Politica bugetarã ºi seniorajul
n
Liviu-Cãtãlin Moraru
Lector universitar doctor
Academia de Studii Economice Bucureºti
Corina-Ionela Dumitrescu
Lector universitar doctor
Universitatea „Politehnica” Bucureºti
Abstract. At once with the development of money as medium of exchange, the feudal lords found out
an easy way to obtain more monetary resources by monopolizing the coins’ mint. As result, they used to
ask a certain percent from the gold quantity that people wanted to transform in coins (call brassage).
Despite the fact that we are living modern times, this still happens. The governments didn’t give up to this
important source of revenues; they only developed more sophisticated methods in order to increase their
budget revenues. The aim of this paper (article) is to analyze these specific methods, to see how they work
and to analyze the effects as well.
Key words: seigniorage; brassage; tax inflation; economic models.
În societatea contemporanã rolul statului în economie
a cãpãtat a tot mai mare amploare, astfel cã ºi modalitatea
prin care acesta intervine, în mod direct, asupra activitãþii
economice a început sã fie reglementatã cât mai riguros.
Bugetul de stat, instrumentul prin care statul influenþeazã
mersul economiei, a devenit în aceste condiþii obiectul
unei noi politici economice, ºi anume politica bugetarã.
Politica bugetarã în sens larg cuprinde urmãtoarele
politici: politica fiscalã, politica alocativã (sau politica
bugetara în sens restrâns) ºi politica soldului bugetar,
vizând finanþarea deficitelor ºi valorificarea excedentelor
bugetare, iar printre instrumentele politicii bugetare se
numãrã: variaþia nivelului ºi/sau structurii cheltuielilor
publice; modalitãþile de acoperire a deficitului bugetar
etc. (Manolescu, 1997).
În ceea ce priveºte politica fiscalã, principala problemã
a guvernanþilor o reprezintã colectarea de resurse bãneºti
care sã le permitã acoperirea cheltuielilor. Pentru a creºte
veniturile bugetare guvernanþii pot realiza acest deziderat
prin mai multe modalitãþi: sporirea taxelor ºi impozitelor,
emisiunea de obligaþiuni, titluri sau alte înscrisuri de stat
sau prin vânzarea de active (atunci când statul deþine diverse bunuri, în special imobile).
Deoarece creºterea ratei de impozitare (principala sursã
de formare a veniturilor) este o mãsurã nepopularã,
politicienii evitã sã o foloseascã riscând în caz contrar o
diminuare a numãrului de simpatizanþi ºi, implicit,
pierderea alegerilor.
Împrumuturile de la populaþie pot genera în viitor
inflaþie ºi de aceea autoritãþile trebuie sã utilizeze cu atenþie
aceastã sursã de venituri. Astfel, dacã pânã în deceniul 9 al
secolului trecut se considera cã acoperirea deficitului prin
emisiune monetarã conduce la creºterea inflaþiei, T. Sargent
ºi N. Wallace (Sargent, Wallace, 1981) în urma „unor calcule
monetariste neplãcute” au arãtat, la începutul anilor ’80,
cã finanþarea prin datorie publicã a unui deficit bugetar
conduce pe termen lung la o ratã a inflaþiei mai mare decât
dacã finanþarea s-ar fi fãcut prin emisiune monetarã.
Sargent ºi Wallace au arãtat, în celebrul lor articol, cã,
de fapt, acoperirea deficitului bugetar prin împrumuturi
doar amânã inflaþia, nefiind o soluþie viabilã. Raþionamentul
acestora pleca de la premisa cã, atunci când guvernul
finanþeazã deficitul printr-un împrumut, el se obligã sã
plãteascã dobânzi pentru acea sumã. La scadenþã, când va
trebui sã restituie sumele împrumutate, guvernul are douã
posibilitãþi: sã apeleze la emisiunea monetarã sau sã se
97
Politica bugetarã ºi seniorajul
n
Economie teoreticã ºi aplicatã
împrumute iarãºi, creându-ºi o nouã obligaþie de platã.
Totuºi, guvernul va trebui sã se opreascã la un moment dat
din aceste împrumuturi ºi sã treacã la finanþarea prin
monedã. Dar cu cât amâna mai mult acest moment, cu atât
va trebui sã plãteascã dobânzi din ce în ce mai mari, iar
aceste sume, odatã intrate în circuitul economic, este posibil
sã exercite o presiune suplimentarã asupra nivelului general al preþurilor.
În ceea ce priveºte ultima modalitate de sporire a
veniturilor bugetare, vânzarea de active, aceasta nu este o
soluþia pe termen lung, deoarece într-o economie capitalistã
proprietatea este preponderent privatã, statul epuizându-ºi
rapid bunurile dacã va începe vânzarea acestora.
Deoarece aceste strategii de mobilizare a veniturilor la
bugetul de stat prezintã dezavantaje evidente, statul a fost
pus în situaþia de a gãsi o modalitate mai eficientã de a
colecta banii agenþilor economici. Guvernaþii ºi-au
„amintit” cã au la dispoziþie o metodã eficace de a obþine
bani, fãrã a împovãra cu noi impozite populaþia. În virtutea
dreptului de stãpân, statul poate crea, prin intermediul
instituþiilor specializate, valoare din „nimic” prin
intermediul emisiunii monetare, sporind, în acest mod,
lichiditatea economiei.
Diferenþa dintre costul emisiunii monetare ºi valoarea
nominalã a acesteia este denumitã în literatura de
specialitate „senioraj” ºi se poate constitui uneori într-un
important venit la bugetul de stat. Deoarece Banca
Naþionalã, cea care emite moneda, este independentã, se
poate crea impresia cã aceºti bani nu ajung la bugetul de
stat. Se ºtie însã cã în majoritatea statelor impozitul pe
profiturile bãncii centrale este foarte ridicat (în România,
profitul BNR este impozitat cu 80%), rezultatul fiind acela
cã banii obþinuþi de bãncile centrale ajung tot la bugetul
de stat într-un final.
Aspecte conceptuale privind seniorajul
Încã de la început trebuie precizate câteva aspecte
conceptuale ale seniorajului, deoarece existã tendinþa de a
fi confundat deseori cu taxa pe inflaþie, noþiune ce a fost
prezentatã anterior.
În literatura de specialitate se întâlnesc o mulþime de
termeni care genereazã o confuzie în legãturã cu definirea
ºi modul de calcul al seniorajului. Întâlnim, astfel,
conceptele ca: senioraj monetar, senioraj fiscal, senioraj
brut (sau senioraj), senioraj net( sau seniorajul pur), taxa
pe inflaþie (sau impozitul pe inflaþie) etc.
Autorul va încerca o delimitare ºi o definiþie mai clarã
a acestor termeni pentru a elucida „misterul” acestei inflaþii
de noþiuni ºi va începe cu un scurt istoric al fenomenului.
Încã de la apariþia monedei, fabricarea (baterea) sa a fost
apanajul diferiþilor domnitori, sau suzerani locali, denumiþi
generic seniori, care au intuit avantajele acestui monopol
– o sursã facilã pentru a obþine fonduri atât de necesare
cheltuielilor mari generate de prodigialitatea lor sau de
98
rãzboaiele purtate. Astfel, atunci când cineva dorea sã
transforme o anumitã cantitate de aur în monede, acesta
era obligat sã o ducã la o monetãrie, ce aparþine unui senior,
unde avea loc prelucrarea metalului preþios ºi transformarea
acestuia în monede, echivalente ca greutate–iniþial. Aurul
era amestecat apoi cu alte metale mai puþin nobile,
obþinându-se monede care i se dãdeau respectivului
individ, mai puþin o anumitã cantitate ce trebuia sã acopere
costurile „fabricãrii” ºi sã conþinã un anumit profit reþinut
de senior în virtutea dreptului acestuia de a bate monede,
aceastã sumã fiind de fapt chiar seniorajul.
Existã ºi aici o serie de interpretãri pentru aceºti
termeni. În lucrarea de faþã se considerã seniorajul brut ca
fiind suma celor douã reþineri, adicã costul baterii
monedelor (brassage- în englezã) plus seniorajul net
(seigniorage – în englezã).
În secolul al XV-lea, se considera cã senioraj mediu
brut consta într-o ratã a reþinerilor de 7,5% pentru argint ºi
2% pentru aur în Franþa ºi de 4,6% pentru argint ºi 1,1%
pentru aur în Anglia (costurile de batere a monedelor erau
de aproximativ 3% pentru argint ºi 0,5% pentru aur). În
perioadele de depreciere monetarã seniorii percepeau rate
foarte mari, seniorajul brut ajungând pânã la 41%-51%
pentru argint ºi între 3%-13% pentru aur (Rolnick, et al.,
1997, pp. 8-20).
Seniorajul monetar se referã la veniturile obþinute prin
emisiunea monetarã, adicã la modificarea, în termeni reali,
a bazei monetare (în opinia lui C. Zaman, M. Klein ºi alþii).
S=
∆M p
Pt
,
unde:
∆Mt reprezintã creºterea bazei monetare în perioada
t0 – t1, iar Pt reprezintã nivelul general al preþurilor din t1.
Seniorajul fiscal reprezintã partea din veniturile bãncii
centrale, care este transferatã cãtre bugetul de stat (Zaman,
Klein ºi alþii).
Zaman (Zaman, 2001) considerã cã el are douã
componente: veniturile aferente portofoliului de bunuri
existent ºi, respectiv, creºterea datoriei guvernamentale de
la banca centralã.
stF = rat At + ∆Gt,
∆Gt = Gt – Gt-1
unde
Ra reprezintã rata realã a dobânzii corespunzãtoare
portofoliului de active A, iar ∆G creºterea datoriei
guvernamentale în douã perioade de timp consecutive.
Pentru a înþelege ºi mai bine mecanismul de apariþie al
seniorajului va trebui sã revedem, pe scurt, care sunt
modalitãþile unui stat de a-ºi acoperi cheltuielile atunci
când acestea depãºesc veniturile. Guvernul îºi poate acoperi
deficitul prin douã modalitãþi, fie împrumutându-se din
Deficitul guvernamental = ∆ datoria publicã (internã ºi
externã) + ∆ baza monetarã.
Creºterea bazei monetare (∆ baza monetarã) reprezintã
de fapt chiar seniorajul brut, adicã statul creeazã monedã
pe care o pune în circulaþie, în virtutea aceluiaºi ancestral
drept de „batere” de monede. Costurile de tipãrire ºi de
funcþionare sunt mici în raport cu valoarea nominalã a
banilor noi tipãriþi, astfel încât putem spune cã seniorajul
brut este aproximativ egal cu cel net în prezent.
Veniturile obþinute de guvern prin tipãrirea diferã în
funcþie de gradul de dezvoltare al þãrii respective, însã în
majoritatea þãrilor fluctueazã în jurul unei medii de 5% (în
România este de aproximativ 6%).
Definiþii ale seniorajului
Existã mai multe opinii în ceea ce priveºte seniorajul,
însã, la o analizã mai atentã, se observã aceste se pot grupa
în douã curente de opinii.
Unul specific þãrilor cu o datorie internã mare – de
exemplu Statele Unite ale Americii, care prin specificul
emisiunii monetare genereazã ºi un mod distinctiv de
definire ºi calcul al seniorajului, ºi cea de-a doua categorie
de opinii specificã statelor ce-ºi acoperã deficitul bugetar
preponderent prin monedã.
Cazul SUA
O definiþie a seniorajului este cea prin care îi este
identificat ca fiind costul de oportunitate al deþinerii de
bani (Barro, 1982).
S = π × Bm
unde:
π este rata nominalã a dobânzii, iar Bm – baza monetarã.
Aceastã definiþie se întâlneºte cel mai des în SUA, unde
guvernul emite foarte multe obligaþiuni, având o datorie
publicã internã mare de aproximativ 64,7% din PIB în
2005 (ºi crescând cu o medie de aproximativ 2,10 miliarde
de dolari zilnic din 30 septembrie 2005!!), iar FED
(Sistemul Federal de Rezerve) introduce monede în
circulaþie, în special prin operaþiuni de „open market”,
cumpãrând de la populaþie bonuri guvernamentale pe care
le plãteºte cu bani emiºi de el. În concluzie, FED obþine
obligaþiuni purtãtoare de dobândã cedând în schimb
monede ºi bancnote, care nu sunt purtãtoare de dobândã,
acesta fiind, de fapt, seniorajul brut obþinut de FED prin
printarea de bani, deoarece FED, ca orice altã monetãrie,
are ºi costuri aferente funcþionãrii ºi emiterii de monede ºi
bancnote.
Seniorajul net = masa monetarã (baza monetarã) medie
pe un trimestru * rata dobânzii medii pentru bonurile
guvernamentale pe 90 de zile – costurile nete de operare
(printare bancnote ºi monede ºi costurile de operare ale
FED).
(1)
S = Mt × rt – co
Cel de-al doilea caz
Acesta apare în statele care apeleazã preponderent la
emisiunea monetarã pentru acoperirea deficitului sau din
alte motive. Aici seniorajul este reprezentat chiar de masa
monetarã care este pusã în circulaþie în fiecare perioadã.
S=
∆M p
(2)
Pt
unde:
∆Mt reprezintã creºterea bazei monetare în perioada
t0 –t1 , iar Pt reprezintã nivelul general al preþurilor din t1.
Deci seniorajul reprezintã de fapt chiar creºterea masei
monetare reale.
S=
∆M p
Pt1
=
∆M p
M t1
×
M t1
= µ × m,
Pt1
unde:
µ reprezintã creºterea bazei monetare
M t 0 − M t1
, iar
M t1
M t1
m stocul real de bani P .
t1
Prelucrând ecuaþia (2) vom obþine:
S=
=
∆M p
Pt1
=
M t1 − M t 0 M t1 M t 0
=
−
=
Pt1
Pt1
Pt1
M t1 M t 0 Pt 0
−
×
Pt1
Pt 0 Pt1
M t1
M t0
Notând P = mt1 ºi P = mt 0 rezultã:
t1
t0
S = m t1 − m t 0 ×
Pt 0
P
= m t1 − m t 0 + mt 0 − mt 0 × t 0 =
Pt1
Pt1
P
P
P
= ∆m t + mt 0 1 − t 0 = ∆m t + mt 0 t 0 − t 0
Pt1
Pt1 Pt1
,
P − Pt 0
π
= ∆m t + m t 0 t 1
S = ∆m t + mt 0 t1
Pt1
π t1 + 1
unde:
π reprezintã rata inflaþiei.
π
S = ∆m t + mt 0 t1
+
1
π
t1
(4)
99
Politica bugetarã ºi seniorajul
exterior sau de la propriii agenþi economici, fie, pur ºi
simplu, tipãrind bani.
Putem spune cã:
Economie teoreticã ºi aplicatã
Din ecuaþia (4) se observã mai uºor cã seniorajul este
egal cu modificarea stocului real de bani (seniorajul pur)
plus taxa pe inflaþie.
Rezultã de aici cea de-a treia definiþie a seniorajului, ºi
anume ca fiind suma dintre taxa pe inflaþie ºi creºterea în
termeni reali a bazei monetare. Aceastã definiþie este, dupã
pãrerea autorului, ºi cea mai relevantã, deoarece veniturile
obþinute de stat asociate emisiunii monetare, se compun
atât din emisiunea monetarã, care reprezintã banii noi creaþi,
cât ºi din taxa pe inflaþie, adicã veniturile generate de
pierderea valorii reale a banilor creaþi anterior, existenþi
deja în economie, dar ºi a celor nou apãruþi pe piaþã.
Modele ale seniorajului
Fischer, Sahay ºi Végh (Fischer et al., 2002 ) calculeazã
seniorajul ca fiind rezultatul diviziunii dintre modificarea
stocului de bani (baza monetarã) în termeni nominali ºi
produsul intern brut nominal.
S=
RM − RM (−1)
,
GDP
unde:
S reprezintã seniorajul, RM baza monetarã în perioada
curentã, RM(-1) baza monetarã în perioada precedentã, iar
GDP – produsul intern brut în perioada curentã.
Tot ei au estimat ºi o relaþie non-liniarã între senioraj ºi
inflaþie:
Seniorajul = α + β × inflaþia + γ (inflaþia)2 ,
unde se aºteaptã ca β sã fie pozitiv, iar γ negativ, astfel
încât veniturile din senioraj sã creascã atunci când va creºte
ºi inflaþia, atingând un maxim, pentru ca apoi sã urmeze un
declin pentru rate mari ale inflaþiei. Analizând diferite serii
de date, autorii au ajuns la concluzia cã veniturile din
senioraj sunt maxime atunci când rata inflaþiei(1) este de
aproximativ 1% pe an.
Dornbusch ºi Fischer (Dornbusch, Fischer, 1991)
calculeazã seniorajul ca fiind ponderea modificãrii banilor
cu putere ridicatã în produsul intern brut.
Friedman (Friedman, 1971, pp. 846-856) constatã rolul
creºterii venitului real ca o sursã a seniorajului ºi precizeazã
cã veniturile aferente creaþiei monetare pot fi scrise ca sumã
a doi termeni, primul corespunzãtor creãrii de bani
inflaþioniºti, iar cel de-al doilea ca fiind creºterea cererii de
bani indusã de creºterea economicã:
M
= (π + (n + ηg ))m ,
P
unde:
π este rata inflaþiei, n rata de creºtere a populaþiei, η
elasticitatea venitului în funcþie de cererea realã de bani ºi
g rata de creºtere a venitului real.
Nina Budina, J. Hanousek ºi Z. Tuma, economiºti ce au
realizat un studiu (Budina et al., 1998) asupra cererii de
100
bani ºi seniorajului în patru þãri est-europene aflate în
tranziþie (Republica Cehã, Bulgaria, Polonia ºi România)
definesc seniorajul ca „baza monetarã realã creatã “ – fiind
deci un venit al bãncii centrale, ºi îl calculeazã ca procentaj
din PIB.
SY =
S
= µm ,
Y
ºi cererea de bani m =
M
= c × exp( −ηi )
PY
unde:
S reprezintã seniorajul, Y produsul intern brut, µ rata
de creºtere a banilor, i = rata nominalã a dobânzii,
η elasticitatea cererii de bani în funcþie de dobândã, iar
c este un termen constant.
Hochreiter, Rovelli ºi Wincker (Hochreiter, R.Rovelli
et al., 1996) în studiul realizat asupra a trei þãri (Republica
Cehã, Ungaria ºi România) folosesc, pentru a calcula
seniorajul, urmãtoare elemente:
H+ H’ + EK,
unde:
H + H’ este baza monetarã, definitã ca: H + H’= Cu + R,
Cu fiind moneda, R = depozitele fie remunerate, fie
neremunerate, ale rezidenþilor interni.
EK indicã rezervele acumulate ale bãncii centrale ce
depãºesc 10% din cantitatea de monede.
Barro (Barro, 1982) considerã cã seniorajul poate fi
calculat ca produsul dintre rata dobânzii ºi banii cu
putere ridicatã (baza monetarã), dacã se neglijeazã
maturitatea portofoliului de obligaþiuni ale FED,
cheltuielile administrative nete legate de taxe, aur,
depozitele de trezorerie etc.
S = π × h,
unde:
π este rata nominalã a dobânzii, iar h – baza monetarã.
Fischer (Fischer, 1982) calculeazã seniorajul ca
ponderea modificãrii banilor cu putere mare (linia 14 din
Statistica Financiarã Internaþionalã a FMI) în PIB.
seigniorag e ∆C ∆C C
∆y
∆P C
=
=
= η y
+η p
GNP
Y
C Y
y
P Y
unde:
ηy reprezintã elasticitatea venitului real în funcþie de
cererea de bani (presupusã a fi 1 sau 1,5) ºiηp elasticitatea
preþurilor (presupusã a fi 1).
Seniorajului se mai poate exprima ºi ca pondere în
produsul intern brut (PIB).
∆M t
PIBt
(5)
unde
∆Mt reprezintã creºterea bazei monetare în perioada t0
–t1, iar PIBt reprezintã produsul intern brut nominal din t1.
Evoluþia seniorajului în România
Modelele mai sus enumerate au constituit o sursã de
inspiraþie pentru autori care au calculat evoluþia seniorajului
în România, în perioada 1994-2004 (BNR nu a furnizat
date despre baza monetarã înainte de 1993, iar cele mai
recente date despre PIB se opresc în anul 2004).
Modelul utilizat pentru calculul seniorajul în România a
þinut cont de specificul politicilor monetare ºi fiscale din þara
noastrã, care nu a recurs la o emisiune masivã de obligaþiuni.
Aici, seniorajul a fost calculat cu ajutorul modelului lui
Fischer, Sahay ºi Végh (Fischer, 2002), ca fiind rezultatul
raportului dintre modificarea stocului de bani (baza monetarã)
în termeni nominali ºi produsul intern brut nominal.
S=
În primii ºase ani analizaþi, statul a obþinut însemnate
venituri bugetare (cu o medie de 2,84% din PIB – dacã
exceptãm anul 1997) prin intermediul emisiunii monetare.
Apoi, odatã cu reducerea procesului inflaþionist, veniturile
obþinute de cãtre stat prin aceastã metodã au început sã
scadã continuu, ajungând în prezent al aproximativ 1%
din PIB, ceea ce ne indicã o relativã normalizare, prin
apropierea de veniturile obþinute de statele dezvoltate economic ºi cu o economie stabilã.
Calcului seniorajului în România
(conform modelului propriu)
RM (1) − RM (0)
GDP
unde:
RM(1) – RM(0) reprezintã creºterea bazei monetare în
perioada t0 – t1, iar GDP este produsul intern brut în termeni
nominali.
Aceastã formulã are avantajul ca ne relevã chiar
câºtigurile obþinute de stat ca urmare a emisiuni monetare,
fãrã a mai folosi un agregat macroeconomic monetar prea
complex, care putea sã cuprindã ºi alte elementele ce nu
influenþau seniorajul sau sã nu ofere informaþii relevante
despre toate elementele componente. Mai mult, rezultatul
ne aratã acest câºtig în termeni reali, iar forma de exprimare
ne oferã posibilitatea unei comensurãri mai relevante decât
cea în cazul unei valori nominale seci, care, singurã, nu ar
fi putut sã ne edifice asupra mãrimii acelei valori. De
exemplu, un senioraj de 42 de miliarde lei într-un an: este
mare ? este mic ? ºi cât este de fapt în termeni reali ?
Acest model aplicat pe economia României, între anii
1994 – 2004, a condus la urmãtoarele rezultate.
1994
PIB
(mld. lei)
4.9773,2
1995
72.135,5
1996
108.919,6
2.024
2,9
1997
252.925,7
3.860,1
1,1
1998
373.798,2
6.769,9
2,3
1999
545.730
8.187,8
3,1
2000
800.308,1
18.858,3
1,9
2001
1.154.126
14.185,1
1,4
2002
1.512.256,6
15.830,4
0,8
2003
1.903.353,9
20.225,1
1
2004
2.387.914,3
30.786,2
1,6
An
Creşterea bazei
monetare (mld. lei)
997,2
1.451,4
Seniorajul
(% din PIB)
3,9
2
Sursa: BNR ºi calculele autorului.
Conform lui C. Popa (Popa, 2002) „Dominanþa fiscalã
s-a redus semnificativ în ultimii ani din perspectiva
împrumuturilor acordate de BNR Trezoreriei ºi a renunþãrii
la politica de creditare sectorialã, cât ºi sub forma atragerii
veniturilor din senioraj. Conform lui Masson ... þãrile în
curs de dezvoltare recurg la aceastã formã de finanþare
într-o mãsurã sensibil mai mare decât þãrile dezvoltate
(seniorajul ajunge în acest caz pânã la 3 la sutã din PIB,
faþã de sub 1 la sutã din PIB în economiile avansate)”.
În perioada analizatã (1994-2004), în România,
seniorajul a fost în medie de 2% din PIB, ceea ce o apropie
de þãrile dezvoltate, sugerând faptul cã þara noastrã a
înregistrat progrese în acest domeniu deoarece a reuºit sã
coboare, în ultimii trei ani, cu aproximativ un punct
procentual valoarea medie a seniorajului.
Seniorajul
Procente din PIB
4,5
4
3,5
3
2,5
2
1,5
1
0,5
0
3,9
3,1
2,9
Politica bugetarã ºi seniorajul
S=
Anii
2,3
2
1,1
1,9
1,6
1,4
0,8
% din PIB
1
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Figura 1. Dinamica seniorajului în România
101
Economie teoreticã ºi aplicatã
Notã
(1)
Rata inflaþiei este definitã ca ln(1 + inflaþia/100)
Bibliografie
Barro, R. Measuring the FED’s revenue from money creation,
NBER Working Papers no. 883, aprilie 1982
Budina, Nina, Hanousek, J., Tùma, Z. (1998). Money demand and
seigniorage in transition, Working Paper, The Center for Economic Research and Graduate Education of Charles University
(CERGE) - Economics Institute of the Academy of Sciences of
the Czech Republic (EI): CERGE- EI; http://www.cerge-ei.cz
Dornbusch, R. and Fischer, S., „Moderate inflation”, NBER Working Paper no. 3896, 1991
Fischer, S. „Seigniorage and the case for a National Money”, Journal of Political Economy nr. 90(2), 1982
Fischer, S., Sahay, R., Végh, C. „Modern Hyper- and High Inflation”, NBER Working Paper no. 8930, mai 2002
Friedman, M., „Government Revenue from Inflation”, Journal of
Political Economy vol.79, no. 4 iulie/august), 1971, pp. 846-856
Hochreiter, E., Rovelli, R., Winckler, G. „Central banks and seigniorage: a study of three economies in transition”, Second Pacific
Rim Conference, Hong Kong, ianuarie10-15, 1996
102
View publication stats
Manolescu, Gh. (coordonator). (1997). „Politici economice:
concepte, instrumente, experienþe”, Editura Economicã,
Bucureºti
Popa, C. (coordonator). Caiete de studii nr. 10 „Þintirea directã a
inflaþiei: O nouã strategie de politicã monetarã – Cazul României
–“ BNR, Bucureºti aprilie 2002
Rolnick, A.J., Velde, F.R., Weber, W.E. „The Debasement Puzzle:
An Essay on Medieval Monetary History”, Federal Reserve
Bank of Minneapolis Quarterly Review, vol. 21, no. 4, 1997,
pp. 8-20
Sargent, T., Wallace, N. „Some Unpleasant Monetarist
Arithmetic”, Federal Reserve Bank of Minneapolis,
Quarterly Review, 1981
Zaman, C. „Evaluating the Seigniorage Costs of EMU Integration
in Case of Romania”, Romanian Journal of Economic Forecasting, no. 3-4/2001, The Expert Publishing House, Bucureºti,
România