Povestea lui Harap-Alb

Tema si Viziunea Ion Creanga

I.„Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri
literare", în anul 1877. G. Călinescu afirmă despre mesajul operei: „Povestea lui Harap-Alb e un chip
de a dovedi că omul de soi bun se vadeşte sub orice strai şi la orice varsta”.
Basmul cult este o specie narativă pluriepisodică implicând fabulosul, cu numeroase
personaje purtătoare ale unor valori simbolice, întruchipând binele şi răul în diversele lor
ipostaze. Personajele îndeplinesc, prin raportare la protagonist, o serie de functii (antagonistul,
ajutoarele, donatorii), unele având puteri supranaturale.
Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Reperele temporale şi
spaţiale sunt vagi, nedeterminate. Elemente de compoziţie tipice vizează cifre şi obiecte magice,
procedeul triplicării, clişee compoziţionale/ formule specifice.
Basmul cult pastreaza intacta schema basmului popular, insa Creanga inoveaza prin
elemente specifice stilului sau. Arta povestirii se caracterizeaza prin ritm rapid (rezultat din
eliminarea explicatiilor generale a descrierilor), individualizarea actiunilor si a personajelor, prin
amanunte si prin dramatizarea actiunii prin dialog. De exemplu, scena in care feciorii craiului se
dovedesc fricosi, scoate in evidenta suferintele unui tata dezamagit. Cat priveste dialogul, prin el
se dezvolta actiunea si se caracterizeaza personajele, care se individualizeaza prin limbaj.
In basmul popular , fantasticul este umanizat; personajele fabuloase se comporta in general
ca oamenii, insa umanizarea lor este conventionala, abstracta. La Ion Creanga, fantasticul nu
numai ca este umanizat, dar personajele au un comportament, gesturi, mentalitate si limbaj, care
amintesc de eroii din „Amintiri din copilarie”, deci, de o lume concreta, taraneasca,
humulesteana :Maria sa, imparatul Ros, se uita „de-a mirarea” la petitori, iar in alta imprejurare,
„cauta prin asternut”, sa vada ce l-a piscat de i-a stricat somnul.
Nota comica este o alta particularitate a povestilor lui Creanga. Este provocata prin mijloace
diferite: eprimare glumeata, ironia, porecle si apelative caricaturale, batjocorire, diminutive cu
valoare augmentativa, scene comice, caracterizari pitoresti.
Eruditia paremiologica se regaseste in proverbele, zicatorile, pe care Creanga le introduce
in text, prin sintagma „vorba ceea”. Citatul are urmatoarele efecte: da rapiditate povestirii, facand
inutile alte explicatii si produce hazul.
II. Titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o
aventură eroică imaginară, un drum al maturizării necesar pentru a deveni împărat. Numele
personajului îi reflectă conditia duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).
Motive narative specifice, prezente şi în „Povestea lui Harap-Alb", sunt: superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul),
pedeapsa, căsătoria.
Două episoade care infătişează tema sunt supunerea prin vicleşug şi demascarea
răufăcătorului, motive narative care evidentiază începutul şi sfârşitul feciorului de crai.
In episodul coborârii in fântână, naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleşug.
Antagonistul îl închide pe tânăr în fântână şi îi cere, pentru a-l lăsa în viaţă, să facă schimb de
identitate, să devină robul lui şi să jure „pe ascuţişul paloşulur să-i dea ascultare întru toate, „pană
când va muri şi iar va invia", condiţionare paradoxală, dar care arată şi calea de eliberare.
La intoarcerea la curtea lui Verde-impărat, fata impăratului Roş îl demască pe Spân, care
crede însă că Harap-Alb a divulgat secretul şi îi taie capul. De fapt, „răutatea" Spânului dezleagă
pe erou de jurământ, semn că iniţierea este încheiată. Eroul este înviat de fată cu ajutorul
obiectelor magice şi devine Impărat.
III. Intâmplările sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine adesea
prin comentarii sau reflecţii caracterizate prin umor sau oralitate. Naraţiunea Ia persoana a III-a
alternează cu dialogul.
Subiectul basmului urmăreşte modul în care personajul principal, Harap-Alb, parcurge un
drum al iniţierii, la finalul căruia devine împărat, adică trece într-un plan superior de existenţă, care
înseamnă modificarea statutului social şi spiritual al eroului.
 Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compoziţional, unor părţi narative,
etape ale drumului iniţiatic: etapa iniţială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului — „fiul
craiului", „mezinul" (naivul); parcurgerea drumului iniţiatic — Harap-Alb (novicele/cel supus initierii),
răsplata — impăratul (initiatorul).
Creangă utilizează triplicarea (triplarea situatiilor), dar supralicitează procedeul de tehnică
narativă specific basmului popular, astfel că eroul nu are de trecut doar trei probe, ci mai multe
serii de probe, potrivit avertismentului dat de tată: „sa te fereşti de omul roş, iar mai ales de omul span".
In basm, sunt prezente numerele magice, simbolice: 3, 12, 24, şi obiectele miraculoase, unele fiind
grupate câte trei („trei smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă").
Simetria incipit — final se realizează prin clişee compoziţionale/formule tipice, convenţii
care marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează de la
început, deoarece naratorul inovează formula iniţială, punând povestea pe seama spuselor
altcuiva: „Amu cică era odată", adică se spune, fără insă a nega ca în basmul popular („A fost odată
ca niciodată"). Formula finală include o comparaţie între cele două lumi — a fabulosului şi a realului.
Precizate în incipit, reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate: „Amu cică era
odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori". Acţiunea incepe la „o margine a pământului" şi continuă
la cealaltă margine.
Acţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin inlănţuirea secvenţelor narative/a episoadelor
şi respectă modelul structural stereotip şi ciclic al basmului: o situaţie iniţială de echilibru
(expoziţiunea), tulburarea echilibrului/prejudiciul (intriga), parcurgerea unui drum cu trecerea
probelor (desfăşurarea actiunii), acţiunea reparatorie (punctul culminant), refacerea echilibrului şi
răsplătirea eroului (deznodământul).
Situaţia iniţială prezintă o stare de echilibru: un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume,
un frate mai mare al său, Verde-impărat, avea doar fete.
Tulburarea echilibrului are drept cauză o lipsă relevată de scrisoarea lui Verde-Impărat:
absenţa moştenitorului pe linie masculină (motivul impăratului fără urmaşi). Craiul este rugat de
fratele său să i-l trimită „pe cel mai vrednic dintre nepoţi", ca să-i urmeze la tron. Vrednicia trebuie
însă dovedită prin trecerea mai multor serii de probe.
Acţiunea de recuperare a echilibrului cuprinde mai multe episoade, în succesiunea motivelor
narative ale basmului.
Căutarea eroului se concretizează prin încercarea la care îşi supune craiul , băieţii: se
imbracă în piele de urs şi iese fiecăruia în fata de sub un pod. Conform structurii formale a
basmului, fiul cel mic reuşeşte să treacă această probă a curajului (motivul superioritătii mezinului),
după o etapă pregătitoare, în care este ajutat de Sfânta Duminică, drept răsplată pentru că a miluit-
o cu un ban.
Intrucât a depăşit proba de la pod, simbol al trecerii spre altă etapă a vieţii, tatăl continuă
iniţierea fiului mezin şi îl sfătuieşte să se ferească de omul spân şi de omul ros (motivul interdictiei)
şi îi dăruieşte pielea de urs.
Pe drum, pentru că se rătăceşte în pădurea-labirint şi crede că se află în „ţara spânilor", fiul
cel mic al craiului îşi ia drept slugă şi călăuză un spân (incălcarea interdictiei).
Coborârea fiului de crai în fântână reprezintă o secventa narativă importantă, intrucat
înşelătoria provoacă evoiuţia conflictului. Naivitatea este sancţionată prin pierderea insemnelor
originii şi a dreptului de a deveni impărat: „Spanul pune mâna pe cartea, pe banii şi pe armele fiului de
crai". Spânul ii fură identitatea, îl transformă in rob, îi dă numele de Harap-Alb şi îi trasează
proiectul existenţial, spunându-i că va trebui să moară şi să învie ca să-şi recapete identitatea
(jurământul din fântână).
„Răutatea" Spânului il va supune la probe dificile, în care va demonstra calităţile morale
necesare unui viitor impărat. Inţelepciune, curaj, bunătate. Spânul îi cere să aducă „salăţi" din
Grădina Ursului, pielea cu pietrele preţioase din Pădurea Cerbului şi pe fata impăratului Roş.
Primele două probe le trece cu ajutorul unor obiecte magice de la Sfânta Duminică. A treia
probă cuprinde mai multe serii de probe, este o altă etapă a iniţierii, mai complexă şi necesită mai
multe ajutoare. Pe drumul spre impăratul Roş, crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor îi dăruiesc câte
o aripă drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze, iar cei cinci tovarăşi cu puteri
supranaturale îl insoţesc deoarece a fost prietenos: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-
Lungilă.
Datorită acestor personaje himerice, donatori şi ajutoare, protagonistul probează dobândirea
calitătilor solicitate de probele prin care Imparatul Ros tinde să îndepărteze ceata de peţitori (casa
înroşită foc, ospătul, alegerea macului de nisip), ca şi acelea care o vizează direct pe fată (fuga
nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul/motivul dublului şi proba impusa de fată: aducerea
a „trei smicele de măr dulce şi apa vie şi apă moarta de unde se bat munţii în capete".
Lichidarea înşelătoriei şi acţiunea reparatorie, corespunzătoare punctului culminant, se petrec
la curtea lui Verde-Impărat, unde Harap-Alb se intoarce cu fata Impăratului Roş, care dezvăluie
adevărata lui identitate. Incercarea Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb (o formă a momentului
violentei) este ratată. Lichidarea violenţei nu-i aparţine eroului, ca în basmul popular, ci altui
personaj, calul năzdrăvan. Episodul care cuprinde scena tăierii capului personajului principal şi a
reînvierii lui de către fata împăratului, cu ajutorul obiectelor magice, are semnificaţia morţii iniţiatice.
Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi răsplata eroului. El reintră în posesia
paloşului şi primeşte recompensa: pe fata Impăratului Roş şi Impărăţia, ceea ce confirmă
maturizarea.
Astfel, conflictul, lupta dintre bine şi rău, se încheie prin victoria forţelor binelui.
Personajele (oameni, dar şi fiinţe fabuloase cu comportament omenesc) sunt purtătoare ale
unor valori simbolice şi reprezintă binele şi răul în diversele lor ipostaze. Eroul (protagonistul) este
sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu insuşiri supranaturale (Sfânta Duminică), animale
fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor şi a albinelor), făpturi himerice (cei cinci tovarăşi) sau
obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicelele de măr, apa vie, apa moartă) şi se confruntă cu
antagonistul (Spânul), care are şi funcţie de trimiţător. Personajul căutat este fata de împărat. Cu
excepţia eroului, al cărui caracter evoluează pe parcurs, celelalte personaje au o trăsătură
dominantă: Impăratul Roş şi Spănul sunt vicleni, Sfânta Duminică este inţeleaptă.
Povestea este construită după schema narativă a initierii, care presupune un traseu al
devenirii eroului, pe parcursul confruntării cu un antagonist.
Harap-Alb dovedeşte prin trecerea probelor o serie de calităţi umane necesare unui viitor
impărat, în viziunea scriitorului (mila, bunătatea, prietenia, respectarea jurământului, curajul), însă
nu are puteri supranaturale, fiind construit mai degrabă pe o schemă realistă. Exponentul binelui
este ajutat de personaje şi obiecte înzestrate cu puteri miraculoase.
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are şi rolul iniţiatorului, este un rău necesar. De
aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea eroului să se fi încheiat.
Mijloacele de caracterizare sunt directe (de către narator, de către alte personaje, prin
autocaracterizare) şi indirecte (prin fapte, gânduri, relatii cu alte personaje, nume). Specific
basmului cult este modul în care se individualizează personajele, în primul rând prin limbaj
(caracterizare indirectă).
IV. In concluzie, basmul este „o oglindire... a vieţii în moduri fabuloase" (G. Călinescu).
„Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult având ca particularităţi umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor prin limbaj, umorul şi oralitatea.