Tema și viziunea despre lume în romanul „Moromeții” – Marin Preda

- Roman postbelic, social, realist, obiectiv, de factură psihologică –

I.Încadrare
Marin Preda este un reprezentant de seamă al literaturii române de după al Doilea
Război Mondial, din perioada contemporană. Opera sa literară îmbină viziunea realistă a
lumii cu cea modernă.
Romanul „Moromeții” este compus din două volume, scrise la o distanță de 12 ani,
primul apărut în 1955 și al doilea în 1967, fiind bazat pe propria experiență a autorului.
Este un roman realist de factură psihologică prin tematica abordată. El prezintă în mod veridic
viața socială dintr-un sat de câmpie, raportată la cazul particular al destrămării unei familii,
dar care se extinde la prezentarea întregii colectivități de-a lungul unui sfert de veac.
Obiectivitatea romanului este evidentă în narațiunea faptelor la persoana a III-a, de către un
narator obiectiv, neimplicat.
Deși, viziunea despre lume este una realistă bazată pe numeroase aspecte sociale, înfățișate cu
obiectivitate, ea este prezentată din perspectiva lui Ilie Moromete în primul volum, și Niculae,
fiul acestuia, în cel de-al doilea volum, ceea ce conferă romanului un anumit grad de
subiectivitate.
Modelul de la care a pornit Marin Preda în vederea zugrăvirii personajului central, a fost chiar
tatăl său, autorul mărturisind:„Scriind, totdeauna am admirat ceva, care mi-a fermecat nu
numai copilăria, ci și maturitatea: eroul preferat Moromete, care a existat în realitate, a fost
tatăl meu”
Tema romanului
Tema generală, comună ambelor volume, o constituie satul și țăranul, totul raportându-
se la timp. Acestei teme generale i se subordonează alte teme secundare: pământul, familia,
timpul, criza comunicării manifestată între Ilie Moromete și familia sa.
II. Elemente de structură/compoziție relevante pentru tema și viziunea autorului
Titlul
Titlul romanului este reprezentat de numele unei familii, exponenți ai mediului rural,
surprinși în pragul unei transformări sociale radicale, de dinaintea celui de-al Doilea Război
Mondial și urmările pe care le-a avut acest eveniment istoric asupra acestora.
Structura și compoziția romanului
Compoziția romanului se remarcă prin complexitate, maniera epică suferind
modificări de la un volum la celălalt. Primul volum prezintă destinul unui singur personaj, la
care se raportează și celelalte. Ritmul narativ este lent și creează impresia de stabilitate a vieții
de familie. Volumul al doilea se axează pe surprinderea întregii colectivități, supuse
schimbărilor, iar ritmul epic devine alert.
Acțiunea ambelor volume se desfășoară pe durata unui sfert de veac: înainte și după al Doilea
Război Mondial
Întâmplările relatate în primul volum se petrec cu trei ani înainte de începerea celui de-
al Doilea Război Mondial, în satul Siliștea- Gumești, din Câmpia Dunării. Este constituit din
trei părți, fiecare parte începând cu o scenă memorabilă: întoarcerea Moromeților de la câmp,
plecarea lui Achim la București și seceratul, momente cu o semnificație aparte în structura
romanului.
Primul volum are în prim plan familia Moromete, constituită din cei trei fii din prima
căsătorie (Paraschiv, Nilă și Achim) și Ilinca, Tita, Niculae din cea de-a doua căsătorie, cu
Catrina.
Cei trei fii mai mari își doresc independența economică, de aceea plănuiesc să plece la
București pentru a-și face un rost. Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la
București, pentru a vinde laptele și brânza la un preț mai bun. Moromete se lasă convins, însă
Achim vinde oile și își așteaptă frații, care fug luând cu ei caii și o parte din zestrea surorilor.
O scenă semnificativă din acest volum este secvența cinei. Paraschiv, Nilă și Achim
nu-și iubesc mama vitregă, de aceea, felul în care se așază la masă, spre partea din afară a
tindei, anticipează evadarea lor de sub autoritatea paternă.
O altă secvență cu valoare simbolică este cea a tăierii salcâmului, un copac important
pentru familie, cât și pentru săteni, acesta fiind locul de joacă al copiilor.
Din motive economice, Moromete decide să-l taie, ceea ce prefigurează destrămarea familiei
și prăbușirea satului tradițional. În plus, momentul ales, duminica în zori, accentuează
tragismul scenei.
Volumul al doilea este structurat în cinci părți și prezintă viața socială din Siliștea-
Gumești de după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, surprinzând momentele
istorice importante, cum ar fi reforma agrară, și procesul de colectivizare, început în anul
1949.
Conflictele
Conflictele care duc la destrămarea familiei Moromete sunt numeroase. Primul
conflict se manifestă între Ilie Moromete și fiii săi mai mari din prima căsătorie: Achim,
Paraschiv, Nilă și este generat de modul diferit în care aceste două părți conflictuale percep
lumea.
Al doilea conflict izbucnește între Moromete și soția sa, Catrina. Moromete vânduse în
timpul secetei o parte din pământul soției, promițându-i că va trece casa pe numele ei. Dar, de
teama de a nu isca alte conflicte cu fiii mai mari, care-și urau mama vitregă, amână
îndeplinirea acestei promisiuni, iar femeia se îndepărtează treptat de el, găsindu-și refugiul în
credință.
În al doilea volum, când Catrina află că Moromete s-a dus la București la cei trei fii să-i roage
să se întoarcă acasă, aceasta îl părăsește și se mută la fiica sa din prima căsătorie.
Un alt conflict are loc între Moromete și sora sa, Guica, nemulțumită că Ilie se
recăsătorise. Aceasta nutrea o ură nestăpânită față de Catrina, ură pe care le-o transmite și
celor trei băieți, încurajându-i să plece la București.
Un conflict secundar este acela dintre Moromete și Niculae, mezinul familiei, deoarece
copilul vrea să meargă la școală, dar tatăl îl ironizează, considerând că învățătura nu-i aduce
nici un beneficiu. Băiatul se îndepărtează definitiv de tatăl său și nu-l va ierta niciodată.
Personajele
Ilie Moromete este personajul principal al romanului, având totodată rolul de reflector
în primul volum, completând perspectiva obiectivă a naratorului cu reflecții personale.
Denumit de critica literară „cel din urmă țăran”, el reprezintă tipul țăranului patriarhal.
Autorul creează un personaj exponențial, cu o mentalitate aparte, întruchipând singurul țăran
cu înclinații filosofice din literatura română. Fire contemplativă și comunicativă,
exteriorizându-se, în special, prin ironie, acesta se remarcă prin originalitate și inteligență.
Modalitatea principală de caracterizare a personajului este cea indirectă, trăsăturile sale
reieșind din fapte , vorbe și atitudini.
Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este una omniscientă, însă autorul se folosește și de intermediari,
personaje-reflector: Moromete în volumul I și Niculae în volumul a doilea, care interpretează
evenimentele și au un punct de vedere personal.
Narațiunea, ca și limbajul personajelor, se caracterizează prin oralitate, atât personajele, cât și
naratorul exprimându-se spontan, nuanțat.
De asemenea, romanul se remarcă prin limpezime, precizie, Marin Preda îmbinând stilul
direct cu stilul indirect, construindu-și personajele prin limbaj și utilizarea ironiei.
Încheiere
Romanul „Moromeții” se dovedește o operă literară care depășește, prin nota de
originalitate, operele anterioare de inspirație rurală și fixează un moment important în evoluția
prozei contemporane.
„Moromeții” este un mare roman prin originalitatea tipologiei și profunzimea creației.
(Eugen Simion)