Umbra Lui Mircea

Poezia
Umbra lui Mircea. La Cozia a fost scrisă în urma unei călătorii pe care
Alexandrescu a făcut-o pe la mănăstirile din Oltenia, împreună cu prietenul
său, Ion Ghica. Deşi a fost scrisă în 1842, poezia va fi publicată în 1844, în
revista „Propăşirea”, editată de Mihail Kogălniceanu.
Poezia îmbină lirismul obiectiv cu lirismul subiectiv care se definesc prin

pronume şi verbe la persoana a III-a şi la persoana I, precum şi prin
adresarea directă (pronume şi verbe la persoana a II-a): „îl”, „el” „stau”, „se
întind”, „izbesc”, „mă-mpresoară”, „noi”, „citim”, „privim”, „Ascultaţi!” etc.
Semnificaţia titlului
Titlul este alcătuit din două părţi, ce par că nu au o legătură strânsă, deoarece
sunt separate de punct şi fiecare dintre ele este scrisă cu majusculă. Umbra
lui Mircea evocă personalitatea istorică a domnitorului muntean, Mircea cel
Bătrân. „La Cozia” este numele mănăstirii ctitorite de marele voievod, lăcaş
care a inspirat poezia şi unde, se pare, că a fost scrisă.
Structura compoziţională a poeziei
Poezia este structurată în 16 strofe şi este construită prin îmbinarea subtilă a

mai multor specii romantice. Astfel, primele şapte strofe se constituie într-un
pastel romantic, descriind cadrul natural nocturn în care apare fantoma lui
Mircea cel Bătrân, următoarele cinci strofe conţin elemente de odă şi imn prin
care se slăvesc faptele de vitejie ale domnitorului.
• Grigore Alexandrescu
Următoarele două strofe constituie o meditaţie, în care poetul exprimă idei

filozofice despre timpul trecător, cu identificarea momentelor importante din
trecut şi prezent, precum şi o viziune asupra viitorului, iar ultimele două strofe
revin, simetric, la imaginea iniţială a pastelului, împlinind astfel perfecţiunea
artistică a poeziei.
Primele şapte strofe compun un pastel romantic, în care cele dintâi imagini
vizuale sunt umbrele turnurilor aplecate peste undele şi valurile Oltului, care
lovesc ritmic „Zidul vechi al mănăstirei”, singurul element auditiv al liniştii
înserării.
Poezia începe cu un anapest (picior metric alcătuit din trei silabe, dintre care
primele două sunt neaccentuate, iar a treia accentuată), „Ale turnurilor umbre
peste unde stau culcate”, care dau poeziei gravitate evocatoare şi, prin
aceasta, muzicalitate interioară versurilor, fapt ce l-a determinat pe George
Călinescu să considere că Alexandrescu face parte „dintre aceia care au
contribuit la apropierea poeziei de muzică”.
Printr-o personificare metaforică, poetul aseamănă generaţiile de oameni care
s-au succedat de-a lungul timpului pe aceste meleaguri cu undele curgătoare
ale râului – „Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate”. Imaginea vizuală
este redată prin forma reflexivă a verbelor „se întind”, „se prelungesc” care se
referă la umbrele turnurilor, părând că ating „ţărmul dimpotrivă”.
Cadrul nocturn este specific romantismului prin atmosfera misterioasă care

induce emoţie şi înfiorare. Imaginile vizuale sunt construite printr-o enumeraţie
a complementelor circumstanţiale de loc – „dintr-o peşteră”, „din râpă”, „de pe
muche”, „de pe stâncă”, „pântre iarbă” – şi prin folosirea verbelor la prezentul
etern (gnomic) – „iese”, „mă-mpresoară”, „se cobor”, „se mişcă”, „să
strecoară”, „trece”.
Atmosfera fantastică şi înfricoşătoare este ilustrată de „ceasul nălucirei”, un

element tipic romantic fiind apariţia fantomei încoronate care iese din
mormânt: „O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc”. Natura este
umanizată, deoarece toate elementele sale participă emoţional la întâmplările
miraculoase: „Muşchiul zidului se mişcă… pântre iarbă să strecoară / O
suflare, care trece ca prin vine un fior / […] Râul înapoi se trage… munţii
vârful îşi clătesc”.
Imaginile sunt hiperbolizate pentru a realiza măreţia copleşitoare cu care

„marea fantomă” porunceşte şi la un semn „Oştiri, taberi fără număr
împrejuru-i înviez”. Autoritatea personalităţii istorice a lui Mircea cel Bătrân
este ilustrată prin propoziţii scurte, puncte de suspensie: „Iese… vine către
ţărmuri… stă… / În preajma ei priveşte…”. Verbul la imperativ, „Ascultaţi!”,
este o adresare directă a poetului către toate componentele naturii
înconjurătoare şi înfiorate.
Printr-o întoarcere graduală în trecut, procedeu artistic tipic romantismului,

poetul incită la contemplaţie, pentru a se vedea cum „marea fantomă” a dat
speranţă românilor şi a îngrozit – totodată – pe toţi duşmanii de odinioară:
„Transilvania-l aude, ungurii se înarmez”.
Această idee este construită printr-o hiperbolă, deoarece porunca voievodului

se aude peste Carpaţi, fiind repetată, amplificat, „din stâncă-n stâncă”. De
remarcat în această strofă este cezura, care împarte versul în două emistihuri,
propoziţiile sunt scurte şi marcate prin puncte de suspensie: „Iese… vine către
ţărmuri… stă… În preajma ei priveşte”.
În stil romantic, eul liric se adresează direct Oltului, martorul permanent al

„vitejiilor trecute”, care privise cu mândrie legiunile militare şi căruia îi erau
cunoscute „Virtuţi mari, fapte cumplite” ale acestui trecut glorios. Oltul este
personificat, poetul recurgând la vocativ şi la o interogaţie retorică: „Oltule,
care-ai fost martur vitejiilor trecute / […] Cine oar’ poate să fie omul care te-a-
ngrozit?”.
Portretul de erou al naţiunii române este construit de Alexandrescu prin
întrebări retorice asupra identităţii acestui viteaz, fiind o manieră artistică
strălucită aceea a comparării lui Mircea cel Bătrân cu cele mai strălucite
personalităţi istorice: „Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpân, / Traian,
cinste a Romei ce se luptă cu Natura, / Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel
Bătrân?”.
Ultima strofă a acestei secvenţe lirice confirmă identitatea marelui voievod

român, iar la auzul numelui său întreaga natură este personificată şi el este
recunoscut de toate elementele naturii – dealul, Oltul, valurile, Dunărea şi
marea – care-i repetă numele cu evlavie şi admiraţie: „Mircea! îmi răspunde
dealul; Mircea! Oltul repetează”.
Următoarea secvenţă lirică – alcătuită din cinci strofe – este o odă închinată
marelui domnitor român, căruia poetul i se adresează direct, în numele tuturor
românilor: „Sărutare, umbră veche! Priimeşte-nchinăciune / De la fiii României
care tu o ai cinstit”. Poetul omagiază râvna neobosită a lui Mircea cel Bătrân,
care a fost neobosit în a lupta pentru libertatea şi independenţa ţării.
Patriotismul domnitorului este exprimat metaforic – „întreprinderea-ţi fu

dreaptă, a fost nobilă şi mare” – ilustrează ideea că Mircea a purtat războaie
drepte, de apărare a ţării, din dragoste pentru poporul său, care îl venerează
şi astăzi: „De aceea al tău nume va fi scump şi nepătat”.
Epitetul triplu „dreaptă”, „nobilă” şi „mare” accentuează eroismul patriotic şi

dăruirea cu care voievodul a luptat pentru independenţa ţării. Un alt procedeu
romantic constă în exprimarea retorică sub formă de maxime, ilustrând
valoarea etică a exemplului patriotic al lui Mircea cel Bătrân şi având valoare
generalizatoare: „Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit”.
Istoria neamului românesc a consemnat şi alte momente glorioase, poetul

presupune că Mircea cel Bătrân a „simţit plăcere” atunci când a aflat despre
faptele eroice ale lui Mihai Viteazul, care a iubit, ca şi el, ţara şi poporul
român. Alăturarea simbolică a celor două nume ilustre pentru istoria noastră
naţională, Mircea şi Mihai, accentuează ideea continuităţii luptei pentru
libertate şi independenţă a poporului român, sub conducerea unor domnitori
patrioţi.
Generaţiile care au învăţat despre faptele de vitejie ale personalităţilor istorice

îi venerează pe eroii neamului, dar în antiteză cu aceştia, contemporanii
poetului se simt slabi şi mărunţi: „Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne
măsură / Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat”.
Următoarea secvenţă lirică este alcătuită din două strofe şi se constituie într-o
meditaţie filozofică privind scurgerea timpului. Trecutul este măreţ, „vremi de
fapte strălucite”, dar şi plin de tristeţe şi amărăciune din pricina multelor
războaie purtate, acestea fiind „bici groaznec, care moartea îl iubeşte” sau „a
cerului urgie”. Prezentul este superior datorită progresului şi civilizaţiei, care
au înfrăţit naţiile „prin ştiinţe şi prin arte”, asigurând pace şi linişte omenirii.
Ultimele două strofe ale poeziei constituie un pastel şi readuc imaginea iniţială
a tabloului nocturn, în care stăpâneşte liniştea peste întreaga natură.
Personificată, noaptea îşi întinde mantia „peste dealuri”, norii „se întind ca un
veşmânt”, comparaţia având rolul de a recompune atmosfera misterioasă de
la începutul poeziei. Peste întreaga natură se instalează „groază şi tăcere”,
atunci când „umbra intră în mormânt”.
Turnurile „cele-nalte” sunt personificate printr-o comparaţie, „Ca fantome de

mari veacuri pe eroii lor jălesc” şi constituie mărturia istorică a gloriei şi
patriotismului conducătorilor români într-un trecut plin de măreţie. Valurile
Oltului lovesc ritmic „zidul vechi al mănăstirei” fiind personificate, fiind
asemănate cu „mândre generaţii spumegate”, idee care subliniază încă o dată
permanenţa şi continuitatea românilor pe aceste meleaguri.
Limbajul artistic
Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia are versuri lungi, de 15 silabe (vers

decapentacasilab), manieră prozodică folosită înainte de poeţii Văcăreşti şi
ulterior de Eminescu în „Memento mori”. Ritmul alternează, regăsindu-se în
poezie atât dactilul cât şi iambul, ceea ce conferă o muzicalitate aparte.
Un alt procedeu pentru a crea efecte muzicale este cezura (pauză ritmică în
interiorul unui vers, care-l împarte în două emistihuri), care împarte versul
lung în două sau mai multe emistihuri (fiecare dintre cele două jumătăţi ale
unui vers, despărţite de cezură) pentru a susţine cadenţa poeziei.
George Călinescu apreciază în mod deosebit această măiestrie artistică a

poetului Grigore Alexandrescu: „Dar marile efecte sunt scoase din prelungirea
la maxim a cezurei, cu acel efect de eliminaţie prelungită a aerului pe care îl
scoatem la harmonium”.
Creaţia literară a lui Grigore Alexandrescu s-ar putea defini prin câteva
caracteristici, meditativă, elegiacă şi satirică, fapt ce l-a determinat pe criticul
Paul Cornea să afirme despre acest scriitor că este „un romantic printre clasici
şi un clasic printre romantici”.

Umbra Lui Mircea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Umbra Lui Mircea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Umbra Lui Mircea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Poezia

Poezia îmbină lirismul obiectiv cu lirismul subiectiv care se definesc prin

Structura compoziţională a poeziei

Poezia este structurată în 16 strofe şi este construită prin îmbinarea subtilă a

Următoarele două strofe constituie o meditaţie, în care poetul exprimă idei

Cadrul nocturn este specific romantismului prin atmosfera misterioasă care

Atmosfera fantastică şi înfricoşătoare este ilustrată de „ceasul nălucirei”, un

Imaginile sunt hiperbolizate pentru a realiza măreţia copleşitoare cu care

Printr-o întoarcere graduală în trecut, procedeu artistic tipic romantismului,

Această idee este construită printr-o hiperbolă, deoarece porunca voievodului

În stil romantic, eul liric se adresează direct Oltului, martorul permanent al

Ultima strofă a acestei secvenţe lirice confirmă identitatea marelui voievod

Patriotismul domnitorului este exprimat metaforic – „întreprinderea-ţi fu

Epitetul triplu „dreaptă”, „nobilă” şi „mare” accentuează eroismul patriotic şi

Istoria neamului românesc a consemnat şi alte momente glorioase, poetul

Generaţiile care au învăţat despre faptele de vitejie ale personalităţilor istorice

Turnurile „cele-nalte” sunt personificate printr-o comparaţie, „Ca fantome de

Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia are versuri lungi, de 15 silabe (vers

George Călinescu apreciază în mod deosebit această măiestrie artistică a

S-ar putea să vă placă și