Harap Alb

POVESTEA LUI HARAP ALB
- ION CREANGA -
"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult, publicat în

revista,,Convorbiri literare", în anul 1877. Basmul este o specie a genului epic în
proză care are la bază prezenţa fantasticului şi a formulelor specifice.
O primă trăsătură a basmului cult este dată de prezenţa fantasticului, care mai
apoi este umanizat prin faptul că, autorul construieşte tipuri a căror viață se
desfășoară conform unor deprinderi şi obiceiuri specifice omeneşti. Prezența
fantasticului este dată de cele cinci personaje hilare cu care se împrieteneşte eroul:
Setilă, care poate fi numit beţivul satului; Flămânzilă, ţăranul lacom şi mâncău;
Ochilă întruchipează tipul de om care vede tot chiar şi peste gândurile oamenilor,
oricum s-ar ascunde aceştia de ochii lumii; Gerilă, fiind omul care umblă vara
înfofolit şi tot se plânge de frig; iar ultimul, Păsări-Lǎți-Lungilă, cel care se lăţea aşa
de tare încât ,"cuprindea pământul în braţe".
O altă trăsătură a basmului cult o reprezintă formulele adoptate şi particularizate

de autor. Întâlnim formule inițiale, mediane şi finale. Formula inițială: "amu cică era
odată", atrage atenția cititorului asupra caracterului imaginar al întâmplărilor,
marcând intrarea în fabulos. Formulele mediane: "Dumnezeu să ne ție, că cuvântul
din poveste înainte mult mai este", "şi mai merge el cât mai merge"; au rolul de a
realiza trecerea de la o secvenţă la alta şi de a întreţine suspansul cititorului. Formula
finală este cu totul originală: "şi a ţinut ani întregi şi acum mai ține încă"; "cine are
bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi rabdă", şi pune accentul pe ospăţul de la
nuntă şi petrecere. Astfel, se vrea ieşirea cititorului din fabulos, sugerându-se o notă
de umor amar între cele două lumi, cea a fabulosului şi cea a realului.
Tema basmului este lupta binelui și răului, încheiată întotdeauna prin triumful
binelui. Victoria binelui asupra răului este o supratemă frecventă în epica populară a
fabulosului, ea fiind dublată în "Povestea lui Harap-Alb" de tema iniţierii şi
maturizării treptate a eroului. Astfel, basmul poate fi considerat un bildungsroman în
regimul fabulosului. Se poate observa cum moare identitatea nobilă a mezinului şi se
remarcă identitatea umilă.
O primă scenă reprezentativă este: Coborârea în fântână. Pe drum, omul spân se

oferă ca slugă lui Harap-Alb, iar acesta acceptă. Când Harap-Alb a ajuns la o fântână,
Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre ca să se răcorească, apoi aruncă capacul
peste gura fântânii şi-l ameninţă că, dacă nu îi povesteşte despre el şi încotro merge, îi
vor putrezi oasele acolo. Datorită ameninţările Spânului, feciorul craiului jură că va fi
sluga supusă a Spânului, că va păstra taina şi numele Harap-Alb până va muri şi va
învia. Această evidenţiază scenă relaţia inițială a acestora. La Întâlnirea cu Spânul,
Harap-Alb este naiv, uşor influenţabil şi credul. Spânul e viclean şi îl ademeneşte pe
fiu cu vorbele sale.
O a doua secvenţă reprezentativă este: Întâlnirea cu furnicile. Pe un pod, Harap-
Alb se întâlneşte cu o nuntă de furnici şi, pentru a nu le risca viaţa acestor mici
vietăţi, trece prin apă, riscând să se înece el şi calul său. Văzând acestea, regina
furnicilor îi dă lui Harap-Alb recompensă o aripă, căreia să-i dea foc atunci când va
crede că are nevoie de ajutor. Această secvenţă reprezintă caracterul moralizator al
textului şi calitatea înnăscută a lui Harap-Alb, de a ocroti fiinţele ce îi apar în cale.
Această întâmplare îl pregăteşte ca viitor împărat, atent la toţi, fiind credincios şi
drept. Scena reprezintă procesul de maturizare a tânărului şi de asemenea pune în
prim-plan calitatea înnăscută a acestuia.
Un prim element este titlul. Acesta este alcătuit din două componente: "povestea"
şi "Harap-Alb", deoarece iniţierea tânărului este prezentată printr-o poveste. Totodată,
este ilustrat şi caracterul de bildungsroman al basmului prin evoluția protagonistului.
Semnificația numelui "Harap-Alb" are însemnătate în momentul în care este botezat
de Spân, deoarece acesta îşi schimbă statutul în cel de slugă. Numele este un
oximoron, cu sensul de "rob alb", pentru că "harap" înseamnă "rob". Odată devenit
sluga Spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb pe care i-l dăduse acesta, dovedind
fidelitate şi loialitate faţă de stăpânul său, pentru că jurase pe paloş. Relația celor doi
este vizibilă şi în titlul prin faptul că şi Spânul fusese la început robul fiului de Crai,
dar, în mod viclean, el urmărind să-şi schimbe statutul său cu cel al tânărului, lucru pe
care îl reuşeşte.
Un alt element de structură şi compoziție este conflictul, acesta este unul dublu,
fiind vorba pe de-o parte de un conflict general, specific basmului (Bine-Rău), iar pe
de altă parte de un conflict particular între Harap-Alb şi Spân. Conflictul începe în
momentul întâlnirii celor doi atunci când fiul craiului este păcălit de Spân şi îi cere să
devină sluga acestuia, fiind constrâns de situaţie. Evoluţia conflictului se bazează pe
toate probele la care este supus Harap-Alb, menite să îl aducă la decădere, dar care, în
ciuda aşteptărilor, îl fac mai puternic. Conflictul se finalizează într-un mod pozitiv,
deoarece Harap-Alb, deşi este decapitat de Spân, este apoi readus la viață de fata
Împăratului Roş. Spânul sfârşeşte prin a fi omorât de calul lui Harap-Alb.
În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult având
ca particularități: umanizarea fantasticului şi individualizarea personajelor. De
asemenea, basmul popular pune în evidenţă idealul de dreptate, de adevăr şi de cinste.

Harap Alb

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Harap Alb

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Harap Alb

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

POVESTEA LUI HARAP ALB

"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult, publicat în

O altă trăsătură a basmului cult o reprezintă formulele adoptate şi particularizate

O primă scenă reprezentativă este: Coborârea în fântână. Pe drum, omul spân se

S-ar putea să vă placă și