Jurnalul ROMÂN DE

PSIHOLOGIE APLICATĂ EXPERIMENTALĂ

VOL. 5, NUMĂRUL 2 - WWW.RJEAP.RO

TESTAREA CREATIVITĂȚII: UN Drum CU MULTI

BIFURCĂRI

LAURA TEODORA DAVID A *

Universitatea
Transilvania din Brasov,
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Abstract
Creativitatea este considerată un concept foarte plin de resurse, iar dacă îl privim
dintr-o abordare practică, atunci conceptul devine și mai important. Testarea creativității
aduce subiectul definirii creativității. Există cel puțin patru perspective implicate în
înțelegerea creativității: procesul, persoana, produsul și presiunea din exterior. Fiecare
dintre aceste perspective își promovează propriile metode de testare a creativității. Ele
ridică conștientizarea despre ce înseamnă creativitatea, dar generează și dezbateri și
cunoștințe nesatisfăcătoare. În lucrarea următoare vor fi analizate cele patru perspective
prin contribuția lor la testarea creativității. Sunt discutate și noi sugestii în utilizarea
instrumentelor specializate. Cele mai recente descoperiri promovează ideea tehnicilor mixte
pentru a găsi informații relevante despre conceptul țintă. În mod corespunzător, sunt
recomandate surse mixte, cum ar fi autoevaluarea, heteroevaluarea și măsurile obiectivelor.
Mersul pe drumul testării creativității duce către posibilitatea de a identifica persoane
creative sau cu potențial creativ, de a putea înțelege creativitatea și de a planifica programe
care o intensifică, de a găsi contribuția diferitelor abilități la creativitate și de a prezice
comportamentul legat de creativitate. . Domeniul este fertil, totuși intrigant și controversat.

Cuvinte cheie : creativitate, psihodiagnostic, testare, originalitate, utilitate Cuvinte

cheie: creativitate, evaluare psihologică, testare, originalitate, utilitate

1. INTRODUCERE

Interesul legat de creativitate a generat un număr mare de inițiative care au

vizat evaluarea creativității. Specialiștii și-au propus să valideze metode pentru a
identifica oameni creativi sau produse creative și, prin aceasta, pot contribui la
sustenabilitatea creativității în societate. Scopul testării creativității nu este o
abordare ușoară, iar necesitatea de a lua în considerare mai multe tendințe este
necesară. Unele dintre cele mai recunoscute dezbateri referitoare la creativitate încep
cu definirea acesteia, merg la dihotomia Big C – little c, abordează disputa despre
generalitatea-specificitatea creativității (Lubart, Guignard, 2004) și se termină

*Autorul corespunzator:
LauraTeodora David
Email: lauradavid@unitbv.ro
la diferitele teorii care explică creativitatea ca proces, persoană, produs sau presiune
din mediu (Runco, 2004, 2007a, 2007b).
În provocarea definiției, unele consimțământuri se ajunge prin acceptarea că
creativitatea înseamnă originalitate și valoare/utilitate, adică pentru a vorbi despre
creativitate trebuie îndeplinite ambele cerințe. Chiar și așa, este încă discutabil cât
de multă originalitate este bună: foarte original, complet nou este greu de înțeles sau
poate fi doar bizar, iar gradul de utilitate este foarte dependent de contextul social în
care este evaluat (Lubart, & Guignard, 2004; Runco și Jaeger, 2012). Alte
componente ale definițiilor subliniază importanța procesului implicat (cum ar fi
definiția Torrance 1966, apud Kim, 2006) sau interacțiunea dintre abilitate, proces,
produs și mediu (Plucker, & Beghetto, 2004).
Alte considerații trebuie acordate diferenței dintre Big C – mic c atunci când
testarea este vizată. Big C înseamnă creativitate eminentă; necesită specializare,
efort, dăruire și planificare și este validată de un grup de experți, de asemenea, în
mare măsură recunoscuți. Impactul creativității eminente este la nivel societal, dar
apariția unei creativități atât de ridicate este rară și depinde de contextul istoric,
economic și cultural. Micul c, pe de altă parte, înseamnă creativitate de zi cu zi, este
afișat la nivel individual, semnificând capacitatea de a rezolva provocările de zi cu
zi prin moduri noi. Potențialul creativ este activat atunci când o persoană este
capabilă să transforme obișnuitul, să identifice probleme și să le rezolve într-un mod
unic și adecvat. Uneori, micul c se manifestă spontan, alteori necesită pregătire și
angajament (Richards, 2007).
În ceea ce privește controversata dimensiune generalitate-specificitate, Pucker
și Beghetto (2004) consideră că creativitatea are nevoie de un anumit nivel de
specializare și experiență, dar prea mult poate produce rigiditate și trece cu vederea
perspective proaspete. În același timp, prea puțină generează superficialitate și
inconsecvență. Poziția echilibrată pune în valoare atât expertiza, cât și dăruirea, dar
lasă spațiu pentru timp și investiții în alte domenii care diferă de cel profesional. În
consecință, o persoană ar trebui să fie expusă la diferite contexte care încurajează
flexibilitatea și adaptabilitatea, dar ar trebui să fie sprijinită să-și urmărească
propriile interese și pasiuni.
În cele din urmă, cei patru P care cuprind creativitatea sunt reprezentați de:
• Proces, adică o succesiune de stări, acțiuni și operații specifice
• Persoană , abilitate cognitivă mai mult sau mai puțin largă (și mai mult
sau mai puțin în
interacțiunea cu alte abilități cognitive)
• Produs, un rezultat nou și valoros/util
• Presiunea, factori externi care influențează creativitatea (mediu,
resurse economice și valori culturale).
Pentru a oferi o procedură mai cuprinzătoare sistemului de testare, informațiile
vor fi structurate conform acestor patru P-uri, fără a neglija necesitatea observațiilor
finale. O abordare unificată este prezentată după ce fațetele separate sunt discutate
în oglindă în modelul Batey (2012). Modelul său indică răspunsul la întrebările ce,
cum și unde despre testarea creativității.

3
8
 2. TESTAREA PROCESULUI DE CREATIVITATE

În centrul acestei fațete se află testele de gândire divergentă foarte populare.

Misiunea lor este de a oferi cât mai multe răspunsuri/soluții pe care o persoană le
poate da la o întrebare sau un stimul. Guilford (1967) a fost cel care a impus aceste
tehnici ca mijloace de testare a creativității pe baza teoriei sale despre structura
intelectului. Guilford a definit gândirea divergentă ca fiind capacitatea de a
manipula ideile într-un mod flexibil, fluent, original și elaborat, prin urmare testele
de gândire divergentă permit măsurarea a patru scoruri distincte:
• fluiditate: numărul de răspunsuri,
• flexibilitate: numărul de categorii diferite,
• originalitate: gradul de noutate în răspuns,
• elaborarea: gradul de complexitate al răspunsului.
Pornind de la teoria lui Guilford, Torrance a dezvoltat o serie de sarcini care a
devenit ulterior unul dintre cele mai utilizate teste pentru evaluarea creativității –
teste Torrance pentru gândirea creativă (TTCT). Obiectivul lor principal a fost să
identifice punctele forte ale subiectului testat pentru a le spori și pentru a ajusta
metodele de predare astfel încât să fie încurajate expresiile creative (Kim, 2007).
TTCT sunt sarcini hibride, calitative și cantitative, bazate pe colectarea de
răspunsuri deschise de la subiectul testat. Există itemi figural și verbal, ambele cu
limite de timp, permițând scoruri parțiale și globale. Unele dintre controversele
generate de TTCT se datorează corelației mari dintre scorurile de fluiditate și
flexibilitate (care duc la renunțarea la scorurile de flexibilitate pentru sarcinile
figurate) și corelația scăzută dintre scorurile verbale și cele figurale, ceea ce
înseamnă că nu doar gândirea divergentă este implicată în sarcinile dar și o
componentă mai specifică dependentă de domeniu (Clapham, 2011; Kim, 2006,
2007; Plucker, & Makel, 2010). Studiile de validare indică două modele explicative
pentru scorurile TTCT:
• Prima prezintă o componentă unifactorială, cu un scor global pentru
creativitate
• Al doilea este bifactorial (Kirton, 1989, apud Kim, 2007) cu două
componente: creativitatea inovatoare măsurată prin fluiditate, originalitate și
rezistență la închidere (persoanele cu scoruri mari sunt cele care schimbă
paradigmele) și creativitatea adaptativă măsurată prin elaborare, abstractizări
sematice și caracteristici creative (persoanele cu scoruri mari sunt cele care extind
paradigmele existente).
O atenție deosebită trebuie acordată instrucțiunilor și condițiilor de mediu în
timpul testării, rezultatele fiind sensibile la astfel de factori (de exemplu tipul de
materiale aflate la îndemână, sarcinile prezentate ca o activitate ludică sau
competitivă, atmosfera în timpul testării și așa mai departe) . Meritele bateriei sunt
considerabile (Kim, 2006, 2007): nu există diferențe de gen, rasă, economice,
culturale sau lingvistice. Timpul necesar pentru completarea bateriei este rentabil.
Scorurile TTCT sunt predictori mai buni decât IQ-ul punctat pentru realizările
creative și pentru identificarea copiilor supradotați. Studii longitudinale (Torrance,
2003; Runco, Miller, 39
Acar și Cramond, 2010) au arătat corelații moderate și ridicate (0,39 până la 0,63)
între scorurile TTCT și alți indicatori ai realizării creative (cum ar fi realizările
creative recunoscute de public).
Pe lângă TTCT, alte teste de gândire divergentă cunoscute sunt Wallach &
Kogan test (1965, apud Starko, 2005) și Remote Associates Test – RAT (Mednick,
1962, apud Sternberg, & O'Hara, 2005).
Concentrându-se pe evaluarea procesului prin gândire divergentă sau asociere
la distanță, aceste teste sunt una dintre primele opțiuni atunci când se evaluează
creativitatea. Rezultatele acestor teste au o validitate predictivă bună, mai ales
pentru o perioadă mai scurtă de timp. Mai mulți autori (Clapham, 2011; Starko,
2005) au recomandat înlocuirea lor cu sarcini care necesită identificarea
problemelor nu doar rezolvarea problemelor, sau sarcini care implică capacitatea de
a recunoaște potențialul unei idei. De asemenea, o altă sugestie este adaptarea
sarcinilor într-un mod mai ecologic, aproape de contextul vieții de zi cu zi.

3. TESTAREA PERSOANEI CREATIVA

În această categorie de metode sunt incluse teste de autoevaluare (cum ar fi

chestionare de personalitate, scale de interese și atitudini, chestionare biografice,
scale comportamentale) și teste de heteroevaluare (la care de obicei răspund rude,
profesori, mentori, colegi, experți) care evaluează trăsături. sau comportament legat
de creativitate.
Chestionarele de personalitate reprezintă un tip substanțial de instrumente
utilizate pentru studiul creativității. Există câteva scale independente și unele scale
care sunt derivate din inventare mai mari, cum ar fi scala C derivată din MMPI-2
(Inventarul personalității multifazice din Minnesota). Indivizii creativi detectați de
această scală sunt persoane sociabile, capabile să se angajeze în relații
interpersonale, dar de obicei asociază comportamente de abuz de substanțe (în mare
parte alcool sau medicamente antidepresive sau anxiolitice), scoruri mari la
hipomanie și o corelație mică, dar semnificativă, cu scorurile psihopatiei datorate
natura lor rebelă și tendința de a nu respecta regulile (Nassif și Quevillon, 2008).
Feist și Barron (2003) au arătat că persoanele creative au scor mare pentru
deschidere și scoruri mici pentru conștiinciozitate (din modelul celor cinci factori
mari, măsurat prin NEO-PI-R), și scor mare pentru acceptare de sine, dominanță,
impulsivitate, ambiție, capacitatea de statut din CPI (California Psychological
Inventory). Toleranța, realizarea prin independență, flexibilitatea, mentalitatea
psihologică sunt, de asemenea, predictive pentru creativitate.
O scară independentă utilă este Profilul persoanei creative (Martinsen, 2011)
care acoperă factorii cognitivi și afectiv-motivaționali. Toate componentele scalei
sunt validate prin corelațiile lor bune cu trăsăturile de personalitate specifice NEO-
PI-R sau CPI, dezvăluind că artiștii sunt deschiși la experiență, jucăuși, evită
rutinele, eludează stimularea socială înalt, nu se supun convențiilor, sunt instabili
emoționali, obiective. orientați, au dorința de a reuși, dar sunt mai puțin interesați de
părerea altora și sunt mai critici și încăpățânați decât populația normală.

4
0
 În apropierea chestionarelor de personalitate se află inventare de interese și
atitudini care relevă faptul că persoanele creative au interese multiple, hobby-uri,
sunt implicate în activități care uneori par contrare, lucrează simultan la mai multe
proiecte, sunt curioși, aventuroase fără a fi conduse de nevoia de a termina sarcini.
ci prin nevoia de a urmări ideea care îi atrage.
O altă metodă care își pune interesul asupra persoanei este metoda studiului de
caz (Wallace, & Gruber, 1989; Gruber, & Wallace, 2005). Autorii menționați mai
sus se bazează pe date biografice, dar merg dincolo de faptul că:
• Ei studiază câte o persoană, dar acea persoană este excepțională
(foarte creativ).
• Accentul este pus pe activitățile zilnice și pe munca sa profesională
considerat în interacţiune şi ca un sistem în evoluţie.
• Scopul este de a înțelege persoana creativă ca un întreg luând cursul
vieții ca pe o schimbare în evoluție.
• Scopul final este formularea unei teorii despre creativitate.
Metoda studiului de caz propusă de Wallace și Gruber (1989) utilizează
informații din surse foarte diverse: persoana ei, familia, prietenii, semenii,
documentele biografice și autobiografice, documentele publice, mărturiile scrise.
Toate informațiile sunt folosite pentru a identifica în primul rând ceea ce este comun
în fiecare persoană și este valabil și pentru cei foarte creativi, în al doilea rând, ceea
ce este specific doar pentru persoanele creative, în al treilea rând, ce este unic pentru
studiul de caz precis și în al patrulea rând modul în care toate aceste perspective
combina pentru un individ.
Unele deficiențe ale acestei metode sunt că se concentrează pe creativitatea
Big C și neglijează puțin c. În interiorul metodei pot exista limite legate de
acuratețea informațiilor culese mai ales atunci când între momentul evenimentului și
momentul studiului a trecut o perioadă lungă. De asemenea, lipsa sau datele
parcimonioase despre un anumit moment al vieții sau activități specifice pot
produce deficiențe de înțelegere.

4. TESTAREA PRODUSULUI

Sternberg (2007, 2012) militează pentru ideea de a folosi inovația pentru a

testa inovația, ceea ce înseamnă că este nevoie de creativitate pentru a testa
creativitatea. În opinia sa, a evalua creativitatea înseamnă a căuta pentru a înțelege
modul în care o persoană creează, descoperă, inventează, imaginează, preia
presupuneri și face predicții. El a verificat validitatea tehnicilor inovatoare care
evaluează produsele în timpul a două proiecte majore: Proiectul Aurora și Proiectul
Kaleidoscope. În principal, sarcinile de evaluare au cerut respondenților să creeze
povești, desene, imagini, videoclipuri sau să creeze clipuri publicitare pentru
anumite articole. Pentru îndeplinirea sarcinilor s-au angajat atât capacități analitice,
cât și de sinteză ale unei persoane, alături de cele practice și intelectuale. Produsele
au fost evaluate de șase evaluatori diferiți, folosind o scală de cinci puncte și au fost
evaluate pentru originalitate, complexitate, implicare emoțională, umor, inteligență
4
1
și îndeplinirea sarcinii. Fiabilitatea dintre marcatori a fost aproape de o valoare
de .90, ceea ce susține capacitatea unor astfel de tehnici de a măsura creativitatea.
Alte proceduri care testează produsul au fost introduse de Teresa Amabile
(apud Starko, 2005) denumind aici Tehnica de evaluare consensuală – CAT.
Această tehnică folosește experți pentru a evalua produsele după trei criterii: cât de
creativ este produsul, calitatea abilităților tehnice implicate și calitatea produsului în
ansamblu. Dacă consensul dintre experți a ajuns la 80%, produsul a fost considerat
creativ. Principiul principal al metodei este că nu există pre reguli sau definiții
stabilite pentru a judeca creativitatea produsului, doar verdictul experților. Renzulli
și Reis (1997, apud Starko, 2005) sunt mai specifici atunci când instituie criteriile
pentru instrumentul lor - Formularul de evaluare a produsului pentru studenți
solicitând arbitrilor să evalueze originalitatea acestuia, gradul de realizare a
scopului, calitatea peste nivelul așteptat în funcție de vârstă. a respondentului,
atenția pentru detalii/ efortul depus și gradul de îndeplinire a sarcinii.
Ar trebui luate anumite precauții atunci când o astfel de abordare este utilizată
în testarea creativității:
• Capacitatea de a produce rezultate creative depinde de vârsta
respondenților (adică, de fiecare dată, criteriile trebuie ajustate de la o
populație adultă la cea de copii).
• Rezultatele depind de sarcini (de exemplu, performanța diferă de la
sarcinile verbale la cele figurale sau kinestezice).
• Subiectivitatea judecătorilor trebuie controlată pe cât posibil.
• Evaluarea poate diminua gradul de creativitate fiind cunoscut că
evaluarea externă poate acționa ca un inhibitor al creativității.
Pe lângă aceste prevederi, evaluarea produselor este din ce în ce mai utilizată
în context educațional, în diferite etape ale procesului educațional cum ar fi pentru
testele finale, sau testele intermediare sau chiar pentru examene de admitere.

5. TESTAREA PRESIUNII

Acest tip de abordare este cea mai recentă în testarea creativității. Când
accentul este pus pe presiunea externă, de fapt, accentul este pus pe:
• Resurse valabile
• Prezența sau absența interacțiunii sau colaborării
• Gradul de control extern impus respondentului
• Implicarea personală percepută de respondent
• Abilități și abilități de lucru
Friedrich, Sternmark și Mumford (2011) confirmă că astfel de instrumente
sunt utilizate mai ales în organizații pentru a verifica potențialul de creativitate al
climatului de lucru sau al unei echipe din organizație. Exemple sunt: Evaluarea
climatului pentru creativitate, Chestionarul pentru climatul creativ și Inventarul
climatului în echipă . O perspectivă importantă adusă de testarea presiunii este
influența întăririi asupra creativității: când întărirea este adecvată și cumva

4
2
neașteptat are rezultate pozitive; atunci când este condiționat de rezultate și
promovează competiția intra-echipă are efecte negative (Starko, 2005).

6. ARGUMENTE FINALE

Cele patru perspective prezentate mai sus au propriul lor focus, ceea ce aduce
beneficii în înțelegerea creativității, dar are și constrângeri. Din motive de claritate,
fiecare perspectivă a fost tratată distinct, dar descoperirile recente susțin un model
mai coeziv. Paradigma lui Batey (2012) întâlnită la scurt timp în capitolul introductiv
oferă o viziune mai integrativă asupra testării creativității. Modelul său propune trei
axe:
• Prima axă este reprezentată de nivelul respondenților (care este testat) și are
trei categorii: individual (când o persoană este testată), grup (când este
testată un grup sau o echipă), organizație (când se testează întreaga
organizație). testate) și societale (când sunt testați un număr mare de oameni,
membri ai unei culturi/sau națiuni).
• A doua axă este reprezentată de perspectiva evaluării și poate fi: procesul,
persoana, produsul sau presiunea (ce este testat).
• A treia axă este reprezentată de metodele de testare (cum se testează) cu trei
categorii: autoevaluare, heteroevaluare și evaluare obiectivă.
Chiar dacă axele sunt prezentate separat, ele interacționează între ele și oferă
posibilitatea de a selecta sau proiecta metode de evaluare în funcție de necesități.
Tabelul 1 prezintă câteva exemple de metodă multiplă folosind axe referenţiale
din conceptul lui Batey.
Tabelul 1. Exemple de metode de testare a creativității folosind modelul lui Batey (2012)
Nivelul respondentului Perspectiva de Metode utilizate Exemplu
(cine este testat) evaluare (ceea ce (cum este testat)
este testat)
Individual Proces Autoevaluare Gradul în care o persoană se vede capabilă
să combine idei
Hetero-evaluare Nota oferită de experți pentru combinarea
de idei
Obiectiv Timp petrecut pentru a identifica o soluție
Persoană Autoevaluare
Gradul în care o persoană se vede pe sine ca
Hetero-evaluare fiind deschisă către necunoscut
Gradul a treia percepe persoana ca fiind
Obiectiv deschisă la idei
Câte experiențe noi trece o persoană
grup Produs Autoevaluare Evaluarea de grup a produsului propriu
Heteroevaluare Evaluarea de experți a produsului de grup
Obiectiv Recunoașterea publică a unui produs de

În mod similar, pentru toate celelalte axe, cineva poate identifica metode de
testare a creativității. Ceea ce este cu adevărat important este să deveniți conștienți de
limitarea fiecărei metode și să faceți față acesteia pentru a obține cea mai
cuprinzătoare evaluare 43
funcţie de obiectivele testării. Utilizarea unei metode multiplă este necesară citirea
fiecărui rezultat după specificul său și nu încercarea de a le calcula după un factor
comun.
Astăzi literatura recunoaște că unele tehnici sunt mai populare decât altele,
unele sunt noi și încă utilizate sporadic, dar esențial este să continuăm căutarea
pentru a integra cunoștințele obținute prin testare pentru a ajusta teoria și pentru a
promova creativitatea.

REFERINȚE

Batey, M. (2012). Măsurarea creativității: de la consens definițional la introducerea unui

nou cadru euristic. Jurnalul de cercetare al creativității , 24(1), 55-65.
Clapham, MM (2011). Testare/Măsurare/Evaluare. În MA Runco, & S. Pritzker (Eds).
Enciclopedia Creativității (p. 458-464). San Francisco: Academic Press.
Feist, GJ și Barron, FX (2003). Prezicerea creativității de la vârsta adultă timpurie până
la vârsta târzie: intelect, potențial și personalitate. Journal of Research in Personality , 37,
62-88.
Friedrich, TL, Sternmark, CK și Mumford, MD (2011). Climat pentru creativitate. În
MA Runco, & S. Pritzker (Eds). Enciclopedia Creativității (pp.208-213). San Francisco:
Academic Press.
Gruber, HE și Wallace, DB (2005). Metoda studiului de caz și abordarea sistemelor de
dezvoltare în înțelegerea procesului de creare a personalității excepționale. În JR Sternberg
(Ed.) Manual de creativitate (pp.119-146). Iași: Polirom.
Guilford, JP (1967). Natura inteligenței umane . New-York: McGraw Hill.
Kim, KH (2006). Putem avea încredere în testul de creativitate? O revizuire a Testelor
Torrance ale gândirii creative (TTCT). Creativity Research Journal , 18(1), 3-14.
Kim, KH (2007). Cele două teste creative Torrance: testul Torrance pentru gândire
creativă și Gândire creativ în acțiune și mișcare. În AG Tan (Ed). Creativitate. Un manual
pentru profesori (p. 117-141). Singapore: World Scientific Publishing, Co. Pte. Ltd.
Lubart, T., & Guignard, JH. (2004). Generalitatea-specificitatea creativității: o abordare
multivariată. În RJ Sternberg, EL Grigorenko și JL Singer (Eds). Creativitate. De la
potenţial la realizare (pp. 43-56). Washington DC: Asociația Americană de Psihologie.
Martinsen, d. L. (2011). Personalitatea creativă: o sinteză și o dezvoltare a profilului
persoanei creative. Creativity Research Journal , 23(3), 185-202.
Nassif, C. și Quevillon, R. (2008). Dezvoltarea unei scale preliminare de creativitate
pentru MMPI-2: Scala C. Creativity Research Journal , 20(1), 13-20.
Plucker, JA și Beghetto, RA (2004). De ce creativitatea este generală în domeniu, pare
specifică domeniului și de ce distincția nu contează? În RJ Sternberg, EL Grigorenko și JL
Singer (Eds). Creativitate. De la potenţial la realizare (pp.153-167). Washington DC:
Asociația Americană de Psihologie.
Plucker, JA și Makel, MC (2010). Evaluarea creativității. În JC Kaufman, & RJ,
Sternberg (Eds.), Cambridge Handbook of Creativity (pag. 48-73). NewYork, NY:
Cambridge University Press.
Richards, R. (2007). (Ed.) Creativitatea de zi cu zi și noi puncte de vedere asupra naturii
umane . Washington DC: Asociația Americană de Psihologie.
Runco, MA (2004). Toată lumea are potențial creativ. În RJ Sternberg, EL Grigorenko și
JL Singer (Eds). Creativitate. De la potenţial la realizare (pp. 21-30). Washington DC:
Asociația Americană de Psihologie.

4
4
 Runco, MA (2007a). Creativitate. Teorii și teme: cercetare, dezvoltare și practică .
Burlington, MA: Elsevier, Inc.

Runco, MA (2007b). Creativitate. Definiție. În Enciclopedia talentului, creativității și

talentului . Disponibil la http://sage-ereference.com/giftedness/Article_n188.html ,
accesat până pe 17 septembrie 2009.
Runco, MA, Miller, G., Acar, S. și Cramond, B. (2010). Testul Torrance al gândirii
creative ca predictori ai realizării personale și publice. O urmărire de cincizeci de ani.
Creativity Research Journal , 22 (4), 361-368.
Runco, MA și Jaeger, GJ (2012). Definiția standard a creativității. Creativity Research
Journal , 24 (1), 92-96.
Torrance, EP (2003). Mileniul: un timp pentru a privi înainte și a privi înapoi. Journal of
Secondary Gifted Education , 15, 6-12.
Starko, AJ (2005). Creativitate în clasă. Școli ale încântării curioase . Mahwah, New
Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, Publishers.
Sternberg, RJ și O'Hara, LA (2005). Creativitate și inteligență. În RJ Sternberg (Ed.),
Manual de creativitate (pp. 200-227). Iași: Polirom.
Sternberg, RJ (2007). Creativitatea ca obicei. În AG Tan (Ed), Creativitate. Un manual
pentru profesori (pp.3-25). Singapore: World Scientific Publishing, Co. Pte. Ltd.
Sternberg, JR (2012). Evaluarea creativității: o abordare bazată pe investiții. Creativity
Research Journal , 24(1), 3-12.
Wallace, DB și Gruber, HE (1989). Oameni creativi la locul de muncă. Douăsprezece
studii de caz cognitive . New-York: Oxford University Press.

REZUMAT

Creativitatea este un concept foarte generos, dacă este privit conceptul din
perspectivă practică, atunci când importanța acestuia este și mai mare. Pentru a testa
creativitatea, se pornește de la definirea acesteia, cunoscându-se că sunt cel puțin patru
perspective din care poate fi privită creativitatea: ca proces, ca persoană, ca produs și
rezultat ca interacțiuni cu mediul. Fiecare perspectivă promovează propriile modalități de
testare, contribuie la dezvoltarea creativității, dar produce și controverse. Cele mai recente
rezultate promovează ideea unei abordări mixte, nu doar ca perspectivă, dar și ca surse de
cultură a datelor, ca de exemplu metode de auto-evaluare, heteroevaluare și metode
obiective.
Parcugând traseul studierii creativității, se ating finalități precum: identificarea
persoanelor creative și a celor cu potențial creativ, înțelegerea modului în care funcționează
creativitatea pentru a planifica programe de stimulare și evaluarea eficineței acestor
programe, înțelegerea contribuției celorlalteprocese psihice la creativitate și formularea de
predicții asupra comportamentelor. creativ. Domeniul testării creativității rămâne unul
fertil incitant, dar în același timp, controversat.

4
5