Budismul

Proiect realizat de: Dreglea Ciprian

Grupa: PAA-2111
Cuprins:
• Origini
• Buddha
• Declinul Budismului in India
• Principalele traditii
• Texte sacre si literatura
• Lista celor patru adevaruri nobile
• Calea cu 8 brate
• Diviziunea Budismului
• Mesajul social al Bidismului
 Origini
. Budismul este o religie și o filozofie orientală. Ea își are
originea în India în secolul al VI-lea î.e.n. și s-a răspândit
într-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Se
bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha (Buddha
Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi
trăit între 560 î.e.n și 480 î.e.n.. De-a lungul timpului,
budismul a suferit numeroase schimbări, în prezent fiind
o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună și
fără o dogmă strictă, clar formulată. Răspândit în China,
Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea
Myanmar, Thailanda, Vietnam și Malaezia.
Budismul aparține grupului de religii dharmice alături de
hinduism și de jainism, păstrând o puternică influență a
elementelor constituente ale acestor două religii. Mai este
numit și „Buddha Dharma”, ceea ce înseamnă în limbile
sanscrită și pali (limbile textelor antice budiste)
„învățăturile Celui Luminat”.
 Buddha
Buddha (literal „Cel Treaz”, din rădăcina: √budh, "a trezi") Istoricul, vechiul Buddha pare să se fi prezentat nu ca zeu
este un titlu folosit în budism pentru toți cei care și-au sau mântuitor, ci ca un profesor capabil să ghideze
împlinit potențialul de dezvoltare personală, descoperindu- ființele simțitoare în afara samsarei. Totuși, multe forme
și luminarea (bodhi), deși este adesea folosit pentru a se ale budismului recunosc tipul de mântuitor. Diferențele
referi la Siddhartha Gautama, fondatorul budismului.
teoretice dintre Buddha, bodhisattva, dharmapala (zeități
protectoare), yidam ("zeități tutelare"), și "zei" (Sanskrit
În general budiștii nu îl consideră pe Siddhartha Gautama deva, Tibetană lha) dispar în practică. În orice caz, toți
— care a trăit aproximativ între 623 î.Hr. și 543 î.Hr., și a sunt văzuți în contextul budismului ca fiind fără existență
obținut bodhi în circa 588 î.Hr. — ca fiind primul sau ultimul fizică, calitate pe care nicio religie teistică n-ar oferi-o
Buddha. Din punctul de vedere al doctrinei budismului
clasic, „Buddha” este oricare persoană care redescoperă
"zeului" său. Anumite învățături ale lui Buddha din unele
Dharma și atinge luminarea, sutra Mahayana se opun cu fermitate ideii că nici Buddha
(în stadiul extraordinar de Dharmakaya) nu este într-
adevăr real pentru eternitate (vezi secțiunea "Eternul
Buddha" de mai jos): potrivit acestei doctrine mai puțin
răspândite, doar tărâmul samsara nu are esență eternă,
pe când dacă atribuim aceeași caracteristică lui Buddha
 Declinul Budismului in India
Unii călători chinezi care au făcut incursiuni până în India
între secolele al IV-lea și al VII-lea d.Hr. au contribuit prin
descrierile lor la determinarea schimbărilor petrecute în
cadrul budismului indian. De exemplu, Fahsien relatează
progresele budismului între 399-413, în timp ce două sute
de ani mai târziu, I Ching și Hsuan-Chang constată o
decădere uimitoare a acestei religii. Regresul este explicat în
parte de numeroasele invazii din exterior cât și de
asimilarea budismului în hinduism nu doar datorită unei
relative asemănări a doctrinei, ci și pentru facilitățile pe care
un om obișnuit le avea în societatea indiană dacă era
hindus. Atacurile cuceritorilor musulmani și persecuțiile
acestora au reprezentat lovitura finală a budismului
retezând orice șansă de renaștere. Călugării budiști au fost
uciși sau goniți în Nepal sau Tibet, mănăstirile au fost
prădate, bibliotecile au fost arse, iar multe din lăcașurile
religioase au fost distruse. Când Imperiul Britanic a ocupat
India, budismul dispăruse complet de pe teritoriul ei.
Principalele traditii

Cel mai comun mod de a împărți școlile budiste este prin studierea
limbilor canoanelor existente (majoritatea scrise în pali, tibetană,
mongolă sau chineză, deși există și texte arhaice scrise în sanscrită și
sanscrită budistă hibridă). Această diviziune este utilă pentru
scopurile practice, dar nu corespunde în totalitate cu împărțirea
filozofică sau doctrinară a budismului. În ciuda numeroaselor
diferențe, ramurile budiste au și puncte comune:

1. Toate îl acceptă pe Buddha ca pe un învățător.

2. Toate au adoptat Calea de mijloc, Legea condiționismului, Cele
patru adevăruri nobile și Calea cu opt brațe.
3. Toate cred că atât membrii laicatului cât și călugării pot să urmeze
calea spre iluminare (bodhi).
4.Toate consideră statutul de Buddha ca fiind cea mai importantă
dobândire.
 Texte sacre si literatura
Literatura sacrosanctă a budismului cunoaște o bogată varietate, însă niciuna
dintre lucrări nu provine de la Buddha însuși. Ea nu reflectă decât învățăturile
lui Gautama transmise pe cale orală discipolilor, învățături care au suferit, mai
mult sau mai puțin, modificări fiind afectate de amprenta personală a
scriitorului. Importanța fiecărui text este dezbătută în cadrul școlilor budiste
care le conferă diferite grade valorice; de exemplu, unele grupări consideră
anumite texte obiecte religioase, în timp ce altele preferă o percepere
scolastică a lor. Nici limba sacră nu este una unitară, scrierile fiind în sanscrită
sau pali, sau traduse în chineză, japoneză, tibetană, etc. Scrierile sfinte se divid
în două categorii principale: scrieri canonice, care conțin mesajul transmis de
religia lui Buddha și scrierile necanonice, adică tratatele doctrinare și
comentariile aduse pe marginea lucrărilor canonice. Textele canonice budiste
sunt împărțite în trei culegeri voluminoase cunoscute sub numele sanscrit
Tripitaka sau pali Tipitaka ("coșul întreit" sau "cele trei coșuri", în traducere).
Conform canonului, după moartea lui Buddha a avut loc primul consiliu budist,
condus de călugărul Mahākāśyapa, care avea drept rol stabilirea, clarificarea
fundamentelor noii religii: cuvintele "Celui Iluminat" (sūtrele sau suttas) și
codul monastic (Vinaya). Ananda, cel mai mare discipol al lui Gautama Buddha
a fost chemat pentru a expune predicile stăpânului său și, după unele surse a
fost și cel care a alcătuit "abhidhamma", o colecție de texte analitice ce face
parte din canon.
 Lista celor patru adevăruri nobile
Primul adevăr nobil: Dukkha
Potrivit primului adevăr nobil, existența condiționată, așa cum este
cunoscută de oameni, este suferință: nașterea este suferință, bătrânețea
este suferință, boala este suferință, moartea este suferință, a fi unit cu
ceea ce nu iți place este suferință, a fi separat de ceea ce iți place este
suferință. Termenul suferință este de asemenea folosit pentru a exprima
insatisfacția, pentru ca merge dincolo de durerea fizică.

Dukkha este primul adevăr nobil învățat de Buddha. Cuvântul din limba
pali (Dukkha) desemnează suferința sau durerea în sensul său curent.
Relevă totuși semnificații mai filozofice și mai extinse în învățăturile lui
Buddha: cea de imperfecțiune, de impermanență, de conflict, de vid și de
insubstanționalitate. Termenul de dukkha este deci folosit în mod curent,
în absența unei traduceri adecvate.

Suferința relevă trei aspecte: suferința fizică și mentală, suferința cauzată

de schimbare și suferința cauzată de condiționări. Suferința atinge toate
nivelurile existenței, de la cele mai joase la cele mai înalte, cuprinzând
chiar ceea ce în mod normal considerăm ca fiind agreabil: "ceea ce omul
normal numește fericire, cel luminat numește dukkha"
Al doilea adevăr nobil (Samudaya): originea suferinței
Cel de-al doilea adevăr nobil este originea suferinței
(Dukkhasamudaya-ariyasacca). Acest adevăr este definit
astfel:

"Este această "sete" (tanhā) cea care determină re-existența

și re-devenirea (ponobhavikā), care este aviditatea pasională
(nandirāgasahagatā) și care găsește fără încetare o nouă
posesiune (tatratatrābhinandini), fiind vorba de setea
plăcerilor fără sens (kāma-tanhā), setea existenței și a
devenirii (bhava-tanhā) și setea non-existenței (vibhava-
tanhā)."

Apariția (samudaya) setei (tanhā) depinde de senzație

(vedanā), care depinde ea însăși de contact (phassa). Astfel,
setea nu este cauza primară a suferinței, ci ea constituie cauza
cea mai palpabilă și cea mai apropiată. Setea desemnează
atașamentul de lucruri si de idei (dhamma-tanhā) care
produce re-existența și re-devenirea (ponobhavikā).
Al treilea adevăr nobil: Nirodha
Al treilea adevăr este cel al opririi suferinței (în
sanscrită निरोध nirodha). El anunță că există o
încetare a setei. Acest sfârșit al durerii este
denumit "eliberare finală" sau nirvana ( निर्वाण
nirvāna).’

Al patrulea adevăr nobil: Magga

Al patrulea adevăr este cel al drumului ce duce
către încetarea suferinței (magga). Acest drum
este calea cu 8 brațe: opinii corecte, intenții
corecte, vorbire corectă, mijloace de existență
corecte, efort corect, acțiune corectă, atenție
corectă și concentrare a minții corectă. Acest
drum duce la atingerea nirvanei.
 Calea cu opt brate
Calea nobila octupla descrie calea catre sfarsitul suferintei,
asa cum a fost prevazuta de Siddhartha Gautama. Impreuna
cu cele patru adevaruri nobile, aceasta constituie esenta
budismului. Calea cu 8 brate este un ghid practic pentru
dezvoltarea etica si mentala, cu scopul de a elibera individul
de atasamente si iluzii, si in cele din urma indreptandu-I
spre intelegerea adevarului despre tote lucrurile.

1. Intelegere corecta
Intelegerea perfecta este inceputul si sfarsitul caii, si
inseamna pur si simplu sa vezi si sa intelegi lucrurile asa
cum sunt ele in realitate si sa intelegi cele patru adevaruri
nobile. Ca atare, intelegerea perfecta este aspectul cognitiv
al intelepciunii. Aceasta inseamna sa vezi lucrurile prin ele,
sa profiti de natura imperfecta si nepermanenta a lucrurilor
lumesti si a ideilor, si sa intelegi legea karmei si
conditionarea karmica.
2. Gandirea corecta
Aceasta se refera la aspectul volitiv, adica energia mentala
care controleaza actiunile noastre. Gandirea perfecta poate
fi descrisa cel mai bine ca angajamentul la auto-imbunatatirea etica si mentala
3. Vorbirea corecta
Vorbirea perfecta este primul principiu de conduita etica in
calea cu opt brate. Conduita etica este privita precum un
ghid pentru disciplina morala, care sprijina celelalte principii
ale call. Acest aspect este esential insa nu si auto-suficient,
deoarece purificarea mentala poate fi atinsa doar prin
cultivarea conduitei etice.
4. Actiunea corecta
Actiunea perfecta este al doilea principiu etic, care implica
corpul ca mijloc natural de exprimare, se refera la fapte care
implica actiuni corporale. Actiunile poluate de intentii
negative duc la stari de spirit nesanatoase, in timp ce
actiunile sanatoase duc la o stare de spirit buna.
5. Modul de viata corect
Un mod de viata perfect inseamna ca un individ ar trebui sa
si castige trail intr-un mod cinstit si ca bogatia ar trebui sa
fie dobandita intr-un mod legal si pasnic.
6. Efortul corect
Efortul perfect poate fi vazut ca o conditie prealabila pentru
elelalte principiï ale caii. Fara fort, care este in sine un act
de vointa, nimic nu poate fi realizat, in timp ce efortul poluat
de intentii negative distrage mintea de la misiunea sa, iar
onfuzia va fi una dintre consecinte. Energia mentala este
orta din spatele efortului perfect si aceasta poate sa apara
ntr-o stare sanatoasa sau nesanatoasa.
7. Atentia corecta
Atentia perfecta este abilitatea controlata si perfectionata
de cunoastere. Aceasta este capacitatea mentala de a
vedea lucrurile asa cum sunt, cu constiinta clara. De obicei,
procesul cognitiv incepe cu o impresie indusa de perceptie
au de un gand, dar apoi nu ramane decat simpla impresie.
n schimb, aproape intotdeauna conceptualizam imediat
mpresiile si gandurile. Interpretam si le punem raportam la
alte experiente si ganduri, care merg dincolo de impresia
originala.

8. Concentrarea corecta
Al optulea principiu din cale este concentrarea perfecta,
are se refera la dezvoltarea unei forte mentale care apare
n constiinta naturala, desi la un nivel relativ scazut de
ntensitate, si anume concentrarea. In acest context,
oncentrarea este descrisa ca find monofocalizare de spirit,
are inseamna o stare in care toate facultatile mintale sunt
unificate si indreptate spre un obiect specific. Concentrarea
perfecta in scopul caii cu 8 brate inseamna concentrare
anatoasa, cu ganduri si actiuni sanatoase.
 Diviziunile Budismului
După Paul Poupard, în binecunoscuta carte Religiile, el
afirmă: „Învățăturile și organizarea monahală instituite de
Buddha pot fi numite prin termenul budism pre-sectar, cu
toate că toate diviziunile actuale ale budismului au fost
prea mult influențate pentru a garanta o includere sub
acest nume și a delimita caracterul acestei forme
originare”.[necesită citare] Cea mai folosită clasificare a
budismului de astăzi de către savanți, printre care se
numără și cel mai sus amintit, împarte adepții în trei zone
geografice sau culturale: Theravada, budismul est-asiatic
și budismul tibetan. O altă clasificare foarte utilizată
cuprinde două diviziuni, Theravada și Mahayana, ultima
cuprinzând cele două forme de budism de mai sus. Există
însă și alte modalități de împărțire, utilizate atât de
savanți cât și de credincioșii budiști.

Terminologia utilizată pentru desemnarea grupurilor

religioase este de asemenea diversă (menționăm faptul
că lucrarea de referință pentru care dezvoltăm aici aceste
diviziuni este cea amintită mai sus de Paul Poupard).
• Budismul est-asiatic: numește budismul răspândit în
Coreea, Japonia, Singapore și o mare parte din China și
Vietnam.
• Budismul estic este un nume alternativ pentru
budismul est-asiatic sau se referă uneori la toate
formele tradiționale de budism, în contrast cu
budismul vestic răspândit în Europa și America.
• Budismul ezoteric, Budismul nordic, Budismul sud-
estic: denumește Theravada.
• Budismul sudic: denumește Theravada, Budismul
tantric: este un alt nume pentru Vajrayana și
Tantrayana.
• Budismul tibetan: budismul întâlnit în Tibet.
• Hinayana: un termen din Mahayana pentru a desemna
Theravada; uneori se utilizează pentru școlile budiste
timpurii. Hinayana se traduce prin "micul vehicul" în
timp ce Mahayana prin "marele vehicul". Unele școli
Mahayana din Japonia, Coreea, China și Tibet nu
consideră termenul peiorativ sau denigrator.
• Lamaismul: un termen învechit, considerat derogatoriu, folosit
pentru budismul tibetan.
• Mahayana: o mișcare religioasă ce s-a desprins din sânul școlilor
budiste timpurii și care s-a scindat mai apoi în budismul est-asiatic și
cel tibetan. Uneori budismul Mahayana desemnează numai ramura
sa est-asiatică.
• Mantrayana: sinonim pentru Vajrayana. Școala Tendai din Japonia a
fost influențată de Mantrayana, conform tradiției.
• Sravakayana: un termen alternativ pentru primele școli budiste.
• Școlile budiste timpurii: sunt școlile în cadrul cărora budismul a fost
divizat în primele secole. Dintre aceste școli, doar una a supraviețuit,
Theravada.
• Tantrayana: considerat de obicei o altă denumire a budismului
Vajrayana.
• Theravada: budismul tradițional răspândit în Sri Lanka, Birmania,
Thailanda, Laos, Cambodgia, o parte din Vietnam, China, India,
Bangladesh și Malaezia. Este singura școală budistă timpurie care a
rezistat de-a lungul istoriei. Uneori termenul este utilizat pentru a
desemna toate școlile budiste timpurii.
• Vajrayana: o formă religioasă care s-a desprins din budismul
Mahayana. Este de obicei asociat cu budismul tibetan, deși nu există
o definiție precisă a acestei diviziuni" Poupard.
 Mesajul social al budismului
Budismul consideră că egoismul și sentimentul sinelui provin din limitarea denumirii de "eu" la propria
persoană, și numai prin extinderea termenului asupra lumii înconjurătoare, prin dilatarea granițelor proprii se
poate ajunge la iubirea adevărată. Buddha descrie această lărgire a orizontului prin privirea simbolică a celor
șase direcții:
• • Privind spre est, un copil ar trebui să fie bun cu părinții săi, să îi ajute, să le păstreze tradiția, să fie demn de
moștenire și să îndeplinească ritualurile cuvenite la moartea lor. La rândul lor părinții trebuie să îi protejeze, să-
i încurajeze în acțiunile benefice, să îi lanseze într-o carieră, să se asigure că au un soț potrivit/o soție potrivită
și să le acorde o moștenire bună.
• • Privind spre sud un elev trebuie să își respecte învățătorul, să muncească din greu și să fie nerăbdător să
învețe. Un învățător trebuie să asigure o educație bună elevului, să se asigure că acesta a înțeles bine
informațiile și să-l ajute să își atingă țelurile.
• • Privind spre vest un soț trebuie să își trateze soția cu bunătate, să îi fie fidel, să împartă autoritatea cu ea și
să îi asigure bunăstarea. O soție trebuie să fie grațioasă, loială și muncitoare.
• • Privind spre nord un prieten trebuie să fie generos, protectiv și loial prietenilor săi și să îi ajute la nevoie.
• • Privind spre nadir un angajator trebuie să fie bun cu angajații săi, să le distribuie sarcini conform abilităților
lor, să le asigure mâncare și plată, să îi ocrotească când sunt bolnavi și să le permită dreptul de a pleca. Un
angajat trebuie să meargă la muncă devreme, să plece târziu, să fie cinstit cu angajatorul său și să îi mențină o
reputație bună.
• • Privind spre zenit un om obișnuit, laicii trebuie să îi respecte pe cei care s-au dedicat vieții spirituale, să fie
amabil și binevoitor în faptă, în vorbă și în gând, să le acorde casa lor ca adăpost și să îi aprovizioneze cu cele
necesare vieții. De asemenea, un monah trebuie să îi împiedice pe laici de la comiterea păcatelor, să îi
încurajeze să fie buni, să propovăduiască dharma, să clarifice mirenilor ceea ce aceștia nu înțeleg din
învățăturile lui Buddha, să le arate calea cea dreaptă și să îi iubească nemăsurat de mult
 Bibiografie

• Wikipedia