Altoire

Altoirea (din maghiară oltvány^{[necesită citare]}; regional în Banat și Transilvania oltuire) este procedeul tehnic din agricultură, horticultură și silvicultură de a conecta diferite țesuturi ale unor plante diferite, de obicei lemnoase, pentru a putea crește împreună și a produce exemplare mai versatile și mai adaptate scopurilor urmărite.^[1]

Planta care susține procesul de coexistență, prin rădăcini și colet, sau chiar printr-un trunchi, alimentând țesuturile oaspete se numește port-altoi (sau port altoi), iar partea adăugată, cea constând din ramuri, frunze și flori (la dezvoltare completă) se numește altoi.^[2]

Procedeul altoirii este una dintre modalitățile de propagare și înmulțire asexuată a plantelor adesea folosită, fiind utilizată frecvent în agricultură, grădinărit, horticultură, peisagistică, silvicultură. În natură, există diverse exemple de altoire naturală.

Istoric

Procedeul de altoire este vechi de când omul a inventat agricultura, fiind menționat, direct sau indirect, de-a lungul istoriei scrise a umanității.

Avantaje

Precocitate — Abilitatea de crea starea de înflorire și de fructificare mult mai rapid, fără a trece prin faza juvenilă de creștere este o calitate. Starea de tinerețe, fără capacitatea de a înflori și de a fructifica, este absolut necesară unei plante, și în special în cazul pomilor fructiferi. Starea respectivă poate dura orice între 4 și 9 ani, depinzând de specie, climat, sol și alte condiții. În cazul nucului sau a unor plante și pomi fructiferi tropicali, această perioadă de așteptare a fructificării poate dura de la 10 până la 15 ani. În schimb, altoirea unor altoi din plante mature productive poate scurta perioada de înflorire și fructificare la doar doi ani.
Piticism — Pentru a induce rezistenta la frig, toleranța la variațiuni climatice și micsorarea dimensiunilor plantei rezultate se prefera un port altoi din varietati pitice sau semi-pitice, tolerante la variații climatice și chiar, uneori, varietăți semi-sălbatice. Spre exemplu, majoritatea merilor din livezile moderne sunt rezultatul altorii crengilor mature de doi ani pe plante port-altoi pitice sau semi-pitice, plantate mai dens. Aceste plante produc mai multe fructe pe unitatea de suprafață, fructe de calitate mai ridicată și reduc pericolul de accidentare prin folosirea scărilor la întreținere și cules.
Ușurința propagării - Intrucât altoiul este dificil de propagat prin alte mijloace tehnice horticole, așa cum este butașirea, aceasta metodă poate fi folosită la realizarea de cât mai mulți port altoi, în cazul speciilor la care metoda este eficientă. În același timp, folosirea combinată a butășirii și a altoirii la realizarea aceluiași produs final este de dorit întrucat altoirea este totuși, cea mai eficientă metodă de propagare a unui anumit tip de plantă dorit. ^[3]

Factori care contribuie la realizarea unor altoiri de succes

Compatibilitate între port altoi și altoi
Alinierea vaselor și presiunea în cambium
Realizarea și completarea altoirii la timpul potrivit
Îngrijirea corectă a zonei realizării altoirii

Unelte tipice altoirii

Unelte de tăiat -
Mijloace de dezinfectare -
Materiale de legat și de suport ^[4]
Mașini de altoit

Alte articole tematice

Referințe

^ Altoire - definiție
^ Ce este altoirea?^{[nefuncțională]}
^ [ Hartmann, H.T.; Kester, D.; Davies, F.; Geneve, R. (2001). Plant Propagation: Principals and Practices (7th ed.). Prentice Hall. ISBN 0-136-79235-9.
^ Garner, R. (1958). Grafter's Handbook. New York: Oxford University Press. pp. 79–100.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Altoire

Wikţionar

Caută „grafting” în Wikționar, dicționarul liber.

Dexonline - definirea cuvântului altoire
Altoire - exemplificare de altoire
Altoire „în pană” - instrucțiuni, pas cu pas
Cum se taie corect via de vie primăvara - Demonstrație realizată de către șef de lucrări dr. Mihaela Bucur (cadru didactic al Facultății de Horticultură)

[1] Altoire - definiție

[2] Ce este altoirea?^{[nefuncțională]}

[3] [ Hartmann, H.T.; Kester, D.; Davies, F.; Geneve, R. (2001). Plant Propagation: Principals and Practices (7th ed.). Prentice Hall. ISBN 0-136-79235-9.

[4] Garner, R. (1958). Grafter's Handbook. New York: Oxford University Press. pp. 79–100.

[1]

[2]

[3]

[4]