SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

GRAMATICA LIMBII ROMÂNE ÎN VEȘMINTE NOI

ROMANIAN GRAMMAR’S NEW CLOTHES

Marcela CIORTEA
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia / 1 Decembrie 1918 University of
Alba Iulia

e-mail: marcela.ciortea@uab.ro

Abstract: In 2005, The Romanian Academy published a new Romanian Language

Grammar, four decades after the last edition of the previous Grammar. The event
sparked a lot of controversy, even indignation, especially among those familiar with
the old grammar and unwilling to embrace the interpretations of a new one. Only
five years after this publication, a group of researchers separated themselves from
the 2005 edition’s authors and clustered around Professor Gabriela Pană
Dindelegan, into a team of scholars who undertook the toilsome mission of aligning
the Romanian grammar to the European research manner. The list of these works,
purposefully set up in chronological order, offers on overall view of the researcher
groups that have put an effort in this direction over the last ten years. The present
paper addresses both the Romanian native speakers and those interested in the
grammar of this language. It brings under scrutiny three segments: the pronominal
clitics, verb voices and the prepositional complement.
Keywords: Romanian Grammar; Syntax, Dictionary; Old Romanian.

Inițiată în anul 1949 și realizată în anul 1954 sub coordonarea lui D.

Macrea, Gramatica limbii române, în două volume, cunoscută drept
Gramatica Academiei (GA), a fost publicată în ediție revăzută și adăugită în
anul 1963, sub coordonarea lui Alexandru Graur, a Mioarei Avram și a
Laurei Vasiliu. Această gramatică, unanim acceptată drept gramatica oficială
a limbii române, care avea să apară într-un nou tiraj în anul 1966, a patronat
învățământul și cercetarea românească de profil vreme de patru decenii.
Foarte bine sistematizată și foarte explicită, ea a deservit utilizatorii limbii
române, fie ei nativi sau alolingvi, în tot acest interval, ba și după apariția
noii gramatici oficiale, în anul 2005.
Numai că, între timp, lucrurile s-au schimbat, iar ceea ce era suficient
pentru nevoile unui public vorbitor cu granițe academice limitate de politica
de stat a devenit insuficient în condițiile granițelor deschise după anul 1989.
Pe de o parte, emigrarea masivă a plasat în mare dificultate elevii nevoiți să
studieze în altă țară, unde s-au lovit de noțiuni necunoscute pentru ei, chiar
dacă, fără să știe, le stăpâneau foarte bine în limba de origine; și aceasta,
199
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

numai din cauză că, în școala românească li se spunea în alt fel decât în
școala de adopție. În plus, numărul cercetătorilor români și al persoanelor
doritoare să studieze în centre universitare din străinătate a crescut. Toate
acestea au dus, implicit, la sporirea interesului străinilor față de limba
română. Astfel, nevoia de aliniere la terminologia și la metodele de lucru
internaționale a devenit inerentă. Prin urmare, s-au constituit echipe de lucru,
în sarcina cărora a intrat punerea laolaltă a studiilor apărute între timp,
răspândite prin reviste de specialitate sau chiar în lucrări de sine stătătoare, și
redactarea unor lucrări coerente, prin care limba română să poată fi cercetată
de pe poziții egale cu celelalte limbi, oriunde în lume.
Trecerea nu s-a făcut brusc, ci în etape, respectându-se, uneori tacit,
alteori explicit, principiul concentric al învățării. Fiecare nouă lucrare din
lista de mai jos își clădește conținuturile pe scheletul vechii gramatici,
aducând completări acolo unde situația le impune. Iată lista lucrărilor de bază
și a colectivelor de autori:

1966: Gramatica limbii române. Vol. I-II. Ediția a II-a revăzută și adăugită.
Bucureşti: Editura Academiei. Coordonatori: Al. Graur, Mioara Avram,
Laura Vasiliu. Autori: Finuța Asan, Mioara Avram, Elena Carabulea, Fulvia
Ciobanu, Eugenia Contraș, Florica Ficșinescu, Mircea Mitran, Rodica
Ocheșanu, Magdalena Popescu-Marin, I. Rizescu, Laura Vasiliu.
2005: Gramatica limbii române. Vol. I: Cuvântul. Vol. II: Enunțul. Academia
Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Bucureşti:
Editura Academiei Române. Coordonator: Valeria Guţu Romalo. Autori:
Raluca Brăescu, Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Blanca Croitor Balaciu,
Laurenția Dascălu Jinga, Andreea Dinică, Mihaela Gheorghe, Adriana
Gorăscu, Valeria Guțu Romalo, Dana Manea, Margareta Manu Magda,
Isabela Nedelcu, Gabriela Pană Dindelegan, Magdalena Popescu-Marin,
Marina Rădulescu Sala, Camelia Stan, Domnița Tomescu, Andra Vasilescu,
Ileana Vântu, Rodica Zafiu.
2010: Gramatica de bază a limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic
Gold. Coordonator: Gabriela Pană Dindelegan. Autori: Adina
Dragomirescu, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Gabriela Pană
Dindelegan, Marina Rădulescu Sala, Rodica Zafiu.
2013: The Grammar of Romanian. Oxford University Press. Editor: Gabriela Pană
Dindelegan. Autori: Raluca Brăescu, Blanca Croitor, Andreea Dinică, Adina
Dragomirescu, Mihaela Gheorghe, Ana-Maria Iorga Mihail, Dana Manea,
Margareta Manu Magda, Carmen Mârzea Vasile, Mona Moldoveanu
Pologea, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Irina Nicula, Dana Niculescu,
Gabriela Pană Dindelegan, Camelia Stan, Andra Vasilescu, Rodica Zafiu.
2016: The Syntax of Old Romanian. Oxford University Press. Editor: Gabriela Pană
Dindelegan. Autori: Raluca Brăescu, Blanca Croitor, Andreea Dinică, Adina
Dragomirescu, Mihaela Gheorghe, Martin Maiden, Dana Manea, Margareta
Manu Magda, Carmen Mârzea Vasile, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae,

200
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

Irina Nicula Paraschiv, Dana Niculescu, Gabriela Pană Dindelegan, Camelia

Stan, Emanuela Timotin, Oana Uță Bărbulescu, Andra Vasilescu, Rodica
Zafiu.
2019: Sintaxa limbii române vechi. București: Editura Univers Enciclopedic Gold.
Editor: Gabriela Pană Dindelegan. Editor consultant: Martin Maiden.
Autori: Raluca Brăescu, Blanca Croitor, Andreea Dinică, Adina
Dragomirescu, Mihaela Gheorghe, Dana Manea, Margareta Manu Magda,
Carmen Mârzea Vasile, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Irina Nicula
Paraschiv, Dana Niculescu, Gabriela Pană Dindelegan, Camelia Stan,
Emanuela Timotin, Oana Uță Bărbulescu, Andra Vasilescu, Rodica Zafiu.
2019: Gramatica limbii române pentru gimnaziu. București: Editura Univers
Enciclopedic Gold. Coordonator: Gabriela Pană Dindelegan. Autori: Raluca
Brăescu, Adina Dragomirescu, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae,
Gabriela Pană Dindelegan, Rodica Zafiu.
2020: Dicționar de interpretări gramaticale. Cuvinte mici, dificultăți mari.
București: Editura Univers Enciclopedic Gold. Coordonator: Gabriela Pană
Dindelegan. Autori: Raluca Brăescu, Adina Dragomirescu, Isabela Nedelcu,
Alexandru Nicolae, Irina Nicula Paraschiv, Gabriela Pană Dindelegan,
Rodica Zafiu.

Apariția noii Gramatici a Academiei (GALR) în anul 2005 a stârnit o

serie de controverse, și în rândul cercetătorilor, dar mai ales în rândul
profesorilor deprinși în timp cu metoda tradițională de lucru, unii rezervați,
alții chiar indignați în fața noii provocări. Gramatica de bază a limbii române
(GBLR), publicată în anul 2010, avea să pună lucrurile pe jar, iar
introducerea noii abordări în programele școlare, urmată de Gramatica limbii
române pentru gimnaziu (GLRG), publicată în anul 2019, avea să aducă o
serie de discuții în rândul celor de la catedră, mulți dintre ei ostili acestei
schimbări de paradigmă, mulți deschiși la idee, însă reclamând nevoia unei
formări. Să vedem, în esență, cum stau lucrurile, pe câteva cazuri concrete.

1. Accentuat / neaccentuat vs. nonclitic / clitic

Un motiv de nedumerire și chiar de nemulțumire, uneori, este de ce
anume s-a renunțat, în programa și în manualele de gimnaziu, la denumirea
neaccentuat pentru forma scurtă a pronumelui, în favoarea termenului clitic,
așa cum apare în descrierea de mai jos:

Per Perso Persoana

C F soana I ana a II-a a III-a
az ormă s p s p s p
g. l. g. l. ingular lural
m f m f
. . . .
N e n t v e e e e

201
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

. u oi u oi l a i le
A a m t
c. ccentuată ine ine
c m n t v ( o ( l
litică (ă) e e (ă) î)l î)i e
G - - - - l e l
. ui i or
D a m n ț v
. ccentuată ie ouă ie ouă
c ( n ( v ( l
litică î)mi e, ni î)ți (ă), vi î)i e, li
V - - t v - - - -
. u oi
F ORMELE PRONUMELUI PERSONAL (GLRG 2019: 112)

Răspunsul se află, în parte, chiar în gramatica tradițională, care

menționează limpede că formele accentuate ale pronumelui personal pot
constitui singure propoziții, întrebări sau răspunsuri la întrebări (Cui i-ai dat
cartea? Lui.), în timp ce formele neaccentuate nu pot alcătui singure
propoziții și pot apărea fie nelegate, fie legate de cuvintele precedente, și
atunci le numim enclitice, ori de cuvintele următoare, și atunci le numim
proclitice (GA, 1966, I: 138-139). Iată, așadar, că termenul clitic nu ne este
cu totul străin, câtă vreme l-am întâlnit în două structuri care îl plasează, după
caz, după sau înaintea unui cuvânt. Având, probabil, la origine, grecescul
κλίνω, care înseamnă a înclina, clitic desemnează cuvinte care nu pot primi
în niciun caz accent și care fac obligatoriu corp comun cu alte cuvinte, pe
accentul cărora se sprijină. Deci termenul clitic nu exclude termenul
neaccentuat, ci îl folosește pentru a se defini. Dacă numim enclitică o unitate
lingvistică nepurtătoare de accent, atașată unui cuvânt precedent, și, în mod
similar, proclitică, o unitate lingvistică neaccentuată atașată unui cuvânt
următor, atunci o formă clitică este una care poate fi atât postpusă, cât și
antepusă, și care manifestă anumite grade de dependență de niște cuvinte-
suport.
Acest grad de dependență se află în strânsă legătură cu atașarea la
cuvântul suport. Termenul atașare, atrage după sine opoziția atașat /
neatașat, cunoscută din gramatica tradițională drept legat / nelegat. Legarea
sau atașarea unul clitic la un cuvânt-suport este marcată în scris prin cratimă
și se aplică exclusiv pentru cazurile acuzativ și dativ, singurele care dețin
forme clitice (neaccentuate).

Exemple:
Pronume personal:
Formă clitică neatașată de acuzativ: Te vedeam la concert. (Complement
direct)
202
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

Formă clitică atașată de acuzativ: Te-am văzut la concert. (Complement

direct)
Formă clitică neatașată de dativ: Îți povestesc ceva. (Complement indirect)
Formă clitică atașată de dativ: Ți-am povestit ceva. (Complement indirect)
Pronume reflexiv:
Formă clitică neatașată de acuzativ: Se prezintă la concurs. (Complement
direct)
Formă clitică atașată de acuzativ: S-a prezentat la concurs. (Complement
direct)
Formă clitică neatașată de dativ: Își croiește o rochie. (Complement indirect)
Formă clitică atașată de dativ: Și-a croit o rochie. (Complement indirect)

Se cuvine să adăugăm aici toate lucrările din lista de mai sus țin cont
de terminologia tradițională. Opoziția nonclitic / clitic a fost introdusă
prudent și explicată pe larg, în strânsă legătură cu opoziția accentuat /
neaccentuat. Datorită faptului că sunt lipsite de accent, formele clitice mai
sunt numite și atone (GALR, 2005, I: 202), iar în calitatea lor de a fi atașate
sau neatașate mai sunt numite clitice conjuncte (legate) sau clitice libere
(nelegate) (GALR, 2005, I: 202).
Ele nu trebuie confundate cu morfemele libere, care sunt niște mărci
de recunoaștere, adică niște semne specifice unei categorii gramaticale. Nu
sunt clitice, așadar, ci sunt morfeme libere:

Exemple:
Articolul nehotărât: un om; niște oameni.
Auxiliarele verbale: am cântat; voi cânta.

Spre deosebire de morfemele mobile, care niciodată nu ocupă o

poziție și o funcție sintactică, cliticele pronominale pot avea funcție sintactică
proprie, primind restricții de formă (de caz) de la regent și ocupând o valență
liberă a acestuia (GBLR, 2010: 12). Ce au, totuși, în comun, este faptul că
nici cliticele, nici morfemele libere nu se pot constitui în centre de grup, deci
nu-și pot atrage subordonați, ceea ce, în limbaj tradițional, înseamnă că nu
pot fi termeni regenți pentru alte cuvinte.

2. Diateză vs. construcții active / construcții pasive / construcții cu

pronume reflexive
O altă chestiune care a suscitat îndelungi discuții este eliminarea
termenului diateză din programa școlară de gimnaziu.
Cuvântul diateză își are originea în grecescul διάθεσις, care înseamnă
dispoziție, aranjare, ordonare. Gramatica tradițională ne spune că diateza
este forma pe care o îmbracă verbul pentru a arăta în ce raport se află
acțiunea pe care o exprimă cu autorul acestei acțiuni (GA, 1966, I: 208).

203
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

Gramaticile actuale definesc acest autor în funcție de rolurile și de funcțiile

sintactice care îi sunt atribuite (GALR, 2005, I: 480). Dacă îl numim agent
(lat. agens) pe cel care face acțiunea și pacient (lat. patiens) pe cel care o
suportă, vom vedea că aceste denumiri intervin asupra subiectului atunci
când un enunț se reorganizează prin deplasarea interesului de la agent spre
pacient sau chiar spre acțiune. Astfel, în enunțul Ion citește un roman.,
subiectul în nominativ este Ion și îl numim subiect-Agent, în timp ce, în
enunțul Romanul este citit de Ion., subiectul în nominativ este romanul și îl
numim subiect-Pacient. În mod similar, în enunțul Ion aleargă în parc., Ion
este subiect-Agent, iar în enunțul Se aleargă în parc., prin lipsa oricărui
subiect rezultă o structură impersonală.
Așadar, opozițiile de diateză se stabilesc într-o construcție de bază,
activă, considerată nemarcată, și o construcție restructurată ierarhic, care
poate fi pasivă sau impersonală (GBLR, 2010: 265). Restructurarea ierarhică
presupune reorganizarea structurii sintactice a enunțului: complementul
direct din construcția activă devine subiect în construcția pasivă, iar subiectul
construcției active devine complement prepozițional (de agent) în construcția
pasivă, în timp ce interesul comunicativ se orientează spre altă componentă a
propoziției, deplasându-se de pe subiectul-Agent, Ion, pe subiectul-Pacient,
romanul (Cf. GALR, 2005, I: 480-481).
Aceste două opoziții de diateză caracterizează clase diferite de verbe.
În opoziția pasiv vs. activ intervin verbe tranzitive (ca în dubletul Romanul
este citit de Ion. vs. Ion citește un roman.), iar în opoziția activ / personal vs.
impersonal intervin verbe intranzitive (ca în dubletul Ion aleargă în parc. vs.
Se aleargă în parc.). O observație interesantă este aceea că există clase
întregi de verbe care nu participă la opozițiile de diateză: verbele și
construcțiile intrinsec impersonale (trebuie, tună, plouă, îmi pare bine de
ceva); verbele cu reflexiv inerent (se ramolește, se teme, se înserează);
verbele copulative (este, devine, înseamnă), verbele cu subiect non-animat
(apune, expiră, răsare). Pentru aceste verbe, categoria diatezei nu va fi
menționată în analiză (GBLR, 2010: 265).
În ceea ce privește așa-numita diateză reflexivă, sesizăm eliminarea ei
dintre valorile de diateză în gramaticile actuale. Deși o trata separat,
gramatica tradițională exprima câteva rezerve asupra ei: verbele reflexive [...]
se caracterizează prin aceea că se conjugă după conjugarea diatezei active,
dar sunt întotdeauna însoțite de pronume reflexive în acuzativ sau în dativ.
Dintre aceste verbe, puține au însă conținut specific, distinct de al diatezelor
activă și pasivă, de aceea puține pot constitui o diateză aparte (GA, 1966, I:
209).
Gramaticile actuale nuanțează și explică foarte clar motivele pentru
care s-a renunțat la diateza reflexivă. În primul rând, acele construcții cu
reflexiv obligatoriu nu intră în opoziții de diateză, deoarece el nu pot apărea

204
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

decât cu un clitic reflexiv exprimat: se îndrăgostește, dar nu și

*îndrăgostește; își închipuie, dar nu și *închipuie. Apoi, construcțiile cu
reflexiv propriu-zis (cu funcție sintactică de complement direct / indirect) nu
implică o reorganizare ierarhică a structurii de bază, numărul și ierarhia
complementelor rămânând același: Ion îlCD laudă vs. Ion seCD laudă; Ion îțiCI
spune vs. Ion îșiCI spune (GALR, 2005, I: 481-482; Cf. GBLR, 2010: 265).
Această demonstrație savantă, pe care am încercat să o sintetizăm în
paragrafele de mai sus, nu constituie obiectul de interes al elevului de
gimnaziu. Pentru acest segment de vârstă și de școlaritate este importantă
sesizarea formelor verbale active, pasive, impersonale și cu pronume reflexiv.
Dar pentru că aceste forme verbale fac parte din niște construcții sintactice
mai ample, le vom numi construcții active, construcții pasive cu a fi,
construcții impersonale, construcții cu pronume reflexive (GALR, 2005, II:
131 ș. urm. Cf. GBLR, 2010: 266-268 și GLRG, 2019: 353 și urm.).

Exemple:
Construcție activă: Brutarul coace pâine.
Construcție pasivă marcată cu verbul a fi: Pâinea este coaptă de brutar.
Construcție pasivă marcată prin pronume reflexiv: Pâinea se coace cu
dragoste.
Construcție impersonală marcată prin pronume reflexiv: Se merge pe jos la
școală.
Construcție cu clitic reflexiv complement direct: Se laudă singur.
Construcție cu clitic reflexiv complement indirect: Și-a cumpărat o carte.
Construcție cu clitic reflexiv complement indirect posesiv: Și-a ajutat
familia.
Construcție cu clitic reflexiv atribut: Tot mai citesc măiastra-ți carte.
Construcție cu clitic reflexiv reciproc, complement direct: Se susțin între ei.
Construcție cu clitic reflexiv reciproc, complement indirect: Își dau binețe.
Construcție cu clitic reflexiv, component obligatoriu al verbului, în acuzativ:
Se miră.
Construcție cu clitic reflexiv, component obligatoriu al verbului, în dativ:
Îmi imaginez.

3. Complement indirect vs. complement prepozițional

Separarea netă a complementului indirect în dativ de complementul
prepozițional (considerat indirect în gramatica tradițională) este, de
asemenea, subiect de discuție. Pe lângă faptul că această deslușire ar putea fi
susceptibilă de a crea confuzii, cel mai frecvent reproș care i se aduce este
acela că prepoziția apare în conturarea mai multor funcții sintactice post-
verbale, motiv considerat de unii suficient pentru a le numi pe toate, în bloc,
prepoziționale. În realitate însă, departe de a crea confuzii, distingerea celor
două tipuri de complemente lămurește și ajută atât la receptarea textului, cât
și la crearea unor enunțuri corecte.
205
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

Să vedem întâi definiția complementului indirect în gramatica

tradițională: Complementul indirect este partea de propoziție care determină
un verb, o locuțiune verbală, un adverb, un adjectiv, o locuțiune adjectivală
sau o interjecție, indicând, în general, obiectul căruia i se atribuie o acțiune,
o însușire sau o caracteristică (GA, 1966, II: 158). Sesizăm în însăși definiția
de bază segmentul căruia i se atribuie. Căruia, nu pe care, nu la care, nu de
care etc. Prin urmare, cele mai frecvente roluri ale complementului indirect
sunt cel de Destinatar și cel de Beneficiar al unei acțiuni (GALR, 2005, II:
403).
Acest tip de complement, păstrat în gramaticile actuale cu numele de
complement indirect, acceptă dublarea printr-o formă clitică de pronume în
același caz (GA, 1966, II: 167-168; Cf. GALR, 2005, II: 410 ș. urm.; GLRG,
2019: 293): Lui Ion îi pasă. Nu se poate spune același lucru despre
complementul prepozițional, pe care imposibilitatea dublării, prin anticipare
sau prin reluare, îl distinge atât de complementul direct, cât și de cel indirect.

Exemple:
Complement direct anticipat: Îl văd pe Ion.
Complement direct reluat: Pe Ion îl văd.
Complement indirect anticipat: Îi spun lui Ion.
Complement indirect reluat: Lui Ion îi spun.
Complement prepozițional: Pariez pe Ion.

Chiar dacă verbul a paria funcționează tranzitiv și numai în subsidiar,

complementul lui direct este suma (o pariez), banii (îi pariez), absent în text,
dar prezent în mintea receptorului: în niciun caz nu se va înțelege textul drept
îl pariez pe Ion. Segmentul pe Ion, nefiind substituibil cu o formă clitică de
acuzativ (pe el, îl), nu poate fi interpretat complement direct. Iată, așadar, o
distincție în plus, anume între complementul prepozițional și cel direct, care
ajută la evitarea altor capcane similare, mai ales când se ivesc realizări
propoziționale ale acestui tip de complement.

Exemple:
Complement direct: El îi supără pe vecini.
Complement prepozițional: El se supără pe vecini. (nu îi supără pe ei)
Dar și:
Completivă prepozițională: El își dă seama că e mințit.
Complement prepozițional: El își dă seama de minciună.

Locuțiunea a-și da seama impune o construcție prepozițională: a-și

da seama de ceva, nu *a-și da seama ceva. În mod similar, cer construcție
prepozițională și alți regenți verbali: a se mira (de ceva), a se bucura (de
ceva), a se gândi (la ceva), a se minuna (de/la ceva), a se lăsa (de ceva).

206
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

Mai mult decât atât, cele două complemente, indirect și prepozițional,

pot apărea în același enunț, fără să fie coordonate, lucru care dovedește că nu
sunt părți de propoziție de același fel (GALR, 2005, II: 417; Cf. GBLR,
2010: 468; GLRG, 2019: 293).

Exemple:
ICI-am spus [despre tine]CPrep.
Nu-miCI pasă [de nimic]CPrep.
ȚiCI s-a urât [cu binele]CPrep.
ViCI s-a cășunat [pe el]CPrep.
ÎmiCI place [de el]CPrep.

Spre deosebire de complementul indirect, prepoziționalul se poate

exprima și prin forme verbale nepersonale, cu sau fără prepoziție:

Exemple:
Infinitiv cu prepoziție: A tăcea echivalează [cu a aproba]CPrep.
Infinitiv fără prepoziție: Se teme [a spune]CPrep ceva.
Supin: M-am săturat [de citit]CPrep.

Prin urmare, numim prepozițional complementul exprimat prin grup

prepozițional cu verb la formă verbală nepersonală, ca în exemplele de mai
sus, și pe cel exprimat prin grup prepozițional nominal, în genitiv (cu
prepozițiile asupra, împotriva dușmanilor), în dativ (asupră-ne, împotrivă-
mi) și în acuzativ (cu prepozițiile cu, de, la, din, în, între, pe, pentru, prin, rar
spre, de la, peste. Un inventar al verbelor-centru cu cele mai frecvente
prepoziții, în GBLR, 2010: 470-471). Dacă structura regentă este o
construcție pasivă, iar prepoziționalul selectează prepoziția de (către), atunci
îl vom numi complement de agent, iar dacă prevalează componenta
circumstanțială, atunci el va fi analizat în clasa circumstanțialelor (GBLR,
2010: 470-471).

Exemple:
Complement prepozițional: Este detașat [de problemele]CPrep vieții.
Complement de agent: Este detașat [de director]CAg la alt departament.
Circumstanțial de cauză: Plânge [de ciudă]CircCauza.
Circumstanțial de scop: Plec [la cumpărături]CircScop.
Circumstanțial de relație: Ai crescut [în înălțime]CircRel.
Circumstanțial de instrument: Scrie [cu stiloul]CircInstr.

În loc de încheiere
Am încercat, în această prezentare, nu doar să lămurim unele aspecte
legate de cliticele pronominale, de diateze și de complementul prepozițional,
ci să arătăm publicului interesat, din țară și din străinătate, că are la dispoziție
207
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

o bogată literatură de specialitate, pentru clarificarea oricărei probleme de

gramatică românească. Demersul început în urmă cu șapte decenii de școala
de la București, nuanțat și explicat pe îndelete, în tot acest interval, de
specialiști din țară și din străinătate, a fost definitivat recent prin efortul
conjugat al noii generații de cercetători bucureșteni, care au analizat
rezultatele cercetărilor de profil de la toate centrele universitare din țară și
chiar din străinătate.
Cercetarea privind limba română va merge de acum înainte pe acest
făgaș, iar faptul că noțiunile elementare au fost introduse în programa școlară
de gimnaziu din țară este, în mod evident, un pas înainte. Dacă, așa cum se
intenționează, gramatica va fi introdusă și programa pentru clasele de liceu,
acest lucru va fi în beneficiul studiului adecvat al limbii române în
programele de licență, masterat și doctorat. Sintaxa limbii române vechi,
publicată inițial, în limba engleză, la Oxford (2016), uzează peste tot de noua
terminologie. Dicționarul de interpretări gramaticale (2020), publicat la
București, asemenea. Dacă de sintaxa limbii române vechi ar putea fi
interesați doar specialiștii, cuvintele care stârnesc discuții datorită
dificultăților de interpretare interesează pe toată lumea: substantive
invariabile (învățătoare, nume), defective (argint, bucate), abstracte
(dulceață, cinste); elemente funcționale legate de clasa numelui (al, lui);
adverbe cu conversiune incompletă (vară, luni), modalizatoare de certitudine
(musai, negreșit, sigur), de incertitudine (poate, parcă), evidențiale
(chipurile, cică, darămite, pasămite); adjective invariabile (astfel, altfel), de
tip afectiv (biet, drag, dulce); pronume relative (care, cine, ce, ceea ce),
intensificatori (însuși), cuantificatori (mulți, destui, nimic, nimeni), profraze
(asta, ceea ce), dar și unele cu uz marginal (alde, atare, cutare, niscaiva);
prepoziții cu încadrare nesigură (prepoziție sau conjuncție: de, până);
conjuncții cu încadrare incertă (conjuncție sau adverb: deci, însă, așadar),
interjecții cu ambiguitate funcțională (au, hai, halal, iată, na, păi, uite, vai,
zău) etc.
Profesorii nu trebuie să se teamă. Pentru explicarea noțiunilor la nivel
gimnazial, un instrument de lucru foarte util este Gramatica limbii române
pentru gimnaziu (2019), care propune, la finalul fiecărui capitol, seturi de
exerciții. Pentru aprofundarea noțiunilor la nivel universitar, un instrument de
lucru, de asemenea foarte util, este Gramatica de bază a limbii române
(2010), însoțită de un caiet de exerciții, care propune, în egală măsură, și
rezolvări. Un pic de interes, o doză minimă de curaj și un spirit de aventură ar
netezi calea.

208
Vol. 4 No 1 (2021)
 SWEDISH JOURNAL OF ROMANIAN STUDIES

Referințe:

Graur, A.; Avram, M., Vasiliu, L. (coord.) (1966). Gramatica limbii române / The
Grammar of Romanian. Vol. I-II. Ediția a II-a revăzută și adăugită.
Bucureşti: Editura Academiei.
Guţu Romalo, V. (coord.) (2005). Gramatica limbii române / The Grammar of
Romanian. Vol. I: Cuvântul. Vol. II: Enunțul. Academia Română, Institutul
de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Bucureşti: Editura Academiei
Române.
Pană Dindelegan, G. (coord.) (2010). Gramatica de bază a limbii române / The
Grammar of Romanian. București: Editura Univers Enciclopedic Gold.
Pană Dindelegan, G. (coord.) (2019). Gramatica limbii române pentru gimnaziu /
Romanian Grammar for Secondary School. București: Editura Univers
Enciclopedic Gold.

209
Vol. 4 No 1 (2021)