Tema 6

Aerul umed
1. Mărimi termofizice caracteristice aerului umed
2. Diagrama I-d a aerului umed
3. Reprezentarea transformărilor simple ale aerului umed in diagrama I-d

1. Mărimi termofizice caracteristice aerului umed

Aerul este un agent principal de lucru prin care se realizează toate procesele
de ventilare si de condiționare. Proprietățile aerului influențează în mod direct
cantitativ și calitativ, fenomenele care participă la aceste procese.
Aproape întreaga atmosferă (cca. 97%) se găseşte până la înălţimea de 29 km,
dar limita superioară a acesteia atinge înălţimea de aproximativ 10 000 km.
Compoziţia chimică a atmosferei (tab. 4.1) este foarte uniformă între 0 şi 90 km şi
alcătuieşte stratul numit homosferă. Peste 90 km altitudine, ea devine foarte
neuniformă, formând heterosfera (compusă, la rândul ei, din troposferă, stratosferă,
mezosferă, termosferă, ionosferă).
După Harrison (1965) compoziţia aerului atmosferic uscat este cea din tabelul
1.1.
Tabelul 4.1. Compoziţia aerului atmosferic uscat
Nr. crt. Gaz constituent Masa Participaţia
moleculară volumică %
1. Oxigen 32,000 20,9476
2. Azot 28,016 78,084
3. Argon 39,9444 0,934
4. Bioxid de carbon 44,010 0,0314
Alte gaze (Neon,
Heliu, Metan,
5. Hidrogen, Kripton, 0,003
Xenon, Ozon,
Radon)

Greutatea aerului realizează la suprafaţa solului o presiune de 1013 mbar.

Aerul este un amestec de gaze permanente în atmosferă, dintre care azotul şi
oxigenul reprezintă 99,03% (în volum). Compoziţia se modifică în timp şi local
foarte puţin la nivelul solului, dar la mari înălţimi predomină gazele uşoare.
Dioxidul de carbon are o participaţie practic constantă (0,033%, din volum) (cu
tendinţă de creştere uşoară datorată proceselor de ardere a combustibililor), în timp
ce vaporii de apă (prezenţi şi ei în aerul atmosferic) variază între 0,02% (în condiţii
de deşert) şi 4% (în regiunile ecuatoriale).
 În tehnica ventilării aerul atmosferic este considerat ca un amestec binar de aer
atmosferic uscat şi curat cu vapori de apă și cu componenți de impurificare cum
sunt: gaza și vapori ale unor substanțe străine de compoziția aerului, praf organic și
anorganic, microargonisme. Toate procesele de ventilare, condiționare iau în
considerație acest amestec, denumit aer umed. Cantitatea de vapori de apă din aer
este mică (la presiunea de 101,325 kPa, maxim 3,82 g/kg la 0°C şi maxim 42,41
g/kg la 30°C), dar ea joacă un rol important atât prin efectele fizice, fiziologice şi
meteorologice cât şi prin cantităţile de căldură vehiculate în timpul transformărilor
termodinamice.
In aplicaţiile inginereşti curente, aerul umed poate fi tratat cu o aproximaţie
suficient de bună, ca un gaz perfect aceasta permite adoptarea proceselor de tratare
a aerului umed cu ajutorul ecuatiilor pentru gaz perfect. Pentru calcule mai exacte,
se recomandă relaţiile stabilite de Hyland şi Wexter (1983). Conform legii lui
Dalton, fiecare gaz din amestec ocupă întregul volum și are proprie presiune
parțială, iar suma presiunelor parțiale este egală cu presiunea totală barometrică a
amestecului, Pb :

(4.1)
În care: pi- presiunea parțială a fiecărui component din amestec, în Pa.
Ecuația caracteristică de stare a lui Clapeiron scrisă pentru un 1 kg a masei unui
component i din amestec:

(4.2)
în care: mi- masa componentului de gaz i din amestec; R= 8,314 J/ mol.K este
constanta universală a gazelor ideale; Mi- masa moleculară a componentului de gaz
i din amestec; - numărul de moli de gaze în amestec; pi - presiunea parțială a
gazului i, în Pa; V – volumul amestecului aer-vapori, în m3;T – temperatura
absolută, în K.
Masa moleculară a aerului uscat, Ma = 29 g/mol Masa moleculară a vaporilor
de apă este Mv = 18 g/mol .
Ecuaţia de stare a gazelor perfecte poate fi aplicată amestecului de aer umed sau
fiecărui constituent în parte.
Conform legii lui Dalton presiunea atmosferică (barometrică), Pb este:
Pb =Pa +Pv (4.3)

în care: pa -presiunea parțială a aerului uscat, în Pa; pv- presiunea parțială a

vaporilor de apă, în Pa.
Indicele a se referă la aerul uscat, iar indicele v la vaporii de apă. Mărimile fără
indice și cu indicile b se referă la aerul umed (la amestecul aer uscat şi vapori de
apă).
Ca unități de măsură ale presiunii, pe lăngă cea din SI: N/m 2=Pa, se folosesc și alte
unități practice: Pb =1 ata=760 torr=10332 mm H2O=101325 Pa.
Pentru definirea stării aerului umed şi pentru a urmări evoluţia lui în diferite
transformări termodinamice, se utilizează parametrii de stare şi alte mărimi
caracteristice amestecului. Relaţiile de calcul pentru aceste mărimi au rezultat din
definiţii şi din aplicarea legilor gazelor perfecte prezentate anterior.
Densitatea aerului este masa unui metru cub de aer umed, în kg/m 3. Densitatea
aerului uscat se determină cu relația:

, (4.4)
În condiții normale: T=273K și Pa=Pb=101325Pa, Ma=29g/mol:

kg/m3.

În alte condiții, se poate determina din relația:

(4.5)

Dacă variază și presiunea și temperatura :

(4.6)

Analor rezultă și densitatea vaporilor de apă pentru Pb=101325 Pa, Ma=18 g/mol

(4.7)

Densitatea aerului umed rezultă prin însumarea densităților aerului uscat și

vaporilor de apă :

(4.8)

Din ecuația 4.8 rezultă că terminul doi (densitatea vaporilor de apă) are o valoare
redusă mai joasă ca densitatea aerului uscat, deci pentru calcule aproximate se
consideră ρ=ρa.
Caldura masică (la presiune constantă) a aerului umed este caldura necesară unui
kilogram de aer umed pentru a-şi ridica temperatura cu 1°C (kJ/kg°C), variază cu
temperatura și presiunea. In tehnica ventilării, procesele se consideră izobare,
fiindcă variațiile de presiune față de presiunea atmosferică sunt neglijabile. Se
lucrează cu valori medie ale căldurii masice și pentru domeniul de temperatură
între -20˚ C și +80˚ C, se pot considera valorile, pentru aer uscat și vapori de apă:

Caldura masică a aerului umed se determină cu relația:

(4.9)

în care : d - este conținutul de umiditate într-un 1 kg de aer uscat, în g/kg.

Temperatura aerului. În domeniul tehnicii ventilării se deosebesc trei valori

diferite ale temperaturii aerului :


Temperatura după termometrul uscat t, este un parametru termodinamic, se

măsoară cu un termometru de construcție obișnuită, de o anumită clasă de

precizie, protejat față de acțiunea radiației termice ;


Temperatura după termometrul umed t ̍ , este temperatura indicată de un

termometru a cărui bulb este înfășurat într-un tifon îmbibat cu apă, fiind

difinită ca temperatura de saturație a aerului umed care parcurge un proces

adiabatic și izobar ;

Temperatura punctului de rouă tp, este temperatura de saturație a aerului

umed care să răcește păstrînduși umiditatea absolută constantă, sau

reprezintă temperatura la care începe condensarea vaporilor de apă la răcirea

izobară, cu conținutul de umiditate constant.

 In procesele de tratare a aerului, cantitatea aerului uscat poate fi considerată

practic constantă. De aceia toti indicii de stare termica si de umeditate se refera

1 kg de aer uscat.
la un

Umiditatea aerului. Umiditatea aerului se exprimă prin mărimile :

-
Conținutul de umiditate d, care reprezintă masa vaporilor de apă conținuți,

într-un kg de aer uscat ( kg vapori/kg aer uscat):

(4.10)
-
Umiditatea absolută, este masa vaporilor conținuți într-un metru cub de aer

umed. Pe baza legii lui Dalton și a ecuației Clapeiron –Mendeleev,

umiditatea absolută, este egală cu densitatea vaporilor de apă din amestec :

D=ρv , kg/ m3 (4.11)

- Umiditatea relativă , este raportul dintre masa vaporilor de apă conținuți
într-un metru cub de aer umed şi masa maximă de vapori de apă
(corespunzător saturației) pe care o poate absorbi aerul, la aceeaşi
temperatură şi presiune.

(4.12)

Umiditatea relativă să măsoară în % :

(4.13)
Pentru =100%, aerul este saturat cu vaporii de apă și este denumit aer umed
saturat. Vaporii de apă se află în starea de saturație. În cazul cînd <100%, aerul
conține vapori de apă în stare supraîncălzită și este denumit aer umed nesaturat.
Mai jos de ϕ = 100 % este zona ceții.
Grad de saturare este raportul dintre conţinutul de umiditate al aerului umed
şi conţinutul maxim de umiditate la saturaţie, la aceeaşi temperatură şi presiune:
 µ = d / ds , (4.14)
în care: ms - masa vaporilor saturaţi, în kgv; ds - conţinutul de vapori la saturaţie, în
kgv/kga; ps - presiunea parţială a vaporilor la saturaţie, în Pa;
Prin adaugarea vaporilor de apa de aceias temperatura, presiunea vaporilor
tinde pina la temperatura de saturatie. Starea in care se afla aerul umed, care
contine cantitatea maxima de vapori se numeste stare de saturatie. La saturaţie,
presiunea parţială a vaporilor pv devine egală cu presiunea de saturaţie, ps. In
domeniul de temperaturi (-40°C...+150°C) presiunea de saturaţie se poate
determina cu o eroare mai mică de 0,5% cu una din relaţiile:
- pentru t  0°C:

(4.15)
- pentru t > 0°C:

(4.16)
Entalpia aerului umed este suma dintre entalpia aerului uscat şi a vaporilor de
apă. Entalpia aerului umed reprezintă căldura necesară pentru a obţine izobar,
(1+d) kg de aer umed de temperatură t, plecând de la 1kg de aer uscat şi de la d kg
de apă având temperatura de 0°C.
, kJ/kg (4.17)

2. Diagrame psihrometrice. Diagrama I-d a aerului umed

Starea aerului este definita de urmatorii parametri principali P, ϕ , t, d, I. Exista

relatii care fac legatura intre parametri principali ia aerului umed. Pentru a
simplifica calculele in practica sau costruit diagrame pentru aerul umed. În
diagramele psihrometrice se reprezintă grafic relaţiile dintre parametrii principali ai
aerului umed. Un punct dintr-o diagramă este definit prin doi parametri iar ceilalţi
se pot stabili prin citire, interpolând între valorile marcate. Alegerea axelor de
coordonate este arbitrară, urmărindu-se o bună lizibilitate în domeniul de valori
curent utilizate. Cele mai utilizate diagrame au ca axe de coordonate entalpia I (h)
şi conţinutul de umiditate d (x); axele fac un unghi mai mare de 90° (de obicei
135°).
 Reprezentarea grafică a relaţiilor dintre parametrii termodinamici ai aerului
umed este foarte des utilizată datorită posibilităţilor de calcul rapid, cu o eroare
neglijabilă, pentru calculele practice aferente tratării complexe a aerului umed în
centralele de tratare a aerului din instalaţiile de climatizare și în centralele de
ventilare. Prin acest tip de reprezentări, se pot determina cu uşurinţă debitele de aer
pentru ventilare mecanică şi climatizare, sarcinile termice ale bateriilor de
răcire/încălzire sau sarcinile de umiditate ale camerelor de umidificare (cu apă sau
cu abur), precum şi evoluţia aerului în interiorul încăperilor climatizate.
Există numeroase variante de reprezentare în funcţie de alegerea axelor de
coordonate şi de zona de parametri care se doreşte a fi evidenţiată cu cât mai multă
lizibilitate. Fiecare diagramă pentru aer umed este construită pentru o presiune dată
(de regulă, presiunea atmosferică la nivelul mării) şi permite citirea tuturor
parametrilor pentru o stare a aerului definită prin două mărimi, căreia îi corespunde
un punct în planul diagramei.
În ţările Europei de Est şi în Germania se utilizează diagrama cunoscută sub
numele de diagrama Mollier, construită în axele de coordonate entalpie-conţinut
de umiditate (h-x), care fac între ele un unghi de 135°. Citirea parametrilor aerului
umed în aceste diagrame este ilustrată schematic în figurile 4.1 respectiv 4.2.

Figura 4.1. Citirea parametrilor aerului Figura 4.2: Citirea parametrilor

aerului umed în diagrama h-x umed în diagrama t-x

În anul 1918 prof. Ramzin L. a creat diagrama I-d care este asemănătoare cu
diagrama h-x și se folosește larg în țara noastră și în țările fostei Uniunei Sovetice.
Diagrama este construită în axele de coordonate entalpie-conţinut de umiditate (I-
d), care fac între ele un unghi de 135°.
Pe axa orizontală a acestei diagrame se citeşte conţinutul de umiditate d(x) (gv/kgau)
şi presiunea parţială a vaporilor pv (mbar) iar pe axa verticală stânga se citeşte
temperatura uscată t. Entalpia I (h) se citeşte direct pe dreptele I=const, înclinate la
45° faţă de orizontală.
 În Franţa şi Statele Unite ale Americii se utilizează o diagramă h-x cu axele
inversate faţă de diagrama Mollier. Deoarece pe axa orizontală se citeşte
temperatura uscată t, iar pe axa verticală (dreapta) conţinutul de umiditate x,
această diagramă va fi denumită t-x. În realitate, dreptele cu t =const. nu sunt
paralele între ele şi nici perfect orizontale, ci compun un fascicul de drepte care se
întâlnesc într-o origine situată la t = -273,15 °C, corespunzătoare temperaturii de 0
absolut (0 K).

Diagrama h-x și I-d la presiunea de 101325 Pa este reprezentată în fig 4.3 și 4.4

Figura 4.3. Diagrama h-x pentru aer umed, la presiunea de 1013 mbar
Planul unei diagrame psihrometrice este împărţit în două zone principale prin curba
de umiditate relativă φ=100% pe care se citesc mărimile corespunzătoare stării de
saturaţie (starea limită ce desparte fazele gazoasă şi lichidă). În instalaţiile de
climatizare, se preferă zona de aer nesaturat, aferentă zonei de deasupra curbei de
saturaţie, deoarece prezenţa picăturilor de lichid în aerul supus tratării conduce la o
funcţionare corespunzătoare din punct de vedere al calităţii aerului (murdărirea
filtrelor şi a camerei de amestec, înrăutăţirea transferului termic în bateriile de
încălzire). Citirile parametrilor termodinamici ai aerului supus tratării complexe
din centralele de tratare se fac aşadar în zona de aer nesaturat.

Figura 4.4. Diagrama I-d pentru aer umed, la presiunea de 101325 Pa

3. Transformările simple ale aerului umed

Probleme generale
Aerul introdus în încăperile ventilate (climatizate) este de obicei tratat pentru a se
obţine o stare ce corespunde funcţiei pe care o are în procesele termodinamice din
încăpere (preluarea simultană a sarcinii termice şi umiditate ale acesteia). Tratarea
aerului se realizează prin înserierea unor procese termodinamice simple care sunt
prezentate anterior. O mărime importantă, ce caracterizează transformarea
termodinamică a aerului umed este raza procesului, denumită şi raport de termo-
umiditate, deoarece semnifică preluarea simultană de căldură şi umiditate aferentă
evoluţiei aerului din încăperea ventilată (climatizată). Această mărime se poate
stabili şi utiliza şi în procesele de tratare simple ale aerului umed. Ea este definită
prin raportul:

, (kJ/kg) (4.18)
în care:
- Q (W) şi W(kg/h) reprezintă debitul de căldură respectiv umiditate (vapori)
preluate/cedate de aer în procesul de transformare termodinamică;
- Δh (ΔI) şi Δx(Δd) reprezintă variaţia de entalpie, respectiv, de conţinut de
umiditate între starea finală şi cea iniţială a transformării (figurile 4.1 şi 4.2).
Valoarile raportului de termoumidificare ε sunt indicate pe scara marginală a
diagramei I-d, fiind exprimat prin coeficientul unghiular al treptei 1-2 care
reprezintăschimbarea stării aerului și se definește pe verticala ε →+∞ in sus, iar pe
verticală in jos ε→− ∞ .
Valorile razei procesului se stabilesc în felul următor:
- Pentru procese care se desfășoară la d-=const, în cazul în care:
ΔI<0 (proces de răcire) ε=-∞
ΔI>0 (proces de încălzire) ε=+∞
- Pentru procese care se desfășoară la I=const, (proces adiabatic ) ε=0;
- Pentru procese izoterme t=const, din zona de nesaturație φ <100%
(4.19)

În cazul particular t=0, ε=2500kJ/kg;

- Pentru procese izoterme t=const, din zona de ceață starea aerului
suprasaturat fiind nestabilă, se separă Δd g/kg aer uscat, sub formă de
picături de apă. Deoarece se lucrează cu temperaturi relativ mici, izoterma
de ceață este foarte apropiată de dreapta de entalpie constantă I=const, astfel
încît poate fi considerată paralelă cu I=const.
Originea al razei procesului este (I=0, d=0). La trasarea schimbării stării
aerului printr-un punct dat se trasează o dreaptă paralelă cu raza procesului
ε=const.

Procese simple de tratare a aerului în diagramele psihrometrice

Pentru a facilita specialiştilor urmărirea evoluţiei aerului în diagramele
psihrometrice, majoritatea cuprind, în diverse forme grafice, reprezentări ale razei
procesului.
Pentru diagramele curent folosite se urmăreşte evoluţia aerului între o stare iniţială
1 şi o stare finală 2 precum şi modul în care este utilizată raza procesului. Orice
proces caracterizat printr-o valoare ε a razei procesului este reprezentat printr-o
dreaptă paralelă cu ε=const. Diferitele procese de tratare simplă sunt reprezentate
în diagramele psihrometrice din figurile mai jos.

Realizarea parametrilor necesari ai aerului interior se obtine prin tratarea aerului

care presupune un lant de procese simple: de amestecare de încalzire de racire, de
umezire, de uscare. Toate aceste procese sunt transformari succesive ale starii
aerului umed.

1. Încălzirea aerului.

Fig. 4.5. Schemă realizare proces (se realizează cu o baterie de încălzire)

a) b)
Fig. 4.6. Proces de încălzire uscată a aerului
a – în diagrama h-x (I-d); b- în diagrama t-x

Se consideră un proces de încălzire uscată care să desfășoară de la starea 1 la 2,

fig. 4.6, la trecerea aerului umed printr-o baterie de încălzire. Procesul 1-2 va
decurge dupa dreapta d=const în sus, deci după direcția ε=+∞, umiditatea relativa
se micsoreaza, entalpia crește, temperatura crește, deci aerul se incalzeste. Debitul
de căldură preluat de aer, respectiv cedat de bateria de încălzire:
(4.20)
sau aproximativ

(4.21)
în care L-debitul de aer, în kg/h.
 2. Racirea aerului

Fig 4. 7. Schemă realizare proces (se realizează cu o baterie de răcire)

Figura 4.13. Procesul de răcire uscată a aerului în diagrama I-d

a – în diagrama h-x (I-d); b- în diagrama t-x

Se consideră un proces care să desfășoară de la starea 1 la 2, fig. 4.13, la trecerea

aerului umed printr-o baterie de răcire. Aerul in rezultatul schimbului de caldura
prin convectie cedeaza numai caldura perceptibila. Dacă temperature suprafeței de
răcire tbr este mai mare ca temperature punctului de rouă a aerului t r (tbr ≥tr1) atunci
nu va avea loc condensarea vaporilor de apă pe suprafața de schimb, iar în
diagrama I-d procesul 1-2 va decurge dupa dreapta d=const în jos, deci după
direcția ε=-∞, umiditatea relativa crește, entalpia se micșorează, temperatura se
micșorează, deci aerul se răcește. Limita stării aerului în acest preces este la
intersecția dreptei d=const cu % (punctul 3). In procesul 3-4 are loc
condensarea vaporilor.
Debitul de căldură extras din aerul supus răcirii şi preluat de către bateria de răcire:

(4.22)

sau aproximativ
Q BR=L ( t 1−t 2 )
(4.23)

3. Tratarea aerului cu apa – acest proces se mai numeste si umidificarea

aerului. Are loc in camere de umezire, in camera de pulverizare unde aerul
vine intr-un contact direct cu apa fin pulverizată, aerul se umedifica pina la
valoarea necesara. In timpul procesului de umedificare au loc schimbari de
caldură și masă. Se deosebesc:
- Umidificarea adiabatica sau izoentalpică unde acest proces de umidificare
se realizeaza teoretic, ε=0 (proces 1-2); practic, ε=cp,apă tapă, iar cp,apă= 4,186
kJ/kg. Se realizează prin pulverizarea apei recirculate în curentul de aer când
temperatura apei coincide cu temperatura aerului dupa termometrul umed
tapă=tu (temperatura după termometrul umed a aerului ce intră în camera de
stropire). Directia de umdificare poate fi considerata practic dupa I=const,
entalpia constanta.

Fig. 4. 12. Schemă realizare proces (se realizează cu o cameră de umidificare)

 Figura 4.14. Proces de umidificare adiabatică în diagrama I-d.
a – în diagrama h-x (I-d); b- în diagrama t-x

Limita starii se afla in punctul 3, la intersectia treptei d=const si ϕ = 100 % . In

calculele ingineresti practice acest proces are loc pina la punctul 2 la intersectia
treptei d=const si ϕ = 90-95 %.
Debitul de vapori preluat de către aer:
- teoretic (4.24)
respectiv:

- real. (4.25)

Umidificarea izoterma

Fig.4. 12. Schemă realizare proces (se realizează cu o cameră de umidificare)

 Figura 15. Procesul de umidificare izotermă în diagrama I-d și h-t.

-Umidificarea izoterma – acest proces ee realizează cu injecţie de abur saturat

produs de un generator propriu în curentul de aer (temperatura vaporilor coincide
cu temperatura aerului t=t1). Aerul se va umidifica iar temperatura nu se va
schimba de aceia procesul va decurge după t=const. Umidificare izotermă (proces
1 - 2) la temperatura t=t1.
ε = Iv= cp,v t (4.26)
Debitul de vapori preluat de aer:
(4.27)
Debitul de căldură preluat de aer:

(4.28)
4. Răcirea și uscarea a aerului
Figura 4. 16. Procesul de răcire și uscare a aerului în diagrama I-d

Răcirea și uscarea a aerului (proces politropic) – procesul schimbarii aerului in

conditionarea aerului, legate cu introducerea si destinatia simultana aerului, a
caldurii si umeditatii sau racire si uscare simultana a aerului se numeste proces
politropic. In diagrama I-d acest proces are diferite directii.
Răcire cu uscare (proces 1 -2), ε > 0.
Se realizează cu o baterie de răcire având temperatura medie tBR ≤ tr1 (temperatura
punctului de rouă).

O parte de vapori de apă din aer condensează pe pereții bateriei de răcire,

conținutul de umiditate scade, se produce uscarea aerului. Temperatura aerului
scade, deci aerul se răcește.
Debitul de căldură preluat de la aer:
(4.29)
Debitul de vapori de apă condensaţi:

(4.30)
 5. Amestecul a doua debite de aer cu parametrii difiriți.

In sistemele de ventilare si climatizare in scopul economisirii energiei deseori se

foloseste schema cu aer amestecat. In acest caz, aerul preluat din exterior se
amestecă cu aerul preluat din incapere (aer recirculat). Are loc amestecul a două
debite de aer.
In diagrama I-d punctele I și E prezintă stările celor două debite de aer ce se
amestecă în proporția n=LI/LE. Starea aerului amestecat C se va găsi pe dreapta ce
unește punctele de stare I și E.

Figura 17. Reprezentarea în diagrama I-d și h-t amestecul a două debite de

aer cu parametrii difirăți. Amestec în zona de nesaturație.

Procesul E-I – procesul de amestecare a doua debite de aer;

E (1)– caracterizeaza starea aerului 1 (parametrii aerului exterior);
I (2)– caracterizeaza starea aerului 2 (parametrii a aerului interior);
C – caracterizeaza parametriia aerului amestecat, el obligatoriu se afla pe aceasta
dreaptă.
Pozitia punctului C se determina din bilanțul de căldură și umiditate:

(4.31)

(4.32)

(4.33)

(4.34)

Figura 4.18. Reprezentarea în diagrama I-d a amestev cului două debite de

aer cu parametrii difirăți. Amestec în zona de ceață

Uneori punctul de amestec C se poate afla mai jos de ϕ = 100 % în zona de ceață,
se produce condensarea vaporilor de apă, procesul se poate considera după direcția
ε=0.