l'annu appressu scuppiò na ribbellioni fideli â Curona guidata di José Tomás Boves. La spinta viulenta dî sò truppi custrincìu li seguaci di Bolívar a ntraprìnniri l'emigrazzioni versu l'Est, seguita dâ cacciata dî patrioti dâ terraferma, cu cui cadìu la Sicunna Ripùbbrica.

Bolívar tintò na ripitizzioni dâ Campagna Ammirabbili pi sarvari la ripùbbrica, ma pi mancanza di supportu si trasfirìu ntâ Giamaica pi ottèniri lu supportu ngrisi, e poi a Haiti. Lu restu dî capi patrioti si rifuggiaru ddà. Pianificaru na spidizzioni ntâ terraferma, ca partìu ntô marzu 1816. Dopu aviri pigghiatu l'isula di Margarita, li ripubbricani cuntinuaru la sò prova attaccannu Carúpano e Maracay. Bolívar scappò sùbbitu doppu. Fu fatta na sicunna spidizzioni. Manuel Piar avìa rinisciutu a libbirari la Guyana. Bolívar apprufittò di chistu pi trasfirìrisi ddòcu nzèmmula ê truppi mircinari eurupei - principalmenti ngrisi - ca stavanu arrivannu ntô Venezuela attraversu l'Est. Bolívar pigghiò lu cumannu dî truppi ripubbricani stazziunati ntâ Guayana e funnau la terza ripùbbrica. La rivalitati cu Piar criscìu vilucimenti e â fini Bolívar urdinò d'arristàrilu. Pocu doppu, Piar fu giustizziatu. Di la sò parti, José Antonio Páez fici upirazzioni militari assai mpurtanti pi libbirari la riggiuni cintrali dû paisi sutta lu cumannu dî sò llaneros.

La guerra nta i llanos cuntinuò nzinu ô 1819. Ntô fivraru di ḍḍu annu, Bolívar tintò di riurganizzari lu Statu cu l'installazzioni dû Cungressu di Angostura, lu risultatu dû quali fu la criazzioni dâ Gran Colombia. Ntô 1820 vinni firmatu lu Trattatu di Armistizziu e Rigularizzazzioni dâ Guerra, ca mittìu fini â guerra â morti e cessannu l'ustilitati nzinu ô 28 di aprili 1821. Lu 24 di giugnu dû stissu annu, Bolívar affruntau Miguel de la Torre ntâ Battagghia di Carabobo, ca s'accapau câ vittoria dî ripubbricani. Sta vittoria significau la liquidazzioni dî truppi rialisti ntô Venezzuela, lassannu rasti chi avìssiru a èssiri scunfitti ntâ battagghia navali dû lacu di Maracaibo ntô 1823.

Granni Culombia

[cancia | cancia la surgenti]

La Ripùbbrica di Gran Colombia, sicunnu la liggi funnamintali ca la cria, ntigra lu Venezzuela câ Vicirialità di Nova Granada e câ Pruvincia Lìbbira di Guayaquil, ca appoi veni junciuta dâ Corti di Quito e Panamà. Lu cungressu scigghiutu a Angostura si trasfirìu a Villa del Rosario, unni la Custituzzioni dû 1821 fu sanziunata nta l'austu 1821, e unni fu difinuta l'urganizzazzioni pulìtica di stu Statu. Bolívar vinni scigghiutu prisidenti pi maggiuranza, e Franciscu de Paula Santander vinni fattu vici prisidenti. Bolívar cuntinua li sò campagni di libbirazzioni ntô sud, ntê quali prumovi la libbirazzioni dû Perù e la criazzioni dâ Bolivia.

U novu Statu regulò u commerciu e li istituzzioni pubbrichi, e dicritò puru l’abolizzioni dâ schiavitù. Ma a discrepanza tra li bulivariani (cintralisti) e li santanderisti (fidiralisti) tinnìu l’urdini 'nternu. Accumpagnata dâ crisi ecunòmica, dâ mancanza di ‘nfrastrutturi, dî diffirenzi e ‘ntiressi idiosincràtici, e dû disìu di autonumìa da parti dî venezuelani pû sò tirritòriu, girminò a sicissioni. La Cosiata dû 1826, guidata di José Antonio Páez e lu dutturi Miguel Peña Páez, furgò stu disaccordu ntra lu dipartimentu dû Venezuela e lu cuvernu di Bogotá. Pi carmari lu turtumentu, Bolívar cuvirnau cu dicretu a pàrtiri dû 1828, ma chistu nun mpidìu la siparazzioni dû Venezzuela, ca finarmenti si manifistau ntô nuvèmmiru dû 1829.

Ntô maju dû 1830, a Valencia (capitali pruvvisoria dû pajisi 'n accasioni dû cungressu) vinni istituitu lu Cungressu di Valencia pi pigghiari dicisioni riguardanti li passi ca avìa a èssiri siquiti dû Dipartimentu dû Venezzuela 'n vista dâ criscenti e cuntinua distanza dû Cuvernu Centrali, ca s'accapau câ siparazzioni difinitiva dû Venezzuela dâ Gran Colombia e câ nàscita dû Statu dû Venezzuela, aduttannu na nova custituzzioni.

Caudillismo e Guerra Fidirali

[cancia | cancia la surgenti]

Eggemunìa cunzirvatrici

[cancia | cancia la surgenti]

Lu capu pulìticu principali e omu forti dû Venezuela â sò alba comu nazziuni nnipinnenti è José Antonio Páez, giuratu comu Prisidenti lu 11 di aprili 1831, e lu sò Viciprisidenti è Diego Bautista Urbaneja. Ntâ sò pirsuna si furmau lu Partitu Cunzirvaturi, cumpostu suprattuttu di pirsunali militari di àutu rangu chi participaru â Guerra di l'Innipinnenza. Duranti lu sò mannatu c'è na rilativa paci e l'ecunumìa mustra nu ricùpiru stimulatu dâ Liggi supra la Libbirtà dî Cuntratti dû 1834 e la massiccia esportazzioni dû caffè.

Ntô 1835 diligau lu putiri a José María Vargas, lu primu civili a guidari lu pajisi. L'ùrtima nun è a piaciri di l'esercitu di pinzeru lìbbirali, guidatu di Santiago Mariño e Pedro Carujo, ca s'alzaru ntâ Rivuluzzioni Rifurmativa pi chiediri la ricustituzzioni dâ Gran Colombia e la fini dû putiri di na minuranza di mircanti. Ntra sti ufficiali ci sunnu bulivarini eccezziunali, comu l'assistenti dû campu dû Libbiraturi, Luis Peru di Lacroix o lu granadinu José María Melo, accussì comu nu nimicu di Bolívar, Pedro Carujo. Ottinìru na vittoria di brevi durata e numinaru Santiago Mariño comu prisidenti pruvisòriu, ma chiamaru lu Ginirali Páez pi supportàrili; nonostanti chiddu, Paez ripristina Vargas ô guvernu e dicreta l'amnistii pi l'ufficiali dâ rivuluzzioni, assài di cui sunnu esiliati.

Páez, doppu aviri scunfittu na rivolta libbirali, e doppu la prisidenza di Carlos Soublette (1837-1839), fu eletti n'autra vota ntô 1839. Affrontò la crisi ecunòmica munniali di ḍḍu annu, ca colpìu forti lu Venezuela, e la criscenti opposizzioni libbirali rapprisintata di Antoniu Leocadio Guzmán, ntô stissu tempu ca accuminciò li cuntruversî tirrituriali contra li ngrisi supra la quistioni di Essequibo. Soublet fu n'àutra vota prisidenti ntô 1843.

Ntô 1847 lu ginirali José Tadeo Monagas vinni eliggiutu cû sustegnu dî cunsirvatura, ma appoi si rumpìu cu iddi. U so’ tentativu di dipusitarilu purtò a l’assaltu ô Cungressu venezuelano dû 1848. U Ginirali assicurò ca so’ frati José Gregorio Monagas fussi fattu presidenti nnô 1851, ca proclamau l’abolizzioni difinitiva dâ schiavitù nnô 1854. José Tadeo turnò ô putiri ntô 1855, ma lu sò riggimi auturitariu vitti la sò fini ntâ Rivuluzzioni di Marzu dû 1858, cumannata di Julián Castro; l'ùrtimu fu numinatu comu Prisidenti pruvisòriu dâ Ripùbbrica ntâ Cunvinzioni di Valencia e poi comu Prisidenti nterinu, facennu dâ città di Valencia n'àutra vota la capitali pruvisòria dû paisi. Li dicreti dû novu cuvernu criaru scuntintu tra li libbirali, e la nstabbilità rinnìu mminenti lu scòppiu di nu cunflittu armatu canusciutu comu Guerra Fidirali.

Guerra Fidirali

Lu Gridu dâ Fidirazzioni signa lu sò princìpiu e si sviluppa comu na guerra di guerriglia. Ntê battagghi inizziali, li fidiralisti libbirali uttinìru triunfi mpurtanti, nunustanti la morti ntô cummattimentu dû sò capu Ezequiel Zamora ntô 1860. Lu sò cumannu è occupatu di Juan Crisóstomo Falcón.Li rinforzi e lu supportu uttinuti di Falcón rafforzanu li libbirali. Li succissivi cunfruntazzioni ci dùnanu nu vantaggiu e ‘ndibbulìsciunu li forzi dû cuvernu cintralista. Nfini, ntô aprili 1863 vinni firmatu lu Trattatu di Coche, ca significava la vittoria dî libbirali e lu sò accessu ô putiri. Nunstanti stu risurtatu, si furmanu novi caudillismi riggiunali cû so' esercitu ca manteni lu cuntrollu di granni purzioni di terra, cosa ca cuntradici l'anti-prupritariu libbirali. Nnâ ḍḍu annu, Falcón assumi a presidenza e promulga u so’ Dicretu di Garanzi ca elimina a pena di morti, ca veni ratificatu nnâ nova custituzzioni, e renni u Venezuela u primu Statu mudernu dû munnu a mettila ‘n pratica.

Guzmancìsimu

[cancia | cancia la surgenti]

Li misuri di Falcón causaru rancuri sia tra li cunservaturi ca li dissidenti dâ fazzioni libbirali. Tutti dui li parti si juncìrunu pi spustari lu cuvernu ntô 1867 ntâ cussidditta Rivuluzzioni Blu. N'asèrcitu cumannatu di Miguel Antonio Rojas s'arrizzò ntâ riggiuni cintrali dû paisi, mentri l'ex prisidenti José Tadeo Monagas s'arrizzò ntâ riggiuni urientali. A causa dâ difficili situazzioni, Falcón diligau lu putiri a Manuel Ezequiel Bruzual. A mitati dû 1868 Rojas circunnau la capitali, e firmau lu trattatu di Antímano, arricanuscennu lu cuvernu e assumennu lu cumannu militari dû paisi. L'urientali, cunsidirannu lu trattatu comu nu tradimentu, cuntinuaru la sò campagna versu Caracas, ca pigghiaru ntô giugnettu di dd'annu, funnannu lu cuvernu dî blues, Guillermo Tell Villegas e José Ruperto Monagas.

Antoniu Guzmán Blancu, figghiu di Antoniu Leocadio Guzmán, avìa cummattutu ntê fila dû latu libbirali duranti la Guerra Fidirali e appoi fici parti dû cuvernu Falcón. Doppu ca accuminciò lu riggimi blu, tramau cu sò patri lu ritornu dî libbirali ô putiri. Fujennu a causa dû rifiutu dî fuddi ncitati dû cuvernu, urganizzau na nvasioni ca uttinìu lu sustegnu dî capi fidiralisti riggiunali, comu Joaquín Crespo e Francisco Linares Alcántara. Ntô frivaru 1870 sbarcau a Curamichate e pigghiau pusizzioni ntô centru-ovest dû paisi mentri aumintava li sò forzi. Pigghiau Caracas nta l'aprili di dd'annu, pi chistu la sò trasuta ô putiri è canusciuta comu la Rivuluzzioni d'Aprili.

Vistu ca arristau pi tanti anni nta l’Europa, na vota ca addivintò prisidenti appricau na seri di misuri mirati a mudernizzari lu pajisi e stabbiliri l’ordini difinitivu. Ntê dicreti di dd'annu, criau lu Cunsirvatoriu di Beddi Arti, ristrutturau la Corti Suprema Fidirali, emetti lu Dicretu di l'Istruzzioni Pubblica e Obbligatoria ca prumuvi l'istruzzioni, riurganizzau l'Università Cintrali, fici dû peso venezzuelanu la munita nazziunali, prumuvìu l'agricultura, migghiurau l'infrastrutturi , e accuminciò n'ambizziusa trasformazzioni urbana di Caracas, na città ca sicunnu li storici insistìu pi dari qualità pariggini, senza abbannunari na tinnenza cintralista e autoritària. Cummattìu macari li rivolti a Apure, Guayana e Coro, arriniscennu a suttumèttiri li capi. Accuminzau a prumòviri lu cultu di l'eroi dû passatu, spiciarmenti Simón Bolívar, comu na stratiggìa pi unificari lu pajisi. Â stissa manera, ‘ndibbulìu u putiri dâ Chiesa Cattòlica nnô Venezuela, trasfirennu funzioni ca pi tradizzioni èranu svolti da iḍḍa ô Statu.

Ntô 1877 viaggiau pi l'Europa doppu aviri passatu lu cumannu a Franciscu Linares Alcántara, chi picca tempu doppu accuminzau nu muvimentu cuntru Guzmán Blanco. Chistu, e la ‘ntirruzzioni dâ linia prugrissiva mantinuta dû sò pridicissuri, pruvucò a Rivuluzzioni dû Reclamaturi ca lu spustò ntô 1879. Doppu ca turnò nnô pajìsi, Guzmán Blanco accuminciò nu secunnu guvernu unni disignò u bolivar comu munita nazziunali, dicritò a canzuna Gloria a Bravo Pueblo comu innu nazziunali e si mantinìa cû l'allevamentu e l'agricurtura ca si ricupirava dû declinu dû passatu. Doppu cincu anni passau lu cumannu a Joaquín Crespo. La ntruduzzioni dû positivismu e la criscenti opposizzioni dû settori studentescu purtaru ô cuvernu â chiusura di l'universitati. Comu risultatu, lu Cungressu scegghìu Guzmán Blanco pi prisidiri ntra lu 1886 e lu 1888, ca si ritirò ntô 1887, lassannu Hermogenes Lopez comu prisidenti nterinu pâ transizzioni.

Fu appressu di Juan Pablo Rojas Paúl, ca s'alluntanau dâ lìnia cintralista mantinuta nzinu a ora, criau l'Accademia Nazziunali di Storia, e affruntau rivolti e rivolti anti-guzmancisti. Ntô 1890 Raimundo Andueza Palacio vinni sceggiutu pi lu mandatu custituzzionali di dui anni, ma lu sò tintativu di prulungari lu sò mannatu pruvucau la Rivuluzzioni Ligalista dû 1892 guidata di Joaquín Crespo, ca lu spustau dû putiri. Crespo acchianau u cumannu comu pruduttu dû muvimentu nna l'uttùviru di ḍḍu annu e appruvàu na nova custituzzioni ca stabbilìu la durata dâ prisidenza a quattru anni e lu votu direttu. Mentri era capu dû pajisi, li risursi pùbbrichi foru nvisti scarsamenti e foru criati novi dèbbiti pô pajisi, ma arristò pupulari ntra li sò surdati. Lu sò cannidatu succissuri, Ignacio Andrade, vincìu l'elizzioni dû 1897, ma lu sò avversàriu, José Manuel Hernández, ignurò li risultati, accusannu frodi, e si ribbillau a Queipa, Valencia ntô 1898. Crespo, ô cumannu dî truppi dû cuvernu, muriu ntâ Battagghia dû Mata Carmelera, ma la sullivazzioni vinni scunfitta. L'equilìbbriu â fini dû XIX sèculu fu chiḍḍu dâ ricissioni ecunòmica, ma di l'avanzamenti ntâ cultura, ntâ tecnologgìa e ntâ chianificazzioni urbana.

Eggimunìa di l'Andini

[cancia | cancia la surgenti]

La Rivuluzzioni Libbirali Ristauratrici dû 1899 urganizzata di Ciprianu Castro e Juan Vicente Gómez fici fujiri di lu paisi a Ignacio Andrade, purtannu ô putiri Castro, lu quali pirò cunfirmò arcuni ministri dû cuvernu scunfittu ntê sô pusizzioni, turcennu lu mottu principali dâ sò campagna: «Novi òmini, novi idiali, novi pruciduri».

Ntô 1901, l'Assimbrea Custituenti Nazziunali lu sceggìu Prisidenti e Gómez comu secunnu Viciprisidenti. Comu li sò pridicissuri, a causa dû sò auturitarismu cummattìu sedizzioni nterni. La cchiù mpurtanti di chisti fu la Rivuluzzioni Libbiratrici, guidata dû banchieri Manuel Antonio Matos, ca culminò cû triunfu di Castro ntô 1903 doppu li battagghi di La Vittoria e Ciudad Bolívar, e chiudennu lu capitulu supra li granni ribbellioni caudilli. Sparti, la sò amministrazzioni siquitau na forti linia anti-mpirialista contra li granni putenzi stranieri, rifiutannu di cancillari lu dèbbitu nazziunali cû Regnu Unitu e la Girmania. Pi chistu, appi a affruntari lu bloccu navali mpustu di sti pajisi.

A causa di na malatìa, ntô nuvèmmiru 1908 Castro si nni jìu a Pariggi cû scopu di subbìrisi curi rilivanti. Jorna doppu, lu sò viciprisidenti e amicu Gómez fici nu colpu di statu ntô dicèmmiru di ḍḍu annu, tradiennu Castro e vietannu lu sò ritornu ntô Venezuela. Gómez fu ufficialmenti prisidenti dû 1910, quannu lu Cungressu lu eliggìu pi nu mandatu di quattru anni, ma dicidìu di ristari ô putiri e pi arrisòrbiri la crisi ca ci vinni appressu suspinnìu l'elizzioni. Gómez fu numinatu comu Prisidenti Custituzzionali pi setti anni stabbiliti di na nova custituzzioni, cu cuvirnanti ca prisidèru pi na picca e agìunu comu fronti pi Gómez, comu dî pupi di Gómez. Era senza pietà sia cu l'avversari ca cu chiḍḍu ca lu interrugava. Assài priggiuneri pulìtici purtaru li sò cunnanni facennu travagghi furzati pi custruiri vari strati pi tuttu lu pajisi. Pi risistiri ê prutesti dû corpu studentescu, chiudìu l'Università cintrali dû Venezuela pi deci anni, mittennu accussì lu paisi nna nu chiaru arritardu educativu.

Gómez macari promugau la prima Liggi dû Travagghiu. So' cuvernu puru criau banchi pî travagghiatura e l'agricurtura, accuminciò lu sfruttamentu dû pitroliu e arrigistrau la cancillazzioni dû deudu esternu ntô 1930. Lu muvimentu opposituri cchiù registratu di st'epoca fu protagunizatu di studenti universitari, unni sergeru novi capi pulìtici. Ntô 1929 s'attruvàu cû na sorta di colpu di statu ntê quartieri di Caracas tra li caduti di l'alzamentu dî ginirali, Emilio Arévalo Cedeño e José Rafael Gabaldón, accussì comu lu toma di Curazao di Rafael Simón di l'Urbina e la nvasiuni dû Falke cummanata pi Román Delgado Chalbaud. Lu cuntribbutu dô sinnacu ginirali Gomez fu la pacificazzioni difinitiva pû pajisi, pi esterminari li caudilli mpurtanti, e u caudillisimu 'n ginirali, e criari l'Accademia Militari dô Venezuela, comu basi di l'Ercitu Nazzionali cunsulidatu. U riggimi di Gómez è cunzidiratu comu a dittatura cchiù granni dâ zona dû Venezuela e dâ Latinoamèrica ô so' tempu.

Gómez murìu ntô 1935, e lu ginirali Eleazar López Contreras fu numinatu 'Ncaricatu dâ Prisidenza nzinu ô 1936, e fu Prisidenti Custituzzionali pi 7 anni. Accuminciò a transizzioni nnâ dimucrazzìa: dicritau l'amnistia pì li priggiuneri pulìtici e u ristabbilimentu dâ libbirtà di stampa. Ntê Carnavali cci fu na granni manifestazzioni pùbblica davanti dô Palazzu dê Miraflori chiedènnu libbirtati civili, i quali López accittò 'n parti â so pulìtica chiamata Programma dû fivraru. Ntô giugnettu rifurmò la custituzzioni, riducennu lu mannatu prisidinziali di 7 a 5 anni, e cuncintràu li sò pulìtichi guvernativi ntâ criazziuni di prugrammi d'assistenza â saluti pùbbrica. Videmma, fici travagghi di granni mpurtanza pâ nazziuni comu la criazziuni di la Guardia Nazziunali dû Venezuela ntô 1937, l'apirtura dû Museu dî Beddi Arti e dû Museu dî Scienzi ntô 1938, e la criazzioni dâ Banca Cintrali dû Venezuela ntô 1940.

 fini dû sò mandatu nna l'aprili 1941, lu Cungressu numinau Isaías Medina Angarita comu Prisidenti, n'omu militari ca prumulgàu na Liggi supra l'Idrocarburi ntô 1943 ca purtava cchiù dividendi monetari ô pajisi e limitava la participazzioni di cumpagnìi multinazziunali. Duranti la sò amministrazzioni fu dicritata l'elezzioni diretta dî diputati, lu suffraggiu dî fimmini e la ligalizzazziuni di tutti li partiti pulìtici, fu pirmissu lu ritornu di tutti l'esiliati pulìtici e la libbirazzioni di tutti li priggiuneri pulìtici. Criò macari lu primu chianu di identificazzioni venezzuelanu ntô 1944, attivau na riforma agraria e accuminciò la mudernizzazzioni dî cittati. Sustinìu l'Alliati ntâ Secunna Guerra Munniali e tintò l'annissioni di l'Antilli Ulannisi.

L'aspettu cchiù nigativu fu la firma dô Trattatu dê Cunfini dû 1941 tra Colombia e Venezuela. Puru si la strata pâ dimucrazzìa cuntinuò cchiù rapidamenti, ci foru assài avversari pulìtici, comu Rómulo Betancourt e lu sò partitu di l'Azzioni Dimucràtica. Di dintra, fu spuntatu nu colpu di statu ntô 1945 cu l'ajutu di nu gruppu di surdati giùvini guidati dî tinenti curunelli Marcos Pérez Jiménez, Luis Llovera Páez e Carlos Delgado Chalbaud, ca nun èranu d'accordu cû tipu di elizzioni prisidinziali usati e cû assà misuri di sicurizza Medina Angarita.

Dictadura militar

[cancia | cancia la surgenti]

Allura fu stabbilita na Junta dû Cuvernu Rivuluzziunariu, prisiduta di Betancourt, accussì accuminciò lu Trienniu Adeco. Nta nu pocu di tempu lu Cunsigghiu chiamò elezzioni lìbbiri e diretti. Lu famosu scritturi Rómulo Gallegos si rivelò lu primu prisidenti vinèzuelanu eletti accussì, pigghiannu lu càrricu ntô frivaru 1948. Nustanti chistu, Gallegos non cumplitò lu sò mandatu a causa dû colpu di statu dû 24 nuvèmmiru di ḍḍu annu, unni addivintò cû cuntrollu dû paisi na Giunta Militari cumposta dî stissi ribbelli di tri anni fa, e ca abrogò la custituzzioni dû 1947. Di li triunviri, Carlos Delgado Chalbaud fu nu cannidatu pi prisidiri lu pajisi doppu ca la Giunta Militari chiamò l'elizzioni, ma fu rapitu e ammazzatu di nu gruppu guidatu di Rafael Simón Urbina e di sò niputi Domingo Urbina lu 13 nuvèmmiru 1950. Doppu l'incidenti , German Suárez Flamerich fu numinatu prisidenti pruvisòriu. Puru si nun fu cunfirmatu, è na cridenza pupulari ca l'auturi ntillittuali di l'assassiniu fussi Marcos Pérez Jiménez, lu secunnu triumviru ca fu ministru dâ Difisa.

Pérez Jiménez arristò comu ministru dâ Difisa nzinu a dicèmmiru 1952, la data dû votu pi n'Assimbrea Custituenti. Osservannu ca lu partitu di l'opposizzioni URD stava pigghiannu la pircintuali cchiù auta di voti, lu Fronti elitturali nnipinnenti ô guvernu di Pérez Jiménez ignorò li risultati e suspinnìu l'elizzioni. Dui jorna doppu, li putiri dû Cunsigghiu foru trasferiti nnâ sò interezza a Pérez Jiménez, ca nnô aprili 1953 fu proclamatu Prisidenti Custituzzionali pi cincu anni. Lu sò guvernu, ca nta ddu anni prumuvìu na custituzzioni, avìa lu furmatu di na dittatura pirsunalista ca non esitàu a vietari l'opposizzioni, limitari li libbirtà civili e cinsurari sistematicamenti li media. La sò principali agginzìa di polizzìa, la Dirizzioni dâ Sicurizza Nazziunali ntâ sò Sezzioni Pulìtica-Suciali, avìa lu compitu d'arrestari l'avversari, arristarili ntô Campu di Cuncintramentu di Guasina e macari eseguìrili. Appi nu sustegnu spiciali dû cuvernu dî Stati Uniti p'èssiri parti dâ riti di distribbuzzioni dû pitroliu e pâ sò lutta contra lu cumunìsimu. Pi nautru latu, u so’ reggimi fu caratterizzatu puru da nu progressu infrastrutturali sinza paru pû pajisi, ca poi addivintò canusciutu comu a “dittatura dû sviluppu” dû Venezuela. L'esplosioni di nfrastrutturi visionari e tecnologgicamenti d'avanguardia, la promozzioni spiciali di l'immigrazzioni eurupea ca cambiò la sucità venezuelana (ntra i quali i siciliani fùrunu dî gruppi cchiù granni nnê parti di Caracas, Valencia, Puerto La Cruz y Maturín) e lu culmini di pruggetti di travagghi pubbrici ambizziusi e emblematici foru inquadrati comu la pratica di na currenti di pinzeru nazziunalista chiamata Novu Idiali. Nustanti chistu, l'antipatia ginirata dî sò atti riprissivi e dî sò ntenzioni di ristari ô putiri aumintàru la scuntentizza contra di iḍḍu.

Ntô dicèmmiru dû 1957 vinni urganizzatu nu plebiscitu pi difiniri la sò pirmanenza pi n'àutru pirìudu ô putiri. Li bullettini ufficiali li dèttiru la vittoria, puru si era ampiamenti capitu ntâ pupulazzioni ginirali ca era na frodi orchestrata. Chistu pruducìu na scissioni ntê forzi armati ca l'avìanu sustinutu finu a allura, e purtau a na ribbellioni fallita lu Capudannu dô 1958. La crisi pulìtica ca nascìu allura distabbilizzau li basi dô riggimi, cuncludennu câ sò dipusizzioni di nu muvimentu civili-militari ntâ prima matina dû 23 jinnaru, ca lu custrincìu a scappari ntâ Ripùbbrica Duminicana e poi a trasfirìrisi ntê Stati Uniti câ sò famìgghia. Lu jornu doppu fu urganizzatu nu Cunsigghiu dô Guvernu, prisidutu dô Contrammiragghiu Wolfgang Larrazábal.

Puru si l'elizzioni foru chiamati pi ḍḍu annu, lu Cunsigghiu rifiutò diversi tintativi di colpu di statu dô pirsunali militari Perezjimenista. Nnô uttùviru, fu firmatu u Pattu Puntofijo, ca prividìa l’altirnazzioni dû putiri dî partiti di l’Azzioni Dimucràtica, COPEI e URD, pi guidari a futura vita pulìtica dû pajisi e escludiri i partiti di sinistra comunista. Larrazábal dimissionàu dû cunsigghiu a nuvèmmiru pi participari a l'elizzioni, sustituitu di Edgar Sanabria. L'elizzioni a lu Prisidenti fu â fini favurivuli pi Rómulo Betancourt, ca trasìu 'n càrrica ntô frivaru di l'annu succissivu.

Li travagghi cchiù duraturi dâ dittatura di Pérez Jiménez si manifèstunu ntâ custruzzioni di na granni parti di l'infrastrutturi stratali ntô Distrittu Fidirali. L'Autostrata Caracas-La Guaira, l'Autostrata Tejerías-Valencia, l'Autostrata Francisco Fajardo, lu Paseo de los Próceres e tanti àutri foru òpiri dû Cuvernu Militari. Nu Cunsigghiu di Guvernu civicu-militari, prisiditu dû Contrammiragghiu Wolfgang Larrazábal Ugueto, è 'n capu dû cuvernu di transizzioni nzinu ê novi elizzioni prisidinziali. Na misura di stu Cunsigghiu Guvernativu, chiamata Chianu d'Emergenza, fu dunnari na speci di stipendiu mentri li cuntadini e li travagghiaturi truvàvanu travagghi, dda sittuazzioni dunau locu a n'esodu rurali massicciu ca si diriggìu versu li cittati. Caracas addivintò troppu granni ispettu ô restu dû pajisi e l'aumentu viluci e nun cuntrullatu di l'arii di 'nsidiamentu marginali ntê quarteri dî citati principali fìciru nu divariu fra a capitali e lu restu dû pajisi.

Dimucrazzìa di partitu o "Partidocracia"

[cancia | cancia la surgenti]

Sicunnu guvernu di Rómulu Betancourt

[cancia | cancia la surgenti]

A nova era dimucràtica purtò cu iḍḍa canciamenti a liveddu pulìticu e ecunòmicu. Duranti lu sò guvernu, nun foru cunciduti cchiù cuncissioni pitrolìfiri ê cumpagnìi ca òpiranu ntô paisi, fu funnata la Curpurazzioni pitrolìfira venezzuelana, e l'OPEC fu criata ntô 1960, pi nizziativa di Juan Pablo Pérez Alfonzo. Ô stissu tempu vinni avanzata na liggi dâ Riforma Agraria ca avissi a ridistribbuiri li tirreni nun pruduttivi ô scopu di firmari lu calu dâ pruduzzioni agrìcula, a causa dû boom dû pitroliu  stissa manera, na nova custituzzioni fu appruvata ntô 1961.

Lu novu ordini avìa li sò antagunisti. Duranti na parata militari, lu prisidenti Rómulo Betancourt subbìu n'attintatu chianificatu dû dittaturi duminicanu Rafael Leónidas Trujillo pi riavviari la dittatura ntô Venezzuela. Li gruppi di sinistra esclusi dû Pattu di Puntofijo accuminzaru na nsurrizzioni armata, urganizzata ntê centri di guerrigghia dî Forzi Armati di Libbirazzioni Nazziunali, spunsurizzati dû Partitu Cumunista. Ntô 1962, tintàru di distabbilizzarisi attraversu l'esercitu, organizzannu dui rivolti falliti, una a Carúpanu e n'autra a Portu Cabello. Parallelu a chistu, Betancourt prumuvìu na duttrina ntirnazziunali, ntâ quali sulu arricanuscìa li cuverni eletti cû votu pupulari e si rumpìu cu riggimi dittaturiali, comu chiddu di Cubba cumunista

Cuvernu di Raúl Leoni

[cancia | cancia la surgenti]

Ntê succissivi elizzioni prisidinziali dû 1963, vinni sceggiutu lu dutturi Raúl Leoni. Lu sò cuvernu accuminzau cu na cualizzioni di partiti chiamati Basi Larga, ntigrannu AD, URD e FND. Puru se sò cuvernu era unu d'armunìa ginirali e cumprinsioni tra sitturi dâ pupulazzioni, appi a affruntari nummarusi attacchi dî guerriglieri cumunisti spunsurizzati dû riggimi cubbanu. Tra chisti, si distingui l'invasioni dê spiaggi di Machurucuto ntô maggiu 1967. Vidennu ca purtau picca fruttu senza aviri lu supportu dê classi pupulari, la gran parti dê guerriglieri abbannunaru la lotta armata pâ pulìtica elettorali nta chiḍḍu annu. Lu cuvernu di Leoni fu nutèvuli videmma pi lu cumplitamentu di l'òpiri pùbbrichi e lu sviluppu culturali.

Primu cuvernu di Rafael Caldera

[cancia | cancia la surgenti]

Rafael Caldera fu lu vincituri nta l'elizzioni prossima. Prima di pigghiari lu càrricu, ntô 1969, ntâ Guyana scuppiau la ribbellioni dî Rupununi, ca rapprisintava n'uppurtunitati pi annettirisi na parti di l'Essequibo rivinnicatu dû Venezzuela. Ntâ stu cuntestu, firmò lu Protocollu dô Portu di Spagna ntô 1970, cungelannu li rivinnicazzioni pi 12 anni. Duranti lu sò cuvernu accittò na tregua difinitiva chê guerriglieri e garantiu la sò ntigrazzioni ntâ vita pulìtica, ligalizzannu lu Partitu Comunista di Venezzuela (PCV).

Primu cuvernu di Carlos Andrés Pérez

[cancia | cancia la surgenti]

Ntô 1974 Carlos Andrés Pérez assumìu la prisidenza. Duranti lu sò cuvernu, lu redditu di munita stranera dû pitroliu e l'àuti standard di vita ca la pupulazzioni acquisìu addivintaru nutevuli, criannu accusì ô significatu dû Venezuela Saudita, unni lu Prudottu Nternu Lordu criscìu rapidamenti. Ntô 1975 nazziunalizzau la nnustria dû ferru, e l'annu appressu, la nnustria pitrolìfira, criannu la sucità statali Petróleos de Venezzuela (PDVSA). Caldera e Pérez si rumperu in parti câ Duttrina di Betancourt nnê pulitichi ntirnazziunali.

Cuvernu di Luis Herrera Campins

[cancia | cancia la surgenti]

Ntô 1979, Luis Herrera Campíns fu naguratu comu prisidenti. Inauguràu assài strutturi culturali e sportivi, comu ca la Metropolitana di Caracas. Puru siddu li ntrati dû pitroliu cuntinuaru a aumintari, chistu nun mpidìu ô pajisi di trasiri 'n dèbbitu ntê finanzi ntirnazziunali, furzannu l'adesioni ê dittati dû Funnu Munitariu Ntirnazziunali. Ntô 1983, a svalutazzioni dû bolivar succidìu nnô accussì diciutu Viernes Negro, scatenannu 'na forti crisi ecunòmica.

Cuvernu di Jaime Lusinchi

[cancia | cancia la surgenti]

Ntô cuvernu di Jaime Lusinchi, si putissi fari picca pi cuntrastari a crisi ecunòmica. Li tassi di corruzzioni aumintaru e la pulìtica ecunòmica continuau a mantèniri la linia di l'affittu. Ntô 1987 appi a affrontari li prutesti di marzu Merideño. D'autra banna, ntô stissu annu ci fu lu mumentu cchiù granni di tinsioni militari ntirnazziunali di l'ultimi anni, quannu la corvetta culombiana A.R.C. Caldas trasìu clannistinamenti nta l’acqui dû Golfu dû Venezuela. Fu na crisi ca nascìu ntâ disputa pâ suvranità ntô golfu tra li dui nazziuni, e supra cui non s'avìa raggiuntu n'accordu. Li media parràru di na pussìbbili guerra, ma lu cunflittu fu arrisurbutu attraversu lu dialugu e lu ritiru dâ corvetta.

Sicunnu cuvernu di Carlos Andrés Pérez

[cancia | cancia la surgenti]

Carlos Andrés Pérez fu elettu n'autra vota ntô 1988. Circannu di arrisòrbiri la crisi, aduttò misuri ca purtaru a granni prutesti comu lu Caracazo dô 1989. Ci foru dui tintativi di colpu di statu guidati dô tinenti curoneli Hugo Chávez ntô frivaru e nuvèmmiru 1992. Â fini, Carlos Andrés Pérez fu licenziatu pû Cungressu ntô 1993. Octavio Lepage fu Prisidenti pruvisòriu pi quarchi jornu, nzinu a quannu lu storicu e parramintariu Ramón José Velázquez fu disignatu Prisidenti nterinu pû Cungressu Nazziunali.

Sicunnu cuvernu di Rafael Caldera

[cancia | cancia la surgenti]

Rafael Caldera arrivò ô putiri pâ secunna vota ntô 1994. Appi a gestiri na gravi crisi bancaria ntô 1994. Lu collassu e l'interventu di na duzzina di banchi finìru câ fuga di capitali, pruvucannu puru lu fallimentu dî sucità finanziari. Pi firmari la crisi, accuminciò na pulìtica di privatizzazzioni, ma la gravi situazzioni ecunòmica cuntinuava. La situazzioni catalizzau lu diclinu dî partiti pulìtici ca avìanu statu attivi dâ mità dû XX sèculu.

Chavìsimu o Rivuluzzioni Bulivariana

[cancia | cancia la surgenti]

Primu cuvernu di Hugo Chávez

[cancia | cancia la surgenti]

Hugo Chávez vincìu l'elizzioni prisidinziali dû 1998. Fu sustinutu di l'allianza dû partitu "Polo Patriotico". Prumuvìu na nova custituzzioni, ca fu appruvata cû referendum ntô dicèmmiru dû 1999, e ca purtau cû idda lu rinnovu dû Puteri Pùbbricu di parti di n'Assimbrea Custituenti Nazziunali cumposta dû 95% di sustinitura dû cuvernu, ca mittìu 'n dubbiu la nnipinnenza dî putiri Statali nta arcuni settori dâ sucità vinèzuelana. Attraversu lu rifirèndum, lu mandatu prisidinziali fu allungatu di 5 a 6 anni, fu difinitu nu novu limiti di dui mandati prisidinziali cunzicutivi e lu nomu ufficiali dû paisi fu canciatu di "Ripùbbrica di Venezuela" a "Ripùbbrica Bulivariana di Venezzuela", 'n omaggiu ô libbiraturi venizzuelanu Simón Bolívar, accuminzannu nu pruggettu ideològgicu e suciali ca chiamaru Rivuluzzioni Bulivarina.

Sicunnu cuvernu di Hugo Chávez

[cancia | cancia la surgenti]

Ntô 2001, Chávez prumulgau 49 liggi ncapu l'amministrazzioni dî tirritori, grazzi a n'auturizzazzioni di l'Assimbrea Nazziunali, ntô quatru dâ sò chiamata Rivuluzzioni Bulivariana, ginirannu cunflitti cu l'uppusizzioni. Chistu purtò a nu scioperi nazziunali chiamatu dâ Cunfidirazzioni dî Travagghiaturi Venezuelani (CTV) e dâ càmira di l’òmini d’affari (Fedecámaras).

Ntô 2002 accuminzau nu granni nùmmaru di prutesti contra li 49 liggi. Ntâ ḍḍu annu, doppu na manifestazzioni massiccia a Caracas, l'11 àprili 2002, si virificàu chiḍḍu ca è canusciutu comu lu colpu di statu dû 2002. Di frunti a na prisunta dimissioni e l'arrestu di Chávez, Pedro Carmona, capu dû Fedecámaras, si pruclamau Prisidenti cû lu supportu dâ CTV e di diversi partiti pulìtici di l'opposizzioni. Carmona disintegrau tutti li putiri custituiti e nstaurau nu cuvernu di fattu. Ntâ stissa notti Chávez fu ristauratu, doppu èssiri statu sarvatu nta n'azzioni di cummannu ntâ l'isula unni era statu 'mpriggiunatu.

L'upposizzioni poi organizzò nu scioperu ginirali ntô dicèmmiru 2002 pi chiamari li dimissioni di Chávez, junciuti a tanti travagghiaturi dû Petróleos de Venezuela, causannu granni perditi ecunòmichi pô pajisi. Fu poi chiestu nu referendum pi rivucari u mannatu di Chávez, ca si tenni ntô 2004 e unni Chávez fu u vincituri.

La pulìtica di Chávez mantinìu na lìnia di sinistra ca circava di purtari lu pajisi versu chiḍḍu ca chiamò Sucialismu dû XXI sèculu. Criàu programmi di ajutu e sviluppu suciali: li Missiuni bulivariani. Iḍḍu esprimìu disgustu pû ‘mpirialismu pulìticu-ecunòmicu ca, nnî sò palori, era gistiti dû guvernu dî Stati Uniti. A sò vota, raffurzau li rilazzioni cu l'ex rivali dî Stati Uniti, comu la Russia, la Cina e lu Vietnam, o cu li rivali ideològgici, comu Cubba, Iran, Bielurussia e Siria. Ntô 2005, li partiti Chavista pigghiaru u cuntrollu di quasi tutti li guvernaturi dû pajisi e di l'Assimbrea Nazzionali, elezzioni a cui l'opposizzioni nun participò, allegannu mancanza di garantii.

Tirzu cuvernu di Hugo Chávez

[cancia | cancia la surgenti]

Li succissivi elizzioni prisidinziali si tìnniru ntô dicèmmiru dû 2006, unni Chávez vinni rieliggiutu cuntra Manuel Rosales, lu sò avvirsariu direttu. Cchiù tardu annunziau ca avìa a prumòviri lu sò pruggettu pulìticu attraversu li riformi dâ Custituzzioni, cumprisi lu cuntrollu dî forzi armati, li novi cuntrolli ecunòmici e la rielizzioni ndifinita; chisti azziuni dunnarunu nniziu ô autoritarìsimu dû muvimentu pulìticu chavista. Ntâ stu prucessu, la cuncissioni pô signali apertu ô canali tilivisivu RCTV non fu rinnovata, na misura ca ginirau nu rifiutu ntra na parti dâ pupulazzioni e ca purtau a l'attivazzioni dô muvimentu studentescu venezuelanu. Ntô dicèmmiru dû 2007 si tinni nu referendum supra sti prupusti, ca finarmenti foru rifiutati pi l'elittura mantinennu la Custituzzioni ntâ sò virsioni dû 1999.

Ntô nuvèmmiru dû 2008 si tìnniru li elizzioni riggiunali, unni lu Partitu Sucialista Unitu dû Venezuela (Chavista) uttinni 17 dî 22 cuvirnaturi. L'uppusizzioni, dâ sò parti, uttinni lu cuvirnaturi di cincu di l'ottu stati cchiù pupulati dû Venezuela. Ntô frivaru dû 2009 si tinni nu novu referendum supra na pruposta di mudifica prisintata di Hugo Chávez ca pirmittìssi di livari li lìmmiti dâ rielizzioni di tutti li càrrichi eletti, cumprisi lu Prisidenti dâ Ripùbbrica, appruvata di l'elittura. Ntô stissu annu, accuminciaru na para di interruzioni di l'elettricità pi mancanza di nvestimenti. Si stima ca duranti lu sò guvernu lu dèbbutu pùbbricu si murtiplicau, la maggiuranza dû dèbbutu è sustinutu di obbligazzioni suvrani e obbligazzioni PDVSA, autri dèbbiti a accordi cu pajisi comu la Cina e la Russia e nu terzu gruppu è dovutu a pagamenti pendenti pi l'espropriazzioni di sucitati transnazziunali, ca purtaru a n’iperinflazzioni dô 2017.

Primu cuvernu di Nicolás Maduro

[cancia | cancia la surgenti]

Doppu la morti di Hugo Chávez ntô 2013, lu CNE cunvoca l'elizzioni prisidinziali e lu prisidenti Nicolás Maduro vinni elettu ntra accusi di frodi pi parti dâ upposuzzioni cumannata di Henrique Capriles Randoski. Duranti lu mannatu di Maduro, ca accuminciò lu 19 aprili 2013, la carenza ntô Venezuela si peggiurò ntê prudutti cû prezzi rigulati, comu lu latti, li vari tipi di carni, lu gaddinu, lu caffè, lu risu, l'ogghiu, la farina pri-fabbricata, burru; accussì comu li nicissità di basi comu a carta igienica, li prudutti di igieni pirsonàli, li midicini pì curari u cancru, ntra autri. Li lìnii di pirsuni ca vulìssiru accattari prudutti di basi nnî supermercati e nnî autri attivitati sunnu friquenti. Sta situazzioni purtò u guvernu vinèzuelanu a prumòviri misuri comu u "Sistema ri appruvviggionamentu biometricu".

Pi l'elizzioni parramintari dû 2015 l'uppusizzioni uttinni 112 dî 167 diputati di l'Assimbrea Nazziunali (56,2% dî voti), e la prima granni vittoria elitturali pi l'uppusizzioni nta 17 anni.

Ntô fivraru 2016, lu prisidenti Nicolás Maduro annunciò l'aumentu dâ benzina, arristannu a 1 Bs pi 91 uttani e 6 Bs pi 95 uttani. Rapprisintannu l'aumentu dû 1328,57% e dû 6085,56% dû prezzu ca è statu 'n attu dû 1996. A fini d'aprili, la funivia Mukumbarí ntô statu di Mérida fu riaperta. Ntâ stissa manera, la Birreria Polar paralizzò la pruduzzioni di maltu e birra ntô pajisi, pi non mpurtari matiriali primi pâ sò manifattura a causa dâ mancanza di valuta straniera, ca li fu nigata pû guvernu vinèzuelanu.

Furu tinuti forti prutesti e marci contra lu guvernu di Nicolas Maduro ntra aprili e lugliu 2017, chiedènnu elezzioni. Da sò parti, Nicolas Maduro annunciò di chiamari n'Assimbrea Custituenti Nazziunali (ANC); chista fu a sò maniera di dari u colpu di statu cuntru u puteri parraminatariu, dunannu nniziu ô totalitarisimu ntô Venezzuela. Li settura opposti ô guvernu rifiutaru l'annunziu e esprimìru a misura comu ‘ncustituzzionali. Lu 16 giugnettu, l'upposizzioni ô guvernu Maduro tinni 'na cunsultazzioni pupulari unni 7.535.529 vinèzuelani rifiutàru l'ANC e dèttiru messaggi â Assimbrea Nazziunali (di majuranza di upposizzioni) di dicisioni (AN). Lu guvernu ignorò sta cunsultazzioni. Â stissa manera, a cumunità ‘ntirnazziunali esprimi a sò ‘ncuntentizza e rifiutò u ricanuscimentu â ANC, ntra li pajìsi ca si esprimìru sunnu l’Argintina, u Brasili, a Culombia, li Stati Uniti, ntra autri; accussì comu urganizzazzioni ntirnazziunali comu l'OEA, unni prupuneru la suspinsioni di l'ANC, dâ sò parti, lu Mercosur, annunciò la pussibbilità di espulsari lu Venezuela dâ sò urganizzazzioni. Li elezzioni pi l'Assimbrea Custituenti Nazziunali si tenniru lu giugnettu di ddu annu, unni lu Cunsigghiu Elitturali Nazziunali annunciò ca vutaru 8.089.320 pirsòni.56 Ntô stissu jornu, foru ripurtati almìenu 15 morti nnî prutesti ca nasceru comu risultatu dû rifiutu di l'ANC.


Paisi dû Munnu | Amèrica
Amèrica Sittintriunali: Canadà | Stati Uniti | Mèssicu
Amèrica Cintrali: Aiti | l'Antilli | (li) Bahama | Belizi | Barbados | Costa Rica | Cubba | Dominica | Guatemala | Giamaica | Grenada | Honduras | Nicaragua | Panamà | Ripùbbrica Duminicana | El Salvador | Saint Kitts e Nevis | Santa Lucia (nazzioni) | Saint Vincent e Grenadine | Trinidad e Tobagu
Amèrica Miridiunali: Argintina | Bolivia | Brasili | Cili | Colombia | Ecuaturi | Gujana | Paraguai | Perù | Surinami | Uruguai | Venezzuela


Paisi dû Munnu | Amèrica
Amèrica Sittintriunali: Canadà | Stati Uniti | Mèssicu
Amèrica Cintrali: Aiti | l'Antilli | (li) Bahama | Belizi | Barbados | Costa Rica | Cubba | Dominica | Guatemala | Giamaica | Grenada | Honduras | Nicaragua | Panamà | Ripùbbrica Duminicana | El Salvador | Saint Kitts e Nevis | Santa Lucia (nazzioni) | Saint Vincent e Grenadine | Trinidad e Tobagu
Amèrica Miridiunali: Argintina | Bolivia | Brasili | Cili | Colombia | Ecuaturi | Gujana | Paraguai | Perù | Surinami | Uruguai | Venezzuela