OFERTA DE MĂRFURI

Oferta de marfuri se afla în strânsa legatura cu cererea de marfuri, fiind influentata

de productie si de costurile de productie. Oferta de marfuri se refera atât la un anumit volum
de bunuri si servicii, cât si la un proces de miscare a acestora de la productie la consum.
1.1. Continutul ofertei de marfuri
Oferta de marfuri poate fi abordata distinct drept:
- oferta individuala - a unei singure firme sau agent economic care exprima cantitatile
dintr-o marfa care sunt puse la vânzare pe piata la un moment dat de catre un agent
economic;
- oferta globala - exprima totalitatea cantitatilor din diverse marfuri disponibile pe piata la
un moment dat si la un anumit pret.
Desi apare strâns legata de productie, reprezentând finalizarea acesteia pe piata, oferta de
marfuri se deosebeste de aceasta: daca productia este rezultat al procesului de transformare
fizica a resurselor în bunuri, oferta este legata de procesul de valorificare, de transformare
a bunurilor materiale sau a serviciilor din forma marfa în forma bani.
Daca ne raportam la aspectul fizic al ofertei, aceasta cuprinde totalitatea marfurilor
existente pe piata, în sfera circulatiei într-o anumita perioada de timp, precum si marfurile
care pot fi aduse acolo în perioada respectiva. Astfel, oferta cuprinde atât bunurile destinate
consumului individual al populatiei cât si cele destinate consumului intermediar.
Faptul ca definirea ofertei are în vedere o anumita perioada de timp face ca din punt de
vedere conceptual oferta de marfuri sa cuprinda atât un anumit volum de bunuri si servicii
cât si un proces de miscare a acestora de la producator la consumator. Aceasta modalitate
de abordare face ca oferta sa fie compusa din doua mari segmente si anume[1]:
- fondurile de marfuri atribuite retelei de distributie în cursul unei perioade de timp spre a
fi realizate sau intrarile de marfuri (oferta efectiva);
- stocurile de marfuri existente în diferite verigi ale circuitului economic (oferta pasiva).
Notiunea de fond de marfa[2] delimiteaza cantitatile de produse pe destinatii, în functie de
natura consumului final, intermediar sau stoc de capital. De asemenea, notiunea de fond de
marfuri separa bunurile de consum negociate de comert cu furnizorii sai, într-o perioada
data (an, trimestru etc) de totalul ofertei de care beneficiaza piata în perioada respectiva.
Acesta deoarece oferta totala este compusa din fondul de marfuri negociat si primit din
stocurile ramase în perioadele anterioare, ea depasind ca volum fondul de marfuri dintr-o
anumita perioada cu marimea stocurilor din reteaua de distributie.
În consecinta, notiunea de fond de marfa, pe lânga delimitarile si structurile operate în
componenta ofertei, îsi pune amprenta si pe modul specific de constituire a acesteia în
comert, adaugând bunurilor componente, noi valente, precum inovarea continua, forme
variate de vânzare, posibilitati variate de combinare în consum cu diverse servicii specifice.
O alta latura[3] a cunoasterii continutului ofertei de marfuri are în vedere baza materiala a
acesteia, si anume forma pe care o îmbraca produsele destinate schimbului prin intermediul
pietei. În fine, un alt aspect important este legat de dinamica ofertei, care reflecta în
permanenta, trecerea de la conditiile actuale la posibilitatile viitoare ale productiei,
respectiv trecerea de la oferta reala, la oferta potentiala. Oferta potentiala, care trebuie sa
reprezinte materializarea în timp a nevoilor consumatorilor, se contureaza ca rezultat al
cercetarilor permanente ale cerintelor pietei, al urmaririi în dinamica a evolutiei acesteia.
Pornind de la acest fapt, în contextul considerarii ofertei reale ca fiind un rezultat si nu o
premisa a cerintelor pietei, trebuie apreciat ca realizarea si dezvoltarea productiei nu
trebuie sa se reduca la un proces pasiv de adaptare continua la cerintele pietei ci trebuie sa
aiba în vedere o politica activa de piata, bazata pe diversificare continua a sortimentelor de
marfuri oferite pietei, prin multiplicarea posibilitatilor de satisfacere a cerintelor populatiei
prin crearea noi produse care sa duca eventual la aparitia unei noi nevoi.

1.2. Structura ofertei de marfuri

Marfurile si serviciile componente ale ofertei de marfuri sunt diferite dupa provenienta,
structura, caracteristici, mod de consum etc. ceea ce impune structurarea lor dupa diverse
criterii si anume[4]:
a) în functie de destinatia produselor, oferta se grupeaza în trei categorii principale de
marfuri:
- produse destinate consumului final (sau bunuri si servicii de consum) alcatuite din
ansamblul obiectelor materiale sau imateriale realizate pentru satisfacerea directa a
nevoilor umane, cu exceptia locuintelor care sunt considerate investitii neproductive;
- produse destinate consumului intermediar reprezentate de ansamblul bunurilor si
serviciilor oferite agentilor economici pentru a se consuma în procesul de productie în
vederea realizari altor bunuri sau servicii;
- produse de echipament destinate organizarii si desfasurarii procesului de productie si a
caror durata de viata este de minim un an cum ar fi: utilaje, echipamente, masini, cladiri
industriale si comerciale.
b) dupa durata de viata a diferitelor categorii de produse deosebim doua categorii de
produse:
- bunuri nedurabile - se caracterizeaza printr-o vânzare de masa, se adreseaza tuturor
categoriilor de consumatori, pot fi substituibile în procesul de productie si participa la un
singur ciclu de productie. Astfel de marfuri sunt: produsele alimentare, detergentii, ziarele,
revistele, etc.
- bunuri durabile - au o perioada mai mare de utilizare, sunt de folosinta îndelungata si au
un grad superior de finisaj si tehnicitate. Ele nu sunt distruse într-un singur act de utilizare,
ci se uzeaza progresiv si dupa anumite perioade conserva o anumita valoarea reziduala.
Astfel de marfuri sunt: automobile, televizoare, aparatura electrocasnica, utilaje,
îmbracaminte.
c) criteriile merceologice structureaza oferta de marfuri în:
- marfuri alimentare - contin anumite proprietati fizico-chimice care le confera un grad
ridicat de alterabilitate si perisabilitate, ceea ce determina comercializarea lor în decursul
unei durate de garantie, cu obligativitatea respectarii conditiilor de pastrare.
Marfurile alimentare sunt indispensabile consumului, de aceea ele detin un rol bine
determinat în cadrul consumului individual, au o stabilitate ridicata în consum, aparitia
noilor sortimente se realizeaza mai lent, iar înlocuirea lor se realizeaza cu retineri din partea
consumatorilor. De aceea, aparitia sortimentelor noi si înlocuirea ofertei de marfuri vechi
se realizeaza mai lent.
Din punctul de vedere al actului de vânzare-cumparare, marfurile alimentare se încadreaza
în categoria bunurilor de cerere curenta, care se caracterizeaza printr-o viteza de circulatie
mare, iar numarul de zile în care ramân pe piata este mic.
Cunoscând aceste particularitati ale marfurilor alimentare, producerea si comercializarea
lor sunt reglementate prin acte normative speciale legate de verificarile si analizele de
laborator asupra parametrilor si a conditiilor sanitar-veterinare pe care trebuie sa le
îndeplineasca, obligativitatea respectarii retetelor si a tehnologiilor de productie, precum si
a conditiilor de comercializare.
- marfuri nealimentare - satisfac cerinte variate de ordin fiziologic, social-cultural sau de
confort a populatiei, unele nevoi ale consumului intermediar sau de investitii. Tocmai de
aceea grupa marfurilor nealimentare este mult mai variata decât cea a marfurilor
alimentare.
Cererea pentru marfurile nealimentare se caracterizeaza printr-o mobilitate ridicata, iar
procesul lor de reînnoire variaza în limite mult mai mari (unele marfuri cum ar fi
încaltamintea sau îmbracamintea se reînnoiesc de la sezon la altul, iar altele precum
produsele electrocasnice, mobilier -la intervale de câtiva ani).
Marfurile nealimentare au o cerere periodica si sunt caracterizate de o viteza de circulatie
mai mica si de un numar de zile mai mare în care ramân în circulatie.
d) în functie de locul produselor în consumul populatiei si de modul de solicitare a
acestora de catre consumatori întâlnim:
- bunuri primare de consum destinate satisfacerii nevoilor fiziologice ale populatiei cum
ar fi: hrana, îmbracaminte, încaltaminte, locuinta, etc;
- bunuri de necesitate medie necesare satisfacerii nevoilor de confort, hobby-uri,
mentinerea sanatatii, medicamente, pentru petrecerea timpului liber etc. Acest tip de bunuri
sunt solicitate de consumatori la intervale mai mari de timp sau foarte rar, desi în ultimul
timp consumul acestor bunuri a crescut simtitor.
- bunuri de lux (de prisos) sunt produse cu o semnificatie mai mult sociala, achizitionarea
si cumpararea lor producând o satisfactie periodica sau mai putin practica, potentialul de
consum devenind nelimitat.
e) structurarea ofertei dupa posibilitatile de identificare a produselor în masa ofertei:
- produse anonime se identifica prin simpla denumire a sortimentelor: zahar tos, zahar
pudra, pâine alba, pâine neagra, unt de masa, margarina etc;
- produse de marca se identifica prin denumirea lor (marca de fabrica sau marca de comert)
care le deosebeste de masa produselor anonime. Marca poate fi reprezentata de numele
firmei producatoare (Coca-cola), o denumire geografica (Carpati), istorica (Dacia) sau un
personaj din literatura (Dracula).
f) în functie de locul bunurilor în cadrul pietei bunurilor de utilizare productiva în
procesul de realizare a produsului finit se evidentiaza:
- materiile prime - cuprind bunurile care vor intra în structura viitoarelor produse. Ele au
suferit doar un proces simplu de prelucrare, care sa le asigure si sa le mentina un nivel
corespunzator în timpul procesului de transport si stocare;
- semifabricatele - produsele industriale care vor deveni o parte a produsului finit. Ele au
suferit un grad mai ridicat de prelucrare decât materiile prime;
- echipamentele industriale - reprezentate de produsele care nu sunt o parte integranta a
produsului finit dar sunt utilizate efectiv în procesul de productie. Acestea cuprind:
instalatii de baza, echipamente (strunguri, freze, raboteze, masini linotip, boilere) si
echipamente auxiliare (autocamioane, utilaje de transport, ridicat sau stivuit, micro-
aparatura etc.);
- furniturile - bunurile de utilizare productiva care nu intra în componenta produsului finit,
dar care se consuma în cadrul activitatii de productie: carburanti, energie, lubrifianti,
rechizite de birou etc.
Înnoirea produselor si diversificarea ofertei de marfuri

Multiplicarea si reînnoirea continua a sortimentului de produse în cadrul pietei, reprezinta

o reflectare amodificarilor profunde care intervin în nevoile de consum, în mecanismul
formarii si satisfacerii lor. La acestease adauga faptul ca deprecierea fizica, scaderea
utilitatii unui produs este amplificata continuu de depreciereafunctionala, în special prin
aparitia de noi produse. Drept urmare, procesul de diversificare a ofertei de marfuriîmbraca
doua importante aspecte:
-largirea continua a gamei sortimentale prin aparitia produselor noi, care se adauga celor
existentesi schimbarea structurii sortimentale, prin înlocuirea unora dintre ele cu produse
noi;
-diferentierea si individualizarea ofertei în procesul concurential.

În ceea ce priveste primul aspect al înnoirii si diversificarii produselor, notiunea de produs

nou are învedere un bun material ce prezinta elemente constructive, functionale, fiabilitate,
valente estetice, ergonomice,comerciale, precum si componente acorporale deosebite,
realizat în vederea satisfacerii superioare a cerintelor de consum sau a acoperirii unui
spectru mai larg de nevoi.
Un alt aspect, care trebuie avut în vedere în legatura cu înnoirea produselor care apar,
formând ofertade marfuri din cadrul pietei, pot avea o Äviata´ mai lunga sau mai scurta,
fiecare conturându-si propriul sau ciclu de viata´.
Multiplicarea si reinnoirea continue a sortimentului de produse, in cadrul pietei, reprezinta
o reflectare a modificarilor profunde care intervin in nevoile consumatorilor, in
mecanismul formarii si a satisfacerii. La aceasta se adauga faptul ca deprecierea fizica si
scaderea utilitatii unui produs sunt amplificate continuu de deprecierea functionala, in
special prin aparitia de noi produse. Drept urmare, procesul de diversificare a ofertei de
marfuri imbraca doua importante aspecte: largirea continua a gamei sortimentale prin
aparitia produselor noi, care se adauga celor existente, si schimbarea structurii
sortimentelor, prin inlocuirea unora dintre acestea cu produse noi; diferentierea si
individualizarea ofertei in procesul concurential. Largirea continua a gamei sortimentale,
prin aparitia produselor noi, si schimbarea structurii sortimentelor, prin inlocuirea unora
dintre acestea cu noile produse
Notiunea de produs nou are in vedere un bun material ce prezinta elemente constructive,
functionale, fiabilitate, mentenabilitate, lente estetice, ergonomice, comerciale, precum si
componente acorporale deosebite, realizat in vederea satisfacerii superioare a cerintelor de
consum sau a acoperirii unui spectru mai larg de nevoi. Data fiind intretinerea ariei de
aspecte acoperite de noutate, in acest domeniu produsele noi pot fi grupate astfel: produse
absolut noi, care apar pentru prima data pe piata, cum a fost, de pilda, la vremea sa,
televizorul; produse noi cu caracteristici functionale superioare, diferite de cele existente
pe piata, contribuind la satisfacerea unor necesitati rezolte si anterior cu alte marfuri
similare, cazul televizorului color; produse ameliorate, care au parametrii functionali,
estetici si comerciali superiori celor ai bunurilor existente, cum ar fi, de exemplu, cazul
televizoarelor ameliorate fie in directia multiplicarii canalelor de receptie, sau adaugarea
unor noi functionalitati; produse ce largesc gama sortimentala existenta prin crearea de
rietati noi ale aceluiasi bun, cazul televizoarelor diversificate in functie de marimea
ecranului.
pentru a contribui la satisfacerea tot mai deplina si intr-un grad mai ridicat a exigentelor
consumatorilor .
» Un alt aspect, care trebuie avut in vedere in legatura cu innoirea produselor si cu
diversificarea ofertei, se refera la faptul ca produsele care apar, formand oferta din cadrul
pietei, pot avea o "viata" mai lunga sau mai scurta, fiecare conturandu-si propriul sau "ciclu
de viata". Notiunea "ciclul de viata al unui produs" desemneaza perioada in cadrai careia
bunul respectiv exista pe o anumita piata, respectiv interlul cuprins intre finalizarea
produsului de catre producator si nzarea sa prin intermediul unui nzator catre consumatorul
final sau intermediar. Ciclul de viata al produselor nu trebuie confundat cu durata de viata
fizica sau cu ciclul de utilizare a acestuia, care are in vedere timpul scurs intre faza finala
a fabricatiei unui exemplar dintr-un produs si distrugerea sau casarea sa de catre
consumator . Disparitia de pe piata, un produs parcurge anumite faze, care au urmatoarea
succesiune; aparita pe piata a produsului; cresterea cererii si, respectiv, a ofertei pe piata
pentru produsul in cauza; maturitatea, care corespunde etapei in care produsul a atins
limitele de saturatie ale pietei; declinul, faza in care produsul este mai putin cerut de
consumatori si care se incheie cu disparitia lui de pe piata. Ciclul de viata fiind specific
fiecarui produs, durata de ansamblu a acestui ciclu de viata, cat si a fiecarei faze care o
compun, poate sa difere in functie de tipul produsului, de ritmul in care apar pe piata alte
produse care inlocuiesc total sau partial pe cele existente, precum si de alte fenomene
generate de evolutia societatii modeme.
Atat pentru producatori cat si pentru comert, cunoasterea fazelor ce compun ciclul de
viata al produselor, precum si a factorilor de influenta ai acestuia, prezinta o insemnatate
practica deosebita, servind la fundamentarea masurilor menite sa asigure posibilitatile ca
orice produs nou sa supravietuiasca un timp mai indelungat alaturi de celelalte, in conditiile
unei eficiente economice corespunzatoare, atat pentru activitatea de productie, cat si
pentru. cea de comercializare. Pornind de la o asemenea premisa, sunt doua aspecte
importante de retinut in legatura cu innoirea si diversificarea ofertei. Primul se refera la
faptul ca progresul rapid al stiintei si tehnicii determina extinderea ofertei, imbogatirea ei
permanenta cu produse noi. Cel de-al doilea aspect are in vedere ca acelasi fenomen
genereaza si astfel de consecinte asupra activitati: comerciale, in masura in care provoaca
reducerea duratei ciclului de viata al produselor. Or, pentru comert, intrarea produsului
intr-un timp scurt in perioada de declin inseamna uzarea lui morala prematura, fenomen
insotit, de regula, de crearea unor stocuri peste limitele normale, greu ndabile. Pentru
prevenirea unor asemenea consecinte, cercetarea economica asupra lansarii produselor s:
directionarea actiunilor de diversificare trebuie sa se faca, atat de catre producatori, cat si
de catre intreprinderile comerciale, colaborare care trebuie sa aiba in vedere cercetarea
pietei pentru asigurarea cunoasterii amanuntite a cererii de marfuri, precum si previziunea
evolutiei in timp a produsului, deoarece riscul de a nu fi pe deplin acceptate de catre
consumatori se manifesta la toate produsele. Cercetarile trebuie continuate si dupa lansarea
produselor, pentru a se putea asigura comertului elementele pe baza carora sa se actioneze
ic directia prelungirii duratei de viata a produsului pe piata si a asigurarii unei eficiente
economice corespunzatoare.
» O problema care este legata exclusiv de diversificarea ofertei se refera la modalitatile de
actiune prin care societatile comerciale sustin derularea procesului respectiv. Schimbarea
structurii sortimentelor ce formeaza structura ofertei prin inlocuirea unora dintre acestea
cu produse noi, ameliorate sau produse ce largesc gama sortimentala existenta, poate fi
realizata, in mod eficient pentru ofertant si benefic pentru consumator, printr-un program
deliberat de diferentiere continua a produselor realizate initial. O asemenea diferentiere
poate avea loc dupa lansare, in faza de crestere sau de maturitate a produsului, in asa fel
incat cresterea sa pe piata sa se realizeze prin aportul diferit al riantelor sub care produsul
a evoluat in cadrul ciclului de viata.
Solutionarea unei asemenea probleme poate avea in vedere: activizarea procesului de
utilizare de catre consumatorii obisnuiti; largirea posibilitatilor de folosire a produsului de
catre consumatori; cautarea de noi consumatori; punerea la punct a unor noi riante de
produs. Un asemenea fenomen, cu consonante deosebite pentru comert, trebuie integrat cu
multa atentie in politicile de distributie ale firmelor, formand obiectul unor strategii
comerciale adecte. Intre respectivele strategii comerciale de diversificare o importanta
aparte prezinta cele privind expansiunea gamei sortimentale prin cresteri interne,
expansiuni prin cresteri externe, diversificari orizontale, integrari verticale ascendente,
diversificari transversale si internationalizarile .
Diferentierea si individualizarea ofertei in procesul concurential
Din punct de vedere pragmatic, problematica innoirii si diversificarii continue a ofertei
contureaza aspecte deosebite si in raport cu procesul concurential, fiecare firma trebuind
sa actioneze in cadrul pietei printr-o oferta bine individualizata, pentru a putea fi competiti.
in acest sens, din punct de vedere metodologic, apar doua importante probleme: silirea
cadrului de diferentiere a ofertei si pozitionarea fiecarui produs in cadrul ofertei respective.
a™¦ Diferentierea ofertei are in vedere reliefarea puternica a deosebirilor si a diferitelor
destinatii ale componentelor ofertei unei intreprinderi astfel incat aceasta sa se distinga in
mod evident de oferta concurentilor sai.
Realizarea unui asemenea obiectiv este extrem de dificila, practica demonstrand, in mod
frecvent, ca diferentele nu sunt intotdeauna semnificative, iar, in unele cazuri, nici chiar
dorite de catre unele firme mai mici a caror practica se bazeaza doar pe alinierea la
exigentele pietei si mai putin pe o reala competitivitate. intr-un asemenea context, tinandu-
se seama, pe de o parte, de exigentele pietei in domeniul concurentei, iar, pe de alta parte,
de practicile ilicite promote de unele firme, sintetizand experienta acumulata in acest
domeniu, s-a incercat o concep'vializare, atat a cadrului de diferentiere, punandu-se accent
pe fenomenele relationale de definire, cat si a cailor de diferentiere si individualizare,
orientarea fiind de aceasta data spre diferite domenii si, indeosebi, instrumente operationale
.
» Din punct de vedere conceptual, orice diferentiere trebuie sa fie creatoare de loare, atat
pentru intreprindere, cat si pentru piata. Pentru a putea deveni insa creatoare de loare, orice
diferentiere trebuie sa satisfaca numeroase exigente legate de importanta produselor,
caracterul distinctiv al acestora, superioritate, comunicabilitate, preemtiune, accesibilitate
si renilitate.
- Importanta, ca element de diferentiere a ofertei impus de exigentele pietei, are in vedere
ca orice diferenta, pentru a fi considerata ca atare, trebuie sa asigure un antaj substantial in
ochii unui numar suficient de cumparatori.
- Caracterul distinctiv impune ca orice diferentiere sa fie astfel conceputa de catre o
anumita firma, incat sa nu poata fi oferita de nici o alta intreprindere intr-o maniera
asemanatoare.
- Superioritatea are in vedere ca diferentierea unei oferte sa genereze un anumit grad de
superioritate in raport cu modalitatile alternative de rezolre a aceleiasi probleme sau mai
bine spus de satisfacere a aceleiasi nevoi.
- Comunicabilitatea presupune, la randul sau, ca diferenta realizata de catre o anumita firma
sa fie comunicabila, iar antajele pe care le ofera sa poata face obiectul unei demonstratii
explicite si vizibile.
- Preemtiunea imbraca, in principal, unele aspecte de ordin juridic, and in vedere ideea
potrivit careia orice diferenta realizata de o anumita firma in oferta pe care o propune pietei
sa poata fi protejata prin brevete fata de incercarile sau eventualele copieri sau imitatii.
- Accesibilitatea, ca si preemtiunea, priveste tot un aspect relational productiv, referindu-
se la asigurarea posibilitatilor cumparatorului avut in vedere de a dispune de resursele
necesare pentru a accepta diferenta de pret generata de difentierea operata de catre o
anumita firma in cadrul ofertei sale.
- Renilitatea apare, in sfarsit, ca o relatie-efect, ea preconizand faptul ca orice diferentiere
- creatoare de lori prin natura sa - trebuie sa genereze, prin exploatarea sa de catre firma,
incasari aducatoare de profit, contribuind

astfel la imbogatirea intreprinzatorului .Intregul grup de relatii privind cadrul de

diferentiere a ofertei isi au sorgintea in diferentele sau deosebirile ce pot fi constatate si
analizate, prin cercetarea fenomenelor de piata sau adiacente acesteia, in cadrul nevoilor
exprimate prin intermediul cererii de marfuri. in consecinta, constituirea ofertei,
dimensionarea si structurarea acesteia, precum si asigurarea unei evolutii corespunzatoare
a respectivei oferte nu poate fi realizata in mod independent de fenomenele similare pe care
le prezinta cererea de marfuri in diferitele zone de piata sau perioade de timp.
» in ceea ce priveste caile sau posibilitatile de diferentiere si individualizare a ofertei
realizate de o anumita firma, in raport cu oferta concurentei, studiile efectuate in domeniile
respective au reliefat, in principal, ca instrumente utilizabile produsul, serviciile comerciale
atasate produsului, personalul comercial si imaginea de produs, marca sau intreprindere.
Cunoasterea si integrarea corespunzatoare a unor asemenea domenii in procesul de
diferentiere a ofertei isi pun amprenta, de altfel, pe intreaga activitate a unei firme ce
actioneaza in cadrul pietei, afectandu-i loturile sinergetice legate de baza tehnico-materiala,
personalul comercial si, bineinteles, capacitatea sa financiara. De aceea, lucrarile de
economie comerciala trebuie sa concep-tualizeze si sa puna la dispozitia intreprinzatorilor
elementele metodologice care pot fi utilizate la fundamentarea politicilor de piata, pe care
le poate promo in domeniul respectiv. Sub impactul unor asemenea necesitati, lucrarea de
fata, sintetizand conceptele si experienta specialistilor din zonele si tarile cu o puternica
economie de piata, supune atentiei o serie de aspecte considerate ca fiind de o utilitate
deosebita.
- S-a mentionat mai sus ca unul din domeniile importante ce poate fi utilizat drept
instrument de diferentiere si individualizare ale ofertei in procesul concurential il constituie
insusi procesul de realizare a produsului.In abordarea acestui domeniu, ca instrument de
diferentiere a ofertei, trebuie pornit de la faptul ca in componenta ofertei pot intra doua
categorii importante de produse. Prima categorie are in vedere produsele standardizate,
categorie in cadrul careia procedurile de diferentiere sunt mai dificile, individualizarea
putandu-se face cu ajutorul unor parametri tehnologici, caracteristici naturale sau unii
parametri calitativi specifici; se poate vorbi astfel de mai multe riante de otel in functie de*
continutul de carbon, de anumite specii de grau de panificatie etc. Cea de a doua grupa este
formata dintr-o larga si foarte eterogena rietate de produse, care, in procesul de diferentiere,
prin natura si modul lor de utilizare suporta orice solutie . Referitor la situatia acestei grupe
exemplele sunt la indemana oricui; amintim totusi: articolele vestimentare care pot fi
diferentiate si puternic individualizate prin modele, culori sau contextura tesaturii;
bauturile racoritoare care pot fi diferentiate prin agentii de aromatizare, continutul de
bioxid sau continutul de zahar; mobilierul de birou ce poate fi diferentiat prin materialul
utilizat, designul utilizat sau sistemul de modulare, autocamioanele care pot fi diferentiate
in functie de puterea motorului, capacitatea de transport, consumul de combustibil,
designul adoptat sau confortul conducatorului auto.
Tinand seama de aspectele subliniate anterior, pot fi avute in vedere, ca elemente de
diferentiere si individualizare a ofertei unei firme in raport cu concurenta, o serie de
elemente cum ar fi: functionalitatea produsului - prin caracteristicile sale specifice in
procesul de utilizare; performanta - prin nivelul rezultatelor obtinute in procesul de utilizare
potrivit functionalitatii specifice fiecarui produs; conformitatea - prin gradul de respectare
de catre produs, in conditiile reale de utilizare, a specificatiilor presilite; durabilitatea - prin
perioada ce caracterizeaza durata de viata sau procesul de utilizare a fiecarui produs;
reparabilitatea - caracteristica comensurabila prin frecventa aparitie: unor defectiuni,
usurinta cu care pot fi inlaturate diferitele defectiuni aparute, termenele de imobilizare a
produsului in cauza pentru diferitele reparatii, prezenta specialistilor si rapiditatea cu care
pot interveni firmele de service pentru inlaturarea defectiunilor; stilul produsului - prin
aparenta sa exterioara generatoare de reactii emotive din partea cumparatorului potential
si, indeosebi, prin preocuparile firmelor producatoare de a crea o diferentiere greu de imitat
de catre o alta firma; designul - ca punct nodal conceptual al unui produs si care inglobeaza
toate dimensiunile sau fenomenele amintite anterior ca elemente de diferentiere a unui
produs, respectiv designul trebuind sa asigure un produs agreabil de privit si usor de
abordat in procesul de instalare, utilizare, intretinere si reparare.
- Alaturi de produs si procesul sau de realizare, un domeniu important in procesul de
diferentiere si individualizare a ofertei il constituie sistemul serviciilor comerciale. Aceasta
deoarece, intr-o societate civilizata, se considera ca serviciile si, in general, calitatea acestor
servicii care insotesc cumpararea unui bun oarecare au devenit elemente determinante in
formarea comportamentului clientilor tuturor unitatilor comerciale . Aceasta face ca, atat
firmele producatoare, cit si cele comerciale, pentru a lorifica in mod profiil produsele pe
care le ofera si pentru a raspunde cat mai adect asteptarilor si noilor exigente ale
consumatorilor sau utilizatorilor, sa depuna eforturi suplimentare in vederea dezvoltarii
unei ample si complexe politici de servicii. Ca principale elemente de diferentiere si
individualizare a ofertei prin intermediul serviciilor comerciale, pot fi utilizate in principal:
termenele de livrare sau realizare - deosebit de importante in special cand este vorba de
comenzi speciale, comenzi pe baza de catalog, comert prin corespondenta, transporturi de
bunuri sau persoane etc, domenii in cadrul carora termenul de executie al comenzii -
indiferent de natura sa - reprezinta, in cele mai frecvente cazuri, elementul principal de
diferentiere; instalarea - ca un ansamblu de operatiuni necesare punerii in stadiu de pornire
a unui produs destinat unui anumit proces de exploatare; formarea personalului de
exploatare - proces ce inglobeaza toate actiunile destinate pregatirii celor ce vor utiliza
bunul ndut si care presupune elaborarea unui program de informare si instruire specific,
atat conditiilor de utilizare sau exploatare a oricarui produs, cat si gradului de pregatire si
intelegere a celor ce urmeaza a fi instruiti; consilierea cumparatorilor - care are in vedere
fie punerea la dispozitia clientilor potentiali a informatiilor, bancilor de date, fie chiar
intenterventia unor specialisti prin acordarea asistentei tehnologice sau comerciale, celor
interesati, in procesul de cumparare; reparatiile - un element ce apare ca foarte important
in cazul ramurilor de folosinta indelungata sau pentru produsele destinate utilizarilor
industriale si care are in vedere promptitudinea interventiei, calitatea reparatiilor,
imobilizarile generate si costurile implicate; alte servicii -inglobandu-se aici o serie de
diverse servicii pe care firmele nu si le pot imagina sau contura in momentele proiectarii
produsului, dar pentru care pot contura unele liste de evntualitati, in virtutea carora se pot
angaja in fata cumparatorilor potentiali ca le vor asigura daca acestea vor fi necesare.
- Diferentierea prin intermediul personalului comercial sau, dupa caz, a celui din sectorul
nzarii, apare ca unul din domeniile importante ale fenomenului in analiza, intrucat de
cunostintele, calitatea si profesionalismul personalului respectiv depinde intreaga orientare
si realizare a procesului de individualizare a ofertei unei firme in raport cu oferta firmelor
concurente din cadrul fiecarei zone de piata. in acest domeniu pot fi avute in vedere:
competenta sau maiestria de a se face necesare; curtoazia, materializata intr-un aspect si o
consideratie deosebita aratata cumparatorilor; credibilitatea, care are in vedere oferirea, in
orice situatie, a unor informatii si aprecieri demne de incredere; fidelitatea, materializata
in regularitatea si exactitatea prestatiilor furnizate clientilor sau cumparatorilor potentiali;
serviabilitatea, fenomen care are in vedere, indeosebi, receptarea rapida, intelegerea
profunda si solutionarea operati a problemelor cu care se confrunta clientii in procesul de
cumparare;
comunicarea, fenomen care presupune, pe de o parte, arta de a sti sa asculti si a intelegi
doleantele unui client, iar, pe de alta parte, straduinta de a fi clar in exprimare si in dialog
.
- in sfarsit, foarte importanta pentru procesul de individualizare a ofertei apare diferentierea
prin imagine. Domeniul respectiv prezinta un grad de complexitate, antrenand concomitent
atat eforturi de creatie, cat si perseverenta, taruinta si rabdare din partea firmelor pentru
impunerea unui produs sau marca.
Prin crearea unei imagini si folosirea acesteia pentru diferentierea si individualizarea unei
anumite oferte, societatile incearca privilegiul de a asigura unicitatea unui mesaj, caracterul
sau distinctiv si o putere emotionala deosebita.
De retinut, de asemenea, ca, odata aleasa, identitatea trebuie sa fie astfel vehiculata incat
sa fie capabila sa traverseze sau sa antreneze toate suporturile sistemului de comunicatii cu
piata si toate formele de expresie, indeosebi simbolurile si logo-urile, mediile scrise si
audio-vizuale, ambiantele si evenimentele. Ca instrumente de actiune, in acest domeniu,
pot fi avute in vedere: simbolurile, fenomene care sa favorizeze recunoasterea
intreprinderii sau a marcilor sale, putand fi vorba de un cunt, un obiect, un animal, o ta sau
de o anumita asociere dintre un produs si o culoare, un produs si un star sau un produs si o
anumita muzica; mass-media, mijloc prin intermediul caruia identitatea aleasa se exprima
folosind caile publicitare in favoarea intreprinderii, marcii sau produsului; ambianta, care
are in vedere mediul psihologic si social in cadrul caruia produsul este cumparat sau
consumat, reprezentand astfel un important ingredient al imaginii; diversele evenimente
care au loc intr-o anumita perioada in cadrul pietei si la care orice firma trebuie sa se
racordeze, promondu-si imaginea prin diverse sponsorizari sau alte asemenea cai.
a™¦ Cea de a doua problema metodologica privind diferentierea si individualizarea ofertei
in procesul concurential o constituie pozitionarea fiecarui produs in cadrul pietei
respective.In cadrul procesului de diferentiere si individualizare a unei oferte, pozitionarea
are in vedere conceperea unui produs si a imaginii sale astfel incat sa i se poata asigura un
loc bine determinat in gandirea consumatorului - tinta sau obiectiv. Si problematica
pozitionarii este extrem de complexa, din punct de vedere metodologic, intrucat respecti
pozitionare nu este legata de ceea ce se face cu produsul, ci mai mult de ceea ce produsul
reprezinta in viziunea consumatorului. La aceasta se adauga faptul ca actiunea de
pozitionare se poate sprijini pe un bun tangibil, pe un asemenea serviciu independent, pe
un serviciu legat de un produs, pe un organism sau chiar pe o intreprindere. Specialistii
sustin ca numeroase produse nu reusesc sa iasa din anonimat in societatea moderna
contemporana, coplesita de complexitatea sistemului de comunicatii, fara a i se asigura
primul loc in prezentare, cel putin pe baza unui criteriu important de cumparare. Data fiind
complexitatea fenomenelor care pot contribui la realizarea pozitionarii unui produs in
cadrul ofertei si importanta utilizarii acestei actiuni pentru diferentierea si individualizarea
respectivei oferte, se considera absolut necesara formularea unor strategii de pozitionare.
Pe baza cercetarilor de piata efectuate in timp, au fost conturate o serie de asemenea
strategii, bine diferentiate, privind pozitionarea. intre acestea, atrag atentia, prin utilitatea
lor, urmatoarele :
- Strategiile de pozitionare care aduc in prim caracteristicile produsului sau ambalajului
sau de prezentare, cum ar fi, de exemplu, parfumurile, sampoanele etc;
- Strategii de pozitionare care pornesc de la solutiile pe care produsele le reprezinta sau le
propun in rezolrea problemelor clientelei; ca exemplu poate fi data, in acest sens, hota
metalica oferita ca solutie pentru ecuarea gazelor de ardere si aburul din bucataria unui
apartament situat intr-un bloc cu mai multe etaje;
- Strategia de pozitionare a produselor, care folosesc ca elemente de fundamentare
precizarea ocaziilor de utilizare, cum ar fi, de pilda, recomandarea folosirii fara restrictii a
unor sampoane;
- Strategii de pozitionare a produselor bazate pe identificarea diferitelor categorii de
utilizatori, ca, de exemplu, silirea locului cremelor de fata in functie de tipul tenului
diferitelor categorii de clienti sau de locul uleiurilor de masina in functie de tipurile
motoarelor si marcilor masinilor;
- Strategii de pozitionare fundamentate pe localizarea produselor in raport cu alte produse,
in functie de capacitate, fiabilitate, usurinta in exploatare, consum de energie etc;
- Strategii de pozitionare a produselor, care pun accentul pe introducerea unei noi categorii
de produse sau de utilitati; exemplu in acest sens poate fi luata introducerea detergentilor
m procesul de spalare si curatire, prin inlocuirea sapunurilor si prafurilor de curatat.

OFERTA DE SERVICII
Oferta de servicii = productia de servicii destinata comercializarii pe piata.
Caracteristici ale ofertei de servicii
1. oferta de servicii reprezinta capacitatea organizatorica a furnizorilor de serv de a
stisface in anumite conditii de calitate, structura si termene, cerintele consumatorilor
Capacitatea organizatorica a furnizorilor cuprinde:
 - forta de munca ce presteaza serv (sta la baza ofertei, de pregatirea si aptitudinile
personalului depjnzand calitatea ofertei de servicii)
- baza tehnica necesara ( suportul material care sta la baza ofertei)
- resursele naturale (sunt vitale mai ales in domeniul turismului reprezentand
“materia prima” a produselor turistice)
- produsele propriu-zise ( serviciile oferite)
- sistemul de relatii dintre prestatori si consumatori (accentueaza tot mai mult
importanta consumatorului, considerat “resursa umana externa”.
Se poate afirma ca in anumite intreprinderi de serv clientul face parte din lantul de
productie(cazul autoservirii in comert, alimentatie publica si servicii bancare). Participarea
consumatorului la productia serviciilor a dus la aparitia de noi termini in vocabularul ecm
cum ar fi acela de “prosumator” si “prosum”.

O consecinta importanta a participarii clientului la produsctia serv este relatia stransa

intre client si organizatie. Aceasta implica si o noua abordare a organizarii intreprinderii,
respectiv in forma de “piramida inverse”, intrucat pt client persoana cea mai importanta
este cea care se gaseste in contract cu el.

2. Raportul diferentiere/asemanare (personalizare/standardizare) in cadrul ofertei de

serv
Astfel, imaterialitatea serv si impliicarea consumatorului in productia serv conduce la
diferentierea acestora, fiecare producator putand sa-si conceapa oferta intr-o maniera
proprie.
Legat de cererea de personalizare si diferentiere a serv apare intrebarea daca in
domeniul serv este necesara si posibila stabilirea unor norme privind oferta de serv. Astfel,
un mare nr de intreprinderi isi “standardizeaza” oferta, pt a administra si controla mai bine
calitatea serv. Stabilirea unei norme de serv constituie un angajament de a furniza serv in
conditii precise. Existenta acestor norme oblige intreprinderea sa stabileasca sarcini clare
pt fiecare angajat sis a stabileasca prioritati in cadrul organizatiei.
 Normele de serv trebuie stabilite in functie de asteptarile clientilor. Daca rapiditatea
serv este aspectul cel mai important, ea trebuie sa fie cuprinsa in norma, absenta antrenand
insatisfactia clientului.

3. oferta de serv reprezinta un element potential aflat intr-o stare active in raport cu
cerintele clientilor.
- caracterul active al ofertei de serv se manifesta prin faptul ca aceasta nu poate fi
indiferenta fata de cerere, ci trebuie sa se adapteze la aceasta, sa o stimuleze sis a o creeze.
4. dimensionarea ofertei de serv se face de regula, in conditii de risc, respective
probabilitate a manifestarii cererii de serv.

Tendinte in evolutia ofertei de servicii

1. cresterea ofertei, in ritmuri superioare ofertei celorlalte sectoare ale ec.
Anii ’80 marcheaza pt economiile dezvoltate preponderenta tertiarului in crearea PIB,
declinul relative al sectorului primar si inceputul declinului sectorului secundar.
Nivelul de dezvoltare a productiei, respective ofertei de servicii este in corelatie directa
cu nivelul de dezvoltare ec generala a tarilor.
2. tendinta de disociere-asociere, atat in raport cu oferta de bucuri cat si in interiorul
ofertei de servicii.
O perioada relativ indelungata de timp serv au fost comercializate impreuna cu bunurile
(ex: comercializarea programelor pe calculator, care la inceput erau randuite impreuna cu
acestea). Pe masura dezvoltarii productiei si comertului de programe, acestea au devenit
activitati de sine statatoare realizate de intreprinderi specializate, distincte de cele care
produc calculatoarele.
Se releva, astfel, o tendinta de disociere intre bunuri si serv, tendinta care se manifesta
pt toate acele bunuri a caror utilizare presupune si achizitionarea de “know-how”.
Paralele cu aceasta tendinta de disociere se manifesta si tendinta de asociere intre oferta
de bunuri si serv, deoarece producatorii bunurilor folosesc diversificarea serviciilor
associate bunurilor ca o strategie de a depasi concurenta. Este vorba de serv complementare
bunurilor ca: serv de vanzare, de intretinere, consultanta in utilizare etc.
 Tendinta de disociere-asociere se manifesta chiar si in interiorul ofertei de serv:
- tendinta de disociere -> in cadrul serv de alimentatie publica, prin practicarea asa-
numitului system de “catering”.
- tendinta de asociere -> reuniunea mai multor serv intr-o oferta globala (ex:
pachetele de serv turistice de tip “inclusive tour” care include transport, cazare,
alimentatie, agrement)
3. accentul din ce in ce mai puternic pus pe calitatea serv.
Aceasta tendinta este impusa de cresterea concurentei intre firmele de serv si sporirea
exigentelor consumatorilor privind calitatea serv.
Rolul principal in asigurarea calitatii serv revine facorilor interni, cum ar fi:
- competenta profesionala a prestatorilor
- amabilitatea
- flexibilitatea
- personalizarea produselor etc.

CEREREA DE SERVICII

Cererea de serv = partea solvabila a nevoii sociale reale de serv care se manifesta pe piata.
A. Caracteristici ale cererii de serv destinate populatiei:
1. cererea acopera numai o parte a nevoilor de consum, si anume pe acelea care sunt
solvabile.
2. mobilitatea teritoriala a cererii - dpdv al posibilitatilor de migrare a cererii, serv sunt:
a) serv care nu admit migrarea cererii: serv de distributie a electricitatii, apei, curatenia
locuintei etc.
b) serv care permit, in anumite limite, migrarea cererrii: comert, serv personale etc.
c) serv care impugn migrarea cererii: serv turistice.
3. elasticitatea ridicata a cererii de serv, mai ales in functie de venituri si tarife - se explica
prin faptul ca serv satisfac, in general, nevoi de ordin secundar sau tertiar si care sunt foarte
sensibile la modificarile intervenite in venituri sau tarife.
Totusi, unele din nevoile de serv fac parte din categoria pt care cererea care le exprima
are o elsaticitate scazuta.
 B. Caracteristici ale cererii de serv pt intreprinderi:
1.unitatile cumparatoare antreneaza o disparitate considerabila in ceea ce priveste volumul,
structura si esalonarea in timp a cererii.
2. cererea este ferma, depinzand de capacitatile de productie si posibilitatile financiare ale
intreprinderilor si fiind fundamentata pe consideratii de rentabilitate si avantaje tehnice.
3. cererea are caracter ethnic, vanzarea capatand aspectul unei pregatiri tehnice.

Factorii care influenteaza cererea de servicii.

Acestia se diferentiaza pt cererea de serv a populatiei, cerrea de serv pt productie,
respective internationale.
a. Factorii care influenteaza cererea de serv a populatiei
1. Veniturile si timpul liber
- cresterea venitului si timpului liber influenteaza in acelasi sens cererea de serv.
2. Oferta de serv
- cererea nu se poate manifesta decat vis-à-vis de productia de serv oferita pe piata.
- aparitia de serv noi induce la consummator dorinta de a apela la serv respective, iar
diversificarea ofertei da posibilitatea cumparatorilor de a allege si de a-si satisface la un
nivel superior cerintele.
3. Tarifele.
- pt cea mai mare parte a serv, cresterea tarifelor are o incidenta negative asupra cererii.
- coeficientii de elasticitate a cererii de serv in functie de tarife sunt, de regula, negativi si
supraunitari.
- reducerea tarifelor poate uneori san u conduca la sporirea cererii datorita faptului ca
aceasta reducere poate fi asociata de consumatori cu o scadere a calitatii serv.
- cresterea tarifelor pt serv ce satisfac nevoi primare nu determina scaderea in aceeasi
proportie a cererii, coef de elasticite avand valori subunitare.
4. Factorii demografici:
- cresterea nr populatiei conduce la cresterea cererii de serv.
- cresterea natalitatii sau imbatranirea populatiei poate determina o crestere a cererii de
serv pt aceste categorii ale populatiei.
5. Concurenta intre bunuri, serv si self-service.
- daca tarifele cresc prea mult, familiile pot fi determinate sa renunte la unele din ele.
- bunurile, serv de piata si munca domestica se afla in concurenta pt satisfacerea unor nevoi
ca: alimentatie, transport, reparatii etc.
6. Factorii psihologici si sociali.
- factorii psihologici, precum preferintele, gusturile si aspiratiile diferite ale indivizilor
influenteaza cerera de serv atat ca volum cat si ca structura.
- schimbarile sociale au, de asemenea, un puternic impact asupra cererii de serv (ex:
dezvoltarea de noi orase si regiuni a condos la cresterea nevoilor pt infrastructura)

b. Factorii care influenteaza cererea de serv a intreprinderii

O tendinta comuna tuturor tarilor occidentale este cresterea cumpararilor de serv ale
intreprinderilor mult mai rapida decat aceea a cumpararilor de bunuri. Aceasta se explica
prin influenta a 2 categorii de factori:
1. crestrea complexitatii stiintifice si tehnice interne a proceselor de productie a bunurilor
si serviciilor.
2. crestrea complexitatii externe (al mediului extern al intreprinderii)
Cresterea complexitatii interne cuprinde:
- cresterea complexitatii suporturilor materiale ale productiei a caror functionare cere
cunostinte mai inalte si mai abstracte.
- cresterea complexitatii sistemelor de produtie se refera la cresterea pragului de
flexibilitate tehnica a acestor sisteme productive, la diversitatea crescanda a
produselor realizate cu aceste sisteme
Cresterea complexitatii stiintifice si tehnice interne induce nevoia de competente,
formare si informare pt conducerea proceselor de productie, necesitand investitii
intelectuale pt cercetare-dezvoltare, fromarea personalului, producerea si achizitionarea de
programe.
Cresterea complexitatii externe este eterminata de mai multe variabile:
- fizice si tehnice – se refera la: - inovatiile stiintifice,
- sitemele de informare si comunicare,
- mediul natural
 - economice – segmentarea si internationalizarea pietelor
- sociale – segmentarea clientelei, diferentierea veniturilor si aspiratiilor
- institutionale – legislatie, reglemetari fiscale si contabile.

c. Factori care influenteaza cererea de servicii internationale sunt:

- cresterea veniturilor si modificarea cheltuielilor de consum a populatiei
- cresterea si liberalizarea comertului cu bunuri care are ca effect cresterea fluxurilor
internationale cu serv complementare ca: transportul, asigurarile, serv bancare.
- procesul stiintific si etnic conduce la cresterea fluxurilor invizibile legate de transferal
international de tehnologii, serv de inginerie, informatica
- expansiunea ativitatilor realizate de corporatiile multinationale si transnationale
determina
cresterea cererii pt serv de studiere a pietelor, transport, telecomunicatii, bancare.

Metode de studiere a cererii de servicii

a. pe piata interna:
- aceste metode permit luarea unor decizii cum ar fi:
o oportunitatea infiintarii de noi intreprinderi
o orientarea si dimensionarea ofertei in conformitate cu cerintele pietei etc
- sursele de informatii ce pot fi utilizate pt investigarea cererii serv sunt:
o evidentele statistice
o cercetarile selective (cercetari de piata)
b. pe piata mondiala
Pt a obtine avantaje din imprejurarile favorabile oferite de afacerile internationale este
necesara o analiza minutioasa a cel putin 3 factori:
1. riscurile - de natura comerciala – determina pierderea de capital investit daca pietele
pe
care firmele se lanseaza nu sunt cercetate temeinic
- de natura politica – se refera la nationalizari, razboaie, revolutii etc.
2. reglementarile.
- restrictiile fixate de guverne pot impiedica intrarea, pot face costul intrarii sau iesirii
prohibitive de scump, pot face o eventuala retragere imposibila etc.
- guvernul poate si controla mixul de marketing, forma de organizare, partenerii sau
managerii locali ce pot fi contactati in afaceri etc
3.competitia locala. Compania straina, studiind dimensiunile competitiei locale, trebuie
sa identifice cai prin care sa se diferentieze de alti competitori.

Pt cercetarea pietelor straine par a fi indicate, in primul rand, metodele indirecte, avand
in vedere ca efectuarea unor cercetari directe este foarte costisitoare, la acre se adauga si
dificultati de distanta, limba etc.
Cercetarile directe vor fi folosite atunci cand unele informatii pot fi culese prin
metodele indirecte, datorita lipsei surselor de informatii sau care sunt induficient
fundamentate.
Sursele de informatii pt cercetarile indirecte pot fi interne si externe. In sens larg, se
considera surse interne toate informatiile obtinute din tara, iar surse externe, cele obtinute
de peste granita.
- surse interne = surse proprii ale intreprinderii.
o sistemul informational al intreprinderii
o documente oficiale ale guvernului
o surse de informatii e la diferite organizatii de specialitate (Ministere,
Departamente, Institutul National de Statistica etc.)
o informatii de la organizatii financiare si banci
- surse externe
o surse din tari importatoare (programe de dezvolare, societati de informare
comerciala si cercetare, agentii nationale pt comert exterior etc.)
o tiparituri sau pagini pe Internet editate de organisme ec regionale (UE,
Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Ec OCDE etc)
o tiparituri sau pagini pe Internet editate de organisme ec la nivel international
(Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a
Comertului etc)
o tiparituri ale firmelor concurente.
Sursele prezentate ofera informatii care servesc analizei pietei internationale, analiza care
isi propune 2 sarcini fundamentale:
a) aprecierea dimensiunilor pietelor existente
b) previziunea dimensiunilor pietelor viitoare.
Dintre metodele indirecte de cercetare a pietei serviciilor, amintim:
- schemele cresterii ec la nivelul unei tari pt intelegerea structurilor de consum. Pt
previziunea modificarilor in structura pe sectoare a ec., precum si pe domenii ale
serv pot fi folosite lanturile MARKOV.
- Previziunea dimensiunilor prin meode de trend si corelatie
- Cand datele despre piata, intr-o anumita tara, sunt insuficiente sau neadecvate se
poate folosi estimarea prin analogie.
In ceea ce priveste formele de organizare a activitatilor internationale, amintim:
a. pt serv comercializabile/transferabile poate fi folosit, intr-o prima etapa, exportul
direct sau indirect.
b. Pt serv netransferabile cea mai simpla forma de organizare a operatiilor
internationale este un acord de marketing intre companii din diferite tari (de ex,
2 companii de turism decide sa-si trimita una alteia turisti in tarile respective).
- urmatorul pas il reprezinta forme de licenta sau franciza, precum si transferul
dreptului de autor pt activitatile editoriale etc.

Birourile de vanzare in strainatate permit un control mai mare asupra pietelor locale.
O alta forma de patrundere pe pietele straine o reprezinta investitiile directe in
strainatate prin infiintarea de societati sau intreprinderi subsidiare sau afiliate.

TARIFELE PENTRU SERVICII

Tariful = denumirea uzuala pt a desemna valoarea pe piata a unui serviciu.

- in afara notiunii de tarif se mai foloseste pt unele service si notiunea de
o pret (in alimentatia publica),
o taxa (pt serv a caror valoare intra in comeptenta de stabilire a organelor
financiare),
 o redeventa (contravaloarea serv legate de achizitionarea de licente, know-
how, plata facandu-se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri
obtinuta cu licenta achizitionata),
o onorariu (in cazul unui liber profesionist),
o prima (in cazul asigurarilor),
o impozit (in cazul cntributiei la bugetul statului pt obtinerea de venituri),
o chirie (pt folosirea unui bun),
o rata (in cazul unei plati esalonate),
o garantie (in cazul amanetarii) etc.
Tarifele serv sunt stabilite prin negociere intre vanzator si comparator.
Dpdv al vanzatorului, decizia de stabilire a tarifului trebuie sa tina seama de cheltuieli,
de cotele de impozite sit axe care trebuie acoperite de tariff, de marjele de profit scintate
de producator sau comerciant, de raportul intre cerere sai oferta pt serv respective si tarifele
practicate de concurenta.
Dpdv al cumparatorului, tariful este apreciat in functie de utilitatea serv, veniturile
disponibile, compratia cu rpetul bunurilor care concureaza serv si/sau cu efortul de a si-l
face singur.
Se poate considera ca piata se echilibreaza pt tariful care permite egalitatea cererii
consumatorilor cu oferta producatorilor.

Pt a tine seama de anumite particularitati ale ofertei, se foloseste metoda diferentierii

tarifelor pt acelasi tip de serviciu, serv similare sau complementare.
Criteriile de diferentiere a tarifelor
a. variatia cererii in timp, tarifele fiind mai mari cand cererea este mai mare si mai mici
in perioada cand cererea este mai redusa, pt a o schimba. (ex: tarifele practicate in turism
in sezon si extrasezon).
In alte tari, de ex Canada si Franta, diferentierea tarifelor in functie de variatia cererii
in timp este folosta si in domeniul transporturilor feroviare, caz in care difera si culoarea
biletelor in albe, albastre sau rosii.
b. destinatarul serv , criteriu ce are la baza mai ales motive de protectie sociala sau
promovare a ofertei de serv. (ex:
- in domeniul transporturilor se folosesc “tarife speciale” in sprijinul unor segmente
defavorizate de consumatori – pensionari, tineri, copii,
- in turim se pot practica gratuitati pt cazarea copiilor pana la 7 ani si reduceri de
tarife pt elevi, studenti pensionari.)
c. modalitatea de procurare a serv (ex: tarifele sunt stabilite diferentiat pt turism
neorganizat – cazarea turistilor pe cont propriu - si turism organizat – prin ag de turism
care beneficiaza de tarife contractuale.
d. frecventa cererii si motivatia acesteia
- de ex: in practica curenta a restaurantelor din SUA se intalneste folosirea unor rpeturi mai
mari pt acelasi mediu la cina decat la pranz.
- aceste tarife differentiate se bazeaza pe elasticitatea diferita a cererii in cele 2 situatii.
- astfel, clientii de la pranz sunt mult mai receptivi la cresterile si descresterile de p[ret
decat cei de la cina.
Acest comportament are la baza faptul ca clientii de la pranz mananca in oras mult mai
frecvent. Prin contrast, cina in oras reprezinta un eveniment mult mai rara pt majoritatea
oamenilor, ei fiind dispusi cu aceasta ocazie sa cheltuiasca mai mult.
e. categoria unitatii (avand in vedere calitatea si diversitatea serv oferite, gradul de confort
asigurat)
f. executarea onor serv in regim de urgenta, la domiciuliul consumatorilor
g. cantintatea serv consumate (tarife mai mici sau mai mari incepand de la un anumit
nivel al cantitatii serv consumate).
SERVICII DE PRODUCTIE SI SERVICII DE CONSUM

SERVICII DE PRODUCTIE
Cresterea ec in societatea moderna este conditionata din ce in ce mai mult de
dezvoltarea serv de productie (pt intreprinderi). Acestea curpind ansamblul activitatilor de
serv utilizate ca factori intermediar de productie, atat pt intreprinderile din sectorul
productiei materiale cat si pt cele din sectorul tertiar.
Ceea ce deosebeste semnificativ ec tarilor dezvoltate incepand de prin anii 1970 fata
de perioada Revolutiei Industriale cand costurile materiale reprezentau ponderea
majoritara in totalul resurselor folosite, este faptul ca in ec serv costul si calitatea serv care
intervin in productie si utilizarea produselor sunt determinate.
Functiile serv, care in tarile dezvoltate reprezinta in mod normal 70-80% din costurile
de productie in cele mai multe intreprinderi, pot fi clasificate in 5 categorii:
- inainte de productie: - cercetare-dezvolatre
- fundamentarea si finantarea investitiilor
- studii de piata
- aprovizionare
- formarea, recrutarea si selectarea personalului.
- in timpul productiei: - finantare
- gestiunea resurselor umane, materiale si financiare
- controlul calitatii
` - asigurarea sigurantei procesului de productie
- intretinerea si repararea utilajelor.
- vanzarea productiei: - logistica
- publicitate
- retele de distributie etc
- in timpul utilizarii produselor: - leasing, consultanta
- studiul comportamentului comun al produselor etc
- dupa utilizarea produselor: managementul deseurilor, reciclare etc.
Daca ne raportam la costurile fazei de productie, in ultimele decenii, in tarile
dezvoltate, costurile legate de celelalte 4 faze au crescut constant fata de faza de productie
“pura”, ajungand sa devina dominante.
Crestrerea constanta a rolului si ponderii serv destinata productiei este demonstrate de
ponderea tot mai mare pe care o au:
- meseriile de serv in structua angajarilor
- investitiile nemateriale in totalul investitiilor intreprinderii (adica pt cercetare-
dezvoltare, formarea si perfectionarea personalului, studii de piata).
Sectorul serv pt intreprinderi cuprinde 3 caracteristici majore:
a) o concentrare partiala cu mult mai mare, atat pe scara interurbana, cat si
intraurbana.
 b) o internationalizare mult mai puternica.
c) un rol foarte important in dezvoltarea regionala si a comunitatilor locale.

a)Concentrarea partiala puternica se explica prin luarea in calcul a 3 aspecte esentiale:

manopera, accesul catre alte serv ale intreprinderii si accesul catre informatii generale sau
specifice, ceea ce confera importanta elementelor precum: piata fortei de munca, a
transporturilor, a comunicatiilor, a mediului ec si social si accentueaza rolul major al
economiilor de localizare si al celor al urbanizarii.
Economiile de localizare sunt rezultate dintr-o grupare pe un spatiu restrans a
activitatilor din acelasi sector, ceea ce permite specializare si complementaritate, forta de
munca bine profesionalizata.
Ec urbanizarii rezulta din posibilitatea folosirii collective a echipamentelor existente
intr-o zona alomerata ec si social.

b)In ceea ce priveste procesul de internationalizare, el este legat de fenomenul de

globalizare a ec si a fost facilitate de noile tehnici de comunicare care au favorizat si
amplificat retelele si schimburile sub toate aspectele.
Un rol important in procesul de internationalizare a serv pt intreprinderi il are tendinta
de liberalizare a comertului si a investitiilor, de libera deplasare peste granite a bunurilor,
persoanelor, capitalului, informatiilor etc.

c)Referitor la rolul serv pt intreprinderi in dezvoltarea regionala si a comunitatilor

locale, acestea reprezinta un factor complementar activitatilor productiei de baza,
agricultura (in comunitatile rurale), respective industria (in comunitatile urbane) si care se
confrunta cu pb grave legate de: distributia si desfacerea productiei agricole, somaj de
proportii, poluare etc
Ca urmare, dezvoltarea viitoare a comunitatilor locale trebuie sa urmareasca nu numai
realizarea economiilor de scala ci si a celor bazate pe diversificarea ec.

Serv destinate intreprinderilor s-au dezvoltat, in primul rand, ca activitati integrate

procesului de productie. Paralel cu sporirea complexitatii productiei si, ca urmare, a
adancirii diviziunii sociale a muncii, unele serv destinate consumului intermediar s-au
conturat ca activitati independente cu existenta de sine statatoare, asigurand astfel
deservirea mai multor ramuri ale productiei materiale si sporindu-si, totodata, eficienta.

Dezvoltarea serv moderne pt agentii ec poate fi caracterizata prin succesiunea a 3

“valuri”.
Primul val, localizat in perioada interbelica in SUA, in anii 1950-1960 pt Europa
Occidentala, a constat in aparitia serv cu rol periferic pt intreprinderi (consultanta juridical,
fiscala, contabila, studii de piata, publicitate, transport).
Al doilea val este situate in perioada 1965-1975 si se caracterizeaza prin tendinta de
“externalizare” a serv, prin transferarea unor game largi de serv prestate in interiorul
intreprinderilor spre societati de serv independente juridic. In categoria acestor servicii se
include: cele de cercetare si proiectare, paza, curatenie, reparatii, transport, activitati
informatice, financiare etc.
Tendinta de externalizare nu exclude si evolutia inverse, spre internalizare, cele 2
procese fiind, pe termen lung, reversibile.
Al treilea val, considerat de data recenta si manifestandu-se si in present, se refera la
dezvoltarea exploziva a serv “avansate” ale productiei si “proliferarea” a2 mari categorii
de prestatii: - cele privind informatizarea procesului de productie.
- cele de studiere a pietelor si de comercializre a produselor.
Ne referim la servicii de studii si consultanta, organizarea de experimente si teste,
controlul ethnic si diagnosticarea, studii de fezabilitate etc.

Remarcabila este si tendinta de diversificare si adancire a pradului de specializare a

acestei grupe de serv. In tarile dezvoltate, gama serv pt productie cuprinde peste 300 de
tipuri de serv, cu un grad ridicat de specializare. De ex: societatile de leasing sunt
specializate dupa felul echipamentelor si bunurilor pe care le furnizeaza, cum ar fi – masini
si utilaje agricole, aparatura de birou, immobile, aparatura medicala, autoturisme etc.
EXTERNALIZARE – INTERNALIZARE
Avantajele externalizarii serv:
a) realizarea unui spor de productivitate a muncii ca urmare a eliminarii unei parti a
salariatilor cu prestarea serv in interiorul intreprinderii si de aici posibilitatea reducerii
costurilor
b) eliminarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare prin achizitionarea licentelor sau
tehnologiilor, puse la punct de alte forme, in vederea ameliorarii nivelului ethnic al
fabricatiei.
c) calitatea superioara a serv astfel obtinute, ca urmare a faptului ca sunt executate de un
personal cu pregatire inalta si specializat.
d) degrevarea managerilor de o suma de activitati marunte, de rutina si, implicit,
posibilitatea prosperarii pietelor si imbunatatirii imaginii intreprinderilor.

Criteriile de alegere intre cele 2 solutii sunt:

a) costurile de productie care pot influenta pozitiv solutia externalizarii datorita efectelor
specializarii, ec de scala sau negative datorita complexitatii sau dificultatilor de organizare.
b) costurile de tranzactie, deoarece apelarea la piata costa. Astfel, pt a obtine ceea ce e
nevoie de la un alt agent ec, trebuie sa-l poti identifica, sa te pui de acord cu el asupra
produsului, conditiilor si modalitatilor de furnizare a acestuia sis a incerci sa obtii anumite
garantii referitoare la fianilitate, termene etc.

La costuri de productie egale, alegerea intre sulotia interna sau cea externa conduce la
evidentierea a 2 tipuri de elemente :
1. se va tinde spre ierarhizarea activitatii daca aceasta este necesara frecvent sis pre
externalizarea ei daca este necesara ocazional.
2. cu cat nevoia este mai specifica, cu atat costurile de tranzactie sunt mai mari si se
va tinde spre ierarhzarea activitatii.

c) probleme de protectie a informatiilor legate de modalitati de productie, comportamente,

elemente de strategie etc.
- avand acces la astfel de informatii, prestatorii externi le pot utilize in profitul
concurentilor.
- de aceea, in asemenea conditii se prefera solutia internalizarii.
MODALITATI DE ORGANIZARE

 intreprinderea poate sa-si produca singura serv, adica sa-si internalizeze

activitatea de serv, In acest caz, serv sunt prestate in compartimente specializate
ale intreprinderii, acestea fiind solutia integrarii;
 intreprinderea poate sa-si produca singura serv dar intr-o entitate autonoma
(filiala) sau intr-o entitate asociata (retele), acstea reprezentand solutii ale cvasi-
integrarii.
 Intreprinderea poate face apel la prestatorii de serv din exterior. Aceste entitati
presteaza serv pt un nr important de agenti ec apropiati dpdv al profilului de
activitate sau intr-un domeniu al ec (minerit, siderurgie, constructii).
 Cand un serv beneficiaza de o dezvoltare deosebita, cand este solicitat de un nr
mare de utlizatori si exista multe societati specializate in oferirea acestui tip de
prestatie, acestea se pot constitui intr-o structura organizatorica distincta, intr-o
ramura a ec. O astfel de situatie se intalneste in cazul transporturilor,
telecomunicatiilor, sistemului financiar-bancar etc.
 Intreprinderea poate utilize simultan solutia interna sic ea externa in functie de o
serie de factori. Este cazul, mai ale,s al serv de informatica pt intreprinderi, cand
intreprinderea utilizatoare trebuie , pt a beneficia pe deplin de prestarea serv din
exterior, sa-si dezvolte in interior activitati si competente de acelasi tip.

Cumparare, sub-contractare, co-productie

In cazul serv, avem de-a face cu mai multe situatii:
 cumpararea serv, facand apel la un prestator de serv si platind prestarea serv.
 In cazul sub-contractarii, sub-contractantul intervine doart la nivel secudar, intr-
un anumit raport de subordonare fata de comparator. Apar 2 situatii particulare:
1. prestatorul de serv sub-contracteaza la randul lui prestarea serv altor prestatori.
El poate juca numai rolul de coordonare (de ex, a studiilor de piata effectuate de
diferite institute de cercetare in diverse tari) sau de integrare a semi-produselor
sale sau componentelor sub-contractate intr-un produs global (ex: leasingul unui
 imobil, incluzand finantarile si asifurarile, precum si serv de intretinere si
reparatii)
2. cand se face apel la un prestator de serv pt punerea la dispozitie de personal
(competente), pe durata determinate.
 co-productia se refera la participarea active a clientului la productia serv..
Prestatorul nu poate satisface nevoile specificw ale clientului decat daca acesta
din urma ii furnizeaza informatile necesare pt a analiza situatia si a propune
solutii.
In privinta co-productiei, exista 2 tipuri de situatii:
1. clinetul are un nivel de competenta relative redus in domeniul respective, rolul sau
fiind mai mult pasiv.
2. clientul trebuie sa posede sau sa-si dexvolte competente si activitati de natura sa-l
faca sa participle mult mai active la co-producie sis a beneficieze de toate avantajele
din prestarea serv.

Caracterizarea principalelor categorii de servicii de productie:

1. COMERTUL
- joaca un rol extrem de important atat fata de producator, cat si in raport cu
utilizatorii
- importanta lui pt orice tara este demonstrate de faptul ca detine ponderi
semnificative in crearea PIB, indifferent de pradul de dezvoltare a acetora, ponderi
care se situeaza intre 10-20%
In RO, ponderea comertului in PIB in 2003 a fost de 8.6%, iar in populatia ocupata de 9.3%
- in acest sector isi gasesc ocupatie un nr mare de persoane (care in Europa reprezinta
7-12% din totalul populatiei active) iar nr intreprinderilor- care, de regula, sunt de
talie mica – reprezinta in multe cazuri pana la 20% din nr intreprinderilor unei tari.
- Exportul reprezinta una dintre cele mai eficiente modalitati de valorificare a
productiei si de crestere a avutiei unei tari, de echilibru a balantei de plati externe
si de realizare a macrostabilitatii economice
- Importul reprezinta o sursa de siversificare si d ecompletare a oferteir interne de
bunuri de productie sau de soncum.
 Tarile dezvoltate, in frunte cu SUA, sunt cei mai mari exportatori si importatori ai
lumii.
- in ultimele decenii, crestertea exploziva a Internetului a revolutionat si activitatea
comerciala, comertul electronic determinand schimbari radicale in comert.

2. TRANSPORTURILE
- dezvoltarea transporturilor, aparitia de noi mijloace de transport perfectionate si
specializate a eliminat izolarea economica, a permis formarea pietei nationale si a
pietei mondiale, dezvoltarea pe paln intern si international.
- Pe langa rolul ec, transporturile au si un important rol social, legat de satisfacerea
necesitatilor de deplasare si de comunicare a oamenilor.
- Activitatile de transport, mai ales cele feroviare si aeriene sunt intensive in capital,
cerand investitii massive, accesibile numai marilor corporatii.
- In acelasi timp, ofera mari posibilitati de economii de scala, existand o proportie
mare a costuilor fixe care, distribuite pe un nr mare de utilizatori, determina
reducerea costurilor unitare.
- Ele au o contributie importanta in dezvoltarea ec in majoritatea tarilor lumii,
ponderea lor variind intre 3-7% din PIB.

3. SERVICIILE DE INTERMEDIERE FINANCIARA

- s-au afirmat si extins dupa al2 lea razboi mondial in SUA si au fost implementate
rapid si in Europa Occidentala.
- Ele au cunoscut o evolutie rapida datorita impactului direct asupra situatiei ec-
financiara a intreprinderilor industriale, indeosebi a celor mici si mijlocii.
- Cele mai importante din aceasta categorie sunt: leasing-ul si factoring-ul.

Leasing-ul s-a dezvoltat in ultimele de cenii ca metoda de finantare pe termen mediu si

lung.
Operatiunile de leasing = un pachet de serv pe care le ofera societatea de leasing
partenerilor lor producatori de marfuri sau furnizori de serv. Este vorba de serv de finantare
din partea unei societati de leasing (…locator/finantator), unei banci sau societate de
investitii, contractarea de echipamente in structura ceruta de beneficiar, asigurarea lor,
punerea la dispozitia beneficiarului pe baza unui contract de locatie, cu posibilitate de
transfer in final a proprietatii bunurilor ce formeaza obiectul contractului catre beneficiar.
Exista si unele forme speciale de leasing, caracterizate prin particularitati ale tehnicii
de realizare. In aceasta categorie intra:
- lease-back = operatiunile prin care proprietarul, aflat in urgenta nevoie de fonduri
banesti, isi vinde produsul unei societati de leasing si apoi il inchiriaza printr-un
contract obisnuit.

- scopul acestor operatiuni este transformarea fonsurilor imobilizate

in
fonduri disponibile
- time-sharing = s-a adaptat din considerente ec, cum ar fi: costul ridicat al unor
active(echipamente electronice de calcul, hoteluri, avioane moderne de transport)
si uzura morala extreme de rapida a acestora.
- ca urmare, pt cresterea coef de utilizare a acestora, s-a introdus
sistemul inchirierilor pe timpi partiali, simultan de catre mai multe
intreprinderi.
- operatiunile de renting = op de leasing pe termen scurt si cuprind inchirierile, cu
ziua sau cu ora, in special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de constructii.
Dezvoltarea rapida a leasing-ului mobiliar si imobiliar in ultimele decenii se datoreaza
avantajelor financiare pe care le are asupra eficientei ec a intreprinderilor solicitatoare, si
anume:
- diminuarea bazei impozabile a intreprinderilor datoria includerii taxelor de leasing
in cheltuielile de productie
- posibilitatea de a tine permanent pasul cu tehnica momentului pri inlocuirea rapida
a echipamentelor inchiriate, uzate moral (echipamente informatice si de birou,
masini-unelte, aparatura ,medicala)
- asigurarea unei finanatari totale (a echipamentului si cheltuielilor adiacente) in
conditiile unei insuficiente sau lipsei totale a capitalului propriu.
 Factoring-ul = operatiunea desfasurata pe baza contractului prin care o parte, numita
“aderent”, transfera in proprietatea unei alte personae, numita “factor”, o anumita categorie
a creantelor sale.
Societatea factor, in schimbul unui commission, se oblige sa-I achite aderentului
valoarea creantelor cedate, substituindu-se acestuia drepturile sale fata de debitorii de la
care urmeaza sa recupereze sumele respective.
La operatia de factoring participa:
- aderentul – care este un producator-vanzator de marfuri sau un prestator de serv
- factorul – care esreo institutie financiara
- clientii aderentului – care pot fi cumparatori de marfuri sau beneficiar ai serv prestate
Deci, aderentul care a vandut marfa sau a prestata serv va ceda creantele, ce se gasesc
practice in facturile unui factor (institutie financiara) care va plati de indata aderentului
creanta diminuata cu comisionul cuvenit acestuia, urmand ca la scdenta sa incaseze creanta
de la beneficiari (debitori). In urma acestei operatii, factorul isi asuma riscul de
insolvabilitate a clientului sau riscul neincasarii la termen a creantei. Astfel, prin preluarea
in proprietate a creantei, factorul se substituie aderentului in toate drepturile acestuia fata
de debitori (clienti).
Comisionul perceput de factor este, de regula, mai mare decat dobanda practicata aupra
creditorului.
In raport cu momentul aplicarii creantelor, factoring-ul este de 2 feluri:
- factoring traditional = factorul plateste creantele aderentului fara de client in
momentul primirii acestora, acordandu-I de fapt un credit aderentului pana la dara
incasarii acestor creante
- factoring la scadenta = factorul plateste creantele aderentului in mometul scadentei
acestora, data vanzarii creantelor fiind data scadentei.

SERVICII DE CONSUM
 Serv destinate populatiei au rolul de a satisface multitudinea trebuintelor oamenilor si
de a stimula dezvoltarea personalitatii umane.
Serv destinate populatiei se regasesc in:
 sfera consumului, influentand nivelul si calitatea acestuia
 sfera distributiei, implicandu-se in reluarea ciclului productiei bunurilor
materiale, chiar in accelerarea lui, participand la progresul general al societatii
 sfera productiei, ca de ex, invatamantul, sanatatea, cultura, turismul, care
intretin, refac fizic si psihic forta de munca.
Tipologia serviciilor de consum:
1. dupa natura relatiilor ec si financiare ce intervin intre producator si beneficiar:
a) serv de piata – procurate prin acte de vanzare-cumparare (transport, posta,
telecomunicatii etc.)
b) serv ne-marfa(non-market) – cu titlu gratuit sau cvasigratuit, finantarea lor
realizandu-se de la bugetul de stat: invatamant public, sanatate, ordine publica,
aparare
- exista si serv care pot fi in acelasi timp de piata(marfa) si ne-marfa: invatamant,
sanatate
2. dupa caracteristicile beneficiarului:
a) serv personale – prin relatii de cumparare prin intermediul pietei, consumul fiind
individualizat la nivelul persoanei, familiei sau gospodariei (relaratii, turism,
ingrijirea sanatatii etc.)
b) serv collective – prestatii in furnizarea carora participa statul printr-un aport
financiar sau definind conditiile in care sunt oferite
- de regula sunt gratuite sau cu inlesniri de plata.
o Personalizate (invatamant, sanatate, asistenta sociala)
o Destinate colectivitatii in ansamblul ei (aparare, ordine publica, iluminat,
protectia mediului)
3. dpdv existential:
a) serv independente – pot fi in relatii de substituire sau de indiferenta fata de
consumul de bunuri materiale
 b) serv associate bunurilor – adauga utilitati noi bunurilor pe care le insottesc,
sporindu-le valoarea si performantele in utilizare
4. dupa continutul activitatii:
a) serv cu character industrial – curatatorii, spalatorii, activitati de reparatii, actovotati
ale restaurantelor etc.
b) serv cu character neindustrial – medicale, cultural-recreative, posta, coafura;
5. dupa nivelul de dezvoltare si importanta pt consumul populatiei:
a) organizate ca ramuri dinstincte ale ec – transport, posta si telecomunicatii, sanatate,
cultura, invatamant, turism etc.
b) organizate ca activitati separate in interiroul unor sectoare – inchirieri de bunuri sau
locuinte, iluminatul public, curatenia localitatilor etc.
O privire de ansamblu asupra serv destinate populatiei evidentiaza o dezvoltare
importanta a acestora. Pt tarile industrializate cu ec de piata, nivelul serv este sustinut
printr-o pondere de 35-55% din consumul final privat, cu tendinta de crestere. In tarile slab
dezvoltate si in special in tarile est-europene, proportia este mult mai modesta, de numai
20-25%, datorita nivelului redus de dezvoltare ec.

SERVICII DE PIATA PRESTATE POPULATIEI SI SERVICII PUBLICE

FINANTATE DE LA BUGET
Serv de piata prestate populatiei suprind acele prestatii furnizate populatiei
contracost, prin intermediul actelor de vanzare-cumprare (transporturi, asigurari, turism,
alimentatie publica, spalatorii etc.)
Dezvoltarea serv de piata prestate populatiei este consecinta fireasca a evolutiei de
ansamblu a ec, fiin corelata cu tendintele principalilor indicatori ai dezvoltarii ec-sociale,
cum ar fi: PIB, veniturile reale ale populatiei, rata somajului, rata inflatiei, dotarea cu
bunuri de folosinta indelungata, gradul de urbanizare, marimea timpului liber etc.

In RO in perioada 1999-2003, volumul serv de piata prestate populatiei a avut o

evolutie pozitiva (de la 22.613 mld lei preturi curente la 76.347 mld lei preturi curente).
Se remarca prin pondere si importanta (in aceasta perioada, in tara noastra), serv
prostate de hoteluri si restaurante (37.2% in anul 2003), activitatile recreative, culturale si
sportive (16% in 2003), de radio si TV (14.8% in 2003), cele preatate de cafenele, baruri,
cantine si alte unitati de preparare a hranei (13.4% in 2003), activitatile agentiilor de turism
(9.6%)
Serv publice finantate de la buget satisfac nevoi de interes general si pot fi : serv
publice administrative, collective, personalizate.
Serv publice administrative: pot fi realizate numai de stat prin institutiile sale, aici
fiind incluse: - serv public executiv (insarcinat cu executarea legilor – Guvernul,
Prefecturile) si
- serv public judiciar (insarcinat cu solutionarea conflictelor)

Serv publice personalizate cuprind activitati socio-culturale destinate sa asigure starea

de sanatate si vigoarea fizica a populatiei, sa ridice nivelul de pregatire profesionala si
cultural stiintifica a oamenilor, sa creeze conditiile pt agreement, in general pt implinirea
personalitatii umane.
Nivelul serv publice finantate de la buget depinde de gradul de dezvoltare ec, de rata
inflatiei, de optiunile de politica ec si importanta acordata domeniilor de interes public ale
ec si societatii.
Invatamantul reprezinta, pt toate tarile lumii, unul domtre serv cele mai importante
din categoria celor finantate de la biget.
Importanta acordata invatamantului in tarile dezvoltate este demonstrate de faptul ca in
SUA, de ex, in universitati este cuprins un personal permanent mai numeros decat cel din
agricultura.
Corelatia dintre nivelul de dezvoltare al invatamanutlui si nivelul general de d
ezvoltare ec este sugestiv exprimata de faptul ca tarile avansate aloca invatamantului cca
5-9% din PIB. De ex, cheltuielile publice cu invatamantul detinea in PIB 5.7% in Franta.
In RO, la nivelul anului 2002, pknderea cheltuielilor cu invatamantul public in PIB a
fost de 3.1%, pondere extreme de modesta comparative cu necesitatile de reforma si
crestere calitativa a invatamantului romanesc si in ceea ce priveste nr de studenti la 100.000
de loc, in RO, cu o cifra de 2.860 de studenti la 100.000 loc in 2000 se situeaza u mult in
urma altor tari precum: Canada (6007 in 95), SUA (5422 in 95), Finlanda (4444 in 96) etc.
 Serv de sanatate publica au drept scop asigurarea starii de sanatate a populatiei,
mentinerea si refacerea capacitatii fortei d emunca, fiind astfel implicate in crearea
conditiilor materiale de existenta a omului, in ridicarea calitatii vietii.
Starea de sanatate a populatiei, ca indicator important al caliatii vietii, este
determinate, in masura insemnata, de nivelul general de dezvoltare ec-sociala, de structura
consumului, de mentinerea igienei individuale, de gradul de cultura si de serv de sanatate.
Asistenta de sanatate publica este garantata de stat si finatata de bugetul de stat,
bugetele locale, bugetele asigurarilor sociale de sanatate sau din contributiile directe ale
beneficiarilor.
Caracterizarea nivelului serv de sanatate publica poate fi realizata cu ajutorul unor
indicatori, cum ar fi:
- proportia cheltuielilor alocate sanatatii din bugetul de stat sau locale si din PIB;
- nr medicilor la 100.000 locuitori
- nr paturilor de spital la 1000 loc etc
(de ex: ponderea cheltuielilor pt sanatate in PIB este 9-10% in Belgia, Franta, Olanda,
5-6% in Anglia, Danemarca, Italia, 3-4% in RO)
Principalele masuri de imbunatatire a serv de sanatate vizeză:
- dezvoltarea unor servicii medicale integrate (asistenta primara, de specialitate in
ambulator, spital si de urgenta)
- crearea unui sistem pluralist de finantarea a activitatii medicale, compus din resurse
publice si private
- dezvoltarea si consolidarea actiunii de privatizare a activitatii medicale si
farmaceutice
- infiintarea caselor de asigurari de sanatate private
- salarizarea personalului sanitar in functie de prestatiile effectuate, de eficienta si
calitatea actului medical etc.

Alaturi de serv medicale, in asigurarea starii de sanatate sunt implicate si activitatile

din domeniul asistentei sociale prestate printr-un system de unitati specializate de
supraveghere si educare a copiilor, de intretinere a persoanelor varstnice, e celor cu
handicap etc., dar si activitatile cu character sportiv. Incepand cu 1990 s-a reluat procesul
de formare a asistebtilor sociali, mai intai la nivel de colegii, iar din ’91 la nivel universitar.

Alta categorie de serv finantate public este reprezentata de cele culturale si de arta
care contribuie la formarea si dezvoltarea personalitatii umane, la satisfacerea nevoii de
cunoastere, informare, instruire etc.
Dpdv ec, se poate evidential tendinta de crestere a cheltuielilor pt satisfacerea nevoilor
culturale, precum si existenta unor decalaje si in privinta inzestrarii cu media (aparate de
radio, televizoare, calculatoare) intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare.
In RO, procentul alocal cheltuielilor pt cultura si arta, religie si activitate sportive si de
tineret era de doar 1% in 1991m 1.3% in 1995, 2.1% in 2000 si 2003.

Serv de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, ale autoritatilor

publice, de dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape sunt destinate satisfacerii unor
interese generale ale societatii, avand un pronuntat character social.
Aceste serv sunt finatate in totalitate de la buget, nivelul lor de dezvoltare depinzand
de marimea veniturilor si a cheltuielilor bugetare, precum si de deciziile politice de alocare
a fondurilor bugetare.