Rotatia Cercetarile efectuate in S.U.A.

, China si Romania au demonstrat ca soia este o planta de cultura putin pretentioasa la planta premergatoare si la durata rotatiei. Prefera, totusi, ca plante premergatoare care asigura o cantitate mare de apa in sol cum sunt plantele furajere graminee, cerealele paioase (grau, orz), precum si unele plante prasitoare, in zone mai umede sau in conditii de irigare, cum ar fi sfecla de zahar, porumbul neerbicidat cu triazine si cartoful. Nu se recomand ca plante premergatoare leguminoasele anuale sau perene. Efectul benefic al acestora fiind valorificat mai bine decat alte plante de cultura. Floarea-soarelui si rapita nu se folosesc ca plante premergatoare din cauza bolilor comune (Sclerotinia sclerotiorum putregaiul alb). Soia suporta monocultura timp de 2-3 ani, fata de alte leguminoase pentru boabe, dar nu este recomandata din cauza bolilor, daunatorilor si buruienilor specifice. Ca urmare a efectului pozitiv asupra fertilitatii solului, prin lasarea unei cantitati mari de azot in sol (80-120 kg azot/ha), soia este planta buna premergatoare pentru toate plantele de cultura, cu exceptia florii-soarelui, rapitei si a altor plante leguminoase. Soiurile timpurii de soia pot constitui premergatoare bune pentru cerealele paioase de toamna. Culturile de porumb in care buruienile s-au combatut cu erbicide triazinice nu pot constitui premergatoare soiei, foarte sensibila la acestea. Rotatia soia-porumb este favorabil atat soiei cat si porumbului, fiind practicata in agricultura. Fertilizarea Pentru producerea de 100 kg seminte si biomasa secundara aferenta, soia extrage din sol o cantitate de substante nutritive dupa cum urmeaza: - 7,1 11 kg azot; - 1,6 1,9 kg P2O5; - 1,8 4,0 kg K2O; - calciu, magneziu, sulf si microelemente. Cultura de soia consum, in medie, de 5,1 ori mai mult azot si de 2,2 ori mai mult potasiu raportat la intreaga planta si de 3 8 ori mai mult azot si 1,3 ori mai mult potasiu raportat la productia de seminte, fata de consumul de fosfor.

Azotul. Soia isi face aprovizionarea cu azot, odata prin absorbtia nitratilor din sol, redusi la amoniac la nivelul frunzelor de catre enzima, nitrat-reductaza si prin fixarea bacteriana a azotului atmosferic, gratie enzimei nitrogenaza din nodozitatile cu bacterii Bradyrhizobium japonicum. Cele doua cai de aprovizionare cu azot se completeaza reciproc. Azotul din sol este indispensabil plantei in primele faze ale vegetatiei, in primele 25-35 zile, deoarece pana la stabilirea simbiozei dintre Bradyrhizobium japonicum cu radacinile de soia, plantele isi procura azotul necesar numai din sol. Dupa instalarea mecanismului de simbioza, o mare parte din azot (20 80%) este pusa la dispozitia plantei prin asimilarea lui din atmosfera de catre bacteriile fixatoare de azot. Plantele de soia utilizeaz azotul din solutia solului in proportie de 35-50 % si azotul obtinut din simbioza in proportie de 50-65 %. Faza critica in nutritia plantelor cu azot, este cu doua saptamani inainte de inflorire, care nu poate fi compensata ulterior prin fertilizarea cu azot. In perioada infloririi si formarii semintelor se realizeaza 48 57 % din substanta uscata si se asimileaza 50 73 % din substantele nutritive. Azotul se acumuleaza in tulpina si frunze pana la inceputul cresterii pastailor apoi este translocat in seminte (50 64% din azotul total). Transferul azotului din frunze spre seminte determina imbatranirea si reducerea capacitatii de fotosinteza a frunzelor, care se ingalbenesc si cad. Bacteriile fixatoare de azot se dezvolta bine in urmtoarele conditii: - pe solurile bine aprovizionate in fosfor, potasiu, sulf, calciu, molibden, magneziu, cobalt; - in conditii optime de umiditate; - in conditii moderate de temperatur (temperaturile scazute si cele foarte ridicate inhiba procesul de simbioza). Bacteriile fixatoare de azot sunt distruse de fungicidele cu care se trateaza semintele si de unele erbicide aplicate in doze mari, cum sunt cele pe baza de metribuzin, trifluralin, etc., rezultand formarea unui numar redus de nodozitati sau lipsa acestora. Bacterizarea (tratarea) semintelor cu tulpini de Bradyrhizobium japonicum determina acumularea de pana la 220 kg azot/ha. Fosforul ajuta la dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot, contribuind totodata la sporirea numarului de nodozitati, in functie de conditiile climatice si soiul cultivat. Fosforul influenteaza direct instalarea simbiozei, dar si indirect, prin fortificarea plantelor. Continutul nodozitatilor in fosfor este de doua ori mai mare decat in radacini.

Cele mai mari cerinte pentru fosfor se inregistreaza la scurta vreme dupa rasarire si de la inflorire pana la maturitate. Dupa rasarire, din cauza sistemul radicular slab dezvoltat, cu o capacitate redusa de absorbtie a fosforului, cerintele fata de acest element nu sunt asigurate. Primavara, conditiile de mediu cu temperaturi scazute si umiditate mare, influenteaza la randul lor capacitatea de absorbtie a fosforului, care nu poate fi compensat prin fertilizare ulterioara. Soia are o capacitate mai mare de a folosi rezervele existente in sol fata de alte plante de cultura cum ar fi porumbul, inul sau ovazul. Carenta de fosfor se caracterizeaza printr-o crestere lenta a plantelor, frunzele au culoarea albastruie-verzuie cu pete brune care apar dupa inflorit, iar capacitatea de germinatie a semintelor scade. Excesul de fosfor provoaca fenomenul de toxicitate, afectand cresterea si productivitatea plantelor. Marginile frunzelor se necrozeaza, avand nuante albe-transparente pana la brunecenusii. Fosforul isi manifesta actiunea sinergica impreuna cu azotul si potasiul, marind productia. Potasiul are un rol foarte important, absorbindu-se in cantitate maxima in perioada de crestere vegetativa si scade treptat pana la formarea semintelor. Acesta are un rol insemnat in sinteza grasimilor si depunerea lor in seminte, favorizeaza formarea nodozitatilor si fixarea simbiotica a azotului, cresterea rezistentei la boli,absorbtia calciului. Carenta de potasiu afecteaza procesele biochimice si fiziologice ale plantei. Pe marginea frunzelor apar pete galbene, care se extind, ramanand verzi numai centrul si baza frunzei. Se reduce rezistenta la cadere si la seceta a plantelor. Alte elemente nutritive In ceea ce priveste celelalte elemente nutritive, soia este o planta mare consumatoare de sulf (ajuta la formarea nodozitatilor si fixarea azotului), de calciu (creeaza un mediu propice pentru bacterii) si de magneziu (imbunatateste activitatea fotosintetizanta si de fixare a azotului). Frunzele de soia au capacitate ridicata de absorbtie a substantelor administrate sub forma de solutie (azot, fosfor, potasiu, sulf si microelemente), obtinandu-se sporuri de pana la 30 %.

Pe solurile acide, unde este stanjenita cresterea plantelor si fixarea azotului, sunt necesare microelemente: molibden, zinc, bor, cupru, mangan, iar pe solurile alcaline, cu continut ridicat in fosfor, este necesara prezenta zincului sau a fierului pe solurile erodate. Aplicarea ingrasamintelor Ingrasamintele cu azot se stabilesc in functie de fertilitatea solului si de bacterizare putandu-se administra pana la 90 kg/ha. Pe solurile sarace in azot se aplica 30 40 kg/ha de azot, inainte de pregatirea patului germinativ, necesar pentru primele faze de vegetatie (de preferat azot amidic). Pe celelalte soluri, fertilizarea cu azot se face in functie de reusita simbiozei cu bacteriile fixatoare de azot, prin administrarea in vegetatie odata cu efectuarea prasilelor mecanice (prasila I si a II-a), cand se incorporeaza in sol pana la inceputul infloririi plantelor. Reusita bacterizarii (simbiozei) se verifica atunci cand plantele de soia au l-3 frunze trifoliate, in 5-10 puncte de control luate pe diagonala lanului. In fiecare punct de control se stabileste procentul de plante cu nodozitati si eficienta activitatii bacteriilor prin strivirea nodozitatilor, aprecierea facandu-se astfel: - daca continutul nodozitatilor este de culoare rosie (culoare datorata prezentei leghemoglobine) inseamna ca bacteriile au o activitate buna; - daca continutul nodozitatilor este incolor sau usor roz inseamna ca bacteriile nu sunt active sau sunt putin active. Dozele de ingrasaminte cu azot se stabilesc astfel: - daca sunt peste 5 nodozitati pe planta, iar peste 85 % dintre plante au nodozitati, doza de azot este de 30-50 kg/ha pe teren neirigat si de 0-30 kg/ha pe teren irigat; - daca sunt 1-5 nodozitati pe planta, iar peste 50 % dintre plante au nodozitati, doza de azot este de 40-60 kg/ha pe teren neirigat si de de 30-60 kg/ha pe teren irigat; -daca nu sunt nodozitati pe planta, doza de azot este de 50-70 kg/ha pe teren neirigat si de de 60-100 kg/ha pe teren irigat. Ingrasamintele cu fosfor si potasiu se aplica in functie de productia scontata si de valorile agrochimice privind continutul solului in fosfor si potasiu. Ingrasamintele cu fosfor si potasiu se aplica sub aratura de baza sau sub forma de ingrasaminte complexe, la pregatirea patului germinativ.

Doze orientative de ingrasaminte pentru cultura de soia Microelementele pot fi aplicate tratand semintele pe cale uscata sau umeda sau extraradicular, cand se obtin sporuri insemnate de productie si imbunatatirea calitatii recoltei. Ele contribuie la cresterea sistemului radicular, faciliteaza simbioza dintre bacterii si radacini, determiria o nutritie mai buna a plantelor de soia. O deosebita importanta in cultura soiei prezinta biopreparatele de Bradyrhizobium japonicum, folosindu-se in mod obisnuit patru doze la samanta necesara insamantarii unui ha. Aplicarea ingrasamintelor foliare consta in 2 administrari: - prima atunci cand sunt formate complet frunzele, - a doua la inceputul formarii pastailor. Se utilizeaza volume de solutie cuprinse intre 300-500 mc/ha, cu o concentratie de 0,51,0%. Sunt recomantate ingrasamintele foliare cu raporturi egale intre N:P:K sau cu raportul in favoarea fosforului. Soia valorifica bine efectul remanent al ingrasamintelor organice si al amendamentelor dupa 2-4 ani de la aplicarea lor.