Oana Stanciu

Scurt istoric Din antichitate ne-au parvenit diferite liste de cheltuieli sau de provizii, fără ca ele să fie componente ale unui sistem contabil articulat. În Evul Mediu, dezvoltarea comerţului în oraşelele-state italiene a condus la apariţia unui sistem complex de evidenţă, şi anume contabilitatea în partidă dublă. În 1494, călugărul franciscan Luca Paciolo a publicat un tratat de matematică-Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita-care cuprindea şi o descriere a practicilor negustorului veneţian al epocii, între care şi cea a contabilităţii în partidă dublă. Paciolo nu a pretins că a inventat contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a cărţii sale a fost tradusă în multe limbi, contabilitatea în partidă dublă fiind denumită "metoda italiană". De aceea, o mare parte a vocabularului contabil provine din limba italiană, de exemplu: casă, bancă, capital, jurnal, cont, debit, credit, bilanţ etc. Profesiunea contabilă liberală s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, o dată cu crearea primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul Scoţian al Contabililor Autorizaţi, în 1854). Tehnica partidei duble s-a schimbat nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb, perspectiva asupra obiectului, scopului şi conţinutului raportărilor contabile. De la simpla evidenţă a averii negustorului şi a afacerilor lui, prin implicaţiile sale sociale, contabilitatea s-a transformat într-un sistem informaţional care afectează distribuţia resurselor la nivelul unei întregi economii. Chiar înainte de a exista un sistem teoretic care să-i precizeze rolul în mod formal, informaţia a fost motorul dezvoltării, astfel încât cunoştinţele noi se clădesc pe suportul celor existente. Mulţimea de date noi este filtrată, prelucrată cu un aparataj conceptual specific fiecărei discipline ştiinţifice, obţinându-se produsul: informaţia. Prin analiza şi interpretarea informaţiei se iau deciziile referitoare la acţiunile viitoare sau la evaluarea acţiunilor anterioare. Contabilitatea este şi ea o disciplină informaţională. Contabilitatea studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra situaţiei economice şi financiare, precum şi asupra performanţei unei entităţi contabile, în scopul informării utilizatorilor interni şi externi. Prin limbajul său, prin sistemul propriu de concepte şi proceduri, contabilitatea este singura disciplină care poate furniza informaţii financiare despre o organizaţie. Aceste informaţii formează baza pentru evaluarea organizaţiei de către un ansamblu de utilizatori din interiorul şi din exteriorul organizaţiei. Dintre diferitele tipuri de organizaţii (întreprinderi comerciale, fundaţii şi asociaţii non-profit, spitale, şcoli, diferite instituţii publice etc.), acest curs se circumscrie sferei întreprinderilor comerciale al căror scop este obţinerea profitului şi pe care convenim să le numim, pe scurt, întreprinderi. Informaţiile contabile care trebuie furnizate de o întreprindere diferă în funcţie de modul specific de organizare. Cu cât o întreprindere este mai "deschisă" participării publicului, cu atât informaţiile contabile diseminate vor fi mai cuprinzătoare. Încă de la 1887, Codul Comercial Român îi obliga pe comercianţi (persoane fizice sau societăţi comerciale) să-şi înregistreze tranzacţiile în registrul jurnal şi să întocmească registrul cartea mare şi registrul inventar. Anual, comercianţii trebuiau să prezinte tribunalului registrul jurnal şi registrul inventar Contabilitatea-disciplină informaţională Tipuri de întreprinderi