1.2. CONCEPTUL DE SISTEM.

SISTEM CIBERNETIC

Conceptele şi metodele specifice teoriei generale a sistemelor îşi găsesc o largă

aplicabilitate în diverse domenii ale teoriei şi practicii economice.
Concepţia sistemică oferă bazele unei abordări integrale a fenomenelor cercetate,
tratând întregul ca o entitate unitară şi nu ca o simplă alăturare de elemente
componente. Viziunea sistemică permite evidenţierea unor determinări calitative pe
care nu le posedă nici una din componente luate separat.

Conceptul de sistem apare în filosofia antică greacă. Aristotel (384-322 î.Hr.) afirmând că
“întregul este mai mult decât suma părţilor”, dă o primă definiţie noţiunii de sistem,
care se va dezvolta şi va evolua timp de peste două mii de ani, pentru a ajunge la forma
actuală de abia la începutul secolului nostru.
Biologul austriac Ludwig von Bertalanffy (1901-1973) publică între anii 1928-1950 o
serie de lucrări punând bazele teoriei generale a sistemelor (TGS). Conform lui Ludwig
von Bertalanffy “sistemul este format dintr-o mulţime de elemente aflate într-o
interdependenţă neîntâmplătoare”.

Definiţia 1.3. Prin sistem se înţelege orice secţiune a realităţii în care se identifică un
ansamblu de fenomene, obiecte, procese, concepte, fiinţe sau grupuri, interconectate
printr-o mulţime de relaţii reciproce, precum şi cu mediul înconjurător şi care acţionează
în comun în vederea realizării unor obiective bine definite.

Principalele concepte utilizate în definirea unui sistem sunt:

 Subsistem. Dacă un sistem poate fi descompus în minimum două părţi, în care se pot
identifica intrări şi ieşiri, astfel încât ieşirile unei părţi să constituie intrări pentru
cealaltă parte, aceste părţi se numesc subsisteme.
 Conexiuni. Între elementele (subsistemele) unui sistem există interacţiuni sau conexiuni
(legături endogene). Un sistem poate stabili conexiuni externe (legături exogene) cu
alte sisteme sau elemente din mediul înconjurător.
 Structura sistemului. Reprezintă ansamblul format din elementele (subsistemele) unui
sistem şi conexiunile interne ale acestora. Structura unui sistem asigură coerenţa lui
internă şi stabileşte limitele sistemului.
 Starea sistemului este dată de mulţimea caracteristicilor sistemului măsurate la un
anumit moment de timp. Starea reprezintă o măsură a evoluţiei sistemului la
momentul t. Starea iniţială este starea sistemului la momentul t 0 , un moment
arbitrar ales ca moment iniţial. Starea finală este starea sistemului la momentul t n
considerat ca moment final.
 Traiectoria de evoluţie a sistemului este definită de mulţimea stărilor intermediare ale
sistemului cuprinse între starea iniţială şi de starea finală (dacă există).
 Comportamentul general al sistemului este un ansamblu rezultat din comportamentul
intern (modificarea stării sistemului datorită factorilor interni) şi comportamentul
extern (modificarea stării în urma acţiunii unor perturbaţii externe).
10 Informatică economică

Aceste concepte prezentate în definirea sistemului general se identifică la nivelul firmei

astfel:
 elementele sunt maşinile, utilajele, mijloacele de transport, clădirile, oamenii etc.;
 conexiunile sunt date de legăturile (fluxurile) materiale, monetare, umane,
informaţionale care se stabilesc între elementele (subsistemele) firmei sau cu sisteme
aflate în mediul înconjurător (furnizori, beneficiari, bănci, guvern ş.a.);
 starea sistemului este reprezentată de valorile variabilelor de nivel: producţia,
stocurile, capitalul, numărul de personal, volumul afacerilor ş.a.;
 traiectoria de evoluţie a firmei este dată de succesiunea de stări de-a lungul unei
perioade de timp; de exemplu, traiectoria de evoluţie poate fi analizată între starea
iniţială, cea de la începutul anului şi terminând cu starea finală, cea de la sfârşitul
anului respectiv;
 comportamentul general al firmei este evidenţiat de forma traiectoriei de evoluţie
care poate fi monotonă (crescătoare, descrescătoare, constantă), oscilantă
(amortizată, explozivă sau cu amplitudine constantă) sau haotică. Acest
comportament este influenţat de comportamentul intern (productivitatea,
funcţionarea maşinilor şi utilajelor, decizia managerială ş.a., conduc la variaţii ale
volumului producţiei şi stocurilor), precum şi de comportamentul extern modificarea
stării firmei se poate datora unor cauze externe: cererea pe piaţă, concurenţa, livrările
furnizorilor, falimentul unor bănci ş.a.).

Conceptul de “cutie-neagră” (black-box) abordează comportamentul sistemului prin

prisma intrărilor şi ieşirilor, făcând abstracţie de procesele sale interne (figura 1.2).

X Sistem Y

Figura 1.2.
Transformarea vectorului de intrare X, în vectorul de ieşire Y, se realizează cu ajutorul
funcţiei de transformare  : Y   X  .

Observaţie. Sistemul este caracterizat de ieşiri care răspund intrărilor în sistem, dar
ieşirile sunt izolate de intrări şi nu au nici o influenţă asupra acestora. Rezultatele
acţiunii trecute nu comandă acţiunea viitoare.

Sistemul devine cibernetic atunci când apare reglarea (conexiune inversă sau feedback)
(figura 1.3).
Informaţie, entropie, sistem informatic 11

x y
S

Figura 1.3. Sistemul cibernetic

În cazul în care apar diferenţe între vectorul ieşirilor (Y) şi vectorul obiectivelor propuse
(Z) mecanismul de reglare va genera mărimea de reglare x  în scopul de a aduce
ieşirile (Y) la nivelul obiectivelor stabilite. Din relaţia Z   x  x  se poate determina
mărimea vectorului de reglare x .

Se deosebesc două clase de sisteme cu conexiune inversă:

a) Sisteme cu conexiune inversă negativă – au un obiectiv, iar evoluţia lor este o
consecinţă a neatingerii acestui obiectiv; rolul conexiunii este de a echilibra anumite
mărimi, limitând cauzalitatea intrare – ieşire. De exemplu: un ceas şi posesorul lui,
formează un sistem cu conexiune inversă negativă, când ora indicată de ceas este
comparată cu ora exactă, care este luată ca obiectiv, iar ceasul este potrivit pentru a
elimina erorile.

b) Sisteme cu conexiune inversă pozitivă – ieşirea influenţează intrarea în sensul

accentuării cauzalităţii intrare – ieşire. Aceste sisteme sunt generatoare de procese de
creştere, în care rezultatul unei acţiuni produce o amplificare continuă a acţiunii. De
exemplu: beneficiile obţinute sunt investite în dezvoltare: rezultă un spor de producţie,
de beneficii etc.

Termenul de cibernetică (în greceşte kybernetes = navigator, cârmaci) a fost utilizat

prima oară de matematicianul american Norbert Wiener1. Ideea de bază de la care a
pornit Norbert Wiener a fost aceea că toate sistemele de comandă şi control (sistemele
de conducere), indiferent de natura lor, au o structură principală unică, constând din
existenţa a două legături între sistemul de conducere şi sistemul condus; o legătură
directă prin care se transmit comenzile şi deciziile de la sistemul de conducere către
sistemul condus şi o legătură inversă (feedback) prin care se transmit informaţiile de
urmărire şi control de la sistemul condus spre sistemul de conducere (figura 1.4).

1
Norbert Wiener (1894-1964) matematician american, este recunoscut ca părintele ciberneticii.
Preocuparea lui din timpul celui de al doilea război mondial. de a dirija tirul artileriei, l-a
determinat pe Wiener să dezvolte sistemul de comunicare și transmisie spre cibernetică. Astfel a
avut loc nașterea ciberneticii în anul 1943, iar în anul 1947 Wiener convine cu alţi oameni de
ştiinţă să folosească termenul de “cibernetică”, termen care cuprinde reglarea și legarea
sistemelor din domeniul mecanicii cu sisteme din lumea organismelor vii. Cartea lui Wiener
“Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine“ apare în anul 1948.
12 Informatică economică

legătură directă

Program de Sistem de Intrări Ieşiri

Sistem
conducere condus
conducere

legătură inversă

Figura 1.4.
Notă. Unele dintre ideile ciberneticii au fost enunţate încă din anul 1938 de medicul
român Ştefan Odobleja2, în lucrarea sa publicată în două volume la Paris “Psychologie
consonnantiste”. Termenul de cibernetică economică apare pentru prima oară în
lucrările lui V. Nemcinov, O. Lange, G. Grenievski şi Şt. Beer.
În lucrarea sa “Introducere în cibernetica economică”, economistul polonez Oskar Lange
arată că cibernetica economică analizează economia, structura şi funcţionarea părţilor
sale componente ca sisteme, în care au loc procese de conducere bazate pe mişcarea şi
transformarea informaţiei.

Proprietăţile sistemelor cibernetice se împart în două clase mari:

A. proprietăţi general sistemice;
B. proprietăţi specifice cibernetice.

A. PROPRIETĂŢI GENERAL SISTEMICE

A1. Sistemul cibernetic este un sistem dinamic. Structura şi/sau comportamentul
sistemului cibernetic se modifică în timp ca urmare a acţiunii unor perturbaţii externe
sau ca efect al unor cauze interne. Variabila timp este esenţială în studiul sistemelor
cibernetice, influenţând procesele de transformare, de schimbare. Variabila timp poate
fi studiată discret dacă se consideră momentele t 1 ,t 2 ,...,t n ,... şi în acest caz avem
sisteme dinamice discrete sau poate fi studiată ca variabilă continuă, aceasta conducând
la sisteme dinamice continue. Abordarea discretă sau continuă a studiului unui sistem
cibernetic este legată de aparatul matematic folosit în modelarea sistemului şi în general
nu are legătură cu sistemul existent în realitate.

2
Ştefan Odobleja (1902-1978) medic militar şi filosof român, precursor mondial
al ciberneticii generalizate pe care el a denumit-o “psihologia consonantistă”. Ca recunoaştere a
contribuțiilor sale remarcabile, mult timp ignorate și nerecunoscute, Ștefan Odobleja a fost ales
post-mortem, după 1989, membru al Academiei Române.
Informaţie, entropie, sistem informatic 13

A2. Sistemul cibernetic este un sistem deschis. Un sistem deschis este caracterizat de
faptul că are conexiuni neneglijabile cu alte sisteme din mediul ambiant. Aceste
conexiuni sunt de două tipuri, în raport cu direcţia lor: intrări în sistem şi ieşiri din
sistem.

A3. Sistemul cibernetic este un sistem de dimensiuni mari. Un sistem mare este
caracterizat de numărul mare al elementelor componente şi de varietatea conexiunilor
dintre acestea. Sistemele mari presupun un anumit grad de nedeterminare în descrierea
lor, care este imprecisă şi incompletă datorită conexiunilor dintre elemente (subsisteme)
de natură fizică diferită. Nedeterminarea se datorează şi numărului foarte mare de stări
posibile în care se pot afla elementele sistemului, care nu permite descrierea şi analiza
fiecărei stări în parte.

A4. Sistemul cibernetic este un sistem complex. Complexitatea este dată de dimensiuni,
de numărul conexiunilor dintre elemente, de intensitatea acestora, de costul realizării şi
întreţinerii sistemului respectiv.

B. PROPRIETĂŢI SPECIFIC CIBERNETICE.

Aceste proprietăţi constituite principiile generale ale organizării şi funcţionării
sistemelor cibernetice.

B1. Legea varietăţii necesare (Ross Ashby)

“Varietatea la ieşirea (outputul) unui sistem poate fi modificată doar printr-o varietate
suficientă la intrarea (inputul) acestuia”.

Comentariu. Constrângerea apare ca o relaţie dintre două mulţimi de obiecte (elemente,

subsisteme) care determină reducerea varietăţii dintr-o mulţime datorită varietăţii din
cealaltă mulţime. Intensitatea unei constrângeri este cu atât mai mare cu cât ea
determină o reducere mai mare a varietăţii. Constrângerile iau de regulă forma legilor.
Orice lege a naturii reprezintă o constrângere întrucât ea este un invariant al sistemelor
din natură, care limitează varietatea fenomenelor naturale. În sistemele economice
legile au caracter mai general, deci constrângerile sunt mai slabe. Gradele de libertate
asociate unui sistem exprimă raportul dinamic dintre varietate şi constrângere – cu cât
numărul de grade de libertate este mai mare, cu atât varietatea acestuia este mai mare
şi în consecinţă, constrângerea la care este supus sistemul este mai mică.

B2. Legea conexiunilor inverse (N. Wiener)

“Orice sistem cibernetic conţine cel puţin o buclă inversă (feedback)”.

Comentariu. O buclă feedback este un circuit închis de relaţii între diferite variabile care
definesc un sistem. Orice modificare între anumite limite, a unei variabile ce intervine în
acest circuit, determină un lanţ de reacţii care în final realizează modificarea din nou a
variabilei iniţiale.
14 Informatică economică

Sistemul cibernetic îşi asigură supravieţuirea şi integritatea o anumită perioadă de timp

cu ajutorul structurii de feedback existente în procesele de autoreglare.
Cunoaşterea şi reprezentarea structurii buclelor feedback dintr-un sistem reprezintă o
modalitate de a reflecta conexiunile interne şi/sau externe, precum şi principalele fluxuri
prin care aceste conexiuni determină modificări în sistem.

B3. Principiul sinergiei (Hacken)

“Efectul total al interacţiunilor şi interdependenţelor dintr-un sistem este neaditiv în
raport cu efectele locale”.

Comentariu. Termenul de sinergie (în greceşte sunergia = cooperare) defineşte (conform

dicţionarului Larousse) punerea în comun a mai multor acţiuni concurând la un efect
unic cu economie de mijloace.
Fie S un sistem format din n subsisteme s1 , s2 , , sn .
Atunci:
n
ES S    W si    s1 , s2 , , sn  (1.16)
i 1
unde:
ES S  - efectul sinergic integral al sistemului S ;
W si   efectul sinergic al subsistemului si determinat prin funcţionarea sa
izolată;
 s1 , s2 , , sn  - efectul sinergic determinat de funcţionarea interdependentă a
subsistemelor sale componente.  s1 , s2 , , sn  poate fi o valoare
pozitivă sau negativă, adică efectul sinergic poate avea un efect
complementar pozitiv determinând o amplificare a efectului integral sau
negativ, micşorând efectul integral.

În sistemele economice reale există posibilitatea utilizării favorabile a efectelor sinergice

dacă sunt orientate în aşa fel încât să determine amplificarea efectului total.
B4. Principiul complementarităţii externe
“Orice sistem cibernetic constituie un element (subsistem) al cel puţin unei bucle
feedback dintr-un sistem cibernetic de ordin superior”.

Comentariu. Acest principiu arată că orice sistem cibernetic este un subsistem al unui alt
sistem cibernetic de ordin superior. Orice sistem cibernetic poate fi analizat ca sistem
izolat doar în mod formal, el fiind, prin intermediul intrărilor şi ieşirilor sale în
interacţiune cu alte sisteme cibernetice din mediu înconjurător, dar în acelaşi timp este
complet separat de complementul extern, adică de acele sisteme cu care sistemul
considerat nu are legături directe sau interacţiunile sunt atât de slabe încât pot fi
neglijate.
Informaţie, entropie, sistem informatic 15

B5. Legea entropiei negative

“În sistemele cibernetice există tendinţa ca sintropia informaţională să crească şi
entropia informaţională să scadă”.

Comentariu. Conceptul de sintropie reprezintă tendinţa de creştere a ordinii. În

sistemele cibernetice organizarea şi funcţionarea subsistemelor componente ca şi a
întregului sistem se pot considera dependente de cantitatea de informaţie existentă: cu
cât entropia informaţională este mai mică cu atât cantitatea de informaţie acumulată
este mai mare şi deci, sintropia informaţională creşte. Sistemele cibernetice au
proprietatea că îşi pot păstra şi chiar mări gradul de organizare pe măsură ce
acumulează şi utilizează informaţia existentă în mediul înconjurător.

În economia reală există o mare diversitate de sisteme care au proprietăţile sistemelor

cibernetice. După funcţia îndeplinită de sistem în cadrul economiei naţionale avem:
a) sistemul cibernetic al producătorului;
b) sistemul cibernetic al consumatorului;
c) sistemul guvernamental (sectorul public);
d) sistemul relaţiilor externe (sectorul extern).

De exemplu, sistemul cibernetic al producătorului are ca funcţie esenţială formarea

ofertei agregate pe piaţa bunurilor şi serviciilor, precum şi cererea pe piaţa factorilor de
producţie (figura 1.5).

Piaţa bunurilor şi
serviciilor
Venit oferta de
total Preţurile produselor produse
Sistemul cibernetic al
Input producătorului output

Cererea de
Serviciile factori de
Preţurile factorilor
factorilor producţie
Piaţa factorilor de
producţie

Figura 1.5. Sistemul cibernetic al producătorului

(Sursa: Scarlat E., Chiriţă N. (1997) Bazele ciberneticii economice, Ed. Economică)
16 Informatică economică

Sistemul guvernamental (Guvernul sau Sectorul public) constituie un sistem cu un rol

special de reglare şi control al activităţii economice generale.
Guvernul propune şi creează cadrul general, necesar desfăşurării activităţii celorlalte
sisteme cibernetice, stabileşte norme de comportament pentru acestea. Guvernul
realizează şi anumite activităţi care nu pot fi îndeplinite deloc sau în mod eficient de nici
un alt sistem cibernetic (de exemplu lucrări de interes naţional: sistemul de autostrăzi,
aeroporturi, investiţii în sănătate, educaţie etc.).
Pentru a-şi exercita aceste funcţii, Guvernul stabileşte sistemul de impozite şi taxe care
va fi perceput de la agenţii economici producători şi consumatori şi care constituie
venitul său. El realizează cheltuieli guvernamentale pentru produse şi servicii de interes
public (educaţie, sănătate, apărare ş.a.), dar poate şi transfera o parte din venituri direct
agenţilor economici sau indivizilor sub forma de plăţi nereturnabile (plăţi transferabile).

Bunuri pentru
Piaţa bunurilor şi Cererea de bunuri şi
consum serviciilor servicii pt. consum
guvernamental guvernamental
Preţurile produselor
Impozite şi taxe Sistemul Plăţi transferabile
guvernamental
Cererea de bani
Împrumuturi
pentru acoperirea
guvernamentale Rata dobânzii deficitului
Piaţa financiară

Figura 1.6. Sistemul guvernamental

(Sursa: Scarlat E., Chiriţă N. (1997) Bazele ciberneticii economice, Ed. Economică)

Raportul dintre veniturile şi cheltuielile Guvernului sunt cuprinse în bugetul

guvernamental, care poate fi deficitar dacă cheltuielile depăşesc veniturile sau
excedentar, dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile. În cazul unui deficit bugetar,
guvernul caută resurse pe piaţa financiară: poate împrumuta sume pe termen scurt
utilizând bonuri de tezaur, sau pe termen lung utilizând obligaţiuni guvernamentale. O
altă sursă o reprezintă împrumuturile de pe piaţa financiară internaţională. Evident,
toate împrumuturile se fac în schimbul unor dobânzi.