Din lumea celor care nu cuvântă
5/5
()
Informații despre cartea electronică
„In ampla structura a vitalului dincolo si mai adanc decat omul «marunt» si decat cel «elementar» Garleanu gaseste o noua forma a vietii sprijinind si incluzand pe toate celelalte mai inaintate si mai complexe forma «umila» a vitalitatii expresia ei cea mai simpla si cea mai generala. Povestitorul ii imbratiseaza destinul cu pietate panteista si inveselindu-se sau varsand o lacrima pe seama ei plange si rade de sine insusi de toti oamenii laolalta si poate chiar de zei. Este aci o atitudine tipica a naturalismului modern adica a acelei indrumari literare formate in scoala interpretarii stiintifice a vietii care se calauzeste de convingerea ca umanul se rezolva in biologie si ca spiritul nu are alte legi decat acele ale vietii in general. Unitatea vietii permite aflarea talcurilor ei generale in acele din formele ei care fiind mai simple sunt in acelasi timp mai limpezi...“ – Tudor Vianu Arta prozatorilor romani
Legat de Din lumea celor care nu cuvântă
Cărți electronice asociate
Praslea Cel Voinic Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTinerețe fără bătrânețe și aviață fără de moarte Evaluare: 4 din 5 stele4/5Neghinita. Povestiri si povesti Evaluare: 4 din 5 stele4/5Micul print Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cântec sfânt Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDavid Copperfield Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ciulinii Bărăganului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Înșiră-te, mărgărite Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAccidentul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Iubire Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriVântul prin sălcii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Frankenstein sau noul Prometeu Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sărmanul Dionis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cand Stapanul Nu-i Acasa Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLegendele sau basmele românilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Alice în Țara Minunilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Balade vesele și triste Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fram, ursul polar Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAventurile lui Tom Sawyer Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fabule Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCuore. Inimă de copil Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriVrăjitorul din Oz Evaluare: 4 din 5 stele4/5Isprăvile lui Păcală Evaluare: 5 din 5 stele5/5Momente și schițe Evaluare: 5 din 5 stele5/5Zâna Zorilor și alte povești Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriBasme Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriColț Alb Evaluare: 5 din 5 stele5/5Prinț și cerșetor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Doine. Pasteluri. Poezii populare Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCartea junglei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Clasici pentru dvs.
Crima și pedeapsă Evaluare: 4 din 5 stele4/5Amintiri din copilărie Evaluare: 4 din 5 stele4/5Idiotul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Oameni sarmani Evaluare: 5 din 5 stele5/5Demonii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Enigma Otiliei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Adam și Eva Evaluare: 5 din 5 stele5/5Învierea Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pânza de păianjen Evaluare: 4 din 5 stele4/5Moara cu noroc Evaluare: 4 din 5 stele4/5Ion Evaluare: 5 din 5 stele5/5Procesul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Contele de Monte-Cristo Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintiri din Casa Mortilor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Isabel și apele diavolului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mandrie si prejudecată Evaluare: 5 din 5 stele5/5Marele Gatsby Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pe aripile vântului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cismigiu et Comp. Buna dimineata, baieti! Evaluare: 5 din 5 stele5/5O scrisoare pierduta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Romanțe pentru mai târziu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Singur pe lume Evaluare: 5 din 5 stele5/5Jar. Amandoi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Dama cu camelii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Plumb Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sărmanul Dionis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Povestea lui Harap-Alb - Rezumat Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sfarsit de veac in Bucuresti Evaluare: 5 din 5 stele5/5ANNA KARENINA Evaluare: 5 din 5 stele5/5Accidentul Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Din lumea celor care nu cuvântă
2 evaluări1 recenzie
- Evaluare: 5 din 5 stele5/5Minunate povestioare! Îmi aduc aminte de copilărie... ❤️ ? ??
Previzualizare carte
Din lumea celor care nu cuvântă - Gârleanu Emil
Am scris aceste schițe să le citesc
RODICĂI
Cea mai iubită GÂZĂ din lumea
gâzelor mele
Cât un fir de neghină
simbol_frNu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți." Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întăiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte… Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise supt o rochița-rândunicii. Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul!
S-a scoborât de pe frunză și-a purces să caute din nou furnica. A umblat încoace, încolo, – furnica nicăiri. Altele a întâlnit, dar grăbite. Furnicile nu prea stau de vorbă. A mers mult și bine; altă gândire n-a mai auzit. „Înțelepciunea e rară, se gândea biata gânganie. Și acesta a fost al doilea necaz al ei. E greu începutul! Într-o zi o prinse ploaia; din nebăgare de seamă, căzu într-un șivoi. De-abia scăpă, pe-un pai. Iar altă dată, ce spaimă, Doamne! stătu o clipă, fără suflare, supt talpa cizmei grădinarului. Avusese noroc de-o pietricică ce lăsase lângă dânsa un gol. De ce-ți atârnă viața în ziua de azi! Dar trebuia să se păzească cu tot dinadinsul. Trai e acela când ești nevoit să-l cumpănești în fiecare clipă? Umbla numai pe dibuitele: cercetând, ocolind, ispitind. Colo e apă, dincolo oameni, mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ? se întreba gângania. Unde să mă așez ca să rămân liniștită?
Atunci în față i se ridică deodată casa, locuința stăpânului grădinii. „Sus, acolo, trebuie să fie bine… dar e prea înalt." Să se ridice cu cumpătare. Întăi zbură pe vârful unei gherghine; de acolo, pe-un copăcel, pe-un călin; pe urmă, pe iedera dimprejurul balconului. În sfârșit, iat-o: a ajuns. S-a așezat pe marginea streșinei. Uf! Cum arde tabla. Soarele o dogorește, un chin! Vasăzică, și aici, iad. Și gândul o munci iar: Ce rost avea pe lume?… Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, e o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar fi de o sută de ori mai mare, i-ar fi destulă mintea pe care o are acum, în vreme ce atâtea dobitoace, mari cât munții, dacă ar fi de o sută de ori mai mici, nu le-ar ajunge mintea pe care o au cum sunt. Albina… toate, toate. Și ea? Seama ei pe lume?…
În clipa aceea gâza prinse cu ochișorii o semene a ei zburând pe sus, căutând poate un loc de scăpare ca și dânsa. Dar nici n-apucă bine să se uite la ea, când, ca o săgeată, o rândunică se repezi din cuibul de subt streșină și prinse din zbor tovarășa de suferință. Peste o clipă se auziră țipetele de bucurie ale puișorilor cărora rândunica le aducea hrană. Și gângania, biata, își dete seama: „Vezi, asta e soarta noastră: să hrănim păsările, cari au ce căuta pe lume!"…
…Gâza întinse aripioarele, se lăsă în gol, pluti puțin; apoi săgeata străbătu din nou aerul. Se auzi o pâlpâire de aripi. Și, îndată, puișorii primeau, gălăgioși, pe mama bună ce le aducea iar hrană.
simbol_sfGândăcelul
simbol_frCum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, pe de margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de supt umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală supt frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare. Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lugerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe luger în sus, să meargă, să meargă și să meargă pănă în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, – sau o vedea el ce-o face.
Atunci se mișcă din nou și, după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică