OTTO VON BISMARCK SI ROMANII

Din perspectiva unui veac scurs de la moartea ornului politic de talie europeana, raspunsul la intrebarea privind relatia dintre Birmarck si rornani, desigur in contextul general istoric, 111.1 poate fi decat unul care sa acopere punctul de vedere istoric, dar ~i pe cele diplomatic si politic. Numai asa va fi unul detasat $i lucid, de autentica nuanta axiologica, adica neinfluentat nici de osanale, nici de resentimente si cu atat mai putin de interese partizane. Vom aborda deci, In cele ce urmeaza, tema propusa, jalonand cateva trasaturi structurale privitoare la unghiul corect al perceptiei locului si rolului acestei personalitati politice distinctive a secolului al XIX-lea, in cadrul si contextul relationale romano-germane.

Este indeobste cunoscut ca, incepand cu anul 1. 862, cand Bimarck accede 'in inalte functii ale statului prusac, se contureaza, tot mai distinct, coordonatele politicii ce va purta integral girul conceptiei sale. lntregul efort depus incepand cu aceasta data, a fost plasat In serviciul realizarii unitatii germane, iar dupa 'irnplinirea acestui deziderat, pentru pastrarea $i consolidarea acestei opere de mare avengura european a si mondiala.

Realizarea Germaniei moderne, In jurul Prusiei, marca, fara echivoc, sfarsitul sistemului politic impus de Clemens Lothar von Metternich, la Viena In anul 1815 si consolidat "ill deceniile urmatoare. 0 lovitura puternica data preceptelor stabilite in capital a Austriei I-a constituit Razboiul Crimeii, urmat apoi de conflicte, nu numai diplomatice, ci si rnilitare: razboiul Piemontului aliat cu Franta impotriva Austriei (1859), eel al ducatelor Sch leswig ~i Holstein (1864) In care Prusia ~i Austria erau aliate impotriva Danemarcei, apoi razboiul "fratricid" austro-prusac din 1866, precum si eel franco-prusac din 1870-1871. Capitularea Frantei la Sedan, la 2 septembrie 1870 si proclamarea lui Wilhelm I ca imparat al Germaniei (al Il-Iea Reich), la 18 ianuarie 1871, in Sala oglinzilor de la Versailles, semnificau 0 schimbare majora 111 echilibrul politic european, Germania urma sa joace de aci inainte un rol, hotarator, dominant, in istoria batranului continent, creand un sistem international bazat pe preceptele unei Realpolitik, adica, cu alte cuvinte, puterea si autoritatea state lor bazate pe forta urmand sa. determine si locullor in ierarhia puterilor Europei' ..

Referindu-se !a coordonatele politicii impuse de Bismarck, geniu politic ce se manifesta in plenitudinea puterilor si talentului sau, presa romaneasca sesiza faptul ca: "scopul sau a fost marirea Germaniei C ... ) Mijloacele de cari s-a servit n-au fost totdeauna morale. El insusi marturisea cu 0 rara sinceritate, ba cu 0 brutala franchete, atunci cand scopul era ajuns. In numele gloriei germane strivea rara mila. pe oricine i se lmpotrivea'",

Se releva faptul ca, printr-o abilitate diplomatica desavarsita, Bismarck, "acest Jupiter In Olimpul politic al Prusiei", care a imprimat 0 orientare specifica evolutiei interne si externe a Prusiei, asigurandu-i acesteia hegemonia In procesul unificarii Germaniei, fructifica In folosul tari: sale divergentele ivite atat in plan intern cat, mai ales, cele ivite in plan extern, intre marile puteri ale vremii. A fost, prin tot ceea ce a initiat si sustinut, un politician si un diplomat de anvergura, adept tenace si promotor neinduplecat al folosirii violentei si amenintarii cu forta in relatiile internationale.

Subsumata acelorasi conceptii, politica lui Otto VOIl Bismarck fata de estul european apare, cu evidenta, si invariabil circurnscrisa telurilor sale pangermanice. Daca, pana la realizarea unitatii germane, el a manifestat un interes minor ~i multe rezerve fala de aceasta zona geografica, ulterior cursu I politicii sale se schimba. Singura tara din aceasta parte a Europei care intra in calculele sale a fost Rusia, pozitie determinata nu de vreun sentiment de simpatie, ci datorata unui strict rationament diplomatic: nu 0 do rea dusman, postura din care aceasta ar fj putut sa-i dejoace planurile. Apropierea diplomatica dintre Bismarck si Rusia se naste 'inca din timpul razboiului Crimeii, data la care viitorul cancelar activa intens pentru rnentinerea starii de neutralitate a Prusiei, afirrnand, totodata, ca nu este interesat de problema orientala. Pana la 1866, anul aducerii pe tronul Principatelor Rornane a lui Carol I, din dinastia gerrnana de Hohenzollern-Sigmaringen, stirile privitoare la interesul lui Bismarck fata de zona noastra geografica sunt Jacunare. Poate, aspectul se datoreaza ~i faptului ca pana la acea data pozitia lui Bismarck in sferele politice prusace era relativ modesta, urcand, apoi, treptat-treptat 'in

I Kissinger, H., Bismarck and Napoleon If I, In Diplomacy, New York, 1994, p. 124. 2 Dreptatea (Timisoara), an ll, nr. 65 din 20 rnai I I aprilie 1895.

162

MAURA GIURA, L. GIURA

ierarhie, spre a ocupa primul-plan. Incepand lnsa cu aceasta data, termenii problernei cunosc alte conotatii: fata de Tarile Rornane manifesta 0 politics binevoitoare sau, dimpotriva, chiar de ostilitate, in momentele cand interesul german, 'in general, era prezent fata In fata cu evolutia evenimentelor de aici, Acelasi organ de presa rornanesc facea, In aeest sens, urmatoarea rernarca: "Bismarck este singuruJ mare barbat de stat al unei mari irnparatii care nu s-a gandit la sine, la familia sa, ci la rasa germanilor sai. Din inaltimea ametitoare la care ajunsese, de unde intreg universul i se infatisa, el nu vedea dedit Germania'",

In anu! 1866 Carol I prelua tronul Tarilor Romane, avand incuviintarea lui Napoleon al lIIlea, si, nu In ultima instanta, la indemnul lui Bismarck, fapt petrecut eu putin timp inaintea declansarii razboiului austro-prusac, Otto von Bismarck manifesta speranta ca prin aducerea unui Hohenzollern pe tronul Principatelor Romane unite avea sa dobandeasca 0 pozitie favorabila, privilegiata, in "coastele" Austriei, un avanpost al politicii germane In Orient, cu repercusiuni benefice in timp, "un adevarat Piemont In coastele Austriei'":

Analizand raportul de forte din aceasta parte a Europei, N. Iorga considera ca Bismarck se situa net pe 0 pozitie de contracarare a intereselor austriece, declarandu-se "irnpotriva rolului de ajutator al ambitiei austriece de a lua in stapanire Dunarea-de-Jos, cu ocuparea permanents a Principatelor romanesti'', politica pe care noua diplomatic austriaca si-c insusise, atunei cand se pronunta pentru 0 "neutralitate" armata. Iorga aduce in sprijinul asertiunii sale insasi exprimarea lui Bismarck: "Ma tem ~i de aceea ca, in chestiunea orientala, sa nu dam Austriei intregul ~i loialul nostru sprijin, tara a hotari pentru noi cea rnai mica rasplata'".

Continuand, pe aceeasi linie apreciativa, N. Iorga considera ca, fata de acest moment al istoriei noastre nationale, Bismarck se situeaza pe 0 pozitie favorabila "rezistentei romanesti la planurile de cotropire austriaca, refuzand cu toata hotararea orice sprijin s-ar da acestei linii cuceritoare a politicii vieneze'", Din toate acestea, ne apare limpede realitatea ca, 'in disputa marilor puteri spre a-si crea si a-si mentine influenta 'in aceasta zona de interes, Berlinul si Viena detineau primordialitatea.

Referindu-se la aceasta perioada, istoricul german A. Hillgruber avanseaza ideea potrivit careia Bismarck concepea atunei un plan de rascoala a rornanilor din Transilvania ~i Bucovina, I'n alianta eu ungurii din Imperiul Habsburgic'. Asertiunea istoricului german este validata si de faptul ca, la 7 / 19 iulie 1866, generalul Turr, unul dintre conducatorii proiectatei razrnerite, efectueaza 0 vizita la Bucuresti, unde-l intalneste pe Carol 1, insotit de recomandarile unor influente personalitati politice, din randul acestora nelipsind Bismarck. Se sonda astfel terenul la Bucuresti; se conta pe un sprijin direct al romanilor de dincolo de Carpati 111 favoarea rascoalei ce avea sa se desclanseze in Ungaria 9i care era orientata impotriva Austriei. Demersul lui Turr nu se materializeaza, In parte datorita si lui Bismarck care, dupa 0 serie de vietorii in razboiul purtat cu Austria, manifesta un interes mai scazut fata. de aceasta actiune". Se poate confirma ca atractia lui Bismarck pentru principate, In acel moment, era una spontana, dad avem in vedere ca, doar Cll cateva luni inainte, acesta fusese pe punctul de a le oferi pe acestea Austriei, in schimbul parasirii de catre Prusia a Confederatiei germane. Aceasta manevra politica, avandu-l intre actori si pe Bismarck, este bine surprinsa de catre diplomatul levan Ristic care, 10 raportul inaintat superiorului sau, ministrul de externe sarb, afirma ca ideea respectiva a

3 Ibidem.

4 Dupa esuarea variantci cu Filip de Flandra pe tronul roman, repugnat de politica franceza, romanii doreau un print italian sau chiar francez, tnsa Napoleon al III-lea tI impunc pe Carol de HohenzolJem, actiune considerata ca 0 mare eroare a politicii imperiale, Vezi: Haustein, U., Aspekte der deutsch-rumanischen Beziehungen zur Zeit Bismarcks, 'in Deutschrumanisches Coloqium junger Historiker, Munchen. 1974, p. 58-59; La Roumanie et la politique allemande en Orient, Paris, 1875, p. 9; Krernnitz, M., Regele Carol al Romdniei (biografie), Iasi, 1995, p. 16; Kroner, M., Bismarck und Karl l. von Rumanien, in Sudostdeutsche Vierteljahresblatter (Munchen), 45, ! 998, nr. 1, p. 145.

5 Iorga, N., Principiul nationalitdtilor }'i greselile lui Bismarck, in Ana/de Academiei Romdne. Memoriile Sectiunii

Istorice, Seria III, Tomul XX, Mern. 18, Bucuresti, 1938, p. 361.

6 Ibidem.

7 Hillgruber, A., Bismarcks Auflenpolitik, Freiburg, 1981, p. 71.

s Memoriile regelui Carol 1 al Romdniei, vol. I, Editura Scripta, Bucuresti, ! 993, p. 82 (In continuare Memoriile ... ); Hasenclever, A., Furst Bismarck und Konig Karl von Rumanien, 111 Beilage zur Allgemeine Zeitung (Murrchen), nr. J 16 si 117 din 19 si 20 mai 1906.

Otto von Bismarck si romanii

163

stat la baza discutiilor purtate de catre reprezentantul Prusiei Cll imparatul francez Napoleon al III-lea dar si Cli austriecii de Ia Biaritz, in octombrie 1865. Imparatul imbratiseaza ideea germane, dar se opune eli vehernenta Rusia, careia instalarea Austriei la Prut ~i la Gurile Dunarii nu-i era deloc agreabila".

Odata desemnat drept candidat, pentru a ocupa tronul romanesc Carol de Hohenzollern avea nevoie de acceptul imparatului si de acela al lui Bismarck. Niciodata, In mod oficial, vreunul din cel doi nu i-a dat acordul asupra acestui fapt: in particular insa nu s-au opus niciunul materializarii acestei idei. Wilhelm, preocupat de problemele germane, desi agrea sincer si deschis pe Carol, considera ca. tie nevrednic pentru un print din casa de Hohenzollern sa se supuna stapanirii sultanului''!". Wilhelm se gandea ca, prin numirea lui Carol pe tronul roman esc, Prusia va fi angrenata, avand in vedere descendenta gerrnana a ocupantului tronului, in conflictele orientale "si nu va putea ramane neutra ca in trecut" 11.

in vrernea sejurului sau la Berlin, Carol de Hohenzollern a frecventat grupari politice ostile lui Bismarck, fapt ce a impietat asupra stabilirii unor relatii rnai apropiate intre acestia. Referindu-se la intrevederea dintre eei doi, cu prilejul solicitarii acordului de a pJeca spre Principate, un organ de presa roman esc descria astfel intalnirea: "acesta (Bismarck - n. n.), intins pe canapea prirneste vizita candidatului la tron ~i dupa ce fiira a-l privi macar, trage cateva fumuri groase din pip a de portelan ( ... ), ii raspunde: rna mir ca un locotenent prusian mai intreaba daca poate sa primeasca tronul unui principat de viitoriu"12.

Trecand insa dincolo de aparenta de indiferenta afisata fata de Carol, Bismarck, interesat totusi de problema, Ii of era aceluia cateva sugestii pentru viitor: sa intreprinda, in secret, 0 calatorie la Paris, la Napoleon al Ill-lea, pentru ca doar imparatul francez era capabil, direct, sa-l spijine ill acest sens. Conferinta de la Paris, intrunita pentru a analiza situatia nou creata in Principate, putea transa actiunea lui Carol, deoarece atat Rusia cat si Turcia se opuneau Cli vehernenta ca un print din ramura Hohenzollern sa acceada la tronul rornanesc .. Bismarck sublinia ca In aceste conditii Prusiei ii era imposibil sa-l sprijine"'. In final, puse in fata faptului implinit, Marile Puteri, asa cum prevazuse Bismarck, au recunoscut urcarea pe tron a lui Carol din varii motive: Austria era capacitata de conflicte cu Prusia, nemultumirea Rusiei s-a atenuat pana la 0 bunavointa ingaduitoare iar pozitia de rezistenta a Portii Otomane slabeste fiind generate de declansarea revoltei din Creta, precum ;;1 de acutizarea frarnantarilor din Serbia.

in Memoriile sale, printul Carol de Hohenzollern I~i aminteste spuseJe lui Bimarck ell prilejul amintitei intrevederi, pe care le reda astfel: "situatia geografica a Prusiei si intreaga noastra politics (germana - n. n.) ne-au tinut intotdeauna departe de chestiunea orientals: in diferite hotarari nu au facut dedit sa uzeze de votul nostru de mare putere. De aceea, eu ca prim ministru as fi silit sa votez in contra alegerii dumitale, caci n-as putea sa provoc aeum 0 rupturd eu Rusia si sa angajez interesele noastre de stat pentru un in teres de familie" (subl. ns.). Discursul lui Bismarck continua:

"Odata Alteta Voastra [ajunsa] 111 Romania, chestiunea e cu mult mal usor de dezlegat. Conferinta se va afla atunei in fata unui fait accompli ~i puterile mai de aproape interesate vor protesta la inceput dar, In cele din urma, vor trebui sa recunoasca un fapt care nu va mal putea f schirnbat''!". Bismarck sfatuieste, de asemenea, pe Carol ca, odata ajuns in Principate, s8.-1 "curteze" pe tarul Alexandrul al IIlea, apreciindu-l pe vecinul de la rasarit drept cel mai puternic aliat ~i sustinator al Jui. De asemenea, incheierea unei aliante matrirnoniale, cu 0 printesa inrudita cu tarul, nu lipseste ea sfat dat tanarului print. Referindu-se la Austria, Bismarck il asigura pe Carol eli, In aceasta privinta, nu trebuie sa se

9 Ciachir, N., Riizboiul pentru independerua Romdniei in contextul european, Bucuresti, 1977, p. 124.

10 Yezi scrisoarea tmparatului Wilhelm I adresata lui Carol Anton de HohenzolIern, in: Sturdza, D. A., Domnia regelui Carol I. Fapte, Cuvdntari, Document«, tornul I (1866-1876), Bucuresti, 1906, p. 72-74.

II Clivetti, Gh., lnterferente romano-germane la 1866, in Anuarul lnstitutului de lstorie $i Arheologie "A D. Xenopol",

Iasi, XXIII, 1986, p. 632.

12 Dreptatea, an II, nr. 6S din 20 mai / I aprilie 1895. 13 Sturdza, D. A., op. cit., p. 95-97.

14 Memoriile ... , vol. 1, p. 39, Vezi: Neagoe, S., De fa Alexandru loan Cuza la Carol I Hohenzollern, In Memoriile Regelui Carol J al Romaniei. De un martor ocular, Editia a II -a, vol. II, Bucurcsti, 1995, p. 9·11

164

MAURA GlURA, L. GlURA

tearna, caci el personal se va ocupa de chestiunel5• Conform aceleiasi opinii exprimate de Bismarck, odata Carol insta1at pe tronul rornanesc, Prusia 11 va recunoaste, Franta il va sustine, iar celelalte puteri europene se VOl' obisnui treptat cu acest Iucru. Prilejul oferit de candidatura lui Carol era astfel bine exploatat de Bismarck, fireste, In interesul german - conflictuJ ell Austria batea doar la u~a ...

Dupa acest episod, asupra relatiilor Carol - Bismarck, In prirnii ani de dornnie ai reprezentantului dinastiei Hohenzollern in Romania, literatura istorica ne of era putine date si referiri, situatie generata, probabil, si de faptul ca legatura dintre cei doi era mai slaba, fiecare, in felul propriu, fiind capacitat de multitudinea de probleme interne care Ie absorbeau, practic, majoritatea timpului alocat tarilor lorl6.

La sfarsitul anului 1869, guvernul Ghica - Kogalniceanu dorea schimbarea tituJaturii statului din "Principatele Unite" in aceea de "Romania". In acest sens, eforturile Executivului rornanesc sunt canalizate in sensul obtinerii unui sprijin concret din partea Marilor Puteri care, la randul lor, urmau sa intreprinda demersuri pe Hinga Poarta in vederea schimbarii numelui". Rusia si Franta se declara de acord cu propunerea rornaneasca; cancelarul Bismarck se abtine, pe cand, In final, otomanii vor accepta demersul romanesc 18.

Dar, problema care avea sa duca la 0 "raceala" totala a lui Bismarck fata de Principate a fost cea legata de cai Ie ferate. Una din preocuparile de capatai ale lui Carol, Inca de la venirea sa 'in tara, a fost aceea legata de construirea unei retele de cale ferata care sa lege Romania de restul Europei. In acest sens, Carol contacteaza pe Henri Strousberg, considerat In epoca respect iva, in tarile germane, drept "rege al drumurilor de fier".

Carol accepta oferta lui Strousberg, materializata in "Legea concesionarii cailor ferate romane" care primeste girul parlamentar roman pe data de 10 septembrie 1868. Conform acesteia se va avea in vedere construirea urmatoarelor tronsoane de cale ferata: Rornan-Marasesti-Tecuci-Galati, Galati-Braila-Buzau-Ploie~ti-Bucure~ti si Bucuresti- Pitesti-S latina-Craiova- Turnu Severin- V arciorova.

Valoarea totala a investitiei se ridica la surna de 247 milioane lei, reteaua de Cal ferate urrnand a deveni proprietate a Statului roman dupa 90 de ani de la intrarea acesteia in functiune, In vederea asigurarii capitalului necesar realizarii planului propus, consortiul avea dreptul de a emite obligatiuni acoperite prin fondul cailor ferate, Cll dobanzi garantate de catre consortiu pe timpul executarii lucrarilor si de catre Statu] roman, dupa final izarea acestora si pana la trecerea retelei In proprietatea Statului roman. Obligatiunile aduceau posesorilor dobanzi de 7,5 % pe an, numarul acestora fiind corespunzator valorii primilor 300 km de linii ferate. Emisiile urrnatoare urmau sa fie scoase pe piata pe masura construirii si receptiei retelei de cale ferata. Emisia obligatiunilor urma sa fie facuta sub supravegherea unui imputernicit (comisar) din partea Statului romari'".

In aceasta postura va fi desemnat insa Ambron, un cetatean german impus cu tarie In fata lui Carol I de Hohenzollern de catre Henri Strousberg. Incheierea afacerii cu Romania duce la cresterea popularitatii acestuia, la Berlin el devenind "eroul zilei"; In anticamera sa asteptau ministri si inalti demnitari. La 18 deeembrie 1868, la Berlin, s-a lansat pe piata prima ernisiune de obligatiuni. In vederea achizitionarii acestora "mii de persoane se ingramadisera la ghiseuri, functionari inalti, dame de la Curte, tot Berlinul"20.

Seria de abuzuri ~i inselatorii din partea lui Strousberg a inceput inca din momentul cand au fost puse in vanzare primele obligatiuni, acestea fiind emise in numele Statu lui rornansi nu 'i11 eel al concesionarilor, asa cum prevedea, initial, Contractu] incheiat, Ele VOl' continua, generate de cauze diferite: abuzuri ale celor care executau lucrarea, incompetenta acestora, calitatea defectuoasa a materialelor utilizate, emisia de obligatiuni lara acoperire In teren, precum ~i alte matrapazlacuri. Dar, adevaratul conflict s-a iscat atunei cand Strousberg a anuntat, In decernbrie ] 870, ca, din cauza propriilor sale greutati financiare, nu se mai poate considera obligat sa plateasca cuponul scadent la

15 Memoriiie ... , vol. I, p. 39.

16 Hasenclever, A., op. cit., loc. cit.

17 lndepedenta Romaniei. Documente, vol. II, partea l-a, Bucuresti, 1977, nr. 16, p. 42.

18 Corivan, N., Reiatiile diplomatice ale Romdniei de la 1859-1877, Bucuresti, 1984, p. 250. 19 Monitorul Oficial din 22 septernbrie 1868.

20 Botez, C, Saizu, 1., Epopeea feroviara romdneasca, Bucuresti, 1977, p. 83-84.

Otto von Bismarck ~i rornanii

165

1 ianuarie 1871; aceasta sarcina revenea Statului roman, conform opiniilor exprimate de acesta, desi constructia cailor ferate nu fusese preluata de catre rornani. Cert este ca razboiul franco-prusac a constituit 0 serioasa lovitura pentru Strousberg, afacerile sale dand, rand pe rand, faliment.

Guvernul roman refuza plata dobanzilor, deoarece aceasta obligatie revenea lui Strousberg pana la finalizarea ~i receptia retelei de cale ferata. La 5 iulie 1871, Parlamentul roman adopta 0 lege care anula concesiunea incheiata ill 1868. La 4 octornbrie 1871 un Tribunal international de arbitri va

confirrna hotararea luata de parlamentarii romani". .

Detinatorii de obligatiuni erau sfatuiti sa se constituie intr-o societate pe actiuni, care urma sa preia asupra sa toate drepturile §i indatoririle concesionarilor.

Cei care si-an investit banii in actiunile cailor ferate romane erau numerosi si, totodata, nemultumiti de situatia creata. Guvernul german va interveni in sustinerea intereselor supusilor sai, de problema lnteresandu-se direct cancelarul Bismarck. Acesta va intreprinde 0 serie de demersuri, care, nu arareori, imbracau aspectul "presiunii" asupra guvernului roman, In sensul rezolvarii problemei 'in mod favorabil pentru cetatenii germani, amenintand chiar ca va solicita interventia Portii pentru realizarea chestiuuii":

La Berlin se constituie acum "Societatea actionarilor drumurilor de fier din Romania", patronata de Gerson von Bleichroder, unul din cei mai importanti bancheri ai Germaniei, sfatuitorul si omul de incredere al cancelarului ill problemele financiare, eel care administra averea personal a a lui Bismarck23.

Noua Societate L11ma sa definitiveze lucrarile prevazute de vechea concesiune, beneficiind, in schimb, de dreptul de a emite noi obligatiuni pentru definitivarea acestora.

Cu dorinta rnarturisita de a salva banii supusilor sib, Bismarck lanseaza rugarnintea catre Bleichroder de a prelua afacerea cailor fer ate rornane, asigurandu-l, totodata, de tot spijinul sau. Problemele pendinte de "afacerea Strousberg'' VOl' rnarca schimbarea atitudinii lui Bismarck fa~a de Principatele Unite, ea devenind acum una preponderent ostila,

Daca, in primii ani de damn ie, Carol I s-a bucurat de sprijinullui Bismarck, chiar daca acesta nu a fost direct, anul 1871 aduce cu sine 0 schimbare majora In atitudinea rnarelui om politic fata de Principatele Unite. in timpul razboiului franco-prusac (1870-1871), In Roman ia s-a declansat un veritabil curent de opinie profrancez si antigerman, care atinge punctul culminant in binecunoscutul incident din Bucuresti (sala Slatineanu) din martie 1871, cand suveranul era pe punctul de a renunta la tron, generand 0 criza institutionala, Ideea renuntarii lui Carol I la tron nu era agreata nici de Gerrnania, dar nici in cercurile politice rornanesti. Legatia gerrnana de aici aniversa ziua de nastere a imparatului Wilhelm I, procIamat ell doar doua luni mai inainte si, totodata, sarbatorea victoria gerrnana asupra Frantei. Banchetul prilejuit de cele doua evenimente a fost tulburat de scandalul provocat de 0 rnanifestatie de strada, bucurestenii protestand contra politicii expansioniste a proaspatului Imperiu german si, in acelasi timp, impotriva lui Carol I, apreciat drept exponentul politicii lui Bismarck In Romania. Man ifestanti i scandau "Traiasca Republica", sugerandu-i printului Carol I ideea de a parasi tara. In dubla sa calitate, de prim-ministru si ministru de interne, I. Ghica lasase lucrurile sa se desfasoare In voia lor, dorind poate si el abdicarea printului strain. A doua zi insa, CLI puterea sa de convingere, L. Catargiu a reusit sa. schimbe hotararea lui Carol. Urrneaza "recompensa": numirea acestuia in fruntea executivului si 0 lunga guvernare eonservatoare (1871- 1876i4.

La aflarea vestilor privitoare la evenimentele din Bucuresti, iritarea lui Bismarck IlU cunoaste margini. P. P. Carp, trimis Ia Berlin pentru aplanarea situatiei create de chestiunea cailor ferate si, mai ales, de incidentul mai sus descris, remarca urrnatoarele: "ura provoaca ura §i Prusia se va aseza de partea dusmanilor Principatelor?". Cancelarul imputa diplomatului nostru "atitudinea poporului roman 'in timpul razboiului", "atacurile dusmanoase ale presei" si "nenorocitul incident din sala Slatineanu".

21 Daniels, E., Furst Bismarck und die rumanischen Eisenbahnpapiere In Preufiische Jahrbucher, 97, 1899, p. 295-302. 22 Cor ivan, N., op. cit., p. 269.

23 Gall, L., Der weisse Revolutionar, Frankfurt-Berlin-Wien. 1980, p. 276.

24 La Roumanie et la politique allemande en Orient, p. 17; La politique exterieure du roi Charles I-er de Roumanie, Bucuresti, 1940, p. 9; Krernnitz, M., op. cit., p. 54.

25 Corivan, N., op. cit., p. 269.

166

MAURA GIURA, L. GIURA

P. P. Carp i-a replicat ca simpatia Rornaniei pentru Franta nu implica ura contra Germaniei si ca atacuriie violente din presa si manifestatiile desfasurate in contra Prusiei trebuiau apreciate drept manevre de politica interns ale partiduJui liberal. Totodata, Bismarck s-a pronuntat ca va trece de partea inamicilor romanilor, specificand ca, atat "Rusia cat $i Turcia", "doresc separatia si, daca se iveste ocazia, le va ajuta la pregatirea unei schimbari"26.

Intre timp situatia conflictuala s-a atenuat, ajungandu-se la 0 intelegere in problema cailor ferate, ehestiune care-l capacitase total pe Bismarck. Problema ill sine nu va lua sfarsit eu acest episod, va cunoaste 0 noua faza de acutizare in anul 1874, solutia finals fiind marcata de anul 1880, cand Statul roman a rascurnparat total investitia".

o dovada indubitabila a atenuarii conflictului 0 reprezinta si deschiderea primei reprezentante diplomatice romanesti la Berlin. P. Mavrogheni, aflat In misiune, prezent la Bucuresti, anunta pe L. Catargiu ca, in urma intrevederii cu Bismarck, neintelegerile romano-germane s-au aplanat. De asemenea, informa ca Gennania a acceptat numirea noului agent diplomatic roman la Berlin, avand aceeasi titulatura ca si eel de la Viena, si ca Radowitz a fost insarcinat sa-si reia postul la Bucuresti. In acest mod, la 6 mai 1872, lua fiinta prima reprezentanta diplomatica a Rornaniei la Berlin. Pana pe data de 24 martie 1874, agentul diplomatic din Berlin era acreditat si pe langa curtea tarului Rusiei, de la aceasta data luand fiinta 0 agentie diplornatica rornana si la Petersburg. Cea de la Berlin avea doar un caracter oficios, datorat dependentei fata de Poarta Otornana. Primul agent diplomatic roman la Berlin a fast Th. Rosetti, eel care prirneste si a scrisoare de "creanta" adresata cancelarului Bismarck28.

In pofida indiferentei manifestate fata de rornani, Bismarck tinea cont de prezenta unui german pe tronul rornanesc, sprijinind, pe cat era posibil, mare parte din actiunile acestuia In planul diplomatic european. Pe de alta parte, Carol de Hohenzollern, in mai toate actiunile pe care urma sa le intreprinda, solicita sfatul si se bizuia pe un ajutor concret din partea Gennaniei si a caneelarului acesteia.

La inceputul deceniului opt al secolului trecut, Carolsi politicienii rornani all pus pe tapet, cu tot mai multa insistenta, problema independentei tarii, fapt adus la cunostinta Marilor Puteri. In anul 1873 ambasadorul Angliei la Berlin, lordul Russell, tatona pe Bismarck Cll scopul declarat de a afla intentiile germane cu privire la proclamarea independentei de catre rornani. Raspunsul lui Bismarck, cum ca aceasta ar reprezenta "0 chestiune care nu-l intereseaza", II plaseaza In postura diplomatului care vroia sa semnalizeze faptul ca Berlinul nu ar incuraja neaparat aceste tendinte ale romanilor. Se aflau in joe relatiile Germaniei cu Poarta Otornana, pe care Bismarck nu dorea sa Ie altereze, lasand, In acelasi timp, pe Carol sa actioneze la buna sa cuviinta,

Planurile romanilor de emancipare de sub autoritatea Portii au fost ingreunate incepand cu anul 1875, odata eu redeschiderea crizei orientale. De la inceputurile acesteia, Principatele Unite s-au deelarat neutre, apreciind problema orientale drept 0 chestiune inseparabila de problema slavilor din Imperiul Otoman. Romania dorea nespus de mult ca Marile Puteri sa-i recunoasca neutralitatea si sa 0 considere drept 0 "Belgie a Orientului". Evenimete1e se deruleaza cu repezieiune spre un conflict deschis intre Turcia $i 0 alta mare putere care intervenise In sprijinul popoarelor supuse din Imperiul Otoman, Rusia, care se intitula protectoare a slavilor din Balcani. In eventualitatea unui astfel de razboi, Prineipatele se temeau sa nu redevina teatru de lupta, asa cum se petrecuse.In mai multe randuri in perioadele anterioare. Guvernul roman trimite 0 nota colectiva institutiilor similare ale Marilor Puteri, solicitand ca acestea sa garanteze neutralitatea Romaniei.

In urma unei convorbiri Cll seful diplomatiei germane, Bernard von Bullow, reprezentantul roman la Berlin, AI. Degre, transmitea Bucurestiului, pe 12 decembrie 1876, urrnatoarele: "[Germania]

26 Adaniloaie, A.. infiinfarea reprezentantelor diploma/ice ale Romaniei 10 Berlin, in Reprezentantele diplomatice ale Romanies, vol. I, Bucuresti, 1967, p. 222.

27 Sendrulescu, L, Tratativele duse de guvernul roman in anul 1878 $i prima jumatate a anului 1879 pentru rascumpararea cdilor ferate de la Societatea actionarilor drumurilor de fier din Romania. in Analele Universitdtii Bucuresti. lstorie, anul XIX, 1970, nr. 2, p. 57-67; Idem, Tratativele duse de guvernul roman pentru rascumpararea cailor ferate de la Soeietatea actionarilor drumurilor de fie I' din Romania in a doua jumdtate a anului 1879, In loc. cit. an XXI, 1972, nr. I, P 127-140 si Idem, incheierea tratativelor duse de guvernul roman pentru rdscumpararea cailor ferate de la Societatea actionarilor drumurilor defier din Romania, In loco cit., anul XXII, 1973, nr. 2, p. 63-81.

28 Adaniloaie, N., op. cit .• p. 223.

Otto von Bismarck si romanii

167

nu ne poate prornite un sprijin energic In afara neutralitatii noastre, urmand a se lua, in cazul unei cornplicatiuni mai serioase a conflictului oriental, masurile ce Ie va dicta viitoarea constelatiune politica,,29.

in contextul indubitabil al unui conflict annat ruso-ture, Carol solieita parerea cancelarului Bismarck asupra utilitatii unei conventii cu Rusia privind trecerea trupelor rusesti prin teritoriul romanesc, Raspunsul la solicitarea lui Carol este transmis prin von Alvens.leben, reprezentantul Germaniei la Bucuresti, In acesti termeni: "Comunicati-i A. S. personal, In eel mai strict secret, ca 0 rupture intre Rusia si Austria nu mai este de temut in prezent. Un tratat ell Rusia este desigur de preferat unei treceri de trupe nebazate pe tratat. 0 incheiere prea timpurie a tratatului ar da pretexte Portii in caz ca marsul nu va mai avea 10c',)O.

Pe 12 aprilie 1877 Turcia respinge sugestiile primite in cadrul Conferintei dela Londra, fapt ce deterrnina Rusia sa declare, a doua zi, razboi Irnperiului Otoman. Pozitia Romaniei devenise extrem de dificila. Cum nici una din Marile Puteri nu i-a garantat neutralitatea, Romania s-a vazut nevoita sa-si rezolve singura situatia, in conditiile declansarii razboiului ruso-turc.

Neutralitatea afisata de Romania de la reinceperea crizei orientale, din anul 1876, nu se mai justifica acum, In conditiile in care Marile Puteri nu au garantat-o si cand razboiul ruso-ture era pe cale sa izbucneasca, La 9 mai 1877 Romania isi declara, prin discursul lui M. Kogalniceanu, independents mult visata, Pline de adevar erau euvintele inflacaratului patriot roman: "Suntern independenti, suntem o natiune de sine statatoare ..... suntem 0 natiune libera ~i independenta, rosa. d-Ior, acum incep greutatile, fiindca noua noastra conditiune ... trebuie sa fie acceptata de Europa ... " (sub I. ns.)".

La scurt timp dupa proclamarea independentei, guvernul roman testeaza pozitia Marilor Puteri fata de aceasta chestiune. Pe data de 22 mai I 3 iunie 1877, M. Kogalniceanu, in calitatea sa de ministru de externe, expediaza 0 circulara agentilor diplomatici romani din strainatate, in care se solicita parerea eabinete!or tarilor respective fata de actu! proclamarii independentei Rornanie]: B •• in ciuda dorintei si chiar nevoiei pe care 0 simtim de a f cat mal curand confirmati in noua noastra situatie politica, printr-un act de rntelegere internationala", guvernul roman doreste sa obtina a aprobare "a liniei de conduits pe care am urmat-o sub povara unor foarte mari greutati si, lucru pe care tinem sa-l afirmam sus ~i tare, In afara oricarei influente straine". Toto data, M. Kogalniceanu isi exprima speranta ca Marile Puteri sa nu recurga, in nici un caz, la violenta impotriva natiunii rornane pentru a 0 constrange sa-si reia relatiile eu Poarta".

Atitudinea rnarilor puteri a fost diferita, Proclamarea independentei a fost primita Cll ostilitate la Londra ~i cu raceala la Paris. Austro-Ungaria, Germania si Italia si-au rezervat dreptul de a-051 preciza pozitia dupa incheierea conflictului arm at, iar Rusia a aeeeptat-o ca pe un fapt irnplinit. Oamenii politici rornani sperau intr-un sprijin eoncret si eficient din partea Germaniei. Atitudinea manifestata de aceasta s-a dovedit lnsa contrara acestor sperante. In mod practic, de Ia inceputul razboiului ruso-turc, Gerrnania a pastrat 0 atitudine rezervata, de ignorare a acestei problerne. Pe 30 aprilie I 12 mai 1877 A1. Degre solicita 1a Berlin, lui von Billow, un raspuns coneret privind pozitia germana fata de starea de razboi existenta la acea data intre Romania ~i Turcia. Raspunsul primit, cum ca guvernul german nu poate sa aprobe, in acel moment, postura Romaniei fata de Poarta, a deceptionat eu siguranta elita politica rornaneasca+'.

Dupa intrevederea eu von Bullow, acelasi AI. Degre eomuniea guvernului roman urrnatoarele: " ... va asigur ca. nu ne putem face iluzii ca Yom putea scoate guvernul german din aceasta rezerva care pana astazi e linia sa de conduita'i."

La nota circulara trimisa de Kogalniceanu agentilor diplomatic] romani din strainatate, Degre raspundea ca "am avut 0 convorbire cu von Bullow. E. S. a declarat categoric ca chestiunea

29 Documente privind istoria Romanies. Rdzboiul de independenta, vol. I (Partes a II-a), Bucuresti, 1954, doc. 649, p

519.

]0 lndependenta Romaniei. Documente, vel. II (Partea I), Bucuresti, 1977, doc. 89, p. 235. 31 Kogalniceanu, M., Opere, vol. IV, Bucuresti, 1978, p. 478-481.

32 Idem, Documente dtplomattce, Bucuresti, 1972, p. 180·182.

lJ lndependcnta Romdniei. Documente, vol. II (Partea I), Bucurcsti, 1977, doc. 172, p. 382-383.

34 Documente privind istoria Romdniei. Razboiul de independerua, vol. Il, Bucuresti, 1952, doc. 973, p. 490.

168

MAURA GIURA, L. GIURA

independentei Romaniei nu poate fi rezolvata decat la pace ~i ca hotararea guvernului german In aceasta chestiune depinde de felul cum interesele supusilor si actionarilor germani vor fi regulate de Romania,,35.

Aceasta nota, extrem de dura, care scoate pentru prima data in evidenta interesul eel mai mare al Germaniei 'in privinta Romaniei, este urmata de 0 nota. cu un ton mai moderat, datata 30 mai, care arata: " ... ca nici proclarnarea independetei Rornaniei, nici protestul Turciei contra proclamatiei, nu pot fi insotite III momentul de fata de 0 apreciere prematura tara concursul tuturor puterilor garante, care nu va putea avea loe dedit eu ocazia pacii,,36.

La Congresul de la Berlin, de la sfarsitul razboiului ruso-romano-turc, Bismarck se pronunta net in favoarea Germaniei. In acest sens, cotidianul Le Temps din 17 septembrie 1877 reia 0 dezmintire din presa germana relativa la presupusa afirmatie potrivit careia Gerrnania ar fi determinat Romania si Serbia sa participe la razboiul impotriva Turciei: "National-Zeitung afirrna ca este In masura sa declare ca toate aceste insinuari sunt lipsite de fundament; cabinetul de la Berlin n-a influentat eu nimic ultimele hotarari ale guvernelor de Ia Bucuresti si Belgrad si, in consecinta, este complet strain de acteJe acestor guverne ( ... ),,37.

Tot 'in acest context se inscrie si rezerva Germaniei de a trimite un corp de medici chirurgi In Romania: "( ... ) din ordinulimparatului, fieeare corp de armata german trebuie sa. trirnita un chirurg cu experienta la Bucuresti ( .... ). In cercurile militare se afirma ca numai insistentele staruitoare ale principelului Romaniei l-au decis pe imparat sa trirnita 15 chirurgi germani .. Se mal presupune ca, inainte de a pleca la Bucuresti, acesti doctori vor demisiona din posturile de medici ai armatei germane, pentru a nu se repro;;a Germaniei di a incalcat obligatiile neutralitatii'r".

In momentul cand victoria asupra turcilor la Plevna devenise iminenta, Germania Imbratiseaza ideea unei paci directe intre Turcia si Rusia39. Bismarck nu dorea convocarea unui congres care ar fi. reunit toate Marile Puteri, deci si pe cele ce nu aveau In aeel moment interes In zona (Italia 9i Franta) ~j care ar fi putut ridica pretentii In alte teritorii (Franta - Alsacia si Lorena; Italia - teritoriile italiene din Austro-Ungaria), declansandu-se noi conflicte. Evenimentele ulterioare vor demonstra cii Bismarck nu a reusit sa evite un congres al Marilor Puteri, dar si-a asigurat rolul de arbitru, incercand sa impace toate parerile si, astfel, sa evite declansarea un or noi conflicte sau, mai ales, constituirea unor noi aliante (una franco-russ spre exernplu).

Pacea dintre cele doua puteri, Turcia si Rusia, s-a sernnat la 19 februarie 1878 la San Stefano. Euforia si sperantele romanilor, motivate de victoriile din timpul razboiului, sunt anulate cu acest prilej. In pofida eforturilor materiale si urnane, a aportului la victoria final a asupra Turciei, rusii nu au acceptat participarea directa a rornanilor la tratativele de pace, apreciind ca ea poate reprezenta si interesele aliatei sale. Rusia avea in vedere problema Basarabiei, a recuceririi acesteia.

La San Stefano s-a consfintit independenta Rornaniei, fapt ce-si pierde stralucirea datorita unei alte prevederi conform careia Rusia relua in stapanire sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), oferindu-i Romaniei, In schimb, Dobrogea. Se incalca astfel, ell nonsalanta, Conventia ruso-romana incheiata In aprilie 1877, prin care Rusia se obliga sa respecte integritatea teritoriala a Rornaniei. Prevederile pacii de la San Stefano au nernultumit Anglia ~i Austro-Ungaria. Aureola ell care Rusia se invaluise dupa razboi a aruncat in uitare acordul de la Reichstadt din februarie 1877 stabilit intre Rusia si Austro-Ungaria. tn noua conjunctura, Anglia i~i vedea amenintate interesele In stramtorile Bosfor si Dardanele. Prevazand 0 posibila alianta ruso-franceza, generata de tensiunile existente, Bismarck depune sustinute eforturi de mediere a conflictelor iscate; ideea unui congres care sa reglementeze statuarile pacii de la San Stefano este sustinuta cu fervoare de cancelar. Interpelat in Reichstag, 'in februarie 1878, de cafre deputatul Benningsen, privind atitudinea pe care Germania 0 va adopta la

35 Idem, vol. III, Bucuresti, 1952, doc. 245, p. 124. 36 Ibidem, doc. 763, p. 402.

37 Independenta Romdniei. Documenie, Bucuresti, 1977, doc. 98, p. 158. 38 Ibidem, dOG. 125, p. 191.

39 Ibidem, doc. 137, p. 215.

Otto von Bismarck ~j romanii

169

viitorul conelav european, Bismarck aprecia ea aceasta va fi aeeea a unui mijlocitor einstit, dornie de a se realiza pacea durabila''".

lata cum deserie Gh. I. Bratianu momentele respective: "Flota britanica l$i concentrase uniHitile ei cele mai insemnate langa stramtori, Austria era gata sa ia arrnele impctriva unei hegemonii a Rusiei in Balcani, iar Bismarck intervenise cu intreaga sa autoritate pentru a inlatura prirnejdia de razboi ~i a face, intre puteri Ie invrajbite, - dupa propria sa caracterizare - pe "mij locitorul einstit".

Dupa San Stefano, in lunile imediat urmatoare, polltieienii rornani intreprind demersuri pe langa cabinetele europene In sensul sprijinirii prevederilor Congresului de la Paris, din 1856, in privinta Basarabiei. Astfel, In martie 1878, 1. C. Bratianu ia ealea Vienei ~i a Berlinului, Daca in capitala habsburgica s-au primit asigurari de sprijin, vizita la Berlin a eonstituit 0 deceptie pentru Bratianu, generata de rezerva extrema a guvernului german. Se argumenta faptul ca niei 0 putere nu se putea pronunta de una singura in ehestiunea Basarabiei, intrucat problema va fi pusa pe tapet intregii Europe In cad ru 1 aeestui proiectat congres'". 1. C. Bratianu raporta din Berlin astfel spusele lui Bismarck: "( ... ) daca Romania ar arata bunavointa Rusiei, lucru la care dansul 0 sfatuieste, ar putea sai ceara mult si sa capete mult ( __ .). Reluarea Basarabiei e pentru Rusia 0 conditio sine qua non si parerea lui este ca trebuie incetata rezistenta, Bismarck doreste reunirea congresului si Iucreaza In sensul acesta"?". Totodata, cancelarul Bismarck I'i amintea de problema rascumparari i cailor ferate din Romania, preeum si de tratativele purtate CLl bancile germane, intrerupte de derularea razboiului. In capitala gerrnana se vehicula parerea eii 0 Romanie eu independenta recunoscuta nu ar mai putea fi obligata sa aceepte pretentiile bancherilor germani ~i nici nu ar fi putut fi silita la aeeasta. Politicianul german von Radowitz afirma ca: ",,, trebuie sa punem acurn catusele oarnenilor politici de la Bucuresti, astfel nu am fi avut niciodata prilejul s-o facem'r'". La propunerea inteligentului diplomat rus, contele P. Suvalov, care viziteaza In doua randuri, pe 9 si 20 mai, pe Bismarck (bolnav la acea data) la Friedrichruh, acesta din urrna accepta ideea de a fi "vioara lntai" a Congresului din anul 1878. Locul de desfasurare a acestuia a fast rnult timp disputat: rusii propuneau Lausanne In loeul Vienei; alte propuneri se orientau spre Baden-Baden sau Dresden, pentru ea in final vointa cancelarului sa triumfe: Berlin44. 0 retea puternica de cai ferate lega orasul (Berlin) eu toate zonele geografice ale Europei, transformandu-l intr-un eentru model de circulatie In inirna continentului.

Sub presedintia lui Bismarck se intalneau la Berlin reprezentantii Marilor Puteri europene:

Rusia, Turcia, Austro-Ungaria, Anglia, Franta, ltalia, preeum ~i eei ai tarii gazda, Germania.

Congresul de la Berlin a urrnarit, in primu! rand, stabilirea unui nou echilibru de forta dintre MariIe Puteri, pe fondul descompunerii progresive a Imperiului Otornan. Sedintele noua ~i zece ale Congresului de [a Berlin au dezbatut problemele Greciei, Romaniei si Muntenegrului'".

Presedintele Consiliului de Ministri, L C. Bratianu, si M. Kcgalniceanu, ministrul de exteme, merg !a Berlin, in fata Congresului, pentru a apara drepturile ~i interesele natiunii rornfine, In conformitate eLI votul exprimat de Corpurile legiuitoare"'. Se incerca, astfel, 0 ultima tentative de pastrare a Basarabiei. Referitor la acest teritoriu, Bismarck le-a atras atentia celor doi reprezentanti romani asupra unei alternative: refuzul cedarii Basarabiei sau consirntamantul la aceasta in schimbul unei cornpensatii teritoriale si finaneiare In acelasi timp, Personal, Bismarck opta pentru a doua variants, optiune imbratisata atat de Principele Carol cat si de M. Kogalniceanu, In schimb, L C.

40 Memoriile. .. , vol, IV, 1993, p. 63, Bratianu, Gh. 1., Bismarck si Ion C Bratianu, in Revista istorica romdna, an V-VI (1935·1936), p, 91.

41 Hillgrubcr, A., Sudosteuropa in Bismarcks Auiienpoluik: 1875-1879, In Del' Berliner Kongress von ]878, Wiesbaden,

1982, p. 185.

42 Bratianu, Gh, 1., op cit., p. 91.

43 Radowitz, Joseph Maria von, Aufzeichnungen und Erinnerungen, vol. II, Berlin, 1925, p. 84. 44 x X x, Del' Berliner Kongrefl, 1878, Berlin-Bonn, 1878, p, 42.

4S Geiss, J., Del' Berliner Kongress. 13 /1<ni-13 Juli 1878, in Bismarcks Aussenpolitik und der Berliner Kongress, Wiesbaden, 1978, p. 84.

46 Fotino, N., La Reconaissance de l'independence de /a Roumanie, 111 Del' Berliner Kongress von 1878, Wicsbaden, 1982, p. 129; Bratianu I. C.; Acte 'ii Cuvdntari, voL IV, Bucuresti, 1932, p. 52-53.

170

MAURA GIURA, L. GIURA

Bratianu inclina inspre prima varianta, fapt ce deterrnina ca unul din punctele mernoriului amintit mai sus inaintat lui Bismarck sa cuprinda cererea de a nu se ceda Basarabia Imperiul tarist":

Este cunoscut faptul ca reprezentantilor Romaniei nu Ii s-a permis sa. participe la lucrarile Congresului. Presedintele aeestuia, Otto von Bismarck, considera ca audierea delegatilor romani nu ar fi fost de natura sa faciliteze lucrarile Congresului, precum si buna intelegere dintre plenipotentiari. Dar, pe 17 / 24 iunie 1878, dupa audierea delegatiei Greciei, lordul Salisbury, unul din reprezentantii Angliei, intervine salutar in favoarea Rornaniei, propunand areopagului european sa decida daca reprezentantii tarii noastre vor fi sau nu audiati. Argumentele sale subliniau faptul di: " ... dupa ce [Congresul] a ascultat delegatii unei natiuni care recIama provincii straine, ar actiona echitabil sa asculte pe reprezentantii unei tdri care cere sapastreze tinuturi ce ii apartin (subl. ns/8

Ca urmare a hotararii plenului Congresului, Bismarck i-a invitat, In sedinta din 19 iunie ! 1 iulie 1878, pe I. C. Bratianu ~i M. Kogalniceanu sa expuna punctul de vedere romanesc. Bismarck i-a tratat eu indiferenta, cerandu-le acestora sa fie concisi si la obiect. Karatheodori pasa, delegatul Turciei, raporta sultanului ca bruschetea cu care presedintele Congresului i-a intampinat pe delegatii romani a uimit intreaga asistenta'". In pofida magistralei interventii in fata Congresuiui, care a impresionat delegatii straini, hotararile nu se vor schimba. In acest sens, dam deplina dreptate istoricului Gh. I. Bratianu care afirma, referindu-se la acestea, ca: "piesa fusese in aproape to ate amanuntele ei aranjata dinainte in culise,,50.

Privitor la Romania, Hotararile Congresului de la Berlin stipulau urrnatoarele: partile semnatare reeunosc independenta Romaniei, conditionata insa de prevederile articolelor 44 si 45 care fae referiri la acordarea de drepturi civile si juridice tuturor locuitorilor tarii, indiferent de religie, $i de cedarea sudului Basarabiei catre Rusia. Alte articole ale Tratatului faceau referire la cedarea Dobrogei si a Deltei Dunarii catre Romania, precurn ~i la dreptul de a avea reprezentanta in Cornisia Europeana a Dunarii.

Prevederile art. 44 ale Tratatului de la Berlin all fost impuse ~i altor state. Astfel, printr-un amendament Waddington, reprezentantul Frantei, se stabilea pentru Bulgaria egalitatea in drepturi a tuturor locuitorilor !?i deplina libertate pentru exercitarea tuturor cultelor. Propunerea sa este repetata si in cazul Serbiei, reluata apoi si sustinuta de catre Bismarck pentru Romania.

La scurt timp dupa incheierea lucrarilor Congresului de la Berlin, singurele state care au recunoscut independeta Romaniei au fost Rusia, Turcia si Austro-Ungaria, celelalte puteri europene conditionand acest fapt de indeplinirea articolelor amintite mai sus (44 si 45).

Codul civil romanesc de la 1865 stipula faptul ca moldovenii si valahii de orice religie se bucura de toate drepturile politice; prin articolul 16 el da evreilor posibilitatea de a dobandi naturalizarea individuala. Constitutia din anul 1866, prin articolul 7, suprirna insa acest drept al evreilor, fapt ce starneste protestul energic al preset Marilor Puteri europene, care prezinta denaturat evenimentele si "persecutiile" la care era supusa aceasta populatie.

In anul 1866 baronul Moses Montefiori, sosit din Anglia cu intentia de a se informa la fata locului asupra situatiei coreligionarilor sai, inapoiat acasa, face cunoscut presei insulare ca situatia care i-a fost prezentata anterior vizitei intreprinse imbraca culori pre a intunecate".

T. Maiorescu afirma ca prezenta acestui articol 7 din Constitutia de la 1866 era determinata, la acea data, si de accederea la tronul rornanesc a unui principe strain. Printre politicienii roman! exista teama ca. acesta, la venirea sa, avea sa aduca cu elsi multe elemente straine In tara, lueru de altfel invalidat de realitate ".

Marile Puteri solicitau ca aceasta modificare a Constitutiei sa se produca rapid dar, In Romania, lucrurile stateau altfel. Pe langa 0 nemultumire generala fata de hotararile congresului, se

47 Maiorescu, T., Istoria politica a Romdniei sub domnia lui Carol I, Bucuresti, 1994, p. 110.

48 Maciu, V., Diplomatia romdneasca si recunoasterea independentei, tn Independenta Romdniei, Bucuresti, 1977, p. 308.

49 Diaconescu, E., Romania La Congresul de la Berlin, 'In: fnsemnari iesene, an 4,1939, nr. 6, p. 14. 50 Bratianu, Gh. I., Bismarck si [on C Bratianu, 111 lac. cit., p. 92.

51 Memoriile ... , vol. I, Bucurcsti, 1995, p. 183.

52 Maiorescu, T., Chestia ovreilor. Revizuirea art. 7 din Constitutie (Discurs rostit in Sedirua Camerei din 10 sept. 1879).

Bucuresti, 1888, p. 19.

Otto von Bismarck si rornanii

171

adauga si faptul ca, pentru respectiva mod ificare, era neaparata nevoie de convoncarea unei constituante. lncuraja~i de sueeesele obtinute de coreligionarii lor dintr-o serie de tari: Germania, S,U.A., Italia.", evreii din Romania vor adresa, In aces sens, incepand ell anii 70 ai secolului trecut, 0 serie de proteste, solicitandu-Ie acestora tot sprijinul, Rezolvarea chestiunii In sine tine In suspans recunoasterea de catre Germania a independentei Rornaniei. In acest sens, 'in iulie 1878, guvernul roman solicita celui german numirea unui ministru la Bucuresti, ~aspunsul, intr-o forma putin promitatoare pentru guvernul roman, soseste abia 'in luna septembrie. In cadrul unei intrevederi avute la Berlin, von Bullow informa pe V. Liteanu asupra posibilitatii ca Germania sa fie reprezentata in capitala romana de un trimis extraordinar si plenipotentiar, :£ara a preciza data cand va fi facuta aceasta numire. Luand act de pozitia german a., printr-o telegrama expediata de Kogalniceanu lui Liteanu la Berlin, se exprimau regretele Executivului roman pentru faptul ca "Germania este ultima care sa ne dea dovada de bunavointa in problema numirii unui reprezentant la Bucuresti":".

in cadrul unei noi intrevederi Liteanu - BUII.ow, In luna septembrie 1878, diplomatul roman rnentiona ca 0 atitudine favorabila a Gerrnaniei ar avea un efect benefic asupra opiniei pub lice din tara noastra si, In mod special, asupra corpurilor legiuitoare chemate sa valideze schimbarile impuse de Tratatul de la Berlin. La aceasta, von Bullow afirma ca: " ... printul Bismarck In calitatea sa de presedinte al Congresului, este obligat sa respecte prevederile tratatului si ca Germania nu va putea trimite la Bucuresti un ministru plenipotentiar inaintea indeplinirii conditiilor de care puterile au legat independenta ei"SS.

Romania se vedea astfel obligata sa. indeplineasca grabnic hotararile impuse de catre politicienii Marilor Puteri. Printr-o nota circulara din 4 / 16 octombrie 1878, ministerul de externe roman aducea la cunostinta guvernelor italian, englez, francez si german ca Romania a procedat la evacuarea trupelor si a administratiei rornanesti din Basarabia. Stirea a fost receptata favorabil doar la Roma, In schimb Bismarck solicita Italiei sa nu II acrediteze deocamdata pe reprezentantul sau, baronul Fava. Acelasi demers 11 intreprinde si Ia Paris, solicitand ambelor tari sa treneze numirea diplomatilor lor panala modificarea de catre rornani a art. 7 al Constitutiei.

La sfarsitul lunii ianuarie 1879 guvernul german deleaga la Bucuresti pe von Alvensleben, pentru a constata stadiul indeplinirii art. 44 al Tratatului de la Berlin. Impresiile culese de catre diplomatul german sunt nefavorabile, parerea sa fiind ca In chestiunea egalitatii In drepturi nu s-a avansat deloc'".

Fata de aceasta stare de lucruri, guvernul german, ignorandu-I pe Liteanu si motivand faptul ca Gerrnania nu are un reprezentant la Bucuresti, s-a adresat contelui G. Andrassy, rugandu-l sa trimita la Bucuresti 0 nota. ce cuprindea aprecierile germane asupra politicii Rornaniei, Se exprima "regretul" german pentru neexecutarea de catre Romania a stipulatiiilor Tratatului de la Berlin, reluandu-se, totodata, 111 mod oficial, problema rascurnpararii cailor ferate rornane. Astfel, sub aparenta postura dernocratica a sustinerii drepturilor civile pentru evrei states problema cailor ferate, interes german major.

Oamenii politici ai vremii I~i puneau intrebarea fireasca: ce I-a determinat pe Bismarck sa devine un atat de fervent sustinator al evreilor? Un raspuns la aceasta intrebare, la acest "secret" al lui Bismarck, a fost gasit: caile ferate romane. Este ceea ce, lara a intra 'in subteranele afacerii, spunea ambasadorul englez din capitala Frantei intr-un dialog cu ministrul de externe al acestei tari: "". imaginati-vi-I pe printul Bismarck trebuind sa arate respect fat~i de domnul Bleichroder sau pentru alt membru al cornunitatii evreiesti din Berlin,,57.

lata, in esenta, care a fost atitudinea politica a lui Bismarck fata de problemele legate de independents Rornaniei, atitudine insa care se va modifica simtitor incepand ell anul 1880, dupa ce Statui roman rascurnpara caile ferate.

53 Macaulay, Th. B., Drepturile civile ale evreilor, Bucuresti, 1923, p. 4 54 Adaniloaie, N., op. cil., loc, cit., p. 25

55 Ibidem, p. 36.

56 ibidem.

57 Winkler, M. B., Bismarcks Rumanienpoluik und die Durchfuhrung des Artikels 44 del' Berliner Vertrages (1878-1880), Munchen, \951, p. 57.

172

MAURA GlURA, L. GIURA

Dupa 1878, in noile conditii politice, Carol intentiona punerea in aplicare a planului sau mal vechi, acela de a se proclama rege iar Romania regat. in realizarea dezideratului sau, sprijinul Germaniei si mai ales al lui Bismarck avea sa fie decisiv.

Pentru dinastia de Hohenzollern transformarea Romaniei "in regat avea 0 importanta decisiva in ceea ce priveste intarirea pozitiilor acesteia in tara si, toto data, cresterea prestigiului lui Carol in randul celorlalte monarhii europene.

Demersul a fost privit cu condescendenta in unele capitale europene: Berlin, Roma, Londra, lucrurile in sine tergiversandu-se datorita opozitiei Austro-Ungariei, generate de conflictul dunarean, Concret, problema transformarii Rornaniei in regat a fast abordata In timpul calatoriei lui 1. C. Bratianu, din anul 1880, [a Berlin, Sigmaringen si Viena, calatorie" deterrninata de inrnanarea ordinului "Steaua Romaniei'' imparatul Gerrnaniei, Kronprinzului si cancelarului Bismarck59.

La 6 1 8 martie 1880, Bratianu era primit In audienta de Kronprinz, la 7/19 martie de irnparat, iar a doua zi de catre Bismarck in persoana .. Contactul si discutiile eu oficialitatile germane subliniau satisfactia rezolvarii diferendelor dintre cele doua tari, aducandu-se elogii participarii armatei romane - "a demna creatie a unui Hohenzollern" - in Razboiul din 1877-187860.

In cadrul intrevederii Bismarck - Bratianu a fast abordata si problema proclamarii regatului.

Diplomatul roman a dat explicatii convingatoare cancelarului german, aratand ca aceasta forma politica de stat ar duce la 0 consolidare a dinastiei germane In Romania, intarind in acelasi timp ordinea politica in tara. Raspunsui dat de seful executivului german a fast favorabil, obtinandu-se si garantia sprij inului sau direct61.

In vederea proclamarii regatului, in cursu] anului 1881, politicienii rornani abordeaza cu mai multa energie problema In contactele lor cu eei vienezi. In februarie, 1. Balaceanu ii spunea baronului Haymerle (ministrul de externe austro-ungar) ca dorinta intregii tilrt pentru regat pune guvernul roman 111 situatia de a nu rnai astepta consimtamantul Austro-Ungariei in aceasta chestiune'",

La 14 / 26 martie 1881 Parlamentul voteaza transformarea Rornaniei in regat, pentru ca pe 10/22 mai Carol I sa se rncoroneze ca primul rege al Rornaniei, la Bucuresti. A doua zi dupa eveniment, Bismarck declara ambasadorilor puterilor acreditate la Berlin ca: "nu mai are nici 0 obiectiune de facut in contra noii transformari a Romaniei, ca. numai Iegaturile de familie ce unesc pe imparatul Germaniei cu suveranul de la Dunare il impiedica de a fi intre cei dintai care sa recunoasca printului de Hohenzollern titlul de rege $1 ca asteapta ca celelalte puteri sa binevoiasca a Iua initiativa ,,63.

Rand pe rand, in cursu I lunii urmatoare, marile puteri vor recunoaste noua forma de stat a romanilor: la 1 aprilie Italia, la 3 aprilie Rusia, la 5 aprilie Austro-Ungaria, la 6 aprilie Germania, pentru ca, in a doua parte a lunii, pe 26 aprilie, Anglia sa adopte aceeasi pozitie, Desi "problema Dunarii" nu fusese rezolvata, la interventia si presiunea energica ale lui Bismarck, Viena va recunoaste Regatul Romaniei.

Debutul unei noi etape 'in cadrul contaetelor romano-germane il reprezinta vizita la Berlin, din luna ianuarie 1883, a lui D .. A. Sturdza, in calitate de ministru de externe, prilej eu care a fost prim it de cafre Bismarck. Acesta II sfatuieste pe diplomatul roman sa caute si sa adopte solutia unei intelegeri amiabile cu Viena in problema navigatiei pe Dunare, Iasand, totcdata, impresia ca ar fi de partea Austriei.

Tot anul 1883 este martorul unor tratative privind atragerea Rornaniei In cadrul aliantei austro-unagaro-gerrnane parafate in 1879 ~i la care aderase Italia in 1882. Compromisul romanoaustriac era incheiat; pe de 0 parte Romania se declara de acord ell intrarea sa In alianta mai sus amintita, iar Austria prornitea ferm cil renunta la pretentiile ei 'in "chestiunea Dunarii". Odata cu semnarea tratatului secret de alianta dintre cele doua state, practie, "chestiunea Dunarii" era inchisa ..

58 Radulescu-Zoner, $., Cazan, Gh. N., Romania §.j Tripla Alianta, Bucuresti, 1979, p. 48. 59 Bratianu, I. C., Acte si cuvdntari, vol. IV, Bucuresti, 1932, p. 3

60 Radulescu-Zoner, $., Cazan, Gh. N., op. cit., p. 49.

61 Memoriile ... , vol. IV, Bucuresti, 1994, p. 318.

62 Radulescu-Zoner, $., Cazan, Gh N., op. cit.; p. 55. 63 Ibidem, p. 57.

Otto von Bismarck si rornanii

173

Tarile riverane raman stapane In porturile ~i apele lor teritoriale, practicand principiul liberei navigatii pe Dunare.

Intrarea Romaniei, care acoperea flancul de rasarit stapanind Gurile Dunarii, 'in sisternul de alianta al Puterilor Centrale, era benefica pentru tarile semnatare. Austro-Ungaria avea astfel posibilitatea supravegherii noii aliate in politica si dernersurile acesteia fata de romanii transilvaneni, Pentru Germania era, de asemenea, un castig: marca cuprinderea in sistemul de aliante bisrnarckian a unui stat invecinat cu Rusia, intarindu-i pozitia In zona sud-est europeana.

Argumentu1 intrarii Romaniei in alianta ni-I ofera insusi Carol I care ii relata, in 1888, lui von Bullow urmatoarele: " ... relatiile cu Rusia sunt 0 problema anevoioasa a politicii noastre externe. Nu urmarirn sa provocam Rusia, dorim chiar sa evitarn pe cat posibil un razboi eLL ea. Dar fata de primejdia ce ne ameninta din partea puternicei Rusii avem nevoie de sprjinul Puterilor Centrale". Cu acelasi prilej, regele continua: " ... deoarece primejdiile ce ameninta Romania din partea Rusiei sunt mai serioase decat necazul $1 durerea pentru raul tratament al rornanilor din tarile unguresti, Romania cauta ocrotire si siguranta la Tripla Alianta?":

Secretul Tratatu1ui incheiat in 30 octombrie 1883, desi multi politicieni romani (Maiorescu, Carp, Sturdza) erau convinsi de existenta acestuia, s-a pastrat pana ill anul 1914, cand se punea problema participarii Romaniei [a Prirnul Razboi Mondial de partea Puterilor Centrale. Atragerea Romaniei In cadrul acestui sistem de aliante conferea lui Bismarck posibilitatea de a influenta politiea sa externa in conformitate eu politica si interesele germane in zona balcanica'", Romania, in viziunea politicianului german, reprezenta un factor de echilibru si stabilitate care era eapabil sa modereze eventualele disensiuni privind zona balcanica ce s-ar isca intre Austro-Ungaria si Rusia. Un astfel de moment I-a reprezentat criza sarbo-bulgara declansata in toamna anului 1885. La 18 septembrie 1885, in orasul Filipopoli (Plovdiv), capitala Rumeliei Orientale, se declanseaza 0 puternica miscare sociala, guvernatorul turc este indepartat, proclamandu-se unirea acestei provincii cu Principatul bulgar condus de Alexandru Battemberg. La 14 noiembrie acelasi an, Serbia, sensibil afectata de cresterea teritoriala a vecinei sale, declara razboi Bulgariei, solicitand 0 serie de "compensatii" teritoriale, dar infrangerile suferite de armata sarba determina incetarea ostilitatilor pe toata Jinia frontului, la 30 noiembrie 188566,

Conflictul dintre cele doua taxi, care imbracase acum forma belicoasa, era alimentat de catre Austro-Ungaria, sprijinitoarea Serbiei, care apreciaza ca alipirea Rurneliei la Bulgaria ar f fost regizata de Rusia, care cauta pe aceasta cale realizarea "Bulgariei Mari", idee lansata Inca la San Stefano. Perceptia austro-ungara insa era deformata, deoarece actiunea bulgara, care dupa Congresul de la Berlin se instraina de vechea sa protectoare, atinge acum rnomentul ruperii totale de tutela tarista. Este motivul pentru care Rusia va protesta vehement irnpotriva evenirnentelor care se derulau in Bulgaria, declarandu-se gata sa intervina pentru restabi1irea ordinii in zona ..

Sesizand pericolul unui conflict in Balcani, Bismarck intervine prompt, solicitand reprezentantelor diplomatice de la Belgrad si Sofia sa propuna partilor aflate In conflict inceperea negocierilor. Romania i~i pastreaza neutralitatea fata de acest conflict, In pofida dernersurilor sarbe de a 0 atrage de partea sa. Hotaratoare in abordarea respectivei pozitii a Romaniei a fost cu siguranta si interventia, in acest sens, a cancelarului gerrnan'".

In cursu I unei deplasari la Berlin a lui 1. C. Bratianu, acesta abordeaza ell Bismarck si problema liniei politice pe care Romania urma sa 0 adopte fata de evenirnentele de Ia sud de Dunare. Diplomatul roman este sfatuit sa nu intervina in nici un fel, situarea Romaniei intr-o postura de neutralitate usurand si grabind incheierea conflictului izbucnit.

Dupa incheierea arrnistitiului dintre sarbi si bulgari, din luna noiernbrie 1885, Bismarck eomunica lui Liteanu faptul ca lumea diplomatica era 10 unanimitate de acord in sensu1 statuarii unei paci trainice in Balcani, care urma sa nu dezavantajeze nici un stat situat in zona. Totodata, acesta i~i

64 Ibidem, p. 96.

65 Meitani, R., Istoria politico a raporturilor dintre state, Bucuresti, 1943, p. 67. 66 Ciachir, N., is/aria siavilor, Bucuresti, 1998, p. 296.

67 Ciachir, N., Romania si !iirile balcanice in perioada 1878-1900, 'in Revista de istorie, 33,1980, nr. 2, p. 343; Wolther, H., Bismarcks AujJenpolitik /871-1881 (Auj3enpolitische Grundlinien von der Reischsgrundung his zur Dreikeiserbundnis), Berlin, 1983, passim.

174

MAURA GIURA, L. GIURA

exprima optiunea ca tratativele pentru incheierea acestei paci sa se desfasoare la Bucuresti, deoarece Romania, prin pozitia sa neutra ~i gratie raporturilor de amicitie si buna vecinatate cu toatele statele balcanice ~i nu numai, isi castigase simpatia una.nima68.

Demarate la 23 ia.nuarie I 4 februarie 1886, aceste tratative la care participa Serbia, Bulgaria si Imperiul Otoman (Principatul bulgar nefiind la acea data un stat independent), avand In vedere poziria moderata si concilianta a celor prezenti, se incheie 111 rnai putin de a luna (19 februarie I 3 martie 1886)69.

Rezurnand, in eeea ce priveste politica balcanica a lui Bismarck, putem afirma ca aeeasta viza mentinerea statu-quo-ului In zona, aceasta fiind realizabila 111 buna parte si datorita aportului Romaniei.

in anul 1887 se punea problema prelungirii termenului de aderare a Rornaniei la Tratatul de alianta eu Puterile Centrale. Atat Germania cat si Austro-Ungaria doreau prelungirea acestuia, facand demersuri in aeest sens pe langa partea rom ana. Calatoria perechii regale romfme la Berlin, pentru a participa la cea de-a 90-a aniversare a zilei de nastere a imparatului Wilhelm I, precum si popasul de la Viena, aduc asigurari de prelungire a aliantei cu intreaga paleta de beneficii adiacente. Intr-o epistola a diplomatului Liteanu adresata lui Carol se mentiona faptul ca Bismarck se declarase de acord "a prelungi starea actualelor noastre relatii cu Gerrnania", considerand ell. acest lucru se afla in vigoare deoarece ea nu a fast denuntata de nici una din par!i70.

Opozitia interns rornaneasca se manifesta cu tot mai multa insistenta pentru 0 politics de neutralitate, nelinistind Viena si Berlinul. Carol T, aflat in capitala germana, eu prilejul funeraliilor imparatului Wilhelm I, este apostrofat de catre Bismarck "pe un ton foarte drasti.c, ca. el trebuie sa-l rnentina pe Bratianu chiar daca pe strazi ar trebui sa curga sange"."

Cuvintele cancelarului sunt 0 dovada in plus, daca mai era necesar, a dorintei acestuia de a pastra Romania in alianta si, prin aceasta, posibilitatea influentarii politicii externe in directia dorita de Gerrnania.

Opozitia interna crescanda forteaza insa dernisia lui Bratianu. Se constituie un guvern democrat condus de Th. Rosetti. Numirea lui P. P. Carp in fruntea Ministerului de Externe a fast primita cu satisfactie in capital a germana, dar si in cea habsburgica, datorita convingerilor filogermane ale acestuia.

Pana la indepartarea sa din functia de cancelar, Bismarck va mai interveni in problema reglernentarii urmasului la tronul Romaniei, tocmai datorita grijii sale permanente de consolidare a pozitiei Hohenzollernilor in Romania. Dupa decesul prematur al principesei Maria, printr-un pact de familie patronat de insusi imparatul Wilhelm I, se desemna ca mostenitor al coroanei Romaniei sa fie principele Ferdinand, nepot de [rate al lui Carol I. Astfel, in urma demersurilor ferme pe langa Carol, venite din partea lui Bismarck, acesta ii solicita lui Ferdinand sa paraseasca Germania (pe vremea aceea aflat la studii la Leipzig) ~i sa se stabileasca In Romania, incepand cu I mai 188972.

MAURA G. GIURA - LUCIAN GlURA

6H Ibidem, p. 346.

69 Hosch, E., Geschischte der Balkanlander, Munchen, 1993, p. 178 70 Radulescu-Zoner, $., Cazan, Gh. 1., op. cit., p. 166.

71 Ibidem, p. 170.

72 Ibidem, p. 175-176.

Otto von Bismarck $[ rornanii

175

OTTO VON BISMARCK AND THE ROMANIANS

SUMMARY

The authors analyse the attitude of Germany's chancellor towards Romania during all important moments of Romanian history from the last decades of the 19th century: the bringing of a foreign prince on the throne of Romania, the Independence War, the proclamation of the kingdom, the treaty with the Central Powers, the regulation of the throne succession.

The chancellor's attitude towards the Romanians wa.s generally favourably inclined, except for the recognition of the independence, which was conditioned in particular by economic problems, linked to the construction of the Romanian Railways. Always prevalent was, however, Germany's interest and the protection of its citizens, who had invested in Romania, as well as imposing the own point of view in Romania's foreign affairs.