Autostop

Proiectul pe care il propun reprezinta o incercare de continuare a rezultatelor obtinute in cercetarea de licenta. Un pas inainte in economia cercetarii, insa din punct de vedere temporal unul inapoi. Daca pentru lucrarea de licenta am ales sa documentez ratiunile si diversele contexte din care deriva practica autostopului in epoca contemporana, de aceasta data imi propun sa urmaresc viata cotidiana a navetiştilor in perioada dictaturii comuniste. Sunt interesat de aspectele vietii lor cotidiene, de munca si mobilitate, de familie si locuire, dar in mod egal de timp liber si participarea critica (informala) la viata politica.

Autostopul reprezintă o practică socială care generează o dinamică de schimb, favorizând interacţiuni între indivizi şi diferitele capitaluri socio-culturale pe care aceştia le transportă cu sine; un fenomen social profund modern ce se afirmă în contextul istoric de difuzare globală a capitalismului şi a proceselor de industrializare.

Autostopul se naşte ca o interacţiune socială informală, un tip de (sub)cultură care inventează şi funcţionează în baza unui tip de “supra-economie”, un tip specific de “economie simbolică” bazată pe liber schimb sau “dar”. În zilele noastre, imaginarul comun privind “darul” tinde să fie înscris simbolic şi subordonat economic unei pieţe supralocale a darului.
Astfel, chiar dacă autostopul funcţioneză în regim de reciprocitate, datorită realităţilor economice şi politice structurante, recunoştinţa este de  multe ori codificată şi materializată prin bani, în lipsă de alternative. Datorită elementului financiar (banilor) intrinsec implicat, dar mai ales datorită difuzării sistemului şi „paradigmei capitaliste”, la nivel global există momente când diferite instituţii formale sunt interesate de aceste practici şi încearcă să-şi impună propriile viziuni prin: centralizare şi reglementare, taxe, norme şi reguli; acestea sub umbrela unui discurs despre progres – social, public şi colectiv.

Revenind asupra mizelor principale, în primul rând sunt interesat de macro-logica acestor încercări de intervenţie, de actorii şi instituţiile care sunt deopotrivă avantajaţi ori deranjaţi de acestea, de sistemul de reţele care leagă practicile şi instituţiile sociale implicate. Pe de altă parte sunt interesat de implicaţiile acestor intervenţii, de vocile şi de motivele celor care se opun lor, de eventuala mutaţie a acestui fenomen – economică şi simbolică.
 
Urmând sfatul “breslei” structuraliste, poziţionez practica autostopului între alte fenomene sociale, pentru a înţelege „reţeaua” în care se înscrie. Astfel  pentru analiza de faţă urmăresc această strategie sau opţiune de mobilitate socială în raport cu: istoria recentă a Căilor Ferate Române, expansiunea firmelor de transport persoane (microbuze),  „rechinii” (cei care oferă alternativă de transport mai ieftină - însă nu sunt autorizaţi), taximetriştii şi recenta propunere de lege, tendenţios interpretată de mass-media; în lumina căreia s-a aprins imaginarul social, scânteia ce a deschis dezbateri publice cu privire la vechi dileme: proprietate privată, „ia-mă nene”, corupţie, sărăcie, “clase sociale”, sisteme politice, postcolonialism.

Fenomen autostopu nie zawiera się w oficjalnym obszarze zainteresowań jakiejkolwiek dyscypliny, przez co (do tej pory) ma efemerydalny charakter. W niniejszej książce autor stara się zobrazować, uchwycić i opisać przeszłość polskiego autostopu w całym zakresie medialno-literackim.

Treść prezentowanej książki oparto na przekazach medialnych, analizie czasopism z czasów PRL-u, na łamach których poruszano tematykę autostopową (m.in. „Dookoła świata", „Motor", „Sztandar Młodych") oraz utworach literackich, gdzie „podróż za jeden uśmiech" była motywem przewodnim.


„Sam wybór tematu będzie zatem dla jednych ważny i poważny, dla innych - błahy i zasługujący najwyżej na jakieś publicystyczne omówienia. Jedni uznają, że temat podjęto za późno, inni - że za wcześniej, gdyż należałoby się nim zająć dopiero wtedy, kiedy opracuje się zagadnienia ważniejsze, a przynajmniej te, które stanowić będą naturalne »naukowe prequele« tego konkretnego zagadnienia. Część uzna, iż praca stanowi dopiero świetne wprowadzenie do tematu, część - że jest to już bardzo dobra synteza. Taka polifonia głosów mogłaby peszyć autora, ale dowodzie jednocześnie, iż poruszył on temat istotny, ciekawy i żywo obchodzący czytelników". - z recenzji prof. dr. hab. Michała Błażejewskiego

Autostopul reprezintă un fenomen social modern ce se afirmă iniţial în contextul istoric de difuzare globală a capitalismului, a organizațiilor politice moderne şi a proceselor de industrializare. În studiul de faţă îmi propun să urmăresc logica acestui praxis al navetiştilor: muncitori şi elevi din spaţiul est-european postsocialist care în anevoiosul drum spre supravieţuire şi reproducere trebuie să dea seamă de multiple obstacole. Articolul se opreşte la cazul particular al navetiştilor din judeţul Giurgiu, încercând să documenteze gama acestor dificultăţi, mijloacele şi soluţiile imaginate de către aceşti indivizi, contextul şi rațiunile din culisele practicării autostopului.
Într-un câmp al mobiliăţii interne (a forței de muncă) unde mijloacele de mobilitate dominante sunt trenul, mașina personală sau autobusul, a face autostopul înseamnă a recurge la o soluţie de practică alternativă. O practică alternativă care iese din tiparul obişnuit al mobilităţii, care nu se aliniază practicilor dominante. Putem spune că este vorba de o subcultură pentru că reprezintă o practică minoritară (în randul navetiștilor) şi alternativă, totodată. Pe de altă parte, putem vorbi astăzi de contra-cultură prin faptul că autostopul reprezintă un spaţiu social ce cultivă atât acțiunea colectivă directă cât şi dialogul politic, un prilej de întrajutorare cât şi unul de evaluare socio-politică a realităţilor contemporane; autostopul ca un spaţiu liber, prin excelenţă democratic, în care oamenii tind să fie egali, în nemulțumire şi solidaritate civică. În prezent consider că autostopul reprezintă totodată o tehnică de rezistenţă socială („preludiul” regimului de producţie al muncii cât şi un mijloc direct al reproducerii sociale), un model micropolitic de auto-organizare (modalitate informală de redistribuție a accesului la resurse/capital de mobilitate) cât şi o critică socio-politică (implicită, dar câteodată explicită).