„Enigma Otiliei”

De George Calinescu

Umanist de formatie enciclopedica ca si Dimitrie Cantemir si Nicolae

Iorga, poet, prozator, publicist, dramaturg, istoric si critic literar, George
Calinescu a lasat posteritatii o opera durabila prin dimensiunile ei valorice. El e
autorul inimitabilei lucrari „Istoria literaturii romane de la origini pana in
prezent” adevarata fresca a literaturii romane. Ca prozator Calinescu este autorul
romanelor: „Cartea nuntii” , „Enigma Otiliei” , „Bietul Ioanide” , „Scrinul
negru”. Astfel Calinescu se inscrie in traditia romanelor realist-obiective ca si
Nicolae Filimon si Liviu Rebreanu.

Sub raportul formulei epice, el adera la modelul tolstoian si balzacian

nu la cel promovat de Marcel Proust. Despre „Enigma Otiliei”, Nicolae Balota
afirma ca este un „Satyricon modern”, pentru ca infatiseaza „o comedie umana
moderna”.

SPECIE: Romanul realist-obiectiv de observatie sociala si

problematica morala, de dragoste, citadin, doric, interbelic, cu elemente de
balzacianism, clasicism, romantism si modernism.

E un roman realist datorita:

 Apar personaje tipice in situatii tipice;

 Autorul are o atitudine critica;
 Apare tehnica detaliului;
 Perspectiva narativa e obiectiva;
 Stil sobru, impersonal;
 Structura inchisa a romanului;
 Veridicitatea intamplarilor;

Elemente de balzacianism:

Personaje construite pe o dominanta morala;

Apare motive precum mostenirea, paternitatea, baba absoluta (Aglae),
amanta provinciala (Georgeta);
 Elemente de clasicism:

 Personaje plate, statice;

 Principiile compozitiei sunt clasice: cronologie, simetrie, circularitate;

Elemente de romantism:

 Apar tema iubirii cat si motivul strainul, orfanul, triunghiul amoros;

 Caracterul de bildungsroman al operei;
 Personaje construite in antiteza ( Otilia-Aurica, Felix-Titi );
 Descrierea Baraganului din perspectiva narativa primordiala;

Elemente de modernism:

o Roman citadin;
o Se prezinta conditia intelectualului;
o Registrele stilistice sunt diverse ( limbaj citadin, colocvial,
intelectualizat);
o Otilia e portretizata prin tehnica moderna a pluriperspectivismului/
oglinzilor paralele/ reflectarii poliedrice;
o Sunt prezentate procese psihice deviante ( Titi si Simion );
o Apare ambiguitatea unor personaje ( mos Costache, Felix si Pascalopol )
(1) Mos Costache nu este un avar dezumanizat, el cheltuieste pentru
propria sanatate, o iubeste sincer pe Otilia si mai tarziu se ataseaza
si de Felix;

Felix nu e un tanar ambitios lipsit de scrupule, ci unul dornic de a-si

fac o cariera, dar capabil de o iubire dezinteresata.

(2) Pascalopol nu discerne ce e patern si ce e viril in sentimentele sale

pentru Otilia.

Teme ale romanului: Tema principala o constituie imaginea

societatii burgheze bucurestene de la inceputul secolului XX. Alte teme: iubirea,
familia, paternitatea, viata, moartea, destinul, mostenirea si conditia
intelectualului. Se poate vorbi si de tema parvenirii intrucat toate personajele
( cu exceptia lui Pascalopol ), nazuiesc sa patrunda intr-o sfera sociala
superioara prin imbogatire, casatorie sau afirmare profesionala.

Titlu: Cel initial „Parintii Otiliei” subliniaza ideea paternitatii, insa

titlul sub care este publicata cartea reliefeaza eternul mister feminin, misterul
unei varste si al vietii insasi. George Calinescu face anumite consideratii la titlu:
„Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix crede ca are. Pentru orice tanar de 20 de ani
enigmatica v-a fi in veci fata care il respinge dandu-i totodata dovezi de
afectiune”.

Compozitie: 20 de capitole ( fara titlu ) actiunea este redata

cronologic. Mai toate capitolele debuteaza prin sintagme temporare: „intr-o
seara de la inceputul lui iulie 1909”.

Perspectiva narativa: obiectiva... aceasta este insa subiectivizata

prin prisma lui Felix care devine personaj reflector.

Structura narativa: exista trei planuri narative principale ce vizeaza:

1. Destinul clanului familial alcatuit din familii inrudite
(Giurgiuveanu,Tulea si Ratiu );
2. Povestea de iubire dintre Felix si Otilia, eroii surprinsi in devenire, in
confruntarea cu viata si cu ei insusi ( lor li se adauga si Leonida
Pascalopol care traieste revelatia unei iubiri tarzii);
3. Un plan cadru ce reda monografia imaginea burgheziei bucurestene din
sec XX.

Conflicte:
 Conflict exterior economic intre Stanica Ratiu si Aglae Tulea pentru
averea lui mos Costache;
 Conflict interior psihic ce se da in sufletul lui Felix intre ratiune si
pasiune;
 Conflict exterior de natura erotica ce se da intre maturul Pascalopol si
tanarul Felix pentru mana Otiliei.

Incipit-final: Simetria incipitului cu finalul este data de descrierea

strazii Antim si a casei lui mos Costache din perspectiva lui Felix in doua
momente diferite ale existentei sale: in adolescenta si 10 ani mai tarziu.
Replica pe care mos Costache i-o spune lui Felix: „aici nu sta nimeni”.
Tanarul si-a amintit la final acest aspect conferind textului alta simetrie.
Replica are valoare de destin pentru ca la final nu mai apare nimeni din
clanul Giurgiuveanu sau Tulea. Marturie a existentei lor derizorie fiind
casa in ruina.
 Actiunea: In incipit e prezentata venirea la Bucuresti de la Iasi a
tanarului Felix Sima. El vine sa locuiasca in casa unchiului sau Costache
Giurgiuveanu si vrea sa urmeze facultatea de medicina. La prima sa aparitie
babatranul ii spune: „Aici nu sta nimeni”, insa la cea de-a doua tanarul e
recunoscut de Otilia si e poftit in casa. Felix e prezentat celor prezenti in casa, ei
fiind surprinsi intr-o scena familiara: jocul de table.

Mos Costache apare aproape fosilizat, el traind intr-un peisaj de epoca

imbatranit. El este un rentier avar, proprietar de imobile, actiunii si restaurante si
nutreste iluzia longevitatii. In casa sa locuieste si Otilia Marculescu, fica sa pe
care el are intentia sa o infieze, dar amana acest lucru, poate si de frica surorii lui
Aglae. Totusi el pune in aplicare niste planuri pentru ai asigura fetei viitorul
intrucat doreste sa ii construiasca o casa dar cu materiale de la demolari.
Proiectul lui nu se realizeaza deoarece el se imbolnaveste carand singur
materialele. Este ajutat de Felix, Otilia si Pascalopol sa-si revina, dar la scurt
timp are o a doua criza, iar Aglae ocupa casa „militareste” in asteptarea mortii
lui. Isi revine si de aceasta data si reuseste sa ii dea Otiliei, prin Pascalopol,
suma da 100 de mii de lei, 200 de mii fiindu-i furati de Stanica Ratiu, fapt ce ii
provoaca moartea.

In ceea ce priveste relatia Felix-Otilia intre cei doi se leaga o prietenie ce

se dezvolta ulterior in dragoste. Felix realizeaza curand ca o iubeste pe Otilia,
dar ceea ce scapa mintii sale clare este comportamentul ei contradictoriu (devine
gelos pe Pascalopol ). Cand Otilia pleaca cu Pascalopol la Paris, Felix are o
aventura cu Georgeta, fata „faina” pe care i-o prezinta Stanica. Dupa moartea
batranului Otilia este aproape izonita din casa de catre Aglae. Ea alege sa plece
cu Pascalopol, pentru a nu fi o piedica in calea dezvoltatii profesionale a lui
Felix. Inaintea plecarii ea doarme o noapte cast in camera lui Felix si ii lasa o
scrisoare de despartire. Finalul romanului prezinta si esecul destinelor celorlalti:
Aglae ramane fara averea fratelui, Simion este aruncat fara mila in ospiciu,
Olimpia este parasita de Stanica pentru Georgeta ( acesta se casatoreste cu
Georgeta si intra in afaceri dubioase si in politica ), Aurica ramane fata batrana
iar Titi evolueaza spre o inevitabila maladie mintala.

Felix isi urmeaza cursul firesc, depaseste dezamagirea primei iubiri, devine
o personalitate in lumea medicala europeana si se casatoreste intr-un chip numit
de narator „stralucit”.
 Epilogul romanului s0urprinde si intalnirea lui Felix cu Pascalopol in
trenul de Constanta, mosierul dezvaluie ca i-a redat libertarea Otiliei si ca
aceasta a plecat in Argentina si s-a casatorit cu un conte exotic. In fotografia pe
care Pascalopol i-o arata lui Felix acesta observa o femeie frumoasa, cocheta,
dar nu o mai recunoaste pe tanara exuberanta de odinioara fiindca un „aer de
platitudine feminina stingea totul”. Felix devine nostalgic, se intoarce pe strada
Antim si isi reaminteste vorbele lui mos Costache.

Personaje:
Fiecare personaj se incadreaza intr-o tipologie:

 Mos Costache, tipul avarului iubitor de copii;

 Otilia, tipul cochetei;
 Felix, tipul ambitios, al intelectualului in devenire;
 Pascalopol, tipiul gentilomului burghez, al aristocratului rafinat;
 Stanica Ratiu, tipul arivistului;
 Aglae, tipul babei absolute, fara cusur in rau;
 Aurica, tipul fetei batrane;
 Simion, tipul dementului senil;
 Titi, tipul debilului mintal.

Mos Costache:
Personaj principal, tipul avarului, inrudit spiritual cu Gobseck, Goriat si
Grandet a lui Balzac, cu Harpagon, eroul lui Moliere si cu Hagi Tudose a lui
Delavrancea, insa se distanteza de avarul clasic prin complexitate. Portretul lui
fizic sugereaza grotescul, fata spana cu „ochii clipind rar si moale ca ai unei
bufnite speriate de lumina” , gura cu buze ingalbenite de fumat, zambetul
stramb, glasul ragusit, vorbele balbaite, toate acestea alcatuiesc o aparitie
stranie. Din portretul fizic reies si trasaturi morale precum nehotararea, lipsa de
fermitate, teama de cei din jur. Vestimentatia sa hilara ii dezvaluie zgarcenia iar
casa cu arhitectura pretentioasa dar neangrijita dezvaluie avaritia. Interiorul
casei plin de mobile vechi si desperecheate sugereaza patima agoniselii.
Principala sa trasatura e zgarcenia, ea reiesind din multe fapte si secvente:
atitudinea sa fata de chiriasii restantieri carora le confisca bunurile, micile
„ciupeli” pe seama lui Pascalopol si a lui Felix, visul de ai construi o casa Otiliei
cu materiale de la demolari. Avaritia sa nu-i anuleaza umanitatea si instinctul de
supravietuire. O secventa care evidentiaza zgarcenia dar si umanitatea este aceea
cand bolnav fiind merge cu reteta la doua farmacii pentru a compara preturile si
pentru ca al doilea farmacist ii cerea cu 20 de bani mai mult se intoarce la
primul, desi pretul initial i se parea enorm.

Balbaiala eroului este o arma de aparare fata de lumea rea la fel ca si averea.
El traieste intr-un „aer de rutina si raceala”, iar prezenta Otiliei ii lumineaza
existenta. In plus ea il caracterizeaza direct „papa e un om bun dar cam avar si
cu ciudateniile lui”.

Costache traieste drama batranetii, a barbatului solitar si neajutorat ce isi face

din avere o pavaza. Sfarseste tragic prin jaful lui Stanica nemaiapucand sa o
apere pe Otilia de saracie.

In concluzie eroul penduleaza intre grotesc si comic si e o personalitate

complexa ce se diferentiaza de avarul clasic.

Stanica Ratiu:
Personaj secundar, tipul arivistului, inrudit spiritual cu Dinu Paturica eroul
lui Nicolae Filimon. Avocat fara proces, individ monden fara nicio norma de
conduita , profitor si adaptabil dar inzestrat cu o istetime deosebita si cu o
inteligenta speculativa. Provine dintr-o familie numeroasa si saraca. Stanica se
casatoreste cu Otilia din interes dar vorbeste in orice ocazie despre dragostea sa
conjugala. Infatisarea si vestimentatia sa sunt cele ale unui om de lume/monden,
sigur pe sine, iar vorbirea sa emfatica aminteste de eroii lui Caragiale. Este o
prezenta activa, dinamica, mereu in asteptarea loviturii cele mai mari care sa ii
schimbe cursul vietii. Este omniprezent, indiscret, abil si demagog, traind
minciuna cu autenticitate si ajungand sa se induioseze el singur de bunatatea
sufletului sau. In fond Stanica este un cinic care se iubeste numai pe sine si are
un tel precis: averea batranului. Joaca cu indarjire rolul sotului grijuliu, al tatalui
indurerat, al ginerelui loial si al protectorului de orfani. O scena care evidentiaza
firea sa abjecta este atunci cand la moartea unicului copil, in varsta de cateva
luni, el publica in ziar un anunt patetic si grotesc prin care spera sa smulga bani
de la cei impresionati. Arma lui secreta este arma cuvintelor ce devin sageti
otravitoare. Dintre toate personajele romanului Stanica vorbeste cel mai mult
despre orice, tine discursuri despre familie, religie, morala etc.
 In concluzie, Stanica este un geniu al raului, un actor desavarsit ce isi
interpreteaza propria viata ca si cum s-ar afla pe o vesnica scena.

Aglae:
Personaj secundar, tipul babei absolute, ea intruchipeaza rautatea umana,
inghetul sufletesc, invidia si incultura desavarsita. Este autoritara, lipsita de
feminitate si caldura sufleteasca, portretul fizic evidentiaza asta. Ea isi face un
scop al vietii de a devenii mostenitoarea averii fratelui ei. Ca sora se dovedeste
odioasa, ca sotie isi manifesta doar dispret si agasare fata de sotul bolnav. Nici
ipostaza de mana nu o reabiliteaza in plan uman fiindca in copii ei se iubeste pe
sine. De altfel ea isi condamna copii la imatur supraveghindu-i si preluandu-le
initiativele. E caracterizata direct de celelalte personaje: „vipera” ( Otilia ),
„ambitioasa si veninoasa”, „o vrajitoare” ( Stanica ), „malitioasa” ( Pascalopol ).
Ea esueaza in toate planurile ramanand o figura caraghioasa si ridicola.

Aurica si Olimpia:
Sunt doua ipostaze ratate ale feminitatii. Olimpia este o prezenta fara
personal, incapabila de a iubii, o sotie insipida, o mama iresponsabila, o fiica
egoista si indiferenta.

Aurica este construita in antiteza cu Otilia, este o fata batrana care a mostenit
rautatea mamei ei. Portretul ei fizic e caricatural: „ochii bulbucati, barbia
ascutita, par rarit, strident vopsit”. Nicolae Manolescu sustine ca Aurica face
impresia de „papusa mecanica al carui arc a fost intins pana la capat”.
Complexata, o priveste pe Otilia ca pe o adversara si o imita intr-un mod
caricatural. Ea vrea sa isi gaseasca daca nu un sot cel putin un iubit dar ramane
paradoxal fata batrana si prizoniera a unei excesive autoritati materne. Jalnica ei
goana dupa viitori pretendenti, ea e o trista figura ce se plimba pe Calea
Victoriei, mereu prezenta la nunti si inmormantari. Incearca sa il atraga si pe
Felix: se inchide cu el in camere izolate si se plange ca ii e patata onoarea,
alteori ii pregateste prajituri.

Pascalopol: Personaj secundar, caracterizat direct si indirect, tipul

arivistului rafinat, al nobilului autentic. El se opune tuturor celor din casa lui
mos Costache prin rafinament si generozitate. Pascalopol se trage dintr-o familie
„cu putin sange grecesc” , facuse si scoala, dar renuntase din cauza unor
probleme de familie. Prin descrierea interiorului casei din Bucuresti descoperim
rafinamentul artistic, simtul estetic, gustul pentru obiecte rare si exotice, eruditie
indelung exersata.

Pascalopol este pasionat de muzica, canta la flaut si apreciaza cu ureche de

cunescator interpretarea bucatilor muzicale cantate de Otilia. Se defineste
singur „sunt un fel de boem”. Dovada superioara a generozitatii si sensibilitatii
sale este atunci cand ii ofera Otiliei libertatea, intelege ca nu mai e fericita cu el.

Simion si Titi: Prin descoperirea comportamentelor lor, accentul

se pune pe cazul clinic si patologic.

Simion este o aparitie bizara, intotdeauna in papuci si cu broboada pe umeri,

ocupat cu brodatul ori cu scrieri incoerente. El sfarseste prin a se crede
mantuitorul si este aruncat fara mila in ospiciu.

Titi, caz clinic, un perpetu adolescent ce traieste o criza de personalitate si o

criza erotica de durata. Biet copiator de ilustrate ce se leagana la nesfarsit. El va
ramane definitiv sub protectia mamei. Casatoria tainuita cu Ana Sohatki nu
dovedeste decat imaturitatea iremediabila. Asadar el intra definitiv sub zodia
degradarii.

Felix: personaj principal, rotund, alter ego al autorului, personaj

reflector, caracterizat direct si indirect. Personaj realist surprins in devenire si se
incadreaza in tipul ambitiosului, al intelectualului in devenire. Portretul fizic
realizat de narator evidentiaza rafinamentul: „fata era juvenila si prelunga,
aproape feminina”. Vestimentatia sa este una sobra, eleganta si distinsa si
sugereaza rigoare disciplinei si a educatiei sale.

Prima sa ipostaza e construita pe motivul strainului. El vine in casa lui mos

Costache pentru a urma facultatea de medicina, insa patrunde intr-o lume
necunoscuta si agresiva care ii aminteste prin vocea Aglaei, ca este un orfan.
Ajutat de Otilia, pentru care simte o simpatie spontana, el depaseste deruta
primelor momente.

Devenit student la medicina, el invata cu indarjire, dispretuind colegii

mediocrii. Se remarca prin publicarea unui articol de specialitate intr-o revista
straina, prin dorinta de a-si face o reala cultura.

Felicx are sentimentul valorii personale si un ideal in viata bine definit. Ceea
ce impresioneaza la el este ardenta spirituala/consecventa. Cea de a doua
ipostaza a sa urmareste initierea sa erotica. Felix intelege repede ca s-a
indragostit de Otilia insa nu pricepe comportamentul sau derutant si
contradictoriu si nici afectiunea fetei pentru Pascalopol. Doua secvente narative
ce evidentiaza iubirea si nevoia de protectie sunt atunci cand isi rupe nasturele
de la haina pentru ca fata sa il coasa sau se preface ca e bolnav ca ea sa il
ingrijeasca.

Cand Otilia pleaca cu Pascalopol la Paris, Felix are o scurta aventura cu

Georgeta, „fata faina” pe care i-o prezinta Stanica, insa la sfarsit se simte
dezgustat. Cele doua femei contribuie in egala masura la maturizarea lui Felix,
reprezentand doua ipostaze ale iubirii: spirituala si fizica.

La un moment dat Felix vrea sa renunte la viitorul sau de dragul Otiliei insa
interogandu-se mai adanc si mai lucid isi da seama de utopia gandului sau. Pe
Felix statutul de orfan il ambitioneaza si mai mult sa se realizeze profesional.
Crescut intr-o atmosfera lipsita de o prezenta calda, tandra, feminina, Felix este
timid, sensibil dar si impulsiv si dornic sa aiba afectiunea unei familii. Fire
visatoare, el isi noteaza framantarile si indoielile in jurnal. Ambitios, el nu ezita
in privinta viitorului, iar conditia de orfan ii intareste vointa. Ipostaza finala ne
infatiseaza un Felix maturizat in urma experientelor traite, dar si realizat pe plan
profesional. Iubirea juvenila a lui Felix este sortita esecului si el ramane cu
misterul comportamentului fetei si cu nostalgia unei iubiri neimplinite. Pompiliu
Constantinescu sustine ca: „Felix Sima primeste o magistrala lectie de viata, cu
riscul dezamagirii dar si cu avantajul de a deveni lucid ”. El aminteste si de Jim
Marinescu din „Cartea nuntii” dar creeaza deschideri si spre Ioanide din
romanul „Bietul Ioanide” si ramane o figura singulara a operei lui Calinescu.

Otilia: „Peronaj principal, eponim, rotund, modern, prezenta

completa si enigmatica, in continua devenire, ce se inscrie in eternul feminin si
in clipa” ( Constantin Ciopraga ).

Despre eroina sa, Calinescu afirma: „Otilia este o imagine lunara si feminina
[...] Otilia este oglinda mea de argint”. Este construita prin tehnica moderna a
reflectarii poliedrice, fiind perceputa diferit de personaje:

- Pentru mos Costache este „Fe-fetita mea cuminte si iubitoare”;

- Pentru Felix este „o tanara admirabila si superba”;
- Pentru Pascalopol este „o femeie capricioasa, cu temperament de artista”;
- Pentru Stanica Ratiu este „o fata desteapta, cu spirit practic”;
- Pentru Aglae este „o dezmatata, o stricata”;
 - Pentru Aurica este „o rivala in casatorie”;
- Pentru colegii lui Felix „cea mai eleganta conservatorista si cea mai
mandra”.

Otilia este o prezenta memorabila, amestecul de candoare si rafinament, si de

copilarie si maturitate. Ea are o biografie singulara, ramasa orfana ea il are drept
tutore pe Costache Giurgiuveanu, care doreste sa o infieze, dar amana. Desi
iubita de Costache, Pascalopol si Felix, Otilia traieste drama singuratatii si a
incertitudinii viitorului. Comportamentul ei este derutant, ea pare cand
copilaroasa si nebunatica, cand rationala si matura. Cu o intuitie deosebita ea se
comporta adecvat fiecarei situatii, fiecarui om: nebunatica alaturi de Pascalopol,
tandra si protectoare cu Felix, grijulie cu mos Costache, ironica si distanta fata
de clanul Tulea.

Otilia se autocaracterizeaza, dezvaluindu-si complexitatea:

- „sunt usuratica, mi-e frica”;

- „eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau”;
- „noi fetele suntem mediocre si singurul meu merit este acela ca imi dau
seama de asta”;
- „rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire”;
- „sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera”;
- „eu am un temperament nefericit”;
- „ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”;
- „noi nu traim decat 5-6 ani ...pe urma am sa capat cearcane la ochi,
zbarcituri pe obraz”.

Portretul fizic surprinde varsta, frumusetea, eleganta, delicatetea: „un cap

prelung si tanar de fata, incarcat de bucle cazand pana la umerii” , „fata maslinie
cu nasul mic si ochi foarte albastrii”.

Camera ei evidentiaza preocuparile artistice, cochetaria, rafinamentul, firea ei

boema, prin amestecul de rochii, palarii, camasi de matase, dantele, cutii de
pudra si parfum, trei oglinzii mobile, romane frantuzesti si pianul. Studenta la
Conservator, ea studiaza pianul, citeste carti si reviste frantuzesti, sugereaza
atractia spre nou si curiozitate. Otilia e mai matura decat Felix si stie sa cultive
relatia lor si sa o pastreze in limita unei relatii pure.

Eroina fusese obisnuita cu luxul si rasfatul pe vremea cand mama ei traia,

insa dupa ce ajunge sub tutela tatalui vitreg invata ce inseamna singuratatea si
rautatea celor din jur. Felix ajunge sa creada ca Otilia traieste dupa cum canta la
pian. Ea are un efect tonic asupra imbatranitilor Costache si Pascalopol si il
fascineaza pe inocentul Felix. Pompiliu Constantinescu vede in ea „o penumbra
a misterului in tot romanul”.

Concluzii:
1) „Enigma Otiliei” este un roman al paternitatii esuate pentru ca cele doua
personaje principale se vor descurca singure in viata.

2) Despre roman Negoitescu afirma: „te atrage, te amuza, te farmeca, te

subjuga estetic”, textul fiind astfel o capodopera a literaturii romanesti.