Mihai Ungureanu, Alexandru Volacu, Andra Roescu Mihai Ungureanu, A\exandru Volacu, Andra Roescu Alegere rarionalb ~; comportament electoral Copyright© Mihai Ungureanu, Alexandru Vo\acu, Andra Roescu Copyright ©TR\TONIC 2015 pentru edi\ia prezenta Toate drepturile rezervate, inc\usiv dreptul de a reproduce fragrnente din carte. TR\TONIC Str. Coacaze\or nr. 5, Bucure'iti e-mail: editura@tritonic.ro www.tritonic.ro Tritonic Bucure'iti apare la pozi\ia 18 in \ista cu Edituri de prestigiu recunoscu\ in dorneniul 'itiint,elor sociale (lista A2) (CNATDCU): http:!/www.cnatdcu.ro/wp-content/up\oads/2011/\1 I A2_Pane\41 .xls ALEGERE RATIONALA , ~I COMPORTAMENT ELECTORAL oescrierea C\P a Bib\iotecii Nai;ionale a Rornaniei ~i UNGUREANU, MIHAi Alegere rafionala comportament electoral I Mihai Ungureanu, Alexandru Vo\.1111 Andra Roescu Tritonic, 2015 \SBN-. 978-606-749-042-8 \. VOLACU, ALEXANDRU II. ROESCU, ANDRA Coperta: ALEXANDRA BARDAN Redactor: BOGDAN HRIB Tehnoredactor-. DAN MU$A Cornanda nr. 45 / octornbrie 2015 Bun de tipar: octornbrie 2015 t ... T1parit in Romania TRITON IC Orice reproducere, tota\a sau pari;iala, a acestei \ucrM. I•'''' editorului, este strict interzisa 'ii se pedepse'ite confo1111 \ • 1 111 1 I Cuprins Prezentarea autorilor lntroducere CAPITOLUL 1 - Modele neoclasice ale comportamentului electoral 1.1. Modelul (neo)clasic standard al comportamentului electoral 1.1.1. Cazul deciziei de a vota 22 1.1.2. Problema informarii despre alternativele electorale 1.1.3. lilterpretarile date paradoxului vorului ~i ignoran\ei rationale 1.2. Solu\ii neoclasice ale paradoxului votului 1.2.1 . Opera\ionalizarea alrruista 1.2.1.1. Abordarea economica a altruismului 1.2.1.2. Modele ale votului altruist 1.2.1 .2.1. Modelul votantului pur ~i interesat altruist 1.2.1.2.2. Modelul preferin\elor sociale 1.2.1.3. Testarea modelelor votului altruist 1.2.2. Opera\ionalizarea non-instrumentala 1.2.2. 1. Exprimarea preferin\elor partizane 1.2.2.2. Exprimarea sentimentelor morale 1.2.2.3. Testarea modelelor comportamentului non-instrumental 1.3. Refieqii critice in privinta solu\iilor neoclasice ale paradoxului votului 1.4. Concluzii CAPITOLUL 2. - Modele hibrid in explicarea comportamentului electoral: cazul irationalita\ii rationale 2. 1. Modelul ira\ionalita\ii ra\ionale 9 13 19 20 25 28 29 30 30 35 35 38 39 43 45 47 51 55 61 63 65 2.1. 1. lrarionalitate ~i maximizarea utilita!ii modelul Akerlof-Dickens (1982) 2.1 .2. lrarionalitatea rarionala - modelul Caplan (2000) 2.2. Votantul ra\ional-irarional 2.2.1. lgnoranra rationala VS. irarionalitate rarionala 2.2.2. Votanri partinitori ~i calitatea politicilor publice 2.3. Abordarea critica a irarionalitatii rationale 2.3.1. Criticile lui Tullock, Wittman ~i Elster- Landemore 2.3.2. Paradoxul ira\ionalitatii rationale, altruism si expresivitate 2.3.3. Problema continutului psihologic a modelului lui Caplan 2.3.4. Abordari concurente comportamentale sau psihologice 2.4. Concluzii CAPITOLUL 3 - Modele clasice de analiza spa!iala 3.1 . Modele pre-downsiene de analiza a competiriei electorale 3.1.1. Modelul Hotelling 3.1 .2. Modelul Smithies 3.2. Modelul downsian de analiza a competi\iei electorale 3.2.1. Asumpriile modelului 65 67 70 71 74 79 80 82 89 92 99 101 102 103 105 108 109 3.2.1.1. Asump\ii privind rarionalitatea indivizilor 109 3.2.1.2. Asumptii privind votantii 110 3.2.1.3. Asumprii privind partidele 111 3.2.1.4. Asumprii privind sistemul politic 113 3.2.2. Dinamica ideologica a partidelor politice 115 3.2.2.1. Cazul distributiei unimodale a votanrilor 11 5 3.2.2.2. Cazul distriburiei bimodale a votanrilor 118 3.2.2.3. Cazul distriburiei polimodale a votanrilor 119 3.2.3. Distriburia votantilor, sistemul de partide ~i sistemul electoral 120 3.2.3.1 . lnfluenra distriburiei votan\ilor asupra sistemului de partide 120 3.2.3.2. lnfluenra sistemului electoral asupra sistemului de partide 123 3.2.3.3. Relaria dintre distributia votanrilor ~i sistemul electoral 125 3.3. Modele ale proximitatii post-downsiene 126 3.3.1. Modelul Davis-Hinich-Ordeshook ~i problema multidimensionalitarii ideologice 127 3.3.2. Modelul perceptual Hinich-Pollard 131 3.3.3. Modelul Hinich-Ordeshook ~i problema maximizarii voturilor/pluralita!ii 3.3.4. Modelul Wittman ~i problema scopurilor partidelor 3.3.5. Modelul Palfrey ~i problema apari\iei noilor partide 3.3.6. Modelul Grofman ~i problema implernentarii politicilor 3.3.7. Alte modele clasice l.4. Concluzii CAPITOLU L 4- M.odele alternative de analiza spatiala 4 1 Modelul directional Matthews 4:2: Modelul direqional Rabinowitz-Macdonald 4.2.1. Asumptiile modelului 4.2.2. Modelul direqional redus A.2.3. Regiunea de responsabilitate 4.2.4. Modelul direqional complet 4.2.5. Critici ale modelului direqional 4.3. Modele unificate 4.3.1. Modelul Iversen 4.3.2. Modelul Merrill-Grofman 4.3.3. Modelul Adams-Merrill-Grofman 4.4. Concluzii CAPITOLUL 5 - Proximitate versus direqionalitate in analiza spariala 5.1. Aspecte teoretice 5.1.1. Problema incadrarii teoretice 5.1.2. Problema falsificabilitatii 5.1.3. Prediqii teoretice c9mparate 5.2. Compararie empirica 5.3. Aspecte metodologice 5.3.1 . Problema operationalizarii distanrei 5.3.2. Problema comparariilor interpersonale/intrapersonale 5.3.3. Problema pozitionarii candidarilor 5.4. Concluzii CAPITOLUL6 - Comportam ent strat egic ~i institutii electorale 6.1. Clasifica rea sistemelor electorale 6.2. Sisteme electorale ~i vot strategic 133 135 137 139 142 143 145 147 154 155 157 160 162 166 170 171 175 179 183 185 187 187 191 194 201 208 209 210 212 217 219 221 224 6.2.1. Votul strategic in sistemele majoritare 228 6.2.1.1 . Votul strategic in sistemele pluralitare 228 6.2.1.2. Votul strategic in sistemele majoritare in doua tururi 230 6.2.1.3. Votul strategic in sistemul votului alternativ 232 6.2.2. Votul strategic in sistemele semi-propoqionale 238 6.2.3. Votul strategic in sisteme propor\ionale 240 6.2.4. Votul strategic in sistemele mixte 244 6.3. Calculul strategic al competitorilor electorali 248 6.3.1. lntrarea ~i abandonarea strategica a cursei electorale in funqie de sistemul electoral 256 6.4. Concluzii 261 BIBLIOGRAFIE Prezentarea autorilor · Mihai Ungureanu este Conferentiar universitar in cadrul Facultatii de $tiinte Politice, $coala Nationala de Studii Politice ~i 263 Administrative (SNSPA) din Bucure~ti. In anul 2009 a obtinut titlul de doctor in $tiinte Politice, in cadrul SNSPA, cu teza ,,Paradoxuri libertariene in teoria alegerii sociale': publicata ulterior la Editura Economid. Este titular al disciplinelor Teoria Alegerii Rationale, Partide ~i Sisteme Electorale ~i Guvernare ~i Alegeri Publice. A publicat mai multe lucrari dintre care mentionam: ,, Two new solutions for Sens impossibility of a paretian libertarian", ,,Depoliticizing the civil service: a critical review of the public administration reform in Romania,, (co-autor Diana Iancu), ,,Science and social responsibility: The 'bureaucratic wars' from Public Choice Theory", ,.Rational-Irrational electoral preferences, altruism and expressive behavior". Printre interesele sale de cercetare pot fi enumerate: filosofia ~tiintelor sociale, teoria alegerii sociale, teoria alegerii publice. ln prezent Mihai Ungureanu prime~te o bursa de cercetare postdoctorala fiind beneficiar al proiectului ,,Burse doctorale ~i postdoctorale pentru tineri cercetatori in domeniile $tiinte Politice, $tiinte Administrative, $tiintele Comunidrii ~i Sociologie': POSDRU/159/l.5/S/134650. Alexandru Volacu este cadru didatic asocial al Facultatii de $tiinte Politice ~i doctorand in $tiinte Politice in cadrul SNSPA, ALE GERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 11 1 O I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU precum ~i editor al Romanian Journal ofSociety and Politics. In peri- competitiei electorale" ~i ,,Competitia intra- ~i interpartinica in ale- oada martie - iulie 2015 a efectuat un stagiu de cercetare doctorala in gerile parlamentare din 2008 ~i 2012 din Romania" in Miroiu ~i domeniul teoriei politice la Univ~rsitatea din Oxford. Este co-editor Cerkez (eds.) Competi{ia Politicii In Romania, aparuta la Polirom al volumului Modem Dilemmas: Understanding Collective Action in 2013 ~i ,,Modele spatiale ale competitiei multipartidiste': in in the 21st Century, publicata in 2015 la Ibidem-Verlag, Stuttgart ~i autor a numeroase articole ~tiintifice, printre care: ,,Pluralist Welfare Egalitarianism and the Expensive Tastes Objection" (coautor Oana Dervi~). in curs de publicare in Contemporary Political Theory, ,,A Priori Voting Power Distribution Under Contemporary Security Council Reform Proposals': in curs de publicare in Journal of International Relations and Development, ,,Mixed Strategy Nash Equilibrium and Quanta! Response Equilibrium. An experimental comparison using RPS games", in Economie Teoreticii ~i Aplicata, ,,Does Voter Distribution Matter in the Directional Model?': in Perspective Politice etc. Interesele sale de cercetare includ analiia spatiala a competitiei electorate, filosofia politica, filosofia morala, teoria alegerii rationale, teoria jocurilor ~i filosofia ~tiintei. Ungureanu (coord.), Institu{ii, alegeri individuale ~i actiune colec- Andra Roescu este lector asociat al Faculta\ii de ~tiinte Politice, din cadrul ~colii Nationale de Studii Politice ~i Administrative (SNSPA) ~i al Facultatii de Administratie ~i Afaceri din cadrul Universitatii Bucure~ti. fn 2013 a obtinut titlul de doctor in ~tiinte polit!ce, in cadrul SNSPA, cu teza ,,Voting Rules Experiments. Evidence from the local and parliamentary elections in Romania". A publicat numeroase articole ~tiintifice cum ar fi ,,Studying causal inference in political science. The case of experiments': ~i ,,Effects of the 2008 Romanian Electoral System on Candidate Behaviour. Evidence from the Lab': in Analele Universitiitii din Oradea Seria RISE, ,,Preferences, voting rules, behaviour and outcomes. A field experiment on the local elections in Romania" in RJSP, precum ~i capitole in volume colective cum ar fi ,,Modele spatiale ale tivii, aparuta la Polirom in 2014. Interesele sale de cercetare includ teoria alegerii publice, analiza spatiala a competitiei electorale, problema votului strategic ~i metoda experimentala, politicile publice ~i metodele de cercetare cantitative. lntroducere Probleme precum participarea la vot, informarea asupra altcrnativelor electorale, reprezentarea prin vot a preferintelor cclatenilor sau modul de selectare a pozitiilor ideologice ori a polit icilor publice de ditre particle sunt aspecte vita le ale democratiei moderne. Absenteismul, spre exemplu, pune uneori sub semnul inJoielii legitimitatea alternativelor selectate democratic ~i cre~te impactul coruptiei electorale asupra rezultatelor politice. La fel, problema informarii precare a cetiitenilor cu privire la alternativcle electorale chestioneaza calitatea alternativelor selectate dar ~i calilatea politicilor publice implementate de aceslea. Faptul cii 111stitutiile electoraJe ar putea influenta votul cetatenilor sau acela di mecanismele de constructie a alternativelor electorale ar avea in vcdere doar interesele elitelor politice ~i nu ~i pe cele ale votantilor sunt de asemenea importante. Poate democratia funqiona dacii cctatenii nu se informeazii sau nu voteaza? Dar dacii ace~tia i~i schimbii votul in functie de institutiile electorale, este ea una siiniiloasa? Sunt alternativele electorale sau politicile publice repre'lcntative pentru interesele votantilor? Volumul Alegere rafionalii ~i rnmportarnent electoral exploreazii aceste aspecte fundamentale ale democratiei moderne avand ca punct de reper abordarea economid ' a comportamentului electoral al actorilor politici - votantii ~i Modelele pe care le vom prezenla ~i analiza in cele 6 capitole ale vol11mului sunl, in cea mai mare parte a lor, lncadrabile in economia neoclasicii/ 14 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJI ON ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL J 1S partidele/candidatii. Capitolele 1 ~i 2 vizeaza problema deciziei de Capitolul 2 complementeazii modele mentionate mai sus pre- a vota, capitolele 3-5 analizeaza modul in care votantii i~i constru- i'Cntand ~i analizand o abordare interesantii aflatii la granita econo- iesc preferintele pentru partidele politice precum ~i modul in care rn iei neoclasice - modelul votantului rational-irational. acestea din urmii i~i aleg pozitiile ideologice, iar capitolul 6 trateaza .1cestuia votantii sunt viizuti drept agenti care aleg in mod rational problema influentei institutiilor electorale asupra comportamentu- credinte irationale despre politicii sau economie. Rezultatul acestui In cadrul lui strategic al actorilor politici. Vom oferi o prezentare succintii mod de a concepe actorii cheie ai democratiei este de asemenea acestor capitole in cele ce urmeazii. c~ecul democratic - politicile publice vor reflecta, eel putin intr-o Capitolul 1 porne~te de la prezentarea modelelor economice anum itii miisurii erorile sistematice ale votantilor. Capitolul nu are (neo)clasice ale votului ~i informarii. Initial - in perioada de in- !nsa drept principal obiect de studiu problema e~ecului democratic ceput a cercetiiri i comportamentului. electoral - acestea for mulau ci, mai degrabii, capacitatea modelului irationalitiitii rationale de predictia surprinziitoare cii indivizii rationali nu voteaza (para- a rezolva un posibil paradox al votului rational-irational (mode- doxul votului - un rezultat inconsistent cu faptele observabile) si lul este suspect de a implica faptul cii indivizii nu vor vota) prin riiman neinformati in privinta alternativelor politice (ignoranta rcconstructia sa cu ajutorul motivatiilor expresive ~i a celor al tru- rationalii - un rezultat consistent cu faptele observabile), din ac.este iste. De asemenea, capitolul cuprinde o discutie criticii a unora comportamente rezultand e~ecul democratic. Pornind de la aceste dintre aspectele modelului vizand mai ales ontologia confuzii a rezultate indelung contestate ~i neie~ind din cadrul metodologic ira\ionalitiitii rationale ~i fundamentarea acesteia in raport cu al- neoclasic, capitolul prezintii mai departe cateva modele care in- lernativele sale non-neo-clasice, comportamentale sau psihologice. clud operationalizari alternative ale max:imiziirii utilitiitii precum Capitolul 3 initiaza discutia despre modul in care votantii pre- altruismul (modelul votantului pur ~i interesat altruist ~i modelul fera intre particle sau candidap ~i despre modul in care ace~tia din preferintelor sociale) ~i rationalitatea non -instrumentalii (exprima- urma riispund preferintelor alegiitorilor prin intermediul pozitio- rea preferintelor partizane ~i exprimarea sentimentelor morale) in narilor ideologice. Aceastii direqie de cercetare, exploratii pe larg calculul votului, analizand mai ales capacitatea acestora de a rezolva inabilitatea initialii a abordiirii de a explica participarea la vot - problema paradoxului votului. Capitolul cuprinde, de asemenea, o prezentare a suportului empiric in privinta modelelor votului altruist ~i a celui non-instrumental ~i se incheie cu unele reflectii critice in privinta solutiilor neoclasice oferite paradoxului votului. leoria alegcrii ra\ionale (penlru echivalcn\a dintre cei doi termeni a se consulta Maki, 2002). De asemenea, prin Teoria Alegerii Publice vom desemna acele abordari ale economiei neoclasice/teoriei alegerii ra\ionale care vizeaza explicarea politicii. in capitolele 3-5 este cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de analizii spatialii a competitiei electorale. ln prima parte a capitolului 3 prezentiim geneza abordiirii, ce i~i identificii radiicinile intr-o serie de lucriiri ce vizeazii competitia economicii <luopolista. In a doua parte a capitolului descriem pe larg modelul fondator al analizei spatialeprezentand asumptiile ce il fundamenteaza, predictiile modelului in ceea ce prive~te dinamica ideologicii a partidelor politice ~i relatiile dintre distributia votantilor, sistemul electoral ~i sistemul de partide. In ultima parte a capitolului prezentiim cateva dintre cele mai importante extinderi ale modelului 16 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL~ ~I COMPORTAMENTELECTORALI 17 downsian (dezvoltate pornind de Ia anumite critici aduse la adresa 1 oncluziile modelelor cu privire la formele functiilor de utilitate ale acestuia), ce mentin intacta asumptia centrala potrivit careia prefe- volan\ilor, ierarhizarea preferintelor acestora ~i pozitionarea ideo- rintele votantilor sunt construite ca o funqie a proximitatii dintre votanti ~i particle. logicii a competitorilor politici. In cea de-a doua parte a capitolului Capitolul 4 urmare~te prezentarea unor tipuri alternative de olCrim o sinteza a studiilor empirice realizate in ultimele douii de1 t:11 ii, ce cauta sa testeze compatibilitatea dintre prediqiile teoretice modele de analiza spatiala, ce renunta (eel putin partial) la ideea .tic modelelor ~i comportamentul electoral real. Subliniem faptul ca ~i candidati determina preferintele acestora. In prima parte a capitolului analizam un prim astfel , cwl tatele obtinute sunt mixte, iar sursa unora dintre diferentele ca proximitatea dintre votanti de model, ce propune inlocuirea proximitatii in operationalizarea funcpei de utilitate a votantilor cu direqia fa~a de. status-quo. fnrcgistrate in studiile mentionate este de natura metodologica. Yn u11 ima parte a capitolului abordiim aceste aspecte metodologice, fn discutand trei probleme centrale ce apar in operaponalizarea sta- cea de-a doua parte a capitolului descriem un model alt tip de mo- 1istidi a modelelor, anume problema definirii distantei, problema del, ce complementeaza caracteristica direqionalitatii cu aceea a rn mparatiilor interpersonale/intrapersonale ~i problema pozitio- intensitatii privind sustinerea unor politici. Acest model, denumit 11!\ rii compelitorilor politici. Capitolul 6 studiaza comportamentul strategic al actorilor sub modelul directional, a devenit rapid principa1ul rival al modelului downsian clasic (~i al modelelor dezvoltate in aceasta traditie), motiv pentru care cea mai mare parte a capitolului 4 li este dedicata. 111rluenta institutiilor electorale, din perspectiva economiei neo< lasice. Asumptia de la care porne~te capitolul este aceea di atat In ultima parte a capitolului prezentam o serie de modele unificate, votantii cat ~i candidatii ~i partidele sunt actori rationali care urma- ce combina atat elemente din modelele clasice ale proximitatii, cat rcsc . sa isi maximizeze utilitatea, date fiind constrangerile produse ~i elemente din modelele direqionale. De asemenea, ultimul model discutat in aceasta parte a capitolului urmare~te o unificare ce depa~e~te granitele analizei spatiale a cornpetitiei electorale, preluand ~i elemente din analiza comportamentala a votului. CapitoluJ 5 vize.aza abordarea comparativa a celor doua teorii descrise in capitolele 4 ~i 5 (i.e. teoria proximitatii ~i teoria direqionala), accentuand asupra centralitatii disputei dintre aceste doua . Jc sistemele electoraJe, privite ca reguli ale jocului. Dupa o scur- ta clasificare a sistemelor electorale, in prima parte a capitolului Jiscutam despre votul strategic in contextul unora dintre cele mai cunoscute sisteme electorale, din fiecare dintre cele patru familii de sisteme identificate. Concluzia acestei seqiuni este aceea case poate discuta de vot strategic, adicii de reorientarea catre un candidat viahil, cand candidatul preferat nu are ~anse de ca~tig, in oricare dint re traditii teoretice in cadrul analizei spatiale contemporane. In prima sistemele discutate. Forma pe care o imbraci votul strategic poate fi parte a capitolului discutam o serie de aspecte de ordin teoretic, generalizata pentru orice sistem, in raport cu regula care spune di mai exact dacii atat modelele proximitiitii cat ~i cele directionale sunt incadrabile in teoria alegerii rationale ~i daca exista diferen- in intr-o circumscriptie sunt eel mult M +1 candidati viabili, unde M este magnitudinea circumscriptiei. ln a doua parte a capitolului, te semnificative in gradul de falsificabilitate a celor doua tipuri analiziim deciziile stralegice ale candidatilor ~i partidelor de a intra de modele. De asemenea, prezentiim intr-o maniera comparata sau de a piirasi cursa electorala, in functie de costurile candidaturii 18 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ~i de a~teptarile cu privire la rezultatele alegerilor. Factorii cheie in acest cadru sunt asumptiile legate de orizontul de limp al competitorilor, de capacitatea acestora de a-~i calcula in mod corect ~ansele de ci~tig precum ~i de a intelege stimulentele produse de sistemul CAPITOLUL 1 electoral, tinand cont tot timpul de posibilitatea ca votantii sa alea- Modele neoclasice ale comportamentului electoral ga strategic. Abordarea economidi a comportamentului electoral a debutat 1u I 1 implicatia surprinzatoare a modelului Downs-Tullock potrivit l"Cia absenteismul ~i ignoranta ar trebui Sa fie regula in alegeriJe de masa2• Pornind de la asumptia homo economicus3, ~i data fiind probabilitatea foarte mica de a fi decisi0 - impreuna cu faptul di hcneficiile ~i costurile individuale ale votului sunt de obicei recluse implicatiile (dirora le vom dedica prima seqiune - 1.1 - a capitolului) sunt acelea di foarte putina lume are motive rationale ' ·' voteze sau sa se informeze. Una dintre aceste implicatii (cea a parliciparii) avea, bineinteies, sa infrunte realitatea: in alegerile de 111asa din democratiile moderne, de~i o problema, absenteismul, t•ste departe de a fi atat de pronuntat. Aceasta predictie a prim it de11umirea de paradox al votului ~i a provocat doua tipuri de reactii: fie a alimentat pozitiile critice la adresa abordarii neoclasice5, fie a Acesl enun! nu lrebuie sa primeasca o inlerprelare normaliva Un individ care maximizeaza utilitale opera!ionalizala sub forma ego"mului ~i comporlamenlului instrumental. ' i.e. aJlat in siluapa de a sparge un balotaj sau de a delermina ca~tigatorul 11 nor alegeri. 5 Avem in vedere abordarea economiei neoclasice/teoria alegerii r.1\ionaJe, cu nucleuJ sau metodologic con\inand eel pu\in individualismuJ 111clodologic, deduclivitatea ~i ra\ionalitatea definita ca maximizare a utilita\ii. l'cnlru o prezentare exlinsa a aceslor principii melodologice, vezi Ungureanu (20 l4a). ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 21 20 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU generat o reaqie de flexibilizare metodologica in in.teriorul abor- cconomi~tilor darii. In acest capitol exploram aceasta a doua reactie. Vom aborda doua astfel de solutii6 (in cadrul celei de-a doua seqiuni - 1.2), cea a mocratic. Actorii (cetateni, particle, organizatii ale statului etc.) sunt definiti ca rationali in sensul ca pot lua intotdeauna decizii in privinta alternativelor aflate pe agenda, le pot ierarhiza ~i o fac in introducerii comportamentului altruist ~i a celui non-instrumental in ecuatia votului. In cazul celui dintfil tip de solutie vom aborda problema operationalizarii maximizarii utilitatii sub forma altruismului insistand asupra abordarilor lui Becker (1974), (1981) ~i Andreoni (1989), (1990), apoi vom prezenta modelele lui Jankowski (2002), (2007) ~i Edlin et al (2007), impreuna cu o parte a literaturii empirice privind modelele votului altruist. in privinta solutiei includerii considerentelor non-instrumentale vom insista pentru inceput asupra modelelor votului ca exprimare a preferintelor partizane acordand aten{ie speciala modelelor Jui Brennan ~i Buchanan (1984) ~i Brennan ~i Hamlin (1998). Vom trata apoi abordarea votului ca exprimare a sentimentelor morale insistand asupra lui Tullock (1971) ~i Brennan ~i Lomasky (1985), (1987). Asemanator cazului modelelor votului altruist, vom prezenta ~i aici o parte a literaturii empirice privind votul expresiv. In sfar~it (sectiunea 1.3), vom realiza o discutie qitica in privinta ce_lor doua grupuri de modele vizand atat aspecte transversale cat ~i aspecte mai degraba locale. 1.1. Modelul (neo)clasic standard al comportamentului electoral Downs ((1957], 2009) contribuie la extinderea domeniului de studiu al economiei neoclasice prin modelarea fonctionarii democraFei, a institutiilor democratice ~i comportamentelor politice ale actorilor in democratie. Presupunerile standard ale Spre deosebire de Ungureanu ~i Ghea\a (2014) acest capitol prezinta pe larg modelele votului altruist ~i cele ale votului expresiv neinsistand asupra altor solu\ii ale paradoxuJui volului. De asemenea, aici, vor fi prezentate alat literalura empirica privind cele doua modele cat ~i considera\ii crilice in privin\a acestora. sunt imprumutate pentru a reconstrui tabloul de- functie de interesul propriu alegand intotdeauna alternativele si t uale mai sus in ierarhia preferintelor lor (Downs, (1957), 2009: p. 38). De asemenea, actorii aqioneaza instrumental - activitatile lor sun.t instrumente in atingerea unor scopuri nechestionabile.7 Ace~tia sunt a~adar maximizatori egoi~ti de utilitate definita in mod instrumental. In acest sens guvernele, partidele sau politici- cnii actioneaza pentru a-~i mari sprijinul politic (ideea guvernamantului maxirnizator de voturi - (Downs, [1957], 2009: p. 67), iar votantii deriva utilitate din aqiunile guvernamentale (i.e. politicile publice). Toti actorii din model aqioneaza in interiorul constangerilor institutionale.8 Deoarece in cadrul acestui volum suntem mai degraba interesati de probleme ce privesc comportamentul dectoral (inteles in sens larg) vom insista aici asupra a doua dintre contributiile importante ale cartii lui Downs9, cea privind actul de a vota ~i cea privind informarea in privinta alternativelor electorale, insistand mai ales asupra celui dintai. A~a cum aratam in introducerea capitolului, ambele pleaca de la observatia generala10 di in Scopurile sunt considerate date ~i nu se judeca gradul lor de ra\ionalitate. In Lermenii Jui Downs ([1 957), 2009) ,,inlr-o aslfel <le analiza (n.a. econornica) terrnenul de ra\ionalitate nu se aplica niciodala scopurilor in sine ci mijloacelor folosite de agent pentru atingerea acestora" (Downs, [ 1957], 2009: p. 37). 8 Inslilu\iile sunl vazute aici ca reguli ale jocului - reguli ce modeleaza cornporlamentele agen\ilor ra\ionali in funqie de beneficiile ~i sanc\iunile pe care le presupun. 9 In capitolul 3 al acestui volum vom discuta pe largo alta contribu\ie imporlanla a lucrarii Jui Downs, cea privind pozi\ionarea strategica a partidelor/competitorilor electorali in funqi e de preferin\ele alegatorilor. 10 A~a cum se va putea ve<lea in cele ce urmeaza, Downs ala~aza cateva condi\ii acestui enun\. 22 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL.~ ~I COMPORTAMENT ELECTORALj 23 alegerile de masa probabilitatea decisivitatii votului individual este 1,1\ ionament este unul specific celor p rivind bunurile colective 11 ~i redusa. poate fi exemplificat prin urmatoarea matrice: 1.1 .1. Cazul deciziei de a vota Fig.1.1.: Matricea valoni pe termen lung avotului Ca agenti rationali, votantii sunt interesati de beneficiile indivi- ceilal\i - societatea democratica - este produs) mai pu\inde mindivizi voteaza (bunul colectiv - societatea democratica - nu este produs) voteaza b vot -cvot c vo/ nu voteaza b vot 0 m indivizi voteaza (bunul colectiv duale pe care politic~e guvernamentale le pot oferi. Downs arata ca un calcul rational al votului ar trebui sa tina cont de diferentialul estimat inter-partinic (i.e. diferenta de utilitate dintre particle) exprimat prin formula a~teptata, E (U,~ 1 ) - E (U1!1 ) • Aici E este U este venitul de utilitate al votantului, A ~i valoarea I B sunt partidele de pe agenda (formula este construita pentru un sistem bipartidist), A fiind partidul de la putere ~i B eel din opozitie iar t + 1 exprima ciclul electoral viitor. Pornind de la acest diferential, Downs ([1957], 2009: p. 336) arata ca un prim beneficiu ce poate fi derivat din actul de a vota prive~te marimea acestui diferential - cat de mult i~i dore~te individul ca alegerile sa fie ca~tigate de un partid ~i nu de altul. Un alt beneficiu privel?te mo dul in care individul i~i actualizeaza diferentialul inter-partinic in funqie de cat de competitive (eng. close elections) crede individul ca vor fi alegerile. A~a cum arata Downs ([1957], 2009: p. 336), impreuna, aceste doua elemente constituie valoarea individuala a votului. In sfar~it, un al treilea tip de beneficiu ce ar putea fi luat in calcul este unul colectiv - fiecare individ obtine utilitate din faptul ca traie~te intr-o societate democratica. Acest tip de utilitate (pe care Downs o nume~te valoarea pe termen lung a participarii) poate fi insa derivata neconditionat de participarea individului la producerea ei: ,,cetateanul va primi desigur aceasta recompensa chiar daca el insu~i nu voteaza, atat timp cat exista un numar suficient de cetateni care vor vota'' (Downs, [1957], 2009: p. 440). Acest tip de In figura de mai sus participarea a unui numar m de indivizi cste necesara pentru a se obtine bunul colectiv - o democratie fu nqionala. Valorile aflate la interseqia dintre linii ~i coloane sunt hc neficiile ~i costurile pe care fi.ecare i votant le p rime~te/suporta In funqie de ce alege el insu~i ~ice aleg ceilalti membri ai grupului: hl'O/ Ill( = beneficiul COlectiV (0 democratie funqionala); Cvol platit pentru a sustine prin vot calitatea democratiei, 0 = COS= zero bvol - cvol subliniaza situatia in care atat votantul i cat si , , ceilalti votanti sustin furn izarea bunului colectiv (plalesc c vot ). In aceasta ultima situatie i prime~te benefi.ciul b vot din care se scade cos1ul c al participarii la vot. Alegerea fiecarui votant ar consta 1;ir ' VOi .1 ~adar in ierarhizarea rezultatelor celor doua linii ale matricei: (bvot - cvol ) > cvol 11 si • bvol > 0 . Altfel spus, ambele valori ce pot fi Prin bun colecliv avem in vedere fie bunurile publice (nerivale in conne-exclusive), fie bunurile comune (rivale in consum dar ne-exclusive). I.ilcralura de specialilale abunda in analize care arala ca in absenta unor solu\ii i11slilu\ionale, acesle Lipuri de bunuri sun! afectale de problema subfurni.zarii. Allfel spus, deoarece indivi.zii sunl ra\ionali, nu vor participa volunlar la furnizarea acestor bunuri. Ca urmare, rezultatul va fi unul colectiv indezirahi l. Penlru o abordarea aceslei probleme in conlexl romanesc. recomandam Miroiu ~i Golopenta (2015). ~u m ~i ALE GERE RAJIONALA~ I COMPORTAMENT ELECTORAL I 25 24 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Trebuie mentionat faptul ca in acest capitol vom folosi o forma obtinute atunci cand nu votezi ar fi mai mari decat cele doua valori modificata a formulei lui Tullock: R = pB - C 14 • Aceasta forma pe care le-ai obtine dad ai vota. Dupa cum se poate vedea din modul de constructie a ma- climina termenii A ~i Ci ~i modifica notatiile in felul urmator: R tricei de mai sus, costurile participarii nu sunt niciodata zero - cste venitul de utilitate (P in exprimarea lui Tullock), p este pro- aproape intotdeauna actul de a vota presupune suportarea unor habilitatea de a fi decisiv (D in exprimarea Jui Tullock) iar C este cosluri precum tirnpul de informare, tirnpul alocat deliberarii, wstul actului de a vota ( Cv in exprim area lui Tullock). Aceasta for- timpul efectiv de a merge la vot costurile de transport, etc. De mul a simplificata, impreuna cu notatiile aferente ei, su nt cele care altfel, noteaza Downs, aproape orice cost poate conduce la lip- 11u devenit standardul de citare pentru ceea ce in literatura de spe- sa participarii din cauza valorii foarte mici a votului individual. t ialitate a ciipiitat eticheta de paradox al votului. Altfel spus, probabilitatea de a fi decisiv este foarte redusa, a~adar, date Ii.ind costurile actului de a vota, se poate deduce concluzia 1.1 .2. Problema informarii despre alternativele electorale15 neparticiparii. 0 a doua implicatie a faptului ca probabilitatea de a fi pivotal este Tullock (1967) ofera o formulare mai clara acestui rezultat in urmatoarea formula a calculului votului: BDA - Ci.. = P. Aici P este venitul de utilitate primit de individ, B este beneficiul diferential, D12 este probabilitatea de a fi decisiv, C.,. este costul in bani ~i de convenabilitate a votului iar A este estimarea votantului in privinta acuratetei propriei judecati exprimand intuitia ca un votant mai bine informal va avea o estirnare mai buna a corectitudinii propriei judecati. Ulterior in cadrul analizei sale, Tullock loarte scazuta prive~te informarea in privinta alternativelor electo1.ilc. Downs exploreaza ratiunea informarii pentru 'a vota corect' ~ 1 evidentiaza un aparent paradox al informarii: pentru a decide in privinta oportunitiitii de a se informa, unui individ ii este necesara t u n oa~terea diferentialului inter-partinic. Dar, de asemenea, pen- 1111 a cunoa~te diferentialul interpartinic ar trebui sa ai informatie 111 priv inta alternativelor electorale. Pentru a rezolva acest aparent p.1radox, Downs argumenteaza cii optiunea de vot este un proces adauga factorul Ci' exprimand costul pe care individul ii va su- d 111amic ~i trebuie tratata ca atare. Aceasta inseamna cii un prim porta pentru informarea in vederea votului, form ula devenind: p.1s este acela de a determina diferentialul interpartinic propriu fie BDA - CV - Ci = p. Plecand de la presupunerea 13 ca pentru p1 in intermediul informatiei disponibile in mod gratuit, fie prin cei mai multi votanti costul votului ar trebui sa fie undeva intre 111 fo rmare exploratorie. Odatii la.cut acest p as initial (estirnarea pre- 1$-5$, Tullock concluzioneaza ca ,,nu ar trebui sa m a deranjez sa Ii 111inara a diferentialului interpartinic), ,,de aici incolo, costurile votez" (Tullock, 1967: p. 110). " 12 Spre deosebire de Downs, Tullock nu ia in calcul competitivitatea alegerilor (i.e. cal de slransa esle compeli\ia dinlre candidati). 13 Aceasla presupunere ii apar\ine lui Tullock (Tullock, 1967: p. 110) dar suporlul ei empiric esle cheslionabil. Ceea ce se poale spune insa cu relativa cerliludine esle ca aclul de a vola are in general cosluri mid (suficienle sec\ii de vol, organizarea alegerilor in zile oficial nelucraloare, vol necenzilar, etc.). Formularea - nesemnificaliv modificala - apar\ine lui Riker ~ i t l1 dcshook (1968). is Aceasla anal iza nu va fi dezvollata in acesl capilol lnsa ea este conec- 1,11.1 problemei prezen\ei la vol ~i de aceea am ales sa o includem aici. Se va 11·w ni insa, pe scurl, asupra ignoran\ei ra\ionale _in sec\iunea 1.3 a capilolului. I11 plus, ea va fi utila in vederea dezvollarii unora dintre sec\iunile capitolului 1• vmi nd ira\ionalilatea ra\ionala. ALEGERERATIONALA ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 27 26 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ~i beneficiile tuturor datelor trebuie comparate, iar informatia tre- I 1957], 2009: p. 311). Aditional. se poate identifica un paradox al buie extrasa numai daca beneficiile a~teptate depa~e~c costuri- mdivizibilitatii: pe de o parte to\i ceta\enii doresc ca sistemul de- le a~teptate" (Downs, [1957] , 2009: p. 306). Mai departe Downs mocratic sa functioneze bine - iar democra\ia func\ioneaza mai arata ca un votant rational ar trebui sa fie interesat doar de acea bine atunci cand cetatenii sunt informa\i 18 - (interesul colectiv), pe informatie care i-ar putea schimba optiunea initiala 16• Pe de alta de alta parte, din punct d e vedere ind ividual, este ira\ional sa fii in- parte insa votantul rational realizeazii. ca votul sau este doar unul fo rmat. Acest pa radox apare, noteazii. Downs, ca urmare a faptului dintre multele alte voturi care sunt exprimate. Daca el ar fi singurul cii beneficiile pe care indivizii le obtin de pe urma eficie n\ei orga- votant, atunci costul votului incorect 17 ar fi <lat de diferentialul sau 11izarii sociale sunt indivizibile. Acest argument imbraca forma din interpartinic. In conditii mai realiste insa (i.e. in democratiile mo- figura 1.2. derne demosul este mare) costurile votului neinformat (incorect) sunt date de valoarea votului ~i nu de diferentialul inter-partinic. Fig. 1.2.: Marricea informarii Altfel spus, nu se ia in calcul doar diferenta de utilitate dintre alter- ceilal\i mai pu\in de m indivizi se informeaza m indivizi se informeaza (bunul colectiv - eficien\a funqionarii (bunul colectiv- efiden\a funqionarii democra\iei- nu este produs) democra\iei - este produs) nativde de pe agenda ci ~i probabilitatea ca votul meu sa fie decisiv. Astfel stand lucrurile, arata D~wns, ,,de~i nu putem face predictii a priori legate de cat de scazut este acest stimulent, pare probabil ca pentru foarte multi cetateni dintr-o societate democratica, comporlame ntul ra\ional sa excluda orice fel de investipe in orice ; se informeaza binfo - c info nuse informeaza b info cinfo 0 informatie referitoare la politica per se. [... ] Este mai probabil ca votantul sa se bazeze mai degraba pe fluxul de informa\ii gratui- Notatiile 19 ~i interpretarea acestei figuri sunt asemanatoare ce20 te pe care le prime~te in timp ce desra~oara activitati non-politice. lor ale figurii 1.1. Strategia Jui idea se informa este dominata de Votantul nu va utiliza nici miicar intreaga informa\ie gratuita dis- aceea de a nu se informa. Aceasta insearnna ponibila, p entru ca asimilarea acesteia presupune timp" (Downs, ,1r fi aceea d e a nu obtine informatii despre alternativele politice. 16 Erorile unui individ ra\ional sunl mai d egraba nesislemalice, iar dadi sunt sislemalice, eel pu\in sunl flexibile la modificare: ,,un individ ra\ional care comile in mod sislemalic o gre~eal a va incela sa o ·c omita alunci cand: (1) descopera ca esle o gre~eala ~i (2) coslul elimi narii gre~elii respective esle mai mic decal beneficiul rezullal din eliminarea ei. ln acelea~i conditii un individ ira\ional nu-~i va repara gre~eli l e" (Downs, (1957], 2009: p. 42). 17 Downs arala ca a vola sau a ,,'ac\iona corecl' insearnna aid a alege parlidul care; exercilandu-~i mandatul, ii va aduce individului in urma aqiunilor Jui, o ulililale mai mare decal orice alt parlid; in limp ce 'a gre~i' inseamna a alege un alt parlid ~i a pierde aslfel ulilitalea marginala pe care i-o ofera partidul eel mai bun'' (Downs, [1957), 2009: p. 305). ca decizia ra\ionala ls Faptul di votan\ii sunt con~~ienµ de valoarea de bun public a calila\ii Jcmocra\iei este sus\inul empiric. Knack ( l 992a) cileaza un sondaj de opinie al ABC-Harward realizal in 1983 penlru a substan\_ia aceasta sus\inere. 77% dintre rcsponden\i au raporlal o credin\a puternidi in ideea di indiferenl cine ~liga ,tlcgerile, cu cit pre7.en\a la vot esle mai mare, cu atat calitalea democra\iei va Ii mai buna. Chiar ~i inlre responden\ii care nu erau inregislra\i pentru a vola, 6 1% au fost de acord di prezen\a ridicata la vol este buna pentru \ara. 19 Cu excep\ia in<licelui care indica faptul ca bendiciile ~i coslurile privcsc problerna informa\ie.i in acest caz. 20 in sensul di pla\ile (i.e. rezultalele b;nfo' b;nfo-cinio' c'""' 0) ce corespund uneia dintre strategii sunt mai mari decat cele care corespund celeilalte strategii. 28 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Daca insa fiecare agent formuleaza un rationament asemanator ~i ALEGERE RAflONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 29 problemele puse de fiecare dintre aceste rezultate trebuie insa inter- aqioneaza in consecinta, democratia nu va functiona eficient. Acest pretate diferit. Jn primuJ rand, a~~ cum aratam mai SUS, ignoranta rezultat a primit denumirea de ignoranta rationala ~i a devenit ,,o votantilor este un fapt21• Pe de alta parte absenteismul, de~i o pro- teorema nechestionabila a Teoriei Alegerii Publice" (Shughart ~i Razzolini, 2001: p. 30). hlcma importanta in unele tari ~i pentru anumite tipuri de alegeri, 11u este deloc apropiat ca magnitudine de predictia modelului calc.. ulului votului (care formuleaza prediqia ca aproape nimeni nu 1.1.3. lnterpretarile date paradoxului votului ~i ignorantei rationale Vizand ignoranta raFonala (argumentul poate fi insa extins ~i la paradoxul votului), Downs suhlinia di ,,aceasta viziune asupra raFonalitatii se afla in conflict deschis cu perspectiva trad.itionala asupra bunei cetatenii dintr-o societate democratidi" (Downs, [1957], 2009: p. 311 ). Atat ignoranta raFonala cat ~i paradoxul votului par sa conduca la concluzii foarte diferite de cele ale teoriei democratice: indivizii rationali nu-~i vor proteja prin vot interesele ~i nu vor proteja democratia fiind informati in privinta aqiunilor politicienilor ~i in privinta functionarii institutiilor democratice. In plus, imbunatii}irile nu par posibile. Probabilitatea de a ti decisiv nu poate fi schimbata21 - ea va ramane foarte scazuta cata vreme demosul va fi mare. Asemanator, ignoranta pare stabila (fiind documentata de la inceputul realizarii sondajelor de opinie) ~i daca va vota). A~adar, daca in cazul ignorantei rationale aceasta este eel pu\in compatibila cu modul in care se comporta indivizii, in cazul participarii la vot, prediqia modelului neoclasic este clar incompa1ibila cu acesta. 0 prima problema pe care abordarea o intampina rs le deci aceea de a explica aceasta inconsistenta. De altfel aceasta a f(ist etichetata drept ,,Calcaiul lui Ahile al Teoriei Alegerii Publice" (U<lehn, 1992: p. 249) subliniind o problema fundamentala mai dcgraba decat una cu 0 rezolvare simpla ~i rara consecinte meto- dologice importante. Aceasta importan\a este subliniata ~i prin 11umarul de lucrari dedicate paradoxului votului ~i de recurenta .1ccstora. Problema este incii vie iar cercetarea in domeniu continua .~ii produca rezultate interesante. Dintre acestea, vom selecta doua t.1tegorii din clasa celor care pot fi considerate a fi solutii neoclasice pcntru paradoxul votului ~i le vom discuta in seqiunea urmatoare, .1~a cum mentionam la inceputul capitolului. esle rationala, atunci nu poate fi eliminata prin educatie sau prin mai multa informatie gratuita. Educati sau nu, indivizii ar ·alege sa ramana ignoranti cata vreme, din cauza probabilitatii scazute de a influenta rezultatul alegerilor, 'a vota corect' nu i-ar ajuta cu nimic. Jn ciuda tabloului desenat de aceste doua maini pesimiste, 21 Trebuie men\ionat insa ci in cazul participarii eleclorale coslul actului de a vota poale ti redus subslan\ial prin introducerea unei forrne de vol electronic (spre exemplu volul electronic de la dislan\a i.e. vot prin internet). 0 aslfel de forrna de volar putea contrabalansa coslul actului de a vola ~i probabililatea scazula de a fi decisiv in alegerile de rnasa. 1.2. Solutii neoclasice ale paradoxului votului Pornind de la paradoxul votului (prezentat in seqiunea antcrioara), Brennan (2008a) argumenta _cii Teoria Alegerii Publice t rcbuie sa i~i adapteze partial principiile metodologice. Fiind 1111ul dintre principiile metodologice aflate in nucleul abordarii 22 A se n ola d ignoran\a volan\ilor esle un fapt, nu ignoran\a ra\ionala a .1ccslora. Pentru a decide lipul ignoran\ei sunl necesare ~i alte calificari pe care 1111 le vom face aici. 30 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 31 economiei neoclasice, rationalitatea23 (i.e. principiul maximizarii ~adrul utilitiitii) trebuie operaFonalizatii in alte forme decat cea a lui homo .,Nu de la altruismul macelarului, berarului sau al brutarului trebu- economicus. Altfel spus, atunci cand utilizarea acestui standard nu 1c sa ne a~teptam sii ne procure cina ~i nici.de la umanitatea lor, ci conduce la formularea de explicatii ~i prediqii satis.faditoare, cer- de la iubirea lor de sine. De aceea nu trebuie sii le vorbim nicioda- cetiitorul nu va renunta la principiul maximiziirii utilitiitii ci ii va ta despre nevoile noastre ci despre avantajul lor24" acesteia. Mecanismele pietei par a fi construite pe egoism: (Smith, (1776], operationaliza intr-o altii forma. Privind anomalia reprezentata de 1998: p. 30-31). Aceastii optiune metodologidi pentru asumarea paradoxul votului, pot fi identificate doua moduri de construire a molivatiilor egoisle s-a transferal dinspre economica clasicii spre rationalitatii care renunta fie la egoism fie la comportamentul in- cca neoclasicii ~i este ~i in prezent greu de contestat. Pare nerealist strumental, retinand principiul metodologic fundamental al maxi- sa asumiim ca firmele, coporatiile sau chiar cumpiiratorii vand ~i miziirii utilitatii (acesta fiind motivul pentru care ele se pot nu.mi ach izitioneazii bunuri avand motivatii altruiste. Altruismul tnsa nu neoclasice): abordarea votului altruist ~i cea a votului expresiv. cste incompatibil cu metodologia neoclasicii. Problema este doar una de domeniu. Pe de o parte, definitia pe care Alfred Marshall o 1.2.1. Operationalizarea altruista A~a cum amintea.m mai sus, aceastii sectiune este dedicatii in- troducerii altruismului in ec~atia votului. Pentru inceput vom discuta problema mai larga a compatibilitiitii.dintre principiul maximizarii utilitiitii ~i altruism ~i pe acea a oportunitatii includerii consideratiilor despre bunastarea altora in modelele economice. Apoi vom prezenta doua tnodele ale comporta.mentului electoral care rezolvii paradoxul votului prin includerea altruismului/ preferintelor sociale. 1.2.1.1. Abordarea economica a altruismului Altruismul pare a fi inadecvat pentru a modela situatiile de piata. Argumentul paradigmatic al mainii invizibile a Jui Adam Smith ((1776], 1998: p. 593) a a~ezat economia pe calea asumiirii unei motivatii egoiste pentru toti agentii ce interactioneaza tn Trebuie nolal faplul di Brennan are in vedere renun\area la egoism penlru a include molivaµile expresive insa argumenlul sau poale fi generalizal la ideea de a opera\ionaliza principiul maximizarii ulilila\ii renun\and la principii melo<lologice mai puµn imporlanle. 2J <la economiei neoclasice limiteazii domeniul acesteia la schimbul de bunuri ~i servicii pe piatii: economia ,,examineaza acea parte . . a actiunii individuale si sociale care este eel mai strans conectala obtinerii ~i utiliziirii resurselor materiale necesare bunastiirii" (Marshall, [ 1890], 1920: p. I). Pe de altii parte insa, acela~i autor admite altruismul ca motivatie umana importanta: ,,Faptul cii barbatii muncesc ~i economisesc pentru familiile lor ~i nu pentru ei in~i~i este vizibil prin aceea cii, dupa ce se pensioneazii, rareori cheltuie mai mult decat venitul provenit din economiile lor, preferand sa-~i piistreze averea intacta pentru familiile lor" (Marshall, [ 1890], 1920: p. 130). Chiar daci Marshall considerii cii oamenii pot fi altrui~ti, potrivit definitiei sale, domeniul economiei este re- dus la schimbul de bunuri ~i servicii pe piatii uncle, potrivit t raditiei Smithiene, motivatiile altruiste nu par realiste. Redefinind insii economia neodasicii urmandu-1 pe Lionel Robbins, expansiunea 24 De allfel, Smilh nu respinge relevan\a altruismului. Acesla esle posibil in familie (~i nu numai), ~adar in afara domeniului de slu<liu al economiei: .,<lupa el in su~i. membrii familiei sale, cei care locuiesc de obicei in aceea~i casa cu el parinlii copii fralii ~i surorile Jui, sunt in mod natural obieclul afeqiunii sale','(Smith, '1l759j, 20'04: p. 257). · 32 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 33 ditre alte domenii devine posibila iar altruismul ar putea dipata d in propriul consum al bunului Z, impreuna cu utilitatea provenita aplicabilitate: ,,Economia este ~tiinta care studiaza comporlamen- d in consumul bunului respectiv de ditre w. Becker nu discuta insa tul urnan ca relatie dintre scopuri ~i mijloacele insuficiente care au despre existenta unei singure categorii de altruism - cea descrisa utilizciri mutual exclusive" (Robbins, (1933),1935: p. 16). Aceasta in fo rmula anterioara. 0 alta este mentionata in articolul sau din definitie a deschis calea a ceea ce ulterior a fost etichetat ca imperi- 1974. Pe de o parte altruismul poate fi unul in care donatorul este alism economic25, facand posibila construirea de modele neoclasi- preocupat de unitatile de resurse care intra prin donatie in consu- ce cu indivizi altrui~ti. mul recipientului acesteia (sa-i spunem tipul l de altruism), pe alta Un exemplu al unei astfel de extinderi a domeniului econo- parte altruismul poate avea ~i o forma in care donatorul este preo- miei este modelarea comportamentului altruist de catre Gary cupat (i.e. extrage u tilitate d in actul donatiei) de a obtine prestigiu Becker (1974, 1976, 1981, 1993). Becker (1974) pro.pune noFunea social prin actul donaFei (sa-i spunem tipul 2 de altruism) (Becker, de ,,venit social" definit ca ,,suma veniturilor personale (salariu 1974: p. 1083). etc.) ~i valoarea monetara pe care o au penlru el caracteristicile Pornind de la aceasta distinctie a lui Becker, Andreoni (1989), relevante ale celorlalti - mediul social" (Becker, 1974: p. 1063). ( 1990) dezvolta un model general al donatiei folosind notiun ile de O implicatie importanta a acestei notiuni este aceea ca indivizii altruism pur, altruism impur ~i altruism interesat (eng. warm-glow vor contribui la modificarea caracteristicilor celorlalti pe masura altruism). Pentru a oferi o expresie mai clara acestor tipuri de altru- ce venitul lor social este mai dependent de mediul social (Becker, 1974: p. 1072). Becker argumenteaza di venitul social poate constitui o baza pentru a analiza, spre exemplu, interactiunile din cadrul familiei sau interactiuni sociale cum ar fi actiunile caritabile. Pentru a modela comportamentul altruist in cadrul familiei26 Becker ( 1981) incepe prin incorporarea utilitatii beneficiarulu i donatiei (w) in functia de utilitate a altruistului (h): Uh= U {z1h, .... ,Zmh'IJ!(Uw)},0Uh I auw > 0 , uncle Uh este utilitatea altruistului, U w este utilitatea beneficiarului altruismului, 1Jf este o functie pozitiva a U w iar Z Jh este a j-a unitate consumata de h dintr-un bun. Astfel scrisa functia de utilitate a Jui h, este ism, Andreoni asuma ca exista o economie simpla formata dintr-un hun privat ~i un bun public ~i_ di indivizii (nurnarul lor total fiind notat cu n) sunt inzestrati cu unitati de resursa W; pe care le alodi lntre consumul bunului privat X; ~i bunul public a modelului din 1990 se asuma g; (in prima faza ca nu exista suport guvernamental pentru bunul public). Cantitatea totala a bunului public este notata cu G =I ;_ g; iar functia de util4tate poate fi scrisa sub forma 1 ui = U; (x;,G,g;),i = 1, ... , n. Pornind de aici, se poate da expresie exacta altruismului pur sub forma ui =U;(X;,G), a celui 0 impur sub form a U; U. l =U (G g.) si a celui interesat sub forma: I ) I ' =U;( X;, g;) . Altruistului pur ii pasa de consumul sau al bu- evident di a fi altruist inseamna a maxirniza utilitatea provenita nului privat27 ~i de cantitatea totala a bunului public consumat de Ase consulta, spre e..""<emplu, lucrarile lui Stigler (1984) ~i Hirshleifer ceilalti, altruistului impur ii pasa atat de cantitatea totala a bunu- 25 (1985). 26 Becker nola ci ,,a!Lruismul domina comporlamenlul in familie probabil in aceea~i masura in care egoismul domina Lranzac\iile din cadrul pie\ei'' (Becker, 1981: p. 12). lui public cat ~i de propria contribuiie la acest bun, iar altruistului 27 A se nola ca altruismnl pur nu se refera la siluava in care indivizii nu <leriva nicio ulililale din consumul propriu. 34 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAflONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 35 interesat ii pasa de consumul sau al bunului p1ivat ~i de propria 1.2.1.2. Modele alevotului altruist contributie la bunul public. Diferenta dintre aceste trei tipuri de Intuitia altruism prive~te invarianta la identitatea donatorului - aceasta ca altruismul ar putea rezolva paradoxul votului apa- n: la Downs29 ~i este explicit forrnulata de catre Tullock (1967): conditie nu este satisfacuta in cazul altruismului impur ~i in eel al ,.Formula votului necesita o dezvoltare pentru a-i fi desavaqit altruismului interesat. Mai clar, unui altruist pur ii pasa (ignoram 111\elesul. Atunci dnd decide cum sa voteze, un individ poate lua pentru moment consumul bunului privat X;) doar de cantitatea de In calcul atat beneficiile directe pe care el insu~i le pr~e~te ~i un bun public consumat de recipientii donatiei - imi pasa ca benefi- hcneficiu caritabil pe care il resirnte pentru ca ii ajuta (n.a. prin A~adar, termenul B poate fi inlocuit cu { B_P +Be) , ciezi, indiferent cine iti doneaza resursele. Altruistul impur deriva vol) pe altii. insa utilitate atat din faptul ca recipientii donatiei d~tiga in utilita- 11nde te, cat ~i din faptul ca ei in~isi au contribuit la aceasta cre~tere in uti- iar litate - imi pasa ca beneficiezi de pe urma donatiei, dar obtin ~i mai rcsimti satisfactie din faptul multa utilitate atunci cand cre~terea ta de utilitate mi se datoreaza lc" (Tullock, 1967: p. 111). De asemenea, Parfit (1984) mentioneaza ~i mie. In sfar~it, altruistul interesat este interesat doar de propria l"xplicit altruismul ca fiind o solutie pentru paradoxul votului: ,,be- donatie - imi pasa ca ti-am donat ~i este irelevant pentru mine ce ai neficiul anticipat pe care el (n.a. altruistul) ii va oferi altora (n.a. putea prirni de la altcineva. prin vot) va excede costul contributiei sale" (Parfit, 1984: p. 74). BP reprezinta beneficiile directe anticipate ale votantului, Bereprezintii beneficiul pe care acesta il va primi pentru cii va ca ~i alti oameni beneficiaza la randu- Din discutia anterioara (Becker-Andreoni) se pot deprinde d- Nici Tullock, nici Parfit ~i nici a)ti autori care au mentionat altru- teva concluzii utile dezvoltarii seqtunii ce urrneaza. In primul rand, ismul drept posibilii solutie a paradoxului votului nu au prezen- 18 altruismul este compatibil cu principiul maximizarii utilitatii A~adar, • lal insii un model al votantului altruist. Jankowski (2002), (2007) in masura in care asumarea Jui este realista pentru anumite propune un astfel de model construind pe distinqiile operate de situatii, acesta poate fi o solutie acceptabila din punct de vedere Andreoni (1989), (1990). metodologic in modelarea comportamentelor indivizilor. in al doilea rand altruismul poate imbraca mai multe forme ~i este impor- 1.2.1.2.1. Modelul votantului pur ~i interesat altruist 30 tant de stabilit care dintre acestea trebuie asumate in modelarea Pentru a prezenta modelul lui Jankowski, vom introduce dteva comportarnentelor votantilor. In cele ce urmeaza .vom prezenta dinlre notatiile sale 31 (p. 57-58).ln primulrand C > 0, exprimand dteva modele ale votului altruist incepand cu eel al Jui Jankowski ideea cii actul de a vota presupune un cost. In al doilea rand existii care utilizeaza explicit distinctiile lui Andreoni, nu inainte de a pre- doi candidati zenta un scurt isloric al modeliirii votului sub forma altruismului. 28 Becker nu este singurul economist care a disculal compatibililalea dintre cadrul neodasic al maximizarii ulilita\ii ~i moliva\iile altruisle. Spre exemplu, Buchan an ~i Tullock (1962) discula posibilitalea acesluia. 29 CA~i C8 . Un individ va compara·utilitatea sa atunci Posibilitalea votului altruist (Iara legatura cu para<loxul votului) fuse- ·' c amintila ~i de Buchanan ( 1954). :io 0 <lescriere mai pu\in detaliata a acestui model poale fi gasita in Ungureanu, Ghea\a (2014). 31 Prezentarea este necesara pentru a facilita in\elegerea argumentelor lui Jankowski. 36 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERATIONALA?I COMPORTAMENT ELECTORAL j 37 cand voteazii pentru candidatul preferat cu aceea pe care ova ob tine dadi s-ar abtine ~i va vota dadi urmatoarea conditie este indeplini- 1 hiar dacii electoratul este format din 100 milioari.e indivizi, be1 xlmld .en t de 11cflciul a~teptat ar fi egal cu - - = 5$, a d.1ca• su fi c1 lOOmil 2 11llllt pentru a contrabalansa valoarea lui C pentru cei mai multi ta: [p(CA c~tigalvoteazii CA) - p(CAc~tiga)].81 > C Urmand logica calculului votului, Jankowski (2002) arata ca vo- d111lre votanti. Puterea argumentului stain faptul di, prin vot, de- tantul poate influenta rezultatul alegerilor spargand sau creand ' iJem ce politici redistributive vor fi implementate. Este probabil un balotaj, iar o procedurii aleatoare de spargere a unui balotaj 1ca Iist sa asumam cii pentru o .tara democratidi cu un electorat va oferi candidatului preferat 50% ~anse de a ca~tiga. Noland cu dr cca. lOOmil valoarea PTB sa fie suficient de mare cat sa permita sa ca~tige atunci cand individul 11 ansferuri de lmld $. Jankowski clarificii faptul cii nu toti indi- i voteaza spre deosebire de situatia in care nu voteaza, utilitatea vizii sunt altruisti si nu toti sunt la fel de altruisti (cei mai multi Pi probabilitatea crescuta ca CA a~teptata a Jui i esle exprimata de for mula: EU,= PiBi -C, fiind rational sa voteze atunci cand EV, = Pt Bl -C (Jankm~ski, 2002: p. . 2 58). Adaugand factorul D , introdus de Riker ~i Ordeshook (1968) formula extinsa a votului devine: EU, =Pi Bi -C + D. Pornind de 2 ' ) \ Jr • l , situa intre cele doua extreme, Maica Teresa ~i Scrooge) ~i ca prcferinta pentru vot altruist trebuie considerata a fi normal dis1ribuita (Jankowski, 2002: p. 64). Jankowski propune analizarea 11 nu i alt caz, de aceasta data diferit de intelegerea lui Andreoni a aici, Jankowski incepe discutia despre incorporarea altruismului ,d1ruismului interesat, eel in care W nu este independent de altru- in ecuatia votului utilizand notiunile Jui Andreoni (1989), (1990) 1\ mul pur.1n termenii lui Jankowski: ,,aceasta interpretare implicii de altruism pur ~i altruism interesat. Formula devine astfel urmatoarea: EU, p, [B, +BiJ_C+D+W, unde B, este beneficiul l<1plul cii beneficiez de pe urma donatiei (in sensul altruismului egoist pe care individul il prime~te atunci cand voteazii, B2 este (Jankowski, 2002: p. 64). Aceasta notiune de altruism interesat 2 beneficiul pur altruist pe care individul il prime~te atunci cand l11 1eresat) doar dadi aqiunile mele ii ajutii intr-adevar pe ceilalti" poale fi etichetata ca altruism interesat decisiv (ramanand ca al- ceilalti indivi:zi beneficiaza de pe urma votului siiu, iar W este be- 11 ui; mul interesat neficiul primit de pe urma faptului di individul prime~te utilitate ism interesat nedecisiv). Formula pe care Jankowski o propune de pe urma faptului di el este eel care doneaza prin vot (invarianta la identitatea donatorului nu este satisfacuta). Formula implicii rezultatul cii in general este rational sa votezi. Rationamentul este urmatorul: in primul rand, factorii D ~i W fiind independenti de probabilitatea de a fi decisiv (inmultirea de la numarator) au efectul de a produce suficienta utilitate pentru a contrabalansa valoarea lui C . 1n al doilea rand, argumenteaza Jankowski, altruismul a la Andreoni sa poarte denumirea de altru- pcntru acest al doilea tip de altruism interesat este urmatoarea: £U. = P1[B, + B2+W] C + D l2• Se poate observa cii in aceasta l'Xp~imare, alttuismul interesat este conectat de efectul lui m m valoarea lui p 1 ~i B2 este mult mai mare dedit cea a lui W. efec- t ul de a rezolva paradoxul votului va fi determinat mai degrabii de B2 • A~adar, diferenta dintre prima formula ~i cea de-a doua .1r fi di in aceasta din urma altruismul pur este necesar pentru a pur are efectul de a mari beneficiile anticipate ale votului peste valoarea lui C . Spre exemplu (exemplul ii apartin e lui Jankowski), dacii beneficiul altruist este egal cu 1 miliard de dolari, atunci l2 A se nola ca, eel pu\in aceasta a doua formula prezinla ceca ce Andreoni ar numi altruism impur. Volanlul are simullan procupari penlru ce pri mesc ceilal\i dar ~i penlru idenlilalea donatorului. 38 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL.'. ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 39 rezolva paradoxul votului, in vreme ce in cea dintai acest efect este ckscre~te odata cu obtinut cu ajutorul lui W 33. modelului este aceea 0 alta abordare a votului altruist a fost formulata de Edlin et altruism ale Jui Andreoni ~i ia in calcul doar ceea ce Andreoni ar defini drept altruism pur. Edlin et al. pornesc de la premisa masa probabilitatea de a fi decisiv este invers proportionala numarului total de votanti ( 1In ), ca votul este instrumental ~i ca votantii au preferinte sociale. Aceasta notiune B din ecuatia votului in Bsine - beneficiul pe care individul iii prime~le penlru sine de pe urma actului de a vota, ~i B soc - beneficiul mediu primit de alti membri ai societatii de pe urma votului lui i. 0 intuitie pe care Edlin et al o cuprind in noua forma a Jui Beste aceea de i din B.sine este ca indivizii motivati instrumental pot alege 1.2.1.3. Testarea modelelor votului altruist al. (2007). Modelul lor este construit !ara legatura cu tipurile de este exprimata prin impartirea lui a~adar prediqia ~. voteze (in mod rational). 1.2.1.2.2. Modelul preferintelor sociale ca in alegerile de n (Edlin et al, 2007: p. 297), ca valoarea primita mai mare decat beneficiul prim it de pe urma faptului ca un alt membru al comw1itatii a beneficiat de pe urma votului lui i. Alfel spus, oamenii obi~nuiti sunt mai putin altrui~ti decat Maka Teresa, iar beneficiul primit de un alter este valorizat mai putin (este insa valorizat) decat beneficiul prim it pentru sine. Aceasta intuitie este cuprinsa in valoarea subunitara ( a < 1 Deoarece modelele votului altruist sunt de data recenta, testa1l'a acestora nu are multe instante. In cele ce urm~aza vom prezenta pc scurt (asumand, bineinteles un tablou incomplet) 3 astfel de cer' elari34 aparFnand Jui Jankowski (2007), Fowler (2006) ~i Fowler ~i Kam (2007). Jankowski (2007) a utilizat o regresie logistica pentru a studia probabilitatea de a vota in relatie cu gradul in care indivizii au sen1imente altruiste. Variabila dependenta a fost o masura a votului ,,Ill abtinerii in cadrul alegerilor din SUA din 1994 iar variabila in- dcpendenta principala a fost reprezentata de o miisurii a altruismului exprimat de subieqi. Au fost folosite datele American National l ~lection Study (NES) din 1995 care au inclus ~i 11 intrebari menite (i n studiul initial - NES) a masura umanitarismul respondentilor. Cele 11 intrebari au fost impartite in doua categorii: intrebari w raspuns dihotomic privind preocupiiri altruiste (acord/dezacord) ~i intrebari ce permit determinarea acordului (acord puter- Bscic uic, acord partial, neutru, dezacord partial, dezacord puternic) a~adar data de urmatoarea expresie: Jankowski (2007: p. 20). s-a concentrat mai degraba asupra aces- B = Bsme . + aBsoc . Pornind de aici, un votant este pur egoist cand l ora din urma deoarece i-au permis sa distinga intre categoriile de ) a factorului de actualizare (eng. discounting factor) a lui . Noua forma a lui B va fi, valoarea factorului de actualizare este zero ~i este altruist (in diferite mas~ri) cand valoarea acestuia este mai mare decat zero. Cwn cei mai multi oameni nu sunt pur egoi~ti, efectul lui B soc nu va Ignoram voil efeclul lui D penlru a eviden\ia efeclele Jui B 2 ~i W. Aceasta esle ~i in spiritul analizei Jui Jankowski deoarece acesta considerii ca facloml D, poale ~i ar lrebui elimmat din ecua\ia votului 33 ,1ltruism puternic ~i altruism slab35• !ntrebarile privind altruismul 3< Tn afara acestora mai men~onam, spre exemplu, cercelarile lui lui Knack (1992a), (1992b). 3s Jankowski (2007) define~le acesle doua tipuri de altruism in rela\ie cu vJloarea unui factor de actualizare similar celui utilizat de Edlin et al (2007). () valoare mid (mai degraba apropiata de O) a preocuparii (factorului. de aclualizare) pentru bunaslarea allora indica un altruism slab, in vreme ce ovaloare ridicata (apropiala de 1) indica un altruism puternic. Jankowski arala ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 41 40 I MIHAf UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU puternic au fost: QI: ,,Trebuie sa gasim intotdeauna modalitati de fowler (2006) a testat in laborator ipoteza votului altruist avand a-i ajuta pe altii mai putin noroco~i decat noi"; Q2: ,,Demnitatea ~i d rcpl variabila dependenta decizia de a vota ~i ca variabile inde- bunastarea tuturor trebuie sa fie cele mai importante preocupiiri pcndente altruismul ~i identificarea partizana. in vederea organi- in orice societate': Q4: ,,Toti oamenii care nu pot sa i~i satisfaci 'liirii experimentului sau au fost recrutati 350 de studenti (cu varste nevoile trebuie sa fie ajutati de altii". In privinta altruismului slab, lntre 18 ~i 27 ani) de nivel licenta inscri~i la cursuri de ~tiinte po- Jankowski mentioneaza intrebarea Q2: ,,Una dintre problemele litice. Experimentul a fost administrat de computer iar subieqilor societatii de azi este ci oamenii nu sunt suficient de binevoitori cu Ii s-au oferit note mai mari la examene pentru a participa - 249 ceilalti". Rezultatele cercetarii Jui Jankowski subliniaza mai degraba di ntre ei au acceptat. Dintre ace~tia din urma, 235 au fost eligibili un ata~ament pentru u n altruism slab 36 • Alte doua modele de com- pcntru a vota la alegerile primare din California din martie 2004. portament apar din cercetarea lui Jankowski. Primul este acela ci Pcntru inceput, subieqii au primit o serie de intrebari standard ata~amentul fata de partidele politice pare a fi conectat cu altruis- privind statutul lor socio-economic, credintele lor politice ~i com- mul iar al doilea ci exista o diferenta redusa in privinta altruismu- portamentul lor electoral in alegerile primare din California. Apoi lui slab intre votantii republicani (Q3: 71,2%) ~i cei democrati (Q3: ,Ill 75,7%) dar o diferenta mult mai mare in ceea ce prive~te altruismul ri.i sunt preocupati de bunastarea altor jucatori anonimi. In mod puternic, uncle pentru democrati Q2: 75,5%, iar pentru republicani obi~nuit Q2: 35,5%. Pentru a captura dimensiunea instrumentala a votu- unui individ o suma de bani (de obicei intre 5$ ~i 10$) i~r acesta lui altruist, Jankowski creaza variabila diferenta perceputa dintre poate sa aleaga daca sa aloce particle - (PARTY DIFF*ALTRUISM37 ) ~i controleaza pentru o se- .1nonimi ~i pasivi rie de alte variabile (e.g. varsta, venit, educatie, efectul mobilizarii, Fowler a utilizat 0 alta: subieqilor Ji s-a comunicat ca pot ca~tiga un eficacitatea politica ~i intensitatea partizanatului politic) Jankowski premiu de 100$ ~i au fost intrebati cat de mult din acest premiu ar (2007: p. 24). conclu zioneaza ca doar altruismul slab este puternic dori sa imparta cu u n alt individ (anonim). In plus, doar unul din- corelat cu decizia de a vota ~i ci toate masurile altruismulu i puter- t re ei putea ca~tiga premiul. Rezultatele acestui experiment (alaturi fost implicati in jocu/ dictatoru/ui pentru a observa in Ce maSU(noteaza Fowler) jocul dictatorului porne~te de la a oferi 38 • 0 parte din ace~ti bani unor jucatori Deoarece aceasta procedura este costisitoare, nic sunt statistic nesemnificative. de chestionarul amintit mai sus) au sugerat ca inlerpretarea intrebarilor in legatura cu acesle d_oua calegorii de altruism, un factor important in explicarea participarii politice. 1n termenii (slab ~i pulernic) vizeaza ulilizarea unor cuvinle precum ,,lrebuie ... inlotdeauna, cele mai imporlanle" (pulernic) ~i ,,adesea" (slab). 36 Pe de o parte, penlru Ql, 50% din respondenti exprima un acord puternic, pentru Q2, 51,6% din responden\i exprima un acord pulernic si pentru Q4 40,2% din respondenµ exprima un acord pulernic. Pe de alla parle, penlru Q3 esle raporlal un suporl puternic din partea a 67,6% dintre responden\i. 37 Un individ care percepe diferenta dinlre parlide <lar esle molival exclusiv egoist, nu va vola, iar unul care percepe aceasla diferenta dar esle molivat altruist, va vota. ca altruismul poate fi lui Fowler, ,,oamenii care impart mai mult cu un individ anonim intr-un joc al dictatorului ~i care se identificii puternic cu unul dintre cele douii partide [a se nota ca este vorba despre cazul american} este in ult mai probabil sii voteze decat cei care nu au aceste caracteristici" (Fowler, 2006: p. 681). 38 Nu au niciun input in privin\a rezultatului jocului. 42 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERAT_IONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 43 !ntr-un alt studiu, Fowler ~i Kam (2007) <listing intre doua tipuri de consideratii privind bunastarea alterilor. Unii votanti sunt rx l ra-grup: Atat subiectii care s-au auto-identificat ca democrati 40 1. 1 ~ i cei care s-au auto-identificat ca republicanii au donat mai motivati de identificarea sociala, i.e. doresc sa imbunatateasdi 111ult persoanelor din propriul grup decat celor din celalalt grup. situatia materiala a anumitor grupuri din societate (posibil pe sea- I >c asemenea, independentii (fara identificare partizana) au donat ma altor grupuri - Fowler ~i Kam, 2007: p. 813) ~i vor participa 1nai mult receptorilor anonimi decat receptorilor partizani, in vrece donatorii partizani au aqionat in sens opus. Dispozitile de a atunci cand vor crede di aqiunile lor va ajuta grupul preferat de 11 1c ei. Alti votanti insa au motivatii altruiste - ei prefera sa-i ajute pe dona in cadrul propriului grup sau ditre alti receptori au fost apoi ceilalti (prin vot) indiferent de identitatea acestora (n.a. a beneficia- utilizate pentru a formula predictii in privinta participarii politi- rilor), a~adar vor participa atunci cand vor crede di pot imbunatiiti t situatia tuturor. Ipoteza de cercetare a fost aceea ca ambele grupuri vor participa mai mult decat indivizii egoi~ti. Subiectii (350 per- c. Rezultatele au aratat di atunci cand indivizii percep rezultatele politice ca redistributive 41 participarea la vot cre~te. De asemenea, l u cat indivizii se identifidi mai puternic cu propriul grup sau im- soane) au fost recrutati din randul studentilor inscri~i la cursuri de potriva unui alt grup, cu atat ei vor avea beneficii mai mari de pe sociologie ~i ~tiinte politice de la Western Public University. Pentru urma politicilor distributive, fiind mai probabil ca ace~tia sa voteze. a-i motiva sa participe Ii s-a oferit o nota mai mare la examen, 306 dintre ei acceptand participarea. Cercetarea cuprinde, ca ~i cea a lui 1.2.2. Operationalizarea non-instrumentala Fowler (2006) rezumata mai sus, o prima etapa formata dintr-un set Un al doilea tip de solutie care are potentialul de a rezolva pa- de intrebari standard privind aspecte socio-economice, atitudinile 1 adoxul votului fara a renunta la principiul neoclasic al maximiza- rn a doua etapa, .subiectii ' ii utilitatii este aceea de a operaFonaliza acest principiu sub for- au participat in cadrul a 3 experimente de tipul jocul dictatorului.39 111a comportamentului non-instrumental. Downs (1957) sugerase Rezultatele cercetarii au confirmat ipoteza, in sensul di subiectii posibilitatea ca motivatiile non-instrumentale pot fi importante in politice ~i comportamentul de vot trecut. au revelat preferinta pentru donatie intra-grup fata de donatia 39 Ca in cazul experimentului Jui Fowler (2006) jocul nu a fost construit cu pla\i direcle. De aceasta dala cercetatorii au oferit subieqilor IO bilete de lolerie, fiecare avand o ~ansa egala de a ca~liga un premiu de 100$. Fiecaruia dinln: subiec\i i s-au oferit doua plicuri opace impreuna cu informa\ia ca pot introduce intr-unul din plicuri biletele pentru sine iar in cdalalt biletele pe care le vor impar\i cu un alt individ anonim. Toate biletde trebuiau folosile (i.e. introduse intr-unul dintre cele doua plicuri). Subiec\ii au fost apoi ruga\i sa inchida ambele plicuri, sa il inlroduca pe eel "altruist" intr-o cutie po~tala special conslrl:lila in vederea experimenlului, apoi sa scrie la computer nurnarul de bilete de lolerie pe care le-a paslral pentru sine. Ulterior au fost anun\ale cele 3 bilete c~tigaloare care au fost utilizate in cele 3 jocuri de lipul diclatorului (l bilel/joc). privinta deciziei individului de a se informa cu privire la alternativcle politice - individul trata aqiunea de a vota cape una de ,,divcrtisment" (Downs, (1957], 2009: p. 311 ) :.au 1ul a~ a~adar a~ putea vota putea sa ma informez pentru ca imi face pliicere in sine ac- de a vota sau de.a ma informa, ~i nu pentru ca a~ obtine utilitate Tn fiecare dintre aceste jocuri ca~tigatorul premiului (bileLului) putea dc:cide unilateral daca •Va impar\i premiul cu un recipient anonim. In primul JUC dictalorul nu cuno~lea nimic despre recipient, in al doilea ~Lia ca recipicnlul este inregislral ca Democrat, iar in al Lreilea ~Lia ca este lnregislral ca Republican. 41 A~adar au oporlunilatea de a Lransfera resurse din afara grupului in cadrul propriului grup. 40 ALEGERE RAflONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I45 44 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU din politicile guvernamentale ce vor fi implementate in perioada post-electorala. Mai tarziu, Riker termenul ~i Ordeshook (1968) au propus D (ecua\ia votului devenindR = pB - C + D) cape un factor in care pot fi cuprinse mai multe motivatii non -instru- literaturii de specialitate privind continutul acestui factor. Vom discuta intelegerea Jui ~i D ca exprimare a preferin\elor partizane ca exprimare a sentimentelor morale, incheind sec\iunea cu o prezentare a cercetarii empirice privind motivatiile expresive. mentale precum datoria cetateneasca (acesta este sensul Jui D asupra caruia Riker ~i Ordeshook insista42 ), exprimarea apartenentei 1.2.2.1. Exprimarea preferintelor partizane A~a cum aratam mai sus, unul dintre sensurile pe care Riker la sistemul politic, exprimarea preferintelor partizane, satisfaqia intrinseca a actului de a vota sau de ate informa in vederea votu- ~i Ordeshook le ofera termenului lui, satisfaqia de a afirma eficacitatea in cadrul sistemului politic preferin\elor partizane. Acest mod de a. interpreta votul expresiv a (Riker ~i Ordeshook, 1968: p. 28). Faptul ci Riker ~i Ordeshook fost dezvoltat printre altii4\ de citre Brennan ~i Buchanan (I 984) D este acela de exprimare a In cele ce urmeaza ne vom concen- adauga acestor posibile valori ale lui D ideea ca ,,rara indoiala .~ i Rrennan ~i Hamlin (1998). exista ~i alte satisfactii la care nu ne-am gandit momentan" (Riker l ra ~i Ordeshook, 1968: p. 28) subliniaza caracterul de factor univer- dcriva din viziunea votului ca exprimare a preferintelor partizane. asupra acestor doua lucrari ~i asupra implicatiilor pe care ele le sal non-instrumental al lui D - tot ceea ce nu este instrumental Unul dintre cele mai citate moduri de a descrie comportamentul poate fi cuprins in cadrul acestui factor. Acest 'universal' insa pre- c:xpresiv este analogia pe care Brennan ~i Buchanan (1984) o fac in - tinde discutii clarificatoare deoarece unele dintre intelesurile lui t re vot ~i participarea la un eveniment sportiv: ,,Multi dintre ace~ti D par sa aiba implicatii diferite fata de alte in\elesuri dintre cele posibile. In plus, in ciuda acestor posibile diferen\e, literatura de 111divizi par sa fie preocupati de cine va ca~tiga. Ei sus\in zgomotos t'Chipa preferata ~i ofera sfaturi (uneori doar spre un ecran de tele- specialitate (sau eel putin o parte a acesteia) trateaza factorul D vizor) iar starea lor psihica pare puternic afectata de rezultat. [ ... ]. ca referindu-se la motiva\ii expresive43 - a~adar orice interpretare Totu~i pana ~i eel mai interesat spectator ar admite ci aceasta im- am da acestui termen, aceasta ar fi de fapt o submultime a mo- pl icare nu are nicio intluenta asupra rezultatului meciului. [ .. . ] Ei delelor votului expresiv. Vom reveni asupra acestei probleme (in nu vor sustine d urmaresc meciul pentru ca astfel vor ajuta echipa sec\iunea 1.3 a acestui capitol) dupa ce vom prezenta o parte a prcferata sa ii ca~tige" (Brennan ~i Buchanan, 1984: p. 187). Acest 42 Votul cela\enesc sau votul din datorie ca solu\ie peolru paradoxul vo- · tului fusese deja intuit (.lara a-1 <lezvolta intr-o teorie a votului din datorie) de catre Downs care observa ca ,,indivizii ra\ionali dintr-un sistem democratic sunt motiva\i intr-o anumita masura de un fel de responsabilitale sociala care este oarecuro independenta de c~tigurile ~i pierderile lor pe termen scurl. Daca luam in considerare aceasta responsabilitate ca Ii.ind o parte a beneficiului exercitarii votului, este posibil ca beneficiile exercitarii votului sa dep a~asca costurile, eel pu\in pentru unii dintre ceta\enii raµonali" (Downs, [1957), . 2009: p. 338). 43 Spre exemplu Brennan ~i Lomasky (1985), (1987), (2000). uimportament nu este insa irational, argumenteaza Brennan ~i Buchanan. I.ndivizii deriva utilitate din insu~i faptul ca participa la rneci ~i i~i manifesta sustinerea. Comportamentul lor este rational dar nu este instrumental. lntr-un mod similar indivizii participa la .tlegeri nu pentru ca vor intluenta rezultatul ci pentru ca deriva utilil.1le din insu~i faptul ci exprima ~ preferinta partizana. A~adar, atat 44 Poate spre exemplu sa fie men\ionala ~i lucrarea lui Fiorina (1976). 46 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA $1COMPORTAMENT ELECTORALI47 actul de a vota cat ~i directia votului ar trebui explicate in termeni non-instrumentali. Y_otantii cunosc faptul ca probabilitatea de a fi . . \ l cste diferente insii zugriivesc un tablou in care votantii maximi11'.li'.<\ utilitatea in mai multe moduri, nu unul in care consideratiile decisivi este foarte redusa si de aceea nu au motivatii instrumentale h1, 1rumentale dispar fiind inlocuite de cele e>.'Presive. Anumite - daca ar avea astfel de motivatii atunci nu ar vota (predictia mo- p,lr \i ale comportamentului indivizilor vor ti in continuare mai delului calculului votului). Ei participa pentru a ovationa sau huli hi11c explicate in termeni instrumentali, in vreme ce altele (spre (prin vot) idei, sau candidati. In termenii Jui Brennan ~i Buchanan, 1·xc mplu comportamenlul electoral) vor fi mai bine explicate ca ei ,,aleg intre diferite parghii pe care le pot actiona (sau semne pe 111111-instrumentale. Spre exemplu, una dintre implicatiile abordiirii care le fac pe buletinul de vot) ~i fac aceste alegeri cunos!=and'pe l11s1rumentale a votului46 este aceea cii indivizii cu cele mai multe deplin faptul ca parghia selectata are o legatura extrem de redusa cu rezultatul final aJ alegerilor" (Brennan ~i Buchanan, 1984: p. 194). O mot ive rationale instrumentale de a vota ar fi cei aflati la extremele d1sl ributiei votantilor in vreme ce indivizii aflati mai aproape de implicatie a acestui mod de a vedea actiunile votantilor este aceea de 1c11Lrul distributiei ar trebui sa fie mai degrabii indiferenti deci ar a deconecta votul de preferinta realii a votantului: ,,in niciun sens, II <le a~teptat sii se abtina. Brennan ~i Hamlin argumenteazii insii a~adar, nu putem argumenta ca alegerea intre parghii - actul de a t, vota - ar revela in mod necesar preferinta votantului asupra obiecte- ,, preferinteior partizan e atunci predictia ar trebui sa fie cea opusa. lor alegerii colective45'' (Brennan ~i Buchanan, 1984: p. 194). Aceasta Porn ind de la asumptia cii votantii cunosc factorul p - anume cii nu inseamnii insii ca nu este plauzibilii a~teptarea ca votantii sii fie probabilitatea de a fi decisivi este nesemnificativa - <lad. votul este vazut ca un act non-instrumental de exprimare ace~tia vor avea inclinati sa sustinii acei candidati care redistribuie in favoarea lor. mai degraba motive sa voteze pentru acele alternative care sunt mai Totu~i trebuie admisii deconectarea logica a acestor douii aspecte. .1propiate de pozitia !or ideologicii deoarece acestea le-ar oferi utili- Consecinta acestei idei este insii aceea ca pretentia eficientei rezulta- 1:1Le expresiva mai mare. 0 a doua implicatie ar fi cii dacii nu exista telor politice trebuie ~i ea chestionalii, deschizandu-se posibilitatea r an didati pe o anumita distanta dintre un votant ~i punctul lui ide- e~ecului democratic, de aceastii data pe altii cale decat cea indicata de modelul calculului votului. .d, acesta nu va vota - extremi~tii se vor abtine47• 1.2.2.2. Exprimarea sentimentelor morale Pozitia votului ca expresie a preferintelor p artizane a fost dezvoltatii ~i de Brennan ~i Hamlin (1998). Argumentul lor este acela 0 a doua intelegere a comportamentului expresiv a fost initial ca teoria votului expresiv prezintii o analizii a echilibrului electoral propusa de Tullock in articolul The Charity of the Uncharitable care difera in implicatii fata de modelele instrumentale ale votului. 45 Acesla liind un mod fundamental in care alegerile polilice ar diferi fa\a de alegerile economice. lmplica\iile aceslei idei sunl insa imporlanle. Brennan ~i Buchanan (1984: p. 199) argumenleazii ca ~i acolo unde leorema votantului median s-ar aplica (vezi capitolul 3}, nu se poate face nicio presupunere ln privin\a faptului di mediana preferin\elor revelale (prin vol) ar fi conectalii cu mediana preferintelor reale ale volanµI or. 6 Ne referim aici la literatura privind analiza spa\iala care este deconecde cercetarea privind actul de a vota. ln aceasta zona a cercetiirii privind rnmportamentul electoral, parad oxul votului nu este de obicei luat in calcul (a 'c vcdea capilolele 3-5). Spre deosebire de aceasta literatura, modelul prezentat de Brennan ~i Hamlin ( 1998) ia in calcul faptul di votan\ii cunosc probabilitatca foar te redusa a pivotalita\ii !or. 47 Pentru mai multe informatii privind abtinerea de la vot cauzata de distanta p rea mare dintre votant ~i candidat vezi seqiunea 3.3. l. ' 1.113 48 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAflONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 49 (1971) ~i dezvoltata de Brennan ~i Lomasky (1985), (1987). p11hlice (prin vot), ace~tia ,,i~i maximizeaza preferintele individua- Tullock porne~te de Ia o notiune exterioara economiei neodasice, l. " (Tullock, 1971 : p. 391). cea a disonantei cognitive48 • Indivizii ar actiona pentru a reduce Brennan ~i Lomasky prezinta un argument asemanator por- disonanta inlerna ~i de aceea ar putea crede (rara a minti) ca anu- 11lml de la una dintre lucrarile lui Adam Smith, The Theory ofMoral mite actiuni care ar fi compatibile cu un motiv A, ar fi compatibile \1•11 /iments. Cei doi autori arata ca ~i cu un motiv B chiar daca in mod obiectiv acestea ar fi incompati- 1111 mai degraba pentru viziunea sa asupra egoismului agentilor bile49. Un exemplu pentru acest mecanism poate fi comportamen- pl' piata, acesta a prezentat o teorie mult mai cuprinzatoare a tul caritabil. Este evident, argumenteaza Tullock, faptul ca intre 11ioLivatiei umane incluzand ~i consideratii despre ~unastarea alto- de~i Adam Smith este cunos- opiniile exprimate despre carilate ~i comportamentul efectiv exista 1,1 (notiunea sa de simpatie). Pornind de aici, Brennan ~i Lomasky o diferenta. Daca am dori intr-adevar sa ii ajutam pe cei saraci am t~i asuma sarcina.de a suplimenta imaginea Jui homo economicus putea avea doua locuri de munca ~i am putea dona toµ banii, in afa- 1 11 aceea a celeilalte jumatati ale sale, homo sympatheticus - tabloul ra celor care ne sunt necesari pentru a ne intreµne pentru a munci I in continuare. 1n mod evident, nu facem acest lucru iar ~1 explicatia50 l'i'.ultat al comportamentului uman fiind unul mai realist (Brennan l.omasky, 1985: p. 191). Aceasta extindere a motivatiilor admi- (chiar daca nu admitem) este ca de fapt ,,nu ne simtim chiar atat "1bile in interiorul cadrului metodologic al maximizarii util itatii de caritabili" (Tullock, 1971: p. 387). Aceasta nu inseamna insa l'Sl e de fapt patronata de catre distinc,:tia dintre alegerile de piata ~i ca nu am vota pentru redistributii (deci ~i pentru taxe care ni se 1 de politice pe care, urmand argumentele prezentate in Buchanan aplica) catre cei saraci. Diferenta, arata TulJock, prive~te costurile ( 1954) ~i Brennan ~i Buchanan ( 1984), Brennan ~i Lomasky o invo- fiecireia dintre actiuni ~i probabilitatea ca actul caritabil sa fie unul 1 :i decisiv: ,,Daca ma confrunt atat cu dorinta egoista de a-mi cheltui viJ care selecleaza un produs, suporta in inlregime costul de opor- singur banii cat ~i cu sentimentul ca trebuie sa fiu altruist, in mod 111nitate al alegerii sale. Un dolar cheltuit pe A este un dolar pe care explicit. in termenii lor, Jn cazul alegerilor economice, un indi- intelept voi vota caritabil ~i voi aqiona egoist" (Tullock, 1971: p. nu il mai putem cheltui pe B. Alegerile economice au consecinte. 388). De asemenea, cu cat marimea demosului cre~te, cu atat voi I.. .] Acesta n·u este insa ~i cazul votului. Daca B este candidatul sau exprima mai degraba preferinte caritabile (deoarece scade proba- politica aleasa colectiv (n.a. prin vot), atunci un vot pentru A nu In tot acest proces in care indivizii sunt cste echivalent renuntarii la B ci este doar un vot care nu i-a fost dat egoi~ti in privinta cheltuielilor private ~i genero~i in privinta celor lui B. Votul este lipsit de consecinte" (Brennan ~i Lomasky, 1985: p. bilitatea de a fi decisiv). 48 De aceea esle disculabil in ce masura modelul sau esle pur neodasic. 0 discu\ie mai aprofundata a aceslei probleme poale fi lecturala in cadrul capitolului 2. 49 A se consulla capitolul 2 penlru o discupe mai larga in privin\a disonan\ei cognitive ~i rolului acesleia in explicarea comporlamenlului electoral. 50 Aceasta este o adaptare a exemplului lui Tullock (197l:p. 387). 193). Argurnentul vizeaza, bineinteles, problema probabilitatii de a fi decisiv ~i, pornind de la aceasta, Brennan ~i Lomasky noteaza di votul nu mai trebuie vazut ca un act de investitie (instrumental) ci ca unul de consum - indivizii vor primi utilitate de la actul de a vota i~i ~i nu de la rezullatele politice ale votului. Prin vot indivizii procura un bun, anume respectul de sine (Brennan ~i Lomasky, SO I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I S1 1985: p. 198). Mai mult, in aceastii perspectivii asupra votului, indi- oportunitatea de a-~i exprima prin vol patriotismul ~i aversiunea vizii ar putea vota impotriva interesului !or economic: Brutarii care l.1\ii de inamic. In acela~i limp, fiecare va prefera strict pacea raz- voteazii in favoarea unui program redistributiv nu suportii acela~i hoiului. Totu~i, deoarece fiecare individ va cunoa~te valoarea lui cost precum cei care i~i doneazii veniturile prin actiune directii. in p (,,votul are loc in spatele unui viii al insignifiantei" Brennan ~i eel de-al doilea caz ace~tia vor da curand falime~t. In primul caz I omasky, 1987: p. 134), alternativa votatii va fi aceea de a declara insii, ceea ce se pierde ar ti doar oportunitatea de a vota impotriva 1.1zboi. Veniturile expresive vor ti incasate imediat iar costurile riiz- programului redistributiv. Din acest motiv, indivizii vor exprima hoiului vor ti suportate de toti. Acela~i efect poate apiirea in cazul prin vot sentimente morale. Aici, Brennan ~i Lomasky dau o formii oriciirei politici publice care 'suna bine' in ciuda consecintelor ne- clara unei intui~ii a:partinand lui Tullock ( 1971) aratand ca votarea l.1sle posibile ale acesteia. w1or programe caritabile 51 (redistributive) este foarte asemiiniitoa- 1.2.2.3. Testarea modelelor comportamentului non-instrumental re vorbitului despre caritate: ambele sunt ieftine. In niciunul dintre aceste cazuri, individul nu suporta un cost direct (in primul caz Kan ~i Yang (2001) au utilizat datele American National pentru cii probabilitatea de a ti decisiv este nesemnificativii iar in Election Study (NES) din 1988. Populatia statisticii a fost repre- al doilea pentru cii vorbele nu sunt insotite de actiuni caritabile). 1cntatii de toti cetatenii cu drept de vot din USA la data alegeri- A~adar, ,,o mana invizibilii va conduce electoratele democratice sii lor din 1988 iar aqioneze moral" (Brennan ~i Lomasky, 1985: p. 201). Aceasta con- Acestora Ii s-a aplicat cate un chestionar inainte ~i dupa alegeri. cluzie nu trebuie insii primitii cu un optimism exagerat. Urmandu-i Va riabila dependenta a fost prezenta la vol ~is-au avut in vedere pe Brennan ~i Buchanan ( 1984), Brennan ~i Lomasky aratii cii indi- va riabile independente precum identificarea partizanii, ideologia, vizii pot exprima prin vot valori demne de laudii care insa, la agregare, ar putea conduce la rezultate colectiv indezirabile. rn acest caz, e~ecul democratiei ar aparea exact din aceasta interactiune e~antionul final folosit a fost de 1484 indivizi5? . rasa, educatia, venitul, sexul, perceptia competitivitatii alegerilor, rca qia emotionalii a respondentului la diferiti candidati (sperantii, l'nervare, mandrie, teama). Rezultatele acestei cercetiiri au indicat dintre probabilitatea redusii de a fi decisiv ~i dorinta indivizilor de a d sentimentele ~i perceptiile votantilor in privinta candidatilor exprima sentimente morale. Exemplul oferit (Brennan ~i Lomasky, .1u un impact semnificativ asupra directiei votului - ovationarea 1985: p. 204-205) este eel al al deciziei de a declara razboi sau de a mentine pacea. Intr-o astfel de situatie fiecare individ va primi t andidatilor preferati pare sa fie importantii in decizia de a vota. De asemenea, competitivitatea alegerilor53 (un factor care poate 1 Spre deosebire de Tullock (1971) Brennan ~i Lomasky discuta altruismul drepl un caz particular al aq.iunii morale. Senlimenlele privindu-i pe ceilal\i care pol fi exprimate prin vol nu sunl neapiirat uncle binevoiloare. Ele sunl morale in sensul ca nu sunt neutre, a~a cum erau in cazul lui homo economicus - acesla nu era nici altruist dar nici invidios, pur ~i simplu nu \inea cont de exislen\a alterilor: ,,cuvantul moral are drept anloriim pe eel de amoral, nu pe eel de imoral" (Brennan ~i Lomasky, 1985: p. 203). onta doar in ipoteza votului instrumental) pare sii nu aiba nicio 51 111fluenta asupra deciziilor indivizilor. Acest din urma aspect poate 52 Esanlionul original ulilizal a fost de 2004 respondenµ dar 520 dinlre au fos t eliminaµ fie penlru ci nu au oferil raspunsuri post alegeri, fie pcnlru ca nu au oferil informa\ie care sa corespunda variabilelor cercetarii, fie pc11lru ca validarea !or nu a pulut fi verificata de NES. 53 A se vedea capitolul 6. . 1 cc~li a ALE GERE RATIONALA ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 53 52 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU primi mterpretarea di motivatiile non instrumentale sunt mai im- 1 ~punsurile ca motivate expresiv sau instrumental ~i au testat ipo- portante. Un alt rezultat al cercetarii surprinde efectul exprimarii h 1.1 lui Brennan ~i Hamlin privind d ecizia de a vota prin vot a datoriei cetatene~ti - indivizii cu un nivel de educatie 1•111i\ ia ideologidi a votantilor ~i candidatilor. Rezultatul acestei cer- mai ridicat au o intensitate mai mare a datoriei de a vota. 1 Greene ~i Nelson (2002) au testat ipoteza prezentatii de in functie de rt.l ri este asemiinator cu eel prezentat de Greene ~i Nelson (2002) 111 sc nsul ca moderatii voteaza cu o probabilitate mai redusa decat Brennan ~i Hamlin (1998) in privinta legiiturii dintre prezenta la ' t rcm i~tii. Diferenta55 d intre acest studiu ~i eel realizat de Greene vot ~i pozitia ideologicii a votantilor. A~a cum mentionam mai sus, ' 'Nelson (2002) consta insa in faptul di exista suport (de~i nu unul Brennan ~i Hamlin (1998) argumentau ca absenteismul nu rezulta l11rnntestabil) pentru ipoteza lui Brennan ~i Hamlin (1998) potrivit din indiferentii (a~a cum rezulta dintr-o perspectiva instrumentalii 1, a votului) ci din alienare - non-votantii vor fi cei ale diror pozitii 111 ivind votul. ideologice sunt departate de pozitiile candidatilor. Datele folo- 111otivatii instrumentale (Drinkwater ~i Jennings, 2007: p. 185). rcia non-votantii extremi~ti au mai degraba motivatii expresive Extremi~tii care totu~i voteazii ar avea mai degrabii site de Greene ~i Nelson (2002) au fost cele ale studiului realizat Carter ~i Guerette (1992) au construi t un test preliminar pentru de National Opinion Research Center in USA privind alegerile lpoteza Jui Tullock a caritatii egoi~tilor. fn cadrul experimentului prezidentiale, cuprinzand perioada 1972-1996. S-au luat in calcul dl· laborator organizat, subieqii (absolventi ai eel puFn unui curs intrebari privind intensitatea ideologica cu valori precum cele cu un de cconomie) au fost invitati sa voteze intre doua alternative: alter- caracter puternic conservator, conservator, conservator moderat, li- 11,1tiva A presupunea primirea unei sume de bani, iar alternativa beral moderat, liberal, putemic liberal. Rezultatele cercetarii arata II donarea acestei sume (in mod anonim). Pentru a testa ipoteza ca votantii extremi~ti ( cei avand puncte ideale departate de pozitiile l11i Tullock, s-a variat probabilitatea decisivitatii participantilor la candidatilor) nu voteaza mai rar decat votantii moderati. Desi nu ar !'xperiment. Fiecare dintre ace~tia a priinit informatia cii este sin- exista suport empiric pentru ipoteza lui Brennan ~i Hamlin ( 1998) µurul votant ~i fieciiruia is-a alocat o probabilitate ca votul siiu sii a r exista totu~i suport pentru ideea ca votul este non -instrumental. tie decisiv56• In cadrul grupului de 64 de persoane, s-a constat cii ' ' . Drinkwater ~i Jennings (2007) au pornil de la studiul reali- probabilitatea de a vota A (votantul prime~te 6$), in detrimentul zat de Greene ~i Nelson (2002) ~i au utilizat datele British Social lui R (votantul doneaza 2$), a crescut pe masurii ce a crescut pro- Attitudes Survey (BSA) pentru a distinge caracteristicile/motivatiile habilitatea ca votul sa fie decisiv. Rezultatele nus-au confirmat insii votantilor de cele ale non-vota"ntilor. Acest studiu a cuprins o serie.de in cadrul grupului de 32 de persoane, motiv pentru care se poate intrebari privind atitudinile votantilor fata de votul din cadrul ale- rn ncluziona ca acest experiment ofera un sprijin foarte slab pentru gerilor parlamentare. Drinkwater ~i Jennings (2007) au interpretat ipoteza Jui Tullok. (Carter ~i Guerette, 1992: p. 257). 54 54 Spre deosebire de Greene ~i Nelson (2002), Drinkwater ~i Jennings (2007) idenLiftci ~i motivaµile volan\ilor ~i pe cele ale non-votanµlor, preten\ia acestora din urma fii nd ca doar astfel se poate formula un test complet al ipotezei lui Brennan ~i Hamlin (1998). ss Rezullalele teslaru ipotezei Jui Brennan ~i Han1lin (1998) sunt a~adar mixte. Subieqii au avul suficienle informatii penlru a-~i <letermina probabililalca propriei decisivila\i. 56 54 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALE GERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL J 55 Fischer (1996) a subliniat neajunsurile metodologice ale cer- Sobel ~i Wagner (2004) prezintii la randu-le o testare a ipotezei cetarii Jui Carter ~i Guerette, argumentand ca experimentul a testat mai degrabii dad subiectii sunt rational-instrumentali deceit h11 Tullock in privinta caritatii utilizand datele Statistical Abstract 11/ the United States (perioada 1972-1996). Variabila dependentii dad sunt caritabili ~i ca observatiile au fost facute pe un e~antion , ~tudiului a fost nivelul de cheltuire la nivelul statelor americane foarte mic (32 indivizi intr-o conditie experimentalii ~i 64 in 1.11 variabila independenta a fost probabilitatea decisivitatii indi- cealaltii) 57• De asemenea diferenta dintre 6$/2$ ~i 9$/2$ a fost prea v1 duale59. Un prim rezultat este acela ca indiferent de miisurarea mica, iar fiecare observatie a folosit subiecti diferitL Pornind de 1 hcltuielilor ) aici, Fischer a organizat un experiment cu , 10758 > • ' studenti in cadrul 1 uitor) publice (la nivelul bugetelor statelor sau pe cap de 10- probabilitatea de a fi decisiv este un determinant important unui curs de micro-economie. Fiecare student trebuia sii decidii 1tl cheltuielilor pentru buniistare (redistributive) - cu cat probabi- prin vot dadi sii piistreze sau sii doneze 200$. S-au jucat 8 runde. l11atea de a fi decisiv scade, cu atat cresc cheltuielile redistributive Dupii fiecare rundii, numele unui student a fost extras la intam- (,tl truiste) - spre exemplu, o reducere de 10% in probabilitatea de ,, Ii decisiv duce la o cre~tere a cheltuielilor redistributive intre 3% plare. In jumatate din runde numele studentul extras ~i votul siiu au fost facute publice, iar in cealaltii jumatate doar votul studen- ~i tului a fost facut public, fara a i se preciza ~i numele. Pentru a nccaritabil i se sustine. 0 interpretare a acestui rezultat ar fi aceea 5%. A~adar, ipoteza lui Tullock in privinta caritatii indivizilor varia probabilitatea ca votul studentului sii fie decisiv, in fiecare di largirea demosului60 este responsabilii pentru cre~terea guvernii- runda, decizia privitoare la ce va face cu ban ii studentul extras, s-a mantului din ultimul secol (Sobel ~i Wagner, 2004: p. 151 ). Aceastii luat pe rand, fie pe baza continutului votului acestuia, fie pe baza crestere a numiirului de votanti ar fi condus la sdiderea valorii fac, majoritii\ii voturilor colegilor siii de an sau de grupii. La finalul torului p , ceea ar fi dus la cre~terea votului altruist. . experimentului, o rundii din cele 8 a fost extrasii la intamplare, iar rezultatele sale au fost implementate in viata realii (studentul extras a primit sau a donat 200$). Rezultatul acestui experiment pare sa sustinii ipoteza lui Tullock: se poate observa o descre~tere 1.3. Refleqii critice in privinta solutiilor neoclasice ale paradoxului votului monotonii a votului egoist pe masurii ce probabilitatea de a fi de- Aparentul suport empiric atat pentru abordarea votului altruist cisiv a sdizut dinspre 1 spre 0. De asemenea se observii o tendin\ii cat ~i pentru cea a votului expresiv6 1, nu fere~te cele douii familii de de a vota mai degrabii altruist atunci cand votul nu este secret (Fischer, 1996: p. 177). s9 Alaluri de aceasta, Sobel ~i Wagner indud ~i alte variabile folosile inlrun stucUu anterior realizal de Husted !ii Kenny (1997) (e.g. rasa, varsta, rata saraciei, venilul, coeficientul Gini etc.). 60 Sursele acesleia pol fi cre~lerea numarului de volan\i prin recunoa~lerea dreptului la vol a unor calegorii (e.g. femei, persoane de culoare etc), imigra~ia, rala nalalila\ii. · 61 Alaturi de cercetarile empirice prezentale mai sus, Copeland ~i Laband (2002), Cebula (2004), Federsen et al (2009), Laband el al (2009) sus\in de asemenea ideea ca votul ar avea o importanta componenta expresiva. 57 Acesle douii grupuri fiind apoi impiir\ile in cale alle cinci subgrupuri in func\ie de probabililalea de a Ii decisiv: 4 dintre grupuri cu 6 observa\ii, alle 4 grupuri cu 11 si l 2 observapi, 1 grup cu 8 observapi ~i I grup cu 18 observa\ii. 58 Experimenlul a avul lac inlr-o sala cu 140 de sluden\i cUn care 107 au parlicipal activ iar 106 ~i-au lrecul ~i numele pe bulelinul de vol. . ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 57 56 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU modele de diferite neajunsuri sau imprecizii. In cele ce urmeaza VOID formula cateva dintre acestea. (1 1957], 2009: p. 311) pare mai degraba surprinsa de aceasta in- 0 prima problema vizeaza neclaritatea in privinta continutului n presive. Cand ne plimbam vara pe malul marii sau cand ne ui- termenului D din formula Jui Riker ~i Ordeshook ( l 968). A~a cum 1. m la un film avem comportamente non-instrumentale dar avem aratam in sectiunea 1.2.2, termenul vizeaza mai multe intelesuri, fl comportamente non-expresive. Ele sunt acte de consum dar nu toate non-instrumentale, fara a diferentia intre natura sau implicatiile acestora. Aceasta omogenitate initiala a fost mo~tenita ~i persista in cercetarea privind votul expresiv, acesta ajungand sa r xprima nimic63 . Aceasta inseamna ca votul expresiv este mai de- fie implicit asimilat ca echivalent categoriei votului non-instru- ~um indirect al actului de a vota mental. Spre exemplu, in unul dintre articolele fondatoare ale abordarii, Brennan ~i Lomasky (1985) analizeaza ·problema exprimarii 1izane 62 sentimentelor morale dar amintesc ~i valoarea expresiva a datoriei civice (1985: p. 198) ~i aparent echivaleaza votul expresiv clasei comportamentelor de consum (1985: p. 195). 0 astfel de abordare pune insa cateva probeme care trebuie discutate. In primul rand, comportamentele de consum nu sunt necesar expresive. Sa ne imaginam, de dragul argumentului, ca votul este o prajitura. Atunci cand mancam un ecler nu o facem cu siguranta pentru a obtine x grame in plus de grasime (de~i le obtinem), a~adar comportamentul instrumental este exclus. In acela~i timp insa nu mandim prajitura (eel puti~ de obicei) nici pentru a exprima ata~amentul fata ~e partidul patiserilor ~i nici pentru a exprima sentimente morale (negative?) fata de grupul oamenilor care 'sunt la dietif 0 manancam pentru ca ne produce in mod direct placere. Nu avem motive instrumentaie, partizanexpresive sau morale de~i avem motive non-instrumentale pentru acFunea noastra. Similar am putea vota non-instrumental fara a exprima preferinte partizane, sentimente morale sau datorii sociale. Diinensiunea de divertisment a votului amintita de Downs 62 Problema aici nu este de a contesta faplul ci motiva\iile non-inslrumenlale ar rezolva paradoxul votului, ci de a dezomogeni.za acesle motiva\ii. 11•1pretare a votului non-instrumental decat de interpretarile sale waba 0 submultime a clasei comportamentelor non-instrumentalc ~i ca ar putea fi operata o distinqie intre consum direct ~icon­ 64 • Tn al doilea rand, datoria civica, exprimarea preferintelor par~i exprimarea preferintelor morale ar putea avea implicatii di ferite. Spre exemplu, datoria civica pare a fi. relevanta in cazul r xplicarii deciziei de a vota dar este lipsita de voce in cazul explica1 ii directiei votului (i.e. resimt datoria de a vota dar nu ~i cu cine) Aldrich (1997: p. 386)65 intuie~te aceasta problema. Propunerea sa pcnlru reformularea ecuatiei votului in pB + d '+ B- C > 0 pare sii indice o diferenta intre valoarea expresiva a votului ~i celelal- D. Tn formula lui Aldrich termenul D cste decompus in d '+ B , unde d' vizeaza exprimarea suportului partizan iar B cuprinde toate celelalte intelesuri ale originalului termen D . Nediscutand mai departe analiza lui Aldrich, trebuie remarcat faptul ca datoria de a vola ar intra mai degrabii in clasa lc intelesuri ale termenului celorlalte intelesuri ale termenului D. · 63 Hamlin ~i Jennings (2011) i.nluiesc aceasla imprecizie a echivalarii comportamentului de consum cu eel expresiv: ,,Nu toate beneficiile direcle sau inlrinesci sunl de natura expresiva' (Hamlin ~i Jennings, 2011 : p. 649) 64 Hamlin ~i Jennings (2011 ) lasa de in\eles ci o astfel de dislincµe ar fi utila. 65 Problema distinctiei dinlre decizia de a vola ~i di.reqia volului este amintila ~i de Jones ~i Hudson (2000: p. 11) sau de Kan ~i Yang (2001: p. 297). Aceasla dislinc\ie este importanla deoarece, a~a cum aralam mai sus, uneori anumi\-i factori sunl releva\i penlru decizia de a vola dar nu ~i penlru explicarea direc\iei votului. In alte cazuri insa cele doua decizii sunt conectate. 58 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERAJIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 59 0 alta problema care poate fi id~ntificata in privinta votului ex- t·x plicit ca fiind o forma de egoism (Andreoni, 1989: p. 1449) deoa- presiv este aceea cii exista o nedaritate in privinta a ceea ce inseam- rcce nu contine nicio urma reala de preocupare fatii de buniistarea In formularea Jui .1ltora. In .aceste conditii ideea de exprimare a sentimentelor morale na exprimarea sentimentelor morale prin vot. TuUock altruismul este un bun de consum ~i este ales in functie de costurile acestuia. Costul altruismului in situatiile de donare directa sunt bineinteles mult mai mari, deoarece individul este cu siguranta pare a fi lipsita de continut altruist.68 0 clarificare necesara este cea a convietuirii dintre ignoranta rationala ~i altruismul instrumental. Modelele votului altruist nu decisiv. A vota insa altruist pare mai ieftin decat a dona direct. Acest pun aceasta problema insii ea este importanta deoarece o solutie tip de comportament ar putea fi insa asimilabil categoriei altruis- pentru paradoxul votului poate avea impact ~i asupra problemei mului interesat al Jui Andreoni66 caz in care nu mai este atat de clar ignorantei, de vreme ce ambele sunt conectate d e probabilitatea de ca ar putea rezolva paradoxul votului ~i nu mai este clar nici ca este a fi decisiv. Argumentul privind rationalitatea ignorantei pleacii, a~a vorba de a exprima intr-adevar sentimente morale. In privinta celei cum aratam in seqiunea inai a acestui capitol, de la problema aces- dintai observatii, in sectiunea 1.2.1 am prezentat o a doua formu- lci p robabilitati. Daca o eventualii formula a actului de a te informa la a lui Jankowski (2002) pentru a surprinde altruismul interesat ar contine aceia~i termeni ca formula votului, iar aceasta, cu amen- i' . . EU pi£B1 +Bi +W] d ec1s1v: , C + D . m acest caz altruismul intere- damentele venite dinspre Jankowski (2002), (2007) sau Edlin et al 2 sat este conectat de efectul Jui degraba rezolvat de lermenul p 1 iar paradoxul votului este mai B2 (altruismul pur) decat de W (2007) ar contine ~i consideratii despre buniistarea altora (altru- is m pur) atunci ar deveni rational sii te informezi. Rationamentul (altruismul interesat decisiv). Daca intr-adevar acest tip de altru- aici ar avea urmiitoarea formii: a fi un cetatean informat prezintii ism ar fi asimilabil exprimarii sentimentelor morale, atunci votul externalitati pozitive pentru ceilalti membri ai cetatii deci decizia expresiv (de acest tip) ar rezolva paradoxul votului conditional de <le a le informa ar putea include ~i consideratii despre buniislarea existenta unor consideratii instrumental altruiste. Pe de alta parte celorlalti. Dacii aceasta intuitie este corecta, predictia u nui eventual insa literatura de specialitate privind votul expresiv se concentreaza astfel de model ar putea fi aceea cii votul altruist variaza odata cu asupra termenului D, a~adar asupra unui termen care nu este co- nivelul de educatie sau informare. nectat de probabilitatea de a fi decisiv. Aceasta ar viza cea de-a doua In sfar~it, o ultima problema pe care o vom mentiona aici porne~te pi[B~+ Bi] c + D + W. In .aceasta de la formulele atot-cuprinziitoare ale Jui Riker ~i Ordeshook (1968), formula efectul Jui W ar fi intr-adevar suficient pentru a rezolva Aldrich ( 1997) sau Jankowski (2002). Acestea ofera un tablou com- intelegere a termenului W: EU, 67 paradoxul votului (este independent de valoarea Jui p 1 ) dar este discutabil ca ar fi vorba despre altruism. Andreoni ii eticheteazii Aceasta intui\ie este exprimala ~i de Hamlin ~i Jennings (201 J: p. 654). 67 Ase remarca faptul ca formularea lui Jankowski (2002) lasa de inteles fie ca acesta 11u asimileaza factorul W comportaroentului expresiv (este diferit de D), fie ca nu observa natura expresiva a acestui termen. 66 portamental neomogen, ceea ce pune probleme metodologice ce merita d iscutate. Indivizii se comportii ca ~i cand ar fi instrumentalegoi~ti: unii (o mica parte din ei) voteazii, altii (mult mai multi) se abtin. Ei se comporta insa 68 ~i ca ~i cimd ar fi instrumental-altrui~ti Adam Smith [1759), (2004) are insa in vedere molivaµi non-egoisle alunci dnd discula problema senlimentelor m orale. 60 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~ I COMPORTAMENT ELECTORAL I61 (altruism pur) sau ca ~i cand ar consuma direct actul de a vota 111111portamente irationale)? In .plus, spre exemplu, de ce nu am (consum pur) ~i ca $i cand ar consuma indirect votul (expresivita- lolosi direct teoria disonan\ei cognitive (mentionata de Tullock) te, datoria de a vota, altruism interesat, altele). Aceastii diversitate prntru a explica altruismul interesat? De ce nu am renunta chiar comportamentalii adauga descriptivitatii abordiirii dar afecteazii , , la cadrul maximiziirii utilitatii pentru a ca~tiga in descriptivitate? unul dintre criteriile de ~tiintificitate ale lui Friedman (1953), anu- Mui le dintre comportamentele studiate de economi~ti pretind doar me simplitatea. Putem, bineinteles, adiiuga intr-o formula aproape 1t-.1clivitatea la cost a acestora ~i nu un anumil mod de a o modela. orice, insa rezultatul, de~i mai descriptiv, va pierde alte proprietiiti liiale aceste intrebiiri ~i potentiale probleme sau dezvoltiiri pot face, care pentru abordarea neoclasicii piireau a fi importanle. Schimbul, h1neinteles, obiectul unui studiu separat. Mentionarea lor a piirut chiar dadl. nu este unul ilegitim (de~i este unul problematic), trebuie lnsii importantii pentru a oferi ~i o imagine criticii asupra celor doua sa fie dar. Odata cu introducerea formulelor atot-cuprinziitoare, nu 11pu ri de solutii ale paradoxului votului. s-a renuntat doar la homo economicus69 ci ~i la simplitatea abordarii. Este nedar, spre exemplu cum trebuie modelat comportamentul strategic in lumina argumentului Jui Brennan (2008b) conform 1.4. Conduzii cand ar fi Modelele prezentate in acest capitol au un dublu efect asupra instrumentali ~i expresivi7°. De asemenea, problematica (in sensul .1hordarii economice a institutiilor ~i comportamentelor poli- ciiruia votan{ii strategici s-ar comporta simultan ca · cii suscita o discutie) este ~i ~i induderea in formula a unor com- 11cc (i.e. Teoria Alegerii Publice). Pe de o parte ele imbunatatesc Spre .1curatetea descriptivii a acesteia. Votantii reali sunt intr-adevar mai exemplu, renuntand pentru moment la exogenitatea preferintelor71, diversificati motivational decal accepta modelul calculului votului. Tn acela~i ti mp insa, aceastii diversificare are un pret, iar acesta ex- portamente care sunl dificil de explicat in termeni ra~ionali. cum expliciim existenta datoriei cetiitene~ti? De ce ne simtim, spre exemplu, vinovati atunci cand e~uam in a ne conforma acestei datorii? Sunt institutiile doar factori externi care modificii pliitile juciitorilor72 sau ele modeleazii aceste preferinte creand partiniri (adicii 69 A se vedea argumentul lui Brennan (2008a) prezental la incepulul sectiunii 1.2 a aceslui capitol. 70 Brennan (2008b) argumenleazii chiar ca volul expresiv ar putea sa explice ~i comporlarnentele slralegice ale volan\ilor deoarece votul poate fi mai degraba dcspre hulirea unei alternative decal despre sus\inerea ei. In acesl fel .poale e.xisla o valoare expresiva mai mare provenita din hulirea unui candidal C (prin volarea unui candidal B) decal din sus\inerea/ova\ionarea candidalului A (pe care volanlul 1-ar prefera intr-adevar). 71 Modelele economice presupun de obicei ca preferin\ele sunl exogene - ele sunl dale ~i nu d.iscularn sursa lor. n Cum sunl de obicei considerate in abor<larile economice. ' ede costul renuntarii la egoism sau comportament instrumental. < :onsecintele diversificiirii comportamentale pun problema mai l.1rga a simplitiitii metodologice ~i a generalitatii acestor modele. Pretentia fundationala a lu.i Friedman 73 (1953) de a explica mult firin pufin se confrunta cu din ce in ce mai multul noilor modele .de comporamentului electoral. Rezolvarea anomaliei paradoxului votului, pe langii faptul cii este informativa . 1~adar 0 flexibilizare ~i ~i interesantii, produce in randul altor principii metodologice fun- damentale ale economiei neodasice. 73 A se con;ulta ~i discu \ia prezenlala in urmalorul capitol privind abord.1rea Jui Friedman. CAPITOLUL 2. Modele hibrid in explicarea comportamentului electoral: cazul irationalitatii rationale 74 J J . J fn capitolul anterior am analizat modele care presupuneau rationalitatea completa a votantilor. Fie di erau egoi~ti instrumentali, ,dtrui~ti instrumentali sau non-instrumentali ori egoi~t i non -in- 't rumen tali, votantii nu deviau de la definitia formala neoclasidi75 .1 rationalitatii - erau toti conceputi ca maximizatori de utilitate. In ,1cest capitol vom prezenta o deviere de la aceasta norma neoclasi- cii, cea a irationalitatii rationale propusa de Bryan Caplan (2000), (2001), (2006). Acest model porne~te de la o cercetare anterioara a lui Akerlof ~i Dickens (1982) ~i include notiunea de preferinte in privinta credintelor. Tndivizii nu mai au preferinte doar in privinta alternativelor aflate pe agenda ci ~i in privinta credintelor lor despre aceste alternative. Ei sunt irationali in sensul di pot avea credinte partinitoare despre anumite alternative dar sunt rationali la un nivel superior deoarece aceste credinte irationale vor fi consumate in funqie de costurile lor. Altfel spus, credintele irationale care au costuri materiale ridicate vor tinde sa fie mai degraba absente, in 7 li mul\umi.m lui Adrian Miroiu penlru comentariile oferite asupra • unei versiuni preliminare a acestui capitol. 75 De~i Tullock ( 1971) discula carilatea in lermenii teoriei disonan\ei cognitive modelul sau fiind suspect de hibridizare . . ~- - --- ALEGERE RATIONAL~ ~ I COMPORTAMENT ELECTORAL I 65 64 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU vreme ce credintele irationale lipsite de costuri materiale vor tin- 1•11pra partinirilor votantilor ~i a impactului acestora asupra politi- de sa fie frecvente. Cazul principal de studiu al acestor din urma 1 credinte irationale este eel al votului. Caplan argumenteazii cl votantii sunt rational-irationali ~i ca din cauza improbabilitatii llor publice (2.2.2). In cea de-a treia parte vom adresa problemele 1l1e1rdarii Jui Caplan {2.3). Vom prezenta cateva dintre criticile impnrtante pe care abordarea lui Caplan le-a primit (2.3.l), apoi vom decisivitatii individuale, alegerile politice sunt cazuri importan- 111.iliza intuitia Jui Wittman {2008) ~i Elster ~i Landemore {2008) te de alegeri lipsite de costuri materiale. De aici, conduzia ime- pot rivit ciireia irationalitatea raFonala ar fi incompatibila cu actul diata este ca votantii vor achizitiona credinte politice irationale. 1k a vota (2.3.2) Pornind de la aceste consideratii, Caplan identificii patru partiniri ~i vom discuta problema continutului psihologic au sur- ,ii modelului Jui Caplan (2.3.3) impreuna cu absenta preocuparii 1tl estuia pentru a argumenta in favoarea irationalit~tii rationale in sa in irationalitatea rationala a votantilor: partinirea impotriva 1.1port cu alte teorii care includ irationalitatea votantilor (2.3.4). In pietei, partinirea impotriva strainilor, partinirea favorabila ocu- linal vom prezenta concluziile capitolului. (eng. biases) importante despre care argumenteaza parii ~i ca i~i partinirea pesimista. Aceste partiniri ar explica, in opinia lui Caplan, e~ecul ente. Conduzia democratiei de a adopta politici publice efici- e~ecului democratic dar ~i modelul irationalitiitii rationale din care ea este derivata au racut obiectul mai multor critici. Unele dintre acestea au fost amicale ~i relativ constructive (e.g. . . . . 2.1. Modelul irationalitatii rationale 2.1.1. lrationalitate si maximizarea utilitatii modelul Akerlof-Dickens (1982) . . Wittman, 2008) admitand noutatea modelului ~i importanta lui Pana la lucrarea din 1982 a Jui Akerlof ~i Dickens comporta- in dezvoltarea cunoa~terii. Altele au fost mai degraba adverse (e.g. mentul irational a parµt a se situa in afara domeniului economi- ~i Landemore, 2008) respingand abordarea lui Caplan atat r i neoclasice. Cei doi autori propun insa un model continand o pe temeiuri metodologice cat ~i in privinta conduziilor acestuia cu dcviere de la definitia formala standard a economiei neoclasice privire la e~ecul democratic. prin incorporarea disonantei cognitive. Observatia initiala a aces- Elster Indiferent de gradul de indreptatire al acestor critici, atentia aca- lci incerciiri de hibridizare a economiei neoclasice este aceea ca, demicii incontestabila primita de acest model ii recomanda pentru de~i ,,pentru cele mai multe tipuri de comportamente modelul o prezentare criticii pe care o vom realiza in cadrul acestui capitol. cconomi~tilor (n.a. modelul standard al maximiziirii utilitatii) este Structura capitolului este urmatoarea: In prima parte vom prezen- .1decvat" (Akerlof ~i Dickens, 1980: p. 307), acesta nu pare a lua in ta modelul irationalitatii rationale (2.1) insistand pentru inceput calcul modele de comportament descoperite de alte discipline, cum asupra originii lui in lucrarea lui Akerlof ~i Dickens (2.1. l ), ~i apoi .1r fi spre exemplu psihologia. In ,,circumstante speciale" (Akerlof asupra asumptiilor ~i implicatiilor acestuia (2.1.2). f n cea de-a doua ~i Dickens, 1980: p. 308) comportamentul agentilor pare sa devieze parte (2.2) vom prezenta principala aplicatie a modelului - com- de la standardul neoclasic prin faptul ca ace~tia par sa selecteze nu portamentul electoral al votantilor - accentuand asupra distinctiei doar intre alternalivele de pe agenda ci ~i inlre credintele despre dint re irationalitatea raFonala ~i ignoranta rationala (2.2. l) ~i aceste alternative. Aceasta observatie, noteaza Akerlof ~i Dickens, 66 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJIONALA $1COMPORTAMENT ELECTORALj 67 reprezinta nucleul teoriei disonantei cognitive - capacitatea de a h1111astare materiala alinia credintele periferice ·ale agentilor cu credintele fundamen- 11•,1 tale ale acestora. Cei doi cercetatori il citeaza pe Aronson (I 979) 11.1\ ionalitate78 • ~i bunastare psihologican uncle bunasta- psihologica poate fi inteleasa ca o cerere a indivizilor pentru ~i arata ca majoritatea reaqiilor disonant-cognitive i~i au sursa in credinta fiecaruia dintre noi ca suntem ,,persoane inteligente ~i 2.1.2. lrationalitatea rationala - modelul Caplan (2000) bune. Informatiile care sunt in conflict cu aceasta imagine avand Caplan (2000, 2001a,2006) propune denumirea de 'irationalitate tendinta sa fie ignorate, respinse sau acomodate prin modificari ale altor credinte" (Aronson in Akerlof, Dickens, 1980: p. 308). Experimente76 precum cele realizate de Glass (1964) sau Knox ~i 1.11ionala' pentru 'alegerea in privinta credi".telor' modificand ~i 1·~ 1 inzand ~i aplicabilitatea modelului formulat de catre Akerlof Inkster (1968) confirma ocurenta acestui tip de comportarnent: I lickens. A~a cum noteaza Caplan, modelul siiu prezinta cateva pariorii la cursele de cai i~i schimba evaluarea in privinta calului d1fc rente fata de eel Original, prezentat mai SUS: in primuJ rand ~i.lnkster, (di lerenta de domeniu), Akerlof ~i Dickens nu extind analiza asu- 1968) iar persoanele care exercita cruzime asupra altora i~i modifi- pr.1 comportamentelor politice (Caplan, 200lb: p. 7); in al doilea ca evaluarea in privinta obiectului cruzimii lor - persoanele supuse r .1 11d unor aqiuni crude sunt re-evaluate apoi (dupa exercitarea~cruzi- tl upa selectarea lor initiala - ,,credintele selectate raman reactive mii asupra !or) ca ti.ind moral inferioare (Glass, 1964). Credintele l.1 schimbarile in coslurile acesteia - cand cosLurile unei credinte fundamentale in propria inteligenta (cazul pariului) sau in propria t moralitate (cazul cruzimii fata de alteri) aliniaza credinte mai putin lca rand (diferenta informala), Caplan pretinde di modelul sau nu importante precum calitatea unui cal (cazul pariului) sau calita- olcrii nicio ,,interpretare specifica psihologica, antropologica sau tea moral~ a unei alte persoane (cazul cruzimii). Astfel de com- ~ociologicii pe care au mizat, supraestimandu-1 postfactum (Knox resc, oamenii renunta la o avea" (Caplan, 200lb: p. 10)79 ; in al trei- portamente (~i altele pe care nu le tezumam aici), arata Akerlof ~i Dickens, pot fi exprimate insa in limbaj neoclasic prin intermediul a 3 propozitii (Akerlof, Dickens, 1980: p. 307): in primul rand, (ideea prezentata pe scurt mai sus) indivizii au preferinte nu numai asupra starilor lumii ci ~i asupra credintelor lor despre acestea; in al doilea rand indivizii i~i pot manipula credintele selectand acele surse de informatie care confirma credintele dezirabile; in al treilea rand, odata selectate, credintele ra.man stabile in timp. Agentii pot a~adar maxi.miza utilitatea anticipata dintr-o combinatie de 76 309). Ambele experimente sunt citate ~i de Akerlof ~i Dickens (1980: p. (diferenta formala), Caplan nu asuma stabilitatea preferintelor alegerii credintelor"80• Modelul irationalitatii rationale ~c porne~te importante: in primul rand, agentii au de la doua premi- a~teptari rationale in n Akerlof ~i Dickens (1982) nu folosesc exacl acesle cuvinte insa cond uzia este implicata de modul in care i~i conslruiesc modelul. De asemenea, poate fi men\ional faptul di acesl model esle aplicat problemei deci:t.iilor in privin\a siguran\ei la locul de munca insa nu vom insista aid asupra acestei par\i a cercetarii. 78 Tn sensul di anumile credin\e ira\ionale vor fi seleclate deoarece produc bunaslare psihologica. 79 Caplan (200l b: p. 10) argumenleaza di aceasta diferen\a este impor1a11Lii deoarece slabilitalea preferin\elor anuleaza capacilalea explicaliva a moJ clului lui Akerlof ~i Dickens (1982). 80 Aceasta preten\ie insa poate fi conlestala (Ungureanu, 2014b) ~i o vom I rala inlr-o seqiune ulterioara a acestui capitol. 68 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALE GERE RAJIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 69 ' privinta costurilor irationalitatii81 - aceasta fiind diferenta fata de 111,1tcriala/irationalitate din figura 2.1. Bunastarea materiala este re- irationalitatea completa (nerationala) (Caplan, 2003: p. 220). In al l'' 1:zcntata pe axa x iar valoarea deviatiei fata de a~teptarile rationale doilea rand, ,,cererea pentru irationalitate are 0 panta descenden- ~tc reprezentata pe axa y. Un agent cu a~teptari rationale (in ter- ta - ceteris paribus, bunastarea materiala anticipata este mai mare 111cn ii Jui Caplan un agent neoclasic) obtine utilitate consumand pentru actorii care au a~teptari rationale, dar este posibil sa dore~ti tao unitati de irationalitate. Pe de alta parte, un agent ,,aproape- sa renunti Ia o anumita cantitate de bunastare materiala pentru a 11t•oclasic" (Caplan, 2000: p. 192) are o credinta ideala consumand sustine credinte - irationale -valoroase pentru tine" (Caplan, 2003: 1111 p. 221). Fiecare agent are, astfel, o credinta ideala irationala (bliss pu nctul Y*. Graficul subliniaza faptul belief) - ,,o credinta pe care dore~te sa o considere adevarata. Spre ~ici exemplu, credinta ideala a unui fundamentalist poate fi aceea ca anum it numar de unitati de irationalitate reprezentate prin ca agentii aproape-neocla- nu consuma cat mai multa irationalitate posibil. Aceea~i idee 82 1·ste ilustrata ~i in figura 2.2 de m ai jos. Linia bugetului bunasta- materiala/iraponalitate subliniaza combinatiile de bunastare pamantul are 6000 de ani; ii provoaca pierderi de utilitate credinta rc di varsta pamantului ar ti mai mare sau mai mica' (Caplan, 200lb: p. 8-9). lra\ionalitate care sunt fezabile (Caplan, 2000: p. 194). ~i Fig. 2.2 Liniade buget bunastare/ira]ionalitate Rg. 2.1 Curbe deindiferenta bunastarematerialatirationalitate lrationalitate Irationalitate Credint\,. 1 - - - - " . - - + - - - - - - - ideala Credinfa ideala Y* Bunastare materiah1 Surs.i: Caplan, 2000: p. 195 Bunastare materiala Surs.i: Caplan, 2000: p. 193 Interseqia liniei bunastare materiala/irationalitate cu axele Preferintele rational-irationale ~i notiunea de credinta ideala pot fi reprezentate folosind curbele de indiferenta in spapul bunastare x ~i y indidi dadi agentul se conformeaza asumptiei 82 81 Spre exemplu, credinta di po\i merge pe apa poale avea cosluri rnari alunci cand apa esle adandi ~i nu ~lii sa inoµ. a~teptarilor rationale - intersectia cu x - sau dacii agentul consurna un nivel Caplan concepe ira\ionalilalea cape un bun ca oricare altul. De aceea ca s-ar achizi\iona (in funqie de costurile ~i beneficiile acesleia) ~i consuma in acel a~ i mod in care achizi\ionam ~i consurnam alle bu.nuri. 70 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJI ONA LA $1 COMPORTAMENT ELECTORAL 171 de irationalitate care conduce la o pierdere totalii de buniistare sacreadii cii este capabil sa opereze fcirii niciun rise suplimentar aflat materialii - interseqia cu y. Agentii rational-irationali maximi- liind sub influenta alcoolului, dar aceastii credinta va avea costuri . . zeazii utilitatea alegand o combinatie de buniistare materialii si rnateriale ridicate, mergand de la procese ~i alte pierderi materiale. irationalitate: ,,cu cat mai ridicat este costul irationalitiitii cu atat Acela~i mai aplatizata devine linia bugetului ~i cu atat mai redus consumul econ omice ieftine farii teama aparitiei unor consecinte negative. Cum medic i~i poate insa permite sa voteze pe baza unor sofisme de ira\ionalitate" (Caplan, 2000: p. 195). De asemenea, cu cat mai cste aproape o certitudine cii votul siiu nu va avea niciun efect asupra 'ieftina' este irationalitatea in termenii pierderii de buniistare materiala, cu atat linia bugetului buniistare materialii/ira\ionalitate tinde rezultatului alegerilor, el i~i poate permite sii aiba credinte politice irationale atunci cind voteazii, chiar dacii se ab\ine de la astfd de sa devina verticalii. Corolarul acestei idei este ca atunci cand pretul cxcese cognitive cand este vorba despre masa de operatie" (Caplan, irationalitiitii este zero (in termenii buniistiirii materiale pierdute) 2004: p. 471). agentii vor optimiza alegand credinta !or idealii din punctul Y*. o persoanii altfel inteligenta, i~i poate deconecta facultatile critice ~i A~adar, ,,Cand stimulentele de a nu gre~i sunt slabe, A~a cum mentionam anterior, o asumptie crucialii a modelului poate alege sa creadii ceea ce o face sa se sin1ta mai bine" (Caplan, lui Caplan este aceea ca ,,agentii au la un anum it nivel anticipiiri 2004: 471). Dacii in cazul operatiei medicul nu i~i poate consuma rationale in privinta pantei liniei bugetului buniistare materiala/ credinta sa ideala deoarece aceasta are costuri materiale ridicate, irationalitate - ace~tia percep fcirii piirtinire impactul ira\ionalitaµi in cazul op\iunilor sale electorale acesta i~i poate permite credinte asupra propriei buniistiiri" (Caplan, 2000: p. 195). irationale. A~adar, pornind de la tradiµa downsiana a indecisivitiitii individuale in alegerile de masii, Caplan construie~te un model care acomodeaza irationalitatea votantilor intr-un mod rational. Spre de- 2.2. Votantul rational-irational osebire de Downs ~i alti cercetatori ai Teoriei Alegerii Publice, Caplan Caplan (2006) analizeazii votul ca principala aplicatie a modelu~ abordeazii insa mai degraba problemele informiirii despre alterna- lui prezentat in sec\iunea anterioarii. Asumptia fundamentala.a mo- Livele electorale ~i calitatea alternativelor selectate decit prezenta la delulului votantului raµonal-irational este aceea ca votul este un act vot. Aceasta din urma este asumata implicit ~i va face obiectul anali- lipsit de consecinte individuale83 • Altfel spus, Caplan asumii (partial) zei unei sectiuni ulterioare. Ne vom concentra de aceea, pentru ince- cadrul downsian prezentat in capitolul anterior: votantii sunt maxi- put, asupra modului in care votantii rational-irationali se informeazii mizatori de utilitate ~i ~tiu ca in alegerile de masii probabilitatea ca ~i selecteazii alternativele electorale. Vor fi importante, bineinteles ~i votul !or sa fie decisiv este nesemnificativa. Pentru a ilustra diferenta implicatiile asupra calitiitii politicilor publice. dintre alegerile care au consecinte practice ~i cele care nu au astfel de consecinte, Caplan oferii exemplul unui medic care ,,poate dori 83 In sensul discutat in capitolul 1 al acestui volum: probabilitatea de a fi decisiv este neglijabila, a~adar daca ~i cum votezi nu este important (in ipoteza di votanlul esle egoist instrumental). - ~~·· - - t 2.2.1. lgnoranta rationala vs. irationalitate rationala 0 mare parte din atentia primitii de modelul irationalitiitii rationale se datoreazii ciirtii publicate de Caplan in 2006: The Myth of the Rational Voter - Why Democracies Choose Bad Policies. Prima 72 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 73 propozitie a celui dintai capitol al acestui volum fixeaza problema unt tratate ca fiind cu certitudine corecte87 (Caplan, 200lb: p. 4). lipsei de informatie a votantilor: ,,Ceea ce votantii nu stiu ar putea Tn sprij inul acestei idei Caplan citeaza studiul General Social Survey umple o biblioteci universitara84" (Caplan, 2006: p. 5). Ca ~i in ca- ( 1996) al ciror respondenti raportau in proportie de aproape doua zul ignorantei rationale insa, irationalitatea rationala pretinde nu Jrcimi (64,4%) ca nu au nicio indoiala in privinta existentei Jui numai cl votantii sunt ignoranti dar sunt in mod stabil ignoranti85 I >umnezeu ~i in proportie de mai mult de doua treimi (68,4%) ca (Caplan, 2006: p. 5). Aceasta stabilitate a ignorantei, argumentea- rvcntualele conflicte dintre credinta ~i ~tiinta nu le-au cauzat nicio- za Caplan, este atat incontestabila cat ~i imposibil de eliminat. In dala dubii in privin~a credintelor lor (Caplan, 2001b: p. 4). Caplan privinta incontestabilitatii, zeci de ani de cercetari - inca de la in- ole ra ~i alte exemple ale anomaliei88 : numarul oamenilor care au su- ceputurile sondarii opiniei publiceR6 (Caplan, 2006: p. 8) arata praestimat probabilitatea existentei vrajitoarelor nu a fost (in Evul cunosc rareori reprezentantii sau institutiile repre- mediu) contrabalansat de un numar egal de oameni care au sub- zentantive. In ceea ce prive~te imposibilitatea progresului, Caplan cslimat aceasta probabilitate iar revolutionarii sociali~ti au aplicat utilizeaza o alta linie de argumentare decat teorelicienii ignorantei solutia colectivizarii pentru imbunatatirea productivitatii agricole rationale. Ignoranta, arata Caplan, nu este doar un rezultat al in ciuda faptului ca aceste experimente au fost ,,in mod uniform unei alegeri rationale a~a cum se asuma in modelul Downsian al dezastroase" (Caplan, 200lb: p. 4). Astfel de exemple, argumentea- ca votantii i~i - ignorantei rationale. Un votant rational ignorant este non-dogma- /'a Caplan, (dar ~i altele) ar sublinia existenta unei combinatii care tic - este neutru intre alternative ~i adrnite posibilitatea ca s-ar pu- ,1r infirma ipoteza ignorantei rationale: cea a credintelor cu un grad tea in~ela. Erorile sale pot fi numeroase ~i pot avea o magnitudine inalt de certitudine dar cu un grad scazut de informatie. Dar daca importanta, insa nu pot fi sistematice sau partinitoare. In termenii ipoteza ignorantei rationale nu ar putea fi sustinuta, o parte sem- Jui Caplan, ,,raritatea informatiei mare~te magnitudinea anticipata absoluta a gre~elilor pe care le faceln, dar nu ne determina sa fa- cem estimari partinitoare" (Caplan, 200lb: p. 3). 0 anomalie em- nificativa a Teoriei Alegerii Publ ice ~i-ar pierde fundatia. Ignoranta votan~ilor modelata in cadrul neoclasic permitea Teoriei Alegerii l'ublice sa derive 0 serie importanta de e~ecuri guvernamentale89 . concluziile Anomalia pare a avea deci efecte importante ~i de aceea Caplan modelului ignorantei rationale ar fi reprezentata de faptul ca de~i argumenteaza in favoarea hibridizarii Teoriei Alegerii Publice prin indivizii investesc foarte put in in informare (consistent cu modelul introducerea modelului irationalitatii rationale. Modelul pur neo- ignorantei i-ationale) in privinta credintelor pe care le au, acestea clasic al ignorantei rationale este a~adar inlocuit cu modelul aproa- pirica importanta care pare sa provoace asumptiile 84 ~i Penlru un index cuprinziilor al sondajelor de opinie care eviden\iaza ignoran\a volanplor in privin\a problcmelor politice se poale consulta Page ~i Shapiro (1992: p. 10-11 ). 15 Problema ignoran\ei ra\ionale esle lralata in cadrul capitolului I al prezentului volum. 86 Dalele invocate de Caplan vizeaza cazul american insa elc par a fi descriptive penlru volan\ii din aproape orice \ara democralidi. pe-neoclasic al irationalitatii rationale. Votantii sunt considerati Caplan argumenleaza ca acest comporlamenl ar fi inconsistent cu rnodelul ignoran\ei ra\ionale. 88 Recomandam ca acesle exemple sa fie considerate mai degraba a fi anecdotice. 89 Spre exemplu cele privind cautarea de renle politice (rent seeking) sau cele privind ineficien\a birocra\iei ori cre~terea ~i marimea guvernamantului. 87 74 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRUVOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAf lONALA ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 75 in continuare ignoranti, ei continua sa fie maximizatori de utili- realista, stabii a [... ] ~i construita pe informatia disponibila" (Page tate, dar ignoranta lor nu mai este neutra, ci partinitoare. Caplan ~i (200la: p. 316-327) argumenteaza insa ca acest rezultat permite Shapiro, 1992: p. 17). Caplan ata~aza acestui rezultat surprinzator (~i in acela~i reconstruirea (intr-un cadru aproape-neoclasic) unui numar sem- limp incurajator pentru teoria democratica) nificativ de modele ale Teoriei Alegerii Publice (i.e. modelele cauta- racolul agregarii' (Caplan, 2006: p. 6) rii de rente politice, modelele birocratiei etc.). A~adar, introducerea fu nqioneaza cata vreme nu se poate demonstra existenta unor irationalitatii rationale ar rezolva anomalia identificata la inceputul crori sistematice in credintele votantilor (Caplan, 2006: p. 9). De acestei sectiuni, wntinuand sa fie utila in derivarea unora dintre aici, pentru a infirma concluziile lui Page ~i Shapiro (1992), Caplan rezultatele fundamentale ale Teoriei Alegerii Publice. folose~te ~i 91 , eticheta de 'mi- argumenteaza ca aces ta datele studiului Survey of Americans and Economists, comparand credintele economi~tilor ~i pe cele ale votantilor (in 2.2.2. Votanti partinitori ~i calitatea politicilor publice 90 privinta probemelor economice). In acest mod identifica eel putin 0 alternaliva a ignorantei rationale pe care Caplan o crilica 4 prejudecati/partiniri importante in ceea ce prive~te votan\ii92: pentru a legitima modelul irationalitatii rationale este teoria con- partinirea impotriva pietei, partinirea impotriva strainilor, parti- struita de Page ~i Shapiro (1992) in lucrarea The Rational Public nirea favorabila ocuparii ~i partinirea pesimista. Le vom prezenta - Fifty Years of Trends in Americans' Policy Preferences. Utilizand in cele ce urmeaza. datele a sute de sondaje de opinie publica realizate intre anii 1935 - Partinirea impotriva piefei libere (antimarket bias) - 1990, Page ~i Shapiro argumenteaza ca opinia publica colec- ,,tendinta de a subestima beneficiile economice ale meca- tiva are proprietati diferite fata de cele ale opiniilor individuale nismului pietei" (Caplan, 2006: p. 30). Spre deosebire de (Page ~i Shapiro, 1992: p. 1) ~i ca aceasta este ,,stabila [ .. . ] capa- econom i~ti, bila sa faca distinctii, organizata in modele coerente, rezonabila, apar mai degraba ca urmare a unor conspiratii decat ca fundame ntata pe informatia disponibila, adaptiva la informatia interaqiune intre cerere ~i oferta. ~i noua" (Page ~i Shapiro, 1992: p. 14). Acest lucru ar fi posibil prin intermediul unui proces in care erorile intamplatoare tind sa se anuleze reciproc atunci cand opiniile individuale sunt agregate intr-o opinie colectiva. AltfeJ spus, ,,ch iar daca opi niile individuale sau raspunsurile individuale in sondajele de opinie sunt slab informate, superficiale sau fluctuante, opinia colectiva poate fi. 90 Teoria lui Caplan dar ~i problema ignoran\ei raponale ~i cea a miracolului agregarii au mai primil alen\ie in literalura de specialilale de limba romana in Ghea\a ~i Nimu (2014). 91 oamenii obi~nuiti tind sa creada ca preturile Caplan (2006) arala ca ipoleza ih111oran\ei ra\ionale a fosl in general respinsa de leorelicienii democra\iei deoarece aceasla prezenla o imagine lragica in privin\a ~anselor democraµe i. In limp insa ipoleza a devenil in\elepciune convenvonala. Yn acesl context, miracolul agregarii ar avea polen\ialul de a salva teoria democralica de la crilica devaslaloare ca ignoran\a votan\ilor ar fi slabila ~i inevilabila. 92 Caplan (2006) considera ca acesle credin\e se califica drepl iralionalilate ralionala deoarece sunl invaria.nle la informalie aditionala, su.nl sis~emalice ~i s~nl false. Cum a vola esle lipsil de costuri i~divid~ale, Caplan argumenleaza ca volan\ii vor achizifiona astfel de credin\e pi!.rliniloare ~i vor vola conform aceslora. Men\ionam ca aulorii aceslui volum nu i~i asuma. pozi\ia Jui Caplan cu privire la acesle parliniri. ALEGERE RATIONAL'. }ICOMPORTAMENT ELECTORAL I 77 76 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU - Piirtinirea impotriva striiinilor (antiforeign bias) - ,,tendinta de a subestima beneficiile economice ale interactiunilor din analiza acestor partiniri este ca democratia va e~ua in selectarea tind celor mai bune politici publice - un nou caz de e~ec democratic, sa fie suspicio~i in privinta relatiilor economice cu strai' nii. Schimburile comerciale sunt suspectate de exploata- de aceasta data insa cu indivizi aproape-neoclasici. Tn termenii lui re, irnigratia este vazuta ca o problema economica grava, jargon economic, democratia presupune, din constructie, o exter- donatiile internationale sunt percepute a fi mult mai in1portante (mari) decat sunt in realitate. nalitate negativa. Un votant irational nu i~i face rau doar sie~i ci tu- cu strainii" (Caplan, 2006: p. 36). Oamenii - obi~nuiti miracole, nici macar unul al agregarii. Concluzia pe care o extrage Piirtinirea favorabilii ocupiirii (make-work bias) - ,,ten dinta de a subestima beneficiile economice ale conservarii fortei de munca" (Caplan, 2006: p. 40). Partinirea consta in faptul ca oamenii obi~nuiti, spre deosebire de economi~ti, considera ca ocuparea este tin lucru bun in sine - votantii tind sa creada di existenta locurilor de mundi este buna pentru economie indiferent de faptul di, spre exemplu, aceste locuri de munca sunt create doar penlru a tine oamenii ocupati (make-work policy) nefiind astfel create bunuri economice. - Piirtinirea pesimistii (pessimistic bias) - ,,tendinta de a supraestirna severitalea problemelor economice ~i de a subestima performanta trecula, prezenta ~i viitoare a economiei" (Caplan, 2006: p. 44). Votantii sunt pesimi~ti atat in privinta simptomelor economiei, supraestimand severitatea a orice - de la deficite pana la aqiunea afirmativa, cat ~i in privinta economiei ca intreg, identificand evolutii negative in standardele de viata, salarii ~i inegalitate. A~adar, spre deosebire de economi~ti, votantii cred ca declinul economic este regula ~i nu cre~terea, iar a~teptarile lor in privinta economiei sunt in general pesimiste. Caplan explidi toate aceste prejudediti ca fiind cazuri de irationalitate rationala - analizabile, a~adar, intr-un cadru aproape-neoclasic ~i le considera dovezi dare ale faptului di nu exista Caplan; ,,democratia e~ueaza deoarece face ceea ce vor votantii. In turor celorlalti care, ca rezultat al irationalitatii sale, se vor confrunta cu o probabilitate mai mare de a suporta politici gre~ite. Cum marea parte a costurilor irationalitatii votului sunt externe - suporLate de alti oameni - de ce sa nu fii irational? Dad suficienti votanti gandesc astfel politicile vatamatoare din punct de vedere social vor ca~tiga din vointa populara' (Caplan, 2006: p. 3). Caplan aceasta idee ~i intiire~te in concluziile dirtii sale: ,,Democratia suferii de o externalitate 'mai abstracta': poluarea mentala a credin[elor sistematic partinitoare" (Caplan, 2006: p. 206). Mecanismul prin care aceasta concluzie poate fi sustinuta este unul care tine de calitatea derriocratiei ca bun colectiv93 : de~i fiecare votant are interesul ca po1iticile publice sa aiba 0 calitate cat mai buna (un interes colectiv in sensul di este imparta~it de top votantii) fiecare dintre ace~tia ar avea un interes individual, acela de a obtine un beneficiu cat mai mare din schimbul ·dintre bunastarea materiala ~i cea psihologica (un interes individual). Interesul individual ~i eel colectiv intra astfel in conflict deoarece votantii obtin beneficii (psmologice) individuale 93 Caplan in<lica aceasla linie <le argumenta~ie: ,,Penlru actorii economici raµon alitalea este un bun privat; penlru (cei mai mul\i) actori politici ra\ionalitalea esle un bun public. In polilica \i se va inlampla acel~i lucru in<liferent dadi le vei gan<li cu atenµe la viziunile tale economice sau daca vei imbra\i~a preju<leca\i ilogice. Inva\area poate fi analizala in acela~i mo<l: in politica nu e.xisla niciun beneficiu prival pentru a inva\a din experienta ~i de aceea ira\ionalitalea poale persisla in limp - de aceea vor exisla cidurile de politici publice distructive" (Caplan, 200I a: p. 326-327). 78 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 79 prin alegerea politicilor publice care 'sunii' bine. Alegerea individu- lieciirui i-votant ar putea avea urmiitoarea formii: dacii sunt rational alii in cazul protectionismului (una dintre piirtinirile descrise mai pot obtine fie beflc - cpsih, fie c psih; dacii sunt irational a~ putea obtine fie b•fic, fie 0 - este evident cii fiecare dintre valorile cores- sus) ar putea fi descrisii in urmatoarea matrice decizionalii: punzatoare ira\ionalitiitii sunt mai mari decat cele corespunzatoaFig. 2.3: Matricea votului rational-irational re irationalitiitii. ~adar este rational sii votez iraFonal. Bineinteles, problema apare la agregarea acestor judeciiti individuale - fiecare ceilal\i alege sa voteze rational - voteaza pentru pia\a liberal renun\a la beneficiul psihologic alege sa voteze irational - voteaza pentru protectionism/ obtine beneficiul psihologic m indivizi voteaza pentru piata liberal sunt ra\ionali94 mai pu\in de m indivizi voteaza pentru pia\a liberalsunt ira\ionali beflc -c psiIr cpslh votant ar putea avea motive rationale sa achizitioneze prin vot beneficii psihologice (irationalitate) iar rezultatul ar fi unul colectiv mai prost - aparitia politicilor publice ineficiente. Caplan (20 10) argumenteazii insa cii acest e~ec al democratiei oferii oportunitalea imbunata\irii politicilor publice. De fapt, 0 irationalitatea votantilor ar fi o conditie necesara deschiderii posibilitatii imbuniitiitirilor majore a politicilor publice deoarece Ca in capitolul anterior (figurile l.l ~i 1.2), in matrice numiirul m de indivizi este eel necesar pentru a se obtine bunul colectiv. i rationali [ ... ] i~i pot ajusta credintele ca raspuns la orice. Faptele ~i fntr-o situatie de alegere prin regula majoritiitii, calitatea eficienta logica ar putea funqiona, dar de asemenea ~i prezentarea - modul pietei/a democratiei 95 (bunul colectiv) este obtinutii atunci cand jumiitate+ l dintre votanti sustin piata liberii (alternativa ra!ionalii in viziunea Jui Caplan). fn acest caz, m=50%+ I. Valorile aflate la interseqia dintre linii ~i coloane sunt beneficiile ~i costurile pe care fiecare i votant le prime~te/suportii in func!ie de ce aleg ei in~i~i ~i ce aleg ceilalti membri ai grupului: b eflc = beneficiul colec- tiv (o economie eficientii); c psih .r. - c . subliniazii situatia beneficiului psihologic), O=zero iar beJ1c ps1h , in care votantul i este rational, sustine furnizarea bunului colectiv (pliite~te cpsih ) ~i ceilalti votanti sunt de asemenea rationali (plii- tesc c psih ) ~i de aceea votantul i prime~te beneficiul b •flc . Alegerea Men\ionam ca echivalarea volului penlru pia\a libera ~i raµonalilale ii apar\ine Jui Caplan. Figura 2.3 a fost conslruila penlru a iluslra acest argument. 95 Caplan nu pare a face diferenta dinlre cele doua. 94 --- - in care incadram argumentul - valorile la care apelam, cuvintele pe care le folosim" (Caplan, 2010: p. 2). Caplan intiire~te aceast~ pozitie paternalista: ,,cu votanti irationali, politicienii (eng. policy- makers) au oportunitatea sii ofere publicului politicile de care acesta are nevoie mai degraba decat politicile pe care acesta le dore~te" (2010: p. 5). = costul psihologic pliitit pentru a sustine prin vot calitatea democratiei/eficienta pietei (pierderea ' votantii irationali ar putea raspunde mai bine la retoricii: ,,votantii -~--~- ' 2.3. Abordarea critica a irationalitatii rationale Varful expunerii academice a modelului lui Caplan a fost probabil atins in anul 2008 cand numiirul 3 al volumului 20 al jurnalului Critical Review i-a fost dedicat. De asemenea, autori importanti in domeniu au publicat (in jurnalul amintit sau in alte jurnale academice) articole avand ca obiect irationalitatea rationala ..Pozitiile exprimate au fost mai degraba critice. In cele ce urmeazii vom 80 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAflONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 8 1 explora pe scm1 unele dintre aceste critici, apoi vom detalia douii politice ale expertilor: ,,deciziile politice luate de experti nu sunt in dintre pozitiile formulate de Ungureanu (2014b, 2015) ~i in sfar~it, mod clar mai (sau mai putin) rationale decat cele luate de votanti" . . . vom prezenta cateva abordiiri concurente irationalitatii rationale. (Tullock, 2008: p. 487). Spre deosebire de Tullock, Wittman (2008) observa mai degra- 2.3.1. Criticile lui Tullock, Wittman ~i Elster - Landemore h:\ neajunsuri metodologice ale abordiirii lµi Caplan: unul dintre Criticile formulate la adresa teoriei lui Caplan s-au concentrat ,1cestea vizeazii datele prezentate de Caplan. Ele nu ar fi atat de fie pe dimensiunea metodologicii, fie pe cea a concluziilor privind clare in privinta diferentelor dintre credintele votantilor ~i cele ale democratia ~·i calitatea politicilor publice. Am selectat pentru acest t•xpertilor (economi~tilor) ,,publicul pare sii creadii cii aproape ori- capitol critici din ambele categorii ~i ne-am concentrat asupra celor ce este o problemii majorii in vreme ce economi~tii par a fi mai buni formulate de cercetiitori cu impact ~tiintific major precum Tullock, Eisler, sau Wittman96• la a ierarhiza problemele" (Wittman, 2008: p. 364). Multe dintre in- Unul dintre cei mai cunoscuti autori care au discutat modelul 1rebiiri, aratii Wittman, par sii sublinieze mai degrabii acordul din- 1re experti ~i votanti, iar unele dintre ele sunt gre~it formulate ~i nu irationalitiitii rationale ~i teoria lui Caplan despre e~ecul democra- pot fi utilizate farii echivoc pentru a deriva concluziile lui Caplan tic este Gordon Tullock. Acesta fixeazii principala sa criticii incii din (Wittman, 2008: p. 362). Un alt argument pe care Wittman il for- primul rand al articolului siiu din 2008: ,,direct abordatii, aceastii muleazii este acela di piirtinirile care apar din datele Jui Caplan nu carte este un atac la adresa democratiei" (Tullock, 2008: p. 485). sunt neapiirat partiniri ale votantilor. Wittman il citeazii pe Althaus Tullock admite faptul cii, in cartea sa, Caplan nu argumenteazii97 cii (2003) pentru a argumenta cii publicul informat are de fapt opinii ar exista un regim politic superior democratiei, dar crilidi faptul cii (despre problemele economice) care sunt mai consistente cu opini- nu se abordeazii deloc problema cunoa~terii economice a dictatori- ile economi~tilor. De aici, ~i avand in vedere alte cercetiiri din care lor: ,,suspectez cii dictatorul mediu s-ar descurca la fel de riiu ca vo- rezultii cii indivizii eel mai putin informati surit ~i cei care voteaza tantul mediu dacii i-ar fi testate cuno~tintele economice" (Tullock, cu cea mai redusii probabilitate, se poate toncluziona ca votantii nu 2008: p. 485). De altfel, la fel ca votantii, ,,aproape toti politicienii, au de fapt piirtiniri (ele fiind mai degrabii ale non-votantilor). Un [... ] sau funqionarii publici tind sii inteleagii gre~it problemele alt argument important pe care Wittman ii formuleazii este acela cii economice, dar nu a existat nicio foamete recentii in democratii" nu este clar cii ignoranta subliniatii de Caplan nu este de fapt una spre deosebire de alte regimuri politice (Tullock, 2008: p. 486). rationalii in plus, Tullock exprirnii o indoialii in privinta calitiitii deciziilor lor in privinta economiei ~i nu din cauza unor piirtiniri. (Wittman, 96 Merila men\ionate ~i pozi\iile crilice ale altor au tori precum: Bennet ~i Friedman (2008), Quirk (2008), Kiewiet ~i Mallozzi (2008), Levy (2009), Jaeck (2011). 2008: p. 369). 97 sau Wittman a fost propusii de ciitre Elster Caplan admite explicit cl problema nu este de a inlocui democratia (Caplan, 2006: p. 3) cu un alt regim politic. ' ~i cii votantii sunl de fapt in eroare din cauza ignorantei 0 criticii mult mai putin amicalii decat cele formulate de Tullock ~i Landemore (2008). Aliituri de intuitia (discutatii in sectiunea 2.3.2) cii ar exista un 82 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA $1COMPORTAMENT ELECTORAL I 83 paradox al votuJui ra\ional-irational 98, Elster ~i Landemore prezin- <lasic Downs-Tullock. Aceasta critica nu este insa dezvoltata de ni- ta cateva acuzatii principale la adresa teoriei lui Caplan: In primul ~ iunul rand teoria este ideologizata ~i ,,este modelata de partiniri pro-piata .~ c comporta ca ~i cand (eng. ~i dintre autori. Wittman noteaza exclusiv faptul ca ,,votan\ii as if) voturile lor ar fi importante. Tn pro-experti ~i atitudin i anti democratice" (Elster ~i Landemore, primul rand, voteaza, ceea ce este costisitor. Daca ar fi crezut ca vo- 2008: p. 273). In al doilea rand Elster ~i Landemore (2008: p. 281) lurile !or nu conteaza, atunci probabil ca nu ar fi votat" (Wittman, argumenteaza ci expertii pot fi de fapt la fel de vuJnerabili ca oa- 2008: p. 372). Asemanator, Elster ~i Landemore (2008) i~i rezuma menii obi~nuiti in fata diferitelor partiniri. Mai muJt, viziunea lui i<leile privind aceasla problema la urmatorul enunt: ,,Poate ca am Caplan in privinta altruismului egoist ar fi incoerenta (a se vedea putea formula predictia in privinta modului in care va vota un in- sectiunea urmatoare). Argumentul lui Elster ~i Landemore aici divid asumand di a ajuns la sectia de votare, dar putem de aseme- este acela ca apelul lui Caplan la altruism este concentrat nu pe nea formula predictia ca acesta nu demersul legitim de a explica de ce voteaza oamenii ci pe acela de a explica cum voteaza. In ciuda sustinerilor Jui Caplan, Elster ~i ~i-ar asuma efortul de a ajunge pana acolo. Acest paradox al votuJui nu face parte din preocuparile Jui Caplan. (Cum ar putea el sci ii rezolve!?)" (Elster ~i Landemore, Landemore (2008: p. 286) argumenteaza ca ,,altruismul ~i morali- 2008: p. 283). Atat Wittman (2008) cat tatea nu sunt ca oricare alte bunuri99 . Daca imi cumpar o bere imi (2008) exprima mai degraba o intuitie in privinta potentialului pot spune ca am Ia.cut asta pentru a-mi potoli setea. Dadi cumpar ieoriei lui Caplan de a explica atat direqia preferintelor cat altruism, nu pot - logic nu pot - sa-mi spun ca fac asta pentru a-mi primarea acestora prin vot. Niciunul dintre autori nu prezinta o imbunatati imaginea". constructie aprofundata privind aceasta problema. 0 prima abor- ~i Elster ~i Landemore ~i ex- Jare cuprinzatoare a acesteia poate fi gasita in Ungureanu (2014b) . 2.3.2. Paradoxul irationalitatii rationale, ' . altruism si expresivitate ~i vom prezenta o sinteza a acesteia in paragrafele ce urmeaza. In sectiunea anterioara aminteam una dintre criticile lui Un prim pas este acela de a stabili legatura dintre iraFonalitatea Wittman ~i Elster ~i Landemore (2008) Ia.ra a-i detalia continutuJ. rationala ~i cadruJ Downs-Tullock100 de analiza comportamentu- Problema potentiala a irationalita\ii rationale ar fi aceea ca ar pro- lui electoral. Caplan nu este foarte clar in asumarea acestuia duce un paradox al votuJui asemanator celui rezuJtat din modeluJ aceea trebuie determin at daca este posbila traducerea limbajuJ folo- Aceasta intui\ie este prezenta ~ i in Willman (2008) ~i este de asemenea discutata in sectiunea 2.3.2. 99 Pozi\ia lui Caplan in privin~a altruismului va Ii tratata pe larg in sectiunea urmatoare. Penlru inteligibilitatea acestui pasaj o vom rezuma aici: Caplan ii urmeaza Jui Tullock (1971) in a in\elege altruismul cape un bun pe care indivizii ii acbizitioneaza in functie de costurile Jui in termenii bunastarii maleriale individuale pierdule prin a~lul altruisl Mai mull, Caplan considera altruismul a ti. mai degraba oriental eat re sine decit catre alteri - donez pentru a ma sirn\i bine cu mine insurni - penlru a putea sa iini spun ca sunt un om bun. 98 a ~i de sit de Caplan in eel folosit de Downs-Tullock. A~a cum mentionam intr-o sectiune anterioara, Caplan nu abordeaza explicit problema 0 0 participarii electorale a cetatenilor dar aceasta este asumata implicit. Ceea ce este insa asumat explicit este faptul ca indivizii ~tiu ca votul lor este lipsit de consecin te. Ungureanu (20 14b) identifica cateva m.o duri in care poate fi transformata aceasta idee exprimata de 100 Pentru prezentarea acestui cadru recomandam lecturarea capitolului l. 84 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATION ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL 1 ss Caplan in limbaj natural, in limbajul formal al modelului Downs- hunastarii nationale ~i nu asupra celei personale" (Caplan, 2006: Tullock. Una dintre acestea este aceea di votantii cunosc exclusiv p. 148,149). Altfel spus, motivele votantilor ar fi mai degraba so- probabilitatea (termenul p) de a fi individual-decisiv in alegerile \ 10Lrope (Caplan, 2002) ~i de aceea, o concluzie imediata, pornind de masa. Aceasta interpretare pare a fi intarita prin unele enunturi de la aceasta observatie, ar fi aceea cii intuitiile lui Wittman (2008) ale Jui Caplan: ,,Din punctul de vedere al votantului individual, re- ,,1u Elster ~i Landemore (2008) ar fi zultatul (alegerilor) este independent de alegerea sa" (Caplan, 2006: Ii insii una pripitii. Ungureanu (2014b) analizeaza compatibilita- p. 140) sau ,,Dadi p = 0 irationalitatea este maxin1izatoare de uti- l ca irationalitatii rationale cu altruismul pur litate ca.ta vreme existii orice beneficii psihologice" (Caplan, 2006: ~al pornind de la Andreoni (1989), (1990). Diferenta dintre aceste p. 146). Dadi p = 0 la orice valori ale Jui B ~i C, pB - C Daca insa p >0 S 0. atunci, pentru a deriva lipsa de consecinte a vo- tului este necesar ca indivizii sa cunoasca ~i valorile lui B ~i C. Caplan nu abordeaza insa explicit aceasta problema dar este pro- gre~ite. Aceasta concluzie ar ~i altruismul intere- douii tipuri de altruism este data de irelevanta informatiei despre idcntitatea celui care doneazii. tca Yn cazul altrnismului pur identita- donatorului este irelevanta pentru obtinerea utilitatii de ditre .1cesta. in cazul altru!smului interesat, donatorul nu este preocu- babil rezonabil sii asumam di acesta ar accepta faplul di votantii pal de utilitatea receptorului donatiei ci de dezvaluirea identitatii cunosc ~i valorile lui B ~i C. A~adar, atat in cazul in care p = 0 dar sale ca donator. Prin modul de construqie a altruismului rational- nu se cunosc valorile lui B ~i C , cat ~i in cazul in care p > 0, cu irational Caplan, pare sii excludii varianta purii a acestuia: altruis- valorile lui B ~i C cunoscute, s-ar putea deriva un rezultat consis- mul ~i moralitatea sunt ,,bunuri de consum ca oricare altele, apdar Landemore (2008): t rebuie sa ne a~teptiim ca indivizii sii cumpere mai mult altruism modelul irationalitatii rationale ar fi in aceasta situatie inconsistent .1Lunci cand pretul acestuia este redus 101" (Caplan, 2006: p. 150). cu un comportament electoral activ. Modelul ar explica astfel de De asemenea, Caplan oferii cateva exemple care dezvaluie faptul tent cu intuitiile lui Wittman (2008) ~i Elster ~i ce indivizii au anumite preferinte politice, dar nu ace~tia ~i de ce ar vota conform acestor preferinte. · A doua problema pe care o distuta Ungureanu (20l4b) este cea di altruismul avut in vedere de el nu este invariant la identitatea donatoruJui. Primul dintre acestea se refera la faptul di votantii, <le~i altrui~ti, ,,i~i vor alege credintele politice in funqie de bene- a compatibilitatii irationalitatii rationale cu votul expresiv sau vo- fici ile lor psihologice" (Caplan, 2006: p. 229). Cel de-al doilea se tul altruist. In capitolul anterior am prezentat cateva rezultate care referii la o situatie non-electorala dar nu mai putin relevanta, cea ariitau di altruismul ~i comportamentul non-instrumental ar putea rezolva paradox-ul votului. Acest rezultat de posibilitate ar putea fi extins ~i asupra modelului Jui Caplan daci s-ar putea argumenta di irationalitatea rationala este consistenta fi e cu altruismul, fie cu expresivitatea (sau alte componente non-instrumentale), fie cu ambele. In privinta altmismului Caplan noteaza di ,,Ipoteza votantului egoist este falsa. [ ... ] votantii se concentreazii mai ales asupra 10 1 Caplan Lrateaza altruismul in acel a~i mod in care traleaza ira\ionalitalea - un individ va prefera sa fie altruist atunci cind costul altruismului este rcdus, ~i va evita sa se comporle allruisl alunci cand costul altruismului este ri<lical. Pozi(.ia Jui Caplan esle aid asemanaloare celei exprimate de Tullock ( 1971) pe care am prezenlal-o in capitolul anterior. De men\ional este ~i critica lui Eisler ~i Landemure (2008) care argumenleaza di de fapl acesl altruism csle egoist ~i di este conceptual incoerent sa asurni ca moliva\ia con~tienla a votului sau a comportamentului caritabil ar putea fi una egoisla (Eisler ~i Landemore, 2008: p. 286). 86 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 87 a actorilor milionari de la Hollywood care doneaza (sunt altrui~ti) lnteresat pentru a-~i ,,imbunatati imaginea" {Caplan, 2006: p. 151). Aceste exemple par sa confirme faptul ca altruismul avut in vedere de rsle cresditoare a ceea ce este dat 105" (Andreoni, 1989: . o functie ' a~a cum este definit de Andreoni: ,,altruismul interesat p. 1449). Acest enunt pare sa conduca la concluzia ca altruismul Caplan nu este unul pur ~i se incadreaza mai degraba in catego- nvut in vedere de Andreoni este mai degraba unul non-instrumen- ria celui interesat. De altfel Elster ~i Landemore (2008) incadrea- lal - donatorul este preocupat de a obtine beneficii psihologice zii la randu-le altiuismul lui Caplan in categoria celui interesat. de pe urma donatiei Stabilit fiind acest fapt, Ungureanu (2014b) ia in discutie doua cazuri de altruism interesat 102 pornind de la Jankowski (2002): ia. De asemenea, eel de-al doilea caz nu pare a fi nici in spiritul eel in care altruismul interesat este independent de probabilitatea decisivitatii individuale: U; = P[B1. +B:il - C D + W si eel ' • 2 + ' in care altruismul interesat este dependent aceasta probabilitate: PlB:1.+B 2 +H1 + . - C D 103 unde 8 1 este beneficml pur egoist al votantului, B 2 este beneficiul pur altruist, W este altruismul interesat, D este factorul introdus in ecuatia votului de Riker ~i Ordeshook (I 968) iar p ~i C reprezinta probabilitatea de a fi decisiv ~i costul actului de a vota. In primul caz, chiar daca eliminam factorul 'n1, faptul caw este independent de efectul lui p (nu sunt inmultiti ci sumati) conduce, a~a cum arata Jankowski (2002) la conduzia ca indivizii vor vota. In eel de-al doilea caz insa, Ui = 2 dependenta Jui W de efectul lui p (sunt inmultite, nu sumate) duce la anularea efectului acestuia ~i la concluzia ca indivizii de acest tip nu vor vota104• Ungureanu (2014b) argumenteazii insa ca acest al doilea caz de altruism interesat nu pare a fi in spiritul altruismului ~i nu este preocupat de decisivitatea aceste- altruismului avut in vedere de Caplan (deoarece are in vedere mai degraba motivatii non-instrumentale). Ceea ce ramane este, a~adar, primul caz de altruism interesat care ar determina conclu- zia compatibilitatii irationalitatii rationale cu un comportament electoral activ, impotriva intuitiilor exprimate de Wittman (2008), Eisler ~i Landemore (2008). A~a cum aratam la inceputul acestei seqiuni, o a doua moda- litate de a salva irationalitatea rationala de acuzatia paradoxului votului este aceea de a argumenta ca aceasta este c?mpatibila cu votul expresiv. Pornind de la argumentatia prezentata in capitolul anterior, o anumita intelegere a votului expresiv (exprimarea sen timentelor morale) este asimilabila categoriei altruismului interesat despre care am discutat mai sus. A~adar, fie ca interpretam altruismul interesat ca fiind mai degraba inclus in rnodelele votului altruist, fie ca ii consideram o submultime a modelelor votului expresiv, fi.e ca ii interpretam pur ~i simplu ca pe un comportament Arninlim ca discutia despre altruism esle importanta pentru ca acesta ar putea rew lva un posibil paradox al votului in cazul irationalitapi ra\ionale. 103 Accste nota\:i_i au fost prezentate in capilolul anterior. Pentru u~urinta lecturii le vom relua aici. 104 Reaminlirn ca posibilitatea altruismului pur pare a fi respinsa de Caplan, ~adar in aceasta ecua\ie B 2 nu poate avea efect asupra deciziei de a vota. Din acest motiv efectul Jui W (daca iguoram faclorul D ) este singurul care ar pulea conduce la rezolvarea paradoxului volului. Cum insa in cea de-a doua ecua\ie acest lermen este coneclal de efeclul decisivila\ii ( p ), efectul sau asupra deciziei de a vola se pier<le. 102 -- --------- - non-instrumental (fara a-1 clasa in categoria modelelor votului expresiv), avem deja un indiciu in privinta rezolvarii paradoxului irationalitatii rationale. Exista a~adar (Ungureanu, 2014b) suficiente indicii oferite de Caplan pentru a considera ca o ecuatie caplaniana (in spiritul teoriei lui Caplan) ar pulea include consideratii expresive. De fapt, daca am accepta drept caplaniene oricare dintre 105 ~i nu a ceea ce esle primit. 88 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJIONALA $1 COMPORTAMENT ELECTORAL I 89 cele doua formule ale lui Jankowski (2002) paradoxul votului ar fi - 11 rprinsa de enuntul Jui Caplan este neanaliticii - este psihologica, tezolvat prin simpla prezenta a factorului independent de probabi- IH I litatea de a fi decisiv. Caplan (2006) mentioneaza explicit conexi- rx prime ~i consideratii despre irationalitatea rationala. Efectul lui unea dintre irationalitatea rationala ~i modelul votului expresiv al D, indiferent dad il adunam sau nu cu termenul W (a se vedea Jui Brennan ~i Lomasky: modelul meu ,,este indatorat semnificativ discutia anterioara despre altruism) ar fi acela de a rezolva parado- modelului votului expresiv al Jui Brennan ~i Lomasky" (Caplan, >. ul votului rational-irational. comportamentala. Aceasta ar insemna ca lermenul D poate sa 2006: p. 137): In plus, Caplan subliniaza asemanarea dintre cele doua modele: ,,asemanarile cu irationalitatea rationala sunt. dare. Ambele viziuni se concentreaza asupra beneficiilor psihologice de care votantii se bucura ~i nu asupra efectului lor microscopic asupra politicilor publice. Ambele argumenteazii ca probabilitatea scazuta a decisivitatii individuale face diferenta dintre deciziile politice (n.a. uncle probabilitatea este redusa) ~i cele economice (n.a. uncle probabilitatea este mare) [... ] ambele explica cum politicile publice inefi.ciente ~i contraproductive pot fi populare" (Caplan, 2006: p. 138). Pe de alta parte, arata Caplan, ,,de~i complementare [ ... ] abordarile sunt diferite in cateva aspecte cheie" (Caplan, 2006: p. 137). Unul dintre acestea, argumenteaza Caplan, este mecanismul: ,,Votantii expresivi nu imbrati~azii credinte dubioase sau absurde despre lume106 • Pur ~i simplu le pasa mai mult despre cum 'suna politicile deca.t de cum 'functioneaza' acestea. Protectionistul expresiv poate gandi: 'sigur, protectionismul ii face pe americani mai saraci, dar cui ii pasa cata vreme pot sa flutur steagul ~i sa cant USA! USA!'. Prin contrast, votantii rational-irationali cred cu .adevarat ca protectionismul ii face pe americani mai bogati" (Caplan, 2006: p. 138-139). Aceasta diferenta ar putea fi aparent decisiva in a infera faptul ca irationalitatea rationala, in ciuda asemaniirilor invocate de Caplan, nu poate ingloba pana la capat consideratiile expresive. Ungureanu (2014b: p. 23) argumenteaza insa 106 ca diferenta Ei sunl ignoran\i rationali nu ignoran\i ra\ional-ira!ionali. 2.3.3. Problema continutului psihologic a modelului lui Caplan Ultimele propozitii ale paragrafului anterior subliniazii o posibila alta problema a teoriei Jui Caplan, cea a continutului neclar 11 irationalitatii rationale. Vom discuta aceasta problema in cele ~e ur~eazii ghidat~ fiind de argumentatia lui Ungureanu (2015). Observatia importanta aici este aceea cii multe dintre descrierile pe care Caplan le ofera irationalitatii rationale par a fi contradictorii. Pe de o parte acestea ind.id consideratii comportamentale, pe de altii parte accentueaza asupra continutului psihologic al acesteia. Oislinctia este importanta, iar discutia despre aceasta porne~te de la unul dintre cele mai influente articole metodologice ale economiei neoclasice, The Methodology of Positive Economics publicat de Milton Friedman in 1953. Friedman argumenteaza cii asumptiile unei teorii sunt ~i trebuie sii fie simplifi.catoare: ,,cu cat este mai importanta o teorie, cu atat mai simplifi.catoare sunt asumptiile sale [... ] pentru a fi. importantii o ipotezii trebuie sii utilizeze asumptii c.lescriptiv false" (Friedman, 1953: p. 14). Spre .exemplu, arata Friedman, este descriptiv fals sa spui ca densitatea frunzelor din jurul unui copac este rezultatul faptului ca frunzele se pozitioneazii in mod deliberat dupa soare pentru a maximiza cantitatea de luminii primita. De asemenea, este descriptiv fals sii spui ca un juciitor de biliard alege loviturile ~tiind toate formulele matematice complicate care ar implica direqiile optime ale acestora. Este insa, 90 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJION ALA $1 COMPORTAMENT ELECTORALj 91 argumenteaza Friedman, suficient (~i corect) sa spui di frunzele pcnlru modelarea irationalitatii rationale 107. De altfel, Caplan pre- se pozitioneazii ca ~i dmd (eng. as if) ar m~imiza cantitatea de 11zcazii faptul cii nu trebuie oferitii ,,nicio interpretare (specifidi) luminii primitii ~i cii juciitorul de biliard love~te bilele ca ~i cand psihologicii, antropologicii sau sociologicii alegerii credintelor" ar cunoa~te unghiurile optime ~i toate formulele matematice care (Caplan, 200lb: p. 10). Ideea este foarte dar exprimata ~i in (2000): ar implica aceste unghiuri. Altfel spus, frunzele ~i juciitorii de bili- .. la fel ca in cazul teoriei utilitatii in general, acest model nu trebuie ard 'se comporta ca ~i cand ar ... '. La fel, ,,firmele se comportii ca ~i 1nvestit cu prea mult continut psihologic" (Caplan, 2000: p. 194). cand ar ciiuta sii i~i maximizeze veniturile [... ] si . ar avea cunoastere ' Aceastii asumare (eel putin partialii) a metedologiei neodasice im- completa in privinta datelor necesare; ca ~i cand ar cunoa~te cos- plicii turile ~i functiile cererii relevante, ar cakula costurile ~i veniturile gica) a asumptiilor. marginale ale tuturor aqiunilor disponibile ~i ar utiliza fiecare linie de actiune panii la punctul la care veniturile ~i costurile marginale ar fi egale" (Friedman, 1953: p. 21-22). A~adar economistul (neodasic) nu trebuie sii fie preocupat de descriptivitatea psihologicii a ~i aderarea la interpretarea comportamentalii (~i nu psiholo- In ciuda conduziei paragrafului anterior, existii in.sii o serie de instante in care Caplan pare a fi preocupat de continutul psihologic al irationalitatii rationale (Ungureanu, 2015: p. 112-113). Unul <lintre cele mai dare exemple prive~te modul in care Caplan descrie diferentele dintre irationalitatea rationala ~i comportamentul asumptiilor sale. Ceea ce este important este ca asumptiile folosite cxpresiv: ,,[ ... ] in teoria votului expresiv votantii ~tiu di politicile sii fie suficient de descriptive din punct de vedere comportamental. care 'sunii bine' sunt ineficiente. [ .. . ] Votantii rational-irationali Caplan pare a porni de la aceastii traditie neoclasicii atunci cand cred insa ca politicile care 'suna bine' functioneaza" (Caplan, 2006: define~le modelul irationalitatii rationale. 0 primii aslfel de descri- p. 138-139). A~adar, de~i comportamental irationalitatea rationala ere subliniazii paternitatea neoclasicii a modelului siiu: ,,Analizarea ~i comportamentului farii ajutorul preferintelor bine-definite este des- hologicii.108. Insistenta lui Caplan asupra plauzibilitatii psihologice tul de dificilii; utilizandu-le insii, analizarea credintelor irationale , . , . a irationalitatii rationale (Caplan, 2006: p. 125) dar ~i discutiile des- devine o sarcinii realizabilii" (Caplan, 2000: p. 193). Ideea este relu- pre importanta inlrospectiei (Caplan, 2006: p. 117) saua procesului atii intr-o altii formii in The Myth of the Rational Voter: a renunta la cognitiv (Caplan, 2006: p. 126) subliniaza aceasta preocupare mai cadrul metodologic al a~teptiirilor rationale are"[ ... J un cost foarte 107 Pe scurl, argumenlul vizeaza faptul ca asump\iile de raµonalilale ale cconomiei neoclasice creaza o lume model omogena comporlamenlal produd.nd aslfcl deduclivitale. 1n absen\a principiului maximizarii ulilila\ii (penlru a uliliza acea parle din economia neoclasidi pe care Caplan o considera imporlanla) modelul Jui Caplan ar deveni incapabil sa genereze concluzii clare (de~i posibilitalea modelarii ira\ionalita\ii rationale cu ajutorul altui principiu de alegere e.g. minimax-regret ar Lrebui explorala). 108 Aceea~i diferenta o subliniaza ~i in cazul exemplului deci:z.iei de a merge la razboi. A se vedea Caplan (2006: p. 139) penlru exemplu ~i Ungureanu (2015: p. 113) pentru analiza acestuia. ridical. Odatii ce ai sciizut pragul rationalitiitii, nu mai poti construi in sigurantii pe teoremele standard ale actorului rational ' . Trebuie sii le intorci la fundamente" (Caplan, 2006: p. 99,100). Ungureanu (2015) arata cii aceaste idei subliniaza functiile de tractabilitate matematicii ale proprietiitilor preferintelor neoclasice ~i in general accentueaza asupra importantei cadrului metodologic neodasic votul expresiv sunt indistincte, Caplan stabile~te o diferenta psi- --•• I , ALEGERE RAJI ONA LA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 93 92 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU degraba inconsistenta cu traditia neoclasidi. Pornind de la aces- pt·ntru cancer. Pornind de la aceasta distinctie Quattrone ~i Tversky te descrieri inconsistente ale irationalitatii rationale Ungureanu 1 (2015) formuleaza concluzia ca abordarea lui Caplan este neclara hilc unor rezultate chiar dacii este clar cii acele actiuni nu faciliteaza in privinta fundamentelor sale ontologice 11,11 aca oamenii selecteazii actiuni care sunt diagnostice sau favora- ,1paritia rezultatelor. Pentru a ilustra aceasta anomalie fatii de stan- 109 • 11.irdul neoclasic de rationalitate Quattrone ~i Tversky organizeaza 2.3.4. Abordari concurente comportamentale sau psihologice110 0 alta problema pe care Caplan o lasa mai degraba neadresata este cea a superioritatii iraFonalitatii rationale asupra abordari- doua experimente ale caror rezultate le vom prezenta pe scurt in t de ce urmeaza. In primul dintre acestea, subiectii tri~aza in cadrul 11 11ci examiniiri medicale simulate intr-o directie corelata cu rezul- 1,11ul dezirabil al unei stiiri bune de sanatate. Acest rezultat sublinia- lor concurente care includ deviatii ale rationalitatii votantilor de 1:\ tendinta generala (neaplicata direct problemei comportamentu- la standardul neoclasic. In cele ce urmeaza vom rezuma unele 111 lui electoral) de a realiza aqiuni diagnostice: rezultatul bun al unei dintre aceste abordari, apoi le vom discuta pe scurt in raport cu cxaminari medicale nu cauzeaza starea de sanatate - tri~atul doar irationalitatea rationala. produce rezultatul care in acest caz este doar diagnostic pentru sta- 0 primii contributie care poate fi mentionatii este cea a lui rca de sanatate - el nu poate cauza 0 stare de sanatate mai buna, cu Quattrone ~i Tversky (1984) care identificii problema iluziei votan- 1oate acestea indivizii tri~aza ca ~i cand aqiunea ar fi cauzala. In tului utilizand distinqia dintre aqiuni cauzale ~i aqiuni diagnos- eel de-al doilea experiment Quattrone ~i Tversky abordeaza direct Lice. In prima categorie intra acele actiuni care au un efect cauzal problema votului ~i descopera ceea ce ei numesc ' iluzia votantului'. direct in determinarea unui rezultat, in vreme ce in cea de-a doua I ndivizii i~i privesc propria optiune electorala ca diagnostica pentru categorie cad acele actiuni care sunt corelate cu aparitia unui rezul- votul altor indivizi avand aceea~i optiune cu ei in~i~i. Ei vor alege tat, dar care nu au un efect cauzal. Un exemplu pe care Quattrone ~i sa voteze acea alternativa gandindu-se ca alternativa preferata va Tversky ii ofera este analiza realizatii in 1959 de Fisher. Acesta consi- ca~tiga daca multe persoane cu aceea~i optiune o vor selecta - chiar dera cii atat cancerul pulmonar cat ~i fumatul sunt cauzate de o anu- <lacii votul presupune costuri, este secret (altii nu ~tiu cii am votat ~i mitii caracteristicii geneticii. In acest sens caracteristica geneticii este ce anume) ~i nu este probabil sa afecteze rezultatul (improbabilita- factorul cauzal in vreme ce fumatul este doar o aqiune diagnosticii tea decisivitatii individuale). Aceasta concluzie, noteaza Quattrone 109 Pe de o parle, ala~amentul fa\a de pozi\ia mclodologica neodasici a lui Friedman sugereaza ca abordarea Jui Caplan ar fi anti-reaJisla. Pe de aJta parle preocuparea sa pcnlru descriplivilalea psihologica a i.fa\ionalila\ii ra\ionale sugereazii mai degraba fi.lia\ii realisle. Penlru detalii recomandiim Ungureanu (2015). 110 Acesle abordari se indepiirteaza semnificaliv de standardul neoclasic. 111 Pot fi insa recomandate spre lectura ~i aJtele precum: Harder ~i Krosnick (2008), Mullainatban ~i Washington (2009), Schoen ~i Steinbrecher (2013). ~i Tversky ( 1984: p. 247), arata ca indivizii nu iau decizii diagnostice doar fata de propriile atribute ci ~i fata de decizille altor indivizi. !luzia consta in faptul cii nu exista nicio legatura cauzala intre decizia mea de a vota (intr-un anumit fel) ~i rezultatul obtinut, sau intre decizia mea ~i decizia altora similari mie. Actiunea este a~adar una diagnosticii dar este confundata cu una cauzalii, deviind de la rationalitatea neoclasica. ALEGERE RATIONAL.A. ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 95 94 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Acevedo ~i Krueger (2004) integreaza efectul descoperit de (Darmofal, 2004: p. 155). Pomind de la conceptul de auto-efica- Quattrone ~i Tversky intr-o teorie a surselor egocentrice ale decizi- cilale, rezultatul principal al cercetiirii lui Darmofal esle acela cii ei Q.e a vota, alaturi de credinta in relevanta personala. Acest efect pc rceptiile excesive de auto-eficacitate conduc la supraeslimarea se refera la faptul ca indivizii cred (in ciuda evidentelor) ca votul !or 1mpactului votului individual in alegerile competitive (close elec- conteazii. !n termenii Jui Acevedo ~i Krueger: ,,Dacii spre exemplu 1ions) ~i la decizia de a vota drept o consecintii ~ acestor perceptii participarea prognozata este de 80%, votantul va continua sa con- (Darmofal, 2010: p. 149). sidere cii votul siiu individual conteazii" (Acevedo ~i Krueger, 2004: Spre deosebire de cercetiirile anterioare care nu mentioneazii p. 118). Acevedo ~i Krueger organizeaza doua experimente din care Jeloc modelul iraFonalitiitii rationale, Cowen (2003) formulea- concluzioneaza cii indivizii supraestimeazii intr-adevar capacitatea zii un model care i~i propune explicit sa ii inlocuiascii pe eel al lor de a face diferenta (credinta in propria relevanta) ~j ca iluzia vo- irationalitatii rationale. Asemiiniitor Jui Caplan, Cowen prezintii o tantului apare de asemenea, dar intr-o masura mai mica decat cea serie de comportamente umane care deviazii de la standardul ne- prognozata de Quattrone ~i Tversky. Un alt rezultat important este oclasic: cei mai multi cetiiteni sunt incapatanati, auto-referentiali, acela ca cele doua surse egocentrice sunt surse psihologice distincte Jezinteresati in a colecta sau recepta informatie, grabiti in a pro- ale intentiei de a vota (Acevedo ~i Krueger, 2004: p. 124). iecta interesul !or individual asupra interesului national, avand 0 alta abordare interesanta a votului din perspectiva psihologi- credinte pe care refuzii sii le modifice in funqie de dovezile dis- ei cognitive ii apartine Jui Darmofal (2010). Autorul arala ca proce- ponibile etc. (Cowen, 2005: p. 437). Toate aceste exemple de com- sul cognitiv ~i erorile cognitive au un impact semnificativ in decizia portament pot fi explicate prin intermediul auto-amagirii. Cowen de a vota ~i cii perceptia unei auto-eficacitati crescute (self-efficacy) descrie auto-amagirea astfel: ,,comportament individual care igno- produce efectul supraestimiirii impactului individual in alegerile ra, eliminii sau reinterpreteaza informatia disponibila. Indivizii i~i de masa. Prin auto-eficacitate Darmofal are in vedere ,,credintele Lrateaza indivizilor in privinta capacitatilor lor de a produce anumite ni- di folosirea acelor valori va conduce de asemenea la cele mai bune veluri de performanta care exercita influenta asupra evenimente- rezultate practice" 112 (Cowen, 2005: p. 438). Volul se supune ~i el lor care le afecteazii viata" (Bandura in Darmofal, 2004: p. 152). acestui comportament de auto-amagire. Cowen argumenteaza cii in termeni mai simpli, auto-eficacitatea este perceptia indivizilor ,,indivizii voteazii pentru a se simti bine cu ei in~i~i, pentru a se asupra propriilor capacitiiti operative. Darmofal arata cii ,,indivizii simti bine raportat la rolul lor in comunitate, pentru a simti ca care au o auto-eficacitate ridicatii prezintii o probabilitate mai mare au valori civice, ca sunt oameni buni ~i altrui~ti, pentru a simti di de a intreprinde activitati dificile, investi efort ~i a persista in fata fac alegerea corecta in politica ~i pentru a simti ca 'Jae diferenfa"' dificultatilor [... ] decat cei care au credinte ineficace" (Darmofal, (Cowen, 2005: p. 440). Din faptul ca indivizii se auto-amiigesc frecvent valorile personale ca pe un pun ct ideal ~i asuma 2004: p. 152). De asemenea nivelurile ridicate de auto -eficacitate 112 induc iluzia controlului - indivizii percep probabilitatea propriului succes a fi mult mai mare decat este aceasta in mod obiectiv ,.Spre e.xemplu grupurile religioase care resping par\i ale medicinei moderne (e.g. Lransfuziile de sange) pol de asemenea sii creadii di aceslea nu sunl eficace in Lermeni medicali" (Cowen, 2005: p. 438). 96 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 97 atunci cand voteaza Cowen (2005: p. 445) deriva conclu zia di se 1111-1 nit iva. Prin model mental Bischoff ~i Siemers au in vedere ,,o ,,pot crea dependente de cale contraproductive" atat in democratii 1rprezentare simplificatii ~i subiect.ivii a unui sistem real. [ ... ] este cat ~i in alte regimuri politice. Pana aici descrierea auto-amagirii l11n<lamentat pe cunoa~terea individului despre componentele sis- nu este foarte diferita fata de descrierea pe care o ofera Caplan t1•111 ului, despre lanturile cauzale simple dintre acestea ~i despre irationalitatii rationale. Cowen prezinta insa o diferentii notabilii: u1pul sistemului ca intreg. [,..] Date fiind limitiirile cognitive auto-amagirea in politicii nu cre~te odata cu indecisivitatea indi- 11111ane, modelele mentale trebuie sa fie reprezentiiri puternic sim- vidualii ca in cazul irationalitatii rationale ci mai degraba variazii plificate ale sistemelor complexe reale. [... ] direct proportional cu indecisivitatea - cu cat comportamentul in- 1 onduce dividual este mai probabil de a fi decisiv, cu atat auto-amiigirea va 11 Siemers, 2013: p. 166). Folosind conceptul de moduri menta- cre~le: ,,pe miisurii ce volantul se confrunta cu ~anse mai mari de a 11·. Bischoff ~i Siemers (2013: p. 166) argumenteaza ca votantii nu fi decisiv in alegeri, acesta va considera cii exista cu atat mai multe motive de mandrie. Mai degraba decat sa devina 'cinstit' peste it•Oectii credin\e (a~a cum considerii Caplan) ci concluzii provenile din simulari mentale 114. Argumentul funqioneaza utilizand noapte, aflat sub p resiune, se va baza ~i mai mult pe credinte anteri- disonan\a cognitivii a votantilor: cand ace~tia sunt confruntati cu oare ~i ideologie. [ ... ] in alte cuvinte, decisivitatea poate intiiri par- 111formatii care sunt in contradictie cu modurile !or mentale, ei re- In consecinta ele vor la prediqii partinitoare ~i in unele cauzuri false" (Bischoff . . tinirile mai degraba decat sii le corecteze" (Cowen, 2005: p. 447). !Olva disonanta cognitivii argumentand(u-~i) cii sistemul s-a com- Una dintre implicatiile acestui efect invers irationalitatii rationale portat altfel decal era de a~teptat din cauza unor incidente singulare ar fi acela cii imbunatiitirile politicilor publice ~i a politicii in general sunt foarte dificile. in plus, spre deosebire de Caplan care pare a opera cu un despot binevoitor 113 Cowen remarca faptul ca ,,este dificil sa ne imaginam reforme bune care sa opreascii politicienii din a oferi simboluri iluzorii votantilor" (Cowen, 2005: p. 448) - a~adar de a profita de pe urma irationalitatii acestora. 0 ultima cercetare pe care o vom prezenta aid este cea a lui Bischoff ~i Siemers (2013). Ca ~i Cowen, ace~tia abordeaza direct modelul irationalitatii rationale ~i prezinta o alternativa avand ,,microfunda\ii mult mai profunde" (Bischoff ~i Siemers, 2013: p. 164) penlru persisten\a credin~elor partinitoare ale volantilo r. Aceasta alternativa este apelul la modelele mentale din psihologia m Caplan (2006: p. 171) discula despre capacilalea lidcrilor polilici ~i a exper\ilor de a conslrui politici publice mai eficienle ulilizand relorica penlru a convinge volan\ii ra\ional-ira\ionali. ~i nea~teptate, a unor forte neobservabile sau a unor stimuli externi (Bischoff ~i Siemers, 2013: p. 166). Renuntarea la un model mental .ire loc doar in condi\iile in care costul de oportunitate al acestuia cste foarte mare - indivizii vor accepta in acest caz noua informatie (vor inviita). Cum insii votantii nu pot sii obtinii prea multe beneficii din inviitare115, inviitarea - trecerea la un mod mental superior, este putin probabilii. Bischoff ~i Siemers folosesc acest cadru pentru a analiza problema votului retrospectiv116 • Argumentul este Esle vorba despre un proces complex de simulare ~i nu despre o credin\a izolata. 115 "Deoarece beneliciile individuale provenile de la un mod mental supt:rior se vor materializa doar in cazul foarle pupn probabil in care individul csle pivotal" (Sischo[ ~i Siemers, 2013: p. 166). 116 Votul relrospecliv se refera la ipoteza ca volan\ii ar pedepsi (prin vol) performan\ele macroeconomice slabe ale parlidului afial la pulere ~i le-ar displali (de asernenea, prin vol) pe cele bune. 114 ALEGERE RATIONAL~ ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 99 98 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU privind adoptarea unor politici publice ineficiente. De fapt partide- I .Hre Cowen) celor prognozate de Caplan precum efectul mandriei 111 conditii de decisivitate a votantilor supu~i auto-amagirii, ar tre- le combina politicile publice de calitate cu cele populiste pentru a hui sa fie adresate din perspectiva irationalitatii rationale. La fel, obtine un rezultat mediocru care sa le permita sa ci~tige alegerile 1.1portul dintre irationalitatea rationala ~i efectul auto-eficacitatii acela di votul retrospectiv face improbabile conduziile lui Caplan date fiind credintele partinitoare ale votantiJor ~i <lat ti.ind faptul (I )armofal) sau eel al supraestimarii propriei relevante (Acevedo voteaza retrospectiv (Bischoff ~i Siemers, 2013: p. 175). ~l Krueger) trebuie sa fie la randu-le avute in vedere. Peste toate In acest caz votul retrospectiv este un mecanism de auto-corectare 11ccstea (iar acest enunt ii vizeaza atat pe Caplan cat ~i pe Cowen, care va preveni aparitia crizelor. Altfel spus, e~ecul democratic nu Bischoff ~i Siemers 117) pare importanta lamurirea rolului adopta- apare sau este de o mult mai mica magnitudine decat eel prognozat ' ii cadrului neoclasic al maximizarii utilitatii. Spre exemplu, ceea de abordarea lui Caplan. l' C di ace~tia Abordarile prezentate in aceasta seqiune prezinta, explicit par sa pretinda cu necesitate atat iraµonalitatea rationala 118 ~at ~i modurile mentale este reactivitatea la costul irationalitatii. 0 sau doar prin implicatie, o imagine diferita asupra votantilor ~i a ,, rgumentatie ala Simon ( 1978)119 ar putea pretinde utilizarea unui influentei comportamentului acestora asupra politicilor publice ~i rndru metodologic mai putin tare - maximizarea utilitatii nu este calitatii democratiei. Uneori diferentele sunt probabil acomodabile nccesara pentru a surprinde acest mecanism cauzal, ea este o aditie in cadrul irationalitatii rationale. Alteori diferentele par semnifi- care trebuie justificata 120• Toate aceste probleme metodologice tra- cative ~i, penlru a argumenta In favoarea irationalitatii rationale modelul trebuie dezvoltat aditional, luand in calcul descoperite ~i scaza directii importante de cercetare ulterioara. anomaliile de abordarile concurente. Spre exemplu, daca iluzia votantului pare a fi mai u~or de acomodat in cadrul modelului 2.4. Concluzii irationalitatii rationale (rezultatul nu pare a fi explicit inconsistent Probabil ca abordarea cea mai favorabila viziunii Jui Caplan este cu modelul Jui Caplan), iluz ia pacientului ar putea fi considerata o aceea de a trata separat modelul irationalitiitii rationale de conclu- anomalie deoarece comportamentul nu mai apare in situatia in care ziile in privinta votantilor sau a calitatii politicilor publice. Aceasta nu exista costuri. In acest caz iraµonalitatea poate avea costuri sem- decuplare a celor doua parti ar avea avantajul de a muta discutia nificative. Bineinteles, s-ar putea argumenta ca acest comportament este pur ~i simplu irational deci nu cade in domeniul irationalitatii rationale. Ar ramane insa de discutat daca nu cumva credintele partinitoare sunt un caz particular al u nui alt mecanism cauzal ~i daca nu ar trebui sa ne concentram asupra acestuia. Spre exemplu Bischoff ~i Siemers propun o reducere a irationalitatii rationale la un ceva ' mai' fundamental, anume modelele mentale. De asemenea rezultate opuse (chiar daca insuficient documentate empiric de To\i ace~li autori lncearca sa propuna o hibridizare a rnodelului neoclasic al alegerii ra\ionale. 118 Ase vedea argumentul lui Ungureanu (2014b ). 11 • Argumentul noslru aid, este asemanalor celui propus de Simon (1978) in privin\a utilizarii principiului salisficien\ei in locul celui al rnaxirnizarii. Simon argurnenteaza cl pentru a surprinde mecanisrnul cauzal al lumii Vnta (in multe cazuri) poale f1 folosit ~i principiul (rnai slab) al satisficien\ei - deci ulilizarea principiului rnaxirnizarii utilita~ii nu ar respecla criteriul parcirnonitaVi. 120 Caplan prezinla cateva argurnenle in acesl sens dar aceslea sunl insuficienl d ezvoltale. 117 100 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU din zona ideologidi spre cea metodologica. Fundamentalismului democratic pe care Caplan ii acuza la eventualii opozanti ai conclu ziilor sale ii este opus (urmand aici critica lui Elster ~i Landemore, 2008) un fundamentalism al pietei. Acestuia, Caplan ii adauga in mod nefericit un alt ingredient - o abordare neopaternalista a direi justificare este de asemenea precara. Punand mai putin accent pc CAPITOLUL 3 Modele clasice de analiza spatiala aceasta parte a cercetarii Jui Caplan, ramane insa in atentie o zona in care se poate investi academic, anume dezvoltarea modelului irationalitatii rationale in raport cu abordarile concurente, clarific~rea continutului acestui model ~i a relatiei sale cu votul expresiv sau altruismul ~i bineinteles testarea acestuia folosind date mai credibile decit cele utilizate de catre Caplan. 121 Analiza spatiala este un cadru teoretic utilizat in ~tiintele pol11 1ce in scopul studierii competitiei electorale, dinamici i ideolni.: ice a formatiunilor politice ~i structurii sistemelor de particle. < :11 racteristica principala a acestui cadru este utilizarea instru- 111c ntelor matematice pentru modelarea preferintelor alegatorilor, In fu nctie de pozitionarea ideologica a acestora ~i a candidatilor. Precursorii abordarii sunt in general considerati a fi economi~tii I larold Hotelling (1929) ~i Arthur Smithies (1941) 122, insa analiza 'Patiala a fost construita in mod real ca o directie de cercetare in ~t i inta politidi incepand cu lucrarea Jui Anthony Dow ns ( [1957], 2.009), 0 teorie econornicii a dernocrafiei 123 • Ulterior, analiza spati,1la s-a impus ca fiind unul dintre cele mai influente limbaje utilizate pentru studierea competitiei electorale, fiind dezvoltata in mod considerabil in ultimele ~ase decenii. Diferenta fundamental a di ntre ceea ce aici numim modele .,clasice" 124 de analiza spatiala ~i modelele alternative din capitolul urmator este legata de modul in care este conceptualizata functia de utilitate a alegatorilor in ra121 Datele provenite din studiul Survey of Americans and Economists pe care Caplan i~i fundamenteaza concluziile nu au fost obiinute pentru a testa ipoteza ira(io nalitaiii raiionale ci au fosl coleclate in all scop ~i prezinta lim itari serioase pe care Wittman (2008) le documenteazii. port cu pozitia acestora ~i pozitia candidatilor aflati in competitie. 122 123 124 A clror modele sunt prezenlale in sec\iunea 3.1 . Disculala in sec~iunea 3.2. Denumite uneori modele ,,euclidiene" (Matthews, 1979: p. 141). I 102 MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Astfel, ceea ce caracterizeazii in mod fundamental modelele clasicc de analizii spatialii este asumptia potrivit ciireia apropierea ideolo gicii dintre alegiitor ~i candidati1 25 determinii ierarhia preferinteior 126 acestuia . Datoritii construirii funqiei de utilitate a alegiitorului in baza acestei asumptii, modelele clasice de analizii spatialii sunt de regulii numite ,,modele ale proxirnitiitii': De~i modelele alternative presupun la randul lor ca functia de utilitate a alegatorilor poate fi definita prin identificarea pozitiei alegiitorilor ~i a candidatilor, ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 103 l11111r niu complementar in care modelul poate oferi rezultate rele111k. Valoarea modelelor Hotelling ~i Smithies pentru ~tiinta po- lllll .I cste data insii de faptul di ele descriu logica ce va fundamenta 11llr11o r teoriile analizei spatiale a competitiei electorale. De aseme''' .1. o altii precizare importanta este cii ambele modele utilizeazii, 1111 oncordantii cu economia neoclasica o conceptie ,,tare" a ideii de 1.1\1onalitate, anume cea a homo economicus 128 • acestea propun ierarhizarea preferintelor alegiitorilor in functie de calcule diferite fatii de cele bazate pe proximitatea celor doua pozitii121. 3.1.1. Modelul Hotelling Lucrarea Jui Hotelling (1929}, Stability in Competition, apare ca in continuare vom prezenta pe larg modelele clasice de analizii 11 rcaqie la doua pozitioniiri teoretice prevalente in literatura eco- spatialii, incepand cu cele propuse de Hotelling ~i Smithies, conti- 11om idi a momentului respectiv. in primul. rand, Hotelling contesta nuand cu modelul propus de Downs ~i terminand cu unele dintre cele mai importante critici ~i rafiniiri ale modelului .1ulomat la pierderea tuturor clientilor ce pana in acel moment ldcca potrivit direia o ohi~ nuiau 3. t Modele pre-downsiene de analiza a competitiei electorale cre~tere in pretul unui bun poate conduce sii achizitioneze bunul respectiv, dadi pretul oferit de firme rivale este mai sdizut. Conform lui Hotelling, funqia ceca' acterizeaza relatia dintre pretul unui bun ~i cantitatea vanduta nu Ca o consideratie preliminarii este necesar sii preciziim cii modelele pre-downsiene ·nu au ca obiectiv direct analiza competitiei 15129, ci are un caracter continuu, conducand la ideea di sciiderea poate avea caracterul discontinuu sugerat in propozitia preceden- electorale, ci analiza competitiei economice duopoliste. De~i atat cantitatii achizitionate este graduala (Hotelling, 1929: p. 44). Hotelling cat ~i Smithies i~i aplicii modelele elaborate asupra com- <loilea rand, acesta contesta teoriile Jui Bei::rand ~i Edgeworth care petitiei electorale, aplicatia are un caracter marginal in lucriirile sustineau cii intr-o piatii duopolista este imposibila atingerea echi- In al acestora. Competitia electoralii este a~adar consideratii doar un librului, deoarece chiar ~i in cazul unei sdideri aproape insesizabile 1n continuare vom folosi conceptele ,,partide" ~i ,,candida\i" inleqanjabil. Cele doua entita\i sunt, desigur, distincte, insii aceasta practica este larg riispandita in analiza spa\iala (vezi spre exemplu Davis et al, 1970; Hinich ~i Pollard, I 981; Grofman, 1985; Adams et al, 2005), Jara a afecta in vreun fel argumentele discutale. In cazurile parliculare in care operarea cu o <lislinc\ie intre cele doua esle necesarii, vom preciza acest lucru in text. 126 Rela\ia dintre utililalea ob\inula ~i diferen\a dinlre pozi\ja candi<lalului fa\a de pozi\ia alegatorului esle invers propor\ionalii. 127 In modurile ilustrate in capitolul 4. a pre1ului, consumatorii vor prefera intotdeauna sa achizitioneze 125 bunul mai ieftin, generand astfel un riizboi al preturilor perpetuu (vezi Hotelling, 1929: p. 41-42). 128 Pentru o descriere a caracteristicilor lui homo economicus, vezi capitolul 1. 129 Spre exemplu, plednd de la teoria privind cvasi-monopolul segmental al pie\ei (Sraffa, 1926: p. 544) acesla subliniazii imporlan\a costurilor de transport pliitile de consumator (Hotelling, 1929: p. 42). 104 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL.I. ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 1 OS Modelul original al lui Hotelling implicii existenia unei pie\c 1. 11.11cce dinamica firmelor de pe piata Jui Hotelling, generata de in cadrul ciireia acela~i bun, nediferentiat calitativ, este vandut de ... , r~ilatea unei pozitionari favorabile din punctul de vedere al cos- ciitre doua firme aflale in competitie. Funcpa de ulilitate a consu •111 matorilor, caracterizati de informape completa, ia in calcul dou~ variabile: I. pretul ~i 2. costul de transport 130 • 0 alta caracteristica a modelului original este cii Iocatia celor doua firme este fixa ~i asi metricii, firma A fiind mai aproape de centrul pietei decat firma B (Hotelling, 1929: p. 45-46). tlor de transport poate fi asemanata cu dinamica ideologica a 1 111 1dclor polilice. In modelul sau, Hotelling arala cii inlr-o piata 1l1111pol ista caracterizata de conditiile expuse in paragraful prece- il1 111. insa care este in plus caracterizata ~i de mobilitatea firmelor, 111·~ 1ea vor tinde sa se pozitioneze la centrul pietei, echilibrul fiind 11111s atunci cand ambele firme se pozitioneaza exact langa centrul pll•\ci (vezi Figura 3.1 ). Astfel, fiecare firma acapareaza segmentul Fig.3.1. Modelul spa\ial Hotelling 1h· piata cuprins intre pozitia sa ~i una dintre marginile pietei 13 1• Pornind de la acest model, Hotelling extrapoleaza ipoteza com- A------ +---- -- -- -B prt i\iei centripete la domeniul teoriei politice, aplicand-o in cazul politicii americane din perioada anilor '20, unde competitia din11 c Partidul Democrat Sursa: Hotelling, 1929: p. 45 ~i um form lui HotelHng de Partidul Republican este caracterizata, acela~i tip de echilibru, ambele particle .1glomerandu-se spre centru ~i evitand asumarea unor pozitii mai 1n conditiile anterior prezentate, Hotelling sustine ca exista un punct spre care tind natural preturile celor doi competilori. Odata ce acesta este atins, el determina stabilizarea preturilor deoarece ra<licale, preferand sa propuna politici similare pentru a nu risca pierderea electoratului centrist in dauna celuilalt partid (Hotelling, 1929: p. 54-55) 132 • nici una dintre cele doua firme nu are stimulente sa i~i modifice pretul, avand in vedere faptul ca 0 cre~tere a sa, combinata cu niveIul costurilor de transport, ar provoca o deplasare a unui segment al consumatorilor spre achizitionarea bunului de la cealalta firma. 3.1.2. Modelul Smithies O prima critica importanta adusa modelului Hotelling este elaborata de Lerner ~i Singer ( 1937) care relaxeaza asumptia cererii ine- Conditiile modelului original sunt slabite insa de Hotelling in lastice propuse de Hotelling, conform careia fiecare ,,unitate din bun continuarea aceleia~i lucrari, acesta permitand in a doua varianta este consumata in fiecare unitate de timp ~i in fiecare unitate a lun- deplasarea firmelor, consecinta noii asumptii privind mobilitatea gimii pietei" (Hotelling, 1929: p. 45). Autorii considera ca asumptia fiind ca firmele pot influenta costurile de transport ale clientilor (Hotelling, 1929: p. 53). Introducerea acestei asumptii este esentiala pentru dezvoltarea analizei spatiale a competitiei electorale, 130 Conliguraµa pietei esle liniara. 131 Intre cele doua poziµi neexistand nici o alta firma. Spre exemplu daca A esle plasal la stanga Jui B. A va acapara segmenlul de piata dintre capatul slang al pie\ei ~i pozi\ia sa. 132 Este ~or de observal ci aplica\ia Jui Hotelling poale iluslra doar cazul competi(iei bipartidisle. 106 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA$1 COMPORTAMENT ELECTORALI 107 inelasticitatii este nerealista din moment ce implica un buget neli 111111. tatea de piata pe care o controleazii in fapt intr-o manierii mo- mitat al consumatorului, iar in aceste conditii pozitionarea firmelor ""'lwlista, iar maximizarea profitului este realizata prin pozitiona- aflate in competitie este irelevanta deoarece bunul ar putea fi vandut 1 t.•xact la jumatatea segmentului de piata controla~ 1 36 (Smithies, Ia un pret de ordinul infinitului. Astfel, este introdusa o limita supc I l 11: p. 430). A doua situatie, denumita cvasi-cooperare fn privinfa rioarii de pret acceptata de fiecare consumator pentru achizitionarea 111rf11rilor fi competifie in privinfa locafiei descrie o situatie similarii bunului 133 , cererea fiind inelasticii doar in masura in care pretuI estc sub aceasta limitii (Lerner ~i Singer, 1937: p. 147-148). Smithies preia acest principiu ~i i) dezvoltii, argumentand di 1 1•lri <le mai sus, cu amendamentul ca fiecare jucator se va apropia 111• ccnlrul pietei pentru a incerca sa acapareze o porfiune din seg- 111rntul clientilor firmei rivale. Echilibrul in acest caz este realizat cand ambele firme sunt pozitionate la aceea~i distanta fata asumptia elasticitiitii poate fi extinsa pentru intregul interval al 11l11 11ci preturilor, nefiind necesara existenta unei limite superioare de pre\ d1· centrul pietei (Smithies, 1941: p. 424). Modelul lui Smithies preia, de asemenea, 111 spre extremitatea pietei fiind indezirabila deoarece firma rivala in general asumptiile existente ~i in varianta a doua a modelului lui p11.1te prelua o parte a clientilor lor din zona centrala (Smithies, (de~i in direqii diferite), orice mutare a acesto- In cele ·din urma, cea de-a treia situatie, denumita Hotelling 4, exceptand desigur inelasticitatea postulata de acesta 1 9~1: p. 431). din urma, precum ~i faptul ca jucatorii iau decizii independent de , 0111petifie totala, este caracterizata de faptul ca ambii jucatori utilitl.'.1za atat mobilitatea cat ~i preturile ca instrumente in competitia 1·wnomica 137• Yn acest caz echilibrul este atins in punctul in care ,11.it preturile bunurilor cat ~i pozitionarea firmelor fata de centrul pictei sunt identice, Smithies estimand ca aceasta din urma va fi lt1ai apropiata de centru decat in cele doua cazuri anterioare. Cu lnate acestea, spre deosebire de modelul lui Hotelling, modelul lui Smithies nu sustine ca firmele vor tinde atat de mult spre centru i11cat sa fie plasate in cea mai apropiata vecinatate a acestuia, deoarece in acest caz ar.pierde din clientii aflati la extremitatea pietei (Smithies, 1941: p. 431-432). Din perspectiva analogiei politice, modelul Smithies aplicat in co nditii de competitie totala este important deoarece postuleaza, 13 strategiile adversarului. Smithies considera ca este posibila apari\ia a trei situatii 135, in funqie de strategiile adoptate de cei doi competitori. Prima situatie, denumita cvasi-cooperare totala, este caracterizata de pozitionarea fiecarui competitor la prima, respectiv a treia cvartila a pietei. Aceasta pozitionare este rezultatul faptului ca fiecare firma apreciaza ca celalalt competi~or va realiza exact acelea~i mutari cu cele proprii, iar in aceste conditii este inutila invadarea jumatapi de piata controlata de adversar. In aceste conditii, strate- gia optima pentru fiecare jucator este de a maximiza profitul din m Men\inand paralela economico-politidi, argumentul Lui Lerner Singer este oarecum similar cu argumentul lui Rabinowitz ~i Macdonald (1989) penlru inlroducerea ,,regiunii de responsabililale" in modelul spaµal propus de ace~tia, ce va Ii disculal in capilolul urmalor. 134 Pia\a este marginita la ambele capete, pre\ul eslc unic in fiecare punct al pie\ei, exisla doua fume ailale in competiµe pentru vanzarea bunului, liecare competitor se poate deplasa instant ~i gratuit etc. (vezi Smithies, 1941: p. ~i 425-426). 135 428). Aulorul noteaza di fiecare siluaµe este unideal -lip (SmiU1ies, J.941: p. 136 Deoarece in acest puncl costurile de transport agregate sunt cele mai sdizute, aslfel incit pre\urile pol fi setale la un nivel mai ridicat decal ar putea fi in orice alt puncl. 137 Smithies precizeazli di aceasla silua\ie este cea descrisa alal de Hotelling cit ~i de Lerner ~i Singer, de~i conduziile sunt, dupa cum vom ve<lea, diferite. ALEGERE RATION ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 109 108 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU spre deosebire de modelul Hotelling, ca intr-un sistem bipartidisl 1•11•cl1q ii dare ~i universal aplicabile 140, ea este deficitara in ceea ce echilibrul nu este atins in mod obligatoriu printr-un centripetism p1lvr~Le capacitatea de a lua in considerare elementele contextua- ideologic total, ci ca exista instante in care, datorita pierderii votan - l ' p.1rliculare fiecirei situatii politice. In urmatoarea sub-seqiune tilor atlati la extreme partidele se pot stabiliza in pozitii ideologice mai departate de centru 138• om prezenta setul principal de asumptii ale modelului downsian. 3.2.1. AsumpJiile modelului 3.2. Modelul downsian de analiza a competitiei electorale Modelul elaborat de Downs ([1957], 2009) constituie primul demers explicit de analiza a competitiei electorale prin utilizarea instrumentelor specifice teoriei economice, fiind considerat de regula modelul paradigmatic al analizei spatiale. Valoarea modelului nu este data atat de rezultatele obtinute prin aplicarea sa, ci mai degraba de natura sa inovatoare, bazele teoretice ~i metodologice ale acestuia fund folosite ulterior in dezvoltarea unor modele mult mai complicate ~i mai adecvate din punct de vedere empiric. Cel putin partial, se poate considera ca valoarea rezultatelor obtinute este limitata de simplificarea radicala a spatiului politic prin constrangerea diverselor elemente din cadrul sau. Aceasta constrangere se realizeaza prin intermediul fixarii unui set larg de variabile care sunt prezentate, in traditia economica, ca fiind asumptii (de multe ori false) in baza ciiruia modelul este construit 139• De~i aceasta metoda de constructie teoretici are avantajul de a sustine realizarea de 138 Exemplificind prin cazul platformelor eleclorale republicane ~i democrale sus~inute in cadrul alegerilor din 1936 (Smithies, 1941: p. 423). 139 Downs asuma explicit faptul ca urmeaza tradi\ia inslituita de Friedman (1953) in privin~a metodologiei economiei, afirmind ca ,,modelele teoretice trebuie testate in special in ce prive~te acurate\ea prediqiilor !acute ~i nu in ceea ce privelile veridicilalea presupozi\iilor !acute" (Downs, [ 1957], 2009: p. 57). Astfel, falsitatea asumppilor nu esle o problema penlru modelul Jui Downs, acesta ftlnd unul instrumentalist-empiric (vezi MacDonald, 2003: p. 553-555 pentru diferentierea intre modele inslrumentalist-empirice ~i modele ~ liinµfic- realiste). Pentru a intelege modelul propus de Downs, este necesar in 111 1111ul rand sa extragem asumptiile explicite ~i implicite utilizate 111 <.:onstruqia sa. Putem diviza acest set de asumppi in palru sub1111t·gorii: (a) asumptii privind rationalitatea indivizilor, (b) asump\1 1privind votantii, (c) asumptii privind candidatii/partidele ~i (d) 1l\11111ptii privind sistemul politic. 3.2.1.1. Asumptii privind rationalitatea indivizilor I . individul ,,ierarhizeaza toate alternativele pe care le are in functie de propriile preferinte, in a~a fel incat fiecare este preferata, indiferenta sau inferioarii celorlalte" (Downs, [1957], 2009: p. 38). 2. ierarhizarea preferintelor este tranzitiva (Downs, [1957], 2009: p. 38). 3. individul alege intotdeauna ,,dintre alternativele posibile pe cea care se afla eel mai sus in ierarhia preferintelor sale" (Downs, [1957], 2009: p. 38). 4. individul are preferinte stabile, in sensul cii ia intotdeauna aceea~i decizie atunci cand are de ales intre acelea~i alterna- tive (Downs, [1957], 2009: p. 38). 5. indivizul este maximizator de utilitate (Downs, [1957], 2009: p. 37). 140 Modelele teoretice ale economiei neo-clasice, ~i in consecin\a, modelul downsian au un caracter metodologic deductiv. 110 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU 6. individul manifesta un ,,comportament rational centrat in ALEGERE RATIONAL!. ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 111 2. preferintele fiecarui votant au un singur varf ~i alunecii mo- primul rand spre scopuri egoiste" (Downs, (1957], 2009: p. 64). 7. individul este caracterizat de incertitudine 141 in ceea ce prive~te viitorul (Downs, noton aproximativ simetric atat la stanga cat ~i la dreapta varfului 144 (Downs, [1957], 2009: p. 164-165). 3. scopul votantilor esle ,,aparitia unui guvern sensibil la inte- [1957], 2009: p. 40). resele lor" (Downs, (1957], 2009: p. 189). Conditiile (1)-(5) sunt specifice unei definitii ,,slabe" sau ,,for- 4. votantii care nu pot distinge intre pozitiile ideologice ale par- mate" a rationalitiitii (Satz ~i Ferejohn, 1994: p. 72-73), in sensul tidelor se vor abtine de la vot (Downs, (1957], 2009: p. 169). ca nu irnpun conditii substantiale asupra continutului preferintelor 5. votantii pot fi ,,orientati spre viitor" 145 (Downs, [ 1957], 2009: indivizilor, ci vizeaza doar proprietatile matemalice ale relatiilor p. 168-196). de preferinta. Conditia (6) este caracteristicii unei definitii ,,tari" 6. votantii pot fi afectati de i~certitudine in urmatoarele mo- a rationalitiitii' 42, deoarece lirniteaza domeniul alegerii rationale la acele acFuni efectuate in propriul interes, impunand astfel conditii duri: (6.1) pot fi. con~tienti de faptul di nivelul lor de utilitate mai stringente pentru evaluarea unui comportament ca ti.ind rati- rii, (6.2) pot sa nu cunoascii consecintele pe care aqiunile onal. In ulLimul rand, conditia (7) reprezinla o indepartare explicit guvernamentale le au asupra propriului nivel de utilitate, s-a schimbat, nefiind lnsa siguri care sunt c~uzele schimba- asumata de Downs a modelului sau fata de modelele economiei (6.3) pot sa ignore anumite aqiuni guvernamentale, (6.4) neoclasice, inlocuind omul economic cu omul politic, care nu detine pot fi nesiguri in privinta intluentei exercitate de ei asupra inforrnatie completa asupra unei serii de elemente (vezi urrnatoarea sub-seqiune). politicilor guvernamentale, (6.5) pot fi nesiguri in legatura cu modul in care vor vota ceilalti indivizi (Downs, (1957], 2009: p. 124). 3.2.1.2. Asumptii privind votantii l . preferintele politice pot fi ordonate de la stanga la dreapta ,,intr-o maniera agreata de toti votantii" 143 (Downs, [1957], 2009: p. 164). 1 1 • In teoria economica se opereaza adeseori cu o dislinqie intre incertitudinea knightiana (sau incertitudine nemasurabila),.caracterizata de faptul ca nu poate fi reprezentata probabilistic ~i rise (sau incertitudine masurabila), in care sc poate estima probabilitatea ca un eveniment sa aibii loc (vezi Ellsberg, 1961: p. 643). Yn modelul siiu, Downs folos~te termenul ,,incerlitudine" in ambele sensuri. 142 Alternativ numita ,,opera!ionala' (Ungureanu, 2011: p. 22). 143 Aceasta condiµe este slabila ulterior de Downs, care afirma ca ceea ce este important este ca votanµi sa aiba o in!elegere comnna eel puµn asupra ordinii pozi!ionarii partidelor pe axa ideologid, nu neaparat asupra punctului exact pe care se pozi!ioneaza acestea (Downs, [1957], 2009: p. 183). 3.2.1.3. Asumptii privindpartidele Inainte de a prezenta sub-setul de asumptii referitoare la comportamentul partidelor, este necesar sa oferim o definitie a parti<lului politic, in conceptia lui Downs. Conform acestuia, ,,un partid politic este o coalitie de indivizi care cauta sa controleze aparatul guvernamental prin mijloace legale" (Downs, [1957], 2009: p. 60). Principalele asumptii privitoare la particle sunt urmatoarele: 1 Aceasta asump\ie esle estenµala pentru modelele proximilii!ii. Adicii pot sacrifica ca~tiguri modeste dar imediate (prin votarea parLidului eel mai apropiat ideologic) in favoarea ca~tigurilor mai mari pe termen lung. « 145 ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 113 112 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU 1. partidele sunt ,,echipe" sau ,,coalipi" de indivizi, in cadrul ci- 7. partidul care pierde alegerile nu va ,,impiedica prin forta sau rora membrii ,,sunt de acord asupra tuturor scopurilor lor ~i prin orice alte mijloace ilegale pFeJuarea puterii de catre par- nu doar asupra unei paqi a lor" 146 2. partidele au mobilitate relativa tiduJ ca~tigator" (Downs, [1957], 2009: p. 60). (Downs, [1957], 2009: p. 62). 147 , acestea neputand sa se de- 8. partidul care ca~tiga alegerile nu va ,,incerca niciodata sa re- plaseze peste pozitia altor particle prin ,,salturi ideologice" (Downs, [1957], 2009: p. 172). stranga activitatile politice ale oricarui cetatean sau partid politic, atat timp cat ace~tia nu incearca sa rastoarne guver- 3. scopul fiecarui partid este ,,acela este de a fi ales" (Downs, [1957], 2009: p. 45) ~i accesul la putere (Downs : [1957], nul prin forta' (Downs, [1957], 2009: p. 60). 9. partidele pot fi afectate de incertitudine in urmatoarele mo- 2009, p. 144)-, (Downs, [1957], 2009: p. 173). duri: (8.1) pot fi incapabile sa anticipeze conditiile economi- 4. partidele ,,propun politici cu scopul de a ca~tiga alegerile, ce din timpul unei anumite guvernari. (8.2) pot fi ignorante mai degraba decat i~i doresc sa ca~tige alegerile pentru a cu privire la fluctuatiile utilitatii votantilor ca urmare a ac- propune politici" (Downs, [1957], 2009: p. 65). tiunilor guvernamentale, (8.3) pot fi ignorante cu privire la 5. membrii de partid aqioneaza doar pentru obtinerea veni- consecintele produse de o anumita actiune guvernamentala, tului, prestigiului ~i a puterii care rezulta din ocuparea de (8.4) pot sa nu cunoasca diferentele de influenta ale unui vo- functii publice 148 (Downs, [1957], 2009: p. 64-65). tant asupra celorlalti votanti, (8.5) pot sa nu realizeze gradul 6. partidele vizeaza obtinerea unui ,,numar mai mare de voturi 146 decat oricare altul" (Downs, [1957], 2009: p. 67). In acela~i limp, partidul vizeaza maximizarea numarului de voturi149 de informare al indivizilor cu privire la politicile guverna- (Downs, [1957), 2009: p. 67). de opozitie (Downs, (1957], 2009: p. 124-125). Prin aceasla caracterizare a parlide\or polilice ca blocuri unitare, Downs inten\ioneaza sa evile problemele specifice asociate conlliclelor interne din cadrul partidelor. 147 Spre deosebire de modelele Hotelling (1929) ~i Smithies (1941). 148 Asump\iile (3) ~i (4) incadreaza parlidele ~i membrii de partid in categoria a ceea ce in ~li in\a polilica se nume~le comportamentul de lip ,,oJliceseeking" (literal lradus prin ,,cautalori de birouri"). Pentru o diferen\iere lnlre comporlamenlul de lip ,,office-seeking': ,,policy-seeking" ~i ,,vote-seeking" vezi Strom ( 1990). Dupa cum vom vedea in seqiunea 3.3.2., moclificarea aceslei asump\ii poate conduce la preclic\ii teorelice fundamental diferile. 149 D~i la prima vedere am pulea fi tenla\i sa consideram cl acesle doua afi.rma\ii sun l idenlice, ele difera, lraland problema volurilor in mod relaliv (in prima afirma\ie), respecliv in mod absolul (in a doua afirma\ie). tn fapl, prima propozi\ie prelinde cl parlidele vizeaza ob\inerea pluralita\ii, in limp ce propozi\ia a doua prelinde cl parlidele vizeaza maximizarea votu.rilor. ln sec\iunea 3.3.3. vom arata cum darificarea asump\iei poate conduce la rezullale divergenle. mentale, (8.6) pot sa nu ~tie ce politici vor adopta partidele 10. partide_le sunt responsabile 1S-O sau credibile 151 integrate 152 ~i pot fi slab (Downs, [1957], 2009: p. 143-161). 3.2.1.4. Asumptii privind sistemul politic 1. partidele se afla in competitie pe o singura dimensiune ideologica, cea a interventionismului economic, cu partidele ce tn sensul cl ,,polilicile sale sunl consecvenle cu aqiunile din perioada precedenla" (Downs, [1957], 2009: p. 152). 151 tn sensul cl ,,enun\urile [... J referiloare la polilici de la inceputul unei perioade eleclorale [... ] pol fi folosite pentru a face predic\ii corecle asupra comporlamenlului sau" (Downs, [1957], 2009: p. 152). 152 Tn sensul cl parlidele pot propune ocazional polilici care nu se inscriu in linia ideologica asumala de parlid. Penlru un argument in sprijinul aceslei idei vezi Volacu (2011 ). 150 114 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL!. ~I COMPORTAMENT ELECTORAL J 115 susµn intervenponismul economic total plasate in extrema din analiza spatialii vizeazii adecvarea empiricii a prediqiilor teore- stangii a axei ~i partidele ce susµn liberalizarea totalii a econo- 11cc privind modul in care preferii alegiitorii 153, modelul downsian miei plasate in extrema dreaptii (Downs, [1957], 2009: p. 165). original vizeazii in primul rand studierea pozitioniirilor ideologi- 2. dimensiunea ideologicii este reprezentabilii printr-o ,,scala l cm ale partidelor, pe care le vom discuta in seqiunea urmiitoare. liniarii care merge de la 0 la 100 in direc\ia obi~nuitii, de la /\ Ile rezultate, pe care le vom discuta in seqiunea 3.2.3, privesc for- stanga la dreapta'' (Downs, [1957], 2009: p. 164). marea ~i stabilitatea sistemelor de partide. 3. alegerile determinii desemnarea unui partid (sau unei coalitii de partide) pentru formarea guvernului (Downs, [1957], 2009: p. 59). 4. ,,alegerile sunt organizate la intervale de Limp clar definite, rarii sii existe posibilitatea modificiirii acestora prin aqiunea unilateralii a partidului de guvernare" (Downs, [1957], 2009: p. 59). 5. ,,toti cetiitenii care sunt rezidenti permanenti, sunt apti psihic ~i respectii legile, pot vota in cadrul acestor alegeri" (Downs, [1957], 2009: p. 59). 6. ,,fiecare alegiitor poate e>..J>rima un singur vot la fiecare rundii de alegeri" (Downs, [1957], 2009: p. 60). 7. ,,orice partid (sau coalitie) care a primit sprijinul unei majo- 3.2.2. Dinamica ideologica a partide~or politice 3.2.2.1. Cazul distributiei . unimodale a votantilor . Potrivit lui Downs cele mai importante elemente implicate in rnnfigurarea sistemului de particle sunt distributia votantilor 155 ~i \lructura electoralii (Downs, [1957], 2009: p. 175), rolul principal fiind detinut de distributia votantilor, care este ,,determinantul de lwii al politicii unei natiuni" (Downs, [1957], 2009: p. 191). Din .1ccst motiv, o metodii potrivitii pentru a explica rezultatele produ'c de model este cea a aplicarii secventiale a acestuia asupra unei d isl ributii unimodale, bimodale ~i multimodale. 153 Vezi capitolul 5. fn accep\iunea lui Downs. ideologiile reprezinla in mod abstract ,,o l111agine verbala a socielii\ii bune ~ i a mijloacelor principale d e conslruire ale 11cclci socielafi" (Downs, [1957], 2009: p. 143), fiind utili zatii de parlide ca un 111ijloc de a accede la putere ~i de volan\i ca scurlaluri informa\ionalt:, prin { .ire indivizii pot diferen\ia intre alternativele polilice Iara a ti nevoi\i sii plalt"asdi cosluri semnificalive de informare (Downs, [1957], 2009: p. 143-146). l{ocmer (1994) exlin<le aceaslii idee, argumentand di slralegia eleclorala a p.1rt i<lclor presupune adeseori nu doar conslruc\ia ideologiei ca scurlalura infnrma\ ionala, ci chiar o interprelare teoreticii parliculara a unui domeniu de politici publice (in exemplul siiu , economia). 155 Dislribu\ia votan\ilor caracterizeazii modul in care un electoral este rcparlizal ideologic pe o anumitii dirnensiune. Func\ia de dislribu\ie a volanplor <lescrie nWTiiirul volanp lor de pe fiecare pozitie a dimensiunii ideologice. I lislribu\ia unimo<lalii, bimodalii sau polimodala se refera la numiirul <le varfur i ale funqiei in limp ce simelria distribu\iei se referii la faplul cii graficul l1111qiei esle i<lenlic la stanga ~i la dreapta fa\a de punclul neulru cal ~i la faptul l:I func\ia alunecii monolon cu o panta constanla de la oricare mod al funqiei. 154 ritiiti este indreptiititii sii preia puterea panii in momentul organiziirii urmiitoarelor alegeri" (Downs, [1957], 2009: p. 60). 8. ,,la fiecare rundii de alegeri existii douii sau mai multe partide care se atlii in competi\ie pentru obtinerea controlului asupra guvernului" (Downs, [1957], 2009: p. 60). Dupii cum vom observa in sectiunea 3.3 ~i in urmiitorul capitol, o parte din modelele de analiza spatialii men\in unele dintre aceste asumptii (pe care nu le vom relua in sec°\iunile urmiitoare) ~i le modificii pe allele, contribuind astfel la ra.finarea modelului. Inainte de a analiza funqionarea modelului construit de Downs in baza asump\iilor descrise mai sus, este necesar sii intelegem care este miza acestuia. De~i in prezent cea mai mare parte a dezbaterilor 116 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL.~ ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 117 Aplicarea modelului in cazul unei distributii unimodale 156 este Este important de remarcat ci, de~i in Fig. 3.2 distributia vo- cea mai interesanta deoarece produce rezultate oarecum contrain- lantilor are varful modului exact in centrul ideologic, convergen- tuitive157. Sa luam cazul unui sistem politic caracterizat de o dis- \a partidelor politice are Joe in _direqia votantului ,,median': adi- tributie unimodala a votantilor ~i un sistem bipartidist (format ca acelui votant i care imparte distributia votantilor in doua parti din partidele A ~i B), conform Figurii 3.2. Downs arata ci, exact cgale, ~i nu in direqia centrului ideologic 158 • Spre exemplu." daci in acela~i mod in care cele doua firme aflate in competitie pe piata votantul median este in pozitia 25, distributia votantilor tinde spre Jui Hotelling converg spre cenlru pentru a acapara o porpune cal mai mare a consumatorilor centrali, partidele politice converg spre centru pentru a obtine o pozitie cat mai avantajoasa in raport cu partidul advers pe modul unic al distributiei votantilor. Pierderea votantilor extremi~ti, care in modelul lui Downs se pot abtine strategic pentru a determina o revenire a partidelor la pozitii ideologice divergente, este in acest caz acceptabila deoarece ca~tigurile stanga ideologica iar echilibrul 159 se va atinge prin convergenta ambelor particle spre punctul 25, nu spre 50 160 • De~i Downs nu urmeaza in mod explici~ aceasta directie, daca renuntam la asumptia privind posibilitatea abtinerii de la vot, putem obtine un rezultat cu un grad de generalitate demonstrat de Duncan Black (1948) ~i ~i mai ridicat, cunoscut sub numele de te- obpnute prin plasarea intr-un punct mai central sunt semnificaliv vrema votantului median. Aceast~ se refera la faptul ci atunci cand mai mari, datorita densitatii crescute a votantilor. un grup de indivizi (ce au preferinte cu un singur varf) au de ales Aceasla definitie este insa una sirnplificatoare. Du pa cum arala Hinich ~i Munger (1997: p. 34) esle posibil ca in anumile cazuri pozitia mediana sa fie unici. Acesla ar 1i cazul spre exemplu inlr-o socielale alcaluila din 5 votanµ, plasaµ pe axa ideologica in pozi\iile: v1 = -1, v2 = 0, v3 = 0.5, v 4 = 1, v5 = 4. Tnsa inlr-o socielate cu 4 votanµ, plasa\i in poziµile v1 = -1, v 2 = 0, v3 = 1, v4 = 4 , a tat v2 cit ~i v3 sunl in pozi\ia volanlului median. Aslfel, Hinich ~i Munger ofera o caraclerizare mai riguroasa a pozi\iei mediane aslfel: (1) daci numarul de voLan\i esle irnpar, pozi\ia mediana esle intoldeauna unica, (2) dad numarul de voLan\i esle par ~i nu exista mai mul\i indivizi care ocupa aceea.<ii p oziµe ideologica, pozi\ia mediana este inlotdeauna un interval inchis, (3) daca numarul de volan\i esle par ~i exisla mai mulµ indivizi pe aceea~i pozi\ie ideologici, pozi\ia mediana poale fi unica sau poale fi un interval inchis (Hinich ~i Munger, 1997: p. 35). 159 analiza spa(iala prin echilibru se in\elege ca ,,nici unul din candida\i nu are vreun slimulent sa adopte o stralegie alternativa aliil limp dit adversarul sau ramane in punclul de echilibru" (Hinich ~i Ordeshook, 1969: p. 82). Conceptul de echilibru este a~adar similar celui din teoria jocurilor (pentru o descriere introductiva vezi Volacu, 2014). 160 De~i in lileralura de specialiale este reliefata adeseori ~i importa.n\a cen lrului id eologic ca puncl de convergen\a a parlidelor inlr-un sislem bipartidist. Enelow ~i Hinich (1984) spre exemplu argumenleaza ca intr-un model de vol probabilistic in care volan\ii se pol ab\ine din cauza indiferen\ei sau alienarii, ideologiile cenlrisle au caracter oplim pentru oricare dinlre parlide. 158 Fig.3.2. Oistributie unimodala ~i simetrica avotan\ilor A- - - -- s rn Sursa: Downs, [19571.2009: p. 167 156 Rezullate obtinute se men\in ~i pentru o dislribuµe uniforma a · volan\ilor. 157 S.iluaµ e subliniata ~i de Downs ([1957], 2009: p. 188). ALE GERE RATIONAL.~ ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 119 118 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VDLACU, ANDRA ROESCU intre douii alternative, alternativa plasata in pozitia votantului median va ca~tiga intotdeauna Comparand situatia din Fig. 3.3. cu cea din seqiunea preceden- Din acest enunt se poate construi ~i t.1, putem observa cii prediqiile teoretice oferite de modelul down - un corolar potrivil ciruia atunci cand un grup de indivizi (ce au ~1.rn sunt opuse, prin faptul cii tendintele de dinamicii ideologicii a 161 • preferinte cu un singilr varf) au de ales intre doua alternative, alter- p11rtidelor nu mai au caracter centripet, ci acestea diverg dinspre nativa plasata mai aproape de pozitia votantului median va ca~tiga vntantul median spre varfurile modurilor. in acest caz, apropierea intotdeauna (Hinich ~i Munger, 1997: p. 36-37). l.1\ii de pozitia ideologicii a partidului advers ~i implicit fata de o A~adar, conform teoriei votantului median, dar ~i conform ca- pozitie moderatii este mult mai riscanta decat in prirnul datorita zului mai particular discutat de Downs in care distributia votanti- potentialei pierderi a electoratului extremist. A~adar, echilibrul lor este unimodalii, in sistemele bipartidiste este rational ca ambele ldeologic se stabilizeaza in aceasta situatie atunci cand tendintele particle sa adopte ideologii similare, din moment ce ambele vizeazii ( entrifuge ale partidelor le plaseazii pe acestea pe cele doua moduri apropierea de aceea~i pozitie, anume cea a votantului median. .de distributiei votantilor. Downs afirma cii o asemenea situatie ge- 11creazii un grad de instabilitate foarte ridicat, din moment ce alter- 3.2.2.2. Cazul distributiei bimodale a votantilor nanta la putere aduce cu sine implernentarea de politici total opuse In aceasta sectiune discutiim cazul in care distributia votantilor fa\a de cele din perioada precedentii. Astfel, conform lui Downs, este bimodalii, iar rnodurile sunt relativ si.m etrice ~i apropiate de in aceasta situatie ,,democratia poate produce haos': ~i mai mult extreme, situa\ie descrisii in Fig. 3.3. decat atat, se creeaza premizele unei situatii revolutionare din cauza nemulturnirii constante a cetatenilor (Downs, (1957], 2009: p. Fig.3.3. Distribu\iebimodala~i simetricaavotantilor 169-170). Concluzionand rezultatele acestei sectiuni, putem afirma ca distributia bimodala ~i simetricii a votantilor, in care cele doua moduri sunt plasate in apropierea extremelor, deterrnina divergen\a partidelor ciitre extremele ideologice. s--... - - -- A 3.2.2.3. Cazul distributiei polimodale a votantilor Ultimul tip de distributie a votantilor analizat de Downs este eel al distributiei polimodale, in care exista un numiir mai mare de doua moduri. Acest tipar, descris in Figura 3.4, conduce la divergenta ideologicii a partidelor spre modurile distributiei. In acest caz, pa rtidele au stimulente sa i~i precizeze cla r pozitiile ideologice, Sursa: Downs, (1957), 2009: p. 168 161 iar acestea sa fie cat mai distincte intre ele, pentru a putea acapara Penlru demonslra!ia malemalica vezi Hinich ~i Munger (1997: p. 35). ---~- -=-- - - -~ - - masa votantilor grupata in jurul unui mod (Downs, [1957], 2009: 120 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERATIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 121 p. 176). A~adar, spre deosebire de societatile caracterizate de o dis- Sa luam in considerare in primul rand legatura dintre distribu- tributie unimodala, partidele nu vor manifesta o convergenta ideo- \t.1 votantilor ~i sistemul de partide. Dupa cum am aratat in sectiu- logica, insa spre deosebire de societatile caracterizate de distributii 111:.1 bimodale cu modurile grupate in jurul extremelor, divergenta ide- 1kl ul downsian se traduce prin ca~tigarea mai multor voturi decat ologica a partidelor nu va fi atat de radicala. 1 t'lclalte 3.2.1. scopul fiecarui partid este accesul la putere, care in moparticle. Din acest motiv, chiar ~i atunci cand la un anumit 1noment in competitie se aft.a mai multe particle, ele vor fuziona Fig.3.4. Distribu\ie polimodala~i simetrica avotantilor I rcptat pana in momentul in care fiecare dintre ele are o ~ansa rezo- 11abila de a ca~tiga aleger ile (Downs, [1957], 2009: p. 173). Sa luam In considerare un sistem politic in care votantii sunt distribuiti unimodal, iar in competitie exista doua partide. in acest caz, dupa cum am aratat in sectiunea precedenta partidele vor tinde ideologic spre votantul median. Orice partid nou aparut va trebui sa se plaseze la - A B ~ la nga sau la dreapta actualelor particle. Sa presupunem ca utilizam o axa ideologica numerotata de la 1 la 100 iar votantul median este in pozitia 50, partidele din sistem fiind aflate in pozitiile 49 ~i Plasarea noului partid intre cele vechi i-ar aduce acestuia un l ig 51. ca~­ minim obtinut doar de la votantii din pozitia 50, deci acesta ar prefera plasarea intre o extrema ideologica ~i unul dintre partidele Sursa: Downs, [1957]. 2009: p. 171 cxistente. Dar in toate pozitiile de acest tip noul partid va lua voturi <loar de la unul din cele doua particle existente. A~adar, in nicio pozi\ie spre care ar alege sa se plaseze, noul partid nu va putea obtine mai mult de 50% din voturi, acesta fiind procentajul obtinut de par- 3.2.3. Distributia votantilor, sistemul de partide ~i sistemul electoral 3.2.3.1. lnfluenta distributiei votantilor asupra sistemului de partide la asumptia existenfei mai multor particle in competitie, rezultatul Al doilea set de rezultate semnificative obtinute prin inter- unul care promoveaza o ideologie ,,de dreapta': Partidul de dreapta mediul modelului downsian se refera la relatia dintre distributia votantilor, sistemul de particle ~i sistemul electoral, sau mai exact, t idul va fi ram as cu acela~i bazin electoral. Chiar ~i daca vom pleca de acela~i. Sa presupunem ca exista trei particle, dintre care doua promoveaza o ideologie considerata a fi economic ,,de stanga" ~i va cauta plasarea in apropierea votantului median astfel incat va acapara tot segmentul votantilor de dreapta. Partidele de stanga in la modul in care fiecare dintre aceste variabile le influenteaza pe schimb celelalte. dintre ele nu are ~anse sa ca~tige. Astfel, cele doua vor fuziona din i~i vor diviza electoratul de stanga, astfel incat nici unul 122 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU moment ce aceasta este singura ~ansa pentru a-~i indeplini scopul de a accede la putere. ALEGERE RATIONALA~I COMPORTAMENTELECTORALI 123 3.2.3.2. lnfluenia sistemului electoral asupra sistemului de partide Concluzionand sub-sectiunea precedenta, distribu\ia votant ilor Cazul distributiei bimodale cu modurile plasate la extreme este 111 fluen\eaza sistemul de particle, dist ribu\iile unimo dale ~i bimoda- similar din perspectiva formarii sistemelor de particle. In cazul in l.· favo rizand bipartidismul, iar distribu\iile polimodale favorizand exista doua partide, fiecare dintre ele fiind plasate pe cate un mod 11111ltipartidismul. insa aceasta nu este singura variabila relevanta ,,apari\ia partidelor de balansare de la centru este pu\in probabila. In formarea sistemului de particle. Conform lui Downs, echilibrul Atat timp cat numarul votantilor modera\i este redus, orice partid 111 ceea ce prive~te numarul de partide dintr-o societate este influ- care se formeaza la centru se va muta in cele din urma spre una din 1·11\ata atat de distribu\ia votan\ilor cat ~i de ,,structura electorala" extreme, pentru a putea ca~tiga voturi" (Downs, [ 1957], 20,09: p. (Downs, (1957], 2009: p. 175}. In fapt, ceea ce Downs propune ca 169). Pe de alta parte, solutia mutarii dilre extreme este inoportuna Ii ind rela\ia dintre st ructura electorala ~i sistemul de particle este o din moment ce acesta va impar ti electoratul cu unul din partidele tlc rivare independenta a doua propozitii cunoscute in ~tiin\a politi- deja existente, ajungand din nou in situatia in care nu va p utea ca~­ l:I sub nu mele de legea ~i ipoteza lui Duverger163 . Legea lui Duverger tiga alegerile decat prinfr-o fuziune cu un alt partid. l'Sle enun\ata astfel: ,,sistemul majorita\ji simple intr-un singur tur Contrastand cu primele doua tipuri de distribu\ii ale volan\i- l.1vorizeaza sistemul bipartidist" (Duverger apud Riker, 1982: p. lor, sistemele politice polimodale favorizeaza, conform Jui Downs, 754). Confor m Jui Duverger, sistemul electoral pluralitar 1i>c (numit multipartidismul. Sa presupunem ca in Figura 3.4. partidele A ~i B ~i ..ca~tigatorul ia totul"), in care partidul cu cele mai multe votu ri sunt plasate pe modurile 2 ~i 4 din figura. Este posibil ca in acest intr-o circumscriptie este ales 165, genereaza doua tipuri de efecte. In caz, votan\ii din jurul modurilor 1 ~i 5 sa se abtina din cau~ indife- primul rand, un efect psihologic, ce se manifesta la nivelul votan\i- ren\ei intre particle moderate, caz in care sistemul de particle poate lor166. Dadi ace~tia prefera un partid care pare (conform sondajelor ajunge in echilibru prin plasarea unui al treilea partid pe modul din de opinie spre exemplu) sa nu aiba una din primele doua ~anse de mijloc. Astfel, este plauzibil sa consideram, urmandu-1 pe Downs a <;a~t iga, vor alege sa voteze conform rela\iei de p·r eferinta stabilite di ,,existen\a a doua sau mai multe moduri proeminente creeaza inlre cele d oua particle cu condiFi favorabile pentru apariFa unui partid in fiecare mod ~i .d doilea rand, sistemul pluralitar genereaza u n efect mecanic, ce se probabil a unor particle care sa balanseze int re ele" (Downs, [ 1957], manifestii la nivelul modului in care institu\ia electorala transforma 2009: p. 175) 162 • Apari\ia unor schimbari fumlamenlale in dislribu\ia volanµI or (e.g. prin extinderea dreptuhti de vot la nivel universal) poale conduce, de asemenea, la 'mo<lificari in slruclura ~i compozi\ia sislemului de parlide. Downs (1957: p. 179-180) ofera o explica\ie de acesl lip penlru succesul electoral al Partidului Laburist in Marea Brilanie ~i e~ecul Parlidului Liberal in anii '20. ceIe ma1• man• dea ca~ t"1ga167 . i n A Formulate de Duverger ([ 1951], 1963), ~ denumite astfel de Riker ( 1982). Uneori acesl Lip de sisteme sunt numite ~i sisteme cu majoritate re/ativa. Dupa cum observa Riker (1 982: p. 754), termenul de sislem pluralitar esle mai potrivil penlru descrierea sistemului electoral vizat de Duverger. 165 Un exemplu paradigmatic in acest sens este sistemul electoral pentru alegerea parlamentarilor din Camera Comunelor a Marii Brilanii. 166 Precum ~i ~I partidelor. 167 Acesl lip de vol, numil de regula strategic, este discutal pe larg in capiLolul 6. 163 164 162 ~an seI e I ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 125 124 MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU voturile in mandate. Mai exact, efectul mecanic consta in generan·• 1 •t111 l·nt mic de voturi i~i poate plasa o serie de membri in cadrul unui grad foarte ridicat de dispropor\jonalilale in alocarea man<l.1 un·rn ului, de vreme ce intr-un astfel de sistem apar deseori gu- telor, prin subreprezentarea partidelor mici ~i suprareprezentare1 ' 111c de coalitie. Astfel, nivelul m inim de sprijin necesar pentru partidelor mari 168 (Riker, 1982: p. 761). Downs deriva acela~i re 1111•11\inerea funqionarii partidului este mult mai mic decat eel ne' ~.1r in cadrul sistemului majoritar; zultat ca ~i Duverger, afinpand ca ,,rezultatul de tipul 'ca~tigiitorul ia totul' al unei structuri electorale cu majoritate relativa tinde s~ a~adar se incurajeaza un sis- 11111 multipartid" (Downs, [1957], 2009: p. 173-174). reduca competipa la un sistem bipartid" (Downs, [1957], 2009: p. 173), insa conceptual acest rezultat nu este derivat nici la nivelul 3.2.3.3. Relatia dintre distributia votantilor ~i sistemul electoral votantilor ~i nic~ la eel al regulii de vot, ci la eel al partidelor, care 0 ultima pereche de rezultate ale modelului downsian 169 se refe- vor avea stimulente sa fuzioneze in sistemele pluralitare pentru a 1.\ la relatia de influenta bidireqionala dintre distributia votantilor avea ~anse cat mai mari de a ca~tiga alegerile. 0 abordare similara f l .~istemul electoral. In primul rand, Downs afirma di aceasta re- exista ~i in ceea ce prive~te ipoteza Jui Duverger, enuntata astfel: l.1\ i<: se poate manifesta dinspre distributia votantilor spre sistemul ,,sistemul majoritafii simple in doua tururi ~i sistemele de repre- r lcctoral. Astfel, dadi un sistem politic este caracterizat de o dis- zentare proportionala favorizeaza multipartidismul" (Duverger apud Riker, 1982: p. 754): Dad argumentul adus de Duverger in sprijinul ipotezei se refera la absenta celor doua efecte descrise mai sus, ce distorsioneaza competitia electorala, argumentul Jui Downs face din nou apel la alegerile rationale ale partidelor: ,,intr-un sistem cu reprezentare proportionala, un partid care ca~tiga doar un I1 ihutie unimodala, este posibil ca actorii responsabili pentru con··t I uq ia SiStemului electoral Sa ajunga la COncluzia Ca introducerea ll lllli sistem pluralitar, care sa favorizeze aparitia bipartidismului 1111 va conduce la non-reprezentarea anumitor grupuri de cetateni. T11 conlrast, dislributiile polimodale genereaza necesilatea introdu1 crii unui sistem electoral proportional, in vederea asiguriirii unei cprezentari mai largi a electoratului realizata decat cea realizata 1 168 Ca exemplu de dispropor\ionalilatc inlre parlide relaliv echilibrale ca procentaje electorale, se poate oferi cazul alegerilor din Marea Britanie din 2005, cand Partidul Laburist a ob\inut 35.2% din voluri ~i 55.19% din mandate iar Partidul Conservator a obpnut 32.3% (o diferenpi de mai pu\in de 3% fa\ a de laburi~ti) din voturi ~i 30.54% din mandate (o diferen\a de pesle 24% fa\a de laburi~ti). De asemenea, ca exemplu de subreprezentare constanta a parlidelor ler\e, Liberal-Democra\ii din Marea Brilanie au ob\inut intoldeauna in perioada 1983-2010 procentaje electorale cuprinse intre 16.7% ~i 25.4%, ~i cu toale aceslea apogeul !or din perspecliva numarului de mandate ob\inule a fosl 9.6% in anul 2005 (in 1983, anul in care ace~lia au intregistrat scorul maxim isloric de 25.4%, spre eXemplu, au ob\inut doar 3.53% din mandate). Sursa: http://www.parties-and-elections.eu/unitedkingdom2.html, accesat in data de 14.10.2014. Penlru o compara\ie empirica a formulei pluralita\ii cu formule de Lransformare a volurilor in mandate din perspecliva dispropor\ionalita\ii vezi Benoit (2000). in cadrul unui sistem bipartidist (Downs, [1957], 2009: p. 174) 170• 169 Legate puternic de cele discutate in sub-sec\iunea precedenta. Boix (1999: p. 611-613), spre exemplu, ulilizeaza moddul downsian pcnlru a studia influenta pe care modificarile fundamentale aparute la nivelul <lislribu\iilor volan\ilor in urma adoptani volului universal au avul-o asupra ,islemelor eleclorale. Acesla arata ca introducerea unui sislem de vot propor\ ional in slate precum Danemarca sau Suedia a fosl o consecin\a a emergen\ci unor partide socialiste puternice ce inten\ionau sa caplureze electoratul de slanga nou aparul, combinat cu lipsa unei coordonari a electoratului de <lreapta asupra unuia dintre parlidele vechi. ln contrast, Boix arala ca men\ inerea sislemului pluralilar in Marea Brilanie a fosl rezullalul coordonarii d ectoratului existent ~i sub votul cenzitar asupra Partidului Conservator care a devenit principalul rival al Parlidului Laburisl, in Limp ce menpnerea sisLcmului pluralitar in slate precum SUA sau Canada a fosl rezullatul aparipei 170 . 126 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA $1COMPORTAMENT ELECTORAL I 127 Pe de alta parte, ~i sistemul electoral poate influenta distributia lundamentala downsiana potrivit careia funqia de utilitate a vo- votanplor 17 1• Downs sustine ca ,,numarul existent de partide mo- 1,rn\ilor este determinata (eel putin partial) de proximitatea dintre deleaza viziunile politice ale generatiilor viitoare, influentand astfel volant ~i candidat. Pentru o intelegere mai buna a acestor mode- pozitia lor pe axa. Intr-o structura cu majoritate relativa, de vreme lc este insa important sa precizam cum poate fi operationalizata ce se incurajeaza un sistem bipartid ~i cele doua partide converg, o funqie de utilitate ce contine exclusiv informatii referitoare la gusturile pot deveni relativ omogene pe termen lung; pe de alta proxim itate. Merrill ( 1994: p. 1191) ofera doua astfel de caracte- parte, intr-o structura de reprezentare proporponala poate aparea 1 efectul invers" (Downs, [1957], 2009: p. 174). izari formale, ca ( 1) distanfii euclidianii liniarii in ar functia de utilitate a votantului este de tipul U(v,c)=- ~)v; -c,)1 sau (2) is l Ceea ce este interesant la relatia pe care Downs o propune intre tlistanfii euclidianii piitraticii, in care funqia de utilitate este de ti- distributia votantilor ~i sistemul electoral este faptul ca aceasta se pul U (v,c)=-I(v, -c,)2 . De asemenea, Westholm (1997: p. 871) realizeaza in ambele directii indirect, prin intermediul sistemului ofera o caracter\zare altemativa, ca (3) distanfii "city-block"173, in de partide. Astfel, in ambele cazuri, sistemul electoral este perceput care funqia de utilitate este de tipul U(v,c) =-2:1v, -c, I. In toate ca fiind pur instrumental, relevanta Jui fiind data exclusiv de con- .1ceste cazuri U ( v, c) este utilitatea votantul v fri cazul alegerii Jui tributia la ordonarea sistemului de partide 172 • • c, vi este pozitia votantului pe dimensiunea i174, iar Ci este pozitia candidatului pe dimensiunea i. Modelele pe care le vom descrie in 3.3. Modele ale proximitatii post-downsiene Modelul downsian, descris in seqiunea 3.2 poate fi considerat continuare pornesc de la o structura matematica similara, insa caracterizarea matematica a acestora este mai complexa, in functie de elementele utilizate complementare proximitatiP 75 • modelul fondator al analizei spapale a competipei electorale. Ca urmare, dezvoltarea domeniului, in special in faza incipienta, s-a realizat in mare masura prin identificarea problemelor fundamentale ale modelului ~i rafinarea acestuia (in special prin modificarea 3.3.1. Modelul Davis-Hinich-Ordeshook ~i problema multidimensionalitatii ideologice incrementala a anumitor asumptii). In aceasta sectiune vom discu- Prima serie de critici aduse modelului Jui Downs careia i s-a ta cateva dintre cele mai importante astfel de modele, cu precizarea acordat o importanta considerabila in analiza spatiala ii apartine ca lista nu este exhaustiva ~i ca toate mentin neschimbata asumptia m Alternativ denumita distanfii Manhattan. 174 unor parlide socialisle slabe, ce nu au fosl capabile sa rivalizeze cu parlidele vech i din sistem. 171 Pe care am asumal-o ca flind ftxa in exemplele <le pana acum. 172 Ceea ce conduce la ideea ca in cazul in care rda\ia prezentata in subsec\iunea precedenla inlre sislemul electoral ~i sistemul <le parti<le este falsa (vezi Riker, 1982: p. 758-76 1 pentru o serie <le exemple care ilustrea1..ii o serie de astfel de cazuri) ~i rezultatele din aceasta secµune sunt vulnerabile. Observam ca aceste operalionalizari asuma multidimensionalitatca spapului politic. Vom discuta mai pe larg aceasta asumptie ln seqiunea urmatoare. 175 Penlru o mai buna in\elegere a modelelor de analiza spa\iala, in aceasta seqiune <lar ~i in urmatoarele capilole, le vom prezenta in masura in care este posibil, in limbaj informal (non-matematic). De asemenea, in aceasta st:cliune accentul va cadea pe descrierea re-tultatelor modelelor, mai degraba decal pe construc\ia acestora. ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 129 128 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Jui Stokes 176 (1963). Cea mai cunoscuta dintre acesteam s~ referi\ Modelul propus de Davis et al (1970), care la randul sau repre- la asumptia unidimensionalitatii spatiului ideologic. De~i Down~ 1111a o rafinare a modelului propus de Davis ~i Hinich 1B-O (1966), admite ca exista o serie de dimensiuni ideologice pe care se des t I'167), urmare~te sa ofere un raspuns criticii Jui Stokes prin extin- ra~oara cornpetitia politici (Downs, [1957), 2009: p. 165), acesta il1 •1 considera ca avantajul supletei modelului "d eterminata de reduce- , 111npetitia politica. De asemenea, modelul modifica ~i alte asump- rea competitiei politice la o singura dimensiune depa~e~te dezavan \11 din modelul dasic downsian, pastrandu-le in acela~i timp intac- tajele produse. Argumentele lui Stokes pentru care asumptia un i- fl• pe altele. 0 descriere schematica a asumpVilor de la care plead dimensionalitatii ar fi o problema se refera la faptul ca aceasta estc 111odelul Davis-Hinich-Ordeshook arata astfel: ca numarului de dimensiuni ideologice pe care se desra~oadi. empiric falsa atat pentru sistemele bipartidiste cat ~i pentru cele I . spatiul ideologic este multidimensional, fiind operationa- multipartidiste din moment ce cornpetitia electorala se desra~oara lizat in cadrul m odelului prin introducerea unui vector al pe mai multe dim ensiuni, ca utilizarea unei anumi te dimensiuni preferintelor votantilor ce cumuleaza pozitiile acestora pe pentru realizarea de predictii privind rezultatele votului va condu fiecare dintre dimensiuni. alte dimensiuni1 sau ca dirnensiunea interventionismului econo- 2. dimensiunile pe care se desfii~oara competitia electorala nu sunt ideologice, ci dimensiuni de politici (eng. issues) 181 • mic (utilizata de Downs) poate fi in unele cazuri mai putin impor- 3. fiecare votant estimeaza pozitii preferate pe fiecare ce la concluzii diferite fata de cele obtinute in cazul utilizarii unei 78 tanta decat altele 179 dimensiune 182. (Stokes, 1963: p. 370-371). 176 Este important de men\ional ca ln aproximaliv aceea~i perioada in care Downs sau Black propw1 analiza spa\iala ca fiind cadrul polriviL penlru dezvollarea unei leorii e.xplicative a modului in care voleaza alegatorii, Stokes impreuna cu unii dinlre colegii sfil de la Universilalea din Michigan propun o teorie alternaliva potrivit careia votan\ii aleg confom .,idcnlificarii parlizane" (Campbell et al, 1960), induse de diferile slructuri de socializare, in special primara. Teoria propusa de Campbell el al (nurnila uneori ~i modelul Michigan) i~i are radacinile in sociologie, nu in economie, cum esle cazul leoriei downsiene. 177 Aile critici ale lui Stokes se refera la fap tul ca ( I) eva.luarile ideologice ale elecLoratului accentueaza doar anumile probleme in perioada alegerilor, (2) dimensiunile spa\iului ideologic nu pol fi intoldeauna descrise ca oferind unset de alternative ~i (3) esle posibil ca percepµile volan\ilor asupra pozi\ionarii partidelor sa nu fie identice nici cu percep\ia altor volanµ ~i nici cu pozi\ionarea inten\ionala de caLre partid (Stokes, 1963: p. 371-376). O parte din acesle critici sunl rezolvale in modelele dezvoltale ulterior in analiza spa\iala. 178 Exemplul oferit de Stokes (1963: p. 370) vizeaza Partidul Democrat in 1952 care era aprecial de majorilale pe dimensiunea de bunastare sociala dar neagreal pe cea de polilica externa. 179 Spre exemplu prescrip\iile ideologice din domeniul religios ar fi fost mai importante decal dimensiunea economica (Stokes, 1963: p. 371). 180 Motivul pc:ntru care am ales sa prezentam pe larg modelul Davis et al 11 u pe eel ale lui Davis ~i Hinich este ca impactul primului in analiza spa\iala ,., ,c unul mull mai semnificativ (aceasta esLe abordarea pe care o vom utiliza ~ · i11 scqiunile urmatoare atunci cand mai multe modele vizeaza aceea~i prohl cma). Spre exemplu, utilizand programul Harzing's Publish or Perish ce siste111alizeaza numarul de Citari al lucrarilor folosind baza de dale Google Scholar, .1111 constatat ca la data de 16.10_.2014 modclul propus de Davis et al (1970) era , ital de 627 o ri in timp ce modelul Davis-Hinich (1966) era citat de 2 10 ori. 181 Cea mai mare parte a mod.elelor din analiza spa\iala adopta aceasta .1.;u mp\ie in locul celei downsiene. 182 Din acest punct de vedere modelul Davis-Hin ich-Ordeshook este sus<cptibil criticilor din direc\ia teoreticienilor ce sus\in ca doar un numar limital de dimensiuni au impact real asupra preferin\elor de vol cum ar fi Hinich el al ( 1973), Popkin et al (1976), Hinich ~i Pollard (1981), Rabinowitz ~i Macdonald ( 1989), Erikson ~i Romero (1990), Bernstein (1995) sau Adan1s et al (2005) . I>avis el al (1970) nu afirma totu~i ca fiecare dimensiune are un grad similar de 11uportan\a pentru fiecare votant, insa ace~tia considera ca inlroducerea unui paramelru a care sa reflecte diferen\ele de relevan\a pentru voLan\i ar produce J i!iculla\i prea rnari in ceea ce prive~te tractabilitatea modelului (Davis et al, l 970: p. 434). ~1 130 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATION ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 131 4. axele dimensiunilor de politici au o structura continua183 • ~ .1zul 5. competitia politica este bipartidista. ..sensibilitatea votantilor la variatiile strategice" (Davis et al, 1970: 6. partidele au mobilitate spatiala perfecta 184 • 7. indivizii voteaza cu eel mai preferat partid existentei unei asemenea distributii, tipare ce tin cont de p. 439), i.e. functia de probabilitate a votului cetatenilor ce variaza 185 • In functie de modificarile pozitiilor celui mai preferat candidat. ln 8. probabilitatea ca un celatean sa voleze scade pe masura ce pri mul caz, in care toti cetatenii voteaza, rezultatele nu difera fata diferentele dintre pierderile asociate cu fiecare candidat se de o distributie unimodala a votantilor, pozitia dominanta fiind estompeaza. po:litia votantului median ~i punctul de echilibru spre care converg 9. probabilitatea ca un cetatean sa voteze scade pe masura ce ldeologic partidele. In al doilea caz, in care cetatenii se abtin din partidul se indeparteaza de pozitia ideologica adoptata de i:auza alienarii nu exista o pozitie dominanta, strategiile partidelor candidat186 (Davis et al, 1970: p. 429-437). ti ind de divergenta ideologica in cazul in care sensibilitatea votan- Cele mai importante rezultate ale aplicarii modelului confirma \ilor la variatiile strategice este suficient de mare. In fine, in eel de- concluziile Jui Downs privind convergenta ideologica catre votan- al treilea caz, atunci cand votantii se abtin din cauza indiferentei, tul median in sistemele bipartidiste. Pozitia mediana este conform pozitia dominanta este ca ~i in primul caz pozitia votantului medi- lui Davis et al (1970: p. 426-427) pozitia ,,dominant~i'. adica acea pozitie in care partidele plasate vor obtine (1) eel putin un numar ,m, mentinand asumptia ca funqiile de utilitate ale votantilor sunt funqii patratice, nu functii liniare 187 (Davis et al, 1970: p. 441 -443). egal de voturi cu celalalt partid sau (2) o majoritate de voturi atunci cand cela!alt partid este plasat intr-o pozitie diferita. Pana in acest punct rezultatele modelului se suprapun rezultatelor lui Downs. Diferenta dintre rezultalele acestui model ~i cele produse de m odelul downsian apar in cazul distribupei bimodale a preferinte!or votantilor. Autorii argumenteaza ca exista trei tipare strategice in 183 Adidi votan\ii se pot plasa in orice punct de pe axa, nefiind limita\i la un set de pozi\ii discrete. 184 Spre deosebire de modelul downsian unde partidele aveau doar mobilitate relativa. 115 ~adar nu exista vol strategic. 116 Aceasta ultima asumptie este preluata din modelul Jui Hinich ~i Ordeshook (1969) - care la randul esle infiuen\at de modelul Garvey (1966) - ce diferen\iazii inlre modele detenniniste de vol (in care nu cxista abpneri) ~i modele probabiliste (in care pol exista ~i ab\ineri de la vol). Modelul DavisHinich spre exemplu este unul determinist, plecand ~adar de la aswnptii mai pu\in realiste decal modelul Davis-Hinich-Ordeshook. Dezvollari ulterioare importante ale modelelor probabiliste sunt realizate de Ordeshook (1970), Hinich el al (1973) ~i Enelow ~i Hinich (1984), (1989). Modelul Davis-Hinich-Ordeshook este a~adar fundamental in Jnaliza spatiala nu doar pentru ca relaxeazii anumite asumptii din modelul lui Downs, ci ~i deoarece extinde ipoteza convergentei ideo logice ~i in cazul unei distributii bimodale a preferintelor electorale, sub anumite conditii. 3.3.2. Modelul perceptual Hinich-Pollard Modelul propus de Hinich eyi Pollard (1981), denumit ulterior modelul perceptual (Enelow ~i Hinich, 1984: p. 461) vizeaza unificarea abordarii downsiene ~i abordarii lui Davis ~i Hinich (1966) ~i Davis et al (1970) cu privire la natura dimensiunilor competiti- ci politice (prima abordare considera ca acestea sunt reprezentate 187 Vezi parlea introducliva a sec\iunii 3.3 penlru diferen\a dintre funcµi ~i palratice, 2 ce au o form agenerala de lipul U ( x) = ax +bx+ c . J e ulililate liniare, ce au o forma generala de tipul U(x) =ax+ b 132 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RA!IONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 133 de ideologie iar a doua considera ca sunt reprezentate de politici). 11ceasta avand doar un rol instrumental in aJegerile pe care le fac. Hinich ~i Pollard propun o combinatie a acestor modele prin aran- Un al l aspect important al modelului este di pe d imensiunea pre- jarea dimensiunilor pe doua niveluri. Primul nivel este eel al di- tlictivii candidatii nu se plaseaza neapiirat in mod intentionat intr-o mensiunilor predictive, ce corespunde dar nu se suprapune complel .111umita pozitie, ci pozitia !or este stabilita de perceptia publicului. peste notiunea de dimensiune ideologica 188 • Al doilea nivel este Astfel, dacii pozitionarea acestora pe dimensiunile de politici poate eel al dimensiunilor de polilici. Prin asumptie, modelul Hinich- suferi modificiiri, pozitionarea pe dimensiunea predictiva este rela- Pollard contine o singura dimensiune predictiva ~i un numar n de dimensiuni de politici. Candidatii ocupa pozitii pe ambele nivele. Acestea nu sunt insa independente, ci din contra, pozitiei ocupate pe dimensiunea predictiva i se ata~eaza o ,,eticheta' 189 prin intermediul ciireia votanFi pot identifica tara costuri de informare majore pozitiile aproximative pe care candidatii le adopta pe dimensiunile de politici. Spre exemplu, in Romania eticheta "liberala" s-ar putea traduce la nivelul dimensiunilor de politici prin introducerea cotei unice de impozitare, favorizarea unui sistem de sanitate mixt stat-piata, reducerea programelor redistributive etc. in contextul american in schimb, aceea~i eticheta ar avea un caracter fundamental diferit, traducandu-se la nivelul dimensiunilor de politici printr-o mai larga interventie a statului in economie, favorizarea 1iv irnobila (Hinich ~i Pollard, 1981: p. 329). Conduziile modelului, care discuta din nou cazul bipartidis- 111ului, sunt similare cu cele ale lui Downs ([1957), 2009) ~i Davis <:L al (1970), sustinand din nou ideea convergentei partidelor ca- t re votantul median. Cu toate acestea, diferenta majora dintre cele Jouii rezul tate se refera la perioada de timp in care convergenta se poate realiza. Mobilitatea relativa a partidelor in modelul downsian permitea convergenta imediata ciitre votantul median. Yn modelul Hinich-Pollard, in schimb, convergenta se realizeaza in mod incremental ~i intr-o perioadii indelungata din moment c~ pozitionarea pe dimensiunea predictiva tine cont de perceptia votantilor, care esle relativ stabila pe termen scurt. unui sislem de saniitate in care statul sa joace un rol mai imporr~a unei serii de pozitii sociale progresiste. Modelul presupune di 3.3.3. Modelul Hinich-Ordeshook ~i problema maximizarii voturilor/pluralitatii votantii au o perceptie comuna asupra pozitiilor/etichetelor candi- Dupa cum mentionam tant, amplificarea programelor de redistributie precum ~i adopta- datilor pe dimensiunea predictivii, insa traducerea acestora in po- ~i in seqiunea 3.2.1.3, exista o· contra- diqie in formularea Jui Downs cu privire la scopul electoral al unui ca parlidele vizeaza obtinerea zitii pe dimensiunile de politici poate fi diferita. De asemenea, nu partid politic, acesla afirmand atat este necesar ca votantii sii ocupe pozitii pe dimensiunea predictivii, unui ,,numiir mai mare de voturi decat oricare altul" (Downs. Autorii afirma ca este posibil ca pozi\ia candida\ilor de pe climensiunile predictive sa fie inlluen\ala ~i de factori non-ideologici (Hinich ~i Pollard, l98J : p. 325). 189 Exemple de astfel de etichete propuse de autori sunt: democrat Jeffersonian, populist, neo-izolaµooisl, liberal Kennedyan, democrat de Lip New Deal etc. (Hinich ~i Pollard, 1981: p. 325). [ 1957]. 2009: p. 67). dar in acela~i timp ~i di ,,explicatia compor- 188 tamentului politic democratic este ipoteza maximizarii voturilor" (Downs, [1957], 2009: p. 72). Hinich ~i Ordeshook (1970) identificii aceasta ambiguitate ~i diferentiazii intre douii tipuri de obiec- tive ale partidelor: (1) obtinerea pluralitatii ~i (2) maximizarea 134 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRUVOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATION ALA~I COMPORTAMENT ELECTORALI 135 voturilor190• Ace~tia formalizeaza matematic cele doua obiective l Onverge ideologic192• In acela~i sens, Hinich ~i Ordeshook sustin prin construqia unor func\ii de utilitate ale candidatilor diferen- ~, ~i in sistemele multipartidiste, in care distributia votantilor este Ordeshook, 1970: p. 778-779), pornind de la mo- 1111imodaJa iar votul este probabilistic ~i partidele maximizeaza delul standard propus de Davis et al (1970). Rezultatele modelu- vo turile, acestea vor converge ideologic atunci cand sensibilitatea lui indica faptul ca diferentierea intre maximizarea pluralitatii ~j prczentei la vot la variatiile strategiilor este fie redusa fie ridicata, maximizarea voturilor este una relevanta pentru prediqiile cu pri- 11doptand strategii diferite atunci cand aceasta sensibilitate ,,asuma tiate (Hinich vire la dinamica ideologica a partidelor politice. tn primul rand, valori intermediare" (Hinich ~i Ordeshook, 1970: p. 788). A~adar, Hinich ~i Ordeshook confirma rezultatul clasic derivat prin inter- lntr-un sistem bipartidist maximizarea pluralitatii de catre particle mediul modelului Davis-Hinich-Ordeshook, conform caruia intr- va conduce intotdeauna la convergenta ideologica, iar atat in siste- o competi\ie bipartidista, in care ceta\enii se pot abtine de la vot, mele bipartidiste cat ~i in cele multipartidiste maximizarea votu- distributia votantilor este unimodala, iar partidele maximizeaza pluralitatea, acestea vor tinde sa convearga spre pozi\ia votantului rilor poate duce fie la convergenta fie la divergenta, in functie de ,tn umite aspecte ale absenteismului electoral. median (Hinich ~i Ordeshook, 1970: p. 780). Prin contrast insa, daca men\inem asumptiile anterioare, consideram ca partidele 3.3.4. Modelul Wittman ~i problema scopurilor partidelor maximizeazii voturile, iar sensibilitatea prezen{ei la vot la varia{i- 0 alta extindere importanta a modelului downsian este reali- ile strategiilor este suficient de redusa, partidele nu vor converge zata prin relaxarea asumptiei conform careia partidele sunt echipe spre acelea~i pozitii (Hinich ~i Ordeshook, 1970: p. 781). Mai mult, care au ca obiectiv unic ca~tigarea puterii pentru a ocupa funqii 191 fie foarte brusc, fie guvernamentale 193 (Downs, (1957], 2009: p. 67). Wittman (1973), foarte lent ca urmare a cre~terii distantei ideologice dintre votanti ( 1983) propune mentinerea asump\iei conform careia partide- autorii arata ca daca prezenta la vot descre~te ~i particle sau ca urmare a cre~terii costului de a vota, partidele vor 190 Ulterior, Aranson el al (1974) arala ca poale fi realizata o distinciie ~i mai fina intre 6 obieclive eleclorale ale partidelor: I. maximizarea pluralitapi anlicipale, 2. maximizarea unei propor\ii din voturile anticipate, 3. maxirni1,area volurilor anticipate, 4. maximizarea probabilila\ii ca pluralitatea sa depa~easca un anumil nivel, 5. maxirnizarea probabilila\ii ca propor\ia volurilor primile anlicipal sa depa~easca un anumil nivel ~i 6. maximizarea probabilita\ii ca volurile anlicipal sa dep ~e asca un anumit nivel (Aranson et al, 1974: p. 138-140). 191 Aceasla sintagma descrie rala de cre~lere a absenteismului electoral ca efect al alienarii (Hinich ~i Ordeshook, 1970: p. 776). 0 sensibilitate redusa a prezen\ei la vot la varia\iile slralegiilor poale fi Lradusa prin faptul ca volan\ii continua sa se prezinte la vol cu o probabilitale mare, chiar ~i in cazul in care sunt indeparla\i de pozi\iile parlidelor. le sunt actori rationali ce cauta sa i~i maximizeze utilitatea, insa aceasta este operationalizata diferit. Conform Jui Wittman, partiJele utilizeaza victoria in alegeri instrumental, ca pe o metoda de maximizare a utilita\ii prin intermediul implementarii platformei politice dorite, ~i nu ca pe un scop in sine 194 (Wittman, 1973: p. 192 Rela\ia dintre cele doua are ~adar o forma de ,,U'' (eng. U-shaped). 193 Yn vederea ob\inerii unei serii de beneficii specifice funC\iilor guverna- menlale: salariu, influenpi, control politic, presligiu etc. (Shepsle, 2008: p. 28). 194 Penlru a ilustra aceasta idee, Wittman (1973: p. 495) fol ose~te o analogie cu o firma producaloare de m~ini. lnlr-o anumita perioada pulem observa ca o firma vinde in mod deliberal mai pu\ine ma~ini, sau chiar deloc. Dar aceasla observa\ie nu conduce la ideea ca firma este ira\ionala, comportan1enlul ei fiind in con linuare compalibil cu maximizarea profitului (esle posibil ca ALE GERE RATIONALA~I COMPORTAMENTELECTORAL I 137 136 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU 495). Cu toate acestea, in masura in care victoria in alegeri ar soli- ~i atunci cand pozitia votantului median este dominanta (Wittman, cita o indepartare radicala de la politicile propuse, mecanisme de 1983: p. 144). Nu in ultimul rand, partidele pot ocupa pozitii ideo- negociere cu celelalte particle care sa permita implementarea unora logice fundamental diferite, ~i in acela~i timp indepartate de votan- din politici ar putea fi preferabile. Formal, Wittman propune ur- lul median, in masura in care acestea vizeaza maximizarea gradului matoarea descriere a functiei de utilitate (pe care partidele incearcl <le implementare a politicilor ~i au preferinte politice diferite fata maximizeze): probabilitatea ca~tigari i alegerilor inmultita cu de partidul advers (Wittman, 1983: p. 145). Aceste u ltime predictii utilitatea obFnuta din implementarea politicilor in cazul ca~tigarii contrazic Leza clasidi a convergentei ideologice in sistemele bipar- ca~tige tidiste ~i arata cl partidele nu sunt la fel de sensibile fata de poziti- sa 0 alegerilor adunate cu probabilitatea ca partidul advers sa inmultita cu utilitatea obtinuta din implementarea politicilor in onarea (~i implicit preferintele) votantilor in cazul in care vizeaza cazul ca~tigarii alegerilor de cltre opozitie (Wittman, 1983: p. 142- implementarea de politici, spre deosebire de cazul in care vizeaza 143). Prin relaxarea asumptiei cl partidele vizeaza exclusiv ca~tiga­ d~tigarea alegerilor 196• rea alegerilor 195 autorul obtine o serie de rezultate importante. In primul rand, in modelul sau original, Wittman arata cl spre deosebire de sistemele de particle in care fiecare dintre acestea vizeaza ca~tigarea alegerilor, in sistemele in care fiecare partid este interesal de implementarea politicilor pot exista practici coluzive, in special atunci cand acestea au o aversiune ridicata fata de rise ~i votantii sunt neinformati (Wittman, 1973: p. 497). Din punct de vedere al pozitionarii ideologice, Wittman mai arata ~i cl spre deosebire de predictiile facute de modelele clasice (in cazul bipartidismului), ambele particle se pot pozitiona pe aceea~i directie fata de votantul median (ambele pot ocupa fie pozitii la stanga, fie la dreapta), chiar fLrma sa vanda mai puµne ma~ini la un pre\ mai ridical, sau sa sisleze Lemporar produc\ia penlru a nu inregistra pierderi). De asemenea, Willman afirma ca asumpµa polrivil careia partidele vizeaza maximizarea probabilila\ii de ~tig esle conleslabila, oferind exemplul candida\ilor preziden\iali din 1964 ~i 1968, credila\i in sondaje cu mai puµne ~anse de a ~liga alegerile decal al\i polen\iali candida\i din propriile parlide (Willman, 1973: p. 494), dar ~i o serie de studii empirice mai ample in sprijinul acestei idei (Wittman, 1983: p. 145). 195 Willman afirma ca rezullatele modelului sunl menµnute atat sub asumpµa ca parlidele vizeaza exclusiv implemenlarea de politici cit ~i sub asump\ia ca, in conformilale cu argumentele Jui Schlessinger (1975), acestea pot viza simultan ci~tigarea alegerilor ~i implementarea de politici. 3.3.5. Modelul Palfrey ~i problema aparitiei noilor partide 0 alta asu mptie problematica .a modelului downsian, este cea a b3,rierelor infinite de intrare a noilor partide atunci cand este at ins echilibrul. Downs asuma explicit acest lucru, afirmand di in ipoteza in care nu se produce o schimbare in distributia votantilor este practic imposibila aparitia unui nou partid, exceptand situatia in care noul partid nu cauta sa ca~tige puterea ci doar sa influen\eze id eologic unul din .celelalte particle (Downs, (1957], 2009: p. 177-182). Ce! mai important model propus p rin modificarea acestei asu mptii este eel al Jui Palfrey (1984). Rezultatul principal al modelului Palfrey este di in cazul in care partidele politice iau in 196 Calvert (I 985) crilica in schimb concluziile ob\inule de Wittman, argumentand ca divergen\a ideologica este limitala de masura in care partidele prioritizeaza implementarea politicilor fa\a de c~tigarea alegerilor. Astfel, cchilibrul ob\inut prin convergen\a (deplina sau limitata) poale exisla chiar ~i in condiVile relaxarii asump\iei downsiene originale. Alesina (1988) sus\ine la randul sau ca teoria clasica este robusta la modificarea asumpVei privind scopul cii~tigarii alegerilor de catre partide, modeland interac\iunile dinlre volan\i ~i parlide in cadrul teoriei jocurilor, sub forma unui joc cu un numar inlinit de Lure. 138 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 139 calculul strategic Ia.cut ~i posibilitatea aparitiei unor noi competi- partidului nou intrarea in imediata !or vecinatate (acaparand ast- tori, dinamica ideologidi a partidelor nu va avea o natura centripe- fcl segmentul de votanti ce se extinde pana la una din extreme), ta, iar echilibrul ideologic nu se va forma in vecinatatea apropiata partidele se indeparteaza ideologic unul de celalalt, insa nu atat de a votantului median (Palfrey, 1984: p. 139). Palfrey argumenteazii r.1d ical incat sa permita intrarea noului partid int re ele. Rezultatele ca atunci cand partidele din sistem nu iau in calcul ~i potentialul modelului lui Palfrey prezic a~adar o divergenta ideologidi mode- de aparitie a unor particle terte, predictiile teoretice ale modelului rala a partidelor, ~i e~ecul partidelor ce vizeaza intrarea in sistem199 llKI (Palfrey, 1984: p. 139-140). downsian ar fi in mod natural favorabile emergentei acestui tip de particle deoarece spatiul ideologic ar permite patrunderea pe piata politidi a unor particle cu ideologii putin mai apropiate de extrema decat unul din partidele existente, care ar acapara a~adar cea mai mare parte din electoratul partidului prins in mijloc . lii\ii pe care il discutam in acest capitol este eel propus de Grofman le bipartidiste sunt instabile ~i susceptibile permanent schimbarii, ( 1985). Acesta plead de la o formulare a lui Downs, adeseori negli- pozitie subliniata ~i de Palfrey (1984: p. 139), care argumenteazii jata in analiza spatiala di motivul pentru care sistemele bipartidiste sunt totu~i stabile structia modelului sau), conform direia ,,individul ia decizia [n.a. este di echilibrul ideologic nu este atins atunci cand partidele se electoralii ] prin compararea performantelor viitoare pe care le aglomereaza in jurul votantului median, ci cand acestea aleg pozitii · Leapla de la partidele aflate in competitie. Dar, daca este rational, ideologice ,,diferentiate semnificativ dar nu radical" (Palfrey, 19.84: individul ~tie ca niciun partid nu va fi capabil sa fadi tot ceea ce spu- p. 139). fn acest model, nurnit de Palfrey modelul dominant cu 2 ne ca va face. De aceeea, individul nu trebuie sa compare doar plat- candidafi 197, partidu1 tert care inceardi sa piitrunda pe p iata poli- formele, el trebuie sii estimeze ce ar face de fapt partidele, dadi s-ar tidi este angajat intr-o competitie Stackelberg 198 cu fiecare dintre l99 E~ecu l noilor partide este o consecin\a a faptului ca Palfrey introduce asump\ia informaliei complete a partidelor in ceea ce prive~te distribu\ia votan\ilor. Relaxand aceasta asump\ie se poate concluziona ca partidele au o ~an­ sii rezonabila de a intra in competi\ia electorala, sau, in cuvintele Jui Palfrey, eel pu\in ca probabilitatea ca acestea sa di~tige este mai mare decat 0 (Palfrey, 1984: p. 154-155). . 200 Greenberg ~i Shepsle (1987) contesta acest rezultal, aratand cii probabilitatea de succes a partidelor nou intrate dep~e~te predic\iile relativ pesimiste ale lui Palfrey (chiar ~i in cazul in care partidele nu au informa\ie completa in ceea ce prive~te distribu\ia votanplor), deoarece echilibrul bipartidisl nu poate fi asigurat nici macar intr-un ,,mediu relativ restrictiv" (Greenberg ~i Shepsle, 1987: p. 535) din moment ce partidele sunt prinse inlre stimulentele de a linde ideologic spre centru pentru a acapara electoratul adversarilor sai de pe scena politica ~i stimulentele de a proteja flancurile axei ideulogice fa\a de poten\iali competitori. bjla intrare a unui partid nou ~i se deplaseaza ideologic astfel incat sa neutralizeze intrarea. Conform lui Palfrey, pentru a nu permite 197 Acesta poate ii extins ~i la n candida\i cu rezultate similare (Palfrey, 1984: p. 140). 198 Competi\ia Slackelberg apare pe o pia\ii duopolista - pentru extinderi ale modelultii la o pia\a cu mai mult de doi jucatori vezi Sherali et al ( 1983) ~i Sherali ( 1984) - alciituita dintr-un juciitor dominant, numit ,,lider': ~i un jucator nedominanl numit ,,urmaritor''. Pe aceasla pia\a strategia urmiiritorului depi.nde intotdeauna de mutarea .laculii de lider, care la randul siiu introduce in calculul sau strategic poten\iala reacpe a urmiiritorului (DeMiguel ~i Xu, 2009: p. 1220-1221). •• - Un ultim model ce se incadreazii in familia modelelor proximi- Dar dovezile empirice contrazic teza conform direia sisteme- cele doua particle existente. Partidele din sistem anticipeaza posi- - 3.3.6. Modelul Grofman ~i problema implementarii politicilor - -- - ~---- .l (~i neinclusa nici macar de Downs in cona~­ I ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 141 140 MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU afla la putere" (Downs, [1957], 2009: p. 76-77). Grofman considera .11ternative. De~i modelul Grofman se inscrie in continuare in logi- di perceptia votantilor asupra abilitatii partidelor de a implemen- 1 .1 ta politicile propuse este centrala in calculele electorale realizate de prefera partidele mai apropiate ideologic, calculele votantilor sunt ace~tia. Asumptia sa este cl, in general, partidele ce ca~tiga alegerilc w mplementate ~i de alte variabile (i.e. rata de discounting) ce pot nu vor implementa in totalitate politicile propuse, ci vor realiza doar duce la alegeri diferite in conditiile in care partidele nu i~i modifidi modifidiri ale status-quo-ului in directia pe care sunt pozifionate, pozitiile ideologice. teoriei proximitatii, pastrand asumptia conform direia votantii aceste modifidiri avand ca rezultat reducerea distantei dintre pozi- tn acest sens, Grofman ofera un exemplu ilustrativ in care un tia partidului ~i politicile implementate dar nu ~i contopirea celor 111odel clasic al proximitiitii ar putea oferi predictii cu privire la Votanti indud a~adar in functiile lor de utilitate, sub forma rnmportamentul unui votant ce difera de cele oferite prin mode- doua 201 • unei rate de discounting (Grofman, 1985: p. 232), informatii despre lul sau. Sa presupunem di avem o axa ideologicii, extremei stanga probabilitatea realizarii incomplete a politicilor propuse, evaluand rnrespunzandu-i pozitia 0 ~i extremei drepte pozitia 7. Sa presupu- gradul in care partidele vor avea 1:1ai mult sau mai putin succes in nem de asemenea ca exista doua particle, S (Stanga) ~i D (Dreapta) implementare in funqie de diferite variabile: (1) performanta din .iflate in pozitiile 1 ~i 6, iar status-quo-ul este in pozipa 2. Votantul trecut a partidelor in legatura cu modificarea status-quo-ului, (2) .malizat este in pozitia 3. Conform modelelor clasice ale proximita- diferentele de pozitionari pe dimensiunile de politici intre particle, \ii, votantul ar trebui sail aleaga pe S din moment ce acesta este 13: (3) distanta fata de status-quo, (4) natura dimensiunii de politici aflata in discutie202 (Grofman, 1985: p. 232-233). Rezultatele modelului Grofman au o natura fundamental diferita fata de cele discutate in ·sub-sectiunile anterioare, nefiind in principal legate de dinamica ideologica a partidelor ~i masura in care teorema votantului median este robusta in fata modifidirilor de asumptii, ci de modul in care aleg indivizii. De altfel, prezentarea acestui model a fost intenfionat plasata la sfar~itul acestui capitol deoarece reprezinta un model de granita intre cele clasice ~i cele Chiar ~i la o examinare superliciala, aceasla asump\ie pare una plauzibila factual, regimurile polilice nefiind in general marcale de inslabililalea asociala cu rasluroari majore de polilici in func\ic de parlidele a{]ate la guvernare, chiar ~i in sislemele in care plalformele eleclorale diverg in mod semnificaliv. 202 Spre exemplu, poale Ii mai u~or penlru un par lid ajuns la guvernare sa implementeze polilici educa[ionale ce sc indepiirleaza semnificaliv de Ia slalus-quo, insa mai dificil sa implemenleze polilici exlerne fundamental diferile dalorila angajamenlelor asumale la nivelul sislemului inlerna[ional. 201 doar 2 pozitii distanta de el, in timp ce D esle la 3 pozitii distanta. Cu toate acestea, dacii votantul va considera ca partidele nu vor implementa decat partial politicile propuse, ,,tragand" astfel pozi7 Iia slalus-quo -ului spre pozitia lor, ar putea considera ca D este o optiune mai buna (in funqie de dimensiunea ratei de discounting) Jeoarece acesta ar putea implementa exact politicile din pozitia 3. Prin contrast, votantul ~tie ca partidul S va implementa politici ce se indeparteaza de status-quo in direqia opusa celei dorite de el (Grofman, 1985: p. 231-234). Aceasta concluzie, conform caruia un votant poate alege ~i particle mai indepartate ideologic de ei in anumite conditii reprezinta un prim rezultat al modelului. Un al <loilea rezultat se refera la particle, ~i mai exact la masura in care acestea ar trebui sa genereze anumite percepfii la nivelul votantilor cu privire la capacitatea lor de a implementa politici. Grofman concluzioneaza ca, oarecum contraintuiliv, in multe cazuri este ra\ional pentru un partid sa fie perceput ca avand 0 capacitate slaba ALEGERE RATIDNALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL 143 142 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU J echilibrului ideologic205 sau Hoyer s,i Mayer (1974) care iau de a implementa politici. Spre exemplu, dadi pozitia unui part1J 1.11pra nu ar acumula o majoritate de voturi conform unui model clasic .al 111 calcul posibilitatea ca funqiile de utilitate ale votantilor sa nu proximitatii, dar se afla pe directia fa\a de status-quo preferata tlr majoritate, o capacitate prea ridicata de implementare a politicilor 11h:\ o structura identica. Modelul descris in sectiunea 3.3.6. in schimb reprezinta o inde- in perceptia votantilor va duce la pierderea majoritatii deoarecc .1r P· rtare semnificativa de la nucleul downsian, introducand in func- 203 muta status-quo-ul prea departe de aceasta (Grofman, 1985: p. 235). pozi\ia acestora s,i pozitia partidelor/candidatilor pe dimensiunile hlcologice/de politici. Alte modele cu o natura similara pot fi con~l dcrate cele ale lui Enelow s,i Hinich (1982), Enelow et al (1986), 3.3.7. Alte modele clasice Dupa cum afirmam \lit <le utilitate a votantilor ~i alte informa\ii pe l~nga cele legate de ~i la inceputul acestei sec\iuni, modele le dezvoltate in analiza spa\iala, in special in anii '70 ~i '80 sunl mult prea numeroase pentru a putea fi cuprinse ~i explicate tntr un singur capitol de volum. Modelele descrise in sub-secpunilc 3.3.1.-3.3.5. reprezinta insa unele dintre cele mai importante rafi nari ale modelului downsian 204 cu privire la dinamica ideologica a partidelor politice, unele dintre ele aratand ca modelul este robust in fata modificarii incrementale a unora dintre asump\iile ini{ialc, iar altele aratand opusul. Pe langa modelele din sub-sectiunile respective, mai pot fi mentionate ~i altele cu scop similar, cum ar ti modelele lui Enelow ~i Hinich (1981) ce ia in calcul posibilitatea ( 1993) ~i Erikson s,i Romero (1990), toate acestea luand in calcul posibilitatea ca alegerile votantilor sii fie influentate ~i de factori ce 11u tin de ideologia/politicile preferate. Cu toate acestea, asumptia 1 onform ciireia votantii prefera partidele mai apropiate ideologic t·~t e men\inuta inclusiv in aceste modele, chiar dacii aceasta este , omplementata de alte asump\ii in construqia funqiilor de utililate. In capilolul urmator vom prezenta o serie de modele ce se lndeparteaza intr-un mod mult mai radical de nucleul teoretic propus de Downs, modificand asump\ia centrala a proximitatu cu alte 1ipuri de asump\ii despre modul in care pozitionarile ideologice ale volan\ilor s,i candida\ilor se traduc in preferin\e politice. ca perceptiile votantilor asupra pozitiilor candidatilor pe dimensiunile predictive (vezi sub-secpunea 3.3.2) sa fie distorsionata, Greenberg ~i Weber (1985), Gi:eenberg ~i Shepsle (1987) ~i Cox (1990) care analizeaza impactul modificarii sistemului electoral De altfel, acesl lucru poale fi iluslral ~i ln exemplul de mai sus. Dadi volanlul in cauzii ar percepe partidul [) ca avand o capacitate perfecta de implementare a politicilor nu 1-ar prefera pe acesta deoarece ar muta status-quoul in pozi\ia 6, care esle mai indeparlala de volant chiar ~i fa\ii de cea mai radicala mulare pe care ar pulea sa o realizeze S. ZG< in special in sislemele bipartidiste. Concentrarea pe acesl tip de sisteme este u~or de in\eles avand in vedere di cele mai imporlanle conlribuµi din analiza spa\iala au fosl realizale de ciilre aulori din SUA. 203 3.4. Concluzii Modelul spatial construit de Anthony Downs in anii 'SO a deschis drumul aplicarii instrumentelor economiei neoclasice asupra comportamentului electoral, raspunzand nu doar la intrebari legate de prezenta indivizilor la vot (discutate in capitolul 1), ci s,i la intrebari legate de modul in care aces,tia i~i ierarhizeaza preferin\ele pentru competitorii politici. In consecinta, modelul a furnizat 20s Penlru 0 sinleza a modelelor de analizii spa(iala sub diferile reguli de vol recomandam Roescu (2014a: p. 160-162). 144 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU ~i un prim cadru teoretic pentm studierea matematidi a modulul in care parlidele politice se pol pozitiona ideologic astfel incal ~A obtina cele mai bune rezultate electorale206• Acest cadru a fost rah nat ~i extins timp de mai multe decenii, pastrand intacte anumitr asumptii din nucleul teoretic downsian ~i modificandu-le pe altelc: Dupa cum arat~ in sectiunea 3.3, unele dintre aceste modele au CAPITOLUL4 Modele alternative de analiza spatiala confirmat (eel putin partial) concluziile modelului downsian origi nal, in timp ce altele obtin rezultate fundamental divergente. Toal<: modelele discutate pana in acest punct au insa o caracteristica co muna, anume construirea funqiei de utilitate a votantilor pornind de la un element central, i.e. distanta dintre votanti ~i particle. Yn capitolul urmator vom prezenta o serie de modele ce se indepar- lc in cadrul analizei spatiale ca reaqie la utilizarea traditionala a teaza intr-un mod mult mai radical de nucleul teoretic propus de ,1sumptiei conform careia proximitatea dintre votanti ~i candidati Downs, modificand asumptia centrala a proximitiiFi cu alte tipuri pc dimensiunile de politici relevante pentru competitia electorala de asumptii despre modul in care pozitioniirile ideologice ale vo- ioaca un rol esential in alegerile votantilor. Dupa cum vom vedea tantilor ~i candidatilor se traduc in preferinte politice. in continuare, o parte dintre aceste modele resping total relevanta Yn acest capitol vom prezenta o serie de modele dezvolta- proximitatii, pastrand insa intacte alte asumptii centrale din analiza spatiala, cum ar fi interpretarea comportamentului rational ca 111aximizator de utilitate sau asumppa potrivit ciireia pozitiile can<lidatilor ~i votantilor pot fi reprezentate spatial, iar reprezentarea acestora este detisiva pentru modul in care aleg votantii, in timp ce allele nu resping relevanta proximitatii, dar considera ca aceasta trebuie sa fie complementata cu alte consideratii intr-un model spatial adecvat empiric. Cele mai importante modele din prima categorie, ce vor fi prezentate pe larg in seqiunile 4.1, respecliv 4.2 sunt modelele Matthews (1979) ~i Rabinowitz-Macdonald (1989). Primul dintre acestea respinge asumptia proximitatii, introducand in schimb di- recfia fata de un punct neutru a alegatorilor ~i candidatilor ca factor 206 Fie di acestea vizeazii maximizarea numarului de voturi ob\inute, fie ob\inerea u nei pluralita\i de voturi. esential in construqia funqiei de utilitate a votantilor. Al doilea respinge asumptia proximitatii, construind in schimb functia de 146 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU utilitate a votantilor atat in baza directiei fata de un punct neu tru cat ~i in baza intensi~atii candidatilor ~i votantilor2°7• Acest ul tim model a fost de altfel ridicat in ultimii 25 de ani la rangul de ALEGERE RATIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORALI 147 4.1. Modelul direqional Matthews Modelul propus de Steven Matthews (1979) reprezinta o prima principal adversar pentru sustinatorii teoriei clasice a proximila l11Jepartare radicala de la modul clasic in care este conceptualizatii tii, dom.inanta (eel putin) pana in ace[ moment in analiza spatiala, 1rla(ia dintre pozitia ideologica a votantilor ~i cea a partidelor in motiv pentru care ii oferim un spatiu extins de prezenlare in acest capitol208• ,111aliza spatiala2o<1 • Dezvoltarea acestui model pleadi de la contes- rn a doua categorie mentionata anterior, cea care nu respin l.1rea unei serii de asumptii ce caracterizeazii modelele clasice210 ~i lnlocuirea acestora cu asumptii ce descriu, din perspectiva auto- ge complet relevanta proximitatii dar o complementeaza cu alte ' ulu i, mai adecvat legiiturile dintre mesajele transmise de particle consideratii, includem trei modele, prezentate in sectiunea 4.3. .dcgatorilor, internalizarea aceslor mesaje ~i influenta lor asupra Toate aceste modele cauta sa unifice ramuri diferite ale literatu- procesului decizional al votantilor. rii privind competitia electorala prin construirea de modele mai 0 primii asumptie integratii de Matthews in modelul siiu se re- generale, ce reduc modelele clasice ale proximitafii sau modelele fc.:ra la zona din dimensiunea de politici (eng. issue space) in care alternative la cazuri speciale ale modelului general. Un prim astfel partidele vor transmite mesaje politice, iar votantii vor percepe de model, descris in seqiunea 4.1 ii apartine lui Iversen (1994), mesajele acestora. In modelele clasice, orice punct cuprins intre ex- ~i vizeaza unificarea unui model clasic bazat pe proximilate cu 1remele acestui spatiu poate modelul direqional Rabinowitz-Macdonald. Un al doilea model, I imp, descris in seqiunea 4.2, le apartine lui Merrill ~i Grofman (1997) 209 Cu toate acestea, exista o serie de contributii anterioare care irnpli~a aspccle direc\ionale de~i nu se inscriu explicit in aceasta tradi\ie. Spre exernplu, modelul ab propus de Fishbein (1963) ~i aplicat de Reynolds (1974) in cazul competipei electorale calculeazii atitudinile indivizilor fa\a de candida\i ca reprezentand suma tuturor produselor atitudinilor votan\ilor fa\a de politici (a) ~i gradul de certitudine pe care il au votan\ii in privin\a pozi\iilor candidatilor fa\a d~olitica respectivii (b). Matematic, aceasta relapc poate fi descrisa ca A(v,c) = L a;b; , unde A(v.c) reprezinla aliludinea volanlului v fa\a de candidatul c, a; reprezinla atiludinea (eng. attitude) Jui v fa\a de politica i, iar b; reprezinta percep\ia (eng. belief) lni v fa\a de pozi\ia adoplala de c pe dimensiunea i de politici (Reynolds, 1974: p. 987). Cele doua variabile ale func\iei sunt masurale pe o scala de la -3 la +3, O reprezentand punclul neulru, ce sugereazii dezinteresul votanplor in cazul variabilei a ~i incertiludine cu privirc la poziponarea candida\ilor (Reynolds, 1974: p. 988). Acesl lip de masurarc a variabilelor sugereaza ca importan\a plasarii pe o anumita direqie fa\a de punctul neutru esle mai irnporlanla penlru formarea atiludinilor volan\ilor decal apropierea spapala inlre pozipile votan\ilor ~i candida\ilor. Penlru o enumerare ~i descriere succinla a allor modele de acesl gen vezi Merrill ~i Grofm.an (2003: p. 23-24). 210 De~i nu loale modelcle clasice men\ in asump\iile crilicale de Mallhews. ~i vizeazii unificarea modelului proximitatii cu modelul directio- nal Rabinowitz-Macdonald, cu modelul di~ectional Matthews ~i cu modelul Grofman (1985). In fine, un al treilea model, descris in seqiunea 4.3, le apartine Jui Adams et al (2005) ~i vizeaza unificarea modelului proximitatii din analiza spatiala cu o ramura a literaturii exterioara acestui program de cercetare, anume analiza comportamentala a deciziilor electorale, prin includerea unor factori non-politici masurabili in funqia de utilitate a votantilor. 207 Ambele modele pol ii cuprinse sub elichela de modele direc{ionale. Capilolul urrnalor vizand, tolodala, idenlificarea principalelor puncle de divergen\a inlre acesl model ~i modelele clasice, succesul empiric al fiecaruia dintre modele ~i problernele rnelodologice ce apar in cazul lesliirii !or. 208 fi ocupat de ciit~e un partid. In acel~i votantii pot percepe partidele ca fiind localizate la oricare ALEGERERATIONALA ~ I COMPORTAMENT ELECTORAL j 149 148 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU I 1lr 111a atiludinile !or fata de politicile relevante in campanie prin dintre aceste puncte. Matthews contesta insa atat aceste asunip11 cat ~i pe cea conform careia mesajele transmise de candida\i ~11111 111 ln wrea unei pozitii pro sau contra fata de politica in cauza, simastfel fluxul de informatii electorale213 (Matthews, 1979: crezute integral de ciitre votanti, in sensul in care pozitia adopt.it 1111 .i nd de candidat pe o dimensiune se va transforma in politici reprcun I ll). Un alt punct de sprijin pentru relevanta directionalitatii tative pentru acea pozitie, in cazul ca~Ligarii alegerilor (Matthcw1 1 1979: p. 141). Conform autorului, partidele vor ocupa ~ gent•r11I ·II Ill , 11v111e conform lui Matthews din acceptarea a eel putin uneia din toarele trei afirmatii: (1) preferintele indivizilor sunt bine de- pozitii politice aflate ,,in vecinatatea status-quo-ului': din mo1 1v• 11111!c Joar in vecinatatea status-quo-ului, (2) curbele de indiferenta ,,fizice ~i politice" 211 (Matthews, 1979: p. 142). De asemenea, ch1iu 111• volantilor ,,iau forma unor raze ce emana de la status-quo" ~i ~i daca ace~tia vor propune pozitii foarte indepartate de status-quo, (I) parlidele ob\in informatii relevan te despre preferintele votanti - este posibil ca votantii sa nu aibii incredere in capacitatea lor de .i 1111 doar in masura in care acestea sunt in preajma status-quo-ului le implementa ~i sa ii perceapa in consecinta ca fiind plasa\i in relativa apropiere a status-quo-ului. Acest set de asumptii condun• 1111piric plauzibile 4, partidele nu ar "avea niciun stimulent sa ad- la ideea ca in cadrul unui spatiu de politici restrans semnificativ in 11ptc pozitii definite mai complex decal simpla amplasare fata de jurul status-quo-ului, ceea ce este relevant pentru votanti (~i impli ~1.1tus-quo, din cit pentru particle) este direqia de schimbare a status-quo-ului, nu f 11 nqiile gradul in care aceasta schimbare este propusa. 11rc un aspect mult mai tehnic decat precedentele, referindu-se la 0 a doua asumptie propusa de regula in modelele clasice ~i criticata de Matthews este cea a comunicarii perfecte intre partidc ('Ste 212 ( M.1t lhews, 1979: p. 142-143 ). In masura in care enunturile sunt 21 moment ce doar aceasta va fi luata in considerare in µe utilitate ale votantilor. In fine, cea de-a patra asumptie lo nceptualizarea dimensiunilor de politici. Sugestia lui Matthews ca introducerea eJementeJor perceptuaJe in modeJ2 15 imp!ica ~i vcitan\i. In aceasla privinta, autorul considera ca mesajele Lrans- in mod necesar redefinirea geometrica a dimensiunilor, sub forma mise de particle nu vor fi percepute fide! de catre votan\i datori- unor ,,spatii 11011-euclideene izomorfe cu suprafata unei hipersfe- ta costurilor ridicate de informare. Cu toate acestea, partidele pot rc216" 211 Mallhews nu specifidi care sunl acele motive ,,fizice sau polilice" penlru care parlidele ar putea alege sa nu·ocupe po1J\ii radicale, precizand lotu~i di acesle pozi\ionari vor caracleriza in mod special candida\ii .,sinceri". Un exemplu de aslfel de motiv poale fi men\inerea credibilitapi, in sensul downsian, conform caruia ,,un parlid esle credibil dad. enun\urile lui referiloare la politici de la inceputul unei perioade electorate - inclusiv cele din campania precedenla - pol fi folosile penlru a face predicµi corecle asupra comporlamentului sau (sau a enun\urilor dad.i nu esle ales) pe durala acelei perioade" (Downs, [1957), 2009: p. 152). 212 Putem sesiza in aceasta privin\a o similarilale cu modelul Grofman (vezi sec\iunca 3.3.6.). Tolu~i de~i modelul Matthews este cronologic precedent, esle irnporlanl sa men\ionam ca Grofman i~i dezvolla modelul independent de Mallhews. (Matthews, 1974: p. 143). Asumptiile discutale anterior conduc la o anumita conceNie despre preferintele votantilor, care nu includ informatii despre m Acesl argument ar pulea fi inlerprelal ca urmand o linie similara, insa radicalizala, a argumenlului downsian pentru aparipa ideologiilor, i.e. ca mjloace de reducere a coslurilor informa~ionale ale votan\ilor.. 21• Matthews cileaza studiile lui Fiorina ~i Plott (1978) ~i Rabinowitz ( 1978) in sprijinul aceslei poziµi. 21s Repnem din paragrafele precedenle cl intre pozi\ionarea candidaplor pe 0 anumila dimensiune ~i percep\ia votanµIor asupra poziµonaru aceslora pol exisla diferen\e. · 216 O hipersfera este o sfera cu n dimensiuni. Conceplualizarea campului politic ca o hipersfera ilustreaza posibilitalea ca acesla sa fie multidimensional. 150 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 151 distanta dintre propriile pozitii ~i cele ale candidatilor, ci doar des 11111dimensional, unghiul dintre vectorul format de pozitia votan- pre directia acestor politici fata de status-quo, pe fiecare din cele " 111lui cu originea ~i vectorul format de pozitia partidului cu origi- dimensiuni ale spatiului politic. Renuntand la componenta proxi 1u"' cste fie (1) de 180 de grade, in cazul in care partidul propune o mitatii, functia de utilitate propusa de Matthews cre~te invers pro portional cu unghiul dintre ( 1) vectorul format de origine (status quo) ~i pozitia votantului din hipersfera ~i (2) vectorul format de origine ~i pozitia candidatului din hipersfera217• Aceasta idee poate fi operationalizata sub forma U(v, c) =cos a, unde U(v, c) re 1 himbare a status-quo-ului in directia opusa fata de cea preferata 1lt• votant, fie (2) de 0 grade, in cazul in care partidul propune o 1 him bare in direqia preferata de votant, fie (3) de 90 de grade, .11unci cand partidul sau votantul (dar nu ambii simultan) doresc 111l'n\inerea status-quo-ului. Sa presupunem ca ne aflam intr-un prezinta utilitatea votantului v in cazul alegerii candidatului c, iar ~1,lcm cos a reprezinta cosinusul unghiului format de vectorii pozitiilor pl'I i\ie, x, y ~i z reprezinta cei trei votanti, iar singura dimensiune a votantului ~i respectiv candidatului, sau, alternativ 1 ~ mpului n 1 .1 L V;C; u(v' c) = 1 -'i= --- - l v II c I uncle numaratorul reprezinta suma produselor pozitiilor votantului ~i candidatului pe fiecare dimensiune, iar I v I ~i I c I reprezi nta distantele de la punctul neutru la pozipile acestora in spatiul bipartidist, unde A ~i B reprezinta partidele aflate in compolitic este interventionismul economic. Sa presupunem, in Fig. 4.1, ca partidul A propune ca statul sa devina mai putin l11tcrventionist (o mi~care spre dreapta), in timp ce partidul B soli11ta cre~terea gradului de interventionism. Votantii x ~i y sus{in de 11,cmenea un grad mai mare de liberalizare a economiei fata de eel prczent, in timp ce votantul z sustine necesitatea cre~terii nivelului de interventie in economie. multimdimensional2 18 (Merrill ~i Grofman, 2003: p. 26). Observam in mod natural ca, in operationalizarea propusa, aceastii funqie Fig.4.1. Modelul direqional Matthews intr-un spa\iu politic unidimensional poate lua valori pe intervalul [-1, 1], luand cea mai mica valoare z ~y atunci. cand unghiul format este de 180 de grade, ~i cea mai mare B A valoare alunci cand unghiul format este de 0 grade (exista o suprapunere totalii intre pozitia votantului ~i a candidatului). Pentru a intelege construqia ~i operationali~rea funqiei de 0 Utilizand functia de utilitate propusa de Matthews rezultii ca utilitate in modelul Matthews, sa luam in considerare cele mai utilitatea Jui x ~i yin cazul alegerii partidului Ava fi. de + 1, in ti mp simple exemple posibile, in care spatiul politic este unidimen- cc utilitatea acestora in cazul alegerii Jui B va ti de - 1. Analog, utili- sional, respectiv bidimensional. Atunci cand spatiui politic este tatea Jui z va fide -1 in cazul alegerii Jui A ~i de + 1 in cazul alegerii 21 7 Este important sa re\inem ca hipersfera lui Matthews are, indiferenl de numarul de dirnensiuni, raza 1. 218 Cele doua formuliiri sunt malematic eduvalenle. lui B, din moment ce se afla de aceea~i parte fata de status-quo. In consecinta, presupunand ca sistemul electoral este unul majoritar, partidul A va ca~tiga alegerile cu scorul de 2 la 1. 152 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALE GERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 153 Dupa cum mentionam anterior, cazul unidimensionalitatii spa 1.1z, vom compara utilitatile obtinute de fiecare dintre votanti in tiului politic este eel mai simplu de evaluat. Cre~terea numarului 1.1zul alegerii fiecaruia dintre particle. Astfel, pentru votantul y de dimensiuni atrage insa dupa sine ~i complicarea ilustrarii mo din Fig 4.2) partidul A ~i votantul y prefera reducerea politicilor de U(y, A)= COS 0°=1 ~i U(y, B) =COS 165° = -0.965, pcntru votantul z avem U(z,A)=cos135°=-0.707 ~I U(z,B)=cos60°=0.5, iar pentru votantul x avem lJ (x,A)=cos90°=0 ~i U(x,B)=cos 75°=0.258. Din 11cesle calcule rezulta cay ii prefera in continuare pe parlidul A in dauna lui B din moment ce U(y,A) > U(y,B), z il prefera in rn ntinuare pe B Jui A, din moment ce U(z, A)< U(z, B), insa incluziune sociala (o mi~care pe care o vom considera de dreapta), \. care ii prefera in exemplul unidimensional pe A lui B i~i schimba partidul B ~i votantul x prefera extinderea politicilor de incluziunc .1cum votul, din moment ce sociala (analog, vom considera aceasta mi~care ca fii11d spre stanga 'Patiului politic bidimensional, definit mai SUS, partidul B este ca~- status-quo-ului), iar votantul z este indiferent. Situatia este descrisa 1igator. in Figura 4.2. de catre x. La randul ei, aceasta schimbare este rezultatul faptului delului. Sa consideriim a§adar ca avem acum doua dimensiuni, atal cea a interventionismului economic cat ~i o dimensiune de indu ziune sociala. Sa consideriim de asemenea ca pozitile partidelor ~i votantilor raman neschimbate pe prima dimensiune (axa orizon tala din Fig. 4.2), iar pe cea de-a doua dimensiune (axa verticala 11vcm Observam ca Victoria lui B se datoreaza schimbarii votului ca unghiul format de Ox Fig.4.2. Modelul direqional Matthews intr-un spapu politic bidimensional U(x, A)< U(x, B). A~adar, in cazul cu OB este mai mic decat eel format de Ox cu OA . B fiind mai aproape de axa verticala decat este A L1\a de axa orizontala. Aceasta observatie scoate la suprafata o part icularitate interesanta a modelului directional Matthews. anume foptul ca "pentru doua sau mai multe dimensiuni, intensitatea re- ! lntivii a pozitiei votantului (sau candidatului) pe probleme diferiie conteaza' (Merrill ~i Grofman, 2003: p. 26). Mai exact, de~i intensi0 " ··•• •, latea totala a pozitiilor partidelor ~i candidatilor raman identice21 9, ·..... •, ·. ..... poziponarea acestora poate fi mai puternica pe o dimensiune fata ··. A Je celelalte. Aceasta idee poate fi reinterpretata ca o atribuire de greutate/relevanta diferentiata dimensiunilor de politici de catre particle ~i votanti, acordarea unei greutati mai mari unei dimensiuni conducand in mod necesar la acordarea unei greutiiti mai Sa presupunem ca unghiul format de veclorul OB cu axa verticala este de 30 de grade, iar eel format de OA cu axa orizontala este de 45 de grade. Pentru a identifica rezultatul alegerii in acest mici celorlalte. rn exemplul nostru, diferentierea dimensiunilor de politici in acest mod se dovede~te a fi decisiva, deoarece ata~area 219 Dupa cum notam mai sus, raza esle intoldeauna egala cu 1. 1 S4 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 1 SS unei greutati mai mari de ciitre partidul B dimensiunii incluziun11 11hcapitol, acordandu-i un spatiu extins datorita importantei sociale (ilustrata prin apropierea mai mare fata de axa verticala) 11 .dcm . determina pe x 220 sa iJ prefere. Modelul directional Rabinowitz-Macdonald este construit ca o Similar celor doua exemple anterioare pot fi construite spa\ii politice cu ma_i mult de doua dimensiuni. Astfel, dacii dimensiu nii interventionismului economic ~i celei ale incluziunii socialc tt•aqie la ,,imperfectiunile severe ale teoriei spatiale traditionale" (Rabinowitz ~i Macdonald, 1989: p. 93). Principala caracteristica a 111odelului, ce va fi discutata pe larg in seqiunile acestui subcapitol am adiiuga ~i o dimensiune a politicii externe, putem reprezenta 1·s1e ca spatiul politic nu este perceput ca o serie de pozi\ii politice grafic siltia\ia prin intermediul unei sfere tridimensionale. Analog, ldeale asumate de partide ~i votanti. ci ca acesta este in primul rand putem aplica acela~i rationament pentru un numar n de dimensi- dihotomic, existand o distincFe dara intre stanga ~i dreapta politi- uni de politici, reprezentarea graficii avand natura unei hipersferc rii ~i in al doilea rand acesta este un cadru ce surprinde intensitatea n-dimensionale. politicilor partidului. Subcapitolul este structurat astfel: in prima parte prezentam asumptiile caracteristice modelului directional, in cea de-a doua parte descriem modelul direqional in varianta 4.2. Modelul directional Rabinowitz-Macdonald .. redusa.·; in cea de-a treia introducem notiunea de ,,regiune de res- De~i modelul Matthews a reprezenlat prima ruplura semni- ponsabilitate", in cea de-a patra incorporam aceasta notiune in mo- ficativa fata de abordarea clasicii din analiza spatiala, impactul del, descriind astfel modelul directional ,,complet'; iar in cea de-a acestuia asupra programului de cercetare nu a fost unul major. c:incea discutam cateva din criticile aduse modelului. Modelul directional care a avut insa un asemenea impact este eel propus de Rabinowitz ~i Macdonald (1989) 221 ~i rafinat ulte- 4.2.1. Asumptiile modelului rior de Macdonald et al (1991) 222 , pe care il vom discuta in acest Setul de asumptii diferite fata de cele din modelele proximitatii ° Care ata~aza o greulale ega.la ambe\or dim ensiuni, fapt ilustral prin suprapunerea veclorului Ox pesle prima bisecloare a graficului. 221 Aceasla aJirmatie poale fi confirmala prin compararea numarului de cilari dinlre arlicolul Jui Matthews (1979) ~i eel al lui Rabinowitz ~i Macdonald ( 1989). Utilizand programul Harzing's Publish or Perish, la data de 25.12.2014, am conslalal ca arlicolul lui Mallhews avea 84 de cilari, in limp ce arlicolul Jui Rabinowitz ~i Macdonald avea 922 de cilari, fiind aslfel eel mai cilal articol din domeniul analizei spaµale a compeliµei eleclorale. 222 Acest articol a primit de altfel premiul Heinz Eu/au in 1992, oferit anual de American Political Science Association pentru eel mai bun arlicol publicat in jurnalul American Political Science Review in anul precedent (la randul sau, APSR esle eel mai bine colal jurnal din lume in domeniul ~tiin­ \elor polilice conform faclorului de impacl ISI dar ~i conform altor indici scienlometrici). 22 este urmatorul: 1. campul politic este un camp simbolic. Pentru ca o politicii propusa sa fie cu adevarat semnificativa pentru un votant acesta trebuie sa ii ,,evoce emotii'; in sensul in care acesta trebuie sa se identifice cu simbolurile transmise de respecliva politicii. Dacii politica nu are un impact emotional asupra votantului, impact bazat pe o serie de asocieri 223 De asemenea, urmind practica acluala din analiza spa\iala, cand ne vom referi in continuarea aceslui capitol sau in capilolul urmator la modelul directional Iara nici o specificaµe suplirnenlara, ne vom referi la modelul Rabinowitz-Macdonald. ALEGERE RAJIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 1 57 156 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU realizate in baza experientelor anterioare, aceasta nu va de 4. partidele au pozitii politice fi.xe, in sensul in care acestea termina mobilizarea electorala a inividului vizat (Rabinowitz sunt evaluate obiectiv, pozitiile acestora fiind identice in ~i perceptia tuturor votantilor (Macdonald et al, 2001: p. 483). Macdonald, 1989: p. 94). 2. votantii percep politicile propuse intr-un mod difuz, nu ca 5. votantii evalueaza fiecare tema politica diferentiat, in sensul un set continuu de valori precum in modelele standard ale in care ata~aza greutati diferite dimensiunilor (Macdonald proximitalii224 (Rabinowitz, 1978: p. 810). et al, 1991: p. 1108). Aceasta asumptie este un rezultat impli- 3. exista doua caracteristici determinante in evaluarea ideo- cit al faptului ca votantii adopta pozitii in functie de intensi- logica a unui partid de catre alegatori: (1) direc(ia politicii tatea cu car.e doresc implemenlarea unei polilici, nefiind ne- - mai exact, pe care parte a dimensiunii de politici (stanga voie de un paramentru special inclus in funqia de utilitate. in- Complementand aceste asumptii, specific precizate pentru a tensitatea politicii - mai exact importanta pe care o ata~eaza observa diferentele la nivel de asumptii dintre model ul directional partidul politicii respective ~i determinarea cu care parti- ~i modelele construile in baza logicii proximitatii, modelele direc- dul urmeaza politica respectiva (Rabinowitz ~i Macdonald, \ionale preiau (explicit sau implicit) ~i o par te semnificativa din 1989: p. 94) 226• .1sumpfiile modelelor clasice, precum cele legate de rationalitatea sau dreapta) este perceput partidul ca fond plasat 225 ~i (2) ™ Aceasta asurnp\ie sta la baza modelului dispozifiona/, construit in limbaj informal de Rabinowitz (1978), care reprezinta un precursor al modelului direqional. 215 Este esen\ial sa observam ca aceasta opera\ionalizare a direqionalita\ii difera de cea a Jui Matthews, deoarece ea nu se refcra la direc\ia fa\a de status-quo, ci la direc\ia fa\a de un .,punc[ neutru" ideologic (Rabinowilz ~i Macdonald, 1989: p. 97). 226 Aceste asump\ii deriva din modul in care Rabinowitz ~i Macdonald in\eleg spa\iul politic, ca o mul\ime de d imensiuni de politici, reprezentabile sub forma unor a.i:e pe care partidele nu adopta pozi\ii politice in sensul clasic al cuvantului, ci doar direc\ii favorabile sau nefavorabile unei politici, fluctua\iile aparand datorita diferen\clor de intensilate cu care acestea resping sau sus\in o anumita politici. Acest tip de pozi\ii politice sunt numite de Rabinowitz ,,pozi\ii politice dispozi\ionale" (Rabinowitz, 1978: p. 810), poziµile politice ,,clasice" (Rabinowitz, 1978: p. 810) fiind in concep\ia sa reductibile la ele. Penlru exemplificare, sa luam in considerare polilica bugetara in ceea ce prive~te sisternul rnilitar. Din perspectiva unei pozi\ii clasice, in ·concordan\a cu modelele proxilnita\ii, aceasla ar Ji abordata in sensul in care Jiecare volant ~i partid ar avea o pozipe bine definita in spa\iul ideologic (e.g. votantul A ar prefera ca bugetul sa fie 1% din bugetul na\ional, votantul B ar prefera ca acesta sa fie 0.5%, votantul C ar prefera sa fie 3% etc.). Prin contrast, din perspectiva unei pozi\ii dispozi\ionale, problema ar Ii redusa la direc\ia politicii votantilor ~i partidelor, asumptia multidimensionalitatii spatiului i<leologic sau asumppile privitoare la structura sistemului electoral. 4.2.2. Modelul direqional redus227 Pornind de la principalele asumptii ale modelului, anume volanpi nu tin ~ont ca de proximitate in procesul de alegere a can- didatului preferat, ci doar de directia politicilor acestuia ~i de intensitatea !or, rezulta in mod firesc ca operationalizarea functiei de (procentaj redus, procentaj ridicat sau procentaj moderat) ~i la intensitatea pozitiei. Rabinowitz (1978: p. 810-811) argumenteaza ca dispozi\ionalitatea olera o interprelare mai plauzibila dimensiunii politce in acest caz, ~i ca, mai mull decat atat, pe masura ce problemele nu sunt bine definite ~i au un caracter mai general (spre exemplu problema acordarii anurnitor drepturi civile), acest mod de a defini campul politic este din ce in ce mai adecvat. 227 Denumirea model direc/ional redus este atribuita de citre Westholrn ( 1997: p. 867) pentru a distinge intre modelul care nu incorporeaza regiunea de responsabilitate/acceptabilitate (vezi 4.2.3) ~i modelul care o incorporeaza, denumit de acesta modelul directional comp/et (4.2.4). 158 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL.i. ~I COMPORTAMENT ELECTORAL J 159 utilitate in modelul Rabinowitz-Macdonald va fi diferita atat fata (J(z,A) = -l ·(-5) = 5,U(z,B) = -l·(-4) = 4,U(z,C) =-1·l =-1 de operationalizarile din modelele clasice, cat ~i de cea a mode- Observam a~adar ca fiecare votant va alege partidul A (avand in lului Mallhews. Astfel, funqia de utilitale a votanplor in modelul vcdere ca utilitatea fieciiruia dintre ei este maximizata in acest caz), n directional redus este de tipul: U(v,c) =L v;c; .(Rabinowitz ~i dc~i votantul z este mai apropiat ideologic de partidul C, iar vo- dte utilitatea votantul v t.111tul y ocupa chiar aceea~i pozitie cu partidul B. In cazul alegerii in cazul alegerii lui c, V; este pozitia votantului pe dimensiunea i, l11i z, preferinta reflecta in primul rand importanta directionalita\ii, Macdonald, 1989: p. 100), uncle U(v,c) iar este pozitia candidatului pe dimensiunea i. C; dcoarece alegerea partidului C i-ar produce disutilitate, de~i este Pentru a inte!ege mai u~or cum func\ioneaza modelul directio- r el mai apropiat ideologic, ca urmare a faptului cii este pozi\ionat nal sa consideram un exemplu in care exista o singura dimensiune In partea dreapta fata de punctul neutru. in cazul alegerii lui y, pre- ideologica, trei votanti: x, y ~i z ~i trei competitori: A, B ~i C, exem- fc rinta reflecta importanta intensita\ii, deoarece plasarea mai ex- plu ilustrat spatial in Fig.4.3 228 1re ma a partidului A ii induce Jui y ideea ca A va ac\iona in sensul • i mplementari~ H, direqia politicii fiind, Fig. 4.3. Modelul direqional redus intr-un spa1iu politic unidimensional A B I I y I I I I -5 z I -4 • -3 • -2 • ot -1 c •1 a~a cum am stabilit, dezirabila pentru y. Aceasta ultima observatie este foarte importanta deoarece in baza ei se pot face prediqii teoretice cu privire la pozi\iile ideologi- I x politice respective mai ferm decat ar face-o partidul •2 •3 I 4 ce optime adoptate de partide ~i implicit cu privire la existenta unui •5 cchilibru ideologic. Dupa cum am vazut mai sus, pozi\ia adoptata I I I I de partidul A este optima in prezentul aranjament, deoarece acesta I captureaza toate voturile. Mai mult decat atat insa, nu exista nici o µozi\ie ideologica distincta pe partea stanga a dirnensiunii politice Aplicand funcFa de utilitate, definita anterior, pentru fi.ecare care sa fie superioara celei adoptate de partidul A, anume pozitia dintre cei trei votanti vom obtine: /-5}229 • Similar, pe directia opusa a dimensiunii poli tice, anume seg- U(x,A) =-5 ·(-5) = 25,U(x,B) =-5 ·(-4) = 20,U(x,C) = -5 ·1 = -5 mentul din d reapta punctului neutru, pozitia {5} este pozitia optima, din rnomenl ce un partid plasat in punctul respectiv nu poate U(y, A)= -4·(-5) = 20,U(y, B) =-4·(-4) = 16,U(y,C) = - 4·1 = -4 ~i, pierde intr-o confruntare cu orice partid plasat pe intervalul [O, 5). in ultimul rand Pozitiile {-5} respectiv {5} sunt pozitii ideologice optimel..l0 in cazul 228 Pozi\iile canpida\ilor B ~i C ~i votan\ilor y ~i z sunt similare celor din modelul demonstrativ a Jui Rabinowitz ~i Macdonald (1989: p. 97). In afara celor doi introducern aici incl un votant ~i un partid pentru a demonstra nu doar imporlan\a direqionalila\ii (penlru a cirei demonstra\ie preluarea inlegrala a modelului demonstraliv ar ti fosl suficienta) ci ~i importan\a intensila\ii preferin\elor. 229 De asemenea pulem observa ca anum ite variabile considerate relevanlc in modelul downsian, precum distribupa votan\ilor, nu au nici un impact asupra rezultalelor eleclorale in modelul direc\ional redus. 230 Alternativ, pulem spune c;a aceste pozi\ii sunl singurele nedominale, in sensul din teoria jocurilor. Astfel, putem utiliza eliminarea stralegiilor dominate (vezi McCarty ~i Meirowilz, 2007: p. 94-96) penlru a descoperi solu\ia jocului. '' I ' ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 161 160 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU aplicarii modelului directional redus deoarece sunt pozitiile extre Figura 4.4 descrie pozitionarea a trei competitori pe doua di- me de pe axa. A~adar, modelul directional redus define~te com 111cnsiuni ideologice, regiunea de responsabilitate fiind reprezenta- petitia electorala ca fiind caracterizata de o divergenta ideologicA 11 de cercul trasat in jmul punctului neutru (punctul de origine). radicala a partidelor politice, incheiata cu polarizarea competitori l'.1rtidele A ~i B, aflate in interiorul regiunii de responsabilitate sunt lor in pozitii extremiste la capatul arnbelor parti ale axei. Echilibrul pacepute de electoral doar in functie de directia politicilor ~i inten- ideologic este atins, conform modelului directional redus, in mo •llatea lor, mentinandu-se asumptia descrisa in seqiunea precedenta mentul polarizarii absolute a competitiei electorale, fiecare parLi<l 1 on form din sistem adoptand pozitii de maxima intensitate pe toate dimen - p,1rtidul C este in afara regiunii de responsabilitate, acesta fiind per- siunile ideologice. 1 cput Desigur insa, un asemenea echilibru ~i o tendinta ideologica ra- careia o intensitate crescuta este optima. Se observa insa ca de catre electorat ca fiind prea apropiat de extrema in inten- \ilatea politicilor propuse ~i deci, iresponsabil. Partidul C va fi a~a­ rn vederea remedierii dar penalizat de catre electorat pentru extremismul sau, producand acestui fapt, Rabinowitz ~i Macdonald introduc un nou element in o utilitate inferioara votantilor decat un partid aflat in vecinatatea model, denumit regiunea de responsabilitate, pe care i1 tratam in 11nediata a granitei regiunii de responsabilitate, dar in interiorul ei. dical-centrifuga contrazic dovezile empirice. seqiunea urmatoare. Fig.4.4m. Regiunea de responsabilitate 4.2.3. Regiunea de responsabilitate ,,Regiunea de responsabilitate" (Macdonald et al, 2001: p. 484), denumita ii:itial ,,regiune de acceptabilitate" (Rabinowitz // ~i I Macdonald, 1989: p. 108) este un construct teoretic elaborat de I Rabinowitz ~i Macdonald ~i incorporat in modelul directional prin care ace~tia intentioneaza sa explice insuccesul partidelor ce adopta pozitii politice extremisle 231 • \ L.--~-<i<----...i.....+--~ .) .2 .1 Ideea principala a regiunii de responsabilitate este ca partidele ce depa~esc o anumita intensitate in asumarea unei politici de pe o dimensiune ideologica sunt percepute de catre electoral ca fiind iresponsabile ~i sustinatoare ale unor proiecte radicale ~i "stridente" (Rabinowitz ~i Macdonald, 1989: p. 108). 231 Miroiu (2006) ~i Roescu (2013a) folosesc termenul original de ,,regiune de acceplabilitale" in descrierea modelului directional. Cu loale aceslea, consideram ca utilizarea termenului ,,regiune de responsabilitate" esle mai poLrivila, avand in vedere cii aceasta esle ulLima forma propusa de aulori. m In Fig.4.4, pentru o in\elegere mai u~oara a conceplului de ,,regiune de responsabilitate" folosim, similar cu Rabinowitz ~i Macdonald (1989: p. 108) Macdonald et al (1991: p. 1111) ~i Macdonald el al (2001: p. 485) doar doua dimensiuni ideologice. Pulem exlinde insa conceptul ~i la un numar n de dimensiuni Iara forma geomelrica a regiunii de responsabilitale devenind astfel o hipersfera. ALEGERE RAflONALA ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 163 162 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU in modelul original, Rabinowitz ~i Macdonald nu defi - pcnalizarea candidatului pentru ie~irea din regiunea de responsa- nesc matematic penalizarea corespunzatoare ie~irii din regiunea hilitate. Operationalizand penalizarea conform tui Macdonald et .ti (1991: p. 1112), obtinem eJ.."Presia U(v, c)= 'Lv,c, -r(lc, 1-r), De~i de responsabilitate, Macdonald et al (1991) propun o posibilii ope- ·-· nu pretind ca aceasta ar trebui sii aibii caracter unde r este raza regiunii de responsabilitate235 iar n este numarul universal. Funcµa de penalizare a regiunii de responsabilitate este de dimensiuni unde candidatul este pozitionat in afara regiunii de rationalizare, de~i operationalizata de ace~tia ca: P = r(I p 1-r), unde P este pe- rcsponsabilitate. De~i nalizarea corespunzatoare regiunii de responsabilitate, r este raza asumptiile de baza riiman constante ~i predictiile teoretice regiunii de responsabilitate, iar p =lungimea vectorului format de sunt la nivel general similare, modificarea modelului prin incor- pozitia partidului p ~i originea (Macdonald et al, 1991: p. 1112). porarea acestui concept are efecte semnificative in privinta poziti- Cu toate ca regiunea de responsabilitate reprezinta un element onarii optime a partidelor ~i, implicit, in privinta localizarii echili- esential pentru modelul directional deoarece cre~te gradul de compatibilitate a acestuia cu dovezile empirice privind competitia brului ideologic. Pentru a reliefa modificiirile ce apar in competitia clectoralii in modelul direqional complet fatii de modelul directio- electoralii, conceptualizarea sa ridica o serie de probleme, ce vor fi nal redus sa reluam exemplul din sectiunea 4.2.2. discutate in sectiunea 4.2.5. Pentru moment insa vom folosi regiunea de responsabilitate fide! sensului in care aceastii este definita Fig. 4.5. Modelul d.ireqional complet intr-un spa1iuunidimensional de autorii sai233• I B! A I ' 4.2.4. Modelul direqional complet x Modelul directional complet, considerat in analiza spatialii mo- • -4:•' -5 ' delul directional clasic234 este rezultatul incorporiirii regiunii de Yl I I I I I responsabilitate in conceptualizarea functiei de utilitate a votanti- 1 C; V; este • ot -1 I I I I I •1 •2 I I •3 ' •:4 I ' •5 I I r pozitia votantului pe dimen- Putem observa cii parametrii exemplului sunt similari celor din P; este Fig.4.3236, cu amendamentul introducerii regiunii de responsabilita- este pozitia candidatului pe dimensiunea i, iar m Prin ,,aulorii modelului direqional~ sinlagma folosita in mai multe locuri in aceasta carte, ne vom referi la George Rabinowitz, Stuart Elaine Macdonald ~i Ola Listhaug, chiar daci unele din arlicolele fondaloare nu aparµn Luturor celor lrei. 234 Astfel, in continuarea acestei sec~iuni ~i in capilolul urmalor cind ne vom referi la modelul direcfiona/, Iara nici un fe) de alla specifica\ie, vom avea acest model in vedere. te a carei circumferintii interescteazii dimensiunea in pozi\iile {-4} ~i {4}. Dacii in primul exemplu insa partidul A ca~tiga, obtinand toate cele 3 voturi, in acest caz situatia se schimba. Sa urmarim pe rand 235 Celelalte nota\ii ramanand identice. Figura descrie un sistem de Lrei parlide, cu trei dimensiune ideologica. 236 (~ . . •. • -2 I I : f, v,c, - p,, unde U(v;c) este utilitatea vo- tantul v in cazul alegerii 1~1 c, siunea i, • -3 'I c 'I lor. Utilitatea votantului in modelul directional este determinata de expresia generala U(v,c) = z I I I I I I I I ._.:u.ff1. :· . votan~i ~i o singura 164 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 165 cum va alege fiecare dintre cei 3 juciitori intre A ~i B237• Pentru z avem p.1 qi din modelele proximitatii. Astfel, dacii in sistemele biparti- ~i illsle modelele ce urmeaza traditia downsiana prezic in cea mai U(z,A)=5-4·(5-4)=1 A~adar, U(z,B)=(-4)·(-1) = 4 . z voteaza in acest caz cu B, penalizarea ata~ata par- mare masura cii natura competitiei electorale va fi una centripe- tidului A fiind suficienta pentru a-i modifica ierarhia prefe- t.1, modelul directional prezice cii natura acesteia va fi mai degra- ~i h. centrifuga 241 • Cat de radicala va fi aceasta divergenta este insa rintelor. Pentru x U(x,A)=25 - 4·(5 - 4)=21 avem U(x, B) =(- 5) · (- 4) = 20. A~adar, ~ i~i mentine preferinta II probJema distincta. in formularea clasicii a autori)or sai, ,,orice neschimbata, penalizarea partidului A pentru extremism fiind in- 1.1ndidat a ciirui intensitate depa~e~te r, adica raza regiunii de ac- suficienta pentru a determina o modificare a ierarhiei preferinte- i lor238. In fine, pentru y avem U(y,A) = 20-4 ·(5-4) =1 6 ~i U(y, B) = (- 4) · (-4) =16 . Nu este clar dacii votantul y se va abtine in acest caz ca urmare a voteze, putem ata~a indiferentei 239, 240 , oricare din cele doua partide decisiv, A ~i insa dacii va alege sa o probabilitate de 50% ca acesta sa voteze cu ~i, din moment ce votul Jui y este B ar avea o ~ansa de 50% sa ca~tige alegerile. Pornind de la observatiile extrase din aceste exemple, putem intelege mai ~~or prediqiile teoretice referitoare la dinamica ideologicii a partidelor in modelul direqional, ce conlrasleaza pulernic cu predicFile teoretice realizate prin intermediul celei mai mari 237 Regiunea de responsabililale nu are niciun efecl asupra calcularii ulilila\ii penlru vreunul dinlre volan\i in cazul parlidului C, acesla fiind siluat de cealalla parle a punclului neulru fa\a de alegalori, inlr-o pozi\ie dominata de orice puncl din stanga dimensiunii (eel pu\in in opera\ionalizarea Macdonald el al (1991) a func(iei de penalizare). >.Js Desigur asump\ia conform careia un volanl plasal in afara regiunii de responsabililale, fond el insu~i exlremisl, penalizeaza un parlid penlm exlremismul sau nu esle una u~or de acceplal, dupa cum subliniaza ~i Westholm (1997: p. 872). Discuµa insa nu esle imporlanla decal la un nivel abslracl deoarece din perspecliva apliciirii sale, dad men\inem conslanla func\ia de penalizare delinila de Macdonald el al (1991), penalizarea aplicala de volan\ii ce depa~esc perimetrul regiunii de responsabililale nu esle niciodala suficient de mare penlru a schimba op\iunea eleclorala, ~i esle aslfel redundanla. 9 2.1 Din cuno~tin\ele noaslre, aulorii modelului direcµonal nu discuta aceasla problema. 240 Pornind de la asurop\ia ca doar pozi\ionarea parlidelor pe dimensiunea de polilici conleaza in de!inirea volului. cptabilitate, va avea o pe.rformanta mai slaba in orice competitie l'lcctorala bipartida 242 decat un candidat care adopta aceea~i pozitie d ireqionala ~i este localizat exact la granita regiunii de acceptabi - l11ate" (Rabinowitz ~i Macdonald, 1989: p. 108). Volacu (2012: p. H 12) contesta insa afirmatia precedenta243, aratand di dominanta w anifei regiunii de responsabilitate este rezultatul unui caz special de dist ributie a votantilor, in care densitatea acestora este mai mare ln interiorul regiunii de responsabilitate decat in afara acesteia244 • 241 Aceasla afirma\ie este sus\inuta prin observa\ii empirice ale unor sislrt11c polilice de calre Rabinowitz ~i Macdonald (1989) ~i Tosodijevic (2005) ~i p.1rpal de Macdonald et al (1991). De asemenea, Volacu ~ i Golopen\a (201 I) , 111diaza deplasiirile ideologice ale parlidelor liberale din 5 stale apar\inand Furopei Cenlrale in perioada 1974-1995, aratand ca deplasaril.e dinspre cenlru ' pre extreme sunt in majorilatea covar~iloare a cazurilor asociate cu perfor111an\e e.lcclorale superioare. Ipoteza nalurii centrifuge a competipei electorale l' \ IC conleslala insa de Iversen (1994) ~i Johnston el al (2000). La randul Sall, Warwick (2004) argumenleazii ca de~i observa\ii le empirice indica intr-adevar l.1ptul ca parli<lele sunl de regula pozi(ionale mai radical decal volan\ii aceslo1.1, cfcctul nu poale fi alribuil operarii agen\ilor in logica modelului direcponal. 242 Faplul ca exemplul noslru con\ine trei parlide nu esle o contradic\ie .1 Jcestei ipoteze, deoarece partidul C este irelevant din perspectiva modelului d1rcqional, exislen\a sa in exemplu flind legala exclusiv de demonslrarea dife1en\ cl or dinlre moddul proximita\ii ~i eel direqional. 20 Weslholm (1997: p. 867) sugereaza de asemenea aceasla idee, .Lara a o dcmonstra insa. 2 Prill acesl argumenl, Volacu (2012) sugereaza ~i ca aulorii gre~esc " .1l unci cand pretind ca una din principalele virluri ale modelului direc\ional cslc ca acesla nu are nevoie de informa\ii cu privire la dislribu\ia volan\ilor pcnlru a idenlifica echilibrul ideologic (Macdonald el al, 1991 : p. 1113). ALEGERE RATIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORALI 167 166 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLA~U. ANDRA ROESCU De altfel, intr-un articol ulterior, autorii par sa relaxeze afirmatia .. de ce un votant extremist ar avea aceea~i regiune de acceptabilitate initiala, pretinzand ca ,,intr-un sistem cu reprezentare proporti- rn u n votant localizat la centru [ ... ]?" ~i ,,de ce un asemenea vo- 245 toate partidele ar trebui sa fie localizate pe, sau l.int ar penaliza un partid similar din punct de vedere al direqiei ~i dincolo de regiunea de acceptabilitate" (Mac.d onald et al, 1991: p. rare imparta~e~te acela~i grad de extremism?" 248 (Westholm, 1997: tn funclie de distributia votantilor, aceasta propoziFe poatc p. 872). Desigur, de~i neparticularizarea regiunii de responsabili- fi generalizata ~i la sistemele majoritare sau mi.xte proportionale246• late249 pare a fi impla uzibila ca asumptie intr-un model ce cauta sa onala deplina 1113). , descrie mecanismele cauzale ale votului, autorii modelului direc- 4.2.5. Critici al·e modelului direqional \ional se pot sprijini pe o justificare instrumentalista (Friedman, In cei 25 de ani de la aparitia sa, modelului direcµonal i-au fast 1966; MacDonald, 2003: p. 553-554) pentru a evita o critica bazata ~i pe utilizarea de asumptii excesiv de simplificate250• Insa, in ciuda empirica. Majoritatea acestor critici pun in antiteza modelele pro- fa ptului ca ace~tia nu trateaza in mod d irect incadra rea metodolo- ximitatii ~i modelul directional, astfel ca var fi discutate mai pe gica a modelului !or in traditia instrumentalista sau realista, exista larg in capitolul 5. Totu~i, este important sa exploram ~i unele din unele indicii ca modelul direcµonal ar putea apartine ultimei cate- criticile ce pot fi formulate la adresa modelului directional .fara a gorii, spre exemplu afirmafia potrivit dreia ,,vom construi o teorie avea o abordare comparativa. In continuare descriem patru astfel J . .. ] aduse o serie de critici, din perspectiva teoretica, metodologica de critici, primele doua fiind legate de conceptualizarea regiunii de responsabilitate247, iar ultimele doua de cateva dintre rezultatele paradoxale ce pot fi produse de model. regiunea de responsabilitate este o proprietate a intregului electorat (Westholm: 1997, p. 872). Aceasta afirmatie este discutabila din doua puncte de vedere. In primul rand, asumptia de la care pornesc Rabinowitz ~i Macdonald, conform direia regiunea de responsabilitate este universala pare a fi intuitiv neadecvata, ridicand intrebari precum cele expuse de Westholm ~i reiterate ~i in sectiunea 4.2.3: m Prin sislem cu reprezenlare propor\ionala deplina autorii inteleg un sistem in care pragul eJectoral este 0 sau foarte apropiat de 0 (Macdonald et al, 199 1: p. 1127). 246 Vezi sectiunea 6.1 a acestui volum penlru o d.iscutie mai larga asupra diferitelor lipuri de sisteme electorale. 247 Pe care Iversen (1994: p. 48) o descrie ca fiind ,,subdezvoltata, ad hoc, ~i oferind anun1ile implicatii empirice implauzibile''. " diti in baza problemelor politice" (Rabinowitz ~i Macdonald, 1989: p. 94). Daca modelul directional asuma intr-adevar o perspectiva realista, definirea regiunii de responsabilitate ca o proprietate a in- 0 prima critica prezentata aici se refera la ideea potrivit careia ,, . care este mai consistenta cu modul in care indivizii fac jude- ··-~ . tregului electorat pare dificil de acceptat. In cazul in care am fide acord cu aceasta interpretare insa, apare o a doua problema, anume lipsa unei defini\ ii universale a acesteia. Daca inlr-adevar pornim Je la asumptia ca intregul electorat dintr-un caz, spre exemplu eel al Norvegiei din 1989 utilizat de Macdonald et al (1991), are o 248 Iversen (l 994: p. 48) sugereaza ca functia de penalizare nu ar trebui aplicala decal votantilor din inleriorul regiunii de responsabililale, penlru a neutraliza aceasla problemii.. 249 Parlicularizarea ei ind.ividuaia in schimb ar pulea introduce o componcnla a proximita\ii suficient de mare incal modelul directional sa colapseze inlr-unul clasic (Iversen, 1994: p. 49). 250 Acesl lip de raspuns are impiedica insa adoplarea crilicii privind ulilizarea de asump\ii excesiv de simplificatoare de calre aulorii modelului direc\ional impotriva sus\inatorilor modelului proximila\ii. 168 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 169 regiune de responsabilitate comunii, nu este clar251 de ce aceasta nu ierarhie a preferintelor ~i ar urma sii il voteze pe B conform mo- ar fi extinsii ~i temporal (la electoratul Norvegiei dintr-o perioadii <lelului direqional. Merrill ~i Grofman considerii cii ,,aceastii trii- ulterioarii spre exemplu) sau spatial (la electoralul Romaniei spre saturii a modelului [ ... ] nu are prea mult sens" (2003: pl54), insii exemplu). interpretatii in termeni ~i mai radicali, ea ilustreazii o contradiqie 0 a doua criticii ce poate fi adusii impotriva modelului directional se referii la faptul di nu este specificatii nici 0 funcfie de penalizare universalii (Westholm, 1997: p. 867). In ciuda faptului cii uneori intre prediqiile modelului cu privire la alegerile individuale ~i rationalitatea maximizatoare a indivizilor, scopul candidatilor fiind de a obtine cat mai multe din voturile puse in joc. autorii modelului definesc functia de penalizare, cum este cazul in 0 altii implicatie problematicii este reprezentatii de un paradox Macdonald et al (1991: p. 1112), ace~tia nu oferii o definitie genera- pe care il vom denumi in continuare paradoxul indiferenfei votan- lii, sau eel pupn criterii de constructie, a fun.ctiei <le penal izare. Mai tului responsabil. Pentru a ilustra aceastii idee vom face apel tot la mult decat atat, autorii argumenteazii cii dimensiunea penaliziirii exemplul din Fig. 4.5. Am observat in sectiunea 4.2.4 di pentru nu este o functie constantii252 ci poate varia in functie de intensita- votantul y utilitiitile obtinute in urma alegerii lui A sau B sunt iden- tea votantului (Rabinowitz et al, 1991: p. 152). tice. In alte cuvinte, y este indiferent intr~ A ~i B. Dar, uitandu-ne Dupii cum mentionam la inceputul acestei seqiuni, modelul la modul in care se raporteazii votantul ~i candidatii fata de regi- direqional genereazii anumite implicatii asupra preferintelor elec- unea de responsabilitate, vom observa cii relatia de indiferentii a torale ce pot fi considerate paradoxale. 0 primii astfel de implicatie lui y, care este un votant responsabil conform criteriului propus de Grofman (2003: p. 153-154). Ea constii Rabinowitz ~i Macdonald, se manifestii intre 1:1n partid considerat in faptul cii pot exista situatii in care, votand in baza modelului iresponsabil ~i unul care nu este doar responsabil, ci este eel mai este descrisii. de Merrill ~i Acest fapt bine pozitionat (din perspectiva direqiei ~i intensitiitii) partid res- de observ.a t folosind o situatie similarii celei descrise ponsabil dintre toate alternativele (atat existente cat ~i potentiale). in Figura 4.5. Sa presupunem di pe langii cei trei candidati A, B Aceastii problemii este exacerbatii pe masurii ce avem un numiir ~i mai mare de particle in afara regiunii de responsabilitate. Deoarece directional, un candidat nu se va vota pe sine poate fi u~or insu~i. C mai avem indi un candidat, D, plasat in pozitia {-3}. Deasevo- functia de utilitate a votantului plasat pe granita regiunii devine teze in alegerile respective. Funqia de utilitate a lui D in cazul in paralelii cu orizontala pentru orice valori luate de candidat intre U(D, D) = (-3) · (-3) = 9 , granitii ~i cel·mai extrem punct de pe aceea~i direqie, dadi existii in timp ce funqia sa de utilitate in cazul in care 1-ar vota pe A mai multe particle in afara regiunii, fiecare dintre acestea va avea menea, sii presupunem ca fiecare dintre candidati poate sii care se voteazii pe sine ar fi atunci ~i ar fi U(D,A)=(-3)·(-5)-4(5-4)=11, iar pe Bar fide o probabilitate de 1/n sii fie votat, unde n este numiirul de particle U(D, B) =(-3) · (-4) =12 . D este a~adar al treilea in propria cuprins intre intervalul descris mai sus. Astfel, dacii partidelor A, 251 ln absen\a unor argumenle potrivit carora cultura polilidi esle complel determinanla in preferin\ele eleclorale ale indivizilor. 252 De~i o lraleaza in acesl mod in Macdonald el al (1991 ). B ~i C din Fig. 4.5 Ii se adaugii ~i E, plasat in pozitia {-4.2}, F, plasat in pozipa {-4.5} ~i G, plasat in pozipa {-4.8}, probabilitatea ca eel mai bine pozitionat partid responsabil sii fie ales de un votant 170 ALEGERERATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 171 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU hune decit modelul direqional pur254, ~i in consecinta autorii siii nu responsabil este de doar 20%. Mai mult, daci operationalizfun funqia de penalizare astfel incit aceasta sa fie mai putin severa de- II prezinta cape cea mai buna alternativa. Acesla este motivul pen- cit cea propusa de Macdonald et al (1991), putem ajunge chiar la t ru concluzia ci votantii responsabili vor prefera un candidat pe care ci vom descrie alte trei modele, ce unifici in mod succesiv elemente il considera iresponsabil in dauna celui mai bine plasat candidal din cadrul mai multor abordari. Primul model descris in 4.3.1. este ~i care nu vom insista asupra acestui model in prezenta sectiune, cea potrivit cireia exista eel propus de Iversen {1994), ce reune~te elemente ale modelului un segment de votanti responsabili care vor fi indiferenti intre a di reqional Rabinowitz-Macdonald ~i un model clasic al proximita- alege un candidat iresponsabil ~i a-I alege pe eel mai bine plasat \ii255. candidat responsabil reprezinta cazuri in care implicatiiJe generate te atat elemente direc\ionale din modelul Rabinowitz-Macdonald de modelul directional asupra preferin\elor electorale par sa ridice cat ~i din modelul Matthews (vezi 4.1), dar ~i elemente de proxi- probleme conceptuale semnificative pentru acesta. mitate atat din modelul clasic cit ~i din modelul Grofman. In fine, responsabil. Aceasta situatie, precum Al doilea model, propus de Merrill ~i Grofman ( 1997), reune~­ eel de-al treilea model, propus de Adams et al (2005) include pe langa elemente din modelele de analiza spa\iala discutate mai sus 4.3. Modele unificate ~i Modelele unificate cauta sa stabileasca o punte de legatura intre factori non-ideologici, care nu se inscriu in mod conventional in tradi\ia de cercetare discutata in aceasta carte256• diferite tipuri de abordari ale competi\iei electorale, pri~ imbinarea anumitor elemente caracteristice acestora ~i/sau prin construirea de modele mai generale, ce sunt reductibile la unul dintre modelele originale in anumite condifii. Primul model unificat, ce imbina elemente direqionale ~i de proximitate apar\ine chiar autorilor modelului directional, fiind introdus simultan cu acesta din urma in Rabinowitz ~i Macdonald (1989). Modelul, denumit de autorii sai modelul mixt253, construie~te funqia de utilitate a votantilor ca o combinatie a produsului scalar dintre pozi\ia candidatului ~i cea a votantului ~i distanta euclidiana patratica, specifici modelelor clasice. Ambelor parti ale functiei le sunt ata~ati parametri, componenta direqionala sau de proximitate fiind dominanta in functie de valoarea acestora. Conform lui Rabinowitz ~i Macdonald (1989: p. 106107) insa, testarea empirica a acestui model nu ofera rezultate mai 253 Dezvoltat, conform autorilor, la sugestia lui Howard Rosenthal (Rabinowitz ~i Macdonald, 1989: p. 119). 4.3.1. Modelul Iversen Modelul propus de Iversen (1994) ~i denumit de acesta modelul directionarii reprezentative a politicilor (eng. representational po- licy leadership rnodeI'-57 ), este primul model dezvol_tat ~i propus ca 254 Modelul directional pur explid eel mai bine 9 din cele 11 cazuri discutate, iar modclul mixt cu componenta direc\ionala dominanta le explica eel mai bine pe celelalte doua (Rabinowitz ~i Macdonald, 1989: p. 106-107). 255 De altfel, Iversen (1994: p. 51-52) arata, la sugestia lui Rabinowitz, ca modelul sau ~i modelul mixt Rabinowitz-Macdonald sunt matematic identice, in ciuda faptulu i ca forma !or este diferita. Acesta este al doilea motiv pentru care nu prezentam modelul mixt Rabinowitz-Macdonald mai detaliat, construqia modelului Iversen fiind suficienta pentru a-I in\elege ~i pe primul. 256 Pe langa acestea, mai exista eel pu\in doua alte modele unificate in analiza spa\iala, i. e. modelul Kedar (2005) ~i modelul Henning et al (2007) insa acestea sunt mai pu\in relevante in literatura de specialitate decal cele 3 pe care le vom prezenta in continuare. 257 Traducerea nu este literala, insa transmite mai fidel sensul intenµonat de autor, care surprinde atat direcµonarea (sau asumarea leadership-ului) 172 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 173 fiind empiric adecvat258, ce reune~te componente direqionale ~i de Jeoarece regiunea de acceptabilitate este indispensabila pentru te- proximitate intr-un cadru unificat. Problema principala ridicata de oria direqionala, se pare, poate surprinzator, ci ~i distanta spatiala Iversen in ceea ce priv~te teoria clasica din analiza spatiala se refera cste de asemenea indispensabila teoriei. Acest fapt indici posibili- la lipsa de suporl empiric a predicpilor teoretice conform carora talea ca teoria spatiala partidele vor converge in general catre votantul median in sistemele ci dimpotriva, sa se complementeze una pe cealalta in explicarea multipartidiste. Conform autorului, tiparul convergentei ideologice Liparelor de comportament electoral"260 (Iversen, 1994: p. 49). nu este de regula observat in acest tip de sisteme politice, iar modelul directional ofera predictii mult mai convingatoare cu privire la tendinta partidelor de a se pozitiona mai radic~I decat electoratul 1n ~i cea direqionala sa nu fie incompatibile, constructia modelului sau, Iversen se bazea1.a in mare ma- sura pe asumppile modelului direqiona~ (vezi 4.2.l) referitoare la conceptualizarea spatiului ca un cimp simbolic, insa in acela~i vizat. Cu toate acestea, Iversen considera ca superioritatea empirici l imp utilizeaza ~i asumpt ii comune cu teoria spatiala clasici, cu m a modelului d ireqional este partial afectata de construqia teore- ar fi multidimensionalitatea spatiului politic, faptul ci funqia de tica a acestuia, notiunea de regiune de responsabilitate (~i opera- ulilitate contine doar informapi referitoare la pozitiile candidati- tionalizarea acesteia) fiind una profund problematica259• Pentru a rezolva deficientele teoretice impuse de utilizarea regiunii de responsabilitate, Iversen argumenteaza ci aceasta ar trebui sa fie reconceptualizata astfel incit sa aiba un caracter individual, granita ~i funqiile de penalizare fiind diferentiate intre votanti (Iversen, 1994: p. 46-49). insa in cazul In care regandim regiunea de responsabilitate in acest mod, vom introduce in mod necesar un element venit din teoria spatiala bazata pe proximitate in functia de utilitate a votantilo r. Iversen nu considera ci acest aspect esle unul problematic insa, argumentand ca ,,atunci cand incercim sa remediem proble- mele teoretice inerente conceptului de regiune de acceptabilitate, suntem transportati automat intr-un univers spatial. In consecinta, lor ~i pozitiile votantilor pe dimensiunile spatiului politic, faptul ca aceste pozitii pot fi reprezentate ca puncte singulare pe acest spatiu ~i faptul ci indivizii voteaza intotdeauna sincer261 (Iversen, 1994: p. 49-50), partidele sunt maximizatoare de voturi iar votantii sunt maximizatori de utilitate (Iversen, 1994: p. 60). Functia de utilitate a votantilor in modelul Iversen plead a~adar de la aceste asumptii ~i combina elemente directionale ~i de proximitate, expresia sa ma- lematica fiind: U(v,c)=si:v,c; -(1-s)~)v;-c,)2 i=l , unde U(v,c) este i ==l ' utilitatea votantul v in cazul alegerii lui c, v1 este pozitia votantului pe dimensiunea i, c, este pozipa candidatului pe dimensiunea i, iar s este un parametru ce poate lua valori intre 0 ~i 1. Observam ci partea din stanga a funqiei de utilitate reprezinta ecuatia folo opiniei publice in privinta polilicilor cal ~i rolul de reprezentare al partidului (Iversen, 1994: p. 51). Merrill ~i Grofman (2003: p. 39) indica faplul ca prima dinlre aceslea esle generala de componenla direc\ionala a modelului iar cea de-a doua de componenla proximila\ii. 258 Dupa cum menµonam mai sus, modelul mixl Rabinowitz-Macdonald csle primul aslfel de model, insa el esle consideral de ace~lia mai puµn adecval empiric decal modelul direcµonal pur (Rabinowitz ~i Macdonald, 1989: p. 106). 259 Cea mai mare parle din argumenlele Jui Iversen au fosl menµonate deja in secpunea 4.2.5. sita in modelul directional redus 262 (produsul scalar) iar partea din 260 Prin termenul teorie spafiala Iversen se refera doar la leoria clasica a proximitaµi. Cu Loale aceslea, abordarea curenla in analiza spa\iala (pe care o ulilizam ~i noi in acesl volum) este de a considera alal modelele proximitapi cat ~i pe cele direc\ionale ca racand parle din aceasla calegorie. 261 Nu exisla ~adar no\iunea de vot strategic, disculata in capitolul 6. 262 Iversen renun\a a~adar la ulilizarea funqiei de penalizare aferenla modelului directional complet. ALEGERE RATIONAL!. ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 175 174 j MllJAI UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU dreapta reprezintii distanta euclidianii piitraticii, specificii mo<lclr 11111mit punct (Iversen, 1994: p. 52-55). Cu toate acestea, predictiile lor proximitiitii. Pe miisurii ce parametrul s este mai apropiat de I, dllc rii marginal de cele ale Jui Cox, in sensul in care partidele nu componenta directionalii este mai puternicii, iar in momentul v11r ciiuta sii acapareze votantul mediu al unui anumit segment al 111 cares are valoarea 1, modelul Iversen este identic cu modelul dirCl r lcctoratului, ci se vor plasa putin mai extrem decat aceastii pozi- tional redus. Pe miisurii ce s este mai aproiat de 0, componenta pro 1k medie (Iversen, 1994: p. 57-58). Autorul testeazii aceste predic- ximitatii devine dominantii, iar in momentul in care s ia valoart·.1 \li folosind un e~antion de 6 tiiri din Europa occidentalii, anume 0, modelul Iversen este redus la un model al proxmitiitii. Astfel, in llclgia, Da nemarca, Franta, Marea Britanie, Olanda ~i Republica modelul Iversen ,,un votant este atras de partidele care reprezint.\ Pcderalii Germana ~i un set d e date cu privire la pozitiile candi- non-ambiguu ~i inlens partea preferatii a unei dimensiuni (efecLul da\jlor ~i votantilor asupra anumitor dimensiuni politice din anul directional), dar se indepiirteazii de particle care ocupii pozitii af1a 1979. Rezultatele sustin empiric modelul Iversen, ariitand totoda- te dincolo de ceea ce votantul considerii ca fiind rezonabile politic t.1 cii efectul de radicalizare a politicilor fatii de votantul mediu al (efectul spatial)" (Iversen, 1994: p. 51). r lectoratului propriulul partid este accentuat pe rniisurii ce acest Modelul propus de Iversen sugereazii, precum predecesoarelr sale, un anumit tip de dinan1icii ideologicii a partidelor, precum ~i un anumit tip de comportament electoral al votantilor. In ceea ce prive~te prima problemii, tipul sistemului de partid este esen\i al pentru a determina mo~ul in care se vor pozitiona partidele pc din1ensiunile politice. Astfel, pentru sistemele bipartidiste, Iversen sustine cii teza clasicii downsianii a convergentei ideologice a partidelor ciitre votantul median se susµne teoretic ~i dcctorat se indepiirteazii de centrul dimensiunii politice (Iversen, 1994: p. 59). Al doilea test efectuat de autor, referitor la comportamentul votantilor, sustine de asemenea empiric modelul Iversen, din moment ce aratii di atat componenta proximitatii cat ~i cea din:qionalii sunt importante in evaluarile partidelor de ciitre alegiilori, chiar dacii ultima dintre ele pare sii aibii o greutate mai ma re (Iversen, 1994: p. 69). in cazul mode- lului siiu. In sistemele multipartidiste insii, rezultatul convergentei partidelor ciitre votantul median nu este compatibil cu modelul 4.3.2. ModeliJI Merrill-Grofman Iversen, dar autorul siiu afirmii cii nici concluzia modelului direc- Modelul construit de Merrill ~i Grofman (1997), (2003) este tional potrivit ciireia partidele vor adopta pozitii radical divergen- motivat de douii consideratii distincte. In primul rand, autorii te, lasand zona centralii a spatiului politic neacoperitii, nu este co- acestuia considerii cii rnodelele Lraditionale din analiza spati- rectii. In schimb, rezultatele Jui Iversen se apropie de cele fumizate alii, i.e. modelele proximitiitii, modelul directional Matthews ~i de Cox263 (1990) in cazul sistemelor multipartidiste, potrivit ciirora modelul directional Rabinowitz-Macdonald, genereazii in mul- partidele vor ocupa pozitii dispersate pe intregul spatiu politic pen- le cazuri implicatii implauzibile. Modelelor proximitatii le este tru a evita pierderea electoratului prin aglomerarea in jurul unui adusa critica traditionalii potrivit ciireia nu reu~esc sii surprindii 263 Este important sa repnem tradi\ia proximila(ii. ca modelul lui Cox (1990) se inscrie in divergenta ideologicii a partidelor, observata in numeroase cercetiiri empirice. Modelul directional Rabinowitz-Macdonald, in 176 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU schimb, pare sa prezica ca acest tip de divergenta va avea loc ALEGERERATIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 177 Ill des decat se intampla in realitate, ~i mai mult decat atat, prc·11 ca in anumite conditii nici macar candidatul nu se va vota pc Mltf insu~i (vezi secpunea 4.2.5). Modelul Matthews are de asemc•nt o serie de probleme, una dintre cele mai importante fiind acn ca nu este capabila sa formuleze predictii atunci cand candi1l• 1111 1 ponalitatii ~i componenta intensitatii. Dar componenta direci 11i.tl1li:i\ii, afirma autorii, este prezenta intr-o masura identica ~i in 1 ulrlul Matthews, astfel ca variatia funqiilor de utilitate definite I , l'ic doua modele poate fi redusa la un parametru de intensitate. • 1111~ \ia de utilitate a votantului este a~adar in modelul directional 111111 tizat data de expresia: tii se afla de aceea~i parte a punctului neutru. In al doilea rAml autorii considera ca votantii nu apeleaza in general la o singu1a metoda de evaluare a candidatilor, ci ca ace~tia pot recurge alAI la consideratii directionale264, cat ~i Ia consideratii de proxim1 tate 265 (Merrill ~i Grofman, 1997: p. 30-31). Plecand de la acc~lr J>utem observa ca prima parte a functiei este chiar expresia ma- consideratii, Merrill ~i Grofman propun un model unificat, ce in tr• matici a modelului Matthews (vezi sectiunea 4. 1), reprezentand tegreaza elemente ale modelelor proximitatii (vezi 3.2 ~i 3.3), mn 1 ~.1dar componenta delului Matthews (vezi 4.1), modelului Rabinowitz-Macdonald tl nta intensitatea, iar q este un parametru de intensitate ce poate (vezi 4.2) ~i modelul Grofman (vezi 3.3 .6), tratand fiecare dinln• 1\1.1 valori pe intervalul [0,1]. Observam, de asemenea, aceste modele ca pe ni~te cazuri speciale ale modelului unifical. 111 care q ia valoarea 0, modelul directional amortizat se transfor- In constructia modelului unificat, Merrill ~i Grofman apelea1,.1 mii in modelul Matthews, din moment ce partea dreapta a funqiei la un pas intermediar, in care integreaza pe de o parte modele 1·~1e egala cu I. directionalitatii. Partea a doua a functiei repre- ca in cazul In cazul in care q ia valoarea 1 in schimb, mode- _le Matthews ~i Rabinowitz-Macdonald, ~i pe de cealalta parte un lul se transforma in eel directional Rabinowitz-Macdonald redus, model standard al proximitatii cu rata de discount cu modelul Rabinowitz-Macdonald. dc.: oarece numitorul ~i expresia matematici din partea dreapta a Primul model, denumit de autori modelul directional amortizat266, porne~te de la ideea ca modelul Rabinowitz-Macdonald poate fi descompus in doua componente distincte : componenta gcneralizare a celor doua modele directionale descrise in primele 264 Spre exemplu atunci cam] nu pol face eslimari cu privire la implementarea polilicilor de calre anumi\i candida\i, pentru ca ace~tia nu au mai ocupat func\ii politice anterior. 265 Spre exemplu in cazul candida\ilor in funqie in momentul alegerilor, sau care au mai ocupal anterior pozi\ii similare. 266 Termenul "amorlizat" surprinde faptul ca funqia de utililale a volantului cre~le inlr-un rilm mai lent decal in mu<lelul direqional RabinowilzMacdonald in cazul candida\ilor ma.i radicali. Penlru o iluslrare grafica comparaliva vezi Merrill ~i Grofman (2003: p. 43-45). formulei se anuleaza. Astfel, modelul directional amortizat este o seqiuni ale acestui capitol. Al doilea model intermediar utilizat de autori este denumit de acqtia modelul Rabinowitz-Macdonald constrans proximal (eng. RM model with proximity constraint) (Merrill ~i Grofman, 1997: p. 33). Acest model este matematic echivalent cu modelul mixt propus de Rabinowitz ~i Macdonald (1989) ~i cu modelul Iversen ( 1994), insa formularea sa difera, pentru a fi integrabil in modelul mai general, unificat, propus de Merrill ~i Grofman. Expresia matematica a acestui model intermediar este ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 179 I 178 MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU U(v,c) = 2(1- fl) L" v c 1 1- 1=1 " /JI(v, -ci) 2 l=I Observam ca ~i aici avem un parametru, fJ , ce poate lua dr fJ = 0, pozi\ia candidatului pe dimensiunea i, t.111\ele de la punctul neutru la pozitiile votantului, respectiv candldatului, iar q. I partea dreapta a funqiei este egalii cu 0, iar modelul se transform•\ Merrill /J =1, partea stan ga a funcFei este egalii cu 0, iar modelul se transformii in modelul clasic al proximitaW ce utilizeaza distanfa euclidianii patratica (vezi sec\iunea 3.3). Modelul Rabinowitz-Macdonald constrans proximal este a~adar o generalizare a modelului direcponal Rabinowitz- Macdonald ~i modelului proximita\ii clasic, ce poate fi amendal f3 ~i d reprezintii parametrii ce pot lua valori pe l11lervalul (0,1). Combinand valorile diferi\ilor parametri, putem asemenea valori pe intervalul (0,1). in acest model, daca. in modelul directional clasic267, in timp ce daca Iv I ~i IC I reprezintii dis- 011Stata faptuJ ca tOate Cele 4 modeJe integrate in propunerea Jui ~i Grofman sunt de fapt doar cazuri speciale ale acestui model general. A~adar, daca /3=1 ~i d = 1, modelul unificat /3 =0 ~i q =0 , modelul 11n ificat este redus la modelul Matthews, dacii /3 = 0 ~i q = 1 , ('Ste redus la modelul proximitii\ii, dacii modelul unificat este redus la modelul Rabinowitz-Macdonald ~i dacii fJ = 0 ~i d <] 268 , modelul unificat este redus la modelul c;rofman (Merrill ~i Grofman, 1997: p. 30-34). pentru a include ~i rata de discow1t din cadrul modelului Grofman prin ata~area unui parametru d pozitiei candida\ilor in componenta de proximitate a acestui model. Combinand cele doua modele descrise aici, ob\jnem modelul Merrill-Grofman, cu expresia: 4.3.3. Modelul Adams-Merrill-Grofman Dacii in seqiunea precedenta am aratat cum modelul Merrill( ; rofman vizeazii unificarea celor mai importante modele din domen iul analizei spatiale a competi\iei electorale, in aceasta sectiune vom prezenta un model ce vizeaza realizarea unui pas suplimentar, anume unificarea literaturii referitoare la competitia electoralii in ansamblu, prin construirea unui model ce con~ine atat elemente prezente in tradi{ia analizei spa\iale, cat ~i elemente prezente in U(v,c) este funqia de utilitate a votanlului v in cazul alegerii lui c, v1 este pozi\ia votantului pe dimensiunea i, c 1 este nnde 267 Se observa ca exista totu~i o diferenta intre modelul directional dasic ~i acest model atunci cand parametrul utilizat ia valoarea 0, anume ex:istcnta constantci 2, de la inceputul expresiei matematice. Merrill ~i Grofman utilizcaza aceasta constanta pentru a oferi o evaluare mai simpla a masurii in care func\ia are o componenta direc\ionala sau de proximitate mai puternici. Astfcl, in condi\iilc in care utilizam constanta propusa de autori, pentru orice fl > l I 2 vom putea spune ci proximitatea cantare~te mai mult in decizia votantului ~i pentru orice fJ < 1I 2 vom putea spune ca direqionalitatea cantare~le mai mull in decizia votantului. lradi\ia analizei comportamentale (eng. behavioral) a competi\iei electorale269• Miza Jui Adams et al (2005) nu este insii doar de a fn varianta ini\iala, Merrill ~i Grofman sugerau ci pentru orice 0 < d ~ I , modelul unifical devine modelul Grofman (Merrill ~i Grofman, 1997: p. 34), insa aceasla afirma\ie este eronata, din moment ce pentru d = I , rala de discount dispare. Problema este coreclala in Merrill ~i Grofman (2003: p. 46). 269 Aceasta tradi\ie nu se incadreaza in abordarea economica a comporlamentului electoral, motiv penlru care nu esle discutala pe larg in aceasta carte. Cu loate acestea, analiza comportamentala ocupa un loc important in studiul competi\iei electorale, precedand cronologic, de altfel, analiza spatiala 268 180 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL~ $1COMPORTAMENT ELECTORAL I 181 apropia douii programe de cercetare ce au operat in mod tradipo n U(v,c) = -Ia;(v; -c;)2 nal independent, datoritii valorii intrinseci a unui astfel de demcr\, i=l ci plead de la deficientele existente in teoriile actual~ cu privire l.1 competitia electoralii. Astfel, autorii cautii sii ,, reco"ncilieze teoria ~· Acesta este in continuare rafinat prin slabirea asumptiei con- practica: sii explice puzzle-ul teoretic al divergentei partizane ~i s~ lorm careia singurele consideratii incorporate de votanti in funqia identifice factorii ce afecteazii eel mai puternic gradul acestei di dl' utilitate se refera la distanta dintre votant ~i candidat. Chiar ~i vergente" (Adams et al, 2005: p. 2). Principala diferentii dintre celc ' . manand in interiorul analizei spatiale, putem considera ca existii douii traditii este situatii de autori la nivelul asumptiilor cu privirc 11 scrie de factori ce nu tin in mod necesar de politicile propuse de la modul in care aleg votantii. Aslfel, dad traditia spatialii presu· 1.1ndidati pune ca votantii sunt in cea mai mare_miisurii (sau chiar integral) l insa care influenteaza deciziile electorale ale votantilor, motivati de politicile propuse de candidati, traditia comportamen daplor, experientele de guvernare anterioare ale candidatilor etc. um ar fi aprecierea pentru caracteristicile personale ale candi- talii presupune cape langii politicile propuse de particle, votantii Aceste variabile pot fi incorporate in cadrul unui model de anali- raspund unei serii mult mai largi de consideratii, cum ar fi identi - "15 spatiala ca factori neobservabili, prin intermediul unui termen ficarea partizana, perceptia asupra mediului economic, evaluarea probabilistic, retrospectivii a activitiitii politice apartinand candidatilor ce au .1cestui termen, modelul devine detinut funqii politice, caracteristicile socio-demografice ale votantilor etc (Adams et al, 2005: p. 15). Dad aceasta este intr-adeviir principala diferenta dintre cele doua traditii insa, putem considera Xvc, ce genereazii valori aleatoare270• Prin includerea n U(v,c) = - Ia;(v; -c;) 2 + X vc i=l di ea nu este una ireconciliabila, ambele tipuri de elemente fiind Inovatia modelului Adams-Merrill-Grofman, consta insii in compatibile in cadrul unui model mai general decat cele existente. depa~irea cadrului descris pana in acest moment, ce este integral in constructia unui astfel de model, Adams et al (2005) pornesc reprezentabil in interiorul analizei spatiale. Conform autorilor, de fa un model clasic al proximitiitii, ce folose~te distanta euclidia- cxista o serie importanta de factori ce nu tin de politici.le propu- nii patratica in vederea operationalizarii functiei de utilitate pentru se de candidati insa sunt observabili, ~i ar trebui a~adar inclu~i in U(v,c) = -(v-c) • Urmatorul modelele de analizii a comportamentului alegiitorilor. Astfel, ,,unii pas realizat de autori este slabirea a~umptiei unidimensionalitatii ~i dintre ace~ti factori, cum ar fi identificarea partizana, trasiituri- includerea unui numar n de dimensiuni, impreuna cu un parame- le socio-demografice (rasa, gen, clasii, venit, educatie ~i altele) ~i tru de relevanta (eng. salience parameter), ce indica faptul ca vo- evaluarea retrospectiva a performantei partidelor, sunt specifice tantii acorda o importantii diferita dimensiunilor pe care se disputii 270 Tn general, termenii probabilistici incorpora\i in modelele de analiza spa\iala sunt construili astfel incit valorile generate sa se conformC'.1.e unor <listribupi slalislice normale. tn cazul particular al aceslui model, termenul probabilistic unneaza o dislribu[ie Gumbel (sau de lipul I) a valorilor extreme generalizata (vezi Gumbel, 1958). o singura dimensiune de politici: 2 competitia politica. In urma acestui pas, modelul se transformii in (vezi Campbell et al, 1954) ~i reprczentand principala allernaliva la aceasla in literalura din domeniul compeli\iei electorale. ALE GERE RA110NALA $1COMPORTAMENT ELECTORAL I 183 182 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU votantului. Altele, cum ar fi impresiile votantului despre candic.l.111 de-a lungul dimensiunilor ce evalueaza caracterul, cum ar fi inlr gritatea sau abilitatea de conducere, variaza nu doar intre votan\I, ci ~i intre candidap" (Adams et al, 2005: p. 20). Mai departe, ace~l1 11 sustin ca aceste caracteristici independente de politici, care sunl disponibile prin utilizarea unor instrumente de cercetare potrivitr, pot fi considerate variabile masurabile, spre deosebire de variabilclc• 4.4. Coitcluzii Reconceptualizarea functiilor de utilitate ale votantilor prin tulocuirea elementelor referitoare la distanta dintre votanti ~i canilida\i cu elemente precum directionalitatea sau intensitatea pozitillor politice a reprezentat o ruptura semnificativa fata de abordarea 1rndiFonala din analiza spa\ialii a competitiei electorale. De~i mo- dcl ul propus de Matthews (seqiunea 4.1) a avut un impact relativ aleatoare (ce pot face referire la politici, sau pot fi distincte) din modest in literatura de specialitate, modelul propus de Rabinowitz modelul de analiza spapala descris anterior (Adams et al, 2005: p. ~ i Macdonald (sec\iunea 4.2) a produs o schimbare majora a dometli ului213, reorientandu-i caracterul predominant teoretic (bazat pe ~onstructia de modele matematice) spre unul predominant empiric (bazat pe testarea ernpiricii a rnodelelor). Totodata, elaborarea modelelor alternative menFonate a permis ~i dezvoltarea ulterioara ,1 unor modele mai generale ~i decat acestea dar ~i decat modelele clasice, pr!n combinarea considera\iilor referitoare la proximitate cu elernente referitoare la direqionalitate ~i intensitate, in cadrul 20). Induderea acestui tip de consideratii in model este realizal ~ prin intermediul unui vector, ce cuprinde variabile independent<: de politici (eng. nonpolicy variables) (I j ) ~i un pararnetru de relc vantii ( bj ) pentru fiecare din aceste variabile27 1• Prin incorporarca acestui vector, obtinem formularea matematicii a modelului uni.flea/ al competifiei politice propus de autori: n m U(v,c) = - 2: a;(v; - c;)2 + Lh/j + X i=l vc j= l unor modele unificate. Cu toate acestea, modelele unificate nu au Jevenit la fel de .,populare" ca cele ale proximitiitii sau cele directi- unde U (v, c) este functia de utilitate a votantului v in cazul onale in literatura de specialitate, ultimele doua fiind in continuare alegerii Jui c, vi este pozitia votantului pe dimensiunea i, Ci este sursele principale ale dezbaterilor teoretice, empirice ~i metodo- a; este parametrul de re- logice contemporane din domeniul analizei spatiale, ce constituie pozitia candidatului pe dimensiunea i, levanta ata~at dimensiunii i, t j este o variabilii independentii de obiectul capitolului urmiitor. politici, bj este parametrul de relevanta ata~at acestei variabile, iar X vc este variabila aleatorie ce caracterizeaza factorii nemasurabili (dependenti sau independenp de politici) 272• 271 Ce fun cponeaza similar cu pararnelrul de relevan\li inLrodus penlru rnodelarea mullidirncnsionalila\ii spaµulu i de polilici. in Modelul unifical al compeli\iei polilice poale fi exlins, dupli cum arala autorii acestuia, pentru a include ~i considerapi de tipul celor inlroduse de Grofman (1985) cu privire la ajustarea pozi\iilor candida!ilor in fun\ia de ulililale a votanplor prin incorporarea ralei de discount, in mod similar cu iududerea acesleia in modelul unificat prezental in sec\iunea anlerioara a aceslui capitol. Penlru descrierea modelului extins, pe care nu o vorn realiza in aceasla carte vezi Adan1s et al (2005: p. 23-26). 2;3 Chiar dad!. aceasla schimbare nu a fost insla.nlanee. CAPITOLUL 5 Proximitate versus directionalitate , in analiza spatiala In ultimele doua capitole am prezentat pe larg douii tradipi de construqie a modelelor de analiza spaFala devenite predominantc i!l acest domeniu de cercetare, anume cea clasica sau, alternativ Jenumita, a proximitiifii ~i cea direcfionalii. Despre prima dintre .1cestea se poate spune ca a reprezentat de altfel singura traditie de cercetare relevanta din cadrul analizei spatiale in pr\mii 30 de an i dupa aparitia lucrarii fondatoare a lui Downs ([1957], 2009). f n aceasta perioada cercetarea realizatii in cadrul analizei spatiale a avut un caracter mai degraba teoretic, autorii din domeniu concentrandu-se asupra reconstruqiei matematice a modelelor dezvoltate anterior, i ntr-o masura considerabila prin modificarea incrementala a asumptiilor teoretice ce le fundamentau274 • Aparitia modelului directional propus de Rabinowitz ~i Macdonald (1989) schimba insa in mod fundamental natura cercetarilo r realizate in cadrul analizei spatiale, mutand punctul focal al autorilor din domeniu din zona teoreticii spre zona empirica. Mai exact, accentul cade asupra testarii prediqiilor celor doua modele prin obtinerea 274 In cea mai mare parte, pentru a selecta asump\ii mai pu\in simplilicatoare. 186 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU ~i analizarea dovezilor empirice a dovezilor experimentale). (~i AlEGERE RAJIONALA ~ I COMPORTAMENT ELECTORALI 187 intr-o masura mult mai redusa 5.1. Aspecte teoretice . 5.1.1. Problema incadrarii teoretice In acest capitol viziirn realizarea unei prezentari comparative ale modelelor proximitatii ~i modelelor direqionale275, oferind astfel o imagine asupra principalelor puncte de convergenta ~i di vergenta ale acestora, dar ~i o imagine de ansamblu asupra analizei spatiale a competitiei electorale ~i dezvoltarilor contemporane ale domeniului. In prima parte a capitolului discutam o serie de pro- bleme teoretice ce apar in caracterizarea celor doua modele, mai exact dad (I) aceslea sunt incadrabile in leoria alegerii rationale ~i Dupa cum am mentionat in cateva randuri in cadrul acestui volum, abordarea comportamentului electoral ~i a competitiei eleclorale pe care o descriem aid este incadrabila in teoria alegerii ra\ionale276. In aceste conditii, ridicarea unei probleme de incadrare 1coretica a modelelor discutate in ultimele doua capitole poate piirca oarecum contraintuitiva. Mai mult, aceasta aparenta se amplifi ca dad ne amintim asumptiile utilizate in modelul clasic downsian (vezi seqiunea 3.2.1), explicit construite in cadrul. abordarii (2) difera in privinta gradului de falsificabilitate. Continuam cu o discutie privind prediqiile teoretice furnizate cu privire la func- cconomice a competitiei politice. Pentru a analiza daca tiile de utilitate ale votantilor, ierarhizarea preferintelor acestora lc modele ale proxirnitatii, precum ~i dinamica ideologica a parlidelor. In cea de-a doua parle a capi- tolului oferim o sinteza a studiilor ce vizeaza testarea empiricii ~i incadrabile in I rei acela~i ~i ~i celelal- modelele directionale, sunt program de cercetare, vom porni de la cele principii aflate in nucleul sau: ( 1) principiul individualismului ex-perimentala a modelelor proximitatii ~i direqionale ~i prezen- metodologic, (2) principiul deductivitatii ~i (3) principiul maximi- In cele din urma, in ultima ziirii utilitatii (Ungureanu, 2014a: p. 14-20). Principiul individu- parte a capitolului urmarim o serie de probleme metodologice ce alismului metodologic este asumat atat de modelele proximitatii, determina unele dintre divergentele sesizate in testarea modelelor, cat tam principalele rezultate obtinute. anume problema operationalizarii distantei, problema comparati- ~i de modelele direqionale, din moment ce toate urmaresc sa construiascii explicatii penfru fenomene politice (e.g. competitia problema localizarii can- clectorala sau dinamica ideologica a partidelor), prin includerea didatilor in spatiul politic, ~i aratam in ce mod optiunile metodo- indivizilor (in calitate de votanti sau de candidati) in explanans277• logice privind aceste probleme contribuie la obtinerea anumitor rezultate. Principiul deductivitatii este de asemenea asumat de ambele cate- ilor interpersonale sau intrapersonale ~i gorii de modele, din moment ce acestea cauta sa ofere explicatii generale pornind de la asumptii omogene cu privire la funqiile de utilitate ale votantilor. Dad ~i principiul maximiziirii utilitatii este prezent in ambele tipuri de modele vom putea concluziona a~a­ dar ca ambele pot fi incadrate in traditia teoriei alegerii rationale. Men 111•onam • l o l oda ta" ca, • •m concordan ta• cu melo da conventionala prezenla in lileralura de specialitale, vom considera in general versiuni sirnplliicate a.le mode.lului proximitapi ~i versiunea Rabinowitz-Macdonald a rnodelului direcponal. 275 276 A~a cum afirmam ~i in introducerea aceslui volum, in\elegem no\iunile de teoria alegerii rafionale ~i economia neoclasicil ca fiind echivalenle. in Explanans-ul este alcatuit din mul\iffiea elementelor ce caula sa explice un fenomen, iar explanandum-ul este reprezentat de fen omenul explicat. 188 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATION ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 189 In cazul modelului downsian, dupii cum mentionam ~i mai \II I tW11s ian (Downs, (1957], 2009: p. 64), cat ~i ca ace~tia sa fie ,,rati- nu consideriim cii respectarea acestui principiu este controvcr '"' ,, 11 Downs afirmii explicit cii indivizii maximizeazii utilitatea (Down 1111 111odelul Wittman. Modelele proxi mitatii sunt a~adar incadra- [ 1957], 2009: p. 37), votul lor reflectand acest .tip de comportanwnt l•lli• In acest program de cercetare ~i din perspectiva principiului In acela~i limp, candidatii vizeazii maximizarea utilitatii prin h• r111~i mizarii :d trui~ti-instrumentali"280, cum ar putea fi construiti indivizii utilitatii. neficiile ob\inute in cazul ocupiirii unei functii politice, alegtrtl• Tn ceea ce prive~te incadrarea modelului directional, literatu- fiind folosite in mod instrumental pentru atingerea acestui s~ 111 ' 1 din domeniul analizei spatiale nu ofera o discutie sistemalica a (Downs, [1957], 2009: p. 64-67). Majoritatea modelelor ce urmc.11,\ 11 1·stei probleme. Totu~i, unii autori au formulat o serie de puncte tradi\ia downsianii pastreaza intact setul de asump\ii referitor tl1• vcdere asupra incadrarii teoretice a acestuia (cu caracter margi- 111 maximizarea utilita\ii. Cu toate acestea, se poate ridica o problcmA 11.11 in propriile lucrari). Todosijevic (2005), spre exemplu, sustine referitoare la modelele discutate in sectiunea 3.3.4 (spre exempl11 1.l ,, modelul proximitatii reflecta o ab ordare rationala, i.e. instru- de•• 111t•ntalii, asupra evaluarii partidelor, iar modelul directional se ocupa funqii politice ci de a promova un anume set de politici. J.•1 u mce ntreaza pe valoarea simbolidi a pozitiilor de pe dimensiuni" randul Sau, promovarea anumitor poJitici poate fi. realizata atat pie ('l'odosijevic, 2005: p. 123). 0 alta afi rmatie conlrapune modelul cand de la considera\ji egoiste278 cat ~i de la consideratii altruiste 1l'I d1req ional perspectivei de tip alegere rationalii, in care ,,alegeri- in cazul in care politicile sunl construile in baza unei motivap1 il· sunt derivate in urma maximizarii funqiilor de utilitate indi- altruiste, se poate formula un argument potrivit caruia candida\ir vid uale ale votantilor" (Henning et al, 2007: p. 118), considerand nu ar maximiza propria utilitate, cata vreme deciziile lor vizeaz~ 1, cre~terea bunastarii altor indivizi. Consideram cii acest argument in Leoria psih~logidi, i.e. alegerile partidelor de dilre votanti sunt se sprijinii insa pe o confuzie intre o definitie formalii. a ra\ionali determinate de raspunsurile emotionale ale votantilor la simbo- tiitii, ce nu are continut substantial, ~i o definitie opera/ionalii, cc luri cum ar fi pozitiile ocupate pe anumite dimensiuni de politici" specifica continutul funqiei de utilitate (Ungureanu, 2011: p. 22). (Henni ng et al, 2007: p. 118). Pe de alta parte, exista ~i autori care Astfel, includerea unor informatii cu privire la bunastarea altor in- incadreazii modelul directional in mod explicit in traditia aborda- modelul Wittman), care asumii cii scopul partidelor nu este divizi in propria funqie de utilitate face parte din cea de-a doua categorie ~i este independentii de ideea de maximizare a utilitatii. Teoria alegerii rationale permite insa atat ca indivizii sa fie ,,rational-egoi~ti-instrumentali': cum este cazul spre exemplu in modelul modelul directional este ,,derivat din modelele cognitive folosite ri i economiei neoclasice. Westholm (1997) spre exemplu afirma ca atat modelele proximitii!ii cat ~i cele direqionale sunt ,,modele de tip alegere rationala, in sensul in care preferintele partidelor sunt raspunsuri rationale la pozitiile politice adoptate de votanti ~i particle" (Westholm, 1997: p. 867). De asemenea, Fazekas ~i Meder 278 Sp:e exemplu, in sprijinul unui anumil grup de inlerese care !inan\eaza campama eleclorala a candidatului. 279 Spre exemplu, dorin\a de a promova egalitalea de oporlunilale la _nivelul sislemului educational, Iara a obµne vreun beneiiciu personal. _ (20 13) considerii ca ambele tipuri de modele adopta o perspectiva 280 Vezi Ungureanu (2014a: p. 17-18) penlru o discu\ie mai larga a aceslei d islinc\ii. I 190 MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 191 similarii, deoarece preferintele votantilor pentru particle sunt re 11rgumentul lui Fazekas ~i Meder (2013) este insuficient de puternic prezentabile prin intermediul functiilor de utilitate. In continuarr dcoarece reprezentarea preferinteior electorale prin intermediul vom incerca sii discutiim succint aceastii problemii, argumentan<l lunctiilor de utilitate nu implica in mod automat un comporta- ca plasarea modelului directional in cadrul teoriei alegerii rationale ment maximizator, alegiitorul putand sii i~i construiasca o ierarhie este legitimii., dar cii argumentele Jui Westholm ( 1997) ~i Fazekas ~· In baza functiei de utilitate Meder (2013) pentru care modelul directional ar trebui inclus in acest program de cercetare sunt insuficient de cuprinziitoare. dc~i ~i un criteriu non-maxirnizator. I?ar, din argumentul lui Fazekas ~i Meder (2013) rezultii ca acest lucru ar fi posibil, un asemenea comportament ar fi incompatibil Todosijevic (2005) ~i Henning et al (2007) identificii in mod corect riidiicinile modelului directional in simbolica politicii, o fundame.ntare asumatii, de altfel, explicit de Rabinowitz ~i Macdonald (1989: p. 94). Concluzia potrivit careia aceastii idee ar sugera o incompatibilitate intre modelul directional ~i teoria alegerii rationale rn rationalitatea, in sensul folosit in economia neoclasicii. Concluzionand aceastii sectiune, vom considera a~adar ca atat modelele bazate pe proximitate cat ~i cele bazate pe direqionalitate sunt incadrabile in teoria alegerii rationale, respectand principiile rnetodologice fundamentale ale acestui program de cercetare. este insii nejustificatii, deoarece perceptia simbolica/afectivii a problemelor politice nu eliminii rolul functiilor de utilitate din model, ci oferii o interpretare matematicii particularii a aceslora. Poate fi 5.1.2. Problema falsificabilitatii argumentat, a~adar, ca principiul maximiziirii utilitiitii este asumat Criticile aduse de Westholm (1997), (2001) fac parte din ceea de modelul directional, din moment ce functiile de utilitate ale in- ce este probabil cea mai comprehensivii -~i influentii tentativii de divizilor genereazii o anumitii ierarhie a preferintelor pentru vo- respingere a modelului directional forn'mlatii panii in momentul tanti, iar ace~tia votezii alternativa plasatii eel mai sus in ierarhie • aparitiei acestui volum. Aceasta se sprijinii pe douii argumente Mai mult, candidatii se poziponeazii in spapul politic astfel ln.dt principale, unul de ordin teoretic iar eel de-al doilea de ordin empi- 281 sa maximizeze o functie proprie de utilitate, aceasta asumptie fi- ric, determinante potrivit lui Westholm pentru stabilirea gradului ind necesara pentru a putea face predictii cu privire la pozitionarea de succes al unei teorii. Argumentele sunt: (1) teoria directionalii candidatilor pe dimensiunile de politici. Motivul pentru care sus- este mai putin falsificabilii decat teoria proximitatii ~i (2) teoda di- tinem ca argumentul lui Westholm este insuficient de cuprinziitor rectionalii este mai putin compatibilii cu <lovezile empirice decat este acela ca ignorii problema maximiziirii utilitiitii votantilor, refe- Leoria proximitiilii (Westholm, 1997: P- 865). rindu-se doar la ace~tia din urmii.282 • De asemenea, consideriim ca vom aborda prima critica, urmiitoarele doua subcapitole (5.2 ~i 5.3) 23 ' Presupunind di nu apeleaz.3 la vot strategic. Dupa cum aratam in capitolul 6 ~i votul strategic esle incadrabil in abordarea economidi neoclasici. 232 Cu toate acestea, chiar ~i un model ce asuma principiul maxirnizarii ulilila\ii d oar in privin\a candida\ilor ar pulea Ii incadrabil in programul de cercetare disculal aid, insa in acesl caz modelul ar 6 doar unul local, nu general. . In aceaslii seqiun·e fiind dedicate numeroaselor testari empirice ~i divergentelor de naturii metodologica existente in analiza spapala. Notiunea de falsi.ficabilitate este introdusii de Popper ([1934], 1981) ca un criteriu de rezolvare a problemei demarcarii, i.e. trasarea unei distinqii intre ~tiinte!e ce au continut empiric pe de o 'ii J 192 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 193 parte ~i ~tiintele fara continut empiric (e.g. matematica, logica) im tlvem posibilitatea de a ajusta elemente componente ale acestuia preuna cu sistemele metafizice pe de cealalta parte (Popper, (1934 J, pentru aforfa oricare din cele doua evenimente, i.e. (1) 'x voteaza 1981: p. 78). 0 teorie este falsificabila, in sens popperian, atunci A' ~ i (2) 'x voteaza B', sa se incadreze in predictiile modelului. Sa dl.nd predictiile ei teoretice pot fi contrazise prin dovezi empiri presupunem ca evenimentul (1) are Joe. Atunci sustinatorul mo- ce283 • Problema falsificabilitatii284, considera Westholm, apare pen delului directional va putea afirma ca acest eveniment a fost prezis tru modelul direqional ca o consecinta negativa a introducerii prin intermediul modelului, folosind functia de penalizare propusa 285 Specific, cele doua ele <le Macdonald et al (1991, p. 1112) cu o raza a regiunii de respon - mente discutate critic in sectiunea 4.2.5, i.e. raza regiunii de res sabilitate r = 3 286• Daca evenimentul (2) se intampla insa, sustina- ponsabilitate ~i modalitatea de calcul a functiei de penalizare, sun! lorul modelului va putea pretinde di acesta a fost prezis prin inter- cele care reduc semnificativ gradul de falsificabilitate a modelului mediul modelului, utilizand o regiune de responsabilitate avea o directional, deoarece acestea pot fi manipulate astfel indl.t predic- raza r tiile teoretice oferite sa fie corecte in marea majoritate a cazurilor. Ii tinuta constanta ~i functia de penalizare poate fi ajustata pentru Pentru exemplificare, sa consideram ca avem un singur ~otant, x, a produce rezultatele dorite, sau ambele pot fi ajustate simultan. ~i doua particle politice, A ~i B. Utilizand o singura dimensiune po- orice caz insa, aceasta posibilitate de manipulare ex post a mecanis- 1itica, numerotata de la {-5} la {5}, sa presupunem ca x este in po- mului predictiv, pentru a face practic orice eveniment compatibil zitia 2, A in pozitia 3, iar B in pozitia 5. Daca utilizam un model al cu modelul, este conform lui Westholm o trasaturii fundamental proximitatii, indiferent de modul in care operaponalizam distanta, negativa a modelului directional complet, ce nu caracterizeaza nici predictia obtinuta este ca x il va vota pe A, din moment ce acesta modelele proximitatii ~i nici modelul directional redus. notiunii de regiune de responsabilitate • = 4.5 287• Alternativ, raza regiunii de responsabilitate poate Yn este mai apropiat. Evenimentul 'x voteaza B' este a~adar in mul- Din pacate, autorii modelului directional nu ofera o replica seri- In cazul in care oasa acestei critici. Ei pretind ca se adreseaza criticii in Macdonald acest eveniment are loc, vom considera ca predictia nu a fost con- et al (1998: p. 678-680), insa riispunsul pare ne~atisfacator deoarece firmata in acest caz. Atunci dl.nd folosim modelul directional insa, confunda conceptul de falsificabilitate (o proprietate logidi interna timea falsificatorilor potentiali, care este nevida. 28 Intr-o definitie mai tehnica, Popper afirma ca o teorie este falsificabila atunci cand aceasta ,,imparte univoc clasa tuturor enunturilor de baza posibile in doua <lase nevide: in clasa celor cu care este in contradiqie, pe care le interzice - o nurnim clasa falsificatorilor potentiali ai teoriei - ~i in clasa celor cu care nu este in contradictie, pe care le 'permile'. Sau mai pe scnrt: o teorie este falsificabila daca dasa falsificatorilor ei potentiali nu este vida' (Popper, [1934], 1981: p. 11 7). 284 Care este intepretata de Weslholm ca fiind una de grad, nu de categorie. 285 De altfel, acesta afirma ca nu exista diferente semnificative in privinta gradului de falsificabilitate inlre modelul directional redus ~i modelele clasice ale proximitatii (Westholm, 1997: p. 867). a unei teorii) cu eel de falsificare a unei teorii (ce se referii la gra- } dul de compatibilitate cu dovezile empirice) (Westholm, 2001: p. 441) 288• Macdonald et al incearca sa arate ca (I) teoria directionala Daca r = 3,rezultadi U(x,A)=6iar U(x,B)=l0-3·2=4. Daca r = 4.5 , rezulta ca U(x,A) = 6 iar U(x,B) = 10 - 4.5·0.5 = 7.75 288 Popper avertiza impotriva acestei confuzii: ,,trebuie distins clar intre falsificabilitate ~i falsificare. Am inlrodus falsificabilitalea numai drept crileriu al caracterului empiric al unui sistem de enunturi. Reguli speciale vor determina in ce condi!ii Lrebuie consid erat un sistem ca falsificat" (Popper, [1934], 1981: p. 117). 286 287 194 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAIJ $1 COMPORTAMENT ELECTORAL I 195 ofera prediqii pentru ,,fapte noi': (2) ci este capabila sa explice sue uti lizate pentru a arata modul in care predic\iile formulate prin in- cesul teoriei anterioare ~i (3) ci eel putin o parle din continutul em - !l'rmediul modelului directional difera fata de cele formulate prin piric produs de noua teorie este coroborat. In orice caz insa, aces 1n termediul unui model standard al proximitatii: (1) forma funqiei tea nu solup.oneazii in nici un fel problema falsificabilitap.i289, iar in de utilitate a votantilor, (2) preferintele electorale, (3) strategiile par- raspunsul la replica lui Westholm, Macdonald et al (2001) renunta ti<lelor (de convergenta sau divergenta). In continuare vom folosi complet la orice discup.e despre ea. Merita totu~i sa mentioniim, urmandu-1 pe Westholm (1997: p. 867) ci aplicarea unei regiunii de responsabilitate universale diminueaza problema falsificabilita\ii, deoarece aceasta nu poate fi manipulata pentru fiecare individ in parte, insa ea persista chiar ~i in aceste conditii. Totodata, Macdonald et al (200 I: p. 496) afirma ca de~i flexibilitatea regiunii de responsabilitate permite intr-adevar modificiiri ad hoc cu sco- cxemple simplificate (de tipul celor utilizate in capitolul precedent) pentru a ilustra intr-o maniera comparata predictiile modelelor ~i pentru a oferi cititorului o descriere cat mai accesibila a acestora. V9m incepe cu forma funqiei de utilitate a volantilor. Sa presupunem ca avem o singura dimensiune politici pe care se desra~oara competitia politica, ~i un singur votant: x. Utilizand aceea~i scala de pul de a imbunatati compatibilitatea dintre predictiile modelului ~i la {-5} la {5} ca in capitolul precedent, sa presupunem ca x se pozi- dovezile empirice, ei nu au apelat niciodata la aceasta trasatura290• tioneaza in punctul {1}. Consideram, de asemenea, ca partidele pot Cu toate acestea, din perspectiva gradului de falsificabilitate a teo- ocupa oricare din pozitiile cuprinse intre {-5} ~i {5}. Atunci formele riilor, modelele proximitatii par a avea un avantaj in fata modelului funqiilor de utilitate construite prin fiecare dintre modele vor avea directional complet. forma descrisa in Fig. 5.1. 5.1.3. Prediqii teoretice comparate Introducerea modelului directional in analiza spatiala a re- Fig. 5.1. Funqia de utilitate a unui votant moderat conform modelului proximitatii ~i rnodelului direqional prezentat un punct de cotitura pentru cercetarea din domeniu. Motivap.a acestei schimbiiri de or.ienlare nu consla atat in faplul ca el pleaca de la asumptii diferite despre modul in care votantii in\eleg ~i evalueazii d.mpul politic, ci mai curand in faptul ca prediqiile teoretice pe care modelul le ofera sunt fundamental diferite din mai multe puncte de vedere fata de majoritatea prediqiilor clasice. Merrill ~i .) / -5 / Grofman (2003: p. 32) identifici trei astfel de dimensiuni ce pot fi Dupa cum observa de ahfel ~i Westholrn (200 1: p. 441). Weslholrn (1997: p. 881) susµne insa conlrariul, un exemplu concrel fiind reprezentat de analiza din Rabinowitz et al (1991 ). Mai mull, faptul ca auLorii nu apeleazii la aceasla caracteristica nu climina problema existentei sale. / / 289 / 290 / / / 4 196 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL J 197 Mai exact, daca utilizam un model standard al prox:imitatii291 , partid extremist de catre un votant extremist (caz in care functia forma functiei de utilitate a Jui x este reprezentatii de linia continua, de utilitate cre~te in continuare pe masura ce partidul se apropie de atingandu-~i ext rema, dar intr-un ritm atenuat) monoton ~i varful in dreptul pozitiei ocupata de x ~i descrescand simetric pe masurii ce punctele se indeparteaza de vo- ~i neaplicarea acestei pedepse (caz in care funqia de utilitate cre~te in acela~i ritm) 294• tant. Daca utiliziirn modelul directional insa, forma functiei de utilitate este reprezentata de linia punctata, atingandu-~i varful in punc- Fig. 5.2. Funqia de utilitareaunui votant extremist conform modelului proximita!ii ~i modelului direqional tul a.flat pe granita regiunii de responsabilitate, pe care ii consideram aici ca fiind {4} ~i descrescand mono ton (dar nu neaparat siinetric) la stanga ~i dreapta acestui punct. Observam a~adar ca funqiile de utilitate ale aceluia~i votant, plasat in acela~i punct, au un aspect foarte diferit in functie de modelul de analiza spatiala pe care ii utilizam292• Jn Figura 5.2 introducem un alt votant, y, plasat in pozitia {5}. Acesta poate fi a~adar considerat un votant extremist293 , spre deo- sebire de x care poate fi mai degraba considerat moderat. Din nou, linia continua reprezinta functia de utilitate construita in baza modelului proximitatii, in timp ce linia punctata o reprezinta pe cea construita in baza modelului directional. Observam de asemenea, ca desenul conpne ~i o linie punctata mai sub\ire, ce se desparte de linia principala in punctul {4}, porn ind de la granita regiunii de In orice mod am operationaliza funcpa de utilitate a votanplor responsabilitate. Aceasta triisatura este introdusa pentru a ilustra extremi~ti diferenta dintre aplicarea penalizarii pentru iresponsabilitate unui conform modelului directional, insa, vom observa ca cele doua functii sunt mult mai asemanatoare decat in cazul votan- 291 Opera\jonalizat aici utilizand distan\a euclidiana patratica. Daca am fi indus ~i modelul Matthews in aceasta figura an1 fi observat ca funqia de utilitate descrisa de acesta ar fi avut de asemenea o forma diferita, anume o linie orizontala paralela cu abscisa, cu 0 reprezentand un punct de discontinuitate de prima spe\a (i.e. un punct unde funqia nu este continua, dar are limite laterale). 293 No\junea de ,,extremism" in acest context nu are in mod necesar un caracter negativ. Spre exemplu, daca dimensiunea in discuµ e ar fi. una economica, un votant extremist de dreapta ar refiecta un punct de vedere asocial tr'!di\ional cu o perspecliva libertariana. ~ad ar, extremismul nu se refera aici in mod obligatoriu !a tipul de ideologii ,,moniste" sau ,,cu dominanta [... ] antielica" (Miroiu, 2012: p. 32)., e.g. comunismul, fascismul, fundamentalismul religios. 1ului moderat295 • Aceasta caracteristid este una interesanta, deoa- 292 rece sugereazii cape masura ce distributia votantilor va fi mai polarizata, diferentele predictive dintre modelul proximitatii ~i modelul directional vor fi mai recluse. 294 Construc\_ia modelului direqional implica mai degraba primul caz, insa dupa cum observa Weslholm (1997: p. 872), aceasla interpretare pare nejuslificata. 9 i s Este posibil chiar, in func\,ie de modul ln care opera\ionaliza distan\a in modelul proximita\ii ca ce\e doua funqii sa se 's upapuna. Tn exemplele oferite aici nu suntem insa inleresa\i de valorile exacte pe care funq iile le iau in fiecare din acesle puncle, ci doar de forma acestora. ~ I r ' r, ' 198 IMIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 199 Cunoscand formele functiilor de utilitate ale votantilor, putem face predictii cu privire la ierarhia preferintelor individuale. Pentru a ilustra modul in care predictiile de acest tip difera in functie de modelul utilizat, sa consideram un caz simplu, ce implica o singura dimensiune de politici, trei votanti: x, y ~i z ~i doua particle: A ~i B, descris in Fig. 5.3. UAx,A) = xA - r = ( - 3) ·(- 4) - 0=12 298• Utilizand aceca~i formula vom obtine UP(x,B) = -4~i UAx,B)=3. In cele din urma, comparand UP(x,A)cu UP(x,B) putem delermina care este ierarhia preferintelor lui x conform modelului proximitatii, iar comparand UAx, A) cu UAx, B) putem determina care este ierarhia preferintelor Jui x potrivit modelului directional, Avand in vedere faptul ca UP (x, A)= - 1 ~i Fig. 5.3. lerarhii ale preferin\elor conform modelului proximita\ii ~i modelului direqional ''' A: B ' :' • -5 x y • -3• -2 '' ' -4: • • -1 I I I I I I I I ot U/ x,B) = - 4, rezulta caUP(x,A) > Up(x,B) . De asemenea, din moment ce UAx,A)=12 ~i UAx,B)=3,rezultaca '' ' z •1 •2 I I •3 '' '' •:4'' UAx, A)> UAx, B) . Ambele modele indica a~adar faptul ca votantul x prefera partidul A in dauna partidului B. •5 ' r Utilizand aceea~i procedura pentru ceilalti doi votanti, obtinem Up(y,A) = -4 ' UD(y,B) = -1 , UAy,A) = 8, Ud(y,B) = 2 > UP(z,A) =-25 ,U/z,B) = - 4, Ud(z,A) = - 4 ~iUd(z,B) = - 1. UP(y,A) < UP(y,B) , UAy,A) > Ud(y,B) , UP( z,A) <UP (z,B) ~i UAz,A)<Ud(z,B). Astfel, putem A~adar, Din figura de mai sus reiese ca votantul x este pozitionat la {-3}, observa ca VOtantul Z, in mod similar lui X, Va prefera acela~i par- votantul y la {-2}, votantul z la {l}, partidul A la {-4}, iar partidul tid (de aceasta data B) indiferent de modelul de analiza spatiala B la {-1}. Pentru a determina ierarhiile preferintelor fiedrui votant, calculam utilitatea obtinuta in cazul alegerii fiedruia dintre utilizat. Cu toate acestea, in cazul lui y modelul utilizat are un rol candidati ~i compar~m aceste utilitati intre ele, pentru fi.ecare dintre modele. Astfel, daca x utilizeaza o funqie de utilitate specifid unui model standard al proximitatii 296 pentru evaluarea partidu2 decisiv, deoarece acesta il prefera pe B lui A in cazul in care ierarhia preferintelor este construita conform· modelului proximita\ii, insa 11prefera pe A lui Bin cazul in care ierarhia preferintelor este con- struita conform modelului direqional. Sintetizand informatiile prezentate in aceasta seqiune, putem lui A, obtinem UP(x, A)=-(x-A) = -[-3-(-4)]2 =-1 , in timp ce dad acesta utilizeaza o functie de utilitate specifica observa ca cele doua modele de analiza spatiala construiesc diferit modelului directionaF97 pentru evaluarea partidului A obtinem functiile de utilitate ale votantilor, de~i in uncle cazuri (vezi Fig. Varn opera\ionaliza dislan\a dinlre volanl ~i candidat sub fo.rma disLan\ei eudidiene palratice. 297 Dupa cum observam din Fig. 5.3, funqia de penalizare esle irelevanta in acesl caz deoarece nici unul dintre parlide nu iese din regiunea d e responsabilitate. 296 5.2) acestea pot fi similare. De asemenea, modelele ofera prediqii cu privire la ierarhia preferintelor votantilor ce difera in unele cazuri (vezi votantul yin exemplul anterior) 298 ~i sunt similare in altele Ve.zi capitolele 3 ~ i 4 pentru explicarea acestor formu.le matematice. 200 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VDLACU, ANDRA ROESCU (vezi votantii x ~i z ALEGERE RATIONAL~ ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 201 in exemplul anterior). Cunoscand aceste in 5.2. Comparatie empirica formatii putem continua cu analizarea modului in care partidclr raspund preferintelor individizilor prin pozitionarile acestora In spaµul politfcilor. Astfel, in exemplul descris mai sus, putem spunr ca partidul A este pozitionat optim in cazul in care votantii prefc ra conform modelului directional, deoarece obpne doua din cclr trei voturi, dar ca partidul B este pozitionat optim in cazul in carr votantii prefera conform modelului proximitaµi. Daca primul ca1 Modelele de analiza spatiala fac parte din ceea ce in sens larg am pulea numi teorie politica pozitiva299• Astfel, un criteriu minimal (111cntionat ~i de Westholm, 1997: p. 865) pentru a discrimina intre doua ipoteze concurente este prin studierea gradului de compatibilll.1te cu faptele observabile. Acest tip de cercetare ~tiintifid, con1 rn lrat pe testarea empirica a celor doua modele a dominat campul este adevarat, i.e. modelul directional surprinde mai bine modul 1111:1lizei spatiale in ultimele doua decenii, inlocuind constructia ~i in care votantii i~i conslruiesc preferintele, atunci B ar trebui sa st• 1,lfinarea de modele ca metoda principala de dezvoltare a abordarii. deplaseze spatial fie in acela~i punct cu A, fie dincolo de grani\.1 regiunii de responsabilitate, in cazul in care penalizarea ar putea h Prima analiza comparativa de acest tip este realizata chiar de lt.1 hinowitz ~i Macdonald (1989) in articolul fonda tor al modelu- estimata de catre B ~i ar fi suficient de redusa. Astfel, B ar trebui s,\ 1111 direcponal. Ace~tia analizeaza preferintele electorale ale indi - devina mai radical in pozitionarea sa pentru a-~i cre~te ~ansele dr a ca~tiga alegerile. Dad eel de-al doilea caz este adevarat insa, par v11 ilor pentru o serie de candidati la pre~edintia SUA (in numar tlr I I) utilizand date a le National Election Study din perioada tidul A ar trebui sa se deplaseze astfel incat sa captureze votantul 11172, median, care in acest caz este y. Deplasarea lui A spre pozitia lui y, ce ar fi urmata de o deplasare a lui B spre aceea~i pozitie, ar reprc zenta o moderare a politicilor lui A, directia fiind dinspre extremn stanga spre centru. De~i exemplul oferit reprezinta o situaµe sim .! 111 11,\11d \'111 1976, 1980 ~i 1984. Rezultatele obtinute in acest prim stu- sunt, desigur, in favoarea modelului directional, autorii susti- ca in 10 din 11 cazuri modelul directional explid mai bine ia\ia variabilei dependente. Este important sa precizam doua t~pcc te, ce vor fi in cea mai mare parte valabile ~i pentru articole- ideologica a partidelor, enuntate in capitolele 3 ~i 4, ce sugereaza c;\ lt· pc care le vom discuta in continuare. In primul.rand, variabila tl1·pcnden ta studiata in aceasta cercetare nu este reprezentata de modelul directional ofera stimulente pentru o competitie politid 11 lq.~e rea efectiva a votantilor, ci de evaluarea candidatilor de ditre centrifuga, in care partidele nu ocupa centrul ideologic, ci se de v111anp300 • In alte cercetari, variabila dependenta este reprezentata ilr 1erarhia preferintelor generata de aceasta evaluare301 302• In eel plificata, el surprinde concluziile generale cu privire la dinamic11 plaseaza spre pozitii mai radicale (de~i evita zonele extremiste ak spatiului politic), in timp ce modelele proximitatii ofera stimulenlc pentru ocuparea centrului ideologic, eel putin de dtre o parte din competitorii politici. ""' Conslrastand cu leoria politici norrnaliv-a, in care pulem incadra spre uplu filosofia ~i elica polilici. 00 ' Vezi Macdonald et al (1995: p. 475-476} ~ Westholm (1997: p. 870} 1•1 111 ru o serie de argumenle in sprijinul ulilizarii evaluarilor in dauna votului. '°' Penlru o discuµe mai arnpla asupra diferen\ei dintre cele doua lipuri 111 v.1riabile vezi secpunea 5.3.2 a acestui capitol. 02 ' Prima calegorie de modele i~i propune sa lesleze masura in care gradul iii .1propiere/ala~amenl fa\a de fiecare parlid, dedaral de votanl in cheslionar, 1 •n ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 203 202 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU mai bune decat modelul directional pentru modul in care vota ntii de-al doilea rand, variabilele independente din modelele statistice sunt construite pornind (1) de la o anumita operationalizare evalueaza sau prefera competitorii politici. Mai mull decal atat, a distantei (pentru modelele proximitatii) ~i (2) de la produsul scalar impreuna cu o anumita operationalizare a razei regiunii de Macdonald et al (1991) pentru a arata ca modelul proximitatii Westholm ( 1997) utilizeaza exact acelea~i set de date folosite de responsabilitate/ functiei de penalizare (pentru modelele directionale), insa in multe dintre cazuri sunt utilizate ~i variabile de explica mai bine evaluarile candidatilor de catre votanti, iar Lewis control, pe care nu le vom detalia de la caz la caz. A doua analiza 0 altii serie de studii304 extinde confuzia pe care cititorii probabil empirica de referinta in domeniu este realizata de Macdonald et al (1991), extinzand bazinul de aplicare de la sistemul biparti- o vor resimti in acest punct cu privire la evaluarea comparata prin dist american Ia eel multipartidist, prin studierea alegerilor din degraba favorabile modelului directional, in contrast cu studiile Norvegia din 1989, cu date obtinute din Norwegian Election Study. Articolul arata de aceasta data ca pentru toate cele 7 particle descrise mai sus ce afirmii superioritatea modelului proximitatii. luate in calcul, modelul directional este superior modelului proximita\ii. Alte testari empirice de acela~i tip efectuate de autorii modelului directional sunt Rabinowitz et al (1991 ), care studiaza aratii ca atat componenta direqionala cat alegerile parlamentare norvegiene din perioada 1969-1985 ~i suedeze din perioada 1979-1982, Macdonald ~i Rabinowitz (1993), care analizeaza alegerile prezidentiale din SUA pentru perioada 1972-1988 ~i Listhaug et al (1994), care studiaza ~ase state din nordul Europei. f n toate cazurile, autorii obtin acelea~i concluzii, anume faptul ca modelul directional ofera predictii mai bune pentru comportamentul alegatorilor decat modelul proximitatii. Rezultatele obtinute de catre ace~tia nu raman insa Ia.ra ecou. Alte cercetari303 arata ca modelul proximitatii ofera de fapt explicatii esle mai bine explical ~i prezis cu ajulorul ulilila\ii de lip downsian, respecliv a celei direcponale. A doua calegorie de modele i~i propune sa verifice daca ordinea in care parlidele apar in func\ie de gradul de apropiere/ala~amenl ded aral de volanl fala de fiecare dintre aceslea, poale fi prezisa comparand ulilila\ile downsiene.' respecliv direc\ionale, ala~ale fiedirui parlid in raporl cu votantul. 303 Spre exemplu, Gilljam (l 997a), care utilizeaza d ale privind alegerile pentru parlamentul din Suedia din perioada 1979-1991, Pierce ( 1997), care folos~le alegerile preziden\iale din fran\a ~i SUA din anul 1988, Kramer ~i ~i King (1999), folosind acela~i set de date, obtine rezultate mixte. testiiri empirice ale celor doua modele, ajungand la rezultate mai f l1 fi ne, 0 a treia Calegorie de Studii 305 Ob tin rezuJtate mixte, care ~i consideratiile legate Raltinger ( 1997), utilizand alegerile prezidcn\iale din SUA cuprinse intre an ii 1968-1992 ~i date cu privire la perceppile votan\ilor germani asupra partidelor politice din perioada 1990-1992, Dow ( 1998), care utilizeazii alegerile preziden\iale din SUA cuprinse intre anii 1980 ~i 1992, Johnston et al (2000), folosind date furnizate de Canadian Election Study pentru alegerile parlamentare canadiene din 1993 ~i 1997, Blais et al (2001), care utilizeaza de asemenea alegerile canadiene din 1997 ~i Fazekas ~i Meder (2013), studiind setul de date din 2009 European Election Study pentru cele 27 de state ale Uniunii Europene 304 Karp ~i Banducci (2002), care studiaza alegerile parlamentare din Noua /.celanda din 1993, 1996 ~i 1999, Adams et al (2004), analizand alegerile pentru Senatul SUA din perioada 1988-1992, Todosijevic (2005), folosind sondaje din 1998 cu privire la atitudinile fa\a de cele 6 partide parlamentare din Ungaria, Tiemann (2011), care ulilizeazii date privind alegerile europarlamentare din 2005 ~i 2009 (ce insumcazii in total peste 50.000 de raspunsuri) ~i Roescu (2013b), folosind date din Comparative Studies of Electoral Systems cu privire la alegerile pentru Camera Deputa\ilor din Romania ce au avut Joe in anul 2004. 305 Merrill (1995), care utilizeaza date din American and Norwegian Election Studies, Merrill ~i Grofman (1997), care studiaza alegerile prezidcn{iale din perioada 1980-1992, Lewis ~i King (1999), care utilizeaza, dupa cum am men\ionat ~i anterior setul de date referitor la alegerile norvegiene din 1989, Cho ~i Endersby (2003) in cazul alegerilor parlamentare din Marea flritanie din 1987, 1992 ~i 1997, Christin ~i Schulz (2006), in cazul alegerilor parlamentare eleve\iene din 1995, 1999 ~i 2003 ~i Kropko (2012), care utilizea·1a alegerile preziden\iale americane din anul 2008. ALEGERE RATIONAL.!. ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 205 204 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRUVOLACU, ANDRA ROESCU ace~tia precizeaza unde anume se plaseaza pe ei in~i~i de proximitate joadi roluri aproximativ la fel de importante in 1 ompleteaza, preferintele electorale ale indivizilor. ~i unde localizeazii partidele, pe o scala de tip termometru, ierarhia Divergenta dinte conduziile cercetarilor mentionate anteri preferintelor individuale fiind ulterior construita prin intermediul or este evidenta ~i suscita un efort de determinare a sursei aces 111odelului de analizii spatiala utilizat, in baza acestor informapi. teia. Pe de o parte, desigur di divergentele pot fi atribuite intr-o Exista insa ~i studii in care preferintele electorale sunt operationa- anumita masura caracteristicilor speciale ale culturii politice din lizate direct, prin intermediul votului exercitat. Nici aceasta opera- populatia studiata sau sistemului institutional existent. Pe de altii \ ionalizare nu duce insa la un consens in literatura de specialitate. parte insa, o mare parte dintre aceste aparente contradicFi pot fi folosind acela~i set de date, specific alegerilor parlamentare din localizate in setul de alegeri metodologice pe care autorii studiilor Norvegia din 1985 ~i 1989 ~i Suedia 1979, Macdonald et al (1998) enumerate mai sus decid sa le fadi. Cazul alegerilor parlarnentarc .1rata din nou ca modelul directional explica mai bine comporta- din Norvegia din anul 1989, unde Macdonald et al (1991) arata 111entul electoral al indivizilor, Westholm {2001) arata di modelul di modelul directional ofera cele mai bune rezultate iar Westholm proxim itatii il explidi mai bine, iar Merrill (1994) obpne rezultate (1997) argumenteazii ca modelul proximitatii ofera cele mai bune mixte. Totodata, Iversen (1994) utilizeazii votul in loc de evaluarile rezultate, este elocvent in acest sens ~i subliniazii exact diferentele candidatilor in testarea modelelor pe un set de 6 state vest-europe- metodologice ce formeazii o buna parte din nucleul dezbaterilor ne, iar Merrill din analiza spati<\,la purtate in ultimele doua decenii 306, ~i pe care le di n SUA in perioada 1980-1992, obtinand in ambele cazuri rezul- detaliem in sectiunea urmatoare a acestui capitol. Pentru moment late mixte307• este totu~i important sa observam di, de~i foarte multe din studiile de mai sus pretind di unul dintre cele doua modele este superior deoarece pleadi de la asumptii favorabile acestuia, exista ~i unele cazuri in care autorii pretind di. demonstreaza superioritatea unui anumit model sub asumptii nefavorabile acestuia. Studii de acest tip sunt cele ale lui Tiemann (2011) pentru modelul directional ~i Fazekas ~i Meder (2013) pentru modelul proximitatiL Dupa cum precizam mai sus, preferintele electorale ale indivizilor sunt identificate prin ierarhizarea evaluarilor candidatilor de ditre votan\i. Mai exact, in chestionarul pe care respondentii il Lacy ~i Paolino (2004), (2010) ~i Claasen (2007) uLilizeaza abordarea experimenlala penlru a depa~i cea mai controversata dinlre acesle probleme, descrisa in sectiunea 5.3.3. Yn toale cele trei studii, modelul prox.imitapi se dovede~le a ft superior modelului direcponal. 306 ~i Grofman ( 1997) studiazii alegerile prezidentiale 0 alta serie de rezultate ale testelor empirice efectuate sunt mi.xle in sensul in care fiecare model explidi mai bine doar o anumita parte din observatii, in functie de natura votantilor sau de natura partidelor. Spre exemplu, Platt et al ( 1992) sugereaza ca nivelul de informare al votantilor este esential pentru modul in care indivizii i~i construiesc ierarhii ale preferintelor, ,,fiind mai probabil ca un votant neinformat sii recunoasdi doar direqia (spre exemplu, pentru sau impotriva legaliziirii avortului) ~i nu chestiunea mai subtila a distantei" (Platt et al, 1992: p. 563). Aceasta problema, a sofisticarii votantilor, poate fi testata in mai multe moduri. Platt et al ( 1992) spre exemplu, aplidi modelele unui e~antion in care asumptia este di votantii sunt informati, anume membrilor Camerei Inferioare 307 4.3.2). Sugerand astfel necesilalea unui model unificat (ve:d seqiunile 4.3. l ~i 206 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATION ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 207 (Camera Reprezentantilor) a Congresului SUA, in perioada 1992 1t'.tli zate in mod efectiv (Lachat, 2008a: p. 5). Ipoteza este testata ~i onfirmata de Cho ~i Endersby (2003) ~i Merrill ~i Grofman (2003), 1999, aratand ca modelul proximitatii explica mai bine voturilt• 1 acestora din legislativ. 0 alta metoda de a testa diferenteie cauzalr 1 o1rc de sofisticare este prin aplicarea modelelor asupra unui e~antion er lldcle ii au in raport cu guvernul in momentul alegerilor, modelul contine votanti cu diferite grade de informare, insa in care votan\il proximitatii explicand mai bine alegerile in cazul partidelor aflate sunt izolati in funqie de educatie ~i/sau 31111 interes fata de politidi • Maddens (1996) aplidi acest tip de analiza alegerilor parlarnenla re flarnande din 1991 ~i arata ca exista intr-adeviir un efect cauzat de rolul pe care par- l.1 guvernare, iar eel directional explicand mai bine alegerile in caparLidelor de opozipe. 1111 arata di intr-adevar modelul proxirnita\ii Un alt element ce ar putea genera rezultate mixte este reprezen- ofera rezultate mai bune in cazul votan\ilor informap, iar modelul 1,11 de gradul de polarizare al unui sistem politic. Ipoteza in acest directional ofera rezultate mai_ bune in cazul votantilor mai pu\in 1 .11. informati. Todosijevic (2005) observa de asemenea un efect cau 1r zal de gradul de informare (in sensul descris mai sus), insa afirml l.1voarea sau impotriva unei anumite actiuni310 • Alegerile intr-un di modelul directional ofera tot~i rezultate mai bune in ambelc: ~l,t c m cazuri. Macdonald et al (1995) ~i Kropko (2012) in schirnb nu de tecteazii nici o diferenta semnificativa in performanta prediciiva a modelelor bazata pe gradul de sofisticare politica a votantilor. Mentionam mai sus di o alta diferen\iere intre performanta mo delelor poate fi realizata in funqie de natura partidelor. Asump\ia in acest caz este di votantii ar avea mult mai multe cuno~tinte des pre pozitionarile partidului aflat la guvernare (eng. incumbent) in diferite probleme politice, din moment ce acesta a irnplementat politicile publice in ultirnii ani. In contrast, din moment ce partidelc de opozitie nu au participat la procesul de elaborare ~i implementare a politicilor, eel putin in ultimii ani, sau chiar niciodata309, va fi mai dificil pentru votanti sa evalueze gradul in care acestea vor fi 308 Asumpµa ftind di ·un nivel mai inalt de educa\ie sau o exprirnare a unui inleres mai ridical fa\a de polilici ar fi asociale cu un nivel mai ridical de inform are. 309 Un exemplu ilustrativ in acest sens este cazul Partidului Comunist Italian care inlre 1948 ~ i 1987 a ob\inul in permanen\~ pesle 20% din volurilc pentru alegerile parlamentare ~i cu loale aceslea nu a la.cul parte din guvern limp de aproximaliv 40 de ani (pana la dizolvare). este di polarizarea partidelor ar intensifica dezbaterile publi- (Fazekas ~i Meder: 20 I 3), divizand electoratul mai puternic in politic cu grad mai ridicat de polarizare ar trebui sa fie d.1r explicat mai bine de catre modelul directional, iar unul mai pu \in polarizat de ditre modelul proximitiitii- Pardos-Prado ~i I >11ias (2010) arata ca intr-adevar aceasta ipoteza este confirmata, l.ir Fazekas ~i Meder (2013) sustin di efectul polarizarii este vizibil, lni;5 chiar ~i in aceste conditii modelul proximitatii riimane supe1 tor. Lachat (2008b) in schirnb sustine ca pe masurii ce sistemul dl'vine mai polarizat, ambele modele ofera rezultate mai bune. Yn fine, o categorie de studii vizeaza compatibilitatea predic\ lilor teoretice privind dinamica ideologica a partidelor cu dove1dc empirice311 , atat in modelul proximitatii cat ~i in eel direqi1111al. Rabinowitz ~i Macdonald (1989), Macdonald et al (1991), Macdonald ~i Rabinowitz (1993) sau Karp ~i Banducci (2002), spre 1·xcmplu, afirma cii modelul directional ofera prediqii mai exacte Macdonald !ji Pyeall (2012) sus\in ci, de fapl, ins~i polarizarea siste1111dui nu poale fi explicata decal prin inlermediul modelului direc\ional. J ll In vederea idenlifidirii poziµei parlidelor, acesle studii ulilizeaza fie ! I) media percepµilor volan\ilor asupra pozi\iilor aceslora, (2) localizarea de • .11 re experti sau (3) analiza texluala prin codarea manifeslelor polilice ale p.11 tidelor. 310 ~ ­ •·. .. a~a­ . 208 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATION ALA $1COMPORIAMI NI 11 1CIOJIAI I J()'J in ceea prive~te pozitionarea partidelor, Grecu (2008) concluzio neaza ca tiparul competitiei politice intr-o Serie de state din Europ11 Centrala ~i de Est surprinde mai degraba predictiile realizate prin intermediul modelului proximitatii, iar Johnston et al (2000) ~1 Warwick (2004) nu identifica dovezi decisive in favoarea niciunui,1 dintre modele. 5.3.1. Problema operationalizarii distantei Oupa cum am precizat in seqiunea 3.3, notiunca de cll'llllt\• 1111 re candidat ~i votant in modelele proximitatii poate Ii co11~11111J , 111 mai multe moduri. Cele trei operationalizari clasice ale a 1 oncept p. I ralica 1 de 5.3. Aspecte metodologice ~i (3) distanta ,,city-block."313• De~i in multe cazuri, toate trei operationalizari ale distantei furnizeaza acelea~i rezultate, Westholm ( 1997) atrage atentia asupra faptului di in spatii mul- Concluziile pe care le putem extrage in baza sintezei anali zelor descrise in secpunea precedenta sunt ca dovezile empirice produse pana in acest moment sunt atat de conflictuale incat nu pot inclina decisiv balanta in favoarea vreunuia dintre modele. c~tu 1 sunt: ( 1) distant a euclideana liniara, (2) distanta euclidian:'I rn aceasta seqiune vom prezenta cateva dintre aspectele metod ologice ce fundamenteaza Leslele empirice efectuate ~i stau la baza unei parti importante dintre divergentele inregistrate in compararea modelelor de analiza spatiala. Cele trei probleme discutate mai 1id i mensionale utilizarea unor masuri. diferite ale distantei poate uneori furniza rezultate diferite. Macdonald et al (1998), Merrill ~i Crofman ( 1997) sau Lewis .~i King ( 1999) spre exemplu, utilizeaza distanta euclidiana patratica pentru a surprinde diferentele intre pozitiile candidatilor ~i pozitiile votantilor, o optiune j u~tificata de ditre ace~tia prin faptul ca ofera un cadru unificat pentru testarea comparata a teoriilor proximitatii ~i direqionale deoarece ,,atat distanta euclidiana patratica cat ~i produsul scalar sunt masurate jos, i.e. problema operationalizarii distantei in modelele proximi- in un itati patratice" (Macdonald et al, 1998: p. 685). Westholm, tatii, problema comparatiilor interpersonale sau intrapersonale ~i in schimb, contesta acest argument, afirmand ca produsul sca- problema pozitionarii candidatilor, sunt punctele centrale ale unei lar nu este un numar patrat, ci ,,produsul unor cantitati diferite" dezbateri ample intre Rabinowitz, Macdonald ~i Listhaug pe de (Westholm, 2001 : p. 469), la randul sau linia r, astfel ca testarea 0 parte, ca sustinatori ai modelului direqional, ~i WesthoJmJ•2 pe de comparata poate fi realizata eel mai fidel prin utilizarea unei forme cealalalta parte, ca suspnator al modelelor proximitatii. De~i alte liniare a distantei, nu patratice. Mai mult, tipul de distanta liniara discutii metodologice pot fi, de asemenea, relevante in contextul pentru care opteaza Westholm ca fiind eel mai potrivit este distanta testarii modelelor de analiza spatiala, cele trei puncte de divergen- ,,city-block': In sprijinul utiliziirii acestei distante, Westholm aduce ta identificate .de Westholm (1997) ~i mentionate anterior repre- trei argumente: (1) aceasta surprinde eel mai bine intuitia potrivit zinta surse principale ale controverselor actuale din acest domeniu de cercetare. careia alegerea unui votant porne~te de la identificarea separata a distantei dintre acesta ~i fiecare dintre candidati, pe fiecare dimensiune de politici, iar preferintele pentru candidati sunt ulterior ierarhizate in functie de sumele acestor distante; (2) aceasta surpinde m Precum ~i allii aulori, e.g. Mikael Gilljam. 313 Penlru descrierile malemalice vezi seciiunea 3.3. 210 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU eel mai bine trecerea de la un spa\iu unidimensional la un spa\111 , . cvaluarile candidatilor de catre votanti se realizeazJ pi.: o \ 1 .II,\ •Ii multidimensional ~i (3) aceasta prezinta avantaje metodolog1u' l.1 ()la 100, unde 0 reprezinta cea mai putin favorabila evalu.111· ~ I fata de varianta euclidiana patratica in cazul in care parametrii dr 100 reprezinta cea mai favorabila evaluare. Mai departe, sa presu relevanta nu sunt specificati (Westholm, 1997: p. 872). Dupa cum fHtnem ca votantul x evalueaza partidul A la nivelul 70, iar partidul arata Westholm, decizia de a folosi un anumit tip de distanta eMr /I la nivelul 60, iar votantul y, evalueaza partidul A la nivelul 40, iar importanta, utilizarea distantei euclidiene patratice fiind de regul.\ p.11tidul B la nivelul 50. 0 comparatie interpersonala in acest caz ar in detrimenlul modelelor proximilapi. Cu toate acestea insa, d1 viza analizarea diferentelor in evaluarile votantilor pentru acela~i ferentele in coeficientul de regresie dintre un model ce utilizea:t.;\ r:tndidat, mai exacl, faptul ca x evalueaza mai favorabil cu 30 de o distanta liniara (euclideana sau city-block) ~i unul ce utilizeazi1 11nitati partidul A decat o face votantul y, ~i faptul ca x evalueaza o distanta euclidiana patratica sunt relativ recluse, variind inlrc mai favorabil cu 10 unitati partidul B decat o. face votantul y. 0 0.04 in cazurile descrise de Westholm (2001, p. 469-470). comparatie intrapersonala, in schimb, vizeaza analizarea diferen- Optiunile metodologice prezentate in urmatoarele secpuni au insii \elor in evaluarile fiecarui votant pentru mai multi candidati, mai o influenta mult mai importanta asupra testarii modelelor. exact, in acest caz, faptul ca x evalueaza mai favorabil cu 10 unitati 0.02 ~i partidul A decat partidul B ~i faptul cay evalueaza mai favorabil cu 5.3.2. Problema comparatiilor interpersonale/intrapersonale A doua critica metodologicl ridicata de Westholm la adresa testelor empirice efectuate de autorii modelului directional se refera la variabila dependenta ulilizata, anume evaluarile partidelor de citre votanti. Westholm argumenteaza di acest tip de variabila se bazeaza in studiile lui Rabinowitz, Macdonald ~i Listhaug pe realizarea unor comparatii interpersonale intre utilitatile obFnute de votanti in cazul alegerii unui anumit candidat, ce sunt irelevante pentru compararea modelelor. ln schimb, acesta sutine cl variabila depend enta utilizata in testarea modelelor ar trebui sa fie reprezentata de preferintele votantului, variabila bazata pe comparatii intrapersonale referitoare la utilitatea obtinuta de un votant in cazul alegerii fieciiruia dintre candidati. Pentru a ilustra diferenta dintre comparatiile interpersonale ~i intrapersonale, vom apela la exemplul formulat de Westholm (1997: p. 868) . Sa consideram ca avem doi votanti: x ~i y ~i doua particle: A ~i B. Sa presupunem de asemenea IO unitati partidul B decat partidul A. Westholm afirma ca acest ullim tip de analiza este singurul relevant pentru testarea modelelor, din moment ce vizeaza in mod direct identificarea preferintelor votan\ilor intre candida\i, acesta fiind unul dintre principalele moLive pentru care testele efectuate de autorii modelului directional sunt, conform lui Westholm, metodologic eronate314 • De asemenea, Westholm sustine ca neizolarea elementelor interpersonale conduce la distorsionarea liniilor de regresie in momentul testarii modelului (Westho\m, 1997: p. 868-869). Aceasta ultima observatie este singura careia Macdonald et al ( 1998: p. 666-668) ii raspund, afirmand ca distorsiunea prezentata de Westholm apare din cauza naturii exemplului oferit, ce continea doar doi votanti ~i ca in cazul introducerii unui numar mai mare de votanti (autorii utilizeaza 314 Weslholm arata de altfel ca modelul directional ofera intr-adevar predic\ii mai bune atunci cind sunt utilizate compara\ii inlcrpcrsonale, insa, conform acestuia, compara\iilc de acesl tip sunt irclcvanlc penlru teslarea empirica a m odclelor (vczi Westholm, 1997: p. 876). I 212 MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALE GERE RATION ALA ~I COMPORTAM ENT ELECTORAL I 213 un exemplu cu ~ase votanti), distorsiunile sunt corectate automat. caz, distanta dintre votant ~i candidat, respectiv produsul scalar, Ace~tia nu vor fi calculate prin raportarea la o pozitie unica a candidatu- afirmii de asemenea cii in e~antioanele luate in calcul in Lestarea modelelor, ce in mod lipic depa~esc o mie de indivizi, pro- lui, ci prin raportarea la o pozitie variabila de la un votant la altul, blema distorsionarii liniilor de regresie dispare complet. Raspunsul in functie de perceptia subiectiva a votantului in cauza. ulterior allui Westholm (2001: p. 451-453) este di rezultatele obti- ultim mod de construire a variabilei independente poate parea mai nute de Macdonald et al (1998) pentru cazul celor ~ase votanF sunt intuitiv, autorii modelului directional sustin cii exista eel putin trei o consecintii a modului in care ace~tia sunt pozitionaii in exemplu, argumente ce favorizeaza utilizarea mediei perceptiilor votantilor aratand cii pentru pozitii diferite, distorsiunea ramane persistenta pentru pozitionarea candidaFlor. ~i se transmite ~i la electorate mari. De~i acest In primul rand, ambele modele ,,necesitii ca partidele sii aibii o singurii locatie fixatii in spatiul politic" (Macdonald et al, 1998: 5.3:3. Problema pozitionarii candidatilor Dad problema discutata in sub-sectiunea anterioarii se referea la variabila dependentii utilizata in testele statistice ce compara modelele, o alta problema, ce reprezinta probabil cea mai importantii sursa a divergentelor metodologice dintre autorii modelului ~i p. 668). Aceastii cerintii este o urmare a faptului cii modelele de analiza spatialii vizeazii legiitura dintre dinamica partidelor pe dimensiunile de politici ~i riispunsul votantilor la mi~ciirile partidelor. Astfel, in absenta ,,unui sens obiectiv al pozitiilor adoptate de particle, modelele i~i pierd ratiunea existentei" (Macdonald et al, 1995: p. 460). fn al doilea rand, autorii argumenteazii, pornind de anumiti sustinatori ai modelelor proximitatii, se re- la studiile realizate de Lodge et al (1989), (1995), cii evaluarile can- fera la modul in care este construita una dintre variabilele independente, anume pozitia candidatilor. Propunerea autorilor mode- didatilor de catre votanti nu se bazeaza pe memorarea pozitiilor adoptate de ace~tia pe diferile dimensiuni de politici, ci pe reaqi- lului directional este ca pozitia candidatilor sa fie determinata de ile inregistrate de media localizarilor acestora in perceptia votantilor (Rabinowitz ~i Altfel formulat, succesiunea procesului de evaluare este de ur.m a- Macdonald, 1989: p. 119). 0 astfel de constructie a variabilei inde- torul tip: ( l) votantul este expus, prin infermediul televiziunilor, directional ~otanti in momentul. perceperii acestor pozitii. pendenle in cauza va genera 0 pozitie obiectiva ~i unicii a partide- internetului, ziarelor etc. la pozitia unui candidat cu privire la o po- lor, ce va fi apoi utilizata pentru masurarea distantei dintre votant ~i liticii, (2) acesta are o reaqie favorabila sau nefavorabilii fatii de po- candidat in modelele proximitatii ~i pentru calcularea produsului zipa candidatului, (3) votantul stocheaza doar atitudinea favorabila scalar in modelele directionale 315 • Alternativa la acest tip de loca- sau nefavorabila generata, adaugand-o la atitudinea generalii for- lizare a candidatilor este reprezentata de utilizarea directa a per- mata pana in ace! moment fatii de candidatul in cauza, nestocand ceptiei subiective a votantilor asupra pozitiei candidatilor. fn acest ~i 315 O reprezenlare allernaliva, care paslreaza insa caraclerislica unicila\ii pozi\iei candida\ilor/partidelor politice, poale fi conslruilil. prin apelul la procedura codarii de manifesle (vezi sp(e exemplu Budge el al, 2001). informatia cu privire la pozitionarea efectiva a candidatului316 , (4) votantul evalueaza candidatii in functie de atitudinile agregate Sau, in mil.sura in care ~i aceaslil. informa\ie esle slocalil. in memorie, ea nu esle in orice caz ulilizalil. in evaluare (Macdonald el al, 1997: p. 15). 316 214 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RAJIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 215 . inregistrate fata de poziµile acestora, conform procesului descris in studierea dinamicii ideologice a acestora, nici unul dintre modelele (1)-(3). Acest tip de proces evaluativ este, conform autorilor mode- de analiza spatiala discutate nu necesitii ca localizarea candidatilor lului direqiEmal, mult mai compatibil cu utilizarea pozi\iilor obiec- sa fie identidi in perceptia votantilor. Cel de-al doilea argument tive ca variabile independente, experimentul realizat de Lodge et al propus de Macdonald et al (1997) in sprijinul pozitionarii obiecti- ( 1995) aratand ca votantii nu retin informatii cu privire la pozitiile ve a candidatilor este la randul sau contestat de Westholm (2001 ). candidatilor, necesare pentru utilizarea de pozitii subiective, ci W Acesta sustine in primul rand ca dovezile experimentale citate de bazeaza evaluarile pe reactiile atitudinale inregistrate (Macdonald autorii modelului directional nu pot fi utilizate in cazul de fata, de- et al, 1997: p. 15). Yn al treilea rand, intr-o serie de articole, Macdonald et al oarece in cadrul experimentului participan\ji au fost expu~i unor ( 1995), (1997), (1998) (2001) sustin ca utilizarea perceptiilor in- ce in procesul electoral real, votantii sunt expu~i in masuri diferi- dividuale ale votantilor ca variabile independente viciaza profund te la acest tip de informatii. De asemenea, Westholm afirma di in rezultatele obtinute in favoarea modelelor proximitatii, deoarece cazul in care datele experimentale mentionate ar putea fi aduse in indivi:i:ii tind sa plaseze partidele pe care le simpatizeaza mai mull sprijinul pozitiei autorilor modelului direqional, acestea ar indica in pozitii mai apropiate de ace~tia, informatii identic.e cu priv1re la poziponarea candidafilor, in timp chiar daca in realitate acestea faptul di prediqiile bazate pe plasiiri obiective ar fi superioare celor adoptii poiitii mai distante de ei, ~i, totodata, sa plaseze partidele bazate pe plasari subiective, ~i, de asemenea, ca votantii nu ar fi mai pu\in preferate in pozitii mai indepartate de ace~tia, chiar daca capabili sa pozifioneze partidele spatial. Acesta sustine insa ca, in in realitate acestea adopta poziµi mai apropiate. Aceasta problema ambele cazuri, dovezile empirice arata contrariul (Westholm, 2001: este de regula cunoscuta sub numele de problema rafionaliziirii sau p. 466-467). In ceea ce prive~te problema raµonalizarii, sunt oferite problema efectului de proiectare (Macdonald et al, 1998: p. 671). Joua tipuri de raspunsuri. Primul tip de riispuns, pe care il putem Conform autorilor m~delului direqional, rationalizarea ,,face difi- identifica in Merrill ~i Grofman ( 1997: p. 41-43) este de a recunoa~­ cila distingerea intre efectul pe care ii au problemele politice asupra te distorsiunea produsa de rafionalizare31 7 ~idea incerca o corectare sprijinului fata de partide ~i efectul pe care sprijinul fata de partide ·uare asupra pozitionarii acestora'' (Macdonald et al, 1995: p. 460). ce estimeaza dimensiunea efectului de proiectare. Astfel, Merrill ~i Argumentele descrise mai sus sunt intampinate cu o serie de cri- Grofman utilizeaza in continuare pozitionari <le tip subiectiv ale tici de catre autorii favorabili modelelor proximitatii. Spre exemplu, partidelor, insa intr-o varianta ponderata ce vizeaza anularea pro- a sa prin ajustarea pozitiei percepute de votant cu un parametru · daca in cazul primului dintre acestea, Gilljam ( 1997a) solicita ofe- blemei rationalizarii. Macdonald ~i Rabinowitz ( 1997) resping insa rirea unui argument mai solid in sprijinul ideii potrivit careia exis- solutia propusa de ace~tia, atat datorita celorlalte probleme per- tenta pozitiilor obiective ale candidatilor este necesarii, Westholm sistente in cazul pozitionarilor subiective, cat ~i datorita a ceea ce (1997: p. 870) (2001, p. 465) merge mai departe, afirmand ca de~i ace~tia considera a fi o interpretare eronata a efectelor rationalizarii. existenta unor pozitii spatiale obiective ale candidatilor este o necesitate conceptualii la care trebuie sa facem apel atunci cand vizam 317 Chiar daca magnitudinea acestui efect esle, dupa cum sus~in Merrill ~i <irofman (1997: p. 42), relaliv redusa. 216 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU Problema, afirmii Macdonald ~i Rabinowitz (1997: p. 51-53), consta in faptul cl dimensiunea ~i directia indicate de parametrul de ajustare variazii in functie de diferenta dintre pozitia votantului ~i pozitia obiectiva a candidatului. Acest mod de construqie a parametrului de ajustare conduce la ideea cl efectul de proiectare este mai amplu in masura in care distanta dintre votant ~i candidat este mai mare ~i la ideea cl atunci cand atat votantii cat ~i candidatii se giisesc in exact aceea~i pozitie, efectul de proiectare este nul. Conform Jui Macdonald ~i Rabinowitz insa, ambele concluzii sunt eronate, interpretarea corecta a rationalizarii raportandu-se la variatia fata de media perceptiilor asupra pozitiilor candidatilor. Al doilea tip de riispuns este oferit de Westholm (1997), (2001) ~i suspnut la randul lor, inter alia, de Gilljam (1997a), (1997b) sau Kramer ~i Rattinger ( 1997), ~i cons ta in respingerea importantei problemei rationaliziirii. Argumentul dezvoltat de Westholm este ALEGERE RAflONALA$1 COMPORTAMENT ELECTORAL I 217 competitiei electorale, nucleul contemporan al acestei direqii de cercetare fiind reprezentat, dupa cum mentionam ~i la inceputul acestui capitol, de cltre testarea comp~rativa a modelelor proxirnitajii ~i a celor direqionale. Lewis ~i King (1999), complementand <lisputa dintre Rabinowitz, Macdonald ~i Listhaug pe de o parte ~i Westholm pe de celalalta parte, arata in mod concret cl anumite asump{ii metodologice, cum ar fi utilizarea pozitiilor obiective ale partidelor, favorizeaza in mod clar modelul direqional, in timp ce alte asumptii metodologice, cum ar fi utilizarea perceptiilor subiective asupra pozitionarii partidelor sau utilizarea de comparatii inlrapersonale, favorizeaza in mod clar modelele proximitatii. Astfel, in multe dintre studiile enumerate in sectiunea 5.2, dovezile aduse in sprij inul unuia dintre cele doua tipuri de modele sunt intr-o mare masura direct determinate de anumite optiuni metodologice ale autorilor. cl de~i este posibil ca efectele de proiectare sa fie reale, acestea afecteazii in aceea~i masura atat votantii ce i~i bazeazii evaluarea candidatilor pe o functie de utilitate ce incorporeaza consideratii de proximitate cat ~i votantii ce evalueaza candidati in baza unor 5.4. Conduzii chiar dacl efectul de proiectare Compararea modelelor proximitatii (dezvoltate in traditia downsiana) ~i directionale reprezi.nta principala directie de cer- afecteaza variabila independenta din modelele proximitatii prin distorsionarea distantei dintre votant ~i candidat, in modul descris de Macdonald et al (1995), acesta afecteaza ~i variabila indepen- cetare contemporana in analiza spapala a competitiei electorale. Dupa cum am (\ratat in acest capitol, predictiile teoretice pe care aceste modele le furnizeaza cu privire la construqia preferintelor denta din modelele direqionale prin distorsionarea produsului votantilor ~i dinamica ideologica a partidelor sunt convergente in unele cazuri ~i divergente in altele, insa pornesc de la un aparat matematic fundamental diferit. Studiile ce cauta sa analizeze compa- consideratii direqionale. A~adar, scalar ~i penaliziirii irnpuse. Astfel, de~i rationalizarea ar putea fi o problema in termeni absolufi, deoarece prediqiile modelelor ar fi afectate, ea nu constituie o distorsiune in termeni relativi, atunci cand obiectivul nostru de cercetare este de a analiza comparativ mixte, optiunile metodologice selectate de autori fond adeseori de- modele de analiza spatiala (Westholm, 1997: p. 870-871). terminante in obtinerea unor concluzii favorabile modelului prefe- Divegentele metodologice discutate in ultirna seqiune reprezinta puncte esentiale in dezbaterile actuale din analiza spatiala a rativ performanta empiricl a modelelor ofera la randul lor rezultate rat. Cu toate acestea, concluzionand in baza ultimelor trei capitole, putem afirma cl analiza spatiala a competitiei electorale ramane in 218 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU continuare un domeniu de cercetare fertil, atat pentru construq14 de noi modele in cadrul tradiµilor ce au devenit clasice, i.e. cca • proximitatii sau cea direqionala, sau prin desprinderea de acc:;t1 traditii ~i .dezvoltarea unor teorii ce difera in mod considerabil Jt ele, precum ~i pentru testarea experimentala sau empirica a mo delelor prin utilizarea unor instrumente metodologice inovativr CAPITOLUL 6 Comportament strategic ~i institutii electorale (capabile sa elimine efectele ce favorizeaza anumite modele) ~i pr111 extinderea cercetarilor la cat mai multe populatii de indivizi. Capitolul de fata analizeaza din perspectiva economiei neo1 lasice comportamentul strategic al votantilor ~i al competitorilor rlcctorali sub constrangerile institutiilor electorale,. Pornind de·la .1sumptia conform direia atat votantii cat ~i competitorii electo1.iii sunt actori rationali, maximizatori ai utilitatii obtinute de pe 11rma rezultatului alegerilor, ne propunem sa analizam constrangcrile exercitate de institutia sistemului electoral, asupra compor1.1mentului electoral al acestora. Fiind mecanismul prin care voturile se transforma in mandate, sistemul electoral poate fi. privit ca o institutie, in sensul de regula a jocului electoral. Modul in care institutia sistemului electoral constrange comportamentul poalc fi descris prin reinterpretarea in cheia economiei neoclasice, a .1rgumentelor lui Duverger (1951) cu privire la efectele mecanice ~i psihologice ale sistemelor electorale318 • Prin modul in care sis- lcmul electoral converte~te voturile in mandate, acesta actioneaza mecanic asupra rezultatelor, determinand ca~tigatori ~i pierzato ri .1i alegerilor. Acest efect se manifesta dupa momentul exprimarii optiunilor de vot de ditre electorat. lnsa sistemul electoral, a~a cum o arata chiar Duverger, incepe sa produci efecte ~i sa constranga 318 Cele doua efecle au fos t defmite ~i in capilolul 3, insa le reluam aici, intrucat acestea reprezinta punctul de plecare al capitolului de fata 220 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONAL~ $1 COMPORTAMENT ELECTORAL I 221 In in unele circumscriptii considerate pierziitoare320 • Pe de alta parte, incercarea de a-~i maximiza utilitatea, votantii se comportii ca ~; sistemele care transforma proportional voturile in mandate ~i care cand ar anticipa efectul mecanic al sistemului electoral ~i 1-ar lua in se bazeaza pe circumscr.iptii plurinominale (cu mai multe manda- calcul atunci cand decid cu cine sii voteze, producandu-se ceea ce te de atribuit), uncle Duverger a numit efectul psihologic al sistemului electoral. Astfel, numiir cat mai mare de mandate ~i accesul in coalitia de guvernare atunci cand votantii apreciazii cii partidul sau candidatul pre.ferat de dupa alegeri, pot produce stimulente de alt tip pentru comporta- nu are ~anse Sa d.~tige, il vor abandona ~i se vor reorienta ciitre mentul strategic. Acestea ii pot determina pe votanti sa abandozene o optiune viabila, votand strategic, in incercarea de a impiedi- partidele despre care cred cii nu pot trece pragul electoral ~i deci nu d.~tige. vor putea obtine reprezentare parlamentarii sau, ii pot determina Efectul psihologic se manifestii ~i asupra candidatilor ~i partidelor, nu doar asupra votantilor. Anticipand efectul mecanic asupra re- sii voteze de asa naturii ind.t sii favoriZeze forrnarea unei . coalitii ' guvernamentale cu o anumitii cornpozitie. Capitolul curpinde ~i zultatelor votului ~i pe eel psihologic asupra votantilor, candidatii o discutie cu privire la ce inseamnii votul strategic in unele dintre ~i partidele i~i estimeazii ~ansele de a d.~tiga alegerile ~i, in functie cele mai cunoscute sisteme electorale din fiecare familie prezenta- comportamentul actorilor cu mult inainte de acest moment. ca situatia in care optiunea lor cea mai putin preferata sa de acestea, decid dacii sii intre sau nu in cursa electorala. Capitolul debuteazii cu o scurtii descriere ~i dasificare a sisternelor electorale. De~i nu este prioritar penlru acest capitol, o scurta prezentare a principalelor familii de sisteme electorale ~i a efectelor pe care acestea le produc este necesara pentru a intelege constrangerile cu care se confrunta atiit electoratul atunci d.nd decide dacii ~i cu cine sa voteze, d.t ~i competitorii atunci d.nd decid dacii sa candideze sau dacii sa formeze 0 d.~tigarea alegerilor inseamnii obtinerea unui . ta, precurn ~i cu privire la asumptiile pe care se bazeaza a~teptarile cu privire la comportamentul strategic. In aceastii sectiune vom include ~i e.xemple de analize empirice din literatura de specialitate cu privire la votul strategic. Ultima parte a capitolului cuprinde o discutie despre calculul strategic al potentialilor competitori electorali, atunci cand trebuie Sa decida dacii VOr Candida ~i dacii YOf intra intr-o coalitie pre-electoralii pentru a-~i maximiza ~ansele de d.~tig. coalitie pre-electorala. Spre exemplu, spre deosebire de alte sisteme3 19, este de a~teptat ca sisternele bazate pe alegeri in circumscriptii uninominale (cu un singur c~tigator) ~i care favorizeazii partidele mari, sa producii stirnulente rnai puternice pentru ca electoratul sa voteze strategic, abandonand candidatii rara ~anse. De asemenea, este de a~teptat ca 6.1. Clasificarea sistemelor electorale Sistemele electorale se pot clasifica dupii mai multe criterii. De exemplu, dupa tipul sau numiirul de formule electorale (modul in care voturile sunt numiirate ~i agregate) care stau la baza sistemului, dupii magnitudinea circumscriptiei (numiirul de mandate astfel de sisteme sii determine partidele sa nu propunii candidatii 319 Penlru si.mplilalea exprimarii, pe parcursul capilolului, ne vom referi uneori la sislemele eleclorale numindu-le doar sisleme, Iara a specifica de fie care daca ca esle vorba despre sislemde eleclorale. llO 0 cirscumscrip\ie pierziiloare penlru un compelilor este aceea in care acesla nu are ~anse sa di~Lige. Spre exemplu, o circumscrip\ie uninominala in care ne a~Leplam ca un candidal sa obl).na 50%+ 1 din vol, esle o circumscrip\ie perziiloare penlru orice alt candidat. 222 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VDLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA $1 COMPORTAMENT ELECTORAL I 223 din circumscriptie) sau dupa structura buletinului de vot (modul 11wnocolore. Lijphart ([1999] 2008; p. 141-164) considerii cl gu- in care este exprimata preferinta electorala, fie nominal pentru vrrnele monocolore sunt mai stabile, iar reprezentantii ale~i in sis- una sau mai multe alternative, fie prin ordonarea alternativelor 111 functie de preferinte). lt•me majoritare sunt mai responsabili in fata electoratului, intrucat Cea mai intalnita clasificare a sistemelor electorale este cca care vizeaza proportionalitatea rezultatelor produse, adici dupl In aceste sisteme candidatii sunt ale~i individual de citre electorat ,i nu pe liste de particle. Un minus al acestor sisteme este acela ci pol liisa o mare parte din electorat nereprezentata atat la nivel de gradul de proportionalitate cu care transforma voturile in man <; ircumscriptie cat ~i la nivel national. De asemenea, Norris (2004: date (Lijphart, 2003), (Grofman, 2006), (Norris, 2004), (Shugart ~i p. 182) considera ca aceste sisteme sunt asociate cu un grad mai Wallenberg, 2001). Alunci cand discula despre proportionalitalea mare de uniformitate in ceea ce prive~te nationalitatea, rasa, etnia rezultatelor, Lijphart (2003) are in vedere eel putin doua aspecte: ~i genul candidatilor, <lat fiind faptul cii partidele au stimulente sa gradul propriu-zis de proportionalitate a transformarii voturilor in nominalizeze candidati care sunt atractivi pentru eel putin o plura- mandale ~i masura in care sistemul avantajeaza partidele mari, sau 1iLate pe cele mici (Lijphart, 2003: p. 272). Utilizand acest criteriu, Norris f n incercarea de a nominaliza candidatii cu cea mai mare probabi- dintre votantii din circumscriptie ~i nu pentru o minoritate. (1997: p. 299) imparte sistemele electorale in patru mari familii: (1) liLate de a ca~tiga, partidele din sistemele majoritare ajung sa incli- sisteme majoritare - pluralitate, majoritate in douii tururi, vot alter- ne sistematic ciitre barbati albi de varsta mijlocie, in detrimentul nativ; (2) sisteme semi-proportionale - vot cumulativ, vot limitat; fomeilor sau al minoritiitilor (3) sisteme proportion ale - bazate pe cote -Hare, Droop, Imperiali, La celalalt capiit al spectrului se situeaza sistemele bazate pe vot unic transferabil ~i bazate pe divizori - d'Hondt, Saint Lague, reguli proportionale. Principalul lor avantaj este acela cii permit Saint Lague modificat etc. (4) sisteme mixte321 • obtinerea reprezentarii parlamentare de citre un numiir mare de Sistemele bazate pe reguli majoritare sunt de obicei de tipul grupuri sociale, prin translatarea proportionala a voturilor in man- ca~tigatorul ia totuI: aspect care produce 'majoritati fabricate: avantajand partidele mari in detrin1entul partidelor mici. Partidele mari primesc un procent disproportionat de locuri in raport cu date. Desigur, partidele mici, inclusiv partidele minoritatilor, pot fi excluse din Parlament chiar ~i in sistemele proportionale, prin im- procentul de voturi obtinut, care de obicei ie asigura o majorita- produc, de regula, guverne de coalitie, care sunt de obicei asociate te confortabila in Parlament ~i posibilitatea de a forma guverne cu politici publice mai consensuale, dar ~i cu instabilitate, <lat fiind 321 Trebuie spus faplu l di nu exisla consens in lileralura cu privire la clasificarea unora dinlre sislemele eleclorale. Volul unic lransferabil esle consideral propor\_ional, nu semi-proportional, <le~i Norris (1997) il inca<lreaza la cele semi-propor\ionale. De asemenea, crileriile de incadrare a unor sisleme in familia celor mixle, precum ~i calegoriile in care sunl clasificale aceslea, variaza. De e.xemplu, clasificarea lacula de Massicole ~i Blais (1999), difera de cea a Jui Shugart ~i Wallenberg (2001). punerea unor praguri electorale ridicate. Sistemele proportionale faptul cii nu se pot bot baza pe o majoritate largii, oferita de un singur partid, a~a cum se intampla in general in sistemele majoritare. In plus, in majoritatea sistemelor de acest tip votul este de obicei pentru o lis~a de candidati 'inchisa, propusa de partid, fara ca volantii sii aiba un cuvant de spus cu privire la componenta listei sau la ordinea in care candidatii apar pe aceasta. Prin urmare, 224 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Lijphart ([1999] 2008: p. 141-164) onsidera ca in astfel de sisteme candidatii sa fie mai degraba receptivi la solicitarile ~i nevoile partidului care i-a nominalizat ~i caruia ii datoreaza mandatul ~i mai putin la cele ale electoratului. Pe de alta p~te, conform Jui Norris (2004: p. 201), listele de partid fac mai facil accesul minoritatilor ~i ALE GERE RATIONAL~ ~ I COMPORTAMENT ELECTORAL I 225 Ut = (U1'1Li•···iUt1c) undemax(uJ = 1,min(uJ = 0,~iuj = u rJ. 1 rmplicit,dad nusu nt indiferenti intrecandidati,votantilorleva pasace candidat ca~tiga alegerile ui = u 10 daca ~i numai daca j = k , iar daca. urmaresc doar interese pe termen scurt, le va pasa doar de alegerile din prezent, nu ~i de cele viitoare. In al doilea rand, fiecare femeilor la mandate de parlamentar, in special in situatia in care votant are unset de credinte cu privire la modul in care urmeaza sa exista cote de reprezentare. Un exemplu in acest sens este sistemul voteze restul electoratului, descrise de o functie cumulativa Fi. In al fermoar, in care in lista sunt dispu~i alternativ candidatii femei ~i treilea rand, fiecare votant are a~teptari cu privire la rezultatul alege- barbap, insemnand ca pe lista se regases~te cate 0 femeie din doua rilor. Cu alte cuvinte, fiecare votant poate sa estimeze ~ansele pe care in doua pozitii. le care fiecare candidat de a ca~tiga alegerile. Aceasta conditie. poa- Intre aceste doua tipuri de sisteme, se regasesc cele semiproportionale ~i cele mixte, care imprumuta caracteristici de la ambele, indusiv unele dintre avantaje ~i dezavanataje. Data fiind te fi formalizata printr-un vector rri = (nil, niz• ni3• ···, niK) unde n IJ .. este proportia i din. electoral care urmeaza sa voteze cu ' j. Date fiind preferintele cu privire la candidati (ui)• a~tetarile cu a~i numarul de votanti din alegeri (n), fie- varietatea existenta in cadrul acestor dase, este destul de dificil de privire la rezultate (n oferit o caracterizare generala, ca in cazul celor doua familii pre- care votant se confrunta cu o situatie clasica de decizie. Urmarind zentate anterior, motiv pentru care consecintele acestor sisteme vor sa i~i maximizeze utilitatea, votantul trebuie sa aleaga optiunea de fi discutate particularizat pe fiecare din lre cazurile prezentale in vot optima, date fiind - (uu rru n ). ~i nu in ultimul rand, mode- acest capitol. lul votului strategic asuma faptul ca toti votantii au aceea~i esti- mare cu privire la ~ansele fiecarui candidat de a ca~tiga alegerile 6.2. Sisteme electorale ~i vot strategic In constructia modelului votului strategic, Cox (1997) 322 porne~te de la asumptia ca votantii sunt, sau eel putin se com- porta ca ~i dmd ar fi votanti instrumentali cu interese pe termen scurt. Fiecare votant are preferinte privind candidati, in funqie de utilitatea uik' pe care fiecare votant i se a~teapta sa o o?tina de pe urma ca~tigarii alegerilor de fiecare candidat k. Astfel funqia de preferinta a votantului i poate fi descrisa de vectorul 322 Cox prezinta acest model pentru alegerile des~urate in sisteme bazate pe regula pluralita\ii, lnsa modelul este valabil pentru votul strategic din toate celelalte sisteme prezentate in aces! capitol. (Fi = F, pentru toti votanjii i), intrucat aceste noscute de toti votantii 323 (Cox, 1997: p. 73-74) 324 • ~anse sunt cu- Date fiind aceste asumptii, modelul teoretic prezice faptul ca votantii vor abandona candidatii lipsiti de ~anse de ca~tig ~i vor opta pentru alternativa m Aici Cox (1997: p. 74) asuma ca estimarile cu privire la ~ansele candidafilor de va ca~tiga sunt publice, fiind cunoscute din sondajele de opinie realizate tnainte de alegeri 4 32 Date fiind aceste condifii, Cox impune ~i o condi\ie de ra\ionalitate legata de ~teptaril e cu privire la rezultatul votului. Daca aceste ~teptari 1r sunt rationale dat fund F ~i dad votanp.i sunt !ntr-adevar distribni\i conform Jui F, atunci ace~ti a ar trebui sa voteze astfel !neat sa i~i maximizeze ntilitatea u 1, date fiind 1t ~i 11, determinand prodncerea Jui 7t. Condi\ia de ra\ionalitate mai implica ~i faptul ca toµ volan\ii de tip n vor vota acelasi candidat (Cox, 1997: p. 75) 226 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 227 care este a doua in topul preferintelor lor sau, chiar pentru o alter- a doua familie, este cea bazata pe intrebari de chestionar cu pri- nativa aflata mai jos in ordinea preferintelor, pentru a evita ca votul vire la votul strategic. Astfel de studii chestioneaza in mod direct lor sa se iroseasdi ~i ca alegerile sa fie ca~tigate de alternativa cea respondentii cu privire la motivatiile din spatele votului (Niemi et. mai putin preferata (Cox:, 1997: p. 76)325 • Pentru ca votul strategic al, J992), (Evans ~i Heath, 1993). 0 problema a acestui tip de cer- sa se produdi, Cox (1997) precizeaza di mai este insa necesar ~i sa cetare este aceea ca dupa alegeri, votan\ii s-ar putea sa rationalizeze existe o competitie stransa intre competitorii de pe locurile doi ~i trei in topul preferintelor votantului. in mod diferit votul acordat, fata de momentul votului. A treia metoda este cea utilizata de Alvarez ~i Nagler (2000), (2006) care, In ceea ce prive~te studiul votului strategic, exista numeroase compara optiunea electorala cu profilul preferintelor votantilor, cercetari care se concentreaza asupra acestui tip de comportament considerand vot strategic situatiile in care exista discrepante intre in contextul unor institutii electorale diferite. Metodele utilizate cele doua, iar votan\ii ar fi avut ceva de ca~tigat de pe urma votului pot fi impatite in patru marl farnilii. Prima dintre acestea, numita ~i abordarea agregata, incearca sa utilizeze rezultate agregate pentru startegic (Blais et. al, 2012). 0 a patra metoda este cea experimentala, in care votul strategic a fast studiat prin intermediul experi- a masura votul strategic. Autorii acestor tipuri de studii incearca sa mentelor de laborator ~i de teren. masoare procentul de vot strategic produs in sistem fie comparand fost valorificata metoda dezvoltata de Alvarez ~i Nagler, prin com- serii de alegeri consecutive, fie comparand rezultatele din diferite circumscriptii, fie comparand succesul pe care partidele mici il au in sisteme majoritare fata de cele proportionale (Spafoord, 1972) (Curtice ~i Steed, 1988). Studiile de acest tip sufera de eel putin doua tipuri de probleme. Pe de o parte se fac vinovate de eroarea ecologica, adidi inceardi sa traga concluzii cu privire la comportamentul individual pe baza datelor agregate, iar pe de alta parte, unele dintre acestea asuma di votu.1in sistemele proportionale este sincer, fapt care va fi discutat ~i contestat mai tarziu in capitol. 0 In cadrul celor de laborator, a pararea profilului de preferinte cu op\iunea electorala. Avantajul experimentelor de laborator este ca profilul de preferinte poate fi indus ~i mentinut constant cu ajutorul stimulentelor financiare, in· timp ce situatia de alegere este variata pentru a observa op\iunea electorala326 • Dezavantajul acestora este desigur plauzibiJitatea extrapolarii rezultatelor ob\inute in laborator cu studenti, la situatii din viata reala. Experimentele de teren, derulate tot mai des inaintea sau in chiar in timpul alegerilor, in care votanti reali (~i nu studen\i) sunt invita\i sa voteze intr-o situatie cvasi-reala de alege- 325 Acesl model Leorelic mai arc la baza o asumppe implicila, aceea ci volan\ii pol influen\a prin vol rezullalelc alegerilor de masa. Insa probabililalea ca Ull Volant Sa fie decisiv in alegeri de masa, adica Sa poala Sa determine prin volul sau balotaj inlre candida\i sau din con tra, prin volul sau sa poata indina balan\a in favoarca unuia dinlre candida\i in caz de balotaj, este foarle mica, apropiindu-se de zero. A~adar, apare inlrebarea daca esle realist sa asumam ci un volanl rap.onal va face eforlul sa voleze strategic cand volul sau eel mai probabil nu va reu~i sa influen~ezc rezultatul, sau mai mull, daci va merge macar sa voleze, indiferenl de alternaliva. Penlru a discupe p e larg cu privire la aceste aspecte, vezi capitolul 1. re, pentru candidati reali, insa sub sisteme electorale diferite, vin 326 Un exemplu al unui astfel de sludiu esle eel in care votan\ii ~r parlidele sunt dispuse pe un continuum ideologic, de tipul celui d~scris de Dow~s ( 1957). VolanµIor Ii se induc preferin\e intre partide prin mlerme~ml slimulentelor fin anciarc, di.~tigul din experiment fiind invers propor\1onal cu dislanla dintre ace~lia ~i parlidul di.~Ligalor. La fiecare runda aspeclc precum pozi\i~ pe continuum sau n ivelul d e informa\ie cu privire la ~referin.\ele ~! op\iunile celorlal\i volan\i sun l variate, iar op\iunea eleclorala inreg1slrala (Blais et. al, 2012), (Blais et. al, 20 14). 228 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATION ALA $1 COMPORTAMENTELECTORALj 229 sa corecteze unele dintre aceste neajunsuri ale experimentelor cir laborator (Laslier ~i Van Straeten, 2008), (Van Straeten et. al, 2010), (Blais et. al 2012), (Roescu, 2014b). Controlul insa este mult mai mic decat in cele de laborator, iar astfel de studii ignorii impactul pe care anticiparea efectelor psihologice asupra votantilor ~i pe celt• mecanice ale regulilor de vot il are asupra candidatilor ~i partidelor, atunci cand acestea decid dacii ~i unde sa intre in cursa electorala. Pentru a ilustra modul de funqionare al votului strategic in astfel de situatii, sa ne imaginarn situatia in care, pe scena eleclorala sunt trei particle (A, B, C), iar sondajele pre-electorale indicii faptul ca A urmeaza sa obtina 45% din vot, B 40% ~i C 15%. Este evident cii C nu are nicio ~ansa de ca~tig, motiv pentru care, aceia dintre votantii Jui C care au ca a doua preferinta pe B, ar putea sa ii abandoneze pe C in favoarea Jui B, penlru a evila situatia in care A, candidatul eel mai putin preferat de ace~tia, ar ca~tiga alegerile. 6.2.1. Vo tu Istrategic in sistemele majoritare 6.2.1.1. Votul strategic in sistemele pluralitare prezentate anterior, Cox (1997) considera cii mai este insii nece- In sistemul bazat pe pluralitate, alegerile se organizeaza in sar ca votantii respectivi sa aiba o ordine a preferintelor intre pri- circumscriptii uninominale327, in care fiecare partid poate propune mele douii partide clasate. Dacii le este indiferent care dintre cele un singur candidat. Electoratul voteaza pentru candidati individu- douii Pentru ca acest fenomen sa se producii, pe langa asumptiile ca~tiga, atunci ace~tia nu vor avea niciun motiv sa abando- ca~tigiitor este ace! candidat care a obtinut cele mai multe neze partidul de pe locul al treilea. In al doilea rand, este necesar vo~uri, chiar dacii diferenta fata de urmatorul clasat este de doar ca intre primele doua particle clasate sa existe o competitie sufici- un vot ~i niciunul dintre candidati nu a obtinut 50% +l din voturi. ent de stransa astfel incat ace~ti votanti sa creada cii pot influenta Sistemul bazat pe regula pluralitatii este unul dintre cele mai sim- rezultatul. Dacii diferenta dintre primele doua particle clasate este ple, fiind utilizat in alegerile parlamentare din state precum Marea mare Britanie, Canada, India ~i Statele Unite ale Americii. Este de fapt nu vor avea niciun motiv sii abandoneze partidul de pe locul al trei- chiar sistemul despre care Duverger (1951) argumenta ca favori- lea nici in acest caz (Cox, 1997: p. 76-79). Mai mult, literatura de zeazii bipartidismul, intrucat votantii care vor avea drept prima specialitate cu privire la motivatiile instrumentale de participare preferinta partidul de pe locul al lreilea, il vor abandona in mod la vot indicii faptul cii intr-o asemenea situatie, votantii rationali sistematic pe acesta in favoarea unuia dintre primele doua particle clasate. Studiile empirice din •tari precum SUA, Marea Bn·tante, · nu se vor prezenta la vot (Riker ~i Ordeshook, 1968), (McKelvey ~i 0 ali, iar ~i este evident care dintre acestea va ca~tiga, atunci votantii Ordeshook, 1972), {Aldrich, 1993) 328• Canada ~i Noua Zeelanda estimeazii procentul de vot strategic intre Situatia prezentata mai sus .este cea pe care Palfrey (1989) o 5 ~i 15% din vot in astfel de sisteme (Blais, 2008), (Alvarez ~i Nagler, numea o situatie de echilibru duvergerian, in care partidul clasat 2000), (Alvarez ~i Nagler, 2006), (Grofman et. al, 2009). • 321 E~s~ insa ~i varianle ale sislemelor bazale pe regula pluralilalii unde c1rcumsc_np\nle sunl plurinominal.e. Aceste sisleme nu sunl insa Jes~rise in acest cap1lol. pe locul al treilea se situeazii cu mult in urma primilor doi, astfel incal este evident ca lupla se va <la intre primii doi. Situatia alternativa, cea de echilibru non-duvergerian, este aceea in care exista 328 Vezi capitolul I. 230 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 231 o competitie stransii intre candidatii de pe al doilea ~i al treilea in astfel de contexte institutionale, calculul strategic vizeazii loc, caz in care este dificil pentru votanti sii decidii pe care dintre primul tur ace~tia sii se coordoneze ~i pe care sii nomenul, trebuie sii facem ape! la celebra regula M + 1 a lui Cox il abandoneze. In acest din ~i poate lua douii'forme. Pentru a intelege mai bine fe- +1 urmii caz, eel mai probabil votul va fi unul sincer, dictat de ordi- ( 1997), care sustine ca in intr-o circumscriptie, doar M nea preferintelor intre candidati. Totu~i, in ambele situatii trebuie candidati sunt viabili, adicii au o probabilitate mai mare decat zero avutii in vedere ~i diferenta de voturi a~teptatii intre candidatii de de a pe primele douii locuri, intrucat daca aceastii diferentii este mare ' Cum in cazul majoritiitii in douii tururi insii, primii doi candidati aLunci indiferenL de raporLul dintre candidapi de pe Iocurile doi ~i clasati merg in turul doi, pentru primul tur M ar fi egal cu doi, . ca~tiga alegerile, unde M este magnitudinea circumscriptiei. trei, sustinatorii locului trei nu vor avea motive sii i~i abandoneze intrucat, putem avea doi candidatul preferat. Prin urmare, Cox ~i Kat~ (2002, p. 127), consi- majoritiitii in douii tururi, viabili sunt primii trei candidati clasati. dera ci teoria votului strategic este fezabila doar in circumscriptii iar lupta pentru turul doi se da intre al doilea ~i al treilea candidat 329 , marginale unde nu exisLa un ca~tigator sigur. ca~tigiitori. Prin urmare, su b sistemul clasat, pentru a-1 infrunta pe primul candidat clasat in turul doi. Candidatii de pe locurile inferioare sunt perceputi de la bun in- 6.2.1.2. Votul strategic in sistemele majoritare in doua tururi ceput ca fiind non-viabili ~i vor fi abandonati de sustinatorii aces- Un al doilea sistem electoral din familia celor majoritare care tora, in favoarea unuia dintre candidatii de pe primele locuri, in merita atentie este majoritatea in doua tururi, sistem utilizat in funqie de preferinte. a~a cum arata Blais (2003), (2004) ~i Blais et. special in a1egerile prezidentiale din tari precum Franta, SUA, al (2007), (2011). Dezertarea strategica a candidatilor de pe locu- Romania, Nicaragua etc. ~i in unele dintre alegerile primare din rile inferioare locului trei ~i coordonarea pe unul dintre candidatii SUA (Bouton 2013). Acest sistem presupune organizarea alegeri- de pe locurile doi ~i trei, se produce doar in cazul in care existii o lor in circumscriptii electorale uninominale, in care fiecare par- cursa suficient de stransa intre ace~ti din urma doi candidati, astfel tid poate propune cate un singur candidat. Pentru a ca~tiga, un incat votul strategic sa poata modifica rezultatul final. Daca insa candidat are nevoie de 50%+ 1 din voturile va1abil exprimate in diferenta dintre cei doi este mare ciscumscriptia respecLiva. Daca niciun candidat nu obtine majo- doi va fi eel care va ajunge in turul doi, atunci votantii nu vor avea ritatea voturilor in primul tur, se organizeaza un al doilea tur doar niciun motiv sii i~i abadoneze prima preferinta. intrucat procedand intre primii doi candidati clasati. astfel nu vor putea influenta rezultatul votului. Cox ~i Katz (2002: p. 127) folo~esc denumirea de circumscrip\ie marginalli penlru a descrie circumcrip\iile in care diferen\a de voluri dinlre pri mii doi candida\i clasaµ esle suficienl de mica penlru ca mandalul sli poalli fi ca~ligal ~i de candidalul de pe locul al doilea. Exemplul original face referire la silua\ia in care sunl doar doi candida(i in cursli, iar eel de pe primul loc are 50-55% din vol, aidcli o majorilate fragila care poale fi pierdulli la urmliloarele alegeri. 329 ~i este evident ca eel de pe locul Sa ne imaginam o cursa cu patru candidati A, B, C, D, in care, rezultatul a~teptat pentru fiecare partid ar fi dupa cum urmeaza: A ar primi 34% din vot, B -10% din vot, C- 26% ~i D - 40% (exemplu adaptat dupa Cox, 1997: p. 125). Pe o astfel de distributie, dadi toata lumea voleaza sincer, atunci in turul doi se vor confrunta candidatii A ~i D. Daca insa, votantii lui B il prefera pe C Jui A ~i 232 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU ALE GERE RATIONALA~I COMPORTAMENT ELECTORAL J 233 se coordoneaza pe C, atunci turul doi se va tine intre C ~i D. Mai contextul institutiei institutia votului alternativ, sa ne oprim asu- mult, daci B ~i C fac alianta, alunci turul doi va avea Joe intre D ~i noua aJianta. Sa ne imaginam acum ~i situatia in care A ar obtinc pra modului de functionare a acestui sistem ~i a feJului in care voturiJe sunt transformate in mandate sub acesta. Tn primul rand, 36% de vol ~i C 24%, restul conditiilor ramand la fel. In acest ca1. trebuie spus faptul votantii lui B nu ar avea niciun motiv sa ii abandoneze, intrucat, nominale, in care candidatii trebuie sa obtina 50%+ l din voturi chiar ~i procedand astfel, turuJ· doi s-ar tine tot intre candidatii A pentru a ca~tiga un mandat. In cadrul acestui sistem insa, votantii ~i D. nu indicii doar prima preferintii, ca aJegerile se desra~oara in circumscriptii unia~a cum se intampla in cazul Un al doilea tip de comportant strategic in acest sistem elec- pJuralitiitii sau al majoritatii in douii tururi, ci trebuie sii ofere un toral, discutat de Cox (1997), Blais ~i Indridason (2007), vizeazii dezertarea strategica a candidatului preferat, cand acesta are intra- profil complet al preferintei !or, ordonand toti candidatii, sau doar o parte, in functie de preferinta. Stabilirea ca~tigaLorului are Joe rea in turul doi asigurata. 0 astfel de actiune, spun autorii, ar fi intr-una sau mai multe runde. In prima rundii, prima preferintii a motivata de dorinta ca acesta sa se infrunte in turul doi cu un can- fieciirui alegator se considerii vot ~i se verifica dacii vreun candidat didat mai slab, pe care ii poate invinge ~i nu cu unul mai putemic, a obtinut 50% + l dintre voturi. In cazul in care exista un astfel in fata caruia este de a~teptat sa piarda. Pentru exemplificare, sa ne de candidat, acesta este declarat ca~tigiitor ~i procesul se inche- mprimul tur se infrunta trei candidati, ie. Dacii insa, niciunul dintre candidati nu a intrunit majoritatea dupa cum urmeaza: A cu 30% din vot, B cu 25% din vot ~i C cu voturilor, atunci, candidatul cu cele mai putine voturi, adicii eel 45% din vot. Conform distributiei votului, turul doi s-ar disputa care apare eel mai rar ca primii preferintii a votantilor, este elimi- imaginam situatia in care int re candidatii A ~i C, situatie in care se ~tie ca Car pierde. Motivul nat. Voturile sale sunt trasferate ciitre candidatul care a fost indicat pentru care Car pierde este acela ca sustinatorii Jui B s-ar reorienta drept a doua preferinta de ciitre votantii care aveau drept prima ciitre A in al doilea tur, motiv pentru care· A 1-ar depii~i pe C. Se mai preferintii candidatul eliminat. Dupii transfer, in runda a doua, ca dacii C 1-ar infrunta pe Bin al doilea tur, atunci se numara din nou voturile obtinute de fiecare candidat, iar dacii Car ca~tiga, intrucat eel putin jumiitate dint re sustiniitorii Jui A s-ar vreunul a obtinut 50%+ 1 din voturi, acesta esle declarat ca~tigator. reorienta ciitre C. In aceasta situatie, o parte din electoratul lui C, ar putea sii ii abandoneze ~i sa voteze strategic cu B, astfel incat in In caz contrar se reiau pa~ii din cadrul etapei anterioare se reiau. Procedura se repeta pana in momentul in care un candidat poate turul al doilea sii se confrunte C ~i B ~i nu C ~i A. fi declarat ca~tigator. ~tie de asemenea, Sa luam un scurt exemplu: o circumscriptie cu 6000 de alega- 6.2.1.3. Votul strategic in sistemul votului alternativ Comportamentul strategic este u~or de intuit in sisteme cum sunt cele pJuralitare sau cele majoritare in doua tururi. Lucrurile se complicii insa, atunci cand discutam despre reguli complexe, cum ar fi votul alternativ. Ynainte sa discutam despre votul strategic in tori ~i trei candidati - A, B ~i C. Ordinea in care alegatorii preferii candidatii este cea prezentata in tabelul de mai jos: ALEGERE RATION ALA $1 COMPORTAMENT ELECTORALI 235 234 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Intr-un astfel de sistem, ca ~i in cazul majoritatii in doua tururi, Figura 6.1.: Exemplu de aplicare avotului alternativ in prima runda Dummet (1984) considera ca votul strategic face referire la situatia Nr de alegatori Preferinta noo 1850 1950 in care candidatul preferat nu poate ca~tiga din prima runda, iar Prima preferinta A B c pentru a-i asigura victoria in runda a doua este necesara crearea Adoua preferinta B c A unei situatii favorabile acestuia. Victoria in runda a doua depinde Atreia preferinta ( A B de care sunt adversarii pe care ii infrunta. Prin urmare, calculul strategic din prima runda vizeaza incercarea de a-i elimina din cur- Pentm a ca~tiga, un candidat are nevoie de 50%+ 1 din voturi, adi sa pe candidatii care ar putea sa-1 invinga ulterior pe candidatul ca Sa fie prima preferinta a eel putin 3001 alegatori Qumatate plus Ull preferat ~i de a-i ajuta sa supravietuieasca pe cei care ar putea fi vot din totalul de 6000). in prima runda, verifidm dad unul dintrc batuti de candidatul preferat in runda a doua. Evident, asumptia candidati indepline~te aceasta conditie. In exemplul de fata, nimeni din spatele acestui scenariu este aceea ca votantul are drept candi- nu se afla in aceasta situatie. A e prima preferinta doar de 2200 ori, B dat preferat un candidat care va ajunge in runda a doua ~i flira votul de 1850, iar C de 1950. in consecinta, candidatul care apare de celc acestuia ~i mai putine ori ca prima preferinta este eliminat. In exemplu de fata sc elimina B, deoarece e prima preferinta doar pentru 1850 de alegatori. strategica a ordinii preferintelor intre candidati. A~adar, votantul se poate orienta strategic in prima runda, dtre Pentru alegatorii care ii aveau ca prima preferinta pe B se ia in cakul un alt candidat decat eel preferat, care sa poata fi invins de candi- a doua preferinta a lor, adid C. Astfel, se ajunge in situatia de mai jos: datul preferat in runda a doua, dar care sa poata invinge in prima ca votantul poate intluenta rezultatul, prin schimbarea runda adversari care ar constitui o amenintare la adresa candidatului preferat in a doua tura. Sa luam exemplu anterior, prezentat Rgura 6.2.: Exemplu de aplicare avotului alternativ, runda adoua in tabelul 6.1. Sa ne amintim Nr de alegatori Preferin\a 2200 1850 1950 ca A ~i CI-au invins pe Bin a prima runda, candidatul B fiind eliminat, iar in runda a doua A a fost Prima preferinta A ( ( invins de C. Insa, dad in runda a doua A s-ar fi intalnil cu Bin Joe Adoua preferinta c A A de C, atunci A ar fi ca~tigat. In acest caz, o parte dintre votantii Jui Atreia preferinta A 1-ar poate lista strategic pe B ca prima preferinta, astfel incat sa il ajute pe acesta sa supravietuiasd primei runde ~i sa ii elimine pe In runda a doua, se verifid din nou dad unul dintre candidatii rama~i este prima preferinta a eel putin 3001 alegatori. Dad nici acum niciun candidat nu intrune~te majoritatea, pa~ii din runda anterioara se reiau. Insa C acum este prima preferinta a 3800 de alegatori, care reprezinta mai mult decat co ta de 50%+ i din voturi, ~i ca~tiga mandatul. C. Dad eel put in 101 dint re votantii lui A voteaza strategic, atunci runda a doua se va tine intre A ~i B. Tabelul 6.3 de mai jos ilustreaza aceasta situatie. 236 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERATIONALA $1COMPORTAMENTELECTORALI 237 Rgura 6.3. : Exemplul I de vot strategic in sistemul votului alternativ Figura 6.4.: Exemplul II de aplicare avotului strategic insistemul votului alternativ Nr de alegatori Nr de alegatori Preferinta 2099 101 1850 1950 Preferinta 2200 1700 200 1850 1950 Prima preferinta A B B c Prima preferinta A D D B c Adoua preferinta B A c A Adoua preferinta B A B c A Atreia preferinta c ( A B Atreiapreferin\a ( ( ( A B Apatra preferin\a D B A D D Conform tabelului 6.3, A este prima preferinta a 2099 votanti, Ba 1951 votanti ~i Ca 1950 votanti. Prin urmare, cum niciun can- Conform tabelului 6.4, dadi toata lumea voteaza sincer, atunci didat nu a obtinut majoritatea voturilor, in prima runda C este eli- in p rima runda B este eliminat, iar voturile sale sunt trasferate lui minat, iar voturile sale sunt transferate lui A, a doua preferintii a C. Prin urmare, in runda a doua, C va avea 3800 de voturi. Cum votantilor lui C. fo runda a doua A are 4049 voturi, iar B doar I 951, niciun candidat nu a obtinut majoritatea, tot in runda a doua D va fi eliminat, iar 1700 dintre voturile sale vor fi transferate Jui A ~i 200 motiv pentru care A ca~tiga alegerile. 0 alta situatie de vof strategic in contextul sistemului votului lui C. A~adar, in runda finala Ava avea 3900 de voturi (2200 initiale alternativ, ilustratii de Dummet (1984) este aceea in care A poa- plus 1700 de la D), iar C va avea 4000 de voturi (3800 din run- te supravietui primei runde, dar va pierde intr-o rundii ulterioa- da trecuta plus 200 de la D). A~adar, C va depiW cota ~i va obtine ra in fata lui C, dad B este eliminat. Poate insa ca~tiga, daca in mandatul. Daca insii, eel putin 51 de votanti dintre cei 2200 ai Jui rundele ulterioare, alaturi de C, il va intalni ~i pe B. Problema care A 1-ar lista pe B drept primii preferintii, atunci acesta ar supravietui ca B nu are suficiente voturi pentru a supravietui primei runde, iar rezultatul final ar fi favorabil Jui A. Tabelul 6.5 apare este aceea primei runde. ~i in acest scenariu, este de a~teptat ca o parte din- prezintii noua situatie. tre votantii lui A sa ii indice strategic pe B drept primii preferinta,' pentru a-1 ajuta sii ajungii in runda a doua. Pentru a ilustra aceastii situatie, sa revenim la exmplul anterior, insa sa ne imaginam ca in Figura 6.5.: Exemplul II de aplicare avotului strategic insistemul votului alternativ, partea adoua primii preferintii un al patrulea partid D330, insii preferinte diferite Preferin\a 2149 51 1700 mai jos de pozitia intai. tn aceastii situatie, noua cotii de 50%+ J pe Prima preferinta A B care un candidat trebuie sii o atingii pentru a ca~tiga este de 3951 voturi Qumiitate plus unu din 7900 voturi). Tabelul 6.4 de mai jos prezinta noua situatie. 330 . Urmaloarele lrei preferinle ale celor 1800 de volanli difera insa. . Nr. de alegatori circumscriptie s-au m~i mutat alte I 900 de persoane, care au ca 200 1850 1950 D D B ( ( A Adoua preferin\a B A A B Atreia preferinta ( c ( ( A B Apatra preferin\a D D B A D D 238 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU in aceastii. nouii. configuratie, in prima rundii. D ar fi eel eli1111 nat, pentru ca acesta are 1900 de voturi, in timp ce B obtine 1901 ALEGERE RATIONALA ~ I COMPORTAMENT ELECTORAL I 239 n identifica in aceste sisteme, este cea in care lupta electorala se clii intre candidatul de pe locul M ~i eel de pe locul M+I, situatie (1850 initiale plus SI de la votantii lui A). Ca mai d evreme, 17011 , imilara cu cea descrisii. la votul pluralitar. Atunci cand c ursa dintre dintre voturile lui D vor fi transferate dtre A ~i 200 catre B. A~adar, c mdidatii M ~i M + 1 este suficient de stransa, votantii candidatilor in runda a doua Ava avea 3849 voturi (2149+ 1700), B va avc,1 .1 flati mai jos de pozitia M+ 1 ii vor abandona pe ace~tia in favoarea 2101 voturi (I 850+5 1+200) ~i C va avea 1950 voturi. Prin urman·, pozitiei M+l. Dad insa candidatul M+l este cu multin urma can- candidatul eliminat la runda a doua va fi C, iar voturile sale vor ft didatului M, atunci votantii candidatiilor de pe pozitiile inferioare transferate dtre A, care va obtine 5799 voturi (3849 + 1950 ) ~i va 11u vor avea niciun motiv sa i~i abandoneze preferatii. atinge cota, ca~tigand in acest mod mandatul. Mai trebuie mentionat faptul ca, atunci cand exista o d istanta mid intre candidatii M ~i M+l, la fel de importanta este ~i distanta 6.2.2. Votul strategic in sistemele semi-proportionale in sisteme precum votul cumulativ si eel limitat331 , alegerile sc desra~oarii. in circumscriptii plurinominale, in care votantii au fie la fel de multe voturi cate mandate sunt de distribuit (votul cumulativ), fie mai putine voturi de~at cate mandate sunt de distribuil (votul limitat). in ambele sisteme, ca~tiga primii M candidati care obpn eel mai mare numii.r de voturi, unde M este magnitudinea circurnscriptiei. Trebuie mentionat faptul ca existii. mai multe variante ale acestor sisteme, unele dintre acestea permitand votantilor fie doar sii. se abtina partial (adid sii. acorde mai putine voturi decat numarul maxim la care au dreptul), fie doar sii. i~i cumuleze partial sau total voturile pe un candidat, fie sii. se ~i abtinii partial ~i sii i~i cumuleze voturile (Cox 1990). Pentru a d etermina numiirul de candidati viabili din astfel de sisteme, Cox (1997, p. 146) aplica regula M + l, indiferent daca sistemele permit sau nu abtinerea partiala sau cumularea. Prin urmare, prima ~i cea mai sin1pla varianta de vot strategic p e care Cox Votul limitat este utilizat in alegerile parlamentare din Spania ~i de asemenea a fost utilizat in Japonia, insa pana in 1994 cand au trecut la votul unic netrasferabil. Votul cumulativ a fost utilizat in secolul XIX in Marea Britaniqi in statul Illinois pa.na in 1980 (Norris, 1997: p. 302-303). 331 de voturi dintre pozitiile M+ 1 ~i M+2, intrucat atunci cand aceastii din urma diferenta este foarte mica, votantii nu vor ~ti pe care di ntre candidatii M+l sau M+2 sa se coordoneze pentru ail ajuta sii ca~tige in fata candidatului M, caz in care votul strategic este putin probabil. Cand insii. distanta dintre candidatii M+l ~i M+2 este suficient de mare ~i este evident care din cei doi va fi principalul adversar al candidatului de pe pozitia M, atunci probabilitatea ca votul strategic sa aparii cre~te. 0 situatie interesanta in astfel de sisleme electorale, argumenteazii Cox, apare atunci cand nici cumularea voturilor ~i nici abtinerea partiala nu sunt posibile332 • Fiind fortati sii. i~i utilizeze toate voturile ~i neputand acorda mai mult de un vot aceluia~i candidat. inevitabil votantii vor ajuta ~i a!ti candidati decat pe eel aflat pe prima pozitie in topul preferintelor. Sa luiim urmii.torul exemplu inspirat din alegerile din Mauritius, unde votantii au trei voturi, tot atatea cate mandate trebuie alocate, trebuie sii. foloseascii. toate voturile ~i nu se le pot cumula (Cox, 1997:146). Sane imaginam o cursii. electorala cu mai mult de patru candidati, in care exista o competitie foarte stransa intre patru dintre ace~tia: A, B, C ~i D. Tn acest caz, un sustinator al Pentru o discuµe mai extinsa cu privire la efectde pisibilita\ii de ab\ine partiala ~i de cumulare a votului in astfel de sisteme, vezi ~i Cox (1990). 332 240 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA~I COMPORIAMI NI 111CIOllAI I HI lui A nu va vota niciodatii pentru unul dintre celelalte trei, intr·ul ~I lh1zate pe divizori sunt d'Hondt, uncle divizorii su nl 1111111l·11·l1• 1111 in acest mod, inevitabil va reduce ~ansele candidatului A de a fi alra tu rale, Sainte-Lague, uncle divizorii sunt numerele natu1'.1k li11p.11 1 Prin urmare, destinatarii celorlalte doua voturi vor fi candidati m.ir ginali, chiar daca nu sunt viabili, conform regulii M +1. In acest mml, 1 Sainte-Lague modificata, uncle divizorii sunt numclc 11,11111 ,1lt• impare, cu exceptia primului divizor care este 1,4334• numarul de particle din sistem va cre~te, depii~ind prediqia M+J 111 Familia celor mai mari resturi utilizeaza metoda cotelor pen 1ru 6.2.3. Votul strategic in sisteme proportionale a distribui mandate. Cota reprezintii numarul de voturi necesar pcntru a obtine un mandat ~i poate ti calculata in diverse moduri. i>rintre cele mai frecvente cote se numarii Hare, uncle cota este data Sistemele proportionale sunt cele care aplicii principiul trans de raportul dintre numarul total de voturi ~i numiirul de mandate formarii proportioale a procentului de voturi obtinut in mandate. <lin circumscriptie ~i Droop, cota obtinuta prin raportarea numiiru- rn cadrul acestor sisteme, alegerile se des.fa~oarii in circumscrip\ii lui total de voturi la numiirul de mandate plus unu. Fiecare partid plurinominale, iar votul este de obicei pentru lisle de partid ~i nu prime~te pentru candidati individuali. Listele pot fi inchise, semi-deschisc voturi obtinute. Mandatele ramase se redistribuie in ordinea mari- sau deschise, in functie de masura in care votantii au libertatea de a mii resturilor obtinute prin raportarea numarului de voturi ob\inut decide componenta ~i ordinea in care apar candidatii pe liste. de particle la cota. Trebuie mentionat faptul ca, pe masura ce cota Dupa tipul formulei electorale care transformii voturile in mandate, sistemele electorale proportioale se impart in douii familii: cea a celor mai mari medii ~i cea a celor mai mare resturi. Fan1ilia celor cre~te, atatea mandate de cate ori se cuprinde cota in numarul de proportionalitatea rezultatelor obtinute cre~te ~i ea, intrucat partidele mici au in general resturi mari ~i parti intregi mici sau nule. De~i Duverger (1951) considera ca in astfel de sisteme votul mai mari medii utilizeazii divizori pentru a transforma voturile in este sincer335, intrucat un procent mai mare de voturi inseamna mai mandate. Numarul de voturi obtinut de fiecare partid se divide suc- multe mandate, exista atat argumente teoretice cat ~i studii empirice cesiv la o serie de divizori (atatia cate mandate sunt de distribuit) care arata ca votul strategic se produce chiar ~i in cazul acestora336• iar mandatele sunt distribuite in ordinea caturilor obtinute, pfuia Spre deosebire de sistemele majoritare insa, in cele proportionale, la intrunirea numarului de mandate. Cele mai utilizate metode m Cox define~le reslul candida\ilor din cursa drepl non-viabili, insa acumuland volurile simpalizan\ilor celor palm particle, esle posibil ca ace~lia <linlii sii ajw1ga sa ob\ina mandate, poale chiar iu delrimentul unora dinlre cei palm. Sa ne imaginiim o silua\ie in care fiecare dintre cei palm candida\i are d le 100 de volan\i, iar in cursa mai exisla aJti lrei candida\i (E, F, G). Dacii fiecare dinlre cei lrei can<lida\i marginali prime~te un numiir egal de voluri din parlea celor 400 de votan\i ai celor 4 particle viabile, alunci fiecare va primi aproximativ 266 de voturi, <lepa~in<lu -i aslfel pe cei palm. A~adar, in aslfel de slilua\ii, este u~or de imaginal ca sislemul poale conduce in mod neinlenlional la alegerea unor candidaµ marginali.. -· votul strategic are cu totul alte motivatii ~i rationamente dupa care se produce. Cea mai intuitiva forma de vot strategic este aceea in 334 Ulilizarea Jui 1,4 ca prim divizor in locul Jui 1, ingreuneaza ob\inerea primului mandal de ciilre parli<lele mici, insa le ajula sa ob~ina rezullale cu un grad mai mare de propor\ionalitale, fiind avanlajate la distribu\ia mandalelor in funqie de miirimea resturilor (Lijpharl, 2003). 335 Vezi sec\iunea cu privire la votul strategic in sistemel e mixle, un de volul pe lisle esle consideral votul sincer ~i comparal cu volul in circumscrip\ii uninominale, pentru a determina candidatea de vot strategic din sistem. 336 Leys (1959), Sar tor i (1968), Austen-Smith ~i Banks ( 1988), Cox ~i Shugart (1996). ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALJ 243 242 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU care votantii abandoneaza partidele despre care cred di nu vor pu mai puternicii listii, ciireia aceste voturi aditionale nu i-ar mai putea tea atinge pragul electoral formal, atunci cand acesta existii, ~i prin .1duce un mandat in plus, ~i voteaza a doua lor preferinta, pe care urmare nu vor obtine reprezentare parlamentara (Blais et al, 2014). voturile ar putea-o ajuta sa atinga pragul electoral sau sa obtina un De altfel, Cox (1997) considerii ca regula M+l poate fi aplicati\ mandat aditional (Cox, 1997: p. 108-114). A~a cum am argumentat anterior, autori precum Downs ~i aici, rezultand ca doar M+l liste de partid sunt viabile, uncle M este din nou magnitudinea circumscriptiei. Mai mull, ca ~i in cazul pluralitatii, lupta cea mai stransa se da intre lista de pe poztia M+ 1 ~i cea de pe pozitia M+2, care se pot afla fie intr-o situatie de echiJibru duvergerian, fie intr-una de echilibru non-duvergerian331. Dadi existii echilibru duvergerian, atunci lista M +2 se aflii suficient de mult in urma listei M +l, pentru ca votantii sii o abandoneze pe aceasta dintai ~i sii se coordoneze pe lista M +1. Desigur, coordonarea s-ar putea realiza ~i pe lista M+2 dacii votantii listelor de pe poztiile inferioare o prefera pe aceasta listei M +1, iar diferenta dintre cele doua poate fi surmontabila. La polul opus se aflii situatia in care listele M +1 si (1957) 339, Austen-Smith ~i Banks (1988), Blais et. al (2006), (2014) considera cii votul strategic in sistemele propor\ionale poate fi moLivat ~i de alte ratiuni decat cele legate de obtinerea unui mandat aditional sau de atingerea pragului electoral. 0 teorie interesanta cu privire la aceste sisteme ~i calculele strategice este cea in care votantii i~i definesc op\iunile electorale in functie de preferintele legate de posibilele coalitii guvernamentale care se vor forma in perioada post-electorala. Sa ne imaginam urmatorul exemplu, adaptat dupa Austen-Smith ~i Banks (1988) in care pe scena electorala exista trei particle: unul de stanga -A, unul de centru -B ~i unul de dreapta -C. Votan\ii care il prefera pe B lui A ~i pe A lui C, ar prefera M+2 sunt atat de apropiate incit este dificil pentru votanti sa decida o coalitie guvernamentala formata din B ~i A , uneia formate din B pe care sa se coordoneze ~i pe care sii o abandoneze. Ca ~i in cazul votului alternativ33K, in sistemele proportionale ~i C. Dacii cea mai probabila coali\ie este intre partidul care obtine eel mai mare numar de voturi ~i eel care obtine eel mai mic numar putem intalni ~i situatia in care votantii abandoneaza strategic cea de voturi, iar eel mai probabil rezultat al votului este eel in care B De~i conceplele ~e echilibre duvergeriene ~i non-duvergeriene au fosl obtine mai multe voturi decat A ~i A mai multe decat C, atunci, este . 337 d1s.~utale d~ Plot (l 989) m raporl cu sislemele pluralitare, aceasla pol Ii. gener~hzale la stSle~ele propor\ionale, penlru a face referire la raporlul de forte dmlre cand1da\u M+l ~i M+2, a~a cum disculam in aceasta seciiune. · 1 338 1 famili · Ior propor\ionale se incadreazli ~i volul unic lrans. n a s1sleme ferab1 l'. s1~lem foarte similar cu volul allernaliv, cu excep\ia a doua aspecte. Ale~erile ~ s1sl~mul volului unic lransferabil se <les~oara in circumscriplii plun~ommale, 1ar cola pe care trebuie sa o alinga candida\ii penlru a ob\u'.ie un .m~n<lal esle cola Droop, calculala ca ftind raportul dinlre numarul de votun ~· num~~ de mandate plus unu, la care se mai aduna ind o unilale. In cazul ~cestm sis.tern electoral calculul strategic este similar cu eel din sislemul votulu1 alternaLiv, volan\ii nominalizand uneori slraleuic ca prirna p r · t• It d' d <l • o· re1enn a ~m ~ can 1 .al .ecal eel pe care il sirnpalizeaza eel mai mull, care poale poale mv1~ge cand1da\1 care reprezinla o aruenin\are penlru preferinla reala a volantulu1, dar care poale fi invins de preferin\a reala in runde ullerloare. de a~teptat ca votan\ii cu profilul anterior sa ii voteze pe C in detrimentul lui B, astfel incat C sa devina al doilea partid clasat in locul Jui A ~i coalitia guvernamentala sa fie formatii din B ~i A, in loc de B ~i C (Austen -Smith ~i Banks, 1988: p. 414-416). Un. exemplu de testare empiricii a acestui model de vot strategic orientat spre influentarea compozitiei coalitiei guvernamentale, 339 Oe~i Downs a fosl primul care a adus in discu\ie posibililalea luarii in ca\cul a poten\ialelor coali\ii care se vor forma in sislemele proporµonale, dupa alegeri, lot Downs a fosl eel care a consideral ca un astfel de calcul esle prea complical penlru ca volan\ii sa ii poala uliliza in determinarea op\iunii lor electorale. 244 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROBCU ALEGERE RATIONALA ~ I COMPORTAMl NI 111CIOllAI I :J" este eel dezvoltat de Blais et al. (2006), cu privire la alegerile din Sistemele electorale mixte difera in ceea ce privc~ll! H 11il1,111• 0 Israel din 2003. Pentru a determina influenta preferintei pentru o le produse ~i in funqie de compozitie. Unele se p ot aprop1.1 111.11 anumita coaiitie guvernamentala asupra optiunii de vot, autorii cs mult de familia sistemelor majoritare in efecte, in timp cc all ck pol timeaza o regresie logistica conditionalii.3 40, uncle variabila depen merge mai degraba inspre cele proportionale. Diferente sunt d.1k denta (cea de explicat) este partidul votat in alegeri. Optiunea elec <le natura formulelor electorale cuprinse in sL~tem, de propoqin toralii este explicata ~i prezisa prin model de variabile independentc de mandate din total care se regase~te in fiecare componenta, pre- cu privire la evaluarea partidelor ~i liderilor partidelor, pozitia vo cum ~i posibilitatea unei legaturi intre componenta majoritara ~i tantului pe axa stanga-dreapta, gradul de regiliozitate al votantului proportionala, fie de voturi, fie de mandate. ca, Sa le luiim pe rand. Pe componente, efectele produse d e utiliza- alunci dnd controliim penlru efecLele produse de celelalte varia- rea unuia dintre formulele electorale din familia majoritara pentru bile independente, preferinta p entru o coalitie anume influenteaza componenta uninominala ~i cele produse de utilizarea uneia dintre ~i preferinta pentru o coalitie anume. Rezultatele indicii faptul semnifi.cativ optiunea electorala (Blais et. al: 2006, p. 695). formulele proportionale pentru cealaltii componentii, sunt cele prezen tate in seqiunile 6.21 ~i 6.2.3 din acest capitol. Yn ceea ce prive~te 6.2.4. Votul strategic in sistemele mixte Analiza votului strategic in contextul sistemelor mixte pretinde o discutie introductiva cu privire la tipurile de sisteme care intra in categoria celor mixte. fn primul rand, reiteram faptul ca, urman d clasificarea facuta de Shugart ~i Wattenberg (2001)341 , pentru a fi catalogat drept mi.xt, un sistem trebuie sii utilizeze in acela~i timp, pe acela~i teritoriu ~i pentru alegerea aceluia~i corp de reprezentanti342 , eel putin douii formule electorale. 0 ~ Jn engleza modelul se nume~le conditional logil ~i reprezintii o generalizare a regresiei logistice la cazul in care variabila dependenlii esle una de lip nominal, care, in cazul noslru, indidi oppunea de vol dintre parlidele din cursa elecloralii. 341 Trebuie men\ional faptul cii, nu exislii consens in literalurii cu privire la defmirea ~i clasilicarea sislemelor mix.le. Penlru clasificiiri allernalive, vezi de exemplu, Massicolle ~i Blais (1999). 3 ..i Spre exemplu, formule electorale utilizate pentru alegerea consiliilor jude\e nu pol fi considerate drepl componente ale unui sislem mixl, inlrucil formula pluralilara esle u lilizalii penlru a alege pre~edintele de consiliu jude\ean, in limp ce formula propor\ionala pc lisle esle ulilizala pealru a alege membrii consiliului. Prin urmare, fiecare formula alege un lip distinct de reprezenlanl. proportia de mandate cuprinse in fiecare componenta, asumand ca avem de-a face cu un sistem paralel, u nde nu exista nicio Iegatura .i ntre componente, cu cat proportia de mandate alocate in componenta proport ionalii cre~te, cu atat cre~te ~i proportionalitatea rezultatelor, iar sistemul se apropie de unul proportional. Cu cat insa componenta proportionala e mai redusa, cu atat sistemul se apropie in efecte de cele majoritare. ln sfar~it, existenta unei legiituri intre componenta majoritarii ~i cea proportionala poate influenta semnificativ rezultatele produse de sistem. Ideea din spatele coexistentei unei componente proportionale cu una majoritarii, este aceea de a corecta disproportionalitatea excesiva produsa de componenta majoritarii prin intermediul celei proportionate, insa in acela~i timp de a pastra alegerea directii a eel putin unei parti din candidati, a~a cum se intamplii in cele mai multe sisteme majoritare. A~adar, principalul rol al componentei proportionale este acela de a compensa partidele mici care sunt sistematic dezavantajate de sistemele majoritareprin atribuirea unui procent de mandate mult inferior proportiei de voturi obtinute. Compensarea 246 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA $1 COMPORTAMCNT rl rclORAI I 211 I se poate face fie prin intermediul voturilor, fie prin intermediul a~tepta ca acestea sa aibii mai putin succes in componenta uni110 mandatelor. (1) Dadi se face prin mandate, atunci numarul de minala, probabil ~i datorita votului strategic. mandate obtinut de partid din componenta proportionala, este tidele mari, in cazul carora este de a~teptat sii aiba mai mult succes determinata partial de numarul de mandate obtinut in cea ma- in componenta uninominalii ~i deci mai putine voturi provenite joritara. Mai intai, se determina procentul total din mandate la de la candidatii pierzatori, vor obtine mai putine mandate. !nsii care fiecare partid are dreptul, in functie de rezultatele reunite compensarea poate fi ~i negativa, cum se intampla in Italia, caz din cele doua componente. Apoi, dadi sistemul este unul de tip in care voturile candidatilor ca~tigatori din componenta uninomi- mixt cu compensare proportionala (eng. mixt-member proporti- nala sunt deduse din voturile proportionale, astfel incat cu cat un onal) , cum e cazul Germaniei sau al Noii Zeelande, atunci din partid a obtinut mai multe mandate uninominale, cu atat va obtine acest procent, se scad mandatele obtinute in componenta majo- mai putine proportionale (Shugart ~i Wattenberg; 2001: p. 14- 1S). ritara, in circumscriptii uninominale, urmand ca in componen- In ceea ce prive~te votul strategic in astfel de sisteme, autori pre- ta proportionala fiecare lista de partid sa primeasdi doar atatea cum Moser (1999), Moser ~i Sheiner (2008), Geschwendt (2004), mandate cate mai are nevoie pentru a obtine procentul total de (2007), Geschwendt ~i van der Kolk (2006), Karp ~i Garland (2007) mandate definit initial. Compensarea mandatelor se poate face considerii di, eel mai adesea acesta imbradi forma votului impiirtit 1n acela~i timp, par cum se intampla in sistemele mixte care (eng. split- ticket). Daca are doua voturi la dispoziµe, atunci votan- «asigura majoritatea» (eng. majority-assuring), sistem aplicat in tul va alege sa voteze strategic in componenta majoritarii, dupii re- Mexic. Acesta garanteaza majoritatea locurilor din Parlament par- gulile descrise anterior in sectiunea 6.2.1, ~i sincer in componenta tidului care a obtinut cele mai multe mandate uninominale, prin proportionalii, cu restrictiile discutate in sectiunea 6.2.3, referitoa- insa ~i in alt mod, a~a completarea automata cu numarul necesar de mandate (luate din re la regulile proportionate. Dacii insa, cele douii componente sunt componenta proportionala), pentru ca partidul sa aiba majoritatea legate intre ele prin mandate, dar mai ales prin numiirul de voturi, mandatelor. (2) Dadi insa compensarea se face prin voturi, atunci atunci Cox (1997) considerii cii votantii vor fi mai putin dispu~i sii mandatele din componenta proporµonala nu se alodi exclusiv in i~i abandoneze preferintele reale in componenta majoritara, chiar baza votului pe liste, ci ~i in baza voturilor transferate din compo- ~i atunci cand acestea nu au ~anse de ca~tig, intrucat chiar ~i un vot nenta majoritata. In astfel de cazuri, sistemul poate imbraca una pentru un candidat perdant in componenta majoritarii ajutii parti- din urmatoarele doua forme. Compensarea prin voturi poate fi pozitiva, cum e cazul Ungariei, insemnand ca voturile obtinute de dul in componenta proportionala. Geschwendt ~i van der Kolk (2006) considerii cii votul strategic candidatii pierzatori in circumscriptiile uninominale din compo- nu este singurul motiv pentru care votantii ~i-ar putea imparti vo- nenta majoritara, care au ramas neutilizate, sunt transferate pe li- tul. Alte motive identificate de cei doi autori vizeazii faptul ca vo- nie de partid in componenta proportionala. Aceasta procedura i~i tantul poate avea preferinte diferite intre candidatii nominalizati in propune sa contribuie la cre~terea numarului de mandate obtinute circumscrip\ia sa uninominalii in raport cu ordinea in care prefera de particle mici in componenta proportionala, deoarece este de p·a rtidele de pe scena politidi. Prin urmare, dadi preferii un candidat 248 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 249 anume, dar nu simpatizeazii ~i partidul candidatului, atunci votanpi Modelele cu privire la intrarea strategicii in cursa electorala de- ar putea vota pentru candidat in .componenta uninominala ~i pen- riva din teoria spatiala344, primul autor care a discutat decizia de tru un alt partid decat eel al candidatului in cea proportionala. Un al doilea motiv foarte important tine de faptul ca partidele ar putea intrare a partidelor in alegeri fiind Downs (1957). Downs se concentreaza insa asupra pozitiei spatiale pe care partidele o adopta sa nu nominalizeze candidati in toate circumscriptiile uninominale ~i atunci un simpatizant ar partidului trebuie sa se reorienteze cii- atunci cand aleg sa intre in competitie, ~i mai. putin pe decizia de intrare in sine. In ceea ce prive~te deciziile de intrare, Downs se tre candidatul altui partid in componenta majoritara, dacii partidul preferat nu are reprezentanti (Geschwendt ~i van der Kolk, 2006: p. limiteaza la cazul particular al posibilitatii de intrare in competitie a partidelor noi, fara a aduce in discutie toate partidele de pe scena 164-166). Motivele ~i efectele acestei din urma situatii sunt discuta- electorala. In modelele spatiale, numarul de particle din competitie depinde de forma distributiei ideologice a votantilor pe continu- te mai pe larg in subcapitolele urmatoare, cele cu privire la calculul strategic al competitorilor electorali, atunci cand trebuie sa decida dacii intra in cursa electorala. 6.3. Calculul strategic al competitorilor electorali um, iar intrarea partidelor noi in competitie este probabilii doar in cazul in care apare o schimhare majora a distributiei votantilor, eveniment in urma ciiruia 0 parte din electoral ramane nereprezentata, creandu-se astfel posibilitatea ca un partid nou sa intre in competitie ~i sa aiba ~anse sa ca~tige. De altfel, Downs considerii Votantii nu sunt singurii care anticipeaza efectul mecanic al ca, atat timp cat partidele au doar interese pe termen scurt, acestea institutiilor electorale ~i care tin cont de acesta atunci cand decid nu vor intra in competitie, decat dacii au ~anse sa ca~tige alegerile curente345 • Prin urmare, daca nu exista nicio schimbare majora a distributiei votantilor ~i dacii toate pozitiile ideologice care ar per- sa participe sau nu la alegeri, ci ~i competitorii electorali, candidatii ~i partidele343• Ace~tia din urma anticipeazii ~i efectul psihologic care aqioneaza asupra votantilor ~i ~i, atat in funqie de acesta cat· mite ca~tigarea de mandate sunt ocupate, atunci nu exista niciun de eel mecanic, competitorii decid dacii sa intre sau nu in cursa motiv pentru care este rational pentru un nou partid sa intre in electorala. In afara de decizia de a intra in cursa, partidele trebuie sa mai decida daca intra singure sau in alianta, alaturi de alt par- competitia electorala. Totu~i, Downs ia in calcul ~i posibilitatea ca particle mici, cu interese pe termen lung, sa intre in competitie tid, ~i de asemenea, dacii propun candidati in toate circumscriptiile chiar ~i atunci cand nu au electorale sau doar in unele dintre ele. Apoi, in timpul alegerilor, partidele ~i candidatii pot contribui la coordonarea strategica a votantilor, pentru a se asigura ca votul, fie el sincer sau strategic, este in beneficiul !or (Aldrich 1993). A~a cum am procedat ~i in alte capilole ale volumului, in aceasla sec\iune termenii de candidat ~i parlid vor fi utilizap inter~anjabil , urmand ca, acolo unde esle necesara diferen\a, acesl aspect sii. fie menµ onal in Lexi. 343 344 ~anse in alegerile curente, in speranta di Pentru detalii cu privire la modelele spa\iale de competitie electorala, vezi capitolele 3-5. . 345 Dacii. penlru un candidat a ca~tiga. inseamii. doar a ob\ine man daLul. penlru parlid, ca~ligu! esle definil in func\ie de tipul de sislem electoral. Astfel, inlr-un sistem precum eel bazat pe regula pluralilii\ii, unde alegerile se desla~oarii. in circumscrip\ii uninominale, a ca~ tiga inseamnii. a ob\ine mandatul. tnsa in sislemele propor\ionale, unde circumscrip!iile sunl plurinominale, a ca~Liga inseamna a ob\ine reprezentare ~i eventual a avea ~anse de a face parle din coali\ia de guvernare. l 0 I MlllAIUNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERERATIONALA$1 COMPORTAMENTELECTORAL I 251 astfel, in timp, i~i vor construi sprijinul electoral necesar pentru a pun in discutie decizia partidelor de a intra in cursa, cand acestea ca~tiga in ni~te alegeri viitoare ~tiu 346 (Downs, (1957) 2009: p. 178). O ca vor pierde ~i de asemenea, asuma ca intrarea in competitie abordare similara cu privire la intrarea in competitie este adoptatii este costisitoare, incluzind in model o suma fi.xa de intrare. Cum fn mo- intrarea in cursa este costisitoare, partidele trebuie sa anticipeze un delul bipartinic al Jui Palfrey, in situatia in care cele doua particle ca~tig mai mare decat costul de intrare, daca e sa decida sa intre vechi, consacrate, se apropie de centrul ideologic al axei pentru in cursa, adica a-~i maximiza sprijinul electoral, un partid nou ar putea intra in chiar ~i in conditiile in care votantii ar putea vota strategic. competi\ie foarte aproape de pozipa unuia dintre particle consa- zul pluralitatii, asta inseam nii crate, in incercarea de a-i deturna acestuia din urma electoratul34 7• avea proportii egale de voturi, intrucat daca unul dintre candidati Atat Palfrey, cat ~i Downs iau in calcul posibilitatea unui raspuns are mai putine voturi decat restul, atunci probabilitatea acestuia de strategic din partea partidelor consacrate, care i~i pot schimba a pozitia pe continuum, dacii jocul este secvential. Niciunul dintre candidatii se a~teapta la proportii egale din vot, atunci toti votantii modele nu ia insa in calcul anticiparea votului strategic de ciitre devin decisivi, motiv pentru care niciunul nu va avea stimulente sa partide ~i deciziile pe care acestea le iau dacii pot anticipa cine va fi voteze strategic, deoarece un astfel de vot 1-ar costa pe candidatul victima votului strategic. preferat alegerile (Feddersen et. al, 1990: 110). ~i de Palfrey (1984), care discuta tot cazul partidelor noi. ca~tiga 0 probabilitate mai mare decal zero de a ca~tiga, In ca- ca, la echilibru, toti candidatii vor nu va fi mai mare decal zero. Pe de alta parte, daca toti Discutii sistematice cu privire la intrarea in competitie au apa- De la asumptiile conform ciirora intrarea in cursa electorala rut mai larziu, o data cu evolutia modelelor de vot de la cele deter- e costisitoare, iar partidele ~i candidatii nu vor intr<). decat daca ministe, la cele probabiliste (Enelow ~i Hinich 1981, 1984, 1989; Hinich et. al 1973), care permit votantilor sa se abtina sau sa voteze strategic. De exemplu, Feddersen et. al (1990) extind modelul downsian, permitand partidelor sa decida dacii sa candideze sau nu inainte de a-~i decide pozitia ideologica pe continuum. Ace~tia Tot Downs (1957) arala ca parlidele noi pol intra in cursa ~i alunci dnd ~tiu di nu au ~anse de c~tig, daca miza aceslora nu esle ca~Ligarea alegerilor, ci delerminarea relocaru unuia dintre parlidele viabile. Downs <la ca exemplu situa\ia in care un partid de la extrema s-a deplasat spre centru penlru a-~i maximiza numarul de voluri. Penlru a-I delermina sa revina la pozi\ia ini\iala, volan\ii de la extrema pol organiza un nou partid. D~i acesta din urma nu ar pulea sa ~Lige, ar pulea sa delermina pierderea alegerilor de dilre partidul care s-a deplasat spre centru, prin divi1,area electoratului acestuia (Downs, (1957) 2009: p. 181-182). 347 Pentru o descriere mai delaliata a moddului Jui Palfrey, vezi capitolul 3 din acest volum. produsul dintre probabilitatea de a ca~tiga (p) ~i beneficiile asociale cu detinerea unui mandal (b), depiise~te coslul de intare (c), (p porne~te ~i *b - Cox ( 1997) 348 in constructia modelelor de intrare: c > O)sau (p * b > c). ln baza acestor asumptii, modelele de intrare pot fi construite de-a lungul a douii coordonate: dacii partidele au interese pe termen lung sau scurt ~i dacii aces- 346 tea pot anticipa cine va fi victima votului strategic, inca de la momentul in care trebuie sii decidii dacii sii intre sau nu in competitie. Dacii partidele au interese pe termen lung, atunci Cox (1997) este de aceea~i piirere cu Downs (1957), cii acestea vor intra in competitie indiferent dacii probabilitatea de ca~tiga este zero sau mai mare decat zero. Chiar dacii nu au ~anse sii ca~tige 348 ~i nu se vor Capilolul de fata prezinla o versiune simplilicala a modelului de intrare dezvoltat de Cox (1997). 252 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORALI 253 bucura de beneficiile detinerii de mandate, acestea ar putea intra in acest caz, este dictat de regula M+l, uncle M este magnitudinea in cursa pentru a-~i cre~Le vizibilitatea ~i ~ansele de a ca~tiga uncle circumscriptiei (Cox, 1997: p. 152). Plafonul de M+ 1 derivii din Prin urmare, pe termen lung partidele s-ar putea sa faptul ca niciun sistem nu poate sustine mai mult de M +1 particle obtina ~i alte beneficii de pe urma candidaturii, in afara de mandat, viabile, uncle viabilitatea partidelor se referii la obtinerea de catre beneficii care ar putea face sa merite ~uportarea costului de intrare acestea a unei probabilitati mai mari decat 0 de a ca~tiga alegerile. va in viitor 349 • in competitie. Insa, daca partidele au interese pe termen scurt ~i le Pe de alta parte, daci partidele au interese pe termen scurt ~i pasa doar de di~tigarea alegerilor curente, atunci ele nu au nimic de pot anticipa victimele votului strategic, atunci, acele 'victime' nu di~tigat de pe urma candidaturii, in afara de mandate. Prin urmare, au niciun stimulent rational pentru a intra in cursa, deoarece vor probabilitatea de a di~tiga devine un factor cheie in decizia acestora suporta costul de intrare Iara a obtine un beneficiu de pe urma de a candida sau nu. In aceasla situatie, partidele se confrunta cu o candidaturii. 0 posibilii solutie in acest caz, este ca respectivele alegere tripartita. Acestea pot: a) sa candideze ~i sii suporte costul particle sii negocieze coalitii pre-electorale cu particle care au ~anse candidaturii, caz in care pot fie sii di~tige alegerile ~i sii obtina un reale de a ca~tiga alegerile, astfel incat sa i~i asigure nominalizarea beneficiu mai mare dedit costul suportat sau pot b) sii candideze candidatilor in cirscumscriptii 'sigure' sau pe locuri eligibile de pe ~i sii piardii, caz in care risca sa nu i~i poata acoperi costurile, sau lista de partid. pot c) sii nu candideze, caz in care nu pierd dar nici nu ca~tiga ni- Pentru a ilustra aceasta situatie, Cox (1997: p. 161) propune un mic. Dad aleg sii nu candideze, atunci s-ar putea cape termen lung exemplu in care pe scena electorala existii deja un nun1ar de par- totu~i sa piardii din sprijinul electoral al votantilor, motiv pentru ticle care au renume, ale caror etichete ideologice sunt consacrate, care de pe urma neparticipiirii la alegeri s-ar putea tot~i sii aiba adici sunt bine cunoscute de votanti, ~i un grup nou, care incearca costuri de suportat. sa intre pe scena, sub foma unui partid care fie este mic ~i nu are Scenariile descrise anterior se bazeazii insii pe asumptia ca par- forta electorala, fie este nou ~i nu beneficiaza de un electorat sta- tidele sunt capabile sii i~i estimeze ~ansele de succes, tinand cont bil. Ideea din spatele etichetelor ideologice este aceea ca e nevoie de faptul ca ar putea fi victimele votului strategic. Situa!ia in care de timp pentru ca acestea sa se formeze ~i sa fie recunoscute de partidele nu pot anticipa victimele votului strategic, devine echi- votanti, adica este nevoie ca partidele care le detin sa fi candidat ~i valentii cu acea in care fiecare partid are o probabilitate egalii de in alte alegeri. a ca~tiga alegerile. Iar probabilitatea intr-o circumscriptie unino- Prin urmare, putem asuma ca detinerea unei etichete ideolo- minala cu n votanti este (p)=lln. In acest caz, (p) este pozitiv, iar gice consacrate poate fi un indicator al sprijinului electoral de care modelul devine similar cu eel dezvoltat de Feddersen et. al (1990). partidele se bucura ~i un semnal catre votanF cum ca acestea sunt Numarul de particle la care ne-am a~tepta sa intre in competitie, particle viabile, iar un vot pentru unul dintre ele nu ar fi irosit. In 349 Sau, mergand pe argumentul lui Palfrey (1984), s-ar putea sa intre in cursa dad pot deturna o parte din elecloratul altor parlide, daca au interese pe termen scurt. plus, etichetele ideologice pot fi folosite de votanti ~i ca scurtaturi informationale pentru a se informa despre partid ~i pentru a estima utilitatea pe care o vor resimti dad partidul votat va ca~tiga 254 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 255 alegerile (Downs, 1957). A~adar, prin apelul la etichete ideologiu· de pe acele pozitii sub eticheta partidului consacrat, este m ai mare consacrate, in contrapondere cu partidele noi, Cox extinde mo decat costul (c()) de intrare in procesul de negociere cu un partid delul inceput intr-un fel de Downs (1957) ~i apoi continual dr rnnsacrat, situatie care ar face justificatii suportarea acestui cost de Palfrey ( 1984), conform diruia, dadi. la echilibru la fiecare pozi\il' caLre partidul nou (p 0 * b0 - c0 > 0). Desigur, in acest caz (b 0 ) ca~tigiitoare de pe continuum existii deja un partid, atunci singurul :tr fi probabilitatea de a mod in care un partid nou ar putea accede cu succes pe scena poli (p) inmultitii cu beneficiile (b) obtinute d e pe urma d etinerii unui tidi, este sii 'profite' de unul dintre partidele consacrate. Iara profit,1 mandat, minus costul (c) de intrare in cursa electoralii. de un partid consacrat poate inseamna fie ca partidul nou sii incer ccuatia initialii cu privire la intrarea strategicii in cursa electoralii ce sii ii inlocuiascii, 'furandu-i' pozitia ideologidi ~i electoratul, fie: este indusii in ecuatia cu privire la procesul de coalizare, prin ter- di incerce sii se coalizeze cu acesta, impiirtind pozitia ideologidi ~i electoratul. menul (b 0 ), beneficiile candidaturii sub o etichetii consacratii de partid *b - circumscriptie sau un loc pe listii A~adar, c). In sfar~it, poate exista posibilitatea ca partidul Revenind insii la modelul dezvoltat de Cox, acesta mai asuma 350 (b0 = p ca~tiga 0 nou sii obtinii nu poate fi sprijinit decat de un singur partid unele circumscriptii de la partidul consacrat, insii nu pe cele pe care dintre cele consacrate ~i di intrarea intr-un astfel de proces cu orice le dore~te. !n acest caz, partidul nou trebuie sii decidii dacii pozitiile partid este costisitoare pentru partidul nou. Mai mult, simpla inlrare in dialog cu unul dinlre partidele consacrate nu ii garanteazii primite meritii suportarea costului (c 0 ) . In funq ie de probabilitalea de ca~tig asociatii acelor pozitii, partidele pot decide sii candi- partidului obtinerea circumscriptiilor dorite sau ale locurilor dori- deze pe acele locuri sub egida partidului consacrat, sii candideze in te de pe lista de partid a celui consacrat. alegeri ca partid independent , sii nu candideze deloc sau sii intre ca un partid nou Calculul facut de partidele sau grupurile noi atunci cand d ecid cu cine sii se coalizeze, este similar cu eel facut de partidele con- in negocieri cu un alt partid dacii se a~teapta la rezultate mai bune (Cox, 1997: p. 163-166). In concluzie, grupul sau partidul nou nu va intra. in sacrate atunci cand trebuie sii decidii dadi sii candideze. Mai intfu, procesul partidul nou trebuie sii decidii cu care dintre partidele consacrate de nominalizare al unui partid consacrat, decat in situatia in care sii inceapii negocierile de coalizare, <lat fiind costul de intrare in ca~tigul a~teptat de pe urma candidaturii sub egida partidului con- acest proces de negociere. Apoi, partidul nou trebuie sii estimeze dacii produsul dintre probabilitatea (p0 ) de a fi sustinut de partidul sacrat depii~e~te ca~tigul anticipat de pe urma candidaturii pe cont propriu. insii, <lat fiind faptul cii grupul sau partidul a ajuns sii ia in consacrat ales ~idea prim ii circumscriptiile sau pozitiile de pe listii calcul candidatura sub egida altui partid pentru di s-a do rite ~i beneficiile ( b0 ) candidaturii in acele circumscriptii sau un 350 Pentru simplificarea expunerii vom face mereu referire la silualia in care un parlid nou dore~le sa intre pe scena, insa modelul lui Cox (1997) esle aplicabil ~i parlidelor existente pe scena, dad sunl prea mici penlru a pulea ca~tiga alegerile pe cont propriu. ca~tig negativ a~teptat la (b < O) de pe urma candidaturij pe cont propriu, rezultii cii acesta s-ar afla intr-o situatie mai buna candidand sub egida oriciirui partid care i-ar returna un nu! (b>=O). Obtinerea unui ca~lig ca~tig pozitiv sau chiar nu! poaLe fi imaginatii in situatia in care doar cativa dintre candidatii grupului sau partidului au 256 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU succes, iar beneficiul produs de ace~tia abia acoperii costul suportat I A~EGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL 257 dacii primul se retrage pentru a prezenta un candidat comun, fie pentru candidatura tuturor candidatilor propu~i, sau in situatia in i~i care partidul cosacrat nu va deveni parte a coalitiei guvernamenta circumscriptii pe care le poate ca~tiga. le, fapt care diminueazii ca~tigul. poate reduce costurile nominalizand candidati doar in acele Cox (1997), Boix (1999) ~i Blais ~i Indridason (2007), aratii cii in Mergand un pas mai departe, Dutta, et. al (2001) analizeaza sistemele bazate pe regula majoritatii in douii tururi, partidele au la influenta pe care decizia unor candidati perdanti de a intra sau d<· dispozitie strategii similare. Partidele se pot coaliza ~i pot prezenta a piirasi competitia o poate avea asupra rezulatelor. Pentru a ilustra candidati comuni care sa obtinii majoritatea voturilor din primul una dintre aceste situatii, sa luii un exemplu cu trei particle A, B, C tur sau pot face intelegeri sa se sprijine reciproc dacii doar unul care candideaza pentru un mandat sub regula pluralitatii. Dacii toa- dintre ele ajunge in turul al doilea. In sistemele complexe, cum ar te trei raman in cursa atunciA d~tigii, insii dacii B renunta, atunci C fi sistemele mixte sau sistemul votului unic nontransferabil - VUN va primi toate voturile acestuia ~i va ca~tiga. Prin urmare, de~i.B nu (eng. SNTV), lucrurile se complicii putin. Vom incepe cu votul unic are nicio ~ansii sii ca~tige, aqiunile acestuia pot decide ca~tigatorul nontransferabil, sistem folosit in Japonia. in acest sistem, votantii dintre celelalte douii particle din competitie. Acest exemplu este pot acorda un singur vot unui singur candidat intr-o circumscriptie foarte potrivit pentru situatia spatiala ilustrata de Boix (1999, p. plurinominala (M> 1), uncle partidele pot nominaliza cati candidati 612) in care, A este partidul de stanga, iar B ~i C sunt de dreapta. doresc. Dacii atat B cat ~i Ca~tigiitori sunt candidatii care obtin cele mai multe vo- turi. Prin urmare, in VUN, autori precum Reed (1990), Cox ~i Niou C candideaza, atunci voturile de dreapta se vor impiirti inLre cele doua particle, iar stanga va ca~tiga. Dar dacii B (1994) sau Browne ~i Patterson (1999) argumenteaza cii partidele sau C renunta sau dacii cele doua se coalizeazii, atunci votantii de se confrunta cu douii tipuri de decizii. In primul rand, trebuie sii dreapta se pot coordona pe un partid ~i pot invinge stanga. decida care sunt circumscriptiile in care vor nominaliza candidati. Nominalizeaza in toate sau doar in unele? Dupa ce au decis in care 6.3 .1. lntrarea ~i abandonarea strategica a cursei electorale in funqie de sistemul electoral In functie de regula de vot, intrarea ~i abandonarea strategicii a cursei electorale poate arata foarte diferit. In sistemele pluralitare, dintre circumscriptii sa nominalizeze candidati, acestea trebuie sa estimeze care este numarul optim de candidati pe care sa ii nominalizeze in fiecare circumscriptie, astfel incat sii numarul de mandate ca~tigate. i~i maxirnizeze Dacii partidul nominalizeaza prea putini candidaV in raport cu potentialul siiu electoral, atunci cei candidatii pot fie sa se retragii pentru a schimba raportul de forte nominalizati vor primi mai multe voturi dedt cele necesare pentru intre alti candidati ca in exemplul anterior, sau se pot pur ~i simplu a retrage din circumscriptii considerate pierzatoare pentru a-~i limi- ar fi putut obtine (i.e. dacii ar fi nominalizat mai multi candidati). ta costurile, chiar dacii aceastii aqiune nu are niciun impact asupra Pe de alta parte, dacii partidul nominalizeaza prea multi candidati, rezultatelor. Din perspectiva partidului, acesta poate fie sa incheie o atunci votantii se vor diviza excesiv intre ei, iar ace~tia nu vor obtine coalitie pre-electorala cu un alt partid care ar putea ca~tiga alegerile numarul de voturi necesar pentru a d~iga in acest cazpartidul va ca~tiga, ceea ce va costa partidul mandate aditionale, pe care !e- 258 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU pierde de asemenea mandate. Prin urmare, partidul trebuie sa reu~easci sa estimeze numarul optim de candidati pe care sa ii no- minalizeze in fiecare ciri:umscriptie pentru a maximiza sprijinul electoral detinut in aceasta. Alegerile intr-un astfel de sistem ridici ~i alt tip de dificultati pentru partid, care trebuie de asemenea sa i~i coordoneze electoratul, pentru a se asigura di acesta nu se vor concentra pe prea putini dintre candidatii nominalizati astfel incat ace~tia sa ca~tige cu surplus de voturi iar restul sa piarda. In sistemele mixte, partidele trebuie sa decida nu doar daca in- ALEGERE RATIONAL!, ~I COMPORTAMENTELECTORAL I 259 careia nominalizarile dintr-o componenta pot influenta ~uccesul electoral al partidului din cealalta componenta, chiar ~i in situatia in care cele doua nu sunt conectate in procesul de transformare a voturilor in mandate. Moser (1999, p. 150) argumenteaza ca nominalizarea unui candidat puternic in componenta majoritara ar putea ridica numarul de voturi pentru lista de partid dil) circumscriptie, deoarece votantii s-ar putea sa fie mai inclinati sa voteze pentru partidul candidatului dad il simpatizeaza pe tra in cursa ~i daci decid sa o faca, apoi lrebuie sa mai decida daca acesta, chiar dad anterior nu intentionau sa voteze pentru acel partid. Acest efect de ,,contaminare" ar putea stimula partidele o vor face pe cont propriu sau in alianta ~i, de asemenea, daca vor candida intr-una sau in ambele componente ale sistemului mixt3s 1• pe de Pot decide sa candideze doar in componenta majoritara, caz in 0 parte sa nominalizeze candidati in toate circumscriptiile, chiar ~i in cele pierzatoare, iar pe de alta parte sa refuze coalitiile pre-electorale, intrucat chiar ~i candidatii pierzatori din compo- sub regula pluralitatii sau majoritatii in doua tururi. De asemenea, nenta majoritara pot contribui la cre~terea procentului de voturi obtinut in eel proportional. Stimulentul de a nominaliza candidati care se confrunta cu constrangeri similare cu cele din alegerile de pot decide sa candideze doar in componenta proportionala, caz in in toate circumscriptiile ar putea fi mai puternic in doua situatii. care trebuie sa ia decizii privitoare la ordinea candidatilor pe lista, Dad exista un transfer pozitiv de voturi intre cele doua compo- Sau pot sa decida sa candideze in ambele componente. Desigur, ~i nente, atunci voturile neutilizate in componenta majoritara sunt candidatii se confrunta cu dileme similare in sislemele uncle este Lransferate ~i valorificate in cea proportional.a. ln acest caz, prin nominalizarea de candidati in toate circumscriptiile, partidele ca~tiga de doua ori: prima data prin cre~terea procentului de vo- permisa candidatura aceleia~i persoane in ambele componente in acela~i timp. Iar dad nu e permisa candidatura concomitenta in ambele componente, acestia trebuie sa decida daci intra in cursa si • > in care componenta. In ambele cazuri, candidatii se vor confrunta turi obtinut in componenta proportionala, determinat de votarea listei de partid de votanti care simpatizeaza candidatul partidului cu acela~i calcule cost-beneficiu prezentate in sectiunea anterioara a capitolului. componenta proportionala a voturilor obtinute de toti candidatii Revenind la particle, in situatiile in care acestea decid sa nom inalizeze candidap pentru ambele componenle, partidele se pierzatori in cea majoritara. A doua situatie in care stimulentele sunt foarte puternice pen- confrunta cu dileme aditionale dad admitem asumptia conform tru nominalizarea de candidati in toate circumscriptiile, este cea 351 Asumand ca sislemul mLxL are doar doua componenle. Dad are mai mulle, alunci parlidul trebuie sa decida daca va candida in Loale sau doar in unele. din circumscriptia uninominala, iar a doua oara prin utilizarea in in care votantii au un singur vot pentru ambele componente ale sistemului, cum era cazul sistemului romanesc utilizat in alegerile parlamentare din 2008 ~i 2012 (Roescu, 2013b). Tn astfel de ALEGERE RATIONAL'. ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 261 260 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU sisteme votul pentru candidatul din circumscriptiile uninomina In concluzie, atat candidatii cat ~i partidele se confrunta cu o le se numara drept vol ~i pentru componenta proporVonala care situatie decizionala complexa atunci cand decid dacii sa intre in poate fi una explicita sau una implicita, realizata din 'cei mai buni cursa electorala. Nivelul de complexitate a deciziei este dat de ori- pierziitori' ai fiecarui partid (Shugart ~i Wattenberg 2001 ). A~adar, zontul de timp pe care partidele il urmaresc, capacitatea acestora in astfel de sisteme, renuntarea la un candidat intr-o circumscriptic de a estima ~ansele lor de ca~tig ~i stimulentele oferite de sistemele uninominala atrage dupa sine pierderea de voturi in componenta electorale pe baza ciirora se desra~oara alegerile. proportionala ~i poate chiar mandate. Mai mult, candidatii partidelor mici s-ar putea bucura de mai mull succes, deoarece votantii ~tiu cii votul pentru un competitor rara ~anse in componenta uni- 6.4. Concluzii nominala nu este irosit, ci valorificat in cea proportionala. Jn aceas- In acest capitol ne-an1 propus sa prezentam modelele de com- ta situatie, poate ca votantii vor fi mai putin dispu~i sa i~i abando- portament strategic dezvoltate in literatura economica neoclasica, neze candidatii preferati cand cand ace~tia nu au ~anse sa ca~tige cu privire la deciziile de vol ale alegaturilor ~i la deciziile strategice cicumscriptia. de int;are in competi\ia electorala a candidatilor ~i partidelor poli- In ciuda efectului de contaminare, partidele s-ar putea sa fie totu~i tice. Capitolul are ca punct de plecare explicatia data de Duverger dispuse sa formeze coalitii in situatia in care componenta (1951) pentru cele doua fenomene, reinterpretata intr-o cheie neo- majoritara este dominantii in sistem, in sensul in care aceasta con- clasica. Atat votantii cat ~i competitorii electorali pot fi priviti ca ac- centreazii majoritate a mandatelor. Disponibilitatea de a se coaliza ar decurge din consecintele unor aspecte precum un prag electo- tori rationali ' , maximizatori de utilitate, iar sistemele electorale pot fi privite ca reguli ale jocului electoral, sau altfel spus, ca institutii ral prea ridicat sau circumscriptii cu magnitudine redusa in com- care constrang comportamentul. Jncercand sa i~i maximizeze uti- ponenta proportionala, care ar putea pune sub semnul intrebarii litatea in contextul general de institutiile electorale, cand parti- ~ansele unui partid mic de a obtine reprezentare. In acest caz, pen- dul preferat nu are ~anse sa ca~tige, votantii se vor reorienta ciitre tru a-~i asigura supravietuirea, partidele s-ar putea sa fie dispuse un candidat viabil, chiar dacii acesta se situeazii mai jos in topul sa se coalizeze ~i sa prezinte candidati sau liste comune in alegeri. preferintelor votantilor. De~i cele mai multe cercetari s-au concen- Pe de alta parte, dacii cele doua componente sunt legate intre trat pe votul strategic in sistemele bazate pe regula pluralitatii, ca - ele prin numarul de mandate ~i partidele sunt 'penalizate' in com- pitolul de fata arata faptul cii exista o literaturii extinsa cu privire la ponenta proportionala pentru mandatele obtinute in cea nominala, votul strategic ~i la formele pe care acesta le imbracii ~i in alte con- in sensul in care numarul de locuri obtinute nominal este scazut texte institutionale. Concluziile studiilor cu privire la votul strate- din numiirul total la care partidul are dreptul din punct de vedere gic, prezentate in acest capitol, pot fl generalizate in raporl cu regu- proportional, atunci Fererra ~i Heron (2005) considera cii s-ar pu- la M+l. Conform acestei reguli, in orice circumscriptie, indiferent tea sa nu mai fie atat de atractiva coalizarea in componenta majori- de sistemul electoral, sunt eel mult M+.l candidati viabili, unde M tara (Ferarra ~i Herron 2005: 18). este magnitudinea circumscriptiei. In aceste conditii, votantii care 262 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU preferii al ti candidatii decat pe primii M + 1 in ordinea numarului de voturi, ar putea sa-i abandozene pe ace~tia ~i sa se reorienteze catre unul dint re candidatii cu numarul M sau M + 1, in functie de preferinte. Pentru ca acest fenonomen sa se produca, Cox (1997), considera ca trebuie sa existe o cursa stranga intre candidatii M ~i M+l ~i o distanta suficienta intre candidatiiM+l ~i M+2. Daca una BIBLIOGRAFIE dintre conditii nu este indeplinita, atunci votantii nu vor avea motive sa i~i abandoze candidatii preferaF, intrucat nu vor avea nimic de ca~tigat. Capitolul cuprinde ~i o discutie cu privire la particle ~i candidati, ca actori care urmaresc sa i~i maximizeze utilitatea a~tepata de pe urma candidaturii, prin intermediul deciziilor strategice de a intra sau parasi cursa electorala pentru a-~i miqora costurile sau pentru a afecla rezultatele alegerilor. Asumptiile legate de orizonlul de timp al competitorilor, de capacitatea acestora de a-~i calcula in mod corect ~ansele de ca~tig precum ~i de a intelege stimulentele produse de sistemul electoral, tinand cont tot timpul de posibilitatea ca votantii sa aleaga strategic, sunt factori cheie in acest cadru. Daca au interese pe termen scurt ~i i§i pot estima ~ansele de ca~tig, ace~tia nu vor intra in competitie cand nu au ~anse. in aceasta situatie, ar putea intra in competitie totu~i, doar daca se pot coaliza cu un partid mai puternic, cu care i~i pot negocia circurnsctiptii sau locuri viabile pe liste. Acevedo, M., Krueger, J. (2004), ,,Two Egocentric Sources of the Decision to Vote: The Voter's Illusion and the Belief in Personal Relevance", Political Psychology, 25 ( 1): p. 11 5-134. Adams, J., Bishin, B.. Dow, J. (2004), ,,Representation in Congressional Campaigns: Evidence for Discounting/Directional Voting in U.S. Senate Elections'', Journal of Politics, 66 (2): p. 348-373. Adams, J., Merrill, S., Grofman, B. (2005), A Unified Theory of Party Competition: A Cross-National Analysis Integrating Spatial and Behavioural Factors, Cambridge University Press. Aldrich, J. H. (1993), ,,Rational choice and turnout", American Journal of Political Science 37: p. 246-278. Aldrich, J.H. (1997), ,,When is it rational to vote?", in Mueller D., (ed.), Perspectives on Public Choice: A Handbook, Cambridge University Press, p. 373-390. Alesina, A. ( 1988), ,,Credibility and Policy Convergence in a TwoParty System with Rational Voters'', American Economic Review, 78 (4): p. 796-805. Althaus, S., Caplan, B., Friedman, J., Somin, I., Taleb, N. (2008), ,,Roundtable 1: Public Ignorance: Rational, Irrational, or Inevitable?, Critical Review: A Journal of Politics and Society, 20( 4): p. 423-444. Alvarez, R.M., Nagler, J. (2000), "A new approach for modelling strategic voting in multiparty elections", British Journal of Political Science, 30: p. 57-75. Alvarez R.M., Boehmke, F.J., Nagler, J. (2006), ,,Strategic voti ng in British elections", Electoral Studies, 25: p. 1-19. ALE GERE RATION ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL j 265 264 j MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Andreoni, J. (1989), ,,Giving with Impure AJtruism: Applications to Charity and Ricardian Equivalence'; Journal of Political Economy, 97(6): p. 1447-1458. Andreoni, J. (1990), ,,Impure AJtruism and Donations to Public Goods: A Theory of Warm-Glow Giving'; The Economic Journal, 100(401): p. 464-477. Aranson, P. , Hinich, M., Ordeshook, P. (1974), ,,Election Goals and Strategies: Equivalent and Nonequivalent Candidate Objectives'; American Political Science Review, 68 (1): p. 135-152. Aronson, E. (1979), The Social Animal, 3d ed., W. H. Freeman. Austen-Smith, D., Banks J. (1988),. ,,Elections, Coalitions and Legislative Outcomes': The American Political Science Review, 82(2): p. 405-422. Becker, G. (1974), ,,A Theory of Social Interactions~ Journal of Political Economy, 82 (6): p. 1063-1093. Becker, G. (1976), ,,Altruism, Egoism and Genetic Fitness: Economics and Sociobiology~ Journal ofEconomic Literature, 14 (3): p. 817-826. Becker, G. (1981), ,,AJtruism in the Family and Selfishness in the Market Place': Economica, New Series, 48 (189): p. 1-15. Becker, G. (1993), A Treatise on the Family, Enlarged Edition, Hardvard University Press. Bennett, S., Friedman, ]. (2008), ,,The Irrelevance of Economic Theory to Understanding Economic Ignorance'; Critical Review 20(3): p. 195-258. Benoit, K. (2000), ,;which Electoral Formula Is the Most Proportional? A New Look with New Evidence'; Political Analysis, 8 (4): p. 381-388. Bernstein, R. (1995), ,,Directing Electoral_Appeals Away from the Center: Issue Position and Issue Salience'; Political Research Quarterly, 48 (3): p. 479-505. Bischoff, I., Siemers, L. (2013), ,,Biased beliefs and retrospective voting: why democracies choose mediocre policies': Public Choice, 156: p. 163-180. Black, D. (1948), ,,On the Rationale of Group Decision-making': Journal of Political Economy, 56 (1): p. 23-34. Blais, A. (2003), ,,Strategic voting in the 2002 French presidential election'; in lewis-Beck (ed.), The French voter: Before and after the 2002 elections, Palgrave. Blais, A. (2008), To Keep or to Change First Past The Post. The Politics of Reform, Oxford Univeristy Press. Blais, A., Indridason, I.H. (2007), ,,Making Candidates Count: The logic of Electoral Alliances in Two-Round Legislative Elections", The Journal ofPolitics, 69 (1): p. 193-205. Blais, A., Massicotte, L. (2002), ,,Electoral Systems''. in LeDuc, L., Niemi, R., Norris, P. (eds.), Comparing Democracies 2, Sage Publications. Blais, A., Aldrich, J.H., Indridason, I.H. (2006), ,,Do Voters Vote for Government Coalitions? Testing Downs' Pessimistic Conclusion': Party Politics, 12(6): p. 691-705. Blais, A., Erisen, C., Rheault, L. (20 14), ,,Strategic Voting and Coordination Problems in Proportional Systems: An Experimental Study", Political Research Quarterly, 67(2): p. 386-397. Blais, A, Laslier J.F., Sauger N., Van der Straeten, K. (2007), ,,One round versus two round elections: an experimental study'; French Politics, 5: p. 278-286. Blais, A., Nadeau, R., Gidengil, E., Nevitte, N. (2001), ,,The formation of party preferences: Testing the proximity and directional models': European Journal of Political Research, 40: p. 81- 91. Blais, A., Heroux-Legault, M., Stephenson, L., Cross, W., Gidengil, E. (20 12), ,,Assessing the psychological and mechanical impact of electoral rules: A quasi-experiment'; Electoral Studies, 31: p. 829-837. Boix, C. (1999), ,,Setting the Rules of the Game: The Choice of Electoral Systems in Advanced Democracies~ American Political Science Review, 93 (3): p. 609-624. Bouton, L. (2013), ,,A Theory of Strategic Voting in Runoff Elections'; American Economic Review, 103 (4): p. 1248-1288. Brennan, G. (2008a), ,,Homo economicus and homo politicus: an introduction", Public Choice, 137(3-4): p. 429-438. Brennan, G. (2008b), ,,Psychological dimensions in voter choice", Public Choice, 137(3-4): p. 475-489. ALEGERE RATIONALA $1 COMPORTAMENT ELECTORAL j 267 2 66 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Brennan, G., Buchanan, J.M. (1984), ,,Voter Choice: Evaluatinl( Political Alternatives''. American Behavioral Scientist, 28(2): p. 185-20 I. Brennan, G., Hamlin, A. ( 1998), ,,Expressive voting and electoral equilibrium''. Public Choice, 95: p. 149-175. Brennan, G., HamJin, A. (2004), Democratic Devices and Desires, Cambridge University Press. Brennan, G., Lomasky, L.E. (1985), ,,The Impartial Spectator Goe~ to Washington: Toward a Smithian Theory of Electoral Behavior': Economics and Philosophy, 1: p. 189-211. Brennan, G., Lomasky, L.E. (1987), ,,The Logic of Electoral Preference: Response to Saraydar and Hudelson': Economics and Philosophy, 3: p. 131-138. Brennan, G., Lomasky, L.E. (1997), Democracy and Decision: The Pure Theory of Electoral Preference, Cambridge University Press. Browne, E., Patterson, D. (1999), ,,An Empirical Theory of Rational Nominating Behaviour Applied to Japanese District Elections" British Journal of Political Science, 29: p. 259-289. Buchanan, J.M. (1954), ,,Individual Choice in voting and the Market': The Journal-of Political Economy, 62(4): p. 334-343. Buchanan, J.M., Tullock, G. [1962]. (1999), The Collected Works of James M. Buchanan Volume 3, The Calculus of Consent: Logical Foundations of Constitutional Democracy, Liberty Fund. Caplan, B. (200 la), ,,Rational irrationality and the microfoundations of political failure", Public Choice, l 07: p. 311 -331. Caplan, B. (200lb), ,,Rational Ignorance versus Rational Irrationality': Kyklos, 54(1): p. 3-26. Caplan, B. (2002), ,,Sociotropes, Systematic Bias, and Political Failure: Reflections on the Survey of Americans and Economists on the Economy': Social Science Quarterly, 83(2): p. 416-435. Caplan, B. (2003), ,,The Logic of Collective Belief", Rationality and Society, 15(2): p. 218-242. Caplan, B. (2004), ,,Rational Irrationality", in Rowley, C., Schneider, F., (eds.), The Encyclopedia of Public Choice, Kluwer Academic Publishers, pp 470-472. Caplan, B. (2006), The Myth of the Rational Voter: Why Democracies Choose Bad Policies, Princeton University Press. Caplan, B. (2010), ,,Persuasion, Slack, and Traps: How Can Economists Change the World?': Public Choice, 142: p. 1-8. Carter, J.R., Guerette, S.D. (1992), ,,An Experimental Study of Expressive Voting", Public Choice, 73: p. 251-260. Cebula, R.J. (2004), ,,Expressiveness and Voting: Alternative Evidence': Atlantic Economic Journal, 32(3): p. 216-221. Cho, S., Endersby, J. (2003), ,,Issues, the Spatial Theory of Voting, and British General Elections: A Comparison of Proximity and Budge, I, Klingemann, H.-D., Volkens, A., Bara, J., Tanenbaum, E. (2001), Mapping Policy Preferences: Estimates for Parties, Electors, and Governments 1945-1998, Oxford University Press. Calvert, R. (1985), ,,Robustness of the Multidimensional Voting Model: Candidate Motivations, Uncertainty and Convergence': American Political Science Review, 29 (1): p. 69-95. Directional Models': Public Choice, 114: p. 275-293. Christin, T., Schulz, T. (2006), ,,Is Consensual Politicizing Being Pwtlshed in Switzerland?': Swiss Political Science Review, 12(4): p. 101-130. Claasen, R. (2007), ,,Ideology and Evaluation in an Experimental Setting: Comparing the Proximity and the Directional Models", Campbell, A., Gurin, G., Miller, W (1954), The Voter Decides, Row and Peterson. Colander, D. (2008), ,,The Myth of the Myth of the Rational Voter': Critical Review, 20(3): p. 259-71. Campbell, A., Converse, P. , Miller, W, Stokes, D. (1960), The American Voter, Wiley. Condon, M., Holleque, M. (2013), ,,Entering Politics: General Self-Efficacy and Voting Behavior Among Young People", Political Caplan, B. (2000), ,,RatiQllal Irrationality: A Framework for the Neoclassical -Behavioral Debate': Eastern Economic Journal, 26(2): p. 191-211. Psychology, 34 (2): p. 167-181. Political Research Quarterly, 60 (2): p. 263-273. Copeland, C., Laband, D. (2002), ,,Expressiveness and voting': Public Choice, 110 (3-4): p. 351-363. ALEGERE RATIONALA $1 COMPOlllAMI NI 111 1 ltlt!~l 268 / MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Cox, G.W ( 1990), ,,Centripetal and Centrifugal Incentives in Elector.al Systems'; American Journal of Political Science, 34 (4): p. 903-935. Cox, G. W (1997), Making votes count: Strategic coordination in /hf world's electoral systems, Cambridge University Press. Cox, G.W, Katz, J. (2002), Elbridge Gerry's Salamander: 17it Electoral Consequences of the Reapportionment Revolution, University of Cambridge Press. Cox, G.W, Niou, E. (1994), ,,Seat Bonuses under the Single Non-transferable Vote System: Evidence from Japan and Taiwa n': Comparative Politics, 26: p. 221-236. Cox, G.W, Shugart, M. (1996), ,,Strategic Voting Under Proportional Representation': The Journal of Law, Economics & Organization, 12(2): p. 299-324. Curtice, J., Steed, M. (1988), Appendix 2: in Butler, D.,Kavanagh, D. (eds.), The British General Election of 1987, St Martin's Press. Darmofal, D. (2010), ,,Reexamining the Calculus of Voting'; Political Psychology, 31(2): p. 149-174. · Davis, 0., Hinich, M. (1966), ,,A Mathematical Model of Policy Formation in a Democratic Society'; in Bernd, J. (ed.), Mathematica/ Applications in Political Science II, Southern Methodist University Press, p. 175-208. Davis, 0., Hinich, M. (1967), ,,Some results related to a ~lathematical model of policy formation in a democratic society'; m Bernd, J. (ed.), Mathematical Applications in Political Science III, University Press of Virginia, p. 14-38. Davis, 0., Hinich, M., Ordeshook, P. C. (1970), ,,An Expository Development of a Mathematical Model of the Electoral Process': American Political Science Review, 64 (2): p. 426-448. DeMiguel, V., Xu, H. (2009), ,,A Stochastic Multiple Leader Stackelberg Model: Analysis, Computation and Application': Operations Research, 57 (5): p. 1220-1235. Dhillon, A., Peralta, S. (2002), ,,Economic Theories of Voter Turnout'; The Economic Journal, 112( 480): p. F332-F352. Dow, J. (1998), ,,Directional and proximity models of voter choice in recent US presidential elections': Public Choice, 96 (3-4): p. 259-270. I '1 Downs, A. [1957], (2009), 0 teorie economicil a tlc 111111111(11 t II HI ilc Cerkez, ~-, Polirom. Drinkwater, S., Jennings, C. (2007), ,;who are the cx pll'''"'• voters?': Public Choice, 132: p. 179-189. Dummett, M. (1984), Voting Procedures, Clarendon Press. Dutta, B., Jackson, M. O., Le Breton, M. (2001), ,,Strategic Candidacy and Voting Precedures", Econometrica, 69(4): p. 1013- 1037. Duverger, M. [ 1951 ], ( 1963), Political Parties: the organization and 11 ctivity in the modern state, t rad. de North B., North R., Wiley. Edlin, A., Gelman, A., Kaplan, N. (2007), ,;voting as Rational Choice: Why and How People Vote To Improve the Well-Being of Others", Rationality and Society, 19(3): p. 293-314. . ,, Ellsberg, D. (1961), ,,Risk, Ambiguity, and the Savage Axioms, Quarterly Journal ofEconomics, 75 (4): p. 643-669. Elster, J., Landemore, H. (2008), ,,Ideology and Dystopia", Critical Review, 20(3): p. 273-89. Enelow, J., Hinich, M. (1981), ,,A New Approach to Voter Uncertainty in the Downsian Spatial Model", American Journal of Political Science, 25: p. 483-493. Enelow, J., Hinich, M. (1982), ,,Nonspatial Candidate Characteristics and Electoral Competition'', The Journal of Politics, 44 (1): p. 115-130. Enelow, J., Hinich, M. (1984), ,,Probabilistic Voting and the Importance of Centrist _Ideologies in Democratic Elections'', Journal of Politics, 46 (2): p. 459-478. Enelow, J., Hinich, M. (1989), ,,A General Probabilistic Spatial .. . Theory ofElections", Public Choice, 61: p. 101-113. Enelow, J., Endersby, ]., Munger, M. ( 1993), ,,A Revised Probab1hst1c Model of Spatial Elections: Theory and Evidence", in Grofman, B. (ed.), Information, Participation and Choice: An Economic Theory of Democracy in Perspective, University of Michigan Press, p. 125-140. Enelow, J., Hinich, M., Mendell, N. (1986), ,,An Empirical Evaluation of Alternative Spatial Models of Elections'', Journ~l of Politics, 48 (3): p. 675-693. 270 J MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU Erikson, R., Romero, D. (1990), ,,Candidate Equilibrium and the Behavioral Model of the Vote'', American Political Science Review, 84 (4): p. 1103 -1126. Evans, G, Heath, A. (1993), ,,A Tactical Error in the Analysis of Tactical Voting: A Response to Niemi Whitten and Franklin'', British Journal of Political Science, 23: p. 131-137. Fazekas, Z., Meder, Z.Z. (2013), ,,Proximity and Directional Theory Compared: Taking Discriminant Positions Seriously in Multiparty Systems'', Electoral Studies, 32 (4): p. 693-707. Federsen, T., Gailmard, S., Sandroni, A. (2009), ,,Moral Bias in Large Elections: Theory and Experimental Evidence", American Political Science Review, 103(2): p. 175-192. Federsen, T., Sened, I., Wright, S.G. (1990), ,,Rational Voting and Candidate Entry under Plurality Rule'', American Journal of Political Science, 34: p. 1005-1016. Ferejohn, J.A., Fiorina, M.P. (1974), ,,The Paradox of Not Voting : A Decision Theoretic Analysis': The American Political Science Review, 68(2): p. 525-536. Ferrara, F. Herron, E. (2005), ,,Going It Alone? Strategic Entry under Mixed Electoral Rules'', American Journal of Political ~cience, 49(1): p. 16-31. Festinger, L. (1957), A Theory of Cognitive Dissonance, Stanford University Press. Fiorina, M. (1976), ,,The Voting Decision: Instrumental and Expressive Aspects", The Journal of Politics, 38(2): p. 390-413. Fiorina, M, Plott, C. (1978), ,,Committee Decisions under Majority Rule: An Experimental Study", American Political Science Review, 72 (2): p. 575-598: Fischer, A.J. (1996), ,,A further experimental study of expressive voting", Public Choice, 88: p. 171-184. Fishbein, M. (1963), ,,An Investigation of the Relationships between Beliefs about an Object and the _Attitude toward that Object'', Human Rel.ations, 16: p. 233-239. Fisher, R.A. (1959). Smoking, Oliver & Boyd. Fowler, J.H. (2006), ,,Altruism and Turnout'', The Journal of Politics, ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 271 68(3): p. 674-683. Fowler, J.H., Kam, C.D. (2007), ,,Beyond the Self: Social Identity, Altruism, and Political Participation", The Journal of Politics, 69(3): P· 813-827. Friedman, M. [1953], (2009). ,,The Methodology of Positive Economics'', in Maki, M., (ed.), The Methodology of Positive Economics Reflections on the Milton Friedman legacy, C3:ffibridge University Press. Garvey, G. (1966), ,,The Theory of Party Equilibrium'', American Political Science Review, 60: p. 29-38. Gaus, G. (2008), ,,Is the Public Incompetent? Compared to Whom? About What?", Critical Review, 20(3): p. 291-3 11. Gelman, A., King, G., Boscardin, J. (1998), ,,Estimating the Probability of Evel1ts that Have Never Occurred: When Is Your Vote Decisive?'', Journal of the American Statistical Association, 93 (441): p. 1-9. Geys, B. (2006), ,,Rational Theories of Voter Turnout: A Review'', Political Studies Review, 4(1): p. 16-35. Gheata, E., Nimu , A. (2014), ,,Alegeri individuale ~i calitatea democratiei'', in Ungureanu, M. (ed.), Institutii, Alegeri Individuale ~i Acjiune Colectivii, Polirom. Gilljam, M . (1997a), ,,The Directional Theory of Issue Voting: I: Tue Directional Theory under the Magnifying Glass: A Reappraisal'', Journal of Theoretical Politics, 9(1): p. 5- 12. Gilljam, M. (l 997b), ,,Response to Macdonald, Rabinowitz and Listhaug: Realistic Assumptions or Directional Theory?", Journal of Theoretical Politics, 9(1): p. 23 -24. Glass, D. ( 1964), ,,Changes in Liking as a Means of Reducing Cognitive Discrepancies be-tween Self-Esteem and Aggression", Journal of Personality, 32: p. 531 -549. Grecu, R. (2008), ,,Party Competition in Central and Eastern Europe: The Czech Republic, Hungary, Poland and Romania'', tezii de doctorat nepublicatii, SNSPA. Greenberg, J., Shepsle, K. (1987), ,,The Effect ofElectoral Rewards in Multiparty Competition with Entry'', American Political Science Review, 81 (2): p. 525-538. 272 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Greenberg, J., Weber, S. (1985), ,,Multiparty Equilibria under Proportional Representation", American Political Science Review, 79 (3): p. 693-703. Greene, K., Nelson, P. (2002), ,,If extremists vote how do they express themselves? An empirical test of an expressive theory of voting': Public Choice, 113: p. 425-436. Grofman, B. (1985), ,,The Neglected Role of the Status Quo in Models oflssue Voting", 1he Journal of Politics, 47 (1): p. 230-237. Grofman, B. (2006), ,,The impact of electoral laws on political parties" in Weingast, B., Wittman, D. (eds.), The Oxford Handbook of Political Economy, Oxford University Press. Grofman, B., Blais, A., Bowler, S. (2009), Du verger's Law of Plurality Voting, Springer. Gschwend, T. (2004), Strategic Voting in Mixed Electoral Systems, SFG-Elsevier. Gschwend, T. (2007), ,,Ticket-splitting and Strategic Voting under Mixed Electoral Rules: Evidence from Germany'; European Journal of Political Research, 46(1): p. 1-23. Gschwend, T., van der Kolk, H. (2006), ,,Split Ticket Voting in Mixed Member Proportional Systems: The Hypothetical Case of The Netherlands': Acta Politica, 41: p. 163-179. Gumbel, E. (1958), Statistics of Extremes, Columbia University Press. Hamlin, A., Jennings, C. (2011), ,,Expressive Political Behavior: Foundation, Scope and Implications", British Journal of Political Science, 41 (3): p. 645-670. Harder, J., Krosnick, J. (2008), ,,Why do People Vote? A psychological Analysis of the Causes of Voter Turnout': Journal of Social Issues, 64(3): p. 525-549. Henning, C., Hinich, M., Shikano, S. (2007), ,,Proximity versus Directional Models of Voting: Different Concepts but One Theory'; in Hinich ~i Barnett (eds.), Topics in Analytical Political Economy, Elsevier: p. 117-138. Hinich, M., Munger, M. (1997), Analytical Politics, Cambridge University Press. ALEGERERATIONALh $1COMPORIAMI NI 111CIUllAI I~ Hinich, M., Ordeshook, P. C. (1969), ,,Abstentio nsr111d h 111 1hl11111111 in the Electoral Process", Public Choice, 7: p. 81 - 106. Hinich, M., Ordeshook, P. C. (1970), ,,Plurality Maxim i1..tCl011 v Vote Maximization: A Spatial Analysis with Variable Participa1io11", American Political Science Review, 64 (3): p. 772-791. Hinich, M., Pollard, W (1981), ,,A New Approach to the Spatial Theory of Electoral Competition", American Journal of Political Science, 25 (2): p. 323-341. Hinich, M., Ledyard, J., Ordeshook, P. C. (1973), ,,A Theory of Electoral Equilibrium: A Spatial Analysis Based on the Theory of Games': Journal of Politics, 35 (1): p. 154-193. Hirshleifer, J. (1985) ,,The Expanding Domain of Economics", The American Economic Review, 75: p. 53-68. Hotelling, H. (1929), ,,Stability in Competition': The Economic Journal, 39 (153): p. 41-57. Hoyer, R., Mayer, L. (1974), ,,Comparing Strategies in a Spatial Model of Electoral Competition", American Journal of Political Science, 18 (3): p. 501-523. Husted, T, Kenny, L. (1997), ,,The effect of the expansion of the voting franchise on the size of government': Journal of Political Economy, 105: p. 54-82. Iversen, T. (1994), ,,Political Leadership and Representation in West European Democracies: A Test of Three Models of Voting", American journal of Political Science, 38 (1): p. 46-74. Jaeck, L. (2011), ,,Information and political failures: to what extent does rational ignorance explain irrational beliefs formation?", Constitutional Political Economy, 22(3): p. 287-301. Jankowski, R. (2002), ,,Buying a Lottery Ticket to Help the Poor: Altruism, Civic Duty, and Self-interest in the Decision to Vote", Rationality and Society, 14(1): p. 55-77. Jankowski, R. (2007), ,,Altruism and the Decision to Vote: Explaining and Testing High Voter Turnout': Rationality and Society, 19(1): p. 5-34. Johnston, R., Fournier, P. , Jenkins, R. (2000), ,,Party Location and Party Support: Unpacking Competing Models", Journal of Politics, 62 (4): p. 1145-1160. 274 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Jones, P. , Hudson, J. (2000), ,,Civic Duty and Expressive Voting. ls Virtue its Own Reward?", Kyklos, 53 (1): p. 3-16. Kan, K., Yang, C. (2001), ,,On Expressive Voting: Evidence from the 1988 U.S. Presidential Election''. Public Choice, 108: p. 295-3 12. Karp, J., Banducci, S. (2002), ,,Issues and Party Competition under Alternative Electoral Systems'; Party Politics, 8 (1): p. 123-141. Karp, J., Garland, M. (2007), ,,Ideological Ambiguity and Split Ticket Voting", Political Research Quarterly, 60(4): p. 722-732. Kedar, 0. (2005), ,,When Moderate Voters Prefer Extreme Parties: Policy Balancing in Parliamentary Elections': American Political Science Review, 99 (2): p. 185-199. Kenny, L. (1978), ,,The Collective Allocation of Commodities in a Democratic Society: A Generalization", Public Choice 33: p. 117-120. Kiewiet, R., Mattozzi, A. (2008), ,,Voter Rationality and Democratic Government, Critical Review: A Journal of Politics and Society, 20(3): p. 313-326. Klamer A. (2008), ,,Is the Public Really Irrational about Economics?'; Critical Review: A Journal of Politics and Soci~ty, 20(3}:. p. 327-31. Knack, S. (1992a), ,,Civic Norms, Social Sanctions and Voting Turnout': lucrare disponibila la adresa http://mpra.ub.uni-muenchen. de/28080/ MPRA Paper No. 28080 (data accesarii: 16.05.2015). Knack, S. (1992b), ,,Social Altruism and Voter Turnout: Evidence from the 1991 NES Pilot Study'; 1991 NES Pilot Study Reports. Knox, R.E., Inkster, J.A., (1968) ,,Postdecision Dissonance at Post Time'; Journal of Personality and Social Psychology, 8(4): p. 319-23. Kramer, J., Rattinger, H. (1997), ,,The Proximity and the Directional Theories of Issue Voting: Comparative Results for the USA and Germany", European Journal ofPolitical Research, 32: p. 1-29. Kropko, J. (2012), ,,Who's a Directional Voter and Who's a Proximity Voter? An Application of Finite Mixture Modeling to Issue Voting in the 2008 American Presidential Election'; manuscris nepublicat, disponibil la adresa http://polmeth.wustl.edu/media/ Paper/manuscript.pdf (data accesarii: 26.07.2015). Laband, D., Pandit, R., Sophocleus, J., Laband, A. (2009), ALEGERE RATIONALA $1COMPOll fAMfNI 111 CIOHAI I J 15 ,,Patriotism, Pigskins, and Politics: an Empirical .Exa111 in,1tio11 of Expressive Behavior and Voting': Public Choice, 138: p. 97- 108. Lachat, R. (2008a), ,,The Impact of Party Strategies on 1hc Determinants of Voting Choices", prezentata la Annual Meeting of the Midwest Political Science Association, 3-6 aprilie 2008, Chicago. Lachat, R. (2008b}, ,,The Impact of Party Polarization on Ideological Voting': Electoral Studies, 27 (4): p. 687-698. Lacy, D., Paolino, P. (2004), ,,An Experimental Test of Proximity and Directional Voting", prezentata la Annual Meeting of the Political Methodology Society, 29-31 iulie 2004, Palo Alto. Lacy, D., Paolino, P. (2010), ,,Testing Proximity Versus Directional Voting using Experiments", Electoral Studies, 29 (3): p. 460-471. Laslier, J.-F., Van der Straeten, K. (2008), ,,A Live Experiment on Approval Voting" Experimental Economics, 11: p. 97-105. Lerner, A., Singer, H. ( 1937), ,,Some Notes on Duopoly and Spatial Competition", The Journal of Political Economy, 45 (2): p. 145-186. Levy, D. (2009), ,,Public Choice for Sheeple. A Review of The Myth of the Rational Voter: Why Democracies Choose Bad Policies, Caplan Bryan. Princeton University Press, Princeton (20Q7)'; Journal of Economic Behavior & Organization, 69: p. 288-294. Lewis, J., King, G. (1999), ,,No Evidence on Directional vs. Proximity Voting", Political Analysis, 8(1): p. 21 -33. Leys, C. ( 1959), ,,Models, Theories and the Theory of Political Parties'', Political Studies, 7: p. 127-146. Lijpart, A. (2003), ,,Degrees of proportionality of proportional representation formulas'', in Grofman, B., A. Lijphart (ed.), Electoral laws and their political consequences, ed.III, Algora Publishing. Lijphart, A. (2008),Modele ale democratiei, trad. de Constantinescu, C., Polirom. Listhaug, 0., Macdonald, S.E., Rabinowitz, M. (1994), ,,Ideology and party support in comparative perspective", European Journal of Political Research, 25 (2): p. 111- 149. Lodge, M., McGraw, K., Stroh, P. (1989), ,, An Impression-Driven Model of Candidate Evaluation'', American Political Science Review, 83: p. 399-419. 276 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Lodge, M., Streenbergen, M., Brau, S. (1995), ,,The Responsive Voter: Campaign Information and the Dynamics of Candidate Evaluation'', American Political Science Review, 89: p. 309-326. MacDonald, P. (2003), ,,Useful Fiction or Miracle Maker: The Competing Epistemological Foundations of Rational Choice Theory'', American Political Science Review, 97 (4): p. 551-565. Macdonald, S.E., Pyeatt, N. (2012), ,,Polarization in the U.S. Congress 1952-2008: a Theoretical Explanation", prezentata la APSA Annual Meeting, 20-23 mai 2012, San Antonio. Macdonald, S.E., Rabinowitz, G., (1993), ,,Ideology and Candidate Evaluation'', Public Choice, 76: p. 59-7,8. Macdonald, S.E., Rabinowitz, G., (1997), ,,On 'Correcting' for Rationalization'', Journal of Theoretical Politics, 9 (1): p. 49-55. Macdonald, S.E., Listhaug, 0., Rabinowitz, G. (1991), ,,Issue and Party Support in Multiparty Systems'', American Political Science· Review, 85 (4): p. 1107- 1131. Macdonald, S.E., Rabinowitz, G., Listhaug, 0. (1995), ,,Political Sophistication and Models of Issue Voting'', British Journal of Political Science, 25(4): p. 453-483. Macdonald, S.E., Rabinowitz, G., Listhaug, 0. (1997), ,,Individual Perception and Models of Issue Voting'', Journal of Theoretical Politics, 9 (1): p. 13-21. Macdonald, S.E., Rabinowitz, G., Listhaug, 0. (1998), ,,On Attempting to Rehabilitate the Proximity Model: Sometimes the Patient Just Can't Be Helped", Journal of Politics, 60(3): p. 653-690. Macdonald, S.E., Rabinowitz, G., Listhaug, 0. (2001), ,,Sophistry versus Science: On Further Efforts to Rehabilitate the Proximity Model'', American Political Science Review, 63 (2): p. 482-500. Maddens, B. (1996), ,,Directional Theory oflssue Votin g: The Case of the 1991 Parliamentary Elections in Flanders'', Electoral Studies, 15: p. 53-70. Maki, U. (2002), ,,Symposium on explanations and social ontology 2: explanatory ecumenism and economics imperialism'', Economics and Philosophy, 18: p. 235-257. Marshall, A. (1890], (1920), Principles of Economics, Macmillan ALEGERE RATION ALA ~I COMPORTAMENT ELECTORAL I 277 and Co., 8th ed. Digital Edition adapted by the Online Library of Liberty: http://oll.libertyfund.org. Massicotte, L., Blais, A. (1999), ,,Mixed Electoral Systems: A Conceptual and Empirical Survey'', Electoral Studies, 18(3): p. 341 -366. Matthews, S. (1979), ,,A Simple Direction Model of Electoral Competition'', Public Choice, 34: p. 141- 56. McCarty, N., Meirowitz, A. (2007), Political Game Theory: An Introduction, Cambridge University Press. Merrill, S. (1994), ,,A Probabilistic Model for the Spatial Distribution of Party Support in Multiparty Electorates'', Journal of the American Statistical Association, 89-(428): p. 1190-1197. Merrill, S. (1995), ,,Discriminating Between the Direction and Proximity Spatial Model of Electoral Competition'', Electoral Studies, 14: p. 273-287. Merrill, S., Grofman, B. (1997), ,,Directional and Proximity Models of Voter Utility and Choice: A New Synthesis and an Illustrative Test of Competing Models", Journal of Theoretical Politics, 9 (1): p. 25-48. Merrill, S., Grofman, B. (2003), A Unified Theory of Voting: Directional and Proximity Spatial Models, Cambridge University Press. Miroiu, A. (2006), Fundamentele Politicii (Vol. 1): Preferinfe ~i alegeri colective, Polirom. Miroiu, A:, Golopenta, I.-P. (2015), Acfiune colectiva comune fn societatea romaneascii, Polirom. ~i bunuri Miroiu, M. (2012), ,,Ideologii politice: o perspectiva etica", in Miroiu (ed.), Ideologii politice actuale: Semnificafii, Evolu{ii ~i Impact, Polirom, p. 15-34. Moser, G.R. (1999), ,,Independents and Party Formation: Elite Partisanship as an Intervening Variable in Russian Politics" Comparative Politics, 31(2): p. 147-165. Moser, R., Scheiner, E. (2008), ,,Strategic voting in established and new democracies: Ticket splitting in mixed-member electoral systems'', Electoral Studies, 30: p. 1-11. Mueller, D.C. (2003), Public Choice III, Cambridge University Press. ALEGERE RATIONALA ~I COMPORTAMCNT rl I CIORAI I ll!I 278 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Mullainathan, S., Washington, E. {2009), ,,Sticking with Your Vote Cognitive Dissonance and Political Attitudes': American Economic Journal: Applied Economics, I ( 1): p. 86- 111. Mulligan, C.B., Hunter, C.G. (2003), ,,The Empirical Frequency of a Pivotal Vote': Public Choice, 116 (1-2): p. 31-54. Niemi, R.G., Whitten, G., Franklin, M.N. (1992), ,,Constituency Characteristics, Individual Characteristics and Tactical Voting in the 1987 British General Election'', British Journal of Political Science, 22 (2): p. 229-240. Popkin, S., Gorman, J., Phillips, C., Smith, J. (1976), ,.ComnH:111: What Have You Done For Me Lately? Toward an Investment Theory ol Voting': American Political Science Review, 70 (3): p. 779-805. Popper, K. (1934 (1981]), Logica Cercetarii, trad. de Flonta, M., Norris, P (1997), ,,Choosing Electoral Systems: Proportional, Majoritarian and Mixed System s': International Political Science Review, 18 (3): p. 297-3 12. A Journal of Politics and Society, 20(3): p. 333-357. Norris, P. (2004), Electoral Engineering. Voting Rules and Political Behavior, Cambridge University Press. Ordeshook, P. C. (1970), ,,Extensions to a Model of the Electoral Process and Implications for the Theory of Responsible Parties'', Midwest Journal of Political Science, 14 ( 1): p. 43-70. Page, B., Shapiro, R. (1992), The Rational Public - Fifty Years of Trends in Americans' Policy Preferences, The University of Chicago Press. Palfrey, T. (1984), ,,Spatial Equilibrium with Entry'', Review of Economic Studies, 51 (1): p. 139-156. Palfrey, T. (1989), ,,A Mathematical Proof of Duverger's Law", in Ordeshook, P. C. (ed.), Models ofStrategic Choice in Politics, University of Michigan Press. Pardos-Prado, S., Dinas, E. (2010), ,,Systemic polarisation and spatial voting'', European Journal of Political Research, 49 (6): p. 759-786. Parfit, D. (1984), Reasons and Persons, Clarendon Press. Pierce, R. (1997), ,,The Directional Theory of Issue Voting: Directional versus Proximity Models: Verisimilitude as the Criterion': Journal of Theoretical Politics, 9(1): p. 61-74. Platt, G., Poole, K., Rosenthal, H. (1992), ,,Directional and Euclidean Theories of Voting Behavior: A Legi~lative Comparison'', Legislative Studies Quarterly, 17 (4): p. 561-572. Surdu, A., Tivig, E., Editura Stiintifica ~i Enciclopedidi. Quattrone, G., Tversky, A. (1984), ,,Causal Versus Diagnostic Contingencies: O n Self-Deception and on the Voter's Illusion'', Journal of Personality and Social Psychology, 1984, 46(2), p. 237-248. Quirk, P. , (2008), ,,Putting Experts In Their Place", Critical Review: McKelvey, R.D., Ordeshook, I~ C., (1972), ,,A General Theory of the Calculus of Voting'', in Herdon, J.F., Bernd, J.L,. (eds.), Mathematical Applications in Political Science VI, University of Virginia Press, p. 32-78. Rabinowitz, G. (1978), ,,On the Nature of Political Issues: Insights from a Spatial Analysis'', American Journal of Political Science, 22 (4): p. 793-817. Rabinowitz, G., Macdonald, S.E. (1989), ,,A Directional Theory of Issue Voting'', American Political Science Review, 83 (1): p. 93-121. Rabinowitz, G., Macdonald, S.E., Listhaug, 0. (1991), ,.New Players in an Old Game: Party Strategy in Multiparty Systems", Comparative Political Studies, 24: p. 147-185. Reed, S.R. (1990), ,,Structure and Behaviour: Extending Duverger's Law to the Japanese Case'', British Journal ofPolitical Science, 20: p. 335-356. Reynolds, H.T. (1974), ,,Rationality and Attitudes Toward Political Parties and Candidates", Journal of Politics, 36 (4): p. 983-1005. Riker, W. (1982), ,,The Two-Party System and Duverger's Law: An Essay on the History of Political Science'', American Political Science Review, 76 (4): p. 753-766. Riker, W.H., Ordeshook, P. C. (1968), ,,A Theory of the Calculus of Voting': ·The American Political Science Review, 62(1): p. 25-42. Robbins, L. (1935), An Essay on the Nature and Significance of Economic Science, 2nd ed., Macmillan. Roemer, J. (1994), ,,The Strategic Role of Party Ideology When Voters are Uncertain About How the Economy Works'', American Political Science Review, 88 (2): p. 327-335. 280 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANDRU VOLACU, ANDRA ROESCU Roescu, A. (2013a), ,,Modele spatiale ale competitiei electorale': 111 Miroiu, A., Cerkez, ~-(eds.), Competifia politicii in Romania, Polirom, p. 50-77. Roescu, A.M. (2013b), ,,Competitia intra- ~i interpartinica in alegerile parlamentare din 2008 si 2012 din Romania" in Miroiu, A., Cerkez, $. (eds.), Competifia Politicii in Romania, Polirom, p. 81-99. Roescu, A. (2014a), ,,Modele spatiale ale competitici multipartidiste'; in Ungureanu, M. (ed.), lnstitufii, alegeri individualc ?i acf:iune colectivii, Polirom, p. 152-170. Roescu, A. (2014b), ,,Preferences, Voting Rules, Behaviour and Outcomes. A Field Experiment on the Local Elections in Romania': Romanian Journal ofSociety and Politics, 9 (1): p. 9-24. Sartori, G. (1968), ,,Political Development and Political Engineering'', in Montgomery, J.D., Hirschman, A.O., (eds.), Public Policy, Cambridge University Press. Satz, D., Ferejohn, J. (1994), ,,Rational Choice and Social Theory'', Journal of Philosophy, 91 (2): p. 71 -87. Schlessinger, J. (1975), ,,The Primary Goals of Political Parties: A Clarification of Positive Theory'', American Political Science Review, 69 (3): p. 840-849. Schoen, H., Steinbrecher, M. (2013), ,,Beyond Total Effects: Exploring the Interplay of Personality and At.titudes in Affecting Turnout in the 2009 German Federal Election" Political Psychology, 34(4): p. 533-552. Shepsle, K. (2006), ,,Rational Choice Institutionalism" in Binder, S.A., Rhodes, R.A.W., Rockman, B.A. (eds.), "TI1e Oxford Handbook of Political Institutions'', Oxford University Press, p. 23-38. Sherali, H. (1984), ,,A Multiple Leader Stackelberg Model and Analysis", Operations Research, 32 (2): p. 390-404. Sherali, H., Soyster, A., Murphy, F. (1983), ,,Stackelberg-NashCournot Equilibria: Characterizations and Computations'', Operations Research, 31 (2): p. 253-276. Shugart, M.S., Wattenberg, M.P. , (2001), Mixed-Member Electoral Systems. The Best of Both Worlds?, Oxford University Press. Shughart II, W., Razzolini, L. (2001), 'fli t• I h•o11 I 111 I/ 1111 1 I Public Choice, Edward Elgar Publishing Limited. Simon, H.A. (1978), ,,Rationality as Process .111d •' 1· 11 .. ltl I of Thought", The American Economic Review, 68 (2), P.1pr1 11111 Proceedin gs of the Ninetieth Annual Meeting of the A1n c:1I\ .111 Economic Association, p. 1-16. Simon, H.A. (1993), ,,Altruism and Economics'', Americt111 Economic Review, 83 (2): p. 156-161. Simon, H .A. ( 1995). ,,Rationality in Political Behavior", Political Psychology, 16 (1), Special Issue: Political Economy and Political Psychology: p. 45-61. Smith, A. [1759], (2004), The Theory of Moral Sentiments, Haakonssen, K. (ed.), Cambridge University Press. Smith, A. [1776], (1998), An Inquiry Into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, Electric Book Company LTD. Smithies, A. {1941), ,,Optimum Location in Spatial Competition'', Journal of Political Economy, 49 (3): p. 423-439. Sobel, R., Wagner, G.A. (2004), ,,Expressive voting and government redistribution: Testing Tullock's 'charity of the uncharitable"', Public Choice, 119: p. 143-159. Sraffa, P. (1926), ,,The Laws of Return Under Competitive Conditions", Economic Journal, 36: p. 535-550. Stigler, G. (1984), ,,Economics: The imperial science?", Scandinavian Journal of Economics, 86(3): p. 301-313. Stokes, D. (1963), ,,Spatial Models of Party Competition", American Political Science Review, 57 (2): p. 368-377. Strom, K. (1990), ,,A Behavioral Theory of Competitive Political Parties", American Journal of Political Science, 34 (2): p. 565-598. Tieman n, G. (2011), ,,Choosing Policy, Compensating Stalemate, or Pushing for Change?", prezentata la EUSA Twelfth Biennial International Conference, 3-5 martie 2011, Boston. Todosijevic, B. (2005), ,,Issues and Party Preferences in Hungary: A Comparison of Directional and Proximity Models", Party Politics, 11 (1): p. 109-126. 282 I MIHAi UNGUREANU, ALEXANORU VOLACU, ANDRA ROESCU Tullock, G. ( 1967}, Toward a Mathematics of Politics, University of Michigan Press. Tullock, G. (1971), ,,The Charity of the Uncharitable''. Western Economic Journal, 9: p. 379-392. Tullock, G. (2008), ,,Reflections on Caplan's The Myth of the Rational Voter", Public Choice, 135: p. 485-487. Tversky, A., Kahen man, D., (1981). ,,The Framing of Decisions and the Rationality of Choice", Science, 211: p. 453-458. Tyran, J-R. (2004), ,,Voting When Money and Morals Conflict: an Experimental Test of Expressive Voting" Journal of Public Economics, 88: p. 1645-1664. Udehn, L. (1992), ,,The Limits of Economic Imperialism'; in Himmelstrand, U. (ed.), Interfaces in Economic and Social Analysis, Routledge, p. 239-280. Ungureanu, M. (2011), ,,On Rationality in Political Science: the Problem of Unrobustness of Uniformity Behavioral Assumptions'; prezentata la workshop-ul The Sciences of the Artificial vs. the Cultural and Social Sciences, 15-16 septembrie 2011, Bucure~ti. Ungureanu, M. (2014a), ,,Alegeri individuale ~i actiune colectiva", in Ungureanu, M. (ed.), Institu/ii, alegeri individuale ~i ac/iune colectiva, Polirom, p. 13-29. Ungureanu, M. (2014b), ,,Ontological Constraints on Rational Irrationality: the Case ofElectoral Preferences", Theoretical and Applied Economics, 21 (11): p. 105-120. Ungureanu, M. (2015), ,,Rational-irrational Electoral Preferences, Altruism and Expressive Behavior", Innovatice Issues and Approaches in Social Sciences, 8 (1): p. 2-26. Ungureanu, M., Gheata, E. (2014}, ,,Participarea electorala a cetatenilor'; in Ungureanu, M. (ed.), Institufii, Alegeri Individuate ~i Ac/iune Colectiva, Polirom. Van der Straeten, K., Lasher, J.-F., Sauger, N., Blais, A. (2010), ,,Strategic, Sincere and Heuristic Voting under four Election Rules: and Experimental Study", Social Choice and Welfare, 35: p. 435-472. Volacu, A. (2011), ,,Uncertainty and the Logic of Imperfect Ideological Integration", Revista de Stiinte Politice/ Revue de Sciences ALEGERE RATIONAi A$1COMl'OltlAMI NI 1111 lllJIAI I '.Jn I Politiques, 32: p. 50-61. Volacu, A. (2012), ,,Does Voter Distribution M .1111'1 111 11 11 Directional Model? A Refutation of the Original Claims", /1i'11/ 11'1 1/1'1' Politice, 5 ( 1}: p. 5- 16. Volacu, A. (2014), ,,Games and Cooperation'; in Ungurca1111, M. (ed.), Economic and Evolutionary Approaches to Social Sciences, Wolters Kluwer, p. 109- 142. Volacu, A., Golopenta. I.-P. (201 l), ,,The Electoral Failure of Liberal Parties in Central Europe: A Directional fyfodel Analysis'; Romanian Journal of Society and Politics, 6 (2): p. 65-88. Warr, P. G. (1982), ,,Pareto Optimal Redistribution and Private Charity", Journal of Public Economics, 19: p. 131 - 138. Warwick, P. (2004), ,.Proximity, Directionality, and the Riddle of Relative Party Extremeness", Journal of Theoretical Politics, 16 (3): p. 263-287. Westholm, A. (1997}, ,,Distance versus Direction: The Illusory Defeat of the Proximity Theory of Electoral Choice", American Political Science Review, 91 (4): p. 865-883. Westholm, A. (2001),. ,.On the Return of. Epicycles: Some Crossroads in Spatial Modeling Revisited", Journal of Politics, 63 (2): p. 436-481. Wittman, D. (1973}, ,,Parties as Utility Maximizers", American Political Science Review, 67 (2): p. 490-498. Wittman, D. (1983), ,,Candidate Motivation: A Synthesis of Alternative Theories", American Political Science Review, 77 (1) : p. 142-1 57. Wittman, D. (2008), ,,The Myth of The Rational Voter?". Critical Review: A Journal of Politics and Society, 20(3): p. 359-375.