Mihai Eminescu

poet national si universal

Ion Luca Caragiale

Mihai Eminescu este în literatura română poetul nepereche a cărui operă
învinge timpul, după cum afirmă George Călinescu. El este cel mai mare poet naţional,
care exprimă cel mai bine şi cel mai complet spiritualitatea românească. Eminescu
reprezinta o valoare si pe plan international, el imbogatind trasaturile romantismului prin -viata si opera-
elemente noi ale creatiei lui. Operele sale stau alaturi, in literatura universala, de cele ale
altor romantici ca Victor Hugo, Novalis si Byron.
Romantismul este un curent literar artistic ce apare la sfarsitul secolului al XVIII-lea in I. Viata
Anglia si Germania si se dezvolta pe parcursul secolului urmator in toata Europa.
Estetica romantica neaga clasicismul evidentiind spiritul de revolta si dorinta de innoire a
lumii.
Opera eminesciana marcheaza in literatura romana apogeul romantusmului, Mihai Cel mai mare dramaturg si scriitor satiric al literaturii noastre,
Eminescu fiind considerat ultimul poet romantic european.Poetul si-a marturisit I.L.Caragiale, s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale din fostul judet Prahova,
apartenenta la acest curent in poezia „Eu nu cred nici in Iehova”: ca fiu al lui Luca si al Ecaterinei Caragiale. Primele clase le urmeaza la Ploiesti, la Scoala
„Nu ma-incantati nici cu clasici, Domneasca, pastrand o pioasa amintire invatatorului Basil Dragosescu, de la care a
Nici cu stil curat si antic invatat intaia data tainele gramaticii si respectul pentru limba romaneasca.
Toate-mi sunt de o potriva
Eu raman ce-am fost, romantic.”
Eminescu a preluat din romantismul german teme si motive precum si teoria Dupa 1870, timp de cativ ani, preocuparile lui Caragiale se aseamnana
romantica a geniului din opera „Lumea ca vointa si reprezentare” a lui Arthur cu ale marelui sau contemporan si prieten de mai tarziu, M. Eminescu: in 1870 Caragiale
Schopenhauer. In conceptia filozofului german, omul de geniu se detaseaza de omul este copist la Tribunalul Prahova, iar in 1871 este sufleur si copist al Teatrului National
obisnuit prin dorinta de absolut, prin capacitatea de a-si depasi interesele, de a armoniza din Bucuresti.
fantezia cu ratiunea. In opozitie cu acesta omul obisnuit duce o existenta limitata,
efemera, pe cand omul de geniu poate fi eternizat prin creatie. Filozofia germana a
repezentat una dintre cele mai importate surse de inspiratie pentru Eminescu, ipostaza
omului de geniu aparand in numeroare poezii. In poemul „Luceafarul”, geniul este Anul 1873 este important in evolutia lui Caragiale, intrucat acum de
Hyperion ce doreste sa renunte la nemurire pentru a se implini pe plan erotic. El prima proba a inclinatiilor sale satirice, debutand la revista umoristica Ghimpele, cu
constientizeaza, in final, caracterul imposibil al dorintei sale datorita incompatibilitatii articole si note polemica ascutite, in care ataca cu fronda juvenila pe Maiorescu,
dintre lumea sa si cea omeneasca. Astfel, omul de geniu al lui Eminescu este inzestrat si Macedonski s.a.
cu capacitate afectiva pe langa cea de cunoastere asa cum apare in literatura germana.
O alta sursa de inspiratie o reprezinta filozofia indiana. Un concept preluat din
Upanisade este „tat twam osi” prezent in poezia „Memento mori”, ce prespune             Anul 1884 trebuie retinut ca data memorabila in care apare capodopera
identificare sinelui subiectiv cu sinele universal. Deasemenea imnurile Rig-Veda au stat dramaturgiei noastre  clasice, comedia O scrisoare pierduta, reprezentata in acelasi an.
la baza conceperii poemului „Luceafarul”. La cei 32 de ani, Caragiale daduse literaturii noastre : O noapte furtunoasa, Conu
Din filozofia greaca,Eminescu a apelat la operele lui Platon, Aristotel si Socratede unde a Leonida fata cu reactiunea si O scrisoare pierduta.
preluat conceptul de tip stoic „Cunoaste-te pe tine insuti” ce apare in poezia „Glossa”.
Scriitorul a valorificat si sursele de inpiratie nationala cum ar fi miturile,
legendele, folclorul. Criticul literar Eugen Simion identifica opt mituri fundamentale in
            Intre 1888-1889, aproape un an, Caragiale functioneaza ca director general al
opera eminesciana: mitul cosmogonic („Memento mori”), mitul istoriei („Scrisoarea III”),
teatrelor. Insa relatiile cu Junimea si cu Titu Maiorecu incep sa se raceasca si Caragiale
mitul inteleptului („Memento mori”), mitul erotic („Floare albastra”), cel oniric („Sarmanul
incepe sa devina, pentru liberali si conservatori, deopotriva, un scriitor dificil si incomod.
Dionis”), mitul regresiunii la elementar („Mai am un singur dor”), mitul creatorului
(„Epigonii”) si cel al poeziei („Numai poetul”). Folclorul a reprezentat un important
element in operele scriitorului.Eminescu a stiut sa culeaga si sa valorifice motivele
folclorice ducand la desavarsire cantecul popular. El a intuit că limbajul poetic trebuie să             In 1901 apare volumul Momente si schite si in acelasi an are loc cunoscuta
porneasca de la operele folclorice şi de la texte vechi, care conservă formele cele mai acuzatie de plagiat adusa de Caion Al. Ionescu, publicist mediocre, necinstit si amator de
rezistente de limbă. Astfel, tipul de poet pentru care opteaza Eminescu este cel de tip scandaluri, infierat in fulminanta pledoarie a lui Delavrancea.
bard care este capabil sa creeze un limbaj liric paradisiac avand la baza miturle,
legendele si folclorul.
Temele romantice cel mai des intalnite in poeziile lui Eminescu sunt natura,             In 1904, beneficiind de o mostenire considerabila, Caragiale pleaca la Berlin,
viata, moartea, iubirea, istoria si timpul.Tema naturii este strans legata de cea a unde se va stabili pana  la moarte. Placarea lui din tara nu trebuie privita cu
iubirii,natura fiind element rezonator al trairilor poetului care isi proiecteaza de fiecare superficialitate, ca fiind simplu rezultat al unei mosteniri.
data sentimentele in universul inconjurator.Astfel in poezia „Floare albastra” natura este
una a inceputului de lume, nealterata de prezenta umana. Ea ocroteste cuplul adamic de
ochii profani : „Acolo-n ochi de padure,
Langa balta cea senina             Dar cea mai emotionanta dovada a legaturii trainice cu tara adevarata, cu poporul
Si sub trestia cea lina napastuit pe care la slujit cu devotament si ale carui dureri si nazuinte le-a oglindit cu
Vom sedea in foi de mure.” atata patrundere intr-o insemnata parte a operei sale, o constituie pamfletul 1907 din
Idealul de iubire se proiecteaza intr-un paradis terestru.Trecerea de la regimul primavera pana-n toamna, cel mai aspru rechizitoriu al vremii, cu privire la marile
diurn la cel nocturn sugereaza, in corespondenta natura-iubire, accentuarea intimitatii: rascoala taranesti.
„Pe carare-n bolti de frunze,
Apucand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,     I.L.Caragiale moare la Berlin, in 1912, 22 iunie, lasand in urma sa o opera bogata si
Dulci ca florile ascunse.” stralucitoare,, o adevarata oglinda a societatii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-
O supratema este reprezentat de cea a timpului. O intalnim insa in diferite lea.
dimensiuni: timp ambivalent-timpul universal in antiteza cu timpul individual
(„Luceafarul”), prezentul etern („Glossa”), timpul mitic („Sara pe deal”).
Motivele romantice prezente in opera eminesciana sunt pe cat de numeroase
pe atat de complexe: luna, floarea albastra, noaptea, teiul, codrul, lacul, viata ca vis, II.Opera  I.L.Caragiale este, inainte de toate , marele dramaturg   al literaturii
identitatea oamenilor in fata mortii, raul in lume, panorama desertaciunilor, noastre, autor al comediilor O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, Conu Leonida
geniul,intoarcera la cosmogonie, lumea ca teatru. fata cu reactiunea si D-ale carnavalului, precum si al dramei Napasta.Ceea ce da o
In poezia „Glossa”, capodopera de factura clasica, cu valoare gnomica, apar motivele neobisnuita vigoare creatiilor sale dramatice este in primul rand continutul lor deosebit de
fortuna labilis valoros, prin ascutita lui actualitate in vremea autorului.
„Nici incline a ei limba
Recea cumpan-a gandirii
Inspre clipa ce se shimba             Dar fara indoiala ca genul dramatic al lui Caragiale si-a gasit expresia desavarsita
Pentru masca fericirii, in O scrisoare pierduta. Ceea ce face ca aceasta piesa sa treaca inaintea tuturor
Ce din moartea ei se naste celorlalte este, inainte de orice, continutul de indei. Reprezentarea piesei  O scrisoare
Si o clipa tine poate; pierduta pe marile sceni ale lumii (Morcova, Berlin, Varsovia, Paris, Buenos Aires) atesta,
Pentru cine o cunoaste indiscutabil, universalitatea ei.
Toate-s vechi si noua toate.
si motivul lumii ca teatru. Acesta din urma este preluat din opera lui Shakespeare si
sugereaza ca lumea e un imens spectacol in care oamenii interpreteaza un rol.Fiecare
            De o factura cu totul deosebita este Napasta. De data aceasta rasul este
individ poarta o masca, toti sunt superficiali si ipocriti.
convertit in compasiune, satira in meditatie si profunzime psihologica.
Poezia „Memento mori” mai este intitulata „Panorama desertaciunilor”, motivul
vanitas vanitatum exprimand cel mai bine mesajul textului:
Un alt motiv bine reprezentat este viata ca vis.Acesta apare in „Luceafarul”,
„Memento mori”, „Glossa”.             Dupa 1890 repertoriul lui Caragiale se imbogateste cu proza de analiza si cu
In viziunea lui Eminescu visul reprezinta posibilitatea de cunoastere a sinelui povestiri care ilustreaza si de asta data, bogatele resurse ale marelui scriitor.
sau de a calatori in alte lumi, catre origini. In „Lucefarul” comunicarea dintre fata de
imparat si stea nu se poate realiza decat intr-un cadru nocturn, intr-o stare de reverie.
Elementul oniric e foarte bine definit si in nuvela „Sarmanul Dionis” unde limita dintre vis             Apar : nuvele :O faclie de Pasti, Pacat si In vreme de razboi.
si realitate nu e definita „Fost-au vis sau nu, asta-i intrebarea”.
Printre modalitatile compozitionale folosite pentru a valorifica motivele si temele sunt
antiteza, evocare si lirismul mastilor. Primele doua sunt folosite in poeziile „Epigonii” si
„Memento mori” cu rolul de a evidentia diferentele dintre gloria inaintasilor si decaderea                        Povestiri : Kir Inulea, La hanul lui Minjoala, Calul dracului, Abu Hassan.
contemporanilor.
Criticul Tudor Vianu socoteste personajele poemului „Luceafarul” drep „voci” ale
poetului, in sensul ca eul poetic se proiecteaza in diverse ipostaze lirice, corespnzatoare                         Schite : d-l Goe, Triumful talentului, Vizita, Lantul slabiciunilor, s.a.
propriilor contradictii.Poetul s-a proiectat astfel sub chipul lui Hyperion-geniul, al lui
Catalin- aspectul teluric al barbatuluI, al Catalinei –murioarea care doreste sa-si
depaseasca limitele si al Demiurgului-creatorul universului.
Zoe Dumitrescu-Busulenga scria despre marele poet „Toate motivele  In anul 1873 primele incercari literare ale lui Ion Luca Caragiale i.au fost publicate in
romantismului european se afla in Mihai Eminescu si in poezia lui, care e un intreg revista „Ghimpele” semnand cu pseudonimul „Car si Palicar”.Semneaza cu numele sau,
univers de idei si imagini, unitar, personal, desi toate ideile lui au circulat inaintea pentru prima oara in „Revista Contemporana”, poemul „Versuri”.
lui.Modalitatea innoirii a oricarui motiv, a integrarii lui intr-o conceptie si o viziune noua
este modalitatea cu care oricare poet mare al lumii se afirma.Si Eminescu este unul
dintre acestia.” Mihai Eminescu nu este o valoare doar la nivel national, el             El a fost corector al ziarului „Unirea democratica”.In 1887, impreuna cu Mihai
demonstarndu-si universalitatea in toate creatiile sale. Eminescu incepe colaborarea la „Timpul”.Pentru scurt timp el este revizor scolar in
Arges-Valcea.
            In 1884 se joaca in permiera opera bufa „Hatmanul Baltag” scrisa impreuna cu
Iacob Negruzzi.

            In 1896 apare volumul „Schite usoare”.Tot atunci conduce revista „Epoca
Literara” avandu-l ca secretar pe St.O.Iosif.
            Amintiri din copilarie, considerat primul roman al copilariei taranesti din literatura
romana, este o opera compexa, greu de atribuit unei singure specii sau chiar unui singur
gen literar. Fabulosul din povesti coexista cu observatia realista, nucleele epice sau
            In 1901 I.l.Caragiale implineste 25 de ani de activitate literara si publica volumul
dramaticesunt montate intrao tesatura de emotii lirice, liantul fiind, ca peste tot la Ion
„Momente”.In anul 1910, la Editura „Adevarul” se tipareste volumul „Schite noua” .
Creanga, arta povestirii, jovialitatea, umorul, complexitatea inegalabila a limbajului. Desi
apeleaza la un numar impresionant de cuvinte si de locutiuni din fondul particular folcloric
al limbii romane, Ion Creanga este unul dintre marii nostri creatori de stil, comparabil, prin
oralitatea expunerii si prin inventivitatea asezarii in context, cu I. L. Caragiale.

            Multe din povestirile lui Ion Creanga vorbesc despre o valoare inaparenta, dar
ION CREANGA care se impune cu timpul, impotriva oricaror rezistente. In Povestea porcului, un print
fermecator a luat infatisarea unui animal antipatic si murdar, Danila Prepeleac strica tot
ce incepe, parand ca este inzestrat cu o minte greoaie, nespeculativa, pentru ca dupa un
VIATA SI OPERA timp sa se dovedeasca a fi mai istet decat diavolul, Harap-Alb se transforma dintr-un
adolescent timid si naiv intr-un viteaz capabil sa treaca cu succes printr-o suita de
incercari dificile. O forma  mai complexa de a atrage atentia asupra semnificatiei valorilor
virtuale sau potentiale poate fi intalnita in “nuvela” Mos Nechifor Cotcariul, in care relatia
Ion Creanga s-a nascut la Humulesti in jud. Neamt la 10 iunie 1839. m.31 XII, Iasi. de ascundere a calitatilor umane este inlocuita de relatia de ascundere a sensurilor
Prozator. cuvintelor, prin echivoc. Daca in literatura populara semnificatia tipica este lupta dintre
bine si rau, la Ion Creanga binele se ascunde in spatele raului si desteptaciunea poate sa
ia aparenta prostiei, in asteptarea unei conjuncturi care sa faca posibila exprimarea
Intr-un Fragment de autobiografie, Ion Creanga sustinea ca s-ar fi nascut exacta. Din acest punct de vedere, intre opera si om exista o izbitoare unitate tematica si
la 1 martie 1837, “din parinti romani: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia de destin. Ambele, si opera si omul, se intemeiaza pe o incredere adanca in sansa
sa Smaranda, nascuta David Creanga”. Intre 1847 si 1848 urmeaza la scoala din valorilor latente, silite sa se ascunda de neintelegere si de prejudecati. In anul 1889, Ion
Humulesti, cu dascalul bisericii badita Vasile. In 1849 trece la scoala lui Alecu Bals, Creanga se stingea din viata, fara sa-si fi vazut opera tiparita in volum. Cateva din
locuind la o gazda din satul Brosteni. Intre 1853 si 1854 este inscris la Scoala povestile sale fusesera publicate in Convorbiri literare  la rubrica Literatura populara, iar
domneasca din Targu – Neamt, la parintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu), iar intre 1854 autorul lor fusese considerat un “talent primitiv si necioplit” (Iacob Negruzzi) sau unul
si 1855, la Scoala catihetica din Falticeni. dintre cei mai buni povestitori populari din Europa (Jean Boutière). Cand adevarata
valoare a scriitorului incepe sa fie banuita, el este comparat cu Rabelais (N.Iorga), cu
Homer (G.Ibraileanu), cu Swift si cu Sterne (G.Calinescu) sau cu scriitorii umanisti ai
Renasterii (Z. Dumitrescu – Busulenga). Intr-adevar, scriitor de extractie populara,
inzestrat cu un neegalat geniu umoristic si narativ si cu memoria prodigioasa a cine stie
caror temelii de spiritualitate romaneasca, Ion Creanga este “un reprezentant perfect al
sufletului romanesc intre popoare; al sufletului moldovenesc, intre romani; al sufletului
taranesc, intre moldoveni” (G. Ibraileanu).

In urma desfiintarii acesteia din urma, Ion Creanga se muta la Seminarul

teologic din Iasi, inscriindu-se direct in clasa a II-a. In iunie 1858 absolva cele patru clase             Scriitor clasic al literaturii romane, Ion Creanga este, in acelasi timp, un scriitor de
“de jos” ale seminarului, renunta la clasele superioare si este hirotonisit diacon, la 26 notorietate universala. Primele traduceri au fost realizate in Germania (Mitte
decembrie 1859, la biserica Sfanta Treime din Iasi. In anul 1864 se inscrie la Scoala Kremnitz, Rumänische Märchen,  Leipzig, 1882), Franta (Jules Brun Sept contes
normala de la Trei Ierarhi, treuta sub conducerea lui Titu Maiorescu. Remarcandu-se roumains, Paris, 1894) si Anglia (Leila Hamilton, The Rings of Bells,  Devon, 1909).
printre ceilalti viitori invatatori, este numit suplinitor si apoi titular la scoala ajutatoare a Astazi Ion Creanga este tradus in peste treizeci de limbi
institutului, ramanand in acelasi timp si diacon. In perioada aceasta, Ion Creanga
alcatuieste in colaborare, un numar de manuale scolare, dintre care unul cunoaste peste
douazeci de editii: Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei I
primaria (1868), Invatatorul copiilor, carte de cetit in clasele primaria  (1871), Povatuitoriu Ioan Slavici, Moara cu noroc referat
la cetire prin scriere dupa sistema fonetica  (1876).

Diferitele editii ale acestor manuale contin mai multe poezii si povestiri
didactice si moralizatoare, cu un caracter mai putin literar si mai mult instructiv si de
initiere, dar nu lipsite de miscare si de umor:
I. Viata si activitatea literara

Pasarica in timpul iernei (1868), Nu lucrezi, n-ai  ce manca,

Ia! clopotelul suna (1871), Poveste (Prostia omeneasca), Pacala, Inul si camesa, Acul si
barosul (1874). Elogiate si de Eminescu, pentru valoarea lor didactica si stilistica, Ioan Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848 in comuna Siria de langa Arad. Urmeaza
importante pentru intelegerea profilului etic al autorului lor, aceste povestiri contin o scoala primara in Siria, liceul la Arad si Timisoara, iar studiile universitare de drept si
dimensiune initiatica si pedagogica pe care o vom putea descoperi, in forme mai subtile stiinte la Budapesta si Viena. La Viena este presedintele Societatii Studentilor Romani “
si in opera de maturitate a prozatorului, in Danila Prepeleac sau in Povestea lui Harap – Romania Juna ”. Il cunoaste pe Eminescu si intalnirea lor se transforma intr-o prietenie
Alb. In anul 1871, Ion Creanga este suspendat de Mitropolie din functia de diacon. Se pe viata.
dusese la teatru, trasese cu pusca in ciorile de pe acoperisul manastirii Golia, isi tunsese
parul si se despartise de nevasta. In urma unui raport al aceleiasi Mitropolii catre
Ministerul Invatamantului, este suspendat si din slujba de institutor, in 1872, asa incat Debuteaza in 1871 cu o comedie, “Fata de birau”, publicata in revista “ Convorbiri
este silit sa deschida un debit de tutun in Iasi. Abia peste doi ani, in 1874, noul ministru al literare ”, dar vocatia lui e de prozator si se va concretiza in 1881 cu volumul “ Novele din
invatamantului, T. Maiorescu, il reintegreaza in invatamant. In aceste imprejurari, popor ”, moment de seama in evolutia prozei romanesti.
Eminescu, revizor scolar, il cunoaste pe Ion Creanga si il introduce, dupa toate
probabilitatile in septembrie 1875, la Junimea, unde prozatorul citeste Soacra cu trei
nurori.  Povestea se publica, la 1 octombrie 1875, in revista societatii iesene, Convorbiri
Intre timp, poposeste la Iasi pentru scurta vreme ( 1874 ), apoi vine la Bucuresti, unde
literare,  inaugurand seria unei lungi colaborari: Capra cu trei iezi (1 decembrie
este secretar al unei comisii de documente istorice ( colectia Hurmuzachi ), profesor la
1875), Punguta cu doi bani (1 ianuarie 1876), Danila Prepeleac (1 martie
Liceul “ Matei Basarab ” si redactor la “ Timpul  ” ( coleg de redactie cu Eminescu si
1876), Povestea porcului (1 iunie 1876) Mos Nechifor Cotcariul (1 ianuarie 1877),
Caragiale intre 1877-1881 ). In 1882 e ales membru corespondent al Academiei, sectia
Povestea lui Stan Patitul (1 aprilie 1877), Povestea lui Harap – Alb (1 august 1877), Fata
istorica.
babei si fata   mosneagului (1 septembrie1877), Ivan Turbinca (1 aprilie 1878), Povestea
unui om lenes (1 octombrie 1878), Popa Duhu (1 noiembrie 1881), Amintiri din
copilarie (partea I – 1 ianuarie 1881, II – 1 aprilie 1881, III – 1 martie 1882),
anecdota  Cinci paini (1 martie 1883). Tot in Convorbiri literare a mai aparul postum, Fat- In 1884 se stabileste la Sibiu. Intemeiaza ziarul “ Tribuna ”, fiind un jurnalist de rara
Frumos fiul iepei (15 martie 1898). In afara textelor aparute in revista Junimii, Ion fecunditate. Aici indruma primii pasi in literatura si inlesneste debutul poetului George
Creanga a mai publicat Mos Ion Roata, in Albumul macedo-roman (1880), si Ion Roata si Cosbuc. 21197gmy76pxi6r
Voda Cuza, in Almanahul societatii academice social-literare “Romania Juna” din Viena
(1883), aceeasi publicatie in care s-a tiparit si Luceafarul lui Eminescu. In fine, partea a
IV-a a Amintirilor din copilarie apare postum, in volumul II al primei editii  creanga (1892), Din 1890 revine in Bucuresti. Lucreaza in invatamant, editeaza ziare si reviste ( “ Vatra ”,
dupa ce fusese citita, in 1888, intr-un cerc al socialistilor ieseni, condus de N. impreuna cu Caragiale si Cosbuc ), publica volume de nuvele si romane, precum si
Beldiceanu. volume cu caracater memorialistic.

            Relativ redusa ca proportii, opera literara a lui Ion Creanga, care este alcatuita Moare la 17 august 1925 in casa fiicei sale, Lavinia, din Crucea de Jos, Panciu. E
dintr-un numar de povesti si povestiri si dintr-o scriere cu caracter aparent memorialistic, inmormantat la schitul Brazi din Panciu.
a fost realizata intr-un interval de timp scurt, intre 1875 si 1883. O operatie de
rutina este raportarea povestilor si povestirilor lui Ion Creanga la folclor. Dar desi pornesc
de la motive si scheme epice preexistente, avand o larga circulatie europeana, desi
contin “personaje” (animale fabuloase, draci, sfinti, Dumnezeu, moartea) si elementele II. Portretul scriitorului mx197g1276pxxi
caracteristice basmelor populare (formule initiale, mediane sau finale), povestile lui Ion
Creanga se disting nu numai printr-o inegalabila personalitate stilistica sau printr-o
deplasare sistematica de la general spre individual si de la epic spre dramatic, ci si printr- Asezat alaturi de Eminescu, Creanga, Caragiale, scriitori cu stil fascinant, mari creatori
o structura ascunsa, care a fost introdusa in text ca o dovada a  elaborarii savante si a de limba, Ioan Slavici, cu limbajul lui sobru, meticulos, poate sa para un autor din alta
vointei de a construi. Exemplara din acest punct de vedere, este Povestea lui Harap- clasa valorica. In realitate el este un intemeietor ca si ceilalti trei, prin opera lui
Alb,  construita in intregime pe o miscare initiatica, organizata in doua etape calitativ patrunzand in literatura romana filonul popular al povestirii si universul satului romanesc
distincte (initierea si verificarea), si exprimata simbolic in ceea ce s-ar putea numi transilvanean. El a creat in epica romaneasca nuvela si romanul de tip realist si, mai ales,
“metafora drumului”. Povestea, care este o capodopera de inscenare, ascunde un corp a adus analiza psihologica a sufletului individual, dar si colectiv, element definitoriu al
de “invataturi parenetice”, o parte din “filozofia” lui Ion Creanga, care recomanda, in prozei moderne.
esenta, rabdarea, bunatatea, mila, toleranta, increderea in sansa si in prieteni.
Creator de personaje memorabile si constructor epic, observator ascutit si moralist cu  
vocatie de pedagog, Ioan Slavici este cel dintai mare scriitor pe care Transilvania ii
daruie literaturii romane la sfarsitul secolului al XIX-lea. Cu Ion Creanga, din Moldova si
cu I. L. Caragiale, din Muntenia, alaturi, se alcatuieste un adevarat triunghi simbolic al 6. Particularitati ale limbii si stilului
spiritualitatii romanesti, in mijlocul caruia se inalta ca o coloana a infinitului – simbolul lui
Eminescu.

Scriitor obiectiv, realist, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima

personajele. Si cum contributia directa a eroilor la desfasurarea actiunii este masiva,
  valoarea limbajului ca document al vietii sufletesti creste. Dialogurile, fiind reflexe ale
intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Atunci cand Ana ii spune lui
Ghita: “ – Esti un om netrebnic si grozav trebiue sa te fi ticalosit tu in tine, pentru ca sa-mi
III. Proza lui I. Slavici spui ceea ce nu crezi nici ti insuti ”, avem nu numai o informatie despre transformarea
caracterului acestuia, ci si un reflex al amaraciunii pe care constatarea o produce in
sufletul ei.
Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezinta superioara inflorire a unui gen sau a
unei specii in literatura romana ( M. Eminescu fiind prin excelenta poetul, I.L.Caragiale-
dramaturgul si I.Creanga-povestitorul ), I. Slavici este cunoscut indeosebi ca nuvelist de Remarcabile sunt, in stilul lui Slavici, expresiile, zicatorile si proverbele. Anumite
exceptie. Prin opere ca “ Moara cu Noroc ”, “ Padureanca ”, “ Popa Tanda  ” ori capitole ale nuvelei par a ilustra chiar adevarul invariabil al unor proverbe.

“ Budulea Taichii  ”, scriitorul se afirma in calitate de creator al unei lumi animate de mari Ca si Titu Maiorescu, SLAVICI si-a inteles si asumat destinul de intemeietor, eroarea lui
energii, de patimi puternice si de dramatice probleme morale in cadrul, schitat cu mana fiind insa aceea ca, spre deosebire de contemporanul sau, nu s-a limitat la domeniul
de maestru, al satului si targului transilvanean, cu vechile lor legi nescrise, pastrate si culturii si artei, nazuind o revolutionare a societatii prin persuasiune. In activitatea literara
transmise de opinia publica ( “ gura satului ” ), ori al intinsei campii de vest, unde legea o si social-culturala a lui SLAVICI se disting cu claritate doua perioade mari.
faceau oamenii puternici si lipsiti de scrupule, precum Lica Samadaul.

Valoarea nuvelisticii a pus mult timp in umbra importanta operei de romancier a lui I.
Slavici, care prin “ Mara ” realizeaza “ Un pas mare in istoria genului”, dupa aprecierea lui
G. Calinescu.

5. Arta personjului literar

Literatura romana de pana la Slavici izbutise sa realizeze cateva personaje

dramatice de mare forta artistica, dar nu crease inca un personaj epic viabil care sa nu
intruchipeze schematic o anumita trasatura de caracter sau categorie sociala, ci sa
tasneasca din propria sa lupta, din propria sa vointa de a se realiza intr-un anumit fel si
sa devina prin aceasta un tip reprezentativ pentru societatea romaneasca. De aceea
personajele conturate de Slavici in romanele si mai ales in nuvelele sale vor fi privite cu
mare interes. Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o
comportare rigida, dictata de anumite prejudecati morale, ci le da libertatea de a se
manifesta, in imprejurarile in care le pune viata, dupa propriile indemnuri, dupa
imperativele sufletului lor. Ni se releva astfel nu numai caractere gata formate, ci si felul
in care ajung oamenii sa fie asa cum sunt, ca rezultat al inrauririlor ce s-au exercitat
asupra lor, a conditiilor sociale in care au trait. A crea personaje prin care sa arati ca,
asupra predispozitiilor psihice innascute, societatea in care traiesc si intamplarile vietii lor
exercita influente ce le transforma caracterul, reprezenta pentru vremea lui Slavici o
noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii metodei realiste in arta
literara. Scriitorul pune accentul pe evolutia artistica a personajului epic. In acest sens, el
acorda, in cadrul naratiunii, o atentie deosebita evenimentelor aflate in legatura directa
cu personajele, precum si interventiei lor nemijlocite in desfasurarea intamplarilor. Iata,
spre exemplu, evolutia lui Ghita. Slavici nu ne povesteste intamplarile vietii lui, ci il pune
pe el insusi sa actioneze sub ochii nostri. Intamplarile prin care trece il framanta, il
zbuciuma dureros, dar, cu toate acestea, patima banului nu-l paraseste. El isi poarta cu
consecventa povara propriilor sale slabiciuni, care ii determina destinul, transformandu-l
intr-un veritabil erou tragic. Desi intelege ca, in cele din urma, in lupta cu Lica, el va fi cel
infrant, pentru a-si satisface dorinta de razbunare, Ghita intra in conflict cu toata lumea
lui. Il vedem angajat in lupta necrutatoare cu toti ceilalti, chiar si cu sine insusi. Il vedem
cum se frange si cade invins. Ceea ce impresioneaza nu sunt insa transformarile pe care
le sufera caracterul lui, sfarsitul tragic, ci consecventa cu care personajele ca el isi sustin
pasiunile, energia ce o degaja in lupta cu imprejurarile vietii si, in acelasi timp, cu propriile
lor pasiuni.

Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale. Procentul de duritate si

afectiune, de bunatate si rautate, de hotarare si slabiciune pe care il aflam in fiecare din
ele face din Slavici un observator fara partinire, cu spirit realist desavarsit.

Dar in conceptia lui Slavici viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu,
care oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic,
ci numai sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul
destinului. Astfel, observand dezumanizarea lui Ghita, Slavici noteaza: “ Atata se simtea
de ticalosit si de slab in el insusi, incat nu mai sa-ai dea seama ce poate si ce nu poate
sa faca si asa incetul cu incetul se lasa in voia intamplarii”. Personajele insesi sunt
convinse ca au o soarta dinainte stabilita, careia nu i se pot opune: “ Cine poate sa scape
de soarta ce-i este scrisa !? ” se intreaba Ghita in sinea sa, odata, cand se afla la
stramtoare. Alteori se consoleaza cu formule ca: “ daca e rau ce fac, nu puteam sa fac
altfel ”. Nuvela insasi se incheie cu reafirmarea acestei fataliste conceptii despre viata
omului. Privind cu ochii inlacrimati ce mai ramasese din carciuma dupa incendiu, soacra
lui Ghita exclama: “ Samteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost data ”.

Definitorie pentru arta realizarii personajului la Slavici este o mare putere de

interiorizare. Aceasta a facut ca eroii lui sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai
in manifestarile lor exterioare, asa cum fusesera zugraviti in proza de dinainte de el.

Arta personajului epic atinge in “ Moara cu Noroc “  un nivel de maiestrie ridicat si

in ceea ce priveste portretistica literara. Portretul fizic este concis, redus la esential,
realizat aproape cu aceleasi mijloace ca la predecesorii sai. La Slavici, accentul nu cade
insa pe substantive abstracte, insotite de determinari corespunzatoare, ci pe adjective cu
rol de epitet caracterizator. Intr-o masura mai mare decat portretul fizic, portretul moral
constituie un succes remarcabil al prozei romanesti de la inceputul secolului al XX-lea.
Originalitatea artei portretistice la Slavici consta in faptul ca personajele au insusiri
numeroase, pozitive si negative, au calitati si defecte, vointa si slabiciune, atitidini ferme
si ezitari, indrazneli si temeri; iubesc sau urasc, dupa imprejurari, sunt patimase sau
rezonabile; au in general, comportarea unor fiinte reale. Astfel prezentati oamenii,
portretul lor moral este, de regula, complex si adesea alcatuit din trasaturi contradictorii.
In nuvela ” Moara cu Noroc ”, el se constituie ca o insumare treptata a observatiilor
autorului cu propriile marturisiri ale personajului si cu reactiile sufletesti ale celorlalte
personaje.