Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu

Poemul alegoric ,,Riga Crypto și lapona Enigel”, publicat în anul 1924 și inclus în
ciclul ,,Uvedenrode” din volumul ,,Joc secund” în anul 1930, aparține poetului și
matematicianului Ion Barbu, reprezentant al modernismului în perioada interbelică.
Poezia aparține etapei baladic-orientală a scriitorului, părând o poveste de dragoste tristă și
sumbră, amintind, parcă, de celebrele cupluri nefericite: ,,Tristan și Isolda”, ,,Romeo și Julieta”.
Treptat, balada se transfigurează, iar povestea începe să fie simțită ca o exprimare simbolică a
unei aspirații umane. Iubirea este calea de acces către înțelesul mai profund al vieții.
Titlul este compus din două substantive proprii, reprezentând personajele antitetice eponime.
Tudor Vianu încearcă o descifrare a sonorității acestora apelând la etimologie, cuvântul
”kryptos” însemnând ascuns, tainic, altfel spus, identificarea printr-un suflet ascuns,
disproporționat ca și valoare în raport cu dimensiunile fizice ale regelui Crypto. Numele cu
sonoritete nordică Enigel trimite la cuvântul înger.
Tema prezintă drama cunoașterii și incompatibilitate dintre două lumi/regnuri, poemul fiind
denumit „Luceafăr întors”. Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de
iubire din lumea vegetală (asemenea altui poem al etapei, După melci), o baladă fantastică, în
care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în Luceafărul).
Sub aspect prozodic, se remarcă 27 de strofe inegale, cu rimă încrucișată și măsură de 8-9 silabe.
Dialogul din prima parte a operei încadrează povestea într-o ramă, un context potrivit unui
cântec folcloric acompaniat, spus ,,la spartul nunții în cămară”.
La nivel formal, poezia este alcătuită în două părți, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una
consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunți, povestită, inițiatică, modificată în final prin
căsătoria lui Crypto cu măsălarița. Formula compozițională este aceea a povestirii în ramă, a
poveștii în poveste (nuntă în nuntă).
Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la spartul nunții.
Primele patru strofe constituie rama nunții povestite și reprezintă dialogul menestrelului
cu “nuntasul fruntaș”. Menestrelul (un trubadur medieval, un bard, caracteristic spațiului
romantic apusean) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentați a
două regnuri diferite “Enigel și riga Crypto”.  Nuntașul îl roagă să zică „încetinel” „un cântec
larg”, pe care l-a zis „cu foc”  acum o vară. Repetarea sugereză un ritual al zicerii unei povești
exemplare, dar cu modificarea tonalității. Portretul menestrelului este fixat prin trei
epitete: „trist”, „mai aburit ca vinul vechi”, „mult îndărătnic”, iar invocația este repetată de trei
ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană, intrarea în starea de grație necesară zicerii
acelui „cântec larg”.
Partea a două, nuntă povestită, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul și împărăția
rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel (strofele
8,9), întâlnirea dintre cei doi (strofă 10), cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri ale
laponei (strofele 11-15), răspunsul laponei și refuzul categoric cu relevarea relației dintrei
simbolul solar și propria condiție (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21,22),
pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27).
În debutul părții a doua , sunt realizate prin antiteză portrele membrilor cuplului, deosebirea
dintre ei fiind elementul care va genera intrigă.
Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă”, sugerează apartenența la familia ciupercilor
(criptogame) și postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul vegetal.
Numele Enigel are sonoritate nordică și susține originea ei de la pol și trimite probabil la
semnificația din limba suedeză „înger”. Lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a
regnului animal; ea reprezintă ipostază umană, cea mai evoluată a regnului (omul- „fiară
bătrână”). Riga Crypto, „inimă ascunsă”, este craiul bureților, căruia dragostea pentru Enigel îi
este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi.
Spațiul definitoriu al existenței, pentru Crypto, este umezeală perpetuă- „În pat de râu și humă
unsă”– spațiu impur al amestecului elementelor primordiale, apă și pământul, în timp ce lapona
vine din „țări de gheață urgisită”, spațiu rece, ceea ce explică aspirația ei spre soare și lumină,
dar și mișcarea de transhumanță care ocazionează popasul în ținutul rigăi: „În noul an, să-și
ducă renii/ Prin aer ud, tot mai la sud,/ Ea poposi pe mușchiul crud/ La Crypto, mirele
poienii”. El este bârfit și ocărât de supuși, pentru că e „sterp”, „nărăvaș” și „nu vrea să
înflorească”, în timp ce ea își recunoaște statutul de ființă solară: „Mă-nchin la soarele-nțelept”.
Membrii cuplului nu-și pot neutraliza diferențele în planul real; comunicarea se realizează în
plan oniric.
Riga este cel care rostește descântecul de trei ori. Povestea propriu-zisă se dovedește a fi
fantastică, ea desfășurându-se în visul fetei, că în Luceafărul, dar rolurile inversate.
În prima chemare descântec, cu rezonanțe de incantație magică, Crypto își îmbie aleasa
cu „dulceață”  și cu „fragi”, elemente ale existenței sale vegetative.
Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”. 
Refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea lui e fermă și merge până la
sacrificiul de sine în a două chemare: „Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine/ Dacă pleci să
culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine”. Depășirea situației dilematice rămâne apanajul laponei, ce
refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged și răcoare”, opunându-i argumentele
modelului ei existențial.
Primul refuz sugerează tentația solară, prin indicele spațial „mai la vale”, adică spre sud. Al
doilea refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând”, „plăpând”,
„necopt”. Opoziția „copt-necopt”, reluată în al treilea refuz prin antiteză „soare-umbră” pune
în evidență relația individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul
dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Soarele este simbolul existenței spirituale, pe
care riga o refuză în favoarea existenței instinctuale, sterile, vegetative.
Pentru a-și continuă drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi, ce se
întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și îl distruge.
Făptura firavă e distrusă de propriul-vis, cade victimă neputinței și îndrăznelii de a-și depăși
limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele luminii despre care
vorbește Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Oglindirea ritualică produce
degradrea: „De zece ori, fără sfială,/ Se oglindi în pielea-i cheală”. Finalul este trist. Riga
Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale
propriului regn „Cu măsălarița-mireasă,/ Să-i  ție de împărăteasă”.
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: al
soarelui (absolutul), al nunții și al oglinzii.
Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei
evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei
comparații, „mai aburit ca vinul”, dublată de un epitet „vinul vechi” care sugerează starea de
grație necesară rostirii poetice. Limbajul dialogului dintre Crypto și Enigel este construit pe baza
antitezelor, prin intermediul cărora se conturează drama rigăi: somn/veghe, uscat/umed,
soare/umbră. Este de observat și abundența metaforelor, mai ales în finalul baladei: „Că sufletul
nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână,/ Iar  la făptură mai firavă/ Pahara e gândul, cu
otravă”.
Opera ,,Riga Crypto și lapona Enigel”, de Ion Barbu este un poem alegoric modern prin
intermediul căruia scriitorul neagă o întreagă tradiție literară. Ion Barbu răstoarnă clișeele
mentalității tradiționale, astfel încât axa uman-feminin-comun devine superioară axei nonuman-
masculin- regal.