MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE REALE, ECONOMICE ŞI ALE MEDIULUI

CATEDRA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI AGROECOLOGIE

REFERAT

Impresionismul și Post-impresionismul

SPECIALITATEA ECOLOGIE

Autor:
Student grupei EC21Z
Plesca Valeria
______________

Controlat:
Marșalovschi Teo Teodor
______________

BĂLŢI, 2020
CUPRINS:
Introducere...........................................................................................................................................3
Revolutia industrială........................................................................................................................3
Revoluţia transporturilor............................................................................................................4
Calitatea vieţii în timpul industrializării.............................................................................5
Comunicaţiile şi economia.......................................................................................................5
Teoria relativității..............................................................................................................................5
Relativitatea restrânsă...................................................................................................................6
Relativitatea generală.................................................................................................................6
Principiile esențiale ale Impresionismului........................................................................8
Impresionismul in pictură..........................................................................................................8
Impresionismului în muzică......................................................................................................9
Postimpresionismul........................................................................................................................10
Caracteristici.................................................................................................................................10
Vincent Willem van Gogh.........................................................................................................11
Dezvoltare artistică................................................................................................................12

2
Introducere
Impresionismul și post-impresionismul sunt două stiluri de pictură, între care există o diferență
care le diferențiază. Impresionismul se referă la stilul de pictură care se concentrează mai mult pe
culoare și pe reprezentarea lucrurilor în sensul real. Pe de altă parte, se crede cu tărie că post-
impresionismul sa dezvoltat din impresionism ca un agent opus credinței utilizării spontane și
naturale a culorii și a luminii în impresionism. Deși au diferențe, acestea sunt două dintre cele
mai iubite mișcări artistice din lume. Ambii au înzestrat lumea cu artiști cu talente remarcabile.
Impresionismul este o formă de artă care se deosebește de formele de artă ale acelor timpuri,
deoarece, în loc să tragă din istorie sau din mitologii, a ales să deseneze peisajele contemporane
și viața orașului. De fapt, picturile impresioniste au fost terminate în aer liber. Se crede că
pictorii impresioniști și-au încheiat lucrarea în timp mai scurt. Când vine vorba de modul de
pictura, brushstrokes care erau ferme și mici au fost preferate de pictoriștii impresioniști. Cu alte
cuvinte, se poate spune că pictorii impresioniști au avut margini mai mici în picturile lor. Se
crede că impresionismul a arătat calea pentru câteva alte stiluri de pictură, inclusiv cubismul și
fauvismul. De asemenea, pictorii impresioniști nu au arătat prea multă importanță emotiilor și
sentimentelor și s-au concentrat mai mult pe subiect. De asemenea, impresionismul a subliniat
semnificația căldurii subiectului și portretizarea acestuia în picturile sale. Unii pictori
impresionați celebri includ Frédéric Bazille, Edgar Degas, Claude Monet, Berthe Morisot,
Camille Pissarro, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Mary Cassatt.
Impresionismul a deschis calea pentru post-impresionism printre alte forme de artă. Și, la rândul
său, post-impresionismul a deschis calea pentru arta modernă. Aceasta este o diferență foarte
importantă între cele două stiluri de pictură. Cu toate acestea, post-impresionismul nu a fost de
acord cu impresionismul, și au dat mai multă valoare unui mod mai structurat de pictură, care
avea un conținut simbolic apreciat. Formele geometrice au dat o importanță deosebită pictorilor
post-impresioniști. În plus, pictorii perioadei post-impresioniste au crezut în finalizarea lucrărilor
lor în studio. De asemenea, se crede că post-impresioniștii au nevoie de mai mult timp pentru a-
și termina munca.

Spre deosebire de pictoriștii impresioniști, pictorii post-impresioniști au acordat o importanță

deosebită aspectului emoțional al comportamentului uman și de aceea picturile lor sunt încărcate
cu emoție și sentimente. Apariția subiectului nu a fost dată cu multă importanță de artiștii care
aparțineau perioadei post-impresioniste. Ele erau mai mult în conținutul simbolic. Câțiva pictori
celebri post-impresioniști includ Paul Cézanne, Paul Gauguin, Vincent van Gogh și Georges
Seurat.

Revolutia industrială
Revoluția industrială a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale
secolului al XIX-lea mai întâi în Anglia, care a reușit să se mențină ca prima putere industrială a
lumii până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Franța, revoluția industrială a evoluat lent,
începuturile ei datând din jurul anilor 1830. Cererea scăzută de produse industriale în condițiile
unei populații predominant agrare a făcut că adevărata eră industrială să înceapă abia în 1890.
Industrializarea Germaniei a fost marcată de fărâmițarea sa politică, condițiile favorabile
3
declanșării revoluției în acest domeniu fiind create prin anii 1840-1850. Dezvoltarea industrială
a SUA a debutat la mijlocul secolului al XIX-lea prin aplicarea unei multitudini de invenții și
inovații. Sosirea masivă de emigranți după 1865 a antrenat o puternică dezvoltare a economiei
americane și astfel în jurul anului 1900 SUA a devenit prima țară industrială din
lume. Descoperirile din domeniul științific au impulsionat apariția unor tehnici și invenții
moderne:

 1698 Denis Papin a inventat cazanul cu aburi sub presiune.

 1712 Thomas Newcomen a construit un motor cu aburi prevăzut cu piston și cilindru,
însă abia în anul 1784 când James Watt inventează motorul cu aburi perfecționat se
consideră că a început revoluția industrială.
 Aceasta s-a manifestat cu precădere în domeniul textil, la început. Astfel John
Kay inventează suveica zburătoare care permitea realizarea de țesături mult mai late decât
până la acel moment. Apoi la 1765 James Hargreaves inventează mașina de tors și la
1789 Edmund Cartwright războiul de țesut. În acest moment Anglia primește numele de
"atelierul lumii".
 Importante descoperiri se fac și în alte domenii, precum în metalurgie : Abraham
Darby inventează fonta pe bază de cocs, Wilkinson laminarea oțelului.
Aceste progrese au impulsionat fenomenul de „revoluție industrială”.
Revoluția industrială a fost un proces tehnic complex prin care munca manuală a fost înlocuită
cu mașinismul. În acest proces mecanizat muncitorului îi revine rolul de supraveghere, reglare și
alimentare a mașinii și control al calității. Revoluția industrială a avut ca efect creșterea
producției, dezvoltarea orașelor și a științei.
Impactul social al revoluției industriale a marcat dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, au
apărut noi ramuri de producție, noi centre industriale, s-au impus relațiile
economice capitaliste în fața celor feudale. De asemenea, apare clasa mijlocie, categorie ce
beneficia de câștiguri financiare rezonabile și care avea un comportament atent față de elitele
burgheze sau aristocratice. Se observă o mare schimbare în vestimentație și în investițiile pentru
locuințele aspectuoase și confortabile. Dintre toate clasele sociale se afirmă burghezia, cea care
este o clasă de bază a societății capitaliste.
Impactul tehnic a provocat o puternică impulsionare în domeniul invențiilor, apar fabrici, uzine,
iar munca manuala se înlocuiește cu cea mecanizată. O importantă invenție a fost făcută în
anul 1760, când James Watt a inventat motorul cu aburi, care a început să fie utilizat în diferite
ramuri ale industriei. În anul 1829 inventatorul și inginerul englez George Stephenson
inaugurează locomotiva „Racheta”, care este considerată prima locomotivă rentabilă.

Revoluţia transporturilor
Infrastructura a fost transformată aproape în totalitate. Înainte de Revoluţie şi de inventarea
motorului cu aburi, dificultatea cu care erau transportate materialele era însemnată. Metodele
principale de transport erau căruţele şi bărcile care mergeau de-a lungul râurilor. La începtulul
secolului XIX, americanul Robert Fulton (1765 – 1815) a construit prima barcă eficientă cu
motor cu aburi, iar la mijlocul acestui secol existau deja nave care străbăteau Atlanticul.

4
De asemenea, locomotiva cu motor cu aburi a revoluţionat transportul terestru, putând transporta
cantităţi foarte mari de materiale şi produse. La începutul secolului al XIX-lea, inginerul britanic
Richard Trevithick (1771 – 1833) a construit prima locomotivă de acest fel.

În 1830, ruta feroviară Liverpool – Manchester a devenit prima care a fost destinată pasagerilor.
Deja de la mijlocul secolului XIX, Marea Britanie avea deja mai mult de 6.000 de mile (~9.700
km) de cale ferată.

De asemenea, la începutul secolului XIX, inginerul scoţian John McAdam (1765 – 1834) a
elaborat o nouă metodă pentru construcţia de şosele, ceea ce a rezultat în drumuri mai durabile şi
de calitate.

Calitatea vieţii în timpul industrializării

Acesta este un subiect foarte complex, care implică mai multe feluri de discurs, de la sociologie,
economie sau filosofie (sau o combinaţie între acestea).

În mare se poate spune că un volum şi o diversitate mai mare a dus la creşterea nivelului de trai,
dar acest lucru pentru cel mult clasa de mijloc. Clasa de jos a continuat să aibă multe probleme.
Salariile erau mici iar condiţiile de lucru erau periculoase şi deseori insalubre. Insalubre devenau
şi oraşele care erau în continuă creştere demografică. Cu tot mai mulţi oameni venind din mediul
rural în cel urban, localităţile au devenit supraaglomerate, cu sisteme de canalizare
suprasolicitate şi locuinţe care erau şi ele supraglomerate. Acest lucru a dus la lipsa igienei,
poluare şi la răspândirea bolilor.

De asemenea, munca manuală era înlocuită de cea mecanică, ceea ce a dus la şomaj ridicat.
Totuşi, condiţiile pentru aceşti lucrători au devenit mai bune de la mijlocul secolului al XIX-lea,
odată cu măsurile legislative care favorizau clasa muncitoare şi posibilitatea formării
sindicatelor.

Comunicaţiile şi economia
Invenţia telegrafului a stat la baza dezvoltării liniilor de comunicaţie. În 1837, doi britanici,
William Cooke (1806 – 1879) respectiv Charles Wheatstone (1802 – 1875), au creat prima linie
electrică de telegraf comercială.

Din 1840, drumurile feroviare ofereau şi linii de comunicaţii Cooke-Wheatstone, iar în 1866 o
linie de telegraf a fost stabilită peste Atlantic. Revoluţia Industrială a dus, de asemenea, şi la
emergenţa unui sistem bancar mai sofisticat datorită dezvoltării industriilor. O piaţă de schimb
valutară a fost stabilită la Londra la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar la New York a fost creată
20 de ani mai târziu. În 1776, filosoful Adam Smith (1723 – 1790), care este considerat
fondatorul economiei moderne, a elaborat în lucrarea sa The Wealth of Nations un sistem
economic bazat pe o piaţă liberă, pe lipsa intervenţiei guvernelor şi pe proprietate privată.

5
Teoria relativității 
Teoria relativității reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate de Albert
Einstein: relativitatea restrânsă și relativitatea generală.
Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi
observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi
observatori examinează configurații diferite, și anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă,
aplicând regulile logice, se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă.
Faimoasa Teorie a Relativităţii enunţată de Albert Einstein este compusă de fapt din două teorii.
Teoria sa specială despre relativitate, publicată în anul 1905 în periodicul The Electrodynamics
of Moving Bodies şi teoria sa generală despre relativitate, publicată în anul 1916 sub titlul de
Fundamentele Generale ale Teoriei Relativităţii. Einstein a căutat să înţeleagă şi să explice
situaţiile în care fizica pe principii newtoniene era inutilă în încercarea de a înţelege fenomenul
relativităţii. Teoria lui Einstein a dus la schimbări revoluţionare în conceptele omeneşti despre
timp, spaţiu şi gravitaţie.
Conceptul de bază prezent în aceste două teorii este acela că timpul şi distanţele unui eveniment
oarecare măsurate de doi obsevatori distincţi au, în general, valori diferite, dar se supun
întotdeauna aceloraşi legi fizice. Teoria relativităţii se mai bazează pe două mari postulate,
primul susţine că viteza luminii este constantă pentru toţi observatorii, iar al doilea susţine că
observatorii care se mişcă la viteze constante se supun aceloraşi legi fizice. Urmând această
logică, Einstein a teoretizat că timpul se schimbă conform vitezei unui anume obiect faţă de
punctul său de observaţie. Cercetătorii au testat ulterior teoria prin experimente, demonstrând
spre exemplu că un ceas atomic ticăie mai încet atunci când circulă cu viteze mari decât în lipsa
oricărei mişcări. 

Relativitatea restrânsă
Relativitatea restrânsă, formulată în 1905, s-a născut din observația că transformarea care
permite schimbarea unui sistem referențial, transformarea lui Galilei, nu este valabilă pentru
propagarea undelor electromagnetice, care sunt dirijate de ecuațiile lui Maxwell. Pentru a putea
împăca mecanica clasică cu electromagnetismul, Einstein a postulat faptul că viteza luminii,
măsurată de doi observatori situați în sisteme referențiale inerțiale diferite, este totdeauna
constantă (ulterior a demonstrat că acest postulat este de fapt inutil, pentru că viteza constantă a
luminii derivă din formele legilor fizice).
Aceasta l-a condus la revizuirea conceptelor fundamentale ale fizicii teoretice, cum sunt timpul,
distanța, masa, energia, cantitatea de mișcare, cu toate consecințele care derivă. Astfel, obiectele
în mișcare apar mai grele și mai dense pe direcția lor de mișcare, pe când timpul se scurge mai
lent la ceasurile aflate în mișcare. O cantitate de mișcare este acum asociată vitezei luminii,
viteza luminii în vid devenind viteză limită atât pentru obiecte, cât și
pentru informații. Masa și energia devin echivalente. Două evenimente care par simultane unui
observator, apar în momente diferite altui observator care se deplasează în raport cu primul.
Relativitatea restrânsă nu ține cont de efectele gravitației, elementul central al formulării
ei matematice sunt transformările Lorentz.
6
 Relativitatea generală
Relativitatea generală a fost formulată de Einstein în 1916. Această teorie utilizează formulele
matematice ale geometriei diferențiale și a tensorilor pentru descrierea gravitației. Spre deosebire
de relativitatea restrânsă, legile relativității generale sunt aceleași pentru toți observatorii, chiar
dacă aceștia se deplasează de o manieră neuniformă, unii față de ceilalți.
Relativitatea generală este o teorie geometrică, care postulează că prezența de masă și energie
conduce la "curbura" spațiului, și că această curbură influențează traiectoria altor obiecte,
inclusiv a luminii, în urma forțelor gravitaționale. Această teorie poate fi utilizată pentru
construirea unor modele matematice ale originii și evoluției Universului și reprezintă deci unul
dintre instrumentele cosmologiei fizice.

Impresionism

Denumirea acestui curent artistic vine de la o pânza de Claude Monet, intitulata “Impression.

Soleil levant”, adică “Impresie. Răsărit de soare”, expusa in 1874. Epitetul implica ceva brusc și
trecător, legat de o opera de arta, care trebuie sa exprime o emoție durabila, prinsa pentru
eternitate.

Criticii au calificat în deradere întreaga mișcare de impresionism și au denunțat-o sub acest nume
opiniei publice.

Focillon considera o “întinerire a picturii”, în ceea ce privește atitudinea artistului in fata vieții, a
obiectelor ce îl inspira și a execuției.

Domeniul din care se aleg subiectele se lărgește aproape infinit. Orice are drept sa servească
drept punct de plecare pentru o opera de arta, cu condiția ca tratarea si execuția sa fie sincere și
ireproșabile. Artiștii nu vor mai privi la însușirile fizice, concrete și permanente, ci mai degrabă
la aparenta realității.

Lumina atelierului e rece, trista și foarte egala. Niciodată un tablou nu fusese lucrat în întregime
în mijlocul naturii. Impresioniștii cred ca astfel se falsifica realitatea și ca un peisaj trebuie sa fie
executat unde a fost văzut, metoda plain-airista ajungând la rangul de doctrina.
Lumina nu cade asa de brutal pe obiecte ca în operele înaintașilor. Raza de soare e ceva
imaterial, fluid, viu, ea se insinuează si se răsfrânge oriunde, ea face sa vibreze atmosfera si sa
strălucească nuanțele. Ea individualizează tonul chiar și în umbra, care nu mai e lipsita de
culoare.

Paleta artiștilor se luminează. Tonurile nesigure dispar. Ei se servesc de câteva tonuri simple, vii,
aproape pure, armonizate pentru a da impresia unui buchet proaspăt de flori. Tonurile compuse,
“les tons rompus”, erau mai șterse, lipsite de franchețe. Ei le înlocuiesc cu juxtapunerea de tonuri
simple, astfel ca verdele provine din galben și albastru, amestecate chiar pe pânza.

7
Impresioniștii nu vor întinde o pasta omogena, ci vor trage linii și virgule albastre lângă linii și
virgule galbene, într-o anume proporție, care de la o anumita distant, ne vor da exact tonul dorit.
Tusa devine astfel extreme de importanta.

Un tablou impresionist apare deci ca un dos de broderie, in care firele se încâlcesc, pornind in
toate direcțiile.

Sentimentul cu care acești novatori privesc natura e un sentiment liric, de admirație entuziasta în
fata aspectelor ei, determinate în mare parte de acțiunea luminii. Lumina este agentul principal
care da viata, însuflețește și modifica personajele mereu, deși elementele componente rămân
aceleași. Când e prezenta, natura este colorata, vesela, vibrează, iar când e absenta, totul e
mohorât, trist, nuanțele tinzând spre cenușiu.

O tema din natura nu e ceva invariabil, nu rămâne mereu asa cum a fost văzuta de un artist într-
un anumit moment, cum credeau peisagiștii secolelor trecute. Natura e în continua schimbare, iar
aceasta schimbare depinde în primul rând de lumina, care la rândul ei variază cu anotimpul, cu
ora zilei, cu condițiile atmosferice.

Principiile esențiale ale Impresionismului

Domeniul din care se aleg subiectele se lărgește aproape infinit. Orice are drept sa servească
drept punct de plecare pentru o opera de arta, cu condiția ca tratarea si execuția sa fie sincere și
ireproșabile. Artiștii nu vor mai privi la însușirile fizice, concrete și permanente, ci mai degrabă
la aparenta realității.

Lumina atelierului e rece, trista și foarte egala. Niciodată un tablou nu fusese lucrat în întregime
în mijlocul naturii. Impresioniștii cred ca astfel se falsifica realitatea și ca un peisaj trebuie sa fie
executat unde a fost văzut, metoda plain-airista ajungând la rangul de doctrina.
Lumina nu cade asa de brutal pe obiecte ca în operele înaintașilor. Raza de soare e ceva
imaterial, fluid, viu, ea se insinuează si se răsfrânge oriunde, ea face sa vibreze atmosfera si sa
strălucească nuanțele. Ea individualizează tonul chiar și în umbra, care nu mai e lipsita de
culoare.

Paleta artiștilor se luminează. Tonurile nesigure dispar. Ei se servesc de câteva tonuri simple, vii,
aproape pure, armonizate pentru a da impresia unui buchet proaspăt de flori. Tonurile compuse,
“les tons rompus”, erau mai șterse, lipsite de franchețe. Ei le înlocuiesc cu juxtapunerea de tonuri
simple, astfel ca verdele provine din galben și albastru, amestecate chiar pe pânza.

Impresioniștii nu vor întinde o pasta omogena, ci vor trage linii și virgule albastre lângă linii și
virgule galbene, într-o anume proporție, care de la o anumita distant, ne vor da exact tonul dorit.
Tusa devine astfel extreme de importanta.

Un tablou impresionist apare deci ca un dos de broderie, in care firele se încâlcesc, pornind in
toate direcțiile.

8
Impresionismul in pictură
Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velázquez și Francisco Goya ,
pictura engleză cu William Turner și John Constable, precum și francezii Jean-Baptiste Camille
Corot, Charles-François Daubigny și reprezentanții Școlii de la Barbizon.
În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm,
reprezentând-o pe zeița Venus în chip de curtezană. Nu se vorbește încă de impresionism, dar se
pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mișcări, care îl vor duce în aer liber să
picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet își va expune
picturile, printre care celebra Le Déjeuner sur l'herbe, împreună cu Pissarro, Jongkind, Fantin-
Latour și alții în "Salonul refuzaților" (Le Salon des Refusés), spre stupefacția publicului
conservator și entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntați cu problemele ce-i
frământau.
Salonul din [1866] acceptă lucrările unora din pictorii aparținând noii orientări, ca Edgar
Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge însă
pe Cézanne, Renoir și din nou pe Manet, ceea ce provoacă reacția scriitorului Émile Zola într-
o diatribă violentă la adresa oficialităților, publicată în gazeta L'Évènement.
Războiul franco-german din 1870 îi risipește, Cézanne se retrage în
provincie, Pissarro, Monet și Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în
dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o
puternică influență asupra picturii lor ulterioare.
În anul 1874, din nou reuniți sub numele Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des
graveurs ("Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor și graficienilor"), compusă
din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne și Berthe Morisot, organizează o expoziție
colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictură
reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea
catalogului, răspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneți, Impresie: Răsărit de soare").
În ziua următoare, în revista Charivari apare articolul cronicarului de artă Louis Leroy,
intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expoziția Impresioniștilor"). Un cuvânt destinat să
facă carieră. Totuși dificultățile făcute de reprezentanții oficiali ai artei nu au încetat. Când însă
în 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, încetează din viață, toată lumea era
conștientă că această mișcare a reprezentat revoluția artistică cea mai importantă a secolului al
XIX-lea și că pictorii ce i-au aparținut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor
plastice.
Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat și Paul Signac, maeștri
ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh și
pentru mulți alți "postimpresioniști" din Franța și alte țări.
În Germania, reprezentanți ai impresionismului au fost Lovis Corinth și Max Liebermann,
în Italia, Giorgio Boldini, Simone Lega și alții, grupați sub
denumirea Macchiaioli ("Măzgălitorii" !), în Danemarca, Peter Krojer, în Suedia , Anders Zorn.

9
Impresionismului în muzică
În muzică impresionismul a fost impus de Claude Achille Debussy din dorința de purificare a
muzicii franceze și realizarea unei muzici naționale. Este compozitorul care a creat
impresionismul cu un etos francez. Cunoscând muzica extern orientală, modalismul,
musorgschian și stilul Wagnerian, Debussy a furnizat elemente preluate selectiv și a creat un nou
stil cu particularități de limbaj și estetică proprie.
Debussy a pus accentul pe exprimarea stării sufletești și a atmosferei prin culoarea pură a tonului
în locul tradiționalei melodii sau armonii. Efectul general al muzicii impresioniste este forma
vagă, deși armoniile urmează o formă strictă, ca aceea de sonată. Cu toate că Debussy respingea
calificativul de „impresionist”, el rămâne singurul compozitor căruia i se poate aplica cu strictețe
acest termen. Cu toate acestea, stilul său a avut o mare influență asupra altor compozitori, în
special asupra lui Maurice Ravel și, într-o mai mică măsură, asupra lui Paul Dukas și Albert
Roussel în Franța, Frederick Delius și Cyril Scott în Anglia, Manuel de Falla în Spania, Ottorino
Respighi în Italia, Charles Loeffler și Charles Griffes în Statele Unite ale Americii. Probabil că
cea mai importantă contribuție a impresionismului a constat în folosirea de noi armonii și game,
ceea ce a deschis calea spre noi posibilități tonale pentru compozitorii care le-au urmat.

Postimpresionismul
Postimpresionismul este un termen general care se referă la un ansamblu de stiluri și curente
artistice, care s-au dezvoltat în Franța în perioada cuprinsă aproximativ între anii 1880 și 1910,
după perioada de apogeu a impresionismului. Termenul a fost folosit pentru prima oară
în 1910 de criticul de artă englez Roger Fry, care a organizat pentru Galeriile "Grafton"
din Londra o expoziție cu opere ale pictorilor francezi moderni intitulată "Manet and Post-
Impressionism". În afară de tablouri ale lui Manet, mai erau expuse opere ale lui Paul
Cézanne, Vincent van Gogh și Paul Gauguin. Printre postimpresioniști se mai numără și Henri
de Toulouse-Lautrec, Georges Seurat, Odilon Redon, Henri Rousseau "le Douanier", Georges
Dufrénoy, Școala de la Pont-Aven (Émile Bernard, Charles Filiger, Henry Moret, Ernest de
Chamaillard, la care se alătură în 1885 și Paul Gauguin), precum și artiștii aparținând
grupului Les Nabis (Paul Sérusier, Maurice Denis, Pierre Bonnard, Félix Vallotton, Édouard
Vuillard). Istoricul de artă englez John Rewald distinge două perioade: "De la Van Gogh la
Gauguin" și "De la Gauguin la Matisse". Nu există o delimitare precisă de pictura impresionistă,
termenul indică mai degrabă o perioadă istorică, unii artiști, în special Cézanne, făcând trecerea
insesizabilă de la o perioadă la alta.

Caracteristici
Începând cu anul 1870, operele pictorilor impresioniști au contribuit la formarea unei concepții
noi privind creația artistică, un prim pas în direcția artei moderne. Postimpresioniștii au mers în
continuare pe acest drum, dezvoltând însă mai departe spontaneitatea și virtuozitatea
predecesorilor lor. Tendința predominantă este realizarea unui tablou reprezentând o construcție
de sine stătătoare, obiect al unei combinații pure între formă și culoare, cu scopul provocării unei
emoții estetice și al transmiterii nemijlocite a sensibilității subiective a artistului. Tabloul este
împărțit într-un eșafodaj de suprafețe și linii, care se îndepărtează de reprezentarea obișnuită a
10
corpurilor și obiectelor. Petele de culoare pot constitui suprafețe de lumină sau umbră, uneori se
reduc la puncte de culoare crudă (pointilism), care nu se regăsesc în natura reală. Pictura
analitică a lui Cézanne transformă motivele într-un sistem de volume și obiecte și conduce, în
special în redarea peisajelor, la structuri cristaline, în așa fel încât, se poate prevedea trecerea
spre cubism.
Gauguin dezvoltă un stil decorativ cu tonuri de culoare violentă și forme simplificate, stil pe care
el însuși îl caracterizează cu termenul "sintetism", o încercare de reunire sintetică a aparenței
exterioare a lucrurilor cu sensibilitatea artistului.
Toulouse-Lautrec, influențat de gravurile japoneze, realizează litografii în culori reprezentând
viața de noapte din cartierul Montmartre. Creațiile lui Van Gogh din perioada 1886-1890, în care
culoarea ca mijloc de comunicare se substituie vorbirii, au ceva din
trăsăturile expresionismului de mai târziu.
Georges Seurat accentuează de asemenea elementul cromatic, totuși fără exuberanța lui Van
Gogh. Pe baza unor studii teoretice asupra tehnicii picturale, conform cărora întrepătrunderea
culorilor realizează un efect optic de o deosebită intensitate, el creează tablouri dintr-un mozaic
de puncte colorate (Pointilism sau Divizionism).
Bazându-se pe concepții diferite, uneori divergente, pictorii postimpresioniști au deschis calea
artei moderne. Trăsătura lor comună constă în faptul de a fi renunțat la imitarea naturii și de a fi
creat opere cu existență de sine stătătoare.

Vincent Willem van Gogh 

Vincent Willem van Gogh a fost un olandez post-impresionist pictor , care este printre cele mai
renumite personaje si influente din istoria de Vest art . În puțin peste un deceniu, el a creat
aproximativ 2.100 de lucrări de artă, inclusiv în jur de 860 de picturi în ulei , cele mai multe
datează din ultimii doi ani ai vieții sale. Acestea includ peisaje , vieți
fixe , portrete și autoportrete și sunt caracterizate prin culori îndrăznețe și perii dramatice,
impulsive și expresivecare a contribuit la bazele artei moderne . Nu a avut succes comercial, iar
sinuciderea sa la 37 de ani a venit după ani boli mintale, depresie și sărăcie.
Născut într-o familie de clasă superioară, Van Gogh a desenat ca un copil și a fost serios, liniștit
și grijuliu. De tânăr a lucrat ca dealer de artă, călătorind deseori, dar a devenit deprimat după ce a
fost transferat la Londra. A apelat la religie și a petrecut timp ca misionar protestant în sudul
Belgiei. A mers în stare de sănătate și de solitudine înainte de a începe pictura în 1881, după ce
s-a mutat acasă cu părinții. Fratele său mai mic Theo l-a susținut financiar, iar cei doi au ținut
o corespondență lungă prin scrisoare . Lucrările sale timpurii, în cea mai mare parte vieți
mortale și înfățișări ale muncitorilor țărănești, conțin puține semne ale culorii vii care i-au distins
activitatea de mai târziu. În 1886, s-a mutat la Paris, unde a întâlnit membri ai avangardei ,
printre care Émile Bernard și Paul Gauguin , care reacționau
împotriva sensibilității impresioniste . Pe măsură ce activitatea sa s-a dezvoltat, el a creat o nouă
abordare a vieții nemișcate și a peisajelor locale . Picturile sale au devenit mai strălucitoare în
timp ce el a dezvoltat un stil care a devenit pe deplin realizat în timpul șederii sale la Arles, în
sudul Franței, în 1888. În această perioadă și-a lărgit subiectul pentru a include serii
de măslini , câmpuri de grâu și floarea soarelui .
11
Van Gogh a suferit de episoade și amăgiri psihotice și, deși era îngrijorat de stabilitatea mentală,
de multe ori și-a neglijat sănătatea fizică, nu a mâncat corect și a băut foarte mult. Prietenia sa cu
Gauguin s-a încheiat după o confruntare cu un brici, când, înfuriați, a tăiat o parte din propria
ureche stângă. A petrecut timp în spitale de psihiatrie, inclusiv o perioadă la Saint-Rémy . După
ce s-a externat și s-a mutat la Auberge Ravoux din Auvers-sur-Oise, lângă Paris, a ajuns sub
îngrijirea medicului homeopat Paul Gachet . Depresia sa a continuat, iar la 27 iulie 1890, Van
Gogh s-a împușcat în piept cu un Lefaucheuxrevolver. A murit din cauza rănilor sale două zile
mai târziu.
Van Gogh nu a avut succes în timpul vieții sale și a fost considerat un nebun și un eșec. A
devenit celebru după sinuciderea sa și există în imaginația publică ca genialul neînțeles neînțeles,
artistul „unde converg discursurile despre nebunie și creativitate”. Reputația sa a început să
crească la începutul secolului XX, pe măsură ce elemente ale stilului său de pictură au ajuns să
fie încorporate de Fauvi și Expresioniștii Germani . El a obținut un succes critic, comercial și
popular pe parcursul deceniilor următoare, și este amintit ca un pictor important, dar tragic, a
cărui personalitate tulburată caracterizează idealul romantic al artistului torturat . Astăzi, operele
lui Van Gogh sunt printre cele mai importanteCele mai scumpe tablouri din lume pe care le-au
vândut vreodată , iar moștenirea sa este onorată de un muzeu pe numele său, Muzeul Van
Gogh din Amsterdam , care deține cea mai mare colecție de desene și desene din lume.

Dezvoltare artistică

Van Gogh a desenat și a pictat cu acuarele în timp ce a fost la școală, dar numai câteva exemple
supraviețuiesc și autorul unora a fost contestat.  Când a luat arta ca adult, a început la un nivel
elementar. La începutul anului 1882, unchiul său, Cornelis Marinus, proprietarul unei cunoscute
galerii de artă contemporană din Amsterdam, a cerut desene de la Haga. Opera lui Van Gogh nu
a fost conformă așteptărilor. Marinus a oferit oa doua comisie, specificând în detaliu subiectul,
dar a fost din nou dezamăgit de rezultat. Van Gogh a perseverat; a experimentat cu iluminarea în
atelierul său folosind obloane variabile și cu diferite materiale de desen. Timp de mai mult de un
an a lucrat la cifre individuale - studii foarte elaborate în alb și negru care la acea vreme nu i-a
câștigat decât critici. Mai târziu, au fost recunoscuți ca capodopere timpurii. 
În august 1882 Theo i-a dat lui Vincent bani pentru a cumpăra materiale pentru a lucra în aer
liber . Vincent a scris că acum poate „continua pe pictură cu o nouă vigoare”.  De la începutul
anului 1883 a lucrat la compoziții cu mai multe figuri. I-a fotografiat pe unii, dar când fratele său
a remarcat că le lipsea vioiciune și prospețime, i-a distrus și a apelat la pictură în ulei. Van Gogh
a apelat la artiști cunoscuți ai Școlii de la Haga , precum Weissenbruch și Blommers , și a primit
sfaturi tehnice de la aceștia, precum și de la pictori precum De Bock și Van der Weele , ambele
din a doua generație a școlii de la Haga.  Când s-a mutat la Nuenen după perioada din Drenthe a
început câteva picturi mari, dar a distrus majoritatea. Mâncătorii de cartofi și piesele sale
însoțitoare sunt singurele care au supraviețuit. În urma unei vizite la Rijksmuseum , Van Gogh a
scris despre admirația sa pentru peria rapidă și economică a maeștrilor olandezi , în
special Rembrandt și Frans Hals . El a fost conștient de faptul că multe dintre greșelile sale s-au
datorat lipsei de experiență și expertiză tehnică, așa că, în noiembrie 1885, a călătorit la Anvers
și mai târziu la Paris pentru a învăța și a-și dezvolta abilitățile.
12
Theo l-a criticat pe The Potato Eaters pentru paleta sa întunecată, pe care a considerat-o
improprie pentru un stil modern. În timpul șederii lui Van Gogh la Paris între 1886 și 1887, a
încercat să stăpânească o paletă nouă, mai ușoară. Portretul său de Père Tanguy (1887) arată
succesul său cu paleta mai strălucitoare și este o dovadă a unui stil personal în evoluție. Tratatul
lui Charles Blanc despre culoare l-a interesat foarte mult și l-a determinat să lucreze cu culori
complementare. Van Gogh a ajuns să creadă că efectul culorii depășește descriptivul; el a spus că
„culoarea exprimă ceva în sine”. Potrivit lui Hughes, Van Gogh a perceput culoarea ca având o
„greutate psihologică și morală”, așa cum este exemplificată în roșii și
înverșunările groaznice ale The Night Cafe , o lucrare pe care dorea să o „exprime pasiunile
cumplite ale umanității”. Galbenul a însemnat cel mai mult pentru el, deoarece simboliza
adevărul emoțional. El a folosit galbenul ca simbol pentru lumina soarelui, viața și Dumnezeu.
Van Gogh s-a străduit să fie un pictor al vieții și naturii rurale  și în prima vară la Arles și-a
folosit noua paletă pentru a picta peisaje și viața tradițională rurală. Credința sa că există o putere
în spatele firescului l-a determinat să încerce să surprindă un sentiment al acestei puteri sau
esența naturii în arta sa, uneori prin utilizarea simbolurilor. Prezentările sale despre semănător,
copiate la început de Jean-François Millet , reflectă credințele religioase ale lui Van Gogh:
semănătorul ca Hristos care semănă viața sub soarele fierbinte. Acestea au fost teme și motive la
care a revenit adesea pentru a reelabora și dezvolta. Picturile sale de flori sunt pline de
simbolism, dar, mai degrabă decât să folosească iconografia creștină tradițională, el a alcătuit-o
pe propria sa, unde viața este trăită sub soare și munca este o alegorie a vieții. În Arles, câștigând
încredere după ce a pictat înflorire de primăvară și a învățat să capteze lumina soarelui, el era
gata să picteze Sower .
Van Gogh a rămas în interiorul a ceea ce el a numit „aspectul realității” și a fost critic pentru
lucrările excesiv de stilizate. El a scris după aceea că abstractizarea Nopții înstelate a plecat prea
departe și că realitatea „s-a retras prea mult pe fundal”. Hughes îl descrie ca un moment de extaz
vizionar extremă: stelele sunt într - un mare vârtej, care amintește de Hokusai e val mare ,
mișcarea în cer de mai sus este reflectat de mișcarea chiparos pe pământ de mai jos și viziunea
pictorului este „tradusă într-o plasmă groasă, empatică a vopselei”. 
Între 1885 și moartea sa în 1890, Van Gogh pare să fi construit o operă , o colecție care reflecta
viziunea sa personală și ar putea avea succes comercial. El a fost influențat de definiția de stil a
lui Blanc, că o pictură adevărată a necesitat utilizarea optimă a culorii, a perspectivei și a
pensulelor. Van Gogh a aplicat cuvântul „intenționat” pe tablourile pe care credea că le
stăpânește, spre deosebire de cele pe care le-a gândit ca studii. A pictat multe serii de
studii;  dintre care majoritatea erau vieți, multe executate ca experimente de culoare sau cadouri
pentru prieteni.  Lucrările din Arles au contribuit considerabil la opera sa: cei pe care i-a
considerat cei mai importanți din acea vreme erau The Sower , Night Cafe , Memory of the
Garden in Etten și Starry Night . Cu pensulele lor largi, perspective inventive, culori, contururi și
designuri, aceste tablouri reprezintă stilul pe care l-a căutat. 

13