http://studii.antropologia.ro/ studii@antropologia.ro STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 Numărul 4, 2014 ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Revista Studii şi Cercetări de Antropologie publică: I. articole originale (de cercetare fundamentală şi aplicativă, clinică, cercetare de teren) II. articole tip trecere în revistă (review) şi actualităţi (update) III. articole tip prezentare de caz IV recenzii V informări asupra unor reuniuni ştiinţifice Domenii - antropologie bio-medicală: auxologie, ecologie comportamentală, epidemiologie, nutriţie, sănătate sexual-reproductivă, biologie populaţională, etc. - antropologie socio-culturală: etică şi metodologie antropologică, antropologia religiei, studii de imaginar, culturologie, etc. - paleoanthropologie: osteologie umană, bioarheologie, antropologie forensică, paleopatologie, etc. Colectivul de redacţie Director onorific: Cristiana Glavce Redactor şef: Gheorghiţă Geană Redactor şef-adjunct: Alexandru Ispas Secretar de redacţie: Suzana Turcu - studii@antropologia.ro Redactori de specialitate: Cornelia Rada Gabriel Stoiciu Angela Simalcsik Tehnoredactare computerizată: Mircea Ciuhuta Colegiul editorial ştiinţific: Abdellatif Baali, Cadi Ayyad University, Department of Biology, Maroc. Adina Baciu, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Alexandra Ion, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Andrei Soficaru, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Constantin Schifirneţ, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Bucureşti. Consuelo Prado, Department of Biology, Autonomous University of Madrid, Spania. Cornelia Rada, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Elena Doldor, Queen Mary, University of London School of Business and Management, UK. Emma Surman, Keele Management School, Keele University and Research Institute for Social Sciences, UK. Florina Raicu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Facultatea de Medicină Generala, Bucureşti, Romania. Françoise Rovillé-Sausse, Muséum National d'Histoire naturelle, Paris, Franta. Gabriel Stoiciu, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Ileana Prejbeanu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Facultatea de Medicină, Romania. Ion Ghinoiu, Institutul de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu, Academia Română, Bucureşti. Konstantin S. Khroutski, Institute of Medical Education, Novgorod State University after Yaroslav-the-Wise, Novgorod the Great, Rusia. Lucian-Ştefan Dumitrescu, Institutul de Sociologie, Academia Română, Bucureşti, Romania. Luminita Bejenaru. Faculty of Biology, Alexandru Ioan Cuza University of Iaşi, Romania. Matei Stîrcea-Crăciun, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Mihaela Kelemen, Keele Management School, Faculty of Humanities and Social Sciences, UK. Mirko Spiroski, Department of Hematology University Medical Center Skopje, Faculty of Medicine, Skopje, Macedonia. Monica Tarcea, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Facultatea de Medicină Targu-Mureş, Romania. Pavlina Andreeva-Gateva, Faculty of Medicine, Sofia University “St. Kliment Okridsky”, Bulgaria. Robert Simalcsik, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Rodney J Reynolds, Centre for International Health and Development and Department of Anthropology, University College London, Anglia. Suzana Turcu, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Svetoslav Handjiev, Bulgarian Association for the Study of Obesity and Related Diseases; Bulgarian Society for the Healthy Foods and Nutrition, Bulgaria. Tatjana Pavlica, Faculty for Sciences Department for Biology and Ecology, Novi Sad, Serbia. Valentin Toma, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bucureşti, Romania. Valeriu Pantea, Centrul Naţional de Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii, Chişinău, Republica Moldova. Victoria Russeva, Institute of Experimental Morphology and Anthropology, Bulgarian Academy of Sciences, Sofia, Bulgaria. Wanda Dressler, Centre National de la Recherche Scientifique, Laboratoire “Dynamique sociale et recompositions des espaces”, Paris, Franţa. Zofia Dworakowska, Institute of Polish Culture, Varsovia, Polonia. ©Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”, Academia Română ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 2 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Cuvânt înainte Numarul 4/2014 al revistei este dedicat Conferinţei „ FUNCŢII ŞI DISFUNCŢII ALE FAMILIEI CONTEMPORANE ” desfășurată între 10 și 11.12.2014 la Bucuresti. Rezumatele publicate au fost evaluate, in sistem „double blind review”. Instituții organizatoare : Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, Bucureşti Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie Preşedintele conferinţei: Acad. BĂLĂCEANU Stolnici Constantin, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română Comitetul ştiinţific al conferinţei 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. Dr. ALBU Adriana, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi Dr. BĂDESCU Ilie, Institutul de Sociologie, Academia Română, Bucureşti Dr. BALICA Ecaterina, Institutul de Sociologie, Academia Română, Bucureşti Dr. BALTASIU Radu, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Dr. BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie, Bucureşti Dr. FALUDI Cristina, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Cluj Napoca Dr. GEANĂ Gheorghiţă, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti Dr. GEORGESCU Matei, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti Dr. GLAVCE Cristiana, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti Dr. GOLU Mihai, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti Dr. GORAN Laura, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti Dr. GURAN Liliana, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti Dr. ISPAS Alexandru, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”, Bucureşti Dr. MANU Beatrice, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti Dr. MARHAN Ana-Maria, Institutul de Filosofie şi Psihologie ,,Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Psihologie, Academia Română, Bucureşti Dr. PANTELIMON Cristinel, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti Dr. POPA Camelia, Institutul de Filosofie şi Psihologie ,,Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Psihologie, Academia Română, Bucureşti Dr. RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 3 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE 19. 20. 21. Numărul 4, 2014 Dr. ŢUTU Mihaela, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti Dr. VOINEA Maria, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Dr. ZUGRAVU Corina, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”, Bucureşti Comitetul de organizare al conferinţei: − − − − Dr. BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie Dr. RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română Dr. PELTEA Bianca Bogdana, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie Drd. CIUHUŢA Mircea, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 4 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Familia şi rolul ei în formarea unor obiceiuri alimentare ale copiilor ALBU Adriana Universitatea de Medicină şi Farmacie”Gr.T.Popa”Iaşi, e-mail: adrianaalbu@ymail.com Prin intermediul experienţelor primare, trăite în familie, orice persoană vine în contact cu organizarea familială, reguli, cutume, moduri de subzistenţă, sisteme colective de valori, ceea ce contribuie la constituirea unor trăsături de personalitate. Un aspect familial important este cel legat de existenţa unor anumite reguli şi cutume legate de modul de alimentaţie al familiei. În prezent, alimentaţia suferă numeroase modificări, dar anumite obiceiuri sunt respectate cu stricteţe, cum ar fi cele legate de alimentele tradiţionale pentru anumite sărbători. Este necesar să se asigure o alimentaţie echilibrată, ceea ce implică distribuţia corectă, în meniuri, a principiilor nutritive. În prezent se constată că alimentaţia este dezechilibrată, fenomen favorizat de o serie de factori cum sunt cei psihologici, economici, sociologici şi senzoriali. Este important ca abordarea comportamentului şi a obiceiurilor alimentare, precum şi a aspectelor legate de alimentaţia copiilor şi tinerilor să se realizeze în familie. Comportamentul alimentar reprezintă totalitatea reacţiilor orientate către procurarea şi consumul alimentelor. La om, produsele alimentare trebuie să îndeplinească 3 mari deziderate: să asigure necesarul nutritiv, să provoace unele senzaţii care vor declanşa funcţiile digestive (afectiv, senzorial) şi să aibă prestigiu social. Obiceiurile alimentare permit aprecierea particularităţilor aportului de alimente dintr-un anumit grup populaţional. Au fost identificaţi factorii ce intervin în alegerea alimentelor şi anume: experienţele alimentare din copilărie, starea de sănătate, rutina, religia/etnia, nivelul socio-economic al persoanei, reclamele, evoluţia societăţii etc. Educaţia populaţiei în sensul formării unor obiceiuri alimentare sănătoase trebuie să pornească din familie şi de la vârstele tinere. La adolescent, alimentaţia este strâns legată de imaginea corpului, prin intermediul ei realizându-se legătura dintre imaginea persoanei şi mediul în care aceasta trăieşte. În concluzie, alimentaţia adolescenţilor este influenţată de un complex de factori reprezentaţi de familie, grupul de prieteni, şcoală, mass-media. Orice intervenţie trebuie să ţină cont de acest complex de factori. Programele naţionale orientate către modificarea alimentaţiei adolescenţilor trebuie să pornească de la cunoaşterea acestor factori. Adolescentul va reacţiona pozitiv la anumite sugestii alimentare acceptate şi de prieteni sau recomandate de anumite personalităţi publice. Cuvinte-cheie: comportament alimentar; obiceiuri alimentare. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 5 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 O perspectivă antropo-medicală asupra problemelor şi soluţiilor familiilor copiilor cu deficienţe auditive BACIU Adina Institutul de Antropologie ,,Fr. I. Rainer” al Academiei Române, Bucureşti, e-mail: adinabbaciu@yahoo.com Obiective. Această lucrare îşi propune să prezinte câteva dintre numeroasele şi dificilele probleme pe care le întâmpină familiile copiilor cu deficienţe de auz în procesul de integrare al acestora în societate, precum şi soluţiile pe care le oferă programele educative. Material și metode. Prezentul studiu face parte dintr-o cercetare amplă, longitudinală începută în anul 2003. Pentru realizarea obiectivelor propuse în această lucrare s-a aplicat metoda interviului. La studiu au participat părinţii unor copii cu deficienţe auditive, de gen feminin şi masculin, cu studii medii sau superioare, din mediul urban şi rural. Interviul a constat în întrebări referitoare la provocările apărute în procesul de adaptare impus de deficienţa de auz a copilului, în vederea recuperării acestuia. Rezultate. Este evident că un copil cu deficienţe de auz are nevoie, mai mult decât un copil sănătos, de sprijinul întregii familii. Prima resursă este reprezentată de nucleul familiei format din mamă, tată, fraţi, surori, dar ajutorul familiei extinse formată din bunici, mătuşi, unchi etc., atunci când este posibil, este binevenit. Totuşi, în multe cazuri aceste resurse nu sunt suficiente. Aceşti părinţi au nevoie şi de sprijinul şi de îndrumarea unor specialişti competenţi care să îi ajute în diagnosticarea corectă şi precoce a deficienţei, în interpretarea informaţiilor medicale, audiologice şi terapeutice pe care le primesc şi în aplicarea practică a acestora. Este necesar ca aceşti specialişti să se implice activ, alături de familie în rezolvarea problemelor medicale şi de adaptare care apar pe parcursul recuperării, creşterii şi dezvoltării acestor copii. Concluzii. Problema acestor copii este foarte complexă şi deloc uşoară deoarece, de cele mai multe ori nu pot comunica cu cei din jur într-un mod inteligibil şi pot fi consideraţi ca fiind persoane cu retard psiho-intelectual, care au probleme mari în stabilirea şi menţinerea relaţiilor interpersonale, pentru recuperarea şi integrarea lor fiind nevoie de programe educative speciale. Cuvinte-cheie: recuperare; programe; părinţi; deficienţă; antropologie. Impactul disfuncţiilor familiale asupra tendinţelor de devianţă ale minorilor BANCIU Dan Institutul de Sociologie al Academiei Române, e-mail: angela_banciu@yahoo.com, e-mail: insoc@insoc.ro În orice societate, familia reprezintă factorul primordial al socializării morale şi integrării sociale a adolescentului, constituind cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute trebuinţele sale psihologice şi sociale. De aceea, orice carenţă a grupului familial, orice tendinţă de dislocare a stabilităţii şi coeziunii familiei sunt perturbatoare în cel mai înalt grad pentru adolescent, inducându-i acestuia o serie de tulburări de personalitate şi comportamente deviante. Pornind de la această premisă, o cercetare pe bază de chestionar, efectuată la Institutul de Sociologie (în colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor), pe un eşantion de 780 de minori aflaţi în centrele de reeducare, a urmărit testarea relaţiei dintre calitatea vieţii familiale şi ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 6 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 tendinţele de devianţă ale minorilor, utilizând un model care a inclus şase variabile explicative: situaţia socio-economică a familiei, organizarea şi funcţionarea grupului familial, elementul afectiv şi moral din familie, stilul educativ al familiei, atitudini antisociale ale mediului familial şi comportamentele deviante ale copiilor. Cercetarea a demonstrat că existenţa unor deficienţe marcante în ceea ce priveşte relaţiile interfamiliale şi organizarea normală a vieţii de familie, generate în cea mai mare parte de instabilitatea căminului şi de un climat conjugal tensionat, absenţele îndelungate, abandonul, divorţul, separarea, decesul unuia dintre părinţi, reduc considerabil sentimentul de securitate al copilului, privându-l pe acesta de posibilitatea de a se identifica moral şi afectiv cu părinţii. Posibilitatea apariţiei delincvenţei juvenile este mai mare în aceste cazuri, corelându-se cu deficitul sau, dimpotrivă, cu excesul autorităţii parentale şi cu insuficientele eforturi ale părintelui rămas lângă copil de a suplini absenţa celuilalt. Cuvinte-cheie: familie dezorganizată; divorţ; devianţă; delincvenţă juvenilă. Manifestările economice ale familiei contemporane BARBU Mihaela Andreea Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, e-mail: yo_dulcika_88@yahoo.com Încă din Antichitate, familia reprezintă una dintre cele mai stabile instituţii universal umane. Principalele funcţii pe care trebuie să le îndeplinească, pentru a funcţiona într-un mod corespunzător sunt: funcţia sexuală, funcţia de reproducere, funcţia de socializare, funcţia economică şi cea de control. Funcţia economică are în vedere asigurarea veniturilor necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale membrilor familiei. Aceasta nu constituie doar dimensiunea funcţională prin care sunt obţinute şi consumate bunuri, prin ea se iniţiază şi accentuează diviziunea rolurilor, a muncii în familie, începând cu diviziunea dintre soţi şi conducând spre diviziunea intergeneraţională. Spre deosebire de celelalte funcţii care pot avea un caracter opţional din punct de vedere temporal, funcţia economică este obligatorie, familia având nevoie permanent de resurse prin care şi îşi asigure satisfacerea trebuinţelor. Familia contemporană s-a transformat în sensul modificării ponderii diferitelor tipuri structurale, importanţei şi conţinutului funcţiilor. Modificări de substanţă s-au produs pe tot parcursul istoriei, dar mutaţia fundamentală este socotită şi în cazul familiei cea de la tradiţional la modern. Distincţia crucială dintre familia modernă şi tradiţională priveşte laicizarea şi dezinstituţionalizarea parţială a familiei; accentuarea mobilităţii sociale a membrilor familiei; intensificarea participării femeii la activităţile extrafamiliale, independenţa economică a femeii, modificarea diviziunii rolurilor în cadrul familiei printr-o tendință tot mai accentuată de egalizare a acestora. Astfel, funcţia economică a familiei a fost preluată, în cuplul modern, de ambii parteneri. Salariul femeii începe să devină o componentă esenţială a veniturilor familiei şi să îi confere femeii o anumită independenţă economică. Paralel, a crescut nivelul de şcolaritate la bărbaţi şi la femei. Femeia are un rol nou în societate şi în familie. Faţă de statutul social tradiţional de inferioritate femeia modernă începe să capete drepturi sociale şi politice mergând până la legiferarea egalităţii cu bărbatul în toate sferele vieţii sociale. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 7 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Dar trecerea de la modelul patriarhal la modernitate nu reprezintă un proces încheiat, fiind implicaţi factori diverşi şi de o complexitate mărită: tradiţiile şi valorile moştenite transgeneraţional de către cei doi parteneri, mediul în care aceştia trăiesc (rural/urban), nivelul de educaţie la care au avut acces, considerentele religioase etc. Cuvinte-cheie: familie; statutul femeii; funcţia economică. Economia familială BISTRICEANU PANTELIMON Corina Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, e-mail: corinabistriceanu@yahoo.com Familia este un grup capabil să îşi asigure continuitatea atât din punct de vedere material (pe dimensiunile fizico-biologică şi economică), cât şi spiritual (căci este un cadru al trăirii moral-religioase, cultivând, în cadrul culturii de tip familial, forme de expresie cultuală şi culturală specifice). Ea susţine, astfel, deopotrivă individul şi societatea globală în care este integrată, asigurându-le fundamentul de perpetuare. Chiar dacă în ultimele etape istorice, individul şi societatea tind să se emancipeze material şi spiritual de familie şi astfel să o deposedeze pe aceasta de unele dintre cele mai însemnate funcţii ale sale, resursele specifice instanţei familiale ar putea cu uşurinţă să fie suport pentru existenţa membrilor săi şi ai societăţii. Principalele forme prin care societatea se perpetuează material sunt proprietatea (mod de prezervare a resurselor existente) şi producţia (mod de transformare şi acumulare de noi resurse). Înainte de a fi gestionate la nivel global, ele au fost moduri de asigurare a existenţei familiale. Ca atare, familia a constituit multă vreme primul cadru de manifestare a diviziunii muncii, baza producţiei economice şi agentul principal al proprietăţii. Acestea sunt cele trei dimensiuni principale de analiză a economiei de tip familial-tradiţional. În societatea contemporană, acestea sunt puternic atrofiate de pierderile în densitate şi în consistenţă a resurselor familiale. Cuvinte-cheie: familie; economie familială; proprietate; diviziunea sexuală a muncii. Boala şi nebunia – forme ale pedepsei. De la literatură la viaţa realǎ BUCUR Minodora Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Departamentul de StudiiLiterare, e-mail: minodorabp@yahoo.com Medicina clasicǎ obişnuia sǎ studieze boala doar în legǎturǎ cu organul. Astǎzi asistǎm la o schimbare de perspectivǎ, punându-se accentul pe persoana bolnavului şi nu pe boalǎ, pentru cǎ maladia este susceptibilǎ de individualizare, variind de la om la om, dar şi de la o clasǎ socialǎ la alta. Starea de sǎnǎtate şi starea de boalǎ sunt procese finite în raport cu lumea în care trǎieşte. Boala mentalǎ reprezintǎ o tulburare a sistemului nervos, aşa cum bolile organice reprezintǎ tulburǎri sau dezechilibre ale organelor. O posibilǎ clasificare a acestui tip de maladie este în funcţie de gravitatea ei: psihopatii, nevroze şi psihoze. Psihopatia este o boalǎ care afecteazǎ mai mult conştiinţa decât comportamentul. Întreaga suferinţǎ se manifestǎ la nivel interior. Nevroza afecteazǎ atât interiorul suferindului cât şi relaţiile sale sociale, iar în cazul psihozei este cu neputinţǎ orice tip de convieţuire, chiar şi cea ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 8 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 familialǎ. Apare însǎ şi isteria, care se caracterizeazǎ printr-un mecanism de apǎrare, care transformǎ motivele jenante în motive nobile. Este de fapt un ,,teatru”, care la început este conştient dar prin abuz trece la nivel inconştient. La omul sǎnǎtos existǎ o contopire între esenţǎ şi aparenţǎ, la cel bolnav aparenţa este deasupra existenţei. Persoana suferindǎ de o boalǎ psihicǎ este perceputǎ de semeni ca un înstrǎinat. Începe sǎ fie izolat şi înceteazǎ de a mai face parte integral din comunitate. Deşi odatǎ era partener, el devine treptat un altul: ,,je suis un autre”. Chiar dacǎ el se va simţi aproape de lume, va fi tot un străin asemenea tragicului Boo din ,,Sǎ nu ucizi o pasǎre cântǎtoare “. Alienatul ilustreazǎ o lume care poate sǎ fie foarte amplǎ. Literatura acoperǎ o mare plajǎ a acestui domeniu, reuşind sǎ facǎ cunoscute publicului larg o serie de probleme care altfel ar fi rǎmas sub semnul normalitǎţii. Cuvinte-cheie: tulburǎri de comportament; nebunie; vulnerabilitate; pǎcat; moarte. Familia: câteva repere etnologice, antropologice pentru satul tradițional românesc BURGHELE Camelia Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, e-mail: cameliaburghele@yahoo.com Satul tradițional românesc a valorizat familia într-un mod cu totul aparte, asumând-o ca pe un pilon central al devenirii, la care se raportează, apoi, întregul set de valori al comunității (moralitatea, credința, munca, pământul, copiii). Pe măsură ce familia era transformată într-un principiu de viață, prin opoziție, singularitatea prea îndelungată, fără intenția unei combinări personale, sociale, sexuale, umane, subsumată celibatului, era sancționată corespunzător, iar tânărul lipsit de perechea firească era marginalizat. Din perspectivă antropologică, tiparul familiei trebuie analizat între mentalitatea arhaică și asumarea cutumiară, proprie satului românesc tradițional. Pentru comunitatea vechiului sat românesc, căsătoria era un eveniment înafara căruia viața nu era resimțită ca plenară, nu se considera că e împlinită, de aceea celibatul (fetele bătrâne sau flăcăii holtei) era ridiculizat, iar celibatarul era marginalizat. Principiul endogamiei (la nivel de grup, comunitate sau regiune) a fost multă vreme respectat, iar selecția maritală era aproape în exclusivitate apanajul masculinului. De aceea, pentru a contrabalansa avantajele bărbaților în deciderea întemeierii viitoarei familii, femeile au dezvoltat o largă serie de strategii maritale la nivelul magico-erotic, prin performarea unor scenarii cu caracter ritual, menite să atragă bărbatul dorit. Din perspectivă economico-comunitară, o nouă familie însemna o nouă ,,cooperativă” bazată pe forțele de producție, în care valoarea materială a femeii în cuplu era dată de zestrea acesteia și de brațele sale de muncă. Unica modalitate de întemeiere a unei familii în orizontul mental și social al satului românesc tradițional era căsătoria, actul ,,oficial” de naștere al cuplului; cuplul se va transforma în unitatea socio-comunitară sub numele de familie, actul fiind recunoscut deopotrivă de biserică, familiile soților, comunitate și administrație. În societatea contemporană occidentală și, deja, și cea românească, ideea de familie nu mai este sinonimă cu debutul căsătoriei sau căsniciei. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 9 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Presiunile stilului de viață contemporan se simt, iar familia românească este în plină căutare a unui drum în care să echilibreze preceptele cutumiare ale familiei cu provocările contemporane. Cuvinte-cheie: familie; comunitatea tradițională românească; copil; căsătorie. Paradoxul narcisic al societăţii contemporane: dificultatea de a accepta diferenţele CĂLĂRĂŞANU Cristina Asociaţia Română de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie ,,Enrique Pichon Riviere”, e-mail: cpap.cristina@gmail.com Încă din 1929, în lucrarea sa Disconfort în cultură, S. Freud se întreba despre mecanismele prin care o societate evoluează, dar mai ales asupra surselor de suferinţă şi formelor de expresie ale acesteia. În 2012, R. Kaes reiterează în lucrarea Le Maletre (Disconfortul de a fi) aceleaşi întrebări, sugerând o adâncă reflecţie asupra schimbărilor produse în societatea contemporană, dar mai ales asupra capacităţii de a exista în acord cu sine şi cu alţii. Având o origine profund narcisică, criza societăţii contemporane este una de a accepta diferenţele, de a vindeca o rană produsă printr-o oglindire imperfectă a indivizilor acestei societăţi. Într-o societate în care idealul este foarte înalt graţie evoluţiei tehnologice şi omnipotenţei hrănite de aceasta, perspectiva asupra handicapului oferă un indiciu pentru evoluţia paradoxală a modernismului. Lucrarea de faţă abordează această problemă reflectând la fantasma socială colectivă a felului în care este perceput handicapul plecând de la o experienţă clinică bogată în lucrul cu familiile în care există un copil cu sindrom Down. Apariţia unui „copil insuficient de bun” produce o rana narcisică suficient de mare pentru a pune la îndoială capacitatea de a investi psihic copilul şi de a încheia un contract narcisic, garant al filiaţiei familiale şi sociale. Existenţa unui handicap va reprezenta un atac supra asupra narcisismului familial şi a celui social, creând confuzie şi ruptură. Eşecul contractului narcisic produce deziluzie, decepţie, suferinţa de a renunţa la idealul mult visat. O astfel de renunţare ar presupune un travaliu de doliu a pierderii şi o reinvestire a noii realităţi şi a diferenţei. Negarea este, însă, o modalitate de a pansa această pierdere şi de a-i refuza originea şi diferenţa. Narcisismul este esenţial pentru viaţă şi pentru a însufleţi fiecare individ cu o mare încredere, care provine din iubirea de sine. Totuşi, apariţia unor diferenţe care sunt de neacceptat poate da naştere urii de sine şi în cele din urmă unui narcisism mortifer, care cultivă suferinţa şi distrugerea. Cuvinte-cheie: sindrom Down; contract narcisic; societate contemporană; filiaţie; confuzie. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 10 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Consilierea familiei unei persoane cu autism CIOCHINĂ Raluca Universitatea Universitatea ,,Spiru Haret”, Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării, Asociaţia Română de Psihoterapie Analitică, Bucureşti, e-mail: ral_ciochina@yahoo.com Obiective. Obiectivul cercetării de teren efectuate a fost identificarea nevoii familiilor persoanelor cu autism de fi personalizate instrumentele de consiliere psihologică în funcţie de dificultăţile cu care se confruntă familia în diferite faze ale intervenţiei terapeutice realizate asupra persoanei cu Tulburare din Spectrului Autismului (TSA). Material şi metode. Între 2010-2014 au fost intervievate aproximativ 100 de familii ale persoanelor cu autism (cu vârste între 6 luni-45 de ani). Aceste familii au fost din diferite zone ale ţării, cu diverse nivele de educaţie, cu resurse financiare variate. Interviurile s-au desfăşurat în mai multe contexte şi anume: acasă, la centru sau la şcoala specială, la evenimente de specialitate organizate în beneficiul familiei, în grup de suport online şi într-un cadru exterior neorganizat. Rezultate. În urma cercetării de teren, s-a observat că există o nevoie reală de personalizare a instrumentelor tradiţionale de consiliere psihologică. În primul rând, având în vedere resursele financiare reduse ale familiei şi lipsa unui cadru permisiv de legislaţie privind decontarea de servicii psihologice, consilierea de suport are şanse de succes numai dacă este gratuită sau dacă este implementată o strategie de recompensare tip barter (schimb de servicii-produse). În al doilea rând, este nevoie să fie impus un regim obligatoriu de prezenţă a tuturor membrilor din familie care se află în contact direct cu persoana autistă. În principal, acest lucru poate fi realizat numai prin şedinţe de grup la domiciliu seara sau în week-end, unde consilierul trebuie să facă psihoeducaţie şi să exemplifice principiile de intervenţie terapeutică specifică TSA prin contact direct cu persoana autistă în prezenţa familiei; secundar, este nevoie să se desfăşoare ședințe de consiliere psihologică individuală cu fiecare membru la cabinetul din cadrul instituţiei (centru de zi, şcoală etc.) sau în cabinetul privat. Concluzii. Personalizarea serviciilor de consiliere a familiei persoanei cu autism se referă la includerea membrilor în şedinţe de grup la domiciliu şi în şedinţe individuale în cabinet, adaptând retribuţia financiară la locul în care trăieşte familia, la nivelul de câştig al membrilor angajaţi şi prin disponibilitatea instituţiei/consilierului de a găsi soluţii flexibile de schimb de servicii împreună cu familia. Cuvinte-cheie: consiliere; autism; familie; dificultate; flexibilitate. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 11 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Computerul în viaţa copiilor CROITORU Cătălina Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Catedra Igiena generală; Centrul Naţional de Sănătate Publică, Republica Moldova, e-mail: croitoru_cc@mail.ru Obiective. Cercetarea a avut ca obiective identificarea aspectelor cunoscute şi necunoscute în activitatea copiilor la computer, realitatea amenajării locului de lucru al copilului la computer şi evaluarea cunoştinţelor părinţilor despre activităţile copiilor la computer. Material şi metode. Metoda de cercetare utilizată a fost ancheta sociologică, iar instrumentele aplicate au fost două chestionare structurate. Au fost supuşi chestionării 1000 de copii, din care 905 copii au completat chestionarul fără greşeli. Copiii erau din clasele a 7-a din 10 instituţii de învăţământ preuniversitar din mediu urban. Paralel au fost anchetaţi 520 de părinţi, dintre care doar 424 de persoane au completat corect chestionarul. Rezultate. Mai mult de jumătate (61%) dintre copiii chestionaţi au computer la domiciliu. Copiii au început să utilizeze computerul de la vârsta de 3-16 ani, majoritatea însă au început să lucreze la computer la vârsta de 8-13 ani. Circa 27% din copii utilizează zilnic la computerul. O pondere foarte mare de copii nu respectă durata admisă de activitate pentru vârsta respectivă, ceea ce poate fi dăunător pentru sănătate. Copiii nu fac pauze în timpul activităţii la computer sau fac puţine pauze. Doar jumătate dintre părinţi cunosc site-urile accesate de copii, 1/3 – ştiu cu cine copiii comunică pe Internet şi foarte puţini cunosc temele abordate de copii. Cele mai preferate activităţi sunt jocurile şi navigarea pe Net. Un număr mare de copii au afirmat apariţia oboselii (43%), sau faptul că obosesc uneori (33%). Cei mai mulţi copii au specificat senzaţiile neplăcute în regiunea ochilor (înţepături, arsură, uscarea suprafeţei globului ocular, senzaţie de „nisip” în ochi, lăcrimare abundentă). Un număr mare de copii au menţionat cefalee, dureri în regiunea coloanei vertebrale. Chiar dacă un număr mic de copii au relatat despre dureri în mâini, amorţirea degetelor, furnicături, trebuie luate măsuri pentru a preveni Sindromul de tunel carpian. Concluzii. Un număr mare de copii activează incorect la computer, au locuri de lucru incorect amenajate, îl utilizează timp îndelungat fără pauze şi sunt slab supravegheaţi de către părinţi. O asemenea activitate poate duce la dereglări în starea de sănătate, dacă nu vor fi luate măsuri de educaţie în acest sens. Cuvinte-cheie: activitatea la computer; copii; părinţi. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 12 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Rolul experienţelor familiale din copilărie asupra relaţiilor intime și a singurătăţii la adolescenţii din România DÉGI LÁSZLÓ Csaba (1), FALUDI Cristina (2), Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, e-mail: (1)csabadegi@gmail.com (2) cristina.faludi@gmail.com În adolescenţă, implicarea într-o relaţie romantică/sexuală şi angajamentul într-o relaţie stabilă de parteneriat reprezintă indicatori de bază ai dezvoltării, afându-se în centrul tranziţiei armonioase către vârsta adultă, când un scop major al vieţii este procrearea şi transferul bunăstării generaţiei următoare. Studiul de faţă îşi propune să investigheze în ce măsură calitatea relaţiei cu părinţii în copilărie - adică ataşamentul faţă de mamă şi tată, experienţele stresante şi legăturile familiale influenţează relaţiile romantice şi singurătatea socială la vârsta adolescenţei. Din eşantionul aleatoriu iniţial de 3513 elevi din clasa terminală de liceu, care au completat online primul val al Chestionarului Rezultantele Adolescenţei, în perioada 2012-2013, au fost selectaţi doar elevii care aveau un partener romantic la momentul completării chestionarului şi care au locuit cu ambii părinţi până la 15 ani, aşadar analiza s-a centrat pe 1259 elevi, vârsta medie fiind de 18 ani, iar procentul fetelor atingând 67%. Au fost aplicate două modele de regresie logistică, câte unul pentru fiecare variabilă dependentă dihotomică, adică satisfacţia faţă de relaţia romantică, respectiv singurătatea socială. În analiza multivariată, genul, vârsta şi situaţia materială a familiei au constituit variabile de control. Rezultatele primei regresii au arătat că, între calitatea relaţiilor cu părinţii din copilărie şi satisfacţia faţă de relaţia romantică în adolescenţă nu există asocieri semnificative. Diferenţe notabile s-au constatat doar în funcţie de gen, băieţii raportând nivele semnificativ mai reduse de satisfacţie faţă de parteneriatul romantic decât fetele. Rezultatele semnificative ale celei de-a doua regresii au arătat că un ataşament scăzut faţă de părinţi reduc aproape la jumătate şansa de a evita singurătatea socială, iar un nivel ridicat de stres în relaţia cu părinţii din copilărie determină o creştere vizibilă a implicării în reţeaua de prieteni. În plus, adolescenţii mai tineri acordă o importanţă semnificativ mai mare rolului protectiv al prietenilor în evitarea singurătăţii, în timp ce adolescenţii cu o situaţie materială precară sunt mai expuşi riscului de a trăi sentimentul singurătăţii sociale. Noutatea acestui studiu rezultă din faptul că încearcă să înţeleagă comportamentul adolescenţilor în relaţiile romantice şi de prietenie dintr-o perspectivă a cursului vieţii. Cuvinte-cheie: ataşament; experienţe stresante; intimitate; singurătate socială; liceeni. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 13 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Dezvoltarea psihosocială a copilului în mediul familial DRĂGHICI Aurelia Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu, e-mail:aurelia.draghici@ulbsibiu.ro Dezvoltarea laturii psihosociale a copilului de la naştere până la adolescenţă în context intrafamilial contribuie la starea de bine a persoanei pe toată perioada vieţii sale, a formării competenţelor de autoreglare emoţională, familia fiind cea care croieşte acest drum prin influenţe profunde datorate stilului de parentaj, a amprentei ereditare şi a multor alte componente. Când familia se pregăteşte pentru conceperea unei vieţi noi, apare nevoia de îngrijire înaintea concepţiei. Prin apelarea serviciului de consiliere genetic, oamenii pot să înţeleagă şi să se adapteze implicaţiilor medicale, psihologice şi familiale care decurg din bolile genetice; se pleacă de la istoricul familial şi medical al partenerilor şi se recurge la identificarea riscurilor unor boli genetice. În primii trei ani de viaţă ai copilului se dezvoltă ataşamentul, definit ca legătură afectivă reciprocă între el şi persoana de referinţă - mama, de cele mai multe ori. Se prezintă rezultatele mai multor studii recente care evidenţiază legătura dintre stilurile de ataşament şi importanţa comportamentului parental, reglarea emoţiilor, performanţă cognitivă, relaţii interpersonale şi inteligenţă emoţională. Stilul partental exercitat asupra copilului în mediul familial, definit ca o constelaţie de atitudini în care membrii familiei comunică şi creează un climat emotional, este prezentat ca indispensabil dezvoltării competenţelor psihosociale. Analiza teoretică prezintă relaţia dintre stilurile parentale şi temperament, siguranţa ataşamentului, procastinarea academică, agresivitate la adolescenţă şi nucleul unei relaţii de familie. Dezvoltarea psihosocială a copilului în mediul familial parcurge mai multe etape şi este însoţită de dezvoltarea cognitivă şi fizică firească. În acest context este esenţială cunoaşterea aspectelor psihosociale care vin dinspre familie, identificarea tipologiilor de ataşament formate în primii ani de viaţă, a stilului de parenting exercitat de familie, toate acestea având o influenţă majoră asupra dezvoltarii ulterioare a individului. Cuvinte-cheie: famile; ataşament; practici parentale; dezvoltare psihosocială. Relaţia cu mama DRĂGHICI Roxana Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, e-mail: rocsana.draghici@yahoo.com Relaţia cu mama construieşte identitatea, oferă iubirea şi siguranţa în care se poate dezvolta viaţa, defineşte viaţa şi felul în care o vom căuta apoi în ceilalţi. Vrem să fim ca ea sau la polul opus faţă de ea, adică un alt fel de a fi în raport cu mama. Cu mama învăţăm cum să fim în relaţie cu ceilalţi; cuvântul mama se mai referă şi la origine, izvor sau cauză – orice am face, oriunde ne-am duce, oricine am vrea să devenim, reflexia mamei va fi întotdeauna în şi cu noi. Există o fidelitate faţă de părinţi şi o relaţie de ataşament a copilului cu mama de tip special, foarte importante în dezvoltarea echilibrată a copilului şi în viaţa de adult. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 14 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Studiile (Mary Ainsworth, John Bowlby) arată că tiparele de ataşament observate la copii cu vârsta de un an, odată apărute, tind să rămână neschimbate şi viaţa tuturor va fi puternic influenţată de primii ani. Mama aduce în relaţie cu copilul propriile sale traume şi credinţe limitative, care vor avea un impact asupra dezvoltării emoţionale a copilului. Copilul îşi iubeşte mama de dinainte să se nască şi, din iubire faţă de ea, e capabil să se sacrifice; astfel, preferă să fie el nefericit cu condiţia fericirii mamei. În viaţa de adult, va fi poate bolnav, se va simţi blocat, neîmplinit – fără să ştie de ce. Este o fidelitate faţă de mama atât la nivel conştient cât şi inconştient. De la mamă învăţăm să cerem şi să oferim îngrijire. Este o caracteristică fundamentală a naturii umane, nu o dovadă de slăbiciune. De la mama învăţăm să fim femei şi (cum) să iubim bărbaţii – sau, după caz, să ştim cum vrem să ne simţim iubiţi de soţiile noastre; este primul nostru model. Este şi prima noastră oglindă; avem nevoie de reflectare ca să începem să cunoaştem lumea, precum şi de acceptare, ca să putem simţi că aparţinem. Cuvinte-cheie: mama; relaţia cu mama; teoria ataşamentului; fidelitate faţă de părinţi; nevoile copilului. Rolul familiei în asistarea persoanei vârstnice cu probleme DRĂGHICI Rozeta Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” Bucureşti, e-mail:rozetadraghici@yahoo.com Pe lângă faptul că este un succes al măsurilor de sănătate publică, creşterea duratei de viaţă, longevitatea însăşi, presupune şi că din ce în ce mai mulţi oameni au nevoie de îngrijiri şi susţinere personală. Cercetările sociale evidenţiază faptul că majoritatea persoanelor vârstnice, chiar de vârsta a patra, sunt capabile să-şi poarte singure de grijă sau cu un ajutor minim. Dacă ajutorul este necesar, el provine, în primul rând, de la familie. În majoritatea ţărilor Comunităţii Europene, statul joacă un rol relativ minor în îngrijirile acordate persoanelor vârstnice, fie ca furnizor direct de îngrijiri, fie ca sursă financiară. Două treimi din îngrijirile acordate persoanelor vârstnice sunt furnizate de structura familială. În ciuda datelor privind rolul crucial al familiei în îngrijirea persoanelor vârstnice, se perpetuează mitul conform căruia familiile se ocupă mai puţin de rudele lor, în sens larg, faţă de trecut, mit infirmat de cercetările actuale. Sistemul familial în totalitate poate influenţa, în cazul unei îmbolnăviri, evoluţia bolii şi a adaptării celui în suferinţa la boală prin creşterea gradului de suport psihic şi fizic. Asistarea persoanei vârstnice cu probleme se face multidisciplinar. În echipa multidisciplinară este important ca gerontopsihologul să ofere asistenţă psihologică celui aflat în suferinţă, dar şi familiei şi celor care au în grijă vârstnicul cu probleme. Rudele sau alte persoane apropiate joacă un rol capital în evaluare şi îngrijire. Colaborarea lor este indispensabilă pentru elaborarea şi succesul intervenţiilor psihologice, pentru că vor fi frecvent aduşi să joace rolul de releu în punerea în lucru la domiciliu a ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 15 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 strategiilor dobândite şi generalizarea lor în viaţa obişnuită, şi de asemenea să ia parte directă în aplicarea metodelor recomandate. Cuvinte-cheie: persoană vârstnică; familie; asistare psihologică. Aranjamentele de viață, starea de sănătate și singurătatea la vârstnicii din România FALUDI Cristina Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, e-mail: cristina.faludi@gmail.com Literatura de specialitate consacrată bunăstării vârstnicilor din ţările nord-europene arată că o stare bună de sănătate şi un nivel scăzut al singurătăţii se întâlnesc la vârstnicii care locuiesc cu partenerul de viaţă, comparativ cu alte aranjamente de viaţă. În ţările est-europene, studiul stării de sănătate şi al singurătăţii la vârstnici se află într-o fază incipientă. Investigarea bunăstării subiective la vârstnicii din estul Europei trebuie să ţină cont de faptul că aranjamentele de viaţă şi legăturile intergeneraţionale au fost influenţate atât de politicile nataliste şi familiale din perioada comunistă, cât şi de criza socio-economică instalată după schimbarea regimului politic şi accentuată începând cu anul 2005, unul dintre efectele majore fiind nivelul ridicat al corezidenţei părinţilor cu copiii adulţi, comparativ cu celelalte regiuni europene. Conform Anchetei Generaţii şi Gen, (România, 2005), incluzând 2618 respondenţi cu vârsta de peste 60 de ani (56,4% femei), cele mai răspândite aranjamente de viaţă au fost: cuplul singur (53,9%), vârstnicul singur (19,4%), cuplul cu copii co-rezidenţi (14,5%) şi părintele singur cu copii co-rezidenţi (9,5%). S-a constatat că femeile singure sunt cel mai expuse percepţiei unei stări proaste de sănătate şi unei singurătăţi accentuate, iar cele care convieţuiesc cu partenerul raportează în cea mai mare măsură o stare de sănătate bună şi sunt cel mai protejate în planul singurătăţii. În plus, vârstnicii care sufereau de multă vreme de o boală şi cei nemulţumiţi de statutul de pensionar au raportat o stare de sănătate proastă, iar incapacitatea de a-şi procura cele necesare traiului expune vârstnicii unei singurătăţi subiective accentuate. Cuvinte-cheie: vârstnici; aranjamente de viaţă; auto-percepţia sănătăţii; singurătatea emoţională; singurătatea socială. Persoanele cu afecțiuni profesionale și determinanții reabilitării în cadrul familiei FERDOHLEB Alina Laboratorul științific Medicina muncii al Centrul Național de Sănătate Publică, Republica Moldova, e-mail:alina.ferdohleb@gmail.com Obiective. Pacientul cu afecţiuni profesionale şi cu dizabilitate este persoana a cărei perspective de asigurare, păstrare şi avansare în angajarea adecvată, sunt reduse; totodată spaţiul şi procesul de muncă este necesar să fie flexibil şi adaptat pentru aceştia. Scopul lucrării a fost analiza determinanţilor la nivel normativ-legislativ şi la nivelul comunităţii-familiei privind reabilitarea persoanelor cu boli din mediul ocupaţional. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 16 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Material şi metode. S-a organizat o cercetare complexă, cu mai multe etape cantitative şi calitative. S-au studiat date oficiale de la Biroul Naţional de Statistică, Comisia Republicană de Boli Profesionale şi Centrul Naţional de Sănătate Publică, Consiliul Naţional de Determinare a Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, Rapoarte anuale, Fişe medicale (nr. 370), Chestionare le pacienţilor cu dizabilitate (nr. 100), Extrase din procese verbale ale instituţiilor menţionate, pe perioada anilor 1998-2013. Rezultate. S-a constatat schimbarea raportului angajaţilor în ramurile economiei naţionale. Rata angajaţilor ocupaţi în condiţii ce nu corespund normelor sanitaro-igienice a crescut de trei ori (de la 1.48% până la 4.98%, p<0.001). Descreşterea semnificativă incidenţei a bolilor profesionale a fost de 12-15 ori. În rândul pacienţilor predomină: sexul masculin, viza de reşedinţă rurală, nivelul de studii medii fără specialitate, vechimea de muncă 23.51 ani (SD=9.135; p<0.001). A fost elaborat baremul determinanţilor, ce pot influenţa la reîncadrarea în câmpul muncii: pe locul I s-au situat „angajaţii din instituţii publice”; pe locul II - pacienţii de „vârstă sub 45 de ani”; pe locul III şi IV - „suportul la locul de muncă - prezent” şi „suportul familial - prezent”. Concluzii. Rezultatele cercetării au argumentat baza juridică pentru 1) elaborarea programului naţional privind încadrarea în forţă de muncă persoanelor cu dizabilităţi, cu boli profesionale; 2) crearea sistemului de servicii complexe de reabilitare medicală, profesională şi socială. Cuvinte-cheie: reabilitare medicală; reabilitare profesională; persoane cu dizabilităţi; boli din mediul ocupaţional. Limita – o problemă fundamentală a cuplului și familiei contemporane GANCIU Claudiu Asociația Română de Psihanaliză a Legăturilor de Familie și Grup ,,Enrique Pichon Riviere”, e-mail:clauganc@gmail.com Limita este starea de delimitare între ,,interior” şi ,,exterior”. Limita este termenul generic prin care se defineşte patologia cuplului şi familiei. Psihanaliza legăturii acordă atenţie acestui mod de a aborda problematica cuplului şi familiei, făcând posibilă vindecarea. Simptomele care presupun problematica limitei sunt: cuplurile care se ceartă non-stop, cele care suportă crize de gelozie, probleme de încredere reciprocă, infidelitate sau, chiar, infertilitate şi altele. Plecând de la Limită, se ajunge, în mod inevitabil la setul de reguli implicite şi/sau explicite la care se raportează familia. În mod obişnuit, educaţia, tradiţia impun limite. În momentul transgresării acestora, pacienţii se găsesc într-o situaţie de permanent impas, care evoluează spre o criză de substanţă. Multe cupluri nu reuşesc niciodată să devină cupluri, ramânând în situaţia unor oameni forţaţi de ei înşişi să locuiască împreună. Ei îşi construiesc şi demolează permanent propriile reguli, fiind în imposibilitatea să-şi găsească un mod de funcţionare împreună. Într-o primă etapă, ei se îndrăgostesc. Imaginea unuia despre celălalt se va regăsi în propria fantasmă şi promisiunea că celălalt este omul din propria fantezie. Când lucrurile evoluează, când relaţia lor pare să meargă, ei vor începe să înveţe să locuiască împreună, să se descopere ca persoane cu corp. O perioadă de timp, atenţia lor va fi îndreptată spre rezolvarea unor probleme curente – casă, mobilă, maşină, copil etc. Dacă aceste probleme vor deveni nesemnificative, va apărea problema modului lor de funcţionare, a propriilor idealuri aşa cum au fost, în fapt, permanent. Acesta este momentul în care va apărea o criză care îi va impinge, în ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 17 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 cazul în care se decid să rămână împreuna, la a începe un proces psihoterapeutic, fie el individual, de cuplu sau, rar, de familie. Conceptul de „Eu piele” propus de psihanalistul francez Didier Anzieu (Moi peau, Egoskin) explică funcţionarea familială prin similaritatea dintre rolul pielii si funcţiile Eului. Familia este o entitate care are nevoie de o piele pentru a delimita interiorul de exterior. Construcţia pielii este obiectivul psihoterapiei. Cuvinte-cheie: psihanaliza legaturilor; familie; Anzieu; limita; psihoterapie. Legătura dintre unele obiceiuri alimentare şi percepţia greutăţii corporale proprii la un lot de adolescenţi de la colegiul naţional din Iaşi HODORCA Raluca (1), ALBU Adriana (2) (1) Universitatea ,,Al.I.Cuza", Iaşi (2) Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, Romania, e-mail:adrianaalbu@ymail.com Obiective. Alimentaţia adolescenţilor trebuie să fie adaptată la necesităţile acestora. Frecvent, ea este influenţată de modul în care tinerii îşi percep propria greutate corporală. Cei care se consideră a avea o greutate corporală prea mare pot recurge la restricţii alimentare drastice pentru a ajunge la valorile dorite. Acest studiu îşi propune evaluarea modului în care se modifică alimentaţia pornind de la evaluarea greutăţii corporale proprii. Material şi metode. Studiul s-a realizat pe un lot de 195 adolescenţi de la Colegiul Naţional din Iaşi. Aceşti tineri au completat un chestionar calitativ legat de consumul alimentar în care este inclusă şi întrebarea legată de aprecierea greutăţii corporale. Prelucrarea statistică a rezultatelor s-a făcut cu testul Pearson Chi-Square. Rezultate. În cadrul întregului lot se remarcă prezenţa a 26,15 % tineri care se apreciază a avea o greutate corporală prea mare şi 8,71% tineri cu o greutate prea mică. Aportul alimentar matinal este recunoscut de 68,71% elevi, diferenţele calculate în funcţie de greutatea corporală fiind semnificative statistic la un p<0,05 (Gl=2, χ²=6,612). Apare o frecvenţă crescută a aportului alimentar matinal la elevii cu greutate corporală prea mică. Consumul de legume proaspete este recunoscut de 96,92% tineri, diferenţele calculate în funcţie de greutatea corporală fiind nesemnificative statistic (χ² = 0,826, Gl = 2, p>0,05). Fructele sunt consumate la gustare (64,1%) sau desert (73,33%), diferenţele calculate fiind semnificative statistic la un p<0,05 (Gl=2, χ²=8,424) respectiv p<0,05 (Gl=2, χ²=7,05). Ele reprezintă o gustare şi un desert preferat de tinerii cu o greutate corporală prea mare. Consumul matinal de lapte este confirmat de 54,35% elevi, diferenţele fiind nesemnificative (χ² = 5,88, Gl = 2, p>0,05). Concluzii. Specialiştii in domeniu trebuie să acorde o mare importanţă modului în care tinerii îşi apreciază greutatea corporală, căci acesta se asociază frecvent cu modificarea alimentaţiei. În condiţiile evaluării propriei greutăţi corporale ca fiind prea mare, se recurge la reducerea aportului alimentar matinal ( chiar la renunţare) şi la creşterea consumului zilnic de fructe. Cuvinte-cheie: greutate corporală; obiceiuri alimentare. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 18 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Familia contemporană în derivă HRISTEA Mihaela Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti e-mail : hristeamihaela47@yahoo.com Condiţiile financiare precare din ţările sărace au transformat matricea societăţii contemporane, familia, într-o simplă convieţuire a membrilor acesteia, constituită, în special, pe baze materiale. Familiile din zonele defavorizate încearcă să se adapteze la noile condiţii de criză economică, fiind nevoite să emigreze pentru a putea supravieţui. Din cauza separării spaţiale a membrilor acestuia, în timp, căminul se destramă. Principalele victime ale divorţului părinţilor sunt copiii, care, rămaşi acasă, trăiesc adevărate drame. În prezent se înregistrează tot mai multe familii monoparentale, care sunt susţinute în ţară de stat. Funcţia familiei s-a diminuat în ultima vreme; ea nu mai are menirea de a fi un nucleu, care să dăinuie până la moartea celor doi parteneri; adeseori nu mai are o bază legală, cei doi parteneri convieţuind, pur şi simplu, fără să treacă pe la starea civilă; de asemenea, nu mai este o legătură spirituală, consacrată religios de către preot în biserică, şi astfel, sprijinul moral, psihologic şi spiritual pentru copiii rezultaţii din astfel de legături este foarte scăzut. Ca urmare a acestui fapt aceştia a nu mai beneficiază de o educaţie solidă până la vârsta şcolară, respectiv de „cei şapte ani de acasă”, de care sunt răspunzători părinţii unei familii ,,normale”. De cele mai multe ori copii sunt crescuţi de bunici, de bone şi, în cel mai rău caz, sunt abandonaţi la orfelinat. Astfel, noua generație va fi mult mai labilă din punct de vedere mental şi mai dezrădăcinată decât cele de până acum. Cuvinte-cheie: condiţii financiare; dezrădăcinată; familia; victimă. Disfuncţia emoţională la nivelul familiei şi modul ei de abordare IONESCU Marina Asociaţia Română de Terapie prin Jocul cu Nisip, e-mail: mady_a77@yahoo.com O familie este o entitate vie, într-o continuă transformare. La baza acestei transformări este procesul de învăţare continuă. Un cuplu devine o familie şi are nevoie să-şi adapteze continuu propriile nevoi, în calitate de cuplu, la realitatea existentă. Pe lângă nevoile familiei, trebuie îndeplinite şi nevoile individuale ale partenerilor. Aceste aspecte devin mai complicate la apariţia unui copil în viaţa familiei. Partenerii au un nou rol, cel de părinţi – şi trebuie să îndeplinească nevoile copilului, nevoile familiei şi nevoile lor individuale. Toate aceste roluri interferează cu rolurile profesionale şi nevoile individuale ale fiecărui partener. Sunt situaţii când aceste probleme pot fi copleşitoare şi fără o soluţie reală. Nu există o soluţie magică sau perfectă despre cum trebuie gestionate astfel de situaţii. Însă, dacă privim totul ca pe un proces de învăţare şi transformare continuă, vom observa că astfel de situaţii pot fi depăşite printr-o conştientizare a propriilor nevoi ale partenerilor şi a modului în care ele pot fi satisfăcute. Pentru a înţelege transformarea, este important să cunoaştem nevoile specifice fiecărei etape de dezvoltare. Aşa cum copilul are nevoi diferite în momente diferite ale vieţii, la fel şi ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 19 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 familia – ca entitate unică – are propriile nevoi care se cer satisfăcute pentru a putea funcţiona în condiţii noi. Cu cât provocările sunt mai mari, familia se poate simţi mai copleşită şi pot apărea dificultăţi în găsirea soluţiilor/rezolvarea problemelor. Funcţionarea normală a unei familii poate fi reprezentată printr-o familie care are capacitatea de a se adapta sau, altfel spus, de a-şi satisface nevoile specifice fiecărei perioade. Atunci când familia consideră important să satisfacă cerinţele sociale contemporane înaintea propriilor nevoi, apare un blocaj, o disfuncţie în familie. Aceste disfuncţii afectează toţi membrii familiei, care sfârşesc prin a crea aşteptări nerealiste legate de satisfacerea nevoilor specifice. Comparaţia între etapele de dezvoltare ale copilului propuse de Pamela Levin şi transformările prin care trece o familie sunt utile pentru construirea unei scheme terapeutice. Disfuncţiile familiei în contextul apariţiei blocajelor în etapele de dezvoltare pot fi abordate cu succes prin metoda terapiei prin jocul cu nisip. Cuvinte-cheie: blocaje emoţionale; stadii dezvoltare; terapia prin jocul cu nisip. Factori de risc şi cauze ale violenţei în familie MANU Beatrice Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Facultatea de Sociologie-Psihologie, e-mail: manubeatrice@yahoo.com Cercetările realizate în diverse contexte culturale au evidenţiat faptul că, în raport cu alte tipuri de violenţă care se manifestă la nivelul societăţilor, violenţa domestică prezintă o serie de elemente particulare, specifice doar acestui tip de violenţă, care fac din aceasta un fenomen cu consecinţe deosebit de grave asupra persoanelor implicate direct sau indirect în aceste acte.. Printre elementele specifice violenţei domestice se numără caracteristici care ţin de relaţia dintre agresor şi victimă, consecinţele actelor de violenţă domestică, varietatea actelor de violenţă care pot fi circumscrise violenţei domestice (violenţă fizică, psihologică, sexuală, economică, socială), atitudinea comunităţii faţă de victime, tipurile de servicii destinate intervenţiei în cazurile de violenţă domestică. Consecinţele violenţei în familie (atât la nivelul victimei, al agresorului, cât şi la nivelul comunităţii) persistă timp îndelungat după consumarea propriu-zisă a actului violent, iar repercusiunile în timp al diferitelor forme şi a multiplelor episoade de violenţă sunt cumulative, de aici şi accentuarea gravităţii fenomenului. Impactul actului violent asupra sănătăţii fizice şi mentale este profund; femeia şi copilul care trăiesc o viaţă plină de insecuritate şi violenţă (corelate cu lipsa unei protecţii sociale coerente) îşi pierd încrederea în ei înşişi şi în capacitatea lor de a participa la viaţă. Totodată, consecinţele influenţează mai mult decât starea de sănătate şi bine individual, atrăgând după sine alterarea ,,stării de sănătate” a întregii comunităţi. Nu putem afirma acţiunea unui singur factor de risc asupra dezvoltării comportamentelor violente. Dezvoltarea violenţei în familie se află sub incidenţa asociată a factorilor de risc. Analiza riscurilor care pot face ca evenimentele de violenţă conjugală să se producă, vizează focalizarea pe ideea de prevenire, control şi intervenţie, pe elaborarea de strategii şi planuri de acţiune în domeniul violenţei domestice. Cuvinte-cheie: violenţă domestică; victimă; agresor; prevenire; intervenţie. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 20 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Disfuncții ale familiei în care există un copil cu autism MANU Beatrice (1), MARICA Simona (2) Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, e-mail: (1) manubeatrice@yahoo.com (2) marica.simona@yahoo.com Familia este un sistem ale cărui funcţionalitate şi dinamică sunt determinate de starea fiecărui element component. Existenţa, în cadrul familiei a unui copil cu dizabilitate, fie aceasta fizică sau psihică, supune sistemul unui stress cronic generator de disfuncționalitate. Tulburările din spectrul autismului (TSA) reprezintă una dintre cele mai grave condiţii neuropsihiatrice ale copilăriei, implicând deficite majore în trei arii ale dezvoltării psihice – comunicarea, interacţiunea socială şi imaginaţia. Dată fiind gravitatea acestei tulburări, este de aşteptat ca familia în ansamblul ei, să suporte o considerabilă cantitate de stress, ceea ce se va repercuta asupra funcţionalităţii sale. Extrem de relevantă, în acest context, este cercetarea interdisciplinară a calităţii vieţii unei astfel de familii, modurile şi domeniile în care este afectată şi disfuncțiile astfel rezultate. Prezenta cercetare realizată pe baza de interviu şi chestionar a identificat că cele mai afectate au fost intimitatea cuplului, administrarea banilor, luarea deciziilor cu privire la educaţia şi viitorul copilului. În afara acestora, studiul a relevat şi alte tipuri de probleme cărora sistemul familial trebuie să le facă faţă. În cadrul familiilor având un copil cu autism strategia de intervenție constă atât în programe terapeutice de tip ABA (”Applied Behavior Analysis”, în traducere - Analiza Comportamentală Aplicată) pentru recuperarea copiilor cu TSA cât şi de terapie, consiliere cu familiile acestor copii. Participarea familiei la programul terapeutic al copilului creşte şansa de recuperare a acestuia şi ajută familia să se echilibreze prin sentimentul de utilitate. Îndureraţi, furioşi, şocaţi, în stare de negare sau depresivi, părinţii au nevoie de sprijin terapeutic astfel încât să aibă grijă de propria stare de sănătate şi de propriile nevoi pentru a fi disponibili în mod real copiilor, vieţii personale şi profesionale. Cuvinte-cheie: Tulburările din spectrul autismului; terapia ABA; familie. Sandplay – o abordare psihoterapeutică a familiei MARINESCU Daniela Asociaţia Română pentru Terapia prin Jocul cu Nisip, e-mail: office.sens@yahoo.com Sandplay este o abordare psihoterapeutică prin care grupul familial sau numai unii membri ai unei familii pot fi asistaţi în accesarea, explorarea şi restructurarea lumii lor interioare tulburate de diverse situaţii traumatice, de blocaje sau de dificultăţi de comunicare. Accesul la lumea intrapersonală a fiecăruia dintre membrii unei familii şi travaliul interpersonal este facilitat prin Sandplay (jocul psihoterapeutic cu nisip). În mod specific, psihoterapeutii şi consilierii care lucrează cu această metodă oferă clienţilor lor, copii, adolescenţi, adulţi, vârstnici, cupluri şi familii, oportunitatea de a accesa delicat şi de a exprima non-verbal aspecte ale lumii interioare şi ale dinamicii de familie pe care nu le pot pune în cuvinte din variate motive. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 21 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 În „spatiul liber şi protejat” al relaţiei terapeutice şi al lădiţei cu nisip, clientul, adult sau copil, creează o lume din nisip, apă şi miniaturi care corespunde fidel dinamicii lui interioare. Conţinuturi inconştiente, ceea ce necesită atenţie şi vindecare în prezent, capătă acces către conştiinţă prin intermediul simbolurilor. Astfel, pacientul parcurge drumul de creştere interioară şi de integrare în realitatea exterioară într-un mod delicat şi condus dinspre forul interior al propriului psihism. Terapia prin jocul cu nisip facilitează mişcarea psihică „vindecătoare şi plină de sens”. Deşi este foarte puţin cunoscută în România, Psihoterapia prin Jocul cu Nisip (Sandplay Therapy) s-a dovedit a fi deosebit de eficientă în abordarea familiilor aflate în dificultate. Vignetele clinice (studiile de caz) sunt în mod particular ilustrative pentru a aduce mai multă lumină asupra potenţialului exploratoriu şi restructurant al metodei Sandplay în psihoterapia familiilor. Cuvinte-cheie: terapia prin jocul cu nisip; Sandplay de familie; Sandplay de grup; conţinuturi inconştiente; simboluri. E-Health, comunicarea din cadrul familiei în România MARINESCU Valentina Departamentul de Sociologie, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, Bucureşti, România, e-mail: vmarinescu9@yahoo.com Obiective. Studiul pleacă de la premisa că indivizii se raportează la mesajele legate de sănătate în funcţie de tipul de relaţii existente în familia din care fac parte. Mai exact, comunicarea despre sănătate cu alţi membrii ai familiei şi sprijinul intra-familial existent în relaţia cu medicii influenţează modul în care respondenţii auto-apreciază factorii de risc în cazul managementului sănătaţii şi reuşesc să administreze resursele personale şi comunicaţionale legate de sănătate. Material şi metode. O anchetă pe un eşantion de 1330 de subiecţi din Bucureşti a fost realizată în perioada septembrie – noiembrie 2013. Chestionarul utilizat a inclus întrebările folosite de National Institute of Health în măsurarea Health Literacy. Prelucrarea datelor a fost realizată cu ajutorul programului SPSS fiind folosită atât statistica descriptivă cât şi elemente de statistică indictivă. Rezultate. Rezultatele anchetei au indicat faptul că există o influenţă exercitată de comunicarea din interiorul familiei asupra modului în care oamenii manifestă un comportament corect de prevenire al bolilor. Totodată, comunicarea intra-familială are o influenţă şi asupra managementului factorilor personali de risc pentru sănătate. Concluzii. O cercetare viitoare ar putea analiza dependenţa E-Health Litteracy de climatul discuţiilor intra-familiale pe teme legate de sănătate. Totodată, este posibil ca o campanie de Health-Literacy să fie combinată cu utilizarea dimensiunilor specifice comunicării intra-familiare pentru a avea un impact mai mare asupra pacienţilor din România. Cuvinte-cheie: E-Health Litteracy; comunicare în familie; suport din partea membrilor familiei; sănătate. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 22 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Contextul familial şi relevanța sa pentru etiopatogeneza tulburărilor psihoafective ale bebeluşului şi copilului mic MATEI Rodica Fundația Generația pentru psihanaliza copilului şi adolescentului, e-mail: rodi_matei@yahoo.com Studiile psihodinamice asupra dezvoltării psihoafective a bebeluşului şi copilului mic, bazate pe observarea directă a interacţiunilor mamă-bebeluş şi pe anamneză, relevă un mare grad de influenţă a calităţii comunicării şi dinamicii intrafamiliale asupra modului în care copilul trece prin etapele specifice creşterii şi maturizării. Distorsiunile în comunicare, lipsa acordajului mediului familial la nevoile de dezvoltare ale copilului sunt de natură să genereze tulburări de creştere şi dezvoltare psihoafective. Analizele teoretice ale diferitelor tipuri de interacţiuni intrafamiliale şi consecinţelor lor profunde relevă mecanismele inconştiente ale acestora şi influenţa lor asupra evoluţiei psihodinamice a copilului. Axele dezvoltării privesc atât funcţionarea cognitivă, cât şi cea legată de identitatea sexuală. Confuzia de rol a părinţílor poate induce dezechilibre la nivelul individuării copilului, a forţei Eului, a adaptării la social. Impactul proceselor relaţionale care însoţesc primele etape de dezvoltare a copilului şi al identităţii de rol a părinţilor asupra calităţii triangulării poate: nediferenţierea sine - celălalt, neasumarea identităţii de gen, inhibiţii în dezvoltarea cognitivă şi fixaţia la anumite stadii de dezvoltare. Pornind de la constatările clinice ale lui D. W. Winnicott, M. Klein, S. Ferenczi, J. Lacan, posibilele conflicte inconştiente ale părinţilor ce pot genera blocaje sau stagnări în dezvoltarea bebeluşului şi copilului mic sunt: dorinţa de a fi un părinte perfect, nevoia de a alina propriile răni sufleteşti din copilărie sau de a împlini un scenariu transgeneraţional, un mediu familial prea puţin flexibil şi adaptabil la ritmurile si nevoile copilului. Studiile de caz din experienţa clinică pun în evidenţă scenariile narcisice inconştiente pe care părinţii le proiectează asupra copilului. Astfel este foarte important un plan de intervenţie terapeutică de natură să restabilească în contextul familial echilibrul optim pentru evoluţia normală a copilului care să cuprindă următoarele elemente esenţiale: evaluarea psihodinamică a calităţii mediului familial, a relaţiei mamă-bebeluş, a relaţiei dintre părinţi, analiza modului în care mama percepe propriul copil, consiliere pentru mamă sau pentru cuplul mamă-bebeluş. Cuvinte-cheie: maternaj; triangulare ; procese arhaice. Alimentaţia copilului, factor de bază în stabilitatea familiei NUŢĂ Daniela (1), ZUGRAVU Corina (2) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, (1) e-mail: daniela.nuta@insp.gov.ro (2) e-mail: corina.zugravu@insp.gov.ro Cunoaşterea alimentaţiei şi a stării de nutriţie a populaţiei a preocupat şi preocupă din ce în ce mai mult lumea medicală, dar şi organisme guvernamentale şi neguvernamentale, naţionale şi internaţionale cum sunt: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Comisia Europeana, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite etc. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 23 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Aceste preocupări se datoresc faptului că greşelile alimentare atât prin carenţă dar şi prin abuz se întâlnesc foarte des, influenţând morbiditatea şi mortalitatea generală. Prin urmare, se acordă o atenţie şi mai mare în special asupra grupurilor de populaţie vulnerabile, printre care şi copiii. Din acest motiv şi pentru a preveni îmbolnăvirile în care alimentul este o cauză importantă (obezitatea, diabetul zaharat, bolile cardiovasculare etc.), s-a născut ideea elaborării unei legi pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar (Legea nr 123/2008). Urmând cadrul legal al acestei legi, Ministerul Sănătăţii, prin Ordinul nr 1563/2008 a aprobat lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, precum şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii si adolescenţi. Ordinul mai sus menţionat cuprinde 9 articole şi 5 anexe, acestea din urmă fiind de importanţă majoră deoarece cuprind următoarele aspecte legate de alimentaţia copiilor şi adolescenţilor: lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor; principiile care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii si adolescenţi; necesarul zilnic de calorii, substanțe nutritive şi elemente minerale; echivalenţe alimentare şi piramida alimentară. In concluzie, o alimentaţie corect întocmită, precum şi informarea şi educarea copiilor si adolescenților pentru respectarea acesteia reprezintă una din cele mai importante măsuri de prevenire a malnutriţiilor. Cuvinte-cheie: alimentaţie sănătoasă; preşcolari şi şcolari; principii alimentare. Familia ca unitate eroică PANTELIMON Cristi Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, e-mail: cristipant@yahoo.com Sociologia contemporană consideră familia ca o unitate funcţională. În această definiţie, accentul începe să cadă din ce în ce mai puţin pe primul termen (acela de „unitate”) şi din ce în ce mai mult pe cel de-al doilea. De aceea, în legătură cu eventualele „disfuncţii” ale familiei, sociologia sau psihologia caută soluţii în perimetrul aşanumitelor funcţii de bază ale ei. Acestea, din varii motive, ar putea fi în ziua de azi perturbate. Dacă perturbarea este cauza proastei „funcţionări” a familiei, se ajunge automat la concluzia că ameliorarea acelor funcţii sau armonizarea tuturor funcţiilor de bază ale familie ar fi soluţia la criza acesteia. În cele ce urmează, se scoate în relief o altă definiţie a familiei, o definiţie tradiţională, care va aduce cu sine o perspectivă diferită asupra crizei familiei şi, deci, asupra soluţiilor de a depăşi această criză. Este vorba despre definiţia familiei ca unitate eroică. De această dată, fără a neglija deloc idealul unitar al familiei, accentul ar trebui să cadă pe al doilea termen al definiţiei. Anume, unitatea familiei va rezulta dintr-un soi aparte de eroism, care a fost cumva neglijat în discuţiile contemporane despre familie. Acest eroism îşi are un înţeles deosebit în tabloul tradiţional al familiei. Redescoperirea unui astfel de punct de vedere vechi asupra destinului familiei poate reprezenta o soluţie alternativă la actualele căutări de ieşire din criza pe care această instituţie socială fundamentală o traversează. Cuvinte-cheie: familie; unitate eroică; funcţii ale familiei, tradiţie. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 24 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Diferențe de gen în formarea poziției existențiale PĂNESCU Oana Madlen Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, București, e-mail:oanamadeleine@yahoo.com Obiective. Poziția de viață a fost definită în analiza tranzacțională de către fondatorul său, Eric Berne, ca un element fundamental al scenariului de viață. Această poziție, exprimată prin sintagma „Eu sunt OK, Tu ești OK” făcută celebră de Harris, exprimă modul în care o persoană se raportează la sine și la ceilalți. Obiectivele acestui studiu au fost evaluarea poziției fundamentale ca element al scenariului de viață în cadrul analizei tranzacționale și studierea diferențelor în funcție de gen din perspectiva poziției existențiale. Material şi metode. Studiul a evaluat poziția de viață în cadrul unui eșantion de 67 de persoane folosind Scala poziției de viață - LPS al cărei autor este Boholst. Analiza caracteristicilor psihometrice ale scalei într-un studiu anterior a avut rezultate bune. Ipoteza cercetării a fost aceea că nu există diferențe de gen în adoptarea poziției de viață. Evaluarea rezultatelor obținute s-a realizat prin calcularea unui scor total pentru dimensiunea Eu, respectiv pentru dimensiunea Tu. Aceste scoruri globale ale poziției de viață reflectă atitudinea față de sine și atitudinea față de ceilalți. Pentru verificarea ipotezei am folosit testul t pentru eșantioane independente. Rezultate. S-au obținut coeficienți de 0,42 pentru dimensiunea Eu respectiv de 0,06 pentru dimensiunea Tu. Ambele fiind mai mari decât 0,05 au indicat că nu există diferențe semnificative între cele două eșantioane, femei respectiv bărbați. Între bărbații și femeile din eșantionul studiat nu există diferențe semnificative statistic în privința poziției de viață. Concluzii. Din perspectiva rezultatelor obținute rezultă că subiecții nu au primit o educație diferită în funcție de gen, fiind tratați la fel de bine sau de rău și considerați la fel de OK fie că erau femei, fie bărbați. Se poate presupune că, în Romania din perspectiva valorii lor personale, copii nu sunt tratați diferit în funcție de sex; sau chiar dacă există diferențe de abordare a educației băieților și fetelor acestea nu au un efect demonstrabil la nivelul poziției de viață și al nivelului personal de OKness al bărbaților, respectiv femeilor. Cuvinte-cheie: analiza tranzacțională; poziția de viață; scenariu de viață; diferențe de gen. Etapele redefinirii familiei şi funcţiilor ei PELTEA Bianca Bogdana Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, e-mail: Bianca_Archip@yahoo.com Termenul „familie” şi-a schimbat sensul, astfel încât el astăzi cuprinde fiinţe vii şi chiar obiecte neînsufleţite la care o persoană ţine suficient de mult, într-o totală lipsă de structură comparativ cu ceea ce este familia tradiţională. Se spune că „angajaţii noştri sunt ca o familie”, că o echipă nu doar funcţionează, ci chiar reprezintă „o familie unită”, că un anumit animal de companie sau chiar un aparat precum calculatorul sau televizorul „face parte din familie”. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 25 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Uitate sunt zilele „familiei-trib”, în care divorţul era imposibil pentru că însemna despărţire de tot clanul, respingere socială şi chiar izolare socială. Astăzi, nevoia de apartenenţă la neam/comunitate sau la familie e înlocuită cu cea de „apartenenţă la grup”. Redefinirile succesive ale familiei pot fi urmărite în etape cultural-istorice diferite, clarificând impactul acestor diferenţe de percepţie (datorate reprezentărilor sociale diferite) asupra modului în care sunt îndeplinite funcţiile unei familii, şi, în consecinţă, asupra disfuncţiilor care apar în interiorul sistemului familial. De la mecanicitatea perspectivei clasice, patriarhale, în care fiecare îşi ştia funcţia, iar funcţiile erau pe măsura lor şi făceau parte din identitatea lor, împlinindu-i – s-a trecut la perfecţionismul şi rigiditatea perioadei de idealizare a calităţilor masculine, când îndeplinirea funcţiilor exagerat definite devine dificilă şi secătuieşte de energie, aducând în prim-plan conceptul negativ de disfuncţie; până la perioada actuală, în care relativizarea, subiectivitatea şi instabilitatea au determinat teama de disoluţie a familiei, pe de o parte, şi individualismul, pe de altă parte. În fine, pornind de la analizele anterior făcute ale acestor etape în domenii diferite, începând cu perspectiva asupra feminităţii şi masculinităţii şi încheind cu perspectiva asupra vieţii profesionale sau a educaţiei, se pot face unele anticipări privind stadiul viitor, în care familia ar urma să fie abordată organic. Cuvinte-cheie: redefinirea familiei; reprezentări sociale; etape cultural-istorice; perspectiva asupra feminităţii şi masculinităţii. Funcţia de solidaritate în relaţie cu comportamentele cu risc din mediul familial: o abordare din perspectiva Analizei Tranzacţionale PETRESCU Cristina Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara, Disciplina Igienă, e-mail: cpetrescu64a@yahoo.com Familia este abordată în cercetare prin prisma funcţiilor sale sau a structurii sale. Între funcţiile familiei, încadrate prin numeroase clasificări, funcţia de solidaritate se distinge ca funcţie internă importantă. Structura familiei a fost abordată sistemic, membrii familiei întrând în componenţa unor subsisteme în care îndeplinesc mai multe roluri. Între structura familiei şi funcţiile ei există o strânsă interdependenţă. Analiza Tranzacţională, teorie a personalităţii şi psihoterapie, abordează familia şi relaţia de cuplu prin intermediul stărilor eului (Părinte, Adult, Copil) prezente la fiecare membru al familiei şi al comunicării pe mai multe niveluri între membrii familiei prin tranzacţii (unităţi de comunicare). Funcţia de solidaritate a familiei se pretează la o analiză profundă în cadrul Analizei Tranzacţionale. Această funcţie se referă la asigurarea unităţii, intimităţii, coeziunii, securităţii emoţionale, protecţiei şi încrederii grupului familial. Funcţia de solidaritate se manifestă pe cele trei niveluri cunoscute în familie: relaţia conjugală (soţ-soţie), relaţia parentală (părinţii-copii) şi relaţia fraternală (fraţi, surori). Abordarea funcţiei de solidaritate în Analiza tranzacţională evidenţiază 3 elemente importante: apropierea-intimitatea-încrederea (relaţia dintre stările eului de Copil ale celor 2 parteneri), grija-protecţia (relaţia dintre starea eului de Părinte al unui partener şi starea eului de Copil al celuilalt) şi compatibilitatea-coeziunea (relaţia dintre stările eului de Părinte ale celor 2 parteneri). Disfuncţia solidarităţii se caracterizează prin: îndepărtare, singurătate în doi (la nivelul apropierii, intimităţii), simbioză şi blocarea cuplului într-un anumit stadiu de dezvoltare (la nivelul grijei, protecţiei) şi distrugerea coeziunii familiei prin concepţii ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 26 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 diferite de viaţă (la nivelul compatibilităţii). Solidaritatea la nivelul relaţiei parentale poate fi abordată prin modelul structural al familiei. Disfuncţia se manifestă în situaţiile conflictuale dintre părinţi, când copiii devin aliaţi cu unul dintre părinţi împotriva celuilalt. O disfuncţie severă a solidarităţii este atunci când conflictul iniţiat de părinţi este deviat spre copil cu scopul de a comunica. Comportamentele cu risc frecvent întâlnite în mediul familial sunt: adulterul, gelozia, consumul de alcool şi agresivitatea verbală sau fizică. Fiecare dintre acestea afectează funcţia de solidaritate. Schimbul de rol este o tehnică psihoterapeutică, folosită în terapia de cuplu în Analiza Tranzacţională cu scopul de a reface funcţia de solidaritate şi de a vindeca relaţia de cuplu. Cuvinte-cheie: funcţia de solidaritate; Analiza Tranzacţională; comportamente cu risc. Efectele psihopatologice ale disfuncţionalităţii familiale PÎRLOG Mihail Cristian (1), COTOCEL Cristina (2), TURCU Răzvan (3), CHIRIŢĂ Anca (4) (1)(4) Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medicină, Departamentul 5, Disciplina Sociologie Medicală, e-mail: mihai.pirlog@gmail.com; ancaliviachirita@gmail.com (2)Universitatea din Craiova, Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane, e-mail: cristina.prg@gmail.com (3)Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Centrul de Educație Medicală, e-mail: razvan.turcu@gmail.com Agresivitatea stilului de viaţă impus de noile condiţii socio-economice determină de cele mai multe ori o alterare semnificativă a relaţiilor familiale, cu efecte destructurante asupra acestora şi chiar consecinţe de ordin psihopatologic la nivelul individului afectat, sau chiar a grupului din care acesta provine. Plecând de la modificările importante pe care structura familială prezentă le înregistrează în raport cu familia tradiţională, legate atât de disfuncţionalităţile structurale, cât şi prin acceptarea unor modele considerate până nu demult deviante, se evidenţiază apariţia unor efecte psihopatologice importante, care constituie un demers necesar pentru definirea unei categorii de populaţie de risc şi dezvoltarea unor posibile programe de prevenţie. Datele epidemiologice prezintă o prevalenţă şi incidenţă crescute ale tulburărilor psihiatrice în rândul persoanelor provenite din modele familiale dezorganizate, atât la nivelul copilului, cât şi al adultului. Studiile de specialitate au identificat şase pattern-uri comportamentale parentale cu potenţial psihogen: comportamentul rejectiv, modelul parental indezirabil, modelul familial supraprotectiv, modelul superpermisiv, cu orizonturi de aşteptare reduse şi recompense supraevaluate, modelul disciplinei inconsistente şi modelul expectanţei nerealiste. Aceste modele se regăsesc cu precădere în structurile familiale actuale, în care normele şi rolurile tradiţionale au fost abrogate. Proiecţia eşecului adultului, atât în ceea ce priveşte perfomanţa familială, cât şi competenţele sale sociale şi economice sunt traduse prin solicitările aberante şi nerealiste adresate copilului sau printr-o inconsistenţă în managementul educativ al acestuia. Toate aceste devianţe pot constitui factori de risc pentru apariţia schizofreniei atât în perioada adolescenţei, cât şi mai târziu, pe parcursul vieţii. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 27 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Dincolo de spectrul schizofreniei, al tulburărilor psihotice şi al dezvoltării simptomatologiei depresive, disfuncţiile la nivel familial conduc la apariţia comportamentelor antisociale aberante, a adicţiilor şi abuzurilor de diverse etiologii. Cuvinte-cheie: tulburări psihotice; disfuncţionalităţi familiale; schizofrenie. Familia – sediul dezvoltării calitative a speciei umane POPESCU Angel Iulian World Outstanding Medical Doctors’ Association, Hong Kong, Beijing, China Asociația Stil de Viață, Educație și Sănătate, București, România, e-mail: angel.iulian.popescu@gmail.com Tehnica și computerizarea concurează factorul uman în aproape toate segmentele vieții dovedindu-și fiabilitatea prin costuri scăzute de instalare și întreținere în comparaţie cu omul pe care îl înlocuiesc. Individul și familia sunt inevitabil prinse într-o ecuație reducționistă în care transformările sociale de amploare aduse de globalizarea tehnico-economică accelerată vizează esențialmente o eficientizare maximizată a raporturilor dintre producție, costuri și profit. Creșterea numerică a populației globului maschează niveluri scăzute de maturizare psihologică și dezvoltare personală, o integrare socială ineficientă și o rată ridicată de excluziune socială ce ia forme atipice. Progresul tehnologic a adus cu sine o alienare comportamentală graduală, individul trăind rupt de realitatea și existența sa curentă cosmo-geo-biologică. Supraviețuirea, dezvoltarea și împlinirea rolului social al relației de cuplu și de familie sunt marcate de dinamica componentele lor interne. Nivelul de maturizare psiho-socială a individului, dezvoltarea lui personală și profesională, ca fundamente și aport, sunt determinante în crearea mediului calitativ de dezvoltare atât al relației de cuplu, cu atingerea unui grad ridicat de satisfacție personală, cât și al relației părinte-copil, cu obținerea unor descendenți cu valoare socială ridicată. Sărăcirea coordonatelor antropologice ale relației de cuplu și de familie duce la un grad scăzut de satisfacție personală și de reprezentativitate socială a descendenților. Totodată, creșterea nivelului de maturizare psihologică și de realizare profesională cuplate în mod nefericit cu un individualism exacerbat, manifestat prin complexul bărbatului auto-centrat și al femeii supra-evaluate, scad șansele păstrării unei relații de cuplu și de familie, în lipsa înțelegerii beneficiilor reciproce ale solidarității conjugale. In plus spiritul concurențial intraspecific ,importat din mediul socio-profesional, prezent la nivelul cuplului sub forme precum indiferența, lipsa de preocupare și susținere, opoziția la devenirea calitativă a partenerului, slăbesc relaţia conjugală. Problematica cuplului și a familiei nu are o existență de sine stătătoare, în afara programării induse social. Esențial în acest context, rămâne fundamentarea unei orientări care să țină cont de întreaga personalitate umană și de nevoile reale ale acesteia, de la cele spirituale, la cele biologice, astfel încât cuplul și familia să rămână sediul propășirii calitative a speciei umane, cu toate consecințele socio-fizio-psihologice. Cuvinte-cheie: programare socială; personalitate; dezvoltare personală; alienare; determinism social. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 28 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Legile iubirii în familii. Relaţiile între părinţi şi copii POPESCU Gabriela Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, e-mail: psihoterapeut@gabrielapopescu.ro În cercetarea familiei contemporane, o mare relevanţă o are felul în care funcţionează din punct de vedere psihologic relaţiile dintre părinţi şi copii, precum şi disfuncţiile care pot apărea atunci cand modul sănătos de funcţionare este încălcat. Când copiii văd suferinţa părinţilor, ei „speră” că, dacă le vor prelua suferinţa, părinţii vor fi mai liniştiţi. Dacă ei suferă în locul lor, părinţii se vor simţi mai bine. Copiii fac asta din dragoste „oarbă” faţă de părinţii lor. Gândirea magică a copilului este că, dacă el are grijă de suferinţa părinţilor, la un moment dat aceştia „se vor vindeca” şi părinţii vor deveni disponibili pentru el. Cum fac copiii acest lucru? Ei observă de foarte de timpuriu dacă, atunci când ei plâng sau îşi manifestă propriile nevoi, părinţii nu le acordă atenţie. De exemplu, când un copil mic plânge şi este lăsat să plângă singur, fără să i se acorde atenţie, fără să fie luat în braţe şi liniştit şi primeşte atenţie doar atunci când zâmbeşte, acesta îşi va reprima plânsul şi propriile nevoi şi va râde chiar dacă nu este bucuros, ca să primească maxiumul de atenţie de la părinţi. Fără atenţia şi grija părinţilor, copilul mic nu poate supravieţui, este complet dependent de adulţii din jurul său. În felul acesta, copilul nu îşi va manifesta propria suferinţă, frustrare şi propriile nevoi, dacă acestea trezesc în părinţii săi propria lor suferinţă. Astfel, copiii îşi protejează părinţii şi îşi asumă responsabilitatea pentru suferinţa părinţilor. Copilul preia şi manifestă suferinţa neelaborată a părinţilor săi. Atunci când părintele conştientizează propria suferinţăşi şi-o asumă, copilul e liber să îşi vadă de viaţa sa. Atunci când copilul nu îşi manifestă propriile trăiri şi nevoi ca să îi protejeze pe părinţi, acesta „devine mai mare” decât părinţii săi. Din punct de vedere psihologic, copilul devine părintele propriilor părinţi. În felul acesta se încalcă una dintre legile iubirii despre care vorbeşte Bert Hellinger: „Părinţii oferă şi copiii primesc. Cadoul este viaţa.” Părinţii sunt cei mari, sunt primii veniţi pe lume, copiii sunt cei mici. Cuvinte-cheie: copil; gîndire magică; frustrare; constelaţie familială. Impactul eredităţii psihice asupra sistemului familial şi a membrilor săi. Iertarea traumelor moştenite din arborele genealogic POPESCU Gabriela (1), PELTEA Bianca Bogdana (2) (1) Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, e-mail: Psihoterapeut@GabrielaPopescu.ro (2) Universitatea Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, e-mail: Bianca_Archip@yahoo.com De multe ori, energia psihică necesară maturizării persoanei este stocată în amintirea ,,nedigerată” a traumelor din familia de origine. Acestea ţin indivizii prizonieri în trecut, dar în acelaşi timp, în mod paradoxal, îi împiedică să îşi asume trecutul ca vorbind despre ei însişi, ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 29 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 despre cine sunt şi despre cine ar putea să devină. Traumele determină incapacitarea indivizilor în a asigura îndeplinirea funcţiilor familiei – astfel apar familiile disfuncţionale. Pentru că drumul către funcţionare înseamnă elaborarea şi integrarea evenimentelor de viaţă, într-o familie disfuncţională urmaşilor li se delegă, inconştient, funcţia de a exprima sau chiar rezolva problemele înaintaşilor; copiii primesc funcţia de a se ocupa de traumele neelaborate şi de doliile neîncheiate ale părinţilor sau ale generaţiilor mai vechi, care au rămas neelaborate şi nerezolvate pentru că atunci nu au existat resurse. În mod metaforic, se poate spune că într-o familie disfunţională se trăieşte prin alţii, dat fiind că orice durere trecută neelaborată aduce pe lume fiinţe legate de alte fiinţe din trecut, persoane ne-libere. Când are loc un eveniment traumatizant, ceea ce îl face să fie traumatizant este felul în care este interiorizat. Procesul de interiorizare presupune interpretarea, adică intervenţia proiecţiilor. Iertarea persoanei, prin urmare, înseamnă a face pace cu proiecţiile despre acea persoană; cu alte cuvinte, acesta nu este un proces care se petrece între doi indivizi, ci este un proces intrapsihic. Păstrarea proiecţiei presupune că, indiferent dacă persoana continuă sau nu să se comporte asemănător, trauma rămâne şi iertarea nu poate surveni, pentru că nu se produce nicio schimbare de percepţie. Pe de altă parte, ceea ce numim iertare este asumarea proiecţiei, acceptarea erorii de percepţie anterioare, dar şi – după cum arată Jacques Salomé – acceptarea erorii de raportare de care ne-am făcut vinovaţi, faţă de noi înşine, începând din momentul evenimentului traumatizant şi până în prezent, în momentul vindecării rănii narcisice care s-a deschis atunci şi pe care noi am ţinut-o deschisă, neştiind până acum cum să o vindecăm. Aceste conştientizări şi asumări duc la retragerea proiecţiei, eliberându-ne de durerea trecută. Iertarea este un act de iubire faţă de sine – în sens pozitiv –, nu faţă de altă persoană. În măsura în care iertarea înseamnă asumarea şi retragerea proiecţiilor, ea determină împăcarea cu sine şi, prin aceasta, cu lumea. De aceea, o considerăm a fi un adevărat instrument de reechilibrare personală şi, prin aceasta, a întregului sistem familial. Cuvinte-cheie: ereditate psihică; traumă; identitate, transmitere transgeneraţională; iertare. Funcţiile familiei în contextul transformărilor actuale POPESCU Monica Iuliana (1), SAVA Nicu Ionel (2), Departamentul de Ştiinţe Socio-Umane, Facultatea de Psihosociologie, Universitatea ”Andrei Șaguna” din Constanța, România (1) e-mail: mipopescu64@gmail.com (2) e-mail: nicusava2004@yahoo.com Instituţia familiei îşi are funcţiile ei care au cunoscut diverse manifestări de-a lungul timpului cu nuanţe particulare şi intensităţi diferite. În întreaga lume au loc schimbări în modelele familiale şi implicit în exercitarea funcţiilor acestora, unele din ele căpătând o importanţă mai mare iar altele slăbindu-şi influenţa - ţara noastră nefiind ocolită de aceste tendinţe mondiale. Se poate considera că cele mai importante schimbări la nivel global care pot influenţa sistemele familiale sunt: progresul tehnologiei, informaţiilor şi telecomunicaţiilor; creşterea nivelului libertăţii sexuale, recunoaşterea drepturilor femeilor, extinderea drepturilor copiilor, migraţia masivă din zonele rurale către cele urbane, oportunităţile de angajare departe de ţara de origine şi secularizarea lumii contemporane. Funcţia economică şi componentele ei ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 30 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 (productivă, profesională şi financiară), în procesul de tranziţie către familia nucleară, suferă redimensionări – accentul e pus pe latura financiară – şi modul de obţinere a veniturilor se diversifică. Transformările şi fenomenele lumii contemporane, printre care migraţiile şi crizele economice, influenţează procesul de socializare – părinţii petrec tot mai puţin timp împreună cu copiii lor, care sunt duşi în instituţii specializate la vârste din ce în ce mai mici. Funcţia de solidaritate începe să se manifeste încă din familiile de origine ale partenerilor prin maniera în care ei au fost îndrumaţi în cadrul procesului de socializare şi se perfecţionează în timp prin reglaje realizate în cadrul vieţii de familie. Datorită timpului redus petrecut împreună cu familia extinsă mai ales, dar şi în cadrul familiei nucleare, funcţia de solidaritate tinde să se diminueze. Funcţia sexuală şi reproductivă cunoaşte importante reconfigurări în trecerea de la familia tradiţională la familia modernă, materializate prin creşterea componentei sexuale şi minimizării componentei reproductive. În ciuda transformărilor societăţii actuale şi metamorfozelor suferite la nivelul funcţiilor familiei, pentru români, familia reprezintă una din cele mai importante valori, fundamentul vieţii lor. Cuvinte-cheie: funcţiile familiei; funcţia sexuală şi reproductivă; socializare; solidaritate. Separare şi rudenie. Ce se întâmplă cu familia după divorţ? POPESCU Raluca Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română, e-mail: ralucut@gmail.com Obiective. Ceea ce se întâmplă cu familiile după ce se despart este o temă care merită să fie explorată. Familiaritatea, ataşamentul, relaţia de solidaritate profundă pot rămâne şi după destrămarea uniunii, funcţiile familiei continuând să fie prezente. Despărţirile şi divorţurile sunt tratate de literatura de specialitate preponderent în termeni negativi, dar în cercetare această aserţiune poate să nu fie considerată drept sigură, ci ca pe o întrebare vie de cercetare, care trebuie demonstrată în contextul societăţii contemporane. Paradigma de interpretare în care se pot realiza astfel de studii este cea a înţelegerii rudeniei nu ca pe o esenţă (fundamentată biologic), ci ca pe o construcţie socială, ca pe un proces continuu, ca pe o legătură care „se face” permanent. Ce se întâmplă cu această legătură în noul context al despărţirii? Se poate vorbi de rudenie simbolică la familiile destrămate? Material şi metode. Pe baza a 16 interviuri în profunzime cu cupluri care nu mai sunt împreună, s-a realizat o cercetare de tip calitativ. Rezultate. Interviurile desfăşurate au confirmat ipoteza că funcţiile rudeniei sunt încă prezente: suport emoţional şi financiar, îngrijire, existând chiar şi proiecţii de viitor comune. Concluzii. Necontestând celelalte efecte ale divorţului, atât de dezbătute, cercetarea de faţă indică, însă, şi posibilitatea existenţei unor mecanisme adaptative cu efecte pozitive – în special în ceea ce priveşte funcţia de solidaritate şi suport pe care, adesea, foştii parteneri o exercită. Cuvinte-cheie: divorţ; separare; funcţiile familiei; rudenie simbolică. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 31 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Atitudini, comportamente privind copiii şi educaţia lor RADA Cornelia (1), MANU Beatrice (2) (1)Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti, e-mail: corneliarada@yahoo.com (2)Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti, e-mail: manubeatrice@yahoo.com Obiective. Studiul de faţă îşi propune să identifice patternurile de opinie privind copiii şi educaţia lor, intensitatea controlului practicat de părinţi la şcoala în care învaţă copiii lor în clasele I-VIII, precum şi impactul variabilelor socio-demografice asupra acestora. Material şi metode. Între 2011-2012 au fost chestionaţi 1215 subiecţi cu vârsta între 18-74, cu o distribuţie omogenă pe mediul de rezidenţă, gen, nivel instructiv-educativ şi grupe de vârstă. Chestionarul cu 96 de itemi a urmărit principalele funcţii interne ale familiei; în această lucrare se face referire la 3 itemi, menţionaţi la obiective. S-a folosit analiza de clase latente utilizând programul SPSS.15 şi Latent Gold. Rezultate. S-a identificat în ponderile cele mai mari că subiecţii sunt ,,total de acord că disciplina, ordinea şi că, regulile sunt esenţiale pentru tineri (81,5%). Afirmaţia „copiii trebuie să asculte totdeauna de părinţi” a primit ,,total de acord”de la 54,5% dintre respondenţi. „Copilul trebuie menajat, sarcina lui este doar să înveţe” a primit acordul total de la 21.4% dintre subiecţi. Afirmaţia „bătaia este un leac miraculos care dat în doze potrivite ajută în orice situaţie” a primit acord total de la 8,1% şi parţial de acord de la 21,9%. Dintre respondenţii care aveau copii (59,6%, N=724), au vizitat/vizitează în clasele I–VIII şcoala în care învaţă copilul lunar 33,3%, trimestrial 25,6%, anual sau mai rar 21,1% şi semestrial 19,2%. Părinţii respondenţilor (N=1215) au vizitat, în clasele I–VIII, şcoala în care învaţă copilul anual sau mai rar 36,1%, trimestrial 23,6%, semestrial 22,2% şi lunar 17,4%. Semnalăm că 14% dintre subiecţi s-au distribuit într-un cluster orientat spre disciplină, respectarea regulilor, performanţa şcolară, dar prin corecţii fizice şi fără o implicare deosebită în controlul copilului prin vizite la şcoală. Concluzii. Studiul a identificat valorizarea disciplinei, ordinii, o relativă democratizare a atitudinilor privind demersul educaţional al copiilor, o scădere a educaţiei copiilor prin pedepse fizice, o ameliorare a relaţiilor părinţilor cu şcoala în care învaţă copiii lor şi implicarea mai mare a mamelor în procesul de educaţie al copiilor. Cuvinte-cheie: educaţia copiilor; disciplină; violenţa în familie. Trecut, prezent şi viitor privind debutul vieţii sexuale, căsătoria şi reproducerea RADA Cornelia (1), TARCEA Monica (2) (1)Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti, e-mail: corneliarada@yahoo.com (2)Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş Obiective. Prezentul studiu îşi propune să determine, la noi în ţară, vârsta medie când are loc debutul sexual, căsătoria și nașterea copiilor, respectiv vârsta care este considerată oportună pentru aceste evenimente existenţiale majore. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 32 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Material și metode. Între 2011-2012 au fost chestionaţi 1215 subiecţi cu vârsta între 18-74, cu o distribuţie omogenă pe mediul de rezidenţă, gen, nivel instructiv educativ şi grupe de vârstă. Chestionarul cu 96 de itemi a urmărit principalele funcţii interne ale familiei; în aceasta lucrare se face referire la doi itemi care vizează obiectivele menţionate. Testul Pearson chi-pătrat a fost utilizat prin programul SPSS (SPSS Inc., Chicago, IL). Rezultate. Între vârstele reale la debutul vieţii sexuale, la căsătorie şi la naşterea copiilor şi vârstele considerate optime s-au înregistrat diferenţe semnificative statistic (p<0.0001). Majoritatea respondenţilor a debutat sexual între 18-19 ani, dar peste 1/2 au indicat ca potrivit pentru debutul vieţii sexuale un interval de vârstă mai mare (20-24 ani). Mai mult de ¼ au debutat sexual mai devreme de 17 ani, dar nimeni nu a indicat ca potrivit acest interval. Aproape 1/2 s-au căsătorit între 20-24 de ani, dar peste jumătate a indicat ca vârstă potrivită pentru căsătorie un interval mai mare (25-29 ani). În timp ce 10,7% s-au căsătorit până în 19 ani, de peste 4 ori mai puţini au indicat potrivit acest interval. Ponderea celor care au avut copilul de rangul I între 20-24 ani este apropiată cu ponderea celor care au considerat potrivit acest interval. Ponderea celor care au indicat potrivit pentru naşterea copilului de rangul I intervalul 25-29 de ani este de peste 1,4 ori mai mare în comparaţie cu cei care au avut copilul de rangul I în acest interval. Mamele care au născut un copil au avut, în cea mai mare măsură, copii care au născut tot un copil. Începând de la doi–patru copii născuţi de mamă, ponderea numărului de naşteri ale copiilor tinde să scadă în mare măsură spre un copil. Concluzii. Oamenii care evoluează în condiţii asemănătoare (indiferent de natura lor) şi în modele culturale asemănătoare, imprimă similarităţi statistice de comportament (de orice natură). Totodată individul are o conştiinţă, nişte interese şi o experienţă personală de viaţă care îi sunt proprii. Cuvinte-cheie: debutul vieţii sexuale; căsătoria; comportamentul reproductiv. Studiu comparativ pe criteriile mediu de rezidenţă şi apartenenţa la genul biologic asupra clarităţii rolurilor familiale SAVA Nicu Ionel (1) FRĂȚIMAN Livica (2) Departamentul de Ştiinţe Socio-Umane, Facultatea de Psihosociologie, Universitatea ,,Andrei Șaguna” din Constanța, România (1) e-mail: nicusava2004@yahoo.com (2) e-mail: livia_neonat@yahoo.com Obiective. Cercetarea şi-a propus să evalueze nivelul de percepţie a clarităţii rolurilor în familia contemporană, având în vedere importanţa distribuţiei rolurilor asupra sănătății și echilibrului familial. Material şi metode. S-a aplicat un chestionar, construit de autori, cu un număr de 11 întrebări asupra unui eşantion de 1264 de subiecţi, selectaţi din 13 judeţe ce acoperă toate regiunile istorice ale ţării, format din tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 38 de ani, dintre care 536 de bărbaţi (peste 39%) şi 828 de femei (peste 60 %). Obiectivele cercetării au vizat evaluarea nivelului de percepţie a clarităţii rolurilor în familie şi o analiză comparativă a acestui nivel pe criteriile stare civilă şi aparteneţa la genul biologic. Ipotezele propuse pentru a fi verificate au fost construite astfel încât să conducă la atingerea obiectivelor stabilite. Aparatul statistic propus ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 33 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 după analiza normalităţii distribuţiei variabilei de lucru a fost unul parametric şi a fost aplicat cu ajutorul programului SPSS. Rezultate. Verificarea primei ipoteze a evidenţiat că aproape 14% dintre subiecţi au perceput o lipsă a clarităţii rolurilor în familie. Testarea celei de-a doua ipoteze nu a relevat diferenţe între subiecţii căsătoriţi şi cei necăsătoriţi privind nivelul percepţiei clarităţii rolurilor în familie. Comparaţia dintre femei şi bărbaţi a făcut obiectul celei de-a treia ipoteze care a evidenţiat că bărbaţii percep mai neclare rolurile în familie. Concluzii. Comparaţiile, cu privire la percepţia atribuţiunilor ce revin fiecărui rol în parte, dintre subiecţii căsătoriţi şi cei necăsătoriţi, nu a evidenţiat diferenţe semnificative, prin urmare, factorii de determinare a acestei anomii nu sunt moderaţi de variabila stare civilă. Deloc de neglijat a fost diferenţa semnificativă pe care a înregistrat-o comparaţia dintre bărbaţi şi femei la nivelul clarităţii rolurilor din familie, iar în acest caz analiza calitativă trebuie să ţină cont de faptul că nu apartenenţa la un gen biologic sau altul determină un anumit nivel al clarităţii în familie, ci o paletă largă de factori care vor face subiectul cercetărilor ulterioare. Concluziile extrase în urma verificării ipotezelor au avut menirea de a sensibiliza cititorul cu privire la percepţia clarităţii rolurilor în familia zilelor noastre, pe de o parte, şi a factorilor care pot media nivelul acestei clarităţi, pe de altă parte. Cuvinte-cheie: roluri familiale; reguli; norme; cutume; stare civilă; gen biologic. „Familia cea mică, familia cea mare” sau despre congruența lumilor prin puterea cuvântului în cultul funerar, la românii din Timocul sârbesc SECARĂ Constantin Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti, e-mail: constantin_secara@yahoo.com Studiul surprinde mai multe probleme, complexe şi complementare sub aspect tematic, care pot forma o imagine generală (chiar dacă, în mod inevitabil, fragmentară şi, poate, subiectivă) asupra patrimoniului, culturii tradiţionale, formelor de spiritualitate, identităţii şi (nu în ultimă instanţă!) asupra existenţei, vieţuirii şi continuităţii elementului românesc din Valea Timocului (Serbia), relevate în urma unei cercetări de teren realizată în perioada 10 iulie – 2 august 2014. Cercetarea a avut un caracter prospectiv, general, de primă cunoaştere a realităţilor locale şi zonale; în cadrul ei au fost abordate mai multe aspecte privind interculturalitatea şi interferenţele culturale, precum şi suprafeţele de contact la nivel multicultural. În acelaşi context, au fost vizate probleme diverse de etnologie şi antropologie culturală, proprii pentru această zonă, în care definitorii au fost, în decursul istoriei, amestecurile şi modificările permanente ale componentelor etnice, migraţiile, colonizările şi conflictele. Problemele vizate în acest studiu surprind raporturile şi rolurile din cadrul familiei tradiţionale româneşti din estul Serbiei, privind cutumele şi obiceiurile legate de cultul funerar. Puternic ancorate în practici precreştine, dar subsumate totuşi unor elemente de creştinism primar, obiceiurile rituale au fost menite să suplinească absenţele notabile din viaţa socială, familială şi spirituală a românilor din aceste zone, în ultimele două secole: a Bisericii (ca ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 34 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 instituţie oficială, în limba română), a bisericilor (ca locuri de rugăciune din cadrul comunităţilor) şi a preoţilor (ca păstrători ai tradiţiei creştine, în limba română). În acest context, femeile vârstnice au preluat funcţiile liturgice absente, practicând o serie de substitute ritualice şi devenind astfel vectorii principali ai transmiterii tuturor acestor practici. Rezultatele cercetării relevă caracterul ancestral şi bine conservat al practicilor şi obiceiurilor funerare existente în cadrul comunităţilor româneşti din această zonă, care sunt supuse însă modernizărilor şi actualizărilor de atitudine familială şi sunt determinate de noile paradigme sociale contemporane. Concluziile subliniază potenţialul deschiderii unor noi direcţii de cercetare asupra cutumelor, credinţelor şi practicilor populare, ca forme de spiritualitate exercitate la nivelul familiei tradiţionale româneşti, văzute mai ales din perspectiva studiilor complexe, interdisciplinare. Cuvinte-cheie: români din Timoc (Serbia); cultul funerar; elemente precreştine; substitute liturgice; dinamica relaţiilor familiale. Familia şi consumul de droguri. Modalităţi de implicare în psihoterapie SIMACHE Daniela Societatea Civilă Profesională de Psihologie “Esential Psy”, Bucureşti, e-mail: contact@esentialpsy.ro Consumul de substanţe psihoactive reprezintă una dintre principalele controverse actuale în ceea ce priveşte graniţa dintre uz şi abuz, dintre benefic şi periculos. Dezbaterile existente pe tema statutului de drog şi a dezincriminării marijuanei tind să susţină ideea acceptării totale şi necondiţionate a consumului de droguri în general, fie ele legale sau ilegale. Literatura de specialitate demonstrează legătura dintre folosirea diferitelor substanţe chimice (alcool, mâncare, droguri legale, medicamente, nicotina, cafea etc.) pentru mascarea emoţiilor şi pentru deconectarea de realitate, pe de o parte, şi modelarea inconştientă în copilărie a unor anumite atitudini de viaţă şi reacţii comportamentale, pe de altă parte. Lucrarea propune o reorientare a modalităţilor de intervenţie terapeutică în domeniul consumului de droguri în acord cu actualul profil psiho-social al consumatorilor şi cu structura actuală a relaţiilor familiale. Autoarea pledează pentru o abordare atentă a constelaţiei motivaţionale aflate la baza opţiunii pentru consum (fie el abuziv, ocazional sau experimental). Analiza unor lucrări recente şi interpretarea unei cazuistici variate argumentează necesitatea corelării permanente a intervenţiilor la nivel individual şi familial. Demersul terapeutic în cazul consumului de droguri presupune atât rezolvarea deficitelor de dezvoltare individuală , cât şi reglarea dezechilibrelor și disfuncţionalităţilor în sistemul familial. Reușita tuturor acestor demersuri se fundamentează pe sistemul de credinţe și atitudini valorizate în societate, ceea ce impune acţiuni consistente și coerente de informare și psihoeducaţie. Cuvinte-cheie: consumator; dependenţă; implicare; familie; relaţie. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 35 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Familia narcisică şi efectele acesteia asupra copilului devenit adult STAN Patricia Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, e-mail: psiholog.patriciastan@gmail.com Familia narcisică este acel tip de familie în care nevoile părinţilor sunt puse înaintea nevoilor copilului. Mai degrabă decât a avea rol clinic diagnostic, conceptul de ,,familie narcisică” urmăreşte descrierea dinamicii şi funcţionării unei astfel de familii. Toată dinamica dintre copii şi părinţi este marcată în grade diferite de relaţii narcisice (nevoia părintelui de a-şi satisface trebuinţele prin intermediul copilului) şi de relaţii de obiect (în care copilul este recunoscut ca fiinţă diferită de părinte). Dinamica disfuncţională apare în momentul în care ceea ce domină este dinamica narcisică, copilul funcționând drept umbră, proiecţie şi extensie a fiinţei părintelui şi a nevoilor lui. În literatura de specialitate sunt vehiculate două tipuri de ,,familie narcisică”: a) familia narcisică ,,deschisă” şi b) familia narcisică ,,închisă”. În familia narcisică deschisă, nevoile părinţilor puse înaintea nevoilor copiilor sunt exprimate direct şi sunt vizibile – aşa cum ar fi o afecţiune fizică sau psihică a părintelui sau dependenţa de alcool sau de droguri. În familia narcisică închisă, părintele îşi exprimă şi satisface nevoile prin intermediul copilului, însă într-un mod ascuns, mascat şi indirect. La un nivel subtil şi profund, vom găsi la baza comportamentelor şi atitudinilor narcisice ale părinţilor, un sentiment al identităţii de sine insuficient conturat şi o stimă de sine scăzută. Dinamica familiei narcisice îşi pune amprenta asupra funcţionării copilului devenit adult. Cercetătorii din domeniu s-au aplecat asupra modului de raportare şi relaţionare cu sine şi cu ceilalţi a adultului crescut într-o familie cu dinamică narcisică (relaţionare marcată de neîncredere în sine şi în ceilalţi şi dependenţă), asupra stilului de ataşament în relaţiile semnificative (securizant, anxios sau evitant), a experienţelor romantice ale adulţilor ieşiţi dintr-o familie narcisică şi asupra perpetuării scenariilor narcisice de către copilul devenit adult în propria familie (adultul având tendinţa să devină la rândul său părinte narcisic pentru propriul copil). Toate acestea stau la baza înţelegerii unor comportamente contraproductive, conştiente sau inconştiente şi la baza uni plan de dezvoltare personală şi/sau intervenţie terapeutică. Cuvinte-cheie: familie narcisică; stil de ataşament; scenariu narcisic. Rolul familiei contemporane în promovarea şi susţinerea valorii educaţiei SUCIU Marta-Christina Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată, Departamentul de Economie şi Politici Economice, e-mail:Christina.Suciu@economie.ase.ro Rolul familiei în menţinerea interesului tinerilor pentru educaţie este esenţial. Se impune o schimbare de mentalitate. Tinerii vor trebui să fie ajutaţi de către familie să realizeze că se impune o schimbare a stilului de viaţă, în care învăţarea este privită ca făcând parte din experienţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, experienţă care ne provoacă permanent către accesarea unor noi şi cât mai diverse arii ale cunoaşterii. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 36 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Învăţarea şi auto-învăţarea se desfăşoară de-a lungul întregii vieţi. Nu mai este suficient ca un tânăr să meargă la şcoală, să obţină o diplomă şi după aceea să se angajeze pe piaţa muncii şi să iasă la pensie. Simpla deţinere a unei diplome, care adesea părea să îi mulţumească pe membrii familiei, este insuficientă pentru ca tinerii să îşi piloteze şi să îşi gestioneze competent traseul asumat în viaţă. Valorizarea „talantului” cu care orice tânăr este înzestrat şi stimularea manifestării active a potenţialului creativ până la vârste înaintate (în spiritul îmbătrânirii active) devin deziderate pe care familia trebuie să le promoveze încă din primii ani de viaţă. Nu de puţine ori, ceea ce un tânăr doreşte să facă în viaţă nu se potriveşte cu ceea ce îşi doreşte familia. Dialogul intergeneraţional şi înţelegerea orizontului cognitiv, emoţional şi aspiraţional al unui tânăr este o provocare pentru familia contemporană, căreia aceasta nu este pregătită să îi facă faţă. Este binevenită colaborarea cu persoane şi instituţii competente (şcoli, licee, şcoli profesionale, universităţi, centre de consiliere profesională şi de training etc.) care pot contribui nu doar la identificarea celui mai adecvat traseu socio-profesional, ci şi la urmărirea atentă a manierei în care tânărul parcurge acel traseu. Familia contemporană se confruntă cu o serie de probleme complexe cărora le face faţă tot mai greu. Una dintre aceste probleme are în vedere şi promovarea în continuare a educaţiei şi învăţării ca „zestre” semnificativă pentru dezvoltarea profesională şi personală a tinerilor de-a lungul întregii vieţi. Cuvinte-cheie: învăţarea continuă; creativitate. Un generator de disfuncţii: injoncţiunile ŞERBĂNESCU Bogdan, Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, e-mail: serbanescu.bogdan@gmail.com S-au publicat sute de cercetări asupra disfuncţiilor familiale, s-au făcut sute de descrieri ale acestora, s-au identificat zeci de cauze pentru toate categoriile de disfuncţii – dar foarte puţine au explorat trecutul. Există câteva cauze ale acestor disfuncţii, care apar cu mult timp înainte ca partenerii să se gândească la a forma o familie, ba chiar de pe vremea când cei doi nici măcar nu ştiau ce înseamnă „familie”. Este vorba despre injoncţiuni, un concept lansat de către Robert şi Mary Goulding în cartea lor Changing Lives Through Redecision Therapy. Sunt mesaje interdictive transmise – uneori inconştient – de către părinţi, ca urmare a propriilor suferinţe acumulate pe parcursul vieţii: nefericire, anxietate, dezamăgire, furie, frustrare. Injoncţiunile identificate de cei doi autori americani – unsprezece la număr, deşi probabil că, în timp, vor fi identificate mai multe mesaje de acest gen pe baza cărora copiii acţionează (sau nu!) – se combină, în procesul învăţării, cu impunerea trăirii exclusiv a sentimentelor acceptabile în familia de origine. Se învaţă, de asemenea, sentimentele nenaturale, dar acceptate social (manifestate prin trăiri neautentice). La acestea, se adaugă constituirea viziunii copilului despre sine, ceilalţi, lume şi viaţă în general, precum şi stilurile de lucru – tot învăţate de la părinţi – de genul: „eşti OK numai dacă eşti puternic, sau dacă te grăbeşti, sau dacă faci pe placul celorlalţi, sau dacă încerci din greu, sau dacă eşti perfect”. Toate aceste elemente, adăugate permisiunilor acordate de părinţi, atribuirilor şi demonstraţiilor despre „felul în care se fac lucrurile”, au ca efect pe termen lung trăiri neautentice şi interpretări ale realităţii pentru ca aceasta să se conformeze credinţelor limitative ale celor doi participanţi la relaţia familială. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 37 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Trebuie ţinut seama şi de faptul că fiecare dintre soţi vine cu propria colecţie de injoncţiuni, permisiuni, atribuiri, „reţete” despre cum se fac lucrurile şi credinţe limitative, care, atunci când se întâlnesc, este aproape imposibil să nu genereze disfuncţionalitaţi. Primele două concepte menţionate – injoncţiunile şi sentimentele neautentice învăţate la vârste timpurii – reprezintă o posibilă cheie pentru identificarea şi rezolvarea disfuncţiilor ce apar în familiile moderne, în relaţionarea dintre cei doi soţi, dar şi în raporturile lor cu copiii. Cuvinte-cheie: analiza tranzacţională; injoncţiuni; sentimente neautentice; terapia redeciziei. Ciclul de viaţă al familiei TRANDAFIR Maria-Silvia Spital Prof. Dr.Alex.Obregia, e-mail:trandafirmariasilvia@yahoo.com Familia este o constantă a existenţei noastre de la naştere pană la final. Este aceeaşi, dar mereu nouă. Datorită schimbărilor frecvente care au loc în interiorul sistemului familial şi pentru că poate fi privită sub multe aspecte, este dificil de formulat o definiţie completă a acesteia. În familie individul se naşte, creşte, se transformă, evoluează, se maturizează, îşi realizează aspiraţiile, îmbătrâneşte şi încheie un ciclu de viaţă. Este un program complex care se desfăşură în etape însoţite de perioade de tranziţie, profund influenţat de context. Fiecare etapă este însoţită de schimbări de rol ale fiecărui membru care implică modificări ale pattern-urilor relaţionale. La nivel individual, membrii familiei se transforma fizic, cognitiv şi emotiv; interpersonal, odată cu transformarea individuală se modifică şi relaţiile dintre membrii familiei; grupul familial găseşte modalităţi pentru a-şi menţine homeostazia şi funcţionalitatea în vederea adaptării la schimbările interioare şi cele din exterior, iar la nivel social, structura relaţională a familiei se transformă în funcţie de contextul social, economic şi cultural în care trăieşte. Etapele ciclului de viaţă corespund evenimentelor critice din viaţa familiei şi individului: formarea cuplului, naşterea copiilor, adolescenţa şi despărțirea lor de nucleul familial, pensionarea, boala şi moartea. Perioadele de criză din viaţa familiei şi ale individului apar în special în perioadele de tranziţie de la o etapa la alta, deoarece stresul, atât în plan orizontal, cât şi vertical, este mai intens şi poate fi însoțit de o anumită simptomatologie. Cunoaşterea ciclului de viaţă al familiei contribuie la înţelegerea dezvoltării individului şi sistemelor umane. Cuvinte-cheie: familie; ciclu de viață; etape; pattern relaţional. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 38 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Impactul alterarării modelului familial tradiţional asupra parcursului profesional TURCU Răzvan (1), COTOCEL Cristina (2), PÎRLOG Mihail Cristian (3) (1)Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Centrul de Educaţie Medicală, e-mail: razvan.turcu@gmail.com (2)Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medicină, Departamentul 5, Disciplina Sociologie Medicală, e-mail: mihai.pirlog@gmail.com (3)Universitatea din Craiova, Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio - Umane, e-mail: cristina.prg@gmail.com Familia tradiţională este percepută ca o formă de conexiune socială întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic şi spiritual. Gradul de funcţionare a unei familii presupune păstrarea nealterată a funcţiilor de bază după care aceasta trăieşte. Normalitatea sau disfuncţionalitatea trebuie privite întotdeauna plecând de la „codul“ intern pe baza căreia a fost creată instituţia familială. Alterarea uneia dintre funcţiile primordiale de întemeiere a familiei are drept consecinţă creşterea riscului apariţiei disfuncţionalităţii, aceasta având un impact social negativ asupra a cel puţin unuia dintre parteneri. Disfuncţia familială îşi va lăsa amprenta, în principal, asupra copiilor care, la rândul lor, vor proiecta modelul însuşit asupra familiei întemeiate. Astfel, dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne; trăind în ostilitate, învaţă să fie agresivi; trăind în teamă, învaţă să fie anxioşi; trăind înconjuraţi de milă, vor învăţa autocompătimirea; înconjuraţi de ridicol, vor învăţa să fie timizi; trăind în gelozie, vor învăţa să simtă invidia; trăind în ruşine vor învăţa să se simtă vinovaţi. Cu un impact major asupra stilului de viaţă, comportamentele dezadaptative din interiorul familiilor disfuncţionale îşi pun amprenta şi asupra evoluţiei în carieră. Alegerea carierei privită ca un parcurs profesional, fiind o decizie individuală, ea se bazează pe experienţa de viaţă, interesele personale, valori, nevoi şi personalitatea fiecăruia. Existenţa unor disfuncţionalităţi familiale, fie că vorbim aici despre familia de bază sau cea întemeiată, va marca parcursul profesional al individului, ducând la apariţia unor comportamente profesionale specifice cu impact asupra carierei. În funcţie de personalitatea individului, nivelul de pregătire profesională şi educaţie, influenţa pe care disfuncţionalitatea familială o are asupra parcursului profesional poate duce fie la o plafonare a carierei, fie la un progres. Pierderea identităţii personale şi implicit a celei profesionale are de cele mai multe ori un efect limitat în timp, însă există şi situaţii în care alterarea relaţiilor de cuplu produce dezechilibre profesionale permanente. În cazul în care individul afectat de disfuncţia familială alege să-şi canalizeze forţele şi energia către autoperfecţionare, progresul carieristic devine o prioritate şi implicaţiile asupra dezvoltării profesionale este unul benefic. Cuvinte-cheie: familie; disfuncţionalitate; cariera; comportament. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 39 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Funcționarea schizo-paranoidă VASILE Aurelia Asociația Română de Psihanaliză de Cuplu, Familie și Grup, e-mail: psihologie_at@yahoo.com Poziţia schizo-paranoidă a fost elaborată de Melanie Klein în 1946, după dezvoltarea conceptului de poziţie depresivă, în încercarea ei de a înţelege şi de a descrie dezvoltarea mentală timpurie a bebeluşului, precum şi originile stărilor mentale la copii mai mari şi la adulţi. Prin teoria sa, Melanie Klein a descris evenimentele din dezvoltarea timpurie a bebeluşului, oferind o înţelegere a comportamentului şi tulburărilor copiilor mai mari şi adulţilor. Poziţia schizo-paranoidă este sigurul mod în care bebeluşul îşi poate structura experienţele în primele trei sau patru luni de viaţă. În funcţionarea schizo-paranoidă sunt specifice fantasmele primitive inconştiente, incapacitatea bebeluşului de a avea relaţii de obiect, pulsiunile de viaţă şi de moarte. Termenul „poziţie“ folosit de Melanie Klein este diferit de termenul „stadiu”, dezvoltat de Freud, şi îşi poate găsi aplicabilitate nu doar în înţelegerea dezvoltării bebeluşului, ci se aplică şi modelelor de funcţionare psihică de-a lungul vieţii umane. Pornind de la teoria dezvoltată de Melanie Klein, putem extinde modul de funcţionare din poziţia schizo-paranoidă specifică bebeluşului şi asupra dinamicii relaţiilor dintre membrii unei familii, având în vedere faptul că fiecare membru a fost la un moment dat în poziţia schizoparanoidă. Modul în care bebeluşul trăieşte experienţele din poziţia kleiniană schizo-paranoidă este definitoriu pentru dezvoltarea lui psihică de mai târziu, precum şi pentru modul în care relaţionează cu membrii din cadrul familiei, dar şi cu cei din afara ei. Înţelegerea poziţiei schizo-paranoide dezvoltată de Melanie Klein ne poate conduce spre cunoaşterea unor modele de funcţionare în cadrul unei familii, dimanica legăturilor dintre membrii familiei, precum şi cultivarea acestor modele în afara cadrului familial. Acest instrument terapeutic poate fi de un real folos în identificarea unor blocaje psihologice, atât în cadrul psihoterapiei individuale, cât şi în cadrul psihoterapiei de familie, cuplu sau grup. Cuvinte-cheie: schizo-paranoid; fantasme primitive; relaţii de obiect; pulsiune. O lume a senzațiilor dure și moi VOICU Isabela Universitatea București, Facultatea de Psihologie, e-mail: isabella00807@gmail.com Ne naştem diferiţi, cu particularităţile de rigoare şi aptitudinile traduse prin vocaţia aleasă, dar suntem indispensabili unii celorlalţi. Autismul este o luptă pe care care trebuie s-o ducem împreună, schimbarea fiind necesară la nivel social şi nu conturând personalităţi forţate. În primele luni de viaţă, mintea copilului autist interpretează realitatea într-un mod distorsionat, dominat de senzaţii fizice ce înăbuşesc conştientizarea, iar formarea percepţiilor şi conceptelor sunt blocate de atenţia stăruitoare faţă de fenomenele tactile declanşate de diferite obiecte şi texturi. Formarea percepţiilor şi conceptelor este blocată de atenţia stăruitoare faţă de fenomenele tactile subiective reprezentate de obiectele cele mai dorite şi manierisme senzoriale. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 40 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Concentarea redusă este întreţinută de lipsă de perspectivă, oamenii nediferentiindu-se de obiecte, iar anumite obiecte fiind interpretate ca parte integrantă a corpului. Majoritatea copiilor autişti au avut dificultăţi de hrănire pe perioadă copilăriei timpurii, astfel încât un regim alimentar în care să predomine alimentele organice precum şi asocierea corectă a categoriilor de alimente poate ajuta la diminuarea efectului de frustare pe care aceştia îl resimt. Studiile demonstrează că, în general, aceşti copii au un nivel scăzut de enzime digestive pentru zahăr şi carbohidraţi, reducând abilitatea de a digera acele alimente aşa că este recomandată reducerea extremă a zahărului rafinat. S-a constatat că starea de iritabilitate este micşorată de un aport proteic mai mare, minim 1-2 porţii pe zi. O altă problemă este a intoleranţelor alimentare, care pot fi latent active prin dureri de cap sau stări de ameţeală pe care unii copii, mai ales cei nonverbali, nu le pot exprimă sau localiza. S-a constatat că aceasta tulburare implică un deficit în anumite vitamine că biotină, B6, B12, mineralele litiu, calciu, magneziu, dar şi fier. Având în vedere tabloul simptomatic, sistemul emoţional este afectat, iar pentru a face faţă acestei stări de angoasă, copiii dezvoltă stereotipiile care sunt modalităţi de protecţie dezvoltate în perioadă de sugar. Terapeuţii sunt substitutul mamei prin tranferul infantil, de aceea atitunea lor este un catalizator esenţial în restabilirea unor relaţii tipice. Iubirea, fermitatea, siguranţă de sine şi încercarea continuă de a explică comportamentele autiste şi nu doar a le elimină, sunt unelte de bază în cadul terapiei. Cuvinte-cheie: traumă; autostimulari protectoare; senzaţii autogenerate; vulnerabilitate. Alimentaţia, nutriţia şi familia – o triadă sanogenetică esenţială ZUGRAVU Corina-Aurelia (1), NUTA Daniela (2) (1) Universitatea de Medicina şi Farmacie “Carol Davila”, e-mail: corina.zugravu @umf.ro (2) Facultatea de Asistenţă Medicala şi Moaşe, e-mail: daniela.nuta@insp.gov.ro O componentă de bază a stilului de viaţă este dată de ansamblul obiceiurilor alimentare. Deşi se pot modifica în cursul vieţii, obiceiurile alimentare se formează în copilărie iar schimbarea lor reprezintă o adevărată provocare pentru individ. De aici rezultă şi importanţa excepţională a formării unor obiceiuri alimentare sănătoase încă de la cea mai fragedă vârstă. Numeroase studii au arătat că părinţii au un rol central în dezvoltarea preferinţelor alimentare ale copiilor şi în aportul de energie. Simplul fapt de a mânca acasă, împreună cu membrii familiei, creşte semnificativ şansele de a avea o greutate normală, de a evita problemele de comportament alimentar şi de a ingera alimente sănătoase. Multe studii au ajuns la concluzia că cele mai nutritive mese se consumă în familie. Dincolo de nutriţie, mesele în familie sunt o oportunitate de a educa tinerii şi copiii, de a le crea un sentiment de securitate emoţională, de a comunica şi de a întări relaţiile familiale. A lua masa în familie, ca atare, poate deveni o oportunitate de a transmite valori şi credinţe către cei tineri. Masa în familie este un adevărat factor protector pentru tineri şi copii, şi nu numai în sens nutriţional, dar şi psihologic. A lua masa în familie ar trebui să rămână o constantă indiferent de evoluţia societății în care trăim sau de modelul de familie în care creşte tânăra generaţie, efectele acestui simplu act ancestral manifestându-se pe multiple planuri. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 41 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Deşi astăzi medicina modernă pune la dispoziţie arme puternice, dar de cele mai multe ori ineficiente, împotriva bolilor abundenţei, ale civilizaţiei, să nu ignorăm faptul că relaţia părinte-copil şi simplul fapt că cei doi reuşesc să fie împreuna în timpul unui act biologic simplu, ingestia de alimente, pot oferi cheia către profilaxia acestor boli şi pot fi ele însele ,,medicamente” excepţionale şi fără reacţii adverse. Cuvinte-cheie: aliment; familie; obicei alimentar. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 42 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Anexă - Programul conferinței Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie Institutul de Sociologie al Academiei Române Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” Conferinţa naţională: ,,FUNCŢII ŞI DISFUNCŢII ALE FAMILIEI CONTEMPORANE” Miercuri 10 decembrie, 2014, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bulevardul Eroii Sanitari, Nr. 8, Sector 1, Bucureşti (Metrou Eroilor, lângă 9:30 - 15:00 Universitatea de Medicină Carol Davila) Joi 11 decembrie, 2014, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie, Strada Fabricii nr. 46 G, Sector 6, Bucureşti, 9:30 - 15:00 Campus Politehnica, lângă Naţional TV (Metrou Politehnica sau Lujerului; autobuz 336, 136, troleibuz 61, 62, staţia Liceul Tudor Vladimirescu) Preşedintele conferinţei: Acad. BĂLĂCEANU Stolnici Constantin, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română Comitetul ştiinţific: 1. Dr. ALBU Adriana, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iaşi 2. Dr. BĂDESCU Ilie, Institutul de Sociologie, Academia Română, Bucureşti 3. Dr. BALICA Ecaterina, Institutul de Sociologie, Academia Română, Bucureşti 4. Dr. BALTASIU Radu, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială 5. Dr. BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti 6. Dr. FALUDI Cristina, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Cluj Napoca 7. Dr. GEANĂ Gheorghiţă, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti 8. Dr. GEORGESCU Matei, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie, Bucureşti 9. Dr. GLAVCE Cristiana, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti 10. Dr. GOLU Mihai, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti 11. Dr. GORAN Laura, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti 12. Dr. GURAN Liliana, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 43 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 13. Dr. ISPAS Alexandru, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”, Bucureşti 14. Dr. MANU Beatrice, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti 15. Dr. MARHAN Ana-Maria, Institutul de Filosofie şi Psihologie ,,Constantin RădulescuMotru”, Departamentul de Psihologie, Academia Română, Bucureşti 16. Dr. PANTELIMON Cristinel, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie, Bucureşti 17. Dr. POPA Camelia, Institutul de Filosofie şi Psihologie ,,Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Psihologie, Academia Română, Bucureşti 18. Dr. RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti 19. Dr. ŢUTU Mihaela, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti 20. Dr. VOINEA Maria, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială 21. Dr. ZUGRAVU Corina, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”, Bucureşti Comitetul de organizare: − Dr. BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie − Dr. RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română − Dr. PELTEA Bianca Bogdana, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie − Drd. CIUHUŢA Mircea, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română Programul Conferinţei Prima zi a conferinţei, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Bulevardul Eroii Sanitari, Nr. 8, Sector 1, Bucureşti. Biblioteca Institutului, camera 18. Vă rugăm să nu depăşiţi 10 minute pentru comunicare 09:30- 10:00 Înregistrarea participanţilor 10:00-10:30 Cuvinte de deschidere − Acad. BĂLĂCEANU Stolnici Constantin, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer” − Dr. GORAN Laura, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie, Bucureşti ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 44 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 10:30-12:30 Prima sesiune a conferinţei Preşedinte: Dr. GEANĂ Gheorghiţă, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti Moderatori: − Dr. RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti − Dr. BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti 1 MARINESCU VALENTINA, Departamentul de Sociologie, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, E-Health, comunicarea din cadrul familiei în România 2 BANCIU Dan, Institutul de Sociologie al Academiei Române, Impactul disfuncţiilor familiale asupra tendinţelor de devianţă ale minorilor 3 SIMACHE Daniela, Societatea Civilă Profesională de Psihologie ,,Esential Psy”, Bucureşti, Familia şi consumul de droguri. Modalităţi de implicare în psihoterapie 4 MATEI Rodica, Fundaţia Generaţia pentru psihanaliza copilului şi adolescentului, Contextul familial şi relevanţa sa pentru etiopatogeneza tulburărilor psihoafective ale bebeluşului şi copilului mic 5 SUCIU Marta-Christina, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată, Departamentul de Economie şi Politici Economice, Rolul familiei contemporane în promovarea şi susţinerea valorii educaţiei 6 PĂNESCU Oana Madlen, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie, Bucureşti, Diferenţe de gen în formarea poziţiei existenţiale 7 POPESCU Gabriela, PELTEA Bianca Bogdana, Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, Universitatea ,,Spiru Haret”, Bucureşti, Impactul eredităţii psihice asupra sistemului familial şi a membrilor săi. Iertarea traumelor moştenite din arborele genealogic 8 BACIU Adina, Institutul de Antropologie ,,Fr. I. Rainer” al Academiei Române, Bucureşti, O perspectivă antropo-medicală asupra problemelor şi soluţiilor familiilor copiilor cu deficienţe auditive 9 SAVA Nicu Ionel, FRĂŢIMAN Livica, Departamentul de Ştiinţe Socio-Umane, Facultatea de Psihosociologie, Universitatea ,,Andrei Şaguna” din Constanţa, România, Studiu comparativ pe criteriile mediu de rezidenţă şi apartenenţa la genul biologic asupra clarităţii rolurilor familiale 10 CĂLĂRĂŞANU Cristina, Asociaţia Română de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie ,,Enrique Pichon Riviere”, Paradoxul narcisic al societăţii contemporane: dificultatea de a accepta diferenţele 11 POPESCU Monica Iuliana, SAVA Nicu Ionel, Departamentul de Ştiinţe SocioUmane, Facultatea de Psihosociologie, Universitatea ”Andrei Şaguna” din Constanţa, România, Funcţiile familiei în contextul transformărilor actuale 12:30-12:45 Pauză de cafea 12:45-15:00 A doua sesiune de comunicări Preşedinte: Dr. GLAVCE Cristiana, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti Moderatori: − Dr. RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 45 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE − 1 2 3 4 5 6 Numărul 4, 2014 Bucureşti Dr. BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Bucureşti ZUGRAVU Corina-Aurelia, Universitatea de Medicina şi Farmacie “Carol Davila”, NUTA Daniela, Facultatea de Asistenţa Medicala şi Moaşe, Alimentaţia, nutriţia şi familia – o triadă sanogenetică esenţială ŞERBĂNESCU Bogdan, Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, Un generator de disfuncţii: injoncţiunile DRĂGHICI Rozeta, Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” Bucureşti, Rolul familiei în asistarea persoanei vârstnice cu probleme GANCIU Claudiu, Asociaţia Română de Psihanaliză a Legăturilor de Familie şi Grup ,,Enrique Pichon, Riviere”, Limita – o problemă fundamentala a cuplului şi familiei contemporane POPESCU Angel Iulian, World Outstanding Medical Doctors’ Association, Hong Kong, Beijing, China, Asociaţia Stil de Viaţă, Educaţie şi Sănătate, Bucureşti, România, Familia – sediul dezvoltării calitative a speciei umane VOICU Isabela, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie, O lume a senzaţiilor dure şi moi 7 SECARĂ Constantin, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti, Familia cea mică, familia cea mare sau despre congruenţa lumilor prin puterea cuvântului în cultul funerar, la românii din Timocul sârbesc 8 BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, Economia familială 9 CROITORU Cătălina, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Catedra Igiena generală, Centrul Naţional de Sănătate Publică, Republica Moldova, Computerul în viaţa copiilor 10 DÉGI LÁSZLÓ Csaba, FALUDI Cristina, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Rolul experienţelor familiale din copilărie asupra relaţiilor intime şi a singurătăţii la adolescenţii din România 11 FALUDI Cristina, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Aranjamentele de viaţă, starea de sănătate şi singurătatea la vârstnicii din România A doua zi a conferinţei: Joi 11 decembrie, 2014, 9:30-15:00, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Strada Fabricii nr. 46 G, Sector 6, Bucureşti, Sala de consiliu, et. I, corp B şi Sala 1307, et. III, corp A Vă rugăm să nu depăşiţi 10 minute pentru comunicare 09:30- 10:00 Înregistrarea participanţilor, Sala de consiliu, et. I, corp B 10:00-10:10 Cuvinte de deschidere − Dr. MANU Beatrice, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie − Dr. BUNESCU Gheorghe, Universitatea Ovidius Constanţa ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 46 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE 10:10-12:30 Numărul 4, 2014 Prima sesiune de comunicări, Sala de consiliu, et. I, corp B Preşedinte: Dr. MANU Beatrice, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie Moderatori: − Dr. PELTEA Bianca Bogdana, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie − Drd. BĂNICĂ Loredana , Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie 1 VASILE Aurelia, Asociaţia Română de Psihanaliză de Cuplu, Familie şi Grup, Funcţionarea schizo-paranoidă 2 BARBU Mihaela Andreea, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, Manifestările economice ale familiei contemporane 3 BUCUR Minodora, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, Departamentul de Studii Literare, Boala şi nebunia – forme ale pedepsei. De la literatură la viaţa realǎ 4 CIOCHINĂ Raluca, Universitatea,Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării, Asociaţia Română de Psihoterapie Analitică, Bucureşti, Consilierea familiei unei persoane cu autism 5 DRĂGHICI Roxana, Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, Relaţia cu mama 6 HRISTEA Mihaela, Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti, Familia contemporană în derivă 7 MANU Beatrice, MARICA Simona, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie, Disfuncţii ale familiei în care există un copil cu autism 8 NUŢĂ Daniela, ZUGRAVU Corina,Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Alimentaţia copilului, factor de bază în stabilitatea familiei 9 PANTELIMON Cristi, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de Sociologie-Psihologie, Familia ca unitate eroică 10 FERDOHLEB Alina, Laboratorul ştiinţific Medicina muncii al Centrul Naţional de Sănătate Publică, Republica Moldova, Persoanele cu afecţiuni profesionale şi determinanţii reabilitării în cadrul familiei 12:30-12:45 Pauză de cafea 12:45-15:00 A doua sesiune a conferinţei - Sala de consiliu şi Sala 1307 12:45-15:00 A doua sesiune a conferinţei - Sala de consiliu Preşedinte: Dr. ŢUŢU Mihaela, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie Moderatori: − Dr. PANTELIMON Cristi, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie − Dr. BISTRICEANU PANTELIMON Corina, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Sociologie-Psihologie 1 STAN Patricia, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Familia narcisică şi efectele acesteia asupra copilului devenit adult 2 POPESCU Gabriela, Asociaţia Română de Analiză Tranzacţională, Legile iubirii în familii. Relaţiile între părinţi şi copii 3 PELTEA Bianca Bogdana, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Departamentul de ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 47 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 Sociologie-Psihologie, Etapele redefinirii familiei şi funcţiilor ei 4 MARINESCU Daniela, Asociaţia Română pentru Terapia prin Jocul cu Nisip, Sandplay – o abordare psihoterapeutică a familiei 5 POPESCU Raluca, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română, Separare şi rudenie. Ce se întâmplă cu familia după divorţ? 6 IONESCU Marina, Asociaţia Română de Terapie prin Jocul cu Nisip, Disfuncţia emoţională la nivelul familiei şi modul ei de abordare 7 MANU Beatrice, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Facultatea de SociologiePsihologie, Factori de risc şi cauze ale violenţei în familie 8 ALBU Adriana, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Gr.T.Popa” Iaşi, Familia şi rolul ei în formarea unor obiceiuri alimentare ale copiilor 9 HODORCA Raluca, Universitatea ,,Al.I.Cuza", Iaşi, ALBU Adriana, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, Romania, Legătura dintre unele obiceiuri alimentare şi percepţia greutăţii corporale proprii la un lot de adolescenţi de la colegiul naţional din Iaşi 12:45-15:00 A doua sesiune a conferinţei - Sala 1307 Preşedinte: Dr. SECARĂ Constantin, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti Moderatori: − Dr. ZUGRAVU Corina, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila”, Bucureşti − Dr. MANU Beatrice, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, Facultatea de SociologiePsihologie 1 2 3 4 5 RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti, MANU Beatrice, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de SociologiePsihologie, Bucureşti, Atitudini, comportamente privind copiii şi educaţia lor RADA Cornelia, Institutul de Antropologie ,,Francisc I. Rainer”, Academia Română, Bucureşti, TARCEA Monica, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Trecut prezent şi viitor privind debutul vieţii sexuale, căsătoria şi reproducerea PÎRLOG Mihail Cristian, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medicină, Departamentul 5, Disciplina Sociologie Medicală, COTOCEL Cristina, Universitatea din Craiova, Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane, TURCU Răzvan, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Centrul de Educaţie Medicală, CHIRIŢĂ Anca, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medicină, Departamentul 5, Disciplina Psihiatrie, Efectele psihopatologice ale disfuncţionalităţii familiale TURCU Răzvan, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Centrul de Educaţie Medicală, COTOCEL Cristina, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Medicină, Departamentul 5, Disciplina Sociologie Medicală, PÎRLOG Mihail Cristian, Universitatea din Craiova, Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio – Umane, Impactul alterării modelului familial tradiţional asupra parcursului profesional DRĂGHICI Aurelia, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Dezvoltarea psihosocială a copilului în mediul familial ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 48 STUDII ȘI CERCETĂRI DE ANTROPOLOGIE Numărul 4, 2014 6 TRANDAFIR Maria-Silvia, Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia, Ciclul de viaţă al familiei 7 BURGHELE Camelia, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Familia: câteva repere etnologice, antropologice pentru satul tradiţional românesc 8 PETRESCU Cristina, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara, Cabinet Psihiatrie Dr. Novac, Funcţia de solidaritate în relaţie cu comportamentele cu risc din mediul familial: o abordare din perspectiva Analizei Tranzacţionale Cuvânt de închidere a conferinţei BALTASIU Radu, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, După evaluare, articolele in extenso acceptate vor fi publicate în revista online Studii şi Cercetări de Antropologie / Anthropological Research and Studies. Instrucţiunile de redactare pot fi găsite la <http://studii.antropologia.ro/instructiuni-pentru-autori>] / [<http://studii.antropologia.ro/instructions-to-authors> Articolele in extenso în limba engleză sau română pot fi trimise până pe 25 decembrie pe adresa Revistei: <studii@antropologia.ro>. ISSN 2344 – 2824 ISSN–L 0039 – 3886 49