Seria VARIA ARCHAEOLOGICA Redactor: Dan Aparaschivei Secretar de redacție: George Bilavschi © Authors, 2023 Institutul de Arheologie Iași Academia Română – Filiala Iași Imagine coperta 1: Cercetarea arheologică preventivă din punctul Casele Ghica‑Daniel/Hotel St. Petersburg în peisajul urban al Iașilor (foto 2021) DTP Ioan Dorel Radu ISSN 2971–8651 ISSN‑L 2971–8651 ISBN 978‑606‑020‑676‑7 Editura Mega | www.edituramega.ro e‑mail: mega@edituramega.ro SUMAR ABREVIERI 7 CUVÂNT ÎNAINTE 9 Vlad Vornic, Sergiu Popovici, Dumitru Avram, Ion Ciobanu, Serghei Heghea, Adrian Iorga CERCETĂRILE DE SALVARE DIN ANII 2019 ȘI 2020 ÎN AȘEZAREA CUCUTENI A DE LA COBANI‑PE STÂNCUȚĂ. CONSIDERAȚII PRELIMINARE (The rescue research in the years 2019 and 2020 in the Cucuteni A settlement of Cobani‑Pe Stâncuță. Preliminary considerations) 11 Adela Kovács, Constantin Aparaschivei IMAGINI ASCUNSE: NOI OBSERVAȚII TEHNOLOGICE OBȚINUTE PRIN RADIOGRAFIEREA UNOR STATUETE ANTROPOMORFE APARȚINÂND CULTURII CUCUTENI (Hidden images: new technological observations obtained by X‑ray on anthropomorphic statuettes belonging to the Cucuteni culture) 35 Victor Sava, Dragoș Diaconescu, Luminița Andreica DATE PRELIMINARE ASUPRA UNUI GRUP DE MORMINTE NEO‑ENEOLITICE DE LA PECICA, JUD. ARAD [Preliminary data on a group of Neo‑Eneolithic graves from Pecica (Arad County)] 65 Neculai Bolohan, Ana Drob ARCHAEOLOGICAL INVESTIGATIONS IN THE MIDDLE BRONZE SETTLEMENT FROM SILIȘTEA ‑ PE CETĂŢUIE, ROMÂNI COMMUNE, NEAMȚ COUNTY (2017–2018) 97 Vasile Diaconu, Daniela Cristea‑Stan, Alexandru Gafincu A HOARD OF BRONZE ITEMS IN THE MOLDAVIAN SUBCARPATHIANS. NEW DISCUSSIONS ON AN OLD FIND 137 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu FORTIFICAȚIA GETICĂ HORODCA MICĂ: REPERE CRONOLOGICE (The Getic fortification of Horodca Mică: chronological markers) 147 George‑Dan Hânceanu LINGURI DE LUT DIN CULTURA POIENEȘTI‑LUCAȘEUCA DESCOPERITE LA ROȘIORI (PUNCTUL ȚARINA VECHE) [Clay spoons from the Poienești‑Lucașeuca culture discovered at Roșiori (Țarina Veche point)] 179 Lavinia Grumeza, Paul Ciobotaru O NOUĂ MĂRGICĂ DE STICLĂ CU REPREZENTAREA MEDUSEI‑GORGONA DESCOPERITĂ ÎN „CETĂȚUIA” DE LA POIANA (JUD. GALAȚI) [A new glass bead depicting Medusa‑Gorgon discovered in Poiana “Fortress” (Galați County)] 195 Marian Mocanu, George Nuțu DINING OUTSIDE THE CITY WALLS. AN EARLY ROMAN TABLEWARE GROUP FROM THE EXTRAMURAL AREA OF AEGYSSUS 203 Vitalie Bârcă, Cristian Florescu NECROPOLA SARMATICĂ DE LA TIMIȘOARA – HLADIK 1 (JUD. TIMIȘ). OBSERVAȚII PRELIMINARE [The Sarmatae cemetery of Timișoara – Hladik 1 (Timiș County). Preliminary notes] 223 Ștefana Cristea, Călin Timoc THE CULT OF JUPITER DOLICHENUS IN THE ROMAN FORT FROM POJEJENA (CARAȘ‑SEVERIN COUNTY) 267 Lucian Munteanu, Daniela Cristea‑Stan, Vasile Diaconu ANALIZA COMPOZIȚIEI ALIAJULUI UNOR MONEDE ROMANE IMPERIALE DIN TEZAURUL DE LA GHINDĂOANI (JUD. NEAMȚ) [The composition alloy analysis of several Roman Imperial coins from the Ghindăoani Hoard (Neamț County)] 277 Ana Honcu UN POSIBIL GRAFFITO CREȘTIN PE UN FRAGMENT DE AMFORĂ DIN PROVINCIA SCYTHIA (A possible Christian graffito on an amphora fragment of Scythia province) 289 Ana Drob, Dan Aparaschivei, Viorica Vasilache, Bogdan Garbiel Rățoi INVESTIGAȚII INTERDISCIPLINARE ASUPRA UNUI LOT DE DOLIA DIN CETATEA ROMANĂ TÂRZIE DE LA IBIDA, SECTOR CURTINA X (Interdisciplinary investigations on a batch of dolia from the Late Roman fort of Ibida, Curtain X sector) 297 Ioan Marian Țiplic DE LA INCINERAȚIE LA INHUMAȚIE ÎN SPAȚIUL TRANSILVAN. UN FENOMEN CARE MARCHEAZĂ CREȘTINAREA RITUALULUI FUNERAR LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL X‑LEA? (From cremation to inhumation in the Transylvanian territory. A phenomenon that marks the Christianization of the funeral ritual at the end of the 10th century?) 317 Silviu Ion Oța PIESE DE HARNAȘAMENT MEDIEVALE ȘI MODERNE DESCOPERITE ÎN ORAȘUL FORTIFICAT CARANSEBEȘ (Medieval and modern harness items discovered in the fortified town of Caransebeș) 333 Angela Simalcsik, Robert Daniel Simalcsik „ALERGĂTORUL” DE LA HOISEȘTI‑FÂNTÂNA MAIORULUI (JUDEȚUL IAȘI, ROMÂNIA) (“The runner” from Hoisești‑Fântâna Maiorului (Iași County, Romania) 353 George Bilavschi, Ludmila Bacumenco‑Pîrnău REZULTATELE PRELIMINARE ALE CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE PREVENTIVE DIN ORAȘUL IAŞI, PUNCTUL „CASELE GHICA‑DANIEL/HOTEL ST. PETERSBURG” (Preliminary results of the archaeological rescue research from Iasi, the point “Ghica‑Daniel Houses/ St. Petersburg Hotel”) 365 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Omagiu colegului Valentin Dergaciov la a 80‑a aniversare FORTIFICAȚIA GETICĂ HORODCA MICĂ: REPERE CRONOLOGICE OCTAVIAN MUNTEANU*, NATALIA MATEEVICI**, VASILE IARMULSCHI***, GHENADIE SÎRBU**** Abstract: The center of our attention will be the fortification of Horodca Mica, district Hincesti, Republic of Moldova. It has been explored during six archaeological campaigns. The vigorous defensive system and a part of the intra‑mural space were investigated. The processing of the numerous archaeological materials raised many problems, but in the following we will focus only on the chronology of the site. The objective is determined by the fact that all efforts undertaken until recently have been limited to the presentation of a very broad chronological framework for the Getic fortifications, without any attempt to refine the relative and absolute chronology. Fortunately, the tools that have recently become available are likely to reduce the gaps and shortcomings that characterise this aspect of the evolution of the fortifications of the Second Iron Age. We aimed to carry out a Bayesian modelling of 14C radiocarbon data, combined with stratigraphic observations, taking into account the chronological landmarks of the artefacts that have the valence of chronological indicators. Keywords: 14C radiocarbon dating; data calibration; Bayesian modelling; fortifications; Getae; Iron Age; Greek amphora. Introducere F enomenul fortificațiilor getice constituie un subiect complex care suscită de multă vreme interesul specialiştilor, fără ca eforturile depuse de‑a lungul anilor de către un important număr de cercetători să facă suficientă lumină pentru a obţine o imagine acceptată în unanimitate. Este perioada în care transformările de ordin economic, social‑politic și cultural aveau să cunoască noi dimensiuni și care, în anumite zone ale Europei, au redimensionat organizarea comunităților umane1. Este o perioadă când se observă o intensificare a mobilității umane, atestată sub cele mai diverse forme posibile și care avea să impulsioneze circulația bunurilor și a ideilor, generând interconexiuni la distanță mare2. Pe de o parte, vom observa generalizarea unor fenomene pe spații largi, iar pe de altă parte, vom constata evoluții particulare în microregiuni luate aparte. Spre exemplu, constituirea și evoluția unor spații fortificate cu toate elementele de rezistenţă cunoscute/consacrate, va constitui o componentă importantă a particularizării acestor microregiuni3. Evident, fenomenul nu este unul nou pentru Preistoria Europei, „zidurile”, gardurile, palisadele sau alte forme de fortificare/delimitare Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chişinău, Rep. Moldova; ocmunteanu@gmail.com. Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău; amforaelada@gmail.com. *** Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău; vasile.iarmulschi@gmail.com. **** Academia de Științe a Moldovei; ghena.sirbu2014@gmail.com. 1 JOHNSON, EARLE 2000. 2 BEBERMEIER et al. 2016. 3 FERNÁNDEZ‑GÖTZ 2017. * ** 148 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu ale spațiilor devenind elemente distincte pentru diverse comunități începând din Calcolitic până în Epoca Fierului. Mai multe elemente au fost descoperite, evidenţiate și interpretate începând cu secolul al XIX‑lea, dând naștere la diverse terminologii utilizate în funcție de regiunile europene și de dovezile arheologice găsite4. În consecință, arheologia fortificațiilor a devenit o temă de cercetare predilectă pentru studierea Preistoriei. Acest domeniu a oferit în mod regulat un punct central pentru cercetători, pornind de la lucrările celebre de la mijlocul secolului al XIX‑lea şi până la proliferarea săpăturilor arheologice efectuate după metode științifice riguroase, care au început odată cu anii ’50 ai secolului trecut. Evident, în faza inițială, arheologii erau conștienți de faptul că fortificațiile de pământ nu pot fi datate în mod direct, fiind dificilă disocierea dintre fortificațiile protoistorice, taberele romane sau cetățile medievale. Abia după anii ’60 acestea au putut fi, în sfârșit, diferențiate, iar de la sfârșitul anilor ’70, o nouă generație de arheologi europeni, printre care Wolfgang Kimmig și Susanne Sievers, John Collis și Ian Ralston, Gilbert Kaenel și Olivier Buchsenschutz (pentru a aminti doar câteva nume de rezonanță) au promovat cercetarea structurilor fortificate după metode noi şi cu tehnici specifice. Totodată, au început să fie utilizate rezultatele noilor tehnici de prospectare. Într‑o primă fază a început să fie utilizată fotografierea aeriană, după care și metodele geofizice (care, în timp, devin tot mai sofisticate și mai eficiente), acestea determinând o creștere spectaculoasă a numărului de fortificații cunoscute, dar și o multitudine de metode noi de cercetare. Important este că evoluția trebuie văzută nu doar în aparatura de prospectare/documentare și tehnicile de săpătură, ci și în progresul constant care se observă în metodele și instrumentele aplicate în fazele de analiză și interpretare ale unor astfel de situri. Toate împreună au generat multiple modele, teorii și ipoteze5, care, însă, în lipsa informaţiilor din sursele scrise, necesită o abordare complexă. În ciuda unei experiențe suficient de îndelungate6 și a unei bibliografii consistente7, studiul fortificațiilor din spațiul est‑carpatic poate fi considerat a fi încă într‑o fază incipientă. Numărul de cercetări arheologice realizate efectiv în fortificațiile getice este încă relativ mic, iar informația acumulată este încă insuficientă pentru a înțelege fenomenul în toată complexitatea sa. Evident, eforturile enorme (atât umane, cât și materiale/financiare), care sunt necesare pentru cercetarea acestui tip de situri arheologice – fortificațiile –, ar putea fi o explicație pentru nivelul încă redus al informaţiilor acumulate, determinând chiar o criză în acest domeniu al cercetării. În mod special această situaţie poate fi constatată în teritoriile de la vest de Prut. În acest spațiu investigarea fortificațiilor din cea de a doua epocă a fierului a stagnat pentru mai bine de trei decenii, cu mențiunea că o anumită revitalizare a acestora a fost remarcată în ultimii ani8. În schimb, o anumită constantă în domeniul preocupărilor pentru acest tip de situri a fost perpetuată în ultimele decenii la est de Prut, unde școala condusă de profesorul I. Niculiță, preluată recent de A. Zanoci, a înregistrat progrese considerabile9. Cu toate acestea, o multitudine de probleme rămân a fi soluționate. Absolut incertă şi deosebit de stringentă este problema stabilirii cronologiei acestor fortificații, care, de cele mai multe ori, rămâne a fi raportată la un cadru larg de câteva secole (secolele V–III a.Chr.), generând multiple probleme ce încă nu și‑au găsit rezolvările. Cu toate aceste impedimente, mai ales în ultimul deceniu, eforturile concentrate, precum şi colaborările cu specialiştii străini, au determinat augmentarea informaţiilor în domeniu prin o tot mai pronunțată racordare a metodelor de cercetare la cele care sunt utilizate în cercetarea occidentală de câteva decenii încoace. Și, ceea ce este mai important, eforturile depuse încep să genereze rezultate excepţionale10. În mod special atragem atenţia asupra cercetărilor din microregiunea Saharna, care în ultimii ani, dincolo de cercetările arheologice tradiționale, a cunoscut un important salt în abordarea interdisciplinară a DELFINO et al. 2020. Spre exemplu SIEVERS 2003; SCHÖNFELDER, SIEVERS 2012; KRAUSSE et al. 2016. 6 FLORESCU 2022: vezi Introducere de A. Berzovan. 7 BERZOVAN 2022. 8 BERZOVAN 2022. 9 NICULIȚĂ, TEODOR, ZANOCI 2002; NICULIȚĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008; NICULIȚĂ, ZANOCI, BĂȚ 2016; NICULIȚĂ, MATVEEV, NICIC 2019. 10 ZANOCI, NICULIȚĂ, BĂȚ 2019; KULKOVA et al. 2020; ZANOCI et al. 2020. 4 5 Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 149 fortificațiilor11. Aceste rezultate remarcabile determină redimensionarea cercetărilor în domeniul studierii fortificaţiilor din epoca fierului, iar ceea ce ne propunem în acest studiu se racordează/raportează la aceste tendințe şi direcţii de cercetare. Problematica, obiectivele și metodele de cercetare Fortificația Horodca Mare, care a conservat un viguros sistem defensiv (lățimea liniei defensive, așa cum se poate vedea în prezent, este de circa 45 m, iar înălțimea depășește 7 m), a fost cercetată de către O. Munteanu pe parcursul a șase ani12. A fost secționat sistemul defensiv și investigată o parte a spațiului intra‑mural, fiind identificate și cercetate 127 de structuri arheologice. Procesarea numerosului material arheologic a ridicat multiple probleme, ceea ce a determinat stabilirea unor obiective principale, care necesită o abordare complexă. În timp ce unele dintre ele au fost deja realizate, altele urmează a fi incluse în programul de cercetare al colectivului. În acest context, studiul de faţă îşi propune o amplă investigaţie a cronologiei fortificaţiei de la Horodca Mică. Cercetarea de faţă vizează atât fazele de început ale fortificaţiei, prin cunoaşterea procesului de geneză a acesteia, cât și fazele finale, când se pune problema interacțiunii cu viitoarele fenomene culturale ce vor defini microzona. Toate încercările de periodizare a acestor tipuri de situri întreprinse până recent s‑au rezumat la prezentarea unui cadru diacronic foarte larg, fără tentative de rafinare a cronologiei relative și absolute. Consecințele acestei cronologii foarte largi sunt evidente, reflectându‑se negativ în domeniul acestor abordări. Astfel, pe baza acestor repere cronologice acceptate s‑au construit teorii și s‑au înaintat concepte care se exclud unele pe altele13, astfel încât, până în prezent, nu există o părere unanim acceptată privind apariţia și dezvoltarea așa‑zisei „culturi Getice” şi, în particular, referitor la evoluția fortificațiilor epocii fierului, care constituie un fenomen absolut distinctiv al acesteia. Mai mult, cunoaşterea genezei fenomenelor care urmează după încheierea culturii Getice este dominată de numeroase incertitudini, în mod special legate de transformările etnoculturale importante ce au rezultat din migrațiile comunităților umane dinspre regiunile de Nord ale Europei Centrale. Evident, discuțiile purtate și rezultatele la care s‑a ajuns au fost determinate atât de volumul cunoștințelor acumulate privind acest fenomen, cât și de metodele aplicate. Din fericire, instrumentele de care dispunem în ultimul timp sunt de natură să reducă din carențele și golurile ce caracterizează cercetarea acestui aspect al evoluției fortificațiilor din cea de‑a doua epocă a fierului. Sugestivă în acest sens este acțiunea întreprinsă de colegii noștri care studiază fortificaţiile de pe malul Nistrului, în microregiunea Saharna, și care au obţinut recent date veridice asupra cronologiei absolute a acestor situri pe baza unor studii interdisciplinare şi a analizelor prin comparaţie a materialele arheologice provenite din diverse situri. Totodată, trebuie menţionat că o primă tentativă de a obține date prin metoda radiocarbonului nu a dat rezultatele aşteptate din cauza alterării preciziei datelor absolute, determinate de probleme semnificative în curba de calibrare a vârstei radiocarbonului14. Astfel, rezultatul calibrării probelor au indicat o perioadă de două secole (c. 400–200 a.Chr.), destul de largă pentru demersul nostru. De fapt, aceste probleme, în general, făceau neatractivă aplicarea metodei de datare cu radiocarbon pentru a defini sisteme cronologice din perioada epocii fierului15. Din fericire, este posibilă o îmbunătățire considerabilă a acurateței datării prin utilizarea statisticii bayesiene pentru a combina datele radiocarbon cu informațiile arheologice disponibile16. În acest sens, succesul colegilor noștri în vederea obţinerii unor încadrări diacronice mult mai concrete a sistemelor defensive pentru spațiul Nistrului Mijlociu reprezintă un punct de plecare important17. ZANOCI, BĂȚ 2020a; ZANOCI, BĂȚ 2020b; BĂȚ, ZANOCI 2022. MUNTEANU 2007; MUNTEANU, BODAREU 2008; MUNTEANU, BODAREU 2009; MUNTEANU, BODAREU 2010; MUNTEANU, BODAREU 2011; MUNTEANU, BODAREU 2012. 13 NICULIȚĂ, TEODOR, ZANOCI 2002; NICULIȚĂ, MATVEEV, NICIC 2019; LEVINSCHI 2010; TKACHUK 1999. 14 BĂȚ, ZANOCI 2021; BĂȚ, ZANOCI 2022. 15 REIMER et al. 2020. 16 BRONK RAMSEY 2009. 17 BĂȚ, ZANOCI 2021; BĂȚ, ZANOCI 2022. 11 12 150 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu În studiul de faţă se va urmări utilizarea unei metode similare pentru fortificația Horodca Mică, evident, pe baza datelor disponibile în prezent. Prin urmare, se va încerca obţinerea unui răspuns pertinent la o singură întrebare fundamentală: când a fost construită/reconstruită fortificația de la Horodca Mică? Pentru aceasta ne propunem să creăm un model bazat pe dispunerea secvențială a contextelor din care au fost prelevate probele pentru datarea cu radiocarbon18. Analiza și calibrarea modelului definit vor fi efectuate cu ajutorul aplicației OxCal v4.4.2, pe baza celei mai recente curbe de calibrare disponibile19. Respectiv, ne propunem o modelare bayesiană a datelor radiocarbon combinată cu observațiile stratigrafice, luând în calcul reperele cronologice ale artefactelor care vor avea valențe de indicatori cronologici. Pentru atingerea obiectivului, în afară de deținerea unui număr optimal de date radiocarbon (şapte probe au fost analizate în laboratorul universității Adam Mickiewicz din Poznan de către Prof. dr. hab. Tomasz Goslar), va fi necesară, în primul rând, realizarea unei analize complexe a observațiilor stratigrafice, deopotrivă, pentru sistemul defensiv, cât și pentru incinta fortificației. În al doilea rând, se vor sistematiza importurile grecești descoperite în structurile arheologice, care au fost cercetate de‑a lungul anilor, în vederea delimitării posibilelor repere cronologice și a contextelor în care au fost descoperite. În baza realizării obiectivelor menționate mai sus, vom crea un model bazat pe dispunerea secvențială a contextelor din care au fost prelevate probele pentru datarea cu radiocarbon și vom aprecia reperele cronologic derivate din analiza comparativă a tuturor datelor. Peisajul microregiunii Horodca: caracteristici generale. Așezări getice pe cursul superior al râului Botna Din punct de vedere teritorial, ne vom concentra atenția asupra regiunii împădurite Codri, din centrul Republicii Moldova, acolo unde pe valea superioară a râului Botna se localizează microzona în care au fost reperate fortificațiile Horodca Mare și Horodca Mică (Pl. I.1). Regiunea Codri este cea mai înaltă din spațiul dintre Prut și Nistru, cu înălțimea absolută de 429,5 m, înregistrată în apropierea satului Bălănești. În linii mari, ea este constituită dintr‑un relief cu un grad sporit de accidentare. Regiunea este fragmentată de văile râurilor Cula, Ichel, Bâc, Botna și Cogâlnic, dar și de altele mai mici, care se varsă în râul Prut. Văile râurilor sunt bine delimitate și sunt adânci. Microregiunea, care nemijlocit ne interesează acum, este fragmentată de râul Botna, care curge de pe versanții sudici ai părții centrale a platoului Codri, la 4 km sud‑vest de satul Lozova, în apropierea satului Horodca Nouă. Câmpia inundabilă are, în fond, 0,5–1,0 km și doar în partea inferioară are 2,0–2,5 km. Pe cursul superior, Botna este mult mai îngustă, dar formează o vale bine definită, cu multe pârâie care se varsă de pe versanți în Botna. Această zonă particulară a fost aleasă de comunitățile getice pentru a se stabili în mai multe așezări deschise, protejându‑le prin cele două fortificații din jurul satului Horodca Nouă: Horodca Mare și Horodca Mică. Pentru a înțelege mai bine contextul arheologic, menţionăm că pe cursul superior al râului Botna, de la izvoarele sale până la satul Ruseștii Noi, s‑au răsfirat 11 așezări deschise, pornind direct din preajma fortificației Horodca Mare20. Șase dintre ele sunt situate pe malul drept al râului, iar cinci pe cel stâng. Putem observa că distanțele dintre așezări nu sunt prea mari, în așa fel încât legătura dintre ele nu necesita mult timp sau efort, fiind astfel asigurată o comunicare ușoară și continuă între așezări. Toate așezările sunt situate în apropierea râului Botna, practic în valea râului, dar, în același timp, suprafețele lor de amplasare se ridică ușor deasupra văii. Singura așezare situată la un nivel mai înalt este cea de la poalele fortificației Horodca Mare. În apropierea acestor situri au fost atestate suprafețe întinse de terenuri agricole de foarte bună calitate şi care prezintă, prin urmare, condiții perfecte pentru practicarea agriculturii. Cantitatea necesară de apă poate fi asigurată de către principala arteră hidrografică a microzonei, precum și de către multele cursuri de apă care se varsă în râul Botna, aceasta fiind o condiție favorabilă suplimentară pentru practicarea BRONK RAMSEY 2008. REIMER et al. 2020. 20 MUNTEANU 2015: Fig. 14; POLEVOI 1969: 193, 195, 198, 199; LAPUSHNIAN, NIKULICE, ROMANOVSKAIA 1974: 57, 58, 60; ROMANOVSKAIA 1969: 81–95; ROMANOVSKAIA 1987: 207–226; POLEVOI, BYRNIA 1974: 99; DERGACHEV 1973: 94. 18 19 Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 151 lucrărilor agricole. La acești factori se adaugă zona Codrilor din jur, care reprezintă o sursă importantă de materie primă lemnoasă, folosită într‑o gamă largă de activități: de la construirea spațiilor de locuit (cu toate anexele sale aferente) și a sistemelor de apărare până la confecționarea de diverse artefacte de uz cotidian. Acestea fiind spuse, se poate constata că grupurile umane așezate de‑a lungul cursului superior al râului Botna dispuneau de resurse suficiente pentru a‑și organiza în mod autonom viața cotidiană. În același context, se poate observa că mai în aval, dincolo de satul Ruseștii Noi, valea Botnei începe să se lărgească ușor și, prin urmare, în microregiunea formată de satele de pe cursul inferior al râului Botna, situațiile par a fi diferite, fiind determinate de un microclimat aparte. Din aceste considerente, această zonă ar merita să fie tratată separat. În mod particular, situația se datorează și faptului că, în mare parte, așezările deschise gravitează în jurul altor fortificații decât cele discutate mai sus, cum ar fi cele de la Pojăreni, Hansca și Sociteni. Un ultim aspect care merită să fie menționat aici este determinat de „fortificația” de la Stolniceni. Particularitățile acesteia i‑a determinat pe specialişti să‑i confere un caracter cu semnificație de cult. Având în vedere amplasarea sa, a fost caracterizată ca un posibil loc sacru comun pentru un șir de așezări, inclusiv pentru cele din regiunea delimitată de cursul superior al râului Botna. Este adevărat că această situație necesită cercetări și precizări suplimentare, cadrul lor depășind limitele obiectivelor stabilite în demersul de faţă. Fortificațiile de pe cursul superior al râului Botna Semnalarea fortificațiilor în microzona cursului superior al râului Botna (a se vedea localizarea în Pl. II.1) datează încă din faza inițială a cercetărilor sistematice efectuate pe teritoriul Moldovei. Fără să fi fost efectuate investigații extinse de teren, scurte descrieri ale acestor situri pot fi găsite în mai multe publicații din perioada imediat postbelică21. Abia începând cu anul 2006 a fost inițiată cercetarea sistematică la Horodca Mică (promontoriul este numit de către sătenii din Horodca‑La Hultan), iar ulterior investigațiile s‑au extins pe promontoriul învecinat, cunoscut de către localnici sub numele La Cetate, iar de către arheologi cu numele de Horodca Mare22. Fortificația Horodca Mică este amplasată pe penultimul terasament al râului Botna (pe malul drept al râului, la o altitudine de 269 m), în imediata vecinătate a izvoarelor sale, pe un promontoriu delimitat de două râpe, la circa 700 m spre sud‑vest de ultimul rând de case de pe aliniamentul estic al satului Horodca Nouă (raionul Hîncești) (Pl. II.1). Promontoriul are forma apropiată de un triunghi cu colțuri decupate, acoperind o suprafață de aproximativ 1,6 ha (Pl. I.2). Dinspre vest, râpa este foarte adâncă și abruptă, în timp ce dinspre nord și nord‑est, pantele devin mai domoale, rămânând însă greu accesibile. Căile de acces se localizează dinspre sud‑vest, sud și sud‑est, unde au și fost realizate consolidări de către locuitorii spațiului în perioada celei de a doua epoci a fierului. Sistemul defensiv este constituit din mai multe elemente de apărare: „zid” de lemn și pământ cu șanț adiacent, escarpă și bastion (Pl. I.2; IV.1–4). „Zidul” a fost ridicat în sudul și sud‑estul promontoriului și reprezintă două segmente frânte, într‑un unghi de aproximativ 160 de grade, cu exteriorul destul de rotunjit, ceea ce oferă fortificației un caracter general semicircular. Lungimea segmentului fortificat dinspre sud este de 65 m pe interior, respectiv, de 75 m pe exterior. Lungimea segmentului din sud‑est este de 45 m atât pe exterior cât și pe interior. Lățimea „zidului”, așa cum se vede astăzi, este relativ omogenă în vest și are o lungime de 32–33 m, lărgindu‑se ușor la joncțiunea cu „bastionul” până la 35 m. Segmentul de sud‑est este ușor mai îngust. Lățimea sa variază între 25 m (în est) și 30 m. Înălțimea zidului variază între 5 și 6,5 m (de la nivelul de călcare din incintă până în vârful valului, Pl. III.5,6). Lățimea șanțului adiacent este în principal de 12–13 m. În unele zone se lărgește, în timp ce în altele se micșorează. În prezent, diferența de nivel dintre vârful „valului” și nivelul de călcare actual în zona șanțului este de 5,2 m. „Bastionul” reprezintă în prezent o movilă circulară, care are o înălțime de peste 9 m de la nivelul actual de călcare (Pl. III.2). Diametrul „bastionului” este de SMIRNOV 1949: 198–199; PASSEK 1949: 59; ZLATKOVSKAIA 1969: 50; LAPUSHNIAN et. al. 1974: 49; HÎNCU 1993: 70. 22 MUNTEANU, BODAREU 2009; MUNTEANU, BODAREU 2010; MUNTEANU, BODAREU 2011; MUNTEANU, BODAREU 2012. 21 152 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu aproximativ 16,5 m. Dinspre exterior, bastionul este fortificat cu un șanț, care are conexiune directă cu șanțul adiacent al segmentelor de vest și de est al „valurilor” fortificației. Lățimea șanțului este mai mică decât cea a „valului” și este de 6 m în vest și 9 m în est. Fortificația Horodca Mare este situată la o distanță de aproximativ 300 m nord‑vest de fortificația Horodca Mică, la altitudinea de 260 m (Pl. II.1). Este despărțită de aceasta din urmă de o râpă adâncă ai cărei versanți formează promontoriul La Hultan (pe care se află cetatea Horodca Mică) și La Cetate, unde au fost descoperite vestigiile fortificației cunoscută cu numele Horodca Mare. Capătul promontoriului La Cetate este mărginit de râpa deja menționată și de o alta, care este situată ușor spre nord‑vest. Ambele râpe sunt suficient de adânci și au pante abrupte, în special în nord și est (Pl. I.2; II.1). Promontoriul în sine este destul de mare, având o suprafață de aproximativ 32 ha. Situl propriu‑zis ocupă o suprafață de aproximativ 8 ha în partea de nord‑est a promontoriului (Pl. II.1). Suprafața exactă a sitului poate fi cu greu definită în prezent din cauza distrugerilor sistemului defensiv din timpul perioadei de colectivizare. Aceste informații pot fi completate însă de datele extrase din analiza imaginilor satelitare (Pl. II.1) și din prospecțiunile geo‑magnetice efectuate în interiorul fortificației23. Dacă linia de apărare, care trebuia să blocheze accesul spre incinta fortificației, nu s‑a păstrat, elementele defensive din perimetrul malului abrupt al fortificației sunt, din fericire, vizibile și astăzi. Este adevărat că dimensiunile lor actuale sunt relativ mici și nu permit o delimitare clară. Totuși, urmele lor pot fi observate la o examinare mai atentă a teritoriilor din marginea de nord‑est și nord a promontoriului. Mai mult, aceste spații au fost studiate prin cercetări de teren și s‑a obținut o imagine destul de clară asupra structurii fortificației24. Astfel, având în vedere cele menționate mai sus, se conturează următoarea imagine: în zona imediat învecinată cu izvoarele râului Botna, locuitorii din a doua epocă a fierului au întreprins acțiuni care necesitau un efort intelectual, fizic și material serios pentru a fortifica două spații aflate la o distanță relativ mică unul de celălalt (Pl. II.1–2). Ambele situri oferă o vizibilitate perfectă asupra văii Botna și supraveghează un coridor larg de circulație în zonele de dealuri acoperite de păduri (Pl. II.1–2). În plus, se constată o vizibilitate perfectă din fiecare fortificație asupra celeilalte, oferind oportunități de comunicare și coordonare a acțiunilor apărătorilor acestora (Pl. II.2; III.1). *** Pentru a încerca, în această etapă a cercetărilor, o delimitare a reperelor cronologice ce definesc evoluția fortificației Horodca Mică, se vor lua în considerare trei aspecte: 1. cronologia relativă oferită de observațiile stratigrafice; 2. determinarea datelor oferite de importurile grecești; 3. rezultatele analizelor radiocarbon 14C. Horodca Mică. Observații stratigrafice Situl de pe promontoriul de la Horodca Mică reprezintă o fortificaţie prevăzută cu câteva elemente defensive tradiționale pentru spaţiul carpato‑nistrean: „zid” de lemn și pământ, şanţ adiacent, bastion şi escarpă25. În urma cercetărilor de teren și a analizei registrelor stratigrafice, corelate cu datele preliminare obţinute în urma prelucrării materialelor arheologice recuperate, constatăm că promontoriul denumit Horodca Mică a fost fortificat de patru ori succesiv, de fiecare dată sistemul defensiv fiind distrus (Pl. IV)26. Prima distrugere se pare că a fost cea mai serioasă, incendiul fiind unul extrem de violent. Fortificările ulterioare ale promontoriului s‑au realizat în același amplasament și prin tehnici asemănătoare, având la bază principiul edificării unei palisade complexe (complexitatea diferențiindu‑se de la etapă la etapă), spaţiul interior fiind umplut cu solul excavat din șanțul adiacent construcţiei27. Cele mai apropiate analogii POPA et al. 2010: 146. MUNTEANU, BODAREU 2009; MUNTEANU, BODAREU 2010; MUNTEANU, BODAREU 2011; MUNTEANU, BODAREU 2012; MUNTEANU et al. 2009; MUNTEANU, IARMULSCHI 2013. 25 MUNTEANU 2013: 311. 26 MUNTEANU 2013: 311–328. 27 MUNTEANU 2013: 311–328. 23 24 Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 153 se întâlnesc la construcțiile similare din perioada getică și hallstattiană28. Astfel, cercetările arheologice au identificat patru rânduri de gropi pentru pari în cazul fortificării promontoriului la Saharna Mare29, trei rânduri de gropi la Saharna Mică30, două rânduri de gropi (cea mai răspândită variantă) la Saharna‑La Șanţ31; la Butuceni, a șasea linie defensivă32; la Mateuţi33; la Rudi‑La Șanţuri34 și la Măşcăuţi‑Dealul cel Mare35. Totodată, trebuie menționat faptul că majoritatea specialiştilor au acceptat prezenţa lemnului în structura sistemelor defensive chiar și pentru cazurile în care nu s‑au păstrat urme certe. Sunt cunoscute câteva fortificaţii ale căror elemente defensive au fost întărite cu lemn cum ar fi: Rudi‑La Șanțuri36; Ofatinţi37; Curătura38; Arsura, primul val39; Stâncești40; Beștepe41; Bâzdâna‑Cetate, faza I‑a42 și Mateuţi43. Dincolo de faptul că evoluția sistemului defensiv, prin cele patru faze de construcție și reconstrucție, sugerează etape distincte în existenţa sitului de la Horodca Mică, se pot delimita chiar și unele faze/secvențe cronologice pe baza observațiilor stratigrafice din zona complexurilor arheologice din incintă. În acest sens, o situaţie interesantă este oferită de descoperirea a două gropi menajere în imediata apropiere a sistemului defensiv, care a fost investigat în partea de sud. Ambele gropi au fost săpate de la nivelul antic de călcare, de la care a fost ridicată și construcţia defensivă în prima ei fază de fortificare. Astfel, complexurile ar putea fi datate atât într‑o perioadă de existenţă anterioară ridicării sistemului defensiv, cât și într‑un interval de timp contemporan cu acesta. Observaţiile stratigrafice au sugerat faptul că, după distrugerea sistemului defensiv din faza I‑a, deși unele structuri își încetează activitatea, viața a continuat în spaţiul promontoriului. Vestigiile arheologice dovedesc continuitatea locuirii în acest spaţiu a comunităţilor getice. În plus, amenajarea unor complexuri în straturile rezultate din distrugerea primei faze de construcții defensive indică existenţa unei perioade de locuire în același spaţiu, dar fără ca acesta să fi fost fortificat. Ne referim, în primul rând, la vestigiile unui cuptor (în preajma căruia au fost descoperite fragmente de ceramică de factură getică), a cărui amenajare s‑a realizat în straturile superioare de distrugere ale primei faze de fortificare și care are legătură doar cu cel mai nordic șanț (datat tot în prima etapă de fortificare)44. În acelaşi orizont cronologic se înscrie și o locuinţă adâncită în sol, care a fost săpată tot în straturile de distrugere ale emplectonului aşa‑zisului „zid”, scurse spre incinta din prima fază de construcție și în a cărui umplutură s‑au descoperit materiale arheologice specifice culturii getice. Pentru a înțelege relaţia acestui complex de locuire cu nivelul de distrugere (?) respectiv, este necesară observaţia că straturile de distrugere de pe latura nordică (Pl. IV.2, prima fază de distrugere) reprezintă o amenajare a spaţiului locativ, realizată după ce construcţia ridicată între cele patru rânduri de gropi s‑a deteriorat și s‑a prăbușit atât în direcţia șanțului, cât și înspre zona intramurană45. Faptul că peste aceste niveluri de distrugere, inclusiv și peste cuptor, s‑au depus ulterior alte straturi de pământ, care provin cel mai probabil de la săparea unor șanțuri cu rol defensiv depistate arheologic (coincide cu alte faze de re‑construcție a sistemului de fortificare), vine să confirme existenţa unor complexuri de locuire independente de aceste elemente de apărare. VASILIEV 1993; VASILIEV 1995: 36; VASILIEV, CIUGUDEAN 1991; POPOVICI, URSULESCU 1982: 23. NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008: 89–90. 30 NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008: 26–27. 31 ZANOCI, MOLDOVAN 2004: 130; NICULIŢĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008: 152. 32 NICULIȚĂ, TEODOR, ZANOCI 2002: 34–35. 33 ZLATKOVSKAIA 1965: 220–222. 34 ROMANOVSKAIA, SHELOV‑KOVEDIAEV, SHCHEGLOV 1981: 122. 35 ZANOCI 2004: 46. 36 ROMANOVSKAIA, SHELOV‑KOVEDIAEV, SHCHEGLOV 1981: 122. 37 MELIUKOVA 1954: 65. 38 ZLATKOVSKAIA, POLEVOI 1969: 37. 39 TEODOR 1973: 53. 40 FLORESCU, RAŢĂ 1969: 15. 41 SIMION 1977: 33. 42 TĂTULEA 1984: 95. 43 ZLATKOVSKAIA 1965: 222. 44 MUNTEANU et al. 2010: 191; MUNTEANU 2013: 316, Fig. 6. 45 MUNTEANU et al. 2010: 190–193; MUNTEANU 2013: 315–316. 28 29 154 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Realităţi arheologice oarecum similare au fost surprinse și în partea opusă a incintei. Secțiunea nr. II, care a fost amplasată în partea estică a zonei intramurane, în imediata apropiere a liniei defensive, a oferit informații ce sugerează aceleași concluzii. Prin urmare, în perimetrul secțiunii II au fost descoperite trei locuințe (două adâncite în sol și una de suprafață), care au fost amenajate de la nivelul la care a fost ridicată fortificația46. Astfel, complexul nr. 24 a fost construit în stratul ce suprapune sterilul arheologic și care se datează cu certitudine în perioada getică47. Locuirea în acest complex a încetat în urma unui incendiu violent, care, cel mai probabil, a dus şi la distrugerea fortificației din prima fază (sistemul defensiv în această zonă nu a fost cercetat, de aceea nu se cunosc toate datele stratigrafice). Faptul că vestigiile arheologice descoperite erau într‑o stare avansată de fragmentare, iar piese de inventar casnic nu au fost descoperite, nu sugerează neapărat încetarea/părăsirea aşezării datorită unui eveniment violent. Prin urmare, în această etapă a cercetărilor nu pot fi avansate explicaţii mai exacte. Deosebit de important pentru cunoaşterea evoluţiei locuirii în astfel de situri este faptul că acel complex de locuire, alături şi de alte complexuri arheologice, a fost acoperit de un strat pământ cu multiple fragmente de lut ars48. Cel mai probabil, este vorba despre amenajări suplimentare a terenului după incendiu prin nivelarea straturilor rezultate în urma distrugerilor. Chiar în acest strat a fost descoperit şi „depozitul” de obiecte de fier49. Astfel, pe baza observațiilor stratigrafice din partea estică a incintei se poate deduce existența a două faze/ secvențe cronologice de evoluție a așezării fortificate. Făcând bilanțul observațiilor înregistrate pe parcursul anilor, în special cele din secțiunile nr. I şi nr. II, se pot delimita două orizonturi cultural‑cronologice: 1. orizonul de locuire specific culturii getice, atestat prin descoperirile numeroaselor complexuri arheologice şi abundența vestigiilor arheologice; 2. orizontul de locuire specific evului mediu, care este mult mai restrâns din punct de vedere spaţial şi al descoperirilor arheologice. În cadrul orizontului getic pot fi delimitate cel puțin două secvențe cronologice în evoluţia vieții umane pe promontoriu. Cea mai timpurie secvenţă este determinată de perioada de funcționare a primei faze de fortificare a așezării, iar a doua, în perioada ce succede distrugerea fortificaţiei (cel puțin după distrugerea primei faze a fortificației). Repere cronologice pe baza materialului amforic Vor fi analizate aici inclusiv fragmentele de amfore grecești care au fost descoperite în complexurile arheologice şi care pot reprezenta elemente de datare certe. Este vorba de şapte fragmente găsite în partea centrală a sitului, dintre care cinci în secțiunea nr. III și câte una în secțiunile nr. I și IV (Pl. I.2). Astfel, vor fi prezentate fiecare dintre aceste descoperiri precum și contextul în care au apărut, grupându‑le după principiul cronologic. În urma analizelor au putut fi identificate trei grupuri cu secvențe cronologice diferite, la care se raportează importurile grecești. Pe baza importurilor greceşti, considerăm că cel mai timpuriu complex se poate data cu un grad sporit de probabilitate în a doua jumătate a secolului al IV‑lea a.Chr. În cea de‑a doua secvenţă temporală au fost incluse complexuri arheologice, în care au fost descoperite atât importuri cu datare în perioada finală a secolului al IV‑lea a.Chr., cât și fragmente de amfore greceşti, ale căror datare oscilează între finalul secolului al IV‑lea și începutul secolului al III‑lea a.Chr. cu un grad de probabilitate ridicat de atribuire a acestora la finalul secolului al IV‑lea a.Chr. În cea de‑a treia secvenţă cronologică au fost incluse complexuri, conţinând materiale arheologice (în special, fragmente de amfore greceşti), care se pot data în perioada de sfârșitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. Complexuri arheologice de la mijlocul secolului al IV‑lea a.Chr. – începutul celei de‑a doua jumătăți a aceluiaşi secol. În acest orizont cronologic au fost incluse patru complexuri, dintre care două pot fi datate cu certitudine (complexurile nr. 83 și nr. 78) și două, care ar putea fi atribuite doar ipotetic acestui interval de timp (complexurile nr. 75 și nr. 79). MUNTEANU, BODAREU 2007; MUNTEANU, BODAREU 2009. MUNTEANU, BODAREU 2007; MUNTEANU, BODAREU 2009. 48 MUNTEANU, BODAREU 2007; MUNTEANU, BODAREU 2009. 49 MUNTEANU 2016: 167, Fig. 10. 46 47 Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 155 Complexul nr. 83 (groapă). În umplutura gropii a fost descoperită o toartă de amforă de Thasos (Pl. V.1), la care se adaugă opt fragmente ceramice lucrate cu mâna, toate de factură getică. Analizând înălțimea toartei, se poate admite că aceasta a fost ataşată de un vas din prima jumătate a secolului al IV‑lea a.Chr. Groapa în care a fost descoperită toarta de Thasos se localizează în secțiunea nr. III, fiind identificată la adâncimea de 0,4 m. A fost cercetată doar latura ei sudică, ceea ce nu permite aprecierea exactă a formei ei în plan. Partea cercetată avea formă semicirculară, cu dimensiunile de 1,06 m de‑a lungul profilului de sud a secţiunii şi 0,1 m perpendicular pe acesta. Pereţii erau oblici, îngustându‑se spre fundul plat al acesteia, surprins la 0,64 m. Umplutura gropii era constituită din sol afânat de culoare brun‑închis în amestec cu pigmenţi de lut ars şi cărbune de lemn. Complexul nr. 78 (groapă). Din interiorul ei au fost recuperate fragmente de la cinci amfore grecești, reprezentând părţi din pereții recipientelor produse în Thasos (Pl. VII.7), Heracleea (Pl. VII.8), dar și într‑un centru pontic. Acestea ar putea proveni de la vase care se pot data în perioada finală a primei jumătăți a secolului al IV‑lea a.Chr., neexcluzând, însă, posibilitatea ca aceste tipuri de amfore să fi circulat şi la începutul celei de a doua jumătăți a aceluiași secol. În complex au mai fost descoperite 42 fragmente ceramice lucrate cu mâna şi 16 oase de animale. Ceramica descoperită face parte din olăria de tradiție getică, lucrată cu mâna, din pastă relativ bună, cu cioburi pisate în compoziţie. La cele mai multe fragmente s‑a observat că au suprafaţa lucrată sumar, uşor netezită (mai rar lustruită), fiind arse oxidant, dar cu miezul cenuşiu. Arderea în mediu reducător închis este mai rar întâlnită. Din numărul total de fragmente au fost selectate câteva ca fiind reprezentative în studiul de faţă: doi pereți cu brâu alveolat; un perete cu brâu; patru buze cu brâu alveolat şi cu buton și un fund. Groapa a fost descoperită în secțiunea nr. III, la o distanță de circa 8 m depărtare de complexul nr. 83, la adâncimea de 0,5 m. Avea formă circulară în plan, cu diametrul de 1,3 × 1,2 m, uşor alungită pe axa est‑vest. Pereţii gropii coborau uşor înclinați spre interior (mai accentuat dinspre est), astfel încât, fundul gropii se îngusta până la 0,5 m pe axa est‑vest şi 0,62 pe axa nord‑sud. Baza acesteia era plată şi a fost surprinsă la adâncimea de 0,9 m. Umplutura gropii era constituită din pământ de culoare brun‑cenuşiu, în asociere cu puţine fragmente de cărbune de lemn şi sporadice pigmentări de lut ars. Complexuri arheologice din perioada finală a secolului al IV‑lea a.Chr. Complexul nr. 75 [locuinţă adâncită (?)]. În umplutura complexului au fost descoperite fragmente de la patru amfore grecești: un fragment de picioruș de amforă de Heracleea Pontică, de tipul II‑3 (după clasificarea lui Monachov), datând în anii ʼ60 ‑ʼ30 ai secolului al IV‑lea a.Chr. (Pl. V.4); un fragment de buză de amforă de Heracleea Pontică, tipul II‑a‑2 după Monachov, datat la sfârșitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. (Pl. V.2); fragmente de pereți și piciorușe de amforă, foarte probabil, provenind dintr‑un atelier din Cnidos, datate la sfârșitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. (Pl. V.5–7); fragment de perete de amforă de Heracleea, secolul al IV‑lea – prima treime a secolului al III‑lea a.Chr. (Pl. V.3). Deși majoritatea descoperirilor se datează în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr, piciorușul de amforă de Heracleea Pontică, datat în al treilea sfert al secolului al IV‑lea a.Chr., ar putea fi folosit ca element de datare al complexului. În groapa locuinţei au mai fost descoperite 57 fragmente ceramice şi 10 oase de animale. Întreg lotul de ceramică face parte din olăria getică, lucrată cu mâna, dintre care cele mai reprezentative fragmente pentru analiza de faţă sunt următoarele: doi pereți cu buton, doi pereți cu brâu alveolat, două buze cu buton, patru buze, o buză cu alveole şi cu buton, patru buze decorate cu brâu alveolat, trei buze, două funduri și două fragmente de toartă. Complexul de locuire a fost descoperit în secțiunea nr. III, între cele două complexuri amintite mai sus, la adâncimea de 0,62 m, având formă patrulateră în plan, cu marginile rotunjite. Pe axa nord‑sud, partea recuperată a complexului avea lungimea de 1,85 m, iar pe axa vest‑est de 2,65 m. În partea de vest a complexului a fost sesizat un prag, care avea înălţimea de 0,14 m, iar lăţimea varia de la 0,42 m (în partea de nord) la 0,26 m (în partea de sud). Complexul s‑a adâncit până la 0,4 m de la nivelul descoperirii. Complexul nr. 79 (groapă). Materialul de import din acest complex este reprezentat de două fragmente: o buză și un fund de amforă. Fundul de vas aparține unei amfore de Heracleea (Pl. V.8), căruia îi lipseşte 156 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu piciorul, datându‑se în perioada cuprinsă între secolul al IV‑lea și începutul secolului al III‑lea a.Chr. Buza provine de la o amforă a cărei producție poate fi atribuită unui centru de olărie din Sinope și se datează în ultimul sfert al secolului al IV‑lea a.Chr. (Pl. V.9). Din punctul nostru de vedere, acest ultim fragment ar putea data întreg complexul (ultimul sfert al secolului al IV‑lea a.Chr.). În groapă au mai fost descoperite 31 fragmente ceramice şi un jeton, realizat dintr‑un perete de vas lucrat cu mâna din pastă fină, cu suprafaţa bine netezită, având culoarea gălbuie în interior şi neagră în exterior (miezul – gălbui‑roşietic). Exemplarul este lucrat foarte îngrijit, având forma perfect circulară, cu diametrul de 2, 5 cm şi grosimea de 1 cm. Ceramica descoperită în acest complex face parte din olăria getică, lucrată cu mâna, din pastă relativ bună, cu cioburi pisate în pastă. La cele mai multe fragmente s‑a observat că suprafeţele au fost lucrate sumar, uşor netezite (mai rar lustruite), ceramica fiind arsă oxidant, având miezul cenuşiu. Cele mai sugestive fragmente sunt reprezentate de trei pereți decorați cu brâu, brâu alveolat și cu buton, dar și de trei buze de vase decorate cu buton. Complexul a fost descoperit în secțiunea nr. III, la adâncimea de 0, 58 m. Forma gropii în plan era neregulată. Părţile de sud şi de nord ale acesteia aveau dimensiuni aproximativ egale – 0,9 (nord) şi 0,84 (sud) m. În partea centrală groapa se îngusta proporțional, din ambele părţi, şi avea o lăţime minimă de 0,6 m. Pe axa nord‑sud lungimea era de 1,04 m. Pereţii gropii erau uşor înclinați în interior (mai accentuat dinspre est), astfel încât diametrul fundului gropii nu măsura mai mult de 0,6 m pe axa est‑vest (în nord şi sud) şi 0,4 m (în centru); iar pe axa nord‑sud pereţii erau aproape verticali – 0,98 m. Având în vedere că nivelul antic era uşor înclinat spre est, adâncimea gropii a variat de la o margine la alta – la est adâncimea era de 0,36 m, iar la vest de 0,46 m. La circa – 0,20 m, în partea de est a gropii, şi la – 0,14 m, în partea de vest (indici de adâncime calculaţi de la cota de descoperire a complexului), au fost observate două lentile de cărbune, care proveneau, cel mai probabil, de la două bârne carbonizate, cu dimensiuni aproape identice – 0,07 × 1 × 0,05 m. Umplutura gropii consta din sol de culoare brun‑închis, în asociere cu mult cărbune de lemn şi sporadice pigmentări de lut ars. Însă, cea mai timpurie descoperire o reprezintă un fragment de picioruș de amforă heracliotă de tip III (Pl. V.9), recuperat din stratul de cultură getic din partea centrală a secțiunii nr. III. Încadrarea cronologică a acestuia poate fi plasată în perioada cuprinsă între al doilea sfert al secolului al IV‑lea – sfârșitul secolului IV a.Chr. Complexuri arheologice din perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. În acest orizont cronologic se pot include două complexuri descoperite în secțiunea nr. III (complexul nr. 88 și nr. 92) și unul din secţiunea nr. IV (complexul nr. 99), în care au fost descoperite materiale arheologice de import. Complexul nr. 88 (locuinţă adâncită). Printre descoperirile de import din acest complex cea mai reprezentativă este partea superioară a unei amfore de Sinope (Pl. VI.1), păstrată cu tot cu toarta ștampilată. Important este faptul că acest însemn reprezintă o ştampilă de magistrat, iar pe al treilea rând se poate citi şi numele producătorului: Βόρυος αστυνόμου. Cap masculin dreapta Γλαυκία Este vorba de magistratul din sub‑grupa IV C Βόρυς Ι, conform cronologiei lui Yvon Garlan (GARLAN 2004: 81–82 şi n. 358), numele producătorului fiind Γλαυκίας ΙΙ Καλιστράτoυ. Numele producătorului Γλαυκίας II Καλιστράτoυ este întâlnit deseori asociat cu magistrați din grupele III–V, ori a activat și în cadrul grupei IV. Cu alte cuvinte, datarea amforei se poate realiza pe baza identificării şi asocierii cu perioadele de activitate ale magistraţilor. În acest caz Βόρυς Ι şi‑a desfășurat activitatea pe parcursul anului 285 a.Chr. Totodată, în umplutura gropii au mai fost descoperite fragmente de pereți și toarte de amfore de Thasos (Pl. VII.10), de Sinope (Pl. VII.9), de Chios, dar și din alte centre mediteraneene (Pl. VII.1), ce pot fi datate în secolul al IV‑lea a.Chr. La acestea se adaugă fragmente de vase cu angobă roșie (Pl. VII.2–3) și firnis negru (Pl. VII.4–6), care provin, cel mai probabil, de la boluri sau vase închise Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 157 şi care, judecând după calitatea firnisului, ar putea fi datate la sfârșitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. Complexul a fost descoperit în partea de vest a secțiunii nr. III, la adâncimea de 0,56–0,62 m. Locuinţa avea formă quasi‑rectangulară în plan, cu colţurile rotunjite. Dimensiunile erau de circa 5,5 × 4,5 m, alungirea fiind pe axa est‑vest. Locuinţa era adâncită în sol, pereţii coborând oblic până la adâncimea maximă de 0,4 m. Podeaua a fost amenajată prin tasarea lutului, fiind mai adâncită înspre sud. Pe fundul locuinţei au fost cercetate şi alte complexuri auxiliare. Complexul nr. 99 (groapă menajeră). Ceramica lucrată la roată din acest complex este reprezentată în exclusivitate de importuri, fiind identificate fragmente de la amfore greceşti. În groapă au fost descoperite 12 fragmente de amfore, dintre care 10 fragmente de la pereți și un fragment de fund al unei amfore de Thasos, care se datează în secolul al IV‑lea a.Chr. (Pl. VI.3). Tot aici a fost identificată şi buza unei amfore de Chersones, care poate fi datată la sfârșitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. (Pl. VI.4). Astfel, importurile reprezintă circa 12% din tot materialul arheologic descoperit în acest complex. Ceramica lucrată cu mâna este reprezentată de 98 fragmente și, în general, este de factură grosieră, fiind lucrată din pastă cu adaos de cioburi pisate cu granulaţie medie, având suprafeţele exterioare superficial netezite, iar arderea oxidantă este neuniformă şi incompletă. Suprafaţa vaselor are culoare brun‑gălbuie cu pete cenuşii. Dintre cele 98 de fragmente descoperite în această groapă (toate aparţinând culturii Getice) 77 provin de la pereții recipientelor (două fragmente decorate cu brâu alveolat şi unul cu brâu simplu), 18 reprezintă buze (patru dintre ele aveau câte un brâu simplu) şi alte trei sunt părţi din fundurile vaselor. În umplutura gropii, la adâncimea de 0,76 m, a fost descoperită o rondelă având forma quasi‑circulară, cu diametrul de 2,3 cm. Piesa a fost realizată dintr‑un perete de vas lucrat cu mâna, din pastă relativ fină, care conţine şi cioburi pisate mărunt, suprafaţa fiind netezită, având aspect de culoare gălbuie în exterior şi cenuşiu‑închisă în interior. În complex au mai fost descoperite şi nouă oase de animale. Complexul propriu‑zis fost descoperit în secțiunea nr. IV, la adâncimea de 0,34 m. Groapa avea formă aproximativ circulară în plan, uşor alungită pe axa est‑vest. Dimensiunile erau de 1,08 × 0,90 m. Din partea superioară pereţii gropii coborau uşor înclinați spre interior până la adâncimea de 0,32 m de la nivelul descoperirii acesteia, îngustând diametrul gropii la acea cotă până la dimensiunile de 0,8 × 0,9 m. De la acel nivel, pereţii se lărgesc uşor spre partea inferioară a gropii, surprinsă la ‑0,94 m, rezultând un diametru variabil de 1,3 × 1,0 m. Umplutura gropii era constituită din pământ relativ afânat, de culoare brun‑cenuşie, în amestec cu cărbune de lemn, pigmenți de lut ars şi materiale arheologice. Complexul nr. 92 (amenajare în sol). În acest complex a fost descoperit doar un fragment de perete al unei amfore de producție mediteraneeană, fără posibilități de încadrare cronologică exactă. Însă, este important de subliniat faptul că în imediata apropiere a complexului nr. 92 au mai fost descoperite alte două fragmente de la pereții unor amfore, dintre care una poate fi atribuită cu certitudine producției heracliote, iar o a doua ar putea proveni de la o amforă produsă într‑un centru mediteraneean, cu posibilități de datare între sfârşitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. În complex au mai fost descoperite şi alte 48 fragmente ceramice precum şi 13 oase de animale, dintre care 2 calcinate. Întregul lot ceramic descoperit aici face parte din olăria de tradiție getică. În total au fost recuperate 37 fragmente de pereți, două funduri, un perete decorat cu brâu, trei fragmente de pereți decorați cu buton, două fragmente de pereți decorați cu buton și cu brâu alveolat, trei buze, dintre care una provenea de la un vas decorat cu buton şi cu brâu alveolat. Complexul nr. 92 a fost descoperit în secțiunea nr. III, la adâncimea de 0,4 m şi a fost cercetat doar parţial, atât cât a fost surprins în unitatea de cercetare menţionată. Partea cercetată a complexului nu oferă, însă, indicii clare asupra formei sale în plan. Lungimea maximală pe direcţia est‑vest era de 2,2 m. Pereţii complexului cădeau oblic spre baza acestuia, mai accentuat în partea de vest, îngustând fundul plat al gropii care a fost surprins la adâncimea de 0,3 m de la nivelul descoperirii, până la 1,18 m în partea centrală. Repere cronologice pe baza datelor radiocarbon 14C Recent a fost realizată datarea cu radiocarbon 14C pe șase probe din așezarea de la Horodca Mică (de fapt, au fost prelevate opt probe, însă una s‑a dovedit a fi contaminată, iar o a doua, din anumite motive 158 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu tehnice, nu a mai ajuns să fie examinată) (Pl. VIII.1). Toate probele au fost prelevate din oase de animale, acestea fiind recuperate pe parcursul diferitor campanii. Principiul de selectare a eșantioanelor a fost influenţat categoric de numărul restrâns de probe care a fost posibil să fie transmise pentru analiză. Prin urmare, selecţia trebuia să ofere o cât mai bună reprezentativitate pentru întreg situl de la Horodca Mică. Astfel, în urma selectării contextelor din care au fost prelevate oasele pentru analiză, se conturează următorul tablou (Pl. I.2): un os a fost prelevat din stratul inferior al șanțului actual vizibil (secțiunea nr. I, ultima fază de fortificare a spațiului); două oase au fost prelevate din secțiunea nr. II, din imediata apropiere a „depozitului” de obiecte de fier50; iar alte trei oase au fost prelevate din diverse complexuri amplasate în partea centrală a sitului (secțiunea nr. III) – din complexurile cu nr. 79, nr. 90 și nr. 92. Probele au fost analizate în Poznań Radiocarbon Laboratory a Universității Adam Mickiewicz din Polonia. Ca și în cazul stabilirii reperelor cronologice pe baza materialului de import pentru anumite complexuri şi contexte arheologice, rezultatele analizelor radiocarbon au determinat un tablou diacronic distinct, permiţând astfel identificarea unor grupuri de descoperiri care aparţin unor orizonturi cronologice diferite. Prin urmare, în primul grup au fost incluse două eșantioane datate în 2300 ±35 BP, respectiv, 2295 ±30 BP; iar în al doilea grup au intrat patru eșantioane ale căror datare oscilează între 2225 ±30 BP și 2200 ±35 BP. Grupul de complexuri cu datări cuprinse între 2300±35 BP și 2295 ± 30 BP În acest grup au fost incluse două descoperiri: una a fost localizată în stratul inferior al șanțului actual vizibil, care, de fapt constituie ultima fază de fortificare a spațiului – proba nr. 13 (secțiunea nr. I, caroul A 12, adâncimea de 2,8–3 m); iar o a doua, care provine din complexul nr. 79, localizat în secțiunea nr. III. Proba nr. 12 (Sample 12, Horodca Mică Poz‑137620) a fost prelevată dintr‑un fragment de os descoperit în stratul inferior al șanțului actual vizibil, care, de fapt, constituie ultima fază de fortificare a spațiului (secțiunea nr. I, caroul A 12, adâncimea de 2,8–3 m). Vârsta convențională radiocarbon este de 2300 ±35 BP (Pl. VIII.2). Calibrarea probei cu 1σ (68,3%) se situează în intervalul 403 calBC (60%) 361 calBC, respectiv, calibrarea probei cu 2σ (95,4%) se află în intervalul 411 calBC (65,3%) 351 calBC. Mediana rezultată din calibrare oscilează în jurul cifrei 340 calBC. Proba nr. 13 (Sample 13, Horodca Mică Poz‑137621) a fost prelevată dintr‑un fragment de os descoperit în complexul nr. 79, localizat în secțiunea nr. III. De acolo, de altfel, provine și un fragment de fund de amforă de Heraclea, care se datează într‑un orizont relativ vast de timp, cuprins între secolul al IV‑lea și începutul secolului al III‑lea a.Chr. (vezi supra). Vârsta convențională radiocarbon 14C este de 2295 ±30 BP (Pl. VIII.3), iar calibrarea probei cu 1σ (68,3%) se află în intervalul 400 calBC (60%) 361 calBC, respectiv, calibrarea probei cu 2σ (95,4%) se situează în intervalul 407 calBC (65,3%) 352 calBC. Mediana rezultată din calibrare oscilează în jurul cifrei 340 calBC. Grupul cu datări cuprinse între 2225 ±30 BP și 2200±35 BP În acest orizont au fost incluse patru descoperiri: Proba nr. 9 (Sample 9, Horodca Mică Poz‑137545) a fost prelevată dintr‑un fragment de os descoperit în complexul nr. 90 (groapă). Vârsta convențională radiocarbon 14C este de 2205 ±35 BP (Pl. VIII.4), iar calibrarea probei cu 1σ (68,3%) se află în intervalul 324 calBC (28,6%) 276 calBC, respectiv, calibrarea probei cu 2σ (95,4%) se află în intervalul 379 calBC (95,4%) 173 calBC. Mediana rezultată din calibrare oscilează în jurul cifrei 273 calBC. Groapa examinată a fost descoperită în secțiunea nr. III, caroul A12, la adâncimea de 0,72 m. Complexul nr. 90 a fost cercetat aproape integral, cu excepția extremității sudice, care continua spre sud, după estimările noastre, încă aproximativ 0,2–0,3 m. În plan, groapa avea o formă aproape circulară, uşor alungită pe axa nord‑sud, cu diametrul de 1,5 m (partea cercetată, la care se adaugă încă aproximativ 0,3 m, obţinându‑se astfel un diametru de până la 1,8 m) x 1,49 m, pe axa est‑vest. Pereţii gropii coborau aproape vertical (cel dinspre est avea un unghi mai puţin accentuat) spre zona sa inferioară, fundul gropii având un diametru de 0,75 m pe axa est‑vest. Baza gropii era plată şi a fost atestată la adâncimea de 1,4 m, calculaţi de la nivelul de la care a fost surprinsă partea superioară a 50 MUNTEANU 2016: 167. Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 159 complexului (în zona sa centrală). Umplutura gropii consta din sol de culoare brun‑închis, în asociere cu puține fragmente de cărbune de lemn şi sporadice pigmentări de lut ars. În complex au fost descoperite 55 fragmente ceramice şi 12 oase de animale. Întreaga ceramică descoperită în acest complex face parte din olăria getică lucrată cu mâna, din pastă relativ bună, cu cioburi pisate în compoziţie. La cele mai multe fragmente s‑a observat că suprafaţele au fost lucrate superficial, sunt uşor netezite (mai rar lustruite), ceramica fiind arsă în mediu oxidant, având însă miezul cenuşiu. În total au fost descoperite: 35 fragmente de pereți, cinci fragmente de pereți decorați cu buton, un perete decorat cu brâu, un perete decorat cu brâu alveolat, şase buze, dintre care una este decorată cu alveole, iar alta cu buton şi brâu alveolat și un fragmente de fund de vas. Proba nr. 11 (Sample 11, Horodca Mică Poz‑137547) a fost prelevată dintr‑un fragment de os descoperit în complexul nr. 92 (amenajare în sol), din care, de altfel, provine și un fragment de perete al unei amfore de producție mediteraneeană, fără o încadrare cronologică concretă (vezi supra). Vârsta convențională radiocarbon 14C este de 2200 ±35 BP (Pl. VIII.5), iar calibrarea probei cu 1σ (68,3%) se situează în intervalul 330 calBC (29,2%) 277 calBC, respectiv, calibrarea probei cu 2σ (95,4%) se află în intervalul 378 calBC (95,4%) 170 calBC. Mediana rezultată din calibrare oscilează în jurul cifrei 271calBC. Proba nr. 14 (Sample 14, Horodca Mică Poz‑137622) a fost prelevată dintr‑un fragment de os descoperit în imediata apropiere a „depozitului” de obiecte din fier (secțiunea nr. II) și a celor două locuințe atribuite orizontului cultural getic. În același strat a mai fost descoperită o buză de amforă cu toartă, care a fost produsă cel mai probabil într‑un centru din Thassos şi se datează în secolele IV–III a.Chr. Vârsta convențională radiocarbon 14C este de 2225 ± 30 BP (Pl. VIII.6), iar calibrarea probei cu 1σ (68,3%) se află în intervalul 267 calBC (38,1%) 208 calBC, respectiv, calibrarea probei cu 2σ (95,4%) se situează în intervalul 327 calBC (74%) 198 calBC. Mediana rezultată din calibrare oscilează în jurul cifrei 282 calBC. Proba nr. 15 (Sample 15, Horodca Mică Poz‑137623) a fost prelevată dintru‑un fragment de os descoperit în imediata apropiere a „depozitului” de obiecte de fier (secțiunea nr. II) și a celor două locuințe atribuite orizontului cultural getic. Vârsta convențională radiocarbon 14C este de 2210 ±30 BP (Pl. VIII.7), iar calibrarea probei cu 1σ (68,3%) se află în intervalul 321 calBC (27,9%) 274 calBC, respectiv, calibrarea probei cu 2σ (95,4%) se situează în intervalul 377 calBC (93,6%) 195 calBC. Mediana rezultată din calibrare oscilează în jurul cifrei 277 calBC. Modelarea datelor radiocarbon și analiza statistică a rezultatelor obținute Îmbunătățirile aduse de tehnica de calibrare şi de abordările statistice mult mai sofisticate au reușit în ultimele decenii să schimbe cronologia diferitor perioade arheologice, respectiv, încadrarea diacronică a unor orizonturi culturale arheologice, dar au determinat şi apariţia unor suspiciuni, în multe cazuri legate de laboratorul în care au fost obţinute rezultatele probelor radiocarbon 14C. Însă, pentru a avea o imagine cât mai clară şi mai corectă în ceea ce privește încadrarea cronologică a sitului Horodca Mică bazată pe datarea radiocarbon 14C, au fost utilizate două modele de calibrare și analiză statistică a rezultatelor obținute. Modelul I (Analiza Bayesiană, generarea fazelor). Rezultatele secvenţierii setului de date pentru așezarea Horodca Mică au fost reprezentate grafic raportate la curba de calibrare, cu densitatea probabilă. Astfel, cele şase probe proiectate pe curba de calibrare, se aliniază în două grupuri, care ne permit să le definim provizoriu ca faze (Pl. XI.1). Modelul se bazează pe indicii de concordanță ai întregului set, precum și pe desemnările individuale și pe indicii de convergență în cazul în care indicii Amodel (Model agreement index) și Aoverall (Individual agreement index), trebuie să fie de cel puțin 60%, iar Integrala de convergență C (Convergence integral), utilă în analizele valorilor extreme, de cel puțin 95%. Acest model, construit pe baza a şase probe radiocarbon 14C, este conform cu principiile statistice esențiale. Valorile indicatorilor de concordanță pentru setul de date analizate sunt: Amodel = 146,8% și Aoverall = 139,8% (Pl. IX.2). Utilizarea secvențelor temporale în grupuri de date poate influența rezultatul prin folosirea elementelor de tip prior‑estimates, însă, pentru a exclude această posibilitate, vom trata aceste grupe de 160 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu date ca unităţi individuale folosind sistemul modelării unei faze. Aşadar, pentru situl Horodca Mică, analiza statistică a generat două faze convenționale (Pl. X). În prima fază au fost incluse probele Poz‑137620 și Poz‑137621, cu intervalul 2300–2295 BP (418–352–1σ (68,3%) / 486–228–2σ (95,4%) cal BC). În a doua fază au fost incluse seria de date Poz‑137622, Poz‑137623, Poz‑137545 și Poz‑137547, cu intervalul 2225– 2200 BP (374–197–1σ (68,3%) / 379–172–2σ (95,4%) cal BC). Rezultatul obţinut ne arată că datele se aranjează în două segmente verticale cuprinse între limitele 418–197 (1σ) sau 486–172 (2σ) cal BC (Pl. IX). Seria de date care constituie cele două faze arată o evoluție graduală fără întrerupere. Setul de probe a fost prelevat din oase de animale, iar efectul de rezervare pare să nu fi influențat semnificativ calitatea acestora. Probele care corespund primei faze provin din complexul 79 și din stratul inferior al șanțului, iar rezultatul obținut ne arată că începutul secolului al V‑lea a.Chr. pare să reprezinte momentul când spaţiul ocupat de așezarea de la Horodca Mică intră în interesul unor comunități getice. Cu atât mai mult cu cât, un alt indiciu care vine să susţină rezultatele analizei 14C și încadrarea acestei faze în intervalul cronologic propus de modelul utilizat este reprezentat de câteva fragmente din fundul unei amfore de Heraclea, care cunoaște perioadă relativ vastă de circulație, cuprinsă între sfârșitul secolului al IV‑lea și începutul secolului al III‑lea a.Chr.; dar și de buza unei amfore, produsă cel mai probabil într‑un centru din Sinope, şi care se datează în ultimul sfert al secolului al IV‑lea a.Chr. Datele incluse în cea de a doua fază au fost prelevate din complexurile 90 și 92, precum și din spațiul unde a fost descoperit un depozit de obiecte din fier, aflat între două locuințe atribuite orizontului cultural getic. Astfel, cele două algoritme de calibrare arată că în intervalul 1σ așezarea a evoluat mai bine de două secole, iar în cazul 2σ, a durat circa trei secole. Modelul II (KDE – Kernel density model). Reducerea dispersiei cronologice care rezultă din însumarea tuturor probabilităților datelor radiocarbon 14C poate fi realizată, de asemenea, prin utilizarea instrumentelor KDE. Acestea nu numai că permit corectarea sumelor standard, dar elimină și perturbațiile din alte modele Bayesiene. Ca rezultat, modelul obținut arată indicii de convergență mici spre deosebire de cei prezentați în cazul primului model: Amodel = 78,7% și Aoverall = 76,1%. Suma absolută determinată este situată în intervalele 390–219 1σ (68,3%) și 401–201 2σ (95,4%) cal BC (vezi Pl. IX.3 și XI.2). Și în cazul modelului dat algoritmul de calibrare 1σ indică o evoluție de circa un secol jumătate, iar pentru 2σ de exact două secole. În modelarea cu tehnica KDE, limitele de început și de sfârșit nu sunt estimate, iar încercările de combinare a modelelor Bayesian și KDE pot falsifica rezultatele. În acest fel, rezultatele obținute în urma utilizării modelelor Bayesian și KDE prezintă două scenarii diferite de evoluție a așezării. Indiferent de metoda adoptată, valorile estimate diferă de suma standard a probabilităților de date radiocarbon 14C. Sinteza reperelor cronologice. Concluzii Făcând bilanțul celor prezentate, vom observa că, în ciuda faptului că nu deținem în momentul de faţă suficiente probe relevante și, mai ales, în lipsa unor eșantioane bine conectate între ele (probe radiocarbon 14 C din aceleași complexuri, în care a fost descoperit material amforic), corelarea datelor obținute prin mai multe metode este de natură să ofere anumite tendințe în aprecierea reperelor cronologice. Astfel, cele două modelări de date radiocarbon, chiar dacă nu au oferit date mai restrânse, totuși, au fost de natură să delimiteze clar două faze în evoluția fortificației. Mai mult, observațiile privind media de calibrare a probelor radiocarbon 14C, raportate la alte date desprinse din analiza materialului, oferă un indicii importante în vederea delimitării reperelor cronologice pentru aceste faze. Bineînțeles, suntem conștienți de faptul că ar trebui să se acorde o atenție sporită utilizării distribuției complete de probabilitate și nu doar a unei singure estimări punctuale. Și, în mod absolut evident, nu trebuie ignorat faptul că întregul interval de probabilitate conține, cel mai probabil, data corectă. Totuși, aceste date trebui să fie luate în considerare, iar ulterior, rezultatele dobândite până în momentul de faţă ar putea fi confirmate/infirmate de informaţii obţinute prin metode noi. În urma analizelor efectuate s‑a constatat că media de calibrare a probelor radiocarbon 14C, oferă indici care, în asociere cu alte date, ar putea reprezenta indicatori esenţiali pentru stabilirea reperelor cronologice Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 161 pentru o încadrare diacronică cât mai exactă a celor două faze delimitate prin modelarea Bayesiană. Astfel, primul orizont se conturează chiar de la începutul celei de a doua jumătăți a secolului al IV‑lea a.Chr., iar cel de‑al doilea orizont se poate data în primul sfert al secolului al III‑lea a.Chr. (mai exact, spre finalul acestuia). Datele ce se raportează la mijlocul secolului al IV‑lea a.Chr. provin din două zone diferite ale sitului. Una dintre probe a fost prelevată din șanțul celei de‑a patra faze de evoluție a fortificației (proba nr. 12) cu mediana de calibrare 340 calBC, iar a doua (proba nr. 13) din complexul nr. 79 (secțiunea nr. III), localizată în incinta fortificației, aproximativ în zona ei centrală, și are aceeași mediană de calibrare – 340 calBC. Probele care au oferit segmentul cronologic raportat la primul sfert al secolului al III‑lea a.Chr. au fost mai multe și provin din diferite zone ale incintei. Astfel, două dintre probele cu mediana de calibrare 282 calBC, respectiv 277 calBC, au fost prelevate de la oase din partea de est a incintei (secțiunea nr. II), în imediata apropiere de locul unde a fost identificat şi cercetat depozitul de piese de fier – probele nr. 14 și nr. 15 (Pl. VII.6,7), iar altele două, din partea centrală a incintei (proba nr. 9 și 11 din secțiunea nr. III). Mediana de calibrare a celor din urmă a fost datată cu 273 calBC, respectiv, 271 calBC (Pl. VIII.4,5). În plus, datele oferite de analiza circulației materialului amforic de import oferă, în linii generale, indicatori de timp aproape identici cu cei obținuţi prin metoda datării radiometrice care foloseşte 14C. Astfel, două fragmente de amfore greceşti pot fi datate într‑un interval apropiat de mijlocul secolului al IV‑lea a.Chr., corespunzând primului orizont delimitat prin analizele radiocarbon 14C. În primul caz este vorba de un picioruș de amforă de Heracleea Pontică, descoperit în complexul nr. 75, de tipul II‑3 după clasificarea lui Monachov, și care se datează în anii ʼ60–30 ai secolului al IV‑lea a.Chr. (Pl. V.4). În al doilea caz, este vorba de o toartă de amforă de Thasos, descoperită în complexul nr. 83 şi care, după înălțimea acesteia, ar putea sugera o datare în prima jumătate a secolului al IV‑lea a.Chr. (Pl. V.1). Aceste date se racordează, mai mult sau mai puțin, la cele două date oferite de mediana de calibrare rezultată din analizele radiocarbon 14 C realizate pe probe de os, care provin din șanțul celei de‑a patra faze de evoluție a fortificației și, respectiv, din complexul nr. 79. Celelalte fragmente de amfore pot fi încadrate într‑o perioadă cuprinsă între finalul secolului al IV‑lea a.Chr. și începutul secolului al III‑lea a.Chr., înscriindu‑se astfel pe aceeași linie de datare cu celelalte patru date ale medianei de calibrare (282; 277; 273 și 271 calBC, Pl. VIII.4,7). Este vorba de un lot de fragmente de amfore care se poate atribui preponderent producției heracliote, dar și unor centre de producție precum Cnidos și Thasos. Astfel, importuri din Heracleea Pontică au fost semnalate în complexul nr. 75, printre care se evidențiază un fragment de buză de amforă de Heracleea, tipul II‑a‑2 după Monachov (datată la sfârşitul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. – Pl. V.2), alături de un fragment de perete de amforă de Heracleea, datat și el în aceeași perioadă (Pl. V.3). În complexul nr. 79 a fost descoperit fundul unei amfore de Heracleea, căruia îi lipsea piciorul, datat în secolul al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. (Pl. V.8), iar în complexul nr. 78 au fost identificate fragmente de pereți de amfore de Heracleea (Pl. VII.7–8). Trebuie menționat faptul că în complexul nr. 75, alături de importurile heracliote, au fost semnalate şi fragmente de amforă, inclusiv fragmente de picioruș, care pot fi atribuite centrelor de producţie din Cnidos (Pl. V.6,7). Pe lângă aceste descoperiri, în complexul nr. 78 au fost identificate fragmente de la pereții unei amfore de Thasos, toate aceste ultime artefacte încadrându‑se în intervalul de timp menționat puţin mai sus. Cea mai interesantă situație a fost surprinsă în complexul nr. 88 (locuință), unde ștampila de magistrat de pe o amforă de Sinope, datată foarte exact în anul 285 a.Chr., reprezintă un element de datare absolut pentru orizontul cultural din primul sfert al secolului al III‑lea a.Chr. Revenind la rezultatele analizei registrelor stratigrafice din cuprinsul sitului de la Horodca Mică, se poate constata că, în ciuda delimitării celor patru etape de construcție și reconstrucție a sistemului defensiv, în această etapă a cercetărilor pot fi identificate doar două secvențe cronologice raportate la orizontul cultural getic. Prima dintre aceste secvenţe temporale se raportează doar la perioada de existenţă a fortificaţiei în prima ei fază, iar cea de‑a doua, la perioada imediat următoare, după distrugerea primei faze de edificare a fortificaţiei, fără să fie posibilă o delimitare mai exactă în momentul de faţă. Astfel, în această etapă a cercetării se poate urmări evoluția așezării fortificate de la Horodca Mică doar pe parcursul a două secvențe cronologice distincte. Prima dintre acestea ar putea fi încadrată, în 162 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu linii foarte generale, într‑o perioadă de timp din a doua jumătate a secolului al IV‑lea a.Chr., iar cea de‑a doua cândva la finalul secolului al IV‑lea – începutul secolului al III‑lea a.Chr. (foarte probabil, în primul sfert al secolului al III‑lea). BIBLIOGRAFIE AVRAM, CONOVICI, POENARU‑BORDEA 1990 BĂȚ, ZANOCI 2022 BĂȚ, ZANOCI 2021 BEBERMEIER et al. 2016 BERZOVAN 2022 BRONK RAMSEY 2008 CONOVICI 1998 DELFINO 2020 DERGACHEV 1973 FERNÁNDEZ‑GÖTZ 2017 FLORESCU 2022 FLORESCU, RAŢĂ 1969 HÎNCU 1993 JOHNSON, EARLE 2000 Avram, Al., Conovici, N., Poenaru‑Bordea, Gh., Étude quantitative sur les timbres amphoriques sinopééns de Callatis, in: Dacia, N.S., 34, 111–127. Băț, M., Zanoci, A., Date radiocarbon din situl aparținând primei epoci a fierului de la Saharna Mare‑Dealul Mănăstirii (Republica Moldova), in: Peuce, S.N., ХХ, 7–38. Băț, M., Zanoci, A., Chronologisch relevante Funde aus Befestigungen der vorrömischen Eisenzeit in der Mikroregion Saharna (Mittel‑Dnjestr‑Gebiet), in Sava, E., Iarmulschi, V., Zanoci, A., Băţ, M., Munteanu, O. (eds.), Die Chronologie der vorrömischen Eisen‑ und frühen Kaiserzeit in Mittelund Südosteuropa: Probleme und Perspektiven, Bons Verlag, Chișinău‑Berlin, 11–45. Bebermeier, W., Brumlich, M., Cordani, V., de Vincenzo, S., Eilbracht, H., Klinger, J., Knitter, D., Lehnhardt, E., Meyer, M., Schmid, S. G., Schütt, B., Thelemann, M., Wemhoff, M., The Coming of Iron in a Comparative Perspective, in: Brumlich, M., Lehnhardt, E., Meyer, M. (eds.), The Coming of Iron. The Beginnings of Iron Smelting in Central Europe, Cambridge University Press, Rahden/Westf, 152–189. Berzovan, A., At the Borders of the Great Steppe. Late Iron Age Hillforts between the Eastern Carpathians and Prut (5th‑3rd centuries BC), Ed. Mega, Cluj‑Napoca. Bronk Ramsey, C., Deposition models for chronological records, in: Quaternary Science Reviews, 27 (1–2), 42–60. Conovici, N., Histria VIII. Les timbres amphoriques 2. Sinope, Ed. Enciclopedică/ Diff. de Boccard, Bucarest/Paris. Delfino, D., Coimbra, F., Cruz, G., Cardoso, D., Late Prehistoric Fortifications in Europe: Defensive, symbolic and territorial aspects from the Chalcolithic to the Iron, in: Delfino, D., Coimbra, F., Cruz, G., Cardoso, D. (eds.), Late Prehistoric Fortifications in Europe: Defensive, Symbolic and Territorial Aspects from the Chalcolithic to the Iron Age, Archaeopress, Oxford, 1–4. Dergachev, V. A., Pamiatniki epokhi bronzy. Arkheologicheskaia karta Moldavskoi SSR., vyp. 3, Știința, Kishinev. Fernández‑Götz, M., Contested Power: Iron Age Societies against the State? in: Hansen, S., Müller, J. (eds.), Rebellion and Inequality in Archaeology. Proceedings of the Kiel Workshops „Archaeology of Rebellion” (2014) and „Social Inequality as a Topic in Archaeology” (2015), Dr. Rudolf Habelt GmbH, Bonn, 271–288. Florescu, A. C., Cetăţi traco‑getice pe teritoriul Moldovei anterioare epocii Burebista‑Decebal, (ed. A. Berzovan), Ed. Mega, Cluj‑Napoca. Florescu, A. C., Raţă, S., Complexul de cetăţi traco‑getice (sec. VI–III î. e. n.) de la Stânceşti‑Botoşani, Suceava, in: Studii și Materiale, I, 9–20. Hîncu, I., Cetăți antice și medievale timpurii din Republica Moldova, Ed. Universitas, Chișinău. Johnson, A. W., Earle, T., The Evolution of Human Societies, From Foraging Group to Agrarian State, Second Edition, Stanford University Press, Stanford. Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice KRAUSSE et al 2016 KULKOVA et al. 2020 LAPUSHNIAN et al. 1974 LEVINSKII 2010 MELIUKOVA 1954 MUNTEANU 2013 MUNTEANU 2007 MUNTEANU, BODAREU 2012 MUNTEANU, BODAREU 2011 MUNTEANU, BODAREU 2010 MUNTEANU, BODAREU 2009 MUNTEANU, IARMULSCHI 2007 MUNTEANU et al. 2010 MUNTEANU et al. 2007 NICULIȚĂ, MATVEEV, NICIC 2019 NICULIȚĂ, TEODOR, ZANOCI 2002 NICULIȚĂ, ZANOCI, ARNĂUT 2008 NICULIȚĂ, ZANOCI, BĂȚ 2016 PASSEK 1949 163 Krausse, D., Fernández‑Götz, M., Hansen, L., Kretschmer, I., The Heuneburg and the Early Iron Age Princely Seats: First Towns North of the Alps, Ed. Archaeolingua, Budapest,. Kulkova, M., Kashuba, M., Gavrylyuk, N., Kulkov, A., Kaiser, E., Vetrova, M., Zanoci, A., Platonova, N., Hellström, K., Winger, K., Composition of white paste inlay on the pottery from sites of the 10th‑8th centuries BCE in the northern Pontic region, in: Archaeometry, 62 (5, April), 917–934. Lapushnian, V., Niculiță, I., Romanovskaia, M., Pamiatniki rannego zheleznogo veka, Arkheologicheskaia Karta Moldavii, 4, Ed. Știința, Kishinev. Levinskii, A. N., Istoriia getov v lesostepi Yugo‑Vostochnoi Evropy (konets VI — vtoraia polovina IV vv. do n. je.), in: Stratum plus, 3, 15–130. Meliukova, А. I., Rezul’taty raskopov na dvukh poseleniiakh skifskogo vremeni v Moldavii, in: Kratkie Soobshchenia Instituta Istorii Material’noi Kul’tury, 56, 59–69. Munteanu, O., Etapele de edificare ale fortificaţiei de la Horodca Mică, raionul Ialoveni, in: Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Munteanu, O., Raport ştiinţific privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 2006 din fortificaţia Horodca Mică, raionul Ialoveni, in: Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Munteanu, O., Bodareu, G., Raport ştiinţific privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 2011 în microzona fortificaţiilor de la Horodca, raionul Ialoveni, in: Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Munteanu O., Bodareu, G., Raport ştiinţific privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 2010 în microzona fortificaţiilor de la Horodca, raionul Ialoveni, in: Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Munteanu, O., Bodareu, G., Raport ştiinţific privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 2009 în microzona fortificaţiilor de la Horodca, raionul Ialoveni, in: Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Munteanu, O., Bodareu, G., Raport ştiinţific privind rezultatele investigaţiilor arheologice din anul 2008 în microzona fortificaţiilor de la Horodca, raionul Ialoveni, in: Arhiva Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Munteanu, O., Iarmulschi, V., Preliminarii privind fortificaţia de la Horodca Mică, in: Tyragetia, S.N., I (XVI), 1, 279–286. Munteanu, O., Iarmulschi, V., Perju, V., Ermurachi, L., Prima fază de edificare a fortificaţiei de la Horodca Mică, in: Tyragetia, S.N., IV (XIX), 1, 179–198. Munteanu, O., Iarmulschi, V., Perju, V., Ermurachi, L., Fortificaţia getică de la Horodca Mică: complexele din incintă cercetate în anii 2006–2007, in: Păstrarea patrimoniului cultural în ţările europene. Materialelele conferinţei științifice internaţionale, 25–26 septembrie 2008, Ed. Bussines‑Elita, Chişinău, 61–80. Niculiță, I., Matveev, S., Nicic, A., Cercetările sitului arheologic Potârca din Rezervația Cultural‑Naturală „Orheiul Vechi”, Ed. Cartdidact, Chișinău. Niculiță, I., Teodor, S., Zanoci, A., Butuceni. Monografie arheologică, in col. „BiblThr” XXXVI, Ed. Vavila Edinf S.R.L., București. Niculiță, I., Zanoci, A., Arnăut, T., Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului Mijlociu (siturile din zona Saharna), Ed. Bons Offices, Chișinău. Niculiță, I., Zanoci, A., Băț, M., Evoluția habitatului din microzona Saharna în epoca fierului, Ed. Bons Offices, Chișinău. Passek, T., Arkheologicheskie razvedki v Moldavii, in: Kratkie soobshcheniia Instituta Istorii Material’noi Kul’tury, 26, 57–68. 164 PОLEVOI 1969 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Pоlevoi, L. L., Arkheologicheskie pamiatniki verkhnego techeniia reki Botna, in: Polevoi, L. L. (ed.), Dalekoe proshloe Moldavii, Kishinev, 185–210. POLEVOI, BYRNIA 1974 Polevoi, L. L., Byrnia, P. P., Srednevekovye pamiatniki XIV‑XVII vv. Arkheologicheskaia karta MSSR, vyp. 7, Ed. Știința, Kishinev. POPA et al. 2010 Popa, A., Musteaţă, S., Bicbaev, V., Rassmann, K., Munteanu, O., Postică, Gh., Sîrbu, G., Rezultate preliminare privind sondajele geofizice din anul 2009 şi perspectivele folosirii magnetometriei în Republica Moldova, in: Musteață, S., Popa, A., Abraham, J.‑P. (ed.) Arheologia între ştiinţă, politică şi economia de piaţă, Ed. Pontos, Chișinău, 145–157. POPOVICI, URSULESCU 1982 Popovici, D., Ursulescu, N., Şantierul arheologic Preuteşti‑„Cetate”, jud. Suceava, in: CA, V, 23–27. REIMER et al. 2020 Reimer, P., Austin, W., Bard, E., Bayliss, A., Blackwell, P., Bronk Ramsey, C., Butzin, M., Cheng, H., Edwards, R., Friedrich, M., Grootes, P., Guilderson, T., Hajdas, I., Heaton, T., Hogg, A., Hughen, K., Kromer, B., Manning, S., Muscheler, R., Palmer, J., Pearson, C., van der Plicht, J., Reimer, R., Richards, D., Scott, E., Southon, J., Turney, C., Wacker, L., Adolphi, F., Büntgen, U., Capano, M., Fahrni, S., Fogtmann‑Schulz, A., Friedrich, R., Köhler, P., Kudsk, S., Miyake, F., Olsen, J., Reinig, F., Sakamoto, M., Sookdeo, A., Talamo, S., The IntCal20 Northern Hemisphere radiocarbon age calibration curve (0–55 cal kBP), in: Radiocarbon, 62 (4), 725–757. ROMANOVSKAIA 1987 Romanovskaia, M., Aşezarea de la Ulmi. Săpăturile din anul 1960, in: ArhMold, XI, 207–226. ROMANOVSKAIA 1969 Romanovskaia, M. A., Ob jetnicheskoi prinadlezhnosti naseleniia, ostavivshego pamiatniki tipa Lukashevka, in: Zlatkovskaia, T. D., Meljukova, A. I. (ed.), Drevnie frakiitsy v Severnom Prichernomor’e, in col. MIA Nr. 150, Ed. Nauka, Moskva, 89–95. ROMANOVSKAIA, Romanovskaia, M., Shelov‑Kovediaev, F. V., Shcheglov, A., Gorodishche SHELOV‑KOVEDIAEV, Rudi – Metonii Ptolemeia?, in: Vestnik Drevnei Istorii, 4, 121–133. SHCHEGLOV 1981 SCHÖNFELDER, SIEVERS Schönfelder, M., Sievers, S. (eds.),, in: L’Âge du Fer entre la Champagne 2012 et la vallée du Rhin / Die Eisenzeit zwischen Champagne und Rheintal 34e colloque international de l’Association Française pour l’Étude de l’âge du Fer du 13 au 16 mai 2010 à Aschaffenburg, in col. RGZM Tagungen 14, Verlag des Römisch‑Germanischen Zentralmuseums, Mainz. SIEVERS 2003 Sievers, S., Manching: Die Keltenstadt, Theiss, Stuttgart. SIMION 1977 Simion, G., Cetatea geto‑dacică de la Beştepe, in: Peuce, VI, 31–47. SMIRNOV 1949 Smirnov, G. D., Itogi arkheologicheskikh issledovanii v Moldavii v 1946 g., in: Uchenye zapiski IIIaiL MF AN SSSR, t.II, Kishinev, 189–202. TĂTULEA 1984 Tătulea, C. M., Aşezarea geto‑dacică fortificată de la Bâzdîna‑Cetate, jud. Dolj. Consideraţii preliminare, in: Thraco‑Dacica, V, 1–2, 92–110. TKACHUK 1999 Tkachuk, M. E., Getika, kotoruiu my poteriali (iz antologii khronologicheskikh razryvov), in: Stratum plus, 3, 274–304. VASILIEV 1995 Vasiliev, V., Fortification de refuges et établissements fortifiés du premier âge du fer en Transylvanie, in col. „BiblThr”, XII, Ministerul Educației, București. VASILIEV 1993 Vasiliev, V., Aşezarea fortificată din prima epocă a fierului de la Bozna (jud. Sălaj), in: EphNap, III, 43–67. VASILIEV, ALDEA, Vasiliev, V., Aldea, I., Ciugudean, N., Civilizaţia dacică timpurie în aria CIUGUDEAN 1991 intracarpatică a României. Contribuţii arheologice: aşezarea fortificată de la Teleac, Ed. Dacia, Cluj‑Napoca. Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice ZANOCI 2004 ZANOCI, BĂȚ 2020a ZANOCI, BĂȚ 2020b ZANOCI, MOLDOVAN 2004 ZANOCI, NICULIȚĂ, BĂȚ 2019 ZANOCI, ASĂNDULESEI, BĂŢ, TENCARIU, 2020 ZLATKOVSKAIA 1965 ZLAТKOVSKAIA, POLEVOI 1969 165 Zanoci, A., Traco‑geţii din bazinul Răutului inferior. Cetatea Măşcăţuţi „Dealul cel Mare”, in: Niculiță, I. (ed.), Tracians and circumpontic world. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology, Summaries, Chişinău‑Vadul lui Vodă, (6–11 september 2004), II, Ed. Cartdidact, Chişinău, 45–81. Zanoci, A., Băț, M., Interacțiuni şi schimburi în microzona Saharna în contextul conexiunilor culturale din a doua epocă a fierului / Interactions and exchanges in Saharna microregion in the frame of cultural connections during the Late Iron Age, in: Zanoci, A., Băţ, M. (ed.), Relaţii interculturale în spaţiul tiso‑nistrean în epoca fierului / Cross‑Cultural Interaction in the Tisza‑Dniester region in the Iron Age. Proceedings of the Saharna Summer Colloquium, Ed. Bons Office, Chişinău, 51–104. Zanoci, A., Băț, M., The challenge of social markers: archaeology of death and mortuary practices in Early Iron Age in the Middle Dniester Region, in: Mousaios, XXIII, 425–450. Zanoci, A., Moldovan, V., Getic citadel Saharna–„La Şanţ”, in: Niculiță, I. (ed.), Tracians and circumpontic world. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology, Summaries, Chişinău‑Vadul lui Vodă, (6–11 september 2004), II, Ed. Cartdidact, Chişinău, 130–138. Zanoci, A., Niculiță, I., Băț, M., On the Guard of the Eastern Border of the Getic World: Fortified Sites in the Middle Dniester Basin, in: Sîrbu, V., Schuster, C., Hortopan, D. (eds.), Border guards of the passes from the fortresses and the graves: the Bronze and Iron Ages. Proceedings of The 17th International Colloquium of Funerary Archaeology Târgu Jiu, Gorj County (Romania), 4th‑7th October 2018, Ed. Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, 313–340. Zanoci A., Asăndulesei, A., Băţ, M., Tencariu, F.‑A., Investigaţii geofizice şi arheologice în situl din epoca fierului Saharna „Rude”, raionul Rezina, in: Cercetări arheologice în Republica Moldova: Campania 2019. Sesiunea Naţională de Rapoarte, 18 aprilie 2020, Program. Rezumatele comunicărilor, Ed. Bons Offices, Chişinău, 53–55. Zlatkovskaia, T., Gorodishche Mateuti, in: Krupnov, E. I. (ed.), Novoe v sovetskoi arheologii, in col. MIA, 130, Ed. Nauka, Moskva, 220–225. Zlatkovskaia, T., Polevoi, L., Gorodishcha pruto‑dnestrovskogo mezhdurech’ia IV–III vv. do n.je.i voprosy politicheskoi istorii getov, in: Zlatkovskaia, T., Meliukova, A. (ed.), Drevnie frakiicy v Severnom Prichernomor’e, in col. MIA, 150, Ed. Nauka, Moskva, 35–53. 166 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu LIST OF ILLUSTRATIONS Pl. I. Pl. II. Pl. III. Pl. IV. Pl. V. Pl. VI. Pl. VII. Pl. VIII. Pl. IX. Pl. X. Pl. XI. 1. Location of the Horodca Mică fortification. 2. Terrain modelling in the micro‑area of the Horodca Mică fortification with the location of the traced sections (photography, processing and imaging – A. Asandulesei). Location of the fortifications of Horodca Mică, Horodca Mare and the settlement of Horodca XII. 1. View from the north (orthophoto); 2. view towards the valley of the upper course of the Botna river from the upper terrace, opening onto the fortifications of Horodca Mare and Horodca Mică (view from the south, photo). Elements of the defensive system of the Horodca Mică fortification. 1. View of the Horodca Mică fortification from the enclosure of the Horodca Mare fortification; 2. View of the “bastion” from the extra‑muros; 3, 4. View of the defensive system from the enclosure; 5. Defensive system of the Horodca Mică fortification in the process of investigation, view from the extra‑muros; 6. Ancient level of the trampling in the space of the first phase of construction, view from the enclosure. Sketch of the phases of fortification of Horodca Mică. 1. Phase I; 2. Phase II; 3. Phase III; 4. Phase 4. Greek imports discovered in the fortification of Horodca Mică. 1. Amphora handle from Thasos discovered in the feature no. 83; 2. fragment of amphora rim from Pontic Heraclea, type II‑a‑2 after Monachov; 3. fragment of amphora wall from Heraclea; 4. fragment of a small foot of a Pontic amphora from Heraclea, type II‑3; 5–7. small feet of an amphora from Cnidos; 8. bottom of a vessel belonging to an amphora from Heraclea; 9. rim of an amphora from Sinope; 10. fragment of a small foot of an amphora from Heraclea Pontica. Greek imports discovered in the enclosure of the fortification of Horodca Mică. 1. Sinopean amphora with stamped handle; 2. fragment of the bottom of a Sinopean amphora discovered in the extra‑muros area; 3–5. amphora fragments discovered in feature no. 99 (3,5 – fragment of wall and bottom of Thasos amphora; 4. rim of Chersones amphora). Greek imports discovered in the enclosure of the fortification of Horodca Mică. 1. amphora handle of a Mediterranean centre; 2, 3. fragments of red angobic vessels; 4–6. fragments of black‑glazed vessels; 7. amphora wall of Thasos (feature no. 78); 8. amphora wall of Pontic Heraclea (feature no. 78); 9. amphora handle of Sinope; 10. amphora handle of Thasos; 11. Amphora vase of Heraclea Pontica. Results of 14C radiocarbon analysis carried out in the laboratory of Adam Mickiewicz University in Poznan (after T. Goslar). 1. General table; 2–7. BP radiocarbon analysis and calBC calibration data (samples 9, 11–15). 1. Results of 14C radiocarbon analysis (general table of samples). 2. Bayesian tabular modelling of 14C samples and delineation of evolutionary phases for the Horodca Mică settlement; 3. KDE modeling of 14C samples in tabular format. Vertical distribution of the calibrated 14C samples, with the earliest to the latest samples. 1. Projection of 14C data on the calibration curve. 2. KDE modelling. Probability distribution. Dark grey – the estimated KDE distribution; blue line and light blue band – the ±1 sigma mean of the KDE distribution snapshots; light grey – the base sum of the unmodelled 14C data. Articolul a fost elaborat în urma colaborării dintre Laboratorul de Cercetări Interdisciplinare în Arheologie „Arheotop” și Universtatea de Stat din Moldova în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 „Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu și bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară și valorificare științifică”, respectiv și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în cadrul proiectului 20.80009.0807.43, „Patrimoniul muzeal și memoria istorică: cercetare, interpretare, prezentare”. Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 167 1 2 Pl. I. 1. Localizarea fortificației Horodca Mică; 2. modelarea terenului în microzona fortificației Horodca Mică cu amplasarea secțiunilor trasate (fotografiere, procesare și realizarea imaginii de A. Asăndulesei). 168 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Pl. II. Amplasarea fortificațiilor Horodca Mică, Horodca Mare și așezarea Horodca XII. 1. vedere dinspre nord (ortofoto); 2. vedere spre valea cursului superior al râului Botna de pe terasa superioară, cu deschidere spre fortificațiile Horodca Mare și Horodca Mică (vedere dinspre sud, foto). Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 169 Pl. III. Elementele sistemului defensiv ale fortificației Horodca Mică. 1. vedere asupra fortificației Horodca Mică din incinta fortificației Horodca Mare; 2. vedere din extramuros asupra „bastionului”; 3, 4. vedere asupra sistemului defensiv dinspre incintă; 5. sistemul defensiv al fortificației Horodca Mică în timpul activităţilor de cercetare, vedere dinspre zona extramuros; 6. nivelul antic de călcare în spațiul primei faze de construcție, vedere dinspre incintă. 170 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Pl. IV. Schița fazelor de fortificare a cetățuii Horodca Mică. 1. faza I‑a; 2. faza a II‑a; 3. faza a III‑a; 4. faza a IV‑A. Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 171 Pl. V. Importuri grecești descoperite în incinta fortificației Horodca Mică. 1. toartă de amforă de Thasos descoperită în umplutura complexului nr. 83; 2. fragment de buză de amforă de Heracleea Pontică, tipul II‑a‑2 după Monachov; 3. fragment de perete de amforă de Heracleea; 4. fragment de picioruș de amforă de Heracleea Pontică, de tipul II‑3; 5–7. piciorușe de amforă de Cnidos; 8. fundul de vas aparținând unei amfore de Heracleea; 9. buza de la o amforă de Sinope; 10. fragment de picioruș de amforă de Heracleea Pontica. 172 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Pl. VI. Importuri grecești descoperite în incinta fortificației Horodca Mică. 1. amforă de Sinope cu toartă ștampilată; 2. fragment de fund ale unei amfore de Sinope descoperită în zona extramuros; 3–5. fragmete amforice descoperite în complexul nr. 99 (3, 5. fragment de perete și fund de amforă de Thasos; 4. buză de amforă de Chersones). Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 173 Pl. VII. Importuri grecești descoperite în incinta fortificației Horodca Mică. 1. toartă de amforă a unui centru mediteraneean; 2, 3. fragmente de vase cu angobă roșie; 4–6. fragmente de vase cu firnis negru; 7. perete de amforă de Thasos (complexul nr. 78); 8. Perete de amforă de Heracleea Pontică (complexul nr. 78); 9. toartă de amforă de Sinope; 10. toartă de amforă de Thasos; 11. buză de amforă de Heracleea Pontica. 174 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Pl. VIII. Rezultatele analizei radiocarbon 14C realizate în laboratorul universității „Adam Mickiewicz” din Poznan (după T. Goslar). 1. tabel general; 2–7. datele analizei radiocarbon BP și ale calibrării calBC (probele 9, 11–15). Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 175 Pl. IX. 1. Rezultatele analizei radiocarbon 14C (tabel general al probelor). 2. modelarea Bayesiană reprezentată în format de tabel a probelor 14C și delimitarea fazelor de evoluție pentru așezarea Horodca Mică; 3. modelarea KDE reprezentată în format de tabel a probelor 14C. 176 Octavian Munteanu, Natalia Mateevici, Vasile Iarmulschi, Ghenadie Sîrbu Pl. X. Distribuția pe verticală a probelor 14C calibrate, cu dispunere de la cele mai timpurii spre cele mai târzii. Fortificația getică Horodca Mică: repere cronologice 177 Pl. XI. 1. Proiectarea datelor 14C pe curba de calibrare. 2. modelarea KDE, distribuția probabilității: gri închis – distribuția KDE estimată; linia albastră și banda albastră‑deschis – media ±1 sigma a instantaneelor distribuției KDE; gri deschis – suma de bază a datelor 14C nemodelate.