Geneva Lee Cucerete ma Vol

MihaelaP CUCEREŞTE-MĂ Traducere dinlimba engleză DANIELA BARBU MihaelaP Toate drepturile rezervate Redactor: MiraVelcea Corector: EmiliaAchim Copertă: Flori Zahiu-Popescu Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea de Cristina VidraşcuSturza. ISBN978-606-33-8459-2 Pentru Lindsey Vulgaritatea ta mă inspiră. MihaelaP Capitolul 1 Portobello Road zumzăia de activitatea dimineţii. Vânzătorii ambulanţi îşi aranjau mesele încărcate, angajaţii magazinelor măturau treptele. Lumea familiară din jurul meu se trezea la viaţă, îndreptându-se spre o nouă zi. Iar eu eram prinsă într-un coşmar. Pământul continua să se învârtă, dar eu nu reuşeam să procesez ritualurile unei vieţi normale, la fel cum nu reuşeam să înţeleg ce se întâmplase. Pieptul mă durea, inima îmi era zdrobită. Venisem aici cu o zi în urmă aşteptând un singur lucru: încheierea. Şi o obţinusem. Sau cel puţin aşa crezusem. Dar, cu fiecare pas care mă îndepărta de Alexander, îmi era tot mai greu să respir. Plămânii ca de plumb nu reuşeau să inspire aerul cald de vară. Genunchii îm i cedau, nu-mi mai puteau susţine greutatea. Nu puteam fi secretul lui Alexander. Refuzam să fiu. Dar să1 scot din viaţa mea era ca şi cum îm i smulgeam inima din piept şi o lăsam undeva în urmă. Viaţa fară Alexander părea imposibilă. Să trăiesc o minciună alături de el era mult prea periculos. Nu era mai bine să aleg o despărţire curată, acum, în loc să fiu zdrobită sistematic de secrete, minciuni şi bârfe? Făcusem ce trebuise să fac, dar acest lucru era doar o slabă consolare. Dincolo de toate astea, îl abandonasem. Ceea ce-mi oferea el nu era viaţă - nu una adevărată, în orice caz. Chiar nu-şi dădea seama de asta? îm i dovedise că sentimentele lui pentru mine erau la fel de profunde ca ale mele. Iar eu, în loc să-i arăt cât îl iubeam, plecasem. Cum aş fi putut să fac altceva? Urma să facă o căsătorie politică. Urma să-şi conducă ţara. Nici unul din noi nu se aşteptase să se îndrăgostească. Iar acum , ne distruseserăm reciproc. Ideea m -a frânt. M -am împiedicat şi m-am lovit de faţada din piatră a unui magazin. Cum voi supravieţui după Alexander? Durerea surdă din trupul meu s-a transformat rapid într-o mâhnire puternică. Lacrimi de furie mi se rostogoleau necontrolat pe obraji. Nu m-am sinchisit să le şterg, deşi îmi pluteau prin gene şi-mi înceţoşau vederea. Nu mai conta. N im ic nu mai conta. îndrăznisem să-l iubesc în ciuda riscurilor. El mă avertizase. Şi eu îmi repetasem asta în minte. Nu m ă dusesem orbeşte în patul lui, dar nu mă aşteptasem la ceva mai mult decât un flirt. Fusesem nesocotită, iar preţul pe care -1 plăteam era inima mea. îi dăruisem inima mea, iar el îmi luase sufletul. Şi acum, el era aici, în faţa mea, iar în ochii frum oşi şi albaştri citeam aceeaşi durere ca a mea. Fiecare centimetru din mine tânjea să se ducă spre el, să-şi aline durerea în braţele lui. Simţeam că şi el avea nevoie să fie alinat şi ştiam că eram singura persoană care-i putea dărui liniştea. Dar m-am ţinut departe, deşi lacrimile continuau să-mi curgă pe obraji. - Nu poţi pleca, Clara. întoarce-te cu mine, mi-a poruncit el, dar în cuvintele lui se citea neîncrederea. Buzele lui perfecte erau acum întrebătoare. Alexander nu era un bărbat nehotărât. Obţinea ce îşi dorea, fără vreun comentariu. Şi pentru că era prinţul m oştenitor al Angliei, dar şi pentru că emana o autoritate brută, aproape primitivă. Nu era genul de bărbat căruia să i se pună întrebări. Şi nici genul care să pună întrebări. Dar acum stătea în faţa mea şi facea singurul lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată. A m clipit des din cauza lacrimilor care îmi obturau vederea şi l-am sorbit din priviri. Respiraţia mi s-a întretăiat din cauza intensităţii din ochii lui albaştri, care ardeau ca o flacără. Părul lui negru era încă răvăşit de încleştarea degetelor mele de acum câteva ore, când mi-o trăsese fară încetare. Oare buzele lui sculptate şi pline fuseseră lipite de ale mele cu atât de puţin timp în urmă? M i se părea că trecuse o eternitate de când le mai simţisem ultima oară atingerea dulce, dar fermă, de când alunecaseră între picioarele mele şi lăsaseră acolo săruturi ce promiteau şi mai multă plăcere. C e mă lăsase însă fară suflare nu era nici chipul lui de zeu şi nici urma de vulnerabilitate ascunsă în poruncile lui. Stătea în faţa mea doar în sandale şi blugi lăsaţi mult pe şolduri, iar în graba de a ajunge la m ine nu se mai obosise săşi caute o cămaşă. Trupul pe care îl ţinuse ferit de mine atât de mult timp - trup pe care îl găseam incredibil de frumos - era acum la vedere, inclusiv rănile urâte ale trecutului. Se ascunsese din ruşine, dar eu îl făcusem să se dezvăluie în noaptea aceea în care ne aflaserăm amândoi la marginea prăpastiei. Iar acum era aici, cerându-mi şi mai mult. în ciuda tonului său, eu ştiam adevărul. Lăsase garda jos, la fel ca mine, şi risca totul doar ca să mă aducă înapoi. îl iubeam şi mai mult pentru asta. D ar nu se schimba nimic. Nu puteam permite aşa ceva. - Nu pot, Alexander. Cuvintele îmi erau goale, buzele mele nu puteau rosti promisiuni deşarte. D e fiecare dată când îl refuzam, ceva se rupea în mine, inim a m i se frângea în milioane de bucăţi cu fiecare negare. Şi nu-m i puteam imagina că avea să îşi mai revină vreodată. - Nu accept aşa ceva. S-a apropiat atât de rapid de mine, că am ameţit. îm i era tot mai greu să gândesc cu el atât de aproape. Trupul mă trăda, atras de prezenţa lui, nelăsându-mă să lupt cu instinctele primare. Şi-a pus mâinile pe talia mea şi m-a tras cu brutalitate spre el. Sfârcurile mi s-au lipit de pieptul lui gol şi sexul mi-a pulsat. Trupul meu i s-a supus fară comentarii, disperat să fie posedat de el. Alexander era drogul meu, şi nu -1 puteam refuza. Tânjeam după el - după limba lui neobosită, după penisul gros şi, mai presus de orice, după eliberarea pe care o simţeam fiind sub controlul lui. Eşti a mea, Clara. Nu te poţi opune. îm i aparţii. în clipele în care rostea aceste cuvinte, chiar dacă coapsele mi s-au încordat, ştiind prea bine cum era să fii a lui Alexander, eu nu puteam ignora adevărul. - Dar tu nu-m i aparţii. - Pe naiba! a morm ăit el. M ă învârţi pe degetul mic, Clara. Nu mă gândesc decât să fiu înăuntrul tău. Trebuie să fac apel la toată puterea ca să nu te iau pe sus, să te duc acasă şi să ţi-o trag până nu mai poţi umbla. Să ţi-o trag până înţelegi că nu te pot lăsa să pleci fară să mă împotrivesc. A m clătinat din cap şi m-am îndepărtat puţin de el. Tristeţea mea se transformase într-o mânie fierbinte. - Spune-mi că nu voi fi doar secretul tău. Că sunt mai mult decât o partidă de sex, Alexander. Spune-mi că, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de ce crede tatăl tău sau de ce-ţi cere dreptul tău din naştere, tu îmi aparţii. Alexander şi-a trecut o mână prin păr. Pe maxilarul încordat se citea tensiunea. - Este mai complicat de-atât. - Ba nu, este foarte simplu, am ripostat eu şi mi-am încrucişat braţele la piept, ca şi cum încercam să pun o barieră între noi. Chiar şi aşa, trebuia să lupt ca să-mi stăpânesc pornirile trupului. E complicat pentru că aşa vrei tu. - Ţi-am spus că familia regală e dusă rău, a replicat, şi în cuvinte i se citea dezgustul. Iar eu sunt cel mai dus dintre ei toti. > - Alege să fii propriul stăpân. Cuvintele îmi păreau aspre, dar aveau totuşi o notă rugătoare. Nu înţelegi că ai de ales? A râs, fără urmă de amuzament. - Nu înţelegi că nu am? Mi-am făcut curaj, ştiind prea bine ce îşi dorea să audă - şi ştiind că, rostind aceste cuvinte, aveam să îl rănesc şi mai tare, mai ales că inima nu i se vindecase încă: - Te iubesc, Alexander! Focul din ochii lui s-a domolit. A făcut un pas înapoi. Mă aşteptasem la acea reacţie din partea lui, dar tot m-a durut. Era prea mult să-i cer să mi-o spună la rândul lui. Ştiam că mă iubea, eram la fel de sigură de asta cum eram de propriile sentimente. Dar văzându -1 că se trăgea înapoi am înţeles că asta nu avea să fie niciodată de ajuns. - Nu pot, Clara, a spus el. Tonul lui nu era trist, ci doar rece. Buzele m i-au tremurat, tristeţea mi-a luat în stăpânire ochii. - Nu vrei. M -a privit un lung moment. Un muşchi i-a zvâcnit pe gât înainte de a deschide gura. - Nu vreau. - Atunci, nu mă pot întoarce cu tine. Nu am mai încercat să-mi stăpânesc lacrimile care mi se rostogoleau pe obraji. Ştiam amândoi care era adevărul. Nu mai aveam altceva de făcut decât să mergem mai departe. Gândul m-a împietrit, m-a îngheţat pe loc, de parcă aş fi fost blestemată. Nu m-am opus când Alexander şi-a trecut braţul pe după talia mea şi m-a tras uşor spre el. Nu aveam puterea să mă împotrivesc. Durerea făcuse loc unui gol care răsuna înăuntrul meu. Simţeam că acel abis avea să se întindă pe mai multe ore, orele aveau să se transforme în zile, apoi în luni, în ani şi aveau să îmi umple viaţa cu uitare. Abia dacă am simţit când Alexander mi-a dat o şuviţă rebelă după ureche. - Imposibil de controlat, a murmurat el, şi de această dată cuvintele lui erau pline de tristeţe. - Nu mai încerca, i-am şoptit. A zâmbit slab, după care a redevenit serios. - Deja îm i e dor de tine! A m închis ochii, iar lacrimile fierbinţi au continuat să mi se rostogolească pe obraji. Nu mai avea rost să mă prefac că totul era în regulă. Nu avea să mai fie de aici încolo. Viaţa mea nu era o poveste, nu aveam să trăiesc fericită până la adânci bătrâneţi. A m ştiut asta chiar şi în clipa în care gura lui a pus stăpânire pe a mea. Gurile noastre s-au zdrobit una de cealaltă. Multe lucruri nu aveau să fie rostite niciodată. A m deschis gura şi i-am permis limbii lui să o posede pe a mea, l-am lăsat să mă domine o ultimă dată. Sărutul lui mi-a trimis foc în vene. Pasiunea s-a amestecat cu dorinţa, şi m-am agăţat de el, lăsând flăcările dorinţei să mă cuprindă încet, de parcă aş fi ars pe un rug. Mam agăţat de umerii lui, iar degetele mi s-au îngropat în carnea lui tare, prea îngrozită ca să-i dau drumul. Ceea ce mă aştepta la sfârşitul acestui sărut mă îngrozea. El nu mi-a dat însă drumul, chiar dacă buzele noastre s-au dezlipit şi am respirat amândoi cu nesaţ. înţelegeam amândoi ce avea să se întâmple dacă ne eliberam din îmbrăţişare. Alexander m -a sărutat fugar pe frunte, iar eu am închis ochii, căutând o ultimă urmă de putere ca s-o pot scoate la capăt. Ajunsesem aici şi, ce era mai trist, eram aici doar din cauza lui. A lui. A noastră. A m găsit însă puterea de care aveam nevoie în ceea ce împărtăşiserăm împreună. El îmi dăduse această putere. Puterea de a mă retrage. Şi-a plecat capul când eu am făcut un pas înapoi. Când l-a ridicat, într-un final, a rostit doar trei cuvinte: - La revedere, Clara! Alexander a ridicat o mână, şi, o secundă mai târziu, un Rolls Royce s-a apropiat de noi. A deschis portiera şi mi-a făcut semn să urc. Nu m-am împotrivit. Nu mai aveam puterea s-o fac, eram sfârşită. M-am aşezat fară vreun cuvânt pe bancheta din spate. El mi-a oferit un zâmbet delicat, total diferit de zâmbetul încrezător de care mă îndrăgostisem. Apoi, a închis portiera. Norris nu m i-a vorbit. înţelesese ce avea de făcut, fără să i se spună. în timp ce ne îndepărtam, Alexander s-a întors spre casa care ar fi putut fi a noastră. Nu a ezitat deloc. S-a îndreptat hotărât, de parcă nu ar fi avut de ales. îm i arătase foarte clar acest lucru: că nu avea de ales cu adevărat. Aşa că am plâns pentru inima mea frântă şi pentru bărbatul rănit care se îndrepta acum spre un viitor pe care nu aveam să îl mai împărtăşim niciodată. Şi care ieşea acum din viaţa mea. Uşa s-a închis în urma mea cu un sunet surd. Lumina dimineţii se strecura prin fanta dintre draperii, dar eu mă îndreptam spre pat. Nu puteam suporta gândul că va trebui să fac faţă unei noi zile. Trebuia să-mi pierd cumva cunoştinţa, chiar dacă somnul nu era cu adevărat o scăpare. Alexander avea să mă urmeze în vis. Cineva s-a foit pe canapea când am trecut pe lângă ea. Belle, pe jumătate adormită, s-a ridicat şi s-a frecat la ochi. Judecând după pantalonii de yoga şi părul răvăşit, mă aşteptase să mă întorc acasă. A deschis gura să spună ceva, dar a închis-o imediat când m i-a văzut chipul. Nu aveam nevoie de oglindă să-mi dau seama că aveam ochii roşii şi că-m i curgea nasul. - A i fost să-l vezi. Nu era o întrebare, ci doar o afirmaţie. Şi nu mă judeca pentru ce făcusem. Greşise şi ea de suficiente ori în dragoste, şi probabil tocm ai de aceea a trecut imediat la acţiune. într-o clipă, m i-a cuprins umerii cu pătura care încă purta căldura trupului ei. Am rămas pe loc, ameţită din cauza şocului. Ea a deschis şi a închis câteva sertare de bucătărie. A găsit cafeaua, s-a uitat la ea şi a aruncat-o cât colo. - D ă-o naibii! Avem nevoie de ceva mai tare. Nu era nici 9.00 dimineaţa, dar nu am contrazis-o. Nu aveam puterea s-o fac. A turnat vin alb într-un pahar şi m i l-a întins. L-am luat şi am sorbit din el, absentă. Simţeam că abia îşi putea stăpâni curiozitatea. O cunoşteam pe prietena mea cea mai bună. A r fi vrut să ştie ce se întâmplase şi se străduia din răsputeri să stăvilească întrebările care ameninţau să-i ţâşnească de pe buze. Tocm ai de aceea era prietena mea cea mai bună. N im eni altcineva, nici chiar mama mea, nu ar fi reuşit să se controleze. Belle înţelegea că aveam nevoie de timp. Tim p să înţeleg ce se întâmplase. Tim p să mă obişnuiesc oarecum cu ideea că Alexander nu mai făcea parte din viaţa mea - că nu avea să mai facă niciodată parte din viaţa mea. Acum , însă... acum, acest lucru părea imposibil. Acum , nu reuşeam să înţeleg nici măcar cum de pământul continua să se rotească. Belle m-a condus în baie şi a dat drum ul la apă în cadă. Nu am protestat. A m privit-o absentă cum mi-a desprins paharul dintre degete. Acesta m i-a alunecat din mână, iar eu am oftat adânc. C e altceva urma să îm i fie luat? Era un gând iraţional, dar nu-m i păsa. N im ic nu mai avea sens. De ce să mă împotrivesc? Viaţa mea - viaţa care abia părea să înceapă cu numai câteva săptămâni în urmă - se sfârşise. în ziua următoare aveam să fiu nevoită să o iau de la început. A doua zi aveam să fiu nevoită să fac faţă realităţii, fară Alexander. - Astăzi poţi să plângi, mi-a şoptit Belle, părând să-mi fi citit gândurile. „Astăzi voi plânge“, am încuviinţat în tăcere. Aveam să intru în cada pe care m i-o pregătise ea şi să las lacrimile să curgă în apă până când aveam să fiu ca nouă. Până când aveam să alung durerea. Dar, chiar în timp ce mă lăsam în jos în cadă, am ştiut că nu aveam să îl pot alunga pe Alexander din memorie. îm i intrase în sânge. Atingerea lui îm i marcase pielea ca fierul încins. îi aparţineam, chiar dacă nu aveam să mai fiu niciodată a lui. - Mâine îţi va fi mai uşor. Belle s-a aşezat pe marginea căzii. Nu m -a forţat să-i spun nimic. A m stat amândouă acolo, în tăcere. Belle se înşela în privinţa zilei de mâine. Nu avea să îm i fie niciodată mai uşor. M ai avusesem şi altă dată inima frântă, dar nu ca acum. Pierderea lui Alexander îm i provocase o rană adâncă, îm i frânsese sufletul şi spiritul. Nu mă mai dăruisem nimănui aşa cum mă dăruisem lui. Şi nu aveam să o mai fac niciodată. Nu era posibil. O iubire atât de frumoasă şi de brutală ca a noastră nu se întâmpla de două ori în viaţă. Orice om putea supravieţui doar o dată unei asemenea pierderi, iar instinctul de supravieţuire nu avea cum să te lase să redevii vreodată vulnerabil. - Sunt aici când vrei să vorbeşti. Belle a ieşit din baie, dar ştiam că era pe aproape. îm i dădea doar spaţiul necesar, fară să se îndepărteze prea mult. piept care nu mă lăsa să respir. Nici măcar acum, în acest moment, nu aş fi schimbat nimic. Mai greu decât să-mi imaginez viaţa fară Alexander era doar să-mi imaginez că nu făcuse niciodată parte din viaţa mea. Iar eu aveam să trăiesc doar din amintiri. Aveam să supravieţuiesc hrănindu-mă cu ele, pentru că, înainte ca el să intre în viaţa mea, eu fusesem flămândă fară să ştiu asta. Făcusem alegerea corectă. Dacă relaţia noastră continua, când avea să se sfârşească, inevitabil, eu nu aş fi avut cum să supravieţuiesc. Poate că azi sufeream, dar în final era o chestiune de supravieţuire. îl avusesem pe Alexander pentru o clipă trecătoare. Timpul nostru împreună fusese mult prea scurt, dar trebuia să-mi fie de ajuns. Capitolul 2 A m trecut pe lângă bărbatul care m i-a ţinut uşa şi i-am mulţumit, dar m -am grăbit să mă îndepărtez când m i-am dat seama că ar fi vrut să stea de vorbă cu mine. Nu părea să fie reporter, dar învăţasem deja să nu m ă încred în nici un străin curios. în plus, chiar nu aveam tim p în această dimineaţă. Prietena cu care împărţeam apartamentul, Belle cea băgăcioasă, dar care-m i dorea m ereu binele, mă făcuse să întârzii douăzeci de minute. Prin urmare, aveam mai puţin de o jumătate de oră să mă pregătesc pentru întâlnirea cu unul dintre cei mai im portanţi clienţi. Sediul firmei Peters & Clarkwell era relativ liniştit la prima oră a dim ineţii de marţi, dar asta nu avea să dureze prea mult. De când lansasem oficial campania Isaac Blue, atmosfera din birou trecuse de la relaxată la ultraagitată, iar mie îm i plăcea asta. în timp ce colegii mei urau noul ritm de lucru, mie îmi pria de-a dreptul. M unca îm i distrăgea atenţia de la catastrofala mea viaţă personală şi nu-m i dădea răgaz să mă gândesc la Alexander. Tim p de două luni şi jumătate, practic locuisem aici, iar în ultima lună lucrasem de acasă. Nu mă opream din lucru decât atunci când nu-m i mai puteam ţine ochii deschişi şi îm i îngăduiam să visez doar atunci când A lexander îm i invada gândurile. Acolo, nu -1 puteam îm piedica să mă găsească. Tori mi-a făcut cu mâna de la biroul ei, luându-m ă puţin prin surprindere. Roşcata plină de energie avea şi viaţă personală - viaţă din care mă presa să fac şi eu parte - şi până acum nu ajunsese niciodată la birou înaintea mea. M -am oprit la biroul ei, pregătită sufleteşte pentru deja obişnuitele invitaţii la cină sau la ceva de băut. - A zi ai ajuns devreme. M -am forţat să-i zâmbesc. O plăceam pe Tori, poate că întro bună zi am putea deveni prietene, dar acum nu mă puteam gândi decât la muncă. Distracţia nu facea parte din vocabularul meu. Peste vară încercasem să ies la masă de câteva ori cu Belle şi cu câţiva alţi prieteni, dar fiecare ieşire nu făcuse decât să-mi amintească acut de lipsa lui Alexander. Mă învăţasem minte deja. Tori a făcut o grimasă şi şi-a strâns jacheta, încercând să ascundă gulerul unei bluze strălucitoare. Rimelul întins şi o ţinută de lucru nu tocmai potrivită? - O dimineaţă grea? am întrebat-o. „Sau mai degrabă o noapte grea?“ am adăugat în gând. S-a aplecat spre mine şi şi-a coborât tonul, deşi eram doar noi două în tot biroul. - Se vede că n-am dormit? Ora 4.00 dimineaţa nu este tocmai potrivită să-ţi dai seama că nu ai trecut în raport ultimele cifre ale campaniei Blue, mai ales dacă te afli la Brimstone. A m încercat să râd, sperând să-i par plină de înţelegere, înăuntrul meu, sentimente şi gânduri mi se rostogoleau prin creier, prea iuţi ca să poată fi procesate. Mersesem şi eu la acel club, şi am fost de-a dreptul speriată de valul de gelozie care m-a inundat auzindu-i numele pomenit. Oare fusese şi el acolo noaptea trecută? Tori fusese, oare, aproape de el, fară s-o ştie? Şi nu era numai asta. Cuvântul Brimstone însemna pentru mine mai mult decât şi-ar fi putut închipui vreodată Tori. Până acum, nu trebuise să-i fac faţă. Nu era un cuvânt folosit des în conversaţii obişnuite. Acesta era unul dintre motivele pentru care îl alesesem drept cuvânt de siguranţă. Era cuvântul care mă proteja atunci când Alexander ducea lucrurile prea departe - când îm i cerea mai mult decât îi puteam oferi. îl folosisem doar o dată - şi nu aveam să-l mai folosesc vreodată. Tori a tuşit politicos, iar eu am clătinat din cap, încercând să mă eliberez de amintirile dureroase. - Scuze, am şoptit. Trebuie să termin ceva înainte de venirea lui Isaac. îm i zboară gândurile doar într-acolo. - Te înţeleg perfect, mi-a răspuns ea. A r trebui să luăm masa împreună de îndată ce terminăm cu asta. A m ezitat, căutând imediat o scuză. - A m o săptămână îngrozitoare. A m de citit sute de rapoarte ale echipei de campanie a lui Isaac. Tori a ridicat din umeri. - Poate altă dată. - Absolut, i-am răspuns. Poate era singura promisiune pe care eram în stare să o fac zilele astea. A m ridicat privirea spre ceasul de pe perete şi miam dat seama că discuţia cu Tori îm i irosise cinci minute preţioase. M i-am pus geanta în sertarul biroului şi mi-am tras în faţă dosarul campaniei fundaţiei Blue ca să pregătesc întâlnirea programată azi. - Eşti gata? m -a întrebat Bennett. Zâm betul lui, mereu prietenos, era acum obosit. A m făcut o pauză şi mi-am studiat şeful. Cearcănele erau şi mai vineţii, iar părul lui brunet, cârlionţat, avea neapărată nevoie de un pieptăn. - Dar tu? - Aşa rău arăt? S-a aşezat pe scaunul din faţa mea şi şi-a lărgit nodul de la cravată. De ce iau copiii vacanţă vara, când părinţii lor trebuie să fie la lucru? - Este o cruzime, într-adevăr, am încuviinţat eu. Bennett creştea singur două gemene de şase ani care i-ar fi dat de furcă şi dacă soţia lui nu ar fi murit în m od neaşteptat cu un an în urmă. N u-m i puteam imagina cât de copleşit trebuia să se simtă, deşi se străduia să nu o arate. C e-ar fi să mă laşi să stau eu cu ele vineri seară câteva ore? - Nu ţi-aş putea cere să te opreşti din lucru! Bennett a făcut ochii mari, mimând oroarea. - Cam pania fundaţiei Blue a cam oprit motoarele, i-am spus pe un ton indiferent, ignorându-i sarcasmul evident. Nu am adăugat şi faptul că aveam disperată nevoie să-mi umplu timpul cu ceva, în aşteptarea unui nou proiect. Orice, numai să-mi abată atenţia de la absenţa lui Alexander din viaţa mea. - Poate că ai dreptate. Bennett şi-a frecat tâmplele şi a oftat zgomotos. Ţi s-ar părea deplasat să le supraveghezi cât timp mă odihnesc? I-am studiat chipul obosit şi am ridicat dintr-o sprânceană. - Chiar insist să dormi puţin. - Eşti salvarea mea, Clara. A făcut o pauză, răscolind hârtiile din servietă. A sunat cineva şi a întrebat de tine. Eram convins că i-am notat numărul de telefon pe undeva pe aici. încăperea şi-a pierdut dintr-odată culorile. O singură persoană ar fi putut să sune şi să se intereseze de mine. O singură persoană nu m-ar fi sunat direct. Persoana care nu mă sunase de luni întregi. - Sper că nu dai interviuri pentru un alt job, nu-i aşa? m-a întrebat Bennett, studiindu-mi chipul înspăimântat. A m clătinat din cap şi m-am forţat să-i răspund: -N u . - M ă bucur să aud. Pari cam panicată. în secunda următoare, i-am citit pe chip că îşi dăduse seama. Nu cred că a fost el, Clara. Nu-m i dădeam seama dacă asta mă facea să mă simt mai bine sau mai rău. Nu prea mai simţeam nimic, de fapt. Nu am rostit cu glas tare nici una dintre întrebările pe care aş fi vrut să i le pun lui Bennett. îmi spusese pe nume? Cum suna vocea lui? Lăsase cu adevărat un număr de telefon? Pentru că Alexander nu era genul de bărbat care să sune. - A fost, probabil, doar un reporter. Şi totuşi, neliniştea nu-mi dădea pace. - Vrei un ceai înainte să intrăm? m-a întrebat el, ridicându- - Cafea, te rog! Aproape că am terminat de revizuit raportul. I-am făcut semn spre fişierul deschis pe monitorul computerului meu. îm i petrecusem nenumărate ore pregătindu-mă pentru ziua de azi. Aşa că am decis să nu las nimic să mă tulbure acum. - Uneori, uit că eşti americancă. Şi apoi, ceri o cafea, m-a tachinat Bennett. L-am ameninţat cu degetul şi m-am întors la lucru. - Nu sunt singura din acest birou care bea cafea. Şi nu sunt americancă. - Eşti mai americancă decât ai vrea să recunoşti. Poate, dacă te-aş m om i cu suficient de mult ceai şi cu biscuiţi, ţi-ai îmbrăţişa latura britanică. - în nici un caz, i-am răspuns cu accent cockney. Râsul lui Bennett s-a estompat în timp ce se îndrepta spre chicinetă. îm i facea plăcere să-l văd destinzându-se. Poate că mă ironiza că munceam prea mult, dar nu puteam să nu fiu îngrijorată de stresul în care trăia el. Fetele lui nu -1 mai aveau decât pe el. Din fericire, totul părea în regulă pentru prezentarea Blue Foundation. Cu puţin noroc, Bennett avea să se întoarcă la timp cât să pot sorbi din cafea înainte să coborâm în sala de conferinţe. A m scos mobilul să văd cât era ceasul şi am văzut un apel ratat de la mama. „M ă atacă din toate părţile.“ Madeline Bishop nu înţelegea niciodată o aluzie. De săptămâni bune, îi evitam apelurile. Adevărul era că acum nu puteam face faţă stilului ei direct. în ceea ce o privea pe mama, eu şi Alexander eram încă împreună. D e îndată ce ar fi aflat că ne despărţiserăm, s-ar fi ocupat numai cu găsirea motivului pentru care lucrurile nu merseseră şi a unei modalităţi prin care să repare lucrurile. După părerea mamei, orice situaţie putea fi remediată. Nu aveam puterea să-i spun că pentru noi doi nu mai era cale de împăcare. îi zisesem lui Alexander că nu voiam să fiu secretul lui, şi uite cum ascundeam acum adevărul în legătură cu relaţia noastră. Poate că nu eram atât de puternică precum îmi închipuisem - aşa cum mă crezuse el. Bennett a reapărut la biroul meu şi mi-a întins o ceaşcă aburindă. - Eşti gata să-ţi vrăjeşti clientul? A m sorbit din cafea. Să las impresia că eram bine devenise o a doua natură, dar cu el puteam fi sinceră. A m arborat totuşi un zâmbet larg. - Ia-o înainte, şefule! Nu mă puteam abţine să nu admir transformarea suferită de clientul nostru. în cele câteva luni de când făcusem cunoştinţă cu celebrul actor, acesta trecuse de la starul de cinema destul de tulbure la un lider empatic, care îşi asuma tot mai multe responsabilităţi legate de această campanie. Fără îndoială că editorul lui, o blondă pe nume Sophia King, care îi era alături tot timpul, avusese o mare contribuţie. Se făcuseră speculaţii despre o posibilă relaţie intre ea şi Isaac Blue, iar azi, când 1 am văzut punându-i protector mâna pe spate la intrarea în sala de şedinţe, suspiciunile mi-au fost confirmate. Şi-a retraso repede, ca să nu fie văzut, dar ea i-a aruncat o privire arzătoare, genul de priviri pe care le schim bă doar îndrăgostiţii. M i s-a pus o greutate în piept, durerea m i-a fulgerat inima. Eu nu aveam să mai fac asemenea schim buri de priviri cu nimeni. Tânjeam să mai simt măcar o dată mâna protectoare a lui Alexander. Sophia m i-a surprins privirea, iar eu mi-am ferit-o, stânjenită. - Vă mulţumesc pentru toată strădania! a spus Isaac întinzându-i mâna lui Bennett. Fundaţia Blue are parte de un start serios numai datorită firmei Peters & Clarkwell. Bennett i-a acceptat mâna întinsă, dar a clătinat din cap. - Altcuiva trebuie să-i mulţumeşti. Deşi m uncisem mult la această campanie, nu tânjeam să-mi fie recunoscute meritele. Voiam într-adevăr să prom ovez în companie, dar în acelaşi timp mă bucuram că viaţa mea privată nu mai era în atenţia presei. Isaac s-a întors spre mine să-mi mulţumească, dar s-a oprit când m -a văzut. C u părul lui negru, gropiţele din obraji şi fizicul de invidiat, majoritatea femeilor şi-ar fi dorit ca el să le dea atenţie. D ar eu nu eram orice femeie. Iar Isaac era al naibii de sexy, însă nu era Alexander. Graţie anilor de actorie, starul şi-a revenit rapid şi mi-a întins mâna. - M ulţumesc, domnişoară... - Bishop, i-am răspuns eu intrând în joc. Nu încăpea îndoială că mă recunoscuse. Nu puteai rămâne anonim odată ce apăreai pe coperta revistei People. A m schimbat câteva amabilităţi. în ciuda începutului nostru stângaci, Isaac s-a dovedit a fi fermecător. După ce clientul şi totodată amantul ei a ieşit, împreună cu ceilalţi membri ai grupului, Sophia a rămas în uşă, blocândumi ieşirea din încăpere. - Te pot ajuta cu ceva? am întrebat-o. - C e interesant! a spus ea. A i accent american, dar te porţi de parcă ai fi englezoaică. Eşti prea afurisit de politicoasă, Clara. Măcar ea nu-şi ascundea adevărata faţă. - Pot fi şi grosolană. Poate la fel de grosolană ca tine. A râs şi şi-a încrucişat braţele subţiri şi elegante peste cămaşa roşie, strâmtă. - Mă îndoiesc. Nu vreau să te jignesc, dar am văzut cum te uitai. - Isaac are acest efect asupra oamenilor, am spus cu uşurinţă. - Aşa este. Dar hai să nu ne mai prefacem că discutăm despre el. îm i imaginez că tu înţelegi mai bine ca oricine dorinţa de discreţie într-o relaţie. Sophia s-a tras puţin, acum nu mai bloca uşa, dar nici una din noi nu a dat vreun semn că ar fi vrut să iasă. - Bănuiesc că da, am recunoscut eu. Nu voi spune nimic, stai liniştită. - Nu este un secret, dar nici nu vrem să devină public, m i sa confesat ea. Dar nu te-am oprit din cauza relaţiei mele cu Isaac, să ştii. Cred că ţi-ar prinde bine să ai pe cineva de partea ta, Clara. A scos din geanta Birkin o carte de vizită de culoarea fildeşului şi mi-a întins-o. - Cu ce te ocupi, mai exact? am întrebat-o, învinsă de curiozitate. - Fac ca lucrurile să se schimbe. A m zâmbit amar. - Pentru mine cred că este puţin cam târziu. Sophia a privit de-a lungul coridorului pe care dispăruse Isaac. Când şi-a întors privirea spre mine, a clătinat din cap, iar ochii i-au strălucit. - Nu este niciodată prea târziu. Cuvintele ei mi-au răsunat în minte în timp ce puneam cartea de vizită în sertarul biroului. Sophia King era foarte talentată la ce facea, dar eu nu eram în căutarea cuiva care sămi rezolve problemele. Era imposibil. în ultimele luni, mă străduisem să mă smulg din ghearele disperării. Fusese o luptă grea, care nu se terminase încă. Singurul lucru pe care îl puteam face era să-mi văd de viaţă pe cât de bine posibil. Am tras aer în piept, m-am apropiat de biroul lui Tori şi am aşteptat-o să termine de vorbit la telefon. - Ce-ai zice de săptămâna viitoare? am întrebat-o de îndată ce s-a eliberat, de teamă să nu mă răzgândesc. M -am îngropat în muncă toată vara. E timpul să mai ies şi eu. - Excelent! a exclamat Tori. O să am grijă să te ţii de cuvânt. - Aşa să faci! i-am răspuns, zâm bindu-i sincer. Pas cu pas. Mi-am aruncat geanta pe blatul din granit şi am răsfoit corespondenţa, constatând dezamăgită că erau doar facturi şi broşuri comerciale. „Pas cu pas, într-adevăr", m-a tachinat o voce din minte. Belle a intrat în cameră, învăluită într-o rochie maxi turcoaz care îi punea în evidenţă silueta elegantă. Şi-a făcut vânt cu mâna şi şi-a aranjat câteva şuviţe care i se desprinseseră din cocul de la ceafă. închiriasem apartamentul de la mătuşa ei, şi, deşi îi iubeam arhitectura de dinainte de război şi chiria mică, duceam lipsa unor facilităţi moderne precum aerul condiţionat. - Hai să plecăm în vacanţă, mi-a sugerat ea. Mallorca sau Seychelles? - Cred că acolo e chiar mai cald decât aici. Iar eu am un job. - Căldura de pe plajă e diferită. Belle a oftat şi a scos un cub de gheaţă din congelator. E absolut îngrozitor să-ţi fie atât de cald într-un oraş plin de oameni. Nu poţi să-ţi iei câteva zile libere? Sau măcar un weekend prelungit? - Asta e tot? A m ridicat teancul de plicuri, ignorându-i întrebarea. - Din câte ştiu eu, da. M i-a studiat chipul pentru câteva clipe. Cum a decurs întâlnirea? - Fantastic, i-am răspuns, sperând să nu-mi ceară detalii. Nici acum nu aş fi ştiut ce să răspund la oferta Sophiei King. - A i muncit mult la campania asta. A r trebui să sărbătorim, a sugerat ea. Vino să bei ceva cu noi! - Mă duc să alerg. Sportul era scuza mea atunci când munca nu-mi ocupa timpul. - Prostii, a spus Belle. Mă eviţi. - Nu te evit, am oftat eu căutând o cale să-i explic fără să ating subiectul dureros - Alexander. Num ai că n-am chef să ies. - Niciodată nu ai chef să ieşi, m-a acuzat ea. Te iubesc, draga mea, dar să ştii că nu te poţi ascunde la nesfârşit. Când ai de gând să mergi mai departe? - M ă duc să alerg. Şi nu mă mai studia atât. Mi-am luat geanta şi am trecut grăbită pe lângă ea, înainte să apuce să-mi pună şi alte întrebări. Belle nu s-a ivit din camera ei când eu am ieşit dintr-a mea, cincisprezece minute mai târziu, echipată pentru alergare. Mi- am strâns părul într-o coadă de cal şi am ieşit din apartament, în ciuda umezelii, aerul serii se simţea plăcut pe pielea mea transpirată. A m iuţit pasul. Alergatul îm i limpezea gândurile până la uitare, lucru aproape la fel de bun ca a-mi ocupa tot timpul cu munca. M-am oprit la intersecţia din colţ, aşteptând să se schimbe culoarea semaforului. Un Rolls negru de cealaltă parte a străzii mi-a făcut inima să tresalte. A m respirat adânc şi m-am apropiat, constatând dezamăgită că nu era maşina lui Alexander. „Adună-te“, m-a mustrat vocea interioară. De data aceasta, trebuia să o ascult. A m luat-o la fugă. Sângele îm i pulsa prin trup, iar eu alergam tot mai repede, până în punctul în care puteam uita de toate. Fugeam de problemele mele. Ştiam asta. Dar ce altă şansă aveam, când nu mai aveam către cine să alerg? Gândurile mi-au dispărut din minte, înlocuite de concentrarea asupra alergării. A m ajuns la treptele care duceau la apartamentul meu. Mintea îm i era complet golită. Dacă aş fi putut să fiu mereu aşa! - Clara! Mătuşa Jane îşi făcuse apariţia în pragul uşii sale. - Bună, Jane, am oftat eu. - Intră să bei puţină apă. Arăţi de parcă ai fi alergat la maraton. Exact aşa mă şi simţeam. A m clătinat din cap, deşi aveam gâtul uscat. - Sunt transpirată. Trebuie să fac un duş, dar îţi mulţumesc. - Prostii! Jane a făcut un pas pe hol şi mi-a făcut semn să intru în apartamentul ei. înăuntru, acum! Nu avea rost să mă împotrivesc când Jane era într-o asemenea dispoziţie, aşa că am intrat. Cu părul grizonant şi silueta firavă, mătuşa lui Belle arăta a spiriduş mai mult decât ar fi avut dreptul cineva de vârsta ei. D ar ce-i lipsea din punct de vedere fizic com pensa prin spirit. A m ridicat braţele, semn că m ă predam, şi am urm at-o înăuntru. A m băut recunoscătoare apa pe care m i-a oferit-o. - M ulţumesc, am spus când am terminat. - Tu faci mai m ult decât să te antrenezi, m i-a spus Jane. A răţi ca o fată care fuge de ceva. A m ridicat din umeri, dar i-am evitat ochii. Nu voiam să-mi văd im aginea reflectată în privirea ei pătrunzătoare. - Nu fac decât să m erg mai departe. - D e ce? La orice m-aş fi aşteptat numai la această întrebare nu. Nu era un sfat tipic după o despărţire. A r fi trebuit să ştiu, doar le auzisem pe toate. A m căutat cu disperare un răspuns, dar întrun final nu am reuşit decât să o privesc lipsită de orice expresie. - Eşti îndrăgostită de el, Clara, m i-a spus Jane luându-m i o mână într-a ei. Este evident, draga mea. Şi atunci, de ce nu eşti cu el? A m închis ochii şi mi-am adunat toate puterile să-i pot răspunde: - Uneori, dragostea nu este de ajuns. - C e altceva este? a pufnit Jane. Există un timp pentru orice relaţie, Clara. Unele iubiri sunt făcute să dureze o viaţă, altele, nu. - Ştiu, am şoptit. - Tim pul tău cu Alexander s-a sfârşit? m-a presat ea. M -am întors cu spatele la ea şi am privit pe geam. Rollsul era în continuare parcat la colţ, şi inim a m i-a bătut din nou cu putere. Acesta era şi el un răspuns la întrebarea ei. - în că îl iubesc, am recunoscut eu. D ar nu putem rămâne împreună. Tim pul nostru a luat sfârşit. - Trebuie să fii foarte sigură. Faptul că forţezi dragostea să se termine nu înseamnă că ea dispare. Nu şi atunci când sfârşitul este fals. Când distrugi o relaţie, ai parte doar de regrete. Iar regretele îţi otrăvesc viaţa. Şi nu există regret mai mare decât să-ţi abandonezi iubirea. Din tonul ei am înţeles că vorbea din proprie experienţă, dar nu i-am cerut să m i-o împărtăşească. Nu eram de aceeaşi vârstă cu mătuşa Jane, dar primisem câteva lecţii în ceea ce privea dragostea. Puteai crede că timpul vindecă orice rană, dar era doar o minciună. Tim pul nu avea să şteargă niciodată complet rănile unei inimi frânte. Ele rămâneau mereu acolo, indiferent cât de adânc reuşeai să-ţi îngropi trecutul. - M ă tem că nu am de ales, i-am spus eu. El nu mă mai vrea, oricum. M -a durut să recunosc acest lucru cu voce tare. Nu mai spusesem nimănui, nici măcar lui Belle, că nu aveam nici o veste de la Alexander de mai bine de opt săptămâni. Mă mai căutase doar o singură dată de când plecasem din Notting Hill, apoi nim ic. Chiar dacă Jane avea dreptate, nici nu mai conta. Alexander îşi văzuse de viaţă. - De unde ştii asta? - Ştiu, pur şi simplu. Belle avusese grijă să ţină tabloidele departe de casa noastră, dar nu mă putea împiedica să le văd la standurile de ziare. Văzusem fotografiile - Alexander îşi facea mereu apariţia în cluburi de noapte sau baruri. îi recunoscusem pe unii dintre prietenii lui în fotografii, inclusiv pe Jonathan Thompson, prietenul lui din şcoală şi cea mai mare greşeală a lui Belle. Dacă Alexander îşi petrecea timpul liber cu el, nici nu voiam să-mi im aginez ce anume nu scriau despre el ziarele de scandal. D in câte-mi dădeam eu seama, Alexander nu fusese încă zărit cu o altă femeie, dar era doar o chestiune de timp. între timp, eu eram încă în atenţia paparazzilor, cu titluri care se întrebau despre cum mergea relaţia noastră: „Nu ne este clar unde este Clara“. Jane şi-a ţuguiat buzele şi mi-a cercetat chipul. - Aşteaptă aici! Cuvintele ei erau vag ameninţătoare, aşa că am rămas în picioare în bucătăria ei, îngrozită. Ea s-a întors cu un teanc de plicuri, iar valul de furie care m-a cuprins mi-a topit răceala din corp. A m recunoscut hârtia crem chiar înainte de a observa sigiliul din ceară roşie, iar inim a mi-a luat-o la goană. - De unde le ai? am întrebat-o luându-i din mână scrisorile lui Alexander. - Ne-am gândit să-ţi dăm un răgaz, m i-a răspuns cu blândeţe Jane. - Ne-am gândit? am repetat eu. Te referi la Belle. Jane m -a privit hotărâtă. - Să nu te superi pe ea. A fost convinsă că-ţi face un bine. A m pufnit şi am strâns la piept teancul de scrisori. Cum putuse prietena mea cea mai bună să-mi ascundă ceva atât de important? Belle fusese cea care mă tot îndemnase să-l uit pe Alexander. Acum , înţelegeam că nu s-ar fi dat înapoi de la nimic numai să-mi saboteze orice şansă de împăcare cu Alexander. - M i se pare ciudat să spui asta. Nu am fost nicicând mai rănită. Dar, chiar în clipa în care rosteam aceste cuvinte, am ştiut că minţeam. Mă mai răniseră şi alţii. Fusesem rănită de bărbatul care scrisese aceste scrisori. Şi atunci, de ce eram atât de disperată să le citesc? Capitolul 3 Nici nu am mai făcut duş, ci m-am închis în camera mea. Degetele mi-au tremurat când am numărat plicurile. Erau câteva zeci. Nici nu ştiam cu care să încep - dar oare mai conta? A m atins cu vârful degetelor numele meu, scris de mâna lui Alexander. El atinsese această hârtie, şi acum, la depărtare de câteva luni, gândul mi-a provocat un dor nespus care a făcut să mi se taie respiraţia. Am deschis primul sigiliu şi am scos din plic prima scrisoare, datată la sfârşit de iunie. Trecuseră doar câteva săptămâni de când o trimisese - săptămâni care-mi păruseră o eternitate. N u ştiam ce aveam să găsesc în aceste scrisori. Am expirat lung şi am citit: Clara, Cum de n-au trecut decât câteva zile de când nu te-am mai atins? Nopţile mele nu mai sunt brăzdate de coşmaruri. Pentru că te visez pe tine - pielea ta lipită de a mea, gustul tău pe limba mea în timp ce-ţi devorez sexul, buzele tale cuprinzându-mi penisul. Somnul a devenit raiul meu. Iar zilele sunt coşmaruri, pentru că, atunci când mă trezesc, tu nu eşti lângă mine. X Un val de dorinţă care-mi era străin şi-a făcut loc înăuntrul meu, transformându-se rapid într-o durere surdă în piept. Cum de reuşea el să mă excite şi să mă facă să plâng în acelaşi timp? X al meu. I-am acoperit semnătura cu un sărut. Şi el îmi apărea în vise, dar în fiecare dintre ele el mă părăsea. Uneori, pentru o altă femeie. Alteori, fară vreun motiv. Coşm arurile mă ţineau trează, şi zăceam în pat cu ochii deschişi, fără să clipesc, ştiind că teama şi disperarea nu aveau să mă părăsească nici la ivirea zorilor. Dacă visele mele ar fi fost asemenea celor ale lui Alexander, oare şi eu m-aş fi simţit la fel ca el? M -aş mai fi străduit să rămân trează dacă Alexander ar fi făcut dragoste cu mine în timp ce dormeam? Nu eram sigură. îm i părea periculos chiar şi numai să-mi imaginez atingerea lui. Nerăbdarea a pus stăpânire pe mine, şi am început să deschid scrisoare după scrisoare, descoperind în ele un ciudat amestec de emoţii. Multe dintre ele erau brutal de sexuale, aşa cum era şi Alexander. Nu-m i era deloc greu să-mi imaginez lucrurile pe care le descria acolo. Alexander îngenunchind în faţa mea, eu trecându-mi degetele prin părul lui negru, mătăsos, în timp ce gura lui facea dragoste cu mine. Sau eu cuprinzându-i penisul gros cu buzele, lingând şi sugând până ce el termina în gura mea. Clitorisul îm i zvâcnea, sângele îmi fierbea. M i-am strecurat mâna în pantaloni şi am găsit uşurarea apăsându-1 cu degetul mijlociu. N ici nu mai ştiam de când nu mă mai atinsesem. De dinainte de a mă culca pentru prima oară cu Alexander, cu siguranţă. Cât timp fuseserăm împreună nu simţisem dorinţa să o fac. El era singurul care mă putea satisface. După el, dorinţa mă părăsise. Doar el îmi putea aduce eliberarea. Iar acum, vorbele lui făceau exact acest lucru. Am strâns în mână o altă scrisoare în timp ce degetul meu mijlociu trasa cercuri în jurul clitorisului. în timp ce o citeam, ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar muşchii mi s-au încordat de aşteptare. Lacrimile mi s-au rostogolit pe obraji în vreme ce mă arcuiam de plăcere. M-am cufundat în cuvintele lui şi am lăsat ca valurile extazului să mă cuprindă cu totul. Păpuşă, Nu pot să dorm. Te-ai strecurat afară din visele mele aşa cum te-ai strecurat din viaţa mea. îţi scriu din casa noastră din Notting Hill. Curios, dar nici după câteva luni nu pot renunţa la ea. Este ultimul loc în care am făcut dragoste cu tine. Ultimul loc în care te-am sărutat. Ultimul loc în care mi-ai strigat numele şi apoi acele cuvinte preţioase. Ştiu că nu citeşti aceste scrisori. Pentru că, dacă ai faceo, ai fi aici. Cât timp te vei mai împotrivi, Clara? îmi aparţii. Doar tu. Pentru totdeauna. X I-am rostit numele când am terminat, iar lumea s-a năruit în jurul meu, trăgându-mă după ea. M -am prăbuşit pe pernă, copleşită de forţa orgasmului. Tremurând, am strâns scrisoarea la piept. Cum să mă mai adun după toate astea? îşi dezvelise sufletul în faţa mea, scrisoare după scrisoare, ascunzând adevărul printre fantezii. Trupul meu tânjea după asta - după promisiunea din cuvintele lui. împlinire. Eliberare. Siguranţă. Deşi eram excitată, nu puteam ignora ce lipsea din mesajele lui. Nu recunoştea nimic făţiş. îm i spunea în sute de feluri ce simţea pentru mine, dar nu şi în felul în care îmi doream eu. Eram în continuare secretul lui şi încă mai separaţi de un zid care se înălţa cu fiecare zi pe care o petreceam departe unul de celălalt. A m auzit o bătaie în uşă şi m-am repezit să ascund scrisorile înainte de a conştientiza ce făceam. „Nici el nu poate fi secretul tău vinovat, Clara.“ A m lăsat scrisorile la vedere pe pat şi am străbătut camera să deschid uşa. Belle a trecut pe lângă mine, dar s-a răsucit pe călcâie de îndată ce a văzut scrisorile. - Clara..., a început ea, dar eu am ridicat un deget ameninţător. - înţeleg din dramatica ta intrare că Jane ţi-a spus că mi-a dat scrisorile. Belle a dat să spună ceva, dar eu am clătinat din cap. Nu m ă interesează părerea ta despre acest subiect. Belle rămăsese cu gura căscată, dar şi-a revenit repede. - Ţi-o voi spune, indiferent că vrei sau nu să mă asculţi! - Cum ai putut? am întrebat-o. - C e anume? a strigat ea. Cum am putut să-mi protejez prietena de răniri repetate? - în ultimele două luni, am fost convinsă că el a mers mai departe. Furia mea clocotea încet, dar ameninţa să erupă în orice moment. - Nu m i-ai povestit ce s-a întâmplat între voi doi. C e era să cred? - Nu este adevărat... am început eu. De data asta, ea a fost cea care m -a oprit cu un semn al mâinii cu manichiură perfectă. - M i-ai spus câte ceva, dar nu tot. Ştiu că s-au întâmplat mai multe, Clara. Te-a frânt - am văzut asta. N u -1 puteam lăsa să o facă din nou. - Nu ai idee ce s-a întâmplat între noi! - Atunci, spune-mi! m-a rugat ea. Spune-mi cum poţi să-l iubeşti şi să te temi de el în acelaşi timp. Spune-mi de ce ai fugit! Pentru că eu, una, nu pot înţelege, Clara. Trebuie să-ţi fi făcut el ceva. Te-am văzut cum te-ai închis într-o cochilie. Şi nu mi-a plăcut. - Nu m -am închis într-o cochilie! însă acuzaţia ei m -a durut. - Pe naiba! Mergi la birou. îţi aduci de lucru acasă. Alergi până cazi din picioare. Dorm i. Apoi, o iei de la început. Spune-mi, când ai mâncat ultima oară fără să fie nevoie să-ţi amintească alarma să o faci? A m făcut ochii mari auzind-o, dar ea nu a aşteptat să-i dau replica. Ştia deja răspunsul. - M ă poţi condamna? am întrebat-o cu lacrimile curgândumi pe obraji. Nu înţelegi. Singurul bărbat care m-a făcut să mă simt vie de fapt mă omoară. Când sunt cu el, mă consumă. Când nu este lângă mine, sunt pierdută. Spune-mi tu ce să fac, Belle, căci tu ai toate răspunsurile! Ea nu a ripostat, ci doar a făcut un pas timid către mine, s-a oprit o clipă, apoi m-a cuprins pe după umeri. M -am prăbuşit în îmbrăţişarea ei, iar ea m-a ţinut strâns cât am plâns în hohote, fară să-mi mai ceară să-i povestesc ceva. Nu-i spusesem ce dramă exista în familia lui Alexander şi nici că aceasta nu era de acord cu mine. Belle înţelesese că era vorba despre mai mult. Mă cunoştea prea bine şi îşi dădea seama că el mă poseda complet - minte, trup şi suflet. - A m vrut să te protejez, mi-a şoptit, iar de data asta glasul ei suna ca şi cum îşi cerea iertare. - De ce-m i spune toată lumea asta chiar înainte de a-mi înfige un pumnal în piept? am întrebat eu. - Oh, Clara! Belle îmi mângâia liniştitor părul. M-am gândit că-ţi va fi mai uşor dacă nu ştii... M-am tras de lângă ea şi m i-am şters lacrimile de pe obraji. - C e anume să nu ştiu? - Că te iubeşte, a spus ea şoptit. - Nu mi-a spus-o niciodată, am recunoscut eu, iar vocea mi s-a frânt, asemenea inimii. - Clara, mi-a rostit ea numele cu blândeţe, ţi-a scris în fiecare zi de după despărţirea voastră. Memoria majorităţii bărbaţilor durează la fel de mult ca urmele de ruj de pe penisul lor. Crede-mă! - Nu este de ajuns. încercam, de fapt, să mă conving singură. Gândurile mi se amestecaseră de tot în cap. Belle era cea care avea secrete faţă de mine, iar acum tot ea era cea care mă presa să recunosc singurul lucru care m ă facea s-o iau la fugă. Era doar un indiciu despre cât de ciudată era cu adevărat relaţia noastră. Până şi sentimentele lui Belle erau acum confuze. - Nu pot hotărî eu în locul tău. Belle şi-a trecut braţul pe după talia mea. Dar, până te decizi - acum că ştii trebuie totuşi să mai trăieşti şi tu. Nu pentru m ine şi nici pentru el. Ci pentru tine. îm i e dor de tine! Te iubesc, şi nu mă îngrijorezi doar pe mine, să ştii. Mi-am lăsat capul pe umărul ei. - M -am gândit că voi fi bine dacă m ă prefac o vreme că nu s-a întâmplat nimic. - Viaţa nu este aşa, mai ales când e şi dragoste la mijloc. S-a dat un pas înapoi şi şi-a răsucit inelul pe deget. Cred că ştiu deja ce-mi vei răspunde, dar vrei să te aranjezi puţin şi să ieşim să bem ceva? M-am uitat la teancul de scrisori de pe pat. Aveau să fie tot acolo şi peste câteva ore. Şi Alexander avea să mă aştepte, ascuns printre rândurile lor, şi peste câteva ore. îm i ocupasem ultimele luni cu muncă şi sport, ca să nu fiu nevoită să trăiesc fară el. Probabil nu aveam să ştiu ce vreau până ce nu urma să accept să-mi trăiesc viaţa fără el - până când nu aveam să îmi trăiesc viaţa cu adevărat. I-am zâmbit slab: - Pot să fac un duş mai întâi? - Da! Belle s-a însufleţit imediat. D oar n-o să ies cu tine mirosind aşa! Să ştii că nu te las să te răzgândeşti, Clara Bishop! A i treizeci de minute la dispoziţie, după care vin peste tine! - Mă grăbesc cât pot, i-am promis eu. O greutate pe care nici nu-mi dădusem seama că o purtam mi se ridicase de pe umeri. Poate că era doar o posibilitate, nimic mai mult. Poate că în ziua următoare nu avea să mai sosească nici o scrisoare. Brusc, abia aşteptam să-mi reîncep viaţa. Barul de pe strada noastră era înţesat de lume. De îndată ce am intrat pe uşă, Belle m-a prins de braţ şi m -a îndrumat spre două scaune înalte care tocm ai se eliberaseră. Ne-am aşezat cu o secundă înainte ca un grup să ajungă la ele. Una din fete s-a uitat urât la noi, dar Belle a ridicat dintr-o sprânceană şi a zâmbit mulţumită. - Eşti un adevărat rechin, i-am strigat, încercând să acopăr zgomotul. Belle m i-a făcut cu ochiul şi i-a făcut semn chelnerului. - Obţin întotdeauna ce vreau. - Asta îm i aminteşte de Alexander, am recunoscut eu, bătând uşor pe bar cu vârfurile degetelor. Şi el obţinea întotdeauna ce-şi dorea. Pe de altă parte, eu ezitam mereu. Oare şi eu puteam obţine tot ce-m i doream? însă, mai întâi, trebuia să ştiu eu exact ce voiam, bineînţeles. Belle m-a ameninţat, în joacă, cu degetul arătător şi mi-a pus în faţă un cocktail. - Fără gânduri! în următoarele ore, nu ai voie să gândeşti. Trebuie neapărat să te simţi bine. Nu m -am mai obosit să-i spun că şi fraza aceasta îmi amintea de Alexander. A m ridicat paharul şi l-am ciocnit de al ei, apoi am sorbit lung. Băutura mi-a ars gâtul, şi am tuşit, luată prin surprindere de tăria acesteia. - Ce este aici? - Coniac. Ştiam că singura cale să te destinzi este concentraţia mare de alcool. - în m ine sau în băutură? A m mai sorbit o dată, temătoare, din lichidul colorat. - în amândouă. Ea şi-a terminat paharul cu o înghiţitură lungă, s-a strâmbat o fracţiune de secundă, apoi a trântit paharul de bar. La naiba! I-am urmat exemplul, dar abia am reuşit să-l dau gata pe al meu. A m clătinat din cap; mă simţeam de parcă scoteam flăcări. - Care din noi două va fi cea responsabilă în seara aceasta? M i-a făcut cu ochiul. - N ici una din noi, cu puţin noroc! A m privit-o cum a repetat com anda şi m-am întrebat dacă aveam să fiu nevoită ca a doua zi să sun la birou şi să-mi iau liber pentru că nu urma să mă simt bine. La ritmul în care terminam paharele, sigur asta avea să se întâmple. - Nu sunt convinsă că Philip va fi foarte încântat dacă te las să te matoleşti într-un club. - Să te îmbeţi în club este o lungă şi mândră tradiţie englezească, mi-a reamintit ea şi mi-a îndesat un alt pahar în mână. Iar Philip este pro tradiţie. Haide, bea! A m ridicat mâna rămasă liberă în timp ce dădeam paharul peste cap. - Ne grăbim? - Vreau să dansez, şi, după calculele mele, trebuie să mai bei măcar încă un pahar ca să devii destul de flexibilă pentru gustul meu. - Scandalos! A m dus mâna la piept, râzând. încerci cumva să mă îmbeţi? - Exact asta încerc să fac, mi-a răspuns ea în timp ce făcea semn să ni se mai aducă un rând. Vreau să dansez. - Oam enii din jurul nostru nu par prea dornici de dans, iam spus în timp ce goleam paharul. Coniacul începea să-şi facă efectul, îm i dezlega picioarele şimi încălzea stomacul. - Nu aici, mi-a răspuns exasperată. Va trebui să mergem într-un club. Gândul că aş intra într-un anume club a făcut să se învârtă totul cu mine. A m prins-o de încheietură. - Oriunde, numai la Brimstone, nu. Belle a ridicat dintr-o sprânceană şi a aşteptat să continui. - A m intiri urâte, i-am spus. Dar nu am continuat. Belle îşi amintea, cu siguranţă, că fusesem acolo o singură dată, cu Alexander. - înseam nă că exact acolo ar trebui să mergem. Să-l ia naiba! N u-m i pasă de el, nu e proprietarul clubului. Iar tu arăţi trăsnet în seara asta! A m clătinat din cap. A r fi trebuit să-m i dau seama că nu avea de gând doar să mă scoată în oraş să bem ceva atunci când îmi aruncase pe pat o rochie roşie, minusculă. - D e aceea ai insistat să arăt de parcă aş păşi pe covorul roşu? - D oar nu era să te las să-ţi recapeţi viaţa îmbrăcată în trening! O cunoşteam prea bine pe Belle ca să ştiu că acesta nu era singurul motiv. - De acord, atât timp cât nu încerci să mă cuplezi cu cineva. - Nu ştii niciodată când îţi iese în cale bărbatul potrivit, mia răspuns ea ridicând din umeri, cu o luminiţă atotcunoscătoare în ochi. M-am gândit la ziua în care îl cunoscusem pe Alexander, la sărutul neaşteptat pe care-1 împărtăşiserăm când ne ascundeam de ceilalţi la festivitatea de la clubul OxfordCambridge, la legătura de netăgăduit pe care o simţisem atunci când mă culcasem cu el prima oară. A m ridicat paharul şi l-am ciocnit de al ei. - Beau pentru asta. Nu-m i era teamă, aşa cum m-aş fi aşteptat. Poate din cauza cantităţii considerabile de alcool care-mi curgea prin vene graţie lui Belle - sau poate că era mai mult decât atât: o foame care mă mistuia încă de când citisem scrisorile lui Alexander, ceva mai devreme. Nu venisem aici ca să-l caut pe el. Nu chiar. Eram la Brimstone ca să mă confrunt cu mine însămi. Clubul avea o semnificaţie aparte pentru mine. Fusese primul loc în care Alexander mă avertizase în ceea ce -1 privea - în seara aceea, văzusem strălucirea întunecată din ochii lui. Era, de asemenea, locul care ne adusese împreună - şi locul din care plecasem, îndepărtându-m ă de el. Nu alesesem cu uşurinţă numele clubului drept cuvânt de siguranţă. Acum , îmi părea periculos să mă aflu aici, dar, după săptămâni în care tânjisem după Alexander, merita orice risc. Coada de oameni care sperau să poată intra se întindea pe după clădire. De afară era greu de spus că aici era cel mai în vogă club din Londra. Am luat-o pe Belle de braţ şi i-am depăşit pe cei de la coadă, prim ind în trecere o mulţime de priviri ucigaşe. Arătam trăsnet în seara asta - eu în rochia roşie, scurtă, Belle într-o rochie mulată argintie - , dar nu asta avea să ne ajute să intrăm. - Poate ar trebui să mergem în altă parte, a zis Belle aruncând o privire spre coada lungă. - A ici vreau să merg. A m înaintat, îndreptându-mi umerii. - Acum o oră, nu voiai să vii, mi-a amintit ea. - Asta era înainte de cele trei pahare duble. în clipa asta, mă simţeam în stare să fac faţă oricui. Poate aveam noroc şi dădeam nas în nas cu Pepper Lockwood, prietena lui Alexander din copilărie şi aşa-zisa mea rivală. Am strâmbat din nas la acest gând. - Exact, mi-a răspuns Belle smulgându-mă din visare. Eşti beată. - Şi a cui este vina? - A m vrut doar să te fac să te destinzi, dar nu sunt deloc sigură că... - Sunt bine, am întrerupt-o eu, pentru că ajunseserăm la începutul cozii. în spatele nostru am auzit un amestec de pufnituri şi înjurături. - Domnişoară? Bodyguardul şi-a încrucişat braţele la piept, punând o presiune şi mai mare pe nasturii cămăşii şi aşa foarte întinse pe el. M i-a făcut semn spre capătul îndepărtat al cozii. Belle sa agăţat de braţul meu, şi câţiva bărbaţi aflaţi în spatele nostru ne-au fluierat. A m studiat o clipă chipul bărbatului, ridicând dintr-o sprânceană. El era, cu siguranţă, cel care-mi deschisese uşa atunci când fugisem de Alexander, în noaptea în care facuserăm formal cunoştinţă. - Bănuiesc că nu-ţi mai aminteşti de mine. Nu e ziua de spălat rufele. Mi-am netezit sugestiv rochia şi m i-am muşcat buza. El m-a privit atent un moment, după care m-a întrebat încet: - Eşti invitata dom nului X? - S-ar putea spune şi aşa. A m fluturat din gene, aşteptând ca el să-şi amintească pe deplin de mine. A făcut ochii mari şi a dus mâna spre cordonul de catifea care bloca intrarea în club. - Bineînţeles. îm i cer scuze. Orice invitat de-al domnului X... - Aşa m i-am închipuit şi eu, i-am răspuns. A m trecut ţanţoşă pe lângă el, unduindu-m i şoldurile cu o încredere nou dobândită, dar m-am oprit. Este aici în seara aceasta? - Nu cred, domnişoară... - Clara, am completat eu. Să nu uiţi acest nume. - N u -1 voi uita, a promis el. M -a măsurat din nou din cap până în picioare, a oftat şi s-a întors spre cei de la coadă. Belle m -a prins de braţ şi m-a întors cu faţa spre ea, privindu-m ă de parcă aş fi fost un extraterestru. - Ce naiba a fost asta? - A m mai fost aici, i-am amintit. A continuat să caşte gura la mine, dar i-am văzut licărul din privire. - Nu ai mai jucat această carte până acum. - Care carte? am întrebat inocentă. - Nu e cazul să faci pe nevinovata cu mine. Cartea numită Alexander. Sau ar trebui să-i spun „cartea X “ ? A m ridicat din umeri. - Şi de ce să n-o folosesc? Viaţa mea a fost răscolită şi publicată pe copertele revistelor. Pot măcar să sar peste o coadă. - Nu mai ştiu ce să cred despre această Clara Bishop, a spus încet Belle. De unde a apărut? - Probabil, din sticla de coniac, am recunoscut eu. - Haide atunci să mai bei ceva, să nu dispară, a glumit Belle şi m-a tras spre bar. Cred că încep s-o plac. Şi eu la fel. Nu mă mai simţisem de mult atât de încrezătoare, dar în seara aceasta ştiam că eram sexy şi puternică şi nu mă temeam să o arăt. Poate că băutura era cea care-mi dăduse curaj, dar adevărul răzbătea de undeva din adâncul pieptului meu. în ultimele zece săptămâni, fusesem convinsă că mă înşelasem pe deplin în legătură cu ceea ce se întâmplase între mine şi Alexander. Iar aceasta era o minciună. Nu-i citisem scrisorile, care, acum, schimbau totul. Acum , ştiam adevărul. Mă dorea. Ceea ce se întâmplase între noi fusese adevărat - şi încă putea fi adevărat. Nu mai eram fetiţa prostuţă care se îndrăgostise de un bărbat ca Daniel, care nu ţinuse niciodată la mine. Deşi nu eram foarte sigură că acum aveam mai multă inspiraţie când venea vorba despre bărbaţi. Bineînţeles că sentimentele lui Alexander erau discutabile. Poate că era doar din cauza coniacului care îmi încinsese sângele sau a mesajelor subliminale din scrisorile lui, dar acum nu m ă mai îndoiam că ţinea la mine. N im ic din toate astea nu însemna că aveam să ne putem rezolva problemele. însem na doar că nu eram nebună. Sau, măcar, speram să nu fiu. Belle m i-a întins un pahar, iar eu am izbucnit în râs văzând că părul i se lipise de cap şi rimelul îi cursese. Probabil nici eu nu arătam mai bine. - Pentru noua Clara! a strigat ea, încercând să acopere muzica. A m încuviinţat din cap şi am dat paharul pe gât. Belle mi l-a luat din mână şi l-a trântit de bar, apoi m-a tras spre ringul de dans. Numele Brimstone avea legătură cu iadul, iar aici era aproape la fel de cald. Ringul era înţesat de trupuri asudate care se luptau pe muzică, şi, la fiecare câteva secunde, cineva se izbea de mine. N u-m i păsa. Eu şi Belle dansam foarte apropiate, atrăgând atenţia mai m ultor bărbaţi din jurul nostru. C ând un blond frumuşel s-a lipit de mine şi a început să traseze cercuri cu şoldurile, lipit de spatele meu, eu m-am lăsat dusă de val, pierdută în muzică. M uzica îm i pătrundea în corp şi punea stăpânire pe el. Belle a rămas aproape, cu braţul protector pe după gâtul meu. Ştiam că voia să-mi arate că era acolo în caz că-m i doream o scăpare, dar acesta era ultimul lucru la care mă gândeam. Nu-m i doream decât să dansez. Voiam să mă pierd în furtuna muzicii. Voiam să fiu liberă. Dar cât avea să dureze asta? M i-am alungat gândul din cap, refuzând să-l las să-mi strice cheful. Nu conta decât acest moment, care era aproape perfect. Lipsea un singur lucru. M -am întors cu spatele la Belle şi am întâlnit privirea străinului cu care dansam. I-am făcut cu mâna şi m-am lipit de Belle, să putem dispărea în mulţime. El a ridicat braţele, cu o privire rugătoare, dar eu am clătinat din cap. Nu arăta deloc rău, dar nu avea rost să mă prefac deodată că ar putea cineva să umple golul din mine. Brusc, bărbatul a fost tras înapoi de braţul cuiva. > Belle şi-a încleştat degetele pe mâna mea. Alexander a făcut un pas înainte şi l-a împins pe străin în mulţime. înainte să se işte o încăierare, un bărbat în costum şi-a făcut apariţia şi l-a condus spre bar pe cel cu care dansasem. Străinul a aruncat priviri ucigaşe peste umăr, dar nu s-a împotrivit. Dacă nu aş fi simţit degetele lui Belle înfipte în carnea mea, aş fi crezut că visez. M -am eliberat de ea, dar nu am făcut nici un pas spre Alexander. Stăteam în faţa lui şi ne studiam. Privirea lui pătrundea prin mine şi îm i înflăcăra sângele deja încins. în jurul nostru, străinii continuau să danseze, muzica bubuia, dar eu nu-1 vedeam decât pe el. Am privit în spatele meu preţ de o secundă, încercând sămi limpezesc mintea. Belle a ridicat dintr-o sprânceană, şi eu i-am zâmbit încurajator. M -am întors, iar el era încă acolo. Nu fusese un vis. Era aici, în carne şi oase. Deopotrivă protector şi chinuitor. Frumosul meu X cel imperfect. Rămăsesem împietrită. Trebuia doar să mă ia pe sus. Nu maş fi împotrivit. El nu s-a clintit. într-un final, mi-a întins mâna - un gest mic, dar plin de înţelesuri. îm i dădea de ales. Puteam să-i accept mâna şi să plec de acolo împreună cu el sau îi puteam întoarce spatele. Privindu-i ochii şi mâna întinsă, care aştepta, am înţeles care era adevărul. Nu aveam cu adevărat de ales. Capitolul 4 De îndată ce uşa s-a închis în urma noastră, Alexander era deja peste mine. Abia dacă am avut timp să-mi dau seama unde eram, că el mi-a şi ridicat fusta şi şi-a lipit buzele de ale mele. Mai fusesem în această încăpere şi mă mai luptasem cu atracţia pentru el. Venisem după o explicaţie şi descoperisem ceva întunecat dincolo de faţada sexy şi melancolică. Atunci, el mă fascinase. încă mă fascina, dar acum capul m i se învârtea de la coniac şi de la întorsătura pe care o luase situaţia. Şi de la el. Oh, Doamne, de la el. M i-am încleştat degetele în părul lui în timp ce mă lipea de perete şi nu m-am opus când mi-a rupt lenjeria intimă şi a aruncat-o cât colo. Sexul meu a reacţionat, inflamându-se sub dominaţia lui, ştiind prea bine ce urma. Totul la Alexander aroma, barba de o zi, degetele ferme înfipte în şoldurile mele mă facea să mă umezesc, de parcă trupul meu se pregătise din timp pentru penisul lui. Dar, deşi trupul meu îi răspundea plin de dorinţă, o voce mică din minte încerca să mă liniştească, amintindu-mi care erau riscurile. Alexander însemna foc - era fierbinte şi arzător. Atingerea lui îmi înflăcăra corpul până ce nu-mi mai puteam stăvili excitarea. L-aş fi lăsat să mă dom ine oriunde. Oricând. Dar jocul cu focul însemna şi să te arzi, iar Alexander mă mai arsese şi înainte. Nu aveam cum să scap nevătămată de acolo. Nu gândeam limpede. Nu puteam să gândesc limpede, nu cu el în preajmă. O întrebare răzbătea însă prin norii care-mi umbreau judecata: De ce era el acolo? N u-m i mai păsa, acum că buzele lui alunecau pe gâtul meu, iar dinţii lui mi-au muşcat cu lăcomie umărul. Eram aici cu el şi, pentru prima oară în câteva luni, mă simţeam întreagă. Mă simţeam vie. Pielea mea răspundea atingerilor lui aproape caste. M -a mângâiat cu dosul palmei de-a lungul braţului, stârnindu-mi un val de dorinţă între picioare. Atingerea uşoară a buzelor lui pe obrazul meu m-a făcut să gem. Eram în perfect acord, ca întotdeauna, dar conexiunea dintre noi era copleşitoare. Trecuse prea mult timp de când ne atinseserăm. Eram atrasă de el din pur instinct şi dorinţă primară. Acum , nu-i puteam spune nu. Pentru că nu-m i puteam spune nu nici mie. - îţi aminteşti când am fost aici ultima oară, păpuşă? Tonalitatea joasă a vocii lui mi-a trimis prin trup un tremur de anticipare. Voiam să te lipesc de perete şi să ţi-o trag până mă implorai să mă opresc. A m gemut uşor când şi-a strecurat mâna între picioarele mele. Voiam să m i-o tragă chiar acum. Să m i-o tragă înainte să apuc să mă răzgândesc. Să mi-o tragă până aveam să uit cum este să implori. Să mi-o tragă apăsat, până uitam de orice împotrivire. Degetul lui m i-a atins sexul, iar acesta s-a contractat involuntar, dorindu-şi contactul. - Spune-mi de ce ai nevoie, Clara. Vrei să te aduc la extaz cu degetele? Sau cu gura? Sau cu penisul? M -a muşcat în joacă de lobul urechii. Spune-mi doar ordinea, pentru că oricum am de gând să le fac pe toate trei. „Da, te rog.“ - Vreau să te simt înăuntrul meu, i-am şoptit, străduindumă să articulez cuvintele. Nu mă gândeam decât la atingerea lui. Cum de supravieţuisem fără ea? Respiraţia i s-a întretăiat, iar ochii lui i-au întâlnit pe ai mei. Ardeau pur şi simplu, îmi pătrundeau până în inimă. Nu am scos nici un cuvânt, nici unul din noi, când şi-a eliberat penisul din pantaloni. Am stat aşa, privindu-ne, şi întrebările se amestecau cu pasiunea din ochii noştri. Dar, când i-am simţit bărbăţia lipită de sexul meu inflamat, am închis involuntar ochii, savurând clipa. - Aşteaptă! Cuvântul a sunat ca o rugăminte rostită de buzele mele. Trecuse prea mult timp. - Eşti atât de strâmtă! Nu a avut nimeni grijă de sexul tău frumos, a murmurat el, trecându-şi vârful penisului peste despicătura sexului meu. Te-ai satisfăcut singură? A m clătinat din cap, fapt care a făcut să mi se învârtă capul şi mai repede. Nu puteam gândi. Oare făcusem asta? Doar în după-amiaza aceasta. Şi doar citindu-i scrisorile. M -am gândit câteva clipe, apoi am încuviinţat din cap. - Plăcerea ta este şi a mea, a murmurat el. Apoi, s-a tras înapoi. Oftatul meu s-a transformat într-un geamăt disperat când mâna lui mi-a cuprins posesiv sexul şi l-a strâns cu putere. E al meu, ştii asta. A m încuviinţat din nou, deşi lacrimi de frustrare mi se iviseră în ochi. A m deschis ochii, căutându-i pe ai lui. Dacă eram a lui, de ce nu venise după mine? De ce îmi trimisese scrisoare după scrisoare? Scrisori care mă excitaseră. Cuvintele lui mă răscoliseră. Şi îmi alungaseră orice urmă de împotrivire. - Spune-o, mi-a cerut el. Spune-mi că eşti a mea! Nu avea nevoie să audă asta. Ştia deja adevărul. Indiferent de ce ar fi făcut. Indiferent de durerea pe care o încercasem din pricina lui, aveam să fiu mereu a lui. Mă invadase - mă infectase - din clipa în care îl cunoscusem, iar eu nu mi-1 puteam scoate din minte. - A m fost întotdeauna a ta. Alexander şi-a lipit fruntea de a mea, ciudat de tăcut. De obicei, îşi dorea să audă mai mult. De obicei, îm i poruncea săi rostesc numele, să-i repet promisiunile posesive - pentru că tânjea după control. Avusese parte de prea puţin în viaţa lui. Mama lui murise când era foarte m ic şi fusese de faţă în noaptea în care murise sora lui. Nu avusese puterea de a împiedica aceste lucruri. Tot aşa cum nu putea schimba familia în care se născuse sau rolul care îi era destinat, cel de a fi regele Angliei. Dorinţa lui de a dom ina venea din nevoia de control. Control asupra mea. Control asupra relaţiei noastre. Control asupra sentimentelor lui. Iar eu eram cea care trebuia să-i arate că dragostea nu poate fi controlată. Trupul meu i se supunea, dornic, dar eu nu eram pregătită să-i permit să mă domine complet. I-am împins mâna, îm pingându -1 şi pe el în acelaşi timp. A înclinat capul şi m-a privit precaut. Era prădătorul, iar eu eram prada lui. Numai că prada lui nu avea de gând să se întindă pe spate şi să se lase dominată. Mi-am coborât mâna mai jos de buric, cu o mişcare înceată, apoi m i-am strecurat degetul arătător între picioare. A m găsit clitorisul şi am început să trasez cercuri mici în jurul mugurului dornic. Alexander a făcut ochii mari, iar eu am lăsat un geamăt surd să-mi scape printre buze, excitată de spectacolul pe care-1 dădeam în faţa lui. O plăcere frustrată creştea în mine. Voiam să-i arăt că puteam ajunge aproape de extaz şi fară el. Voiam să-i arăt că încă deţineam controlul. Membrele mi se încleştaseră, iar eu îl doream şi mai tare. Sexul meu tânjea după penisul lui. - îm i place să te privesc cum te atingi, păpuşă, a spus pe un ton coborât, care mi-a trimis fiori de şira spinării. Şi-a prins penisul în mână, iar gura lui a schiţat acel zâmbet infatuat care mă înnebunea. Jocul acesta se joacă în doi. S-a masturbat violent până când în vârf i-au apărut primii stropi de spermă. A m gemut văzându- 1. Plăcerea mea ajungea la paroxism şi se zdrobea înăuntrul meu. Picioarele îmi tremurau. A m continuat să-mi provoc plăcere şi am terminat în faţa lui, cu privirea lui aţintită asupra mea. Mă posedase fără să mă atingă - cu ochii, cu senzualitatea lui brutală, cu simpla lui prezenţă. Şi mă facea să-l doresc şi mai mult. în ciuda eliberării, sexul îm i pulsa, dorindu-şi cu ardoare să fie umplut de el. - Nu este de ajuns, a spus el apropiindu-se de mine. M i-a desfăcut picioarele şi şi-a strecurat un deget de-a lungul sexului meu. Trupul meu a avut o reacţie de apărare. Coapsele m i s-au strâns, prinzându-i mâna ca într-o capcană. Eşti umedă toată. Alunecoasă şi pregătită. Vrei mai mult? Nu mai puteam vorbi, aşa cum nu putem să mă împotrivesc lui. Degetele lui m-au pătruns adânc. Primul. A l doilea. A l treilea. M i-o trăgea lent, înainte şi înapoi, în timp de degetul lui mare desena cercuri în jurul clitorisului meu sensibil. Era prea mult. C u el, era întotdeauna prea mult. - Vrei mai mult? a repetat cu glas blând. Preluase din nou controlul, şi, când ochii mei i-au întâlnit pe ai lui, am văzut în ei acel întuneric atât de familiar. M -am cutremurat şi m-am îngrozit deopotrivă. Dorinţa mea de a controla situaţia - de a dovedi ceva - s-a evaporat, pierdută în întunericul reflectat de ochii lui albaştri precum cristalul. - Este mai bine, nu-i aşa? Când te pierzi în mine? A m încuviinţat; gura m i se uscase. Totul căpăta sens atunci când el prelua controlul. Mă simţeam vie, dorită şi, mai mult ca orice, mă simţeam în siguranţă. în restul timpului - atunci când eram complet îmbrăcaţi - , m ă îndoiam în privinţa relaţiei noastre. Nu că am fi fost într-o relaţie. Pentru că nu > > mai eram. - Aş vrea să-ţi rup rochia de pe tine, mi-a spus el, readucându-mă în prezent. Degetele lui mă frământau şi se răsuceau, pătrundeau mai adânc decât aş fi crezut posibil. - Şi cum mai plec de aici? A r fi mană cerească pentru toţi paparazzi, am spus eu, ştiind prea bine că nu l-aş fi oprit dacă ar fi făcut-o. Mă explora lent cu degetele. Brusc, nu i-am mai simţit atingerea şi am deschis ochii, panicată. - Şşt, păpuşă! M i-a îndepărtat o şuviţă de pe ochi în timp ce, cu cealaltă mână, îşi ghida penisul spre intrarea mea umedă. A m tresărit când m-a pătruns cu vârful penisului, dar el nu s-a retras. Sexul tău e lacom, îl simt cum parcă încearcă să mă mulgă. Vrea să te posed, nu-i aşa? Spune-mi cât de mult ai nevoie să ţi-o trag, spune-mi! A m clătinat din cap, incapabilă să rostesc vreun cuvânt. Miam muşcat buza inferioară şi l-am privit rugător. - Vrei să ţi-o trag? m-a întrebat din nou. - Da, am gemut eu. - Vezi că n-a fost greu? Trebuie doar să ceri, Clara, iar eu mă conform ez. O să ţi-o trag şi o să-mi privesc sperma prelingându-se printre picioarele tale, apoi te duc acasă. Alexander şi-a lipit buzele de urechea mea şi m i-a şoptit: Iar când ajungem acasă, îţi dau rochia jos şi-ţi acopăr trupul cu trupul meu. Cuvintele lui au limpezit ceaţa care îm i cuprinsese creierul. Nu puteam merge cu el acasă. Nu înainte să stăm de vorbă. Nu înainte să m ă asigur că lucrurile aveau să se schimbe. - Trebuie să discutăm, X, am reuşit să spun. Nu pot merge acasă cu tine până nu vorbim. El s-a oprit, dar nu s-a retras. - Dar acum vrei să ţi-o trag, nu? - Da, am răspuns mult prea repede. Alexander a coborât capul şi nu m-a mai privit în ochi, dar penisul lui a înaintat încă puţin. - Mă vrei? - Da, am răspuns. - Trebuie să ştiu că eşti a mea, Clara, m i-a cerut el. Dorinţa clocotea frenetic în mine. Trupul meu era dornic să facă orice îi cerea el. Buzele mele erau pregătite să spună ce voia el să audă. însă am încercat să rămân fermă pe poziţie. Nu putea fi atât de simplu. Odată ce mă aflam din nou în patul lui, nu mai exista cale de întoarcere. - M-ai rănit. - Iar tu m -ai părăsit, m i-a amintit el cu asprime. Cu ultimele fărâme de stăpânire pe care le mai aveam, l-am împins uşor. Alexander m i-a prins încheieturile şi mi le-a lipit de perete. Hotărârea mea se diminua sub dominaţia lui, dar eu m-am luptat cu dorinţa de a mă supune lui. - Tot nu pot fi secretul tău, i-am spus cu blândeţe. - Nu eşti secretul meu, Clara, mi-a răspuns el. Eşti comoara mea. Singura lumină din viaţa mea. - Şi vrei să mă ţii ascunsă? am ghicit eu. - Vreau să te protejez. S-a apăsat pe mine, pieptul lui dur a intrat în contact cu trupul meu superexcitat. Efectul a fost electrizant. Sfârcurile mi s-au întărit, restul trupului s-a mulat după formele lui atletice. Vârful penisului a mai înaintat puţin, dar nu suficient încât să satisfacă focul care mă mistuia. Vino acasă! - Nu avem casa noastră. O săgeată mi-a străbătut pieptul când am spus asta. Nu voiam să fiu cu el? îm i petrecusem ultimele luni murind câte puţin, zi după zi. Iar acum, îl alungam. Pentru că trebuia. - A m putea avea. Nu pot să fac sex cu tine până nu eşti de acord să vii acasă cu mine, m i-a spus el, fără să se retragă însă. îşi lăsa penisul înăuntrul meu ca să mă chinuiască. - Pentru cât timp, X? Până te căsătoreşti cu cineva, pentru că aşa îţi impune familia? Alexander a îngheţat. A expirat apoi cu putere şi mi-a eliberat încheieturile. Rămăsesem ţintuită la perete. Trupul şi mintea mea se războiau, fiecare fiind convins că celălalt se înşela. - A m făcut o greşeală venind aici. De ce venisem oare? Pentru că băusem prea mult - sau pentru că îm i dorisem cu disperare să-l văd. Ştiam acum cum avea să se sfârşească totul. N u-m i doream decât să mă întorc în apartamentul meu şi să-m i plâng durerea de a-1 fi pierdut din nou. - A i ieşit foarte rar din casă în ultimele săptămâni, m i-a spus el cu buzele lipite de gâtul meu. Alunecau uşor, trimiţând unde de dorinţă şi anihilându-m i rezistenţa. Nu poţi face ca totul să dispară m uncind până la epuizare sau ascunzându-te de viaţă. Rămăsesem cu gura căscată. N u -1 mai văzusem pe Alexander de luni bune, cu excepţia dăţilor în care apăruse pe coperta vreunei reviste sau pe vreun blog de scandal. El mă văzuse însă. Cât de des, oare? - M -ai urmărit, l-am acuzat eu. - L-am rugat pe Norris să pună pe cineva să te supravegheze - pentru protecţia ta, a adăugat el, dar asta nu a făcut ca acest fapt să fie mai uşor de acceptat. S-a retras cu totul din mine, lăsându-mă nesatisfăcută, şi şi-a băgat penisul în pantaloni. golită şi Dorinţa îmi străbătea în continuare trupul; am simţit imediat lipsa atingerii lui. Alexander era ca o dependenţă de care nu puteam scăpa nici acum, când se dovedea că relaţia noastră era total nesănătoasă. - Nu am nevoie de protecţie. Nu am nevoie să fiu urmărită. - Dar de ce ai nevoie, Clara? a tunat el. Accesul lui de furie m-a speriat puţin. M -am dus spre uşă, împiedicân du-mă. - A m nevoie de tine. - Iar eu sunt al tău. A făcut un pas spre mine, apoi s-a oprit. De ce nu mă crezi că şi eu am nevoie de tine? De ce nu mă laşi să am nevoie de tine? - Pentru că nu ai, i-am răspuns sec. Ne puteam preface că trăiam într-o lume în care nici titlurile, nici banii şi nici politica nu contau. Poate că aşa şi era, pentru majoritatea oamenilor. D ar Alexander nu era ca majoritatea oamenilor. Era extraordinar, dar şi de neatins. M i-am netezit rochia şi am deschis uşa în spatele meu. I-am zâmbit lui Alexander şi am trecut pragul. Nu-m i puteam lua din nou rămas-bun de la el. M ă mai zdrobise o dată. De data asta, puteam să şi mor. M -a urmat, dar s-a oprit în prag. - De ce ai nevoie, Clara? - De o lume complet diferită, am murmurat eu înainte să adaug: La revedere, X. Pe cine încercam să păcălesc? O ricum supravieţuiesc fără el. nu aveam să Capitolul 5 Curiozitatea a fost mai tare ca mine. Poate din cauza întâlnirii mele întâmplătoare cu Alexander. Poate pentru că simţeam nevoia de empatie. Poate pentru că nu mă puteam decide dacă faptul că aproape mă culcasem cu Alexander fusese o greşeală sau un pas în direcţia bună. Bănuiam că exista o persoană în viaţa mea care ar fi fost în stare să simtă empatie. Fratele mai mic al lui Alexander îm i fusese prieten atunci când aveam mai multă nevoie, iar în ultimele săptămâni eu îl evitasem. în plus, eram curioasă să aflu ce noutăţi mai avea. Relaţia lui Edward cu David reuşise să rămână un secret, dar ei se despărţiseră imediat după călătoria dezastruoasă la ţară, cea care pusese capăt relaţiei mele cu Alexander. „Curiozitatea a omorât sau nu pisica?“ m-am întrebat eu. Curiozitatea era cea care mă împinsese să deschid aceste scrisori. Curiozitatea îi deschisese lui Alexander o portiţă spre viaţa mea. Curiozitatea avea să mă omoare. Şi uite aşa m-am trezit aşezată la o masă din colţ, aşteptându-1 pe fiul mai stabil em oţional al familiei Cambridge. Stabiliserăm să ne întâlnim după-amiaza târziu, mult după ora ceaiului, într-un pub de pe Kensington High Street. N ici unul dintre colegii mei nu clipise măcar atunci când plecasem mai devreme decât obişnuiam. Bennett era probabil de-a dreptul încântat să mă vadă ieşind, deşi glumise spunând că-m i era oricum dator o după-amiază liberă, după ce îi promisesem că aveam să îi supraveghez gemenele în acea seară. Aşa cum bănuisem, localul era aproape gol, cu excepţia câtorva clienţi obişnuiţi, aşezaţi la bar. Edward a privit în jur cu un aer autoritar, potrivit rangului său. Nu a părut un snob nelalocul lui atunci când a traversat podeaua uzată şi s-a aşezat pe scaunul din faţa mea. Aceasta era ţara lui, la urma urmei, se potrivea locului, exact ca un lord binevoitor care îşi vizita supuşii. Atitudinea lui mi-a amintit de Alexander. Nu mi-a fost de ajutor nici faptul că aveau aceiaşi ochi albaştri şi acelaşi păr negru, des. Edward avea însă părul ondulat şi era mai zvelt. Cu ochelarii cu rame moderne sprijiniţi pe nas, părea un băieţel în comparaţie cu fratele lui. Poate exact de asta mă simţisem în largul meu cu el încă din clipa în care îl cunoscusem. Nu mă intimida, ca restul familiei lor - aşa cum o făcea şi Alexander - , cu aerul regal, atât de evident. - Clara. Un zâmbet i-a luminat chipul frumos. Mă bucur că am reuşit să refacem gaşca. Am ridicat dintr-o sprânceană. - Clubul inimilor singuratice, bineînţeles. în timp ce vorbea, studia meniul. - Să înţeleg că unu este numărul de ordine? Mă aşteptasem la asta, dar nu puteam nega că-mi dorisem în secret ca Edward şi David să-şi fi rezolvat problemele. Pentru că, dacă ei reuşiseră, atunci poate că... Era o prostie să gândesc aşa. Viaţa alături de cineva din familia regală vine cu cerinţe şi aşteptări la care nu se pot ridica nişte bieţi muritori. - Azi, măcar, doi pot fi la fel de trişti ca unul singur. Chelnerul ne-a smuls din autocompătimire. A m comandat peştele zilei cu cartofi şi câte o bere. - O alegere tipic englezească. Edward s-a sprijinit de spătar şi şi-a încrucişat braţele lungi la ceafa. Eşti sigură că nu vrei ceva mai american? A m oftat dramatic şi am luat o înghiţitură de bere. Dubla mea cetăţenie fusese subiectul de controversă al tabloidelor şi cel din spatele uşilor închise ale palatului. Nu că ar mai fi contat, de vreme ce eu şi Alexander nu mai eram împreună. Sau mai eram? Relaţia noastră era la fel de confuză precum cetăţenia mea. - N-ai auzit că încerc să devin noua regină a Angliei? - Dar eu îmi doresc asta de ani buni! Si-a dus dramatic mâna la inimă, simulând durerea. - Cred că ai la fel de multe şanse ca mine, i-am răspuns sec. Deşi asta nu-i va opri pe reporteri de la a-m i diseca şansele. Ziariştii nu mă mai urmăreau la fel de mult, dar încă eram un subiect fierbinte. Alexander avea să mă ascundă? Ne despărţiserăm? Se vedea cu altcineva? Latura mea iraţională ura cel mai mult acest zvon. Gândurile mi-au fugit la momentul furat din club. Eram paranoică. îi citisem scrisorile, îi simţisem atingerile. Nu exista altcineva. Nu încă. - Data viitoare când călătoreşti cu gândul, mă iei şi pe mine? m -a întrebat Edward, trezindu-m ă la realitate. De preferat, intr-un loc cu mult soare. - Anglia e destul de însorită în august. - Bine, oriunde numai în Anglia nu. îm i doream să fi avut vreo şansă - eu sau el. Alexander nu era singurul membru al familiei regale care avea un secret. Preferinţele sexuale ale lui Edward erau la fel de bine păzite la palat. - De fapt, a spus el gânditor, probabil imaginea amândurora ar creşte dacă am fi văzuţi împreună. Parcă văd titlurile: Trădat de propriul frate. A m râs fară urmă de amuzament. - Cel mai mult i-ar plăcea tatălui tău. Am bii săi fii să aibă legături cu o americancă îngrozitoare. - Tatei îi place orice ştire care insinuează că aş fi heterosexual. Nu ne-am mai spus nimic cât timp chelnerul ne-a adus comanda. Nici unul din noi nu-şi dorea să fie auzit de alţii, cu atât mai puţin când purtam o discuţie privată care se putea transforma imediat într-o ştire. Una era să glumim şi alta era să reuşeşti să opreşti zvonul cum că am pendula între cele două paturi regale. D e îndată ce am fost din nou singuri, am coborât vocea şi am trecut la un subiect mai serios: - Când ai vorbit ultima oară cu David? - Când am vorbit ultima oară cu el? Edward şi-a şters colţurile gurii cu şervetul. Sau când am încercat ultima oară? - Măcar ai încercat, am murmurat eu. M-am uitat lung la peştele din farfurie şi am fost cuprinsă de un val de empatie. Ştiam cum este să fii prins, fript şi aruncat pe o farfurie din care să se înfrupte oricine. Brusc, nu­ mi mai era atât de foame. - Alexander nu a încercat o împăcare? A m ezitat, neştiind ce să-i răspund. îm i era imposibil să-i explic comportamentul lui Alexander. Nu aflasem despre existenţa scrisorilor decât cu câteva zile în urmă. Dacă le-aş fi citit, probabil aş fi crezut că Alexander doreşte o împăcare, dar purtarea lui la Brimstone îmi sporise confuzia. Alexander nu mă voia înapoi, voia să mă controleze. - Probabil că da. - Dă-m i voie să ghicesc! Edward s-a lăsat pe spate în scaun şi m-a măsurat din priviri. Ţi-a promis că totul va fi bine, dar tu nu l-ai crezut. - Pari să cunoşti bine această situaţie. Renunţasem definitiv la mâncarea din faţa mea. - Bănuiesc că da. Numai că eu mă aflu în cealaltă tabără: fac promisiuni ştiind foarte bine că nu am cum să le ţin. - Şi atunci, de ce le faci? întrebarea m i-a ţâşnit de pe buze, atrăgând o privire mustrătoare din partea interlocutorului meu. - Pentru că toţi vrem să credem în poveşti, Clara, a spus el în şoaptă. C ă vom găsi dragostea adevărată şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. - Lasă-mă atunci să vorbesc eu în numele lui David. Nu ne aşteptăm la magie sau conduri de cleştar. Vrem doar să vă iubim. - Şi eu, şi Alexander am trăit mereu în ochii lumii, Clara. Să ceri cuiva pe care-1 iubeşti să trăiască sub atacul permanent al ziarelor de scandal este ultimul lucru pe care-1 dorim amândoi. A m respirat adânc, încercând să m ă liniştesc. Tabloidele scriseseră deja destule despre mine. C e mai contau câteva articole în plus? - încearcă din nou! - Bănuiesc... A făcut o pauză şi şi-a încrucişat mâinile deasupra mesei. C ă ne este teamă. Teamă că nu vă vom putea proteja. C ă vă vom distruge. Că veţi vedea cât suntem noi de distruşi. - Nu sunteţi distruşi, am spus cu glas scăzut. A râs în semn de răspuns. - Trăiesc o minciună. Iar Alexander alternează între a bea singur şi a bea într-un salon privat, la Brimstone. Asta era o noutate pentru mine. îl văzusem pe Alexander la Brimstone, bineînţeles, dar să aflu că acum obişnuia să bea singur era o surpriză neaşteptată. - Toate ca toate, a continuat Edward, dar să ştii că Alexander te iubeşte. - Atunci, de ce m-a îndepărtat? am şoptit eu. Era imposibil ca Edward să mă fi auzit, dar mi-a răspuns. Poate că se întrebase şi el acelaşi lucru. - Asta dovedeşte cât de mult te iubeşte. Suficient încât să renunţe la tine şi să plece mai departe. - Aşa cum şi tu îl iubeşti pe David? l-am întrebat. - Eu nu am puterea pe care o are Alexander. Edward şi-a dat jos ochelarii şi şi-a frecat tâmplele. M i-a zâmbit amar când a ridicat privirea spre mine. Eu nu am renunţat la David. El m-a părăsit, îţi aminteşti? Mă tem că sunt mult prea egoist. Dar David nici nu-mi răspunde la telefon. - Faptele sunt mai puternice decât cuvintele. Găseşte -1 şi demonstrează-i asta! Nu-i da ocazia să fugă de tine. Edward a plecat capul şi mi-a cântărit sfatul. - Poate că ai dreptate. Poate a venit vremea să trec la fapte. I-am zâmbit încurajator, încercând să ţin în frâu gelozia care mă mistuia. Eram plină de speranţe în ceea ce-i privea pe Edward şi David, dar nu puteam să nu-mi doresc din tot sufletul ca şi Alexander să lupte pentru mine. îm i făcuse nenumărate promisiuni, în scris sau rostite cu buze mieroase, dar, fară fapte, promisiunile rămâneau simple dorinţe. - Le poţi da puţină apă înainte de culcare, dar în nici un caz dulciuri. Bennett m i-a îndesat în mână o altă hârtie cu numere de urgenţă, iar eu m-am străduit să nu râd văzându-mi şeful comportându-se ca un părinte stresat. Putea susţine fără probleme o prezentare în faţa unor vedete de cinema sau a unor politicieni, dar devenea exagerat când venea vorba despre fiicele lui. - Mă descurc, l-am liniştit eu. A i irosit deja o jumătate de oră ca să te asiguri că ştiu să sun la poliţie, la pompieri sau la ambulanţă. A m numărul tău de mobil. Haide, pleacă, altfel rişti să întârzii la teatru. Mă simţeam bine făcând cuiva un serviciu, în afara programului meu rigid. în plus, ştiam că fetele aveau să îmi ocupe tot timpul şi nu aveau să mă lase să mă gândesc la Alexander. Aveam amândoi de câştigat. - Bine. Bennett şi-a verificat portofelul în buzunarul de la spate şi şi-a netezit cămaşa, dar continua să fie neliniştit. Nu am avut inima să-l întreb dacă era prima lui ieşire în lume de la moartea soţiei, dar bănuiam că aşa era. - M ă întorc pe la 22.00. - Nu te grăbi, l-am încurajat eu. O ricum nu aveam alte planuri. - Cred că e bine că încerc încet-încet să revin la viaţă. A m înţeles aluzia lui subtilă, dar am ignorat-o şi l-am împins spre uşă. Până să o încui în urm a lui, a reuşit să-mi mai spună două numere de telefon la care puteam suna în caz că aveam nevoie de ajutor. Abby şi A m y erau pline de energie. Aveau acelaşi păr cârlionţat ca tatăl lor, dar ochii le erau mari şi curioşi, cu gene lungi. O chii mamei lor, probabil. Fetele au dat o petrecere la parter, iar eu am fost oaspetele lor de onoare. A fost cea mai civilizată petrecere la care am luat parte în ultimele luni - dacă o puneam la socoteală şi pe cea în com pania reginei. Păreau să aibă o resursă inepuizabilă de energie. Când mam trântit pe canapea, am fost convinsă că aveam să adorm imediat. îm i luase mai bine de o oră să le liniştesc suficient încât să le bag în pat. Acum , casa era cufundată în linişte - o linişte pentru care eram recunoscătoare pentru prima oară după mult timp. Sunetul soneriei telefonului meu mobil a întrerupt pacea momentului. M -am uitat la ecran, am oftat şi am răspuns. - Bună, mamă! - A i răspuns, Clara. în tonul ei se simţea neîncrederea. Trebuia să recunosc că o evitasem în ultimele săptămâni. Nu în totalitate, dar reuşisem să vorbesc cu ea doar la evenimente publice, unde puteam fi sigură că nu avea să mă întrebe ce se întâmpla între mine şi Alexander. Problema era că nu o puteam evita la nesfârşit. - A m câteva minute la dispoziţie, i-am zis eu, privind spre dormitorul gemenelor şi coborând tonul. C e mai faci? - Vorbeşti în şoaptă, a spus ea acuzator. Unde eşti? Se aştepta, fară îndoială, la un răspuns savuros. - Sunt bonă. - Bonă? a repetat ea. - Pentru copiii şefului meu. Soţia lui a murit şi... - în sfârşit... bănuiesc că e şi Alexander cu tine. Era o cursă, îm i dădeam seama de asta. Dacă spuneam nu, urma interogatoriul. Văzuse şi ea titlurile tabloidelor din ultimele săptămâni - cele care faceau speculaţii despre relaţia noastră chiar dacă ea avea o perspectivă diferită de cea a cititorului de ziare de scandal. îl cunoscuse pe Alexander. Ne văzuse împreună. Ştia că -1 iubeam. Eu şi mama nu avuseserăm niciodată o relaţie deschisă. Nu discutam anumite lucruri şi nu-i faceam confidenţe. îm i fusese alături când fusesem bolnavă, în trecut, dar boala mea nu ne apropiase. Uneori, îm i doream să o fi făcut, pentru că acum chiar m i-ar fi prins bine nişte dragoste necondiţionată. - Nu este cu mine, i-am răspuns simplu, sperând să pot evita alte întrebări. - Nu ştiu cum stau lucrurile între voi, dar viaţa ta nu e legată numai de el. Mama a făcut o pauză, dar eu nu i-am răspuns imediat. Avea dreptate. Aveam viaţa mea, dincolo de Alexander numai că o evitasem. Ceva se schimbase însă din seara în care îl văzusem la Brimstone. Fuseseră doar câteva clipe furate, dar ele mă readuseseră la viaţă. - Ştiu asta. La birou este nebunie. M ă ocup de o campanie importantă. - A r trebui să luăm masa împreună cât de curând. Nu-i mai puteam evita prea mult apelurile şi invitaţiile la masă. Ştiam amândouă acest lucru. > - M i-ar face plăcere. - Curând. Trebuie să-ţi spun ceva. Vocea i s-a frânt, şi am simţit un fior pe şira spinării. - Totul este în regulă? - Da, suntem bine. O cunoşteam prea bine pe mama ca să ştiu că bine însemna necazuri. M ai mult ca sigur avea legătură cu serile târzii petrecute de tata la birou şi cu fragila ei stare emoţională. Ea nu înţelegea de ce el era mereu în căutare de noi proiecte, însă eu - da. Să faci fericită o femeie ca M adeline Bishop nu era uşor deloc. Emana anxietate chiar şi în zilele ei cele mai bune. - Clara, a continuat ea, mi-ai spune dacă s-a întâmplat ceva, nu-i aşa? D acă ai din nou probleme cu mâncarea... A m înghiţit în sec. - Bineînţeles. - Pentru că am văzut într-o revistă că... - Nu e cazul să crezi tot ce scrie în reviste, i-am retezat-o eu. încercasem să evit articolele apărute despre mine, dar eram şi eu om, la urma urmei. O ri de câte ori speculau pe tema greutăţii mele sau a activităţilor nocturne ale lui Alexander, nu mă puteam abţine să nu le citesc. Deşi ştiam că nu erau adevărate. - Clara, a început ea pe tonul de sunt-mama-ta, dar un bip a întrerupt-o. - Mă mai sună cineva. Trebuie să răspund, ar putea fi şeful meu. - Bineînţeles. Vorbim spre sfârşitul săptămânii. Era clar nemulţumită, dar eu m i-am luat repede rămas-bun şi am răspuns apelului în aşteptare. - M -ai salvat, Belle. Eram recunoscătoare pentru sincronizarea lui Belle, aproape divină. Parcă ar fi simţit când trebuia să mă salveze de mama. - Fetele sunt în pat? a întrebat ea. - Da. în sfârşit. A m crezut că nu mai adorm. - Bine, a spus ea. Din vocea ei am înţeles că se întâmplase ceva. Deschide televizorul pe Entertainment Today. Stomacul mi s-a strâns, şi am început să caut frenetic telecomanda. A m deschis televizorul. - Stai jos, da? Eram frustrată şi înspăimântată. - La naiba, Belle, ce se întâmplă? - Alexander a dat un interviu destul de interesant la gala de strângere de fonduri Global Aid, în seara aceasta. Şi făcuse acest lucru cu o blondă frum oasă şi afurisită la braţul lui? Asta voia ea să văd? Dovada că el nu era bun de nimic, exact aşa cum îl considera ea? Stomacul mi se răzvrătise, dar am rezistat impulsului de a fugi la toaletă. Era clar că asta avea să se întâmple, mai devreme sau mai târziu, dar fusesem într-atât de proastă încât să cred că seara trecută, la Brimstone, însemnase ceva pentru el. - Doar nu era să aştepte o veşnicie, am murmurat la telefon. Dinspre Belle nu a venit nici un răspuns. Pauza a fost atât de lungă, că m -am uitat la ecran, crezând că se întrerupsese legătura. - Uită-te! Au dat câteva secvenţe mai devreme, înainte de reclame. A r trebui să înceapă într-un minut. - Nu mă faci să mă simt mai bine, să ştii. - S-ar putea ca interviul să te facă, a spus ea. Oh! A început! A m găsit canalul cu pricina exact când chipul frumos al lui Alexander a umplut ecranul. O chii lui păreau şi mai albaştri la televizor. A m simţit un junghi în inimă. - L-am găsit! Am tăcut amândouă în timp ce gazda emisiunii Entertainment Today a deschis reportajul cu speculaţii despre lipsa unei partenere la braţul lui Alexander. A m răsuflat uşurată, dar uşurarea mea nu a durat mult. M i-am răsucit o şuviţă pe deget şi am încercat să-mi păstrez calmul în timp ce urmăream interviul. Alexander arăta senzaţional în costumul > clasic, negru, croit pentru a-i pune în evidenţă trupul cu muşchi conturaţi. Nu eram sigură că era acelaşi costum pe care îl purtase la gala la care merseserăm împreună. Indiferent că era sau nu, trupul meu răspundea im aginii lui, amintinduşi chestiile pe care el m i le făcuse îmbrăcat astfel. O reporteră roşcată şi înţepată i-a înfipt m icrofonul în faţă. O uram doar pentru că era în apropierea lui. - Alexander, unde îţi este partenera în seara aceasta? Era americancă. O trădau accentul şi stilul direct, aproape grosolan. Alexander i-a zâmbit larg. - Clara este acasă, i-a răspuns fară ezitare. Nim ic de pe chip nu trăda adevărul: că habar nu avea unde eram în seara aceasta - şi nici de o vreme încoace. - A fost surprinsă de curând ieşind şi intrând în apartamentul ei, dar fără tine. Nu v-aţi văzut prea des în ultimele zile. - Iubita mea are o carieră, i-a amintit el, iar eu am tresărit. Este obosită, aşa că i-am spus că ne vedem acasă, mai târziu. După cum cred că ştii, ne-am mutat împreună de curând. Rămăsesem cu gura căscată, exact ca reportera. Nu ştiuse acest lucru. Nim eni nu -1 ştiuse. Pentru că era o minciună. Femeia şi-a revenit rapid şi a arborat o m ină plină de înţelegere. - Sperăm să se simtă curând mai bine. - îi voi transmite, i-a răspuns el. Diseară, când ne vedem. O chii lui fixau camera. Cum de ştia că urmăream emisiunea? - Deci... a spus Belle când au început reclamele. A m închis televizorul şi am încercat să-m i găsesc cuvintele, îm i veneau multe în minte. A m tras o înjurătură şi m-am lăsat pe spătarul canapelei, oftând exasperată. - Trebuie să vorbeşti cu el. - Crezi? am replicat eu. Am închis ochii şi am încercat să mă adun. Avea dreptate, iar eu mă purtam cu ea ca o scorpie. Stiu. i - Nu te aştept în seara asta, m i-a spus Belle. Dar încearcă să mă suni cândva, măcar în weekend. - Doar nu dispar, i-am promis eu. între noi totul s-a terminat. - De ce? m -a întrebat ea. Era o întrebare atât de simplă, dar care m-a zdrobit. Poate pentru că şi eu mă întrebasem acelaşi lucru. - Pentru că aşa trebuie să fie, am şoptit. Ea nu a spus nimic. Ştiam amândouă că mă minţeam singură, dar partea minunată la o prietenă apropiată e că ea ştie când să tacă şi când să insiste. - Sună-mă! - Nu-ţi fac nici o promisiune, am avertizat-o eu înainte să închei convorbirea. Să încerc să discut cu Alexander însemna să intru în bârlogul lupului. Cine ştia ce se putea întâmpla odată ajunsă înăuntru? A m stat nemişcată, în linişte. Cu douăzeci de minute în urmă, îm i dorisem linişte şi pace. A cum , puteam să jur că auzeam fiecare inevitabilul. secundă scurgându-se, cronometrând Capitolul 6 Mâinile îm i tremurau când am descuiat poarta şi m-am apropiat de uşă. Mai fusesem aici doar o dată, şi nu crezusem că aveam să mă întorc. Ştiam cu siguranţă că el era aici în seara asta. Rezistasem cu greu până ajunsese Bennett acasă, iar acum mă întorceam în locul în care nu-m i dorisem să revin. Pavelele m i se păreau nesigure sub tălpi, de parcă ameninţau să se răstoarne, dându-mi şi lumea peste cap. De parcă acest lucru nu se întâmplase deja. A r fi trebuit să fiu surprinsă de declaraţia lui publică sau măcar şocată de îndrăzneala lui, dar nu eram. Chiar fusesem într-atât de proastă încât să cred că Alexander avea să accepte un refuz? D oar nu îşi imagina că putea să mintă şi să pretindă că nu se întâmplase nimic rău între noi. Plecasem de aici dintr-un motiv. Acelaşi motiv pentru care reuşisem să-l evit aproape două luni. Relaţia noastră avea un termen-limită - o bombă cu ceas pe care nu o puteau dezamorsa nici dorinţa, nici iubirea. Familia lui avea aşteptări în privinţa căsătoriei lui, iar eu fusesem educată în spiritul secolului XXI. Nu aveam de gând să-i devin amantă. Uşa s-a deschis înainte ca eu să urc ultima treaptă, iar el şi-a făcut apariţia în prag, încă în costumul de seară. Papionul îi atârna de gulerul desfăcut, dând la iveală gâtul peste care tânjeam să-mi trec buzele. Am alungat gândul undeva în adâncul minţii şi m-am străduit să nu-mi pierd controlul. Nu urma să fie ca seara de la Brimstone. Nu putea fi - nu după tot ce spusese şi făcuse. - Mă aşteptai? l-am întrebat sec, încrucişându-mi protector braţele la piept şi încercând să-mi ignor sfârcurile care s-au întărit imediat după contactul cu ele. Trupul m eu era un trădător, îi răspundea imediat lui Alexander. Era mereu pregătit pentru el. Alexander s-a dat la o parte şi mi-a făcut semn să intru, dar am îngheţat în loc atunci când l-am surprins măsurându-mi trupul de sus până jos. Privirea lui era plină de subînţelesuri, de parcă plănuia să mă devoreze, să-mi încingă sângele trimiţându-mi flăcări de dorinţă pe toată pielea. Cunoşteam bine această privire şi ştiam că, în clipa în care aveam să trec pragul, aveam să fiu la cheremul lui. Iar Alexander nu era nicidecum un bărbat îngăduitor. - Am sperat că vei veni. Şi-a scos haina şi a făcut un pas înainte, să mi-o pună pe umeri. M -am tras înapoi şi a fost cât pe ce să cad, pentru că tocul mi-a scăpat în afara treptei. Să fie, oare, acesta planul lui? Să mă omoare cu atât de multă atenţie? Să-mi pună haina caldă pe umeri, să m ă înfăşoare în aroma lui, iar eu să-i cad în braţe? Dacă îl lăsam să-şi ducă planul la bun sfârşit, acesta urma să fie rezultatul. Alexander era un lup în haine de gentleman, numai că eu nu eram o oaie proastă. De data aceasta, nu aveam să fiu o pradă sigură. - Probabil ştiai că vin. Nici măcar n-a trebuit să bat la uşă, iam spus, fiecare cuvânt al meu devenind tot mai tăios. A i pus pe cineva să mă urmărească? - Clara. Tonul lui era ameninţător, dar eu am ridicat dintr-o sprânceană, forţându -1 să adauge: Tot ce fac este pentru protecţia ta. - Tot ce faci este un strigăt de ajutor! Ţi-a mai spus cineva că ai probleme legate de control? A făcut o grimasă, dar s-a străduit să continue să zâmbească. - De multe ori. Chiar şi noi doi am mai avut discuţii pe tema asta. Spune-mi de ce eşti furioasă acum. - Faptul că spui ceva în faţa camerelor nu înseamnă că este şi adevărat. Eu nu locuiesc aici. în timp ce rosteam cuvintele, inima mi s-a strâns. Aş fi putut locui aici, cu el. A m clătinat din cap, încercând să-mi menţin mintea limpede, în ciuda prezenţei lui care mă îmbăta. - Aveai nevoie de un angajament din partea mea, mi-a reamintit el cu voce joasă, senzuală. A m vrut să-ţi ofer ceea ce ai nevoie. - Dumnezeule, X! A m ridicat mâinile şi am dat buzna în casă, spunându-mi în gând că nu aveam să trec mai departe de holul de la intrare. Voiam să fii sincer cu mine. Doar de asta am avut nevoie încă de la început, dar minciunile au curs una după alta. - Secretele nu sunt minciuni. Ochii i-au strălucit, şi s-a întors cu spatele, să închidă uşa în urma lui. Am tresărit când am auzit încuietoarea răsucindu-se. Trecusem pragul domeniului său, iar acum eram prinsă în cuşcă. - Ce s-a întâmplat în seara asta? l-am întrebat eu. C e rost a avut să le spui acelor lipitori că locuiesc aici? - Aveai nevoie de un angajament din partea mea, a repetat el. M i l-am asumat. - Poţi să nu-mi vorbeşti ca un politician, măcar o nenorocită de secundă? Ştiu că aşa ai fost educat, dar sunt sătulă de jocul acesta, maiestate. Nu poţi vinde o minciună drept o favoare. Alexander s-a răsucit spre mine, m-a prins de încheieturi şi mi-a răsucit mâinile la spate. Şi-a lipit trupul de al meu, dezlănţuind un val de dor care îmi sălăşluise în inimă. - Nu este vorba despre cine sunt sau ce rol voi juca. Ci despre noi doi. Aici. Acum. Un geamăt mi-a scăpat printre buze când i-am simţit erecţia lipită de abdomenul meu. îi simţeam fierbinţeala chiar şi prin haine. - Noi doi. Clara şi Alexander. Cui îi pasă de ce crede lumea? - Ţie, am spus eu. El mi-a dat drumul din încleştare şi s-a tras un pas înapoi, de parcă îl pălmuisem. - Ţie, am repetat eu ceva mai ferm. Acum , că nu mă mai atingea, aproape că puteam gândi limpede. Aproape. - îm i pasă de ceea ce crezi tu, mi-a răspuns sec, parcă provocându-mă să-l contrazic. - Dacă ţi-ar fi păsat de părerea mea, nu am fi ajuns aici, contrazicându-ne. Dar unde am fi ajuns, oare? Aş mai fi fost aici, cu el, în seara asta? Sau aş fi fost în patul lui, trăind o minciună? O ri lucrurile între noi ar fi ajuns mult mai departe? Poate că eram o naivă să cred că lucrurile puteau sta diferit între noi, dar nu mă puteam abţine să nu cred că, dacă îi păsa de mine, fie am fi fost nespus de fericiţi, fie de mult despărţiţi. Alexander s-a apropiat de mine, iar eu m-am retras până ce m-am lipit cu spatele de perete. Nu a dat vreun semn că mă vedea încolţită. Ochii lui albaştri străluceau ca marginea infernului. Dacă -1 lăsam să se apropie şi mai mult, focul din ei avea să mă mistuie. - Te-am prevenit în ceea ce mă priveşte. - Şi totuşi, ai făcut sex cu mine, l-am acuzat eu. Cuvintele mele inspirau milă, cel mult. M ă avertizase, iar eu alesesem să-mi asum riscul. Mă aruncasem în această relaţie cu ochii închişi. Asta însemna că nu puteam da vina pe altcineva, ci doar pe mine. - A m luat ce m i-ai oferit, păpuşă. M i-a conturat buza cu degetul mare, forţându-m ă să deschid gura. M i-ai oferit gura ta. N u-ţi aminteşti? A m înghiţit în sec, instinctiv, iar gura mea s-a închis o clipă în jurul degetului său. A profitat de şansă şi şi-a îndesat degetul spre limba mea, de parcă m -ar fi rugat să-l sug. A m oftat sim ţindu-i gustul atât de familiar. - M -ai lăsat să i-o trag gurii tale frumoase, a spus el scoţându-şi degetul. Gura ta îşi aminteşte sigur. îşi aminteşte penisul meu pom pând în ea. Aş fi vrut să-i spun că se înşela, dar văzuse deja dovada. Nu eram în stare să-mi controlez răspunsul - sau dorinţa. Dacă mă punea acum în genunchi şi-mi aşeza penisul între buze, 1aş fi prim it şi l-aş fi supt. Era vorba despre instinct - un instinct incontrolabil, animalic. Poate că Alexander era un anim al de pradă, dar nu avea de gând să profite de acest lucru. Jucam amândoi un jo c periculos. El punea pariu că avea să mă readucă în patul lui, iar eu - că nu. Dintre noi doi, cineva avea să piardă. Alexander s-a dat şi mai aproape şi şi-a strecurat m âna pe sub tivul cămăşii mele, fără să treacă însă de buric. - Vreau să simţi cum reacţionează trupul tău la atingerea mea, m i-a poruncit. Şi apoi, să mă priveşti în ochi şi să-mi spui că nu vrei să te duc sus şi să ţi-o trag. A m ridicat privirea să o întâlnesc pe a lui şi m-am străduit să spun: - N u vreau să m i-o tragi. - Nu ştii să minţi, Clara. Râzând, şi-a trecut mâna dincolo de linia taliei mele, ajungând la dantela bikinilor. Te-ai umezit pentru mine. Eşti întotdeauna atât de umedă când nu vrei să ţi-o tragi? Ştia deja răspunsul, pentru că îmi cunoştea bine trupul. Mult prea bine. Ştia că era de ajuns să-şi treacă un deget peste pielea mea, iar eu răspundeam. Alexander şi-a scos mâna din bikinii mei şi şi-a trecut degetele umede peste gâtul meu. - Asta îţi doreşti. Haide, spune-mi, care din noi minte? - Poate că ai dreptate, am recunoscut cu voce stinsă. Poate că vreau să m i-o tragi, dar nu am nevoie s-o faci. A închis ochii şi şi-a lipit fruntea de a mea. Pielea îmi era lipicioasă din cauza jocului subtil în care ne angrenaserăm. Era foarte aproape de mine, îi inspiram aroma trupului, pierdută în sexualitatea lui brutală. - Tu nu ai nevoie să mă posezi. Nu ai avut niciodată, mi-a şoptit el, facându-m i pielea de găină. D ar eu simt nevoia să ţio trag. Să fiu înăuntrul tău. Nu ştiu cum altfel să-ţi demonstrez asta. Nu ştiu cum altfel să-ţi demonstrez că am nevoie de tine. Buzele mele le-au zdrobit pe ale lui. Mărturisirea lui îmi anihila orice autocontrol. Luni întregi negasem totul, dar nu mai puteam să fac asta. Poate că nu aveam nevoie de Alexander, dar cu siguranţă îl doream. Trupul lui. Cuvintele lui. Inima lui. Pretinsesem că faptul că nu o putea spune însemna că nu o simţea. > Alexander mi-a lăsat bikinii mai jos şi m i i-a scos cu totul înainte să apuc măcar să-mi dau seama că ne sărutam. M -am desprins de lângă el cu inima grea şi am clătinat din cap. - Asta nu schimbă faptul că nu locuiesc aici. - Vei vedea că te voi putea convinge. Şi-a lipit din nou buzele de ale mele, să nu mă lase să protestez. Apoi, s-a tras puţin înapoi. L-am privit ca vrăjită eliberat sânii de dantela care îi ţinea captivi. Şi-a rotit degetele pe sfârcurile sensibile, iar acestea s-au întărit imediat, provocându-mi o durere dulce. - Te-a mai atins cineva aşa? I-am simţit răsuflarea fierbinte pe gât. Se juca acum cu lobul urechii mele, îl muşca uşor, continuând să-mi frământe sânii. Lumea s-a prăbuşit în jurul meu, nu mai puteam gândi, dar cunoşteam în continuare răspunsul -N u . Nu mă mai atinsese nimeni aşa de când plecasem de acolo. Nu mă mai atinsese nimeni aşa. - Pentru că eşti a mea, a spus el. M-a prins de şolduri şi m-a ridicat, sprijinindu-mă de perete. Iar eu sunt al tău. S-a împins în mine fară să mă fi prevenit. în ciuda faptului că eram pregătită să-l primesc, am simţit că durerea mă rupea în două. Am gemut şi m-am agăţat de el, lăsându-1 să mă ancoreze pe dinăuntru. - Ştii ce cuvânt să rosteşti ca să mă opresc. îşi rotea şoldurile, să-mi dea şansa să rostesc cuvântul de siguranţă, dar eu nu voiam ca el să se oprească, iar el ştia asta prea bine. Penisul lui Alexander se potrivea perfect în sexul meu. A început să se mişte, pentru început foarte uşor. Fiecare împingere era deopotrivă atentă şi plină de forţă. încă aştepta răspunsul meu. - Alexander, am zis, în semn că îl primeam, iar el mi-a răspuns intrând şi ieşind din mine, aproape lăsându-mă fară suflare, între raţiune şi extaz. - Eşti atât de strâmtă, a murmurat el printre dinţi. Mă ţinea lipită de perete şi se împingea neobosit în mine, conducândumă spre abandon. Eşti umedă şi strâmtă, de parcă m-ai fi aşteptat. - Dumnezeule! Strigătul mi-a scăpat printre buze când m-a umplut pe deplin. îl aşteptasem cu adevărat. Nu putusem merge mai departe şi nici privi înapoi. Mă ascunsesem de el de asta - pentru că mă speria, iar când plăcerea mi-a cuprins trupul, explodându-mi în membre, intensitatea ei s-a amestecat cu această spaimă. Mi-am înfipt unghiile în spatele lui, m-am agăţat de el de parcă mă temeam că avea să dispară în secunda următoare. Trupul meu urca spirala plăcerii, pierdut într-un abis aflat în pragul delirului. Nu mai aveam nici o speranţă. Eram pierdută în valurile mării, iar Alexander mă trăgea tot mai jos, spre adâncurile întunecate ale pasiunii noastre. - Spune-o, mi-a poruncit el în vreme ce eu încercam să respir din nou. - Te iubesc! Cuvintele erau mici, aproape că se pierdeau în frenezia momentului, dar Alexander şi-a pus capul pe umărul meu. A gemut stins când spasmele violente m-au umplut, secându-1 de sămânţă şi pe mine de orice urmă de împotrivire. Capitolul 7 Alexander m-a lăsat înapoi pe podea, dar mâna lui a continuat să-mi susţină spatele. A făcut foarte bine, pentru că picioarele îm i tremurau după orgasm. Şi-a lipit fruntea de a mea, m -a sărutat uşor pe buze, iar eu am simţit în atingerea lui uşurare, dar şi teamă. Sentimente care le oglindeau pe ale mele. C um era posibil să nu pot trăi fără el, chiar dacă întreaga noastră relaţie era pătată de lipsa de onestitate şi de reprimări? - Nu te mai gândi, Clara, m i-a poruncit el pe un ton uşor răguşit. Şi-a coborât mâna, m i-a cuprins posteriorul şi m -a ridicat. M i-am încrucişat imediat picioarele în jurul lui, dornică. C u disperare. Aşa com unicam eu cel mai bine cu Alexander prin împingeri, sudoare şi gemete. Aveam nevoie de siguranţa pe care m i-o dădea atingerea lui. M -a purtat până la baza scărilor, dar îşi pierduse deja răbdarea. - A m nevoie să te gust. M -a aşezat cu blândeţe pe o treaptă şi m i-a desfăcut picioarele. Şi-a lăsat buzele să alunece pe coapsa mea, aţâţându-mă cu săruturi lente, deliberate. A m dat capul pe spate. Limba lui mă purta departe de lumea conştientă. Mai exista doar asta. D oar el. D oar gura lui închizându-se pe clitorisul meu sensibil, limba lui conturând cercuri cu o precizie erotică. M ă pierdeam în el. Crezusem că-m i pot învinge sentimentele pentru el, dar el mă învinsese. Muşchii mi s-au încordat în aşteptare, trupul mă durea. Chiar şi cu gura lui cuprinzându-mi sexul, mă simţeam goală şi neîmplinită. Nu mai conta că fusese înăuntrul meu cu numai câteva momente în urmă. îm i doream cu disperare să mă posede. Să am dovada fizică a legăturii dintre noi - singura dovadă pe care o avusesem vreodată. M -am împins spre el, dar m-a ignorat. Un geamăt mi-a scăpat printre buze încercam să mă lupt cu plăcerea. Nu aşa voiam să ajung la orgasm. - Opreşte-te! Rugămintea mea aproape că s-a pierdut întrun alt geamăt, pentru că el îmi sugea lacom clitorisul. Te vreau... te vreau înăuntrul meu. Alexander s-a oprit şi şi-a apropiat chipul de al meu. Ochii îi ardeau. - îţi spun eu când şi cum să termini, păpuşă. S-a aplecat din nou între picioarele mele, cuprinzându-mi posesiv coapsele. Voiam să termin. Ştiam că în curând nu voi mai avea de * ales, pentru că un nou val de plăcere mi-a străbătut trupul. Puteam să-i arăt că vorbeam serios doar într-un fel: să-i arăt că aveam nevoie de mai mult. Că aveam nevoie de el. - Brimstone. Răspunsul lui a venit imediat. Alexander s-a retras. în ochi i-am citit durerea. Nu ştiam dacă era furios pentru că folosisem cuvântul de siguranţă, căci nu mi-a arătat-o. Părea mai degrabă atent, dar sub aparenţa de autocontrol am citit sălbăticia. Era un animal - o masă de senzualitate brută iar eu îl prinsesem în cuşcă. Şi totuşi, se oprise atunci când îi cerusem. Ţinând cont de cât de precară era încrederea dintre noi, mă liniştea să ştiu că el luase în serios supunerea mea. Cu paşi mici. Nu am schimbat nici un cuvânt, dar îi citeam în ochi întrebări nerostite. De ce îl oprisem? Depăşise limita? Inima m i s-a frânt când i-am citit durerea pe chip. Alexander se temea să iubească. Se temea că avea să mă distrugă, iar eu mă folosisem de ceea ce trebuia să fie ultima mea şansă: cuvântul meu de siguranţă. Numai că aveam nevoie de ceva mai mult decât o partidă se sex pe fugă, pe scări - amândoi aveam nevoie de mai mult. M -am ridicat, cu genunchii încă tremurând, şi i-am întins mâna. Ştiam că avea să accepte. Aşa cum şi eu acceptasem cu o seară înainte, la Brimstone. Când stăteam faţă în faţă, eram complet lipsiţi de putere. Controlul şi dominaţia erau doar nişte şiretlicuri pentru a ne camufla sentimentele. Nici unul din noi nu putea şti cu siguranţă ce urma să se întâmple dacă ne lăsam pradă lor. îl mai zărisem pe adevăratul bărbat din spatele măştii şi în trecut. Era brut şi distrus, iar în momente ca acesta mă mistuia. O chii lui Alexander i-au întâlnit pe ai mei. M i-a luat cu blândeţe mâna într-a lui. - Va fi bine, i-am şoptit, simţind nevoia să-l liniştesc. Pe el şi, probabil, pe mine. Mai dormisem acolo într-o noapte, cu săptămâni în urmă, dar amintirea lucrurilor din casă îmi rămăsese întipărită pe creier. în nopţile de singurătate, retrăiam momentele petrecute acolo până când nu mai aveam puterea să plâng. Ştiam exact unde era dormitorul, şi l-am condus în tăcere într-acolo. Inima îmi bătea cu putere, sângele îmi pom pa în urechi. Locul acesta - casa aceasta - fusese prea mult timp coşmarul meu. Dar şi fantezia mea. Acum , că eram aici, cu el, nici nu mai ştiam ce simţeam. Iubirea şi teama mi se amestecau în sânge. Trebuia să mă încred în inima mea. Inimă pe care mă străduisem să o ignor. Alexander şi-a retras mâna dintr-a mea şi, cu o mişcare lină, m-a ridicat în braţe şi m-a purtat în dormitor. încercam să-i spun ceva, să-mi exprim sentimentele. - A m nevoie... am nevoie ca noi doi... - Ştiu de ce ai nevoie, Clara. M -a sărutat uşor pe frunte înainte să mă întindă pe pat. Mia dat jos ce mai rămăsese din cămaşa distrusă, apoi m i-a scos sutienul. Eram goală în faţa lui - goală şi vulnerabilă. A simţit asta. S-a ridicat, şi-a desfăcut nasturii cămăşii cu mişcări încete. Eram amândoi expuşi acum. Alexander s-a aplecat cu grijă deasupra mea, iar eu mi-am trecut uşor degetele peste cicatricile care-i brăzdau pieptul frumos. Era construit asemenea unui zeu, sculptat până la o perfecţiune inumană. Doar cicatricile stăteau dovadă că era şi el om. Era muritor. Alexander purta cu el răni adânci în urm a accidentului în care îşi pierduse viaţa sora lui, dar mie aceste urme îmi aminteau că şi el fusese la un pas de moarte în noaptea aceea. Lacrimi au început să-mi curgă pe obraji. Am clipit des, surprinsă. - Este în regulă, păpuşă, a murmurat Alexander. Şi-a coborât buzele în adâncitura dintre sânii mei şi a înaintat până la sfârcul meu stâng. L-a cuprins cu blândeţe în gură şi a supt uşor. Plăcerea s-a amestecat cu emoţiile, şi am început din nou să plâng. Alexander m-a prins imediat cu braţele şi m-a strâns la pieptul lui. Mi-am lipit palma de cicatrici, dorindu-m i să i le fi putut şterge. - Era cât pe ce să te pierd. - Nu m -ai pierdut niciodată, mi-a şoptit el strângându-mă protector în braţe. - Nu, am spus eu printre suspine. Atunci. în noaptea aceea. Nu ne-am fi cunoscut niciodată... - Şşţttt, a spus el. Să nu vorbim despre greşelile noastre. Erau însă prea multe şi uneori păreau să se suprapună, ridicând o barieră între noi. Ştiam cum era să-l pierd. Gândul că nu l-aş fi avut niciodată în viaţa mea era de nesuportat. - Demonstrează-mi, i-am cerut şoptit. Alexander nu-m i putea spune că mă iubea, nu după noaptea în care căpătase acele cicatrice. îşi demonstra fizic sentimentele pentru mine, printr-un apetit obsesiv şi neobosit faţă de trupul meu. Era o foame pe care o resimţeam şi eu. Gura lui a pus stăpânire pe gura mea, mâna i-a alunecat dea lungul coapselor, forţându-mă să desfac picioarele. Şi-a adâncit sărutul în timp ce degetul lui îmi desfăcea faldurile sexului. Şi-a trecut limba peste dinţii mei, vreme în care degetul lui mare a poposit pe clitorisul meu, masându-1 încet, în cercuri. M i-a înghiţit gemetele, nedorind să rupă sărutul. M i-am desfăcut şi mai mult picioarele, disperată să simt că mă umplea. C ând s-a retras, într-un final, amândoi respiram greu. Ochii lui aveau o strălucire sălbatică, dar nu şi-a pierdut controlul. D e obicei, el era cel care mă pondera în timpul sexului, cel care îmi domina fiecare moment al plăcerii. Alexander era cel care decidea când să termin şi când să ajung în pragul orgasmului. Acum , el era cel care se controla. Mâinile m i s-au încleştat pe cearşaful alb, agăţându-mă frenetic de marginea extazului, nedorind să trec dincolo fară el. Alexander s-a potrivit la intrarea în mine, frecându-şi penisul în sus şi în jos şi aţâţându-mă şi mai mult în timp ce eu mă zvârcoleam în aşteptare. - Clara, eu... a început el, iar ochii îi deveniseră trişti. M i-am ţinut răsuflarea, de parcă mă temeam să nu -1 sperii dacă respiram. - Eu... A clătinat din cap. Eşti doar tu. Vei fi doar tu, mereu. Eşti a mea, dar să nu uiţi niciodată că şi eu sunt al tău, atât cât mă pot eu dărui ţie. Cuvintele lui m-au condus spre orgasm. A m strigat când s-a împins în mine, şi un al doilea orgasm mi-a străbătut trupul. Penisul lui aluneca înăuntru şi în afara sexului meu, prelungindu-m i plăcerea, până ce am început să tremur, dar el nu s-a oprit. M -a prins de şolduri şi m -a tras spre el. Era prea mult, dar nu i-am cerut să se oprească. îl voiam acolo pentru totdeauna. Să mă umple. Să mă completeze. într-un final, nu am putut să-mi stăvilesc geamătul. - Şşşttt, păpuşă, m-a liniştit el trecându-şi degetul mare peste buzele mele. Nu mă voi sătura niciodată de tine. De aceea nu mă puteam ţine departe de el. Să-l părăsesc era inutil. împărtăşeam ceva instinctiv, primar, care ne consuma şi după care tânjeam, aşa cum tânjeam după oxigen. N-aş fi putut supravieţui fară asta - fară el. Un lucru era cert de când mă vedeam cu un zeu m odern al sexului: că mă trezeam flămândă. Iar dimineaţa aceasta nu făcea excepţie. M -am strecurat uşor din pat, sperând să nu -1 trezesc pe Alexander. A m deschis dulapul şi am găsit un halat roşu, din mătase, care fusese probabil cumpărat pentru mine împreună cu alte câteva lucruri. Părea să fi fost absolut sigur că aveam să rămân. Fie mă credea uşor de convins, fie avusese mai multă încredere în capacitatea noastră de a ne rezolva problemele. M uşchii mă dureau, părţile intime m ă usturau, stomacul îmi chiorăia. Să-mi fie învăţătură de minte să mai fac sex pe stomacul gol. Bineînţeles că nu venisem aici, cu o seară înainte, cu intenţia de a mă culca cu el. Din fericire, am găsit în bucătărie fructe organice proaspete, ouă şi pâine. A m scos o sticlă cu lapte din frigider, am împins uşa la loc cu fundul şi era cât pe ce s-o scap când l-am surprins pe Alexander privindu-m ă din prag, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni de pijama din mătase neagră. Pantalonii îi stăteau jos pe şolduri, accentuându-i bustul sculptat pe care-1 iubeam. Iubeam, de asemenea, felul degajat în care îm i arăta acum trupul lui. Şi-a trecut mâna prin părul negru răvăşit şi a clătinat din cap, de parcă încerca să scape de un vis neplăcut. Avea parte de o m ulţime de vise dintr-acestea, din nefericire. - Eşti bine? l-am întrebat, abandonând căutarea unei tigăi. A i avut vreun coşmar? Lui Alexander nu-i plăcea să vorbească despre visele care îl terorizau sau despre amintirile din subconştient care ieşeau noaptea la suprafaţă, dar eu ştiam că faptul că le ignora nu-i putea fi de ajutor. - Plecaseşi, a spus răguşit. Oh! Fără să vreau, îl făcusem să retrăiască o altă amintire neplăcută. O amintire dureroasă pentru amândoi: dimineaţa în care plecasem de lângă el. - îm i pare rău, X! îm i era foame. S-a apropiat de mine cu aerul unui animal de pradă. îmi puteam lua adio de la m icul dejun - se părea că aveam să continuăm turul sexual al revederii noastre. - Sunt din nou X... sau vine de la „fost“ ? - Doar X, am spus eu ridicându-mă pe vârfuri să-i dau un sărut. - A fost cam... cuminte. Alexander a ridicat întrebător dintr-o sprânceană. - N-am vrut să-ţi inspir gânduri murdare. M i-e foame. I-am demonstrat-o îndesându-mi în gură câteva boabe de strugure. - Atunci, n-ar trebui să umbli de colo-colo îmbrăcată în aşa ceva. A făcut un semn spre materialul delicat al halatului. - Dacă nu voiai să-l port, nu ar fi trebuit să m i -1 cumperi. Alexander a scos dopul sticlei de lapte şi a luat o înghiţitură, apoi m i-a întins-o mie. - Nu l-am cumpărat eu. Norris ţi-a umplut dulapul cu haine. M -am înecat cu laptele. Alexander a râs şi mi-a şters cei câţiva stropi care îmi curseseră pe bărbie. - Acum , chiar că-mi dai idei. - Norris a mers la cumpărături pentru mine? am întrebat neîncrezătoare. - Eu l-am rugat. Iar Edward l-a ajutat. A ridicat din umeri, de parcă nu ar fi fost mare lucru. - Bineînţeles. Faci şi tu ceva de unul singur, vreodată? Mi-a luat sticla de lapte din mână şi a pus-o pe bufet. S-a întors şi m-a cuprins în braţe, lipindu-m i fundul de blatul din granit. - Sunt multe lucruri pe care le fac singur. Şi multe pe care le fac pentru tine. Ştii asta, păpuşă. - A m înţeles, maiestate. L-am ameninţat în joacă cu degetul. întâi, hrăneşte-mă şi apoi poţi să-ţi faci de cap cu mine ziua întreagă. - A zi e sâmbătă. M ă gândeam să mergem pe Portobello Road. A deschis dulapul din spatele meu şi a scos din el o tigaie. Uite, îţi pregătesc şi micul dejun. L-am privit atentă. - îm i dai întâlnire? - Nu asta fac iubiţii? m-a întrebat pe când scotea un ou din cofraj. - Nu eşti tocmai un iubit tipic, i-am spus. Chiar ai de gând să-mi pregăteşti m icul dejun? Dacă Alexander ar fi fost un tip obişnuit, poate că nu ar fi fost atât de şocant să-l văd aprinzând aragazul. - Aşa îm i câştig şansa de a-mi face de cap cu tine, mi-a amintit el, ridicând sugestiv dintr-o sprânceană. - Credeam că ieşim, că avem întâlnire. - Mic dejun. Blatul din bucătărie. Duş. întâlnire. - M i se pare un program foarte bun. Nu m-am obosit să-mi ascund amuzamentul din voce. De ce nu pot face duş acum? - Nu ţi-aş recomanda. A mai spart un ou în tigaie. A zi ai nevoie de întreaga forţă, şi să nu-ţi imaginezi că n-am observat că ai mai slăbit. Trei ouă pentru tine. Vorbea lejer, dar i se citea o anume tensiune în glas. Iar în dimineaţa aceasta eu voiam să-l ştiu fericit. - A m alergat mai mult. - Ştiu, a spus el încet. A m decis să abandonez subiectul. Nu era tocmai o noutate faptul că pusese o echipă de agenţi de pază pe urmele mele. Chiar dacă nu îmi plăcea asta - şi chiar nu-mi plăcea - voiam ca această zi să fie doar despre noi, fără drame. L-am ciupit de fund când am trecut pe lângă el. - Dacă vei continua, să ştii că schimb tot programul zilei, m-a prevenit el. M -am urcat pe scaunul înalt de la insulă şi m-am prefăcut rănită. - Dar s-ar putea să mor de foame! - Atunci, vei căpăta de mâncare, a spus el. Te vei potrivi de minune în familia regală. Ai o latură dramatică. M-am străduit să nu las să se vadă că inima mi-a bătut cu putere când i-am auzit cuvintele. Nu însemnau nimic. Nici măcar nu eram foarte sigură ce-mi doream să însemne. Nu i-am răspuns, şi imediat ne-am găsit propriul ritm: am râs, ne-am tachinat, el gătea, eu îi dădeam sfaturi. în timp ce luam m icul dejun, îmi simţeam pieptul plin. Totul părea atât de normal. De fericit. Tot ce eu şi Alexander împărtăşiserăm niciodată. Era prea frumos să fie adevărat. Dar poate că avusesem parte de suficiente minciuni. nu Capitolul 8 A m atins cu grijă cotorul ediţiei uzate, dar încă frumoase, a romanului Mândrie şi prejudecată în timp ce parcurgeam cu gândul fiecare încăpere din casă. Aveam, oare, rafturi cu cărţi? A m privit din nou masa cu cărţi rare şi mi-am dat seama că noi puteam cumpăra oricând rafturi. Şi am îngheţat. Noi. Nu acceptasem explicit că aveam să mă mut cu Alexander, şi uite că deja mă gândeam la ce puteam face în casă. Anticarul, mirosind că era pe cale să facă o vânzare, mi s-a alăturat imediat. - E o ediţie foarte frumoasă. De sfârşit de secol XIX. Un chilipir, la numai 200 de lire, doamna mea. A m roşit şi am lăsat cartea înapoi pe masă. - O admiram doar. Bărbatul a încuviinţat viguros din cap şi a început să-mi aleagă alte cărţi care m-ar fi putut interesa. Probabil nu aveam să scap de acolo fără să cumpăr ceva. în timp ce îmi punea în mâini alte şi alte cărţi, nu puteam alunga amestecul straniu de emoţii care îmi chinuia stomacul. I-am căutat instinctiv privirea lui Alexander şi i-am murmurat absentă un „mulţumesc“ librarului. Alexander era pe jumătate întors cu spatele la mine şi studia o carte. Era îmbrăcat cu o pereche de blugi şi un tricou strâmt care îi punea în valoare trupul sculptat. Multora le-ar fi fost dificil să-l recunoască imediat, dar era greu de ignorat. După duşul pe care îl făcuserăm împreună, părul îi era răvăşit, sălbatic. Nu se obosise să se bărbierească, iar obrajii îi erau umbriţi de barba de o zi. Doar gândul că aveam să îi simt mai târziu faţa pe coapse mi-a trimis un fior prin trup, din cap până în picioare. Poziţia corpului său mi-a amintit imediat de felul lui posesiv de a fi. O singură sclipire a ochilor lui, şi reveneam în aria lui vizuală. Un singur pas mai încolo, şi apărea lângă mine. Trebuia să recunosc faptul că se străduia să-mi lase spaţiu, deşi din limbajul trupului înţelegeam că era într-o stare permanentă de vigilenţă. Petrecuserăm prea puţin timp împreună în public. Alexander îşi petrecea prea puţin timp în public. Punct. Chiar şi cluburile pe care le frecventa îi puneau la dispoziţie câte o cameră privată. A ridicat privirea, şi un zâmbet larg i-a luminat faţa când m-a surprins uitându-mă la el. Inima mea a bătut mai repede, trimiţându-mi sângele cu putere în urechi, iar lumea din jurul nostru s-a năruit. Nu mai existam decât noi doi. Alexander mă fascina. în clipa aceea, am ştiut că o separare nu mai era posibilă. N u şi pentru mine. încercasem să mă îndepărtez de el şi eşuasem. Murisem câte puţin în fiecare noapte pe care o petrecusem fară el, pentru ca a doua zi să renasc şi să simt aceeaşi durere. Alexander s-a apropiat de mine şi m -a prins de talie. Şi-a pus bărbia pe umărul meu şi a studiat cartea pe care o ţineam în mână. - A r trebui s-o cumperi pentru casa noastră. Din păcate, biblioteca este destul de goală. - Avem bibliotecă? am întrebat eu, surprinsă, dar şi copleşită să-l aud rostind „casa noastră“. - Să-mi aminteşti să-ţi fac turul casei diseară. Tonul insinuant nu lăsa loc de îndoieli. - Am senzaţia că-mi va plăcea acest tur. - Da, păpuşă. M -a sărutat uşurel după ureche, trimiţândumi un fior de nerăbdare în tot trupul. Alexander vorbise serios despre umplerea bibliotecii. A m părăsit prăvălia cu cărţi rare douăzeci de m inute mai târziu, după ce am com andat cele m ai vechi şi mai rare volume. - Eşti într-o dispoziţie generoasă, am remarcat eu în timp ce ne plim bam pe strada aglomerată, oprindu-ne când şi când să admirăm câte un obiect mai deosebit. - Sunt. M -a strâns şi mai tare de mână, ghidându-m ă printre pâlcurile de cum părători. Câţiva oam eni s-au oprit să se uite la noi, dar fie nu erau siguri, fie doreau să ne respecte intimitatea - cert e că nici unul nu ne-a făcut vreo fotografie. Trăiam un sentiment eliberator. Graţie m inciunii rostite de Alexander cu o seară în urmă, lumea era convinsă că locuiam împreună. începeam chiar şi eu să cred asta. A cu m 24 de ore, nu l-aş fi crezut capabil să îşi ia vreun angajament. Dar acum eram pe deplin convinsă că amândoi ne doream această relaţie. O voce m ică din adâncul m inţii mele încă mă prevenea să mă protejez. Ideea era că -1 aveam acum pe Alexander să mă protejeze şi, mai mult ca oricând, voiam să mă dăruiesc cu totul lui, trup şi suflet. Ne-am oprit într-un m agazin m ic cu antichităţi şi obiecte deosebite de iluminat. I-am arătat o copie frum oasă a unei lămpi Tiffany. - Ţi-ar plăcea pentru casa noastră? M i-a răspuns zâmbind: - O rice vrei tu, păpuşă. - Nu, am zis şi am clătinat din cap. Este casa amândurora. - N u-ţi pot descrie în cuvinte cum mă simt când te aud spunând asta, a recunoscut el. A luat lam pa şi s-a îndreptat spre casă. - C a un învingător, presupun, i-am răspuns sec. A râs şi i-a întins lampa vânzătoarei. - 15 ooo de lire, i-a spus aceasta. A m rămas cu gura căscată. După ce m i-am revenit din şoc, am întrebat cu voce stinsă: - Nu este o copie? - Nu, este un Tiffany autentic. A răsturnat lampa şi mi-a arătat marcajul. Este datată 1896. O piesă rară. Măcar atât ştiam şi eu. Alexander i-a întins un card negru. Nu părea deloc impresionat de sumă. - Haide să căutăm altceva, i-am sugerat în şoaptă. - Prostii! Ţi-a plăcut lampa asta. îm i plăcea, dar m i se părea o extravaganţă să plăteşti 15 000 de lire pe un obiect pe care să-ţi fie teamă să-l atingi. Am privit-o pe vânzătoare în timp ce împacheta lampa şi m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi scăpat-o din greşeală. Cunoscând atitudinea relaxată a lui Alexander, probabil singura persoană care ar fi înnebunit pe loc aş fi fost eu. Vânzătoarea m i-a dat pachetul ambalat cu grijă, iar eu i l-am pasat imediat lui. Proveneam dintr-o familie bogată, dar nu fusesem niciodată o cheltuitoare. Mama era cea care îm i umplea, de obicei, dulapul cu haine şi decorase numeroasele case în care locuisem de-a lungul anilor. Cât fusesem la facultate avusesem mereu în cont suficienţi bani pentru mâncare, cărţi sau alte cheltuieli. Acum , aveam acces la partea mea din banii familiei, dar nu făceam mai mult decât să scriu câte un cec pentru chirie sau să-mi cumpăr haine. Aveam şi eu ceva mobilă şi alte lucruri, dar nu avusesem niciodată o reşedinţă de adult. Apartamentul pe care îl împărţeam cu Belle era plin de mici obiecte pe care le strânseserăm amândouă până în acest punct al vieţii noastre. Avusesem de gând să decorez apartamentul, dar viaţa - sau mai degrabă Alexander - mă distrăsese, şi nu mai apucasem s-o fac. Şi, chiar dacă aş fi facut-o, mă îndoiam sincer că aş fi cheltuit 15 000 de lire pe o lampă. - Eşti foarte tăcută, a remarcat Alexander când am ieşit din magazin. Ţinea pachetul sub un braţ, iar cu celălalt mă ţinea posesiv pe după umeri. - îţi mulţumesc. A m făcut un semn spre lampă. Este frumoasă, dar mi se pare o extravaganţă. - îm i curge sânge regal prin vene, deci am gusturi scumpe. A făcut o pauză şi s-a întors cu faţa spre mine. Uite, de exemplu, cel mai de preţ bun de-al meu. - Asta înseamnă că mă duci să mănânc falafel? M i-am muşcat buza, prefacându-mă nevinovată. - Orice vrei tu, păpuşă. Mi-a ridicat bărbia şi mi-a studiat o clipă chipul înainte să mă sărute. Fuseseră momente când aş fi obiectat să fiu numită astfel, dar acum înţelegeam ce voise să spună. Şi ştiam că şi el îmi aparţinea, aşa cum eu îi aparţineam lui. Buzele lui au poposit pe ale mele, ferme şi fierbinţi, dar sărutul nu a trecut de limitele unei manifestări publice de afecţiune. M -a ghidat apoi înainte, dar eu nu-mi puteam lua ochii de la el. Abia dacă remarcam forfota din jurul nostru. N u-m i păsa de nimic. Când eram împreună, doar el conta. M-am lovit cu şoldul de o masă şi am fost obligată să-mi abat privirea. M -am întors ca să-i cer scuze vânzătorului pentru stângăcie, şi lumea s-a oprit în loc. A m rămas ţintuită locului văzându-1 pe bărbatul din spatele nostru. Era Daniel. Capitolul 9 Eram amorţită, în stare de şoc. Nici nu mi-am dat seama cum am ajuns înapoi acasă, dar, în lumina după-amiezii, casa arăta ca un rai. Cu o zi în urmă mi-ar fi fost teamă să mă apropii de uşă şi să bat la ea. M i-ar fi fost frică. A zi voiam doar să alerg înăuntru şi să mă ascund. Alexander nu şi-a pierdut cumpătul când eu m-am împiedicat şi am intrat brusc în panică, în mijlocul străzii. Nu mi-a pus nici o întrebare. A acţionat din instinct, m-a adus aici unde mă putea proteja. Ma condus răbdător prin forfota de turişti şi cumpărători şi, în secunda în care am trecut de poartă, m-a luat în braţe şi m-a dus în casă. M -a aşezat în bucătărie, a luat un pahar şi l-a umplut cu apă. Şi m-a aşteptat să iau câteva înghiţituri. - Eşti bine? m-a întrebat într-un final. - L-am văzut... Alarma telefonului m-a luat prin surprindere. Era ora 12.00. Ora mesei. Alexander şi-a dat imediat seama. - Trebuie să mănânci. - Sunt bine. Mâncarea era ultimul lucru de care aveam chef. Nu acum, când stomacul mi se strânsese de nervi. - Nu negociem, mi-a spus el. A i vrut falafel. Durează doar câteva minute să merg să cumpăr. - Sigur e coadă, X, i-am spus. Era sâmbătă, la ora prânzului. N-avea cum să se întoarcă mai devreme de o oră, iar gândul de a sta despărţită de el atâta vrem e m ă speria. La fel ca gândul de a rămâne singură acum . Alexander a clătinat din cap. - Pot fi foarte convingător. M ă întorc în zece minute. Sau mănânci iar ouă. - A ş prefera falafel. Prima noastră zi împreună trebuia să fie doar despre noi. Trebuia să fie o zi normală, fară um bre din trecut. Să-i spun că -1 văzusem pe stradă pe fostul m eu iubit era, în cel mai bun caz, o prostie. Sau o dovadă de paranoia. - Eşti sigură? M -a cercetat cu privirea, încercând să înţeleagă ce se întâmplase. Asta se întâmplă doar pentru că iam dat lui Norris o zi liberă. Trebuie să aleg între a avea grijă de tine şi a te hrăni. - Hrăneşte-mă, i-am poruncit eu, îm pingându -1 spre uşă. D in fericire, îm i puteam ocupa tim pul explorându-m i noua casă. în lunile care trecuseră, mă perfecţionasem în a lăsa în urm ă trecutul. Puteam să aplic aceeaşi metodă şi cu D aniel asta dacă fusese într-adevăr el. Faptul că acceptasem să locuiesc aici cu Alexander îm i distrăgea atenţia de la orice altceva. Cam era de zi era spartană şi confortabilă în acelaşi timp. De îndată ce aveam să cum păr ceva m obilă şi covoare aveam să putem sta în tihnă în faţa şemineului. Şi aveam să m ai putem face şi altceva în faţa şemineului. A m descoperit la etaj alte două dorm itoare în afara celui matrimonial. Cândva, aveam să invităm prieteni să stea la noi, dar acum voiam să păstrez cuibul dragostei noastre doar pentru noi doi. A lexander cumpărase casa pentru ca noi să putem scăpa de lum ea înconjurătoare. Poate că în acest m ediu sigur avea să se deschidă în faţa mea în m oduri care încă i se păreau dificile. Mă voia aici, cu el. Declarase public că locuim împreună. Casa aceasta nu era doar o ascunzătoare. Era felul lui de a-şi asuma angajamentul pe care îi fusese atât de greu să-l rostească. Un scârţâit venit de pe hol m-a făcut să duc mâna la piept, speriată. Era o casă veche. Era normal să scoată sunete stranii. Iar eu eram uşor instabilă după ce -1 văzusem pe Daniel în piaţă. Sau cel puţin aşa mi se păruse. Fusesem naivă să cred că populaţia numeroasă a Londrei avea să mă protejeze pentru totdeauna de el. în plus, relaţia noastră se sfârşise de mult. Ce dacă fusese azi în Notting Hill? Poziţia lui geografică nu ar fi trebuit să mă afecteze câtuşi de puţin. Dar o facea. C a să fiu sinceră, sperasem să nu -1 mai văd niciodată. Despărţirea de Daniel fusese dificilă, iar de atunci el nu încercase să ia legătura cu mine. D acă m-ar fi văzut azi, probabil şi el ar fi încercat să mă evite. Nu puteam decât să sper că nu mergea des pe acolo. Notting Hill era sanctuarul meu. Cincisprezece minute mai târziu, când Alexander a intrat pe uşă, eu nu reuşisem încă să mă liniştesc. - A i întârziat, am răbufnit. Alexander a lăsat mâncarea pe bufetul din bucătărie şi s-a apropiat de mine. - Păzeşte-te, păpuşă! Nu aveam însă chef de glume. C i aveam chef de sex. Trebuia să mai simt şi altceva decât anxietate. Existau prea multe motive pentru care relaţia dintre noi putea să eşueze - prea mulţi oameni şi prea multe variabile puteau distruge totul. în dimineaţa aceasta, fusesem fericită. Voiam să mă simt din nou la fel. Să uit totul în timp ce el mi-o trăgea în neştire. Drept urmare, în loc să-i ascult avertismentul, m-am lipit de el. Limbile ni s-au înlănţuit în timp ce ne străduiam să scăpăm de hainele de pe noi. M i-am dus mâna la şliţul blugilor lui. Dacă Alexander fusese luat prin surprindere de dorinţa mea bruscă, penisul lui nu fusese. Mi-a ridicat rochia uşoară de vară şi m-a săltat pe marginea blatului. C u o mişcare bruscă mi-a rupt bikinii şi s-a împins între picioarele mele. Apoi, m-a eliberat complet de rochie. Săruturile lui erau tot mai apăsate în timp ce îmi scotea sutienul; limba lui plonja în gura mea. S-a desprins din sărut şi mi-a rostit cu greutate la ureche: - A i încredere în mine? Aveam oare? în clipa în care a rostit întrebarea, am ştiut răspunsul. Aveam încredere în el, cu trupul şi cu inima. Nu aveam de ales, trebuia să am încredere în el. întreaga noastră relaţie era un act de încredere. Văzusem însă şi la el o schimbare. Dorinţa lui de control se transformase într-o dorinţă de a mă proteja. Eram a lui, aşa cum şi el era al meu. A m încuviinţat. - Spune-mi cuvântul şi mă opresc, mi-a amintit el. S-a îndepărtat puţin de mine, iar eu abia m-am abţinut să nu întind mâna şi să-l trag înapoi. S-a aplecat şi a ridicat ce mai rămăsese din lenjeria mea intimă. Nu voi face nimic din ce nam făcut până acum împreună. Sexual vorbind. Te întreb dacă eşti dispusă să mă laşi să preiau controlul. Alexander îmi mai dăduse de înţeles şi înainte că dorea să mă domine şi nu doar o dată estompase graniţele peste care crezusem că nu aveam să pot trece. De data aceasta, simţeam că avea să fie diferit. Dispăruse complet rezistenţa pe care mă aşteptasem să o resimt atunci când avea să îmi ceară să mă supun lui. Sexualitatea brută a lui Alexander mă dominase încă din momentul în care îl cunoscusem, depăşind raţiunea. Numai că el avusese mereu grijă ca eu să simt că deţin controlul. Acum , îmi cerea să-i cedez lui acest control. Lucru care nu-mi era deloc uşor, dat fiind trecutul meu. - A m încredere în tine. Cumva, aceste cuvinte aveau o mai mare însemnătate decât oricare altele pe care i le spusesem. Iar el ştia asta. Alexander m-a sărutat fugar, accelerându-mi pulsul. - Pune-ţi mâinile la spate! L-am ascultat fară să protestez. Şi-a trecut mâinile în jurul meu şi m i-a legat încheieturile cu dantela, suficient de strâns încât să nu mă pot elibera, dar nu într-atât de strâns încât să mă doară. Un fior m-a străbătut din stomac până în gât. Miam muşcat buza, încercând să scap de efectul ameţitor pe care îl avea asupra mea. Pentru prima oară, nu-mi doream asta, ci aveam nevoie. Aveam nevoie ca el să preia conducerea şi să mă facă să uit de teama şi furia simţite mai devreme. S-a dat un pas înapoi, m-a privit - cu picioarele desfăcute larg pe blatul din bucătărie şi cu mâinile legate la spate - şi a zâmbit. întunericul care strălucea de obicei în adâncul ochilor lui frum oşi se însufleţise acum. - Mă ai aşa cum ţi-ai dorit, am murmurat eu, surprinsă de inflexiunile erotice ale propriei voci. Nu o recunoşteam pe vulpiţa din mine, dar aşteptam cu nerăbdare ca ea să iasă la joacă, să se abandoneze total. Alexander s-a ţinut în continuare departe şi a clătinat din cap. - Nu încă, păpuşă. A deschis un sertar şi a scos un prosop alb de bucătărie. L-a desfăcut, l-a pus pe blat şi l-a împăturit pe lung. L-a ridicat spre chipul meu, dar a ezitat puţin. Nu mi-a cerut din nou permisiunea, ci doar m-a aşteptat să spun nu. Eu însă am tăcut. M -a legat la ochi şi mi-a şoptit: - Vocea ţi-a rămas. După care, nu l-am mai putut vedea. îi simţeam prezenţa şi ştiam că era acolo, studiindu-şi premiul. Nu vedeam nimic, dar îi auzeam respiraţia. A erul părea mai rece pe pielea mea goală. M ă simţeam vie. - Frumos, a spus pe un ton apreciativ. Dar, mai întâi, vei mânca. A m încercat să protestez, dar nu avea rost. Nu mă puteam opune laturii lui protectoare. A m auzit o pungă desfacându-se şi zgom otul metalic al foliei care era aruncată. O aromă exotică mi-a invadat nările, iar eu am inspirat adânc, încercând să ghicesc ce cumpărase de mâncare. Eram destul de aventuroasă în privinţa mâncării, dar ştiusem întotdeauna ce băgăm în gură. - Deschide gura! A m făcut cum m i-a spus, şi condimentele m i-au invadat limba. A m mestecat încet. Arom ele erau marocane. Deşi mai încercasem genul acesta de mâncare, nu o savurasem la fel de mult ca acum, când nu vedeam nim ic - şi nici nu mă puteam hrăni singură. Când am terminat, m i-a dat încă o îmbucătură, apoi încă una. Ceva din gesturile lui, hrănitoare, dar foarte dominatoare, făcea ca experienţa să fie aproape un orgasm. Fiecare înghiţitură îm i fura un geamăt de plăcere când aromele şi texturile neaşteptate îm i atingeau cerul gurii. - Eşti pregătită pentru urm ătorul fel? m-a întrebat într-un final, şi ceva în tonul lui mi-a dat un sentiment de nerăbdare. A m încuviinţat din cap, lingându-m i buzele. M -a prins de braţe şi m -a ridicat în picioare. - îngenunchează! M -a ghidat spre podeaua rece. A m aşteptat, neştiind ce ar fi putut urma. Apoi, i-am simţit pe buze vârful cald al penisului. A m depărtat buzele, dornică, şi l-am cuprins cu gura. M i-am încolăcit lim ba în jurul penisului şi am început să sug, dar el m-a dom olit punându-mi mâna pe cap. - Relaxează-te! m i-a spus. Ia-mă cu totul. M-am retras să pot respira adânc, apoi mi-am închis iar gura în jurul lui. De data aceasta, eram pregătită, iar el a alunecat înăuntrul gurii mele, vârful penisului lovindu-mi uşor gâtul. - Voi face sex cu gura ta, Clara. Eşti pregătită pentru asta? A m gemut, semn că eram, iar el a început să se împingă în mine cu mişcări încete, sigure. - Buzele tale arată minunat în jurul penisului meu, a spus el, iar eu am simţit că-mi urca sângele în obraji. A i roşit, păpuşă, sau eşti doar excitată? Aproape că-mi puteam imagina foamea din ochii lui în timp ce-m i vorbea, iar asta m-a făcut să vreau să-l determin să înteţească ritmul. însă nu puteam face însă nimic. Eram la cheremul lui şi nu mai fusesem niciodată atât de sălbatic de excitată. Nu puteam face altceva decât să-i arăt acest lucru cuprinzându -1 cu buzele şi sugând tot mai tare. A gemut şi şi-a adâncit împungerea până ce am simţit primul jet izbindu-mi gâtul. S-a retras, şi mă aşteptam să-mi dea jos legătura de pe ochi, dar, în loc de asta, m-a ajutat să mă ridic. M -a întors cu spatele la el şi m i-a apăsat umerii. M -am aplecat instinctiv până ce sânii mi-au atins blatul din granit. M -am înfiorat când i-am simţit răceala pe pielea delicată a sfârcurilor. „încă nu a terminat cu mine.“ A fost singurul gând care mi-a trecut prin minte atunci când Alexander mi-a desfăcut larg picioarele. Vârful degetului său a trecut de-a lungul sexului meu care pulsa, iar eu am ţipat de frustrare. S-a oprit, şi am înţeles că aştepta să-i demonstrez că eram pregătită pentru el - pentru atingerea lui. Cum am tăcut, degetul lui mi-a desfăcut faldurile sexului şi mi-a mângâiat clitorisul. Atingerea era mult prea blândă ca să-mi ofere satisfacţia după care tânjeam cu disperare. Mugurul sensibil pulsa din ce în ce mai tare, aşteptând eliberarea. M-am zvârcolit, încurajându-i mâna să continue, dar, în loc de asta, am fost luată prin surprindere de o palmă fermă peste fund. Alexander mă mai pălmuise şi înainte, dar gestul de acum m-a luat prin surprindere. A m gâfâit, iar trupul mi-a devenit ca lipsit de vlagă. - Lasă-te în voia mea, mi-a cerut el din nou. Şi-a mulat corpul peste al meu şi şi-a coborât vocea: Vei termina, păpuşă. Nu încape îndoială. Singura întrebare este când. Ştii răspunsul? - Când spui tu, am ghicit eu cu glas stins. - Foarte bine. Şi-a trecut mâna rămasă liberă prin părul meu. Ţi-am mai spus şi în trecut că poţi să-mi ceri orice, dar nu azi. A zi vreau să te eliberezi doar cu ajutorul mâinii mele sau cu orice parte a corpului meu doresc. înţelegi? - Da, am gemut eu, fară să mă pot abţine să mă întreb cât mai aveam de îndurat. - Nu durează mult, nu te voi face să aştepţi, mi-a promis el pe un ton liniştitor. Şi-a pus degetul mare pe clitorisul meu în timp ce m -a pătruns cu celelalte degete. Intra şi ieşea, iar membrele m i s-au tensionat. A m încercat să mă împotrivesc, dar mi-au revenit în memorie cuvintele lui. „Lasă-te în voia mea.“ A m făcut aşa cum mi-a poruncit şi m-am abandonat lui, până ce am uitat de încheieturile legate şi de ochii acoperiţi. Până ce am uitat de problemele care ne aşteptau dincolo de pereţii acestei case. M-am lăsat purtată de plăcere şi am oftat adânc în clipa când valurile eliberării m-au izbit cu putere. Alexander m-a făcut să mă întorc cu faţa spre el. Când am ridicat în sfârşit ochii să-i întâlnesc pe ai lui, sălbăticia obişnuită din ei părea să se fi domolit. Mi-a ridicat bărbia şi m-a sărutat. - îţi mulţumesc, mi-a spus cu blândeţe. Pentru încredere. Am clipit des din cauza urmelor de lacrimi din ochi şi am clătinat din cap. Nu era el cel care trebuia să-mi mulţumească. Eu trebuia să-i mulţumesc lui, pentru că în final cunoscusem descătuşarea. Că mă eliberase. - A fost prea mult? Sigur nu eşti... în ochii lui se vedea îngrijorarea. Am ridicat un deget spre buzele lui şi l-am oprit în mijlocul frazei. îl preocupa felul în care mă simţeam. îi mai dădusem suficiente motive de îngrijorare în trecut. Dar acum trebuia să ştie că lucrurile erau complet diferite. Să ştie ce îmi doream cu adevărat şi să rostesc singurele cuvinte pe care îşi dorea să le audă: - Mai mult. Capitolul 10 Clara era din nou în patul meu. După luni în care încercasem fie să renunţ la ea, fie să o aduc înapoi, era aici. Nu a opus deloc rezistenţă atunci când am luat-o în braţe şi am dus-o în dormitor, în ciuda faptului că-i arătasem latura mea dominantă. A m posedat-o fară să o avertizez când am ajuns sus. Nu s-a plâns, deşi am ştiut sigur că i-am făcut rău, că am fost prea dur, prea excitat, după ce-i legasem mâinile la spate. Simţeam nevoia să-i dau explicaţii, să n-o sperii iar. Nu o puteam lăsa să plece din nou de lângă mine, dar nici nu aş fi putut suporta ideea că i-aş inspira teamă. M i-am lăsat degetul să alunece pe curbura coapsei ei şi m -am minunat de prezenţa ei - şi de sentimentul de împlinire pe care-1 resimţeam doar când îm i era aproape. Dar, în timp ce stăteam întinşi în pat, redescoperindu-ne cu mângâieri tandre şi săruturi furate, viitorul mă îngrijora. Aveam să o distrug dacă rămânea lângă mine. în acelaşi timp, oricât mă străduiam să neg sentimentele pe care le aveam pentru ea, nu o puteam lăsa să plece. Şi nu o puteam salva. Viaţa alături de mine însemna presiuni de tot felul şi mai multe priviri cercetătoare decât poate suporta un om. Văzusem cum toate astea îl otrăviseră pe tatăl meu, îl transformaseră într-un om pe care nu-1 mai puteam privi cu respect. Iar fratele meu era obligat să trăiască o minciună. Ce avea să fie nevoită Clara să suporte, doar pentru a fi cu mine? - încetează, mi-a şoptit ea. Suntem aici acum, da? Cum de ştia la ce mă gândeam? Cum de ştia mereu? Pentru că mă iubea. Am îndepărtat gândul, dar era prea târziu. Uşurarea pe care o resimţisem s-a evaporat, iar trupul m i s-a contorsionat de parcă m -ar fi strâns cineva de gât. A m ă iubi era periculos. Era singurul lucru pe care nu-1 puteam preveni. încercasem să o opresc. încercasem să-i fac rău. Iar ea era aici. Nu eram un bărbat slab, dar mă simţeam incapabil să-mi neg trăirile. M i-am trecut privirea peste buzele ei, şi penisul m i-a zvâcnit, deja pregătit să o umple din nou. Trebuia însă să-i arăt că ea însemna mai mult decât atât. Dar cum aş fi putut face asta, ştiind că aveam să o dau în bară, inevitabil? A m întins mâna şi am întors-o uşor pe burtă. Singura cale să opresc confuzia care mă măcina era să cedez instinctelor primare. A funcţionat imediat, la vederea fundului ei îmbietor. Nu-i puteam spune ce simţeam, pentru că nici eu nu ştiam prea bine. D ar îi puteam arăta. M i-am coborât buzele pe ceafa ei şi am sărutat-o uşor. Clara a oftat încet, şi gheara care-mi cuprinsese inima mai devreme a dispărut. De asta aveam nevoie - să-i aud gemetele dulci de plăcere, să mă pierd în micile zgomote pe care le scotea când o posedam. Plăcerea ma eliberat, m i-a dat scopul pe care crezusem că îl pierdusem pentru totdeauna. I-am dat deoparte părul de pe umăr şi miam trecut degetele printre şuviţe. Clara a gemut din nou uşor. A m rezistat dorinţei de a mă cufunda în ea la atât de puţin timp de la întâlnirea noastră brutală şi am început să-i împletesc părul. - îm i place părul tău. îm i place să-l văd cum îţi acoperă faţa în timp ce ţi-o trag. Şi cum îmi mângâie penisul în clipa de dinainte de a ajunge în gura ta. - X. Glasul era uşor prevenitor, ca şi cum i-ar fi fost teamă să văd că mărturisirea mea îi facea plăcere. S-a lipit şi mai mult de mine şi şi-a împins fesele spre vintrea mea, ca o invitaţie. Te rog, X! Pieptul mi s-a strâns din nou, de data aceasta de plăcere. Era mult prea devreme pentru trupul ei, dar nu-i puteam ignora rugămintea. - Şşşttt, păpuşă! Curând. Şi eu vreau să ţi-o trag, dar corpul tău are nevoie de timp. Data trecută am facut-o fără să mă asigur că erai pregătită. Nu m-am putut abţine. Nu era o scuză. Nu-mi puteam cere scuze pentru ceva de care aveam amândoi nevoie, dar de data aceasta nu avea sens să ne grăbim. A m continuat să-i împletesc părul. - Sunt bine. Cuvintele ei erau însă forţate. Avea nevoie de contact la fel de mult ca mine. Se întâmplase ceva mai devreme, la piaţă. Ceva o speriase. Nu aveam de gând să o forţez să-mi dea răspunsuri. Nu la atât de puţin timp după împăcarea noastră şi nu după ce fusese atât de mânioasă pe mine pentru că eram prea posesiv. Dar chiar dacă nu înţelegea nevoia mea de a fi vigilent, trebuia să înveţe să trăiască de acum cu ea. Mi-am notat în minte să-i spun lui Norris să investigheze. S-a arcuit graţios şi s-a întors să mă privească. Sfârcurile rozalii, obraznice i-au măturat uşor braţul când a îngenuncheat pe pat. Era întruparea păcatului originar tentaţia şi mântuirea mea. - Credeam că astăzi nu va trebui să mă rog de tine. - Nu e cazul să mai discutăm. Când sexul tău va fi moale şi umed - i-am strâns părul în palmă şi m-am aplecat să o sărut pe umăr - , doar atunci. Când vei fi pregătită. - Sunt întotdeauna pregătită pentru tine, mi-a şoptit. A trebuit să mă folosesc de întregul meu autocontrol ca să n-o posed pe loc. în loc de asta, i-am înfăşurat părul în jurul gâtului, ca un guler. Clara nu a obiectat nici de data aceasta, deşi şi-a încleştat pum nii în cearşaf. Anticipa, oare, ce voiam să-i fac? Părea imposibil să-mi ii făcut o invitaţie. îm i arătase foarte clar că nu o interesa supunerea decât în joacă. Nu că mie m i-ar fi trebuit mai mult, dar... îm i plăcuse. Relaţiile mele de dinainte se derulaseră aşa cum voisem eu. Femeile erau dornice să facă sex cu mine în orice fel doream, iar eu profitasem de asta. Dar dorinţa mea pentru Clara era mult mai adâncă. Voiam s-o cuceresc - pe ea şi pe temerile ei care o ţineau captivă în trecut. înţelegeam mult prea bine prin ce trecea. C u cât îmi încredinţa mai mult control, cu atât o puteam elibera mai mult, arătându-i că felul meu protector de a fi izvora dintr-o nevoie prim itivă pe care nu o puteam nega. - Vrei să mă legi? s-a oferit şoptit, plină de speranţă. A m gemut şi m i-am înfipt dinţii în umărul ei, făcând eforturi să mă stăpânesc. Ea şi-a lungit gâtul, oferindu-mi mai multă piele delicată. Tânjea după plăcerea amestecată cu durere. Imaginea trupului ei elegant legat cu o sfoară din mătase m i-a trecut prin faţa ochilor. O doream indiferent de felul în care o posedam, dar ideea că ar fi fost la cheremul meu - şi că i-aş fi putut oferi mai multă plăcere decât credea că poate suporta - mă chinuia. - Da, păpuşă, i-am murmurat la ureche, apoi i-am prins lobul între dinţi. Situaţia s-a schimbat însă şi am nevoie să fiu sigur că ne înţelegem. - Eu... eu vreau să mă dom ini, s-a bâlbâit ea. Cuvintele ei veneau ca o avalanşă de nervozitate şi aşteptare. I-am cuprins sânii cu mâna. M i-am lăsat degetele să alunece pe pielea delicată a sfârcurilor care au reacţionat pe loc. - Trupul tău îmi răspunde imediat. Tânjeşte după atingerile mele de parcă m-ar aştepta. M i-ar aştepta mâinile. Sau gura. A m sărutat-o din nou după ureche. D ar aş vrea ca anumite lucruri să fie lim pezi între noi. Mai întâi, trebuie să te întreb: Ţi-a plăcut când ţi-am legat încheieturile? A închis ochii şi a încuviinţat din cap. Penisul m i-a pulsat, dar am încercat să-l ignor, chiar dacă fundul ei apetisant s-a atins de el. - Vrei să te leg? Vrei să am control deplin? - Da, a răspuns ea. Mâna mea îi acoperea sânii, aşa că am simţit imediat că inim a îi bătea mai repede. - înţelegi ce-m i ceri? N u-m i plăcea să discut lucruri atât de serioase cu ea în acele momente, dar nu doream să depăşesc vreo limită. Nu după tot ce îndurase înainte să ne cunoaştem. I-am surprins ezitarea. Nu ştia cum să-m i răspundă. - A m încredere în tine, X. - Iar eu nu-ţi voi trăda această încredere, am asigurat-o pe un ton liniştitor. D ar vreau să fie clar un lucru: eu nu sunt cel care domină, iar tu nu eşti cea care se supune. Nu întru totul. - Dar tu vrei să mă legi... şi să mă plesneşti, a reuşit ea să spună, de parcă nu-şi putea articula confuzia. Era exact ce nu-i putusem explica înainte să-i citesc teama în ochi. Dar acum, că depăşisem limitele, voiam ca amândoi să înţelegem ce ne doream unul de la celălalt. Era o discuţie pe care plănuisem să o port cu ea după ce o lovisem cu cravaşa şi trecuse prea mult timp de atunci. - Clara, eu vreau să-ţi fac multe lucruri. Vreau să-mi simt palma vibrând când te pălmuiesc pe fund. Vreau să te leg şi să te las în voia limbii mele, a penisului sau a degetelor. Vreau sămi încredinţezi mie plăcerea ta. Apetitul meu sexual variază. D e cele m ai multe ori, simt doar nevoia să fiu înăuntrul tău, dar încă de când te-am cunoscut am simţit că eşti diferită, că eşti neînfricată. - Sunt departe de aşa ceva, a pufnit ea uşor. - Mi-ar plăcea, a terminat ea fraza. - Este adevărat? Mă străduiam să-mi temperez vocea. Totul depindea de răspunsul ei. - Nu mi-e teamă. A făcut o pauză să cântărească întrebarea, îmi place. Tânjesc după asta. - D e ce? - Pentru că, în momentele acelea, suntem liberi. Vorbea atât de încet, că aproape că am crezut că-mi imaginam spusele ei. Clara mă înţelegea. Revelaţia m-a lovit cu forţa unei furtuni, înţelegea dansul delicat dintre lumină şi întuneric, dans care mă consuma şi care îmi colora pasiunea pentru ea. în clipa aceea, nu am mai putut să-mi pun frâu dorinţei. - Trebuie să fiu în tine, am gemut. Am coborât mâna să-i desfac coapsele albe ca laptele. - Da, te rog. Penisul mi-a pulsat la auzul cuvintelor atât de familiare. Ca de obicei, ea ţinea ochii închişi, iar vocea îi era distantă, de parcă nici n-ar fi fost conştientă că vorbise. Dar dorinţa era mereu acolo. Era ca şi cum aş fi ştiut că era în regulă să depăşesc limitele de la începutul relaţiei noastre. Era ca şi cum ştiam că ea avea nevoia să mă simtă la fel de mult ca mine. Nu i-am dat drumul părului şi m-am aşezat în spatele ei. - Ţine-te de tăblie, i-am poruncit. S-a prins cu putere de cadrul din lemn. Mi-am dus mâna la abdomenul ei şi i-am condus fundul spre şoldurile mele, care o aşteptau. Penisul mi-a alunecat în ea, fară să întâmpine rezistenţă. Un strigăt înfundat de plăcere i-a scăpat printre buze când penisul meu a pătruns până la capăt. Clara se potrivea în jurul meu şi, deşi nu-şi rotea şoldurile, din ea radia o foame care mă atrăgea şi mă implora să continui. A m tras-o de coada care îi înconjura gâtul şi am strâns, provocându-i un geamăt. Respira acum superficial, întretăiat. - Ştii ce trebuie să spui dacă este prea mult, i-am amintit cu blândeţe. A încuviinţat din cap, dar a rostit doar: - Mai mult. M-am pierdut în dorinţa ei. Mă izbeam de ea până când nu am mai auzit decât zgomotul făcut de pielea lovind piele şi strigătele ei înăbuşite. M i-am strecurat mâna să-i masez clitorisul şi mi-am sporit ritmul. A m fost răsplătit imediat cu primul ei val de plăcere care s-a închis în jurul penisului meu. Se strângea în jurul meu şi mă conducea cu lăcomie spre extaz. I-am dat capul pe spate ca să-i văd faţa când avea să termine. - Spune-o, i-am şoptit în ureche. Şi-a întredeschis buzele, dar legătura din jurul gâtului o împiedica să vorbească. A rostit fară să o pot auzi: - Te iubesc. Plăcerea mea a erupt în ea. M ă eliberase cu cuvintele ei, cu trupul ei. îm i îngăduisem să-i simt dragostea, iar aceasta m-a copleşit în timp ce eu continuam să mă împing în ea spre o nouă eliberare. Nu voiam ca acest moment să se sfârşească, dar ea s-a prăbuşit pe pat, susţinută doar de încheieturile care se albiseră pe tăblia patului. I-am eliberat părul, am cuprins-o în braţe şi ne-am lăsat amândoi pe pat, fară să mă retrag dinăuntrul ei. Nu-i puteam da ce avea nevoie, în timp ce ea îmi dăruia totul. Nu-i puteam risca viaţa cu egoismul meu. - Nu mă voi sătura niciodată de tine. Promisiunea mea şoptită era departe de a fi ce merita ea, dar trebuia să-i fie de ajuns. A m rămas aşa câteva minute - sau o eternitate. Timpul stătuse în loc. Clara s-a desprins din îmbrăţişarea mea şi s-a întors cu faţa spre mine. O chii ni s-au întâlnit, şi mi s-a pus o gheară în piept. întotdeauna era la fel. Fericirea era urmată rapid de un dispreţ de sine, iar mie îm i era greu să le separ. Şi-a trecut degetele prin părul meu şi mi-a atras buzele spre ale ei. Pe lim ba mea, gustul ei era asemenea mierii. Când sărutul s-a sfârşit, s-a uitat la mine. Părea neobişnuit de sfioasă. - Ce-ai vrut să spui când ai zis că nu sunt cea care se supune? Fac... ceva greşit? A m strâns-o şi mai tare în braţe şi am lipit-o de pieptul meu. - Nu, păpuşă. Este mai complicat de atât. Existau lucruri din trecutul meu pe care Clara nu le ştia. Nu-m i imaginam că ar dori să treacă prin tortura de a afla totul despre femeile cu care fusesem. Şi totuşi, singura cale de a-i explica ce voisem să spun mai devreme era să-i dezvălui ceva care s-o rănească. Sau, în cel mai bun caz, s-o sperie. - Stilul acesta de viaţă dom inator-supus nu este ceva pe care să-l porneşti şi să-l opreşti dintr-un buton. A m făcut o pauză, pregătindu-mă pentru reacţia ei. - A i fost într-o asemenea relaţie? m-a întrebat ea în şoaptă. Aceasta era Clara mea, cea care îm i citea întotdeauna gândurile. -D a. S-a încordat, dar nu s-a tras departe de mine. Era o reacţie mai bună decât aş fi putut spera, aşa că am continuat: - A durat puţin şi s-a întâmplat la scurt timp după moartea lui Sarah. - A i iubit-o? - Nu. Negasem vehement, dar înţelesesem prea bine ce mă întrebase Clara. Fusesem capabil de iubire înainte să o cunosc pe ea? Nu am iubit niciodată o femeie la m odul romantic. Aşa cum ţi-am spus, mi-am iubit mama şi sora. Atât. Mă durea să spun asta, ştiam că o răneam. Clara a respirat cu greutate, de parcă încasase o lovitură, dar nu a spus nimic. - Fata a fost aleasă de un prieten de-al meu. - Un prieten de-al tău ţi-a ales o fată? Nu e ca şi cum ai merge la magazinul din colţ să-ţi alegi o supusă. Cuvintele ei aveau o inflexiune care m-a durut. - Era un prieten de-al tatălui meu care ducea acest stil de viaţă. Auzisem nişte zvonuri, aşa că l-am abordat. M i-a înţeles nevoia de discreţie şi mi-a găsit o fată care să-mi satisfacă nevoile. Trebuia să fiu detaşat şi deschis, ca să-i înlătur orice dubiu. - Ce i-ai făcut? m-a întrebat ea, dar eu am înţeles adevărata întrebare: „Ce-m i vei face mie?“ Să-i răspund era ca şi cum mergeam pe sârmă. - Ea m-a ajutat să descopăr anumite lucruri după care tânjeam, iar altele nu mi s-au potrivit. - C e i-ai făcut? Vocea i s-a frânt când a repetat întrebarea, mai insistent de această dată. - A m legat-o, am recunoscut eu. Uneori, m-am folosit de un baston, alteori de un bici. Tânjea după durere - o durere aproape de nesuportat. Pentru ea era mai excitantă decât plăcerea. A m simţit-o îndepărtându-se de mine, deşi nu se mişcase din loc. Clara, i-am rostit eu numele de parcă încercam să o prind înainte să-mi scape printre degete. Eram furios şi confuz. Trupul încă mi se vindeca după accident. Altfel, probabil aş fi ales autoflagelarea. Trebuie să înţelegi că a fost doar un aranjament. Nu a fost nici sclavă, nici victimă. A participat de bunăvoie. - Mai... mai...? Nu-şi găsea cuvintele. - S-a sfârşit. A fost o perioadă întunecată din viaţa mea. Acum , nu mai simt aceeaşi nevoie de a pedepsi, deşi ştiu câtă plăcere îţi poate aduce asta. Aduse la limita durerii, dominanţa şi supunerea te pot elibera. I-am îndepărtat o şuviţă care îi căzuse pe frunte. A m luat drept un semn bun faptul că nu s-a tras înapoi. Ce alte întrebări mai ai? Nu vreau să simţi că ar exista secrete între noi. A ezitat şi şi-a ferit privirea de a mea. - De ce te-ai oprit? - A aflat tata. M i-am strâns buzele, amintindu-mi. Aparent, mă puteam adresa lui dacă voiam să simt durere. îmi revenisem după accident, iar el nu putea tolera şi alt gen de publicitate negativă - aşa a numit-o. Drept urmare, m-a expediat în Afganistan. A m rămas amândoi tăcuţi. Clara se gândea, iar eu îi ofeream timp să proceseze totul. N u-i spusesem întregul adevăr. N u aveam nevoie să-i fie milă de mine - sau să se teamă de mine. într-un final, ea şi-a îngropat faţa în umărul meu. - Suntem amândoi cam distruşi, a spus ea. A m râs, fară vreo urmă de amuzament. Clara s-a tras puţin şi mi-a cercetat privirea. Căuta în ochii mei întunericul pe care -1 mai văzuse. Pentru prim a oară, am sperat să nu-1 vadă acolo. - Vreau doar să-ţi ofer plăcere, Clara. Dacă asta te sperie, sunt dispus să te posed în pat, sau lipită de un perete, sau într- un lift. Am fost răsplătit cu un zâmbet timid. - Sex obişnuit, plictisitor, deci? - Sexul cu tine nu poate fi plictisitor. Nu e vreo coincidenţă că sunt excitat încontinuu de când te-am cunoscut. - A i acelaşi efect asupra mea. Tot mai cred - a ezitat - că mi-ar plăcea să explorez. Era cuvântul perfect care să descrie dorinţa noastră reciprocă. Clara mă surprinsese încă o dată, dovedindu-şi tăria în timp ce se deschidea în faţa necunoscutului. - Vrei să încercăm? m-a întrebat încet. - Nu. A m clătinat din cap şi am rostogolit-o pe spate. Nu acum. Vreau doar să te venerez. Nu a obiectat când m-am potrivit între picioarele ei. Ne mişcăm la unison, ţinându-ne strâns unul de celălalt, amândoi hotărâţi să nu-1 lăsăm pe celălalt să se îndepărteze. Capitolul 11 A m făcut un efort considerabil să mă smulg din braţele lui Alexander - şi din pat - şi să mă duc la apartamentul meu pentru câteva ore. Simţeam nevoia să-mi limpezesc mintea după ultimele treizeci de ore. A doua zi trebuia să merg la birou şi aveam prezentări de pregătit. în plus, nu mai vorbisem cu Belle de vineri seară, de când mă sunase. îi eram datoare o explicaţie, înainte ca ea să sune la Scotland Yard şi să mă declare dispărută. M-am oprit în faţa uşii şi am inspirat adânc înainte să descui. - îm i pare rău! A m intrat ca o furtună în casă. Mi-am aruncat geanta pe blatul din bucătărie şi am îmbrăţişat-o pe Belle, care mă privea uimită. Mi-a murit telefonul! - M i-am imaginat, de vreme ce de 24 de ore îţi tot intră mesageria. Dacă prietena mea cea mai bună era supărată, nu a făcut nimic să-mi arate asta. Aproape că i-am ghicit un zâmbet slab, dar a ridicat imediat ceaşca la gură ca să-l mascheze. Era îmbrăcată într-un halat roz care îi dădea un aer de ingenuă vintage, dar nu Philip era cel care îşi bea ceaiul cu ea în dimineaţa aceasta, ci mătuşa Jane. Aceasta era deja îmbrăcată vaporos, ca de obicei, cu bijuteriile ei funky. A desfăcut larg braţele să mă îmbrăţişeze. - Şi-a făcut o mie de griji, mi-a spus Jane, atrăgând o privire plină de reproşuri din partea nepoatei sale. Numai că lui Jane nu-i păsa niciodată de părerile celorlalţi, cu atât mai puţin de ale rudelor ei. I-am spus să-şi vadă de treaba ei. M i-am mutat privirea de la ea la Belle, încercând să rămân serioasă, dar fară să reuşesc. Spre surprinderea mea, mi s-au alăturat amândouă, şi am râs pe săturate. Atm osfera din apartament era mai destinsă decât fusese de săptămâni. - Eşti într-o dispoziţie excelentă, a remarcat Belle. - Şi-a tras-o. Jane nu era genul care să se ascundă după cireş. N ici când venea vorba despre viaţa mea amoroasă nu se abătea de la această regulă. Trebuia să-i apreciez francheţea, chiar dacă adesea mă facea să roşesc. La urma urmei, faptul că se amestecase în viaţa mea romantică ajutase cumva la a mă face să îl primesc din nou pe Alexander în viaţa mea. - Este weekend. C ine nu şi-o trage? a întrebat Belle. Era rândul meu să ridic dintr-o sprânceană. - Nu e cazul să-mi învârtiţi cuţitul în rană, fetelor, a spus cu tristeţe Jane. - A i parte de mai multă acţiune decât noi două împreună, a pufnit Belle. - Fernando s-a mutat în Spania, ne-a informat ea. Bănuiesc că asta înseamnă că am reintrat în joc, cum spuneţi voi, tineretul? De data aceasta, nu am mai încercat să-mi maschez râsul. Cum era să fii un spirit liber, ca mătuşa lui Belle, să spui orice îţi trece prin minte şi să te culci cu bărbaţi cu nume exotice? Bineînţeles că nu era măritată. Nu eram prea sigură că fusese vreodată. D in câte îm i povestise, prin viaţa ei se perindase un lung şir de iubiţi. îm i dăduse însă de înţeles că avusese şi o relaţie sortită eşecului atunci când mă sfătuise să-i dau o şansă lui Alexander. - A i fost vreodată măritată, mătuşă Jane? A făcut ochii mari, am intindu-m i că, oricât de directă ar fi fost, Jane era totuşi englezoaică. - Scuze, am murmurat. Eram doar curioasă. - Nu face nimic. A făcut un gest, iar mâneca rochiei turcoaz a plutit prin aer. Nu, nu am fost măritată niciodată. - Nu am vrut să fiu indiscretă. Mă simţeam îngrozitor pentru că mă lăsasem condusă de curiozitate. - Te vedem din nou prin ziarele de scandal? m-a întrebat Belle, rupând tensiunea care plutea în aer. Nu, de fapt, nu era tensiune. C i tristeţe. M -am străduit să zâmbesc, recunoscătoare că schimbase subiectul. Deşi încă nu hotărâsem cum să îl aduc pe Alexander în discuţie. - Bănuiesc că da. Aceasta era partea cea mai grea: să-i spun lui Belle. Abia ne mutaserăm împreună, în vara aceea, iar eu o şi părăseam. Ştiam prea bine că într-un an avea să se mărite şi să se mute în casa lui Philip, dar nici una din noi nu-şi imaginase că Alexander avea să îm i schimbe viaţa. - Am fost de acord să mă mut cu el. Era mai bine să-i spun direct decât să amân mai mult decât era necesar. - Ce-ai făcut? Strigătul lui Belle era un amestec ciudat de amuzament şi oroare. - Voi locui cu Alexander. M i se părea ciudat să o spun în gura mare. Chiar mai ciudat decât când rostisem „casa noastră“ în Notting Hill. Mă simţeam acasă cu Alexander, de parcă aparţineam acelui loc pe care îl aşteptam de-o viaţă. Să fac însă faţă realităţii fără să-l am pe el în preajmă mă obliga să-mi cântăresc alegerea. - Partea aceasta am înţeles-o, mi-a spus Belle. Şi-a lăsat ceaşca de ceai pe blat şi a căutat prin dulapuri până când a dat de o sticlă cu whisky. - Nu e nici măcar amiază, i-am spus pe când turna într-un pahar şi mi-1 întindea. - Este dum inică şi suntem englezoaice. Părea să fie cuvântul final legat de această chestiune. Jane a luat paharul fără să protesteze şi l-a dat pe gât. S-a ridicat şi ma îmbrăţişat din nou. - M ă duc să-mi verific profilul de pe partner.com. Poate că următorul meu Fernando mă aşteaptă deja. S-a aplecat spre mine şi mi-a şoptit, să o aud doar eu: Fără regrete, Clara. De îndată ce a ieşit pe uşă, Belle s-a întors spre mine. - Nu este posibil să te fi gândit la asta. - în ultimele luni, doar asta am făcut - m-am gândit, am protestat eu. - Nu ai făcut decât să munceşti şi să eviţi realitatea! Iar acum, te întorci fuguţa la bărbatul care ţi-a frânt inima! Privind-o pe Belle, n-ai fi zis că blonda aceasta subţire era în stare să facă atâta tărăboi. Eu o cunoşteam bine, pe de altă parte. Dacă nu o linişteam acum, aveam să ne spunem lucruri pe care aveam să le regretăm. - M -am gândit la el. Mi-am petrecut fiecare noapte dorindu-m i să poată fi altfel, am vorbit eu cu calm, sperând ca tonul scăzut să domolească tensiunea dintre noi. Dar am înţeles că nu vreau să fie diferit. îl vreau pe el, indiferent de drama care îl însoţeşte la fiecare pas. în schimb, el încearcă sămi ofere ce am nevoie. - Iar tu ce-i oferi? m-a întrebat, coborându-şi vocea la rândul ei. - Totul, am recunoscut eu. Nu era cazul să intru în detalii legate de viaţa noastră intimă, pentru că n-ar fi înţeles. Cum ar fi putut cineva să înţeleagă, în afară de Alexander şi de mine? - Nu vreau să văd că te răneşte. - Nu-ţi promit că nu voi fi rănită, dar din durere se pot naşte lucruri frumoase. Chiar şi eliberarea de fostul meu iubit era o dovadă. Trebuie să-mi asum acest risc. Altfel, voi regreta toată viaţa. O chii ei albaştri au devenit distanţi precum cerul într-o zi înnorată. Când a vorbit într-un final, cuvintele mi-au părut seci, goale. - A i dreptate, bineînţeles. Nimeni nu ar trebui să trăiască cu regrete. Cuvintele ei m-au rănit ca lama unui cuţit. Toţi aveam regrete. Singurul lucru pe care îl puteam face era să ne urmăm inima şi să ne încredem în cei pe care îi iubeam. Ştiam amândouă din experienţă că riscam ca inimile noastră să fie frânte. N u mai eram sigură dacă acum discutam despre trecutul meu sau despre al lui Belle. Sau poate despre nici unul din ele. - Mă urăşti? Nu-m i păsa de părerea multora, dar ţineam la relaţia mea cu Belle. Fusese o constantă în viaţa mea în ultimii patru ani. Ne ajutaserăm mereu la greu, şi mi se părea de neconceput să trebuiască să aleg între cei doi oameni pe care îi iubeam cel mai mult. Aveam nevoie de Alexander în viaţa mea, dar aveam nevoie şi de ea. Belle a întins mâna spre mine. - Eşti sora mea. Nimeni nu-mi este atât de apropiat ca tine. Poate că nu-m i plac întotdeauna alegerile tale, dar te voi iubi mereu. O chii mi s-au umplut de lacrimi, şi nu m-am străduit să le ascund. M i s-au rostogolit pe obraji în tim p ce îmi îmbrăţişam cea mai bună prietenă. - Faptul că nu voi mai locui aici nu înseamnă că dispar de tot. - Ştiu, m i-a şoptit Belle, dar tristeţea din vocea ei spunea altceva. Oam enii se schimbă atunci când se îndrăgostesc. Ştiam amândouă asta. Trebuia doar să-i dem onstrez că nu aveam să las ca iubirea să schimbe totul. Vocea mamei mele părea şi mai ascuţită la telefon. - Locuieşti cu el, iar eu trebuie să aflu de la televizor! A m respirat adânc. Nu-i puteam explica ce se întâmplase exact, cu atât mai puţin acum, când chiar mă mutam cu el. De cealaltă parte a dormitorului meu, Belle a ridicat întrebător dintr-o sprânceană. Nici nu era nevoie să-i spun cine era la telefon. - S-a întâmplat pur şi simplu, am asigurat-o eu, întrebândumă cât de mult poţi întinde un adevăr până să devină minciună. Abia dacă mi-am dat şi eu seama de ceea ce se întâmpla. Belle şi-a dus mâna la gură ca să-şi înăbuşe râsul. Nu o puteam condamna. Era mărturisirea secolului. - Să vezi când va afla tatăl tău... S-a oprit, ca să dea mai multă greutate cuvintelor. Mă îndoiam profund că tatei îi păsa că mă mutam cu iubitul meu. Nu era disperat să păstreze aparenţele, ca mama. - Unde este tata? am întrebat, încercând să schimb subiectul. - A plecat cu afaceri până marţi. M am a nu era însă uşor de manevrat. Aţi fixat data? - Pentru ce? în timp ce întrebam, m i-am dat seama. Pentru petrecerea de casă nouă? Da, este săptămâna viitoare. Era o minciună, şi nu una prea grozavă. Se aştepta la o invitaţie. D oar simplul fapt că pom enisem despre petrecere însemna automat că era invitată. Aşadar, trebuia să dau o petrecere. Toate fanteziile mele legate de intimitate se spulberaseră. - Trim ite-m i detaliile! Vom fi acolo, m i-a spus pe un ton ferm, care m i-a amintit de copilărie. Era tonul pe care îl folosea când îm i spunea că eram încăpăţânată. Eu mă refer însă la cealaltă dată. - C hiar nu... - Nu e cazul să faci pe nebuna, Clara, m i-a retezat-o ea. Data nunţii! - Nunta? A m clipit de câteva ori, încercând să procesez întrebarea. într-un final, m-am aşezat. Belle, care mă ajuta la împachetat, se oprise şi trăgea acum cu urechea, fară ruşine. A cui nuntă? Ştiam prea bine la ce nuntă se referea. M am a era expertă în a-ţi inspira vinovăţie. Dacă Alexander era cel care făcuse acel anunţ curajos, cel care mă băgase în bucluc, poate că tot el era cel care trebuia să se ocupe de mama mea. De fapt, era probabil singurul care avea sorţi de izbândă. - Nu poţi trăi cu un bărbat fară un angajament ferm. C u atât mai puţin cu un bărbat ca Alexander. Presa te va mânca de vie. Şi-a coborât vocea şi a adăugat conspirativ: Şi nu te poţi culca cu el înainte de căsătorie! Cred că există şi o lege în sensul ăsta. Fusese probabil şi o lege, cândva în Evul Mediu. însă nu iam spus asta. - Te asigur că nu prea dorm im noaptea. - Clara! - Te sun să-ţi spun despre petrecere, mai spre sfârşitul săptămânii. A m închis telefonul înainte să apuce să mai spună ceva. Mă aşteptasem să fie şocată, dar nu să tragă o asemenea concluzie. M -am întors spre Belle şi am oftat prelung: Cred că mama se duce să-şi cum pere o pălărie pentru nuntă. - O poţi învinovăţi? m-a întrebat Belle. Pălăriile vor fi spectaculoase la nunta ta. - Nu ne căsătorim. Obrajii îmi luaseră foc. Abia avusesem timp să mă obişnuiesc cu gândul că eu şi Alexander eram întro relaţie. Asemenea discuţii nu faceau decât să complice lucrurile. C a să nu mai spun că nu mă simţeam pregătită pentru căsătorie. Nu pentru că nu aş fi fost sigură de sentimentele mele pentru Alexander, ci pentru că nu eram sigură că nu aveam să cedez în faţa presiunii de a mă afla în permanenţă în atenţia publicului. Belle şi-a muşcat buza şi mi-a aruncat o privire de „asta spui acum“. - Nu ne căsătorim! am repetat ceva mai tare. - Nu, am auzit o voce în spatele meu. Nu ne căsătorim. M-am întors şi l-am văzut pe Alexander stând în pragul dormitorului meu. M i-am îngropat faţa în palme şi am gemut: - Unde e o gaură de şarpe când ai nevoie de ea? A devenit serios cât ai clipi, de parcă încerca să-şi adune curajul. A luat de pe pat valiza deja pregătită, ca şi cum nu auzise nici un cuvânt din discuţie. - Vom lua şi periuţa de dinţi totuşi. - Da, am spus cu glas pierit. Iar săptămâna viitoare vom da o petrecere de casă nouă. A acceptat ideea cu mai multă uşurinţă decât mă aşteptam. Probabil i se părea că o petrecere era mult mai inofensivă decât o căsătorie. N u -1 puteam învinovăţi pentru asta. - Bineînţeles. Mai durează mult? Vocea îi era distantă. M i sa strâns stomacul auzindu- 1 . M -a sunat tata. Vrea să stea de vorbă cu mine. Fără îndoială, şi el vrea să discutăm despre schimbarea din viaţa mea. - L-ai putea invita la petrecere. De parcă nu m-ar fi îngrozit deja ideea de a da împreună o petrecere, gândul că tatăl lui Alexander ar fi fost şi el prezent nu facea decât să înrăutăţească lucrurile. încercarea mea de a respecta eticheta mi-a adus un zâmbet din partea lui. - Mă tem că nu e înnebunit după petreceri. M -am abţinut să-mi arăt făţiş bucuria. - Mai am câteva lucruri de strâns. O jumătate de oră? - Mă duce Norris, apoi se întoarce după tine. Apoi, ca şi când ar fi vrut să-mi dea curaj, m-a cuprins pe după talie şi ma lipit de trupul lui ferm. M i-am ţinut respiraţia şi, preţ de o secundă, aproape că am crezut că, astfel, pot face ca acest moment să dureze o veşnicie. O chii lui albaştri erau aţintiţi asupra mea. Mâna lui în jurul taliei mele mă liniştea. Şi-a lipit buzele de ale mele şi m-a sărutat posesiv. Era o prevestire a lucrurilor bune care aveau să urmeze. - Ne vedem acasă, mi-a spus înainte de a ieşi. Acasă. C u câteva ore în urmă, o considerasem paradisul meu. A cum , invitam înăuntru controverse şi prejudecăţi, deschizând uşa unei petreceri prosteşti. Oricât aş fi încercat, căsătorită sau nu, luna de miere se sfârşise. Capitolul 12 Uitasem cum era să aştepţi cu nerăbdare să mergi la serviciu. îm i petrecusem ultimele luni m uncind până la epuizare, biroul devenise refugiul meu. A m constatat cu surprindere, luni dimineaţă, că încă îm i plăcea munca mea. Puţini oameni puteau spune asta. Bineînţeles, după weekendul petrecut cu Alexander, păreau să mi se deschidă noi perspective. A m trecut pe lângă un stand de ziare aflat la intrarea în clădire şi m-am abţinut să citesc titlurile. Chipul lui Alexander mă privea de pe paginile câtorva, făcând ca pulsul să mi se accelereze. Nu eram deloc sigură că aveam să m ă obişnuiesc vreodată să văd chipul iubitului meu pe copertele revistelor. Sau pe al meu. Dar azi nu-m i păsa de speculaţii sau insinuări. W eekendul petrecut în patul lui Alexander îmi schimbase întreaga perspectivă. Dincolo de orice poveste de senzaţie inventată, noi ştiam adevărul. îl iubeam pe Alexander indiferent de trecutul lui sau de întuneric, dar, dacă voiam să fiu sinceră cu mine, mărturisirea lui îm i stârnise curiozitatea. Cine era acea femeie? Fusese aleasă bine, de vreme ce, deşi căutasem pe internet, nimeni nu pomenea nim ic despre preocupările lui sexuale întunecate. O parte din mine se simţea vinovată pentru căutări. O alta era geloasă. O ricine ar fi fost, ea împărtăşise cu Alexander ceva ce eu nu făcusem. Nu mă puteam abţine să nu-m i spun că ea fusese mai curajoasă decât mine. Eu nu-mi doream decât plăcere. Ea suportase durerea, pentru el. A m străbătut holul placat cu marmură şi am grăbit pasul, să prind liftul. Uşile se închideau deja. O mână delicată s-a ivit între ele, facându-le să se deschidă din nou. - M ulţumesc, am spus gâfâind. A m zâmbit descoperind că salvatoarea mea era Tori. - Nici o problemă. M i-a întors zâmbetul în timp ce îndesa un ziar în geantă. A ridicat din umeri, vinovată: A m promis să-l cum păr ca să citim despre Isaac Blue. Mărturisirea ei are atât de stângace, că am izbucnit în râs. - Este mai interesant decât multe dintre poveştile care se scriu despre el. - Cu siguranţă, m i-a răspuns Tori, părând uşurată. - Trebuie să luăm masa împreună. îi evitasem invitaţia luni întregi. Evitasem majoritatea cunoscuţilor, de fapt. Venise timpul să refac punţile. - Oh, da! A bătut din palme. Săptămâna aceasta. Miercuri? Joi? - în orice zi. A m oftat, uşurată. Lucrurile reveneau la normal. Eu şi Alexander descopeream şi redescopeream. Clădeam şi reclădeam. Iar trecutul lui era exact asta: trecut. Şi al meu la fel. Trebuia să ne concentrăm asupra viitorului şi mai aveam multe de făcut, inclusiv să plănuim o petrecere de casă nouă. - A i avut un weekend reuşit? a ghicit Tori, smulgându-mă din gânduri. - Spectaculos, am recunoscut eu. A m observat însă că şi Tori părea să radieze. Se pare că şi al tău a fost la fel. - Da. A roşit şi a clătinat uşor din cap, de parcă ar fi încercat să-şi limpezească gândurile. Viaţa ne poate lua uneori prin surprindere, nu crezi? - A i dreptate. Uşile liftului s-au deschis, iar Tori mi-a mai aruncat un zâmbet înainte să intre în biroul ei. Biroul meu era de cealaltă parte a încăperii, aproape de cel al şefului meu. M i-am pus geanta pe birou şi am mers să văd ce ne rezerva săptămâna. A m băgat capul în biroul lui Bennett şi l-am văzut privind absent computerul. - A i un minut? A ridicat privirea, uimit că nu era singur. M i-a făcut semn să intru şi a privit la mormanele de hârtii de pe biroul său. - Este abia luni şi sunt deja copleşit. - A i petrecut un weekend frumos cu fetele? Nu mai aveam nevoie de nici o explicaţie, de vreme ce, luni dimineaţă, şeful meu arăta de parcă avea nevoie de o vacanţă. Să ţii pasul cu gemenele era mai obositor decât să vii la serviciu în fiecare zi. - Vorbesc neîncetat despre tine. Se pare că eu nu ştiu nimic despre petrecerile în pijamale, m i-a spus el zâmbind. Deşi părea obosit, chipul lui era mai blând în această dimineaţă, ca şi cum mai uitase de necazuri. Nu-ţi pot mulţumi îndeajuns. Nici nu mi-am imaginat cât de mult bine îţi poate face o seară în oraş. - M i-a făcut plăcere. Data viitoare, poate vin fetele la noi. Avem câteva camere de oaspeţi. Invitaţia mi-a scăpat printre buze înainte să conştientizez ce ofeream. Nu voiam să-mi retrag cuvintele, dar mi se părea aproape suprarealist felul în care se schimbaseră lucrurile în ultimele zile. Nu eram prea sigură că lui Alexander i-ar face plăcere să aibă în casă două fete energice de şapte ani, dar puteam pune pariu că ar prefera să petreacă seara cu mine, în loc să merg la ele acasă. - O nebunie! O seară întreagă fără ele? N-aş şti ce să fac cu timpul liber. S-a sprijinit de spătar, zâmbind asemenea pisicii Cheshire. - Trebuie doar să-mi spui, i-am zis încurajator. Bennett era obişnuit ca oamenii să-şi facă griji în ceea ce -1 privea, dar toată această preocupare nu valora nimic dacă nimeni nu-1 ajuta concret. - Aşa voi face, mi-a promis el. A m discutat apoi despre noile noastre campanii şi despre unde trebuia să ne concentrăm energiile în acea săptămână. Când m-am ridicat să plec, lista mea avea şapte pagini. - Clara, a strigat Bennett, oprindu-mă. Mă bucur să te văd fericită din nou. - Bănuiesc că vântul şi-a schimbat direcţia în weekend, iam spus citând din filmul preferat al copilăriei mele. - Pot să-ţi dau un sfat? Nu-ţi irosi timpul aşteptând ca vântul să se schimbe şi în viitor. Am ridicat dintr-o sprânceană. Puteam să jur că avusese parte de ceva mai mult, nu doar de o seară în oraş. - Se pare că s-a schimbat pentru amândoi. - OK, gata cu predicile. Treci la treabă! I-am zâmbit. - Cum spui tu, şefule. M-am întors la biroul meu şi am găsit un trandafir. A m luat biletul care îl însoţea şi mi-am trecut vârfurile degetelor peste sigiliul lui Alexander. L-am deschis şi am citit: Păpuşă, Un singur trandafir. Eleganţă şi durere îngemănate în ceva frumos. Mi-a amintit de noi. Va veni şi ziua în care jobul tău va fi să stai în pat cu mine întreaga zi. Până atunci, vreau să ştii că mă gândesc la tine - că mă gândesc că-mi trec limba peste sexul tău, că-mi imaginez cum îmi cuprinzi penisul, că-mi amintesc chipul tău atunci când termini. Pe diseară, X Stomacul mi s-a strâns de dorinţă. Trupul meu îşi amintea tortura delicioasă la care mă supuseseră mâinile lui Alexander în weekendul care se încheiase. Ţinuse cont de dorinţa mea de > a explora şi-mi făcuse treptat cunoştinţă cu gusturile lui. Iar asta mă făcuse doar să-mi doresc şi mai mult. Amintirea felului în care îi supsesem penisul cu mâinile legate la spate mi-a declanşat o pulsaţie între picioare. Le-am ţinut strâns adunate. în ciuda dorinţei, ştiam că-mi doream mai mult de atât. Voiam să mă pierd în el. Făcusem cunoştinţă cu întunericul care zăcea sub dominaţia lui masculină, iar acum tânjeam după el. A m pus biletul jos, dar degetele mă mâncau să-mi intre sub fustă şi să-mi aducă uşurarea. M -am abţinut, dar trebuia să mă înfrânez să-i mai citesc biletele lui X. Altfel, avea să fie nevoit să facă în aşa fel încât să fie liber în toate pauzele mele de masă. Am deschis sertarul biroului, să-l ascund de ochii curioşi. Abia dacă -1 mai deschisesem în ultimele luni. Evitasem celelalte bilete trimise de el, înainte ca lucrurile să se sfârşească între noi. Acum , îl puteam adăuga şi pe acesta - numai că biletele nu mai erau acolo. A m răscolit prin sertar, încruntată. Probabil le luasem acasă. Era mai bine aşa. începeam de la zero. Curând, urma să am o colecţie întreagă pe care s-o ţin ascunsă. O oră mai târziu, ajunsesem deja la m ijlocul listei. Biletul lui Alexander era în siguranţă, în birou. îl deschideam când şi când şi-mi treceam degetele peste sigiliul rupt, imaginândumi ce mă aştepta seara. Asta mi-a dat o idee, iar o căutare rapidă pe internet mi-a dovedit că în Londra puteai găsi orice, în drum spre ieşire, m-am oprit la biroul lui Bennett. - M ă duc să-mi iau ceva de mâncare şi să fac câteva comisioane. Vrei ceva? - A m planuri, mulţumesc. Bennett şi-a trecut cu nervozitate mâna prin păr. A m cravata dreaptă? A m încuviinţat din cap, întrebându-mă de ce era şeful meu atât de agitat. N u -1 întrebasem nimic la întoarcere despre tipa cu care avusese întâlnire, dar acum mă întrebam dacă lucrurile nu merseseră chiar mai bine decât se aşteptase. Bennett nu era genul de bărbat care să poarte cravată sau să iasă să ia masa de prânz. Era obsedat de muncă. Iar reacţia lui mă facea să sper că era vorba despre cineva cu totul special. Când eşti îndrăgostit, îţi doreşti ca toată lumea din jurul tău să fie la fel, bineînţeles, mi-am spus eu în timp ce mă îndreptam spre lift. - Miercuri? i-am strigat lui Tori, trecând pe lângă ea pe hol. - Perfect! A zi nu iau pauză. A privit spre teancul de hârtii pe care îl ducea în biroul lui Bennett. - Pot să-ţi aduc ceva, m-am oferit eu. A clătinat din cap. - Nu este nevoie. Cum am ieşit din clădirea Peters & Clarkwell, un Rolls Royce negru s-a ivit lângă trotuar. Norris a coborât şi mi-a deschis portiera. Nu eram surprinsă să-l văd, dar nici încântată. Nu era cazul ca Alexander să creadă că noul nostru aranjament presupunea şi să fiu urmărită la fiecare pas. - Nu, mulţumesc. Am clătinat din cap şi am făcut semn spre josul străzii. Am de luat doar câteva chestii. - Dom nul Cambridge insistă, a spus Norris încrucişându-şi braţele la piept. Postura lui Norris nu mi se părea deloc ameninţătoare, deşi bănuiam că aceasta era intenţia. Şi totuşi, nu-mi era teamă de el şi nici nu aveam de gând să las ca obsesiile lui Alexander sămi strice ziua. - Iar eu refuz, i-am zis. Poţi să-i spui asta. Norris nu a insistat. Chipul lui era lipsit de orice reacţie. S-a întors pur şi simplu în maşină. Fără îndoială că avea să mă urmărească. N u -1 puteam condamna. Primise nişte ordine, ceea ce însemna că trebuia să discut direct cu şeful lui dacă doream să scap de „umbră“. Acum , aveam altceva de făcut. M icul magazin pe care îl găsisem online îmi pusese deja comanda deoparte. A m privit încântată obiectul înainte de a fi împachetat. Lumea îm i părea frumoasă. Aerul de septembrie aducea cu el promisiunea toamnei. Curând, urma să am nevoie de rochii mai groase şi de jachete. Mobilul mi-a sunat în timp ce stăteam la coadă la o rulotă cu mâncare. - A i simţit că mă gândeam la shopping? am răspuns eu. - Este unul dintre darurile mele, a spus sec Edward. Nu încerca să-mi abaţi atenţia. Se zvoneşte că Alexander s-a împăcat cu o fufa, iar fufa în cauză nu m -a sunat. - Fufa în cauză a avut alte preocupări, delicioase. Cândva, mă preocupa să ştiu ce credeau cei din anturajul regal despre mine, dar acum nu-mi mai păsa. - Este deci adevărat? Nu cred că fratele meu a frânt inimile femeilor din lumea întreagă blufând în ceea ce te priveşte. Chiar te-ai mutat cu el? Edward îşi cunoştea bine fratele. M ult prea bine. învăţaseră amândoi să ţină ascuns cine erau cu adevărat, ceea ce însemna că le era greu să aibă secrete unul faţă de celălalt. Bineînţeles că văzuse ce fusese în spatele declaraţiei publice făcute de Alexander. Edward ştia la fel de bine să manevreze camerele. - Chiar am nevoie de ajutorul tău. M -am panicat şi i-am spus mamei că dăm o petrecere de casă nouă în weekend. A i chef să plănuieşti o petrecere? între despachetat, muncă şi nevoia constantă de contact fizic cu Alexander, mă îngrijora faptul că trebuia să m ă ocup de încă ceva. - Bineînţeles. Consider-o rezolvată. - M i-ai salvat viaţa. îţi trim it numele şi detaliile. A m făcut o pauză, apoi am decis să adaug: V ino cu David! - îl întreb. Tristeţea din glasul lui îm i spunea tot ce voiam să aflu. Se pare că faptele nu sunt m ai grăitoare decât cuvintele. - Poţi spune lum ii întregi că trăieşti cu el, i-am sugerat. A r produce zarvă, dar sexul la furie e fantastic. - C red că David s-ar mulţumi să ne ţinem de m ână în public. - D acă nu ai ch ef de organizat petreceri... - Ba da, m -a întrerupt el. îm i prinde bine să am ceva de făcut. Şi, Clara, sunt bucuros pentru tine. C u adevărat. A m închis, nu înainte de a stabili să ne auzim în următoarea dimineaţă. încercam să jonglez cu geanta, cu mâncarea şi cu cadoul lui Alexander şi aproape că-m i doream să-l fi lăsat pe Norris să mă ducă cu maşina. Aceasta era însă o pantă alunecoasă. Dacă voiam să-mi păstrez viaţa de dincolo de relaţia noastră, trebuia să im pun nişte limite. Pasiunea dintre noi ne consuma, iar eu ştiam prea bine cât de uşor se putea transforma afecţiunea în dependenţă. Uneori, aveam sentimentul că -1 doream prea mult. Dorinţa mea trecea dincolo de hotarele dorm itorului. D acă nu eram atentă, în viaţa mea de dincolo de pereţii casei nu avea să m ai existe nimeni. M i-am ridicat pe um eri bareta genţii, am dat colţul şi l-am zărit pe tatăl meu, pe cealaltă parte a străzii. N u -1 evitasem în ultimele luni, dar el fusese foarte ocupat. M uncea din greu la un nou proiect al cărui succes, spera el, avea să rivalizeze cu succesul partner.com„ site-ul cu care fam ilia mea făcuse avere. Nu acceptase niciodată că ar fi putut avea o singură idee măreaţă. Nu mă îndoiam că de la el moştenisem etica muncii - şi încăpăţânarea. Am deschis gura să-l strig, dar cuvintele mi s-au stins pe buze când l-am văzut luând o femeie de braţ şi trăgând-o aproape. Femeia, care părea cam de vârsta mea, îl privea cu adoraţie. Iar femeia aceea sigur nu era m ama mea. Nu mi-am putut lua ochii de la ei nici atunci când el s-a aplecat să o sărute. A m rămas ţintuită locului când el a deschis portiera unui taxi şi a urcat în el. A m ridicat privirea şi mi-am dat seama, oripilată, că tocmai ieşiseră din hotelul Kensington Grand. Nu puteam procesa ce văzusem. în clipa în care am observat Rollsul, m -am apropiat şi am urcat. Norris nu m-a întrebat nimic, a continuat să conducă, fară o direcţie anume, încercam să gândesc limpede, să risipesc norul de confuzie care îmi întunecase creierul. M ă simţeam ca şi cum pământul îşi schimbase sensul de rotaţie, prea puţin ca lumea să observe, dar suficient ca să mă facă să-mi pierd echilibrul. Brusc, purtarea ciudată a mamei mele căpăta sens. Ştia, probabil, sau măcar bănuia. M uncă până târziu în noapte. Noi proiecte. Călătorii de afaceri. Toate erau semnele unei aventuri. Cum de nu-mi dădusem seama? Pentru că fusesem mult prea cufundată în propria lume. Nu aveam de ales, trebuia să discut cu tata despre ce văzusem. Trebuia doar să-l prind singur. Din fericire, ştiam exact unde îl puteam găsi duminica viitoare. M i-am terminat ziua de muncă, încercând să ignor sentimentele negative, haotice, care creşteau în mine. Eram furioasă pe tatăl meu. M ă simţeam trădată. Şi frustrată, pentru că Alexander nu avusese încredere să mă lase să merg singură la birou. Aşa se degradau, oare, relaţiile? Cu mici minciuni şi neîncredere? Când eram mică, părinţii meu erau foarte îndrăgostiţi. După care totul se schimbase. Având bani, mama devenise o altă persoană. O persoană veşnic nemulţumită, care nu avea niciodată suficienţi bani sau atenţie. Nu o condamnam pentru infidelitatea tatei, dar nu mă m ira nici faptul că se îndepărtaseră. Asta nu însemna că tata avea vreo scuză. în nici un caz. Un gând nu-mi dădea însă pace. Oare şi eu aveam să îl determin pe Alexander să se îndepărteze de mine? Aveam şi eu obsesiile mele. Să fie doar o chestiune de timp până ca el să ajungă în braţele altei femei care să nu aibă bagajul meu emoţional? De aceea voiam să am o anume independenţă: sămi păstrez slujba, să merg pe jos la birou, să călătoresc cu metroul. C e se întâmpla dacă deveneam prea dependentă de el, pentru ca într-un final să mă părăsească? Ştiam, de asemenea, că mă protejase de tendinţele sale mai depravate. Tata se purtase cu mănuşi în ceea ce o privea pe mama, încercând cu disperare să-i protejeze spiritul fragil. Iar acum, avea o amantă. Eu nu eram fragilă şi nu aveam nevoie de protecţie. Când Norris a tras maşina în faţa casei, eram deja extrem de agitată. A m dat buzna pe uşă şi mi-am aruncat bagajele pe podea. Trebuia să pun imediat lucrurile la punct. Alexander era în camera de zi. M i-a zâmbit. - Ti-e foame? * Eram lihnită, dar nu aveam de gând să-i spun asta. - Pot să-mi iau şi singură de mâncare. - Păpuşă. S-a ridicat şi m-a privit atent. Nu-m i place tonul tău. - Iar mie nu-mi place să fiu urmărită ziua întreagă. Ce urmează? Un bodyguard care să stea cu mine în birou? îm i dădeam seama că eram de-a dreptul isterică, dar nu aveam de gând să cedez. - Tot ce fac este pentru siguranţa ta, m i-a amintit el. - A i o echipă întreagă pe urmele mele? - Doar pe Norris. Când eram... despărţiţi, erau mai mulţi. Acum , aş prefera ca Norris să se ocupe de siguranţa ta. îşi alegea cuvintele cu grijă, dar asta nu le facea mai uşor de digerat. - De ce? Alexander şi-a lăsat paharul cu coniac pe bufet şi a venit spre mine. - Pentru că doar în el am încredere când vine vorba despre familia mea. Altă dată cuvintele acestea m-ar fi înmuiat, dar acum nu au făcut decât să mă înfurie, amintindu-mi ce aveam de pierdut. - Eu nu fac parte din familia ta. Nu mă iubeşti, îţi aminteşti? Sunt doar fufa căreia i-o tragi. - Nu vorbi aşa despre tine. Ochii i-au strălucit când a vorbit. - Altfel ce? Mă pedepseşti? îl provocam acum, fară să ştiu prea bine de ce. Poate din cauza tuturor necunoscutelor. A lucrurilor care rămăseseră nespuse. A colţurilor întunecate în care nu pătrunsesem. - Da, mi-a răspuns el pe un ton grav. Nu permit nimănui să vorbească astfel despre tine - nici măcar ţie. Cuvintele lui mi-au alimentat furia. Voiam să fiu furioasă. Nu voiam să ajung precum părinţii mei, care călcau mereu pe coji de ouă când venea vorba despre relaţia lor. Gândul la tatăl meu m-a făcut să mă întreb cum aş fi reacţionat dacă aş fi aflat că Alexander se culcă cu o altă femeie. Stomacul mi s-a răsculat. Nu mai puteam suporta. Aveau să existe mereu bariere între mine şi Alexander, dar unele trebuiau depăşite. Nu mai eram dornică să mă întreb cât de departe era dispus să meargă. Sau unde trăgea linie. - Arată-mi! - Ce anume? Mă privea suspicios. - Voiai să mă pedepseşti. Arată-m i cum! - Nu, a spus el imediat. Nu simt nevoia să mai fac asta. Şi în nici un caz cu tine. - Dar ai face-o cu altcineva? De ce? Pentru că eu sunt doar fufa căreia i-o tragi? Simţeam furia crescând în el, îi vedeam ochii aruncând flăcări, deşi încerca să se stăpânească. Eu însă îmi pierdusem complet controlul. Aveam un singur scop: să-l fac să treacă peste limita pe care şi-o impusese în ceea ce-1 privea pe el - şi relaţia noastră. Nu mai puteam suporta alte secrete. Nu asta gândesc toţi despre mine? Rudele tale? Prietenii? Ştii că este adevărat. Sunt doar o târfa venită din America. Ştim amândoi asta. Alexander a întins mâna şi m-a prins de încheietură. - A i grijă, păpuşă! - Nu vreau să am grijă. Vreau să-mi arăţi ce i-ai făcut ei. Vreau să văd cât de departe ai mers. - Şi dacă nu mai sunt dispus să repet experienţa? îi citeam în privire lupta care se dădea în el. Dacă era adevărat ce pretindea - că nu mai simţea dorinţa de a pedepsi - , atunci pentru ce acea luptă? Trecusem însă de limita raţiunii, şi o parte din mine partea care răspundea senzualităţii lui - voia să simtă durere. - Nu interpreta greşit ezitarea mea în a te pedepsi cu neputinţa mea de a face asta, m-a avertizat el pe un ton care mi-a trimis fiori pe şira spinării. - A m convenit să explorăm, iar acum mă omoară gândul că o altă femeie a experimentat ceva cu tine. Nu vreau să existe locuri în care să fi fost fără mine. - Nu este un loc pe care ai dori să-l vizitezi şi nu este un loc în care doresc să te duc. M i-a eliberat încheietura şi s-a dat înapoi, creând între noi un tampon cu care nici unul din noi nu era obişnuit. - Nu pot trăi ştiind că ai fost mult mai intim cu o altă femeie. A strâns din buze, iar ochii i-au devenit la fel de negri ca părul. - Aceea nu a fost intimitate. - Plăcere şi durere. îţi aminteşti? - A i experimentat durerea, Clara. Cuvintele lui Alexander erau măsurate. Se părea că nici unul din noi nu putea lăsa trecutul în urmă. Cele două senzaţii trebuie trăite împreună. Tu nu eşti o supusă clasică, naturală. Trupul tău nu va răspunde cu plăcere la durerea provocată. Nu atunci când este vorba despre durere fizică. Sau despre o pedeapsă. Nu din mâinile mele, oricum. - Dar cum pot înţelege altfel? Nu ajungeam nicăieri. Trebuia să-l ispitesc, să-l fac să-i fie imposibil să reziste. Degetele îmi tremurau când am desfăcut fermoarul fustei şi am lăsat-o să cadă pe podea. Alexander nu a făcut vreun gest să mă oprească nici atunci când mi-am dat jos bikinii şi mi-am întors fundul gol spre el. - Arată-mi, i-am cerut eu. Altfel, îm i fac rău singură. Sunt suficient de sănătoasă pentru - cum ai numit-o? Autoflagelare? - Nu este un joc, Clara, mi-a spus el. - Nu, nu este. îţi cer asta, X. M i-a cuprins fesele în palme, iar eu am închis ochii, aşteptând. - Nu ştii ce-mi ceri. - Ştiu. - Nu ai cum să ştii, a murmurat el, cu buzele periculos de aproape de urechea mea. - Nu până nu-mi arăţi. A ridicat mâna, dar eu am clătinat din cap. - M -ai mai plesnit şi altă dată. Biciuieşte-mă! - Nu am o cameră cu obiecte speciale pentru aşa ceva, mi-a spus el. A m doar cureaua, însă... A m pălit. îm i pierdusem pentru o clipă curajul, dar am alungat teama. - Foloseşte cureaua! Alexander şi-a scos uşor cureaua din găicile pantalonilor şi a răsucit-o pe mână. Tensiunea creştea între picioarele mele, sexul îmi pulsa macabru în timp ce spaima m i se aduna în gât. A m aşteptat, dar el nu a făcut decât să-şi privească prada cu ochi neîmblânziţi. - Vom face totul ca la carte. Fără strigăte. Poţi ţipa - mă aştept s-o faci - , dar în tăcere. Dacă nu faci asta, va trebui să te lovesc din nou. înţelegi? A m încuviinţat din cap, deşi neliniştea mi se cuibărise în stomac. M -a privit atent pentru o clipă, iar eu l-am studiat la rândul meu. încercam amândoi să aflăm de unde să pornim. Trupul lui nu mai purta acum nici un semn de refuz. îşi îndreptase umerii, iar ochii îi erau reci şi distanţi. Era exact ce experimentase supusa lui: un bărbat frumos, de neatins, un bărbat care tânjea după eliberare. - Poţi folosi cuvântul de siguranţă, Clara. A făcut o pauză şi a adăugat: Sper s-o faci. Şi-a lipit palmele pe spatele meu şi m -a aplecat peste masă. A m rămas aşa, cu fundul spre el, şi am inspirat adânc. - Eşti gata? M i-am făcut curaj să primesc lovitura. Un şfichiuit s-a auzit prin aer, şi cureaua a luat contact cu pielea mea. Timpul a părut să se oprească; mintea mea era incapabilă să proceseze legătura dintre sunet şi durerea de nedescris care îm i brăzdase fesele. M i-am înăbuşit un strigăt de durere. - Unu, a spus Alexander. M -am prins de marginea mesei şi m-am pregătit pentru o nouă lovitură. Cea de-a doua mi s-a părut mai puternică. Poate că aşa era, poate că fesele mele erau încă sensibile după prim a lovitură. Lacrimile îm i curgeau pe obraji. Nervii îmi agonizau, mintea mi-a îngheţat, incapabilă să proceseze altceva în afară de durere. - Doi. Un suspin mi-a scăpat printre buze. - Ţi-am spus să nu scoţi un sunet. Vocea îi era distantă, dar am simţit-o frângându-se când a continuat: Acum , vei primi şi mai mult. M -am luptat cu partea din mine care ar fi vrut să-l implore să se oprească. Trebuia să înţeleg. Trebuia să experimentez şi asta, dar era mai greu decât îm i imaginasem. Şi nu îndurasem decât două lovituri. Lumea s-a năruit în jurul meu. Singura mea legătură cu ea era cea dintre curea şi piele, sunet şi durere. M -am încordat când l-am simţit că ridica din nou mâna. - Pune-i capăt, păpuşă! Voia ca eu să folosesc cuvântul de siguranţă, dar asta era ultima mea scăpare. îl mai folosisem în trecut şi văzusem ce efect avusese asupra lui. A m clătinat din cap. Cureaua m-a plesnit din nou, şi de data aceasta am strigat. Trupul îmi era inert. Nu mai eram întinsă artistic peste masă. Nu am simţit nici un fel de mişcare în spatele meu. A m deschis gura. - Trei! Trupul îm i tresălta de suspine, dar nu voiam să renunţ. Alexander a ridicat cureaua, iar eu m -am încordat, pentru că ştiam exact ce urma. Cureaua a şfichiuit aerul, m i-a trecut pe lângă ureche şi a lovit masa. A îngenuncheat în spatele meu. Catarama a căzut pe podea cu un zgom ot metalic. I-am simţit apoi braţele cuprinzândumi talia şi buzele presărând săruturi uşoare. - Brimstone, a şoptit el cu gura lipită de pielea mea. Eram prea slăbită să răspund, prea copleşită de emoţiile care îm i curgeau prin vene. A m rămas un lung timp în această poziţie. Mă temeam să mă mişc, iar Alexander continua să mă sărute cu blândeţe, de parcă încerca să-mi dea curaj. M -a luat în braţe, m -a strâns la piept şi m -a dus la etaj. S-a oprit la marginea patului şi m -a lăsat în picioare. - întinde-te pe burtă, m -a sfătuit. A m făcut aşa cum îm i spusese. M -am străduit din răsputeri să nu-m i ating fesele ca să-mi dau seama cât eram de rănită. Alexander s-a aplecat deasupra mea, dar nu a scos nici un cuvânt. Nu m-a atins. A traversat dorm itorul şi s-a oprit la uşă. - Acum , ştii că sunt un monstru. Capitolul 13 Secundele s-au transformat în minute, iar eu îl aşteptam să se întoarcă, deşi nu eram prea sigură că avea să o facă. De data aceasta, lacrimile din ochii mei nu aveau nici o legătură cu durerea din trup. îl împinsesem prea departe. îl îndepărtasem de mine. Lacrimile îmi curgeau pe obraji. Plângeam pentru trădarea tatei. Pentru felul în care stricasem totul. Pentru că -1 rănisem pe bărbatul pe care îl iubeam. A m auzit paşii lui Alexander şi am simţit când a intrat în dormitor. N u am întors capul să-l privesc. Nu puteam da ochii cu el după tot ce făcusem. Patul s-a lăsat, şi Alexander s-a aşezat lângă mine. Cu mâini uşoare, m i-a dat părul din ochi, dar a îngheţat când mi-a văzut lacrimile. A înghiţit în sec şi s-a aplecat să mă sărute pe frunte. - O să te îngrijesc. Nu vreau să faci răni. Cuvintele lui erau goale, deşi păreau încărcate de autodispreţ. Aş fi vrut să opresc lacrim ile pentru că ştiam că îl distrugeau. Dar nu puteam. - E rece, m -a avertizat el şi m i-a pus ceva moale pe spate. O clipă mai târziu, am simţit răceala gheţii prin material. Nu mai conta. Eram deja amorţită, copleşită de experienţa noastră. N im ic nu mai conta. Şi în nici un caz confortul meu fizic. Nu acum , când îl forţasem pe Alexander să facă ceva împotriva voinţei lui. Abia dacă am simţit când el m-a luat în braţe, strecurându-şi mâinile pe sub stomacul meu. M -a tras aproape de el, a lăsat deoparte pachetul cu gheaţă şi m-a învelit ca într-un cocon cu căldura trupului său. Şi-a îngropat faţa în curbura gâtului meu şi şi-a cerut scuze, şoptit. Pleoapele m i s-au îngreunat, şi am alunecat în somn, deşi ştiam prea bine că eu eram cea care ar fi trebuit să-şi ceară iertare. M-am trezit cu un sentiment de gol şi am descoperit că Alexander lipsea din patul nostru. M -am ridicat, uitând de lovituri, şi am gemut uşor. Durerea nu era foarte mare. Camera era cufundată în întuneric - doar o geană de lumină se zărea printre draperii, căzând pe o siluetă aşezată la picioarele patului. Lumina lunii mângâia chipul lui Alexander şi trupul lui sculptat. Se dezbrăcase, dar nu se întorsese lângă mine. îşi ţinea capul în mâini, de parcă gândurile erau o povară. M -am târât prin pat şi l-am luat în braţe, lipindu-mă de spatele lui puternic. Mâna lui a căutat-o pe a mea, şi am rămas aşa, în tăcere. - Nu eşti un monstru, i-am şoptit, ştiind ce gândea. A oftat adânc şi a clătinat din cap. - Te înşeli. Şi eu m-am înşelat. O ştiam, şi totuşi am făcut-o. - Pentru că te-am obligat eu. Acesta era adevărul, iar el trebuia să-l vadă. Nu-i dădusem de ales, deşi nu trecuse mult timp de când fugisem de lângă el şi în ciuda fragilităţii relaţiei noastre. - M i-am pierdut controlul. N-ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. Şi-a sporit strânsoarea pe mâna mea. îm i pare rău, Clara! - Mie nu, am murmurat, desprinzându-mă de lângă el. Mam ridicat din pat, am venit în faţa lui şi i-am ridicat bărbia cu un deget: Simţeam că înnebunesc pentru că nu ştiam. Acum , ştiu. Focul îi dispăruse din privire, stins de vinovăţie. A închis ochii, incapabil să-i întâlnească pe ai mei. - Nu se va mai întâmpla niciodată. -X... - Nu este o negociere, m-a întrerupt el. Aceasta este limita mea. Nu-ţi pot promite că nu-ţi voi mai face niciodată rău, dar nu-ţi voi produce suferinţă fizică. Şi te voi refuza, chiar dacă mi-o vei cere din nou. Ne-am înţeles? A m încuviinţat din cap, încercând să înghit nodul care mi se pusese în gât. - Mă urăşti? m-a întrebat el, deschizând ochii ca să mă privească atent. Cum de nu-şi dădea seama că sentimentele mele pentru el erau departe de furie? Inima mă durea pentru că ştiam că vorbele mele nu aveau să îl poată linişti. Cuvintele puteau răni sau distruge, dar nu aveau să fie niciodată suficiente pentru a reclădi sau vindeca. Prea puţine cuvinte puteau face asta, la fel cum existau cuvinte pe care nu le putea rosti sau auzi. Noi trebuia să ne demonstrăm sentimentele, nu să le rostim. Am făcut un pas înapoi şi mi-am desfăcut nasturii bluzei pe care încă o purtam. A m lăsat-o să cadă pe podea, apoi am desfăcut capsele sutienului. Alexander mă privea cu ochi distanţi, iar aceştia abia dacă au strălucit când m-am aşezat în faţa lui, complet goală. M -a luat de mână şi m-a tras aproape. - întoarce-te, m i-a poruncit şoptit. A m ezitat, ştiind ce voia să facă. - Clara. Tonul lui îmi spune că nu avea de gând să repete. M -am întors cu spatele la el. Alexander a scos un geamăt surd care m i-a făcut pielea de găină. Şi-a trecut degetele pe carnea sensibilă, scriindu-mi pe ea scuze, cu vârfurile degetelor. - Nu pot face dragoste cu tine, m i-a mărturisit. Nu după toate astea. Nu ar trebui să-mi fie permis să-ţi ating trupul. A m clătinat din cap. - A m nevoie de asta. Trupul meu are nevoie de asta. Fără negocieri. Şi-a lăsat braţele să cadă pe lângă corp. Fie, dacă aşa avea de gând să jucăm . Nu m-a oprit când l-am încălecat şi m-am potrivit în poala lui. M -am prins cu o mână de gâtul lui şi am început să-mi rotesc şoldurile, ştiind că trupul lui avea să îmi răspundă, chiar dacă el insista să se autopedepsească. - Atinge-m ă, i-am şoptit. Ştiu ce nu-m i poţi spune. Ştiu ce crezi că m i-ai făcut. Dar îmi poţi arăta ce simţi. A m nevoie să te simt în mine. Gata cu zidurile dintre noi! Vreau doar să fii cu mine. Gura lui a căutat-o pe a mea. M -a sărutat ca un om pe punctul de a se îneca, tânjind după aer. M âna lui m i-a cuprins spatele. A m continuat să mă mişc în poala lui, simţindu -1 cum se întărea. M -am pierdut în valul de emoţii care a pus stăpânire pe mine. El era pământul şi aerul. Focul şi apa. întreaga mea lume, sub forma unui bărbat perfect, dar şi plin de defecte. Mâna lui liberă s-a strecurat între picioarele mele, dar nu m -a atins, ci şi-a eliberat penisul din boxeri. Vârful a ajuns la despicătura sexului meu, iar eu m-am ridicat să-l ajut să-şi găsească sanctuarul. Trupurile noastre s-au unit instinctiv în timp ce ne agăţam unul de celălalt. Alexander mă legăna uşor, iar buzele lui nu m-au părăsit deloc. Ne ţineam în braţe în timp ce înaintam spre orgasm, fară să ne mai îm potrivim diluviului de gânduri şi emoţii care ne pătrunseseră în sânge şi ne facea membrele să tremure. Nu mai era nevoie de scuze. Sau de cuvinte încă nerostite. Totul era la vedere. îl cunoşteam - trupul lui, mintea, inima aşa cum m i le cunoşteam pe ale mele, şi, când am atins orgasmul, el m-a însoţit. Nu ne-am dat drumul din îmbrăţişare, trupurile şi sufletele ni s-au îngemănat. Pentru totdeauna. Capitolul 14 Ospătarul a tras un scaun, iar eu m -am aşezat încercând să schiţez un zâmbet. Scaunul din biroul meu era capitonat, dar nu aveam acelaşi noroc şi aici, la Greenes Tavern. Disconfortul era însă minor, şi eram sigură că nici nu aveam să îl mai iau în seamă la sfârşitul mesei. C i avea să fie depăşit de conversaţia stranie, incomodă. Restaurantul era destul de gol pentru o după-am iază de marţi, dar M adeline insistase în privinţa orei. Nu m i-am dat seama dacă a observat grija cu care m -am aşezat, pentru că nu a com entat nimic. - îţi mulţumesc că ţi-ai făcut timp să ne vedem , m i-a spus m ama în timp ce închidea meniul. Era îmbrăcată într-un taior gri, cu un şirag de perle la gât. în ciuda ţinutei sobre, am fi putut trece drept surori, graţie pieptănăturii ei fluide şi tenului fară cusur. M i se pare că nu ne-am văzut de secole. D e câteva săptămâni, mai exact, dar care nu sunau suficient de dramatic pentru gustul ei. - îm i cer scuze. A m fost foarte ocupată la noua mea slujbă. - Printre altele. N u a continuat,9 n ici nu era nevoie. Ştiam exact la ce se > referea. I-aş fi putut spune mii de m inciuni care să-i mângâie egoul rănit, dar nu mă interesa să intru în acest joc. - Da, printre altele. - N u se cade să te muţi cu un bărbat şi să nu-ţi anunţi părinţii, m -a dojenit ea. M ăcar ajungeam la subiect. - S-a întâmplat destul de brusc, i-am amintit eu. Ştiam că nu conta pentru ea. O preocupa doar faptul că fusese lăsată pe dinafară. Nu conta că nu aveam nim ic să-i spun sau că se număra printre primii oameni care aflaseră. Ea şi câteva mii de telespectatori care asistaseră la stratagema lui Alexander. Şi-a ţuguiat buzele şi a ridicat din umeri. - E viaţa ta. Nu părea un fapt pe care să-l accepte cu uşurinţă. Ospătarul ne-a scutit pentru moment de conversaţie, dar ştiam că era doar un respiro. - M ă bucur să văd că ai din nou poftă de mâncare, mi-a spus când ospătarul a dispărut cu meniurile şi comenzile noastre. - A m alergat mai mult. Nu am adăugat că şi viaţa sexuală activă juca un rol important în senzaţia mea de foame. Mama a mijit ochii şi m-a studiat, apoi s-a aplecat spre mine, peste masă. - Eşti gravidă? - Mamă! Exclamaţia mea a atras atenţia celor din jur, care şi-au ferit mai apoi privirile. - Este o întrebare rezonabilă. A sorbit din băutură. Te-ai mutat cu el cam repede. - Nu, nu este, am spus printre dinţi. Suntem în secolul XXI. Te rog, încetează să-mi planifici nunta. Nu sunt însărcinată. - Mă simt uşurată să aud asta. Şi-a abandonat paharul şi şia aţintit asupra mea cea mai fermă privire maternă. A r fi declanşat un scandal. - Scandaluri sunt la orice pas. Nimănui nu i-ar păsa dacă aş fi însărcinată, am spus, dar stomacul mi s-a strâns. Existau multe persoane cărora le-ar fi păsat. Şi uneia în m od special. Un copil nu intră în planurile noastre. - încă. A m deschis gura să protestez, dar ea a ridicat o mână. O parte din m ine ar fi vrut să mă sprijin de spătar şi să-mi încrucişez braţele, defensiv. Ceva din situaţia de acum îmi amintea de felul în care mă simţisem adolescentă fiind şi locuind sub acoperişul ei. - Lumea va avea aşteptări de la tine, Clara. Nu te poţi muta pur şi simplu cu moştenitorul tronului. Presa, rudele şi prietenii tăi aşteaptă să vă anunţaţi intenţiile. - Ţi-am spus cumva că suntem în secolul XXI? am mormăit, întinzând mâna după paharul cu vin. - Poate că majoritatea lum ii este, dar nu şi familia regală. Există etichete, protocol, aşteptări. - Ştiu toate astea, am răbufnit eu, conştientă că resentimentele mele izvorau din ceva ce aş fi preferat să uit. E prea curând ca să ne gândim la căsătorie. Vorbeam serios. Abia absolvisem. Aveam o slujbă bună, care-mi plăcea. Existau mii de motive pentru care să nu adaug în ecuaţie presiunea căsătoriei. Unde mai puneai că ne cunoscuserăm cu numai câteva luni în urmă. - Lumea se aşteaptă ca Alexander să-şi asume curând mai multe responsabilităţi. Una dintre datoriile lui ar fi să-şi găsească o soţie şi să aibă un moştenitor, m -a informat mama. - N-aveam idee că monarhia te interesează atât de mult. - M ă interesezi tu. Tonul ei era uşor ameninţător. - Relaţia noastră este foarte nouă. Nu cred că se aşteaptă cineva să ne plănuim deja nunta. - Nu contează, trebuie să fii conştientă de toate astea. Viaţa ta este acum sub microscop, Clara, iar atenţia va creşte. Am înghiţit restul de vin din pahar. Avea dreptate. Fusesem deja expusă atenţiei publicului, şi, făcând acel anunţ, Alexander parcă îi invitase pe toţi în viaţa noastră. Aveau să fie speculaţii. Poate chiar o repliere a regelui Albert, pe care Alexander îl evitase cu grijă din toate discuţiile noastre. Viaţa dincolo de Notting Hill urma să devină tot mai complicată. Ospătarul şi-a făcut apariţia şi ne-a pus fiecăreia în faţă câte o salată. Pofta de mâncare îm i dispăruse. M -am forţat să ridic furculiţa. îm i era mult prea uşor să-mi reiau vechile obiceiuri, mai ales acum, când simţeam că, în orice moment, viaţa îmi putea scăpa de sub control. Eram hotărâtă să nu las ca aşa ceva să se întâmple. De cealaltă parte a mesei, mama pescuia o frunză de salată cu furculiţa, zâmbind. - Povesteşte-mi despre petrecerea de casă nouă. Sunt teribil de încântată pentru sâmbătă. Era singura. - Mă ajuţi, te rog? i-am spus lui Alexander, facându-i semn spre fermoarul rochiei negre din dantelă. El era doar pe jumătate îmbrăcat, cămaşa îi era descheiată la gât, nu-şi pusese nici butonii. S-a întors şi a ridicat cheiţa fermoarului, apoi m-a sărutat pe gât. Era acelaşi gen de afecţiune precaută pe care mi-o arătase de luni seară. - Mi se pare ciudat să te rog să mă îmbraci. Gluma nu a destins însă atmosfera. M i-a zâmbit uşor forţat şi a reînceput să-şi încheie nasturii cămăşii. A întins mâna după cravată, dar i-am prins-o din zbor. în seara asta, casa avea să fie plină de rude şi prieteni. Destul încât să-mi facă stomacul să se strângă. Nu puteam face faţă acestei seri dacă lucrurile între noi nu stăteau bine. - Nu poţi evita la nesfârşit să mă atingi. - Nu te-am evitat, a spus cu glas aspru. S-a tras de lângă mine şi a întins mâna după cravată. Tehnic, era adevărat. Ne petrecuserăm toate nopţile din acea săptămână împreună, în pat, oblojind ce stricaserăm cu atingeri tandre şi cu ore întregi de făcut dragoste. Dar nu fusese de ajuns. - Atunci, trage-mi-o! - Acum ? A ridicat dintr-o sprânceană. Invitaţii sosesc în douăzeci de minute. - Şi când te-a oprit asta? Sau nu faci faţă provocării? M i-am trecut palm a peste şliţul pantalonilor lui şi am constatat cu plăcere că penisul lui s-a trezit la viaţă la atingerea mea. Nu sunt distrusă, X. Şi nici tu. - Avem lucruri de făcut, mi-a amintit el. Numai că mie nu-mi păsa dacă firma de catering terminase de aranjat mâncarea şi nici dacă vazele erau pline de flori. Voiam doar să mă simt aproape de el. Şi ştiam cum puteam face asta. I-am cuprins sexul în palmă, apoi l-am eliberat şi am întins mâna după cravată. Aceasta i-a alunecat din jurul gâtului şi s-a înfăşurat larg pe încheieturile mele. - Diseară îm i legi mâinile cu cravata şi m i-o tragi până când nici unul din noi nu-şi mai aminteşte de ce naiba am irosit atâta vrem e mergând pe vârfuri unul în preajma celuilalt. A făcut ochii mari, imaginându-şi ce-i sugerasem. - Aşa să fie, păpuşă? A m încuviinţat din cap, simţind că mă încuraja, şi am adăugat: - Dar acum , îngenunchezi şi mă posezi cu limba. Nu a avut nevoie de alte încurajări. Lumina sălbatică i-a revenit în ochi. S-a lăsat în jos şi mi-a ridicat rochia până în talie. A gemut surd când a văzut că eram goală pe dedesubt. - Eşti obraznică, păpuşă. Ţi-ai uitat bikinii. - M i s-a părut o prostie să-i port, de vreme ce oricum mi-i rupi. Nu că mă deranja că o făcea. M i-ai spus cândva că trebuie să fiu pregătită să mi-o tragi oriunde, iar eu vreau să-ţi fac pe plac. - Sentimentul este reciproc. S-a aplecat, iar răsuflarea lui fierbinte mi-a înfierbântat sexul. Şi-a trecut degetul de-a lungul despicăturii, şi un val de dorinţă m i-a pătruns până în inimă. - Sexul tău are nevoie de atenţie. - Da, am şoptit eu în timp ce buzele lui îm i alunecau pe şold. Alexander şi-a strecurat un deget în mine şi m-a masat cu mişcări aţâţătoare, lente. - De asta are nevoie? A m clătinat din cap. Nu era de ajuns. Nu pentru mine şi nici pentru el. îl văzusem prefacându-se săptămâna asta şi nu puteam permite ca asta să continue. - Trebuie să mi-o tragi atât de tare, încât să nu mă mai pot ţine pe picioare după. Trebuie ca sexul meu să nu uite că îţi aparţine. Pentru că este al tău, nu-i aşa, X? Tonul jucăuş din glasul meu s-a stins. Un gând îngrozitor îm i trecuse prin minte. Vocea mi-a tremurat când l-am întrebat: Sau poate nu -1 mai vrei? Mâna i s-a oprit în loc, iar ochii i-au aruncat scântei. A trecut o eternitate, apoi şi-a pus cealaltă mână pe abdomenul meu. Fără să mă prevină, m-a lipit cu duritate de uşă. Mi-am desfăcut picioarele fără să mă las rugată, iar limba lui a început să mă umple - să mă posede - cu o furie posesivă. S-a dat puţin înapoi, dar numai cât să-mi prindă clitorisul între dinţi. A m scos un strigăt; trupul meu tremura deja, eliberat. Aveam nevoie de asta, de dominaţia lui. Trebuia să-i aparţin, aşa cum el trebuia să ştie că eram a lui. Degetele lui îşi croiau cu duritate drum în mine, el mă sugea şi mă atingea cu limba până ce trupul meu s-a cutremurat, iar picioarele ameninţau să mă lase. Coapsele mele încercau să ajungă şi mai aproape de el, disperate să primească mai mult. Gura lui mi-a învăluit clitorisul, şi am explodat intr-o mare de stele şi lumini. Alexander m-a susţinut, văzând că mă clătinam, dar a continuat să-mi lingă sexul, care pulsa. - Voi avea toată seara gustul tău pe limbă. Ştii ce-m i faci? Când te gust? S-a ridicat şi şi-a lipit trupul de al meu, trecându-şi penisul întărit pe deasupra abdomenului meu. A m gemut uşor, pregătită să-l simt în mine, şi am dat să-l cuprind în palmă. - Nu, m-a oprit el. Nu încă. La noapte. Şi atunci, o să ţi-o trag atât de tare şi de mult, că o să uiţi şi cum te cheamă. Şi în nici un caz n-o să mai poţi merge. O bătaie puternică în uşă ne-a făcut să ne îndepărtăm imediat unul de celălalt. Tim pul nostru se încheiase, iar eu nu1 mai dorisem niciodată atât de tare. Alexander şi-a pus cravata la gât, arborând zâmbetul superior care-mi devenise atât de familiar. M -am chinuit să-mi las rochia în jos şi să-mi prind la loc capsele portjartierului. - M i-a lipsit zâmbetul tău infatuat, i-am spus în timp ce încălţam pantofii cu toc. - îţi promit că vei avea parte de mult mai mult, mai târziu. Mă prinsese la colţ şi mă apăsa cu trupul lui. Penisul lui tare ca piatra mă îmboldea în timp ce-şi lăsa buzele să alunece pe gâtul meu. Mai vrei să ţi-o trag? - Da, abia am reuşit eu să-i răspund. Bătaia în uşă dispăruse, asemenea lum ii întregi. Nu mai existau decât el şi foamea aproape dureroasă care mi se aduna între picioare. - în noaptea asta, ţi-o trag lipită de perete până ce nu mai poţi sta în picioare, apoi te iau în pat şi te călăresc. Trupul tău nu-şi va mai aminti cum e să nu mă simtă înăuntrul lui. S-a dat un pas înapoi. Zâm betul infatuat dispăruse, dar ochii lui aruncau flăcări. Şi-a îndreptat cravata şi a făcut un semn spre uşa dormitorului. Trebuia să luăm parte la petrecere, şi am făcut apel la tot autocontrolul să nu cad în genunchi şi să-l implor să mă posede chiar acolo, chiar atunci. X se întorsese - şi era mai rău ca oricând. O seară de conversaţii politicoase urmată de o noapte de dezmăţ? „Da, te rog!“ Capitolul 15 Edward aştepta cu mâinile în şolduri să-i deschid uşa. I-am aruncat un zâmbet vinovat, iar el a clătinat din cap. A trecut furtunos pe lângă mine, încărcat de sacoşe, şi s-a îndreptat spre bucătărie. Spre plăcuta mea surpriză, era urmat de David. N u -1 cunoşteam prea bine pe David, dar nu m-am putut abţine şi l-am îmbrăţişat. Nimeni pe lumea asta nu înţelegea ce însemna să fii îndrăgostită de un bărbat ca Alexander. Venise vremea ca eu şi David să ne cunoaştem ceva mai bine. - Mă bucur să te văd, i-am spus cu sinceritate când i-am dat drumul din îmbrăţişare. - Edward a insistat să vin. David şi-a trecut mâna prin păr. Trăsăturile întunecate îi erau adumbrite de nervozitate. Alexander a venit în spatele meu şi m -a prins pe după talie în vreme ce închideam uşa. - Eşti mereu bine-venit în casa noastră. A m simţit că-mi creştea inima. Crezusem că nu aveam să mai reacţionez aşa auzindu-1 spunând lucruri precum „a noastră“, dar se părea că mă înşelasem. Cumva, mi se părea că vorbele astea însemnau mult mai mult când le spunea altora, de parcă mă revendica - îmi revendica inima, oferindu-i o casă. - Terminaţi cu prosteala şi veniţi să mă ajutaţi! a strigat Edward. - Mă duc eu, m-am oferit. Arată-i tu casa lui David! Nu strica să încurajez relaţia dintre Alexander şi iubitul fratelui său, mai ales că David se considera un intrus. Mulţumită lui Edward, îşi câştigase locul în cercul de tineri din jurul familiei regale, dar acesta avea să-i fie sigur revocat dacă se afla adevărata natură a relaţiei dintre ei. Era complet nedrept, însă nu mi se părea deloc surprinzător. Nimeni din Gaşca Regală nu păruse să se dea în vânt după mine. în bucătărie, Edward rearanja tăvile aduse de firma de catering. Mi-am încrucişat mâinile la piept şi am aşteptat să mă pună la treabă. - Eşti în stare să deschizi câteva sticle de vin sau te-a secat Alexander de toată energia? m-a întrebat întinzându-mi un tirbuşon. - Cum îndrăzneşti? M -am prefăcut oripilată. Chiar par genul acesta de fată? - Nu te-ai uitat în oglindă, nu-i aşa? Şi-a depărtat ochelarii şi m-a studiat. Aş numi-o ţinută de după sex. Mi-am netezit părul. Destul de multe şuviţe mi se desprinseseră din cocul pe care mi-1 făcusem mai devreme. Am ridicat din umeri, vinovată, dar nu ruşinată, şi am luat tirbuşonul. - Orice fată are nevoile ei. - Iar de ale tale pari că tocmai te-ai ocupat. Dacă nu mă înşel, mama ta va ajunge în câteva minute, împreună cu alţi treizeci de oameni. Ne-am apucat de treabă, să aranjăm tăvile din living şi bucătărie. Se părea că supraestimasem cantitatea de vin de care aveam nevoie în seara asta. Poate că eşuam la alte capitole, dar nu şi la „lubrifierea“ invitaţilor. Câteva minute mai târziu, şi-au făcut apariţia primii oaspeţi, care ne-au oferit flori şi alte sticle cu vin. Pe mulţi dintre ei îi cunoşteam, cu alţii mi-a făcut Alexander cunoştinţă. Edward era cel care îi adăugase pe listă. A sosit şi Belle, trăgându -1 pe Philip după ea. Părul ei de culoarea mierii i se revărsa pe umeri în valuri delicate. M -a îmbrăţişat cu putere, iar eu m-am dat un pas înapoi să-i admir bluza neagră pe gât şi tutuul alb, până la genunchi. Doar Belle putea să facă o asemenea combinaţie. Şi nu numai că pe ea ţinuta arăta bine, dar avea şi un aer clasic. - Ceva de băut? am întrebat-o în timp ce o trăgeam spre bucătărie. - Poţi să-i dai lui Philip, a mormăit ea. Se poartă de parcă petrecerea aceasta îl va omorî. A m râs. Logodnicul lui Belle avea mereu un băţ în fund, iar mie nimic nu mi-ar fi făcut mai mare plăcere decât să-l îmbăt mangă. Dar să-i dau lui Belle un pahar cu vin părea o alegere mai înţeleaptă. A m turnat nişte Chardonnay în două pahare şi i-am întins ei unul. - Pentru cuibul dragostei tale! a ciocnit Belle cu mine. - Pe cine avem noi aici? Edward îşi făcuse apariţia lângă mine şi o admira făţiş pe Belle. N u -1 puteam condamna. Oricine ar fi fost impresionat de stilul prietenei mele, indiferent de preferinţele lui sexuale. Le-am făcut cunoştinţă şi am fost încântată de legătura care s-a creat imediat între ei. - Tu eşti cea care îi cumpără Clarei haine, a ghicit Edward. Belle a ridicat o mână cu manichiura perfectă. - Cineva trebuia s-o facă. Nu are idee cât e de frumoasă. Dacă n-aş fi eu, ar umbla numai în blugi şi tenişi. - Nu e drept, m-am îmbufnat eu în glumă şi am făcut o piruetă ca să-mi evidenţiez rochia. Pe aceasta eu am ales-o. - Iar învăţăcelul devine profesor, a spus Edward aprobator în timp ce-m i studia rochia din dantelă. Bineînţeles că toţi designerii vor dori acum să te îmbrace. - Pe mine? am întrebat uimită. Ca urmare a alergatului zilnic, aveam o siluetă plăcută, dar eram departe de a fi un model. - Uneori, eşti delicios de inocentă. M -a luat de mână şi m-a mai învârtit o dată. Adoră să-i îmbrace pe membrii familiei regale. Probabil din cauza faptului că apărem mereu pe copertele revistelor. A m clătinat din cap. Obrajii îmi luaseră foc. - Eu nu fac parte din familia regală. - Te-ai mutat cu viitorul rege al Angliei. Pentru ei, este suficient. Vorbea nonşalant, dar eu am avut un déjà-vu. Şi mama vedea la fel lucrurile, dar, din câte ştiam, căsătoria nu exista în vocabularul lui Alexander. N ici nu voiam să mă gândesc la o asemenea posibilitate. Să ne mutăm împreună era un pas important pentru amândoi, iar eu nu eram pregătită să complic şi mai mult lucrurile. - Oricum , eşti foarte cunoscută deja, m-a salvat Belle zâmbindu-mi plină de înţelegere. Sunt convinsă că există destule boutique-uri care ar aprecia dacă le-ai da o şansă. - îm brac ce haine am la îndemână. Era mai uşor să par neinteresată decât să recunosc că era posibil să aibă dreptate. Nu-mi plăcea deloc să mă văd pe copertele revistelor. Nici un număr de rochii frumoase nu avea să schimbe acest lucru. - Hai să mergem la cumpărături săptămâna asta, mi-a propus Edward. Ştiu câţiva oameni cărora le-ar face mare plăcere să te cunoască. A trecut prea mult timp de când nu au mai îmbrăcat o femeie frumoasă. Ultima a fost mama. Sarah era mult prea tânără. Vorbea despre mama şi sora lui cu mai multă uşurinţă decât Alexander. Era mai tânăr, bineînţeles. Şi poate că mergând cu el la cumpărături aveam să pot umple anumite goluri pe care încă le aveam în ceea ce privea familia lor. Era un subiect pe care îl evitam pentru că nu voiam să-i produc mai multă durere sau vinovăţie. Şi totuşi, erau lucruri pe care voiam să le înţeleg. - A m tot vrut să ajung din nou la Tamaras. De fapt, nu fusesem niciodată acolo, dar îmi jurasem să-i cumpăr toate rochiile după schimbul neplăcut de replici cu Pepper. - Aranjez eu totul. Edward şi-a scos telefonul din buzunar. N-ar fi trebuit să mă mire, doar era cel mai stilat membru al familiei regale. - Transmite-i salutările mele, s-a auzit o voce sarcastică venind de pe hol. Vocea m i-a zgâriat timpanele. A m luat o înghiţitură din pahar înainte să mă întorc cu faţa spre ea. Silueta lui Pepper se zărea în cadrul uşii. Ne privea cu un dezinteres studiat. Rochia albastră din satin îi îmbrăţişa şoldurile subţiri şi abdomenul plat, oprindu-se însă mult prea sus. Era de mirare că putea să meargă fară să i se vadă fundul. Nu că s-ar fi plâns cineva pulpele ferme, tonifiate erau un semn al felului în care arăta posteriorul ei. A ieşit în lum ină şi s-a apropiat de noi, fâlfâind artistic din gene. - Nu ai de gând să-mi oferi ceva de băut? a întrebat şi şi-a ţuguiat buzele. Era o adevărată operă de artă. Aproape că m-aş fi simţit vinovată dacă n-aş fi ştiut exact cu cine aveam de-a face. Alexander a intrat în bucătărie şi ne-a privit. - N u-m i amintesc să fi fost pe lista de invitaţi, Pepper. Nici m ăcar nu se obosise să se uite pe listă. Alesese să lase pregătirile pe seama mea şi a lui Edward. M i-a plăcut că a ştiut că eu n-aş fi invitat-o niciodată. - Nu-i nici o problemă. Cu cât mai mulţi, cu atât mai mare veselia, am spus eu, ştiind prea bine că vorbele mele o enervau. Ochii i-au aruncat scântei, ca o răsplată a atitudinii mele neaşteptate. Alexander s-a apropiat de noi şi m-a luat posesiv pe după talie. Judecând după scârba din privirea ei, mi-am dat seama că înţelesese mesajul. - Bănuiesc că aici s-a mutat petrecerea, a spus jovial Jonathan Thompson, prietenul de vrem e bună al lui Alexander, intrând în bucătărie. Sper că nu te deranjează că am luat-o şi pe Pepper cu mine. Voia să vă vadă casa. Aflată lângă mine, Belle se zbârlise, incapabilă să mascheze lupta care se dădea în ea. Jonathan era mult prea frumos şi fermecător pentru binele lui, şi de aceea Belle îi căzuse victim ă în anul doi de facultate. Scurta lor legătură nu se sfârşise bine, iar acesta era ultimul loc în care ea şi-ar fi dorit să se afle, cu el în preajmă. înainte să apuc să o salvez, Philip a venit să-şi caute logodnica. S-a oprit când a dat cu ochii de Pepper şi de Jonathan în m ijlocul oamenilor înghesuiţi în bucătărie. A înghiţit în sec, iar mărul lui Adam i-a devenit proeminent când i-a salutat pe nou-veniţi. A întins mâna spre Belle şi a tras-o în afara grupului. Ea mi-a cerut scuze din priviri, deşi nu era nevoie. îl înţelegeam pe iubitul gelos. Aveam şi eu parte de unul. Evident, eu îl văzusem pe Philip mai degrabă distant, nu posesiv. Dar nu încăpea îndoială, după felul în care o ducea în camera de zi, că voia să o ia de acolo. Eram şi mai surprinsă că Belle îi spusese despre Jonathan. Nu era o cucerire cu care să se fi lăudat - nu după ce el îşi arătase adevărata faţă. Nu mai avusesem niciodată ocazia să fiu gazda unei petreceri şi am descoperit cu plăcere că, în calitate de amfitrioană, era pe deplin acceptabil să mă fac dispărută sub pretextul că aduceam mai mult vin sau îndrum am un invitat spre toaletă. O oră mai târziu, perfectasem arta de a găsi singurul loc liber din casă. Iar acum, acel loc era micul salon de dincolo de holul principal. Invitaţii se adunaseră în bucătărie şi în sufragerie, câţiva erau în living. Dat fiind exclusivismul listei de invitaţi, dar şi apetitul pentru lux al lui Alexander, era mai mult decât suficient spaţiu pentru ca fiecare să se simtă confortabil. Chiar şi cei care nu fuseseră invitaţi. Pepper şi-a făcut apariţia în cameră ca şi cum ar fi ştiut cămi doream în secret să nu o mai văd. Şi-a trecut vârful degetelor pe spătarul unui fotoliu din piele neagră. A strâmbat din nas şi şi-a scuturat nişte praf imaginar de pe mână. - C e loc fermecător, Clara! Se părea că încercam să ne purtăm civilizat în seara aceasta. Probabil nu avea să dureze prea mult. - E meritul lui Alexander. - Aveam impresia că locuieşti aici de ceva vreme. A rbora un aer nevinovat. C el puţin, asta a declarat presei Alexander. M i s-a părut ciudat să nu te văd la nici un eveniment, toată vara. - M -ai văzut destul atunci, la ţară. - Oh? Spectacolul acela? A mijit ochii, fără să-şi poată ascunde nemulţumirea cauzată de acea amintire. Ne surprinsese pe m ine şi pe Alexander într-un moment intim, dar eu îm i ţinusem gura, iar ea continuase să privească. Alexander nu avea nici cea mai m ică idee că îl văzuse când m i-o trăgea pe terasa conacului tatălui său, dar eu mă bucuram că fusese martoră la asta. Doar aşa o puteai trata pe una ca Pepper. - D in nefericire, nu era nici un fotograf prin preajmă. Poate, dacă Alexander ar fi văzut că eşti doar o târfa fără clasă, şi-ar fi venit în simţiri, a spus printre dinţi. Nările îi fremătau. Probabil nu fusese niciodată mai lipsită de farmec. A cum , îm i doream eu să fi avut un fotograf prin preajmă. - Cuvintele tale nu mă pot răni, Pepper, i-am spus cu blândeţe. - C rezi că ai câştigat... a început ea, dar am întrerupt-o. - C hiar am câştigat. Uită-te în jurul tău, dragă! Este al meu. C u totul. Pepper a făcut o grimasă, de parcă-i mirosea ceva a stricat. - Sunt lucruri pe care nu le ştii despre el. Nu este al nim ănui pe deplin. Eşti o proastă dacă crezi asta. - Nu este o com petiţie, i-am amintit eu. Nu mai este, în orice caz. - Abia aştept să-ţi şterg zâmbetul ăsta îngâmfat. Sper să fiu de faţă când îl vei vedea aşa cum este cu adevărat. - Pentru cineva care pretinde că -1 iubeşte... - Eu sunt singura care îl poate iubi, a mârâit ea. Pentru că sunt singura care îl poate ierta. - N u este nim ic de iertat. M i-era de ajuns atâta nebunie. A m trecut pe lângă ea şi am dat să mă întorc la petrecere. Chiar şi într-un grup mare de oam eni îm i era mai bine decât cu ea. - C ând vei afla, nu vei mai avea aceeaşi părere. A făcut o pauză, pregătindu-se pentru atacul final: Nici măcar tu nu eşti într-atât de patetică încât să-l ierţi. * Răutăţile lui Pepper m-au urmărit, deşi încercam să nu le iau în seamă. D in nefericire, era petrecerea mea, ceea ce însemna că nu puteam spera să mă pierd neobservată prin mulţime. Oriunde m ă întorceam eram atrasă într-o discuţie. Deja nu mai ştiam cine era fiecare. Peste câteva zile, Edward avea să fie nevoit să-m i spună exact cine venise în seara aceasta. A m privit în jur şi am constatat cu groază că membrii familiei mele îşi făcuseră în sfârşit apariţia. Belle îi atrăsese lângă şemineu, dar nici măcar ea nu-i putea ţine piept mamei mele. A m străbătut camera spre ei, oprindu-m ă să mai schimb câteva cuvinte cu invitatii. Nu mai avea rost să amân. > Madeline Bishop dorea ca prezenţa să-i fie remarcată. îm i dădeam seama după rochia mulată, argintie pe care o alesese pentru o simplă petrecere. M ai multe persoane aruncau priviri pline de interes în direcţia ei. Era, fără îndoială, încântată. Aproape că ajunsesem la ei, când am văzut o figură radioasă zâm bindu-m i din mulţime. Părul cârlionţat al lui Bennett fusese potolit în cinstea evenimentului şi, pentru prima oară, cravata era dreaptă, la locul ei. Din cealaltă parte a camerei, Alexander m i-a surprins privirea. I-am făcut semn, nerăbdătoare să-i fac cunoştinţă cu şeful meu. - A i venit, am spus fără să-mi ascund bucuria. Casa era plină de oam eni pe care abia dacă îi cunoşteam, aşa că eram fericită să văd şi pe cineva pe care îl plăceam cu adevărat. - A m decis că merită să-i plătesc o m ică avere bonei pentru seara asta. S-a apropiat şi m-a îmbrăţişat. Când ne-am desprins, Alexander era deja acolo, studiindu -1 pe Bennett cu o expresie impenetrabilă. M i-am îndreptat umerii. C hiar trebuia să se com porte aşa cu orice bărbat care îm i acorda atenţie? - Nu ne-am cunoscut. Bennett i-a întins mâna, iar Alexander i-a strâns-o, fără să pară prea încântat. Clara este colegă cu mine. - Bennett este şeful meu, am intervenit eu, accentuând cuvântul şef. Acesta a avut efectul scontat asupra lui Alexander, care s-a îmblânzit şi i-a zâmbit. - Este o plăcere să-i cunosc pe colegii Clarei. îi place slujba ei, a spus Alexander, stăpân pe sine. - Sper. Nici unul din noi nu am funcţiona fară ea. A făcut semn cuiva din mulţime, iar eu am privit peste umăr, şocată so văd pe Tori apropiindu-se. - Bună, Clara! Roşcata minionă vibra de energie, privind uimită în jur. Casa ta este minunată şi... Cuvintele i s-au stins pe buze când l-a văzut pe Alexander. Nu eram deloc surprinsă. El avea acest efect asupra oamenilor, mai ales asupra reprezentantelor sexului opus. în seara aceasta, era îmbrăcat într-un costum din trei piese. Avea o mână în buzunar, lăsând să se vadă vesta pe sub sacoul descheiat. Croiala costumului îi punea în valoare statura atletică, dar numai eu ştiam ce se ascundea în spatele acelor nasturi. - Ea este Tori, am intervenit eu, neştiind când avea să îşi recapete Tori glasul. L-am privit întrebător pe Bennett. Făcuse un gest drăguţ invitând-o, dar... Abia atunci am înţeles. Staţi aşa! Voi doi... Şeful m eu m i-a răspuns ducând la buze mâna lui Tori. Ea a chicotit ca o copiliţă la gestul lui făţiş de afecţiune. - Nu am spus nimănui, mi-a mărturisit el. - Secretul tău este în siguranţă, l-am asigurat eu. Tori m i-a zâmbit complice. Acum , înţelegeam. Nu era de mirare că săptămâna trecută Bennett fusese atât de atent la felul în care arăta. Nu numai că avea o iubită nouă, dar ea lucra la doi paşi de el. Nu era greu de văzut ce anume îi adusese împreună. Bennett merita o persoană plină de viaţă, iar Tori se încadra perfect în tipar. Alexander s-a aplecat să-mi şoptească la ureche: - M ama ta are nevoie de atenţie. Buna mea dispoziţie s-a evaporat imediat. Când nu avea ea nevoie? Le-am arătat colegilor mei de unde să-şi ia ceva de băut şi m -am îndreptat spre părinţii mei şi spre sora mea mai mică. D in afară, Madeline şi Harold Bishop arătau exact ca orice alt cuplu, dar am observat imediat că stăteau la distanţă unul de celălalt, fară să se atingă. Aflase, oare, mama despre aventura tatei? Nu m i-o imaginam suportând aşa ceva, şi totuşi fusese mereu capabilă să proiecteze imaginea familiei perfecte. - Ne cerem scuze pentru întârziere. în voce i se citea o anume tensiune. Tata a venit spre mine şi m -a îmbrăţişat. - A m fost reţinut la birou, m i-a explicat el, închizându-şi nasturii sacoului. Splendidă petrecere! M -a durut fizic să-l îmbrăţişez acum şi nu eram prea sigură că am reuşit să ascund acest lucru. A m înghiţit cu greu şi mam forţat să zâmbesc. - M ă bucur că aţi reuşit să veniţi. - D e parcă ne-ai fi simţit lipsa, a intervenit Lola. Sora mea mai m ică se integra perfect între londonezii cu stare adunaţi aici în seara asta. Spre deosebire de mine, nu ar fi ratat ocazia să interacţioneze cu diverşi oam eni importanţi. Semănăm mult, aveam acelaşi păr castaniu, dar Lola era m inionă şi subţire. Avea un aer sofisticat, pentru care o invidiam. în multe privinţe, Lola ar fi fost o parteneră mai potrivită pentru Alexander. Pe Lola nu o impresionau nici atenţia publicului, nici aşteptările altora. - Acela este Edward? I-am urmărit privirea şi am încuviinţat din cap. Edward se întreţinea cu un grup numeros, dar David nu se vedea nicăieri. M i-am notat în minte să-l caut imediat ce scăpăm din ghearele mamei. - Alexander, a gângurit mama când el s-a apropiat de noi. L-a îmbrăţişat un pic prea familiar. Alexander părea însă netulburat. - M ă bucur să vă revăd. A venit lângă m ine şi mi-a pus mâna pe spate. Atingerea lui îmi dădea încredere, dar mă şi excita în acelaşi timp. Petrecuserăm mult timp orbitând prin încăpere, uneori aproape că ne atinseserăm, dar fuseserăm imediat despărţiţi. Prezenţa lui mă relaxa. M i-am dorit să nu mai fim despărţiţi niciodată. însă trebuia să vorbesc cu tata despre ceea ce văzusem pe stradă, la începutul săptămânii. - Ne scuzaţi o clipă? a întrebat Alexander, parcă citindu-mi gândurile. A m ceva urgent de rezolvat cu Clara. Mama a deschis gura să protesteze, dar s-a răzgândit. Ştia deja că nu avea sens să discute în contradictoriu cu el. Alexander m-a condus în grădina din spate, care era goală, din fericire. Eu şi Edward căzuserăm de acord că nu avea sens să deschidem acest spaţiu pentru musafiri, dat fiind că era o zi de toam nă târzie. Decizia noastră dădea acum roade, oferindu-ne un rar moment de intimitate în zarva petrecerii. A m păşit dincolo de geana de lum ină a ferestrelor, iar Alexander era deja pe mine. M i-a ridicat fusta şi mi-a prins între degete jarteaua din dantelă. - De ce sunt toţi oamenii aceştia aici? m-a întrebat, cu buzele aproape lipite de ale mele. Vreau să mă joc cu tine. „Da, te rog.“ Oam enii erau la câţiva paşi de noi, despărţiţi doar prin uşile franţuzeşti, care sigur nu izolau fonic. Nu aveam timp, însă toate gândurile raţionale potrivit cărora nu puteam face asta au dispărut în clipa în care gura lui a zdrobito pe a mea. M -am lipit de el, furată de moment. M i-a cuprins o fesă în palmă şi a strâns-o cu putere. Nu mă mai atinsese acolo de zile întregi, iar trupul meu i-a răspuns instantaneu cu un val de dorinţă. Uitasem de spaima de a ii prinşi în fapt. Mă gândeam doar cum să-mi astâmpăr foamea care mi se cuibărise între picioare. Alexander îşi rotea şoldurile lipite de ale mele, stârnind un foc în stom acul meu. îi simţeam erecţia prin pantaloni. M i-am strecurat m âna şi i-am prins prin materialul pantalonilor bărbăţia întărită. - N u te poţi întoarce aşa, i-am şoptit în timp ce -1 atingeam. - La ce te gândeşti, păpuşă? I-am zâmbit cu subînţeles. - îţi sunt datoare o tură. A m îngenuncheat în faţa lui, fără să-mi pese că în orice m oment cineva ar fi putut ieşi la o ţigară sau să ia puţin aer. Nu m ă puteam gândi decât la un singur lucru. Nu a obiectat când i-am desfăcut ferm oarul şliţului şi i-am eliberat penisul, în lum ina lunii, el se ridica vizibil şi foarte m asculin spre abdom enul lui. Sexul meu a pulsat când mi-am trecut limba peste vârful lui. A scos un geamăt surd când i-am cuprins erecţia cu gura. îm i răsuceam lim ba în jurul lui, savurând senzaţia catifelată pe buzele mele. Alexander m -a prins de ceafa şi m i-a împins capul mai adânc, până ce s-a îngropat cu totul în gura mea. - îm i place să te văd sugându-mi penisul, a spus cu voce joasă. îm i place să văd că nu te poţi controla. Sunt o grămadă de oam eni înăuntru, iar tu ai nevoie să-mi simţi penisul în gură. A m gemut şi am continuat să sug, excitată de vorbele lui murdare. - O să ţi-o trag curând, păpuşă. Eşti pregătită pentru mine? îţi place să mă sugi până la ultima picătură? A m încuviinţat din cap, mi-am tras gura spre vârful penisului, apoi l-am cuprins din nou cu totul. Alexander mi-a răspuns cu împunsături furioase ale şoldurilor. Făcea sex cu gura mea, fară reţineri. Dorinţa dinăuntrul meu a ajuns de nesuportat când el a ejaculat în gâtul meu. Nu i-am dat drumul, deşi el se abandonase plăcerii. îm i plăcea să simt că aveam o asemenea putere asupra lui, să ştiu că-1 puteam face să-şi piardă controlul, fie şi doar pentru un moment. Alexander s-a oprit şi şi-a descleştat în sfârşit mâna din părul meu. M -a ajutat să mă ridic şi s-a încheiat la pantaloni. M -a studiat o clipă, apoi a întins braţul. - D upă tine! - Eşti un adevărat gentleman, i-am răspuns sec. - Pot fi, păpuşă, mi-a spus cu o voce joasă care m-a înfiorat. Mai târziu, îţi voi arăta cât de gentleman pot fi. - încă o partidă de sex în grădină? am întrebat plină de speranţă. - Nu. A m nevoie de o suprafaţă mai mare ca să-mi duc planurile la îndeplinire. Un pat, podeaua. - Avem iarbă, am insistat eu. - Şi să-ţi distrug rochia? A pus mâna pe clanţă. Nu te-am adus aici ca să te seduc. - Nu ai încotro, X, l-am ironizat eu când am păşit în casă. Lam zărit pe David răsfoind o carte şi l-am sărutat pe Alexander pe obraz. Ne vedem într-un minut. M -am apropiat temătoare de David, pentru că nu voiam să-l sperii. Noi doi aveam multe în com un, dar abia dacă ne cunoşteam. N u -1 învinovăţeam că era atât de retras. Trebuia să se prefacă, să pretindă că el şi Edward erau doar prieteni apropiaţi. - A i citit-o? l-am întrebat. A închis cartea şi a clătinat din cap. - Recunosc cu ruşine că n-am prea mai citit după terminarea facultăţii. - N ici eu, am recunoscut. - L-ai văzut cum va pe Edward? David a vorbit în şoaptă, să nu poată fi auzit de ceilalţi. N u -1 văzusem de dinainte de a ieşi cu Alexander, şi am simţit că David era neliniştit. Ştiam cum era să nu fii băgat deloc în seamă la un eveniment. Edward îl rugase pe D avid să vină. îl implorase, probabil, iar acum era de negăsit. - Este probabil la etaj, i-am spus, încercând să par nonşalantă. Ştiam că trebuia să-i distrag atenţia de la absenţa iubitului său. A i văzut biblioteca? - Nu, dar m i-ar face plăcere. Părea să fi înţeles că-i oferisem o ocazie să scape de mulţime. Şi de a discuta între patru ochi. L-am condus la etaj, arătându-i camerele şi încercând din răsputeri să fiu o gazdă bună. David s-a relaxat vizibil în timp ce străbăteam holul. - A r fi trebuit să mă aştept că se va purta astfel, mi-a mărturisit el pe când mă pregăteam să deschid uşa bibliotecii. - N u vreau să-mi cer scuze în num ele lui, dar să ştii că i-ai lipsit. - A re un fel tare straniu de a-m i arăta asta. - N ici Alexander nu e tocmai afectuos, l-am asigurat eu. - Nu-şi poate lua m âinile de pe tine. A m roşit, stânjenită că observase. - C red că încearcă să compenseze. - Trebuie să fie drăguţ. A m întredeschis uşa. - Ţi-am spus că nu încerc să-l scuz, deci sper să nu pară că fac asta. Edward te protejează. Alexander tinde să facă acelaşi lucru. Dacă ar înţelege că ne scot din minţi, poate că ar înceta. M i-a zâmbit sincer, după care a clătinat din cap. - A i dreptate, bineînţeles. Dar asta nu înseamnă că-m i este mai uşor. - Bineînţeles că nu. A m deschis uşa şi am aprins lumina, încă nu am terminat de amenajat, aşa că te rog să scuzi... Cuvintele mi-au îngheţat pe buze când am dat peste Edward. Si Lola. » Edward şi Lola se sărutau. Capitolul 16 Edward ridicase mâinile de parcă s-ar fi ferit să o atingă, dar nu încăpea îndoială că buzele lor erau unite. Rămăsesem cu gura căscată. M -am întors imediat spre David. Maxilarul îi era încleştat şi mijise ochii, dar nu a scos nici un cuvânt. Lui Edward i-a luat extrem de puţin timp să înţeleagă ce se întâmplase. A împins-o imediat pe Lola cât colo. - David... a început el, dar iubitul lui ieşise deja. - C e naiba se întâmplă aici? am răbufnit eu. Edward a dat să spună ceva, după care s-a răzgândit şi a plecat după David. - C e naiba faci, Lola? M i-am aruncat mâinile în aer. Poate că David nu apucase să vadă ce se întâmpla, deşi mă cam îndoiam. Lola şi-a aranjat rochia şi mi-a zâmbit superior. - Edward îmi arăta biblioteca. - N u-m i aduc aminte ca amigdalele tale să facă parte din turul oficial. Eram furioasă. Era ultimul lucru pe care ar fi trebuit să-l vadă David. Nu acum, când Edward încerca să-l recucerească. La ce ţi-a fost gândul? Sau nu te-ai obosit să gândeşti deloc? - Nu e cazul să-mi faci morală, m i-a spus ea printre dinţi. Nu mai sunt un copil, iar dacă vreau să mă sărut... - Te-ai gândit vreo clipă că el nu a vrut să te sărute? am întrebat-o. Lola arăta de parcă aş fi pălmuit-o. Trăsăturile ei elegante exprimau mâhnire. - Este atât de greu de imaginat că unul ca el ar fi atras de mine? Ştiu că eşti atât de obsedată de Alexander că nu mai vezi clar lucrurile, dar zău aşa! - Nu ţi s-a părut ciudat că a ieşit în fugă după David? A m coborât conspirativ vocea. Nu era treaba Lolei, dar era sora mea, şi nu voiam ca sentimentele să-i fie rănite. Ştiam, de asemenea, că secretul lui Edward era în siguranţă cu ea. Lola putea fi nechibzuită, dar nu era crudă. - Eu... Vocea i s-a stins. M -a privit cu ochi mari. Oh! - Oh, într-adevăr. A m oftat şi am luat-o în braţe. Acum , înţelegi de ce am fost surprinsă? A încuviinţat din cap. - Şi înţelegi de ce eram supărată? - Nu, de fapt. - David şi Edward au o relaţie complicată. Este un secret, din motivele evidente. în ultima vreme, nu le-a mers prea bine. - Iar acum am pus şi eu paie pe foc. Şi-a întors spre mine ochii trişti. M ă poţi condam na că am încercat? E frumos, iar reputaţia lui... - Nu, nu te pot condamna, am întrerupt-o eu. Dar poate data viitoare vei fi mai prudentă. - Spuse sora mea care şi-a sărutat iubitul în ziua în care s-au cunoscut şi s-a mutat cu el câteva luni mai târziu. A oftat adânc şi a privit spre uşă. Poate ar trebui să mă duc după ei şi să le explic. - Lasă-i să-şi rezolve singuri problemele, am sfatuit-o. Dar fa-mi o favoare şi nu mai trage un alt invitat în vreun colţ întunecat. A m coborât amândouă şi am descoperit că invitaţii se îmbulziseră la uşa de la intrare şi asistau fară pic de ruşine la cearta care avea loc pe alee. Vocea lui David s-a ridicat deasupra şoaptelor celorlalţi. - Ce-ar trebui să cred, mai exact? M i-ai cerut să vin aici şi te găsesc sărutând o fată oarecare. Lângă mine, Lola s-a crispat. Nim eni nu ştia despre cine vorbise David, dar asta n-o împiedica să se simtă vinovată. - Nu o sărutam eu! Ea mă săruta pe mine! Edward a făcut un pas spre David. N u ştiam dacă îşi dădeau seama că erau priviţi, dar nu părea să le pese. A m dat să ies din mulţime, dar Alexander m-a oprit la uşă. - Lasă-i în pace! - Sigur nu ar vrea... Alexander m-a întrerupt cu o privire încruntată. Poate că el nu era îngrijorat, dar nu puteam spune acelaşi lucru despre mine. - De ce mă aflu aici, Edward? l-a întrebat David. C a să te fac să te simţi mai bine? Pentru că simţi nevoia să mă revendici într-un fel? M i se pare evident că nu sunt aici pentru m otivul corect. în spatele meu, şoaptele se înteţiseră. Oam enii începeau să înţeleagă. A r fi trebuit să mă bucure faptul că familia lor avea un secret sordid mai puţin, dar nu simţeam decât un gol în stomac. - Pentru că te iubesc, i-a strigat Edward. Pentru că vreau să fiu mereu cu tine. - A i un fel foarte ciudat de a... David nu a mai putut continua, pentru că Edward a acoperit distanţa dintre ei şi l-a sărutat sălbatic. Nu era o etalare tim idă a afecţiunii, ci o revelaţie - pentru ei doi, dar şi pentru cei care-i priveau. Spre surprinderea mea, cineva a început să aplaude. Alţii i sau alăturat. C ei doi s-au îndepărtat unul de celălalt şi i-au privit uim iţi pe cei care îi aclamau. Când s-au întors în casă, mână în mână, Alexander i-a întâmpinat în prag şi i-a îmbrăţişat. - Era şi timpul, le-a spus, răvăşind afectuos părul fratelui său. David părea prea şocat să poată vorbi. Nu-m i dădeam seama dacă din cauza gestului neobişnuit de cald al lui Alexander. Inima îm i era plină. A m profitat de ocazie să le şoptesc felicitările mele. - Am avut un exemplu excelent, a spus Edward cu subînţeles. A pus mâna pe umărul fratelui său mai mare şi l-a privit lung în ochi. în jurul nostru, toată lumea se înghesuia să-i felicite şi să-şi ofere sprijinul. Singura persoană care se ţinea deoparte era Pepper, care părea de-a dreptul înspăimântată. Oare de ce nu aveam un aparat foto la îndemână? A m alungat acest gând din minte pentru că mi-am zărit părinţii în mulţime. Alexander şi Edward aveau un secret în minus, dar şi eu aveam un secret al meu. Care mă ardea. îm i fusese groază de seara aceasta, pentru că ştiam că nu puteam evita la nesfârşit o confruntare. M i-am făcut loc printre oam enii adunaţi în holul de la intrare şi am ajuns aproape de tata. - Putem vorbi puţin? am strigat încercând să acopăr zgomotul. între patru ochi? A ridicat dintr-o sprânceană, dar nu m-am obosit să-i dau explicaţii. L-am condus spre bucătărie, pregătindu-mă pentru confruntare. M -am întors cu faţa spre el, încercând să-mi păstrez calmul. - Te-am văzut, i-am spus. Tata părea nedumerit. - Unde? - Pe stradă, te urcai într-un taxi. încercam să-mi stăpânesc emoţiile, dar acestea îm i răzbăteau în voce. A m văzut-o şi pe - N u-m i dau seama de ce anume mă acuzi, Clara, mi-a spus el, dar eu am citit adevărul în ochii lui. A m clătinat din cap, dar nu mai reuşeam să-mi stăvilesc lacrimile. - M am a ştie? - Petrec mult timp cu colegii. Şi cu colegele mele. Tonul lui devenise condescendent. Nici când eram mică nu­ mi vorbise aşa. - Şi te săruţi cu toate? - De ajuns! a intervenit mama. A traversat încăperea şi l-a luat pe tata de mână. Nu este treaba ta, Clara. - Dar este a ta. N u-m i puteam ascunde dezamăgirea. Ştia. Cum de putea trăi aşa? De cât tim p accepta această trădare fragila mea mamă? - N -am nevoie să fiu tratată ca un copil de propria fiică, a ripostat ea. - Nu fac asta, mamă. Te tratez ca pe un adult. Ceva ce nici unul dintre noi nu a mai făcut de mult. - Nu admit să-mi vorbeşti aşa! - Clara, a intervenit tata, este o neînţelegere. Indiferent de ce credea despre amestecul meu, mama nu avea de gând să renunţe. - Poate că nu este treaba ei, Harold, dar nici nu este cazul să o minţi. Ştiu ce faci de luni bune. A i putea să-ţi respecţi familia şi să nu mai minţi. - Eu... eu... Se bâlbâia, incapabil să găsească un răspuns. - Suntem la o petrecere, a spus mama printre dinţi, întorcându-şi asaltul spre mine. Cum ai putut să crezi că este locul potrivit pentru a discuta o chestiune atât de personală? Ne eviţi de luni întregi, iar acum ne ataci... - Sunt de partea ta, am întrerupt-o eu. - Chiar eşti? m-a întrebat. Frustrarea şi durerea mă copleşeau. Cum de putea să creadă că n-aş fi fost? Şi cum de putuse alege să trăiască aşa? - Nu mă aştept să înţelegi cât de complexă este o căsnicie, mai ales când tratezi subiectul cu atâta uşurinţă. Lola a făcut un pas înainte şi a luat-o pe mama de braţ. - A r trebui să plecăm. - Este o idee excelentă. Mi-am încrucişat braţele la piept, de parcă încercam să mă protejez îm potriva durerii. Mama a lăsat-o pe Lola să o conducă spre uşă. - Te sun! mi-a promis Lola peste umăr. A m încuviinţat din cap. Nu-m i păsa dacă o facea sau nu. După seara aceasta, aveam să mă închid în casă şi să evit lumea. Totul era mult prea murdar. Tata s-a întors nesigur spre mine: - Clara... L-am oprit ridicând o mână. în clipa aceasta, nu mă interesa nimic din ce-mi putea spune. îl admirasem toată viaţa mea, dar acum nu putea ascunde totul sub preş. Cineva trebuia să-i arate asta. A plecat cu umerii căzuţi, resemnat. I-am urmărit cum se îndepărtau şi m -am întrebat de ce e întotdeauna mai uşor să te agăţi de o minciună decât să faci faţă adevărului. M inciunile erau spuse din necesitate. Ca să protejeze. Să liniştească. M inciunile erau, pur şi simplu, mai uşor de rostit. Capitolul 17 Petrecerea părea să fie pe sfârşite, dar eu nu mai suportam să mă prefac că totul era în regulă. Aveam nevoie de o secundă să-mi revin, să las în urmă ameninţarea lui Pepper şi explozia din familia mea. Aveam nevoie de o secundă de răgaz, să mă adun. La etaj era linişte, acolo puteam să respir, departe de mulţimea care întârzia să-şi ia rămas-bun. Am intrat în dormitor, m -am descălţat şi m-am lipit de perete. în cameră domneau întunericul şi liniştea, două lucruri după care tânjeam după haosul din seara aceea. Curând aveau să plece toţi, iar eu urma să îl am pe Alexander doar pentru mine. Trupul meu tânjea după siguranţa pe care mi-o dădeau atingerile lui. Indiferent de cât de complicate fuseseră lucrurile între noi în ultima vreme, îmbrăţişarea lui mă reconforta. Şi aşa avea să fie mereu. A m auzit uşa deschizându-se şi m -am speriat. Poate că nu eram singură totuşi. - E cineva aici? am strigat. N-am prim it nici un răspuns. M-am cuibărit în pat, mi-am desfăcut părul şi l-am lăsat să cadă liber. A r fi trebuit să mă întorc la petrecere, dar nu mai simţeam deloc nevoia să fiu perfect prezentabilă. Cei câţiva invitaţi care rămăseseră nici nu aveau să-mi observe lipsa. O mână mi s-a aşezat pe umăr, şi prin trup mi-a trecut un fior rece. Am îngheţat pe loc. Eram în propria casă, cu vreo zece oameni pe care-i cunoşteam şi în care aveam încredere - şi câţiva, foarte puţini, pe care îi cunoşteam şi în care nu aveam încredere dar am recunoscut imediat atingerea. Era la fel de nedorită ca teama care mă paralizase. - Bună, Clara! Reuşită petrecere! Vocea lui Daniel era joasă, asemenea întunericului din încăpere. A m luat o decizie fară să stau pe gânduri. A m sărit din pat şi am alergat spre uşă. Daniel a ajuns înaintea mea, a trântit uşa şi a răsucit cheia în broască. După care s-a postat în dreptul uşii. Inima îm i bătea nebuneşte, dar mi-am impus să nu-m i pierd calmul. - N-ai fost invitat, i-am spus cu răceală. Nu îndrăzneam să fac vreun pas spre el. Daniel nu fusese niciodată violent fizic, dar nici nu mai intrase pe furiş în casa mea. - A i dreptate, din păcate. S-a apropiat, forţându-m ă să mă trag înapoi. A fost doar o scăpare, sunt sigur. M i-am îndreptat umerii şi m i-am regăsit vocea. - N u a fost. - Nu e deloc un compliment. A m fost atât de apropiaţi... A i uitat? A înaintat spre mine, şi am descoperit cu groază că mă adusese cu spatele la un perete. - Trebuie să pleci înainte să se întâmple ceva rău. Ştiam că -1 avertizam degeaba. Râzând, Daniel m i-a confirmat acest lucru. - C e cauţi aici? am întrebat. - Poate că am venit să vă felicit. Şi-a trecut degetul de-a lungul gâtului meu, arătându-mi cât de false îi erau cuvintele. M uşchii m i s-au tensionat; simţeam doar repulsie. Nim eni în afară de Alexander nu mă atinsese atât de intim în anul care trecuse, iar trupul m i se revolta în faţa avansurilor lui. - Nu mă atinge! Reacţia lui Daniel a fost instantanee. M i-a dus mâna la gât şi m -a strâns cu putere. - Asta-i spui şi lui? îm i şuiera cuvintele în faţă, stropindu-mă cu salivă. A m dat să scap, dar şi-a sporit strânsoarea. Mă ţinea în loc, mă lăsa fără aer. - N u-i spui, nu-i aşa? A m văzut mesajele pe care ţi le-a trimis. Trebuie să recunosc că am fost surprins. Cu m ine nu te-ai purtat ca o târfa, Clara. Abia acum mi-am dat seama. Eşti doar o târfa. Ce mesaje? A m înţeles într-o clipă adevărul. Biletele care-mi lipseau din sertar. Străinul care îl sunase pe Bennett şi-l întrebase de mine. Toate acestea aveau legătură cu bărbatul care mă strângea acum de gât. M -am înecat. încercam să respir, dar furia şi teama mi se adunaseră în capul pieptului. Daniel a strâns din ochi, dar şi-a mai slăbit strânsoarea. - D ă-m i drumul, am spus. încercam să-l zgârii, dar lăsase suficientă distanţă între noi ca să nu -1 pot atinge. A m încercat să-l lovesc cu picioarele, dar nu am reuşit. O chii mi se umpluseră de lacrimi. N-ar fi trebuit să mă descalţ. A r fi trebuit să-l ascult pe Alexander, care sugerase să avem pază şi la etaj. - încetează, te faci de râs! O să-ţi dau drum ul când vreau eu, a mârâit el sporind strânsoarea în jurul gâtului meu. Nu am venit să-ţi fac rău, Clara. Vreau doar să-ţi pun câteva întrebări. Să văd ce mai faci. Am rămas inertă, fără să mă încred cu adevărat în promisiunile lui. - Eşti o fată bună. Şi-a slăbit strânsoarea, dar nu mi-a dat drumul de tot. A m sperat să te întâlnesc prin Londra. Mă aşteptam să-ţi vii în fire, dar se pare că m -am înşelat. Cât avea să mai dureze până să îşi dea cineva seama că lipseam de prea mult timp? Invitaţii aveau să plece curând. în nici un caz Belle nu avea să plece acasă fară să-şi ia rămasbun. Unde era? Unde era Alexander? Nu îndrăzneam să ţip. Daniel îm i demonstrase că era în stare să ducă lucrurile mult prea departe. - Ţi-o tragi cu el? m-a întrebat. în lum ina lunii, ochii lui erau un hău negru care părea să-i reflecte ura. Nu aveam de gând să-i răspund. M ă acuzase cândva că-1 înşelam cu cineva de la facultate şi probabil îşi imagina că avea un drept asupra mea chiar şi acum. - V-o trageţi? a strigat el. A m clătinat din cap, ştiind că adevărul nu avea cum să mă elibereze în seara asta. - Eşti o târfa mincinoasă. M -a lovit peste obraz cu cealaltă mână. A m văzut stele verzi şi am dat să ţip, dar el m-a strâns de gât, înăbuşindu-mi strigătul. De cealaltă parte a uşii s-a auzit zgom ot de paşi. A m strigat din nou, fericită că auzeam paşi din ce în ce mai grăbiţi. Clanţa s-a mişcat, şi am auzit o bătaie în uşă. - Clara? Vocea lui Belle răzbătea dincolo de uşă. A m profitat de ocazie şi m-am smucit de lângă Daniel. Am apucat să strig din toate puterile înainte ca el să mă placheze. - Clara! Toată lumea din casă auzise strigătul. Dar, când Daniel m-a rostogolit pe spate şi s-a aşezat peste mine, am ştiut că era prea târziu. Mâinile i s-au încleştat din nou pe gâtul meu. Am încercat să-l lovesc în rinichi, aşa cum învăţasem la cursurile de autoapărare, dar el era prea puternic. Mai puternic decât fusese în vremurile în care eram împreună. A m înţeles, îngrozită, că se antrenase pentru asta. - I-ai spus? m-a întrebat în timp ce mă sugruma. Despre noi? Despre copil? A m clătinat din cap. Eram confuză, mă chinuiam să respir. Nu exista nici un copil. Daniel ştia acest lucru. Trebuia să-mi dea o şansă - şansa să-i explic. Gândurile mi se prelingeau din minte, precum nisipul dintr-o clepsidră. Ce trebuia să-i spun? De ce eram întinsă pe spate? Vederea mi se înceţoşa. Cam era devenise şi mai întunecată. Undeva, în depărtare, auzeam lovituri de tobă. Nu, erau prea lipsite de ritm ca să fie un instrument. Părea mai degrabă o furtună - un amestec de ţipete şi de lovituri. O siluetă s-a repezit asupra lui Daniel, aruncându-1 de pe mine. Plămânii mei au primit din nou aer, şi l-am inspirat cu nesaţ. A m tuşit şi mi-am dus mâinile la gât. D ouă mâini blânde m-au ajutat să mă ridic. Era Belle, pe care am îmbrăţişat-o şi am ţinut-o strâns. Un amestec straniu de teamă şi uşurare facea ca lacrimile să mi se rostogolească pe obraji. - Şşşttt, mi-a şoptit ea, dar eforturile ei de a mă linişti s-au risipit când i-am auzit pe Alexander şi pe Daniel izbindu-se de dulap. Cu fiecare gură de aer pe care o luam, încăperea revenea la viaţă. A m reuşit să mă concentrez asupra încăierării care avea loc la câţiva paşi de mine. Pumnul lui Alexander i-a spart nasul lui Daniel. Sângele i-a ţâşnit pe faţă, dar Alexander nu sa oprit, ci i-a mai tras una în falcă. - Opreşte-1, am implorat-o pe Belle. Alexander îl va omorî. Norris. Avem nevoie de Norris. - Philip s-a dus după el. A plecat mai devreme să-i ducă acasă pe părinţii tăi. Vocea ei căpătase inflexiuni isterice, şi am înţeles că totul era departe de a se sfârşi. M-am desprins de lângă ea şi am încercat să mă interpun între cei doi, dar Alexander m-a împins din calea lui. Momentul de neatenţie i-a dat lui Daniel şansa de care avea nevoie, şi l-a lovit cu pumnul pe Alexander în rinichiul stâng. - Opriţi-vă! am strigat când au căzut unul peste altul, luptându-se periculos de aproape de fereastră. Strigătul mi-a iritat gâtul, dar nu a avut nici un efect asupra lor. Norris a dat buzna în cameră, l-a prins pe Daniel de braţ şi i l-a răsucit violent până când acesta a trosnit. Daniel s-a clătinat, iar Norris a profitat de ocazie. Câteva secunde mai târziu, atacatorul meu era imobilizat la podea. Alexander se învârtea ca un leu în cuşcă, radiind furie. Poate că Daniel fusese imobilizat, dar nu era deloc în siguranţă. M -am luptat să înfrâng un val de greaţă şi m-am dus spre Alexander. L-am înlănţuit cu braţele şi m-am lipit de spatele lui. Trebuia să-l calmez. Alexander nu s-a mişcat, dar îi simţeam muşchii tensionaţi. Era în alertă, pândind cea mai mică mişcare. - Poliţia este pe drum, a anunţat Philip din prag. A privit înăuntru, dar a decis să nu intre. - Cum naiba te cheamă? a întrebat Alexander. Daniel a râs, dar râsul lui s-a transformat în tuse. Sângele îi gâlgâia în gât. Norris l-a întors pe o parte, să nu se înece. - Este Daniel, a spus încet Belle. Alexander s-a încordat în îmbrăţişarea mea. Abia acum înţelegea. - A i intrat în casa mea, fapt care îm i dă m otiv să te omor. Vocea îi era nefiresc de calmă. în plus, ai îndrăznit să o atingi, ceea ce înseamnă că eşti ca şi mort. - X! L-am ţinut şi mai strâns. Nu! Alexander s-a smucit, prea agitat ca să-l pot opri. - Te-a atacat. Ne-a pângărit casa. - Şi va plăti pentru asta, pentru că voi depune plângere. Acum , mă adresam lui Daniel. Era timpul să înţeleagă că nu mai eram fata pe care obişnuia să o înjosească şi căreia să-i dea ordine. Lucrurile se schimbaseră. Eu mă schimbasem. - Nu merită să iasă viu de aici, a spus Alexander printre dinţi. Norris şi-a privit şeful şi a clătinat din cap. - A m totul sub control. Alexander, du-o pe Clara într-un loc sigur, te rog. M -am agăţat de braţul lui Alexander, nerăbdătoare să-l smulg din acea situaţie. Dar şi pe mine. El nu s-a clintit. Daniel a privit în jur ca un animal prins în cuşcă, apoi s-a uitat la Alexander. - Ţi-a spus? a şuierat. Ţi-a spus că nu era o virgină nevinovată atunci când ai cunoscut-o? A m avut eu grijă de asta. - Taci! i-a poruncit Alexander. Nu mă interesează nimic din ce ai de spus. - Dar am lucruri interesante să-ţi povestesc, a insistat Daniel. Despre chestiile pe care i le faceam. Despre cum mă implora. Despre copilul nostru. - Scoate-1 naibii de aici! i-a poruncit Alexander lui Norris, care a reacţionat imediat, trăgându-1 pe Daniel în picioare. Acesta nu terminase însă. - Spune-i cum l-ai omorât pe copilul nostru, Clara. Eu nu eram destul de bun pentru ea. Nu m-a lăsat nici măcar s-o văd după ce a facut-o. în încăpere se lăsase tăcerea, dar el continua bolborosească, părând tot mai nebun cu fiecare secundă. să Norris l-a îmbrâncit afară pe uşă şi în jos pe scări. A lexander l-a urmat, iar eu am încercat să-l opresc. A ridicat însă o mână. - Trebuie să mă ocup de asta. Belle va rămâne cu tine. M -a mângâiat uşor pe obraz, dar m uşchii feţei i s-au încordat, de parcă m ă vedea pentru prim a oară. D upă care a dispărut. - D u-te cu el, l-am implorat pe Philip. A i grijă... ai grijă să nu facă nim ic necugetat. Philip a încuviinţat şi a dispărut pe hol. Nu aveam prea mare încredere în capacităţile lui, dată fiind pasivitatea de mai devreme, dar nici nu puteam avea încredere că loialitatea lui N orris nu avea să ia o direcţie greşită. Nu aveam idee de ce era capabil Alexander, dar bănuiam că ameninţările la adresa lui Daniel fuseseră foarte serioase. A m privit spre Belle şi m-am prăbuşit la podea. M i-a venit alături într-o clipă şi m -a învăluit într-o caldă îmbrăţişare. Nu mai aveam lacrimi. Eram ca amorţită, exact ca în ziua aceea pe Portobello Road. M i-am ţinut răsuflarea: îl văzusem întradevăr pe Daniel în ziua aceea. - C e este, Clara? C e s-a întâmplat? Belle s-a tras puţin înapoi, să vadă dacă nu cum va eram mai rănită decât crezuse. - Ştie unde locuiesc. Gândurile mi se rostogoleau. Vorbeam ca o isterică. Probabil chiar eram isterică. Nu m ai conta. Aveam doar nevoie de cineva care să m ă asculte. M -a urmărit. E nebun. - E un lucru stabilit deja. Belle m i-a pus palm a pe frunte, de parcă se aştepta să am febră. - L-am văzut, i-am mărturisit eu şoptit. A m crezut că e doar imaginaţia mea sau o coincidenţă. - Şi nu i-ai spus lui Alexander? - M -a tulburat, dar am alungat gândul din minte. Lucrurile erau terminate între noi. Nu aveam nici un m otiv să cred... Cuvintele mi s-au stins pe buze când am citit vinovăţie pe chipul frum os al lui Belle. - Şi eu l-am văzut. Aproape de apartament, cu câteva săptămâni în urmă. A r fi trebuit să-m i dau seama că e ceva necurat. - Nu, am oprit-o eu. Daniel este un nemernic, dar nu aveam nici un m otiv să credem că avea să meargă atât de departe. - Nici unul? a insistat ea. A m dat să clatin din cap, dar am ezitat. - A mai sunat de câteva ori după ce am rupt-o cu el. I-am închis telefonul în nas. - A venit şi la spital, a recunoscut ea. Şi l-am gonit. M i-am dus mâna la gură şi am închis ochii pentru o clipă. Fusesem internată în spital pentru subnutriţie, dar la vremea aceea mă temeam că era ceva mult mai grav. Com portamentul obsesiv al lui Daniel mă determinase ca, inconştient, să nu mai mănânc. Pe atunci, eram pur şi simplu disperată să controlez tot ce se întâmpla în viaţa mea. - M i-a spus că a venit la spital. I-a zis şi lui Alexander. Oh, Dumnezeule... a crezut că eram însărcinată. - Nu mai contează ce-a crezut, mi-a spus ferm Belle. Nu erai însărcinată, iar Daniel este cu siguranţă instabil. - Eu... eu... O imploram pe Belle din priviri. Oare avea să înţeleagă? Ce credea despre mine? - Nu erai însărcinată, Clara. De data aceasta, a accentuat cuvântul însărcinată. - Nu ştiu, i-am mărturisit şoptit. - Cum să nu ştii? Belle se holba la mine de parcă m i-ar fi crescut un al doilea cap. Sau chiar mai rău. Se uita la mine de parcă nu mă cunoştea deloc. - Mi-au făcut teste. Trebuia să-i mărturisesc cuiva adevărul. Nu-1 mai puteam ţine în mine prea mult timp. A venit doctorul, m i-a explicat că eram foarte bolnavă şi că era necesar să mă monitorizeze. L-am întrebat... l-am întrebat dacă mi-au făcut şi un test de sarcină şi a ezitat. - Asta nu înseamnă nimic, m i-a răspuns ea, dar ochii ei spuneau altceva. - L-am întrebat dacă voi avea un copil şi mi-a răspuns că nu. Nu am insistat cu întrebările. N u-m i doream să fiu însărcinată, aşa că am abandonat subiectul. Nu înţelegi? Poate că Daniel a aflat ceva - ceva ce nici eu nu am ştiut - şi de aceea a cedat. - O să înnebuneşti încercând să ghiceşti de ce a făcut Daniel asta, a spus Belle. E clar că nu mai gândeşte raţional. Şi dacă era adevărat? Chiar nu înţelegea că asta schimba totul? Dacă Daniel aflase ceea ce eu refuzasem să ştiu, nimic nu-1 putea opri pe Alexander să obţină această informaţie. - Şi dacă eram însărcinată? Şi dacă află Alexander? Va crede că l-am minţit. - Atunci, spune-i adevărul. Belle a ezitat înainte să-mi strângă încurajator mâna. Cred că ar fi bine să afli, Clara. N-ar trebui să-ţi petreci întreaga viaţă întrebându-te. Avea dreptate. Trebuia să aflu. Stomacul mi s-a strâns la gândul de a mă reîntâlni cu fantome ale trecutului. Avea să se schimbe, oare, ceva dacă spusele lui Daniel se adevereau? Aveau să se schimbe sentimentele lui Alexander? Aveam să mă schimb eu, oare? - Fantomele îi bântuie doar pe cei care se sperie de ele, a spus şoptit Belle. Un bărbat şi-a dres glasul, şi am tresărit amândouă. Philip aştepta tăcut la uşă. - Clara ar trebui să se odihnească, a spus. - N u o pot lăsa singură. Tonul aspru m-a luat pe nepregătite. Era posibil ca mai devrem e să nu-m i fi imaginat tensiunea dintre ei? - A lexander a terminat. Daniel a fost ridicat de poliţie, şi mă îndoiesc că Norris se va m işca din faţa casei în noaptea aceasta. Cuvintele lui ar fi trebuit să-mi dea curaj, dar, în loc de asta, m i-au părut uşor dezaprobatoare. M -am străduit să-i zâmbesc. Situaţia era deja destul de încordată. - Sunt bine. - Eşti sigură? m -a întrebat Belle, şi am înţeles că pe ea nu o puteam păcăli. - Va fi, a spus A lexander intrând în cameră. I-a întins mâna lui Belle şi a ajutat-o să se ridice, apoi m -a ajutat şi pe mine. D upă o baie fierbinte şi un pahar cu vin. Norris a plecat după un m edicam ent care să te ajute să dorm i. - N u vreau să dorm . Mă tânguiam ca un copil, dar acum înţelegeam de ce copiilor nu le plăcea noaptea. Când închideau ochii, apăreau coşmarurile. - Eşti în siguranţă, păpuşă, m i-a şoptit el. M -a sărutat pe frunte, alungându-m i toate temerile. Philip a pufnit nerăbdător şi a întins mâna spre Belle. Belle s-a oprit la uşă. - Să mă suni mâine! - îţi promit! De data aceasta, aveam de gând să-m i ţin promisiunea. Nici nu voiam să-mi im aginez cât de greu mi-ar fi fost să plec de aici dacă aş fi fost în locul ei. Philip nu era în stare să aibă grijă de ea, acum ştiam acest lucru. Şi mai mult ca sigur ea nu avea încredere în Alexander. Nici nu o condamnam, dat fiind trecutul nostru. Alexander nu i-a urmat la parter. M -a cuibărit la pieptul lui, cu şoapte liniştitoare. Din hol s-a auzit vocea baritonală a lui Norris, care îi conducea. - Norris a verificat casa, mi-a spus Alexander. Nu ştim pe unde a intrat, nu a găsit nici un semn. - Ceea ce înseamnă că a intrat pe uşa din faţă. Simţeam iar că mi se facea greaţă. De aceea urăsc eu petrecerile. Nu am râs nici eu şi nici el la încercarea mea de a glumi. Intimitatea noastă mai fusese invadată şi în trecut de hackeri şi paparazzi, dar de data asta era diferit. îm i pătrunsese prin piele, îmi contaminase întreaga fiinţă. N u ştiam cât de departe fusese hotărât Daniel să meargă. Drept urmare, de data asta, era mai uşor să-mi înghit minciuna decât să fac faţă adevărului. Alexander m-a dus în braţe până la baie. M -a lăsat jos şi a aşteptat, să fie sigur că mă puteam ţine pe picioare. Câteva minute m ai târziu, cada era pe jumătate plină cu apă cu bule. M i-a dat părul deoparte şi m i-a găsit fermoarul. L-a deschis încet şi m-a sărutat pe gât în timp ce-m i lăsa bretelele să alunece pe umeri. Rochia mi-a căzut la picioare. M i-a desfăcut sutienul şi m -a dezbrăcat şi de el. A continuat cu jartierele, mia rulat ciorapii. Eram acum complet goală în faţa lui şi mă simţeam vulnerabilă. M -am lipit de el şi i-am căutat frenetic nasturii. Nu voiam să fiu singură. Nici măcar o clipă. El nu a opus rezistenţă cât l-am dezbrăcat. Stăteam unul în faţa celuilalt, expuşi, naturali. Alexander m i-a dus mâna la buze, mi-a sărutat vârful fiecărui deget şi apoi mi-a făcut semn să intru în cadă. M-am cufundat în apă, iar el m-a urmat. M -am relaxat, lipită de trupul lui. A m închis ochii cât timp el mi-a săpunit braţele şi spatele. N-am scos nici unul vreun cuvânt, multă vreme. Ne găseam alinare unul în com pania celuilalt. - Clara. Pe buzele lui, numele meu suna ca o rugăciune. îm i pare rău! M-am străduit să-mi opresc lacrimile. - N-ai făcut nimic rău. - Nu te-am protejat, a spus cu glas sugrumat. - M -ai protejat, X. Sunt chiar aici. - Când am intrat şi te-am văzut... Tonul lui transmitea şi ce nu putea rosti. Nici nu-m i puteam imagina. Oare cum arătasem? - Lucrul pe care l-a spus, a continuat Alexander. Despre copil. A presupus că nu mi-ai spus. De ce? în adâncul sufletului, am găsit o ultimă urmă de curaj. - Ţi-am povestit că am fost internată, dar nu am fost complet sinceră cu tine. Sau cu mine. Mă aşteptam să se tragă de lângă m ine sau să se încordeze. Dar el m -a strâns şi mai tare în braţe, dându-mi curajul de care aveam nevoie. - Nu ştiu dacă am fost sau nu însărcinată, am recunoscut. De data aceasta, îmi era uşor să mărturisesc. Doctorul mi-a spus că nu era vorba despre nici un copil. - înseamnă că nu erai însărcinată. Uşurarea din glasul lui m-a rănit puţin. - Nu ştiu. Belle avea dreptate. Trebuia să fiu cinstită cu el. Lam întrebat despre copil şi doctorul m i-a spus că nu, apoi l-am întrebat dacă fusesem însărcinată şi nu m i-a mai răspuns. Nici eu nu am insistat. Eram prea speriată ca să aflu adevărul. - Lucrurile ar fi stat altfel dacă ai fi fost? m-a întrebat el. Era o întrebare simplă, dar plină de semnificaţii. - A r schimba ceva între noi? Nu mi-a răspuns, şi inima mi s-a frânt. - în momentul acesta, nu există nici un copil. Era cel mai bun - şi singurul - răspuns pe care îl aveam. Atâţia de „dar dacă“ mă aduseseră în trecut pe punctul de a-mi pierde minţile. Nu mai voiam să merg pe acel drum. Trecutul rămâne trecut. - Nu vrei să ştii? - Nu, i-am răspuns, sigură pe mine. Şi nu vreau să încerci să afli. Vreau ca tot ce ţine de Daniel să rămână de domeniul trecutului. - Respect acest lucru. Putea să facă asta? Chiar avea de gând să facă asta? - Ce-ai simţi dacă ai şti că am fost însărcinată cândva? - Sunt ultim a persoană care să te poată judeca, m i-a amintit el cu voce blândă. - Nu e vorba despre a judeca pe cineva. Cum te-ai simţi? Nu eram sigură de ce era atât de important pentru mine să aflu. Poate că aveam nevoie de ceva concret după ce fusesem prinsă în acea pânză de păianjen invizibilă. - M -ar îngrijora, dar nu din motivele pe care le crezi tu, a adăugat el repede. - Care ar fi motivele? - Dacă ai pierdut un copil, m-aş îngrijora că ai putea regreta asta. C ă ai dori să ai un copil într-o bună zi, lucru pe care eu nu ţi -1 pot oferi. - Oh! Era o noutate pentru mine. N u mă gândisem să am copii. Nu încă. Dar aceasta era o informaţie greu de digerat. Nu ştiam că nu poţi să... - Pot, Clara, dar nu-mi doresc. Emoţiile au pus stăpânire pe mine când l-am auzit. Eram prea tânără să mă gândesc la copii. Subiectul m i se păruse dintotdeauna mult prea îndepărtat. Discuţia legată de această posibilitate avusese ciudatul efect de a -1 aduce foarte aproape. - A r fi trebuit să-ţi spun mai de mult, a zis el văzând că nu mai scoteam o vorbă. - Este în regulă, înţeleg, i-am răspuns sec. Mă simţeam deodată lipsită de viaţă, asemenea viitorului nostru. - Nu, nu înţelegi. Copiii mei ar fi nevoiţi să trăiască o viaţă a datoriei. N u ar avea posibilitatea să aleagă. A r trăi într-o cuşcă. - X. Un val de îngrijorare mă străbătea acum. Asta simţea şi el? Jelea constant viaţa pe care nu o putuse trăi? Situaţia ar fi fost com plet diferită dacă ar fi fost un om obişnuit? - Nu e cazul să mă compătimeşti. Trebuie să privim şi altfel lucrurile: nu va trebui să te împart cu nimeni. M i s-a pus un nod în gât, aşa cum mi se întâmpla ori de câte ori se referea la un viitor pe care eu puteam doar să sper că aveam să îl împărtăşim. Cum putea să spună că nu mă iubea şi totuşi să vorbească despre viitorul nostru? Contradicţiile îmi dădeau putere în loc să mă sperie. Chiar şi acum, când discutam despre o familie ipotetică pe care nu urma să o avem, totul părea mai real decât un viitor fără el. Ştiu că nu avea sens ce gândeam, dar iubirea are, oare, sens? Alexander m -a mângâiat pe gât, lăsându-m i răgaz pentru gândurile mele. M -a atins cu blândeţe şi, când a terminat, era încordat ca un arc. Reacţia lui m-a readus în prezent - eram aici, acum, conştientă de cele întâmplate cu ceva timp în urmă. A m încercat să alung teama care mă cuprinsese brusc. Deşi nu-1 vedeam, îm i imaginam cum arăta acum gâtul meu. - Nu mă doare, i-am spus eu, sperând să fiu convingătoare. Alexander văzuse însă cât rău îmi făcuse, nu-1 putea ignora. - Ţi-a lăsat urme pe piele. Asta nu înseamnă nimic. Trebuie să te vadă un doctor. - Sunt bine. Poate că avea dreptate, dar nu voiam să risc ca povestea să ajungă în paginile ziarelor de scandal. Era ultimul lucru de care aveam nevoie. în clipa în care un paparazzo ambiţios afla despre Daniel, avea unde să-şi facă publice aberaţiile. Alexander nu trebuia să sufere din cauza unor noi scandaluri. - Nu mai fi martiră! mi-a poruncit el. Trupul acesta este al meu. Sau ai uitat? Mâine mergi la control. Doctorul nostru de familie este foarte discret, dacă asta te îngrijorează. Era motivul meu principal de îngrijorare. Dar era mai mult de atât. Voiam - aveam nevoie - să las toate astea în urmă, cât mai curând posibil. După câte avusese Alexander de îndurat în ultima săptămână, eram de acord cu orice. - Bineînţeles. - Aproape că speram să te împotriveşti, păpuşă, mi-a şoptit el la ureche. Ca să-i pot aminti trupului tău cui îi aparţine. - Aminteşte-i, în cazul acesta. M i-am ţinut răsuflarea când mâinile lui mi-au cuprins sânii. I-a strâns în joacă, iar degetele lui mari mi-au încercuit sfârcurile până ce s-au întărit de dorinţă. - Ţi-am promis că ţi-o trag în seara asta. Cuvintele lui îmi ardeau gâtul. Una din mâini i-a alunecat în jos, pe trupul meu. Dar planurile mele s-au schimbat. M-am lipit de el, pierdută în atingerile degetului său peste sexul meu care pulsa. Nu-m i păsa care erau planurile lui, atâta vreme cât nu se oprea. - Hmm. - Te voi duce în pat şi vom face dragoste până vei uita de acest coşmar. Dar mai întâi trebuie să te venerez. Mi-a abandonat sânul şi a dus mâna la gâtul meu. M i-a aplecat uşor capul, ca gurile noastre să se întâlnească. Sărutul lui era ca o arsură uşoară, plină de promisiuni. Buzele noastre se mişcau lent. Ne redescopeream unul pe celălalt, şi am ştiut că nu aveam să putem uita cele întâmplate. Puteam doar să trecem peste. Iar acesta era primul pas. M-am întors instinctiv spre el, fară să-mi mai pese de mâna dintre picioarele mele. Aveam nevoie de el - de trupul lui lipit de al meu. Pielea mea a cântat când a întâlnit-o pe a lui, amintindu-mi că eram vie. în îmbrăţişarea lui, frica nu-şi avea locul. Nici pericolele. Simţeam doar că-i aparţin. Şi că mă întorc acasă. M i-a ridicat fesele şi m-a aşezat pe marginea căzii. M -am cocoţat acolo, resimţind imediat lipsa contactului dintre trupurile noastre. Alexander s-a aşezat în genunchi. Apa caldă îmi băltea la picioare, pe piele aveam perle de umezeală. - Ţi-e frig? m-a întrebat el, sărutându-mă pe genunchi. A m clătinat din cap. Cum să-mi fie frig când el era atât de aproape? Eram în flăcări datorită lui, conştientă numai de deliciul dintre picioarele mele. - Te voi face să te simţi mai bine, m i-a promis el trecându-şi mâinile de-a lungul coapselor mele şi facându-mă să-mi desfac picioarele. Te voi duce acolo unde suntem numai eu şi cu tine. Şi-a plecat capul şi a început să mă sărute mai jos de buric, dar s-a oprit când a ajuns la despicătura sexului. M -a mai mângâiat o dată cu privirea, iar eu am gemut încet când şi-a plecat capul şi m-a atins cu limba, încet la început, apoi din ce în ce mai nerăbdător. M i-am proptit capul de faianţă şi m-am prins bine de marginile din porţelan ale căzii. Ştiam că acesta era un dar pe care mi-1 facea. Gura lui s-a închis în jurul clitorisului - l-a prins uşor între dinţi şi a început să sugă cu lăcomie. Dar eu aveam nevoie de mai mult. Aveam nevoie să trec dincolo de limită. Să mă las în voia lui. Alexander mi-a cuprins coapsa cu braţul, susţinându-mă. M i-am trecut degetele prin părul lui şi l-am tras mai aproape. Voiam mai mult. Mai mult din limba lui. Mai mult din gura lui. Mai multe promisiuni fără cuvinte. Noaptea s-a topit întro melodie rugătoare care a cântat în jurul meu. M -am prăbuşit odată cu ea într-o simfonie de gemete şi tremurături. Mişcările capului său au încetat, dar Alexander a rămas acolo, ţinându-mă aproape şi respirând în mine. Tremurul nu-mi părăsise trupul, deşi pacea se instala în mine. Dar tot nu eram mulţumită. Şi nu aveam să fiu până ce nu ajungeam nedespărţiţi. Până când nu-1 simţeam înăuntrul meu. - A i grijă, păpuşă, m-a prevenit el când am dat să mă ridic. Dă-mi voie! S-a ridicat şi a păşit afară din cadă, ca un zeu născut din apă. Aceasta i se scurgea pe trupul suplu, aluneca pe protuberanţele sculptate ale abdomenului şi pe tăria muşchilor pelvieni. A desfăcut un prosop în semn de invitaţie, fără să se obosească să se şteargă el mai întâi. M -am lăsat înfăşurată de el şi am întins mâna, de parcă aş fi vrut să mă asigur că era real. M i-am lăsat degetele să alunece pe pieptul lui, oprindumă ori de câte ori dădeam de una dintre cicatricile despre care, cândva, crezusem că-i mutilau trupul. Acum , le iubeam, aşa cum iubeam totul la acest bărbat, chiar şi fantomele trecutului care continuau să-l marcheze. Şi eu aveam cicatrici interioare, în locuri unde nimeni nu putuse pătrunde. Nimeni până acum, până la el. Daniel îm i provocase multe dintre aceste cicatrici şi încercase să-mi facă altele în seara aceasta, dar Alexander era un balsam pentru sufletul meu, mă vindeca prin atingerile lui. Alexander mi-a îndepărtat mâna de la gât. Nici nu-mi dădusem seama de ceea ce facea. - Eu sunt singurul bărbat care te va mai atinge, mi-a jurat el. Erau vrem uri când m-aş fi împotrivit acestei demonstraţii de dominaţie. Azi, ea îmi facea plăcere, o vedeam exact aşa cum era. - D u-m ă în pat şi fa dragoste cu mine, am murmurat. Până acum, nu înţelesesem adevărata semnificaţie a acestor cuvinte, distrasă fiind de dorinţele pline de nesaţ ale trupului meu. Acum , că i le repetam, înţelegeam forţa semnificaţiei lor. Ochii mei i-au întâlnit pe ai lui, iar între ei nu mai exista nici un zid. îl demolaserăm, cărămidă cu cărămidă. îl puseserăm la pământ. Alexander mi-a întins mâna. Un gest la care asistasem de sute de ori până în seara asta - şi totuşi, acum îl înţelegeam pentru prima oară. Am lăsat prosopul să cadă şi i-am acceptat-o. Momentul în care ne-am atins a fost cel mai intim din câte trăisem. M -a tras mai aproape şi m-a sărutat adânc, după care m -a luat în braţe şi m-a purtat spre dormitor. M -a lăsat pe pat şi s-a întins încet peste mine. Inima îm i bătea de să-mi sară din piept - era ca o tobă care chema la luptă. Am încercat să nu mă las pradă emoţiilor. Ochii lui îmi reflectau efortul, fiind, la rândul lor, sfâşiaţi între certitudine şi teamă. Dar mai era ceva care strălucea în ei - ceva mai presus de orice îndoială. M i-am ţinut răsuflarea şi m-am arcuit spre el. - Clara, eu... eu... - Nu este nevoie, am încercat să-l liniştesc. - M -am străduit... Cuvintele îi ţâşneau pe buze, necontrolate. îm i căuta privirea ca să-şi ceară iertare. Numai că eu nu aveam ce anume să scuz. A m încercat să te protejez de mine, dar nu reuşesc. Te iubesc! Dum nezeu să-mi ajute, te iubesc atât de mult! M-am arcuit şi mai tare, iar buzele ni s-au unit cu ardoarea unor proaspăt îndrăgostiţi. Iubirea noastră era născută din flăcări, botezată în focul spaimei şi al dorului, iar noi eram acum ca renăscuţi. D ouă suflete unite în ceva interzis şi inexorabil. Trupurile ni s-au unit, şi ne-am topit unul în celălalt, descoperindu-ne unul pe altul. A m ajuns amândoi la orgasm şi ne-am prăbuşit într-un torent de strigăte şi de promisiuni şoptite. Ne-am agăţat unul de celălalt, înlănţuiţi şi de nedespărţit, liniştiţi şi tăcuţi în mirarea noastră, până ce dorinţa noii noastre iubiri ne-a adus din nou trupurile împreună. Capitolul 18 Părea să nici nu conteze că Daniel era în închisoare, de vreme ce, cu excepţia mersului la birou, eram neoficial în arest la dom iciliu. Norris mă însoţea la birou şi înapoi acasă. Alexander se închidea în câte o cameră şi purta conversaţii în şoaptă. Belle m ă suna neîncetat. Şi totuşi, cumva, povestea nu ajunsese în presă. Purtam doar bluze pe gât sau eşarfe, ca să ascund urmele atacului. Viaţa mea se rezuma la a mă preface că totul era în regulă. Nu aflaseră despre atac prea mulţi dintre cei în care aveam încredere şi voiam ca lucrurile să rămână aşa, deşi era obositor. Viaţa de dincolo de zidurile casei noastre continua normal, în timp ce, în cercul meu, ne luptam pentru normalitate. - M i-am luat o zi liberă, l-am anunţat pe Alexander într-o m iercuri dimineaţă. A lăsat jos ibricul şi m -a luat protector în braţe, prin spate. - Te simţi bine? îm i pot anula întâlnirile. - Nu trebuie să-ţi faci griji, doar chiulesc. Edward a aranjat să mergem la cumpărături împreună cu Belle. A m pus o capsulă în aparatul de cafea şi am apăsat pe buton. M -am lipit de el, savurându-i căldura trupului în dimineaţa rece de toamnă. - Cum părături, a repetat el, de parcă i-ar fi fost străin cuvântul. - Tot Norris îţi cumpără şi hainele? am întrebat râzând. - Nu. A clătinat din cap. Nu cred, cel puţin. Hainele par sămi apară singure în dulap. - A i probabil o zână bună, am murmurat. A r trebui să-i mulţumeşti. Datorită ei arăţi atât de bine. Alexander s-a rotit şi m-a prins între el şi bufet. Părul de culoarea tuşului era răvăşit artistic, aşa că am rezistat imboldului de a-mi trece mâna prin el. Judecând după costumul bleumarin la trei piese, azi avea întâlniri importante. - Tu mă faci să arăt bine, mi-a spus. Inima a început să-mi bată cu putere. Oare sentimentele acestea aveau să se estompeze vreodată? Sau aveam să fiu întratât de binecuvântată încât să mă simt la fel de nebuneşte îndrăgostită pentru tot restul vieţii? Nu-m i mai puteam imagina un singur moment fară el. Şi nici nu voiam. M i-am impus să mă liniştesc. - C e întâlniri ai azi? - Plictisitoare, a zis şi mi-a zâmbit. Cu cineva din Parlament. Cu tata, la prânz. Apoi, cu Batman. - Batman? - Voiam doar să mă asigur că eşti atentă, păpuşă. - Sunt întotdeauna atentă la tine, X. I-am îndreptat cravata şi am mângâiat mai apoi mătasea roşie. A m ridicat sugestiv dintr-o sprânceană. Alexander a făcut un pas înainte şi s-a lipit de mine. - îm i dai idei? - Asta intenţionam. Degetele lui s-au îngropat în şoldurile mele şi le ţineau strâns. - A i vrea să-mi scot cravata, nu-i aşa? A aşteptat să încuviinţez. Şi apoi, ce-am mai face? Vrei să-ţi acopăr ochii ca să nu mai ştii unde îmi sunt mâinile şi dinţii? Unde-mi este penisul? I-am răspuns cu un geamăt. - Sau poate să te dezbrac complet şi să te leg de scaun? Aş putea să te sun în timpul unei întâlniri şi să te fac să gemi de plăcere în timp ce bărbaţi plicticoşi discută chestii plictisitoare. „Da, te rog.“ - Decizii, decizii... Şi-a trecut degetul peste buza mea, iar gura m i s-a întredeschis ca să-l guste. Sau poate să te duc în pat şi să-ţi leg gleznele delicate şi încheieturile, ca să-ţi las sexul în seama degetelor şi a limbii mele - şi apoi a penisului meu. Aş putea să ţi-o trag ore în şir, intrând şi ieşind din tine. Trupul meu reacţiona la promisiunile din cuvintele lui, dorindu-şi să se lase în voia lui. - Le aleg pe toate, am şoptit. - D in nefericire, nu-mi pot anula întâlnirile. - A r trebui să ne grăbim, atunci, i-am spus şi am înclinat capul, pentru ca buzele mele să se apropie de ale lui. Gura lui Alexander a acaparat-o pe a mea. M -a sărutat până când am uitat că-mi aranjasem cu multă grijă coafura. Şi de necazurile care ne aşteptau dincolo de uşă. Norris m -a predat lui Belle la intrarea în Tamaras Boutique. Deşi ştiam că Daniel era la închisoare, eram mai liniştită să am un bodyguard de încredere care mă însoţea peste tot. Şi mai ştiam că Norris era doar un leucoplast peste rană. într-o zi, aveam să fiu nevoită să-l smulg de pe piele şi să fac faţă durerii de după. N u puteam lăsa ca trecutul să distrugă fericirea fragilă pe care eu şi Alexander o găsiserăm în sfârşit. Prietena mea cea mai bună m-a îmbrăţişat cu foc. - A m eu grijă de ea de-aici încolo, i-a promis lui Norris. - Nu voi fi departe. S-a bătut uşurel peste buzunarul hainei. Mai devreme sau mai târziu, aveam să vreau să mă bucur de libertate, să plec şi să vin când doream. Pentru moment însă, frica mea era prea proaspătă ca să poată fi lăsată fără pansament. M agazinul ocupa un spaţiu m ic în Kensington, dar nu încăpea îndoială că avea o clientelă sofisticată. Draperii grele din mătase acopereau ferestrele de la stradă, lăsând lum ina să pătrundă înăuntru şi oferind în acelaşi tim p intimitate. Covoare din catifea acopereau treptele din lem n, tipice pentru un m agazin de vârsta acestuia. Erau etalate doar câteva rochii, m agazinul părea să se centreze în jurul unui amalgam de fotolii şi divane. Edward se instalase deja pe cel din m ijloc şi sa ridicat să ne întâmpine pe m ine şi pe Belle. Eram într-un magazin de rochii, dar Edward părea foarte în elementul lui. Era îmbrăcat într-un sacou albastru ţipător şi pantaloni gri, arătând exact ca un geniu al m odei, aşa cum îl ştiam. Edward şi-a aranjat ochelarii ca să ne studieze. Eu alesesem o ţinută confortabilă, blugi şi un tricou, neştiind prea bine câte ţinute aveam să fiu nevoită să probez. Belle însă avea o ţinută la fel de stilată ca a lui: un pulover din caşmir, pantaloni strâmţi din piele şi ghete la nivelul gleznei. - Doam nelor. Şi-a desfăcut braţele în sem n de bun venit. Belle l-a sărutat pe ambii obraji de parcă erau vechi prieteni. S-au întors am ândoi spre mine. - C um eşti? m -a întrebat Edward, foarte serios. O chii lui albaştri erau plini de îngrijorare, facându-1 să semene şi m ai mult cu fratele lui. M -am uitat spre Belle, căutând confirm area a ceea ce ştiam deja. îi povestise despre atac. - Şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva, m i-a spus ea, încrucişându-şi braţele subţiri la piept. - Când N orris a sunat să aranjeze un transfer de custodie iar aici îl citez - , ar fi fost greu să nu-ţi dai seama că s-a întâmplat ceva, a intervenit Edward. Să nu fii supărată pe ea. Eu am insistat să-mi spună. - Nu sunt supărată. E greu de explicat. Nu mă supăr că ai aflat, dar nu vreau să-ţi faci griji, i-am zis eu. Sunt bine. Alexander este doar foarte protector. M -am prăbuşit oftând pe un divan. Se părea că nu puteam scăpa de dramele din viaţa personală. îm i era de ajutor să ştiu că erau doar îngrijoraţi, dar aveam cu adevărat nevoie doar să iau o pauză de la evenimentele din weekendul trecut. Edward a ridicat dintr-o sprânceană, sugerând că nu mă credea, dar nu a mai comentat. - Cam puţine exponate pentru un m agazin de rochii, am spus eu, încercând să schimb subiectul. - Suntem aici pentru o prezentare privată, m-a informat Edward. A aşteptat ca Belle să se aşeze înainte să-şi tragă un scaun pentru el. Tamara are măsurile tale şi a pregătit o avanpremieră exclusivă a colecţiei sale de iarnă. - Ohhh! Belle făcuse ochii mari. Sper că ai adus un cec în alb. Edward a respins comentariul ei cu un gest. - Alexander a făcut aranjamentele necesare. A m primit instrucţiuni clare să-ţi cum peri tot ce-ţi place. Nu mă m ira deloc că iubitul meu cel dominator se îngrijise de asta. Fusese exagerat de protector în ultimele zile, uneori aproape fanatic. Tamara era o femeie energică de vreo 40 de ani, cu mai multă agerime a m inţii decât multe dintre femeile care aveau jumătate din vârsta ei. Părul platinat era tuns bob, la nivelul bărbiei. Purta o rochie şic petrecută şi cizm e până la genunchi şi ar fi putut trece cu uşurinţă drept unul dintre modele. - Ea trebuie să fie Clara. M -a cântărit din ochi, apoi a zâmbit aprobator. Vei arăta divin în rochia mea de seară de culoarea platinei. Nu eram prea sigură că urm a să am numeroase ocazii să port aşa ceva, dar am încuviinţat din cap, dornică să-i fac pe plac. - M odelele vor ieşi imediat. Vă pot oferi ceva de băut? Apă minerală? Şampanie? - Cafea? am întrebat plină de speranţă. Eram americancă, mai presus de dorinţa de a părea şic. Tamara a dispărut în camera din spate, lăsându-ne să stăm de vorbă. - C e face David? l-am întrebat pe Edward, care s-a luminat la faţă auzind numele iubitului său. - N im eni n-a fost mai fericit să fie terfelit pe prima pagină a unui tabloid, a recunoscut zâmbind amar. Din nefericire, nu este un sentiment împărtăşit de tatăl meu. - Un nătărău! a spus Belle, stârnindu-i râsul lui Edward. - Aşa este. Este incredibil cât mă simt de uşor, mi-a mărturisit el. A r fi trebuit să recunosc adevărul cu ani în urmă. - Anglia este plină de inim i frânte, l-am informat eu. Cel mai râvnit burlac din A nglia a fost prins în fapt. - Cred că ţie îţi revine onoarea de a-1 fi prins în mreje pe cel mai râvnit burlac. Sunt doar trişti că şi premiul de consolare a fost revendicat. în ultimele zile, mă surprinsesem citind titlurile ziarelor de scandal şi descoperisem că majoritatea ne susţineau. Conversam cu uşurinţă cu Edward, de parcă ne cunoşteam de ani buni. Pentru prima oară de când mă împăcasem cu Alexander, simţeam că mi se ridica o povară de pe umeri. Telefonul m i-a sunat în geantă, şi l-am scos. M -am încruntat când am văzut pe ecran numele Lolei. Nu că n-aş fi vrut să discut cu sora mea, dar Lola suna doar atunci când avea un m otiv serios. Nu era genul care să-ţi dea telefon doar ca să mai stea de vorbă. - Alo, am răspuns eu, lăsându-i pe Belle şi pe Edward să se contrazică in privinţa celei mai reuşite fotografii apărute cu el şi David într-o revistă. - Mă bucur că am reuşit să te prind, Clara. A i un minut? Vorbea grăbit şi a continuat înainte să apuc să-i răspund: Mama vrea să avem o reuniune de familie. Era reconfortant să nu fiu bombardată cu alte întrebări despre cum mă simţeam după întâmplarea de sâmbătă. Alexander reuşise să ţină presa departe prin modalităţi pe care nu le cunoşteam, dar insistase să-i sune pe părinţii mei. Lipsa de răspuns din partea lor îmi dăduse de înţeles că propriile probleme erau departe de a fi rezolvate. - Mama insistă să angajăm un consultant PR care să se ocupe de situaţia cu Daniel şi de... - Problema lor? i-am terminat eu fraza. - O ştii pe mama. Nu o spune limpede, dar da. Este îngrijorată pentru tine, fiindcă un scandal te-ar putea afecta, mi-a mărturisit Lola. - A fost ideea ta? am întrebat-o direct. Lola era încă la universitate, dar era ca şi cum îşi dăduse deja propria licenţă în PR. Nim eni nu-i putea pune la îndoială ambiţia, dar eu ştiam la fel de bine că ea nu vedea o chestiune de familie drept ceva privat. C i ca pe un m otiv bun de a învolbura lucrurile. - A fost ideea ei. Vocea i s-a frânt, aşa că am dat înapoi. - Sper ca tata să înceteze să o mai înşele, dar eu, una, nu văd cum m-ar afecta pe mine aventura lui. - Urmează să te căsătoreşti cu cel mai puternic om din Anglia. - Este o diferenţă între a te vedea cu un bărbat şi a te căsători cu el. - Nu împuşca mesagerul, mi-a spus ea. V ii dacă ne convoacă? - Presupun că da. Nu eram deloc de acord cu felul în care mama privea aventura tatei. Pe amândoi ar fi trebuit să-i preocupe căsnicia lor. în loc de asta, se concentrau asupra aparenţelor. în plus, lui Alexander nu i-ar fi convenit deloc ca eu să discut cu un agent de presă. - Trebuie să dau nişte telefoane. Te sun de îndată ce ştiu ceva. A închis fară să-şi ia rămas-bun, iar eu am pus telefonul la loc în geantă. După care l-am scos din nou şi l-am dat pe silenţios. - Să înţeleg că nu era Alexander, a spus Edward. - Mama vrea să-şi angajeze un agent de presă, am spus scurt şi am acceptat recunoscătoare ceaşca de cafea din mâinile Tamarei. Belle a început să râdă, iar eu m-am alăturat ei, câteva secunde mai târziu. - Alexander avea dreptate, a spus gânditor Edward. Te vei potrivi de minune în familia noastră. - Toată lumea îmi plănuieşte nunta? am întrebat neîncrezătoare. - Absolut toată lumea, m-a asigurat el. - Eu i-am spus deja asta, a zis Belle şi zâmbit cu îngâmfare. - Şterge-ţi rânjetul de pe faţă, Annabelle Stuart. însă ea a zâmbit şi mai larg auzindu-m i tonul ameninţător. - Nu te bosumfla. Nimeni nu are voie să stea bosumflat la cumpărături, m i-a spus Edward pe când o blondă statuară intra în încăpere îmbrăcată cu o rochie bleumarin mulată care cădea graţios până mai jos de genunchi. S-a întors să ne arate gulerul bărcuţă şi spatele gol. Rochia nu părea să aibă nimic deosebit în partea de jos - până când i-am văzut crăpătura din spate, care lăsa să i se întrevadă picioarele tonifiate. - Trebuie să ţi-o iei, mi-a şoptit Belle. - Este atât de... îm i căutam cuvintele potrivite. - Clasică? Sexy? s-a oferit Edward, iar eu nu am putut decât să încuviinţez. Era exact genul de rochie pe care se aşteptau cu toţii să o port. Eu nu aş fi ales-o niciodată de pe umeraş, dar văzând-o îmbrăcată... am comandat-o pe loc. O ra care a urmat a fost doar o furtună de tafta, pânză de in şi crep. A m pierdut şirul obiectelor de îmbrăcăminte pe care Edward şi Belle insistaseră că trebuia să le am, iar eu m-am lăsat antrenată în toată acea extravaganţă. în timp ce aşteptam să facă socotelile de final, Belle şi Edward au plecat să găsească o masă pentru prânz. Când Tamara a început să-mi aducă pantofi, m-am aplecat şi i-am şoptit la ureche: - Cât am cheltuit? - Nota este deja achitată. Dom nul Alexander a insistat să nu afli suma. M -a bătut uşurel pe mână şi mi-a întins apoi o pereche Louboutin. Nici aceştia nu aveau etichetă cu preţul, bineînţeles. Trăieşti un basm, Clara. încearcă să te bucuri de el. Problema cu basmele era că lumea îşi amintea numai povestea de dragoste şi uita de zmei sau de vrăjitoarele rele care pândeau din întuneric. Nu era deloc uşor să trăieşti fericit până la adânci bătrâneţi, trebuia să lupţi pentru asta, iar majoritatea acestor basme ale trecutului nu se sfârşiseră deloc bine. M i-am pus pantoful în picior şi am admirat aerul sexy pe care m i -1 dădeau tocurile înalte până la cer. - A i nevoie de ei, am auzit o voce severă venind de peste umăr. Inim a m i s-a strâns, lum ea mea a fost parcă lum inată de un fulger. Brusc. Puternic. D e netăgăduit. M -am întors în scaun şi am întins piciorul ca să poată adm ira pantoful scump. A făcut sem n din cap spre Tamara. - îm pachetează-i! - M ă tem că mi-am cum părat prea multe rochii, i-am spus când Tamara s-a îndepărtat de noi. El s-a aplecat şi şi-a sprijinit braţele puternice de ale fotoliului. - înţeleg că aici se fac şi vizionări private. C e-ar fi să-m i oferi una? - Sunt aşteptată la masă, i-am amintit eu, dar în voce m i se citea dorul de el. - Alege o rochie! N u era o rugăminte. A m mers în spatele m agazinului şi am văzut-o pe Tamara supraveghind ambalarea rochiilor şi a pantofilor. Cândva, maş fi simţit stânjenită să-i cer aşa ceva unei străine, dar A lexander îm i trimitea foc prin vene, şi mă gândeam doar la cum să-l sting cât mai degrabă... cu atingerile lui. - A lexander cere să vadă una dintre achiziţiile mele, i-am explicat Tamarei. A r dori o vizionare privată. Era o fem eie mult prea sofisticată să nu prindă sensul cuvintelor mele. D ar abia ce-i cum părasem jum ătate din colecţia de iarnă, aşa că a înclinat aprobator capul. - Bineînţeles. Ne ocupăm imediat de orice dorinţă a Alteţei Sale. „M ă ocup eu de orice dorinţă a Alteţei Sale“, am corectat-o în gând. - Te las să alegi ţinuta pe care vrei să i-o prezinţi. Tamara sa îndepărtat de stativul cu rochiile care aşteptau să fie ambalate şi livrate la mine acasă. M i-a luat doar o clipă să o găsesc pe cea care ştiam că avea să îi placă cel mai mult. - Ţi-am spus că aceasta ţi se potriveşte cel mai bine. M-a condus spre o cabină de probă aflată în spate, a tras draperia din damasc şi a atârnat rochia, să mă pot schimba. - Sunt după colţ, dacă ai nevoie de ajutor. M ă fac imediat nevăzută. Cuvintele ei erau pline de subînţeles. Exact asta avea să presupună de aici încolo viaţa mea cu Alexander. Privilegii speciale. Sesiuni private de cumpărături. Şi - m-am uitat la rochia din mătase de culoarea platinei - obiecte frumoase. Nu aveam nevoie de nimic din toate astea, şi totuşi pielea îmi ardea doar la gândul că putea aduce lumea întreagă în genunchi, la picioarele lui. Aşa cum mă adusese şi pe mine. Rochia se încreţea deasupra coccisului, susţinută de două bretele subţiri care se curbau graţios pe umeri, lăsându-mi spatele descoperit. Dar cea mai senzaţională era crăpătura care îmi lăsa să se vadă coapsa până la punctul indecenţei. Era genul de rochie care necesita o anume lenjerie intimă - sau deloc, şi mai bine. - Clara, m-a strigat Tamara de dincolo de draperie. Ţi-am adus dresuri şi pantofi. Nu se face să fii doar pe jumătate îmbrăcată. Mă îndoiam serios că Alexander s-ar fi plâns, dar i le-am luat din mână. Portjartierul pe care mi-1 întinsese era imposibil de delicat, o şoaptă de dantelă care mi-a alunecat fin pe piele. Ciorapii aveau o dungă ce pornea exact din călcâiul negru al pantofilor Louboutin aduşi de ea. Cândva, nici nu aş fi visat să port o asemenea rochie, asemenea tocuri şi lenjerie intimă aproape lipsă. Numai că acum îm i vedeam corpul prin ochii lui Alexander. El mă făcuse să mă simt bine în pielea mea. Dincolo de cabina de probă, magazinul părea părăsit. Tamara şi modelele nu se vedeau nicăieri. Dar, deşi mă simţeam sexy, nu eram tocmai vreun model de podium. Gândul de a defila în showroom mă facea să mă simt ridicolă, dar, în clipa în care am păşit în faţa lui X, orice îndoială a dispărut. M ă sorbea din priviri, mă poseda din ochi. M i-a zâmbit păcătos, promiţându-m i păcate fară scuze. Alexander fusese cea m ai mare tentaţie a mea din clipa în care -1 văzusem prima oară, dar acum rolurile se inversaseră. Acum , eu eram mărul, iar el clar voia o muşcătură. Coapsa m i se ivea prin crăpătura rochiei în timp ce păşeam, iar panglica jartierei lansa o invitaţie. M -am apropiat şi m-am oprit în faţa lui, apoi m-am răsucit încet. Alexander se aşezase confortabil pe divan, cu un braţ întins pe spătar, iar cu celălalt îşi mângâia linia maxilarului. îşi deschisese nasturii sacoului şi îşi lărgise cravata, dar, chiar şi aşa, în acea postură relaxată, trupul lui emana putere. C u câteva ore în urmă, discutase cu lideri ai lum ii chestiuni de politică, pregătindu-se să preia rolul de conducător al unei ţări. C u câteva minute în urmă, închisese un magazin doar pentru că putea face asta. Acum , îşi lovea încetişor buza de jos cu degetul, atrăgându-mi atenţia spre gura lui. Aceasta era adevărata natură a autorităţii lui: abilitatea de a-şi exercita pur şi simplu voinţa asupra lumii. A întins mâna şi mi-a făcut semn cu degetul, ca o poruncă tăcută. A m făcut un pas spre el. Eram în sfârşit suficient de aproape ca să-l pot atinge, dar m -am înfrânat, aşteptând semnul lui. Dorinţa de a dom ina revenise. îi strălucea în ochi, în timp ce restul chipului rămânea impasibil, controlat. Mă întrebam ce tortură delicioasă plănuise pentru mine, ştiind că niciodată nu avea să îm i fie de ajuns. Mi-a mângâiat cu dosul palmei pielea goală de deasupra ciorapului, iar eu am tremurat. Pielea m i se făcuse de găină, trupul reacţiona la atingerea lui. - Mă întreb dacă să ţi-1 rulez în jos - a prins între degete jarteaua care îmi încercuia coapsa - şi să te leg cu el de scaunul ăsta. - Şi de ce n-o faci? am şoptit aşezându-mă astfel încât mâna să-i poată aluneca mai sus pe coapsa mea. Alexander a zâmbit încrezător şi s-a retras, lăsându-mă nesatisfacută. - îţi smulg mereu hainele de pe tine, Clara. Cred că de data aceasta le voi cruţa. - Şi cum mă mai atingi? - Oh, te ating, păpuşă. Te temi că nu te vei excita dacă nu eşti goală? Dacă nu-mi trec degetele peste sfârcurile tale, dacă nu-ţi văd sexul frumos? S-a aplecat spre mine şi mi-a cuprins sânul prin materialul rochiei. Crezi că ar fi o provocare pentru mine să-ţi fac trupul să-mi răspundă? Pentru că nu va fi aşa. Trupul tău înţelege ce vreau de la el - ce aştept de la el. Nu-i aşa? Degetul lui mare continua să orbiteze în jurul sfârcurilor mele, până ce ele au devenit evidente prin materialul rochiei. Sânii mi se umflaseră. - Nu mă pot decide, a spus el pe un ton măsurat, dacă să te las să îmbraci rochia asta şi în afara casei noastre. Oricine te va privi îţi va vedea curbele, iar trupul tău este extrem de sensibil, în special sânii. Nu vei putea să-i ascunzi. Ei cer atenţie, nu-i aşa? Un geamăt mi-a scăpat printre buze. Mă ciupea uşor de sfârcuri. Un fior de plăcere mi-a străbătut trupul. - Şi totuşi, a continuat el, o altă parte din m ine vrea ca oricine să-mi poată vedea premiul. Să-ţi admire corpul graţios. Să tânjească după tine. De ce oare, păpuşă? - Pentru că sunt a ta, am şoptit, cuprinsă de un tremur. - Eşti o fată bună, a spus el pe un ton aprobator. M i-a abandonat sânii şi şi-a strecurat mâna între picioarele mele, curbând-o posesiv deasupra sexului meu. Şi-a trecut degetele de-a lungul despicăturii sexului m eu şi le-a scăldat în um ezeala lui. Te voi răsplăti pentru că ştii asta şi-ţi voi răsplăti şi trupul pentru că o ştie. îm i place când te um ezeşti sub atingerea mea - eşti atât de umedă şi de pregătită să ţi-o trag. Capul mi se învârtea, pentru că sângele care mă ajuta de obicei să funcţionez alergase acum spre sexul meu. A gonia şi extazul se amestecau intr-un cocktail care mă îmbăta. - Vreau să mă călăreşti, Clara, m i-a poruncit el. Şi-a desfăcut cureaua şi şi-a eliberat penisul din strânsoarea pantalonilor. Vreau să-ţi văd sexul deasupra mea şi vreau ca tu să m i-o tragi mie. M -a prins de şolduri şi m -a tras cu sălbăticie în poala lui, dând deoparte mătasea delicată a rochiei şi lăsându-mă com plet expusă. M -am lăsat pe erecţia lui, potrivindu-m ă uşor în tim p ce el îm i forţa intrarea delicată. - îm i place, păpuşă, a murmurat el. O chii mei i-au întâlnit pe ai lui, dar şi-a coborât apoi privirea când m i-am ridicat şoldurile, dând şansa erecţiei lui ca aproape să alunece în afară. Pleoapele i se îngreunaseră, pline de dorinţă, iar eu coboram puţin câte puţin. îm i roteam posteriorul şi savuram felul în care mă umplea. - Te iubesc, a gemut el când m -am apăsat şi mai tare pe el. Cuvintele lui erau un afrodiziac, dintotdeauna. M ă cufundam după ele tânjisem şi m ă ridicam, rotindu-m i şoldurile. Voiam mai mult. Voiam să mă contopesc cu el. Să- mi lipesc trupul de al lui, atât de puternic, încât nim eni să nu ne m ai poată despărţi. - Te iubesc, m i-a spus încă o dată, iar eu am înteţit ritmul. M uşchii mi se încordau, membrele m i se contractau. M i-am trecut mâna prin părul lui negru şi m-am agăţat de el. Respiraţia lui A lexander devenise neregulată, şi curând a pierdut controlul. Penisul lui s-a cufundat în m ine şi s-a potrivit ritmului meu, forţându-m ă să-l înteţesc apoi. Mai repede. Mai repede. Căutam am ândoi eliberarea, cu frenezie. M -a muşcat de sfârcul sensibil, şi am explodat. Trupul mi se cutremura, iar el continua să urce. - îm i place când m i-o tragi, a şoptit el, îm pingându-se şi mai tare în mine şi readucându-m ă în cursă. Trupul îm i ardea, sexul m i se inflamase. Era prea mult, dar aşa era întotdeauna prea mult şi niciodată de ajuns. Ne mişcăm dintr-un instinct primar, ne conduceam unul pe celălalt spre orgasm. - Termină, m i-a poruncit el, iar eu am explodat în mii de bucăţi. Alexander ajunsese şi el la orgasm, cu un geamăt care mi-a răsunat prin oase. M -am prăbuşit peste el, tremurând. A m rămas îmbrăţişaţi până ce m -am simţit în stare să mă mişc. Alexander m i-a dat deoparte o şuviţă de pe gât şi m -a sărutat. - S-ar putea să doresc să continui acasă parada modei. - Se poate aranja, i-am promis în timp ce mă ridicam cu grijă din poala lui. Şi-a trecut vârful degetelor peste sexul meu, luând cu ele umezeala eliberării lui. - îm i place să te ştiu plină de mine. O foame care-mi era deja familiară i se citea pe chip în timp ce-m i spunea asta. L-am ameninţat în joacă cu degetul şi m-am ridicat. Picioarele îm i tremurau încă. - A m o întâlnire. - Sunt al naibii de norocoşi. M i-a zâmbit. Pe diseară! Iar seara nu venea destul de repede. Capitolul 19 în dimineaţa următoare, biroul zumzăia, plin de energie. După o noapte petrecută cu Alexander, şi eu eram la fel. A m băgat capul în biroul lui Bennett şi am văzut-o pe Tori aplecată peste masă. Strângea un dosar la piept, dar, judecând după expresia lui plină de adoraţie, nu prea lucrau. - Vă întrerup? - Nu, mi-a răspuns Bennett. Păreau amândoi stânjeniţi. Erau adorabili. - A m uitat să-ţi las marţi acest raport. A m străbătut biroul şi i-am întins un dosar. Tori mi-a zâmbit larg. Obrajii îi erau la fel de roşii ca părul. S-a ridicat. - Vă las să staţi de vorbă. S-a uitat spre Bennett cu o afecţiune evidentă. Nu avea să mai treacă mult până ce colegii de la Peters & Clarkwell aveau să îşi dea seama că era ceva între ei. Continuăm mai târziu. Bennett a urmărit-o cu privirea, apoi s-a relaxat în scaun, oftând. Nu mă puteam abţine să nu fiu puţin geloasă. Erau clar în etapa de lună de miere a relaţiei, dar era chiar mai mult de atât. Era o idilă pe care încercau să o ascundă la birou, dar altfel lucrurile erau simple. Puteau ieşi la întâlnire fără să se teamă că paparazzii aveau să le urmărească fiecare mişcare. N im eni nu le planifica nunta. Nu încă. Chiar dacă nu mă puteam abţine să nu-m i doresc ca relaţia lor să devină serioasă. Pe de altă parte, Bennett era un văduv cu doi copii mici. Poate că eu vedeam doar partea romantică a situaţiei, nu şi complicaţiile. La urma urmei, orice relaţie pare mai uşoară din afară. - Cum a fost ziua ta liberă? m -a întrebat. Nu mă obosisem să-l m int pe Bennett în legătură cu m otivul pentru care mă învoisem. D e când începusem lucrul la firmă, nu-m i luasem nici o zi de concediu. Şi nici liber. - Fabuloasă. Era un răspuns cinstit. Ziua de ieri îm i păruse cea mai apropiată de normalitate de când eu şi Alexander ne rezolvaserăm problemele. îm i doream chiar ca acesta să fi fost un nou început pentru noi. - Pari obosită, a zis Bennett studiindu-m i chipul. M i-am înăbuşit râsul. Pentru moment, în viaţa mea era mult stres, dar nu de aceea arătam obosită. Asta i se datora întru totul nesătulului meu iubit. - A m verificat şi ai toate zilele de concediu intacte, a continuat el. Ele expiră la sfârşitul anului calendaristic. - Sunt sigură că le voi folosi de sărbători. Agenda lui Alexander era plină cu întâlniri, vizite ale dem nitarilor străini şi evenimente de caritate. îm i sugerase să-l însoţesc la întâlnirile de peste zi, dar îi amintisem cu încântare că aveam un job. - O să-ţi aduc aminte, mi-a răspuns el. A aruncat o privire spre uşă. A m nevoie de ajutorul tău. - Orice, şefule. A m coborât tonul, cum făcuse şi el, curioasă să aflu de ce vorbeam în şoaptă. - Vreau s-o scot pe Tori în oraş vineri seară, mi-a mărturisit. De obicei, ne vedem la m ine acasă. Se poartă minunat cu fetele, dar... aş vrea să fiu romantic. Era un scump. I-am făcut semn să continue. - Bărbaţii mai cum pără flori? m -a întrebat. M i-am cam ieşit din mână, dar aş vrea să o fac fericită. Pentru că şi ea mă face fericit. - Da, mai cumpără. Vocea mi se îngroşase puţin, copleşită de emoţie. C hiar aveam nevoie ca un om la care ţineam să fie fericit. Tori pare genul de fată căreia să-i placă lalelele. Ceva diferit. Bennett şi-a notat în carneţel ce-i sugerasem. - îţi mulţumesc, Clara! Mă cam aştept să fac un pas greşit, cât de curând. - N u vei face, i-am promis eu. - A m facut-o constant pe când trăia soţia mea, a recunoscut el. îţi dai seama câte lucruri nu ai spus abia după ce pierzi pe cineva. Nu vreau să repet această greşeală. N u mai puteam vorbi. Să-l pierd pe Alexander părea acum o posibilitate foarte îndepărtată, dar m ereu prezentă în mintea mea. Iar cicatricile de pe trupul lui dovedeau cât de aproape fusesem cândva. - Sper ca A lexander să-şi arate sentimentele, m i-a spus cu blândeţe Bennett. I-am zâmbit larg. D oar gândul la Alexander - şi la cât de departe ajunseserăm împreună - spulberase tristeţea care mă cuprinsese pentru o clipă. - C e-o să mă fac fară tine? s-a întrebat gânditor Bennett. A m tresărit şi am râs nervos. - Nu plec nicăieri. Asta dacă nu mă concediezi. - Era doar o presupunere. Să facă presupuneri părea să fie problema familiei mele şi a prietenilor, în ultima vreme. - N u plec nicăieri. - Bine, a zis şi m i-a zâmbit, nu foarte convins. Zâm betul lui precaut mi-a rămas întipărit în minte şi după ce m-am întors la biroul meu. Toată lum ea vedea cum viaţa mi se schimba, cu excepţia mea. Da, mă mutasem cu Alexander. Da, eram îndrăgostiţi nebuneşte. D ar nu urmasem cursurile unei universităţi de top doar ca să-mi găsesc un soţ. îm i plăcea jobul meu, lucru pe care nu-1 puteau spune mulţi. Relaţia mea cu Alexander atrăgea după sine responsabilităţi. începuse sămi pomenească despre diverse cine festive şi strângeri caritabile de fonduri. Calendarul meu avea să fie plin cât de curând, eram convinsă. Dar asta nu însem na să renunţ la carieră. Grijile m i s-au risipit când am văzut biletul care mă aştepta pe birou. A m recunoscut imediat scrisul elegant. L-am luat, am rupt cu grijă sigiliul şi am scos din el un al doilea plic. Era ceva nou. Degetele mi-au tremurat când am descoperit o rezervare pentru un bilet de avion. Telefonul de pe birou a început să sune. A m ridicat receptorul. - A lo ? - Doar bagaj uşor. Nu ai nevoie de multe haine. M -am sprijinit de spătar, pierdută în uşoara răguşeală din vocea lui. - Nu ştiam că mai foloseşti telefonul fix. - îm i era dor de vocea ta. A m asistat la negocieri toată dimineaţa. Mărturisirea m-a luat pe nepregătite. Alexander mă suna extrem de rar. Prefera să-şi exprime dorinţa în scris. - Fugim, deci? - Trebuie să scăpăm de aici. A făcut o pauză, apoi a continuat: A m vorbit deja cu Bennett. - A i vorbit? Nu mă mai mira că şeful îm i pomenise despre zilele de concediu. Nu mă puteam abţine să nu-mi spun că era doar un plan de a mări distanţa dintre m ine şi Daniel. Un plan inutil, extravagant. Aş prefera să mă ocup personal de program ul meu. Sunt o profesionistă, X. - D ar nu ai fi fost de acord să vii. - încă nu am fost de acord, oricum . Nu este un m om ent bun să plec. Aveam o mie de m otive să-l refuz. - Păpuşă! Tonul lui era vag ameninţător. Totul este aranjat. Iar Bennett a fost de acord. A m lăsat rezervarea să cadă pe birou. - Unde mă duci? - Surpriză! a spus el. Aproape că-i vedeam zâmbetul satisfăcut de pe chip. - N u-m i dai nici un indiciu? A m nevoie de pardesiu sau de costum de baie? - Credeam că m -am făcut înţeles. Nu ai nevoie de haine. Nu de prea multe, oricum . îm i im aginez că vrei să vii îmbrăcată la aeroport totuşi. A făcut o pauză, după care a adăugat: Deşi nu m -ar deranja să vii doar în bikini. De restul mă ocup eu. - A m înţeles. Bikini şi periuţa de dinţi, am spus. D ar să ştii că şi reciproca este valabilă. Dacă eu îm i petrec weekendul aproape goală, la fel va trebui să faci şi tu. - Tu vii cu singura chestie de care am eu nevoie, mi-a răspuns simplu. A m înghiţit în sec la gândul unui weekend întreg cu trupul lui A lexander etalat în toată splendoarea. - Trebuie să mă ocup de câteva lucruri în seara asta, destul de târziu. Norris va sta acasă cu tine. - Eşti crud, m -am îmbufnat eu. îm i stârneşti gânduri obraznice şi apoi nu vii acasă. - îţi dau speranţe, m i-a spus el. A m închis şi m -am foit în scaun. Un telefon de la Alexander în m iezul zilei îm i afecta munca. Poate că A lexander nu accepta să fie refuzat, dar tot puteam să-i scot ochii lui Bennett. A m intrat In biroul lui fară să bat la uşă. - Da? m -a întrebat zâmbind. - Aveam de gând să-i spun lui Tori că eşti o partidă pe cinste, dar acum nu m ai sunt atât de sigură. - A i nevoie de o vacanţă, înainte de a ajunge la epuizare, mi-a spus Bennett, redevenind serios. îţi aminteşti ce ţi-am spus mai devreme? Nu vei regreta că ai lipsit o zi de la serviciu, dar vei regreta fericirea pe lângă care treci. - Pot fi fericită şi la Londra. - Va ploua tot weekendul. Du-te undeva la soare! Considero sarcină de serviciu, dacă te simţi vinovată. - N u mă simt vinovată, am protestat. Pur şi simplu, nu am nevoie de o vacanţă. Bennett a ridicat dintr-o sprânceană, şi atunci m i-am dat seama că ridicasem tonul. - Bine, poate că am nevoie. De una foarte scurtă. - Ne vedem săptămâna viitoare, m i-a strigat el pe când ieşeam pe uşă, destul de stânjenită. Tori m-a întâlnit pe hol. Aducea mâncarea. - Distracţie plăcută! - N u începe... am avertizat-o. - îţi dai seama că orice fată şi-ar dori să găsească un prinţ, nu? Avea dreptate. - Poate. A ud că şi tu ai planuri vineri. - A m . Faţa i s-a luminat, semn că nu doar Bennett era îndrăgostit. Era să uit. Te aşteaptă o femeie la intrare. - Pe mine? - Blondă. Cam de vârsta ta. Belle nu avea m otiv să mă caute la muncă. D oar dacă voia să luăm masa împreună. M -am oprit la birou, mi-am luat geanta şi am coborât. Ştiam că ar fi trebuit să-l sun pe Norris şi să-l previn că părăseam clădirea, dar am decis să n-o fac. Nu ieşeam singură. De îndată ce uşile liftului s-au deschis, am înţeles ce greşeală făcusem. Blondă? Da. Belle? Nu. Pepper s-a întors, şi privirile ni s-au întâlnit. Probabil avea un m otiv serios de venise la biroul meu. Abia aşteptam să aud de ce-şi arăta aici chipul încrezut. Se sprijinea de recepţie, bătând neobosit cu unghiile lăcuite. D oar Pepper ar fi purtat o fustă m ini din piele şi platforme cu barete într-o clădire de birouri. M -am gândit la rochia mea petrecută, cuminte, care acum m i se părea excesiv de lungă. Fiecare bărbat care intra în hol se uita lung la ea. Era aproape com ic să vezi cum îşi răsuceau capetele după blonda cu picioare lungi. M i-am făcut curaj şi m-am apropiat. Vizita ei nu prevestea nimic bun. - Clara. M i-a zâmbit cald. I-am rugat să te sune în birou. - Eram într-o întâlnire, i-am răspuns, facându-i jocul şi dându-i voie să mă sărute fugar pe obraji. Ultim ul lucru de care aveam nevoie era să ne fotografieze cineva cum ne încăieram. - Putem vorbi undeva? m-a întrebat ea. I-am arătat geanta. - Tocmai ieşeam să-m i iau ceva de mâncare. Mergi cu mine? Din afară, nim eni n-ar fi bănuit că ne uram de moarte. Dar eu simţeam asta. Furia îm i curgea prin vene. M -am străduit să continui să zâmbesc şi după ce am ieşit pe trotuar. Norris a coborât din Rollsul care fusese parcat, probabil, în faţa clădirii. El fusese cel care mă adusese la birou dimineaţă. - Vreţi să vă duc undeva, dom nişoară Bishop? m-a întrebat pe un ton neobişnuit de formal. Poate că nu eram singura care o dispreţuia pe Pepper. - Sunt bine, l-am asigurat. M ergem după colţ să mâncăm ceva. A încuviinţat din cap şi a aşteptat să pornim. Mergea la câţiva paşi în urma noastră, lucru mai important pentru siguranţa lui Pepper decât pentru a mea. Nu puteam să garantez că nu aveam să o strâng de gât în următoarele douăzeci de minute. - Alexander te ţine din scurt, a remarcat ea. Tonul fals prietenos dispăruse, deşi arbora acelaşi zâmbet prefăcut. Nu i-am băgat în seamă comentariul, preferând să nu intrăm în prea multe detalii. - C e doreşti? - Abia aşteptam să mai stăm şi noi de vorbă. Chiar vrei să intru în subiect? - Discuţiile plăcute sunt între prietene sau vecini, nu şi pentru noi. Nu voiam să-mi pierd prea mult timp cu ea. Pepper era un şarpe care aştepta să atace. - A m vrut să-ţi ofer o şansă. A m ridicat dintr-o sprânceană. - Ce şansă? - Şansa să o iei la fugă, mi-a spus în şoaptă. Ştim amândouă prea bine că Alexander are îndatoriri de o altă natură. într-un final, te va arunca la gunoi. De ce să aştepţi să fii rănită? - Eşti foarte grijulie cu mine. M -am oprit în faţa unui stand cu sendvişuri. N -ar trebui să te preocupe nici Alexander şi nici îndatoririle sale. - C e pot să spun? Sunt loială monarhiei. A zâmbit răutăcios. Te-am avertizat deja că am informaţii care l-ar putea distruge. Şi te vor distruge şi pe tine, crede-mă! - Stai să văd dacă am înţeles bine: dacă mă despart de el, informaţiile dispar? - Exact. A m studiat-o preţ de o clipă. Oricât de urâtă era pe dinăuntru, nu-i puteam nega frumuseţea fizică. Majoritatea femeilor s-ar fi simţit intimidate doar să se afle în preajma ei. Totul la ea striga sex, dar o văzusem şi domolindu-şi şarmul senzual atunci când voia să se integreze în grupul aristocraţilor. Era mult prea dispusă să joace rolul consoartei perfecte pentru Alexander. Din păcate pentru ea, eu nu aveam de gând să renunţ. Prezenţa ei mă copleşise atunci când o văzusem prima oară, dar acum, că o vedeam atât de disperată, nu puteam decât să o compătimesc. - Crezi că dacă-1 părăsesc va alerga în braţele tale? Pepper a clipit des şi a ridicat în aer nasul cârn. - Nu-1 cunoşti deloc pe Alexander. Nu ştii de ce este în stare, nu-i cunoşti nevoile. - Ştiu că, oricât de mult te-ai strădui, indiferent de cât de des te vei arunca la picioarele lui, nu te va dori niciodată. S-a dat un pas înapoi. Cuvintele mele o răniseră vizibil, dar Pepper nu era genul plângăcios. S-a îndepărtat pur şi simplu, dar s-a oprit după câţiva paşi să-mi lanseze o ultimă ameninţare: - Să nu uiţi clipa asta, Clara! Să nu uiţi clipa în care l-ai distrus! Capitolul 20 Clara a fluturat uşor din gene, şi m-am întrebat ce visa. Vibraţia lină a avionului o îmbiase la somn aproape imediat ce am decolat de pe aeroportul privat din Londra. Obrajii i se îmbujoraseră în somn, părul îi era răvăşit pe faţă. Nu-mi păruse nicicând mai delicată. Inima mi s-a strâns când mi-am amintit cât era de fragilă. Clara era puternică emoţional, psihic, dar nu şi fizic. în cele câteva secunde înainte să reuşesc să-l îndepărtez pe Daniel de pe ea, îi surprinsesem singura slăbiciune, iar aceasta mă marcase până în adâncul inimii. îmi fusese teamă s-o iubesc, să-mi îngădui să-i revendic drept ale mele trupul şi sufletul. Fiecare femeie pe care o iubisem îmi scăpase printre degete. Nu apucasem să mai văd o dată zâmbetul mamei. Mâinile îmi erau acoperite de sângele lui Sarah, care îmi murise în braţe. încercasem să mă conving că ea era în siguranţă dacă o ţineam la distanţă. Aşa nu riscam să o pierd. Dar, în clipa în care văzusem mâinile lui Daniel încleştate în jurul gâtului ei, zidul pe care îl ridicasem între noi se năruise. îm i era imposibil să o pierd. în clipa aceasta, eram mult prea egoist ca să nu o iubesc. De aceea nu o puteam lăsa nicăieri fără protecţie. Mi-am amintit schimbul de replici pe care îl avusesem cu tatăl meu, nu mai de mult de ieri. Coroana nu era dispusă să-i acorde aceleaşi servicii de protecţie ca unui membru al monarhiei care primise ameninţări. Nu fusesem surprins, ci doar dezgustat. Poate că Daniel aparţinea trecutului ei, dar numai din cauza mediatizării relaţiei noastre reuşise să o găsească. Iar acum, era liber, mulţumită unui avocat ambiţios care-i obţinuse ieşirea pe cauţiune. Avocaţii mei mă asiguraseră că avea să fie judecat şi condamnat, dar chiar nu mai conta, de vreme ce i se permisese ca între timp să umble liber pe străzi. Paharul pe care-1 ţineam în mână s-a spart. A m coborât privirea şi am descoperit cu surprindere că-mi curgea sânge dintr-o tăietură din palmă. Nici nu-m i dădusem seama că-1 strângeam cu atâta putere. Când am slăbit strânsoarea, cioburile au căzut pe măsuţa din plastic. Clara s-a trezit speriată din cauza zgomotului. - Ce... Somnul i-a dispărut cât ai clipi atunci când m-a văzut. Dumnezeule, ce-ai păţit? - Un accident, am spus detaşat. - A r trebui să găsim un bandaj. Unde este stewardesa? - A m trimis-o în cabina pilotului, i-am spus înălţând capul. Ştiam deja cât era de important să-mi controlez reacţiile în preajma Clarei. Starea mea de spirit o influenţa imediat pe a ei. N-am vrut să te deranjeze. Clara a început să caute în locul pentru bagaje de mână aflat lângă uşă. M i-am înfăşurat rana într-un şerveţel şi m-am alăturat ei. - A m găsit. A scos o trusă de prim ajutor. Şi uite ce-am mai găsit. Lângă trusă era o cutie cu prezervative. - Pentru clubul clienţilor mai speciali, bănuiesc, a râs ea. Era cel mai sexy sunet pe care-1 auzisem vreodată. Clara râsese mult prea rar în ultimele zile. M ă gândisem că avea să se apropie din nou de mine, cu cât ne îndepărtam mai mult de Londra. Şi aveam nevoie s-o ştiu departe de Londra - şi de el. Să-i aud râsul, să-i privesc chipul în timp ce o posedam. Poate că aici aveam să reuşesc în sfârşit să-i arăt cât de mult o iubeam. Teama mă ţinuse la distanţă prea mult timp, iar acum întina timpul pe care-1 împărţeam cu ea. Acest weekend ne va elibera, fie şi doar pentru scurt timp. - A i vrea să faci şi tu parte din club? am întrebat-o în timp ce o lipeam cu spatele de peretele cabinei. - Da, mi-a răspuns. Dar după ce oprim sângerarea. M-am tras un pas înapoi şi am lăsat-o să caute în trusă. Clara mi-a luat mâna şi a curăţat cu blândeţe rana. A m privito în tăcere cum m-a bandajat, apoi şi-a lipit buzele de palma mea. - Un pupic să te faci bine, mi-a şoptit. - Mă pot gândi şi la alte moduri în care să mă simt bine. Mi-am strecurat mâna zdravănă în blugii ei şi i-am atins sexul, descoperind cu plăcere că era pregătită pentru mine. - Cât durează zborul? m-a întrebat şi a gemut încet când iam găsit clitorisul. - Nu suficient de mult. M i-am retras repede mâna, i-am desfăcut blugii şi i-am lăsat să alunece în jos dintr-o singură mişcare. Dorinţa mă consuma - nu doar pentru trupul ei minunat, ci pentru ea pe de-a-ntregul. Cu cât îi acceptam dragostea şi-mi îngăduiam să simt la fel, cu atât mai posesiv deveneam. O dorisem din clipa în care soarta ne adusese împreună, dar acum ştiam că, deşi eu îi revendicam trupul, ea devenise stăpâna inimii mele. Nu a opus deloc rezistenţă când m-am lăsat pradă dorinţei. Şi-a lipit fesele de mine cu o dorinţă delicioasă, care a făcut ca penisul să-mi zvâcnească în pantaloni. M i-am încleştat degetele pe lenjeria ei intimă şi i-am rupt materialul delicat, lăsând-o expusă de la brâu în jos. Am prins-o de şolduri şi am răsucit-o cu faţa spre mine. Am lipit-o de perete şi mi-am desfăcut şliţul. Nici nu mai simţeam durerea din palmă, dorinţa pentru ea creştea, dar m-am înfrânat, lăsând-o să crească şi mai mult. Iubirea ei se revărsa asupra mea. M-am potrivit între faldurile sexului ei, care s-au desfăcut să mă primească, dar m-am oprit imediat. Oricât şi-ar fi dorit-o trupul meu, voiam să-i ofer plăcere prin dominaţia după care tânjea. Dominaţia de care avea nevoie ca să fie liberă. - în acest weekend nu vei purta nici un fel de haine. Vreau ca sexul tău să fie descoperit şi să mă aştepte, tot timpul. - Să înţeleg că nu vom admira priveliştile. Şi-a zdruncinat aţâţător fesele, semn că era pregătită să mă primească. I-am tras una peste fesa stângă, iar palma mi-a vibrat. Usturimea m-a excitat şi mai mult, îmi era tot mai greu să nu mă afund în ea. - Te dezbraci imediat ce se închide uşa în urma noastră, am continuat eu instrucţiunile, în vreme ce ea îşi mula trupul după al meu. Iar eu voi fi tot weekendul în slujba ta. A i vreo obiecţie? > A clătinat din cap, iar eu m-am împins încă un centimetru în sexul ei umed. Clara a gemut uşor. - De ce ai nevoie, păpuşă? - A m nevoie să mi-o tragi. Vocea îi era stinsă şi rugătoare. - Iar eu sunt aici să-ţi ofer ce ai nevoie. M-am împins în ea, savurând strigătul care i-a scăpat printre buze în clipa în care am umplut-o. îm i împingeam penisul tot mai repede şi mai adânc în carnea caldă, catifelată. M ă primea dornică, pulsând şi contractându-se în timp ce eu i-o trăgeam cu mişcări lungi, tot mai puternice. Voiam mai mult. Mai mult din ea. Să o văd pe Clara goală, în genunchi în faţa mea. Buzele Clarei învăluindu-mi calde penisul. Săptămâna fusese un iad continuu; îm i făcusem griji pentru ea în fiecare secundă în care fuseserăm despărţiţi. în zilele care urmau plănuiam să fim împreună cât de mult posibil. Voiam să o devorez şi să o umplu, să-i alung spaimele în singurul m od pe care-1 ştiam. Fiind una cu ea, trup şi suflet. - Termină, iubirea mea, i-am poruncit când respiraţia i s-a accelerat. Strigătele şi gâfâielile uşoare erau ca o simfonie care a crescut până când trupul ei s-a tensionat, frângându-se lipit de al meu. Tremurul ei mi-a anihilat orice urmă de control asupra dorinţei, şi am explodat înăuntrul ei, eliberându-mă. A m ţinut-o strâns până ce tremurul a încetat şi abia apoi mi-am retras penisul. S-a sprijinit de perete când i-am ridicat pantalonii. A m condus-o apoi înapoi la scaunele noastre. Am aşezat-o în poala mea, şi am rămas îmbrăţişaţi tot zborul, până ce am ajuns la destinaţie. Mă simţeam împlinit. îm i arătase că eram pierdut şi mă condusese spre casă, îmi vindecase toate rănile. A cum , venise timpul să le vindec eu pe ale ei. * Maşina ne-a lăsat în faţa cabanei care îmi fusese pusă la dispoziţie pentru weekend. Casa era ascunsă pe un munte înzăpezit, cu o privelişte splendidă asupra unei staţiuni de schi. St. M oritz era destul de liber în această perioadă a anului. Vacanţa de vară se încheiase, iar turiştii de iarnă nu ajunseseră încă. Clara şi-a strâns mai bine canadiana pe care i-o dădusem la aterizare. Mâna ei se odihnea în mâna mea bandajată în timp ce ea admira frumuseţea neatinsă a peisajului de munte. - A i fi preferat plaja? am întrebat-o pe când îşi desfăcea centura de siguranţă. - Singura mea preferinţă eşti tu, m i-a răspuns. Priveliştea este minunată. - Este, într-adevăr, i-am răspuns fără să-mi dezlipesc ochii de la ea. Aşa eram de când se trezise, în timpul zborului. - Nu te uiţi deloc, m-a acuzat ea, roşind. - Te asigur că mă uit. Focul fusese aprins în şemineu înainte de sosirea noastră, aşa cum cerusem. - Locul acesta este incredibil, a spus Clara când am intrat, dându-se deoparte ca să-i facă loc şoferului cu bagajele. Alesesem locaţia pentru intimitatea sa, dar mă bucuram căi era pe plac. Uşa de la intrare se deschidea spre o încăpere imensă cu canapele confortabile şi covoare groase din blană. Deasupra capetelor noastre strălucea un candelabru rustic, rivalizând cu lum ina după-am iezii târzii. Ferestrele din podea până în tavan ofereau o vedere vastă asupra oraşului de la poale. Nu plănuiam să fim mai aproape de civilizaţie de atât, în următoarele trei zile. Temperaturile în A lpi erau în scădere, vârfurile m unţilor erau acoperite cu zăpadă. Prognozele spuneau că aveau să fie furtuni tot weekendul, ceea ce însem na că urm a să stăm doar înăuntru. - Bucătăria a fost aprovizionată complet, i-am spus. Nu avem nevoie să ieşim deloc. - Ei bine, X, m -ai adus aici, într-o cabană izolată de munte. C e ai de gând să faci cu mine? I-am răspuns încuind uşa. Yala a răsunat în spaţiul liniştit. Clara s-a întors nerăbdătoare cu faţa spre mine. I-am întins mâna, iar ea a acceptat-o fară urm ă de ezitare. în acest weekend aveam să începem procesul de vindecare a rănilor care ne fuseseră provocate. Trebuia să-i arăt că aveam să o protejez şi intenţionam să fac asta preluând controlul asupra trupului ei până ce acesta reţinea că se afla în grija mea. C oroana nu-i putea oferi siguranţă, dar eu puteam. Şi, cândva, numele meu avea să o protejeze şi el. - îţi aminteşti înţelegerea noastră? am întrebat-o. Şi-a plecat seducător capul şi s-a dat un pas înapoi, lăsând haina să cadă. Aceasta a aterizat pe podea cu un zgomot înăbuşit. - Nu-m i amintesc să fi ajuns la vreo înţelegere. C i doar că mi s-a comunicat. - Şi ai vreo obiecţie? Parcă-mi amintesc că ai fost mai mult decât dornică să-mi accepţi cererile. - Nu am nici o obiecţie, a spus scoţându-şi pantofii. Şi-a pus mâna pe nasturele blugilor. Dar am o rugăminte. - Sunt aici ca să-ţi îndeplinesc orice dorinţă, am asigurat-o. Gâtul m i s-a strâns când a desfăcut nasturele şi a lăsat blugii să-i alunece peste şolduri. A trebuit să fac un efort ca să mă abţin, timp în care ea mi se dezvelea puţin câte puţin. Aşa cum se întâmpla întotdeauna. I-o trăgeam din priviri în timp ce se dezbrăca, oprindu-mă pe sânii plini şi pe sfârcurile perfecte. M ai târziu, aveam să îi cuprind cu gura şi să îi sug până când ea avea să ajungă la orgasm. M i-am trecut vârful limbii peste buza inferioară, im aginându-m i că o posedam deja. A făcut un pas înainte, complet goală, şi şi-a trecut degetul peste buzele mele, ca o chemare. - Să nu fii blând! Foloseşte-mi trupul aşa cum vrei. Vreau să simt totul, cu tine. - Uneori, îm i place să fiu blând, i-am amintit eu alegândumi cu atenţie cuvintele. îm i era şi mai greu acum, când sexul ei se umezise şi mă aştepta. - Vreau dur şi lent, şi disperat, şi blând. Te vreau pe tine. Pe tine pe de-a-ntregul. Era dominată de pasiune şi îmi cerea să preiau controlul. A m rezistat nevoii să o posed chiar atunci şi să-i ofer răspunsurile dorite. Clara mă reclădise şi încă avea ce să-mi ofere. Trupul ei. Inima. Nu mă acceptase doar pe mine, ci şi întunericul şi secretele care ne puseseră dragostea la încercare. Iar acest dar al ei mă copleşea. I-am ridicat bărbia cu un deget şi i-am căutat privirea. - îm i dai încrederea ta, iar eu pun mare preţ pe ea. Când ţio trag - şi ţi-o voi trage până mă implori să mă opresc să ştii că nu înseamnă că mă folosesc de tine. Nu voi face niciodată asta. Când ţi-o trag, te eliberez. Vrei să te eliberez? - Da, te rog, a şoptit ea. Capitolul 21 A m aşteptat întinsă pe pat, cu faţa spre perete, aşa cum îmi ceruse. Flăcările lumânărilor pâlpâiau, învăluind încăperea într-o lum ină romantică. M i-am trecut degetele peste pilota moale şi am încercat să nu mă las pradă somnului ascultându1 cum se pregătea. Sunetul pe care-1 făceau hainele aterizând pe podea. Scârţâitul podelei din jurul patului. Mă oferisem cu totul lui fară să întreb ce presupunea asta. Dar, cu fiecare zgomot nou, misterios, pulsul mi se accelera. Ceea ce mă speria cândva acum mă incita, sporindu-mi dorinţa. Mâinile şi trupul lui îmi puteau oferi alinare în faţa coşm arurilor care mă chinuiseră în ultima săptămână. Aveam încredere în el că avea să mă elibereze şi mă ofeream lui complet, gata să mă supun dominaţiei lui primitive. Declaraţia lui de dragoste mă eliberase atunci şi continua să o facă, dar teama din ochi nu-i dispăruse din seara aceea îngrozitoare. Aici, la mult dorita distanţă de Londra, puteam da cu adevărat frâu sentimentelor. Salteaua s-a lăsat sub greutatea lui. S-a întins lângă mine. Trupul mi-a fost cuprins de dor de el, şi, când a început să mă mângâie la baza spatelui, am dat să-mi apropii şoldurile de el. Mâna lui fermă m-a oprit însă. Cuvintele lui îmi răsunau în minte. Aveam să termin, întotdeauna, dar numai când spunea el. Şi bănuiam că în seara aceasta aveam să fiu nevoită chiar să-l implor. - Te voi lega la ochi, mi-a spus el încet, mângâindu-mi fesele. Vei înţelege de ce. M i-a trecut uşor o eşarfa peste faţă, lăsându-mi răgaz să refuz, dacă voiam. A m tăcut, iar el mi-a legat-o în jurul capului, a strâns nodul, după care a coborât-o cât să-mi acopere ochii. M -a luat de mână şi m -a făcut să mă ridic. M ergea în spatele meu, ghidându-m ă cu palm a deschisă între omoplaţi. M -am lovit cu şoldul de stâlpul baldachinului, iar el m -a oprit, lipindu-m ă cu stomacul de rama rece din lemn. - Desfa-ţi picioarele! A m făcut cum îm i spusese, iar el m -a lăudat cu un „Ce fată bună!“ M i-a ridicat braţele deasupra capului şi a început să învârtă în jurul lor o funie mătăsoasă. Eram aproape suspendată, vârfurile abia dacă îm i atingeau podeaua şi îmi susţineau greutatea. Frânghia m i-a trecut peste sâni şi mi-a încercuit trunchiul. A făcut o pauză, după care am simţit un nod între umeri. M i-a încercuit apoi stomacul, suficient de ferm încât să-m i sape în carne. M -a învăluit cu braţele şi a mai făcut un nod deasupra buricului meu, apoi a lăsat restul de funie să cadă liber între picioarele mele desfăcute. Trupul mi se mula sub mâinile de artist; fiecare legătură era o tuşă de maestru. Frânghia mi-a încolăcit strâns glezna stângă. A repetat gestul, obligându-m ă să desfac picioarele şi să stau şi mai mult pe vârfuri. Trupul mă durea, fiind prea întins. Era captivant şi însufleţitor - durerea lăsa loc încet-încet excitaţiei. Nu fusesem sigură că aş putea face asta, dar, cu fiecare secundă care trecea, trupul mi se relaxa. Nu ne-am mişcat, nici eu, nici el, preţ de câteva clipe. Mă concentram la sunetul respiraţiei lui. A m auzit apoi un clic metalic, ascuţit, urmat de o plesnitură ca de bici. Membrele mi s-au încordat, pregătinduse, dar am auzit apoi cureaua căzând pe podea. Eliberarea mea era însă asociată cu amintirea durerii. I-am simţit căldura radiind pe pielea mea sensibilă. îm i doream să mă lipesc de el, aşa că am tras de legături. - Relaxează-te, mi-a poruncit, trecându-şi degetul pe şira spinării mele. Mâinile mele nu-ţi vor provoca teamă, Clara. Ci doar plăcere. Nu-ţi mai poţi folosi nici mâinile şi nici picioarele, dar ţi-a rămas vocea. Mă înţelegi? A m încuviinţat din cap, dar el m-a prins de păr, oprind mişcarea. - Foloseşte-ţi vocea! Spune-mi! - înţeleg, am şoptit. - Spune-mi ce gândeşti! Şi-a slăbit strânsoarea, dar şi-a îngropat dinţii în umărul meu. A m gemut, cuprinsă de valuri de plăcere. Sfârcurile m i se întăriseră în aerul rece din încăpere. Nu-m i puteam folosi mâinile, nu vedeam nimic, aşa că celelalte simţuri erau în alertă, învăluindu-mă în senzaţii. Simţeam aerul pe piele, chiar dacă nu era nici o adiere. Nările mi s-au umplut de mirosul de ceară şi flori. - Spune-mi, a repetat el ferm în timp ce îmi prindea sfârcul între degete. L-a răsucit, copleşindu-mă. - Vreau să-ţi fac p-pe p-plac, m-am bâlbâit eu. - Atunci, fa-o, păpuşă, a murmurat el, lăsându-mi sânul să cadă greu pe frânghia înfăşurată sub el. îţi dai seama cum mă simt văzându-te aşa, complet la cheremul meu? Ce aş vrea săţi fac? Vrei să vezi? A m dat să încuviinţez, dar m-am oprit. -D a . Legătura mi-a alunecat de pe ochi, şi am clipit des. O chii mi se obişnuiau cu lumina slabă a focului din şemineu şi a lumânărilor. - Păcat că nu poţi să vezi întregul tablou! Alexander s-a tras într-un colţ al patului, savurându-mi reacţia din clipa în care am ridicat încet privirea. O frânghie roşie atârna din tavan, agăţată de o bârnă care străbătea cabana pe lăţime. Se răsucea într-un nod complicat şi continua până la încheieturile mele, după care îm i străbătea pieptul şi se răsucea chiar sub sâni. îl simţisem făcând toate astea, dar văzând toate acele legături am simţit cum mă străbătea un val de plăcere, în ciuda oboselii pe care începeam să o resimt în picioare. Nodul elegant din dreptul abdomenului meu părea extrem de complicat, aşa că nu m-am putut abţine să nu mă întreb de câte ori îl mai făcuse până atunci. Cine altcineva mai fusese într-atât de norocoasă încât să se afle sub dominaţia lui completă? Am alungat gândul neplăcut din minte. Puteam doar zări un fragment din frânghia care îmi lega gleznele de stâlpii patului. Când l-am privit din nou, ochii lui erau încărcaţi de dorinţă. I-am devorat din priviri trupul sculptat, lăsându-mi privirea să poposească pe penisul lui erect. Obrajii mi s-au aprins; acum, conştientizam cât eram de vulnerabilă în faţa lui. Nu eram stânjenită. Eram în flăcări. - Eşti atât de drăguţă aşa îmbujorată. Mă mănâncă palmele să-ţi fac şi ceilalţi obraji la fel de roşii. Voi face tot ce doresc cu trupul tău dacă nu te aud rostind cuvântul de siguranţă. A m strâns buzele, provocându-1 fară cuvinte. îi spusesem cândva că aveam încredere în el. Şi aşa şi era. S-a aşezat în spatele meu, iar eu m i-am dorit să-mi lipesc fundul de el, să-i pot simţi penisul întărit. A râs când mi-a văzut încercările stângace de a mă mişca. M i-a mângâiat în joacă fundul înainte să mă pălmuiască tot în joacă. M i-a frecat locul, apoi m-a lovit din nou. A repetat gestul, lovindu-mă şi mângâindu-mă, până când fundul mi s-a încins. - Perfecţiune. Gura lui mi se lipise de ureche. Ştii de ce am vrut să te leg? Pentru că vreau să experimentezi eliberarea totală. Te văd pe marginea prăpastiei, aşteptând cu nerăbdare ca şi eu să ajung la orgasm odată cu tine. Nu vei putea să o faci în seara asta. Trupul tău nu va fi în stare să se opună când voi dori să ajungă la orgasm. îţi voi arăta cât de mult te iubesc cât de sacru este trupul tău pentru mine. Te voi face să strigi, şi să plângi, şi să te agăţi de frânghia aceea, după care o voi lua de la început. Un oftat mi-a scăpat printre buze când Alexander s-a aşezat între picioarele mele. Genunchii lui au lovit podeaua, iar eu am gemut, nerăbdătoare. M i-a cuprins sexul în palmă în timp ce mă muşca în joacă de fese. Apoi, m i le-a desfăcut brusc. Fără să-mi lase timp să mă obişnuiesc cu gândul, limba lui a plonjat în mine. M i-a tras-o cu gura până m-au lăsat genunchii, dar legăturile mă ţineau strâns. Slăbiciunea din picioare a făcut ca mare parte din greutate să fie susţinută de braţe. A m ţipat, abandonându-mă lim bii lui Alexander. A continuat să-mi lingă m ugurul inflamat chiar dacă îl imploram să se oprească. Nu-m i puteam găsi centrul de echilibru, pendulam între agonie şi extaz. Brusc, s-a depărtat de mine. M i-a susţinut posteriorul cu o mână, până am ajuns să mă sprijin din nou doar în degetele picioarelor. Gambele îmi pulsau din cauza efortului de a mă susţine. - Nu am terminat cu tine, mi-a spus păcătos. S-a ridicat, a străbătut încăperea şi a scos din geantă o sticluţă cu ulei. Nu sa grăbit să se întoarcă la mine; se vedea că-i facea plăcere să mă audă cum gemeam în timp ce încercam să-mi desfac legăturile din jurul încheieturilor. Eram absorbită de rolul meu, copleşită de scena care se desfăşură în jurul meu şi în acelaşi timp disperată să mă supun dorinţelor lui. Mă transformase într-o fiinţă înnebunită, care scâncea tot timpul. Şi-mi plăcea. De data asta, şi-a împins un deget înăuntrul meu. Trupul mi s-a revoltat, iar el şi-a domolit mişcările până m-am obişnuit. Şi-a retras mâna, şi am auzit capacul sticluţei deschizându-se. A m simţit uleiul acoperindu-mi intrarea secretă. Degetele lui m-au pătruns din nou, apoi, pe nepregătite, degetul lui mare mi-a alunecat în fund. Alexander îşi continua asaltul, împiedicându-mă să ajung la orgasm. - Te deranjează că te ating aici? Şi-a îndesat şi mai mult degetul mare în mine. - Mai mult, am gemut eu. - Nu sunt prea sigur că vrei asta. Glasul i se îngroşase, şi ştiam că voia să mă revendice şi acolo, în ultimul loc pe care îl mai avea de cucerit. - Trage-mi-o, l-am rugat eu. Trage-mi-o acolo! Mâna i s-a oprit, dându-mi răgaz să înţeleg ce anume îi ceream să-mi facă. Lipsa de acţiune a făcut ca totul să mi se pară şi mai incitant. - Vrei să ţi-o trag? îm i încercuia gaura fundului cu degetul mare. - Da. Oh, Doamne, da! Trage-mi-o şi nu mai întreba atât, am răbufnit eu, pierzându-mi răbdarea. S-a dat însă un pas înapoi, iar mie mi-a venit să ţip. Să implor. îi ofeream trupul meu. De ce nu facea ce-i ceream? - îţi voi dezlega picioarele, mi-a spus, iar eu am înghiţit în sec, frustrată. Nervii îm i erau întinşi la maximum. Frânghia s-a desfăcut din jurul gleznelor mele. A m încercat să le îndoi, dar eram în continuare legată de grinda de deasupra capului. - Nu vreau să-ţi fac rău, mi-a explicat el în timp ce a întins mâna după frânghia cu care îm i erau legate mâinile. Spre uşurarea mea, nu a făcut decât să o slăbească încât să mă lase să îndoi genunchii. Alexander mi-a mângâiat fundul. Cere-m i! Trebuie să ştiu că tu consim ţi la asta. - Trage-m i-o acolo, l-am implorat din nou. Ia-mă toată! - îndoaie genunchii! Uleiul mi se prelingea printre fese. Iam simţit penisul gros îm pingându-se în mine. Inelul strâmt parcă a luat foc, şi m i-am muşcat buza. Usturimea nu m i-a abătut însă atenţia de la agonie. M -a cuprins pe după talie şi m i-a susţinut trupul suspendat, alinându-m i braţele obosite. Eram sub controlul lui total. Rezistenţa trupului meu la intruziunea nefamiliară s-a diminuat, şi, puţin câte puţin, el a pătruns în mine. Alexander s-a oprit, dându-m i răgaz să mă obişnuiesc cu noile senzaţii. Ştiam că nu avea să continue fară un sem n de la mine. Semn că voiam asta. Şi chiar voiam. Tremurul trupului meu nu-m i m icşora cu nim ic dorinţa de a fi posedată. Mâna care se odihnise pe abdom enul m eu s-a strecurat între picioarele mele şi m i-a prins clitorisul între degetele pricepute. M -am abandonat lui în totalitate. - Nu... am gemut eu, luptându-m ă să-mi găsesc cuvintele. Nu... te opri! S-a tras înapoi doar cât să mă pătrundă iar. - Mai mult, i-am cerut, iar el a cedat instinctelor, îm pingându-se iar şi iar în fundul meu. M ă ţinea strâns şi se îm pungea în m ine neobosit, fiecare izbitură arzându-mă ca un fier înroşit. Eram prinsă între plăcere şi durere, iar tensiunea se acum ula spre un orgasm frenetic. M -am prăbuşit în braţele lui, explodând într-o avalanşă de strigăte. Când mişcările frenetice s-au terminat, nu am simţit nici un fel de disconfort. S-a retras din m ine şi şi-a trecut degetul peste sămânţa care se revărsase din mine. - Acum , eşti a mea. - Da, i-am răspuns. A m repetat cuvântul iar şi iar, până ce a desfăcut frânghia din jurul încheieturilor mele. Alexander m -a luat în braţe şi m -a dus în pat, liniştindu-m ă cu şoapte dulci. - M ă duc să mă spăl puţin, m i-a spus. Da, igiena părea o idee bună. Lumina din baie s-a aprins, iar eu am rămas aşa, nemişcată, pe experienţă, o piatră de încercare. cearşafuri. Fusese o Pe care o trecusem. Alexander mă dusese în siguranţă dincolo de limitele mele, îm i oferise cea mai intensă plăcere din viaţa mea. Şi, da, încă tânjeam după atingerea lui, de parcă nu m i-ar fi fost de ajuns. Nu aveam să mă satur niciodată de el. S-a întors în pat, s-a întins lângă mine şi m-a acoperit cu pătura. Apoi, a făcut dragoste cu mine şi i-a arătat trupului meu că-i aparţinea. Capitolul 22 Locul lui A lexander era gol când m -am trezit. M -am întins în pat, iar m uşchii m-au durut puţin. Mă purtase până la orgasm şi mă lăsase acolo, necăjindu-m ă şi torturându-m ă, iar trupul meu îşi amintea totul. în lum ina focului de la şemineu, zăream frânghia din mătase strânsă la piciorul patului. M -am strecurat de sub pilotă, m-am apropiat desculţă de ea şi am atins-o cu vârful degetelor. Era netedă şi totodată rugoasă. Mă lega, dar mă şi elibera. A m înfaşurat-o în jurul încheieturii şi am retrăit scena din noaptea trecută. Valurile de plăcere, agonia şi în final dulcea eliberare. C ând l-am găsit în final pe A lexander în faţa şem ineului din camera de zi, trupul îm i vibra de dorinţă. M -am oprit pe scară să-i adm ir umerii puternici, parcă sculptaţi. Bărbatul acesta zeul acesta - era al meu. Nu înţelegeam cum , din miliarde de oam eni de pe lumea asta, ne găsiserăm unul pe celălalt. A m zăbovit acolo un timp, să privesc cum lum ina flăcărilor îi dansa în părul negru, până ce simpla lui prezenţă m-a făcut să păşesc înainte. Atunci, am conştientizat că eram legaţi unul de altul. M agnetic. Irezistibil. Aveam să îl găsesc întotdeauna, chiar şi într-o mare de oameni. în ziua aceea, la club, fuseserăm atraşi de o forţă invizibilă. Fiecare m om ent din viaţa mea, fiecare decizie şi fiecare greşeală mă duseseră spre el. Alexander s-a întors, cu faţa ascunsă în întuneric, şi a întins mâna spre mine. A m zburat, pur şi simplu, spre el. M -am aşezat în poala lui şi am ridicat picioarele în timp ce el mă învăluia cu braţele. - Nu ai putut să dormi? l-am întrebat. M i-a trecut o şuviţă pe după ureche şi m-a sărutat. - N-am vrut să te trezesc. Iartă-mă că te-am lăsat singură! - Nu e cazul să-ţi ceri scuze. M i-ai tras-o până am fost pe punctul de a intra în comă, cred. L-am mângâiat pe obraz. - A r fi trebuit să vin să văd ce faci. A clătinat din cap, şi aerul atât de familiar de autodispreţ i-a întunecat trăsăturile. Noaptea trecută a fost intensă. Nu ar trebui să rămâi singură. - Sunt bine, i-am răspuns cu convingere. Uram momentele când îşi punea întrebări. Nu părea să existe nici o cale să-l conving că eram, pur şi simplu, fascinată de el. Uită-te la mine, X! Sunt fericită. C u adevărat. Tu mă faci fericită. - încerc. Durerea care i se citea pe chip mă sfâşia pur şi simplu. - Dacă te mai bosumfli, va trebui să-ţi trag câteva la fund, 1am ameninţat. Mi-a cuprins fesele în palmă şi mi-a zâmbit, cam fară chef. - Asta e treaba mea, păpuşă. - Atunci, poate ar fi mai bine să te întorci la treabă, i-am şoptit, dar chiorăiala stomacului m i-a întrerupt orice încercare de a -1 seduce. - A r fi mai bine să te hrănesc înainte, a râs el. M-am ridicat şi ne-am îndreptat amândoi spre bucătărie. Alexander a deschis frigiderul şi a scos o cutie de lapte. Câteva minute m ai târziu, ouăle se prăjeau deja în tigaie. Dar atmosfera grea nu se risipise, aruncând o lumină nedorită asupra dimineţii. - îm i strici toată dispoziţia, i-am spus aplecându-mă pe blatul de bucătărie, să-l urmăresc cum gătea. - A m sărit peste cină. Este inacceptabil. - Nu cad din picioare, i-am spus încet. Sunt perfect sănătoasă, X. Faptul că am sărit o masă n-o să-mi vină de hac. - Şi totuşi... Nu a terminat fraza, ocupat să mânuiască spatula. Ne-am lăsat cufundaţi în linişte până ce el mi-a pus în faţă o farfurie plină cu vârf. Am constatat abia atunci că-m i era cu adevărat foame. A m înghiţit pe nemestecate, bucuroasă să-l văd zâmbind. Simţea nevoia să aibă grijă de mine, iar eu trebuia să fiu ceva mai înţelegătoare. Avea să mai dureze însă până ce mă obişnuiam cu gândul că preocuparea lui nu era un semn al slăbiciunii mele. - Aş putea să mă obişnuiesc să fiu hrănită în fiecare dimineaţă. A m dat deoparte farfuria goală şi i-am zâmbit larg. - Aş putea să mă obişnuiesc să te hrănesc în fiecare dimineaţă, mi-a răspuns el, iar cuvintele lui aveau o încărcătură care mi-a accelerat pulsul. - Va trebui să o faci dacă vei continua să mă ţii trează toată noaptea. Glum a nu mi-a liniştit însă bătăile nebuneşti ale inimii. - îm i doresc să te ţin trează noapte de noapte. S-a uitat în jur şi şi-a oprit privirea pe mâna mea stângă. Lumea are însă aşteptări în ceea ce mă priveşte, Clara. Parcă primisem o lovitură în stomac. Mai avuseserăm această discuţie. Şi nu se terminase bine. - Se pare că aceste aşteptări te includ şi pe tine acum. Alexander a făcut o pauză, apoi şi-a dres glasul. Nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc. Era doar dorinţa altora. - Ştiu, i-am răspuns grăbită, încercând să schimb sensul discuţiei înainte să stricăm totul. N ici eu nu mă gândesc la căsătorie. E prea curând. Pentru amândoi. - Nu ai, deci, intenţia să te măriţi cu mine? Să înţeleg că te foloseşti doar de trupul meu? M i-a zâmbit, dar destul de forţat. - Suntem amândoi foarte tineri. Ştiu că există aşteptări din partea familiei tale şi ştiu că este un subiect pentru mai târziu, dar acum vreau să ne concentrăm asupra mea şi a ta. A m ignorat vocea din minte care mă avertiza că relaţia noastră avea un termen-limită. Şi am ales să mă prefac că despărţirea noastră nu era inevitabilă. - N u sunt prea sigur că m-ai înţeles. Tonul îi era măsurat, dar în ochi îi ardea flacăra posesiei. - înţeleg lum ea în care trăieşti tu, i-am şoptit. Şi înţeleg lumea în care trăiesc eu. Şi-a strecurat mâna sub fesele mele şi m -a ridicat în braţe. - Trebuie să înţelegi un lucru: tu eşti lumea mea, Clara. M -a dus apoi pe sus în dorm itor şi m i-a dovedit că spusese adevărul. S-a com portat aproape ca un nebun întreaga zi, alternând constant între senzualitatea pasională şi neagra disperare. în clipele în care faceam dragoste, brutal sau tandru, era complet cu mine. Dar, când ne despărţeam, chiar şi pentru puţin timp, se cufunda iar în întuneric. Simţeam că în el se dădea o luptă, dar nu înţelegeam. Aşa că îl căutam mereu, în dormitor, pe scări, pe blana de urs din faţa şemineului. îl aduceam lângă mine de fiecare dată, pentru ca apoi să fim separaţi de demoni pe care nu voia să m i-i dezvăluie. Şi totuşi, eram fericită. Bătălia care se dădea în el ne aducea şi mai aproape. Puteam doar să-i fiu alături şi să-l las să încerce să câştige războiul. Iar când epuizam şi ultima rezervă, cădeam într-un somn fară vise, pentru a fi trezită iar de mâinile lui tandre. - Trebuie să te îmbraci, Clara. Tonul vocii lui nu se potrivea deloc cu blândeţea atingerii. - De ce? am murmurat somnoroasă. M -am frecat la ochi, constatând cu surprindere că soarele era la asfinţit. - Trebuie să plecăm, mi-a spus el în timp ce strângea câteva lucruri aruncate pe podea. M -am ridicat ţinând cearşaful strâns în dreptul sânilor şi am încercat să înţeleg ce-mi spunea. Să plecăm? Ajunseserăm abia de o zi. - Credeam că stăm până luni. - A m fost chemat înapoi la Londra. Maşina va ajunge în câteva minute. S-a apropiat de mine şi m -a sărutat pe frunte. Să te îmbraci bine. Temperatura a scăzut mult. A m coborât din pat şi am început să caut prin geantă. Miam tras pe mine un pulover şi am găsit o pereche de blugi. Panica nu mă ajuta la nimic, dar nu-m i puteam împiedica mintea să producă un şir nesfârşit de teorii despre motivul întoarcerii noastre grăbite. M -am gândit la Edward, la Belle, la ţara întreagă şi, bineînţeles, la Daniel. C e avea să mă aştepte când aveam să ies pe uşă? N ici nu voiam să ştiu. Alexander s-a întors în cameră şi m i-a luat bagajul fără să scoată un cuvânt. L-am urmat, înfricoşată. Abia când ne-am urcat în maşină şi ne îndreptam spre aeroport am fost în stare să-l întreb: - C e s-a întâmplat? Este vorba despre Daniel? Lucrurile puteau merge îngrozitor de prost în privinţa condamnării lui. Era mai bine să ştiu de-acum, ca să pot fi pregătită. - Nu este vorba despre Daniel. Au intervenit noutăţi legate de accident. - Accident? am repetat prosteşte. Nu înţelegeam ce voia să spună. - Accidentul meu, a spus, coborând vocea. Sunt informaţii noi, care schimbă tot. Accidentul se petrecuse cu aproape opt ani în urmă, dar încă îl bântuia. C e alte fantome aveau să îi tortureze pe el şi pe familia lui? - C e informaţii? am întrebat. - Cineva pretinde că a fost vorba despre droguri. Cuvintele lui erau tăioase precum vârful de cuţit. - Ştiam că era vorba despre băutură. încercam să folosesc un ton liniştitor, să-l împiedic să se închidă din nou în carapace. Dar droguri? Erai drogat? - Nu eu. A strâns din buze, ca şi cum încerca să ignore o amintire dureroasă. Sora mea. Nu mă aşteptam la acest răspuns. - Sarah? - Persoana respectivă pretinde că i s-a pus în băutură drogul violului - şi ei, şi lui Sarah. Spune oricui este dispus să asculte că accidentul de atunci a fost cauzat de Sarah, că ea era cea care conducea. Nimeni nu ştia ce se întâmplase în noaptea aceea. Alexander abia dacă îşi amintea detaliile. Ziarele susţinuseră că el fusese la volan, iar Alexander luase vina asupra lui. Am ândoi ştiam însă un singur lucru: că Sarah conducea. Martori ai accidentului fuseseră doar doi oameni. Nu aveam nevoie să întreb cine era sursa, de vreme ce mă avertizase deja. Nu am fost deloc surprinsă când el a continuat: - Pepper pretinde că eu aş fi drogat-o şi că eu sunt cel care a cauzat moartea lui Sarah, a spus pe un ton măsurat, fară să-şi ia privirea de la peisajul ce se zărea prin geamul maşinii. Pepper nu mă minţise. Avea de gând să-l distrugă. Avionul ne aştepta pe pistă. Ne-am întors la Londra fară incidente. Eram cufundaţi în gânduri, chiar dacă mâna lui A lexander a ţinut-o strâns pe a mea tot timpul zborului. Asta presupunea lumea lui. Zboruri urgente şi întâlniri strategice. Era prim a oară când vedeam cum se integra el în maşinăria com plicată a politicii britanice. N u-m i puteam însă imagina ce ne aştepta la întoarcere. A m coborât din avion şi am constatat că ne aşteptau două m aşini dincolo de pista aeroportului privat. Norris stătea în faţa uneia, iar A lexander m i-a eliberat mâna şi s-a dus să discute cu el între patru ochi. Erau la numai câţiva paşi de mine, dar vorbeau în şoaptă. Alexander a făcut un semn spre mine, şi am avut senzaţia că-i dădea instrucţiuni în ceea ce mă privea. D oar nu-şi im agina că aveam să îl părăsesc fie şi doar o clipă. Luptaserăm prea mult ca să doborâm bariera de m inciuni şi secrete ca să risc ca ea să se ridice din nou între noi. C ând Alexander a terminat discuţia cu Norris, un bărbat pe care n u -1 cunoşteam a făcut un pas înainte. - Tatăl tău mi-a spus să te duc direct la el. O chii lui A lexander i-a întâlnit pe ai mei, cu o întrebare nerostită. îm i cunoştea deja răspunsul. A întins mâna, chem ându-m ă lângă el. - Tatăl tău ar prefera să vorbiţi între patru ochi, i-a spus bărbatul, aruncând o privire rece în direcţia mea. - între m ine şi Clara nu există secrete. A venit m om entul să înţeleagă asta. Bărbatul a făcut semn spre m aşina care aştepta. A m urcat, în tim p ce mergeam spre tatăl lui, m i-am dat seama că nu-i povestisem lui Alexander despre vizita pe care m i-o făcuse Pepper. Aş fi putut evita toate astea, dar n-o făcusem. Fusesem orbită de ura mea pentru Pepper. Purtam întreaga vină pentru furtuna care urm a şi, mai rău de atât, lăsasem ca secretele să ne despartă încă o dată. Capitolul 23 Mai fusesem la palat, dar numai ca turist. Acum , îl urmam pe Alexander în timp ce eram conduşi prin camerele private, care cu siguranţă nu faceau parte din turul oficial. Altă dată m-aş fi minunat de opulenţa din jurul meu, dar acum spaţiile vaste păreau să se fi micşorat, pereţii îm i păreau creaturi vii care se închideau în jurul prăzii. Oare şi Alexander gândea la fel, date fiind aşteptările celorlalţi? Alexander a deschis cu putere cele două uşi franţuzeşti, iar eu l-am urmat îndeaproape. Camera din spatele acestor uşi părea mai degrabă desprinsă dintr-un film şi mai puţin un birou adevărat. Tapiserii elegante se aliniau pe pereţi, draperii grele din brocart atârnau la ferestrele arcuite. Regele Albert stătea cu spatele la noi, cu mâna sprijinită de poliţa şemineului. Mama lui era aşezată câţiva paşi mai departe, cu mâinile încrucişate în poală. Arăta de parcă i s-ar fi cerut să pozeze pentru un tablou. Nici nu s-a sinchisit să se uite la noi, ci şi-a păstrat ţinuta exersată cu atenţie în toţi anii în care jucase rolul de regină-mamă. - Bunico! Alexander a salutat-o cu o mişcare a capului. Tată! Albert nu s-a întors spre fiul lui, să-i răspundă la salut. - Ţi-am cerut să vii singur. - Am aflat care îţi era dorinţa, dar nu am secrete faţă de Clara. Alexander rămăsese în picioare, privind semeţ înainte. în clipa aceea, m-am îndrăgostit din nou de el. Era un lucru periculos, mai ales că amândoi ne îndreptam spre necunoscut. îi ascunsesem informaţii importante şi nu aveam nici cea mai mică idee care urm a să fie preţul pe care aveam să îl plătesc pentru greşeala mea. - Dar avem secrete, Alexander. Albert s-a întors cu faţa spre el. O chii lui vicleni s-au îngustat când şi-a privit fiul cel mare. - Avem cu toţii secrete, mai ales noi, cei cu sânge regal, i-a amintit Alexander. - Nu genul de secrete care fac să se vândă ziarele de scandal! a explodat Albert. M -am străduit din răsputeri să-mi protejez familia de goana asta după senzaţional. Aşa că te întreb din nou: Este sau nu adevărat? Inima m i s-a frânt auzind întrebarea. Şi familia mea avea secretele şi m inciunile ei. Tata şi m ama se prefăceau de prea mult timp, dar nu încăpea îndoială că ne iubeam unii pe alţii. Ne protejam de durere şi suferinţă, şi, când trebuia să facem faţă unui lucru pe care -1 evitam, dragostea învingea mereu. Părinţii m ei îm i fuseseră alături când m ă îmbolnăvisem. Era prima oară când vedeam ce însemna să te naşti într-o familie care punea datoria mai presus de afecţiune, obligaţiile mai presus de înţelegere. Tânjeam să-l pot proteja pe Alexander de tatăl lui, să-l eliberez din chingile vieţii pentru care se născuse. - Ştii despre noaptea aceea la fel de multe ca mine, i-a răspuns Alexander. Vocea îi era obosită, după ani în care vorbise şi nimeni nu-1 ascultase. - Explică-m i atunci de ce târfa aceea pretinde că poate dovedi că i s-a turnat acid gam a-hidroxibutiric în pahar. Albert a străbătut cu paşi mari camera şi s-a oprit la câţiva centimetri de Alexander. Tatăl şi fiul s-au privit lung în ochi fară să clipească. - Târfa? a repetat dispreţuitor Alexander. Nu tu mi-ai sugerat să mă căsătoresc cu ea? Camera s-a învârtit cu mine, şi m-am străduit să nu cad din picioare. Alexander mă asigurase că Pepper nu-1 interesa câtuşi de puţin, dar mă şi prevenise în privinţa aşteptărilor tatălui său. Gândul că fusese considerată o partidă mai potrivită decât mine a venit ca o palmă peste faţă. - Nu e momentul pentru jocuri copilăreşti. Să văd dacă mai râzi când va începe ancheta. - Ancheta? Chiar vei lăsa să se ajungă la asta? Alexander i-a dat ocol tatălui său şi era acum pe o poziţie de superioritate. A r putea ieşi la iveală şi alte secrete care vând ziarele de scandal. - Să nu m ă ameninţi, a mârâit Albert, împungându-şi fiul în piept cu arătătorul. Sunt regele şi comandantul tău. - Şi tatăl meu, nu-i aşa? l-a provocat Alexander. Şi-a trecut mâna prin părul deja răvăşit şi şi-a ferit privirea. Pentru că grija ta sunt eu. Fiul tău. Haide să nu ne mai prefacem! A i fost întotdeauna mult prea ocupat ca să-mi fii tată. - Nu ai ştiut niciodată să apreciezi complexitatea vieţii mele. Regret de pe acum ziua în care-mi vei lua locul şi plâng ţara căreia nu i-am putut dărui pe cineva mai bun ca tine. M -am repezit la el înainte să-mi dau seama de ceea ce faceam. înainte să mă interpun între ei, Alexander m-a oprit. Era bătălia lui. însă îmi doream să nu fi fost nevoit să se lupte singur. - Chiar crezi că vreau să-ţi iau locul? C ă îmi doresc toate astea? O viaţă de privilegii în schimbul libertăţii mele? l-a întrebat Alexander. - Şi iată motivele pentru care eşti cea mai mare dezamăgire a mea. Albert s-a apropiat de bar şi a desfăcut o sticlă din cristal. A turnat într-un pahar lichidul de culoarea ambrei şi 1- a învârtit uşor înainte să ia o înghiţitură. Situaţia este sub control. Pentru moment, domnişoara Lockw ood pare să fie dispusă să discute doar cu presa. Sunt convins că va face o excepţie pentru tine. - Şi pentru tine, nu? l-a întrebat fiul lui. Eu fac parte din acest aranjament? Te iartă pentru că i-ai tras-o timp de doi ani, irosindu-i timpul, dacă mă obţine pe mine în loc? O coroană pentru tăcerea ei? Rămăsesem cu gura căscată din cauza şocului. în spatele nostru, regina-mamă a scos un ţipăt ascuţit. - Alexander! El a ignorat-o, alegând să-şi toarne la rândul lui ceva de băut. - Este o chestiune privată, i-a răspuns Albert, fară să încerce să nege. Privind în jurul meu, am înţeles că eram singura care nu ştiuse cât de adânci erau legăturile lui Pepper cu familia regală. Ea şi A lbert - doar la gândul acesta m i se facea rău de la stomac. Brusc, am înţeles de ce o trata Alexander cu atâta dispreţ. D ar oare câtă putere avea Albert asupra fiului său? Putea să-l oblige să se căsătorească cu ea doar ca acea neplăcere să dispară? - Vom face toate aranjamentele, a continuat imperturbabil Alexander. Povestea se va stinge de la sine. De îndată ce ajungem la o înţelegere cu Pepper, ea va fi mai mult decât bucuroasă să nege totul. Nu puteam însă lăsa ca lucrurile să ia amploare. Deocam dată, sunt la stadiul de bârfa. Nu a dat nici un interviu la TV, ceea ce înseamnă că avem timp să o potolim. - A i vrea să mă însor cu ea doar ca să-i astup gura? l-a întrebat neîncrezător Alexander. Acesta este planul tău? Să mă căsătoresc cu ea ca să o ai aproape şi să continue să-ţi fie amantă? - Nu-m i place ce insinuezi. - Nu-m i place ce sugerezi. - Nu este o sugestie. Albert a lovit cu pum nul în perete, şi o bucată de tencuială a căzut pe podea. îţi cer să faci asta. Consideră-1 ca fiind primul sacrificiu pe care-1 vei face în numele ţării tale. E alegerea perfectă. Are vârsta potrivită şi legături strânse cu familia noastră. Şi o educaţie impecabilă. - Nu sunt un cal de prăsilă, l-a avertizat Alexander. Am făcut deja o alegere. - Nu ştiu de ce crezi că ai dreptul să faci alegeri, dar, dacă insinuezi că ai ales-o pe târfa aceasta venită din Am erica, s-ar putea să-l consider pe Edward mai potrivit pentru a purta coroana. - Vei vorbi respectuos despre Clara sau discuţia noastră se încheie! - Eşti atât de vrăjit de ea, că nu vezi cât rău ai provocat familiei. A venit vremea să începi să-ţi asumi rolul. Sau... Albert nu a continuat fraza. - Sau ce? Cât de greu trebuie să-ţi fie să trebuiască să alegi între cea mai mare dezamăgire a ta şi fiul tău care tocmai a recunoscut public că este gay! Ei bine, în caz că nu ai observat, pe nici unul din noi nu -1 interesează cererile tale. Albert s-a întors spre Mary. - Mamă, du-o, te rog, pe Clara în camera de zi. Vreau să vorbesc deschis cu fiul meu. M -am înfiorat când l-am auzit mârâind „fiul meu“. Dacă până acum nu vorbise deschis, nu eram prea convinsă că voiam să fiu prezentă când avea să dea frâu liber furiei. Nu aveam de gând să plec, cu atât mai puţin cu Mary. Avusesem privilegiul să iau masa cu ea o dată, când Alexander mă luase cu el la dom eniul lor de la ţară. îm i fusese de ajuns pentru tot restul vieţii. - Rămâi, Clara, m i-a spus A lexander în vrem e ce bunica lui se ridica de pe scaunul ei. Aproape am term inat aici. - Nu am term inat nici pe departe şi nu o vom face până nu înţelegi că trebuie să dezam orsezi situaţia. A lbert s-a apropiat de fiul său. C ei doi nu puteau fi mai diferiţi. A lexander moştenise părul întunecat al m am ei lui şi trăsăturile frapante. Prin comparaţie, tatăl său părea bolnav, cu tenul palid şi părul grizonant. Văzându-i pe cei doi în acea încleştare a voinţelor, nu putea fi tăgăduită puterea care radia din amândoi, tată şi fiu. Nici unul nu avea de gând să dea înapoi în seara asta. Era un lucru clar. N u era însă clar cine avea să învingă, pe termen lung. - Aventura asta a ta devine o ruşine naţională, a spus printre dinţi Albert. N ici eu, nici ţara nu vom tolera ca ea să continue. - Aventurile sunt secrete. Eu nu ascund relaţia mea cu Clara şi nu dau doi bani pe ce credeţi tu sau ţara! Sângele tău îmi curge prin vene, fie că-ţi convine, fie că nu. Voi fi rege fie că-ţi place, fie că nu. A lexander s-a apropiat de m ine şi m -a luat de mână. Şi voi fi cu Clara fie că-ţi place, fie că nu. A lbert m -a privit cu dispreţ. - Vom vedea. - Vom vedea, a repetat Alexander. S-a răsucit pe călcâie, şi am ieşit îm preună din cameră. Alexander m ergea într-atât de repede, că aproape mă târa după el. A m mers mai repede, încercând să ţin pasul cu el. Când am ajuns pe un coridor întunecat, m i-am desprins mâna dintr-a lui, obligându -1 să se oprească şi să se uite în ochii mei. Eu nu mai eram secretul lui, dar purtam povara unuia. - Trebuie să-ţi spun ceva. Inima îm i bătea cu putere. Am ignorat-o şi mi-am început mărturisirea: Pepper a venit să mă vadă înainte să plecăm la St. Moritz. M -a avertizat că are informaţii care te pot distruge, dar nu am crezut-o. Alexander mă privea împietrit. A m înghiţit în sec şi am continuat, temătoare: - M i-a oferit şansa să o opresc, iar eu nu am acceptat-o. Este numai vina mea. - C e ţi-a cerut? m-a întrebat pe un ton rece, care mi-a îngheţat sângele în vene. - A vrut un fel de troc. M i-a spus că, dacă te părăsesc, nu te va distruge. Lacrimi fierbinţi îmi curgeau pe obraji. A m fost mult prea egoistă şi nu te-am protejat. Alexander a fost lângă mine într-o secundă. M i-a prins bărbia în mână şi mi-a ridicat faţa brăzdată de lacrimi. - Eu te protejez pe tine. Unde era Norris? Nu ar fi trebuit să-i perm ită lui Pepper să se apropie de tine. - I-am spus să se ţină deoparte, am recunoscut eu. Am crezut că mă pot descurca şi singură. - Nim eni nu se poate descurca cu una ca Pepper. Nu sunt furios pe tine, păpuşă! M i-a şters o lacrimă. Sunt însă furios că nu am aflat mai devreme. Deşi mă îndoiesc că m-aş fi aşteptat la aşa ceva, doar în urma unor ameninţări vagi şi a unor ultimatumuri. Va trebui să stau de vorbă cu Norris. - Să nu faci asta, l-am rugat. Nu a greşit cu nimic. Eu am stricat totul. - Orice-ar fi, nu vreau să mai intri vreodată în contact cu Pepper. - în nici un caz. Acum , ştiu cât de nebună este. Chipul lui era ascuns în întuneric, dar nu aveam cum să nu observ umbra de îndoială din ochii lui. - Este nebună, am repetat cu glas stins. Fiecare părticică din mine tânjea să ştie că Alexander fusese sincer cu mine mai devreme - că între noi nu mai existau minciuni. - Nu am drogat-o. Nu mă excită femeile inconştiente. Simţeam că-mi ascundea totuşi ceva. Nu voiam să forţez nota, nu atâta vreme cât încă procesa această nouă informaţie. - Ştiu că nu mi-ai spus tot, i-am zis, ducându-i degetul la buze. îm i vei spune când vei fi pregătit. - Trebuie să fiu sigur, apoi îţi voi povesti totul, păpuşă. Fără secrete. Fără ziduri care să ne despartă. M i-a sărutat mâna, apoi m i-a luat-o într-a lui. Dar în seara asta vreau doar să te duc acasă. - Merg oriunde mă duci tu, i-am promis, şi vorbeam serios. Capitolul 24 Strada era liniştită când Rollsul a tras în faţa porţii noastre. Alexander a coborât, nu înainte de a-mi da instrucţiuni precise. Trebuia să rămân în maşină. A m aşteptat, dorindu-mi să fiu înăuntru, dincolo de poarta de fier forjat care separa lumea noastră de publicul care ne invada intimitatea. - Norris îţi va aduce bagajul, mi-a spus încet. Vin şi eu imediat. Tăcuse mare parte din drum ul către casă, iar eu nu ştiam dacă din cauza confruntării cu tatăl lui sau pentru că încerca să pună cap la cap evenimentele recente. Ştiam doar că eram amândoi acasă. A m deschis poarta şi am păşit pe aleea pietruită care ducea spre uşa de la intrare. A m surprins o mişcare cu coada ochiului şi m -am sprijinit de poartă, speriată. Instinctul îmi spunea să fug. Un chip familiar a apărut din întuneric. - Ce cauţi aici? am întrebat, încercând să-mi revin după sperietură. - A m venit să vorbesc cu Alexander. îm i im aginez că mă aştepta. în clipa aceea, Alexander a intrat pe poartă şi a îngheţat în loc. L-a privit cu răceală pe vechiul lui prieten. - Jonathan. încetul cu încetul, începeau să se aşeze piesele din puzzle, dar imaginea de ansamblu era încă ascunsă vederii. M-am uitat la A lexander şi apoi din nou la Jonathan, încercând să citesc gândurile celor doi bărbaţi frumoşi. - N -ar fi trebuit să vii, a continuat Alexander. - Trebuia, l-a întrerupt Jonathan. A m vrut să-ţi explic ce s-a întâmplat. - Prezenţa ta aici este explicaţia de care aveam nevoie. Pleacă! i-a poruncit Alexander. Jonathan a clătinat din cap, iar Alexander a m orm ăit ceva în barbă. M -am tras un pas înapoi, ascunzându-m ă în umbrele grădinii. îm i doream să mă pot pierde în noapte, ca nim eni să nu-şi amintească de mine. D in fericire, cei doi se vedeau doar unul pe altul. A erul era încărcat de o tensiune aproape palpabilă, care prevestea violenţă şi sânge. Trupul lui A lexander emana o ură brutală. M -am consolat cu ideea că Norris era prin apropiere. - Nu a fost cum crezi tu. Jonathan s-a apropiat, îndesânduşi nervos m âinile în buzunare. A fost un lucru nevinovat. - N im ic din cele întâmplate în noaptea aceea nu a fost nevinovat, a tunat Alexander. Cuvintele lui tăiau noaptea, răsunând în liniştea din jur. O lum ină s-a aprins pe verandă, câteva case mai încolo. N u am încercat să-i determin să vorbească m ai încet. Ceea ce se întâmpla acum între ei era de neoprit. Se transportaseră altundeva, prinşi în iţele unui trecut de care se puteau elibera doar printr-o confruntare. Iar eu puteam doar să-i privesc. - Pepper a vrut. N u mult, doar cât să se destindă puţin. Jonathan ridicase vocea, disperat să se facă ascultat. A clătinat din capul blond. A r fi trebuit să refuz. Era doar un copil. - Şi Sarah? a întrebat Alexander. Şi ea a vrut? - Jur pe D um nezeu că lui Sarah nu i-am dat. Dacă şi-a turnat în băutură, sigur n-a fost de la mine. Nici n-ar fi trebuit să se afle acolo în seara aceea. Erau amândouă minore. Jonathan vorbea fară oprire, reuşind doar să pară tot mai vinovat. îşi semna singur condamnarea la moarte. Imaginea devenea tot mai clară, zecile de greşeli formau acum o poveste tragică. Fusese vorba despre droguri, dar nu le furnizase Alexander. Fusesem convinsă de asta, dar nu ştiam cum de ajunseseră în băutura lui Sarah. Acum , înţelegeam. Jonathan făcuse o greşeală care o costase viaţa pe o copilă inocentă. - A i ştiut? Alexander s-a repezit la Jonathan şi l-a luat de guler. în seara aceea, când am plecat, ai ştiut că Sarah era drogată? Un val de vinovăţie a umbrit chipul lui Jonathan. - A m bănuit. Alexander l-a trântit la pământ şi s-a prăbuşit peste el, cu pum nii încleştaţi. Emana doar furie, iar eu m-am speriat atât de tare, că abia mai puteam respira. N u aveam idee cât de departe era Alexander dispus să meargă. N u-m i mai fusese frică de el până acum, dar în clipa aceasta mă îngrozea. A m ieşit din umbră şi m-am interpus între ei. - Nu... Privirea aspră a lui Alexander m -a redus la tăcere. - Nu te priveşte, Clara. - Tot ce faci - tot ce simţi - mă priveşte, i-am spus cu blândeţe. Nu retrăi trecutul! X. Treci peste! - Poţi trece peste când e vorba despre o greşeală. Aceasta nu a fost o greşeală, ci o faptă făcută cu sânge-rece. M -a împins şi şi-a apropiat faţa de a lui Jonathan. Există un timp pentru iertare. Num ai că nu acum. L-a luat pe Jonathan de guler şi l-a ridicat în picioare. I-a dat drum ul doar cât să-i tragă un prim pum n în stomac. Lovitura a fost puternică şi l-a lăsat pe Jonathan fară aer. Răspunsul lui a venit însă imediat: pum nul lui a lovit din plin obrazul stâng al lui Alexander. Nu ştiam dacă să strig după ajutor sau să sar să-l ajut. Jonathan nu-i putea face faţă lui Alexander, nu acum, când era mânat de o furie neîngrădită. Mâinile lui Alexander se încleştaseră în jurul gâtului lui Jonathan, care se zbătea disperat. Curând, chipul lui Jonathan s-a întunecat, iar mâinile i-au căzut inerte pe lângă corp. - Ajunge! am strigat şi m-am aruncat asupra lui Alexander. A fost suficient ca să-l fac să-şi slăbească strânsoarea. Jonathan a căzut în genunchi, respirând cu greutate. - Nu aşa, l-am rugat eu pe Alexander. Nu merită. - Ea merită însă. Dar ai dreptate. Rahatul ăsta, nu. S-a întors spre Jonathan: Dispari naibii de aici! Nu vreau să te mai văd. M-am agăţat de Alexander, încercând să-l liniştesc cum mă pricepeam mai bine. Fără efect însă. Trupul i-a rămas rigid chiar şi când Jonathan s-a ridicat şi s-a îndreptat clătinându-se spre poartă. S-a oprit şi s-a întors spre Alexander. Se ţinea atât de strâns de poartă, că articulaţiile degetelor i se albiseră. - Nu ştiu dacă mai contează, dar să ştii că-mi pare rău. Alexander nici nu s-a uitat la el. Răspunsul lui mi-a dat fiori pe şira spinării: - Chiar nu contează. Unele lucruri pot fi iertate. Unele greşeli pot fi lăsate în trecut. Dar aşa ceva nu putea fi iertat. Nu avea să fie iertat niciodată. Jonathan a părut să înţeleagă asta. A închis ochii pentru o clipă înainte de a ieşi pe poartă. L-am luat în braţe pe Alexander şi am încercat să-l fac să se îndrepte spre uşă, dar el nu s-a clintit. Câteva clipe mai târziu, s-a smuls din îmbrăţişare, a luat bagajele care se risipiseră pe alee şi a intrat în casă. M -am lăsat înghiţită de liniştea nopţii, găsind alinare în conturul ramurilor şi al caselor. Nimic nu mai părea real, ca şi cum lumea fusese ştearsă complet, lăsându-mă să trăiesc între umbre gri, întunecate. Nu era ceva ce puteam rezolva. Greşeala lui Jonathan nu putea fi ştearsă pur şi simplu. Marcase prea multe vieţi, iar revelaţia de acum nu făcuse decât să redeschidă rănile lui Alexander. Puteam doar să continui să-l iubesc, să-l conduc dincolo de întunericul care ne cuprinsese încă o dată. Norris şi-a făcut apariţia la poartă, luându-mă prin surprindere. - Unde-ai fost? A fost cât pe ce... Emoţiile m-au copleşit, şi m-am chinuit să-mi înfrânez lacrimile. D e câte ori puteam să plâng într-o singură seară? Totul era din ce în ce mai complicat. Albert nu avea să se oprească până când nu ne despărţea. Cu fiecare clipă care trecea, lumea îl judeca tot mai mult. C ât mai dura până avea să cedeze? Până când trecutul avea să ne distrugă din nou dragostea? - Rolul m eu este să-l protejez pe Alexander, a spus Norris. M -a luat cu blândeţe de braţ şi m-a condus spre casă. Dar îşi va purta întotdeauna propriile bătălii. - Cum să-l fac să se oprească? am întrebat şoptit. Cum să-l conving să nu mai lupte? Norris a zâmbit trist. - Ştii deja răspunsul, domnişoară Bishop. îl ajuţi să se vindece din ziua în care l-ai cunoscut, dar rănile de genul acesta au nevoie de timp. - Nu mai avem timp. Mă durea să spun asta, să admit că-m i era tot mai greu, cu fiecare secret care ieşea la iveală. Abia dacă îmi mai găseam drumul în negura de greşeli care ne umbrea dragostea. - Iubirea nu ţine cont de timp, mi-a spus el. M -a bătut uşurel pe mână, mi-a deschis uşa şi a aşteptat să intru. L-am urmărit plecând, gândindu-m ă la cuvintele lui înţelepte. D e când mă îndrăgostisem de Alexander, fusesem obsedată de termenul-limită care părea să însoţească relaţia noastră. Era ca o nevăzută bombă cu ceas. Poate că Norris avea dreptate, poate că dragostea mea pentru Alexander nu putea fi zădărnicită de greşelile trecutului. Nu fusese afectată nici de ameninţări şi nici de bârfe. Singura persoană care îl putea lăsa să se îndepărteze eram eu. Iar eu nu aveam de gând să las ca aşa ceva să se întâmple. Trupul atletic al lui Alexander umplea cadrul uşii. A m încercat să mă apropii de el, dar s-a retras. - Nu pot. îm i pare rău, nu pot. Cuvintele au căzut ca o lovitură. M -am sprijinit de perete. Nu-1 puteam lăsa să se îndepărteze, nu acum, când avea nevoie de mine. - Lasă-mă să te protejez în noaptea asta, i-am spus cu blândeţe. - Nu mă poate proteja nim eni de asta, a spus cu glas aspru. A luat haina pe care o aruncase pe balustradă, şi-a pus-o pe umeri şi s-a îndreptat spre uşă. Undeva în adâncul meu am găsit puterea să mă aşez între el şi uşă. - Nu încerca să urmăreşti fantome. Rămâi aici! Rămâi cu mine! - A m vrut, Clara, dar nu mai are rost să ne prefacem. Am ştiut amândoi că va veni şi această zi. - Doar dacă noi permitem asta, i-am şoptit, dar cuvintele mi s-au pierdut în întunericul care îl devora. Acesta pusese stăpânire pe el şi îl împiedica acum să găsească lum ina care să-l aducă înapoi la mine. - Ţi-am promis să te protejez. O chii lui Alexander au strălucit când m i-a vorbit, iar teama care îm i devenise atât de familiară a făcut ca stomacul să mi se strângă. Şi o voi face întotdeauna. Eşti aerul pe care îl respir, Clara. Singurul lucru bun şi adevărat din viaţa mea. înţeleg acum ce înseamnă să te protejez. Şi eu înţelegeam. Cuvintele lui m i s-au lipit de rănile fragile de pe inim ă - pe care mi-am simţit-o zdrobindu-se. Cândva, crezusem că durerea de a -1 pierde avea să mă facă mai puternică. Durerea aceasta răsuna însă în mine, mă sfâşia până la os. Pieptul mi se strângea cu fiecare respiraţie, până când am simţit că nu mai aveam aer. - Nu, am reuşit să rostesc, cu buzele uscate. Alexander m -a prins de ceafa şi şi-a lipit buzele de ale mele. A fost un sărut blând din care lipsea foamea cu care mă obişnuise. Şi totuşi, mult mai pasional. A m întredeschis buzele, chem ându -1 la m ine în timp ce căutam răspunsul la o întrebare pe care nu o cunoşteam. I-am răspuns cu dragoste. O dragoste care a izvorât din mine şi l-a găsit pe Alexander. Dar, înainte să-mi pot lipi trupul de al lui, el s-a desprins de lângă mine. Nu am încercat să-l opresc atunci când a deschis uşa. S-a întors să mă privească, cu ochi reci şi distanţi. - Să te întorci la mine! i-am poruncit. - Voi încerca. îţi promit că voi încerca! D upă care a plecat. * Patul nostru m i se părea prea mare acum. M -am chircit cu genunchii la piept, dar îi simţeam absenţa la fel de acut cum îi simţeam alteori prezenţa. N -am lăcrimat deloc. Pur şi simplu, nu mai aveam lacrimi. Fiecare respiraţie îm i părea un gest de credinţă, de parcă următoarea avea să îm i aducă dovada că viaţa mergea înainte. Când somnul a încercat să mă prindă în îmbrăţişarea lui, m-am lăsat pradă lui. A u trecut minute. Ore. Noaptea m i-a devenit prietenă. După care, n-am mai fost singură. L-am găsit mai întâi în vis şi m-am trezit mai apoi, când trupul lui s-a lăsat cu toată greutatea peste mine. Braţele lui m-au învăluit, chemându-mă din întuneric. Degetele lui mi-au găsit sânii şi mi-au masat sfârcurile până ce s-au întărit dureros. M -am arcuit spre el simţeam nevoia să-i simt pielea pe a mea, să ştiu că era făcut din carne şi oase. Căldura trupului său m-a învăluit, şi m-am răsucit în îmbrăţişare. - N-am putut sta departe, a murmurat el cu buzele lipite de gâtul meu. A m nevoie de tine, păpuşă. Cuvintele rămâneau atârnate între noi, dorinţa noastră creştea. M i-am lipit cu lăcomie buzele de ale lui. Limbile ni sau întâlnit, trupurile ni se luptau pentru un contact mai intens. Dorinţa ne devora şi ne consuma, indiferent de cât de mult ne lipeam unul de celălalt. Alexander m-a întors pe burtă şi mi-a lins şira spinării înainte să se ridice şi să mă tragă la capătul patului. Un geamăt primitiv i-a scăpat printre buze când m-a prins cu braţele-i puternice şi m-a aşezat deasupra penisului. îl doream nu numai fizic, ci şi emoţional. Nu puteam exorciza fantomele trecutului său, dar le puteam ţine la distanţă. M-am supus voinţei lui, rotindu-mi şoldurile şi umezindu-i vârful penisului. Alexander avea nevoie să preia controlul asupra vieţii lui. Era un lucru imposibil, dar eu eram pregătită să-i ofer controlul asupra vieţii mele. - Ia-mă! l-am rugat. S-a împins în mine cu o forţă care mi-a tăiat respiraţia. Penisul m -a pătruns până la capăt, iar eu am gemut uşor. - Aşa. Vreau să te aud, mi-a poruncit el, rotindu-şi sălbatic şoldurile. M i-am încleştat pumnii în cearşaf şi m-am ţinut bine când el a plonjat din nou în mine. Adânc. Imposibil de adânc. Creierul parcă m i se oprise, pierdut în nevoile lui şi în reacţiile viscerale ale trupului meu. Fiecare mişcare îm i vibra pe piele: o răsucire de încheietură, degetele lui îngropate în carnea mea, pulsul penisului său înăuntrul meu. - Nu te opri, l-am implorat. în clipa aceea, aveam nevoie de el la fel de mult cum avea el de mine. Simţeam nevoia ca dominaţia lui să-mi dea încredere. Trupul meu tânjea să i se supună, disperat să elibereze şi să fie eliberat. Penisul lui mă pătrundea ritmic, neobosit. El era centrul meu. Inima mea. Eu eram sanctuarul lui. Casa lui. A explodat în mine cu un strigăt, iar eu am explodat la rândul meu, rostindu-i numele. Sexul încă îmi pulsa în jurul lui. A rămas încă un moment în spatele meu şi m-a mângâiat pe spate înainte să-şi retragă penisul. Senzaţia de gol m-a copleşit, iar el m-a prins în braţe, de parcă ar fi simţit, m -a lipit de el şi m -a dus în pat. O chii lui albaştri se liniştiseră, dar legătura dintre noi era palpabilă. Mam târât peste el şi m-am aşezat uşor în poala lui în timp ce el îşi poziţiona penisul spre intrarea mea moale. M -am cufundat în el şi am scos un geamăt când m-a pătruns până la capăt. Mam agăţat de el şi am rămas amândoi nemişcaţi. Ne-am ţinut în braţe până ce respiraţia şi-a recăpătat ritmul normal. Când m i-a vorbit în sfârşit, cuvintele lui m-au îngheţat: - Nu va fi uşor. - Nu a fost niciodată, i-am răspuns cu grijă. O parte din mine ar fi vrut să fugă până nu era prea târziu, dar el era prea puternic. îi eram captivă de bunăvoie, iar el îmi era stăpân. - Tata m i-a cerut să particip la nişte întâlniri în afara ţării. Sângele mi-a îngheţat în vene. Alexander era trimis din nou departe, forţat să intre în exil pentru o faptă pe care nu o comisese. Distanţa nu mă speria la fel de tare cum mă speria gândul că urma să se întoarcă distrus, încă o dată, iar eu aveam să fiu nevoită să-l vindec iar. - Pentru cât timp? am întrebat, concentrându-m ă asupra detaliilor, ca să nu fiu nevoită să fac faţă realităţii. - Zile. Săptămâni. Nu ştiu, a recunoscut el. I-am mângâiat obrazul ca şi cum încercam să mi-1 întipăresc în minte, resimţind deja greutatea despărţirii. Era rău că nu ştiam cât timp urma să fim despărţiţi, dar asta facea ca timpul petrecut împreună să devină şi mai preţios. „Iubirea nu ţine cont de timp“, mi-am spus în gând. Era mai uşor să cred asta când eram împreună. A cum însă, el nu avea nevoie de spaimele mele, ci de încrederea mea. Şi împreună aveam să învingem totul, eram sigură. Alexander s-a uitat în ochii mei, iar eu i-am întâlnit privirea fară să clipesc. Aveam un milion de lucruri să ne spunem. Un milion de decizii de luat. Nu mi-am găsit însă cuvintele, aşa că mi-am rotit şoldurile şi am comunicat cu el în singurul mod pe care îl ştiam. El mi-a răspuns împingându-se şi mai tare în mine. Trupurile noastre vorbeau în locul nostru şi, când am ajuns la orgasm, el m i-a dat singurul răspuns de care aveam nevoie. - Te iubesc, Clara! Capitolul 25 M i-am aruncat ochii pe calendarul de pe peretele biroului meu. D ouă săptămâni. Primisem câteva scrisori de la el, punctate de zile de tăcere. Singura constantă era câte un trandafir roşu care-mi era livrat la birou în fiecare dimineaţă, cu un bilet cu două cuvinte de la florărie: Pentru luni. Pentru marţi. Pentru miercuri. A m încercat să uit că azi nu prim isem nici un trandafir. Miam spus că florarul era probabil bolnav. începusem să urmăresc ştirile, ca să aflu măcar câte ceva despre călătoria lui. Singura mea legătură cu el erau fotografiile care apăreau în ziare şi online. în timp ce-şi continua exilul, zvonurile îl însoţeau. Pepper nu voia să tacă. Căuta pe oricine era dispus să o asculte, iar oamenii erau nerăbdători să o facă. A zi apăruse pe prima pagină a lui London Guardian, solicitând ancheta pe care familia lui Alexander se străduia cu disperare să o evite. Eu ştiam adevărul despre cele întâmplate în seara aceea, dar mai ştiam şi că lui Alexander i-ar fi fost imposibil să-şi dovedească nevinovăţia dacă se ajungea la o anchetă. Jonathan nu ieşise încă în public cu versiunea lui asupra evenimentelor. Şi părea destul de improbabil să o facă vreodată. A m apăsat pe tastatură, făcând ca faţa lui Pepper să dispară de pe monitor. Nu o condamnam pentru greşeala pe care o făcuse în noaptea aceea, făcusem şi eu destule la viaţa mea. Aveam dreptul să o condam n însă pentru că încerca acum să-l distrugă pe Alexander. A m format numărul fără să-mi dau seama de ceea ce faceam, A m conştientizat doar în clipa în care a fost prea târziu să închid. - Dom nişoară Bishop! mi-a răspuns vesel Edward. Trăieşti! - A m fost foarte ocupată la birou. Şi un copil şi-ar fi dat seama că era o m inciună, dar Edward era un gentleman şi nu m i-ar fi reproşat-o. - M i-e dor de tine! Mărturisirea lui m -a luat prin surprindere. M i-am dat seama că şi mie îm i era dor de el. N u numai pentru că-m i amintea de cel care era acum absent, dar şi pentru că aveam nevoie de un prieten. Revenisem mult prea uşor la vechile obiceiuri, încercam să muncesc tot timpul pe care eram obligată să-l petrec fară Alexander. - Şi mie. A i vreo veste? M -am simţit vinovată că-1 întrebam. Nu voiam ca Edward să creadă că era pentru m ine doar o sursă de informaţii. - Pepper refuză să stea de vorbă cu orice m em bru al familiei regale, a oftat Edward. Frustrarea lui nu făcea decât să o oglindească pe a mea. Pepper prefera, aşadar, să-şi prezinte versiunea toxică în presă în loc să dea ochii cu cei pe care îi acuza. M -a durut că trebuia să aflu acest lucru de la altcineva, nu de la Alexander. - Eşti bine? Ne-am putea vedea la masă, a rupt Edward tăcerea care se aşternuse. - Sunt bine. Haide să ne vedem în weekend! M i-ar prinde bine să am companie, am recunoscut. - îm i eliberez imediat programul. Putem să urm ărim filme siropoase şi să bem prea mult vin. A m zâmbit. Era un prieten adevărat. Chiar dacă el era fericit, era dispus să mă ajute să-mi înec amarul. - Aşa rămâne. - Clara, m i-a spus îngrijorat, ştii că mă poţi suna oricând, la orice oră. - Ştiu, am şoptit. îm i era greu să mă prefac mereu puternică, dar dacă cedam acum, însemna doar că Albert reuşise să mă înfrângă. Am închis şi am privit în gol, spre perete. Mă ţinusem departe de toate, aşa cum dorise Alexander, îl lăsasem să se ocupe singur de chestiuni private care ameninţau să ne distrugă relaţia. Acest lucru trebuia să se sfârşească acum. Chiar acum. M -am ridicat şi m-am îndreptat spre biroul lui Bennett. Mam pregătit sufleteşte să întrerup un moment tandru între el şi Tori, dar l-am găsit singur. A ridicat privirea şi mi-a făcut semn să intru. Părea îngrijorat să mă vadă. M -am aşezat, foindu-mă cu nervozitate. - Vorbeşte odată, mi-a spus Bennett. - Vreau să ies la masă. Şi va dura. Bennett era evident surprins de cererea mea. - Bineînţeles, mi-a răspuns. Nu e cazul să-mi ceri voie. La cât ai muncit, poţi să-ţi iei pauză de masă şi o săptămână. - Ştiu, am spus eu repede. Dar s-ar putea să nu mă mai întorc. - Niciodată? Ochii îi zâmbeau. M-am relaxat puţin şi am clătinat din cap. - Azi. Trebuie să mă văd cu cineva, şi nu va fi deloc uşor. - Ia-ţi cât timp ai nevoie. Bennett s-a aplecat spre mine. Nu vreau să fiu indiscret. Ştiu că treci printr-o perioadă dificilă, dar ştii ce faci, nu-i aşa? A m încuviinţat, deşi ştiam că nu era adevărat. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce faceam. M ă bazam pe instinct. - Ne vedem curând, mi-a spus Bennett şi s-a apucat din nou de lucru. A m plecat de la birou şi am dat un telefon. Belle a răspuns imediat. - A m nevoie de întăriri, i-am zis înainte să apuce să spună „A lo“. - Spune-mi unde să vin. I-am dat adresa pe care o găsisem online. Ea nu a pus întrebări. Aveam prieteni, şi venise momentul să nu-i mai evit. Forţa interioară singură nu avea să mă facă să trec peste toate astea, dar ei mă puteau ajuta. Am ajuns în Kensington, nu înainte să-i dau liber bodyguardului pe care mi-1 lăsase Alexander. Belle dusese conceptul de „întăriri“ la un alt nivel. Era îmbrăcată în pantaloni negri, un pulover larg, negru şi îşi prinsese părul strâns la ceafa. - Pari pe punctul de a te apuca de spionaj, i-am spus râzând. M -a privit peste ochelarii de soare cu rame groase. - Mă suni şi-mi spui că ai nevoie de întăriri, apoi îmi trimiţi o adresă oarecare. A m venit pregătită pentru orice. - Să mergem, atunci, James Bond! înainte să apuc să fac un pas spre uşă, m -a prins de mână şi m-a oprit. - C e se întâmplă, Clara? De ce sunt aici? Ştiam că era sută la sută de partea mea, indiferent de răspuns. Nu avea rost să-i mai ascund adevărul. - Să mă îm piedici să o omor. - Pe cine? a strigat Belle. - Pe Pepper, i-am răspuns, cu ochii spre uşă. - Crezi că este o idee bună? O singură fotografie făcută de paparazzi şi eşti pe prima pagină a ziarelor din toată ţara. I-am zâmbit. - Pe asta şi contez. A m bătut la uşă, flancată de Belle. Poate că nu avusesem întotdeauna gusturi bune la bărbaţi, dar prietenii ştiam să mi-i aleg. Nu m i-a răspuns nimeni, iar asta mi-a afectat hotărârea. Nu se putea să fi făcut atâta drum degeaba. A m lovit cu pumnul în uşă. Aceasta s-a întredeschis, şi doi ochi cunoscuţi m-au privit miraţi. - Trebuie să vorbim. A m împins uşa înainte ca ea să apuce să mi-o trântească în fată. J - Cum m-ai găsit? m-a întrebat ea. Şocul i se citea pe chipul perfect. - A m sursele mele. Nu i-am spus că nu trebuia să fii vreun geniu să ştii că locuia la singura rudă apropiată pe care o avea în Londra. Singurul lucru care conta pentru ea era să se vadă pe copertele revistelor. Pepper şi-a încrucişat la piept braţele subţiri şi s-a uitat neliniştită spre Belle. Clar îi datoram prietenei mele ceva de băut, mai târziu. - Nu am nimic să-ţi spun. - Foarte bine. A m traversat holul de la intrare şi am luat o fotografie înrămată. în ea, Pepper o îmbrăţişa pe o versiune mai în vârstă a ei. Deşi nu-mi convenea, trebuia să recunosc că, dacă semăna cu mătuşa ei, avea să arate senzaţional şi după 40 de ani. N u mă interesează ce ai tu de spus. A m venit să-ţi explic cum se vor desfăşură lucrurile. - Chiar crezi că mă interesează să ajung la o înţelegere cu tine? - Tim pul acela a trecut. M i-am pus mâinile în şolduri şi am privit-o fix. începând de acum, nu vei mai lua legătura nici cu Alexander, nici cu familia lui. Nu te mai apropii de ei. Nu discuţi despre ei. Nu vinzi poveşti despre ei ziarelor. - De ce aş face asta? Pentru ei tu eşti nimeni. Iar eu nu sunt obligată să te ascult, mi-a spus printre dinţi. - Pentru că sunt sigură că tatălui tău nu i-ar plăcea să afle că regele i-o trage fiicei lui. Belle rămăsese ca trăsnită. Şi-a scos ochelarii de soare, cu gura căscată. Lui Pepper i se scursese tot sângele din obraji. - N-ai face asta. îi găsisem punctul slab. - Pune-m ă la încercare! Vorbeam rar, să mă fac bine înţeleasă. Ştii cu ce mă ocup la Peters & Clarkwell? Scriu comunicate de presă. N-am scris până acum nici un articol pe care să-l trim it unui ziar, dar nu-m i imaginez că e foarte complicat. Pepper şi-a dus mâna la şiragul de perle de la gât. - Acesta este şantaj. - Ştiu. Tu mi-ai dat ideea, i-am spus. Oare cât de proastă era? Era de mirare că îi putuse trece prin minte tot planul pe care îl pusese la cale. M -am gândit deja la titlu: Salt and Pepper1. Amanta mult mai tânără a regelui. - îm i place, a intervenit Belle. E idila tipică mai-decembrie. - Titlul este suficient de incitant? am întrebat-o, prefacându-mă că nu observam groaza de pe chipul lui Pepper. Sau mai bine: De cât timp şi-o trage cu regele prietena cea mai bună a lui Sarah? Belle şi-a dus un deget la bărbie, prefacându-se gânditoare. - M ai puţin senzaţional, dar mai la obiect. Sincer, nu poţi da greş cu nici unul. - Nu cred să existe vreun ziar care să nu dorească să-l publice. - Ieşiţi acum! a strigat Pepper. S-a grăbit spre uşă şi a deschis-o larg. - Nu înainte să ajungem la o înţelegere. îi vei lăsa în pace. Relaţia ta cu familia regală a murit odată cu Sarah, i-am spus cu răceală. Pepper spumega. Eu şi Belle am trecut pe lângă ea şi am ieşit. - Nu vei fi niciodată una de-a lor! a strigat ea după mine. I-am arătat cât de mult îm i păsa ridicând degetul mijlociu. Imediat ce am dat colţul străzii, Belle m -a bombardat cu întrebări: - C e naiba a fost asta? Este adevărat? Cine eşti şi ce-ai făcut cu prietena mea cea mai bună? - Este adevărat, i-am răspuns ridicând din umeri. A r fi trebuit să se aştepte la asta. - La ce să se aştepte? - La mine, am spus hotărâtă. A r fi trebuit să se aştepte că aveam să protejez ce este al meu. A m mâncat ceva înainte să mă întorc la birou, descoperind că răzbunarea îţi face foame. Mă simţeam mai uşoară decât atunci când fusesem în Elveţia. Confruntarea cu Pepper îmi demonstrase că eram suficient de puternică să depăşesc situaţia în care ne aflam eu şi Alexander. Dacă îm i lua ameninţarea în serios, Pepper avea să dispară din paginile ziarelor de scandal şi, odată cu ea, şi cererea de a fi anchetată moartea lui Sarah. Acum , mai trebuia doar ca Alexander să se întoarcă acasă. Când am ajuns la birou, Tori mă aştepta. - Telefonul tău a sunat încontinuu. - îm i pare rău! M -am uitat pe birou, dar nu am găsit nici un mesaj. - A închis ori de câte ori a răspuns altcineva. Se pare că doreşte să vorbească doar cu tine. Panica punea stăpânire pe mine. Daniel ştia unde lucram. Mai fusese aici. Cu tot haosul legat de Alexander, nu mă mai interesaseră noutăţile despre procesul lui. Aş fi fost informată însă dacă ar fi fost eliberat. Eram în siguranţă atâta vreme cât el era după gratii. Nu puteam ignora însă panica pe care m i-o produsese informaţia primită de la Tori. Nu aveam nici o dovadă că Daniel fusese cel care sunase - instinctul îmi spunea însă că el fusese cel cu apelurile misterioase de peste vară. Nu mă speriase atunci, nu era cazul să mă las intimidată nici acum. Telefonul de pe birou a sunat strident. Tori a făcut semn spre el şi a dispărut la treabă. Degetele îm i tremurau când am ridicat receptorul. Le închisese colegilor mei pentru că voia să discute numai cu mine. - A lo ? - Clara. Vocea de la celălalt capăt al firului m i-a încălzit sufletul. Mia trimis flăcări în vene. - Dum nezeule, X! A m răsuflat uşurată, dar senzaţia nu a durat prea mult. Tu ai sunat aici mai devreme? - Da, m i-a confirmat el. - Un om obişnuit ar fi lăsat un mesaj în loc să le închidă telefonul tuturor celor care răspundeau. De ce îi faceam morală? C ui îi păsa că-i închisese telefonul în nas oricui din acea clădire? Auzindu-1, cumva distanţa dintre noi se micşorase. - Nu sunt un tip obişnuit, m i-a răspuns sec. - N-am spus niciodată că ai fi, X. M -am relaxat în scaun. Vocea lui mă liniştea. - Va fi acolo la 17.30, a continuat el, văzând că nu-i răspundeam. - Eşti acasă? l-am întrebat, sperând să fie adevărat. - Da, mi-a răspuns el. - Şi te pot vedea? - Da. Avem... chestiuni de discutat. îm i cer scuze, nu pot vorbi acum. A mai spus ceva înăbuşit, şi mi-am dat seama că acoperise receptorul. Am ales să cred că distanţa din glasul lui era doar un semn că era pe drum. Că era înconjurat de oameni. Nu am reuşit însă. Şi totuşi, era prea dureros să mă gândesc la alternativă. - Te aştept, i-am spus, dar el închisese deja. Sare şi piper - joc de cuvinte pornind de la faptul că pepper înseamnă „piper“, dar este şi numele personajului, în acest caz (n.red.) Capitolul 26 Să m ergi seara prin Londra era întotdeauna o provocare. Inima m i-a tresăltat când am ieşit din clădirea Peters & Clarkwell şi am văzut şirurile de maşini care umpleau strada. Rolls Royce-ul se apropia încet de trotuar. M -am grăbit spre el şi m-am urcat pe bancheta din spate, fară să mai aştept ca Norris să iasă şi să-mi deschidă portiera. N ici nu ştiam cum de nu înnebunisem în ultimele ore, la birou. Imediat ce am închis portiera, maşina a început să se strecoare prin aglomeraţie. A m coborât geamul despărţitor. Nu voiam să fiu singură acum. Norris nu era prea vorbăreţ, dar prezenţa lui tăcută era oricum mai bună decât nimic. Nu puteam scăpa însă de miile de „dacă“ din minte. Gândurile m i-o luau razna, îmi era imposibil să duc măcar unul până la capăt. Mintea îmi era asaltată de frânturi de amintiri şi de teorii. Eram pe modul de supravieţuire, nu-mi îngăduiam să ajung la o ipoteză logică legată de ce avea să se întâmple. Instinctul îmi spunea să mă protejez, să mă pregătesc pentru ce era mai rău, iar confuzia îmi provoca rău de la stomac. Trecusem prin despărţirea de Alexander agăţându-mă de speranţa că aveam să ne vedem cu bine dincolo. M ă agăţasem de această convingere cât de mult putusem. Unele zile fuseseră mai uşoare decât altele. A zi nu era una dintre ele. De un singur lucru eram însă sigură: îl iubeam. Mai mult decât ieri sau alaltăieri, mai puţin decât mânie. Iubirea mea pentru Alexander sporise cât timp fuseserăm despărţiţi şi era mai puternică decât orice îndoială. Dacă Alexander s-ar pierde, eu l-aş găsi. Dacă ar suferi, eu l-aş alina. Ne-am alina reciproc. Nu exista alternativă. Nu exista niciodată atunci când era vorba despre iubire. Renunţarea nu era o opţiune. Nu mai era. îl văzusem pe Alexander exact aşa cum era. îl iubeam pentru bărbatul care dorea să fie şi pentru bărbatul care avea să devină. Eram pe deplin implicată în relaţia noastră. Norris a privit peste umăr. - încerc să o iau prin Westminster şi să evit A 501. - Bine. Nu-m i păsa ce rută alegea. O parte din mine ar fi vrut să-i spună să se grăbească sau să mă oprească la o staţie de metrou. Cealaltă parte se temea de furtuna care avea să vină. Un drum mai lung îm i dădea mai mult timp să mă pregătesc pentru bătălie. Soarta se putea juca cu traseul, dar eram hotărâtă în privinţa destinului meu. Alexander dorea să mă alunge pentru că aşa credea că mă proteja. Numai că eu mă simţeam în siguranţă doar atunci când eram alături de el. Absenţa lui Alexander îm i arătase că el era jumătatea mea. Jumătate din trupul meu, jumătate din inima mea, jumătate din suflet, toate fuseseră smulse din mine. El mă completa, şi nu aveam de gând să renunţ. Nu fară luptă. Clădirea Parlamentului se zărea prin parbriz. Umplea tot spaţiul din faţa noastră, cu toate lum inile strălucind. Şi cu Big Benul alături. Nu mă interesau însă. Privirea îm i era atrasă de o clădire relativ nouă din cartier: Westminster Royal. Inima mi s-a strâns când am văzut ferestrele de la primul etaj. Părea să fi trecut o eternitate de când acceptasem să mă întâlnesc acolo cu Alexander. Cât de multe lucruri se schimbaseră de atunci! Preţ de o clipă, mi-am dorit să pot da timpul înapoi, şi Norris să m ă ducă acolo. M i-am dorit să pot trăi în acele amintiri. A r fi fost mult mai uşor decât să lupt. Dar nu ar fi fost adevărat. în loc să o ia prin Westminster, maşina s-a încadrat pe banda din stânga, să traverseze podul. M -am aplecat spre scaunul şoferului. - E cel mai lung drum spre casă. - Alexander m -a rugat să mă opresc undeva, mi-a răspuns Norris fară să-mi dea alte detalii. Una era să nu fii vorbăreţ şi alta să fii complet criptic. Podul era plin de turişti care faceau fotografii. Chipurile lor erau în ceaţă, aşa cum mă simţeam şi eu pe dinăuntru. Maşinile din faţa noastră se opriseră pe ambele benzi, aşa că am fost nevoiţi să încetinim şi apoi să ne oprim la rândul nostru. A m lăsat geamul jos, încercând să-m i dau seama de ce ne blocaserăm. Nu se vedeau nici ambulanţe şi nici maşini de poliţie, doar pâlcuri de turişti şi agenţi de pază. Agenţi de pază. Nu am apucat să procesez informaţia, că Norris a şi coborât din maşină. M i-a deschis portiera şi m -a ajutat să cobor. Miam îndreptat fusta şi l-am căutat pe Alexander prin mulţime, dar el nu se vedea nicăieri. M -am încheiat la haină, să mă feresc de răcoarea toamnei. M i-am scos părul de sub guler, încercând să arăt cât mai prezentabil. Nu-1 văzusem pe Alexander de săptămâni întregi şi eram în hainele de birou. Măcar haina Alexander M cQueen mi se aşeza elegant pe talie, dând un aer feminin ţinutei mele. N ici nu m-am mai gândit să-mi iau geanta din maşină. M -am întors spre Norris şi am ridicat dintr-o sprânceană. - De ce sunt aici? Zâm betul lui larg m-a luat prin surprindere. Norris era un bărbat subtil, deloc predispus la conversaţii, care nu-şi arăta emoţiile. A cum însă, nu se mai obosea să-şi ascundă sentimentele. Un amestec ciudat de bucurie, îngrijorare şi încredere. M i-a făcut semn spre treptele din piatră. A m întors privirea şi am văzut cu surprindere că marea de turişti se despărţea de o parte şi de alta. Pe măsură ce mă apropiam, nişte străini mă fotografiau. Bliţurile m-au orbit, aşa că m-am ţinut de balustradă. Temerea mi s-a transformat în confuzie când am zărit două chipuri familiare. Edward îmi zâmbea larg, mână în mână cu David. M-am apropiat, ştiind că ei aveau răspunsul. Când am ajuns în faţa lor, Edward a scos de la spate un trandafir. - Pentru azi, mi-a spus. A m făcut ochii mari. Nu înţelegeam încă prea bine ce se întâmpla, dar inima îmi bătea cu putere, încercând să găsească explicaţii. Alexander nu uitase să-mi trimită un trandafir. Ştia că avea să vină acasă şi aranjase această... această... Asta nu înţelegeam eu. Ce se întâmpla? A m privit spre David, sperând la un indiciu. El s-a uitat la Edward, apoi mi-a întins un alt trandafir roşu. - Pentru mâine. Lacrimile mi se rostogoleau pe obraji. Am acceptat florile şi câte o îmbrăţişare din partea fiecăruia. C u fiecare pas pe care-1 faceam, o altă persoană îm i oferea un trandafir. - Pentru joi! a exclamat o femeie şi mi-a pus tija trandafirului în palmă. - Pentru vineri. Pentru octombrie. Pentru noiembrie. Pentru dimineaţa de Crăciun. M i-era greu să-mi şterg lacrimile, cu braţul plin de flori, dar am continuat, râzând şi plângând. îm i curgea nasul. Sigur era roşu, probabil arătam ca naiba, dar nu-mi păsa. Am fost cât pe ce să mă împiedic de ultima treaptă din al doilea tronson al scării. M i-am aranjat trandafirii într-o singură mână, să o eliberez pe cealaltă. în nici un caz nu aveam să stric acest m om ent împiedicându-mă şi rupându-m i gâtul. Cineva m i-a luat florile din braţe. M -am întors şi am văzut-o pe Belle în spatele meu. Nu aveam nevoie de oglindă să văd cum arătam, cu obrajii plini de lacrimi, pentru că şi Belle plângea la fel de tare ca mine. A m luat-o în braţe, copleşită de atâta dragoste. C ând ne-am despărţit în sfârşit din îmbrăţişare, Belle mi-a întins o batistă. M i-am tamponat ochii şi mi-am suflat nasul până când Belle a încuviinţat din cap. - A i ştiut mai devreme, când ne-am întâlnit, am acuzat-o eu. M i-a zâmbit şi a ridicat din umeri. - Şi alţii apelează la mine când au nevoie de întăriri. - îi ţii tu? am rugat-o. Ceva îm i spunea că mă aşteptau şi alţi trandafiri pe drum. - Bineînţeles. îţi voi fi mereu alături, m i-a promis. Cuvintele ei m-au făcut să plâng şi m ai tare. Belle mi-a făcut semn spre ultimul tronson de trepte. - Te aşteaptă Alexander. A m continuat, surprinsă să-i întâlnesc în drum şi pe părinţii mei. M i-au întins împreună un trandafir. - Pentru vremurile grele, m i-a şoptit mama. în clipa aceea, nu-mi mai păsa de trădarea tatei sau de felul în care reacţionase mama. Indiferent de ce se întâmpla, mă puteam baza întotdeauna pe ei. în felul lor ciudat, bineînţeles. Lola îm i zâmbea de pe treapta următoare. M i-a oferit un alt trandafir: - Pentru greşelile trecutului. Nu recunoşteam pe nici unul dintre cei aliniaţi pe malul râului. Erau nişte străini, fiecare cu câte un trandafir în mână, conducându-m ă spre viitorul meu. Lumina felinarelor răzbătea printre frunze, aruncând o strălucire de basm. Unii îmi întindeau trandafirii, alţii m i-i aruncau pur şi simplu înainte, pavându-mi drumul cu frumuseţe. O fetiţă s-a smuls din mâna mamei şi a venit spre mine. M i-a întins trandafirul, iar eu m -am aplecat să-l primesc. - Iubile, a spus peltic. A m îmbrăţişat-o. Pentru iubire. Toate acestea, pentru iubire. Când m-am ridicat, am observat că London Eye se oprise. De obicei, roata se învârtea tot timpul, iar acum era nemişcată. M -am uitat mai atent, aproape fară să-i mai văd pe cei care continuau să-mi facă urări sau pe cei care mă fotografiau. Pe rampa pe care se aşezau la coadă turiştii acum aştepta un singur bărbat în costum negru. A înclinat capul, şi am văzut că avea o cască în ureche. A dat deoparte frânghia care bara intrarea V IP şi s-a tras un pas înapoi. A m urcat încet treptele. Inima îmi bătea cu putere, picioarele îm i tremurau. La baza roţii aştepta o cabină, cu Alexander înăuntru. Costum ul negru îi punea în valoare statura atletică, fiind întins pe bicepşi. M -am uitat cu mai multă atenţie. Era exact costumul pe care îl purtase în ziua în care ne cunoscuserăm, tot cu nodul cravatei lărgit şi cu prim ul nasture al cămăşii descheiat. O chii ni s-au întâlnit, el m i-a zâmbit, şi am simţit un val de căldură în tot corpul. Am simţit că mă îmbujorasem. - C e gest, X! i-am spus în timp ce mă apropiam. - Mai am un trandafir pentru tine, m i-a spus el, dar nu mi l-a întins. M -a aşteptat să intru în cabină. Uşa s-a închis în spatele meu şi roata a început să se învârtă lent, ducându-ne spre stele. M -am pierdut pentru o clipă în imaginea uimitoare a Londrei pe timp de noapte, reflectată în apele strălucitoare ale Tamisei. Când m-am întors spre Alexander, el nu mai era în picioare. Am dus mâna la gură. Ţinea în palme potirul unui trandafir, iar ascuns între petalele acestuia era un inel. Nici m ăcar când eram fetiţă nu îndrăznisem să visez la aşa ceva. Aşa cum nu visasem nici la Alexander. Zeci de diamante m inuscule încadrau un rubin fară cusur. Luminile din jur se reflectau în ele, facându-le să strălucească de atâta frumuseţe. - Pentru totdeauna, mi-a promis Alexander. Mărită-te cu mine, Clara! Nu era o întrebare, chiar dacă îngenunchease. C hiar şi în acea poziţie, Alexander rămânea la fel de impozant. Emoţiile mă copleşiseră. Voiam să-mi pun inelul pe deget. Voiam să fug. Voiam să plâng, şi să-l sărut, şi să spun „da“. Voiam să-i trag o palmă şi să-l readuc la realitate. - Eu... eu... Chiar nu ştiam care dintre sentimente avea să învingă. - Bănuiam că aşa avea să se întâmple. M ereu analizezi prea mult lucrurile, păpuşă. Alexander s-a ridicat şi m -a luat de mână. Când vei învăţa să faci ce îţi spun? - Aş zice că am fost o elevă foarte ascultătoare în dormitor. A m inspirat adânc, încercând să-mi adun toată puterea. Venisem aici pregătită să lupt pentru el, dar nu mă aşteptasem la aşa ceva. în afara dormitorului, nu prea. - Exact de asta suntem aici, m i-a mărturisit Alexander. Eşti prizoniera mea în următoarele treizeci de minute. - Suntem într-o cabină din sticlă, i-am amintit eu. - M i-ar fi mult prea uşor să te seduc. M -a lipit de el, iar eu m-am înfiorat de plăcere. Reacţia mea nu a trecut neobservată. Alexander a ridicat dintr-o sprânceană de parcă ar fi zis: „înţelegi ce vreau să spun?“ - Care-ţi este planul? l-am întrebat privind când la el, când la inel. - Să te conving să-mi fii soţie. Şi-a plecat capul şi m-a sărutat. Nu era sărutul lacom şi fară restricţii cu care eram obişnuită. C i un sărut tandru, plin de promisiuni nerostite. Când s-a retras, m-am abţinut cu greu să nu-1 sărut din nou. A făcut un pas înapoi, ca un gendeman ce era, dând trupurilor noastre spaţiul de care aveau nevoie ca să ne putem concentra. Alexander şi-a pus în buzunar trandafirul şi inelul, apoi mi-a făcut semn cu degetul arătător să mă apropii. Indiferent de decizia pe care urma să o iau, trecuse mult prea mult timp de când mă ţinuse ultima oară în braţe. M-am supus fară vreo întrebare. El m-a răsucit spre geamul prin care se vedea întreaga Londră. Ţinându-m ă strâns în braţe, mi-a şoptit: - Este a ta. Toată. Un străin ar fi crezut că încerca să mă tenteze. Eu îi sesizasem însă tonul amar. Nu era o tentatie, ci un avertisment. Alegându-1 pe Alexander însemna să aleg datoria în detrimentul libertăţii. M ăritându-mă cu el însemna să > schimb viaţa pe care o plănuisem cu una plină de responsabilităţi aproape de neconceput. Dacă-i deveneam soţie, fiecare moment din viaţă urma să-mi fie analizat şi disecat, de la hainele pe care le purtam până la evenimentele la care participam. Gustasem din viaţa aceea. Vulturii mă atacaseră deja, iar eu nu mă puteam preface că nu aveam şi acum urme ale rănilor de atunci. - Sunt egoist să-ţi cer asta, a continuat el. Nu pot face multe alegeri în viaţă. Datoria mă leagă de această ţară şi înţeleg că-ţi cer şi ţie acelaşi lucru. Pot face însă o alegere: te pot alege pe tine. Şi o voi face - mai presus de orice - pentru tot restul vieţii mele. Roata începuse să coboare. A m privit râul. Spre deosebire de el, eu avusesem parte de multe alegeri: putusem să-mi aleg cariera. Prietenii. Puteam alege să mă urc într-un avion şi să o iau de la început. Puteam alege orice bărbat voiam. Şi ştiam că luasem deja o decizie. îl alegeam pe Alexander, în ciuda a orice. - Da, am murmurat. Alexander a rămas nemişcat, doar braţele m-au strâns mai tare de talie. - Da, am spus mai tare. De data aceasta, nu mai încăpea nici o îndoială, Alexander a scos inelul din buzunar şi m i l-a pus pe degetul tremurând. Când l-am simţit pe piele, am ştiut. Acolo era locul lui. Fusese dintotdeauna. Alexander a sărutat mâna care-i purta acum inelul. - Da, da, da. Fiecare acceptare era mai sigură decât cea de dinainte. Alexander m-a luat în braţe şi m-a rotit. - Nu am ştiut ce este bucuria până în clipa în care te-am sărutat. - Atunci, sărută-mă din nou, i-am răspuns. M -a aşezat pe balustrada care dădea ocol cabinei şi s-a cuibărit între picioarele mele, care s-au încolăcit posesiv în jurul lui. M i-a ridicat bărbia cu un deget şi m-a sărutat adânc. îm i susţinea cu tandreţe ceafa în palmă; mişcările lui erau pline de adoraţie. S-a smuls din sărut şi şi-a îngropat nasul în obrazul meu. N ici nu ştii cât îmi este de greu să nu te posed aici, pe loc. - Oam enii din cabinele de sticlă ar face bine să-şi ţină pantalonii pe ei, i-am răspuns, zâm bindu-i larg. - Sper că nu ai alte planuri în seara asta. - A m planuri în fiecare noapte din viaţa mea, i-am şoptit. Răspunsul lui a venit imediat. Şi-a încleştat degetele în părul meu ca să ajungă cât mai bine la gura mea. - Spectacolul nu s-a încheiat, mi-a şoptit cu buzele încă apropiate de ale mele. M -a lăsat cu picioarele pe podea, şi mi-am dat seama că roata aproape îşi încheia rotaţia. N e întorceam de unde plecaserăm, şi totuşi abia acum începea totul. L-am luat pe Alexander de mână când cabina s-a oprit. - Spectacol? am repetat. - A m fost obligat să te împart cu lum ea întreagă încă din ziua în care te-am cunoscut, a spus el ducându-m i mâna la buze. Uşa cabinei s-a deschis, şi zeci de bliţuri au strălucit deodată. Acesta este singurul moment pe care am vrut să-l împărtăşesc. Vreau ca toată lumea să ştie: Clara Bishop m-a ales pe mine. - Te voi alege mereu. Nu-m i puteam imagina pe nimeni altcineva, dar nu m-am putut abţine să nu-i fac cu ochiul. Ce te faceai dacă spuneam „nu“ ? - A m ştiut că n-o vei face. Şi-a îndreptat umerii şi mi-a făcut cu ochiul la rândul lui. C um de reuşea să fie îngâmfat şi sexy în acelaşi timp? M -a condus afară din cabină, spre mulţimea care ne aştepta. M i-a ridicat mâna, ca toţi să vadă inelul, şi a strigat: A spus da! M ulţimea a erupt în urale, dar eu aproape că nu am observat, pentru că Alexander m -a sărutat din pecetluindu-ne promisiunea sub privirile lum ii întregi. nou, Capitolul 27 în ora care a urmat, ne-am îmbrăţişat cu rudele şi prietenii pe care Alexander îi invitase să ia parte la îndrăzneaţa cerere în căsătorie. Belle îm i tot lua mâna să se uite la inel. M ama plănuia deja nunta. Edward părea foarte dornic să o ajute. C ând Alexander a reuşit în sfârşit să mă smulgă din mica m ulţim e de urători de bine, eram m ai mult decât pregătită să rămân singură cu el. - Ia-mă acasă şi du-m ă în pat, i-am şoptit în vrem e ce mă ajuta să urc pe bancheta din spate. Alexander s-a aşezat lângă mine. - încearcă să mă opreşti. M -am aşezat în poala lui, încă ameţită de euforia serii. De când luasem această decizie, mi se demonstrase iar şi iar că era cea corectă. Avea să fie dificil să accept responsabilităţile care veneau după căsătoria cu m oştenitorul tronului, dar nici eu nu mai voiam să aleg calea uşoară. N u dacă asta însem na să trăiesc fară el. A atins cu vârful degetelor inelul de pe inelarul m eu şi a zâmbit ca un băieţel. Nu semăna deloc cu bărbatul hotărât şi puternic din ziua în care ne cunoscuserăm . - A fost al mamei mele, a recunoscut. -O h ! Vedeam acum inelul într-o altă lumină. - M i l-a dat înainte de a muri. Alexander nu vorbea des despre mama lui, dar, când o facea, cuvintele lui erau pline de tristeţe. în seara asta, durerea din glasul lui îm i părea dulce- amară. Te-ar fi plăcut. Mama era frum oasă şi încăpăţânată. Se potrivea cu tata în toate privinţele. Era singura care îl putea provoca. îm i aminteşti de ea. Era un m odel greu de atins, dar nu m-am lăsat copleşită de teamă. - îm i place. Te iubesc! - M -am gândit că s-ar putea să ţi se pară cam prea mult, s-a grăbit el să adauge. Poate ai prefera altceva. M i-am retras imediat mâna. - Mi-1 vei putea scoate de pe deget doar moartă. - Nu este cazul, a râs el. Alexander putea fi distant. Putea fi dominator. Fiecare faţetă a personalităţii lui mă excita. Dar, când îşi îngăduia să fie fericit, mă topeam cu totul. Alexander m-a sărutat pe frunte. - Când..., a început, dar s-a oprit, pentru că văzuse ceva pe geam. La naiba! - C e este? am întrebat, temându-mă să mă întorc. Poate că într-o zi aveam să mă obişnuiesc cu veştile proaste care păreau să însoţească fiecare clipă de fericire. Dar azi nu era acea zi. - Avem musafiri, a spus el printre dinţi. Şi-a băgat cămaşa în pantaloni şi şi-a trecut mâna prin păr, să-l dom olească puţin. M -a ajutat apoi să-m i aranjez fusta, mia dat părul pe după ureche şi m-a sărutat uşor. Foamea de el m -a cuprins din nou, şi am încercat să mă agăţ de el. M i-a desprins cu blândeţe mâinile şi a clătinat din cap în semn de scuză. A m aruncat o privire să văd cine ajunsese pe primul loc pe lista mea de nesuferiţi. Nu exista nici o persoană din anturajul nostru care să nu fi ştiut că tocmai mă ceruse în căsătorie. Dacă era să avem mereu vizitatori neaşteptaţi, poate că n-ar fi fost rău să ne mutăm. Câteva maşini negre erau aliniate de-a lungul străzii până la casa noastră. Se părea că lor nu li se aplica interdicţia de a parca. Când ne-am apropiat, am zărit vreo zece bărbaţi risipiţi în grădină, la poartă şi la uşa de la intrare. Nu vedeam şi curtea din spate, dar bănuiam că şi acolo erau câţiva. Toate luminile din casă erau aprinse, iar uşa de la intrare era larg deschisă. - O verificare făcută de cei de la pază? am întrebat, nedumerită. Se întâmplase ceva în timp ce lipsisem? Sau poate era procedura-standard când un membru al familiei regale se întorcea după o absenţă mai lungă? - Fără îndoială. Alexander părea dezgustat. Nu poţi fi niciodată prea prevăzător când vine regele în vizită. - R-regele? Mă bâlbâiam, nu reuşeam să înţeleg ce insinua el. - Tata ne face o vizită. De îndată ce Norris a parcat maşina, Alexander a coborât. M i-a întins mâna şi, imediat ce am acceptat-o, a început să mă târască spre casă. Câţiva bodyguarzi au dat să ne oprească, dar s-au repliat imediat ce l-au recunoscut. Le-am zâmbit timid, întrebându-mă dacă încălcăm protocolul oferindu-le ceva de băut. După ultima mea întâlnire cu tatăl lui Alexander, eram dispusă să găsesc orice scuză numai să nu ne aflăm în aceeaşi încăpere. Alexander nu mi-a dat însă ocazia să scap. L-am găsit pe A lbert în living, cu un pahar de vin în mână. Se aşezase confortabil pe un fotoliu din piele de lângă şemineu. M -am străduit cât am putut de tare să nu par tulburată de prezenţa lui neaşteptată. M i-am scos pardesiul şi l-am pus pe sofa. Eram însă extrem de uimită. Până azi, Albert nu-şi arătase interesul faţă de viaţa noastră din Notting Hill, cu excepţia dăţii când ne ceruse să încheiem relaţia. Nu putea fi o coincidenţă că se afla acum în casa noastră. - A i venit să ne feliciţi? l-a întrebat Alexander. - Felicitări pentru mica reprezentaţie! a mârâit Albert. A sorbit din vinul roşu, clătinând din cap. Nu credeam că ai atâta tupeu. Alexander i-a aruncat o privire necruţătoare. - A i grijă, tată! Aproape că a sunat ca un compliment. - Te asigur că nu este. Albert a aşezat paharul pe masă şi şia înlănţuit gânditor degetele. Poate că te-am subestimat. Înţelegeam acum de ce venise Albert. în seara aceasta, Alexander nu implicase numai rudele mele şi pe ale lui, ci şi publicul care-1 adora. Făcuse un gest romantic extrem, ca să nu putem fi despărţiţi fară ca inimile tuturor să fie zdrobite de durere, împreună cu inima mea. Alexander nu doar că mă ceruse de soţie, ci pusese totul în scenă şi invitase lumea întreagă să participe pentru ca tatăl lui să nu mai poată nega relaţia noastră. Cuvintele mi se opriseră în gât, lacrimile ameninţau să-mi ţâşnească din ochi. Totul fusese doar o stratagemă. - A i spus că a fost un spectacol, am zis tare. C ei doi au încetat să se mai înfrunte din priviri şi s-au întors spre mine. Albert s-a încruntat. - C e tot spune? - A fost un spectacol, am repetat, făcând un pas spre Albert, fără să-mi cobor privirea. Menit să te submineze. Puteam foarte bine să fiu eu cea care îi spunea adevărul. Am închis ochii, sperând ca, atunci când aveam să îi deschid, întreaga scenă să fi dispărut. Sperând că eram prinsă într-un vis. Că nim ic din toate astea nu era real. Albert m i-a înhăţat mâna, trezindu-m ă la realitate. Era adevărat. Chiar se întâmpla. - Chiar trebuia să-i dai inelul de logodnă al mamei tale? Chipul i se crispase a dezgust. A i cam exagerat. - Nu este o şaradă, a spus Alexander cu vocea măsurată. Da, i-am cerut intenţionat mâna Clarei în public. Dar nu ca să te rănesc pe tine. C i pentru că am vrut să-mi fac cunoscută alegerea, ca nim eni să nu se mai întrebe cu cine doresc să mă căsătoresc. Un licăr de speranţă m -a însufleţit, dar am respirat adânc, refuzând să mă las impresionată. Nu conta care îi fuseseră intenţiile, pe m ine nu mă încânta ideea că încercase să atragă atenţia presei cu cererea în căsătorie. Câte alte momente intime aveau să fie transformate în spectacol doar de dragul publicităţii? - Există un protocol, a spus Albert. Protocol pe care l-ai ignorat voit... - La naiba cu protocolul! - A i responsabilităţi... - A m responsabilităţi şi faţă de mine, l-a oprit Alexander ridicând mâna. Faţă de ea. - Şi faţă de ţara ta, i-a amintit tatăl său. A lbert şi-a descheiat prim ul nasture al cămăşii. Sunt lucruri mai importante în joc decât mica ta idilă. - Nu trăim în secolul al XVII-lea. N u-m i aleg soţia din raţiuni politice. - Pământul nu se învârte după impulsurile tale sexuale. Albert şi-a studiat o clipă fiul, apoi m -a înşfăcat de braţ şi m-a tras între ei. îţi cunoaşte gusturile deocheate? Ştie de ce te-am trimis de acasă? - N u-i ascund nim ic Clarei. A lbert m i-a eliberat braţul şi m-a privit dezgustat. - Dacă aş fi ştiut că impulsurile acestea deşănţate sunt mai mult decât o fază temporară, te-aş fi trimis în linia întâi. Alexander a deschis gura să spună ceva, dar eu i-am luat-o înainte. îm i era de ajuns. - Ieşi! i-am strigat. M -am dus la uşă şi am deschis-o larg. Ieşi dracului din casa mea! Se uitau amândoi la mine cu ochii mari. A lbert şi-a revenit imediat. - Nu ai căderea să-mi dai mie ordine. - A m orice cădere vreau, i-am spus. Nu te-am invitat în casa noastră. Acum , îţi cer să pleci. - M ăcar ai ceva sânge în vene. A lbert m -a privit cu răceală şi s-a îndreptat spre uşă. Consideră-1 un gest de bun venit în familie. Un ritual de sacrificiu m i s-ar fi părut mai potrivit. A m trântit uşa în urm a lui şi am început să tremur. A lbert îmi clătinase siguranţa, eram pe punctul de a ceda. Relaţia noastră era şi aşa destul de fragilă. Dacă aveam să cedez, toţi oamenii regelui cu toţi caii lor nu aveau să mă poată ajuta să mă ridic. M -am întors spre Alexander, am scos inelul de pe deget şi i 1am întins. Alexander mă privea oripilat. Durerea de pe chipul lui reflecta agonia mea. - Ia-1! - C e faci? m -a întrebat cu o voce groasă. - Ia- 1, l-am rugat, cu ochii în lacrimi. Dacă fusese doar un şiretlic, trebuia să-i pun capăt chiar acum. M i-a închis palma în jurul inelului. - Este al tău. Este promisiunea pe care ţi-o fac - şi pe care am de gând să o respect. M -am străduit să-i pun întrebarea al cărei răspuns nu eram prea sigură că doream să-l aflu. - De ce m-ai cerut în căsătorie? - Pentru că te iubesc. Alexander a redus distanţa dintre noi. M -a cuprins ca într-o cursă, cu palmele lipite de uşă. Aş fi vrut să-l împing, să mă eliberez de efectul pe care îl avea asupra mea. Nu puteam avea încredere că trupul nu urma să mă trădeze şi să încerce să mă convingă să ascult ce avea de spus. - Merit să ştiu adevărul. Dacă m-ai cerut în căsătorie doar ca să te răzbuni pe tatăl tău... - Nu are nici o legătură cu tata! a explodat el. - Explică-mi atunci, X, l-am rugat eu abia şoptit. Am coborât privirea spre podea. îndrăzneam să sper - să cred - că am putea trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Mă îndrăgostisem de un prinţ, mă lăsasem amăgită de promisiunile lui tandre. însă viaţa nu era atât de simplă. Alexander mi-a luat inelul din palmă şi m i l-a pus pe deget. - Mă însor mâine cu tine, Clara, dacă asta te convinge. Va fi secretul nostru. Te-am cerut pentru că vreau să fii soţia mea. Nu-mi pasă de ce crede lumea. Tata. Ziarele. M i-a ridicat bărbia să-l pot privi în ochi. Spune un cuvânt, şi aranjez totul în seara asta. M i-am lipit obrazul de palma lui, savurând căldura mâinii puternice. - Scuză-mă! Tatăl tău mă înnebuneşte pur şi simplu. - Le face asta tuturor copiilor lui, mi-a amintit Alexander. Deja te potriveşti în familie, păpuşă. - Şi dacă am fugi amândoi în seara aceasta, tot ar exista o nuntă. - Nunta se numără printre îndatoririle despre care îţi vorbeam mai devreme. A părut trist pentru o clipă, dar s-a forţat să-mi zâmbească. Dacă te-ai răzgândit, să ştii că te înţeleg. - Nu, nu m-am răzgândit, am şoptit. în ciuda vizitei lui Albert şi a presiunii cererilor lui înveninate, ştiam cu siguranţă că făcusem cea mai bună alegere. Eu şi Alexander ne aparţineam. M i-am trecut degetele peste vesta lui şi m-am oprit în dreptul inimii. îm i aparţine. A m coborât mâna şi i-am prins penisul întărit, prin pantaloni. Şi el îmi aparţine. - D evii cam posesivă, a gemut Alexander când am desfăcut fermoarul şliţului şi i-am apucat penisul fierbinte. El mi-a ridicat fusta deasupra şoldurilor, lăsându-mi la vedere portjartierul şi ciorapii. Şi-a trecut degetul peste dantela lenjeriei. - Chiar sunt, am spus eu prinzându-1 în palma strânsă în timp ce cu cealaltă mână îi lăsam pantalonii să alunece pe podea. îm i aparţii cu totul, dar, în clipa asta, vreau să mă revendici. Vârful degetului său aluneca pe bikinii mei deja umezi. M i-a prins încheietura şi mi-a dus mâna la spate. Nu m-am opus când a făcut la fel şi cu cealaltă mână. Braţele lui puternice se încleştaseră, îm piedicându-m i orice mişcare. Mia tras încheieturile în jos, forţându-m i trupul să se arcuiască. M i-a întâmpinat trupul cu lăcomie şi mi-a prins între dinţi sfârcul stâng, prin cămaşă. Limba lui se juca, îl încercuia, până când acesta s-a întărit. A deschis mai m ult gura, revendicând şi mai mult din sânul meu. Tensiunea mi se acumula în abdomen, vârful penisului său aluneca de-a lungul sexului meu, peste dantelă, trimiţând fiori de extaz. M i-a eliberat încheieturile şi m -a dus pe sus spre pat. M -a sărutat lent şi m -a sărutat adânc, până când am simţit că-mi pierd capul de dorinţă. M -a aşezat pe cearşaf şi a început să se dezbrace: mai întâi haina, apoi vesta. D upă aceea, cămaşa. Şi a rămas gol în faţa mea, flagrant de masculin şi incredibil de frumos. Parcă nu-m i venea să cred că aveam o eternitate în faţa noastră. O eternitate să ne explorăm reciproc trupurile. O eternitate să găsim răspunsurile pe care le căutam. O eternitate să ne exprimăm iubirea. Gândul mi-a tăiat răsuflarea. Era al meu. Pentru totdeauna. Şi voiam ca eternitatea să înceapă chiar acum. M i-am căutat frenetic nasturii, dar el m-a oprit. A prins materialul cămăşii şi a tras, iar nasturii s-au rostogolit pe pat şi pe podea. M i-a scos cămaşa de pe umeri, de pe braţe şi m i-a prins în palmele fierbinţi sânii grei de excitare. - Trebuie să te gust. M -am gândit la trupul tău în fiecare zi în care am fost despărţiţi, mi-a spus. A m lăsat capul pe spate când el a coborât pe trunchiul meu, lingând şi sugând fiecare centimetru de carne moale la care putea ajunge. Mâinile lui îmi masau sânii şi îi frământau, continuând coborârea nesăţioasă până ce a ajuns la linia bikinilor. I-a dat deoparte cu bărbia, barba de-o zi zgâriindu-m i pielea delicată şi făcândumă să chicotesc. - îţi place, păpuşă? Şi-a frecat obrazul de interiorul coapsei mele, şi foamea de el a pus stăpânire pe trupul meu. M -am contorsionat sub el. M âinile lui mi-au abandonat sânii şi au dat deoparte dantela fină care încă mă acoperea. M i-a fost dor de sexul tău, mi-a spus. îm i voi petrece tot restul vieţii venerându-1. Lui i-a fost dor de mine? A m gemut un „da“ şi mi-am desfăcut picioarele, în semn de invitaţie. A lexander a acceptat şi şi-a împins limba înăuntrul meu, lovindu-m i clitorisul care pulsa. A m strigat, rezistând tentaţiei să-i strâng capul între picioare şi să-l ţin acolo noaptea întreagă. Nu era nevoie de forţă, el nu se grăbea deloc, fapt pe care mi l-a demonstrat cu mişcări lungi şi lente ale limbii. Cum de supravieţuisem atâta vrem e fară atingerile lui? Meritam un soi de medalie. Tocmai m ă gândeam să-i spun asta, când... mi-a dispărut orice gând când degetul lui a pătruns pe teritorii încă neexplorate. Nu voiam să se mai oprească. Membrele mi se încordaseră. Mă adusese pe marginea orgasmului şi nu mă lăsa să cad dincolo. Acesta era bărbatul pe care îl iubeam. Bărbatul cu care urma să mă căsătoresc. Mi-am încleştat mâinile în cearşaf şi m-am ţinut bine. Gura i se închisese în jurul clitorisului meu, anihilând şi ultima urmă de rezistenţă. M -am dizolvat în tremure şi spasme, cuprinsă de cel mai puternic orgasm din viaţa mea. Trupul îm i mai fremăta încă atunci când m-a întors şi m-a aşezat peste el. M i-a ridicat bărbia să-I privesc, atât cât îmi permitea ceaţa binefăcătoare de pe creier. - Vreau să mă călăreşti, mi-a poruncit. Vreau să-mi văd penisul alunecând în trupul tău. Am ignorat sensibilitatea dintre picioare şi am îngenuncheat peste el. M -am lăsat cu grijă în jos peste penisul lui, centimetru cu centimetru, atentă să mă obişnuiesc cu grosimea considerabilă. A m gemut când l-am simţit - nu mai fusese niciodată atât de adânc în mine. Şi voiam mai mult. îl voiam pe tot. M i-am rotit şoldurile, mi-am ridicat fundul, apoi m-am lăsat la loc pe el. Şi-a îngropat degetele în şoldurile mele, încurajându-mă să înteţesc ritmul. M-am ridicat din nou şi m-am lăsat pe spate, savurând senzaţia alunecării pe penisul lui neted. - Dă-ţi drumul! mi-a poruncit el. Arată-mi cât eşti de frumoasă când termini! Am făcut întocmai, iar buzele îm i rosteau neîncetat promisiuni. Eram a lui. Voiam ca el să ştie asta, dar plăcerea mi-a alungat cuvintele, şi m-am simţit atrasă de curentul lui puternic. M -am cufundat în dragostea noastră. Ne-am nedorind prăbuşit să ne împreună, desprindem cu ochii membrele unul încolăcite, de la celălalt. Luptaserăm pentru dragostea noastră. Trecuserăm peste obiecţiile fam iliei lui şi îngropaserăm fantomele trecutului. M i-am lipit obrazul de gâtul lui şi i-am numărat bătăile inim ii - şi ale inim ii mele în trupul lui. A colo, în intimitatea patului nostru, el m i-a ridicat bărbia şi m i-a pus întrebarea pe care m i-o m ai pusese şi cu câteva ore mai devreme: - Vrei să-ţi petreci restul vieţii cu mine? Gestul m i-a tăiat răsuflarea. Nu o facea pentru spectacol. Sau pentru ziare. Totul era real şi însemna m ai mult decât zeci de trandafiri şi cuvinte meşteşugite. Răspunsul m eu nu se schimbase. Şi nu avea să se schimbe niciodată. Era ceva doar al nostru - erau jurăm intele de care nu ştia nim eni. Cele de care aveam să ne agăţăm şi în momentele de fericire, dar şi la necaz. - Da. MihaelaP Epilog Ploaia cădea în rafale pe Tower Bridge. Se lăsa noaptea, iar turiştii părăsiseră de mult locul, puşi în gardă de ghidurile tipărite cu avertismente menite să provoace îngrijorare. Ethan prefera asta. Cu cât mai puţini curioşi, cu atât mai bine. S-a uitat la ceas, observând cu iritare că persoana de contact întârziase. Instrucţiunile lui erau însă clare. Trebuia să aştepte. Clientul şefului său plătise o sumă frumuşică pentru pachetul învelit în hârtie maro pe care-1 ţinea ascuns sub haină. Ticăloşii plăteau întotdeauna bine. A auzit zgom ot de paşi venind din spate. Ethan s-a întors încet, nevoind să-l sperie pe cel care se apropia. Tipul care lucra pentru familia DeAngelo nu trebuia scos din ţâţâni. Ethan nu l-a văzut prea bine. Era întuneric şi avea gluga trasă pe faţă. - Aştept o livrare, a spus bărbatul. Ethan a răsuflat uşurat. Era cel pe care-1 aştepta şi nu vreun puşti în căutare de senzaţii tari. Străinul nu şi-a scos gluga când Ethan i-a pasat pachetul. - A r trebui să fie de ajuns. Bărbatul i-a întins lui Ethan un plic gros, pe care acesta l-a pus imediat în buzunarul hainei de piele. Se bucura că scăpase de el. încă o datorie pe care şi-o plătise faţă de şeful mafiei. Ethan nu întrebase la ce-i trebuia tipului pistolul. Putea doar să ghicească. Conştientizarea adevărului nu facea decât să sporească povara dată de afacerile lui ilicite. S-au despărţit fară să-şi ia rămas-bun. Un bărbat dornic să uite că participase, probabil, la o violenţă viitoare. Şi celălalt, gata să atace. MihaelaP Nota autoarei Vă mulţumesc că aţi citit această carte. Sper că v-au plăcut Clara şi Alexander la fel de mult cum m i-au plăcut mie! Copil fiind, îm i plăceau poveştile, iar când am crescut, mam întrebat cum ar fi să te îndrăgosteşti de un prinţ al zilelor noastre. Aşa s-au născut personajele mele, Clara şi Alexander. De când am început să le scriu povestea, aceasta m -a captivat, aşa cum sper că s-a întâmplat şi cu voi. îm i place să primesc feedback de la cititorii mei şi aş aprecia să-mi spuneţi părerea voastră. C e speraţi să se mai întâmple cu Clara şi Alexander? C e alte personaje aţi dori să fie mai prezente? îm i puteţi scrie pe adresa genevaleeauthor@ gmail.com. Dacă îm i mai puteţi acorda un moment, vă rog să-mi lăsaţi o recenzie sinceră pe pagina produsului sau pe GoodReads. Succesul unei cărţi depinde în mare măsură de cititori ca voi. Scriind o recenzie, îi ajutaţi pe alţi cititori să-mi găsească cărţile, şi astfel voi putea continua să scriu, pentru voi! C u drag, G e n e v a L ee