CURS 2 din 8 octombrie 2019

continuare curs din 1 ianuarie.

Opera e un corp material si in acelasi timp un corp spiritual.

Lenoardo Da Vinci – tratat de pictura.
Pictorul, spre deosebire de sculptor poate aborda mai multe informatii (paleta tematica?).
Sculptorul e la fel de hranit tematic ca si pictorul. Sculptorul se concentreaza asupra unei singure teme –
omul – figura intreaga, bust, decupaj maini sau fara. Pictorul are la dispozitia sa toate temele posibile.
Tablourile se claseaza in 4 mari categorii. Activitatea pictorului ilustreaza dpdv tematic tot ceea ce
lumea vizibilului are de oferit si totusi in pofida acestei maxime diversitati, picturile ingaduie sa fie
clasate in 4 mari categorii, iar acestea sunt nimic alta decat genurile picturii:
1- COMPOZITIA
2- PORTRETUL
3- NATURA STATICA SAU NATURA MOARTA )
4- PEISAJUL ) Aceste ultime doua sunt dar al artei baroce
In mod obligatoriu o creatie picturala trebuie sa isi gaseasca locul intr-una dintre aceste 4 mari
categorii, impreuna aceste categorii alcatuiesc sistemul genurilor picturii, iar acest sistem are o evolutie
istorica in sensul ca nu toate cele 4 genuri au aparut dintr-o data.
Potrivit cataloagelor muzeelor si a muncii arheologilor, putem deduce ca cel mai vechi dintre genurile
picturii este cel al compozitiei.
1- COMPOZITIA – definitie – tabloul care poate fi incadrat in genul compozitiei infatiseaza mai
multe personajel care interactioneaza intre ele, fiind angajate intr-o actiune comuna. Privitorul
tabloului interpretand gesturile personajelor, poate transfera imaginea vizuala in imagine literara
(verbalizeaza). Astfel spus, tema compozitiei ingaduie sa fie transpusa intr-o poveste (naratiune).
Acest procedeu al transferului continutului semantic al tabloului intr-o naratiune, cei vech i-au
spus EKPHARSIS. S-a incetatenit in vechime ideea ca acel tablou e desavarsit, al carui subiect
poate fi transpus cu usurinta in cuvinte.

2- NATURA MOARTA – sau natura statica – e tabloul care infatiseaza obiecte (fiinte neinsufletite)
si din alaturarea lor se poate desprionde naratiunea. Aceasta echivaland cu substanta semnificanta
a tabloului. Obiectele nu sunt alaturate la intamplare.Vezi poarta leilor de la MICENE – cu ziduri
ciclopice – vezi portiunea deasupra intrarii, cu cei doi lei, se numeste timpanul portii.

3- PORTRETUL – care infatiseaza pur si simplu chipul unui om, ca si in sculptura, decupajul poate
sa difere (pana la gat, brau, etc). Portretul a fost o preocupare a pictorilor inca din antichitatea
greceasca si romana, dar se admite ca genul portretului isi atinge desavarsita autonomie, in sensul
ca devine de sine statatoare, in epoca renasterii.

4- PEISAJUL – infatiseaza un aspect din natura, adesea lipsit de prezenta figurii umane. Ultimele
venite in sistemul genurilor picturii sunt natura moarta (statica) si peisajul. In arta europeana,
aceste genuri isi dobandesc autonomia la hotarul dintre veacurile al 16-lea si al 17-lea, un anume
teritoriu al Europei favorizand autonomizarea tarzie al acestor genuri (TARILE DE JOS,
BEGLIA SI OLANDA DE ASTAZI).
Principala dificultate tehnica pe care arhitectura are a o rezolva, este acoperirea unui spatiu care a fost
in prealabil delimitat pe orizontala. Zidurile edificiului (perimetrul) ofera aceasta delimitare. Cu cat
perimetrul e mai extins, cu atat dificultatea acoperirii spatiului, se amplifica pentru a rezolva aceasta
problema a acoperirii edificiului, au fost inventate in cursul timpului, sistemele de acoperire.
Istoria arhitecturii se suprapune in mare masura, istoriei aparitiei acestor sisteme de acoperire. Cel
mai vechi si simplu dintre sistemele de acoperire e cel numit STALP – GRINDA, sau ii mai putem spune
sistemul coloana –arhitrava.
Templul grecesc e alcatuit din parti portante si parti purtate. Sirul coloanelor, partea portanta, dar si
aceasta succesiune de trepte, care poarta numele de KREPIS.
Exemplul – templul lui Poseidon din Paestum (stalp – grinda). – templu doric.
Krepisul si colonada, alcatuiesc partea portanta, care sustine.
Tot ce se afla deasupra, arhitrava, friza, cornisa (e peste friza) si frontonul ? (nu stiu daca e inclus,
este partea din fata a templului, sus, in forma de triunghi), alcatuiesc ANTABLAMENTUL.
In Creta, la Micene, incepe arhitectura greceasca.
Neoclasicismul considera ca perfectiunea artistica a fost atinsa in epoca antichitatii, a clasicismului
grecesc si ca nu le e dat modernilor sa depaseasca aceasta perfectiune, ramanand-ule doar sa copieze.
PANTEONUL – roman – templul tuturor zeilor – edificiu de plan central.
Dpdv al planimetriei, edificiile arhitecturale, pot fi de plan longitudinal – edificiul are o desfasurare
longitudinala sau avem de a face cu edificii de plan central. Edificiul de plan longitudinal, in evolutia
istoriei arhitecturii pot primi pentru acoperirea lor, fie un schelet din lemn, numit sarpanta, fie, atunci
cand este acoperit cu materiale solide, cum ar fi piatra, edificiul de plan longitudinal, poate fi acoperit cu
o bolta, semicilindrica (sau in leagan) sau bolta in plin centru.

Coloana minoica, este conica, cu partea mare sus, capitelul este un inel rotund, ca o sfera turtita.
Edificiile de plan central sunt acoperite de cupole. Cupola in general, se identifica unei jumatati de
sfera (cupola semisferica) – se mai numeste CALOTA. Formele patrate din interiorul Panteonului, din
cupola, se numesc CASETOANE in retragere (au rost estetic si tehnic ca sa usureze cupola).
OPAION - e zona din Panteon prin care intra lumina, sus in centru.

HAGIA SOFIA – nu e o constructie circulara.

Baza e patrat. Pandativul face trecerea de la conturul circular a semicalotei, la planul patrat. Un spatiu
longitudinal e acoperit printr-o bolta, sau acesta este un spatiu boltit, iar un edificiu de plan central e
acoperit prin elementul numit cupola.
A nu se conunda BOLTA cu CUPOLA!!!

La hagia Sofia, sunt ferestre pentru lumina.

Vezi cupolele renascentiste ale lui Michelangelor, de la San Pietro – tip lanterna

Biserica San Carlo – arhitect Francesco Borromini – in loc de cupola, ansamblu elipsoidal.
Succesiunea stilurilor in arta europeana. Bolta romanica, semicilindrica, ogive

Roma: - corp material si corp spiritual

In cuprinsul civilizatiei europene, conceptul de mimezis (mimesis – arta vechilor greci), pentru artele
figurative, e determinant. Acel artist era considerat desavarsit, care izbutea sa imite intocmai realitatile
lumii inconjuratoare. Aceasta cale a MIMEZISULUI, istoricii si criticii de arta, i-au spus reprezentare de
tip FIZIOPLAST. FUZIS = natura, realitatea inconjuratoare.
Opusa FIZIOPLASTIEI este IDEOPLASTIA = artistul nu se mai increde in informatiile pe care i le
furnizeaza ochiul si se sprijina mai mult pe intelect, despre ce stie artistul despre imagine.

Legenda – carea a 8-a a istoriei naturale a lui Plinius cel batran.

Se confrunta 2 pictori: ZEUXIS si PARHASIUS – sunt convocati sa lucreze in fresca. Zeuxis a pictat un
copil cu un ciorchine de struguri, din care pasarile au ciugulit crezand ca e real, atat de bine era redat.
PARHASIUS – a pictat o cortina, dupa care era o femeie, atat de reala incat cei din juriu ii cereau sa traga
perdeaua, acesta fiind declarat castigator.
Cartea a VIII-a Istoria Naturalia a lui Plinius cel Batran - Istorisita o poveste, iau parte 2 artisti, Zeusis si
Parrhasius.
Zeuxis - Ni se comunica faptul ca Zeuxis a prezentat un tablou cu un copil tinand un ciorchine de struguri.
Pana si pasarile cerului au fost amaginte de tablou si s-au repezit sa ia din struguri. Zeuxis era exigent cu sine
insusi si a comunicat: Strugurele a fost foarte bine pictat, copilul nu.
Parrhasius - a pictat o cortina, dupa care era o femeie, atat de reala incat cei din juriu ii cereau sa traga
perdeaua, acesta fiind declarat castigator. In Grecia antica, tablourile erau pictate pe scanduri de pin. In
fata mesei tabloului era trasa o cortina. Pentru grecii antici, redarea fidela a realitatii se constituia in
principiul estetic. Grecii au numit aceasta conceptie mimesis. Artistul era transformat intr-un creator
desavarsit. Acest ideal nu putea fi aplicat decat artelor figurative, si anume sculptura si pictura. Imaginile
erau figurative/nonfigurative/abstracte. Arta non-figurativa/abstracta este arhitectura.

*ARTA BAROCA – sec 17

*PARTHENONUL - Grecia – e un templu doric.
*PANTEONUL - Roma
*Regensburg - Germannia – templul Valhala – stil neoclasic.
*CARIATIDA – este sculptura (infatisand o femeie) care intr-un edificiu, ansamblu arhitectural,
implineste rolul coloanei.
*ATLANT – la fel ca sus, doar ca sculptura infatiseaza un barbat.
*CAPITEL – partea superioara a coloanei
*ECHIN – forma, capitel de coloana MINOS
*KREPIS – succesiunea de trepte de la baza templului.
* STILOBAT= ultima treapta, cea pe care sta baza coloanei.
*POETIC = a-si imagina
*POESIS = a face
*AB ORIGIN = dintotdeauna, de la origini
*TAXIONOMIE = IMPARTIRE
*REALITATEA FIGURATIVA – de citit de Francastel
* Vlad Begros?

CURSUL 3 din 15 octombrie 2019

*Principii fundamentale de istorie a artei – Wolflin

*Kazimir – cum si-au creat grecii arta.
Rolul grinzii (arhitravei) e in loc de arc (arhitectura romana) – conduce la acoperirea spatiului cu o bolta.
*NASTEREA – punctul cel mai inalt.

Arcul e alcatuit din elemente de piatra numite BOLTARI. Cel din mijloc se numeste – CHEIE
DE BOLTA. In golul arcului, este un esafodaj din scanduri. Arcul face posibila geneza boltii
semicirculare. O succesiune de arce alcatuiesc bolta semicilindrica.

Spatiile ce necesita acoperire sunt longitudinale. Emisfera se numeste calota. Cupla are baza
rotunda. O singura tema se distribuie. PARTIUL – este cel ce determina tema edificiului, intrucat partiul
inseamna aducerea la olalta a tuturor exigentelor pe care un edificiu trebuie sa le indeplineasca (scoala,
spiatal, gara). Tema arhitecturii - adapostirea.
Sculptura si pictura se inrudesc – sunt legate de functia figurativa. Sculptorul secolului 20 se
rezuma doar la figura umana.
Cronologizarea istoriei artelor:

Cele mai vechi elemente vizuale sunt lansate intr-un punct din trecut.
323-31 ien.
Marturii ale artei cretane.
Perioada civilizatiilor se intinde pe milenii. Dupa anul I...veacul al 4-lea, suntem confruntati cu
fenomenul numit antichitatea tarzie.
Veacul al III-lea compune veacul lui C-tin cel Mare – Constantinopol
Perioada Constantineana si a lui Iustinian (veacul al 6-lea), sunt segmente ale istoriei artelor ce tin de
perioada bizantina. – corespund antichitatii tarzii.
In evul mediu, Europa (arta europeana) se dezvolta in centre geografice distincte.
Stilul BIZANTIN se dezvolta in partea rasariteana, iar centrul e orasul Constantinopol. In vestul
Europei, dupa invaziile din rasarit, Britania si Galia sunt parsite. Se instaleaza HIATUS stilistic. In partea
occidentala, activitatea creatoare inceteaza cateva secole, ea reinviind o data cu revenirea la institutia
imperiala. In capul imperiului aflandu-se Carol cel mare (Charlemain). Dpdv artistic – aceasta epoca
poarta numele de RENASTERE CAROLINGIANA.
A II-a renastere-Otoniana (Otto).
Urmeaza stilul ROMANIC (sec. 10-11) si STILUL GOTIC (sf sec 11-12).
Romanicul si Goticul sunt cele doua stiluri ale Europei occidentale, caracteristice evului mediu.
Secolele 15 si 16 sunt veacurile RENASTERII.
Este perioada in care in Italia apare aceasta noua forma a civilizatiei (a renasterii) si care inseamna
intoarcerea la clasicismul grecesc si roman.
Notiuni polare (opuse).
Arta clasica inseamna o conceptie rationala asupra imaginii, iar in planul vizibilului inseamna simetrie,
echilibru. Anticlasicul este opusul acestor caracteristici.
Antichitatea greceasca si romana, sunt purtatoare ale clasicismului. In rasarit constatam fenomenul unei
perfecte continuitati. Arta si civilizatia Bizantului – mostenitor al clasicitatii antice.
Crestinismul a apartu dupa Hristos.
Arta greceasca se caracterizeaza prin memezis, copie a realitatii. Mimesis conduce la o imagine
FIZIOPLASTA, iar opusul acesteia fiind IDEOPLASTIA.
Fizioplastia (de esenta clasica) se transforma in IDEOPLASTIE (de esenta anticlasica) (in crestinism).
Antichitatea e o arta de expresie clasica. Evul Mediu European – in rasarit si in apus, se
orienteaza in spre expresia anticlasica. Vechiul clasicism al antichitatii invie tocmai secolelel al 15-lea si
al 16-lea, in conceptele clasice, expresia vizuala clasica e recuperata.
Renaste clasicismul grecesc si roman. Renastera.

Incepand cu sec. 17? Intreaga Europa occidentala, pornind cu Italia, va primi STILUL BAROC. Spre
deosebire de stilul renascentist, barocul care se naste in Italia si trece dincolo de Alpi, cuprinzand intreaga
Europa de Nord, BAROCUL e o expresie ANTICLASICA.
In Europa occidentala, teritoriul Frantei face exceptie si nu primeste BAROCUL, aici fiind
caracteriscit stilul clasic (CLASICISMUL FRANCEZ IN SEC 17).
Sec. 15 – inceputurile Renasterii
Sec. 16 – Renaseterea deplina.
Sec 16 – in paralel cu Renasterea, se dezvolta stilul manierist, care e si el un stil de expresie anticlasic.
Manierismul pregateste anticlasicul barocului, nu are nicio legatura cu expresia anticlasica a barocului.
Manierismul e o experienta individuala a unui grup de artisti italieni, care o vor exprima si asupra
teritoriilor nordice (manierismu nordic). Cuvantul manierism isi trage intelesul din cuvantul maniera.
Maniera inseamna mod de a picta, sau stil personal al artistului. Artistii manieristi s-au lasat calauziti de
maniera mmarilor artisti ai renasterii, preluand din maniera fiecaruia ceea ce era mai bun si alaturand
aceste perfectiuni ei doreau sa genereze opera de arta desavarsita. Doreau sa uneasca desenul viguros al
lui Michelangelor cu gratia lui Rafeaelo si cu coloritul lui Tizian, pentru a construi opera de arta
desavarsita.
In realitate procesul de creatie al manieristilor inseamna o maxima subiectivizare a actului
creator. Prin aceasta intelegand ca imaginea fizioplastica, clasica, proprie artistului renascentist, trecand
prin filtrul subiectivismului artistului, sufera modificari – ducand la o imagine anticlasica.
Daca manierismul e un stil anticlasic, determinat de subiectivitatea creatorului, de
individualismul personalitatii sale, stilul anticlasic al barocului e un stil care nu priveste doar individul
(fie creator sau receptor de arta) ci barocul introduce in ecuatia creatoare o dimensiune sociala.
Barocul (motorul stilului) e miscarea nascuta in sanul bisericii catolice, caruia ii spunem
contrareforme. Reforma religioasa, indreptata impotriva catolicismului, a aparut in perioada Renasterii in
Germania. In sec. 16, biserica catolica reactioneaza si prin activitatea artistica incearca sa recastige pe
credinciosi. Arma bisericii romano-catolice e activitatea creatoare din arhitectura, sculptura si pictura.
Pe calea stilului Baroc (anticlasic), credinciosul catolic trebuie adus in sanul bisericii.
Imaginea baroca infatiseaza o tema religioasa sau un miracol religios – e astfel alcatuita incat
omul credincios crede ca ia parte nemijlocit la miracolul religios.
Principiile fundamentale ale artei ( Wolflin) – diferenta dintre clasic si anticlasic.

SEC. 17 – Franta refuza Barocul

Veacul al 18-lea se distribuie intre doua stiluri complet deosebite, in spiritul lor.
Unul e anticlasic –ROCOCO, altul se naste in ultima parte a sec. 18 – NEOCLASICISMUL
Anticlasicismul Rococo-ului nu e inrudit cu cel al Barocului.
Daca stilul Baroc e purtat de energiile bisericii romano-catolice, Rococo-ul e expresia gustului estetic al
aristocratiei franceze. Rococo-ul fiind in mare masura un stil laic (lumesc). Acesta apare in Franta – e un
stil anticlasic de balansare a stilului CLASIC.
NEOCLASICISMUL – sec. 19
- imita arta greceasca si romana.

- centrul de greutate s-a stabilit in Franta sec. 18. Doar Neoclasicismului ii mai putem spune stil.
Dupa acesta, au fost miscari in arta, ca miscarea realista, impresionista, etc.
Civilizatiile antice se intind pe 2 milenii. Evul mediu European se multumeste cu un singur mileniu.
Renasterea cu 2 secole. Barocul dureaza un secol. Rococo-ul si manierismul un secol...si asa mai
departe, din ce in ce mai restrans ca timp.
Romantismul apare ca reactie la neoclasicism.
Realismul apare ca o reactie la romantism.
Doar intre realism si impresionsim e o trecere fireasca.
Postimpresionismul se apune impresionismului.
Academismul e o continuare a neoclasicismului ?!!!!

SEC. 20
*Roma se indentifica cu arhitectura, coloane, arhitrava, etc.

CURSUL 4
DIN 22 OCTOMBRIE 2019

Heinrich Wolfflin – ancorandu-si cercetarile in aria imaginii fizioplaste (acea imagine care
restituie adevarul optic al lucrurilor, potrivit naturii), descopera cele 2 regimuri in care imaginea
fizioplasta functioneaza – CLASICUL SI ANTICLASICUL.

Pentru a det. functionalitatea imaginii, el descopera 5 perechi de notiuni polare!!!!! de invatat.

 GRAFICUL (caracteristic artei renasterii – arta clasica)

 PICTURALUL (caracteristic barocului, arta anticlasica)
*dublu portret

*modeleu prin clarobscur

*tusa – pensulatie – urma pe care pensula incarcata cu pigment o lasa pe suprafata pictata;

- vibrata – fara mare precizie – de ex. Rembrandt;

-lisa – urma e evitata – portretul Battistei Sforza – (vezi si coloana neteda, lisa ).

Arta romana in sculptura e originala (portret roman) – urmeaza artei grecesti.

*cei doi frati Van Eyck sunt descoperitorii picturii in ulei (au folosit uleiuri sicative de in si
nuc).
*arta romana si renascentista – fresca in tempera.

Iconologia priveste primul strat tematic, acela imediat reconoscibil si care se impune privitorului
deindata.

Tema atelierului artistului se statorniceste, dobandeste autonomie in pictura baroca a sec. 17,
aceasta insemnand ca pictura devine ea insasi subiect al artistului. Actul picturii devine un act reflexiv.

*Pentru ca un tablou sa poata fi incadrat temei atelierului artistului, e nevoie de o seama de

prezente sau parametri.

*E nevoie ca artistul sa se reprezinte pe sine, tema autoportretului face parte integranta din
tema atelierului artistului.

*Trebuie sa fie prezenta opera aflata in lucru (atelier, model, natura moarta).

CURSUL 5
DIN 29 OCTOMBRIE 2019

Arta Greciei antice:

Marturiile de arta greaca antica care s-au pastrat tin in principal de domeniul arhitecturii.
Sculptura greceasca la inceputurile ei fiind legata de pictura, dependenta de pictura. Cele doua arte
majore alcatuind un tot unitar, se poate afirma ca cel putin la inceputurile sale, sculptura greceasca
poate fi interpretata ca o prelungire ca o terminatie figurativa a arhitecturii abstracte.

Aceasta sinteza intre cele 2 arte (sculptura si arhitectura) se va transmite viitoarelor civilizatii si
stiluri artistice europene. Bunaoara, in cadru stilurilor romanic si gotic, aceasta sinteza (arhitectura si
sculptura) va fi determinanta, ea fiind regasita si in operele artistilor renascentisti. La Michelangelor, dar
si in cadrul stilului baroc. Intorcandu-ne la Grecia antica, vom observa ca pictura (a 3-a arta majora) e
slab reprezentata datorita faptului ca marturii materiale nu s-au pastrat.
 *PROPILEU = intrare monumentala a unui templu - vezi poarta de acces ACROPOLE – Atena

Ne putem face o idee daca reconstituim decorul pictat al ceramicii. Totusi pictura greceasca a
fost un capitol important al artei antichitatii, judecand dupa marturiile scrise transmise de istorici.
(Zeuxis si Parhasius, scrisa de Plinius cel Batran – intrecerea dintrei cei doi pictori).

1- CIVILIZATIA MINOICA – CRETANA – sec. XXI – XX ien in insula Creta

2- CIVILIZATIA MICENIANA – sec. XV-XII idC – s-a dezvoltat in peninsula Peloponez, pe
continent.
3- PERIOADA HOMERICA – sec. XII-VIII idC – deci intre veacurile 12-8 vorbim de perioada
homerica. Pentru simplu motiv ca cele mai multe informatiidespre aceasta perioada ne sunt
furnizate de cele doua poeme istorice (Iliada si Odiseea).
4- PERIOADA ARHAICA – sec. VII – VI idH – pregateste dexvoltarea artei grecesti in tiparul
stilistic, cunoscut noua, care e acela al clasicismului. Conceptul de clasic are si un al doilea
inteles, acela al unei arte care s-a cristalizat in mod exemplar, care a ajuns intr-o stare de
echilibru, a.i. se poate oferi pe sine drept model viitoarelor cristalizari (arta greceasca –
renasterea sec 15 si in sec 18).
5- PERIOADA CLASICA – urmand o conceptie organicista asupra evolutiei istoriei artelor, a fost
impartita de cercetatori in 3 etape: - CLASICA TIMPURIE (sec. 5 idH)

-CLASICA DE APOGEU ( prima jumatate a sec. 4 idH)

-CLASICA TARZIE (a doua jumatate a sec. 4 idH)

6- PERIOADA ELENISTICA – 323 -30 idH – e un fel de baroc al artei grecesti.

 HEINRICH SCHLIEMAN – arheolog – sec 19 –a descoperit stravechea Troie – cetatea lui

Priam. Credea si ca in Peloponez exista cetatea Micene, cea cu poarta leilor – sec 15-12
idH ?

Arhitectura miceniana are caracteristici particulare, fiind expresia unei populatii razboinice.

*METOPA = fragment sculptat de pe friza – poarta trasaturile sculpturii elenistice.

Zidurile de aparare au importanta deosebita in economia.....miceniene. Ele sunt alcatite

dintr-o piatra prelucrata sumar, din blocuri de mari dimensiuni. Zidurile se numesc ciclopice
(din Iliada lui Homer). Zidaria miceniana, dobandeste stabilitate nu prin materialele de
legatura (mortar) ci prin simpla inertie a materialelor. Partile importante ale arhitecturii
miceniene, “ poarta leilor” ingaduie sa distingem elementele esentiale ale arhitecturii
grecesti, anume sistemul constructiv stalp – grinda
 Suprafata triunghiulara aminteste de uimitoarele frontoane ale templelor grecesti.

Arhitectura greceasca trebuie intelesa ca o sinteza caruia i se adauga sculptura. Cercul

mormintelor regale - in inventar au fost descoperite masti din aur (foite) – Masca lui Agamemnon, vase
pretentioase, vase perechi (VAFIO) ? prin tehnica ciocanirii metalului, prin ciclul compozitional al
decorului, ca cel al frizei, care inconjoara in mod continuu vasul. Unul dintre vase infatiseaza o
compozitie cu tauri salbatici, celalalt infatisand taurii imblanziti. Tot la Micene – s-a gasit si o masca
feminina, pictata. O friza cu scuturi cu decor abstract. Doamna din Micene. Grafic, fara volume, dar
fluiditatea, anatomia ne indrapta de la ideoplastie spre fizioplastie. – vasele miceniene.

Mormantul lui Atreu e situat in afara zidurilor cetatii Miceniene. Mormantul e de tip tumular, in
masa unui deal si se ajunge strabatand un drum ( dromos? ). Poarta e asemanatoare cu poarta leilor.
Timpanul lipseste.
In interior e o scobitura ca o cupola, falsa. Aici incepe istoria cupolelor. Este un compromis intre
arhitectura si pestera.

Arthur Evans a descoperit palatul din Knosos, mai vechi cu 6 secole decat Micene. Porneste de la
excavatiile lui Schlieman. S-au descoperit tubulatura pentru scurgera si aducerea apei, vase pentru
grane, etc. In calitatea sa de marturie a civilizatiei cretane, palatul de la Knosos poate fi interpretat ca o
sinteza intre doua tipuri de civilizatii, cea agrara, proprie egiptului invecinat si civilizatia navigatorilor
care reprezenta civilizatia minoica.

Sistemul constructiv tip grinda e propriu civilizatiei egiptene dar si minoice, iar reprezentarile
supuse regimului ideoplast al imaginii sunt de asemenea caracteristic celor doua civilizatii. Spre
deosebire de civilizatia Egiptului, cea minoica este caracterizata printr-un stil mai liber. Lipsesc zidurile
de aparare, iar planul palatului de la Knosos, prezinta mai degraba o dezvoltare dezordonata, cotrolata
insa de o mare curte interioara dreptunghica. ! Stilul stalp-grinda !

Caracterul liber al arhitecturii cretane se vadeste si in adoptarea acestuia la neregularitatile

termenului ( nu sunt disciplinate si se transmit arhitecturii a.i. intre diferitele niveluri ale palatului de la
Knosos nu se constata intotdeauna o stricta corespondenta).

INTERCOLUMNAMENT = un sir de coloane.

Palatul de la Knosos nu e doar o resedinta regala (regele Minos), el corespunde realitatii unui
intreg oras. Erau zone de reprezentare – sala tronului, zone sacre, dar si zone destinate pastrarii celor
necesare vietii (cartier al antrepozitelor). Realitatea palatului din Knosos corespunde unui oras, iar
planul sau neregulat, impus si de necesitatea adaptarii la terenul neregulat, a dat nastere legendei
labirintului.

Coloana cretana = se ingroasa spre capitel – conceptie atectonica.

Abac patrat!?

Tronul.

Sinteza intre viziunea fizioplasta si ideoplasta.

Grifonii se invecineaza cu lujerii de lotus. Camera delfinilor (fizioplastia inlocuieste ideoplastia abstracta).
Printul cu diadema sau cu flori de crin, recunoaste acel canon (tip reprezentativ), ideoplastic.

Pictura nu e plata ci s-a incercat o modelare anatomica in volum, astfel incat, printul trebuia imaginat ca
un compromis intre sculptura si pictura.

Mica Pariziana?

Scena cu tauri si saltimbaci.

Sculptura cretana: - zeita cu serpi, ceramica smaltuita, zeita cu tiara, figura de acrobat sculptat
pe fildes, 2 RITONURI? - vase cu functii rituale.

Ceramica cretana care in lunga istorie a civlizitaiei minoice sufera o transformare stilistica, care
vor evolua la o viziune naturalista, de factura fizioplasta catre un decor geometric tot mai severr care va
fi impus in final, civilizatiei cretane de catre cuceritorii micenienni (sec 15 idC). Cele mai valoroase
exemple de ceramica cretana sunt vasele de stil CAMARES – de la muntele statiuni arheologice.

...decor tectonic.---intre caracatita si vas exista o armonie

* ce e greu sta sus si ce e usor jos – atectonic.

* tectonic = imbratiseaza forma

PERIOADA HOMERICA (sec. 12-8 idC)

 - reprezentata mai cu seama prin vase ceramice de mari dimensiuni care au fost descoperite in
atica (imprejurimile orasului Atena) – vase cunoscute si sub numele de vase DIPILON –
deoarece au fost descoperite langa poarta omonima.

Vasele sunt foarte mari (chiar si 2m), au o destinatie funerara?, fapt atestat si de decorul
vaselor. Un decor dispus pe registre suprapuse, in care decorul geometric interfereaza cu cel
figurativ, acesta din urma fiind el insusi supus unei severe geometrizari. Motiv pentru care, vasele
perioadei homerice poarta si numele de vase de stil geometric.

Decor figurativ. Compozitie continua (in jurul vasului). Personajele participa la o actiune comuna.

Bratele ridicate = jelire. Femeie ce se roaga. Cortegiul funerar in registrul inferior. Razboinicii cu
scuturi. Acest tip de compozitie se supune principiului narativ al frizei. Compozitia e introdusa intr-o
forma patrata sau dreptunghica. Friza e o compozite deschisa, metopa e limitata, imagine figurativa.

Un capitol distinct al artei grecesti il constituie ceramica. Formele vaselor sunt strict canonizate,
ele corespund unui tip, model, impus de functionalitatea respectivului vas.

Krater – era folosit de vechii greci in timpul ospetelor pentru amestecul vinului cu apa.
Hadria – toartele erau sus, vas destinat transportului si pastrarii apei.

Amfora – pentru pastrarea vinului

OENACHE - vas destinat turnarii vinului la oaspeti

KYLIX – pentru sorbirea vinului in timpul ospetelor

LECHITUL – pentru pastrarea uleiului si pentru libatii funerare (turnare).

decoratii ideoplaste – decoratii de tip fizioplastic

* vasul grecesc avea doi autori, cel al caror nume adesea s-a pastrat. Unul era raspunzator de forma
vasului (modelare) iar cel de-al doilea de decorarea sa.

Exemple de 3 nume de pictori de vase:

- DURIS
- BRIEGOS
- KLEO PHRADES – cel mai renumit intre perioada arhaica si clasica.

Exemplu de ceramica, “ Ahile si Ajax jucand zaruri” autor EXEKIAS. Avem o compozitie de gen,
(scena din viata de zi cu zi), inchisa, tectonica.
Galbul vasului = conturul vasului
 CURSUL 6
DIN 5 NOIEMBRIE 2019
IDIOPLASTIE difera de FIZIOPLASTIE

PLASTIE = forma

FIZIO= natura

SEC. 7-6 IdC -Perioada arhaica

E acea in care arhitectura greceasca antica isi cristalizeaza formele pregatind evolutia artei grecesti din
perioada clasica timpurie.

SEC 5 idC – perioada timpurie

Forma tipica inc are arhitectura greceasca se manifesta in aceasta perioada e templul.
 In calitatea sa de edificiu arhitectural, templul implinestes rolul de adapostire. Fiind vorba ca e
pusa in slujba sacrului, templul nu adaposteste fiinta umana – se identifica casei zeului, singurul locuitor
al casei e statuia inchinata zeitatii.

In spatiul temporal cuprins intre perioada arhaica si clasica timpurie, asistam la evolutia
arhitecturii grecesti, de la formele cele mai simple, la cele complexe care vor face specificul arhitecturii
grecesti clasice.

TIPOLOGIA TEMPLELOR GRECESTI:

De la simplu la complex.
- TEMPLUL IN ANTE – cel mai simplu, o singura incapere (CELA), ziduri laterale depasind
suprafata incaperii. Are doua coloane in fata, la intrare. Cele doua prelungiri ale zidurilor
poarta denumirea de ante, de aici si denumirea de templul in ante. * tezaurul atenienilor din
Delphy!!!

- TEMPLUL PROSTIL – se prezinta ca o singura unitate, in care statuia zeului e continuta, antele
fiind separate?

- TEMPLUL DE TIP AMFIPROSTIL –

- TEMPLUL AMFIPROSTIL PERIFTEL

- TEMPLUL HEXASTIL PERIFTEL

TEMPLUL LUI POSEIDON DIN PAESTUM – templu hexastil periftel.

Ordin doric?

Coloana si arhitrava reprezinta partea portanta. Crepisul include ultima treapta (stilobatul).

Partea purtata poarta numele de antablament si e alcatuita din arhitrava, friza, cornisa,
incununate de fronton.

Frontonul e alcatuit din 3 fragmente de cornisa dar si o suprafata triunghiulara lisa, neteda, care
poarta numele de timpan. In cazul ordinului doric, friza e discontinua, ea fiind alcatuita dintr-o
succesiune de TRIGLIFE , care incadreaza METOPELE de forma patrata.

Exemplu de intrebare la examen: Din ce e alcatuita o friza dorica?

Spre deosebire de friza dorica, friza templului de ordin doric/ionic? e continua, ea inconjoara
dintr-un singur elan, intregul templu. Templul grecesc se prezinta privitorului ca o sinteza, una abstracta,
alta figurativa, pictura si sculptura. Din chiar conceptia sa, templul grecesc ofera 2 spatii distincte
sculpturale, iar acestea sunt friza si frontonul.

Decoratia sculpturala a templelor poate fi considerata o prelungire figurativa a arhitecturii

abstracte. Dpdv tehnic sculptura e arta care opereaza cele 3 dimensiuni ale spatiului. Exista doua tipuri
de sculpturi.

Sculptura in relief si in RONDE BOSSE, in jurul acesteia din urma poate inconjura sculptura.
Relieful poate fi inalt sau plat. Friza primeste intotdeauna o decoratie in relief inalt, in vreme ce
frontoanele vor fi decorate in sculpturi in ronde bosse, dar totusi privitorul nu poate inconjura aceste
sculpturi. In cazul frontonului sculpturile ronde bosse sunt adosate timpanului - (suprafata
triunghiulara lisa e inconjurata ? de 3 fragmente de cornisa.
 Templul are doua spatii pentru decor: friza si frontonul.

Coloana greceasca a fost gandita de arhitectii antici ca un substitut al fiintei umane. Arhitectul
roman Vitruviu, in cartea sa despre arhitectura a precizat ca , coloana dorica masiva e corespondentul
barbatului, cea ionica e substitutul simbolic al femeii.

Coloanele au doua componente:

- BAZA

-FUSUL (trupul omului)

-CAPITELUL – capul omului

Mai observam ca spre deosebire de coloanele egiptene, coloana greceasca nu e alcatuita dintr-
un singur bloc de piatra si forma ei usor tronconica e alcatuita din tamburi care se suprapun. Tot asa,
spre deosebire de alte stiluri, coloana greceasca nu e neteda (lisa) ci prezinta caneluri in corpul coloanei.

Coloana dorica poarta caneluri care la intalnirea lor alcatuiesc un unghi ascutit.\

Coloana de tip ionic si corintinean, vor prezenta la intalnirea canelurilor o tesitura.

Coloanele sunt de forma usor conica, ingustandu-se spre capitel.

Cilindrul turtit care alcatuieste capitelul doric are un nume specific ECHIN, iar intre arhitrava si
echinul turtit apare aceasta plinta patrata de piatra care se numeste ABAC.

O insiruire de coloane se numeste COLONADA, iar spatiul dintre coloane se numeste

INTERCOLUMNAMENT. Aceste coloane par a fi egale, ele fiind insa luate separat o individualitate
(personalizata).

Fiecare coloana dobandeste indivitualitate datorita faptului ca in cadrul templului grecesc,

intervin asa numitele corectii optice. Colturile cele mai expuse la eroziunea luminii, din colturi/margine,
coloanele de colt, au prevazuta o ingrosare in zona mediana GALB al coloanei. Galbul coloanei sau a
vasului. Elementul morfologic numit coloana nu este perfect vertical. Coloanele de colt sunt inclinate
spre interior si aceeasi inclinatie o sesizam si la urmatoarele coloane (grad mai mic de luminare). Nici
arhitrava nu e pefect orizontala ci usor curbata in sus. Nici frontonul nu e pefect vertical, e usor aplecat
inainte.

In perioada arhaica, desi arhitectura juca deja un rol important, arta care se bucura de cea mai
mare atentie din partea grecilor e sculptura in cele doua ipostaze ale sale. Sculptura ca insotitoare a
arhitecturii dar si sculptura de sine statatoare avand o functie votiva, perzentand doua tipuri distincte.

Reprezentarile femininte se numesc CORE sau fete. Corele spre deosebire de APOLONI fiind
invesmantate.

Cazimir Mikailovsky – sculptorii reprezinta personaje aievea care se ofereau pe sine ofrande
zeului (sculpturi votive). Sculpura arhaica – decor al templului. Exemplul cu gigantii care fac parte din
frontonul vechiului templu situat pe acropola ateniana numit
HECATOMPEON......................................................................................................................................
.....................si cel fizioplast care se pregateste sa intre in scena.
 Desi Mikailovsky pretinde ca sculpturile votive ale personajelor arhaice ar implini functiile unor
potrete, observam ca chipurile sunt puternic stilizate (viziune ideoplasta dar in pofida acestei ideoplastii,
starile sufletesti .............................................................................................................................................

Zambetele (CORE) sau Apolonilor. Vesmantul femeilor se numeste PEPLOPS. In cazul sculpturii
perioadei arhaice, nuditatea e consacrata doar reprezentantilor masculini, corele purtand peplops. In
cazul reprezentantilor masculini, asistam la o buna cunoastere a anatomiei doar ca fiinta umana e inca
reprezentanta intr-o stare de incremenire (viziune hieratica). SFANT = HIERS

In cazul Corelor, vesmantul evolueaza independent in raport cu anatomia si are o functie

decorativa. In perioada clasica timpurie, de apogeu, draperia nu va ascunde vesmantul (pliurile
multiplicand armonia trupului omenesc). Individualitatea persoanei chiar daca nu e evidenta, se
constituie deja intr-o tema a sculptorului grec. In muzeul national din Atena, sunt expuse sculpturile a
doi frati gemeni KLEOBIS SI BITON – personaje de legenda – apoloni arhaici – schiteaza un pas inainte.
Mama lor era o preoteasa in templul zeitei Hera.

Sculptura BAIATUL KRITIOS. Ideoplastia isi pierde din intensitate. Zeita Artemis din Franta
(Auxere)? Viziune plata? Xeoane – sculptura extrasa din lemn?
 Vasul pare ca stapaneste anatomia in mod desavarsit. Vasele si sculpturile arhaice sunt strict
contemporane?!!!

Perioada clasica timpurie – veacul al 5-lea inainte de Hristos.

Vom avea in vedere doua temple din Sicilia (Paestum) – unul inchinat lui Poseidon si celalalt
Herei. In perioada clasica timpurie templul grecesc nu mai e alcatuit dintr-o singura incapere ci din 2,
chiar 3, un vestibul numit PRONAOS, incaperea principala consacrata statuii zeului (CELA SAU NAOS) si o
a 3-a incapere (separata din cela printr-un zid) – OPISTODOM sau camera tezaurului.

Alt templu: insula Egina – portul Pireu. Templul e inchinat zeitei Atena Afaia. Frontoanele sunt decorate
cu scene din razboiul Troian.

Cel mai important templu – cel situat in Peloponez (localitatea Olimpia) unde se aprindea flacara
olimpica. Era inchinat lui Zeus – face parte din perioada clasica timpurie.

Cele două mari opere ale lui Fidias, Atena şi celebrul Zeus din Olimpia, au fost pierdute pentru
totdeauna, dar templele unde se aflau încă mai sunt în picioare şi păstrează o parte din motivele
decorative, realizate chiar pe timpul lui Fidias. Templul din Olimpia este cel mai vechi; probabil că a fost
început pe la anul 470 şi terminat pe la 457 î.H. Metopele reprezentau muncile lui Hercule. Ilustraţia 52
înfăţişează episodul cu merele de aur din grădinile hesperidelor.

Fidias a alcatuit o statiue CHRSOELEFANTINA – specifica zeilor? infatisand-ul pe Zeus, parintele zeilor –
sculptura din aur si fildes, se mai gaseste doar baza, frontonul si sculpturile ce ilustreaza 2 legende
distincte. Oneomeos fiul lui Ares si tata al lui Hippodaniei, rege in Pisa, Peloponez.
Comentariu dpdv plastic: - metopa de la Olimpia

Templul are pe fronton lupta dintre......centauri si lapiti. Metopele inconjoara friza separate de triglife.
Infatiseaza cele 12 munci ale lui Heracles sau Hercule.

*! Mircea Ivanescu - poet!!!!

Imaginea infatiseaza aducerea de catre Heracles a merelor de aur din gradina Hesperidelor.
Metopa e realizata in relief inalt, prezinta 3 poersonaje legate printr-o actiune comuna, actiunea
ilustrand un fragment de mitologie greceasca si anume, muncile lui Heracles....doua personaje
masculine Heracles si Atlas, sunt infatisati in staea desavarsitei meditatii, cea sacra, caracteristica
apolonilor arhaici.
Personajul feminin infatiseaza pe zeita Atena, apare invesmantata. Spre deosebire de vesmantul corelor,
din perioada arhaica, in cazul Atenei, asistam la o corespondenta intre vesmant si anatomie, chiar daca
discret, structura anatomica se lasa descifrata sub vesmantul zeitei. Compozitia e deschisa, simetrica,
echilibrata, iar chipurile nu prezinta carateresitic caricaturale, semn ca ne aflam intr-un moment in care
expreisa clasica se impune privitorului.

Personajele care interactioneaza ne ingaduie sa descifram fragmentul de naratiune mitica.

Legendele Oimpului: Heracles era dusmanti de zeita Hera si ocrotit de zeita Atena (merele de aur din
gradina Hesperidelor).

CURSUL 7
DIN 12 NOIEMBRIE 2019

Arta greceasca – in epoca clasica timpurie.

Sculptura – legenda muncii lui Heracles –aducerea merelor de aur din gradina Hesperidelor. A
avut de indeplinit 12 munci pe care le gasim intr-o schema. Relieful de la Olimpia.
Toate aceste 12 metope inconjurau templul din Olimpia, iar realizarea practica si plastica a
acestor reliefuri era asemanatoare cu relieful cunoscut deja. Cand percepem metopa, pare mica de jos, ea
avea dimensiuni impresionante insa. Zeita Atena in chip simbolic il sprijina pe Heracles, zeita
intelepciunii, participiand la efortul eroului.
Importanta gesticii in statuara greceasca a perioadei clasice timpurii. Gesturile personajelor
inlesnesc raportarea protagonistilor unii la ceilalti, din aceasta raportare desprinzandu-se chiar naratiunea,
adica substanta epica pe care sculptorul are a o transmite privitorului. In metopa infatisand-ul pe Heracles
si Atlas sunt putine, discrete, insa ele sunt suficiente pentru a transmite intreaga substanta epica a
episodului mitic. Nu trebuie uitat ca metopele cu decoratia lor, se adresau unei societati cunoascatoare a
miturilor si a credintelor religioase astfel incat orice grec care privea metopa de la Olimpia, reusea sa
transmita in cuvinte, schema compozitionala, antrenand trei personaje oferita de sculptor.
Sirul de metope de la Olimpia, respecta acelasi mod de transmitere a firului epic, al naratiunii.
Uneori avem doua personaje, alteori doar Heracles si cu dusmanul sau mitic Hera, toate insa exploateaza
suprafata in forma de patrat care se cere decorata. Compozita e de fiecare data inchisa, ceea ce presupune
o limitare a naratiunii si o imparire a ei in secvente.
Friza ionica se prezinta in raport cu friza dorica, continua.
A doua modalitate narativa ce sta la dispozitia artistului grec este friza ionica, care inconjoara
intr-o miscare continua templul, iar aceasta miscare continua, atrage dupa sine, continuitatea naratiunii.
Naratiunea nu mai e impartita in secvente ci in mod continuu, se trece de la un nucleu epic la altul.
 Atena si Atlas sunt afrontati despartiti de eroul Heracles care poarta bolta cereasca. Greutatile
sunt echilibrat distribuite. Cand doua diagonale se intretaie, dinamica uneia dintre ele anuleaza pe
cealalta, fiind in echilibru, in mijloc.
Metopa dorica, presupune intotdeauna o compozitie inchisa.
Genul compozitiei – acel gen al picturii care reuneste mai multe personaje prinse intr-o actiune
comuna, care poate fi descifrata, pornind de la gesturile prin care personajele interactioneaza , care
incadreaza doua personaje, in mod ideal 3.
Principiul compozitional al metopei, se transmite si compozitiei pictate, astfel incat, o data ce
metopa de forma rectangulara a primit o decoratie sculpturala, noi putem admite ca in mod ideal, tabloul
pictat a si fost descoperit. Nu e o intamplare ca in arta antica mai cu seama in Roma antica, pictura
suplineste uneori rolul sculpturii imititand-o. De pilda la Pompei exista scene pictate, care dau impresia
unor compozitii sculptate. Deci pictura, pare a fi implinit intr-o anume secventa istorica rolul de substitut,
inlocuitor mai ieftin al sculpturii.
Sculptura in ronde bosse a perioadei clasice timpurii.
Este epoca in care, sculptura paraseste hieratismul propriu statuarei (sculpturii) din perioada
arhaica. Reprezentarea devine totodata mai realista, presupunand o buna cunoastere a anatomiei trupului
omenesc. Sculptorii devin personalitati cunoscute, isi semneaza operele, intervin acum in cuprinsul
istoriei artelor, ideea de auctorialitate, devin constienti de propria opera. In planul expresiei plastice pure,
se paraseste acel echlibru desavarsit intre ideoplastie si fizioplastie, spefic statuarei din perioada arhaica.
Acum in perioada clasica timpurie, limbajul fizioplast e acela care precumpaneste, iar conceptia
ideoplasta, abia daca mai poate fi recunoscuta in alcatuirea formei statuare, sculpturale.
O lucrare anonima, este statuia “ AURIGA DIN DELPHI” sau conducatorul de cvadriga –atelaj
cu 4 cai. Eroul, sportivul e aceala care devine tema sculptorului. Se instaleaza intre limitele fizioplastiei.
Viziunea frontala e specifica sculpturilor din perioada arhaica si faptul ca trupul e surprins intr-o cvasi
nemiscare, aproape nemiscare. Un singur ax organizeaza compozitia, axul vertical, de la care sculptorul
nu se abate decat atunci cand alcatuieste bratul si antebratul, el fiind amplificat prin drapajul care ascunde
anatomia personajului.
 Incepand cu perioada arhaica deja, dar continuand cu cele trei diviziuni ale perioadei clasice, apoi
cu perioada elenistica, o tema majora pe care sculptorul are a o rezolva, este raportul dintre anatomie si
draperie, dintre corp si vesmant. La Corele antice ale perioadei arhaice, draperia evolua independent cu
anatomia, ea dobandea un soi de autonomie, dar ii conferea caracteristici decorative. In cazul operei
statuare de mai sus, anatomia ramane ascunsa sub draperie, iar draperia e lipsita de vechea ei autonomie,
ea mulandu-se , nu peste madularele trupului omenesc, ci se adapteaza doar proportiile trupului omenesc.
Partile anatomice, ramase la vedere, chipul, bratul, picioarele, se bucura de o tratare in regim fizioplast,
iar chipul devine aproape un portret idealizat, infrumusetat.
Sculptura “ Le chavaleiler rampin” ?...fata de Auriga...ca o analiza paralela. Care e mai aproape
de statura arhaica...e Le chavaleiler rampin.
Formele de ideoplastie: zambetul si pieptanatura pur decorativa...statuarea perioadei arhaice.
Efebul (baiatul care e in pragul dintre adolescenta si barbatie) blond, opera aflata intr-un muzeu
din Copenhaga. Tot Chevalier e specific perioadei arhaice in comparatie.
Auriga din Delphy e proprie perioadei grecesti timpurii datorita faptului ca piciorul nu inainteaza
cu un picior ci intinde bratul. Netipic e faptul ca desi trupul e masculin el poarta un vesmant, faptu ce
duce in perioada clasica timpurie. Monoaxialitatea e prezenta. Apolonii arhaici – pasul schitat, chipul –
masca, la AURIGA e un portret, individualizat. Trecerea de la un volum la altul, in alcatuirea
personajelor. La apolonii arhaici, desenul de contur venea sa intareasca hotarul dintre diferite parti
anatomice, aici volumele se imbina unul in celalalt, iar tranzitia e lina, de la un plan la altul, care ne
introduce in plina perioada clasica timpurie.
Iar sculptura “ Baiatul Kriptios (-presupusul sculptor vestit in perioada clasica timpurie)” –
anatomie invaluita, o trecere treptata de la un plan la altul. Pozitia de contraposto merita evidentiata,
greutatea punctului se sprijina pe un singur picior, fapt care rupe perfecta monoaxialiatate, se frange in
zona mijlocului.
Doriforul lui Polyclet, sau purtatorul de lance. Putem observa lesne cum substanta tematica e
extrasa din tema apolinilor arhaici. Sculptura poarta numele si de canonul intrucat Policlet a stabilit un
regim al proportiilor caruia trupul omenesc trebuie sa i se supuna. Canonul lui se traduce prin “ capul se
cuprinde de 6 ori in inaltimea persoanei”. O alta lucrare a lui Policlet e Diadumenos, sau eroul care isi
leaga in jurul crestetului panglica victoriei. Prin aceasta sculptura, Policlet contrazice cu totul principiul
compozitional al monoaxialitatii prin bratele sale personajul incercand sa ocupe tot spatiul tridimensional
care sta la dispozitie.
Epoca clasica timpurie este aceea care marcheaza si aparitia unei noi teme ce confera
complexitate demersului sculptorului, anume GRUPUL STATUAR.
Kritios impreuna cu colegul sau sculptor MESIOPES, sunt autorii grupului statuar intitulat
TIRANOCTONII, sau omoratorii de tirani. Precedat de ANTENOR, care a facut tot un gup statuar.
Orientarea personajelor dobandesc coerenta cand ne raportam la tema uciderii, fiecare personaj
beneficiaza de un soclu propriu. Al 2-lea grup statuar, “ ATENA SI MARSIAS” e o opera a sculptorului
MIRON, personajele au o baza comuna ceea ce confera un plus de coerenta compozitiei, intalnirea dintre
personaje nu mai pare intamplatoare. Ca in metopele de la Olimpia, gesturile pe care personajele le
schiteaza, conduc la descoperirea substantei narativa. Marsias satirul s-a luat la intrecere cu zeul luminii,
Apolo in ale muzicii, Marsias canta la flaut, Apolo la lira. Castiga Apolo si Marsias trebuia sa se supuna
supliciului, de a fi jupuit de viu, dar inainte de asta, zeita Atena ii rapeste naiul?
Statui fizioplaste.

Discobolul (fizioplastie), sculptura a perioadei clasice timpurii, opera a lui Miron.

 TOATE COPII ROMANE!!!! ORIGINALELE NU MAI EXISTA.
In cazul Discobolului, regula monoaxialitatii este cu totul abandonata, iar devreme ce axului
personajului i s-a imprimat o miscare elicoidala. Cercetari moderne au stabilit ca niciuna dintre miscarile
atletului care arunca discul nu a fost fixata in opera statuara de catre Mirion. Miron stabileste insa o
sinteza proprie, originala a tuturor miscarilor care presupun aruncarea discului.
Arta in genere poate sa se inscrie pe doua cai, pe calea fizioplastiei si pe calea ideoplastiei.
Ultima lucrare a lui Miron, Minotaurul.
“Poseidon de la cap Artemision” – descoperita in adancul marii, sculptura in bronz, al perioadei
clasice timpurii, il reprezinta pe Poseidon, zeul marii lovind cu un tridentul, insemnul sau distinctiv.
Pornind de la atributul zeului care e tridentul, se ajunge la o interpretare poliaxiala a operei statuare in
RONDE - BOSSE.
PERIOADA CLASICA DE APOGEU – in secolele a doua jumatate a sec 4 idH. ???\
Cel mai important ansamblul datand din aceasta perioada, e orasul de sus, sau acropola Ateniana .
Acropolis, e orasul de sus, construit pe un deal.

Posibila intrebare pentru examen. Numiti edificiile care alcatuiesc ansamblul acropolei Ateniene,
cu o singura exceptie, ce nu se vede in imagine...templul Erechteion (Erefteu nefiind un zeu ci un rege al
Atenei, care intr-o lupta purtata cu locuitorii orasului Eleusis, l-a ucis pe Eumolf, fiul lui Poseidon, motiv
pentru care Erechteu a fost pedepsit de catre Poseidon.
*ERECHTEIONUL e un templu complex care se abate de la tiplogia traditionala, alcatuit dintr-
un
 portic ionic, dintr-o cela compartimentata, doua spatii care nu comunica intre ele, unul dintre acestea
consacrat lui Poseidon, celalalt lui Eumolf. Apoi celebra logia a cariatidelor.
CARIATIDA – e o statuie infatisand o femeie, care implineste intr-un ansamblu arhitectural rolul
de coloana.
Templul Erechteion exploateaza neregularitatile terenului. Atipic in ce priveste planimetria sa.
Perle si ovele elemente de decor arhitectural pe parapet , prezente in zona cornisei impreuna cu denticulii.
!!! Poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) – poemul – pentru marile Eleusii (sarbatorile eleusine).
Templul Erechtion mai are ceva specific. E inconjurat de coloane, defapt coloane care au ajuns in raport
particular cu zidul.
COLOANA LIBERA – are spatiu intre ea si zid

COLOANA ADOSATA – atinge tangential zidul

COLOANA ANGAJATA – e pe jumatate ingropata in zid

Nicio cariatida nu e identica cu celelalte, fiin unice. Fiecare coloana dealtfel e unica, asa si aici
referitor la cariatide. Un mare admirator al artei grecesti, a fost sculptorul francez din sec 19 Auguste
Rodin. Prin atelierul sau ian-aprilie 1907 a trecut Constantin Brancusi.
Elenistul reputat Mario Meunier, secretarul lui Rodin pe care Rodin o adimira in mord superlativ. Rodin
era extrem de aspru.
Rilke admirator al artei grecesti – sonetele catre Orfeu. “Tu cel care ne-ai cladit un templu un auz, pe
calea muzicii. Oricat de mare ii va fi fost dorinta, nicicand Rodin nu a vizitat Grecia. Zeii nu au vrut sa ii
acorde acestui mare inchinator la formele lor pline de seninatate favoarea de ai ingadui sa descopere
urmele pe care le-au lasat in muzeele din Atena si sa vada seara de seara la apus coloanele Partenonului
colorandu-se ion nuante aurii violacee, stanca acropolei acoperindu-se de un roz sidefiu iar muntele
Himetus preschimbandu-se intr-un bloc de ametist. De ce ii iubiti atat pe greci,...grecii sunt maestrii
nostri, datorita simtului vietii de care au dat dovada, fizioplastiei artei grecesti, stiintei luminii si umbrei,
geniului modelarii forrmei, dragostei catre eterna dragoste eterna , naturii.

*PROPILEE – opera a arhitectului Mnesicles – reprezinta intrarea trimfala pe Acropolele

Atenei, scara fiind strajuita la dreapta si la stanga de doua corpuri construite care initial cuprindeau
biblioteci, pinacoteca (picturile grecesti, pe lemn de pin, de aici numele de pinacoteca). Dpdv arhitectural
era specific proprileelor, era distribuirea coloanelor, doua ordine grecesti fiind utilizate simultan.
Coloanele dorice erau plaste la exterior, iar coloanele ionice erau la interior. Elementul de morfologie
arhitecturala numit coloana, coloana dorica simbolul masculinitatii, coloana ionica simbolul feminitatii.
“Coloana e statuia abstracta a omului. Imaginea proportiei, arhietictul proportiei a corpului
uman”. – citeste text de Dan Bota, poet roman – text consacrat lui Brancusi.
Raportandu-ne la statuara perioadei arhaice, la Core si Apoloni, apare ca firfesc ca Mnesicles, sa
fi asezat coloana ionica, feminina la interior, ea primeste vesmantul arhitecturii, pe cand cea dorica,
ramane afara, ca apolonii arhaici.
Pe cand urcam treptele, apare un mic templu, de ordin ionic. Templul are forma (tip amfiprostil)

Micul templu al zeitei Nike Apteros? (cea lipsita de airipi). Pentru ca victoria sa ramana vesnic la ei, sa
nu zboare. Pe a carei balustrada putea fi gasit in epoca, relieful infatasind-o pe zeita victoriei, legandu-si
sandaua.
In dreapta descoperim templul PARTENON inchinat zeitei Atena, Atena Partenos, templu doric, octostil,
perihter, iar arhitectii care l-au imaginat sunt ICHTINOS si CALICRATES. Ansamblul Acropole a
fost ridicat in vremea lui Pericle, conducatorul cetatii, cel care l-a insarcinat cu supravegherea santierului,
pe marele sculptor Fidias. Partenonul poarta o decoratie complexa, metopele ilustreaza mai multe cicluri
mitice (lupta dintre amazoane si greci, iar frontoanele inchipuie unul nasterea zeitei Athena din teasta
tatalui ceresc, Zeus.

Acesta scena e pe unul dintre frontoane. Iar pe frontonul opus, infatiseaza lupta pentru stapanirea
Aticii, lupta purtata de doua zeitati, Atena si Poseidon. Fidias are doua statui concepute pentru acest
ansamblu, una Atena Promachos sau Atena Luptatoarea si Athena Partenos, sau fecioara, sculptura
realizata in aur si fildes in acea tehnica care poarte numele de Hrisoelefantina (aur si fildes).
Ca un semn distinctiv al Partenonului, pe langa friza dorica din exterior, templul purta o friza
continua in interior de inspiratie ionica, ea nu era partea cornisa a antablamentlui, friza e cunoscuta ca
friza PANATENEELOR – friza de ordin ionic– sarbatoare religioasa, din 4 in 4 ani, cand ergastinele
oferea un val tesut de ele fecioarei Atena.
Elemente statuare extrase de pe fronton – reprezentare a raului Ilisos, care curge pe langa Atena,
in unele dintre colturi, stanga. Figura lui Dionisos. Aceasta a fost opera ca a fost facuta de Fidias.
Raportul dintre draperie si anatomie, e reluata aici , draperia e abandonata alaturi. Toate aceste fragmente
de opere statuare sunt cunoscute si sub numele de MARMURELE ELGIN, de la numele lordului Elgin,
care in veacul al 19 lea le-a desprins de pe frontoanele Partenonului, ele fiind acum la muzeul din Londra.
GRUPUL PRESUPUS AL PARCELOR – Parcele – zeite minore care la nastere puteau vedea
viitorul omului. Draperia nu ascunde anatomia, dimpotriva o evidentiaza. Ba mai mult, prin pliurile
multiplicate, armonia trupului omenesc pare a fi multiplicata. Un atare efect plastic a devenit posibil,
datorita unei tehnici specifice pe care sculptorii o foloseau, TEHNICA FALDURILOR UDE – draperia
uda evidentia anatomia pe trupul modelului.
 Procesiunea ergastinelor, din acea friza continua de la interiorul Partenonului,

Metopa infatasindu-l pa Apolo descoperita de Schliemann. Copia apoi a zeita Atena Partenos,
diferite reconstituiri.
Atena Lemnia tot de fidias, un dar pe care locuitorii orasului Lemnos din insula Lemnos l-au
facut Atenienilor. Statuia lui Jupiter – zeus Olimpianul, Jupiter pentru ca e o copie romana, tot de Fidias
realizata pentru templul din Olimpia, din perioada clasi ca timpurie.
 Opera statuara evolueaza independent de arhitectura .
Templul zeitei Nike Apteros, ordin ionic, amfiprostil, friza continua, si Nike legandu-si sandaua.

- tehnica faldurilor ude.

Din tronul Lodovisi, provine aceasta parte centrala infatisand nasterea Afroditei, catre
sfarsitul perioadei clasice de apogeu.
Perioada elenistica dupa epoca clasica timpurie o forma de baroc, anticlasica, ultima perioada, a
artei antice grecesti, echilibrul clasic se sparge, multe lucruri se schimba, care privesc expresia clasica
propriuzisa, schimbarile tematice ale sculptorului.
 CURSUL 8
DIN 19 NOIEMBRIE 2019

Daca perioada clasica de apogeu care coincide cu epoca lui Pericle, reprezinta forma de maxima
clasicitate pe care arta greceasca a putut-o admite, atat in domeniul arhitecturii cat si in domeniul
sculpturii, perioada clasica tarzie reprezinta un moment al evolutiei clasice grecesti in care transformari
majore se vor produce mai cu seama in domeniul sculpturii.

Perioada clasica tarzie in care mari transformari stilistice se produc in domeniul sculpturii.
Importanta acestor transformari, e comparabila cu aceea pe care o putem constata in perimetrul
perioadei clasice timpurii, atunci cand canonul reprezentarii figurii umane a fost statuat, stabilit, de
sculptorul Policlet.

Practic in perioada clasica tarzie, asistam la aparitia unui nou canon care presupune o abatere
de la cel stabilit de Policlet. Figura umana se inalta mult, masura capului e cuprinsa de 8 ori inaltimea
figurii si in plus apar abateri de la principiul frontalitatii, aceste abateri se manifesta in doua directii.
Prima e aceea a tendintei sculptorilor de a ocupa intregul spatiu tridimensional care ne sta la dispozitie,
iar procedeul preferat e acela al poliaxialitatii, iar a doua directie priveste chiar axul de simetrie al statuii.
Perioada clasica tarzie, e aceea care inaugureaza procedeul axului serpuit, acela al liniei serpentinate.

Prin acest procedeu caracteristicile unui mai acut realism, sunt inglobate in opere statuare. O a
3a directie pe care inoirile se angajeaza, ar fi inducerea unor caracteristici de gen pe care operele
statuare, le poarta. Caracteristici de gen pot fi prezente si in opera sculpturala. Oricat ar parea de ciudat,
desi caracteristicile de gen privesc in primul rand opera pictata, acestea se pot extinde si asupra artei
statuare. In sculptura mai cu seama, genul se face prezent printr-o particularizare accentuata a
personajului reprezentat, ori prin actiunea pe care personajul o savarseste. Altfel spus, caracteristicile de
gen scot opera statuara din atemporalitate si mai cu seama o indeparteaza de caracteristica hieraticului.

Hieratic – incremenire a reprezentarii, direct legata de substanta sacra pe care sculptura o

poarta. Daca hieratismul ce poate fi interpretat stilistic printr-o atitudine incremenita a celor
reprezentate, ce sugereaza apropierea de sacru, de divin, realismul reprezentarii dublat de vagi accente
de gen, indeparteaza opera statuara de domeniul sacrului.
 Stanga Apolon. Urmatoarele perioade grecesti: arhaica, clasica timpurie, de apogeu si clasica
tarzie. Se schimba canonul, la cea din dreapta, de 8 ori in trup, axul de simetrie sufera o miscare de
serpuire, linie serpentinata a axului de simetrie – sculptorul este PRAXITELES, iar sculptura se numeste
HERMES SI COPILUL BACHUS. Bachus e zeul vinului. Hermes poarta pe brate pe Bachus copil. A fost
descoperita la Delphy. Sunt doua personaje, nu e un grup statuar, nu e indeajuns de insemnata.

Personajele interactioneaza. Caracteristicile de gen prin numarul personajelor si interactiunea

dintre ele. Ex Metopa de la Olimpia cu Hercule, intreaga legenda putea fi scoasa la suprafata,
reconstituita. In primul rand copilul Bachus interactioneaza intinzand bratul catre zeu. Puterea noastra
imaginativa poate sa completeze imaginea care are fragmente lipsa. La capatul bratului, Hermes tinea
un ciorchine, de aceea copilul se intinde spre ciorchinele de strugure.
 Perioada clasica tarzie aduce cu sine caracteristici de gen, prin acest tip de gest.

Apolonii arhaici erau priviti ca ofrande.

In arta statuara genul nu prea isi are locul.

Tendinta operelor statuare ale perioadei clasice tarzii de a se deschide caracteristicilor a ceea ce
in istoria artei numim gen, se va accentua in urmatoarea perioada, in perioada elenistica, astfel incat,
aceasta ultima perioada de evolutie a artei grecesti, se incarca de un realism acut, in care accentul cade
adesea pe starea in care presonajul e surprins: somnul, betia, batranetea, acestea sunt tot atatea
premise care vor impinge statuara greceasca catre tema si catre caracteristile portretului.

Revenind la Hermes si copilul Bachus a lui Praxiteles, observam ca acestor mutatii care privesc
tema si semnificatia operei li se adauga o suma de detalii tehnice. Exagerata serpuire a axului de
simetrie atrage dupa sine in planul expresiei, o anume gratie a reprezentarii (miscarea armonioasa,
continua, lipsita de accidente). Aceasta categorie estetica e in armonie cu tratamentul lis al suprafetelor
sculptate, cu evitarea oricariui accindent.

Aceasta perfecta slefuire a marmurei, aduce cu sine asa numitul EFECT DE ANVELOPA, care
confera fluiditate si imprecizie liniilor de contur, prin aceea ca lumina captata de marmura, e restituita
mediului, iar aceasta iradiere a luminii, dinspre statuie inspre mediu, confera fluiditate, ba chiar
imprecizie conturului. Linia serpuita, caracteristica statuilor clasice tarzii, presupune aproape
intotdeauna un punct de sprijin venit din exterior. In cazul nostru punctul de sprijin e disimulat printr-o
draperie. Rostul draperiei, pana acum, incepand cu Corele, draperia si corpul intrau intr-un corp firesc,
draperia e eliberata de functia sa traditionala, independenta, poate fi interpretata ca un element de
realism care indeparteaza opera de functia ei initiala, aceea de a servi sacrul. Tot ce am spus mai sus e
comun operelelor perioadei clasice tarzii.

Trei artisti sunt foarte importanti pentru aceastas perioada:

PRAXITELES

LISIP SAU LISIPOS

SCOPAS.

APOLO SAUROCTONUL (omoratorul de soparla) – Praxiteles

Dintre Hermes si copilul Bachus si Apolo Sauroctonul, mai mult spre gen e prima ?
 Pozitia la Apolo Sauroctonul, problematica de gen. Pe copac s-a catarat faptura pe care zeul o
tinteste cu o sageata. Pana si copacul participa la naratiunea cu caracteristici de gen.

AFRODITA DIN ARA...? LEDA

AFRODITA DIN KNIDOS – Primul nud cunoscut in cuprinsul artei grecesti.

 Cele mai multe sunt copii romane, sau grecesti tarzii.

CASTOR SI POLUX SAU DIOSCURII

LISIP – sculptura APOXIOMENOS – sau ateltul curatandu-se de nisip in urma exercitiilor din
palestra.
 Canonul lui Lisip, capul e cuprins de 8 ori, punct de sprijin exterior e in spate, poliaxialitatea,
genul e in gestul atletului.

HERACLES FARNESE – opera lui LISIP –

Caracteristicile de gen cu care Praxiteles ne-a obisnuit, tind sa dispara. Axul de simetrie e mult
exagerat, personajul, Heracles se sprijina cu toata greutatea trupului sau pe elemente care nu mai sunt
adaugate in mod artificial si apoi mascate printr-o draperie ci elementele de sprijin se confunda cu
atributele personajului. Altfel spus, ele confera identitate personajului. Gheoaga lui Heracles e cea pe
care a folosit-o in lupta cu centarului Nesius, iar pielea leului care acopera ghioaga e pielea leului din
Nemea in frant intr-una dintre cele 12 munci pe care eroul a trebuit sa o savarseasca. Caracteristici de
gen nu mai sunt prezente, elementele ajutatoare fiind acum atributele eroului.

Caracteristicile de gen pot fi descoperite in atitudinea personajului (Hercule odihnindu-se de

exemplu). Aceasta atitudine a sa induce elemente de gen. Chipul – realismul e prezent. Personajul
dobandeste identitate, fata de Hermes unde era o idealizare. Sculptorul s-a raportat la un model cand l-a
sculptat. Obiectele rotunde de la spate, merele de aur din gradina Hesperidelor. Se incarca de
caracteristici de gen. (ghioaga, pielea leului, merele de aur).

SCOPAS – al treilea artist al perioadei clasice tarzii – ralizeaza decoratia sculpturala a

mausoleului din Halicarnas, adica mormantul monumental al regelui MAUSOL si al sotiei sale ARTEMISA.

Mausoleul e considerat a fi una dintre cele 7 minuni ale lumii antice.

Considerat opera a perioadei ELENISTICE, iar sculpturile care decoreaza mausoleul, disparute,
erau opere ale marelui sculptor Scopus. Grupul statuar, cvadriga si cei doi suverani. Detalii care s-au
pastrat din fosta decoratie a mausoleului. Cea mai cunoscuta e MENADA DEZLANTUITA. Menada=
insotitoare si parte a cortegiului ce il insotea pe zeul vinului, Bachus. Marele istoric Abby Warburg
considera ca pathosul propriu operelor grecesti si celor renascentinste care el evoca pe cele grecesti
ajunge la expresie pe calea miscarii exagerate a personajului, la care se adauga insa asa numitele
accesorii in miscare (draperii umflate de vant sau plete purtate de vant), care accentueaza expresia
aceasta patetica proprie perioadei clasice tarzii prin Scopas, caracteristica care va deveni cu totul
specifica perioadei elenistice.

Din aceasi perioada, chipul Afroditei, sculptata de anonim. Capul Kaufman.

Si perioada elenistica, care succede perioadei clasice tarzii, e strabatuta de doua filoane
stilistice, de doua directii, una dintre acestea fiind aceea a stilului atic (care se mentine mai aproape de
caracteristicile clasicismului grecesc), iar cea de-a 2-a directie, aceea a stilului asiatic (purtator al
caracteristicilor pathosului, al miscarilor dezlantuite). Halicarnasul (mausoleul vine de la Mausol regele).

De altfel perioada ELENISTICA – identificabila si unui “BAROC” al artei grecesti, si-a dobandit
caracteristicile prin influenta pe care coloniile din Asia mica, de pe malul rasaritean al Mediteranei, ne
transmit formelor clasicismului grecesc. In perioada Elenistica, echilibrul clasic e parasit, tocmai sub
presiunile, pe care cultura asiatica le exercita asupra formelor clasicismului grecesc.

Tot din perioada clasica tarzie, Miobie murind .

Monumentul CHORAGIC AL LUI LISICRATE – THOLOS – forma planimetrica circulara – EDIFICIU

DE TIP CIRCULAR
- se gaseste in centrul orasului Atena
- crepis si stilobat circular.
- colonada ia o forma circulara, toate celelalte elemente, krepis, stilobat, colonada, arhitrava,
friza, cornisa, fara fronton, fiind preluate de forma aceasta circulara numita tholos.
- sunt sugerate coloanele angajate, capitelul, arhitrava, friza si cornisa si un ornament
decorativ.
- ce impiedica sa fie arhitectura – functia de adapostire a fost suspendata - e deci o forma
care ne trimite catre domeniul sculpturii – figura umana e substituita de coloane.

Era un moment inchinat izbanzii intr-o intrecere de cantari.

In perioada elensitica (323 idC moartea lui Alexandru cel Mare– 30 dC-momentul caderii
Egiptului sub stapanire Romana. ?

In perioada ELENISTICA – asistam in domeniul creatiei plastice arhitectura si sculptura in

principal, la modificari dintre cele mai insemnate. Problemele arhitecturii, se extind, acum in
perioada elenistica si asupra organizarii spatiului urban.

HIPODAMOS – E arhitectul de numele caruia se leaga urbanismul. Hipodamos - se trage

sistemul urban Hipodamic, care presupune ca structura urbana evolueaza in functie de 2 axe,
una care strabate orasul de la N la S, cel de-al doilea ax corespunzand directiei E-V. Punctul lor
de intersectie marcheaza piata centrala a orasului, iar extremitatile axelor au fost marcate prin
porti monumentale. Axe secundare dubleaza axele principale, astfel incat structura urbana e
alcatuita din forme rectangulare.

Tematica arhitectului se diversifica in perioada elenistica, spectaculos, dat fiind ca

arhitectura incepe sa implineasca tot mai mult nevoile vietii cotidiene a omului. Edificiile se
specializeaza in functie de rolul pe care urmau sa il implineasca. Astfel, locul in care se asculta
muzica, erau numite ODEOANE.

BOULEUTERIOANE - edificiile in care aveau loc adunarile publice.

AMFITEATRUL – forma specializata.

 Amfiteatrul din orasul elenistic Pergam sau amfiteatrul orasului Milet, amandoua fiind
situate in rasaritul tarmului mediteranean. In cazul amfiteatrului din Pergam, legile arhitecturii
sunt puse la incercare.

La teatrul din Milet – jumatate dintr-un cerc.

Colosseum sunt doua amfiteatre care se oglindesc – ca cupola rasturnata!

Teatrul din Epidaur – o moneda cazuta poate fi auzita in toate zonele teatrului.

Templul isi continua existenta – templul zeitei Artemis din Efes* una dintre minunile
lumii antice.

Perioada elenistica cunoaste insa si forma de arhitectura numita ALTAR – altarul

inchinat lui Zeus in orasul Pergam – adapostit in muzeul PERGAMON din capitala Germaniei –
Berlin, desi elementele morfologice ale arhitecturii clasice pot fi regasite in cadrul altaruli din
Pergam, sirul de trepte de la fundatie, adica crepisul, colonadele, arhitrava prezenta,
cornisa...friza trecand la baza. Desi elemente de morfologie de arhitectura clasica pot fi
recunoscute, ele au fost introduse intr-o noua sintaxa – friza de ordin ionic de odinioara,
inconjoara altarul lu Zeus din Pergam, iar tema pe care friza o infatiseaza e lupta dintre zei si
giganti.

Miscarile patetice sunt caracteristice tuturor personajelor, iar ca factor de noutate,

trebuie remarcat decupajul arbitrar al unor personaje. Unele dintre ele sunt vazute figura
intreaga cum e cazul zeitei Atena, altele apar in pozitii contorsionate ca si cum ele ar trebui sa se
adapteze formei triunghiulare a frontonului, in cazul personajului unul dintre giganti
ALCHIONEUS, iar alte presonaje sunt reprezentate intr-un decupaj bust, astfel incat se
presupune ca ele isi continua existenta in afara spatiului frizei.

Toate aceste probleme de compozitie, de decupaj, atesta indepartarea creatiei statuare

elenistice de exigentele echilibrului clasicismului grecesc. Miscarea dezlantuita, exagerata,
patetica e proprie statuilor incadrabile asa numitului stil asiatic dintre acestea numim statuia
victoriei Nike de la Samothrace (Samotrache). si alta Venus din Milo.

Opera statuara da tot mai mult dovada de virtuozitate tehnica din partea sculptorului.

Draperia care invaluie torsul se transforma in punct de sprijin.

Tehnica faldurior umede !

Alt exemplu – Afrodita ghemuita a sculptorului elenistic DOIDALSES/

 Si alt exemplu opera FAUNUL FARNESE sau BARBERINI – dupa colectia celebrei familii
renascentiste in care a fost pastrat dupa ce a fost descoperit in castelul Sant Angelo din Roma –
fiinta fantastica, cu urechi ascutite, uneori copite, codita, fiinta jumatate om, jumatate animal.
Faunul devine proprietatea familiei Barberini. In sec. 18 devine proprietatea regelui Bavarez - se
afla in gliptoteca din Munchen.
 In perioada clasica tarzie operele statuare se deshideau in mod discret caracteristicilor
genului, iar in perioada elenistica tocmai genul e acela care domina. Faunul e in stare totala de
nuditate, pozitie indecenta, e vazut intr-o stare de adormire, iar identitatea sa abia daca se lasa
intrezarita, dupa pielea de pantera pe care faunul se odihneste sau dupa coada care se iveste
discret. Chipul celui adormit-o natura rudimentara a personajuli – e o fiinta apropiata fortelor
naturii. Aceasta tendinta de a reprezenta personajele in stari felurite se continua in cunoscuta
statuie eleneistica “ adolescent dormind” sau “ hermafrodit dormind” – si aceasta e o intalnire
bizara intre epoci- de perioada elenistica tine statuia propriuzisa, iar aceastsa saltea foarte
matrirala a fost adautaga de Bernini, care a restaurat si faunul, piciorul nu era asa flectat ci
intins.

Alte exemple, copil scotandu-si un spin, copilul cu gasca, batrana betiva. Tot de stilul
asiatic tinand Laucon si fii sai, pornind de la miscarea dezlantuita, baroca, de aceea perioada
elenistica e cunoscuta ca baroc al clasicitatii grecesti.
 CURSUL 9
DIN 26 NOIEMBRIE 2019

Arta romana, alaturi de cea a antichitatii grecesti, e purtatoare a caracteristicilor clasicitatii,

motiv pentru care s-a si incetatenit sintagma, clasicitate greco-romana. Civilizatia romei antice e o
mostenitoare directa a civilizatiei grecesti. Trecand in revista cele trei arte majore, vom observa ca
pictura greceasca care nu ne este cunoscuta, devina familiara noua atunci cand ne raportam la pictura
pompeiana, iar in domeniul sculpturii, prin influenta civilizatiei grecesti, merge pana acolo incat
originalele grecesti ale operelor statuare care au disparut ne devin accesibile pe o cale mediata prin
mijlocirea copiilor romane. Doar in domeniul arhitecturii, arta romana se vadeste a fi “o mostenitoare
infidela” a artei grecesti. Aceasta infidelitate se manifesta tocmai in sistemele constructive pe care
romanii le inventeaza, caci tot restul, in ceea ce priveste decorul arhitectural, caruia ii spunem si platica
arhitecturala, sunt preluate din mostenirea greceasca.

Sistemul ordinelor grecesti care isi pastreaza valabilitatea, eficienta, in tot cuprinsul arhitecturii
europene, pana in veacul al 19-lea, a fost studiat de arhitectul roman Vitruvius. Tocmai el este acela care
confera coloanelor simbolistica genului (dorica- masculinitate, ionica-feminitate). Toate elementele de
morfologie arhitecturala (coloana, capitel, arhitrava, cornisa,...) au fost preluate de catre romani din
repertoriul arhitectural grecesc.
 Intrucat sistemul constructiv se schimba, dar nu si elementele de plastica arhitecturala, de
morfologie arhitecturala, intervine in cuprinsul arhitecturii romane, ceea ce noi numim fenomen al
decorului placat, asezat deasupra. Fenomenul se va transmite apoi in antichitatea tarzie si in evul mediu
si civilizatiei bizantine.

Vechiul sistem der acoperire propriu arhitecturii grecesti stalp-grinda, sau coloana-arhitrava, e
inlocuit in arta romana printr-un sistem mai dinamic, mai elastic, sistemul stalp grinda dobandeste
stabilitate doar datorita greutatii, inertiei materialelor. Noul sistem constructiv al romanilor, ai caror
protagonisti sunt arcul si bolta, a facilitat acoperirea unor suprafete vaste, a caror acoperire nu mai e
dependenta de lungimea blocului de piatra monolit (din care era cioplita arhitrava greceasca).
Continuand diversificarea tematica a arhitecturii perioadei eleneistice, in Roma antica apar noi
programe arhitecturale, noi partiuri (PARTIU ARHITECTURAL – cuprinde laolalta totalitatea
caracteristicilor unui edificiu care sunt determinate de utilitatea respectivului edificiu.)

Biserica are un anumit parti, spitalul are un alt parti, are un anumit plan, mai vast, etc.

Partiurile arhitecturale ale romanilor se diversifica in functie de noile exigente, nevoi pe care
viata imperiala le presupune. Intre cele doua perioade caracteristice Romei antice, perioada republicana
si cea imperiala, tocmai in cea de-a doua au loc marile transformari din domeniul arhitecturii, toate fiind
dependente de cele doua descoperiri ale romanilor, arcul si bolta. Doar arcul contine in sine, toate
virtualitatile noutatii, tot ce a apartu nou, pentru ca bolta e o consecinta fireasca e existentei arcului.

Realitatea arcului a fost descoperita de inaintasii romanilor, de locuitorii peninsulei italice,

etruscii. (arc- picioarele arcului, ziduri din piatra din boltari, cel din centru sn cheie de bolta, iar ceilalti
sunt particularizati, astfel incat, abia dupa ce se zideste deasupra arcului, alcatuit din boltari, arcul
primeste stabilitate, un boltar il sprijina de celalalt, iar greutatea ii tine pe toti).

Romanii mai inventeaza in domeniul arthitecturii si ordinea materialelor, marmura si piatra vor
fi inlocuite prin asa numitul opus cementici - o forma straveche de ciment, care s-a pierdut, dar care
consta in ingramadirea de resturi de caramida si piatra, amestecate cu var, nisip si cenusa vulcanica,
erau turnate in cofrage de lemn, suprafetele care rezultau erau lipsite de finisar si frumusete. Datorita
inventairii opusului cementici, a apartu decorul cu marmura, boltile erau acoperite cu mozaicuri, dar si
suprafata depasire – pavimentul – avem de a face cu un mozaic pavimentar. Puta fi acoperit si cu o
marcheterie de marmura.

Pe langa bolta, spatiile centrale erau acoperite cu cupole (bolta – acopera un spatiu longitudinal
nu e acelasi lucru cu cupola care acopera un spatiu central, rotund sau patrat).

Plan de studiu:

ARTA SACRA SI CULTUL IMPARATULUI

AMFITEATRUL

ARTA TRIUMFALA

TERMELE

SCULPTURA ROMANA – PORTRETUL ROMAN

 BAZILICA LUI CONSTANTIN SI MAXENIE – Bazilica e un nou program arhitectural, necunoscut
grecilor, care in Roma antica era un spatiu de intalnire al oamenilor, un loc de judecata, judecata fiind
prezidata de imparatul insusi. De aceea termenul de bazilica poate fi tradus prin sintagma, locul in care
se afla imparatul. Bazilica are o desfasurare longitudinala. Pe peretele nordic apare o adancitura, o
absida reprezentand tocmai unde se afla scaunul imparatesc, iar intrarea in bazilica se facea pe peretele
sudic, opus. Fiind vorba de un spatiu vast, el era impartit prin siruri de pilastri in trei nave.
 Mai sus cum ar fi putut sa arate bazilica lui Maxenie si Constantin.

Bazilica romana va fi convertita in spatiu de cult al crestinilor dupa ce crestinismul va deveni

religie tolerata in imperiul roman si apoi nu peste mult timp, in vremea imparatului Teodosie, religie
oficiala. Convertirea in spatiu de cult crestin, se va face prin reorientarea spatiului bazlical, orientare
insemnad indreptare catre orient, rasarit, astfel locul absidei imperiale, va fi suprimata, apare pe
peretele rasaritean, iar intrarea in spatiul de cult, se va face pe peretele apusean, unde va fi descoperit
portalul.
 Arcul, prin multiplicare, se obtine bolta semicilindrica, sau bolta in leagan sau bolta in plin cintru.
In cazul bazilicii lui Maxentiu, bolta e casetata (cu dubla functie – variatie formala, cu efect estetic si prin
usurarea boltii) – casete in retragere. Coloanele nu sustin arhitravele ci descarcarile arcelor. Nasterea
arcului – sau descarcarile arcului.

Pavimentul realizat din marchetarie din marmura, casetoanele in retragere.

Mai jos pozitionarea bisericii in planul orasului

Capitelul inspirat din cel corintinean mai sustine un fragment de arhitrava, dar defapt plinta sau
abacul primeste descarcarile arcelor.
 Forul lui Traian, inchinat imparatului Traian.

In arta sacra si cultul imparatului.

In domeniul artei sacre, civilizatia romana se vadeste a fi mai traditionala, astfel incat, solutiile
grecesti se conserva in cea mai mare parte, chiar daca ele nu vor mai fi preluate adliteram, chiar daca se
vor constitui abateri de la regulile clasice. Dealtfel, romanii au preluat intregul panteon al populatiilor
cucerite, vechii greci, zeitatile primind alte nume : Zeus devine Jupiter, Hera- Uinona, Atena – Minerva,
Afrodita –Venera, Ares – Marte, Hermes –Mercur.

Un edificiu in care mostenirea greceascas se lasa cu usurinta recunoscuta ar fi edificiul aflat in

sudul Frantei, La maison Carree din orasul Nmes. Colonada e prezenta, poarta antablamentul (arhitrava,
friza, cornisa, frontonul) dar apar si abateri, cum ar fi inlocuirea crepisului si a stilobatului cu un soclu
inalt sirul de trepte fiind coservat doar pe fatada ingusta a casei patrate din Nmes. Coloanele sunt libere,
neangajate, doar in zona porticului, care precede intrarea in templul propriuzis, in rest coloanele sunt
angajate (pe jumatate incluse in zid).

Perioada elenistica a fost aceea care a inaugurat in domeniu arhitecturii sacre, forma numita
altar. Ne aducem aminte de altarul lui Zeus din orasul Pergam.
Altar consacrat primului imparat roman, Octavian Augustus - ARAPACIS AUGUSTAE
 Se traduce ca altarul pacii al lui Augustus. Altarul reia structura templului, intregul edificiu se
sprijina pe un soclu, intrarea e precedata de un sir de trepte, iar pilastrii cu capitele corintiene,
flancheaza edificul de jur imprejur, delimitaand suprafete dreptunghiulare, cea inferioara purtand
undecor vegetal, iar panourile superioare alcatuind o friza intrerupta din loc in loc de acei pilastrii, se
presupune ca friza e continua. E o procesiune, in care imparatul, cu cresterul acoperit, e insotit de
patricieni romani, iar friza continua, ionica – friza panateneelor.

Mai sus regim fizioplast – faldurile ude se muleaza pe anatomie, anatomia nu e ascunsa.

Prin dublarea personajelor, gruparea lor, se sugereaza si o intindere in adancime. Observam ca

adancimea e cu discretie sugerata.
 Procedeul se repeta. Cele doua frize, cea din templu si friza panateneelor. Deosebirile –

Spatiile dintre personaje adauga un plus de rafinament. La Arapacis Augustae, fiecare cm a fost
folosit pentru a transmite o imagine vizuale. Anatomia e mai prezenta in cazul frizei panateneelor.
Draperia e perfect ideoplasta la cea romana. Ideea de adancime e sugerata, personajele sunt insirate,
pentru a sugera adancimea, intre personaje e sugerata prezenta altor personaje (la friza de mai sus,
romana).

Pentru cultul imparatului, Forul lui Traian. Acesta se compune din: intrarea se face in locul
marcat cu litera B. Din curte se patrundea in bazilica, marcata prin doua abside, apoi se ajungea intr-o
curte de mai mici dimensiuni, in mijlocul careia era plasata coloana Traiana si de aici se patrundea o a
doua curte unde se afla templul inchinat imparatului. Si coloana lui Traian.

Coliseumul sau amfiteatrul – doua teatre grecesti ce se reflecta in oglinda.

E o constructie independenta, ridicata in spatiul vid al naturii si pentru a obtine acea panta pentru
scaunele spectatorilor, romanii inventeaza un sistem al gradenelor. Artele suprapuse alcatuiesc aceste
gradene. Proportiile arhitecturii. Antropometrie – adaptarea porportiile edificiului la proportiile omului.
La Coliseum folosindu-se un procedeu intalnit in perioada elenistica. Poarta orasului Milet. Coloane,
arhitrava, friza, apoi in locul stilobatului, arhitrava, coloana arhitrava, friza. Coloanele suprapuse
urmeaza diferite ordine, doric, la baza, ionic, median, corinticul in ultimul registru.???????????

Colosseum. Ce masiv e la baza. Partiul teatrului era de a adaposti o multime imensa care participa la
jocurile organizate. Statui intre arcade.

PANTEONUL – terminat in vremea imparatului Hadrian. Templul inchinat tuturor zeilor.

Panteonul e un edificiu de plan cetral, de forma circulara precedat de un vestibul, care preia ordonanta
arhitecturii grecesti clasice. Cupola se sprijina pe ziduri circulare, masive, in interior adincindu-se nise
precedate de cate doua coloane. Pavimentul e alcatuit din marcheterie de marmura.PORTICULUL e
adaugat rotondei PANTEONULUI. Coloane corintiene. In grosimea zidurilor apar niste arce (ca si
gradenele), tocmai ca distributia greutatii cupolei sa fie distribuita.

Cupola e acoperita cu o serie de casetoane in retragere. Cu rol de a usura apasarile cupolei. Intregul
edificiu, e luminat in interior printr-o singura deschidere numita OPAION. Nisele sunt precedate de cate
doua coloane, iar intregul reia ordonanta specifica arhitecturii grecesti clasice, arhitrava friza cornisa.

In registrul superior, decorat prin ferestre oarbe, intre care a fost plasat un decor din marmura
marchetat. In ordonarea suprafetelor interiorului, arhitectul roman a preluat procedeele pe care grecii
le consacrau spatiului exterior. In vreme ce arhitectura greceasca priveste inspre exterior, intrucat cultul
inchinat zeului se petrecea in fata templului, arhitectura romana priveste inspre exterior dar si inspre
interior deopotriva. In articularea spatiilor interioare, sunt folosite procedee pe care grecii le-au cosacrat
organizarii spatiilor exterioare ale edificiului.

ARTA TRIUMFALA

Arta triumfala reprezinta un program arhitectural pe care grecii nu l-au cunoscut, un singur
edifciu grecesc (o singura infaptuire a artei grecesti) pare sa anunte arta triumfala romana, este vorba
despre monumentul coragic al lui LISICRATE.

Formele artei triumfale sunt: ARCUL DE TRIUMF, COLOANA TRIUMFALA SI TROFEUL.

Arcul de triumf (la Roma) – ARCUL LUI TITUS- ridicat pentru a celebra victoria imparatului aspura
iudeilor.

Arcul lui Constantin cel Mare –ridicat in vremea lui Traian, pentru a celebra victoriile imparatului asupra
dacilor.

Arcul lui Septimius Sever

Arcul e alcatuit din doua picioare zidite legate de ele printr-un arc, ce se continua cu o bolta, si un
registru suprapus, toata aceasta alcatuire de forme neavand insa o functie adapostitoare. In spatiul de
sub bolta, arcul lui Titus a fost decorat cu relieful ce ilustreaza jefuirea templului din Ierusalim.
Imparatul a jefuit templul lui Solomon. Procedee fizioplaste, ideea tridimensionalitatii e urmarita

ARCUL LUI CONSTANTIN (TRAIAN)

Arcul central e flancat de doua arce mai mici, dasupra apar medalioanele cu o decoratie sculpturala,
coloanele sunt de ordin corintian, canelate, intreaga structura proprie arhitecturii grecesti e prezenta,
arhitrava in trepte, friza, cornisa. Apar panouri decorate cu sculpturi, principiul metopei e prezent, iar in
zona superioara, statui cu daci.

ARCUL LUI SEPTIMIUS SEVER, -cu 3 deschideri, sec 3 idH.

Intreaga suprafata rectangulara a fost divizata prin niste iesinduri pe care sunt plasate
personajele, dupa procedeul coloanelor triumfale. ( una a lui Traian si coloana Aureliana).

Coloana e un element de morfologie arhitecturala, scotand-o din sintaxa unui edificiu, romanii i-au
acordat o valoare simbolica autonoma, rostul ei fiind acela de a rememora izbanda in campaniile
militare ale imparatilor. In jurul fusulului coloanei lui Traian, se infasoara o friza continua ce ilustreaza
cele doua campanii militare din Dacia ale lui Traian. Personajele sunt numeroase, o adevarata cronica de
razboi, iar numerosii sculptoric are au elaborat friza nu au fost preocupati ca povestea, cronica militara
sa fie vizibila de la baza coloanei. E o cronica mai degraba dedicata vesniciei.
TROFEUL – ultima forma de arta triumfala

Termele reprezinta un partiu arhitectural, propriul civilizatiei romane, un ansamblu construit, avand o
functie igienica dar si una sportiva si culturala, pentru ca termele erau adevarate locuri de intalnire, ale
cetatenilor romani, prevazute cu spatii de converatie, plimbare, bibilioteci.

Inima termelor era alcatuita dintr-o succcesiune de bazine, in care temperatura apei era in descrestere.
Planul termelor lui Caracala, bazin circular numit CALDARIUM urmat de cel TEPIDARIUM

cu apa calda in amandoua. Peretii si podeau Tapidariumului erau incalzite ,apoi FRIGIDARIUM, apoi
utlimul bazin, numit NATATIO.

PALESTRE- locuri pentru sport

APODIUTERYON – locul in care vesmintele erau lepadate, lasate in grija sclavilor.

Arcele, cupolele, boltile, erau decorate pretentios, in mozaic, peretii vertical cu placi din marmura.

Teremele din Pompei.

Elemente de mozaic roman.

Mozaicul roman ca si acela bizantin, reprezinta o forma de pictura. Pentru sculptura romana, o singura
statuie ecvestra de retinut, aceea a imparatului Marc Aureliu, statuie care se va transforma in exemplu
pentru sculptorii renascentisti ai sec. al 15-lea.

Portretul roman! – isi are inceputurile in perioada Republicana si e direct legat in aceasta perioada de
cultul stramosilor. Asemanarea fizionomica devine o tema pentru sculptorul roman, portretul
Republican se caracterizeaza printr-un realism accentuat, la cesta renuntandu-se treptat in cazul asa
numitului portret imperial, cand intervin uneori tendinte de idealizare. Portretul lui Caligula de pilda si a
imparatului Caracala.

*Puternica individualizare si realismul care caracterizeaza portretul roman.

 CURSUL 10
DIN 3 DECEMBRIE 2019

Cu albastru marile epoci, dinastiile bizantine.

Evolutia formelor plastice proprii artei bizantine, pot fi urmarite mai cu seama in doua dintre
cele trei arte majore, anume, arhitectura si pictura. Sculptura in arta bizantina, apare cu totul incidental,
ca insotitoare a arhitecturii, sculptura va mainfesta caracteristici decorative, iar atunci cand vom intalni
sculptura figurativa, va fi vorba despre plastica mica, ori o sculptura livrata domeniului artelor
decorative. Arta bizantina se dezvolta in continuitatea artei clasice grecesti si romane, a carei
mostenitoare de drept este. Vom constata in rasaritul Europei, fenomenul unei desavarsite continuitati
intre arta clasica a antichitatii si ceea ce avea sa devina arta bizantina.
 Atata doar ca, in cuprinsul artei bizantine, arta figurativa (pictura) va suferi transformari
radicale, trecandu-se din regimul fizioplast al reprezentarii propriuil artei clasice a antichitatii, in acela
ideoplast. Aceasta sub influenta unui factor de natura religioasa si ideologica, pe care il identificam in
credinta crestina. Prin natura sa credinta crestina, nu este orientata in primul rand catre ordonarea,
armonizarea lucrurilor si faptelor care tin de viata materiala, ea fiind proiectata, aproape cu totul catre
dobandirea mantuirii in viata de dincolo.

Totusi, intre existenta materiala si cea spirituala a lumii de dincolo, nu e de intalnit o prapastie,
ci credinciosul este indemnat pe calea ascezei mai intai, si apoi pe aceea a experientei mistice, sa suie o
scara care leaga lumea materiala de cea spirituala, de imparatia lui Dzeu.

Realitatea spirituala a institutiei bisericii, are o alcatuire bipartida, biserica luptatoare si biserica
triumfatoare capul tainic al bisericii, fiind persoana mantuitorului Hristos. In biserica luptatoare, crestinii
se lupta cu patimile, pentru a dobandi puritatea si a accede catre biserica triumfatoare, iar biserica
triumfatoare este alcatuita din sfintii care au dobandit mantuirea si care se roaga neincetat pentru
credinciosii cuprinsi in biserica luptatoare. Chiar si atata ar fi indeajuns sa intelegem ca o imagine care
reproduce cele carnale, nu putea fi considerata potrivita in cuprinsul artei bizantine. De aceea, se trece
treptat in primele doua secole de existenta a artei bizantine sec 4 si 5, de la regimul fizioplast la regimul
ideoplast al reprezentarii.

De altfel primele trei secole de arta bizantina, tin de antichitatea tarzie, iar urmatoarele de evul
mediu european propriuzis. Credinta crestina a avut un rol determinant in evolutia artei bizantine, dat
fiind ca ceea ce numim biserica crestina, avem in vedere mai cu seama corpul dogmatic al bisericii
crestine, se constituie in timp o data cu cresterea, cu devenirea imparatiei bizantine.

Exemplul artei bizantine e unic in sensul acesta, al evolutiei simultane, a organizarii statale, a
devenirii credintei crestine, si activitatii artistice, pusa in slujba crdintei crestine pe cale de a deveni.

Corpul dogmatic inseamna totalitatea conceptiilor religioase insotite de ritualul liturgic, de celelalte
slujbe ale bisericii, a caror realitate se constituie in timp, in cursul celor 7 sinoade ecumenice (intalnira
tuturor capilor bisericii din lume). Primul sinod ecumenic a avut loc in Asia mica la Nicea, aproape de
orasul Constantinopol, la 325, iar tot la Niceea a avut loc si ultimul, al 7 lea, 787, ultimul dintre aceste
sinoade. Dubla natura a lui Isus, si om si divinitate!

Constantin cel Mare primul imparat bizantin.

Perioada lui Iustinian tine tot de antichitatea tarzie!

Epoca iconoclasta – in 726 – imparatul Leon al III-lea Isaurul, din dinastia Isauriana, in cuprinsul
imparatiei bizantine/crestine, cultul icoanelor, si al tuturor imaginilor cu subiect sacru e interzis.
Iconoclastii, adica cei angajati in lupta impotriva icoanelor, imaginilor, se sprijineau in demersul lor
distructiv pe o porunca a decalogului vechiului testament (sa nu iti faci chip cioplit, adresata vechilor
evrei, de a se pazi de idolatrie). Iconoclastii vs iconodulii. Iconodulii= inchinatorii la icoane, aparataorii
icoanelor, proveneau in cea mai mare parte a lor din mediul monastic, manastiresc. Intre acestia, doi
calugari deveniti sfinti s-au distins – Ion Damaschinul si Teodor Studitul (de la manastirea Studion, din
preajma Constantinopolului). Argumente pentru iconoduli - Ioan Damaschinul face distinctia intre idol si
simbol. Idol e realitatea materiala interzisa pentru inchinare, dar simbolul e purtator de substanta
pontica reala, chiar daca nu se identifica cu divinitatea. Al 2-lea argument a fost acela ca e drept sa
infatisezi chipul mantuitorului Hristos, al celorlalti sfinti, devreme ce Mantuitorul s-a intrupat si toate
asupra lui a luat.

La cel de-al 7-lea congres ecumenic de la Niceea, cultul icoanelor e restabilit. Si activitatii
artistice i se da un nou avant. Icoanele sunt din nou create. Dupa 787 mai e un scurt episod iconoclast,
dar din 843 e definitiv reinstaurat.

DINASTIA MACEDONEANA – isi trage numele de la imparatul Vasile I Macendonean din fruntea
imperiului bizantin, din sec 9-11 – perioada de mare inflorire a artei bizantine, comparabila cu cea din
vremea imparatului Iustinian. Trei biserici : -biserica Adormirii din Scripu, biserica Meamoni, din insula
Kios si biserica Hosios Lucas din Focida si biserica Daphni de langa Atena, caracteristica tot acestei epoci.

DINASTIA COMNEN – sec. 11-12 – mozaicul din sf Sofia din Constantinopol ce il infatiseaza pe
Ioan al 2-lea Comnen si imparateasa Irina

DINASTIA PALEOLOG – renasterea Paleologa – sec 13-15- e o intoarcere in anume fel,

neparasind ideoplastia total a artei bizantine, la influenta artei clasicitatii care influenteaza arta
bizantina. Un moment foarte important – biserica CHORA. Ansamblul palatesc din Peloponez.

Si inca 3 biserici grecesti Mistra, Peribleptos si Pantanasa ce tin de renastera din perioada Paleologilor.

1453 – capitala imperiului Bizantin -Constantinopol cade sub turci si se muta in sudul Greciei la Mistra, in
Peloponez.

Disolutia imperiului roman de apus. Doua aripi ale puterii politice, una in apus si alta in rasarit.

Cand stapanirea romana se tretrage din Britania, Anglia de astazi la 476 ?, ultimul roman imparat,
Flavius Romulus Augustulus, este indepartat de Odoacru. VEZI TABEL CU DATE IN TELEFON!!!!

Sculptura bizantina – FILDESUL BARDELINI – il reprezinta pe imparatul Iustinian victorios –o

parte asa numite dipticuri consulare – dipticul fiind alcatuit din doua bucati de fildes articulate,
acoperite cu ceara, se faceau insemnari. Sculptura de mici dimensiuni. Ecvestra cu imparat.
 Chipul imparatului, fata de portretele romane, pare mai schematic, se renunta la exercitiul
fizioplast si ne indreptam catre ideoplastie. Arta decorativa pe fildes.

Iustinian seamana foarte mult cu imparatul Constantin. Pana si pieptanatura capata un rol
decorativ.

Carte – intreaga monografie consacrata portretelor dintr-o localitate egipteana, din oaza de la
Fayum. Portretele de la Fayum. In locul chipului raposatului se pune o panza si se picteaza in tehnica
encausticii portretul defunctului.

Portretul Gallei Placidia, fiica imparatului Teodosie intaiul, urmas al lui imparatului Constantin
Arta veche bizantine, din vrema antichitatii tarzii.

Si portretul imparatesei Teodora, din mozaicul votiv, de la San Vitale di Ravena. E sotia imparatului
Iustinian. Prin portret votiv = portretul ce infatiseaza pe donatorii unui edificiu religios ori ansamblu
pictat. Mozaicul e o forma a picturii.

Episcopul Maximianus insotitorul imparatului Iustinian. In pofida viziunii ideoplaste se incearca o

portretizare a celor mai importanti.

Ne aflam in perioada Macedoneana, in medalioane se afla apostolii, realizati in mozaic.

Linia dobandete o putere expresiva din ce in ce mai mare, iar modeleul, modelajul prin clar
obscur, devine foarte schematic, insusi subliniat de accente grafice, iar atunci cand avem in vedere
raportul anatomie, draperie, observam cum draperia evolueaza ind

ependent de anatomie.

Pantocratorul- Crist Pantocrator –atoatestapanitor – din cupola Daphni din Atena

caracteristice tot perioadei macedonene.

Prin acceptarea viziune ideoplaste, pictura bizantina izbuteste sa transmita privitorului,

credinciosului crestin, sentimentul al spatialitatii si pe acela al atemporalitatii. Imaginile sunt scoase din
spatiul ...ele urmand a sugera vesnicia, viata de apoi aceaa spre care orice crestin tindea. Modeleul
figurii, altfel spus, impresia volumetrica e evitata. Trupul, vesmintele reprezentate potrivit unei viziuni in
suprafata, iar fondul sau fundalul, cel mai adesea nevibrat, e realizat in mozaic auriu, avand o functie
simbolica, aceea de a sugera realitatea luminii necreata, vesnica, cea din ziua I creata de D-zeu.

Scena Deisis – rugaciune in greaca - presupune trei prezente – in centru imaginea mantuitorului
Hristos, flancat la dreapta mantuitorului de maica domnuli si la stanga de Ioan Boteazatorul. Apar in
calitate de Sfinti mijlocitori, rugatori.

Tot din epoca Paleologa, Hristos tronand, iar la picioarele sale tinand modelul bisericii Cora, donatorul,

Logofatul Teodor Mektopites.

 La 330 orasul Constantinopol e inaugurat, intemeiat pe o fosta colonie greceasca.

Biserica Sf apostsoli din Constantinopoli, ridicata in vremea imparatului Constantin, pe asa numitul plan,
in cruce greaca libera. Doua nave, avand aceleasi dimensiuni, se intersecteaza in unghi drept, iar bratele
crucii raman libere. Pe fiecare dintre careuri la Constantinopol, a fost ridicata o cupola, astfel incat
putem identifica o biserica care nu s-a pastrat insa dupa modelul ei, a fost ridicata la Venetia biserica San
Marco, o copie fidela a bisericii Sf Apostoli din Constantinopol.

Domul din Constantinopol.

Rotonda Sfantului Gheorghe.

O alta rotonda, Santa Constanta – 340-345 – edificiu de plan central, care devine mausoleu al
fiicei imparatului Constantin cel Mare, Santa Costanta. Edificiul e decorat cu mozaicuri in absida e
imaginea mantuitorului Hristos, flancat de Petru si Pavel. Bolta semicirculara a deambulatorului,
decorata cu mozaicuri abstracte si figurative. Influenta mozaicului roman.

Decorul exterior e auster.

Perioada de mare inflorire, e epoca lui Iustininan, sec. 6.

 Orasul Ravena e un centru de arta bizantina, in sec 6 dH, si pentru Ravena avem in vedere
biserica San Vitale din Ravena. Plan central, octogonala, acoperita cu o cupola mascata de un acoperis la
exterior. Cupola se sprijina pe pilastrii legati intre ei prin arce. Arcul de triumf, la altar, decor in mozaic,
infatisand in medalioane chipurile apostolilor, apo absida altarului, sfertul de sfera care o surmonteaza,
numita conca...., decorata cu imaginea mantuitorului Hristos, flancata de sfinti si arhangheli. Foarte
aproape de altar, lucru neobisnuit in iconografia bizantina tarzie, portretul votiv al imparatului Iustinian
si al iubitei sale. Hristos poarta nimbul cruciger.

Portretul votiv = e acea reprezentare portretistica ce il infatiseaza pe donator, ctitor, in cazul

nostru imparatul Iustinian, flancat de episcopul Maximianus, de sfetnici si de garda.

Se tinde spre o aplatizare, se renunta la expresia volumetrica, semn ca ne aflam in

plinaideoplastie, in cazul mozaicului votiv de la Ravena, cu imparatul si suita sa, trupul anatomic a
disparut cu totul iar vesmintele evolueaza independent de trup. Individualizarea, e harazit doar
perosnajelor cele mai insemnate. Ostasii = stereotipiei, sunt mult asemanatori intre ei, individualitatea
nu il mai preocupa pe artist cand infatiseaza o multime.

Fondul de aur si intr-un caz si in celalalt ii confera insusirea atemporalitatii. Nu e compozitie

daca personajele nu interactioneaza.

In drumul sau de la fizioplastie, la ideoplastie, imaginea tipica a artei bizantine tinde sa se

inchida intr-un sistem de reprezentare ce o scoate din spatiu si din timp, astfel incat, perceputa in
ansamblul sau, ea lasa impresia unei incremeniri stilistice, ca si cum o evolutie nu ar putea fi perceputa.
In realitate insa, marile epoci creatoare proprii artei bizantine, poarta caracteristici stilistice distincte. O
dovada a evolutiei artei bizantine, ne este oferita de schimbarile treptate ce intervin in constituirea asa
numitelor programe iconografice. Prin program iconografic, intelegem o treptata codificare a locului in
care scenele religioase sunt infatisate.

Un edificiu ecleziastic, o biserica, e caracterizat prin grade de sfintenei deosebite ce il

caracterizeaza, cel mai marcat de sfintenie e sfantul altar, urmeaza cupola, tamburul, pandantivii,
peretii naosului si la urma de tot, pronaosul.

Potrivit acestei distinctii in ce priveste sacralitatea diferitelor parti ale edificiului, au fost plasate
scenele cu mesaj sacru, religios. Pe masura ce in decursul timpului, programul iconografic se
cristalizeaza, scenele sacre isi gasesc un loc. In conca (sfertul de sfera ce incununeaza altarul) altarului
apare maica domnului tronand cu pruncul Isus pe genunchi, flancata de arhangheli. In registrul imediat
urmator, coborand pe peretii sfantullui altar, scena impartasaniei cu paine si cu vin, a sfintilor aposoli.
Cel care ii impartaseste e chiar Isus. In registrul inferor sunt reprezentati de obicei, sfintii parinti ai
bisericii care au contribuit la cristalizarea corpului dogmatic. In cupola ce acopera nava centrala, naosul,
apare imaginea lui Crist Pantocrator. Pe tambur, sunt infatisate cetele ingeresti, pe peretii naosului,
scene din viata mantuitorului Cristos, pe peretele vestic al naosului, apare scena adormirii maicii
domnului. Tot peretele vestic al naosului si uneori al pronaosului, sunt destinate scenele votive,
portretele donatorilor.

Nu intotdeauna, programul iconografic se prezinta ca mai sus, el se cristalizeaza treptat. La San

Vitale, in vremea imparatului Iustinian, portretele votive se afla in imediata apropiere a arcului triumfal,
acela care precede sfantul altar.
 Pe niste coloane surmontate de capiteluri imposta, specific arhitecturii bizantine, e un capitel
tronconic, acoperit de obicei cu o sculptura decorativa fina, realizata cu sfredelul si care descinde din
ordinul corintian.

In arhitectura bizantina, arhitrava e inlocuita de arce. La San Vitale din Ravena, arcele sunt
surmontate de o luneta, decorata in mozaic. Dpdv iconografic, luneta infatiseaza un episod din vechiul
testament cunoscut sub numele de cina de la Manvrie, sau Filoxenia lui Avraam. Avraam si Sara sunt
protoparintii poporului evreu. Avraam si-a instalat cortul in preajma unui stejar (stejarul de la Manvrie).
La un moment dat sunt vizitati de 3 oaspeti, care ii vestesc ca Sara ii va aduce de fiu pe Isac, acesta
nesocoteste mesajul divin, de aceea in biseica crestina se considera ca scena de la Manvrie....Ea naste pe
Isac, iar Iahve il pune la incercare pe Avraam. Intr-un singur cant acela al lunetei, un intreg episod e
povestit. Artificiul e dubla prezenta a patriarhului, anume Avraam.

Cupola, tamburul, se sprijina pe pandantivi, unde sunt pictati evanghelistii sau simbolurile lor.

In ce priveste viziunea, ideoplastia e prezenta in luneta, chiar daca fundalul nu e acoperit total
cu aur si se sugereaza prezenta unui peisaj. Tot la Ravena, simbolurile ale evanghelistilor (ingerul-
Matei, Leul-Marcul, Taurul-Luca, Vulturul-Ioan).

Mielul simbolul lui Isus. Se va renunta...

Biserica Sf Sofia din Constantinopol. Are o desfasurare longitudinala.

 In interiorul biericii apar 4 pilastrii, de o masivitate extrema. Cupla cantarea enorm. Pilastrii sunt
legati intre ei prin arce. Iar arcele sunt legate intre ele prin triunghiuri sferice – pandantive. La Sf. Sofia
cupola e lipsita de tambur, se sprijina direct pe pandantiv. Un sir de ferestre inconjoara cupola, dand
senzatia ca totul se sprijina pe lumina, atectonic. Pentru ca cei patru pilastrii nu pot s sustina cupola –
diametru de 42 m., doua sferturi de sfera continua boltirea bisericii, prelund o parte din apasarea
cupolei centrale si alte doua sferturi de sfera, sprijina celelalte sferturi mari de sfera.

Doi arhitecti sunt raspunzatori pentru constructia bisericii Sf. Sofia, Anthenius din Thraves si
Isidor din Milet. La un moment dat cupola s-a prabusit. In momentul in care imparatul Iustinian a
patruns in ziua inaugurarii, el a pronuntat “te-am intrecut Solomoane” (templul din Ierusalim inchinat lui
Dzeu).
 Un sir de ferestre inconjoara cupola dand impresia ca totul se sprijina pe lumina, efect atectonic.

Coloanele bizantine sunt monolite – cioplite dintr-un singur bloc de piatra, fiind surmontate de
asa zisu capitel imposta. Intrucat intreaga istorie a artei ar putea fi rezumata printr-o expresie a
istoricului de arta Henry Faucionn “viata formelor” – capitelurile de la sf Sofia, si ele raspund acestei
transformari ale vietii formelor. Coloana bizantina nu mai poarta caneluri pentru ca sunt la interior,
arhitectura e intoarsa la interior si canelurile nu isi mai au rostul.

Capitelul imposta bizantin e in forma tronconica rasturnata. Abacul a disparut, a facut corp
comun cu imposta dar distribuirea decorului ne ingaduie sa vedem cu capitelul bizantin evolueaza din
cel ionc dar si din cel corintinean.

Pentru perioada Paleologa, caracteristice sunt valurile ce leaga intre ele elementele de
arhitectura, sugestiile peisagistice sunt recastigate, semn ca ne aflam in plina perioada arenasterii
paleologe.

In cuprinsul artei romanesti, din veacul al 14-lea, dateaza biserica cunoscuta sub numele de Sf.
Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges. Monumentul e contemporan cu cele Constantinopolitane de
perioada Paleologa. Planu bisericii mai sus mentionate, e un plan de CRUCE GREACA INSCRISA (E SI
LIBERA) – care a fost inclusa cu bratele ei inscrise. De tip Constantinopolitan, fiind preluate din
arhitectura din Constantinopol. La biserca de mai sus, cupola odihneste pe un tambur (impreuna o turla)
totul sprijinindu-se pe pandantivi. Decorul pictat de la Sf Nicolae Domnesc e foarte apropiat in ce
priveste iconografia si compozitia sceneleor, de decorul mozaicat al bisericii Cora de la Constantinopol,
motiv pentru care, cercetatorii au lansat ipoteza ca la Curtea de Arges ar fi fost folosite caietele de
modele ale pictorilor care au lucrat la Cora din Constantinopol.

CURSUL 11
DIN 10 DECEMBRIE 2019

Primele 2 manifestari stilistice din arta medievala occidentala.

Din punctul de vedere al evolutiei fenomenului artistic, evul mediu european actioneaza in
functie de doua centre, unul in rasaritul europei si altul in apus. Intre cele doua centre putandu-se
constata o deosebire esentiala, anume aceea ca intre arta clasica greceasca si romana si cea bizantina
(specifica rasaritului europei), se constata fenomenul unei continuitati desavarsite care ne ingaduie insa
sa observam trecerea treptata de la o viziune fizioplasta la o viziune ideoplastica, mai mult de cat atat
pana in veacul al 6-lea, in imparatia Bizantina, vorbim despre antichitatea tarzie, fenomentul acestei
continuitati se manifesta asadar incepand cu antichitatea romana, trecand prin antichitatea tarzie,
inspre activitatea artistica a arte bizantine propriuzise.

Privind inspre occidentul Europei, vom constata ca aici in apus, se instaleaza un fenoment caruia
i-am spus HIATUS STILISTIC – adica pret de 2 secole aproximativ, in occident activitatea artistica
inceteaza, ea reinviind abia la inceputul veacului al 9-lea, prin asa numitul fenomen al
RENASTERII CAROLINGIENE. Numele caruia ii spunem Renastere Carolingiana si-l trage de la imparatul
Carol cel Mare, acela care reinvie vechea institutie imperiala specifica imperiului roman. Activitatea
artistica din vremea lui Carol cel Mare si a urmasilor sai din perioada zisa OTTONIANA e o activitate ce
nu se manifesta ca urmare a unei evolutii firesti manifestata din aproape in aproape si este o activitate
artistica aparuta sau iscata din porunca imperiala.

Abia odata cu stilul romanic, vom asista la acea evolutie de tip organic a vietii formelor,
experienta romanica din domeniul artistic, transmitandu-se direct, urmatorului stil, care e acela gotic.

Desi romanicul si goticul sunt in mod fundamental deosebite, exista intre ele o inrudire mai cu
seama in privinta arhitecturii, a artei de a construi. Arhitectura gotica, profund inovatoare, e
dependenta in mod strict de experientele romanicului.

Arta Carolingiana si Ottoniana o vom descoperi pe scara timpului intre veacurile 9 – 11, iar stilul
romanic, se dezvolta, evolueaza, in veacul al 11-lea si se intinde, pana la mijlocul veacului al 12- lea, cand
STILUL GOTIC vine sa ii ia locul.

Dezvoltaea stilului romanic, este in mod strict dependenta de oridinele monastice, calugaresti,
care caracterizeaza viata crestina a evului mediu. Vom avea in vedere in primul rand ordinul Benedictin,
initiat in veacul al 6-lea pe teritoriul Italiei, de catre Sf. Benedict, cel care concepe regulile ordinului,
randuielile care fac posibila viata in comun a calugarilor, iar incepand cu sec. 11, vom avea in vedere o
ramura a oridnului Benedictin, acela al CISTERCIENILOR – ORDINUL CISTERCIAN –care isi trage numele
de la manastirea unde acestia locuiau – CISTERCIEN. Dadeau un nou avant vietii monastice, vor reforma
randuielile transmise de Sf. Benedict, influenta lor se va manifesta atat in domeniul spiritual dar si in
domeniul vietii practice, meseriile, agricultura, toata acestea vor lua o noua forma in zona occidentala,
sub influenta Cistercienilor. In zona artistica, vor domina intersele lor pentru arhitectura, influenta lor
manifestandu-se din plin astfel incat, influenta ordinuli cistercian in arta de a construi, se va intinde spre
rasarit, pana in Transilvania bunoaoara, BISERICA DIN PREJMER de langa Brasov, BISERICA BARTOLOMEU
dintr-un cartier al Brasovului, dar si biserica manastirii CARTA se vor datora activitatii cistercienilor.

Pentru ordinul cistercian personalitatea cea mai importanta e Bernard de Clerveau.

Ne indreptam catre inceputul sec 9 si vom avea in vedere renasterea Carolingiana. Imparatul
Carol cel Mare e incununat la 810, iar ceea ce caracterizeaza modul sau de a carmui, e curtea sa
itineranta. Imparatul Carol cel mare nu avea o capitala. Acolo unde era imparatul era si curtea sa. La
Aachen, in Germania, a fost ridicata asa numita capela palatina.
 Desfasurare centrala, sus cupola. O absida, doua turnuri ? ca biserica SAN VITALE DIN RAVENA –
copie fidela. Pictura de foarte buna calitate este destinata manuscriselor – EVANGHELIARUL DIN
LORSCH–tip codex, legat – scris si pictat pe pergament (piele de oaie special preparata). Carte de cult ce
cuprinde cele 4 evanghelii ale noului testament. Program iconografic – biserica crestina din Bizant, in
timp se constituie un program iconografic, picturile sunt puse in anumite locuri, in functie de gradul de
sacralitate a partii din arhitectura ce se cer decorate.

CUPOLA + TAMBUR + PANDANTIV = TURLA

TURNUL ARE O FUNDATIE PROPRIE, PE CAND TURLA SE SPRIJINA PE ZIDARIA EDIFICIULUI, IAR
TRANZITIA SE FACE PRIN MIJLOCIRA PANDANTIVELOR.

Pe coperta, Cristos tronand. Pe tambur erau pictate cetele ingeresti, la fel si pe coperta, pe inel
de jur imprejurul lui Cristos, apoi cei 4 evanghelisti pe pandantivi. Leul, taurul, vulturul, ingerul. Copera
evangheliarului din Lorsch, sintetizeaza programul iconografic al turlei pe care o intalnim in bisericile
bizantine. Pe o singura pagina apar cei 4 evanghelisti, fiecare fiind caracterizat prin simbolul sau.
 Evangheliarul din Ebo – evanghelia lui Matei.

Jocurile faldurilor se straduiesc sa urmeze anatomia – artistii s-au putut inspira din manuscrise
bizantine, deci fiind din rasaritul europei, s-au bucurat de contactul neintrerupt cu activitatea creatoare.
In aceasta perioada sculptura nu e cunoscuta, Bizantul ignora activitatea sculptorului. O sculptura de
mici dimensiuni este cea a lui Carol cel Mare, ecvestra – anticlasica, dupa o statuie romana.

Fenomenul renasterii Carolingiene se prelungeste in acela caracteristic perioadei Ottoniene.

In sfarsit ne consacram artei romanice.

Arta romanica, proprie artei europene a evului mediu, intre sec 11 si prima jumatate a veacului
al 12-lea nu trebuie confundata cu arta romana a antichitatii. Stilul romanic, propriului evului mediu, isi
trage acest nume din imprejurarea, din faptul ca, arta romanica, care e arta manastireasca, s-a dezvoltat
cu precadere pe acele teriotorii din occident, din apusul europei, unde erau vorbite limbile romanice.

Manastirea de la CLUNY.

Arhitecturii romanice ii e caracteristic planu bazilical. Acesta, isi afla originile indepartate, in
bazilica din for, careia ii spunem bazilica forenza, intalnita in cuprinsul artei romane a antichitatii. In
cazul arhitecturii romanice crestine, se procedeaza la o orientare a vechiuli plan antic, ceea ce inseamna
ca absida, e indreptata catre est, catre rasarit.

Ne aducem aminte ca si in cazul bazilicii forenze, desfasurarea planimetrica era aceea

longitudinala. Edificiul evolueaza de la rasarit inspre apus, deoarece, edificarea bisericii romanice si apoi
a catedralei gotice, incepea cu sfantul altar si se continua apoi DIN TRAVEE IN TRAVEE. Traveea e acea
portiune din nava cuprinsa intre doua puncte de sprijin sau patru, intre patru pilastrii.
Traveea (din franceză travée) a este o porțiune dintr-o construcție sau structură,
(edificiu, pod, viaduct etc.) care cuprinde două puncte de sprijin (stâlpi, coloane, grinzi, pile etc.) și
deschiderea dintre ele.

Corul cuprinde absida, porttiunea ce se intinde pana la careu.

Careul e punctul de intersectie al navei centrale cu aceasta nava transversala situata inspre rasarit,
careia ii spunem TRANSEPT.
Absida (din franceză: abside, în latină: absida) este o nișă semicirculară care închidea nava
principală a unei bazilici romane și în care se așezau scaunele judecătorilor.
În arhitectura creștină este o nișă boltită, semicirculară, pătrată sau poligonală, așezată în
prelungirea navei mediane, opusă intrării și rezervată altarului.
 Absida centrala, e inconjurata de abside mai mici ABSIDIOLE.

Biserica romanica, continuand analiza ei dinspre rasarit spre apus, prezinta o nava centrala supra
inaltata, astfel incat pe diferenta de inaltime dintre nava centrala si navele laterale, partea superioara e
strapunsa de ferestre, pe acolo lumina patrunzand in edificiu. Biserica romanica poate avea o nava
centrala si doua sau mai multe nave laterale. Portalul central, situat catre vest, e flancat in mod obisnuit
de doua turnuri.

Pe careu, acolo unde nava centrala intersecteaza transeptul, e ridicata o turla ( nu are fundatie
proprie?).

Absida centrala + traveele ce se prelungesc pana in dreptul careului poarta numele de COR.
Acest cor e destinat clerululi. Suprafata patrata din italnirea navei centrale cu transeptul, aceasta nava
transversala, se numeste CAREU.

In cor era inclus is transeptul, dupa profesorul Dragut.

TRANSEPTUL e o parte a edificiului caruia nu ii gasim un corespondent in bazilica antica.

Transeptul in calitatea sa de nava transversala si suplimentara, a aparut atunci cand clerul a

devenit mai numeros. Nava centrala e mai inalta, navele laterale sunt mai scunde. Navele laterale sunt
separate de nava centrala printr-un sir de pilastrii. PILASTRII au functia de a suporta impreuna cu
zidurile, apasarile boltii. Un edificiu romanic, poate fi acoperit in doua moduri. Cel mai putin
pretentioasa, mai putin ampla, sunt acoperite cu o sarpanta din lemn. Arhitectura romanica
pretentioasa, din piatra, e intotdeauna boltita. Bolta navei centrale, e cel mai adesea o bolta cilindrica in
leagan.

Bisericile romanice importante erau locuri de pelerinaj. Credinciosii veneau sa se inchine la

sfintele moaste, iar aceastea erau plasate in absidiola. Absida centrala comunica cu absidiolele prin
elementul denumit DEAMBULATOR, un coridor ce inconjoara absida centrala si comunica cu navele
 laterale. Trei edificii romanice importante de pe teritoriu Frantei. Catedrala Benedictina de la Vezaley

Portalul principal, flancat de doua portaluri secundare, flancat de doua randuri de colonete tot
in retragere, pe ele sprijinindu-se arcele in retragere care alcatuiesc ARHIVOLTA portalului. Arhivolta
adapostete sub deschidera ei timpanul. Timpanul poarta o decoratie sculpturala care infatiseaza
aproape intotdeauna judecata de apoi. Crist apare infatisat in gloria sa de lumina, ce ia forma unei
migdale, motiv pentru care aceasta ipostaza iconografica a mantuitorului, poarta numele de Crist in
Mandorla.

Portalul principal e flancat de doua portaluri laterale, care marcheaza dezvoltarea pe verticala a
celor doua turnuri. Turnul are o fundatie proprie spre deosebire de turla. Observam ca unul dintre
turnuri e neterminat. Portalul principal e divizat de o coloneta ce poarta numele de TRUMEAU. Pe
trumeau si pe colonetele extreme ale portalului se sprijina o grinda orizontala, ce poarta numele de
LINTEL.

Fa schita cu elementele portalului!!!!

Suprafata boltita sprijinita intre 4 puncte, TRAVEE.

Traveele sunt marcate si de arce, menite a sustine apasarile boltii care pare semicirculara.

Arcele care sustin greutatea portii semicilindrice, poarte numele de arce DUBLOURI.

Pilastrii separa nava centrala de navele laterale. Pilastrii sunt legati intre ei prin arce.
 Pilastrii sunt inconjurati de colonete.

Un capitol important in arta romanica, il constituie raportul dintre arhitectura si sculptura. Acest
raport e de veche traditie. Spre deosebire de bizant, romanicul acorda o mare importanta artei statuare
iar aceasta in raport cu arhitectura are intotdeauna un rol subordonat.

In arhitectura romanica, actioneaza asa numita lege a cadrului. Sculptura trebuie sa se adapteze
spatiilor oferite de arhitectura, motiv pentru care sculptura sufera deformari tocmai datorita acestei
necesitati de adaptare la spatiul arhitectural. Deformarile ce survin in cuprinsul sculpturii romanice, o
indeparteaza de idealul fizioplastiei, motiv pentru care vom putea afirma ca sculptura romanica in
evolutia ei se manifesta ca o sculptura ideoplasta.

La biserica din Vezaley, relief, bazorelief, imaginea Mantuitorului e mult supradimensionata fata
de supusi fata de sculpturile proportionate in ronde bosse de pe timpanele grecesti vechi.

CATEDRALA DIN AUTUN -

In cadrul stilului romanic si al sculpturii romanice ca urmare a limitarilor impuse de legea

cadrului, ia nastere asa numitul CAPITEL ISTORIAT. Capitelul isi ofera volumul, astfel incat acesta ajunge
adesea sa cuprinda o intreaga compozitie cu numeroase personaje. In cazul acestui capitel, cunoscatorii
evangheliilor vor descoperi scena ilustrata de scultpro – e vorba despre ispitirilie mantuitorului de pe
muntele CARANTANIEI.

Templul din Ierusalim e inchipuit in forma unui mic edificiu, diavolul si mantuitorul stau alaturi si
ingerul. Ajungem la reprezentarea ideoplasta. Intrucat toate elementele de morfologie arhitecturala –
bolta semicilindrica, arce, pilastrii, colonete, trebuie sa sprijine partile portante, apasarile boltii,
sculptura nu poate evolua independent, de aceasta functie de sustinere, a elementelelor de morfologie
arhitecturala. In mod automat imaginile vor suferi deformari care imping catre regimul ideoplast al
reprezentarii.
 Se proiecteaza LINTELUL – portalului nordic al bisericii din Autun, decorul lintelului o infatiseaza
pe Eva, tarandu-se printre elemente vegetale, reprezentata intr-o stare de nuditate, mana ei apuca
fructul pomului cunoasterii, marul, fruct aflat pe o ramura pe care sarpele, o intinde Evei.

Pozitia orizontala a Evei e dictata de orizontalitatea lintelului, acea grinda aflata sub timpanul
portalului. Proportiile Evei sunt mult alungite, tocmai datorita nevoii ca imaginea sa se supuna legii
cadrului.

Consola e un bloc de piatra care iese din masivitatea zidului, in rezalit, pentru a putea sprijini
arcul care vine de sus.

BISERICA SAINT FRONT din orasul PERIGUEUX – plan in cruce greaca libera –bratele crucii si
careul sunt acoperite fiecare de cate o cupola. Ceva de gen la Constantinopol – biserica Sfintii Apostoli

Altarul adaugat care priveste spre rasarit. Regiunea Perigort e caracterizata de acest tip de
edificii,acoperite cu aceastas succeseiune de cupole in locul boltii semicilindrice. Calota semisferica se
sprijina pe 4 pandantivi, care la randul se sprijina pe arce iar acestea pe pilastrii.
GERMANIA –Biserica Sf Mihail din Hildesheim

Sculptura romanica s-a manifestat in mod spectaculos, prin portalul bisericii, impodobit cu scene
din noul testament, inchipuind scene din viata mantuitorului, patimile sale, scena rastignirii, biciuirea,
alungarea lui Adam si Eva din paradis, nudurile de maniera ideoplasta, marcate insa de o puternica
plasticitate, volumul devine expresiv in sine. Mana Dumnezeiasca binecuvantand din inalt. Inchinarea
magilor, sfanta familie, maica domnului, iosif si pruncul ISUS.

Coloana din bronz cu scene din evanghelie, chemarea apostolilor – ca o coloana triumfala
romana. Obiect specific romanicului ACVAMANILA –folosit in libatii liturgice.

Pe teritoriul Romaniei, elemente romanice: Catedrala romano-catolica din Alba Iulia, cladita
dupa 1241, anul marii invazii tatare, catedrala cu 3 nave, planul longitudinal, iar specific capitelurilor de
interior – CAPITELURI IN CROSETA- caracteristice romanicului – originea tocmai in capitelul corintinean.

????

OPERA – PROF VATASANU!!!!

 CURSUL 12
DIN 17 DECEMBRIE 2019

ARTA GOTICA PE TERITORIUL EUROPEI

Romanicul si goticul sunt stilurile caracteristice evului mediu occidental si desi se succed la scurt
timp unul dupa celalalt si desi romanicul se constituie intr-o premisa a artei gotice, cele doua stiluri sunt
fundamental deosebite. Deosebirea decurge din compararea celor doua sisteme de acoperire proprii
arhitecturii.

Arta gotica aduce cu sine o adevarata revolutie in arta de a construi, arhitectura gotica oferind
istoriei arhitecturii europene primul sistem de acoperire autoportant. Pana in gotic, acoperirea edificiilor
presupunea forte de apasare enorme exercitate de partile purtate. Sistemul stalp grinda in arhitectura
greceasca, arcul, bolta in arhitectura romana, ultimele doua transmise si arhitecturii romane. In toate
aceste ultime cazuri, zidurilor le revenea functia de a suporta aceste apasari imense. Prin sistemul de
acoperire gotic, autoportant, zidurile sunt eliberate de functia lor de sustinere. Acest fapt, de o absoluta
noutate in domeniul arhitecturii, are repercursiuni si asupra traditionalului raport, arhitectura,
sculptura.

Spre deosebire de romanic, in legatura cu acest raport, sculptura-arhitectura, dispare acea lege
a cadrului pe care am intalnit-o in cadrul artei romanice. In gotic, sculptura se desprinde din colaborarea
sa cu elementele de morfologie arhitecturala, sculptura evoluand aproape liber in raport cu arhitectura,
ea devenind adesea o sculptura adosata.

In ansamblu insa, arta gotica, conserva, pastreaza raportul sculptura arhitectura, el ramane un
raport determinant, intre cele doua arte figurative, sculptura si pictura, cea dintai pastrandu-si functia
de transmitere a unui mesaj religios. Nici nu putea fi altfel de vreme ce zidurile disparand datorita
sistemululi de acoperire autoportant, ele fiind inlocuite cu mari suprafete vitrate. Acest fapt, al
suprafetelor vitrate, ducand la geneza unei noi tehnici ce inlocuieste in gotic pictura, anume, vitraliul.
Totusi si picturii ii ramane o partitura importanta in cuprinsul artei gotice, este vorba despre pictura de
altar. Avem in vedere asa numitele ALTARE POLIPTICE – cu mai multe aripi.

Opusul planului central e planul cu desfasurare longitudinala. Absida altarului, altarul pana la
transept formeaza corul, se mostenesc din arhitectura romanica, transeptul e si el prezent ( apare cand
se inmulteste clerul – destinata exclusiv clerului). Zona de intersectia a transeptului cu nava centrala,
poarta numele de careu, iar dezvoltarea longitudinala a bisericii continua in patru puncte de sustienere –
care corespunde pilastrilor, definitia acestei unitati de boltire, TRAVEE.
 Cand traveea e marcata in plan prin doua diagonale, inseamna ca acea travee e boltita in cruce
sau printr-o bolta de interpenetratie, atunci cand intre cele 4 puncte de sustinere, sunt doua
arce....avem de a face cu o bolta inca in semicilindru.

Bolta de interpenetratie- se construiesc patru arce, se unesc doua cate doua, apoi cele doua
bolti semicilindrice se intersecteaza in unghi drept si formeaza o bolta de intepenetratie – e o inventie
proprie stilului romanic care se transmite stilului gotic. Devine astfel sitemul de acoperire gotic
autoportant. In romanic masivitatea zidurilor se transmit la fundatii sistemele de contrafort.

In romanic pilastrul preia toata apasarea bolti. Nasterea arcului e cel mai solicitat.

Un element ajutator care completeaza sistemul boltii de interpenetratie, inexistent in romanic, e

asa numitul ARC BUTANT.
 Nava laterala care are o travee, nava laterala e mai scunda, iar arcele butante prin exterior
traverseaza navele laterale. Aceste puncte fragile sunt sustinute de apasarile transmise prin arcele
butante din exterior din nou pamantului. Zidurile isi pierd intregul rol de sustinere, astfel apare sistemul
autoportant specific goticului.

Dispozitia bazilicala, proprie eleveatiei, caractersitica stilului romanic, se transmite si arhitecturii

gotice incipiente, adica, jumatatea sec al 12-lea cand debuteaza goticul, ceea ce inseamnca ca nava
centrala e suprainaltata, iar navele laterale mai scunde. Deasupra navelor laterale, se intind arcele
butante. Trecerea de la romanic la gotic se face prin arhitectura cisterciana, care isi trage numele de la
ordinul calugaresc al cistercienilor.

Edficiul gotic, aidoma celui romanic, se dezvolta treptat, de la rasarit inspre apus, din travee
intravee, traveea fiind unitatea de vorbire de sine statatoare. In ce priveste planimetria edificiului gotic,
nu se constata vreo deosebire in raport cu arhitectura romanica. Planul se transmite intru totul. Ceea ce
difera insa e sistemul de acoperire, de boltire propriuzis.

O anume inventie a arhitecturii romanice, a inlesnit dezvoltarea noului sistem gotic de

acoperire, autoportant. Este vorba despre asa numita bolta in cruce, careia ii mai spunem si bolta de
interpenetratie, destinata in edificiile romaice la inceput doar boltirii navelor laterale.

In evolutia sa, arhitectura gotica continua sa isi afirme specificitatea, astfel incat, pana in goticul
tarziu care se poate prelungi catre sec al 15-lea, vom intalni 3 tipuri de biserici:

*TIPUL BAZILICAL cu nava centrala, cu navele laterale mai scunde si arcele butante

*BISERICA DE TIP HALA – caracterizata prin faptul ca navele laterale se ridica la inaltimea
navei centrale, aceasta inoire a aparut ca urmare a necesitatii unificarii spatiului, o data cu cresterea
importantei predicii, a cuvantului invatatoresc, in cursul serviciului religios.

*BISERICA NUMITA SALA - cand se renunta practic la navele multiple si ajunge la un spatiu
unitar.

Sistemul gotic autoportant modifica bolta de interpenetratie prin aceea ca arcul isi pierde
profilul semicircular, el devenind arc frant. In romanic, bolta de interpenetratie era alcatuita din doi
cilindri din piatra care se interpenetrau. In gotic arcul frant, dar si arcele care traverseaza traveea,
muchiile lor in gotic, arcul frant este ciplit in piatra spre deosebire bolta romanica care era doar zidita.
Arcul cioplit in piatra poarta numel de ogiva sau arc ogival, iar intregul sistem autoportant poarta
numele de sistem ogival. Suprafetele triunghiulare dintre arce vor putea fi zidite dintr-o piatra usoara
care exercita presiuni minime asupra sistemului ogival, intreaga misiune de sustinere a edificiului
revenind schelariei in piatra care este, care se confunda cu sitemul ogival.

Trifoliile?

Reconstituiti sitemul de boltire! – la examen!!!!

Navele laterale sunt boltite in cruce insa pe ogive, iar arcele sunt frante.

Sculpturile portalului devin sculpturi adosate.

Suprafetele triunghiulare se numesc panzele boltii.

 Arcul in plin cintru e specific arhitecturii romanice.

Biserica din vance ?????, locul de incoronare a regilor Frantei.

Goticul ca stil, isi face aparitia in zona din jurul capitalei Frantei, a orasului Paris, zone numita Ille
de France, raspanzindu-se in intreaga Europa occidentala, Italia, Spania, in N in Germania, pana in
Europa centrala, Bohemia, Ungaria si Transilvania.

CATEDRALA DIN BEAUVAIS – specifica e nava centrala foarte ingusta, fapt care schimba registrul
proportiilor si accenteaza inaltimea.

CATEDRALA NOTRE DAME DIN PARIS

Aceasta e arta figurativa gotica. Lintelul propriu romanicului Troumeau-ul toate acestea sunt elemente
transmise din romanic in gotic, marea deosebire e aceea a sistemului de acoperire.

Portal inchinat Maicii Domnului, Maica Domnului se confunda cu troumeau-ul , Maica Dl. cu pruncul in
brate. Practic coloneta se confunda cu arta figurativa a sculpturii. Imaginea Maicii Domnului e in ronde
bosse. Legea cadrului a incetat sa mai actioneze in cazul artei gotice.

Nava centrala nu e separata de navele laterale prin pilastrii ci prin coloane masive ale caror
capiteluri, recunoastem ceva din capitelurile corintinean si capitelul cu crosete romanice. In zona
careului, acesta e marcat prin pilastrii.

In gotic este intotdeauna strajuit, marcat, (careul) de pilastrii masivi, acestia fiind inconjurati
practic de colonete care vor da nastere asa numitului PILASTRU FASCICULAT. Fiecare coloneta poarta
cate un capitel, astfel incat elementul de sustinere careia ii spunem coloana, isi pastrteaza morfologia,
alcatuirea pe care arhitectura clasica i-a transmis-o. Si colonetele de la Notre Dame au o baza, un fus si
un capitel. In jurul pilastrului colonetele se multiplica intrucat fiecare dintre acestea are o functie
precisa, aceea de a prelua, de a sprijini fiecare ogiva in parte. Ogiva preia apasarile panzelor boltii,
transmite aceste apasari capitelullui colonetei iar acesta transmite pilastrului apoi fundatiei. Proportiile
coloanei s-au modificat – simbolismul uman al coloanei s-a pierdut.

Sculptura si pictura gotica.

CATEDRALA DIN REIMS, sculptura portalurilor si-a dobandit desavarsita independenta, se

intinde acum catre fizioplastie, asfel incat raportul anatomie-draperie, incepe sa fie reconstituit in
favoarea fiziplastiei, iar atunci cand sculptorul gotic isi concentreaza atentia asupra chipurilor, dispar
aspectele caricaturale, cele grotesti, lasand locul unei viziuni realiste, ce tinde inspre starea de portret.

Sculptura gotica evolueaza treptat de la ideoplastie la fizioplastie. Sculpturile care flancheaza

portalurile gotice, se substituei adesea functiei portante a colonetelor, sau pur si simpul fiind adosate
colonetelor, ele evolueaza ca adevarate sculpturi in Ronde Bosse.

Un exemplu remarcabil e acela al DOMULUI DIN MAGDEBURG – anume portalul domului –

unde figurile ce flancheaza portalul, unele dintre ele sprijinite pe colonete, iar altele pe console,
 luate la olalta, ajung sa ilustreze un anume fragment evanghelic, anume pilda celor 10 fecioare
(5 fecioare intelepte, 5 nebune-neintelepte) Evanghelia lui Matei, capitolul 25.

In plasticitatea sa, rolul de sustinere a coloneteleor din romanic aproape ca au disparut era doar
o functie decorativa de sustinere a statuilor in ronde bosse. Fiecare poarta deasupra un baldachin,
specific goticului, acesta tine atat de sculptura cat si de arhitectura.

La Magdeburg, in istorisirea episodului evanghelic al fecioarelor intelepte si nebune, participa

atat sculptura cat si arhitectura. Arhitectura se incarca aproape de semnificatia unei scenografii
(sculpturile sunt actorii iar portalul face parte din scenografie).

Sculptura gotica tinde spre fizioplastie, viata sufleteasca il intereaseaza pe artist, mania si ciuda,
seninatatea e prezenta. Sculptura s-a detasat de arhitectura, prin ronde-bosse. La Domul din
Magdeburg, sculptura figurativa redobandeste functia sa narativa, o functie ce mijloceste intre textul
scripturistic si credionciosul ce priveste operele statuare. In sculptura gotica se tinde tot mai mult catre
eliberarea din simbioza arhitectura-sculptura, o dovedeste o noua tema care apare in orizontul artei
statuare. Este vorba despre tema ecvestrei.

Am vazut deja cum, in catedrala romanica din Bamberg, tema ecvestrei isi face aparitia
(cavalerul din Bamberg).
 Calaretul e adosat pilastrului, semn ca sculptura nu mai e de varsta romanica ci ca apartie
goticului. Un pas inainte in drumul acesta al eliberarii sculpturii de arhitectura, il marcheaza o ecvestra a
goticului tarziu, opera a doi sculptori, originali din Transilvania (Martin si Gheorghe din Cluj), cei care
realizeaza pentru palatul imperial din Praga, palatul se numeste TRAD.

Statuia ecvestra a Sf. Gheorghe care avea functia de a decora o fantana a palatului.

La Praga si Cluj sculptura a devenit de sine statatoare, a devenit sculptura de FOR (locul public in
care oamenii se intalnesc).
 Sculporul renascentist florentin, GATAMELATA – ecvestra lui Verochio....!!!!???

FAMILIA PARLER- sclulptori si arhitecti ce au condus santierul Sf Vitt, dar care au fost prezenti si
pe teritoriul Transilvaniei, contribuind la inaltarea corului bisericii din Sebes, Alba. Ramanand tot in
domeniul sculpturii, voi atrage atentia asupra grupului de donatori, ai domului din Naumburg-Germania,
cei doi sunt nobili, sot si sotie, care au contribuit la ridicarea domului, el se numea Eckehart si sotia sa
Ube – desavarsita fizioplastie, doua portrete, iar trasaturile individuale sunt o tema pentru artist, facute
la 200 ani dupa moartea donatorilor.

E o sculptura gotica policroma, colorata.

Un sculptor german al acestei perioade e Peter Vischer, fiind activ in orasul Nurnberg, iar opera
pe care o vedeti este Vischer aflata in catedrala Sf Sebaldus, e chiar racla sfantului Sebaldus. Opera
turnata in bronz, desi poarta trasaturile goticului, se deschide unui nou spirit creator, acela renascentist,
orientat in spre cercetarea lumii inconjuratoare a firii, bunaoara prin faptul ca racla e purtata de o
succesiune de melci. Se sugereaza imaterialitatea acesteia. Alte sculpturi de mici dimensiuni ce
impodobesc racla devin purtatoare a unei functii narative.

ALTAR GOTIC

TILMAN RIEMENSCHNEIDER – autorul altarului sculptat, altar cu aripi, poliptic, aflat in sudul
Germaniei, Bavaria, Rotenburg. AB DER TAUBE.

In catedrala din Rotenburg – Cina celei de taina. Aripile altarului, infatiseaza intrarea in
Ierusalim, iar cealalta, ruga din gradina Getsimani.

Multe personaje toate realizate aproape in ronde bosse, care tin seama si de spatiul in care ele
convietuiesc, podeaua incaperii e usor inclinata, semn ca sculptorul incearca sa introduca imagini de
perspectiva. In spatele personajele apare o suprafata vitrata pt ca cadrul arhitectural sa fie conturat in
mod desavarsit, iar prezenta mantuitorului sa fie desavarsite. In relief sunt realizate cele doua panouri
laterale, care se inchideau in zilele obisnuite, altarul era deschis doar in zilele de sarbatoare. Altarul
poliptic va fi caracteristic mai cu seama domeniului picturii.

OGIER VAN DER WEYDEN – pictor – isi aseaza personajele religioase in primul plan al imaginii.
Perspectiva practic dispare aici. Ne aflam in goticul tariziu, sec 15.
 Alta lucrare Sf evanghelist Luca pictand-o pe fecioara cu pruncul, tipice viziunii gotice tarzii sunt
aici draperiile care se despart iarasi din dialogul lor cu anatomia, tind sa dobandeasca o independenta in
sine, o autonomie realismul viziunii concentrandu-se cu precadere asupra chipurilor dar si aspura unor
detalii cum ar fi detaliul peisagistic din fundal.

In cadrul stilului gotic romanesc, in Transilvania, primul monument important datorat calugarilor
cistercieni, sunt ruinele manastirii din Carta, cistercienii au fost activi in romanicul tarziu, si observam
cum rolul arcelor butante sunt sprijinit de contraporti, insa deschiderile devin importante in arhitectura
cisterciana, sunt circulara de forma multilobata.

Biserica fortificata de la Prejmer, tot arhitectura cistericana. Biserica a fost ridicata in plan in
cruce greaca libera, iar pe careu era ridicata aceasta turla, bratele crucii sunt egale, deschideri circulare
cvadrilobate proprii arhitecturii cisterciene.

De goticul matur tine biserica din Sebes Alba, dar nu intreaga biserica ci doar corul. Turnul, nava
centrala si laterala sunt de epoca romanica tarzie, iar din vremea goticului international, corul a fost
reconstruit, raspunzator fiin mesterii din familia Parler.

Bierica Sf. Maria din Sibiu, devenita biserica evanghelica. Bolta centrala ia forma acestei bolti in
retea sau RETICULATA, semn al goticului tarziu.
 Biserica Neagra din Brasov

Pictura Gotica – in biserica din Malancrav, langa Medias – unde un intreg ansamblu gotic s-a
pastrat, o pictura de sec 14, cu puternice accente narative, panzele boltii decorate una cu simbolul
evanghelist Matei, Luca, Marc si Ioan iar alturi scena bunei vestiri, scena nasterii Domnului. Un exemplu
tariu de arta gotica aflat pe teritoriul Romaniei. Aici se afla si un altar poliptic, semn ca stilu gotic
migreaza mult inspre rasarit.

Goticul si romanicul sunt anticlasice.

 CURSUL 13
DIN 7 IANUARIE 2020

PRERENASTERE – intre sec. 13-14

- acest fenomen pregateste aparitia civilizaitiei renasterii si pentru artele plastice pregateste
aparitia stilului renascentist.
- perioada in care Europa occidentala face experienta goticului, chiar si pentru Italia unde
fenomenul prerenascentist apare, goticul e intr-un fel prezent in structurile imaginii
prerenascentiste, motiv pentru care prof. Virgil Vatasianu, aseaza fenomenul prerenascentist, in
primul volum al istoriei artei universale, socotind ca prerenasterea tine, fie si numai partial de
spiritualitatea goticului.
- de ce nu putem vorbi despre renastere inca in acest interval temporal, pe care istoricii de arta l-
au consacrat prerenasterii? Intelegem ca intre cele doua fenomene, prerenastere si renastere
exista puncte de legatura comune dar ca totusi cele doua fenomene raman distincte. Ceea ce
cele doua miscari au in comun va fi hotarator pentru pregatirea experientei renascentiste.
- De ce prerenasterea nu e renastere? O analiza semantica a cuvantului renastere va fi
lamuritoare in acest sens. Cate unitati semantice, de inteles sunt in renastere (nastere si
renastere, a doua nastere).
- in preioada renasterii (sec 15-16), cultura antichitatii clasice grecesti si romane, reinvie in spatiul
Europei occidentale, fenomenul aparand in Italia, acolo unde si prerenasterea apare. Asadar
pentru clarificarea fenomenului renascentist, raportarea la cultura antichitatii grecesti si
romane, se vadeste a fi esential. Nu acelasi lucru se poate afirma si de prerenastere.
Prerenasterea inca nu se vadeste a fi permeabila in raport cu cultura clasica si este firesc sa fie
asa, intrucat spiritualitatea gotica impiedica deocamdata acest transfer de informatii, acest
fenomen al influentei ce se manifesta din trecutul indepartat al antichitatii, asupra civilizitatiei
europene, in momentul modernizarii ei.
- o data cu fenomenul renasterii care debuteaza in sec. 15, se poate admite ca epoca moderna isi
face debutul in civilizatia europeana. Societatea se modernizeaza, structura societatii se
schimba.

Civilizatia medievala, careia si prerenasterea ii apartine, ofera dpdv al organizarii sociale, o

structura tripartita. Societatea e alcatuita din trei categorii, straturi, suprapuse care un nume
distinct in functie de indeletnicirea reprezentantilor respectivului strat social.
Aceste straturi sunt:
- ORATORES – cei ce se roaga – clerul – cei din fruntea bisericii
- BELATORES – cei care poarta razboaiele – nobilii
- LABORATORES – cei care muncesc – cei care asigura baza materiala a scocietatii medievale
 Cele trei straturi sociale, au insusirea de a fi impermeabile, unul in raport cu celalalt.
Altfel spus nu se putea circula pe verticala ci fiecare membru al societatii era harazit intraga sa
viata sa traiasca intreaga viata sociala, in stratul in care s-a nascut.
Scopul omului medieval tinta sa fundamentala, era asezata nu in lumea oamenilor ci in
aceea a lumii de dincolo, in care religia ne punea in contact cu omul medieval.
Omul medieval are o tinta, indiferent de stratul social – mantuirea sufletului.
Epoca moderana care debuteza odata cu Renasterea, are drept caracteristica a ei,
permeabilizarea straturilor sociale. Nobletea pe care belatores o detinea, era oferita prin
nastere. Circulatia intre straturile societatii se facea prin nobletea intelectuala.
Astfel societatea europeana paseste in era modernitatii.
Ce au in comun prerenasterea si renasterea?
Apare o noua perspectiva modificata asupra existentei, asupra lumii inconjuratoare. Ne
amintim ca in lumea bizantina, imaginea fizioplasta mostenita din antichitate se modifica pana a
deveni ideoplasta sub presiunile ideologiei crestine. Nadejdia omului e pusa in lumea de dincolo.
Crestinul trebuie imite pe Hristos, sa tinda sa dobandeasca mantuirea, toate acestea conducand
la o depreciere a existentei materiale, asa cum era ea experimentata in viata de zi cu zi.
Aceasta mostenire, va suferi modificari in Italia, in epoca prerenascentista, datorita unei
noi conceptii asupra existentei, pe care Sf. Francisc din Assisi ( Italia 1182-1226) o
propovaduieste. Mesajul sfantului parinte Francisc, e echivalent cu o reconsiderare a intregii
lumi materiale, in calitatea ei de creatie a lui Dumnezeu.
Intr-un vers de-al sau lauda soarele pe care il considera frate al sau, iar intr-o imagine
datorata lui Giotto, in biserica inchinata Sf. Francisc, la Asissi, sfantul e infatisat predicand
pasarilor, de unde deducem ca nu numai omul e capabil in viziunea sfantului Francisc a intelege
mesajul creatorul ci intreaga creatie a lui Dumnezeu.
Noua perspectiva asupra existentei pe care mesajul sfantuli Francisc o deschide, va
impune o revalorizare in cheie vizuala a existentei inconjuratoare, a lumii in care omul
prerenascentist traia. Altfel spus, toate cele existente, se invrednicesc de o abordare plastica,
atunci cand e vb de artele figurative, din perspectiva unei viziuni fizioplaste.
In prerenastere, efortul plasticianului e orientat catre o redobandire a mijloacelor de
expresie care fac posibila viziunea fizioplasta, in principal aceasta e veriga de legatura intre
prerenastere si renastere.
In domeniul artelor figurative, doua maniere distincte ajung sa fie contemporane. Modul
grecesc de a picta transmis de traditia bizantina. In literatura de specialitate se spune MANIERA
GRECA (se trage din bizantina), iar cea de-a doua e asa numita MANIERA LATINA (profund
novatoare).
Oamenii renascentisti erau constienti de efortul novator al reprezentantilor
prerenasterii, pentru simplul motiv ca atunci cand in epoca renascentista, reflectia teoretica
asupra creatiei artistice incepe sa se manifeste, artistii prerenascentisti si valoarea lor, pot fi
descoperite in aceste scrier (cartea lu Georgio Vasari- vietile artistilor).
Artistii prerenasterii:
Centrele prerenascentiste sunt urmatoarele: unul il aflam chiar la Roma, iar
reprezentant al scolii romane prerenascentiste e PIETRO CAVALINI.
 Urcand inspre nord vom lua contact cu SCOALA SIENEZA (sec 13-14) si vom retine
numele a doi artisti:
- DUCCIO DI BUONINSEGNA
- SIMONE MARTINI
In vreme ce arta lui Duccio evolueaza in perimetrul manierei GRECA, Simone Martini
fara sa poata fi atasat manierei latine, poate fi considerat un pictor al goticului tarziu.
Tot de scoala sieneza se leaga activitatea plastica a doi frati, Pietro si Ambrogio
Lorenzetti si ei reprezentanti ai scolii Sieneze. Pentru ambianta sculpturala florentina, imortanta
e personalintatea GIOTTO DIN BUONDONE elev al maestrului CIMABUE.
Pentru domeniul sculpturii, vom numi pe sculptorii familiei Pissano, activi la Pissa dar si
in afara ei, NICOLO GIOVANI, tata si fiu si pe ANDREEA PISANO cel care va realia si primele porti
ale baptisteriului din Florenta.
OPERA LUI NICCOLO PISANO - tatal – SARCOFAGUL LODOVISI sau LUDOVISI
– opera romana din sec. 3 dH.
Sarcofagul infatiseaza o scena de batalie, in care corpurile celor cuprinsi in actiune se
amesteca, se impletesc astfel incat ceea ce artistul sculptor anonim doreste sa transmite, este
tumultulul bataliei si nicidecum reconstituirea unei imagini realiste.

Imaginea e compusa dintr-o suprapunere de registre, astel incat nu ne putem da seama

daca personajele sunt apropiate sau departate, perspectiva etajata.
 In opera sculptorilor Pisano, amintirea vechilor reliefuri romane s-a pastrat chiar daca
subiectul pe care il abordeaza devine unul crestin. Nicolo Pisano e autorul acestui amvon,
amvonul baptisteriului din Pissa, locul in care preotul predica credinciosilor. Observam cum,
intreaga constructie e sprijinita pe coloane care amintesc de vechile ordine clasice, chiar daca

fusul coloanelor e necanelat, e un fus lis, cioplit dintr-un singur bloc de piatra. Ceea ce face
specificul acestui amvon e faptul ca, coloana e menita a sugera stabilitatea, efectul tectonic al
constructiei, unele dintre ele, dar altele sunt sprijinite pe leoaice care isi alapteaza puii.
Descendena romanica a acelor capiteluri. Sugereaza si efecte atectonice, detaliile vii. Detaliile cu
leoaicele ce isi alapteaza puii sunt in armonie cu mesajul Sf. Francisc din Assisi, in calitatea ei de
creatie divina!?!. Scena animaliera de gen.
 Arta lui GIOVANI PISANO - fiul –
1- AMVONUL BISERICII SAN ANDREA DIN PISTOIA? si fiul foloseste artificiul tectonic-atectonic.
Leii si atalntul care suporta una dintre coloane. Reliefurile balustradei amvonului, tradeaza
elemente romanice, scenele sunt legate de credinta crestina. Scena nasterii Mantuitorului
Hristos, Uciderea pruncilor.

2- AMVONUL CATEDRALEI DIN PISA – evolutia catre o viziune clasica – cloanele sunt aproape
curat corintiene la capitel. Forma gotica aproape ca dispare si reliefurile sunt din nou
influentate de sarcofagele romane.
ANDREA PISANO –activ la Florenta

Detalii ale portilor baptisteriului din Florenta, infatisand virtuti ale credintei.
 Trecem in domeniul picturii prerenascentiste:

LA ROMA

PIETRO CAVALLINI– ansamblul mozaicat in biserica SANTA MARIA INTRASTEVERE – maniera GRECA

- ne vom concentra asupra unei singure scene – nasterea Maicii Domnului – dupa cadrul
somptuos, pretentios, fata de pruncul Isus care s-a nascut intr-o iesle – asa facem diferenta.

Motivul draperiei. Planurile spatiale sunt diferentiate – aproape/departe, chiar daca prespectiva
liniara nu exista. In spatiul Bizantin, o asa departajare e greu de perceput. Artist prerenascentist.
Alta opera a artistului e ANSAMBLU IN FRESCA – SANTA CECILIA – Mantuitorul Hristos pe tron
flancat de sfintii apostoli. Mantuitorul e flancat de cetele ingeresti dar si de imaginea maicii
Domnului si Sf Ioan Botezatorul – sfinti intercesori care intervin pentru iertarea de pacate!
SCENA SE NUMESTE – DEISIS (rugaciune in limba greaca)
Se suprapune cu scena judecatii.
Dpdv plastic, ideea de corporalitate il intereseaza pe artist. Imaginea de traditie
bizantina, plata, pe fond de aur, atemporal, aspatial, corporalitatea devine prezenta, imaginile
au un efect sculptural prin tehinca clarobscurului, aceste treceri infinezimale, de la lumina sau
invers, apte de a reda sugestia volumetrica.
Pentru analiza acestui fenomen plastic, ce poarta numele de clar obscur, sau modeleu
prin clarobscur (mostenirea lui Apelles).
DUCCIO DI BUONINSEGNA ( m 1289) –artist prerenascentist. sec. 13 –activ in SIENA

PICTURA DE ALTAR LA MAESTA – in tempera si aur – MANIERA GRECA

Semnifica maica Domnului in glorie, inconjurata de sfinti, gandita de Duccio pentru a fi

perceputa pe ambele sale fete. Intrucat retablul, altarul, e inchinat maicii Domnului, vom
incepe analiza cu imaginea Maestei propriuzise.
 Picatura icoanei grecesti e aceea care isi transmite si structura si sensul, in ansamblul
acesta de imagini, imaginat de Duccio. Imaginea centrala care acopera aproape intreg altarul, o
infatiseaza pe Maica Domnului tronand, inconjurta de sfinti. Registrul care surmonteaza
imagniea centrala ii reprezinta pe apostoli separati intre lei prin niste colonete surmontate de
niste arce. Registrul care surmonteaza registrul apostolilor, compus din 6 imagini care au
valoarea unor icoane sunt legate dpdv tematic de moartea Maicii Domnului.
Arhanghelul Gabriel, care vesteste fecioarei ca va muri. Apostolii se aduna in jurul Maicii
Domnului, apoi adormira Maicii Domnului, ca o icoana bizantina. Uneori Isus poarta un prunc la
piept sau o papusa, care semnifica sufletul Maicii Domnului si alte imaigni de la uciderea
pruncilor, la restul...
Opera e pictata pe ambele fete. Zona centrala e incojurata de imagini cu calitate de
icoana.
ISPITIRILE DIN PUSTIUL CARANTANIEI – in imagine e templul lui Solomon – arcul frant,
formele multilobate, cvadrilobat-stil cistercian – TEMPLU GOTIC – asa si-l imagineaza pictorul.
Nu tine de maniera GRECA nici maniera gotica vis a vis de templu, ne intriga intrarea, arcul care
ne introduce in interiorul templului (coloane, paviment decorativ, . Observam si un leu
 Din nou peisajul, observam si un leu, leul trebuie sa confere identitate personajului,
anume sf. Ieronim – traducatorul bibliei ebraice, chemarea la apostolat, Ispitirea lui Hristos,
nunta din Cana Galileii, Isus si Samarineanca la fantana, vindecarea orbului, schimbarea la fata,
etc.
Intrarea in Ierusalim a Mantuitorului. Epoca tarzie, cand reinvie interesul pentru
pictura ,peisaj, renasterea in vremea imparatilor Paleologic. Apoi, cina cea de taina, spalarea
picioarelor. si alte detalii din viata lui Isus pana la rastignirea sa.
Ramanem in Scoala Sieneza: AMBROGIO SI PIETRO LORENZETTI –
AMBROGIO - PALAZO PUGLICA DIN SIENA – ce infatiseaa rezultatele bunei si relei guvernari.
Conducatorul inconjurat de virtuti, secene ale vietii fericite, la buna guvernare, campii
roditoare, dans, bucurie, etc iar raul guvern- zgarcenie, slava desarta, saracia boala.

PIETRO – va picta in biserica inferioara din ASSISI –inchinata sfantului Assisi, in biserica care e
etajata, MANIERA LATINA – scene cu Isus. – valorile plastice ale clarobscurului.

SINCRETISM - AMESTEC
*ZEUL TIMPULUI – CRONOS

CURSUL 14
DIN 14 IANUARIE 2020
 PRERENASTERE – intre sec. 13-14 - continuare
- am vorbit de scoala Sieneza (Duccio di Buoninsegna – maniera greca, Simone Martini – maniera
latina si pentru motivul ca arta sa se dezvolta pornind de pe o temelie gotica). Arta gotica si-a
pus pecetea pe arta sa – Simone Martini, acelasi fenomen va putea fi intalnit in nordul Europei,
abia in veacul al 15-lea, care in N Europei e considerat un veac al artei gotice, dar si al renasterii
timpurii deopotriva. Artistii nordici (fratii Van Eyck) isi vor aseza suflul creator intre arta gotica si
noua arta renascentista, patruzand pana in Nord chiar in epoca lui Robert Campin (maestrul din
Fremale ), fratii Van Eyck, Rogier Van der Weiden. Arta acestor artisti trebuie inteleasa ca un
amestec subtil de viziune gotica peste care vin sa se aseze noile impulsuri renascentiste.
- Termenul de scoala nu trebuie inteles in sensul unei instiututii de invatamant ci ca un loc
priviliegiat (Siena sau Florenta), unde intr-o epoca anume (epoca prerenascentista) s-a putut
constata o efeverscenta creatoare deosebita ce trebuie pusa in legatura si cu mostenirea
culturala, gotica sau bizantina, dar si cu situatia economica a locului, o inflorire economica
atragand dupa sine o dezvoltare artistica prodigioasa remarcabila.
- Toscana, zona din jurul Florentei si orasele republici (Siena, Iza, Luca), isi intemeiau
prosperitatea pe mestesugul tesutului lanii, ei exportand rodul muncii lor, in vestul si Nordul
Europei, iar orasele Tarilor de Jos, vor ajunge sa echivaleze in importanta activitatea economica
si pe cea artistica din Italia, in momentul in care tehnologia tesutului va face competitive
produsele nordului in comparatie cu cele italiene.
- Raportandu-ne la cursul de saptamana trecuta, ne intoarcem la structura tripartita a societatii,
care ramene activa inca. Celor din primele 2 straturi superioare a societatii fiindu-le harazita
invatatura, care se preda in manastiri, iar ciclurile de invatamant, doua, invatamantul medieval
monastic, primul cunoscut ca TRIVIUM, iar cel de-al doilea ciclu de invatatura (CVADRIVIUM).

Principiul dupa care disciplinele triviumului au fost grupate, suportul este CUVANTUL, iar pe cele
ale QUADRIVIUMULULUI – suportul il reprezinta CIFRELE.
Artele liberale care erau predate in mediul manastiresc, erau considerate arte ale
intelectului, ale spiritului, lor fiindu-le opuse artele mecanice, acela in jurul carora se randuiau
meseriile. Meseriasii randuiti in breslele medievale, nu participau in stiinta subtila a artelor
literare, iar artistii se numarau in epoca s 13-14 in randul mestesugarilor. Pentru ca artistul
devine in aceasta epoca, constient de puterea sa creatoare, care nu se intemeiaza pe forta
bratelor ci pe gandire si inteligenta, s-a ivit ideea trecerea activitatii artistice in randul artelor
liberale, nu in sensul asimilarii activitatii artistice cu artele liberale ci se avea in vedere o egalare
a statutlui artelor liberale.
Toate aceste nuante au fost intelese de artistii renasterii depline si o data cu acestia si
de catre Giorgio Vasari, considerat a fi parinte al istoriei artelor, prin cartea pe care o alcatuieste
(vietile celor mai celebri pictori, sculptori si arhitecti). Intre vietile notate de Vasari, se afla si
aceea a lui Giotto di Buondone, elev al maestrului Cimabue – de citit viata lui Giotto!
Talentul isi are originea in pilda talantilor pe care ii poti inmulti in folosul desavarsirii tale
spirituale. Giotto era un coopil cand scrijelea pe pietre siluete de animale. Devenind Giotto un
artist cu faima, faima ajunge pana la Roma, la scaunul papal, care trimite un emisar pentru a-l
angaja pe Giotto in slujba sa. Trimisul papal ii cere lui Giotto a carui faima ajunsese mare,
importanta, o dovada a priceperii sale in ale picturii pe care papa isi dorea sa o incredinteze,
aflam din textul lui Vasari, ca Giotto traseaza cu mana libera pe o foaie imaculata un cerc
perfect, desavarsit, ca si cum ar fi fost trasat cu compasul.
Arta insemna si techne, mestesug dar si actitivate spirituala.
In epoca prerenasterii nu doar artele plastice trec printr-o perioada de inoire ci si arta
scriitorului, a literatului, iar noi vom avea in vedere trei personalitati pe care sa le cunoastem:
Dante Aligheri (1265-1321) autorul Divinei Comedii. E practic contemporan cu Giotto si alaturi
de el Francesco Petrarca, autor al cantionerului, culegere de cantece, ca un om al sec 14 (1304-
1374). Toti poarta cununa cu lauri pe cap, ca semn al desavarsirii intelectuale. Mai este si
Giovanni Boccaccio – autorul Decameronului – in urma ciumei, supravietuitorii au povestit in 10
zile fiecare cate o poveste. Scrierile lor importante nu mai sunt redactate in limba latina, limba
carturarilor ci e vorba de italiana, limba vorbita, intelegandu-se ca autorii se adreseaza intregii
societati, iar epoca era constienta de efortul novator al acestor spirite, caci poezia vremii era
exprimata in sintagma “dulcele stil nou”.
ERATA! In epoca renasterii reapare interesul pentru cultura veche clasica greceasca si
romana.
STUDIUL ARTEI LUI GIOTTO:
Gioitto a pictat foarte mult!
Prietenie intre Marcel Duchamp –artist iconoclast si Brancusi!!!
Activitatea lui Giotto perceputa si in dimensiunea sa plastica propriuzisa, stilistica, este
mai degraba atasabila scolii Florentine. Interesul pentru o viziune noua, de tip fizioplast catre
care il conduce manuirea unei perspective empirice, dar si tehnica clarobscurului pe care o
valorizeaza, acestea sunt cele doua parghii stilistice care il apropie mult pe Giotto de viziunea
care va fi specifica dpdv platic, scolii FLORENTINE. In plus Giotto a fost activ la Florenta si in
calitate de pictor, si in calitate de arhitect (fiind autorul campanilei sau a turnului clopotnita
ridicata langa biserica SANTA MARIA DEL FIORE DIN FLORENTA.
!!! Numiti principalele ansambluri pictate de Giotto:
-ansamblul de fresce de la biserica superioara din SAN FRANCESCO DIN ASSISI – in
cadrul bisericii inferioare descoperit ciclul pictat de PIETRO LORENZETI dar si CAPELA inchinata
Sf Martin pictata de pictorul sienez SIMONE MARTINI. In biserica superioara, Giotto picteaza un
ciclu de imagini inchinat ilustrarii vietii Sf FRANCISC DIN ASSISI. Sf Francisc a trait aproape in
perioada in care GIOTTO a pictat. In urma canonizarii sfantului, imaginile legate de viata sa,
devin obiect al devotiunii publice, al inchinarii credinciosilor. Informatia textuala pentru
ilustrarea vietii sf Francisc si-o extrage din legenda Maio? a calugarului Buonaventura. Efortul
creator al lui GIOTTO presupunea transpunerea informatiei literare in informatie vizuala. Pentru
ca efortul sau creator se incadra intre limitele artei sacre, si in trucat Sf Francisc nu se stinsese
din viata de prea mult timp, Giotto a fost nevoit sa inventeze o intreaga iconografie neavand la
dispozitia sa un model preexistent. Un invatat MOSHE BARASH a construit o ipoteza din care
aflam ca gesturile elocvente ale personajelor pe care GIOTTO le schiteaza isi au un corespondent
in viata reala a epocii prerenascentiste, anume semnificatia gesturilor personajelor, GIOTTO le
culegea din ambianta scolilor, el exploatand-o ca sa alcatuiasca lucrarile.
Am facut o analiza iconografica – prim strat de studiu –am constatat ce se petrece in
aceaste scene. Dpdv stilistic – In plasticitatea ei , imaginea e alcatuita din elemente peisagistice,
peisaj citadin, si ca la Assisi cunoasterea arhitecturii antichitatii nu e cu totul absenta. Edificiul
central, cu succsesiune de trepte, o colonada, caneluri, capiteluri, coloanele poarta ahitrava,
apoi o friza, cornisa cu denticuli, iar frontonul poarata o decoratie sculpturala. Giotto picteaza
arhitectura , amintesc de metamorfozele coloanei romanice, gotice, ionformatii culese din
studii. Observam ca viziuna citadina, arhitectura nu sunt lispite de iluzie volumetrica, doar ca
perspectiva carora edificiile se supun, este o perspectiva empirica alcatuita mai degraba prin
mijlocirea simtului observatiei. Liniile paralele, ale edificiilor converg adesea catre diferite
puncte de fuga. Imaginea isi pierde caracterul bidimensional specific manierei grecesti, dar si
picturii romanice si gotice, iar personajele pictate prin mijlocirea tehnicii clarobscurului,
dobandesc o corporalitate reala, ele ocupa in mod virtual un spatiu, iar atunci cand constructia
volumetrica a personajelor, nu intra intr-un dialog coerent cu volumetria arhitecturilor,
fizioplastia sau senzatia realitatii nemijlocite, e transmisa de raporturile corecte, coerente dintre
personaje. Arhitectura pare micsorate, personajele sunt disproportionate in raport cu
arhitectura. Imaginea ramane totusi credibila sub aspect fizioplast. Personajele schiteaza gesturi,
apare o naratiune.

Continuam cu viata SF.ASSIS.. cu natura, peisaje, animale, s-a renuntat la foita de aur
atemporala si picteaza cerul albastru. Nobil saracic si sfantul ii daruieste propria haina.

A 3-A secventa e cea a visului, i se arata mantuitorul Hristos, dar si o viziune asupra unui palat
decorat cu blazoane ce poarta semnul crucii.
Sf Francisc are viziune crucifixul, iar casa lui CRISTOS aflata in ruina e biserica catolica, romana.

Aceeasi disproportie intre arhitectura si personaje.

Sf. Francisc e pe jumatate nud, e pe care de a renunta la bunurile lumesti, pe care le restituie
tatalui sau. Am spune ca straiele primite de tata apar ca niste detalii realiste ce se deschid catre
viitoare pictura de gen. Visul papei Inocentiu al 3-lea, si Sf Francisc care sprijina un edificiu care
e pe cale de a se prabusi, el e delegat sa restaureze biserica sa, tehnica clarobscurului. Sf.
Francisc primeste regulile ordinului de la papa. Semnalarea unei minuni. Miracolul ubicuitatii =
de a fi in acelasi timp in mai multe locuri. I se cere sa alunge diavolii din cetate.

AL II-LEA ANSAMBLU PE CARE GIOTTO IL PICTEAZA ESTE

CAPELA DE ARENA DIN ORASUL PADOVA – aproape de Venetia
 Biserica a fost ridicata in mijlocul unei arene romane. Fragment al judecatii de apoi, pe
care Giotto il picteaza pe peretele vestic interior al (unde se mai picteaza si donatorii). Crucea
mantuitorului Hristos, apoi apare si donatorul care sprijina biserica ENRICO SCROVEGNI.

Ciclul vietii Fecioarei. Capela e ridicata pe un plan longitudinal, acoperit cu o bolta in

leagan. Inchinarea magilor, etc. Spalarea picioarelor, cina cea de taina, Hristos in fata lui Caiafa.
Spre deosebire de Assisi, la Padova Giotto a fost mai prezent, fata de dincolo cand mana
ucenicilor a fost mai prezenta. Arhitectura devine un receptacol al personajelor, disproportionat,
Ioachim intre pastori (tata Maicii Domnului)? Sf. Ana e anuntata ca va aduce pe lume pe Maica
Domnului, detaliu de gen, servitoarea care asista la aceasta scena a vestirii. Jertfa lui Ioachim.
etc. Visul lui Ioachim. Intalnirea la poarta de aur. Venirea pe lume a Maicii Domnului.

*La Santa Croce din Florenta, a pictat doua capele:

CAPELA BARDI – inchinata scenelor din viata sf Francisc de Assisi
si
CAPELA PERUZZI-consacrata celor doi sfinti Ioani, Sf. Ioan Botezatorul si Sf. Ioan Evanghelistul

!CAPELA PAZZI se afla langa SANTA CROCE – ARHITECT BRUNELLESCHI

*DE REFACUT ICONOGRAFIA CAPELELOR PERUZZI SI BARDI – CU IMAGINI PENTRU SEMESTRUL
2 !!!!!