frică
Etimologie
Din neogreacă φρίκη (fríki) (Murnu 26, Pascu, I, 193; DAR; Sandfeld 30; Rosetti, II, 67). Confer istr. frică. Prezența sa în istroromână arată că este un împrumut foarte vechi. Confer și albaneză frikë.
Pronunție
- AFI: /ˈfri.kə/
Substantiv
| Declinarea substantivului frică | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | frică | frici (rar) |
| Articulat | frica | fricile (rar) |
| Genitiv-Dativ | fricii | fricilor (rar) |
| Vocativ | ' | ' |
- stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare.
- Nu simțea nici un pic de frică.
Sinonime
- teamă, temere, (livr., fam. și depr.) poltronerie, (franțuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. și reg.) scârbă, sperietură, (înv.) stideală, stidință, stidire, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) târșală, târșă
Antonime
Cuvinte derivate
- fricos
- înfrica
- înfricare
- înfricat
- înfricoșa
- înfricoșare
- înfricoșat
- înfricoșător
- neînfricare
- neînfricat
- neînfricoșat
Locuțiuni
- (loc. adj.) Fără frică = neînfricat; curajos.
- (loc. adv.) Cu frică = cu teamă, temându-se.
- Fără (nici o) frică = cu curaj.
- Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul.
Expresii
- A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva)
- A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău
- A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă
- A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el
- A se îngălbeni de frică = a se speria foarte tare
Traduceri
stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol
|
|