Ovid DENSUSIANU - biografie - (opera si scrierile)

n. 29 dec. 1873, Satu-Lung -Sacele, jud. Brasov - m. 8 iun. 1938, Bucuresti. Poet, critic si istoric literar. Fiul lui Aron Densusianu, filolog, prof. la Univ. din Iasi, si al Elenei (n. Circa), de origine aromana. Pe linie paterna, descinde dintr-o veche familie de carturari formati in traditia "luminilor" Scolii Arde-lene. Scoala primara la Satu-Lung, Fagaras si Brasov. Studiile secundare la Liceul National din Iasi si la Institutele Unite (ultima clasa, 1889). Bacalaureatul in 1890. Facultatea de Litere (Iasi) unde este coleg cu G. Ibraileanu. Licenta rnagna cum laude (1892). impreuna cu tatal si cu unchiul sau (Nicolae), scoate Revista crit-ica-literara (1893-1897), de orientare antijunimista. Prof. de liceu la Botosani si Focsani (1892-1893). Studii de specializare la Berlin, cu A. Tobler, si la Paris (1893-1895), unde audiaza cursurile lui G. Paris, A. Meillet si J. Brunot. Diploma la "Ecole des Hautes Etudes" (1896), cu lucrarea La Prise de Cordres et de Sebille. Prof. suplinitor la Catedra de Istorie a Lb. si Literaturii romane a Univ. din Bucuresti (1897). Prof. titular (1901) si seful Catedrei de filologie romanica cu speciala privire la lb. romana (1902-1938). Membru corespondent al Acad. (1903); membru al Acad. (1918). Debut editorial cu Aliteratiunea in limbile romanice (1895), urmata de Rotacismul in dialectul istrian (1897). La Paris, colaboreaza la Romania; editeaza, la Bucuresti, Anuarul seminarului de istoria limbei si literaturei romane, mai tarziu rev. Grai si suflet (1923-1938), paralel cu publicatia literara Vieata noua (1905-1925), tribuna a curentului simbolist si romanic preconizat de DENSUSIANU in poezia momentului. Publica o monumentala Histoire de la langue roumaine, I-II, Paris (1901-1938). impreuna cu I. A. Candrea redacteaza un Dictionar etimologic al limbii romane, 1907-1914 (neterminat): publica o colectie de texte dialectale: Graiul nostru. Texte din toate partile locuite de romani, I-II (1906-1908), monografia Graiul din Tara Hategului (1915), precum si antologii, studii de folclor: Flori alese din cantecele poporului (1920), Viata pastoreasca in poezia noastra populara, I-II (1922-1923), Limba descantecelor (1930-1934) s. a. A creat Institutul de Filologie si Folclor (1914). Istoric literar (Literatura romana moderna, I-III. 1920-1933) si critic de directie (Sufletul latin si literatura noua, 1922). Sub pseud. Ervin, DENSUSIANU se afirma ca poet, publicand mai multe plachete intre 1912 si 1925, carora li se adauga cateva incercari dramatice (tot in versuri) neizbutite. Savant, erudit, creator de scoala in domenii diverse (filologie, istorie literara, folcloristica), DENSUSIANU este un animator literar, spirit polemic, bataios, vizand - inaintea lui E. Lovines-cu - sincronizarea ritmurilor creatiei romanesti, printr-o iesire din provincialism si rusticitate, in orizontul poeziei romanice, prin modernitate si sensibilitate citadina. in lectiile universitarului (unele adunate in Literatura romana moderna, I-III, 1920-1933), ca si in articolele, eseurile, conferintele animatorului Vietii noi, DENSUSIANU isi descopera fibra inaintasilor: aceeasi bogatie a informatiei, siguranta a tonului, o anume distanta rece, taioasa, casant-polemica fata cu preopinentii. Dar dincolo de tonul mostenit, persuasiunea pledanta alterneaza cu accentul acid, cu verva publicistului, cu expresia truculenta. Un sarcasm retinut, cu ricanare condensata se simte in sintagme dispretuitoare precum "reviste-omnibus", "limonada gazoasa" a poeziei nationaliste, "pianul mecanic" al liricii cutarui confrate gata sa cante orice

pentru modica suma de 10 bani, "pirotecnia reclamei", "sfarlezirea" politicianista, "carpanosia academica" s.a. DENSUSIANU a stiut deci sa impace rigoarea "discursului", fie ca e o prelegere universitara, fie ca e un cursiv de revista, disciplina intelectuala, ordonarea superioara a ideilor cu nevoile imediate de polemica, riposta, sarja, contraatac etc. ale sarcinii sale de sef de scoala si publicist militant. Mica reduta ce-si formeaza, din 1905. la Vieata noua, fu degraba asediata si i-a trebuit acestui om o mare cheltuiala de energie intelectuala pentru a face fata impresurarii, a forta o iesire pentru improspatarea hranei si a arsenalului, a arunca in lupta noi argumente. Batalie cu atat mai donquijotesca, cu cat slabii aliati il parasesc unul dupa altul, iar acolitii sunt talente firave, neconcludente, incapabile sa inchege un curent pe masura sperantelor. Vieata noua, revista polemica, de atitudine antisamanatorista, antipopo-ranista, dar si antimodernista in cele din urma, retine atentia prin ideile programatice, prin articolele informate despre poezia moderna europeana si latino-americana, dar nu prin poezia redactorilor si colaboratorilor. Nici productia lirica a lui Ervin nu reuseste sa convinga ori sa contracareze literatura curenta. in campul liricii romanesti se produsese o alta mutatie, datorata prezentei lui Bacovia, Vinea, Adrian Maniu, curand a lui Blaga, Arghezi si Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu, fenomen ce depasea granitele "bivuacului" statornicit de D., a carui rezistenta pana in 1925 (cu abia doi ani inaintea aparitiei Cuvintelor potrivite, dar cu sase ani dupa Poemele luminii) vorbeste singura despre nivelele decalate ale literaturii primelor decenii din veacul XX. Unde insa DENSUSIANU avea dreptate, era in recunoasterea (refuzata de contemporani) a originilor simboliste ale demersului "modernist", semnalate inca din prefata la Sufletul latin si literatura noua (I-II, 1922). Nu este singurul loc unde DENSUSIANU ne apare ca un precursor, pregatind teoretizarile lovinesciene cu privire la sincronism, modernism, pledoarie pentru literamra citadina etc. Granitele simbolismului sui generis preconizat de Vieata noua erau astfel impinse mult spre Sburatorul, impotriva intentiilor, desigur, fiindca DENSUSIANU actiona in credinta celui mai ortodox simbolism, miscarea de "avangarda" (incepand cu futurismul chiar) fiindu-i funciar antipatica. Asa, printre cei dintai, el denuntapseudoinovatia literara, impostura, brutalitatea care ranea cultul sau clasic pentru armonia formelor. intelegerea particulara a simbolismului european se vadeste tocmai in aceasta tentativa de a-1 limita la zonele "sufletului latin", clasic in esenta sa, izoland in geneza si fizionomia curentului tot ce reprezenta aluviune a romantismului germanic. Motivarea unui simbolism romanesc prin insasi romanitatea noastra urmarea, de fapt. o orientare catre nivelul literar occidental (recte, romanic) ca o contrapondere a influentei germane introduse de junimism si consecvent combatute de acest antimaiorescian prin aversiune mostenita. Oricum, in batalia literara a epocii, D., cu spiritul asezat al omului de stiinta, elucideaza termenii, inarmat cu o larga cunoastere a istoriei curentului si a desfasurarii lui pe plan european. Aplicand un criteriu istoric de analiza, el stabileste relatia stransa dintre romantism si simbolism, cat si un raport simbolism-naturalism, acestuia din urma datorandu-i-se interesul noii poezii pentru civilizatie, tehnica, peisaj urban/industrial, framantare sociala etc. Poezie-civilizatie/tehnica; poezie-stiinta etc, raporturi ce pareau absurde in epoca, sunt legitimate de DENSUSIANU printro ferma convingere ca nici unul dintre acesti parametri ai evolutiei umanitatii nu afecteaza esenta si fertilitatea lirismului modern, ci dimpotriva. Epoca "masinista", dominanta in lumea Occidentului, a generat totusi o nebanuita eflorescenta poetica, dezmintind orice pronosticuri negative. Recunoscand stiintei capacitatea de a largi necontenit orizontul lirismului modern, DENSUSIANU subliniaza insa si datoriile celei dintai catre poezie, inchinand un frumos apolog visului creator, imaginatiei fierbinti a visatorilor. Intr-o epoca de suspiciune fata de realitatea

urbana, bogat nutrita cu atatea filipici la adresa orasului nociv, strain si alienat, cate s-au rostit in cultura romaneasca, criticul exalta tocmai potentialul poetic al vietii citadine, cumulul ei de energie, vitalitate, ritm. Pledand pentru o estetica a dinamismului energetic, o identifica in trepidatia marilor orase, in concentrarea aici a unei mase de energii intelectuale, creatoare, capabile sa stimuleze lirismul nou. Feeria nocturna a oraselor luminate electric, fascinatia parcurilor, statuilor, operelor de arta incita imaginatia, reveria, contemplatia. I s-a reprosat, de aici, ostilitatea fata de ruralism, ca o negatie exclusiva, principiala; in realitate, DENSUSIANU condamna numai restrangerea teritoriilor liricii la universul rustic-fol-cloric. cautand sa includa si domeniul atat de fecund (si neexplorat) al orasului acolo unde se auzea numai pastisa populara. Mai mult: el a incercat sa acordeze motivele rustice la ceea ce incepuse a se numi modernitate (suflet "modern", expresie "moderna"), dand singur asemenea pilde de fuziune a topos-uui rusticfolcloric cu expresia noua, presupus simbolista: Satul, Cetatuia, Cantecul pribeagului, Alion Ciobanul, La raspantia neagra, Cosasii s.a. Apropierea miscarii simboliste de izvorul folcloric e ilustrata si teoretic, prin modele straine de tipul experientei lui Verhaeren, Jules Laforgue, Paul Fort s.a. Actiunea critica a lui DENSUSIANU se amplifica si prin apelul la traditia istorica, cu invitatia catre contemporaneitate in literatura (din care sufletul multimilor, inclusiv al taranimii, cu revolta ei, nu erau excluse), cu ideea contactului necesar intre literatura si viata, literatura si stiinta, civilizatie. intelegerea particulara a simbolismului se mai coloreaza cu promovarea unei atitudini intelectualiste, antisenzualiste in poezie, cu evitarea nebulosului, cripticului si indemnul catre claritate, armonie, seninatate, atribute clasice nu fara ecou in limpezimea liricii interbelice. Cautand sa largeasca continuu orizonturile culturii romanesti, DENSUSIANU a initiat dezbateri comparatiste, a pus curentele literare in contextul celorlalte arte (impresionismul plastic si muzical, spre pilda), a vorbit despre oportunitatea versului liber, a schitat categoria estetica a "uratului", a definit conceptul de "decadenta" etc. El a pus in circulatie romaneasca lirica lui Verhaeren, Jules Laforgue, Paul Fort, H. de Regnier. Maeterlinck, Viele Griffin, Stuart Merill, Jean Moreas s.a., a popularizat aspecte ale miscarilor contemporane:"unanimismul" lui Jules Romains, futurismul lui Marinetti, "avangardismul", umanismul profetic al lui Romain Rolland s.a. in articole antologice, precum Poetilor tineri, Prozatorilor, Heliopolis, Orasul latin, Ideal si indemnuri, a militat pentru o critica activa, cu caracter normativ, aplicata cu precadere fenomenului literar contemporan. In prospectiunea istorica (Literatura romana moderna, I-II, 1920-1933) incearca o prima sinteza a clasicismului nostru, viziune a unui secol al XFX-lea apropiat si familiar, unde valorile sunt reliefate cu o judecata echilibrata, din perspectiva istorica si estetica deopotriva. OPERA Aymeri de Narbonne dans la chanson du pelerinage de Cliarlemagne, Paris, 1896; La Prise de Cordres et de Sebille, Paris, 1896; Un essai de ressurec-tion litteraire, Paris, 1899; Poezia noua, in Conferintele "Vietii noua", I, Bucuresti, 1911; Limanuri albe, Paris, 1912; Heroica, Bucuresti, 1918; Sub statica vremei. Bucuresti, 1919; Flori alese din cantecele poporului, Bucuresti, 1920; Literatura romana moderna, I-III, Bucuresti, 1920-1933; Salba clipelor. Bucuresti, 1921; Sufletul latin si literatura noua, I-II, Bucuresti, 1922; Viata pastoreasca in poezia noastra populara, I-II, Bucuresti, 1922-1923; Raze peste lespezi, Paris, 1924;//; zorile vietii. Bucuresti, 1925; Opere, IV, ed. de B. Caza-cu, V. Rusu si I. Serb, Bucuresti, 1968-1981; Ideal si indemnuri, Cluj-Napoca, 1981; Literatura romana moderna, studiu introductiv de I. Serb, Bucuresti, 1985; Histoire de la langue roumaine, ed. critica si note de V. Rusu, pref. de B. Cazacu, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE Al. Busuioceanu, Figuri si carti, 1921; II. Chendi, Schite de critica literara, 1924; E. Lovinescu, Istoria, II; Perpessicius, Mentiuni, I; Al. Popescu-Telega, Ovid Densusianu, 1934; G. Giu-glea, in Dacoromania, IX, 1936-1938; I. Iordan, in insemnari iesene, nr. 2, 1939; Al. Rosetti, Ovid Densusianu, 1939; N. Cartojan, Amintirea profesorilor: Ovid Densusianu, DENSUSIANU Russo, St. Glixelli, 1939; DENSUSIANU Sandru, Ovid Densusianu filolog, 1939; G. Calinescu, Istoria; M. Bucur, Ovid Densusianu. 1967; DENSUSIANU Pop, in Limba si literatura, XIX, 1968; P. Constantinescu, Scrieri, II; E. Lovi-nescu. Scrieri, I; C. Ciopraga, Literatura; DENSUSIANU Micu, inceput; Fl.Manolescu, Poezia criticilor, 1971; M. Sebas-tian, Eseuri, cronici, memorial, 1972; O. Barlea. in Limba si literatura, 1973; ***, O. Densusianu. 100 de ani de la nastere, Timisoara, 1973; ***, Ovid Densusianu. - Omul si opera. La implinirea a 100 de ani de la nasterea lui, Deva, 1973; M. Zaciu, Ordinea; Aug. Z. N. Pop, Ovid Densusianu. Fisier, 1973; N. Cartojan, in Manuscriptum, nr. 3, 1974; I. C. Chitimia, in Limba si literatura, II, 1974; ***, Scrisori catre Ovid Densusianu, ed. ingrijita, note, tabel cronologic si indici de L. Onu, I. Vartosu si Maria Parpala, sub redactia lui L. Onu, 1979; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 2, 1981; idem, ibidem, nr. 36, 1981: B. Cazacii, in Limba si literatura, voi. 4, 1982; DENSUSIANU Murarasu, in Saptamana, nr. 619, 1982; O. Paun, in Contemporanul, nr. 27, 1982; C. Crisan, in Flacara, nr. 32, 1983; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 52, 1984; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 50, 1985; I. DENSUSIANU Balan, Pietre pentru templul lor, 1985; M. Bucur, in Transilvania, nr. 12, 1988; L. Nastasa, in Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie "A. DENSUSIANU Xenopol", nr. 1, 1989