Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                

136 - 145 - Aspecte Din Istoria Satului Festelita

Descărcați ca pdf sau txt
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 10

REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI

136 ISTORIE LOCALĂ

ISTORIE LOCALĂ
Ion Chirtoagă*
ASPECTE DIN ISTORIA SATULUI FEŞTELIŢA

În cele ce urmează vom elucida unele aspecte din trecutul satului Feşteliţa
din raionul Ştefan Vodă, făcând precizările de rigoare în anumite chestiuni foarte
importante din istoria localităţii menţionate.
Moşia viitoarei localităţi Feşteliţa s-a aflat într-o zonă a Ţării Moldovei, care
pe parcursul secolelor a avut de suferit din cauza expansiunii turco-tătaro-nog-
aice în sud-estul spaţiului pruto-nistrean. În urma campaniei lui Suleyman I din
1538 în Moldova, sultanul a rupt din trupul ţării localitatea Tighina, împreună
cu unele sate așezate de-a lungul Nistrului. Uneori, în literatura istorică se afirmă
nefondat, că în 1538 Suleyman I ar fi rupt din trupul Moldo­vei Bugeacul, o re-
giune care la acel moment nu exista ca unitate administrativă, desemnată cu un
atare oronim. De fapt, turcii erau interesaţi de trecerea de la Tighina, unde, cu
câteva decenii mai înainte, Ştefan cel Mare construise o fortificaţie din pământ şi
lemn. În 1538/1539, în locul cetăţii moldoveneşti din lemn şi pământ, otomanii
au construit una din piatră, pe care au numit-o Bender. Venind în 1541, a doua
oară la domnie în Moldova, Petru Rareş a reuşit să răscumpere de la otomani
35 de sate, aflate pe malul Nistrului între râul Botna şi satul Chiţcani (la nord)
şi Palanca din sangeacul (ţinutul) Akkerman (Cetatea Albă, la sud)1. La rândul
său, Dimitrie Cantemir a emis ipoteza că în 1568 nogaii s-ar fi aşezat cu traiul
în Bugeac2, o câmpie care atunci încă nu purta o aşa denumire. În fapt, în vre-
murile acelea tulburi moldovenii aveau forţe suficiente pentru a-i expulza din
ţară pe oaspeţii nepoftiţi. Către anul 1585, otomanii au extins teritoriul sangea­
cului Akkerman până la Purcari inclusiv. În 1595 hanul din Crimeea a acaparat 6
sate cu centrul la Cioburciu3. Aici e vorba de satele Cioburciu, Talmaz, Răscăieţi,
Leuntea, Cârnăţeni şi Copanca. După 1639 lor li s-a adăugat Slobozia Hanesi (a
Hanului), însăşi denumirea constituind un indiciu cert, că satul a apărut după
ce zona respectivă a nimerit sub ocupaţia potentatului de la Baccesarai. În aşa

* Ion Chirtoagă, doctor habilitat în istorie, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie al
AȘM.
1
Chirtoagă I., Sud-estul Moldovei şi stânga Nistrului (1484-1699). Expansiunea şi dominaţie turco-
tătară, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999, p. 49-51.
2
Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei, Chişinău, 1988, p. 30.
3
Chirtoagă I., Sud-estul Moldovei şi stânga Nistrului (1484-1699)… p. 125, 181.
Ion Chirtoagă
ASPECTE DIN ISTORIA SATULUI FEŞTELIŢA 137

mod s-a constituit o circumscripţe supusă potentatului de la Baccesarai, numită


ulterior „sate hăneşti”. Slobozia şi Cârnăţenii se aflau la hotarul de vest al celor „7
sate hăneşti”. Căuşenii şi moşia viitoarei localităţi Feşteliţa rămân în continuare
sub autoritatea domnului Ţării Moldovei.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, în sud-estul spaţiului pruto-
nistrean au încercat să se instaleze nogaii din neamul Mansur (Mangât) din
Crimeea, conduşi de războinicul mârzac Cantemir. Însă, de fiecare dată, Cantemir
cu nomazii săi nu se reţineau prea mult la vest de Nistru, deoarece, întreprinzând
campanii pustiitoare în Moldova, Polonia şi Ţara Românească, creau probleme
autorităţilor otomane, care erau nevoite să-i returneze pe nogaii turbulenţi
în Crimeea. Cu ei, la vest de Nistru, uneori mai veneau şi nogaii din neamul
Orac oglu, care, împreună cu alt ulus (neam) similar Or-Mehmed (Orumbet,
Or-Mambet) oglu, au trecut pe la 1630 de la est de Volga în supuşenia hanului
din Crimeea, fiind plasați în apropierea Mării Azov. După ce în 1637 Poarta
l-a asasinat pe Cantemir mârza şi i-a expulzat pe nogaii Mansur în Crimeea,
aceştia n-au mai încercat să se instaleze la vest de Nistru. În schimb, pe „cărarea
războiului”, bătătorită intens de ulusul Mansur, în anii 40-60 ai secolului al XVII-
lea, au început să vină la vest de Nistru nogaii Orac oglu şi Or-Mehmed oglu,
care, de asemenea, după neplăcerile, pe care le produceau vecinilor creştini, erau
returnaţi de către Poartă pe litoralul Mării Azov. Abia în 1673 Poarta le-a oferit
cu generozitate neamurilor menţionate de nogai un teritoriu, rupt din trupul
Moldovei şi cuprins între frontiere naturale: Valul lui Traian de Sus (la nord)
şi malul râului Ialpug (la vest)4. Anume, în 1673, sub dominaţia turco-tătaro-
nogailor s-au pomenit Căuşenii şi moşia viitorului sat Feşteliţa.
În unele publicaţii este vehiculată ipoteza precum că satul Feşteliţa a apărut
în 1703. Expusă iniţial în primele decenii ale secolului XX5, ulterior ea a fost pre-
luată în unele lucrări cu caracter enciclopedic6 de V. Nicu7, I. Leaşco8,V. Trofăilă,
I. Axenti. În sursa respectivă au fost plasate informaţii preţioase adunate de la
primării şi de la alte instituții referitoare la numărul locuitorilor, unităţilor eco-
nomice ş. a. Au fost incluse şi „date despre înfiinţarea loca­lităţilor”, acestea fiind
culese de la populaţie, care nici pe departe nu corespund realităţii. Acestea se
referă şi la pretinsa fondare a satului Feşteliţa în 1703. Drept dovadă serveşte
faptul că satul Feşteliţa nu-i menţionat în lista localităţilor dintr-un document
turcesc publicat din 1708, alături de Căuşeni, Leuntea, Talmaz ş.a.9.

4
Ibidem, p. 182-184.
5
Dicţionarul statistic al Basarabiei, Chişinău, 1923, p. 194.
6
Atlasul lingvistic moldovenesc, Chişinău, 1968, p. 62-63; Enciclopedia Sovietică Moldovenească.
Vol. 7, Chişinău, 1977, p. 106.
7
Nicu V., Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi. Vol. I, Chişinău, 1992, p. 348.
8
Leaşco I., Feşteliţa, în Localităţile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat.
Vol. 6, Chişinău, 2006, p. 252.
9
Середа А., Силистренско-очаковския еялет през XVII-нач. на XIX в., София, 2009, с. 229-
240.
REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI

138 ISTORIE LOCALĂ

Feşteliţa nu-i menţionată nici în catagrafiile din 177410. Însă, pe harta lui
Bawr, întocmită în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, este localizată o
localitate cu numele „Feschtilizej”11, care aminteşte de toponimul Feşteliţa. Acesta
ar fi putut fi un cătun de ciobani, părăsit la începutul ciocnirilor militare din tim-
pul războiului. Nu trebuie uitat faptul că alături de acest cătun se aflau nogaii tur-
bulenţi, care în timpul confruntărilor militare jefuiau populaţia paşnică, o parte
a ei fiind dusă în robie. Pe harta lui Bawr toponimul „Feschtilizej” este plasat în
apropierea începutului pârăului Feşteliţa, apele căruia se varsă în râul Sărata. Mai
la est de cătunul „Feschtilizej”(părăsit de locuitori), la izvorul râului Hagider, pe
harta menţionată a fost arătată localitatea „Ganeaska”12, adică Slobozia Hanului.
Se pare că după o anumită perioadă viaţa în valea Feşteliţa a fost reluată,
însă la o oarecare depărtare de vechea vatră. Asta ar reieşi din cercetările lui S.
Kornilovici din 1827, în care se menţionează, că „în Valea Cănichii… acum este
situată vatra satului; prin această vale curge un mic pârâu, din izvor, care se uneşte
în sat cu valea Feşteliţa”. Referitor la valea Feşteliţa se relatează următoarele: „În
această vale a existat cândva un sat moldovenesc, iar pe ambele părţii ale văii,
încă se mai observă urmele aşezării şi cimitirului”13. Însă viaţa în valea râului
Feşteliţa şi/ori Cănichii se restabilea foarte greu. Aceasta deoarece după pacea de
la Kuciuk-Kainargi (1774), mai exact, de la finele anilor 70 ai secolului al XIX-
lea, la vest de Nistru au venit nogaii din neamul Iedisan, care ducând un trai
nomad se dedau la abuzuri în relaţiile lor cu vecinii, în primul rând – cu românii
moldoveni din satele apropiate.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, administraţia militară impe­
rială se străduia să perceapă de la populaţia locală cât mai mulţi bani şi produse
alimentare, în vederea aprovizionării armatei de ocupaţie cu cele necesare, inclu­
siv prin intermediul unor arendaşi. În primele luni ale anu­lui 1807, arendaşul
moşiei Feşteliţa a perceput de la contribuabilii satului 2 lei 36 bani, urmând ca mai
apoi să fie adunaţi încă 65 de lei14. Tot atunci în sat au fost menţionate 15 familii
de contribuabili15. Pe parcursul războiului în cauză, referitor la Feşteliţa au fost
înregistrate şi alte informaţii care reflectă o anumită instabilitate în zonă. Spre
exemplu, în 1809, fiind alcătuite două catagrafii ale contribuabililor din regiune,
la Feşteliţa au fost înregistraţi 10 şi respectiv 15 familii de contribuabili16. La finele
războiului, în Feşteliţa au fost înregistrate 36 familii, inclusiv 14 contribuabili,

10
Chirtoaga I., Populaţia localităţilor româneşti de pe cursul inferior al Nistrului la 1774, în Prome-
moria. Revista Institutului de Istorie Socială. Vol. III, nr. 3, 2012, p. 169-182.
11
Bawr, F. G., Carte de la Moldavie pour servir à l’Histoire militaire de la guerre entre les Russe et les
Turks, levée par l’Etat Major sous la direction de F. G. Bawr, Amsterdam, 1783.
12
Ibidem.
13
Bacalov S., Regiunea Nistrului de Jos. Istorie. Genealogie. Demografie. Volumul I, Chişinău, 2013,
p. 188.
14
Arhiva de Stat Istorico-Militară a Rusiei (în continuare - ASIMR), f. 14 209, r. 5/165, d. 6, f. 18
verso-19.
15
Ibidem, f. 7.
16
Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare - ANRM), f. 1, r. 1, d. 3639, f. 57, 103.
Ion Chirtoagă
ASPECTE DIN ISTORIA SATULUI FEŞTELIŢA 139

plasaţi de către autorităţile militare ruse în cate­goria a doua (adică mijlocaşi).


În categoria a treia de contribuabili (cu venituri modeste) au fost incluse 20 de
familii17.
În satul Feşteliţa se afla o biserică ortodoxă care, în pofida condiţiilor nu prea
favorabile din această perioadă, continua să funcţioneze. În 1810, protopopul
Maliavinschi, care a vizitat mai multe lăcaşuri sfinte din regiunea ocupată de
trupele ruse, a constatat faptul că în biserica din satul Feşteliţa veşmintele erau
vechi18. Această informaţie ar constitui un indiciu că biserica din satul Feşteliţa
funcţiona deja de mai mulţi ani. Şi numărul feţelor bisericeşti din locali­tate
era pe măsură. În catagrafia din 1812, în satul Feşteliţa au fost înregistrate 2
familii de feţe bisericeşti19. Pe de altă parte, într-o listă alcătuită în 1812-1813 se
menţionează că biserica din lemn din Feşteliţa a fost construită în 180320. Prin
urmare, doar veşmintele erau vechi, iar biserica funcţiona de câţiva ani, fiind
relativ nouă. Reieşind din aceste informaţii, se poate presupune că veşmintele au
fost aduse dintr-o biserică mai veche, eventual, aflată în vechea vatră a satului din
Valea Feşteliţa, care, rămânând câţiva ani fără supraveghere în timpul războiului
ruso-turc din 1768-1774 şi în perioada imediat următoare, s-a deteriorat.
Informaţii mai exacte despre numărul locuitorilor satului Feşteliţa şi înde­
letni­cirile lor economice se pot depista în perioada de după 1812. Noile auto­rităţi
imperiale ruse de la Sankt Petersburg şi din regiune erau interesate să cunoască
exact numărul contribuabililor care puteau fi impozitaţi, precum și cuantumul
mijloa­celor financiare şi materiale ce puteau fi colectate de la populaţia locală în
vede­rea acoperirii unor cheltuieli la întreţinerea trupelor ruse de ocupaţie.
Conform datelor culese în 1817, în satul Feşteliţa erau 48 gospodării
ţărăneşti cu familii complete. La ele se mai adăugau 4 familii incomplete formate
din 4 văduve şi 13 burlaci. Această precizare era necesară deoarece văduvele
şi burlacii se bucurau de anumite înlesniri la plata impozitelor şi îndeplinirii
prestaţiilor în muncă în folosul statului în comparaţie cu familiile, constituite
din bărbaţi şi alte persoane apte de muncă. Populaţia locuia în vatra satului, care
ocupa o suprafaţă de 20 falce (o falce = 14 322 m2). Pe această suprafaţă se aflau
casele de locuit, anexele economice, loturile cu pomi fructiferi şi zarzavaturi.
Moşia satului mai cuprindea 40 falce de pământ arabil, 400 falce de imaş şi
tot atâtea de fâneaţă. La dispoziţia locuitorilor se afla un iaz fără moară şi fără
peşte21. După cum vom vedea mai jos, aceasta nu înseamnă că în localitate nu era
cu ce măcina grânele. Pe de altă parte, se poate observa că suprafaţa de pământ
arabil era foarte mică, la o gospodărie revenind mai puţin de o falce ori circa
un ha. În schimb, din moşia satului făceau parte 800 falce de imaş şi fâneaţă ori
17
Ibidem, d. 3498, f. 20 verso.
18
Tomescu C., Diferite ştiri din arhiva Consiliului Eparhial-Chişinău, în Arhivele Basarabiei, 1931,
nr. 4, p. 236.
19
ANRM, f. 1, r. 1, d. 3498, f. 20.
20
Труды Бессарабской Губернской ученой архивной комиссии. Том III, Кишинев, 1907, с. 293.
21
Ibidem, p. 180.
REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI

140 ISTORIE LOCALĂ

de 20 de ori mai mult decât pământul arabil. În atare situaţie existau condiţii
favorabile pentru dăinuirea sistemului de moină, când un sector de pământ
arabil era exploatat până ce acesta secătuia după care el era utilizat în calitate
de păşune (fiind îngrăşat în mod spontan cu băligar al vitelor aflate la păscut),
apoi ca fâneaţă. În perioada respectivă se valorifica un nou sector, de asemenea,
fiind exploatat până şi el secătuia. În aşa mod se restabilea fertilitatea solului din
sectorul ce fusese lăsat să se „odihnească”.
În sat, funcţiona în continuare o biserică, în care activau un preot, un dascăl
şi un clopotar. După cum se vede limpede din această informaţie, după 1810
numărul feţelor bisericeşti s-a mărit cu un slujitor. Luând în consideraţie faptul
că o biserică nu putea funcţiona fără un preot, cea de a treia persoană ar fi fost
ori dascălul, ori clopotarul. Conform informaţiei lui S. Kornilovici din 1827,
bise­rica din satul Feşteliţa era făcută din nuiele unse cu lut, fiind acoperită cu
şindrilă22.
Informaţii mai ample conţine catagrafia din 1827 referitoare la localităţile
din sudul Basarabiei23. Conform sursei citate, în 1827, în satul Feşteliţa locuiau
73 de familii impozabile, inclusiv 71 de birnici moldoveni, una de evrei şi una
de şleahtici (probabil, mazil cu un statut special în privinţa plăţii dărilor, fiind
scutit de îndeplinirea prestaţilor în muncă). În localitate continua să funcţioneze
o biserică într-un local sfânt ridicat din lemn în stilul vechi moldovenesc cu
hramul Sf. Mihail. Pe parcursul celor 10 ani, care se scurseseră de la catagrafia
precedentă, numărul burlacilor se redusese de la 13 la 6 persoane (fără slujitorii
cultului), iar văduvele nu se mai regăseau în numărul capilor de gospodării. Cele
71 familii de moldoveni şi 6 burlaci erau compuse din 349 persoane (inclusiv 185
de gen masculin şi 164 feminin). Familia de evrei era alcătuită din 13 persoane
(5 bărbaţi şi 8 femei). Familiile de feţe bisericeşti erau formate din 8 persoane
(câte 4 pentru fiecare gen). Familia de români moldoveni era compusă în mediu
aproape de cinci persoane, adică în ea intrau două generaţii – părinţii şi copiii lor.
La evrei familia era mare, în ea intrând şi rudele apropiate, încadrate în munca
de toate zilele la întreprinderea comercială respectivă. Familia de şleahtici era
formată din 5 persoane (două de gen masculin şi 3 – feminin). Se pare, că în
catagrafia din 1827, familia menţionată doar dintr-o confuzie a nimerit în rândul
celor de şleahtici, deoarece într-o statistică din 1830 ea n-a fost înregistrată
printre cele 74 de gospodării şi 13 burlaci24.
Revenind la catagrafia din 1827, menţionăm că majoritatea familiilor de
birnici moldoveni locuiau în câte una din cele 66 case din nuiele unse cu lut,
după vechiul obicei românesc. Însă o parte din familiile din sat locuiau în clădi­
rile, unde activau. Spre exemplu, cele 13 suflete din familia de evrei locuiau în

22
Bacalov S., op. cit, p. 189.
23
Статистическое описание Бессарабии собственно так называемой или Буджака, Аккер-
ман, 1899, с. 180-181.
24
ANRM, f. 2, r. 1, d. 1485, f. 12-13.
Ion Chirtoagă
ASPECTE DIN ISTORIA SATULUI FEŞTELIŢA 141

prăvălia, unde se comercializau băuturile spirtoase, unele produse alimentare


şi obiecte de uz casnic, femeile mai participând la servirea clienţilor, efectuarea
curăţeniei în local ş.a. În localitate, de asemenea, funcţionau 5 mori (două cu
tracţiune animalieră şi trei de vânt), toate fiind întreținute de stăpânii acestora,
familiile cărora, de asemenea, locuiau în clădirile întreprinderilor.
Referitor la solul din Valea Satului, în însemnările lui S. Kornilovici se
poate de citit că el se numea „soloneţ”, nefiind bun pentru cultivare, în Valea
Ghelmeza, spre obârşie, se află o porţiune de pământ, unde este un lut galben, în
rest – cernoziom pur sau nisipos25.
Una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor din satul Feşteliţa o constituia
creşterea animalelor domestice. Surprinde faptul că, deşi Feşteliţa se află într-o
zonă de stepă, unde creşterea ovinelor ar fi trebuit să fie pe primul loc, mai
numeroase la data amintită în gospodăriile satului erau bovinele – 644 (în mediu
câte 9 capete la o familie). Pe locul doi se aflau ovinele – 500 (câte 7 capete la o
familie). Numărul cabalinelor era nesemnificativ (în total 20 de capete), acestea
constituind „un lux” pentru familiile mai înstărite. Situaţia dată se explică prin
faptul că în Moldova se acorda tradiţional o atenţie deosebită creşterii bovinelor,
care erau utilizate la arat, căratul încărcăturilor, pentru lactate şi carne. Bovinele
erau trimise în Europa Centrală, comercializându-se cu profit pentru crescătorii
de animale domestice şi negustorii care le duceau în pieţele marilor oraşe
industriale. Şi resursele funciare permiteau gospodarilor să acorde o atenţie mai
mare creşterii animalelor. În această perioadă, anume ramura creşterii animalelor
domestice crea condiţii favorabile pentru acumulare de capital.
La dispoziţia locuitorilor se aflau 2 243 destine de pământ (o desetină=1,1
ha) şi 1 308 stângeni pătraţi de pământ util, inclusiv 42 desetine 1 200 stângeni
pătraţi în vatra satului şi 2 201 desetine 108 stângeni de pământ arabil şi păşune/
fâneaţă. La o familie reveneau circa jumătate de desetină în vatra satului şi 30
dese­tine de pământ arabil, păşune, fâneaţă. În Feşteliţa mai erau 30 desetine
1 600 stângeni pătraţi de drumuri, cărări, albie de râu ş.a. Locuitorii utilizau
apa potabilă din 20 fântâni, aflate atât în vatra satului, cât şi în câmp. În albia
pârâului Feşteliţa se aflau două iazuri, apa cărora era utilizată la adăpatul ani­
ma­lelor domestice, „topirea” cânepei, creşterea stufului şi papurii, pentru aco­
pe­rirea caselor. Pe de altă parte, în condiţiile climaterice din sudul Basarabiei
iazurile erau necesare şi din cauza că cele două pâraie (Feşteliţa şi a Satului) pe
timp de vară secau, acumulările artificiale fiind utilizate la adăpatul animalelor
domestice şi în alte scopuri. Din statistica prezentată şi comentariile celor care
au întocmit-o, ar reieşi că resursele funciare erau prevăzute pentru mazil şi cele
72 familii de birnici moldoveni, cărora le reveneau 2 160 desetine (în mediu
câte 30 desetine de pământ). În rezervă mai rămâneau 83 desetine şi 1 308
stângeni pătraţi. Feţele bisericeşti şi familia de evrei nu deţineau loturi în câmp,
ele întreţinându-se din activităţile capilor de gospodării în domeniile spiritual şi
25
Bacalov S., op. cit, p. 188.
REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI

142 ISTORIE LOCALĂ

comerţ26. În sat era obârşia Hârtopului lui Toderică, în care erau 2 fântâni, în vale
aducându-se grânele pentru treierat. La marginea satului, în Valea Feşteliţa era
un pod de lemn, în stare şubredă27.
S. Kornilovici relatează că locuitorii din satul Feşteliţa seamănă pe jumătate
din câmpul disponibil diferite feluri de grâne, în afară de ovăz şi hrişcă, care pe
atunci nu se făcea. Locuitorii nu semănau ovăzul, deoarece pierduseră sămânţa
din cauza lăcustelor care au făcut stricăciuni cu trei ani mai înainte, adică în
1824. Locuitorii satului practicau creşterea pomilor fructiferi, trei dintre ei deja
plantaseră meri, pruni. Lângă iazul din Feşteliţa creşteau sălcii. Deşi erau con-
diţii prielnice pentru cultivarea legumelor, ramura menţionată nu era practicată
deoa­rece aceste terenurile favorabile din apropierea apelor curgătoare erau ocu-
pate de sărături28.
Unii locuitori mai practicau şi albinăritul. În 1827, în Feşteliţa au fost înre­
gistrate 31 roiuri de albine29. Mierea era utilizată la îndulcirea bucatelor, iar ceara
– la iluminatul încăperilor pe timp de noapte. Produsele agrare erau realizate, în
primul rând, la piaţa din Tighina, dar şi în cele din Căuşeni, Chişinău şi Akker-
man. Cârciuma din localitate aducea un venit anual de 590 ruble30, valoa­rea a 6-7
bovine. Cu un atare venit din comerţ familia de evrei nu mai trebuia să practice
alte ocupaţii, spre exemplu, agrare.
Se pare că o perioadă scurtă de timp, în satul Feşteliţa a locuit şi un grup
mic de ucraineni. Conform datelor furnizate de V. M. Kabuzan, în 1818, în
Feşteliţa au fost înregistrate 366 persoane, inclusiv 231 de români moldoveni, 32
de ucraineni şi 3 de alte etnii. În 1828, în sat au fost înregistrate 357 persoane,
inclusiv 5 de ucraineni şi 13 de alte etnii31. I. Leaşco include fără niciun temei
cele 3 persoane de altă etnie, atestate în 1818, în numărul bulgarilor32. Însă, luând
în considerare faptul că în 1827 în Feşteliţa a fost înregistrată o familie de evrei
alcătuită din 13 persoane, se poate afirma cu certitudine că cele 3 persoane de altă
etnie din 1818 şi 13 din 1828 erau de origine iudaică. Iar numărul ucrainenilor
se reducea foarte repede, reprezentanţii lor, transferându-se cu traiul în alte
localităţi cu persoane de aceeaşi etnie din sudul regiunii, care se popula foarte
repede cu oameni veniţi de peste hotare. La mijlocul ani­lor ʼ50 ai secolului al
XIX-lea, în Feşteliţa locuiau 851 persoane, toţi de etnie română33.

26
Статистическое описание Бессарабии собственно так называемой или Буджака, c. 180-
181.
27
Bacalov S., op.cit., p. 189.
28
Ibidem.
29
Статистическое описание Бессарабии собственно так называемой или Буджака, c. 180-
181.
30
Bacalov S., op.cit., p. 189.
31
Кабузан В. М., Народонаселение Бессарабской области и левобережных районов Придне-
стровья (конец XVIII - первая половина XIX века). Изд. Штиинца, Кишинев, 1974, с. 94.
32
Leaşco I., Feşteliţa, p. 253.
33
Кабузан В. М., Народонаселение Бессарабской области и левобережных районов Придне-
стровья, с. 146.
Ion Chirtoagă
ASPECTE DIN ISTORIA SATULUI FEŞTELIŢA 143

În 1859, în sat au fost înregistrate 114 gospodării, cu 414 persoane de


gen masculin şi 388 de gen feminin34. În 1862 satul Feşteliţa cu 402 persoane
(probabil, doar de gen masculin) făcea parte din volostea Alexandrovca (ţinutul
Akkerman), ocupând locul trei la acest capitol după localitatea de reşedinţă (456
oameni) şi Semionovca (431). În circumscripţie mai intrau încă trei localităţi
(Frumuşica, Nicolaevca şi Copceac)35. Nu trebuie să ne mire că uneori la o dată
anterioară se indică cifre mai mari decât la una posterioară.
În 1870 Feşteliţa era formată din 170 de gospodării (în 1875 - 180) cu 505
persoane de gen masculin şi 505 de gen feminin (în 1875 – respectiv, 463 şi
428)36. Statistica menţionată conţine şi informaţii despre numărul animalelor
domestice. În 1870, au fost înregistrate 158 cabaline (în 1875 - 292), 262 (411)
bovine şi 1193 (2104) ovine. Faţă de 1827 numărul bovinelor s-a redus mult.
În schimb, a sporit numărul cabalinelor şi ovinelor. Reducerea bovinelor se
explică prin faptul că după 1812 regiunea dintre Prut şu Nistru a fost izolată de
piaţa externă din Europa Centrală, care anterior asimila o bună parte a cărnii de
bovină din estul Ţării Moldovei, anexat de Imperiul Rus.
În 1884 a fost întocmită o statistică, în baza căreia pot fi făcute unele
constatări de ordin social37. Mai întâi, au fost înregistrate 560 persoane de gen
masculin şi 555 de gen feminin, care făceau parte din comunitatea rurală. Însă,
din numărul acestora erau 11 bărbaţi şi 7 femei, care plecau pe o perioadă scurtă
de 3 luni pe an pentru a munci în alte localităţi, iar alte 8 persoane (3 bărbaţi şi 5
femei) plecaseră definitiv din sat (probabil, printre aceştia se aflau şi cei căsătoriţi
în alte sate ori în târgurile din apropiere). În schimb, în Feşteliţa locuiau mai mulţi
oameni veniţi din alte părţi. Din punct de vedere social, 21 de persoane (10 de
gen masculin şi 11 de gen feminin) făceau parte din familii de nobili, iar 8 (5 de
gen masculin şi 3 de gen feminin) - din comunităţi urbane. Din punct de vedere
profesional, 2 persoane de gen masculin practicau agricultura pe loturile lor, iar
9 bărbaţi şi 2 femei lucrau în calitate de argaţi. Cele mai multe persoane venite din
alte părţi erau încadrate în comerț, inclusiv 3 (2 de gen masculin şi una de gen
feminin) în calitate de stăpâni de unităţi comerciale.
Şi recensământul din 1897 conţine informaţii despre viaţa socială din
Feşteliţa, însă doar referitoare la populaţia stabilă a localităţii. În Feşteliţa erau
456 de persoane (237 de gen masculin şi 219 de gen feminin). Majoritatea se
ocu­pau cu agricultura. Doar 52 de persoane aveau alte ocupaţii economice. E
lesne de înţeles că aceştia îşi câştigau pâinea „cea de toate zilele” din comerţ
(comercializarea unor produse industriale şi băuturi spirtoase) şi meserii (în
primul rând, în calitate de fierar, lemnar ş.a.). Şi aici atrage atenţia faptul că
numărul localnicilor indicaţi este cu mult mai mic decât în statistica ante­rioară.

34
Список населенных мест Российской империи. Бессарабская область, СПб., 1861, с .15.
35
Памятная книжка Бессарабской области на 1862 год, Кишинев, 1862, с. 270.
36
Егунов Е. Н., Бессарабская область. Перечень населенных мест. 1870-1875, Кишинев,
1879, с. 105.
37
ASIMR, f. 1290, r. 4, d. 201, f. 302-366.
REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI

144 ISTORIE LOCALĂ

Se creează impresia că în 1897 cineva a redus ˝intenționat numărul moldovenilor


din Basarabia pentru a ascunde caracte­rul românesc al populaţiei din regiune.
Un aspect dureros pentru locuitorii din satele basarabene, aflate sub domi­
naţia imperială rusă, o constituia instruirea generaţiei în creştere. În cele mai
multe localităţi rurale din Basarabia, instituţiile de învăţământ primar au apărut
abia la finele secolului al XIX-lea. La o dată necunoscută, o şcoală primară a
fost inaugurată şi în satul Feşteliţa, unde la 1 ianuarie 1906 au fost înregistraţi 1
579 de locuitori, inclusiv 158 copii de vârstă şcolară (de 8 - 11 ani). În 1907, în
sat funcţiona o şcoală parohială, în care un pedagog instruia 78 de elevi38. Prin
urmare, în şcoală erau înscrişi doar jumătate din copii de vârsta şcolară, restul
rămânând în afara sistemului de învăţământ. Instruirea se efectua în limba rusă,
puţin cunoscută de majoritatea populaţiei băştinaşe de origine română din locali­
tăţile rurale ale Basarabiei. În şcoala primară de o clasă, copiii erau învăţaţi timp
de 3 ani a scrie, a citi şi a socoti, învăţăceii obţinând doar cunoştinţe elementare.
Școala primară din regiunile naţionale ale Imperiului Rus avea menirea să-i înveţe
pe elevi puţină carte în limba rusă, pentru ca tinerii în devenire, care urmau
a fi incorporaţi în armată, să poată comunica cu superiorii. Nu-i întâmplător
faptul că numărul elevilor înscrişi în instituţia de învăţământ din satul Feşteliţa
coincidea, aproape întocmai, cu jumătatea masculină a copiilor de vârsta şcolară
din localitate. Fetiţele, cu mici excepţii, nu frecventau şcoala, urmând ca, ajunse
la vârsta respectivă, să nască şi să educe o nouă generaţie de viitori soldaţi pentru
o armată străină.
Noi informaţii despre situaţia demografică şi cultural-spirituală a satului
Feşteliţa au fost colectate şi publicate în 1915, când armata imperială a sufe­
rit înfrângeri grele în faţa trupelor puterilor Centrale. Anume, aceste eşecuri au
forţat autorităţile imperiale să întreprindă măsuri energice în vederea ameliorării
situaţiei interne a ţării, inclusiv în domeniul instruirii. În 1915, în satul Feşteliţa
locuiau 1 184 persoane de gen masculin şi 1 099 feminin. Pe băncile şcolii se
aflau 80 de elevi39. Deşi timp de 8 ani numărul locuitorilor s-a mărit de la 1 579
până la 2 283 de persoane, adică cu 684 de suflete, cel al elevilor – doar cu doi
învăţăcei, situaţia în domeniul învăţământului devenind şi mai precară.
În acelaşi an, în biserica Sf. Mihail din sat serviciul divin era oficiat de preo-
tul paroh Alexandru Petru Bulancea în vârstă de 46 ani, absolvent al Seminarului
Teologic, cu un stagiu total în domeniul de 26 ani, inclusiv 5 în Feşteliţa. El era
ajutat de dascălul Constantin Gheorghe Harega, în vârstă de 68 ani, în serviciul
respectiv activând de 42 ani40. Preotul era antrenat şi în şcoală la predarea religiei.
Din cele menţionate rezultă că satul Feşteliţa a apărut în a doua treime a
secolului al XVIII-lea, în vecinătatea imediată a nogailor care, către perioada
menţionată, trecând la un trai sedentar, deveniseră ceva mai reţinuţi în compor-

38
Школьная сеть с кратким обзором состояния начального образования. Аккерманский
уезд, Выпуск 7. Кишинев, 1907, с. 50, 59, 117.
39
Справочная книга Кишиневской епархии на 1915 год, Кишинев, 1915, с. 19.
40
Ibidem, p. 19.
Ion Chirtoagă
ASPECTE DIN ISTORIA SATULUI FEŞTELIŢA 145

tament faţă de vecinii lor români moldoveni. Însă, prima menţiune documentară
poate fi considerată anul 1773, când s-a încheiat prima catagrafie din 1772-1773,
care, împreună cu cea din 1774, a servit ca bază pentru elaborarea hărţii lui Bawr.
În prima treime a secolului următor, Feşteliţa se prezenta ca o localitate rurală
românească tradițională cu vatra satului, biserică ortodoxă, ocupaţii economice
precum: creşterea vitelor, prelucrarea solului, albinăritul ş.a. Timp de un secol şi
jumătate satul Feşteliţa a parcurs calea de la un cătun de ciobani la o localitate
rurală cu o populaţie destul de numeroasă. Pe întinsele câmpii ale moşiei satului,
locuitorii, în cea mai mare parte, de origine română, erau antrenaţi în ocupaţii
agrare. Doar un număr mic de locuitori practicau anumite meserii şi comerţul.
Pe la finele secolului al XIX-lea, la Feşteliţa a apărut o şcoală parohială, în care
învăţau doar jumătate din copiii de vârstă şcolară, cu prioritate de gen masculin.

S-ar putea să vă placă și