Dan Siserman

Gioacchino din Fiore (n. 1135-d. 30 martie 1202), călugăr cistercian și fondator al Ordinului Florensian din Calabria, a fost unul dintre cei mai influenți teologi și filosofi ai Evului Mediu. Plasat de Dante în Paradis (Cântul XII), Gioacchino este considerat de către unii profet, iar de alții eretic, iar despre ideile sale se afirmă că au influențat atât Ordinul Franciscan, cât și mișcările escatologice medievale și moderne, respectiv teoriile ulterioare ale filosofiei istoriei. Cunoscut în primul rând pentru împărțirea istoriei în trei status-uri, al Tatălui, al Fiului și al Spiritului (Duhului Sfânt), prin care Sfânta Treime se revelează progresiv și pedagogic umanității, călăuzind-o înspre libertate și desăvârșire, sistemul de teologie și filosofie a istoriei dezvoltat de abatele calabrez stă alături de De Civitate Dei a lui Augustin asemenea unui pilon al înțelegerii creștine medievale a sensului istoriei.

Cartea este disponibilă la următorul link: https://galaxiagutenberg.ro/Teologia-istoriei-la-Gioacchino-din-Fiore

Se vorbește îndeobște mai mult despre un spirit al timpului (Zeitgeist) și amprenta acestuia asupra modului în care noi înțelegem și reflectăm lumea – asemenea cerului, al cărui joc de lumini și umbre oferă un contur de culoare lucrurilor. Nu trebuie însă să uităm solul din care ideile încolțesc și spiritul locului (Raumgeist) care le‐a animat creșterea. În acest orizont au loc întâlnirile, împlinirile, speranțele și dezamăgirile care ne edifică ca oameni și ne orientează busola căutărilor filosofice și spirituale. Există roade pentru care dăm socoteală în secerișul vieții de zi cu zi și există resturi de care recolta zilei nu pare să ia seama – aparent neînsemnate pentru logica zilei, aceste resturi de roade sunt tocmai cele care la urmă, la apus, dau sens întregii strădanii. Avem sarcina existențială de a nu lăsa iarna vieții să se aștearnă pe resturile rămase în urma secerișului. Acesta este și imboldul volumului de față, care se dorește a fi un spicilegium, care în limba latină înseamnă „un mănunchi de resturi de spice rămase în urma recoltei”. Așadar, o antologie de paisprezece texte filosofice de diferite dimensiuni și subiecte, dar care reprezintă expresia unei comunități de cercetători, profesori, doctoranzi și pasionați de filosofie aduși împreună de filosofia studiată sau trăită cândva la Cluj.

Chiar dacă este compus din texte eterogene, cititorul atent al acestui volum va putea sesiza cum spiritul acestui loc subîntinde toate tematizările: propensiunea față de idealism, profunzimea psihanalizei, subtilitatea fenomenologiei, pasiunea realist speculativă și fervoarea căutării autentice a binelui, adevărului și frumosului în lume, în gândire și artă sunt predispozițiile care însuflețesc și textele de față.

Dan Siserman, Review of ”A Companion to Joachim of Fiore. Edited by Matthias Riedl. Brill’s Companions to the Christian Tradition, vol. 75. (Leiden/Boston: Brill, 2017”, in Annals of the University of Craiova - Philosophy Series, nr. 48 (2/2021), pp. 153-157.

Dan Siserman, Rezension zu ”Patschovsky, Alexander (Hg.): Joachim von Fiore. Concordia Novi ac Veteris Testamenti, 4 vol., (Monumenta Germaniae Historica. Quellen zur Geistesgeschichte des Mittelalters 28), Wiesbaden: Harrassowitz Verlag 2017, 36 Abb., CDXXXVII, 1531 pages.” in Zeitschrift für Kirchengeschichte 130/2019, pp. 406–407

Textele „Umanism şi Teologie” şi „Paideia Christi” se prezintã mai mult decât actuale în aceste vremuri în care, precum în deceniul premergãtor celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit din nou o modă în a accentua rupturile, revoluțiile, conflictele și discontinuitățile istorice. Werner Jaeger, urmând modelul Sfinților Părinți și al Sfântului Toma de Aquino, ne oferă o perspectivă asupra dezvoltării teologiei creștine în raport cu filosofia greacă în care diferențele și contrastele sunt suprimate într-o sinteză care reușește să îndreptățească fiecare moment al progresului istoric. Istoria este un tot organic în care fiecare parte, deși aparent autonomă, este subîntinsă și salvgardată de întreg. Mai mult decât atât, pentru filosofii greci și teologii creștini, istoria nu numai că are un sens, dar ea este și locul de desfășurare a pedagogiei providențiale care călăuzește umanitatea înspre împlinirea propriei ei naturi, al cărui scop ultim este, indiferent de cum îl numim, eternizarea, îndumnezeirea sau restaurarea asemănării cu Dumnezeu. Aceasta este vechea și nepieritoarea înțelepciune umanistă pe care Jaeger ne-o propune ca antidot la derivele fals umaniste.

-Dan Siserman

Când Platon și Aristotel, urmând calea lui Socrate, au reinstituit certitudinea lui Dumnezeu ca principiu suprem al lumii naturale și sociale, nu intenționau să se întoarcă la epoca mitologică, ci voiau să dezvăluie sâmburele indestructibil al realității, pe care religia în etapa sa mitică îl simbolizase prin forme mitice. De aceea, ei abordau acum acea realitate pe care religia o numise theos prin intermediul rațiunii, sau, cum spune limba greacă, logos. Rezultatul acestui efort intelectual este numit theologia.

Cele patru studii ale teologului și filosofului Randall B. Smith, reunite în volumul de față sub titlul de Întruchipări ale înțelepciunii creștine, au ca scop aducerea în conștiința cititorului a relevanței actuale a trăirii vieții în lumina înțelepciunii creștine: în atitudinea noastră față de trup și suflet, față de prietenie, față de creație și mediul înconjurător, față de practicarea filosofiei și a științei etc. Înțelepciunea creștină, mai mult decât orice sistem de filosofie sau de spiritualitate de orice fel, ne provoacă la o trăire totală și armonioasă, în cuget și simțire, a misterului vieții și a lumii create de un Dumnezeu care ni s-a revelat și care ne-a dat Cuvântul Său spre a noastră mântuire și desăvârșire. Precum Înțelepciunea lui Dumnezeu, Cuvântul fără de început, s-a întrupat cu smerenie, dovedind „că înțelepciunea acestei lumi este nebunie” (cf. 1Cor 18-25), tot așa și noi suntem chemați să trăim și să întruchipăm în viața și în gândirea noastră înțelepciunea Cuvântului care ni s-a dat nouă în dar și despre care Scriptura și Tradiția, prin Biserică, depun mărturie. A depune mărturie despre acest ideal cristic de înțelepciune, deci de a-l întruchipa în viața noastră cea de toate zilele, înseamnă, în ton cu eseurile prezentate de Randall B. Smith, a trăi sacramental, adică a-L vedea pe Dumnezeu în toate lucrurile. Dacă credem că sacramentele sunt semnele vizibile și eficace, instituite de Isus Cristos, prin care dobândim harul necesar sfințirii și unirii noastre cu Dumnezeu (cf. CBC 1113-1134), iar mințile și inimile ni se deschid pentru a înțelege că același har lucrează neîncetat în și prin viața noastră de zi cu zi, asemenea drojdiei, nu se poate ca în cele din urmă să nu ajungem să simțim, cutremurați de uimire, natura sacramentală a întregii creații. A vedea și a trăi lumea sacramental înseamnă a recunoaște viața și tot ceea ce este ca fiind mult mai mult decât ceea ce par în imediata lor aparență. Înseamnă a recunoaște, în primul rând, că totul este un dar personal al unui Creator care ne cheamă la o iubire cu adevărat mântuitoare și atotcuprinzătoare: a-L iubi pe Dumnezeu prin lume și a iubi lumea întru Dumnezeu. Fiindcă precum nimeni nu-L poate iubi cu adevărat pe Dumnezeu dacă nu-și iubește aproapele și lumea, la fel nimeni nu-și poate iubi aproapele și lumea dacă nu îl iubește pe Creatorul tuturor. Acesta este motivul pentru care toată făptura este chemată să își laude în adorație Creatorul prin tot ceea ce este (e.g. Ps 33(32); 104(103); 148; Fil 4,4-9). În acest sens, considerăm că eseurile selectate în volumul de față pot reprezenta un nou imbold și o nouă chemare spre a conștientiza ce înseamnă înțelepciunea creștină și trăirea sacramentală a vieții. (Dan Siserman)

Criza credinței, care este din ce în ce mai resimțită în creștinism, se dezvăluie tot mai clar ca fiind o criză a conștientizării valorilor fundamentale ale vieții umane. Această criză a credinței este hrănită de criza morală a întregii omeniri, dar, la rândul ei, contribuie la intensificarea crizei morale globale.

Între copertele volumului de față au fost adunate mai multe eseuri publicate în ultimul deceniu de către teologul american David Bentley Hart. Fără îndoială unul dintre cei mai mari gînditori creștini contemporani, apariția acestui volum are ca obiectiv oferirea unei porți de acces în vasta și profunda operă a acestuia, care abordează cu mult curaj și fără complezență teme de doctrină, ecleziologie, istorie, metafizică și politică. Postfața acestui volum, semnată de teologul Alin Vara, va oferi o frescă și o cheie de lectură pentru toți cei care vor să aprofundeze sistemul teologic și metafizic al autorului nostru.
Adesea provocator, ironic și sarcastic, dar mereu deosebit de subtil, profund și erudit, deopotrivă creștin de confesiune ortodoxă și simpatizant al catolicismului, partizan socialist atras de tradițiile răsăritene și aspru critic al mercantilismului occidental, susținător al doctrinei apocatastazei și al metafizicii fundamentate onto-teologic, scrierile lui David Bentley Hart ar putea uneori să ne contrarieze, însă nu trebuie să uităm că esența teologiei nu este niciodată înțelepciunea simțului comun al acestei lumi, ci a interiorizării conștiente și responsabile a conținutului credinței. Indiferent dacă consimțim sau nu concepțiilor lui David Bentley Hart, acesta rămâne unul dintre acei autori tot mai rar întâlniți, care știe și are capacitatea de a ne provoca prejudecățile și de a ne scoate din cumințenia imatură a unei credințe și gândiri neinterogate. (Dan Siserman)

Amenințarea tuturor lucrurilor vii prin activitatea omului, despre care astăzi se vorbește pretutindeni, a dat o nouă urgență tematizării temei creației. În mod paradoxal, se poate însă constata că, în același timp, mesajul despre creație este aproape cu desăvârșire absent din cateheză, din predicare și chiar din teologie.” Astfel, în cadrul a patru omilii pe marginea relatărilor biblice despre creație și a unei prelegeri despre consecințele credinței în creație, Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), își propune în această carte să aducă din nou, în conștiința contemporanilor, această temă fundamentală și „să ofere o încurajare pentru dezvoltarea acestui subiect în cadrul proclamării mesajului creștin și a teologiei.”

Confruntând în permanență ideea creștină despre creație cu marile idei științifice și filosofice care au adus în discuție această temă, Joseph Ratzinger reușește, în același timp, să aducă la lumină atât pericolele implicate în viziunile despre lume care resping ideea creației, cât și semnificația și consecințelele mesajului creștin despre creație și despre locul omului în lume.

Trad. de Dan Siserman, Editura Sapientia, Iași, 2019.
Descrierea completă a cărți și comandarea ei: http://librariasapientia.ro/teologia-istoriei-la-sfantul-bonaventura.html

Preocuparea pentru teologia şi filosofia istoriei apare, înainte de toate, în timpurile de criză ale istoriei umane. Astfel, prima mare teologie creştină a istoriei, De civitate Dei contra paganos a sfântului Augustin de Hippona, a emers din criza Imperiului Roman. În acea carte, viaţa acelei epoci şi-a găsit o formă ordonată şi aparent definitivă. De atunci, încercarea de a înţelege istoria într-o manieră teologică nu a mai reprezentat niciodată ceva străin pentru teologia occidentală.

De fapt, deja din perspectiva Noului Testament şi a escatologiei sale, istoria devenise fundamental „critică”. Însă, în Evul Mediu de vârf, mai precis în secolul al XIII-lea, această încercare de scrutare a istoriei a atins un nou punct culminant. Motivele acestui lucru ţin, în primul rând, de noul tip de profetism istoric dezvoltat de abatele Gioacchino da Fiore şi, în al doilea rând, de faptul că acest profetism istoric şi-a câştigat forţa inflamatoare prin confirmarea extraordinară care şi-a găsit concreteţea în persoana şi activitatea sfântului Francisc de Assisi. Aceste două elemente s-au răsfrânt într-o profundă interogare a formei medievale a istoriei, din care s-a putut dezvolta o nouă şi amplă teologie a istoriei.

Acest al doilea nou vârf de referinţă al reflecţiei creştine asupra istoriei îl reprezintă Collationes in Hexaemeron a sfântului Bonaventura