Plumb

Poet dificil si fascinant, asociat, in general, simbolismului, George Bacovia creeaza o

lirica a tristetii ireparabile. El apartine deplin secolului al XX-lea prin noutatea tematica si
stilistica, prin calitatea limbajului poetic, dincolo de care se afla un subiect liric nelinistit,
contradictoriu, resimtind dureros absurdul si deruta existentei. Poezia ,,Plumb’’ deschide
volumul cu acelasi titlu aparut in 1916.
Textul se inscrie in lirica simbolista prin prezenta simbolurilor, sugestiei,
corespondentelor, muzicalitatii, tehnicii repetitiilor, cromaticii si dramatismului eului liric.
Acesta din urma este sugerat prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul
nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.
O prima trasatura a simbolismului este prezenta simbolului plumb care devine
laitmotiv. Acest metal greu de culoare cenusie care topit devine galben, sugerand
deznadejdea, are valoarea unei metafore simbol. Pornind de la faptul ca fiind zgariat
sclipeste doar un moment, oxidandu-se rapid, se obtine imaginea completa a unei existente
provinciale, lipsite de fericire. La nivel fonetic, acest cuvant lasa impresia de cadere surda,
apasatoare prin cele 4 consoane, sprijinite de o singura vocala inchisa. Plumbul se asociaza
inautenticului, artificialului din mediul social sau uman, prin epitetele ,,coroane de plumb’’
si ,,flori de plumb’’, imagini ale kitsch-ului, aceea ce doar imita adevarul.
O a doua trasatura a simbolismului este prezenta motivelor lirice cu valoare de simbol
care apartin campului semantic al mortii : ,,plumbul’’, ,,cimitirul’’, ,,sicriile’’,
,,cavoul’’, ,,vantul’’, ,,frigul’’, care configureaza decorul funerar. Ele se asociaza cu stari
sufletesti sau existentiale nelamurite, confuze, care constituie obiectul poeziei simboliste :
singuratatea, izolarea, spaima de moarte, angoasa, spleen-ul, tragicul existential, disperarea,
inadaptarea, privirea in sine ca intr-un strain. Laitmotivul, ,,stam singur’’ pune in relatie
tabloul sumbru al cimitirului cu cel sufletesc. Verbul ,,stam’’ trimite la ideea de nemiscare si,
implicit, de contemplatie, de cuprindere cu privirea a unui spatiu inconjurator. Epitetul
,,singur’’ comunica un act de reflectie, de autoconsiderare. Omul care inregistreaza pustiul
din jurul sau se cufunda apoi in golul din sine. Intreaga constructie poetica sta sub semnul
unei maxime concentrari. Expresia suferintei de a exista intr-un cadru coplesit de semnele
mortii exterioare si interioare devine astfel memorabila.
Conditia poetului izolat intr-o societate lipsita de aspiratii, conditie marcata de
singuratate, de imposibilitatea comunicarii si a evadarii, si de moarte a iubirii constituie tema
poeziei. Textul bacovian este expresia poetica a unui solitar, a unui prizonier, a unei constiinte
inspaimantate de sine, de neant si de lumea in care traieste.
Titlul numeste direct obiectul care va fi centrul poeziei. Plumbul impune un subiect
referential prin excelenta antimetafizic : ,,Cel mai moale si cel mai urat dintre metale’’, cu
greutatea lui specifica mare, cu o culoare deprimanta, metalul alchimistilor niciodata
transformat in aur, devine in textul bacovian metafora absoluta a existentei apasatoare,
cenusii, mediocre a unei vieti iremediabil captive in materie. Repetat obsesiv, plumbul
 Plumb
deschide aria tematica a mortii. Ca element anorganic sugereaza mineralizarea. Greutatea
metalului exprima apasarea sufleteasca si prabusirea interioara. Duritatea se refera la lipsa
sentimentelor. Culoarea gri genereaza monotonia, plictisul, angoasa, cenusiul existential.
Utilizarea in confectionarea sigiliilor surprinde limitarea, izolarea totala, imposibilitatea
evadarii.
In compozitia poeziei simboliste esential este principiul simetriei. Textul este structurat
in 2 catrene intre care cuvantul plumb asigura legatura de substanta, fiind repetat de 6 ori si
plasat in pozitii simetrice, la rima interioara si exterioara. Alte surse ale simetriei sunt
paralelismul sintactic si tehnica simbolista a repetitiilor.
Prima strofa surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care
eul poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizand universul interior, si in care mediul
inconjurator a capatat greutatea plumbului. Constructiile oximoronice : ,,flori de plumb’’,
,,coroanele de plumb’’ sustin viziunea poetica a unei lumi in degradare, o lume a spleen-ului.
Daca epitetul ,,(dormeau) adanc’’ reliefeaza intensitatea starii de amorteala, nemiscarea
apasatoare, metafora ,,sicriele de plub’’ hiperbolizeaza starea de captivitate a subiectului
poetic, iar ,,flori de plumb’’ sugereaza ca starea apocaliptica ajunge sa corupa chiar esenta
vietii (lumea vegetala). Repetarea epitetului ,,de plumb’’ sugereaza senzatia de apasare
continua, chiar si conturand cromatica gri a poeziei, a existentei mohorate, anoste, lipsita de
transcendenta sau de posibilitatea inaltarii. Vantul este singurul element care sugereaza
miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii : ,,Si scartaiau coroanele de plumb’’.
Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia
afectivitatii: ,,Dormea intors amorul meu de plumb’’. Eul liric isi priveste sentimentul ca un
spectator. ,,Aripile de plumb’’ presupun un zbor in jos, caderea surda si grea, moartea.
Amorul bacovian este macinat atat de conditionarile exterioare, cat si de ruptura interioara a
individului, care-l obliga la un somn lipsit de posibilitatea revenirii la viata, de vreme ce e
,,intors’’ spre nefiinta. Vantul ucide trupul :,,Stam singur in cavou..si era vant…’’, iar frigul
anihileaza sufletul: ,,Stam singur langa mort… si era frig…’’. Singuratatea e ridicata la patrat,
iar moartea amorului anuleaza orice tentativa de exprimare a ceea ce se afla inauntru.
Muzicalitatea este transformata de Bacovia in dizarmonie de la verbele ,,scartaiau’’ si ,,strig’’
pana la rima imbratisata, cuvintele bacoviene` par note false emise de un instrument
dezacordat.
In concluzie, poezia ,,Plumb’’ de George Bacovia apartine simbolismului prin prezenta
simbolurilor, dramatismului, fara a exista un termen explicit al angoasei, dar spleen-ul reiese
din fiecare vers, astfel fiind o capodopera a literaturii romane.