Location via proxy:   [ UP ]  
[Report a bug]   [Manage cookies]                

Moromeții", de Marin Preda - Eseu

Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3

Romanul postbelic: „Moromeţii” de Marin Preda

Marin Preda este un reprezentant de seamă al literaturii române de după al doilea Război
Mondial, din perioada contemporană. Proza scurtă, prin volumul de debut, „Întâlnirea din Pământuri”,
anticipează marile creații românești, dintre care se evidențiază romanul „Moromeţii”. Acesta este alcătuit
din două volume, publicate la 12 ani distanţă, în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Deși modalitățile de exprimare artistică și problematica celor două volume diferă, romanul este
unitar, deoarece reconstitue imaginea satului românesc în perioada celui de-al doilea război mondial. Sunt
prezentate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor, de-a lungul unui sfert de secol
și se impune o tipologie nouă în proza românească.
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu personaje numeroase și
acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri narative și dezvoltând conflicte puternice.
„Moromeții” este un roman realist de factură psihologică (realismul postbelic = neorealism). El
prezintă în mod veridic viața socială dintr-un sat de câmpie, raportată la cazul particular al destrămării
unei familii, dar se extinde la prezentarea întregii colectivități.
Opera marchează sfârșitul romanului tradițional deoarece perspectiva naratorului obiectiv care
narează la pers. a III-a se completează prin aceea a reflectorilor ( Ilie Moromete în volumul I și
Niculae în volumul al II-lea) dar și prin cea a informatorilor (personaje -martori ai evenimetelor pe
care le relatează ulteroir altora așa cum, de exempul, Parizianu care povestește despre vizita lui Moromete
la băieți la București). Efectul este limitarea omniscineței.
O altă trăsătură specifică romanului este unor tipologii specificeliteraturii rurale: Chiaburul, țăranul
sărac, primarul, jandarmul, alături de care autorul impune noi tipologii: țăranul reflexiv și intelectualul cu
rădăcini în satul românesc.
Ca tematică generală, romanul se axează pe prezentarea satului românesc din Câmpia Dunării,
care trece prin numeroase prefaceri sociale. Tema socială se asociază cu cea a timpului neiertător și
cu cea a familiei.
Secvenţele narative precum scena cinei, a tăierii salcâmului, dar şi scenele în care sunt prezentate
aspecte din viaţa colectivităţii se constituie într-o adevărată monografie a satului: hora, căluşul, întâlnirile
duminicale din poiana lui Iocan, serbarea şcolară, secerişul, treierişul.
Există în primul volum al romanului Moromeții câteva secvențe narative de mare
profunzime, care susțin temele cărții.
Scena cinei este considerată prima schiță a psihologiei Moromeților. Descrierea cinei se
realizează lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pentru a surprinde un moment din
existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar, dar semnele din text dezvăluie
adevăratele relații dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formată din
copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei sugerează
evoluția ulterioară a conflictului, iminenta destrămare a familiei: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv,
Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se
scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, stătea întotdeauna
Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe
Ilinca și pe Tita, copii făcuți cu Moromete”.
,,Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe
care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toți ceilalți stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa
fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deși numărul
copiilor crescuse”.
O altă secvență epică cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului.
Ilie Moromete taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde
pământ sau oi: ,,Se pare că nimeni nu înțelegea că hotărându-se în sfârșit plecarea lui Achim la
București însemna că trebuie să li se facă celor trei pe plac până la capăt, să nu se mai atingă
nimeni de oi și cum altceva n-aveau ce vinde, salcâmul trebuia tăiat. Mai ciudat era că nici cei
trei în cauză nu înțelegeau încât răspunsul lui Moromete că a tăiat salcâmul ca să se mire proști
nu era o batjocură întâmplătoare la adresa fiilor”.
Tăierea salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții,
prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete:
Grădina, caii Moromete însuși arătau bicisnici”.Apar ciorile, ca niște semne rău prevestitoare, iar
mama, care știe să citească în astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, cade la gânduri
întunecate.

Relația dintre realitate și ficțiune este una strânsă, reprezentată fiind de crearea eroului central
după un model, tatăl autorului, Tudor Călărașu, care și-a pus amprenta asupra întregii existențe a
autorului, dar și prin reperele spațiale (satul natal al lui Preda, Siliștea-Gumești, din județul Teleorman).
Titlul romanului este reprezentat de numele unei familii, cu focalizare asupra membrilor ei,
exponenți ai mediului rural, surprinși în pragul unor prefaceri radicale, de dinaintea celui de-al Doilea
Război Mondial, și supuși transformărilor istorice de după acest eveniment istoric marcant.
Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a timpului
narațiunii. Volumul este structurat în trei părți, cu o acțiune concentrată, care se desfășoară cu trei ani
înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.
Prima parte, care prezintă întâmplări petrecute de sâmbătă seara până duminică noaptea, conține
scene care ilustrează monografic viața rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui
Iocan, hora ș.a.
Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile,
la București.
Partea a treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga celor doi fii ai lui Moromete
la București.
Simetria incipit-final este dată de cele două referiri la tema timpului. La început, pare îngăduitor,
„se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari”, pentru
ca enunțul din finalul volumului, „timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care
devine necruțător. Imaginea timpului răbdător reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete, contrazisă de
evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete: dezacordul dintre tată şi cei trei fii ai săi din
prima căsătorie, conflictul dintre Moromete şi Catrina, soţia lui, şi conflictul lui Moromete cu sora sa,
Guica. Conflictul secundar din primul volum, dintre Ilie Moromete şi fiul cel mic, Niculae, trece pe
primul plan în volumul al doilea.
Acţiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative. În prim-plan se află
Moromeţii, o familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. Țăran de mijloc, Ilie Moromete
încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l lăsa apoi
băieților. Fiii cei mari ai lui Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim își doresc independența economică. Ei
se simt nedreptățiți pentru că, după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a însurat cu altă femeie, Catrina,
și că are încă trei copii: Tita, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită
Guica, cei trei băieți pun la cale un plan distrugător pentru restul familiei. Ei intenționează să plece la
București, fără știrea familiei, pentru a-și face un rost. În acest scop, ei vor să ia oile, cumpărate printr-un
împrumut de la bancă și al căror lapte constituie principala hrană a familiei, și caii, indispensabili pentru
munca la câmp. Din vânzarea oilor și a cailor ar obține un capital pentru a începe viața la oraș. Datoria la
bancă nefiind achitată, planul celor trei băieți urmează a da o grea lovitură familiei. Achim îi propune
tatălui să-l lase să plece cu oile la București, să le pască la marginea orașului și să vândă laptele și brânza
la un preț mai bun în capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea
datoriei la bancă și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plăti impozitul pe pământ
(„fonciirea”). Însă Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților. După amânările generate de
refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului, cei doi fug cu caii și cu o parte din zestrea
surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria, pentru
a-și plăti impozitul, rata la bancă și taxele de școlarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
Planurile secundare completează acţiunea romanului, conferindu-i caracterul de frescă socială:
boala lui Boțoghină, revolta țăranului sărac Țugurlan, familia lui Tudor Bălosu, dragostea dintre Polina și
Birică, discuțiile din poiana lui Iocan, rolul instituțiilor și a autorităților în satul interbelic.
În volumul al doilea, structurat în cinci părţi, se prezintă viaţa rurală dintr-o perioadă ce se
întinde pe un sfert de veac, de la începutul anului 1938, până spre sfârşitul lui 1962. Prin tehnica
rezumativă, evenimentele sunt selecționate, unele fapte și perioade de timp sunt eliminate. Acțiunea
romanului se concentrează asupra a două momente istorice semnificative: Reforma Agrară din 1945, cu
prefacerile pe care ea le aduce și transformarea „socialistă” a agriculturii, după 1949, percepută ca un
fenomen abuziv.
Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de o alta, lipsită de glorie.
Autoritatea lui în sat se diminuează, iar unitatea distrusă a familiei nu se reface. Toată energia tatălui se
concentrează în încercarea de a-i aduce acasă pe băieții fugari. Mai mult decât atât, aflând de propunerea
făcută fiilor, Catrina îl părăsește pe Moromete. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în
război. Moromete își trăiește ultimii ani de viață în singurătate și tăcere. La înmormântarea lui, Niculae
află de la Ilinca, sora lui, că Ilie se stinsese încet, fără să fi suferit de vreo boală. În finalul romanului, tatăl
și fiul se împacă în visul băiatului.
Ilie Moromete este un personaj exponenţial, al cărui destin este reprezentativ pentru moartea unei
lumi; „cel din urmă ţăran” (după cum a fost numit de N. Manolescu) reprezintă concepţia tradiţională
faţă de pământ şi de familie.
Romanul surprinde iluzia protagonistului că viaţa îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale,
în timp ce istoria modifică relaţiile din viaţa de familie şi din comunitatea rurală.
În concluzie, „Moromeţii” este un roman al deruralizării satului. Criza ordinii sociale se reflectă în
criza valorilor morale, în criza unei familii şi în criza comunicării.

S-ar putea să vă placă și