pomeni

română

Din slavă pominĕti.

Conjugarea verbului (se) pomeni
Infinitiv	a (se) pomeni
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) pomenesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) pomenească
Participiu	pomenit
Conjugare	IV

(v.intranz. și tranz.) a aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva.
(v.refl. impers.) a se menționa lucruri, fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație.
(v.tranz. și intranz.) a ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti.
Mă va pomeni de bine.
(v.tranz.) (înv. și pop.) a aniversa, a comemora, a sărbători.
(v.tranz.) a apuca să vezi ceva (important), a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă.
(v.tranz.) a vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație.
Unde s-a mai pomenit așa ceva?

Așa ceva nu s-a mai pomenit.
(v.refl.) a se afla, a se vedea (pe neașteptate) în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire, ori într-o situație neașteptată.
S-a pomenit încolțit de creditori.
(v.tranz.) (în ritualul creștin) a rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui, pentru a obține iertarea păcatelor lui etc.
A pomeni morții.
(v.refl. și tranz.) (pop.) a (se) trezi din somn.

Are să mă pomenească = amenințare prin care cineva este avertizat că va avea de suferit pentru cele săvârșite
Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală
Te pomenești că... = poate că..., se poate întâmpla că...; nu cumva...

a aminti printre altele

Din pomană.