BASMUL CULT Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Definitia basmului Basmul este o specie narativa, fantastica, in versuri sau in proza, culta sau populara, in care se confrunta doua categorii de personaje ce simbolizeaza fortele binelui sau fortele raului. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. Basmul e un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anumite fiinte himerice, animale (G.Calinescu Estetica basmului, E.P.L., Buc., 1955) Ceea ce caracterizeaza basmul, ca opera de arta, e o lume cu totul aparte, conceputa in coordonatele unui univers fantastic, opusa deci cotidianului, o lume in care vointa omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care sa nu poata fi rezolvate. Basmul porneste de la realitate, dar se desprinde de ea, trecand prin suprareal unde imagineaza nu o lume a visului, ci o lume a dorintelor omului, de fapt, o transpunere in aceasta lume cu ajutorul fantezi-ei. E o lume opusa realitatii cotidiene nu prin personaje si intamplari (care pot fi verosimile), ci prin atmosfera ei interioara, prin esenta ei (Folclor literar romanesc, Mihai Pop, Pavel Ruxandoiu) Basmul cult apare paralel cu efortul de fixare in scris a basmului popular, prin preluarea motivelor si tehnicilor narative ale acestuia. Chiar culegatorii de folclor devin povestitori, asa cum se intampla cu Petre Ispirescu, care actualizeaza si recreeaza basmul, pastrand functiile principale, formulele fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adaugand si o nuanta moralizatoare. Scriitorii devin chiar ei autori de basme : Alexandru Odobescu, Ion Creanga, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici s.a. Basmul cult se sprijina deci pe un fundament folcloric (basmul popular), fiind insa opera unui scriitor cu o individualitate stilistica. Ion Creanga porneste si el de la modelul narativ al basmului popular, dar l-a prelucrat atat de minutios, incat acesta a iesit din sfera folclorica si a devenit opera lui, care nu poate fi modificata cu nimic fara a o denatura.

Astfel, Creanga adauga basmului atat elemente particulare stilului sau cat si viziunea sa asupra lumii : arta dialogului (spre deosebire de povestitorul popular, Creanga nu se limiteaza la expunerea epicanaratiunea ci introduce foarte mult dialogul); oralitatea prin intermediul careia scriitorul se adreseaza cititorilor : Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ma ascultati si care rezulta din torentul de expresii, proverbe, zicatori pline de duh, dativul etic; umorul; individualizarea personajelor, ce amintesc de cele din Amintiri din copilarie (Harap-Alb e un Nica a lui Stefan a Petrei, ghinionist, usor de pacalit, insa mai norocos decat acesta din urma; cei cinci nazdravani nu sunt decat niste oameni hiperbolizati, caracterizati pe dos, precum giganti lui Rabelais) si elementele realiste care predomina in timp ce fantasticul e antropomorfizat (relatiile din familia imparateasca se aseamana cu cele din familia taraneasca, Sfanta Duminica are mentalitate si exprimare populare, imparatul Ros e un hapsan ca popa Oslobanu, uriasii sunt niste tarani hatri). In legatura cu fantasticul, G. Calinescu afirma ca amestecul de realism si fabulos este mai batator la ochi in <<Povestea lui Harap-Alb>> in care ar trebui sa predomine miraculosul si irealitatea. Povestea lui Harap-Alb a fost publicata in revista literara Convorbiri literare, in 1877, iar Eminescu o reproduce imediat in Timpul, fiind chiar tradusa in limba germana cand Creanga inca traia. Povestea lui Harap-Alb, de o rara frumusete, respecta tiparul narativ al basmului, fixat prin traditie, cu un grad mare de stabilitate, cu secvente si personaje tipice, cu formule specifice, cu reguli proprii, cu o cronologie si o tipologie proprie. In Mofologia basmului, Propp porneste de la stereotipia basmelor si identifica sabloanele universale dupa care acestea se construiesc. Aceste functii (fapte savarsite de personaje bine definite din punctul de vedere al semnificatiei lor pentru desfasurarea actiunii) sunt limitate si totdeauna dispuse in aceeasi succesiune; aceasta schema a functiilor o descoperim si in Povestea lui Harap-Alb. Astfel, tiparul narativ ar consta in : 1) situatia initiala de echilibru (viata tihnita a unei familii imparatesti); 2) dereglarea echilibrului (imparatul Verde nu are nici un fiu mostenitor si ii cere ajutor fratelui sau); 3) actiunea de remediere a lipsei (craiul ii da voie fiului sau sa plece, dar cu anumite interdictii); 4) actiune de refacere a echilibrului (in drmul sau, eroul se confrunta cu diverse avneturi se initiaza); 5) restabilirea echilibrului (demascarea raufacatorului, recunoasterea eroului, rasplata acestuia).

Personajele din Povestea lui Harap-Alb se grupeaza, pastrand bineinteles tipologia oricarui basm, in doua categorii : pozitive (Harap-Alb, fetele imparatului Verde), negative (Spanul, imparatul Ros). Aceste doua categrii de personaje corespund in literatuta culta protagonistilor si respectiv, antagonistilor, iesind intotdeauna convingatoare primele. La aceste doua mari categorii se adauga auxilii (ajutoarele - personajele ajutatoare), ce pot fi reprezentate de fiinte sau animale cu insusiri supranaturale (Gerila, Setila, Flamanzila, , calul, albinele, furnicile, Sfanta Duminca). Schema basmului mai cuprinde si formule tipice : initiale (Amu cica era odata intr-o tara un craiu), mediane (mergand spre imparatie, D-zeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este), finala (si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca). Timpul si spatiul sunt si ele nedeterminate : timpul e marcat de adverbul de timp amu, iar spatiul de substantivul comun tara, precedat de articolul nehotarat o. Cifra magica trei (trei fete, trei feciori de crai), obiectele magice (aripa, smicele de mar, apa vie, apa moarta), imbinarea elementelor reale cu cele supranaturale apartin tot basmului popular. Fiind cea mai ampla poveste din repertoriul lui Creanga, s-a crezut ca scriitorul a recurs la asamblarea mai multor basme, lucru infirmat de alti cercetatori ai operei povestitorului, deoarece basmul acesta e perfect unitar, cu o compozitie bine articulata. E adevarat insa ca unele situatii amintesc de alte basme populare, dar deosebirile dintre povestea lui Creanga si alte variante folclorice (O. Barlea a propus 16 variante folclorice) sunt mai mult decat evidente. Subiectul basmului Verde Imparat ii scrie fratelui sau, care stapanea intr-o alta imparatie, sa-i trimita pe cel mai vrednic dintre nepoti (pe care nu-i cunoscuse niciodata), pentru a-l lasa urmas la tron, neavand el mostenitor pe parte masculina. Craiul, tata a trei baieti, ii supune pe acestia unei probe a curajului. Astfel, acesta se imbraca intr-o piele de urs si isi asteapta fiii sub un pod. Cei doi fii mai mari se intorc speriati acasa. Mezinul obtine incuviintarea de a-si incerca si el norocul. Sfatuit de o batrana cersetoare (Sfanta Duminica), pe care o milostivise, ia calul, armele si hainele tatalui sau din tinerete si porneste la drum, dupa ce trece proba si primeste povata parinteasca de a se

feri de omul ros si de cel span si sa asculte de indrumarile tovarasului sau, calul nazdravan. Ajungand intr-un codru, le iese in cale un om span care ii propune tanarului sa-l insoteasca in calitate de sluga-calauza. Craisorul il refuza de doua ori, dar a treia oara, ratacindu-se in mijlocul codrului, e nevoit sa accepte serviciile spanului. Pornesc ei la drum si Spanul il ademeneste pe fiul craiului sa intre intr-o fantana, sa se racoreasca, unde il inchide, ii ia scrisoarea, armele si hainele si-l pune sa jure pe ascutisul palosului ca-i va da ascultare si supunere in toate si-l numeste Harap-Alb. Si din nou pornesc ei la drum, Spanul inainte ca stapan, Harap-Alb in urma ca servitor. Ajung la Verde-Imparat, cu identitatea schimbata. Pentru a-l pierde pe Harap-Alb, cu orice pret, Spanul ii porunceste sa indeplineasca trei insarcinari foarte primejdioase. Mai inati, sluga trebuia sa aduca salata din Gradina Ursului. Cu ajutorul Sfntei Duminici si al calului nazdravan, reuseste sa indeplineasca porunca. A doua oara, Harap-Alb izbandeste cu acelasi sprijin sa aduca pielea unui cerb, batuta cu pietre scumpe, dintre care cea din frunte stralucea asemenea unui soare. A treia oara, Harap-Alb e trimis s-o peteasca, pentru Span, pe fiica Imparatului Ros. In drum, cruta viata unor furnici, pe un pod, si construieste un adapost unui roi de albine, primind in dar, pentru marinimie, cate o aripa de la regina furnicilor si de la craiasa albinelor, sa-i serveasca la nevoie prin aprinderea lor. Tot mergand, Harap-Alb intalneste pe Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Toti sase pornesc la drum si, intr-un tarziu, ajung la imparatia lui Ros-Imparat. Acesta vrea sa-i suprime pe oaspetii nepoftiti si nedoriti. Mai intai, acestia sunt gazduiti intr-o casa de arama, careia inainte i se da foc, dar Gerila o readuce la temperatura potrivita sufland de trei ori cu buzele sale. Apoi, li se da sa manance o mare cantitate de mancare, cat si multa bautura. De data aceasta, Setila si Flamanzila ii ajuta. Cand trebuie sa aleaga macul de nicip, Harap-Alb cheama furnicile. Ochila si Pasari-LatiLungila sunt cei care prind fata imparatului care fugise din camera, prefacandu-se in pasare si ascunzandu-se pana dupa luna. Deosebirea dintre fata de imparat si o alta, care ii semana lei, e realizata de catre craiasa albinelor. Ultima dorinta a fetei de imparat, care are insusiri vrajitoresti, este si ea indeplinita de calul lui Harap-Alb : aduce trei smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta. In sfarsit, fiica Imparatului Ros accepata sa-l urmeze pe Harap-Alb, pe care insotitorii nazdravani il parasesc. Tanarul se indragosteste de frumoasa fata, iar cand ajung la curtea Imparatului Verde, farmazoana il respinge pe

Span si le spune celor prezenti ca adevaratul nepot e Harap-Alb. Spanul, de necaz, ii taie capul lui Harap-Alb, calul il omoara pe Span, iar fata il invie cu apa moarta si apa vie, in timp ce Imparatul Verde ii binecuvanteaza pe cei doi indragostiti si le ofera imparatia. De-a lungul actiunii se pot identifica si cunoscutele momunte ale subiectului. Expozitia ne plaseaza intr-un timp nedefinita (odata) si intr-un spatiu nedetrminat o tara, adica lumea miraculoasa a basmului. Tot acum aflam ca cele doua imparatii erau la distante foarte mari si ca pe vremurile acele, mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, ca drumurile erau foarte incurcate si pline de primejdii. Fiul cel mic pleaca pe acest drum la curtea Imparatului Verde pentr a-i urma la tron. Intriga rezulta din instrainarea celor doi imparati, incat copiii lor nu se cunoscusera niciodata. Substituirea nepotului de catre un strain n-ar fi fost cu putinta daca Imparatul Verde si-ar fi cunoscut nepotul. Un alt moment al intrigii consta in incalcarea sfatului parintesc de a nu intra in legaturacu omul span. Desfasurarea actiunii : drumul parcurs de erou si situatiile periculoase pe care pana la urma le depaseste. Punctul culminant e momentul cand fata Imparatului Ros dezvaluie adevarul. Deznodamantul : impostorul e ucis, Harap-Alb e inviat, se casatoreste si se inscauneaza imparat. Povestea lui Harap-Alb e un mic roman de aventuri, cu subiect fabulos, un bildungsroman. Are deci, caracter initiatic, caci aventurile sunt trepte ale formarii, ale cunoasterii. Intamplarile prin care trece Harap-Alb sunt caile acestui proes formativ, adica de atingere a unui ideal. Eroul trebuie sa ajunga imparat, nu inainte insa de a dovedi ca a acumulat destula experienta de viata. In aventura sa, Harap-Alb cunoaste lumea, cu alctuirea ei duala, cu aparentele si esentele ei, cu valorile si nevalorile ei, dar mai are, in acelasi timp, posibilitatea cunoasterii de sine, a propriilor limite si virtuti. Nu intamplator eroul moare si invie. Moare de fapt ipostaza confuza a lui Harap-Alb si renaste ipostaza temeinica, eliberata de imperfectiune. Povestea lui Harap-Alb e o aventura eroica intru cunoasterea esentei umane, pentru autocunoastere, pentru protejarea si impunerea valorilor umane.

Simboluri si motive Structura Povestii lui Harap-Alb cuprinde o simbolistica bogata si o multitudine de motive. Simbolistica podului podul simbolizeaza trecerea spre o alta lume. Mircea Eliade il considera o proba initiatica, o trecere primejdioasa de la un mod de existenta la altul, de la imaturitate la maturitate. Un pod va trece Harap-Alb cand pleaca la drum : e un moment al intrarii in lume, care marcheaza diferntierea de nevolnicii frati ramasi acasa. O noua trecere, un alt pod, va fi intalnirea cu nunta furnicilor cand tanarul ocroteste viata gazulitelor nevinovate. A trece un pod inseamna o verificare a curajului, dar si a generozitatii. Padurea acest simbol e ambivalent : pe de o parte este un centru de intimitate, un loc sacru (Bachelard), pe de alta parte, semnifica labirintul. Aceasta acceptie a padurii labirint e frecventa in basm (Padurea prefigureaza un ritual al initierii - Propp). Traversarea padurii labirint e o proba prin care eroul si-ar dovedi maturitatea, dar Harap-Alb nu reuseste fara calauza : Si mergand el tot inainte prin codri intunecosi, de la un loc se inchide calea si incep sa i se incurce cararile, incat nu se mai pricepe fiul craiului incotro sa apuce si unde sa mearga. Fantana are o dubla conotatie : capcana si un spatiu al linistii. Amagindu-l pe Harap-Alb sa intre in fantana, Spanul reuseste sa obtina substituirea. El intra fiu de imparat si iese rob, cu nou nume : Harap-Alb. Eroul a iesit din fantana cu o alta identitate, pe care o va abandona abia dupa trecerea ultimei probe. Coborarea in Infern : contactul cu moartea e punctul culminant al drumului. Eroul s-a schimbat mult de la plecarea de acasa : a inteles ce inseamna mila, si-a probat spiritul de prevedere, intelogenta. Lipseste insa o experienta, cea mai importanta : a cobori in Infern inseamna a cunoaste o moarte initiatica. Acum poate sa devina imparat. Dintre motivele basmului, se remarca : motivul imparatului fara urmasi la tron, motivul suprematiei mezinului fata de ceilalti frati, motivul hainelor stramosesti (aceasta preluare semnifica un act de continuitate, deoarece tatal, in tineret, parcursese acelasi traseu al initierii cu aceleasi arme si haine), motivul drumului initiatic, motivul porbelor, motivul mortii si al invierii.

Personajele Prin puterea geniului creator, Creanga realizeaza chipuri individualizate, particularizate prin miscare, limbaj, gestica, monolog, dialog, fapt ce diferentiaza personajului acestui scriitor de cele intalnite in basmele populare. Modaliatatea specifica de constructie a personajelor ramane contrastul: intre frati, intre Harap-Alb si Span, intre cei cinci uriasi. Harap-Alb Este corespondentul lui Fat-Frumos din basmele populare, dar cu o configuratie proprie, inconfundabila. Fat-Frumos este o abstractiune, are trasaturi ideale, de exceptie : farmecul, vitejia, pe cata vreme Harap-Alb este inzestrat cu atribute umane. Creanga porneste de la modelul popular, dar il recreeaza ca om cu multe calitati (indrazneala, istetime, demnitate, straduinta, bunatate, generozitate), dar si cu destule slabiciuni : rusine, necaz, indoiala, naivitate, disperare. Ca sluga, trece prin toate umilintele omenesti, in servciul unui om rau care vrea sa-l piarda. Plasat intr-o atmosfera fabuloasa, tanarul e un personaj de Bildungsroman, plecat intr-o calatorie care-l va transforma dintr-un novice intr-un om capabil de a fi imparat. Pe acet drum al initierii, Harap-Alb nu se arata a fi un erou atat de puternic, care ucide zmei si balauri, ci un simplu tanar, daruit cu calitati spirituale si plin de imperfectiuni omenesti. Din caracterizarea directa realizata de narator aflam ca fecioarul de crai este boboc in treburi aceste, adica este la inceput un adolescent lipsit de experienta. Pentru ca pe parcursul calatoriei, Harap-Alb ajunge sa aiba foarte multe calitati. Portretul moral este realizat prin caracterizare indirecta din fapte, gesturi, dialog, ganduri, relatia cu celelealte personaje. La inceput, mezinul se comporta copilareste : faptul ca e ignorat de tata cand acesta ii verifica pe cei doi frati mai mari, pentru a le cunoaste meritele, il loveste in adancul sufletului. Increderea excesiva in propriile forte vine din lipsa de experienta. De cele mai lulte ori se lasa inselat de aparente : pe cersetoare sau pe calul nazdravan ii alunga, pentru ca sunt urati. Aparitia cersetoarei in gradina palatului ar fi trebuit sa-l mire pe mezin, caci intr-un asemenea loc nu poate intra oricine, si mai ales o cersetoare. Este evidenta naivitatea eroului, care nu remarca neobisnuitul intamplarii. Personajul alege calul dupa infatisare, si

nu dupa proba jaraticului, deci nu a invatat prea multe din lectia, cersetoarei, lasandu-de inselat de aparente. Povetele, ca orice copil, le uita repede, si tot ca orice copil este inconsecvent : suduie calul, iar apoi il linguseste, numindu-l dragul meu tovaras, pe baba o alnunga la inceput pentru ca apoi s-o miluiasca, il respinge pe Span pentru ca pana la urma sa-l accepte ca sluga, in ciuda infatisarii si a sfaturilor. De fapt, toate aceste intamplari au rolul unui test de maturitate. Daca ar asculta sfaturile celor cu mai multa experienta, eroul ar dovedi el insusi intelepciune, daca nu, va trebui sa strabata intregul drum la capatul caruia isi va cunoaste soarta. Calitatile sale sufletesti fundamentale sunt cinstea, bunatatea si milostivenia. In rest, lipsa de experienta si conditia lui de om se manifesta in consecinta. Se jeluieste calului cand e trimis dupa salati. Fara ajutoare n-ar putea sa faca nimic : cand e trimis sa aduca pielea cu nestemate a cerbului vine la Sfanta Duminca galban la fata, de parca-i luase panza de pe obraz (caracterizare directa de catre narator) si se vaicareste : De-as muri mai degraba ca sa scap odata de zbucium. Sfanta Duminica il acuza ca-i slab de inger, mai fricos decat o femeie, gaina plouata (caracterizare directa de catre alte personaje). Din acest motiv, s-a spus ca Harap-Alb face parte din categoria antieroilor, pentru ca nu trece nici o proba de unul singur. E adevarat ca Harap-Alb nu se confrunta direct cu raul, dar savarsind acele acte benefice (salveaza furnicile, albinele, se imprieteneste cu cei cinci monstrii) obtine prieteni pe care se poate bizui. Calitatile etice si spirituale se fac simtite pe tot parcursul aventturii : ii da batranei cersetoare un ban, ocroteste furnicile, face adapost albinelor, se imprieteneste cu acel monstrii. Mila e prima calitate dobandita a eroului. La un moment dat, Sfanta Duminca ii atrage atentia : cand vei ajunge si tu odata mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir a par si vei crede celor asupriti..., pentru ca stii cum e necazul. Esentialul umilintei si al rabdarii ii consolideaza personaliatea; se maturizeaza prin experiente dramatice, prin intalnirea cu suferinta umana, prin cunoasterea oamenilor dincolode aparente. Eroul se schimba, confirmand o idee care se desprinde din intreaga opera a lui Creanga, aceea ca omul e rezultatul propriilor sale acte. Protagonistul e caracterizat indirect si prin nume (pana la botezul din fantana e numit generic fiul craiului, pentru ca apoi sa fie individualizat) ce sugereaza dubla identitate, prezentata printr-o identitate reala (de print tanar) si una aparenta (de sluga a Spanului).

Totodata, numele reflecta prin contrastul cromatic negru-alb armonizarea defectelor si a calitatilor morale. Sfanta Duminica e specifica basmului fantastic, chiar daca se comporta cel mai adesea ca o batrana de la tara. Rolul ei e acela al initiatorului. Aceasta faptura supranaturala, cu puteri magice, reactioneaza omeneste si se exprima ca o batrana inteleapta de la tara : mai rabda, Harap-Alb, caci cu rabdare ii frigi pielea. Spanul pare la prima vedere incarnarea raului, dar el este de fapt un rau necesar care ajuat la formarea tanarului. Si raul face parte din lume si numai in contact cu adversitatile se cimenteaza un om adevarat. Calul stierostul Spanului, pare a fi de fapt o complicitate nu te teme, stiu eu nazdravanii de ale Spanului si sa fi vrut, demult i-as fi facut obraz, dar lasasa-si mai joace calul...Si unii ca acestia sunt trebuinciosi pe lume cateodata, penru ca-i fac pe oameni sa prinda minte. Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila intruchipeaza lumea pe dos, se opun normalului : Ochila vede aiurea ( toate lucrurile mi se arata gaurite...). Acestia sunt de fapt oameni hiperbolizati, caricaturizati.