ASISTENT MEDICAL GENERALIST anul I

SOCIOLOGIE
ȘI
ANTROPOLOGIE

PARTENIE (POSTEA) Anamaria

Pagină 1 din 12
 SOCIOLOGIA RELIGIILOR
Sociologia religiilor studiază modul în care transcendentul (sacrul, divinul, prezenţa
lui Dumnezeu), se manifestă în viaţa societăţii şi în comunităţile de credincioşi. Face efortul
de a înţelege cât mai obiectiv religia, ca o relaţie variată a societăţilor cu „lumea de dincolo”,
colaborând cu celelalte discipline religiologice.

Premisele sociologiei religiilor:

Constituirea psihologiei religioase, pe linga meritele sale – a generalizat si o

unilateralizare a studierii vietii religioase. Din preocuparea psihologiei rezulta ca radacina
religiei s-ar afla numai in sentimentele si trairile de spirit ale individului.
Aceasta concluzie umbreste dimensiunea sociala a fenomenului religios. Sociologia se
ocupa acum cu studierea acestei dimensiuni.
Sociologia studiaza religia ca fenomen social, manifestata in comunitatea de credinciosi.
Tot ea se ocupa si de rolul religiei in viata sociala si de rolul societatii in viata religioasa.
Inca din Renastere exista premise ale cunoasterii religiei ca dimensiune a vietii sociale.
Cercetarea empirica a realitatii materiale si sociale avea in vedere si realitatea experientei
religioase a oamenilor si a societatii. In secolul trecut sporeste increderea in explicarea
cauzala si obiectiva a realitatii sociale.
Saint Simon aprecia ca societatile umane apartinind lumii obiective pot fi studiate ca
orice organism. El propunea ca aceasta stiinta a organismelor sociale sa fie numita “fiziologie
sociala”.
In continuarea acestei idei, Auguste Comte, observind anarhia si dezordinea (in special
cea din societatea franceza dupa razboiul napoleonian), considera ca restabilirea ordinii – ca o
conditie a pro-gresului, poate fi facuta prin stabilirea unor legi, principii sau structuri
caracteristice societatii si asemanatoare cu cele din stiintele pozitive (realiste) din fizica,
matematica, biologie.
In masura in care se vor descoperi aceste legi obiective, sociologia va reusi sa propuna
tehnici de dezvoltare sociala care sa inlature anarhia si dezordinea.
A. Comte a formulat una din aceste legi fundamentale ale dezvoltarii – legea celor trei
stadii:

Pagină 2 din 12
1. stadiul teologic – reprezinta etapa initiala a dezvoltarii omenirii, cind primitivismul dorea
sa explice realitatea, dar experienta lui arhaica nu-i permitea aceasta. In aceasta
imprejurare el a dat explicatii prin factorii supranaturali. Evenimentele naturii (inundati,
fulgere, anotimpuri) erau atribuite unor forte sau personaje atotputernice si necunoscute.
2. stadiul metafizic – in aceasta perioada corespunzatoare filosofiei speculative medievale
se continua efortul omului de a explica realitatea, dar nu mai apeleaza la forte
supranaturale, ci la idei si principii generale.
3. stadiul pozitiv – in aceasta etapa omul incepe sa cunoasca empi-ric realitatea. El nu mai
urmareste explicatii speculative, nu mai raspunde la intrebari de genul “de ce?”. Intrebarea
la care raspun-de prin stiinta pozitiva este “cum e?”.

A. Comte – care avea numerosi adepti, era de parere ca de-a lungul istoriei aceste etape se
elimina una pe alta. Cind s-a ivit perioada metafizica, filosofia a inlocuit teologia. Actuala
perioada pozitiva ar trebui sa filtreze prin cenzura stiintei constatarile si conclu-ziile teologiei
si ale filosofiei.
In acest spirit in lucrarea “Curs de filosofie pozitiva” (1839) el definea religia ca fiind o
atitudine mentala care a corespuns unei etape de dezvoltare a umanitatii, dar a devenit inutila
pentru omul modern.
Mai tirziu (1849) el constata rolul social al religiei, care este un factor de stabilitate si de
educare a populatiei. Pe aceasta baza isi re-formuleaza conceptia despre religie, acceptind-o
ca pe o necesitate in societatea moderna, desacralizata, de altfel: “In timp ce protestantii si
deistii au atacat mereu religia in numele lui Dumnezeu, noi vrem din contra, sa-l dam de-o
parte pe Dumnezeu in numele religiei”.
Astfel se formula ipoteza unei religii utile, dar fara referire la sa-cru. El a incercat chiar sa
elaboreze practic o asemenea religie.

Durkheim – despre totemism:

Durkheim a continuat si a desavirsit pozitia lui Comte, aratand ca, la inceput, religia
tinea locul si al stiintei si al filosofiei. Ulterior din filosofie s-au desprins preocuparile
filosofiei de explicare a lumii prin categorii si sisteme logice, precum si stiintele care explica
lumea pe baza de experienta. Durkheim a studiat societatea ca pe o realitate obiectiva
specifica.
Pagină 3 din 12
 Religia nu s-a nascut din contactul individului cu natura, datorita fricii omului in fata
dezlantuirii ci ca un fapt colectiv, sursa religiei fiind societatea.

In 1912 Durkheim publica lucrarea referitoare la viata religioasa “Formele elementare ale
vietii religioase” avind subtitlul “Sistemul totemic1 in Australia”. Aceasta lucrare reprezinta
preocuparea de pes-te 25 de ani a lui Durkheim in legatura cu viata religioasa si o teoreti-zare
a intregii literaturi scrise in ultimii 70 de ani in legatura cu totemismul.
Durkheim precizeaza aici specificul vietii religioase. El arata ca teologia vede acest
specific in supranatural, in lumea misterului, reli-gia incercind sa explice ceea ce depaseste
inteligenta si naturalul.
Alte discipline considera ca factorul esential pentru religie este di-vinitatea, adoratia
credinciosului fata de supranatural. Durkheim nu adera la aceste opinii si spune ca toate
religiile pornesc de la o clasificare radicala care deosebeste sacrul de profan: sacrul este sfint,
pur iar profanul este cel in afara templului. Nu exista in istoria gindirii omenesti un alt
exemplu de doua categorii atit de profund dife-rentiate. Intre sacru si profan nu exista
intermediere, ele fiind despar-tite prin moarte.
Durkheim considera ca toate religiile incep prin a face distinctie intre aceste doua
domenii. Exista religii care nu au divinitati – cele orientale (confucianismul, budismul, etc)
numite religii ateiste, dar si acestea deosebesc sacrul si profanul.
Definitia religiei dupa Durkheim este urmatoarea: “Religia este un sistem solitar de
credinte si practici relative la lucrurile sacre”. Pe baza acestora credinciosii se unesc in
comunitati sufletesti numite biserici. Pentru a argumenta aceasta idee, Durkheim a studiat
totemismul din Australia. Exegetii (cei care au studiat opera lui) s-au intrebat pentru ce
Durkheim a studiat totemismul, el fiind un inteligent fiu de rabin, cu un temperament de
benedictin.
Durkheim a raspuns astfel la aceasta intrebare: “Deoarece totemismul este cea mai simpla
forma de religiozitate care face distinctie clara intre sacru si profan”.

1
TOTÉM - Animal, plantă sau, rar, obiect considerat de unele triburi primitive ca strămoş şi protector al populaţiei
respective şi venerat ca atar

Pagină 4 din 12
Obiectivitatea sociologului:

Unii sociologi apreciaza ca nu poti cunoaste viata religioasa daca nu esti credincios,
adeptul unei confesiuni.
Durkheim spunea “sociologul care nu este credincios este ca un orb care vorbeste despre
culori”.
Cealalta opinie care ii aparine lui Weber este ca “un sociolog trebuie sa fie obiectiv, sa nu
apartina unei confesiuni care-i modifica modul de interpretare si elaborare a rezultatelor (nu
am urechi pentru muzica religioasa)”.
Sociologul religios se comporta obiectiv fata de domeniul cercetarilor. El trebuie sa
priveasca fenomenul religios ca pe o realitate distincta de propria credinta. El poate fi sau nu
credincios, dar sa nu-si confunde profesiunea de cercetator cu trairea lui sufleteasca. El
constata modul de manifestare al sacrului, il explica, sistematizeaza fara a interveni in viata
religioasa. Sociologul studiaza toate confesiunile si formele de religie fara ura si partinire.
Pentru sociologi nu exista religii bune sau rele.
Mircea Eliade observa ca fenomenul religios trebuie inteles in propriul sau plan de
referinta.

Sociologia religiilor in conceptia lui Weber:

In sociologia germana, Weber si colegii sai (Werner Sombart si Troeltsch) au studiat,
inclusiv empiric (prin chestionar, interviu) viata religioasa. Weber a scris despre
confucianism, hinduism, iudaism, iar Troeltsch despre crestinism.
In sociologia germana conceptul central este divinul, pe care Weber il considera mai
general decit conceptul de sacru.
Sociologia religioasa nu studiaza esenta fenomenului religios ci comportamentul sau
conduitele credinciosilor.
Oamenii au conduite obisnuite, dar si extraordinare bazate pe intuitie sau iluminare.
Comportamentul prin care credinciosul incearca sa fie permanent indragostit de Dumnezeu
modifica conduita obisnuita. Oamenii practica diferite tipuri de activitate afectiva, traditionala
sau cu finalitate rationala si practica.

Pagină 5 din 12
 In aceste activitati se calauzasc si sunt condusi de personalitati. In activitatea rationala
sunt condusi de sefi legitimi. Activitatile traditionale sunt efectuate pe baza continuitatii.
Sefii primesc ereditar calitatea de a conduce.
Activitatile afective sunt conduse de sefi harismatici. Harul (harisma) este cuvint preluat
din Noul Testament si introdus in stiinta in 1892, fiind teoretizat de Weber. Harisma este o
calitate naturala pe care o au profetii, inteleptii, oratorii, comandantii militari.
In religie conducatorii religiosi au harisma divina, este personala, neanalizabila, face apel
la emotie, discipolii se supun si ii urmeaza.
Weber a aratat ca in epoca moderna se produce o rutinizare a harismei. Aceasta are o natura
birocratica. Harul il primeste prin functie. El arata ca diferitele categorii sociale adera
diferentiat la religie si confesiuni. Aceasta este numita de el “afinitate electiva”.
Exemple: birocratia chineza adera la confucianism, brahmanii au aderat la hinduism,
islamul e acceptat de elita razboinicilor, negustorii oraselor au afinitate pentru religia iudaica
iar pentru crestinism au afinitate mestesugarii ambulanti (pescari, timplari, etc). clasele
privilegiate si taranimea adera la religii mai conservatoare. Clasa de mijloc imbratiseaza
religii noi. De aceea noile miscari religioase (sectele) nu prospera la sate ci la orase.

Specificul sociologiei religiilor

Henri Desroche arata ca abordarea sociologica a religiei are trei particularitati:

1. este o abordare empirica, prin aceasta deosebindu-se de filosofia religiei.
2. studiaza religia din exterior, ca obiect spre deosebire de teologie care studiaza religia
din interior.
3. se deosebeste de alte stiinte prin obiectul sau, modul de cercetare, modul de redare al
rezultatelor cercetarii.
Ca disciplina de ramura a sociologiei, ea studiaza intreaga existenta sociala dintr-o
anumita perspectiva – a religiozitatii. Nu ii studiaza numai pe credinciosi, ci intreaga
populatie, incercind sa explice cauzele si motivele intensitatii religioase si a imprejurarilor in
care unii sunt nereligiosi (atei).

Pagină 6 din 12
 Sociologia religiilor studiaza numai o parte a societatii, anume, comunitatile de
credinciosi, pe cei care vin la biserica sau apartin unui cult. Sociologia religiilor studiaza viata
religioasa ca un sistem autonom in societate, dar si ca un subsistem.

Dupa al II – lea Razboi Mondial, Desroche aprecia ca sociologia religiilor s-a orientat in
trei directii:

1. ca o sociologie confesionala, studiind religia din perspectiva unei confesiuni. Caracterul

confesional o calauzeste spre finalitati de profil. De exemplu, sociologia facuta de
pastorii protestanti sau de biserica romano-catolica are ca scop concluzii in sensul
atragerii populatiei in aceste confesiuni.
2. ca o sociologie ideologica, studiind religia din perspectiva unor ideologii (pozitivism,
pragmatism, marxism), cercetind si tragind concluzii folositoare orientarii acelor
ideologii.
3. ca o sociologie independenta, studiind religia din perspectiva laica. Este practicata in
universitati, in academii nepolitice, trage concluzii fara coloratura religioasa sau
ideologica.

Sociologia religiilor e preocupata de doua aspecte:

1. aspectul empiric reprezinta cercetarea concreta a fenomenului religios.

2. teoria sociologiei religiilor care incearca sa sistematizeze cerce-tarile empirice intr-un
sistem explicativ.
Sub aspect teoretic, sociologia religiilor e deficitara. Beckford afirma ca avem doar trei
teorii in sociologia religiilor:

1. cea care pleaca de la Durkheim.

2. a lui Weber.
3. a lui Marx.
Exista insa pretutindeni cercetari concrete de sociologia religiilor. Aceste cercetari sunt de
natura sociografica, adica observa si inregistreaza viata religioasa si raspindirea
credinciosilor. Se fac statistici si atlase ale religiozitatii.

Sociologia empirica e dezvoltata si ca sociologie morfologica, inregistrindu-se forme de

manifestare a vietii religioase, dar sunt si socioanalize care compara, trag concluzii si
generalizeaza.

Pagină 7 din 12
 Viata religioasa este cercetata folosind, in general, aceleasi metode si tehnici ca si pentru
alte fenomene sociale. In fixarea temei de cercetare se are in vedere atit specificul vietii
religioase, cit si relatiile ei cu ansamblul societatii.

In cercetarea vietii religioase se folosesc statisticile. Exista statistici in legatura cu

apartenenta religioasa in recensaminte, la biserici. Se pastreaza carti de botez si cununii,
situatii bugetare din care pot fi trase concluzii.

Se folosesc si relatarile verbale ce redau opinia subiectului in legatura cu viata religioasa,

sociologul fiind mereu atent si corelind aceste informatii cu realitatea deoarece multi subiecti
nu-si pot identifica obiectiv starea de religiozitate. Adunarea opiniei se face prin chestionare,
prin interviuri sau prin relatari ale subiectului.

Observarea – se poate observa o comunitate religioasa dintr-o biserica direct, fara a

interveni in comportamentul ei sau poate fi observat un subiect intr-o perioada de timp,
facindu-se fise de observatie periodice.

Observarea participativa presupune identificarea cu grupul, convenita sau nu.

Observarea indirecta se face prin analiza unor relatari (scrisori, autobiografii, jurnale
personale) in care tangential apar mentiuni si despre viata religioasa a celui care le-a scris

Etimologia cuvintului “religie”:

Pe baza cercetarilor sociologice, religia nu poate fi definita. Etimologic, cuvintul religie

provine dintr-o familie de cuvinte latine care initial insemnau anumite practici in legatura cu
sacrul si treptat la acestea s-au adaugat credinta si dimensiunea teoretica a religiei.
 religare – Cicero spunea ca acest termen reprezinta indeplinirea datoriei fata de zei.
Lucretius definea religia ca fiind “sentimentul de credinta si obligatie fata de zei”.
 relego – cuvintul este un iterativ, rezultind din aceasta ca religia inseamna a relua ceva
pentru a reface legatura cu sacrul (Coranul se traduce prin “a citi”, Biblos inseamna
“cartea”, Mantrele sunt fragmente de poezii).
 religio – se traduce prin legamint, legamintul dintre individ sau comunitate si sacrul.
 relegare – a lega, legatura, reprezinta legatura cu divinul. Aceasta legatura se stabilea
initial prin practici (ex: samanismul este un sis-tem de practici).

Pagină 8 din 12
 Ulterior, cuvintul religie si-a adaugat si-a asociat si aspectul sufletesc, desemnind nu
numai practicile ci si credinta. In Evul Mediu, termenul de baza era fides (credinta). In
aceasta perioada, activitatea practica trece pe plan secundar, termenul religio referindu-se
mai mult la practica monahala.
Cu sensul de credinta, religia poate fi falsa sau adevarata. Renas-terea imparte credintele
in adevarate (crestinismul) si false (credintele pagine, superstitiile).
In perioada moderna, odata cu sistematizarea ideilor religioase, in teologii, dogme,
doctrine, la aspectul practic si aspectul sufletesc se adauga aspectul teoretic, religia fiind
definita ca un sistem de idei, credinte si practici referitoare la lucrurile sacre.

Rolul religiei in viata sociala

Ca orice componenta a societatii, religia primeste influente din restul societatii si

influenteaza societatea in diferite domenii. Alaturi de alti factori are un rol cognitiv,
influenteaza viata morala, sistemul politic, viata de familie etc.
O anumita orientare filosofica, incepind cu iluminismul si conti-nuind cu pozitivismul sau
marxismul, a incercat sa argumenteze rolul determinant pe care il au anumiti factori in
legatura cu societatea. Acest intelectualism unilateral, cum il numea J. Wach pornea de la
ipoteza ca religia este determinata de anumite aspecte si disparitia acestora ar duce la
disparitia religiei. Iluminismul considera religia o expresie grosolana si bizara a ignorantei
care va dispare pe masura dezvoltarii stiintei si tehnologiei.
In realitate, intre religie si restul societatii exista o interdepen-denta si nu o relatie de
determinare cauzala. Religia mobilizeaza si polarizeaza viata sociala, ofera atasament fata de
celelalte subsisteme sociale, influenteaza viata economica, sistemul politic, cultura.
Nici societatea nu determina viata religioasa dar o influenteaza. Religia se integreaza vietii
sociale si isi are evolutia sa autonoma. Societatea ofera religiei suport material si spiritual.
Credinciosii sunt membrii in cadrul unui stat, a unor grupuri si categorii de populatie, ofera
resurse materiale pentru intretinerea personalului de cult, a lacaselor, ofera suport educativ,
ofera protectie politica si juridica. In acelasi timp societatea solicita din partea religiei ca
aceasta sa satisfaca trebuinta de sacru a credinciosilor, sa colaboreze la integra-rea sociala si
rezolvarea problemelor publice, la consolidarea moralitatii si a statului de drept, la realizarea
programelor de dezvoltare a societatilor.

Pagină 9 din 12
 Religia este factor de integrare. In perioada arhaica, religia era principalul factor de
integrare a comunitatii. Cele 10 porunci erau norme pentru buna convietuire a grupurilor
sociale. Religia este un criteriu de grupare a populatiilor, in cazul totemismului sau a religiilor
etnice. Religia exprima un sistem de valori pastrate de grup, impuse indivizilor si perpetuate
de colectivitate. In cazul in care unele subsisteme sociale slabesc, religia le poate suplini.
Scaderea moralitatii in viata sociala stimuleaza activitatea moralizatoare a factorilor religiosi.
Declinul sistemului politic a contribuit ca religia sa se substituie acestuia si sa rezolve
probleme administrative, legislative sau chiar de respectare a institutiilor politice prin
folosirea, inclusiv, a fortei.
Religia contribuie la realizarea progresului social. Cercetarile realizate pe zone in curs de
dezvoltare si de modernizare au aratat ca neglijarea factorului religios, a traditiei, duc la
imposibilitatea aplicarii programelor economice si culturale. In unele zone si tari, religia a
reprezentat factorul de mobilizare a populatiei la procesul de eliberare de sub dominatia
straina si de formare a statelor nationale.
Prin caracterul sau de stabilitate, religia contribuie la depasirea perioadelor de tranzitie si
dezordine sociala sau revolutionara. In cazul Romaniei, sondajele au mentionat biserica dupa
1990 printre primii trei factori de pastrare a stabilitatii sociale si continuitate economica.
Un alt rol al religiei este rolul stabilizator, de echilibru si compensare, atit pentru indivizi
cit si pentru comunitati. Religia reprezinta o alternativa in fata disperarii, cind tensiunile
individuale sau ale colectivitatii devin critice sau imbraca forma unor crize, religia fiind un
factor de ameliorare, oferind speranta si idealuri. In cazul indivizilor, pierderea unor persoane
indragite sau utile in familie, bolile etc, familia si oamenii apeleaza, uneori eficient, la
speranta in Dumnezeu. In cazul comunitatilor, in perioadele de razboi, foamete, seceta,
epidemii etc, credinciosii practica rugaciuni, pelerinaje, perioade de abstinenta pentru
depasirea crizei. Manifestarile religioase reprezinta pentru individ si comunitatile religioase
compensatii afective, dau incredere, curaj, renasc sperantele prin care sunt mobilizate
suporturile psihice si economice pentru depasirea acelei perioade.
Filosofii, incepind de la B. Spinoza si pina la K. Marx, au numit religia ca fiind “opium”
pentru popor. Religia are intr-adevar rolul de calmare a suferintelor sociale si individuale. In
cazul marxismului insa, aceasta opinie insemna demobilizarea paturilor sociale in procesele
sociale.
In timpul unor cataclisme naturale se manifesta o intensificare a starii de religiozitate.
Cutremurele, inundatiile sporesc emulatia religioasa a populatiei. Ca factor de compensare,
religia e considerata uneori o compensare reziduala pentru ca se apeleaza la ea ca ultima

Pagină 10 din 12
solutie. Este explicata eficienta religiei in asemenea imprejurari ca o simulare fictiva a
evolutiei viitoare. Comunitatile si credinciosii inlocuiesc rezultatul cu mijloacele. Ei cred ca
se insanatosi, comunitatile ca vor depasi criza si se mobilizeaza, reusind sa depaseasca
dificultatile.
Un alt rol al religiei in viata sociala este acela de factor cognitiv, adica de cunoastere.
Pentru omul arhaic elementele religioase se imbinau cu experienta practica (care devine mai
tirziu stiinta) si cu explicatiile (devenite mai tirziu filosofie sau logica). Pina astazi insa, exista
domenii pe care stiinta nu reuseste sa le explice: destinul omului, situatia lui dupa moarte,
posibilitatea salvarii sufletului, problemele infinitului. Religia insa ofera explicatii si in
legatura cu aceste aspecte. Pozitivistii, inclusiv marxistii, considera ca acestea sunt explicatii
false sau iluzorii. Pentru credincios insa ele reprezinta explicatii reale, uneori mai autentice
decit cele oferite de stiinta.
Exista in teologie expresii in sensul ca explicatiile religioase au prioritate in comparatie cu
cele stiintifice. Sunt propuneri pentru inlocuirea explicarii originii Universului, facute de
astronomiei, a originii omului, facute de biologie cu explicarea pe baza cartii genezei. Sf.
Augustin se exprima ca nestiinta pretuieste mai mult decit stiinta, cea dintii vine de la
Dumnezeu, iar cea din urma provine de la oameni.

In concluzii, achizitiile din domeniul stiintelor sociale sint extrem de contradictorii in

evaluarea lumii contemporane din perspectiva rationalitatii societatii moderne. In acelasi timp
religia ne confera o imagine subiectiva si idealista.
Dar, prin empirismul sau, sociologia religiilor, constata şi respecta credinţa fiecaruia, fara sa
încerce explicarea divinului, care rămâne preocuparea teologilor, eventual a filosofiei.

Pagină 11 din 12
 Biografie

1. Williame, Jean-Paul - Sociologia Religiilor.

2. Max Weber - Introducere in Sociologia Religiilor.

3. Regielife.ro - portal studentesc.

4. Ştefan Costea - Istoria Sociologiei Universale.

Pagină 12 din 12