Mihai Eminescu - Geniul Literaturii Românești: Scrisoarea I Memento Mori Povestea Magului Călător În Stele Demonism
Mihai Eminescu - Geniul Literaturii Românești: Scrisoarea I Memento Mori Povestea Magului Călător În Stele Demonism
Mihai Eminescu - Geniul Literaturii Românești: Scrisoarea I Memento Mori Povestea Magului Călător În Stele Demonism
Opere:
„Poezii” − Chișinău, 1956
„Proză” − Chișinău, 1956
„Аrticole şi scrisori” − Chișinău, 1965
„Оpere alese”. Vol. 1-4. − Chișinău, 1971
„Opere”. Vol. 1-3 − Chișinău, 1981
„Poezie populară” − Chișinău, 1970
„Lirica” − Мoscova, 1968
„Stihi” − Chișinău, 1974
„Izbrannoe” − Chișinău, 1980
„La steaua. Romanţe pe versuri de Mihai Eminescu” − Chișinău, 1989.
„Scrisoarea I”, „Luceafarul” si „Rugaciunea unui dac” sunt cateva din lucrarile care au ca
tema ”Facerea si desfacerea”, denumire data de George Calinescu. Unul din motivele
cuprinse de aceasta tema este proportia gigantica a spatiului si timpului universal.Acest
motiv reprezinta viziunea romantica eminesciana a Cosmosului in antiteza cu fiinta umana
neinsemnata si muritoare; aceasta viziune mai cuprinde si evolutia Cosmosului(situata intre
cele doua capete: geneza si stingerea), armonia nascuta din rotirea astrilor si perspectiva
mitologica.
Autorul lucrarii istorice „Memento mori!”, dorea sa traverseze toata evolutia omenirii,
cu ajutorul unui pas gigantic, din antichitate si pana la Comuna din
Paris(1871). Uriesenismul acestei viziuni apare o data cu filozofia zadarniciei cu tenta
elegiaca, ce se intensifica la finalul poemului „Imparat si proletar”( despre care Calinescu
spune ca ar fi o „derivatie” din „Memento mori!”): eforturile omului, nascute din dorinta de
trai, sunt in zadar, pentru ca viata nu este decat un vis al Nefiintei: „Caci vis al mortii eterne e
viata lumii-ntregi”.
Intoarcerea la timpul mitic ar putea fi salvarea despre care vorbea tribunul-proletar in prima
parte a poemului: „vremile aurite/ Ce mitele albastre ni le soptesc adesea”.
Romantica mai este si antiteza care atinge nivelul modelului primordial repetabil: intre
Cuceritor(Baiazid) si Aparator(Mircea cel Batran), intre armata transformata in „pleava” si
cea devenita „potop ce prapadeste”, intre perioada intemeierii si cea a surparii.
Cateva din poeziile care se incadreaza in aceasta tema sunt: „Floare albastra”, „Lacul”,
„Dorinta”, „Sara pe deal”, Pe langa plopii fara sot”.
In poeziile lui Eminescu(chiar si inainte de 1876), iubirea este un vis, un ideal mereu
neimplinit; diferenta dintre cele doua perioade de creatie ale poetului este ca in prima parte
natura aparea ca un spatiu feeric, elementele acesteia constituind motive
romantice: codrul(spatiu magic si plin de mister), teiul(arbore sfant care ii imbraca pe tineri
cu vesmantul nevinovatiei), lacul(element lamartinean al visului de iubire), luna si multimea
de flori.
Poemele „Calin(file din poveste)” si „Luceafarul” au la baza mitul Zburatorului. Cele doua
poeme au elemente comune: dragostea nefireasca dintre o pamanteanca si o fiinta
nemuritoare se termina in vis si este proiectata in basm; fata isi cheama iubitul pe pamant(dar
singura care se supune dorintei acestuia –„Iar tu sa-mi fii mireasa” –este fata de crai –
„Calin…”). Numai in poemul „Calin(file din poveste)”are loc nunta ca mijloc de integrare in
armonia cosmica; faptul ca arborii capata stralucire argintie datorita luminii lunii, iarba care
„pare de omat” si albastrul florilor inzestreaza nunta cu acea puritate caracteristica
inceputurilor.
6. Destinul geniului.
O parte din poemele reprezentative pentru aceasta tema romantica a liricii eminesciene
sunt: „Glossa”, „Oda”, „Imparat si proletar”, „Luceafarul”, „Scrisoarea I”.
In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de manifestare a divinitatii
supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat inaintea lumii. Originea sa deosebita aseaza
geniul deasupra lumii, a framantarilor ei si a timpului.