Tipuri de Texte: Compus
Tipuri de Texte: Compus
Tipuri de Texte: Compus
G. ARGOUL este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri
sociale: elevi, studenţi, delincvenţi etc.). Se remarcă prin:
permanenta schimbare a fondului lexical;
fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular;
folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” -
'informator'; „mititica” - 'închisoare'; „curcan” - 'poliţist'; „mate” - 'matematică' ; „diriga”
- 'diriginta' etc.).
ATENTIE!
1. Limbajul literaturii (beletristic) NU este acelasi lucru cu limba literara(=
aspectul cel mai elaborat al limbii, supus regulilor la toate nivelele lingvistice).
2. In limbajul liric, fenomenele neliterare (pleonasm, dezacord etc) sunt
considerate licente poetice.
STILUL.CALITATILE PARTICULARE
Inafara calitatilor generale, stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de
insusiri particulare. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii.
Cele mai cunoscute calitati particulare sunt:
STILUL.CALITATI GENERALE
In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima
in scris (stil individual)
In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale
activitatii sociale (stiluri functionale);
2. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei
literare, creand un stil literar.
DENOTATIE SI CONOTATIE
SENSURILE CUVANTULUI
Cuvântul este o structură fonică (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un
grup de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociază un sens, şi
este capabilă să îndeplinească o funcţie în comunicare.
Numim sens lexical înţelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui cuvânt.
Semnificaţie înseamnă actualizarea sensului. Un cuvânt oarecare,
considerat izolat, poate avea unul sau mai multe sensuri. Într-un context dat, o
unitate lexicală nu poate avea decât o singură semnificaţie. Semnificaţia rezultă din
relaţiile pe care unitatea lexicală le stabileşte cu celelalte unităţi lexicale în context.
Cuvintele care au un singur sens (şi, de regulă, realizează o singură
semnificaţie) se numesc monosemantice. Ele au înţeles unic( termenii de
specialitate, zilele săptămânii, lunile anului, numeralele).
Cuvintele care au mai multe sensuri (şi în contexte diferite realizează mai
multe semnificaţii) se
numesc polisemantice.
Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, în general, un
sens comun, folosit în mod curent, care este sensul de bază. Când cuvântul
denumeşte (denotează),el trezeşte în minte imaginea obişnuită,
comuna, independenta de context a unui obiect, a unei acţiuni.Atunci el este folosit
cu sensul propriu; ex: ochi=organ al vazului(Ma doare un ochi).Orice cuvânt al
limbii trimite la un obiect la modul general. Această relaţie directă care se stabileşte
între cuvânt şi obiectul desemnat poartă numele de denotaţie, iar sensurile
respective sunt sensuri denotative.
Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de
sensuri, secundare si figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si
obiectul desemnat. Aceasta relatie se
numeste conotatie, iar sensurilesunt conotative. Valoarea conotativă a cuvântului
se pune în evidenţă numai în context. Acesta dirijează înţelegerea.
Sensurile derivate (secundare) ale cuvântului se întemeiază pe o
modificare a sensului de bază, cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-
intreg, asemanare calitativa/cantitativa/formala etc.ex: ochi de geam, ochi de apa,
ochi de impletitura, ou ochi, ochi de aragaz.
Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvântul are
alt înţeles decât cel firesc, atribuindu-i-se însuşiri ale altor obiecte sau acţiuni, de
ex.: deasupra ma pazea ochiul rece al noptii.
Denotaţia şi conotaţia sunt modalităţi de a reflecta realitatea prin cuvinte.
Orice cuvânt polisemantic e dat în dicţionar mai întâi cu sensul propriu, apoi cu
sensurile derivate.
FUNCŢIILE COMUNICĂRII
Exista şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele
situatiei de comunicare). Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în
perspectiva unuia dintre factorii comunicării:
• emitator - funcţia emotivă
• receptor – funcţia conativă
• mesaj – funcţia poetică
• cod - funcţia metalingvistică
• context (sau referent)– funcţia referenţială
• canal de transmitere – funcţia fatică
Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru includerea într-
un stil sau altul, este funcţia dominantă. De pildă:
• emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice
• conativă în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame
• poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare
• metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter didactic
• referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici
• fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului telefonic
MODIFICARI SURVENITE:
► eliminarea liniei de dialog;
► transformarea persoanei I şi a-II-a a
verbelor şi a pronumelor în persoana
a III-a;
► semnalarea replicilor prin verbe care
exprimă acţiunea de “a spune”;
► eliminarea exclamaţiilor,
interogatiilor, interjectiilor
TIPOLOGIA TEXTELOR
TIPOLOGIA TEXTELOR (.M. Adam)
Tipuri sau Mărci lingvistice Genuri de texte ce întrebări ce
secvenţe de text
probabile aparţin sau care au o evidenţiază
Obiectivul lor secvenţă ce aparţine specificul textului
unui anume tip de text
TEXTULNARATIV - repere temporale, mai - romane, nuvele, Cine? Ce face?
TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv
- obiectivitatea emiţătorului
- respectarea normelor de redactare a textului funcţional
- limbaj specializat pe domenii de activitate
FUNCTIILE CORESPUNZATOARE
Factori care
intervin în
procesul
comunicării
(ROMAN JAKOBSON)
De-a lungul întregului eseu, autorul trebuie sa aibă in minte cititorul căruia i se
adresează si care sunt aşteptările acestuia. Ţinând seama de aceste lucruri,
elaborarea unui eseu va fi mai eficienta.
Introducere:
Cine oare nu a incercat macar o data sa inteleaga dedesubturile iubirii si urii?...
Mă număr printre cei care susţin ideea enunţată în citatul dat şi anume aceea că
iubirea, de orice fel, este sentimentul care luminează şi face viaţa mai frumoasă, pe
când ura nu face altceva decât să aducă amărăciune şi frustrare în viaţa oamenilor.
(opinie proprie+ipoteza-atentie, relationare cu citatul!!!)
Cuprins
În primul rând, atât iubirea pe care o dăruim cât şi cea pe care o primim, ne face
să privim viaţa şi din alte puncte de vedere şi să uităm de lucrurile materiale. Aşa,
noi oamenii, ne dăm seama că având iubire avem o viaţă frumoasă şi învăţăm să
preţuim momentele cu adevărat minunate. Acest lucru îl poate face orice tip de
iubire, fie ea părintească, pasională, pentru prieteni sau pentru oricare dintre semenii
noştri, dar consider că dacă în viaţa unui om se regăsesc toate acestea, acel om
poate spune că este cu adevărat împlinit. Fireşte că iubirea aduce şi suferinţă, dar
numai cunoscând toate trăirile pe care iubirea le aduce ne vom da seama că nu
există sentiment mai înălţător ca acesta.(argument 1 cu exemplificare )
În al doilea rand, sunt de parere că ura nu ar trebui să existe în viaţa noastră
întrucât ne face să uităm de noi, să nu acordăm atenţie lucrurilor frumoase din viaţă
şi să ne concentrăm doar pe a le face rău celor din jurul nostru. Astfel nu vom deveni
decât nişte oameni frustraţi care îşi vor da seama în final că viaţa a trecut pe lângă ei
şi nu s-au bucurat de lucrurile cu adevărat importante.(argument 2/contraargument
cu sustinere)
Concluzie
Aşadar, fiecare are dreptul de a alege ceea ce face cu viaţa lui dar în cele din
urmă toţi ne vom da seama că, asa cum am sustinut prin cele afirmate anterior, prin
iubire toate lucrurile frumoase sunt posibile, că acest sentiment ne face mereu să
tresărim de emoţii şi ca nu mai există vreunul care să dea mai multă frumuseţe vieţii,
pe când ura ne va aduce doar o viaţă tristă şi întunecată.(reformularea
ipotezei+perspectiva generalizatoare asupra temei eseului)