Antropologul francez Claude Lvi-Strauss a devenit parintele structuralismului datorita

celebrei sale cercetari asupra realitatilor societatii arhaice si a relatiilor care ordoneaza viata
comunitatii, este vorba de Structurile elementare ale inrudirii (1949). Alte studii care au
confirmat abordarea metodei structurale ca veritabil traseu epistemologic sunt interpretarile de
antropologie si etnologie din Mitologice I-IV, Tropice triste si Gandirea salbatica.
Antropologia structurala este o antologie de studii si eseuri elaborate intre 1945-1956, o
perioada specifica delimitarilor taxinomice cerute imperativ de impunerea noilor stiinte care isi
faceau din societate, religie si mit, obiecte de cercetare. Aceste analize fragmentare ale realitatii
societatii arhaice considerata arhaica nu in raport cu altele, ci in structura ei interna 1
demonstreaza functionarea metodei structuraliste pe principiul opozitiilor, al simetriilor intre
elemente, fara a folosi un material foarte bogat. Spre exemplificare, in acest sens, pot fi amintite
capitolele ordonate in jurul problematicii pe care o pune organizarea sociala (Structurile sociale
in Brazilia Centrala si Orientala - 1952, Sunt organizatiile dualiste o realitate? - 1956), dar si
capitolele mai substantiale din perspectiva simbolica, grupate sub sfera magiei si religiei:
Vrajitorul si magia sa - 1949, Eficacitatea simbolica 1949, influentate de psihanaliza, ori
Structura miturilor - 1955.
Daca aceste studii enumerate pana acum erau o expunere mediata a metodei, aceasta
conturandu-se din mers pe parcursul analizei si interpretarii materialului concret (fapte ritualice,
acte, texte incantatorii performate de saman, relatii intra-comunitare: tata - fiu, sot - sotie, unchi nepot, frate - sora), capitolele organizate in rama antologiei sub semnul Limbaj si inrudire si
Probleme de metoda si de invatamant sunt imagini evidente ale unui discurs teoretizant despre
metoda. De aceasta data Lvi-Strauss isi va prezenta demersul direct, cu ostentatie chiar,
delimitand conceptele si spatiile de cercetare ale etnografiei, ale etnologiei si ale istoriei,
transand sferele de actiune ale antropologiei sociale si ale antropologiei culturale.
Drama interioara a stiintelor etnologice si a istoriei consta in abordarile exclusiviste,
reductive: fie numai perspectiva sincronica, fie numai cea diacronica este prezenta in cercetarile
lor. Claude Lvi-Strauss este cel care, dincolo de constientizarea limitelor acestor discipline,
incearca si reuseste sa impace ambele dimensiuni (diacronie si sincronie): a se vedea definitia
mitului din perspectiva lingvisticii, ca obiect absolut, caracter generat de dubla structura
istorica si in acelasi timp anistorica2, ce face din mit atat simultaneitate pe axa temporala, cat si
eternitate.
Structuralismul in antropologie a fost solutia de unificare a demersurilor evolutionismului
si difuzionismului, prin asimilarea teoriilor avansate de lingvistica (R. Jakobson, E. Benveniste,
1

Claude Lvi-Strauss Antropologia structurala, Ed. Politica, Bucuresti, 1978, p. 137

Ibidem, p. 250

L. Hjemslev) pentru a cuprinde fenomenele sociale, religioase, actele ritualice si semnificatiile

lor intr-o cunoastere globala, dincolo de trasaturile istorico-geografice, interesandu-se in
special sa identifice formele si structurile primordiale care stau la baza acestor evenimente.
Vom cauta sa decupam culturile in elementele izolabile pe cale de abstractie si sa
stabilim, de asta data nu intre culturile insesi, ci intre elementele de acelasi tip din sanul
diferitelor culturi, acele relatii de filiatie si de diferentiere progresiva pe care paleontologul le
descopera in evolutia speciilor vii3.
Este limpede ca Lvi-Strauss urmareste analiza antropologica in directia operatiilor pe
care lingvistica le utiliza la nivel fonologic. Insa dincolo de comparatia lingvistica cercetatorul
intrevede in instrumentarul conceptual preluat din lingvistica si in metodele ei de cercetare un
exemplu de studiu riguros, ale carui obiective - in dimensiune antropologica - sunt: cunoasterea
legilor de organizare a societatilor primitive si intelegerea universului lor imaginar. Pentru a
exemplifica cele doua aspecte este suficient sa amintesc 1) de problema organizarii dualiste ce
oferea societatii in spatele haosului de reguli si obiceiuri, o schema unica, pertinenta indiferent
de conditiile spatio-temporale si 2) de ipoteza ca forma primeaza asupra continutului, idee pe
care o va demonstra in studiile despre functia simbolica ce ordoneaza inconstientul (inclusiv in
capitolul teoretic Structura miturilor).
Pentru a sustine existenta si functionarea organizatiilor dualiste, ca tipuri de structuri
sociale specifice Americii, Asiei si Oceaniei, antropologul vehiculeaza cu o serie de antinomii
care devin criterii de clasificare pentru dualismul diametral, care imparte grupul social / tribul /
satul in functie de polaritatile sus / jos, ramanand insa un dualism static , si pentru dualismul
concentric, dinamic, in care opozitiile se stabilesc intre centru / periferie, sacru / profan, crud /
gatit, celibat / casatorie, masculin / feminin, pe principiul echivalentei si al corelatiilor simetrice,
implicite. Scopul, ratiunea impartirii societatii traditionale este de natura pragmatica, imediata:
reglementarea casatoriilor si prohibitia incestului; insa uneori rolul lor se reducea la dimensiunea
economica, politica, ceremonial-religioasa ori sportiva, jumatatile intrand in competitie sau
colaborand.
Studiul functiei simbolice exprimate la nivelul limbajului este pentru Lvi-Strauss un
model de argumentare, in continuarea conceptiei lui F. Boas, ca fenomenele lingvistice, cat si
cele culturale au aceeasi origine: inconstientul. Diferenta dintre ele este de grad in
constientizarea cognitiva, fenomenele culturale generand rationamente secundare si
reinterpretari, explicitari bazate pe limbaj ca instrumente si ca fundament de pe care se lanseaza
o pluralitate de sensuri. Despre aceasta functie simbolizanta antropologul vorbeste de putine ori

op. cit., p. 7

la modul explicit si doar in articolele teoretice, nu in aplicatii, de unde simbolismul transpare

organic, mediat.
activitatea inconstienta a spiritului consta in a impune forme unui continut si daca
aceste forme sunt fundamental aceleasi, pentru toate spiritele, vechi si moderne, primitive si
civilizate () este necesar si suficient sa se ajunga la structura inconstienta, subiacenta fiecarei
institutii sau fiecarui obicei, spre a obtine un principiu de interpretare valabil pentru alte institutii
si alte obiceiuri, cu conditia, fireste, de a impinge analiza destul de departe4.
Aceste consideratii rezuma in fapt intreaga viziune asupra modului de cercetare a
fenomenelor antropologice: formele asociate unor continuturi sau, altfel spus, organizarea
materiei in matrice nu este rodul conventiei, ci al inconstientului care opereaza cu structuri,
pattern-uri, arhetipuri (C. G. Jung) universale. Aceste forme sunt activate la nivelul de suprafata
prin simboluri de o diversitate nelimitata. Insa legile de structurare impuse de inconstient sunt, in
raport cu simbolurile, mult mai restranse la numar. Astfel, Claude Lvi-Strauss isi asuma
rezultatele lingvisticii, detasandu-se, in mod evident, de axiomele saussuriene, punand in
discutie, nu o data, caracterul arbitrar al semnelor lingvistice. Daca in capitolul Structura
miturilor antropologul afirma ca acest principiu al conventionalismului se cere, desigur,
revizuit si corectat, insa in acelasi timp, ii recunostea lui Saussure esentiala contributie la
reflectia lingvistica si definea mitul ca limba si vorbire existand simultan, ca structura duala, in
studiul Notiunea de arhaism in etnologie Lvi-Strauss va sublinia pregnant: caracterul arbitrar
al semnului lingvistic nu este decat provizoriu. Alegerea semnului poate fi arbitrara; el pastreaza
totusi o valoare proprie, un continut independent, care se combina cu functia semnificanta pentru
a o modula5. Semnul sau simbolul poate fi conditionat, in mod arbitrar, de specificul istoric,
etnic, temperamental, insa, dincolo de aceste determinari, el pastreaza o reminiscenta, o
fulguratie a izvodirii din straturile de profunzime ale mentalului, ale imaginarului colectiv a carui
functie simbolica o moduleaza, o activeaza. Prin aceasta subtila relatie, semnele isi (mai) pot
re-gasi, retrospectiv, motivarea ontologica.
Datoria cercetatorului este de a descoperi in/prin imagini, simboluri, semne, relatii intre
semne, continuturi socio-spirituale, forma mitica, structura inconstienta care unifica
diversitatea manifestarilor sau variantele nenumarate ale miturilor.
De-a lungul istoriei, mitul nu isi modifica semnificatiile, ci doar imaginile, structura
ramane insa aceeasi si prin ea se realizeaza functia simbolica 6.
Gandirea mitica, spre deosebire de cea stiintifica, organizeaza experienta sensibila pe principiu
semantic, intr-un infinit discurs prin care lumea / realitatea este re-semnificata, re-semantizata.
4
5
6

op. cit., p. 32
op. cit., p. 117
Ibidem, p. 245

Asemanarea dintre logica gandirii mitice si gandirea pozitiva ar putea fi gasita in aceeasi
exigenta cu care isi observa, descrie si analizeaza obiectul si in aceeasi necesitate de ordonare a
datelor in legi, chiar daca deosebirea funciara se instaureaza nu atat la nivelul codurilor, cat la
dimensiunea de considerare a acestor legi. Daca pentru prima gandire legile sunt considerate
drept modele primordiale, drept structuri universale, pentru gandirea stiintifica aceste legi sunt
reguli, norme de manifestare a fenomenalului, deduse nu pe cale intuitiva, ci empirica,
exterioara, posibil a fi exprimate si in alte sisteme, cu ajutorul unui alt instrumentar.
Pornind de la constientizarea erorii comune atat lingvisticii, cat si sociologiei traditionale,
care urmareau cu precadere studiul termenilor, iar nu relatiile dintre termeni, Lvi-Strauss
supune problematizarilor permanente conceptele si teoriile formulate de stiinta limbajului.
Elementele structurale specifice organizarii dualiste se bazeaza pe relevarea relatiilor
familiale existente in societate (consangvinitate, alianta, filiatie), relatii potentate de mecanisme
precum: notiunea de reciprocitate, exigenta regulii si caracterul sintetic al darului (Lvi-Strauss il
mentioneaza nu de putine ori pe M. Mauss alaturi de rezultatele cercetarilor sale sociologice).
Relatia dintre doi termeni (fie in plan social, fie la nivelul mitului) este considerata
functionala prin integrarea ei intr-un sistem, pe dimensiunea sintagmatica. Insa, chiar daca
sistemul de inrudire este un limbaj; el nu este un limbaj universal 7, deoarece faptele sociale,
ierarhiile pot fi exprimate si manifestate si prin alte coduri (dans, masti, tatuaje, pozitie a
gospodariei in cadrul satului etc.).
La fel stau lucrurile si in cazul mitului: relatiile dintre un subiect si un predicat (un
personaj si o actiune specifica acestuia) sunt interpretate la nivel sintagmatic, insa dincolo de
aceasta dimensiune ele se asociaza cu alte relatii in pachete de relatii, pe care Lvi-Strauss le
considera adevaratele unitati constitutive ale mitului8, caci din combinatiile acestor pachete
este generata si activata functia semnificativa.
In aceasta situatie mitul este, in acelasi timp, vorbire (in cazul reiterarii istoriei, constand
in discurs, in realizarea

prezenteizata, sincronic), dar este si limba (structura atemporala,

diacronie ce uneste toate variantele existente si virtuale, potentiale pe care le imbraca povestea
mitica).
De aceea limbajul este considerat de Lvi-Strauss in raport de subordonare fata de cultura
sau fata de mit. Detasarea de lingvistica saussuriana este evidenta, antropologul anuntand mai
degraba apropierea de semiotica. Sunt cateva aspecte care indreptatesc aceasta afirmatie,
argumentand-o, chiar daca numai partial.
7

op. cit., p. 63
Jean Copans Introducere in etnologie si antropologie Ed. Polirom, Iasi, 1999, p. 118

1) Definitia generala a limbajului: ca produs, ca parte si ca o conditie a culturii. In ordine

inversa generarii teoriilor semiotice, limbajul este considerat de Lvi-Strauss un produs cultural,
ce reflecta gradul de asimilare de catre populatie a culturii sale. Definitia limbajului ca parte si
conditie a culturii indreptateste izomorfismul si consideratia semioticienilor ca mitul / cultura /
arta sunt sisteme semiotice secunde, structurate pe o arhitectura similara limbajului 9.
2) Delimitarea conceptului de simbol. O afirmatie nonteoretizanta, nesistematic integrata
in capitolul Eficacitatea simbolica, arata, prin insasi naturaletea datorata lipsei de sistem
teoretic (ce ar fi stabilit o clasificare a semnelor) ca simbolurile sunt echivalenti semnificativi ai
semnificantului, care tin de alt ordin de realitati decat acesta din urma 10.
Prin aceste reflectii despre simbol, antropologul explica, fara intentii taxinomice, intregul
mecanism semiotic rezumat de Ch. S. Peirce in sintagma semiozei nelimitate. Preluand
vocabularul specific lingvisticii, Lvi-Strauss formuleaza implicit, mascat, teoria triadica a
semioticii peirceiene. Ca semne echivalente, simbolurile devin semnificative in momentul in care
sunt interconexate, asociate in interpretarea si desemnarea obiectului referent.
Diferenta si ierarhizarea intre ordinele realitatii sunt operatii pe care Lvi-Strauss le
enunta prin raportarea mit - limbaj.
3) Al treilea nivel al mitului: cercetatorul defineste mitul ca dubla structura: istorica si
anistorica, o suma a mai multor nivele: vorbire si limba; o sinteza intre sincronie si diacronie. Al
treilea nivel exprima, dincolo de natura lingvistica, faptul ca mitul este mai mult decat un limbaj:
un limbaj care lucreaza la un nivel foarte ridicat si la care sensul reuseste sa decoleze de pe
fundamentul lingvistic de pe care a pornit11. Fara a numi acest al treilea nivel, Claude LviStrauss il intuieste ca fiind de ordin superior fata de limbaj, situand definitia mitului la nivelul
unei constiinte paradigmatice, ba mai mult, simbolice (R. Barthes). Existenta acestui al treilea
nivel implica acceptarea ideii ca in dimensiunea suprastructurala mitul semnifica infinit mai mult
decat lasa limbajul sa se intrevada.
In conceptia lui Lvi-Strauss mitul este unificatorul opozitiilor, spatiul in care
antinomiile se anuleaza prin sinteza. Dincolo de medierile din plan semantico-simbolic intre
viata-moarte, sus-jos, natura-cultura, agricultura-vanatoare-razboi (exemplificate prin versiunile
miturilor zuni si ale grupurilor indienilor pueblo) si de medierile operate de mit la nivel sintactic
(intre relatiile de inrudire supraestimate si subestimate din mitul lui Oedip), antropologul
analizeaza mitul si in dimensiune supralingvistica. Intre sincronie si diacronie, dominatia primeia
este preferata de Lvi-Strauss, caci mitul poate fi citit (in organizarea continutului sau pe cartele)

op. cit., p. 84
op. cit., p. 240
11
Ibidem, p. 252
10

atat pe orizontala si pe verticala - in planul fiecarei cartele, cat si in perspectiva (in adancime)
prin lectura sincrona, polifonica, muzicala (asemeni unei partituri).
Antinomia continut-structura este de asemenea discutata de antropolog si rezolvata prin
excesul de valoare acordat structurii mitului, ca entitate atemporala, eterna, ce confera acestuia
caracter de model, de obiect absolut. Chiar daca, spre deosebire de continut, structura este
discontinua, pentru ca anumite episoade din variantele mitului pot lipsi, important este ca
sensul ramane acelasi, mitul fiind inteles, cunoscut global, in integralismul sau, tocmai datorita
structurii, permanentul suport ce unifica trecut, prezent si viitor.
Opozitia sintagmatic si paradigmatic este prezenta in teoria despre mit a lui Claude LviStrauss, insa in mod subinteles. Antropologul pleaca de la cercetarea functionala a aspectelor
mitice, a gesturilor personajelor mitice, pentru a ajunge la analiza paradigmatica. Demersul sau
este invers celui practicat de V. I. Propp, caruia ii reproseaza excesivul decupaj al functiilor
basmului si interesul predominant pentru relatiile sintagmatice. Lvi-Strauss, desi sectioneaza
substanta, continutul povestirii mitice, in elemente semnificante pe care le inregistreaza prin
relatii si pachete de relatii pe cartele, nu ramane in analiza sa doar la nivelul de suprafata (al
epicii, al nucleelor narative), ci discuta rolul acestor elemente la intelegerea faptelor ce traduc de
altfel realitatea, viata. Mitul nu este gandit ca o poveste, ci ca un mod de cunoastere. De aceea, in
mod paradoxal, demersul antropologiei structurale este de a conferi intaietate relatiilor
paradigmatice, in detrimentul celor narative.
Este evident de ce in definitia mitului data de Lvi-Strauss ordinea succesiunii
cronologice este resorbita de o structura matriciala atemporala 12 Chiar daca i-au fost reprosate
analizele prea rationalizate, generalizarile insuficient fondate, matematizarea si reducerea
spiritualului in formule rigide.

Bibliografie
12

Oswald Ducrot si Jean-Marie Schaeffer Noul Dictionar Enciclopedic al Stiintelor Limbajului, Ed. Babel,

Bucuresti, 1996, p. 415

1. Claude Lvi-Strauss Antropologia structurala, Ed. Politica, Bucuresti, 1978

2. Roland Barthes Mitologii, Institutul European, Iasi, 1997
3. Oswald Ducrot si Jean-Marie Schaeffer

Noul Dictionar Enciclopedic al Stiintelor

Limbajului, Ed. Babel, Bucuresti, 1996

4. Jean Copans Introducere in etnologie si antropologie Ed. Polirom, Iasi, 1999