România interbelică

Poliţia ca instituție de protecție a normelor de drept cunoaște o îndelungată istorie. Fiind constituită ca un organ administrativ-judiciar, treptat s-a transformat într-o structură care se preocupă de controlul modului de respectare a normelor de conduită în societate şi a respectării legii. Analizând istoricul cercetării activității poliţiei şi a jandarmeriei române constatăm că istoriografia română nu abundă în studii speciale și generale, care ar pune în discuție evoluția și funcționarea structurilor de menținere a ordinii pubice, în speță când este vorba despre organizarea şi activitatea acestora în perioada interbelică. Pornind de la această constatare, ne propunem să inițiem studierea istoricului poliţiei şi a jandarmeriei române în primul deceniu interbelic. În studiul de față vom trece în revistă unele momente privind evoluția organizării sistemului polițienesc și al jandarmeriei în Principatele Române și România de la fondarea lor până în momentul anului 1918. După care vom analiza cadrul normativ juridic de organizare al acestora după Marea Unire, îndeosebi vom pune accent pe cazul Basarabiei.

Găgăuzii în contextul relaţiilor româno-turceşti în perioada anilor 1923-1940.
În articolul prezentat pentru prima dată se introduc în circulaţia ştiinţifică documente necunoscute din arhivele din Turcia, România şi Republica Moldova privind „problema găgăuzilor” în contextul relaţiilor reciproce româno-turceşti. Autorii au atras atenţia, în special, la domeniul învăţământului, unde cel mai mult a fost observată influienţa culturală şi ideologică turcă. Realizînd politica răspândirii autoconştiinţei turceşti printre găgăuzii din Basarabia, guvernul turc se baza, în special, pe intellectualii şi tinerii găgăuzi. În acest scop în satele găgăuze se trimiteau învăţători turci: Zahit Mehmet Boztuna, Hasan Belal Kîlîci, Ahmet Mehmed, Sali Ismail, Osman Abdullah, Ali şi Bairam Kantarelli, etc. Ei primeau autorizaţia corespunzătoare din partea Ministerului Educaţiei naţionale privind predarea limbii turce în termen de două ori pe săptămână. Este cunoscut faptul, că ei desfăşurau activitatea de instruire în satele găgăuze şi bulgaro-găgăuze: Comrat, Congaz, Cubei, Ceadâr-Lunga, etc. Conform unelor informaţii, activitatea acestor persoane era finanţată din bugetul turc, parţial din cel român. În acelaşi timp, la nivel înalt Guvernul turc stimula atragerea tinerilor găgăuzi la admiterea în instituţiile de învăţământ medii, superioare şi speciale din Ankara şi Istanbul. În acest scop studenţilor li se asigura cazarea în cămine, instruire în bază de buget şi plata burselor. În articol este apreciat rolul ambasadorului Turciei în România Hamdullah Subhi Tanriöver (1931-1944), care a iniţiat şi a desfăşurat munca de bază în organizarea predării limbii turce în satele din găgăuze, asigurarea cu manuale, pregătirea profesorilor de limbă turcă.