Dacii liberi

Dacii "liberi" este o noiune convenional, care i desemneaz pe dacii din secolele II-IV p. Chr., gei n Muntenia, carpi n Moldova, costoboci n Carpaii Nordici i daci "mari" n nord-vest (Satu Mare, Criana, Zarand), care nu au intrat n componena Provinciei romane Dacia, dar care s-au aflat n diferite sisteme de dependen fa de Imperiul Roman, poate sub forma regatelor clientelare. Acetia au ntreinut relaii dinamice cu Imperiul Roman, cu Dacia roman i cu celelate populaii "barbare", vecine i contemporane (sarmai, goi,vandali etc.), asimilnd foarte multe elemente de cultur roman provincial.

Cucerirea i anexarea Daciei lui Decebal (sau poate mai precis: a zonei centrale a fostului regat geto-dacic) nu nsemna supunerea tuturor triburilor traco-getice de la nordul Dunrii i din arcul carpatic; o mare parte dintre acestea (poate mai multe dect cele nglobate ntre hotarele provinciei) au continuat s triasc n libertate dincolo de Limesul nordic, rsritean ori vestic ale provinciei romane: geto-daci si tracii liberi septentrionali (Costoboci, Carpi, Biefi, Arsietai etc.). Dacii liberi snt numiti si mrginasi", vecini cu provincia, cunoscuti pentru actiunile lor razboinice in cursul sec. II-III, pina in sec. IV, mai ales in legatura cu istoria Daciei romane si a Moesiei Inferior. In sec. II-III sint mentionate citeva incursiuni ale triburilor geto-dace n Dacia i Moesia; n anul 117, n legtura cu turburrile i situaia grav a provinciei Dacia dup moartea mpratului Ulpius Traianus, se menioneaz un adevrat rzboi dacic" provocat dup dispariia cuceritorului Daciei de ctre dacii liberi, fr ndoial cu participarea altor triburi (sarmai etc.) i a autohtonilor din interiorul provinciei romane. Alt rzboi cu ei i desigur cu autohtonii a avut loc la 143 sub Antoninus Pius.

Costobocii au nvlit n Moesia, Tracia i Grecia pe la anul 170, - micri de care nici Dacia n-a rmas neinfluenat. Mai important pentru provincia carpato-danubian pare s fi fost marea incursiune a dacilor liberi sub domnia mpratului Commodus (180-192), care s-au extins si in interiorul Daciei unde s-au agitat provincialii" " in Dacia imperium eius recunsantibus provincialibus", HistAug., Commod. 13,5; sub aceti provinciali" ar fi greu a nu recunoate n primul rnd tocmai populaia autohton i apoi (dac va fi fost cazul) i o bun parte dintre coloniti" venii din alte zone ale imperiului. Cu acest prilej, guvernatorul provinciei (legatus augusti) C. Vettius Sabinianus a ncercat s pacifice un mare grup de daci liberi venii dinspre nord in ajutorul altor triburi barbare ce atacau Dacia i le-a promis pmnt n provincia Dacia; erau 12000 (Cass. Dio, LXXII 3, 3) foarte probabil c guvernatorul Sabinianus i-a colonizat n provincie, sporind numrul braelor de munc de aici.

Alte lupte cu dacii liberi se menioneaz n anul 218 (Cass. Dio, LXXVIII,27; 5) i mai trziu, iar n cursul sec. III devin mai frecvente incursiunile lor n teritoriile romane, alturndu-li-se triburi germanice. Costobocii, carpii i alte seminii trace septentrionale i-au continuat incursiunile n provinciile romane n cursul sec. II-III, iar carpo-dacii snt menionai n alian cu hunii ( Zosimus, IV 34). - Nu se cunoate soarta dacilor liberi" dup sec. IV este foarte probabil c o mare parte dintre ei au ptruns n fosta provincie" Dacia dup evacuarea acesteia de ctre romani i s-au amestecat cu dacii contribuind la fortificarea puternicului nucleu "getic din stnga Dunrii de Jos.

Rezult aadar c poporul geto-dacic i n general tracii din stinga Dunrii nu au disprut (n interiorul provinciei Dacia, ca i nafar) odat cu desfiinarea statului dac (sau uniunii de triburi, avnd centrul n podiul Transilvaniei) i cu sau odata cu disparitia lui Decebal n 106, iar marea putere i vitalitate etnic a acestor populaii s-a fcut vizibil nc n curs de trei secole (II-IV), cit ne permit s cunoatem izvoarele istorice. Afar de puine elemente refugiate spre nord i est din Dacia ardelean la 106, daco-geii i tracii liberi erau triburile autohtone din nordul i estul spaiului lor etnic (Maramure, Bucovina, Moldova de Nord, Basarabia, Galiia, Slovacia etc.), iar nu - cum ar fi dispui a presupune unii - chiar daco-geii refugiai i emigrai din provincia roman ori expulzai" de trupele romane.

Spre sfritul perioadei antice, dacii liberi i ceilali traci n nord-est se pare c au fost absorbii de triburile sarmatice, germanice, iar n evul mediu de slavi; dar - cum s-a spus - o parte dintre ei (de prin Criana, Maramure, Moldova) au fost ramas fideli Daciei carpatice, amestecai cu geto-daco-romanii lsai n urm de armata i oficialitatea roman n 271/2, - fapt care ar contribui la facilitarea muncii de explicare a tracismului" mult mai pronunat al dialectului romn septentrional (aa-numita daco-romn") n lexic, fa de dialectele sudice, din Peninsula Balcanic, precum i la nelegerea fenomenului de romanizare" (sau romnizare", de expansiune a romanitii, a elementului romnofon) n teritoriile de la nord, vest i est de hotarele vremelnice ale provinciei Dacia Traiana.

Prin zdrobirea lor militar i subjugarea politic cu exploatarea economic n sec. II-III, contiina etnicsocial, aproape i-am zice naional" a geto--dacilor nu a fost extirpat imediat i definitiv; ea se menine n forme latente, reapare peste veacuri: ecouri, chiar ndeprtate ale dacismului" unor romani fruntai snt cunoscute din sec. III i IV, exprimate limpede n izvoarele vremii; de ex. uzurpatorul" Regalianus n Moesia (Pannonia?), la cca. 260 gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, adfinis" (Hist.Aug., Tyr. trig. 10, 8; RE, I A, 464); M. Acilius Aureolus era de neam getic, iar mama mpratului Galerius, Romula, era o dac trecut n sudul Dunrii la cea 242- 243 (cap. II, nota 24)

Denumire data triburilor geto-dace care nu au fost inglobate in provincia romana Dacia, si care au continuat sa traiasca pe teritoriul lor de bastina (sec. 2-4 e.n.). Atit izvoarele literare cit si descoperirile arheologice arata ca dacii liberi au convietuit in anumite regiuni cu sarmatii si cu unele neamuri germanice, cultura lor materiala fiind continuu influentata de civilizatia romana. Desi dacii liberi au venit in contact cu aceleasi grupuri de populatii (romani, sarmati, germani), situatia lor difera de la o regiune la alta datorita raporturilor care au existat intre ei si grupurile de populatii mai sus amintite. Astfel, in Moldova, carpii au reusit sa-si mentina independenta fata de romani si, organizati intr-o puternica uniune tribala, au dominat pe sarmatii patrunsi in teritoriul lor si au atacat in repetate rinduri Imperiul roman.

In N Moldovei si in zonele adiacente din N si E locuiau costobocii a caror cultura materiala a atins dezvoltarea sa maxima in sec. 2 e.n. Dar, in spatiul geografic amintit, cercetarile arheologice au scos la suprafata vestigii apartinind nu numai costobocilor, ci si sarmatilor, carpilor si ale unor neamuri germanice. In schimb, dacii 1iberi din V, din Crisana (atestati arheologic prin aspectul cultural Sintana-A rad), n-au avut aceleasi conditii ca cei din Moldova. Situati intre romani si iazigi si strimtorati in actiunile lor si de unii si de ceilalti, au trebuit sa recunoasca fie hegemonia romanilor, fie pe cea a sarmatilor. Acestia din urma iau dominat nu atit prin numarul lor mare, cit mai ales pe plan politic si militar in calitatea lor de triburi clientelare ale Romei.

In NV tarii, la Mediesu Aurit (jud. Satu Mare) a fost documentata masiv populatia autohtona dacica, impreuna cu unele elemente de tip vandalic (in special in necropola). Situatia din Muntenia isi are si ea particularitatile ei. Incercuita, de Imperiul roman, temporar stapinita si continuu supravegheata, aceasta regiune nu oferea locuitorilor ei aceleasi conditii de dezvoltare pe care le aveau dacii liberi din Moldova, care isi puteau permite sa faca incursiuni in Imperiu si sa reclame subsidii de la romani .

Populatia geto-dacica, a continuat sa traiasca neintrerupt in zona subcarpatica, prezenta ei fiind demonstrate din plin de descoperirile arheologice facute la Drajna de Sus (jud. Buzau), Tirgsor (jud. Prahova), Cetateni (jud. Arges) etc. Incepind cu mijlocul sec. 2 e.n., geto-dacii retrasi in regiunea subcarpatica se extind catre Dunare, incurajati si de cresterea puterii carpilor din Moldova si, in felul acesta, treptat, micsoreaza, sfera de actiune a sarmatilor. Se ajunge astfel, ca in sec. 3 e.n., intreg teritoriul Munteniei, de la Dunare la Carpati, sa fie repopulat de geto-daci, asa cum demonstreaza descoperirile arheologice de tip Militari-Chilia. Izvoarele scrise antice consemneaza ca in repetate rinduri au avut loc conflicte armate intre romani si diverse grupuri de daci liberi, in urma carora unora dintre imparati li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius, Constantin cel Mare) sau cel de Dacicus Maximus (Maximinus, Decius, Gallien, Aurelian).

BIBLIOGRAFIE

www.google.ro http://ro.wikipedia.org