2)

"Monastirea Argesului" este o balada populara si apartine genului epic, fiind o creatie
reprezentativa pentru spiritualitatea romaneasca. Balada "Monastirea Argesului" a fost publicata - alaturi
de "Miorfta", "Toma Alimos", "Doica" - de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare
romanesti din 1852, intitulata "Poezii poporale. Balade (Cantice batranestI) adunate si indreptate de
Vasile Alecsandri". Desi textul popular cunoaste mai multe variante, deoarece autorul este anonim, iar
balada s-a transmis pe cale orala din generatie in generatie, cea publicata de Alecsandri este consacrata.
Valoarea artistica a acestor creatii folclorice a fost - probabil - motivul pentru care Alecsandri a asezat la
inceputul culegerii de "nestemate" populare un moto devenit celebru: "Romanul e nascut poet".
Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic in literatura populara si are la baza
credinta ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificiul de sine al creatorului.
"Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece se
situeaza ia granita dintre balada si legenda.
Opera este o balada, intrucat ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche, conform
careia artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice, nu ca utilitate practica, ci unica
din punct de vedere estetic:, "Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta". Totodata, aceasta balada
compune un erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate impotrivi si pentru care
savarseste fapte deosebite, iesite din comun.

3)

Miorita

Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului

roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un
numar variabil de motive poetice cu existenta independenta in folclor.

'Miorita' sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare

artistica la rang de valoare general-umana.

Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei
contaminari succesive intre temele majore ale folclorului nostru.

Tema baladei 'Miorita' o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul
transhumantei.

Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: 'Unu-i moldovan/Unu-i
ungurean/Si unu-i vrancean'. Cel moldovean, mai vrednic: 'are oi mai multe/Mandre si
cornute/Si cai invatati/Si caini mai barbati'. Ceilalti doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au
pus in gand sa-l omoare pe cel moldovean.

O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in

evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu
ne este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile,
atitudinea, gandurile in fata mortii.
Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea adresata
mioritei de a alina durerea maicutei sale.

Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din
popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa, fata de arta, de viata, de natura si, mai
ales, iubirea filiala fat pentru mama sa.

In structura compozitional a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care
sunt narate faptele, si una lirica si dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele
ciobanasului aflat in fata mortii.

Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt:

1 motivul transhumantei

2 motivul complotului

3 motivul mioarei nazdravane

4 motivul testamentului

5 motivul maicutei batrane

6 motivul alegoriei moarte-nunta

In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor
transhumantei si complotului, cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima
parte celor trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin conjunctiile 'dar' si
'iar' cu valoare adversativa sau copulativa.

Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta imaginea cadrului
natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul romanesc, intr-
o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-o
natura de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit.

Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale

carora apartin, pentru ca din primele versuri se deduce si timpul desfasurarii actiunii. E
toamna, tarziu, cand turmele coboara la iernat, intr-o miscare mereu repetata numita
transhumanta.

In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se

strica. Se creaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si
dramatismul situatiei, sugerat de complot-intriga.

Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de

averea mai mare a ciobanului moldovean, care e mai 'ortoman'. Faptele cu valoare
informativa sunt enumerate cu o detasare obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest
ton o singura data cand, printr-un dativ etic ('ca sa mi-l omoare'), marcheaza participarea
sa afectiva la cele relatate, dar si dramatismul situatiei in care se afla ciobanasul.

Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a

comportamentului mioritei.

Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane, evidentiind zbuciumul ei puternic
si rau prevestitor 'Dar cea miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai
tace/Iarba nu-i mai place'. Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie
dialogul. Prin dialog se releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan,
reciprocitatea sentimentelor dintre ei, perfecta armonie dintre om si profesiunea sa.

Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la

cunostinta ciobanului hotararea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un
limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: 'Da-ti oile-ncoace' sau 'Iti cheama s-un cane'.
Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: 'Ca l-apus de soare/Vreau
sa mi

te-omoare'. Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de mare

intensitate lirica ('bolnavioara', 'fluieras', 'draguta', 'ciobanel'), pentru a spori substanta
dramatica a baladei.

Raspunsul baciului, construit in partea a trei a baladei, da contur confruntarii omului cu

moartea, capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Acum se structureaza
motivul testamentuluisi al alegoriei moarte-nunta.

De aici incolo, creatorul popular converteste totul intr-un emotionant monolog liric, prin
care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea presupusei morti.

Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de

indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de
stana, oile sau cainii sai.

Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic

intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la
intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor)
a diminutivului 'fluieras' si a adverbului 'mult'.

Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment

izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a
baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta 'cu lacrimi de
sange'.

Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea
cea mai concentrata ca substanta poetica.

Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care
insa 'a cazut o stea' (semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai realizeaza aici si
o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice:
mortilor tineri, necasatoriti ('nelumiti') li se organizeaza inmormantarea ca o nunta.

Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii
si nuntasii, ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin
elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna,
stelele). Contopirea cu natura, in virtutea unei vechi credinte traditionale, este sugerata de
enumerarea de elemente naturale.

Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi
cu mediul uman, reprezentat de mama. Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei
pentru mama pe care nu vrea s-o indurereze. Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie
sa afle despre caderea stelei, amanunt care i-ar dezvalui imediat realitatea petrecuta.

Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce

sporeste lirismul. Poetul popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile
sale: 'Din ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand' sunt
expresia iubirii materne. Nu este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea
dragostei plina de ingrijorare si sacrificiu a mamei eterne.

Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ('batrana') si un detaliu

vestimentar ce indica lumea oierilor ('cu braul de lana'). Zbuciumul fiintei indurerate este
foarte bine evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care prin grupul sonor

'-and', sugereaza un lung geamat dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere
stilistic-eufonic si da motivului o functie estetica.

Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul
stilului direct, transfigurat de sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare
barbatie pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru: 'Mandru
ciobanel/Tras printr-un inel;/Fetisoara lui/Spuma laptelui/Mustacioara lui/Spicul
graului/Perisorul lui/Pana corbului/Ochisorii lui/Mura campului'. Frumusetea fizica a
ciobanasului este o completare a frumusetii morale. Iubirea de natura, dragostea de viata,
de munca zilnica, grija cu care se gandeste la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati
sufletesti pe care poetul popular tine sa le puna in evidenta.

Balada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza

caracterul liric.

'Miorita' face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat,
un sens filozofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la
destinul lui si al celor apropiati (oile, mama) in eventualitatea mortii. El este preocupat de
savarsirea tuturor oranduielilor traditionale, pentru implinirea lui ca om (nunta cosmica) si
pentru a-si asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat de familiar.

Originea 'Mioritei' nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi fost,
la inceput, doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este ca
'Miorita' este numai a noastra, a romanilor.

Balada este o specie a genului epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de
cantec batranesc, cu un subiect fantastic, legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se
canta sau sunt recitate, acompaniate la un instrument.
4)

Caracterizarea ciobanului moldovan

Ciobanul moldovean este personajul principal al baladei „Miorita” deoarece ia parte
la toate etapele actiunii dand sens baladei. El este in acelasi timp si un personajreprezentativ prin atitudinea
sa in fata mortii.Ciobanasul este caracterizat in mod direct de catre autorul anonim dar si de catremaicuta
batrana. Portretul fizic, completat de cel moral este realizat de catre autorul care precizeaza statutul
ciobanului: fiind „mai ortoman”. Este evidentiata harnicia si pricepereaciobanului iar situatia sa materiala
atrage invidia celor din jur. Tot prin caracterizarea directaeste descris amanuntit portretul fizic al ciobanului,
realizat de maicuta batrana. Albul fetei sinegrul parului sau al ochilor este realizat cu elementele naturii :
„Mandu ciobanel/ Tras printr-un inel
Fetisoara lui/ Spuma laptelui
Perisorul lui/ Pana corbului
Ochisorii lui/ Mura campului.”
Corpul zvelt, gingasia si frumusetea ciobanului il integreaza intr-un ideal masculin. Elapare ca un Fat-
Frumos al basmelor populare romanesti. Portretul este realizat si prinenumerarea unor metafore care fac
parte din campul lexical al naturii accentuandu-selegatura om-natura.Caracterizarea indirecta este
desprinsa din dialogul cu oita nazdravana, gandurile salefata de maicuta dar si din atitudinea pe care o are in
fata mortii. Ciobanul isidovedeste mila,respectul si iubirea fata de mama sa : „ Sa te-nduri de ea”. Sunt
accentuate pasiunea pentru meseria sa, iubirea pentru natura si delicatetea cu care se gandeste la soarta
oilor si amamei sale.
Moartea este vazuta de catre ciobanas asemenea unei nunti fiind evidentiataatitudinea pozitiva,
optimismul si acceptarea mortii. Dorinta lui este de a ramane alaturi de cei dragi „sa fiu tot cu voi”, „sa –
miaud cainii” si sa fie ingropat in strunga de oi”.
Prin atitudinea exprimata in raport cu moartea si prin testamentul relatat mioritei,poetul anonim
accentueaza conditia omului in lume prin alegoria moarte-nunta „Sorele si luna/ Mi-au tinut cununa/ Brazi si
paltinasi/ I-am avut nuntasi/ Preoti muntii mari/ Pasari, lautari/ Pasarele mii/ Si stele faclii!”.
Din punctul meu de vedere portretul ciobanului ilustreaza un personaj mitic, cu ofrumusete morala
si fizica asemanator unui Fat- Frumos din basmele populare.