punte

română

Etimologie

Din latină pons, pontis.

Pronunție

• AFI: /'pun.te/

Substantiv

Declinarea substantivului punte
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	punte	punți
Articulat	puntea	punțile
Genitiv-Dativ	punții	punților
Vocativ	punte	punților

1. pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul.
2. scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime.
3. pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei.
4. pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval.
5. planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele.
6. dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură.
7. pluta în care se introduce fitilul candelei.

Cuvinte derivate

• apunta
• puntat
• punticică
• puntișoară
• puntiță
• întrepunte

Cuvinte compuse

• punte de comunicație
• punte de hidrogen

Expresii

• Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas
• A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online