UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI

Lector univ. dr. Alina-Corina Costache

Disciplină: COMUNICARE EDUCAȚIONALĂ – suport de curs

Curs nr. 1

Comunicarea - repere privind interacțiunea educațională

Atunci când vorbim despre educație, si in special despre educația formală, trebuie sa ne
raportam la noțiunea de comunicare umana în general si comunicare educațională (pedagogică)
în special. Omul comunica in orice moment al activității de zi cu zi si, cu atât mai mult, atunci
când dorește sa invete ceva.

Etimologic, cuvântul ,,comunicare" provine din latinescul ,,communius" (comun), care

a dat nastere verbului ,,communico", ceea ce inseamna ,,a face in comun, a pune in comun, a
impartasi, a participa la intretinerea a ceea ce este comun, a fi in comun". Ori, plecand tocmai
de la sensul lingvistic al cuvantului ,,a comunica", educatia - ca relatie de comunicare -
presupune interacțiune intre doua sau mai multe persoane, interactine care se bazeaza pe
schimburi de mesaje.

Într-o accepțiune mai larga, comunicarea consta in ,,transmiterea si schimbul de

informații intre persoane, in circulatia de impresii si de comenzi, in împărtășirea de stări
afective, de decizii si judecati de valoare, care au ca scop final obținerea de efecte la nivel
particular, interior al fiecarui individ... comunicarea înseamnă a spune celor din jur cine esti,
ce vrei, pentru ce doresti un anume lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-
ti atinge scopurile" (Anghel P., 2003, p11).

Definirea conceptului ,,comunicare" nu este atât de simpla precum ar părea. Fiecare

cercetător preocupat de acest domeniu se refera in definitia proprie la un anumit aspect al
comunicarii. De exemplu, Mihai Dinu, in lucrarea sa ,,Comunicarea" (1997) rezerva un intreg
capitol problematicii dificultatii definirii conceptului de comunicare. Denis McQuail (1999)
exemplifica felul in care se intelege in mod curent comunicarea: ,,verbul a comunica se refera
de obicei la actiunea de a transmite un mesaj despre ceva, cuiva care este receptorul", actiune
care implica insa si alte elemente si preconditii ca ,,intentia de a transmite informatii si idei,
motivatia receptorului si existenta unor persoane, obiecte, evenimente si idei care constituie
subiectul mesajului" (p.14-15).
 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
Din punctul nostru de vedere însă, importanta este definiția data de J.J. van Cuilenburg
conform căreia ,,pentru ca transferul de informație sa devina un proces de comunicare,
emitentul trebuie sa aibă intenția de a provoca receptorului un efect oarecare ... comunicarea
devine un proces prin care un emițător transmite o informație receptorului prin intermediul
unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte" (1998, p.27).

Aceasta definiție pune in evidenta faptul ca, pentru a comunica, oamenii trebuie să aibă
anumite scopuri si obiective. Astfel, Petru Anghel enumera scopurile comunicării umane
(2003, p.15):

- a informa;

- a convinge;

- a impresiona

- a provoca o reacție, a provoca o acțiune

- a amuza

- a ne face înțeleși

- a ne exprima puncte de vedere

- a obține o schimbare de comportament sau de atitudine

- a fi acceptați

- a ne defula

- a nu tăcea

Pe de alta parte Nicki Stanton, reduce aceste scopuri la doar patru (1995, p.1):

- să fim receptați (auziți sau citiți)

- să fim înțeleși;

- să fim acceptați;

- să provocam o reacție (o schimbare de comportament sau de atitudine)

 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
si continua cu precizarea ca ,,atunci când nu reușim sa atingem nici unul dintre aceste obiective,
înseamnă ca am dat greș in procesul de comunicare".

Revenind la problematica relației dintre comunicare si educație este necesar sa fie

amintit aici idealul educațional al scolii romanești care urmărește ,,dezvoltarea liberă, integrală
și armonioasă a individualității umane, formarea personalității autonome si creative" (Legea
învățământului nr. 84/24.07.1995, art. 4). Ori, aceasta dezvoltare a individului, integrala si
armonioasa, formarea personalității lui autonome si creative, se realizează prin informare,
convingere, provocarea unor reacții sau acțiuni, exprimarea unor puncte de vedere, acceptare,
schimbare de comportamente sau atitudini, adică tocmai scopurile pe care si le propune
comunicarea umana. Toate aceste scopuri ale comunicării, apar chiar din definiția educației
care, in sens pedagogic, înseamnă activitatea conștientă a subiectului educației (educator) de
stimulare, îndrumare si formare a obiectului educației (educat). În contextul relațional al
educației, subiectul (educatorul, emițătorul) comunica si transmite informații si atitudini,
stimulează potențialul biopsihic, îndruma și influențează formarea obiectului (educatul,
receptorul). La rândul sau, educatul răspunde influentelor, receptează, selectează, prelucrează
si asimilează informațiile, acestea organizându-le in structuri proprii.

Se poate spune ca fenomenul educațional in ansamblul sau este mijlocit de comunicarea

umana, in general si de comunicarea educationala in particular.

Forme ale comunicării umane - implicații psiho-pedagogice

Comunicarea didactica si elementele ei

Comunicarea educațională apare ,,ca o forma particulara, obligatorie in schimbarea

unor conținuturi determinate, specifice unui act de învățare sistematica, asistata ... ea constituie
baza procesului de predare-asimilare a cunoștințelor in cadrul instituționalizat al scolii si intre
parteneri cu status-roluri determinate: profesor-elev". (Iacob, L., 1999, p.181).

Comunicarea didactica este ,,un transfer complex, multifazial si prin mai multe canale
ale informațiilor intre doua entități (indivizi sau grupuri) ce-si asuma simultan sau succesiv
roluri de emițători si receptori, semnificând conținuturi dezirabile in contextul procesului
 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
instructiv-educativ" (Cucos, C., 2002). Aceasta definiție, pentru a fi înțeleasa trebuie
completata cu precizările făcute de Liliana Ionescu- Ruxandoiu:

- comunicarea este un proces in care sunt angajați reciproc emițători si receptori;

- comunicarea înseamnă un proces interactiv, in care cadrul didactic este deopotrivă emițător
si receptor, iar elevii sunt deopotrivă receptor si emițător de mesaje;

- spre deosebire de comunicare, informarea presupune circulația mesajului doar de la emitator

spre receptor;

Repere privind interacțiunea educațională

- cadrul didactic care informeaza adopta o forma a comunicării ierarhice, prin care autoritatea
(ca posesor de informații) exercita o presiune privilegiată si inhibitorie asupra elevilor;

- cadrul didactic care comunica cu elevii isi asuma pozitia de egalitate cu acestia, schimbând
mesaje reciproce: ,,in timp ce cadrul didactic emite, locutorul-elev isi construieste, pe baza
elementelor informationale remise, mesajul sau, care, in parte, va fi returnat".

Ce este comunicarea?

Comunicarea didactica este atât instrumentala (cu intenția unui efect la interlocutor) cat
si consumatorie (fara intentia unui asemenea efect) deoarece ,,actul transmisiei scolare nu se
face in mod mecanicist, ci pe fondul unui climat interuman care contine si reproduce toate
datele relationarii interpersonale" (Ezechil, L., 2002, p.10).

Analizând toate aceste definiții si considerente referitoare la comunicarea umana si la

comunicarea didactica pot fi desprinse cateva aspecte importante:

1. comunicarea umana este o relatie intersubiectiva;

2. elementele actului de comunicare (emițător, receptor) participa la interactiune cu intreaga

personalitate;

3. comunicării didactice ii este caracteristica inegalitatea partenerilor (ca vârstă, experiență,

nivel de pregătire si cunostinte, ca putere etc.), fiind centrata ca sarcina pe elev, iar ca putere
pe cadrul didactic;
 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
4. in timpul comunicarii didactice se vehiculeaza atat mesaje scolare (cunostinte) cat si mesaje
nescolare (emotii, stari, atitudini), fiind necesar insa intotdeauna Feed-back-ul.

5. educatorul este cel care trebuie sa demonstreze competenta comunicativa si sa induca

elevilor sai abilitatea de a comunica.

I.1. Caracteristicile comunicării educaționale

O prima caracteristica a comunicării educaționale am amintit-o deja anterior, aceasta

fiind existenta unui scop atunci când comunicam. Scopurile comunicării sunt multiple, însă
atunci când vorbim de comunicare educațională principalul scop este acela de a ne face intelesi,
de a provoca o schimbare de comportament sau de atitudine la interlocutorul nostru - elevul.
Pentru ca procesul de predare - invatare sa fie eficient, trebuie in primul rand sa ne asiguram
ca mesajul transmis a fost inteles. In acest sens, trebuie sa avem in vedere caracteristicile
receptorilor - elevi, pentru a putea selectiona, organiza si personaliza, in functie de acesti
receptori, continuturile mesajului transmis. Profesorul trebuie sa actioneze ca un ,,filtru" asupra
continuturilor, adaptandu-le unei logici pedagogice adecvate si urmarind nu simpla enuntare a
unui adevar, ci facilitarea intelegerii lui.

Comunicarea educațională este o comunicare de tip interpersonal, având la baza un

permanent schimb de mesaje intre doi sau mai multi parteneri. Aceasta reciprocitate este
esentiala in comunicarea educationala deoarece profesorul trebuie sa se asigure ca mesajul
transmis a fost receptat si inteles de catre elevi, punand foarte mult accentul pe schimbul de
informatii si semnificatii. Din acest punct de vedere, profesorul trebuie sa puna un permanent
accent pe dimensiunea relationala a comunicarii, incurajand schimbul de mesaje atat pe
verticala (profesor-elev, elev-profesor) cat si pe orizontala (elev-elev).

Delimitări conceptuale

Definiții ale comunicării:

A comunica înseamnă "a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștiința, a spune"

sau despre oameni, comunități sociale etc. - "a fi in legătură, în contact cu"; "a vorbi cu", "a fi
in legatura cu... a duce la.."

(DEX, p.179)
 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
Atât comunicarea educațională, cât și cea didactica sunt forme specializate ale
fenomenului extrem de complex si dinamic al comunicării umane.

În esență, a comunica înseamnă ,,a fi împreună cu", ,,a împărtăși și a te împărtăși", ,,a
realiza o comuniune de gând, simțire, acțiune". Ființa umana nu poate exista decât in aceasta
continua oscilare spre ceilalți si spre sine, având permanent nevoie de recunoaștere, înțelegere,
companie, afirmare, comunicare si chiar de auto confruntare. Aceasta accepțiune a comunicării
include câteva sublinieri (Cucos, 1998):

- comportamentului uman ii este intrinseca dimensiunea informațională, care, receptata si

corect decodificata, devine comunicare;

- perspectiva telegrafica asupra comunicării este înlocuită de modelul circular, interactiv, ce

analizeaza actul comunicarii ca o relatie de schimb permanent intre parteneri, care au, fiecare,
simultan, dublul statut de emitator si receptor;

- analiza exclusiva a informatiilor codificate prin cuvant si, deci, centrarea pe mesajele verbale,
pierde tot mai mult teren in fata cercetarii diversitatii codurilor utilizate (sunet, cuvant, gest,
imagine, cinetica, pozitie etc.) si acceptarii multicanalitatii comunicarii (auditiv, vizual, tactil,
olfactiv etc.);

- comunicarea nu se realizeaza numai cu ajutorul cuvintelor (mijloacelor lingvistice), noi putem

ne sa ,,impartasim" celorlalti si prin mijloace extralingvistice, iar absenta intentiei
comunicative nu anuleaza comunicarea;

- actul comunicarii este vazut ca o unitate a informatiei cu dimensiunea relationala;

- actul comunicarii este un act necesar si totodata un act de curaj, de a intra in relatia cu celalalt,
iar curajul inseamna in egala masura si asumarea responsabilitatii comunicarii pentru claritatea
mesajului transmis, pentru expresivitatea lui si pentru efectul produs asupra receptorului;

- comunicarea, ca forma de interactiune, presupune castigarea si activarea competentei

comunicationale, care este deopotriva aptitudinala si dobandita.
 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
Domenii diferite de cunoaștere (lingvistica, retorica, semiotica, teoria informației,
psihologie, pedagogie, sociologie) studiază fenomenul comunicării, propunand modele proprii
de interpretare in vederea imbunatatirii relatiilor umane.

Principalele elemente componente ale procesului de comunicare sunt:

Emițătorul reprezinta un individ, un grup sau o instituție care poseda o informație mai
bine structurata decat receptorul si care presupun un scop explicit (alaturat mesajului) si unul
implicit (motivul transmiterii mesajului).

Receptorul reprezintă un individ, un grup sau o institutie care primeste o informatie (le
este adresat mesajul sau intra in posesia lui in mod intamplator).

Mesajul este de fapt codul, definit ca un sistemul de semne (de exemplu: limba).

Canalul de comunicare reprezinta calea care permite difuzarea mesajului sau reteaua de
comunicare.

Codarea se refera la construirea unui mesaj de catre emitator sau punerea intr-o forma
inteligibila, accesibila, transmisibila a semnelor si simbolurilor.

Decodarea se refera la descifrarea sensului mesajului primit, fiind operatiunea

corespunzatoare codarii, la nivelul receptorului de aceasta data.

Contextul cuprinde cadrul fizic (ansamblul elementelor din mediul înconjurător), cadrul
psiho-social (rolurile participanților, apartenenta la anumite grupuri, mentalitati si statusuri
formale sau informale) si cadrul temporal (timpul istoric, timpul zilei, succesiunea etapelor).

Feedback-ul reprezinta toate mesajele verbale si nonverbale pe care o persoana le

transmite in mod constient sau inconstient ca raspuns la comunicarea altei persoane.

Actele de comunicare prin care ii influentam pe ceilalti, explicite sau implicite,

sistematice sau nesistematice, voite sau spontane intra in sfera larga a comunicarii
educationale. Privita din perspectiva educatiei formale, comunicarea educationala constituie
baza procesului de predare-invatare a cunostintelor in cadru institutionalizat al scolii si intre
parteneri cu status-roluri determinate, profesori-elevi.
 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
Comunicarea educationala sau pedagogica reprezinta un transfer complex, multifazic
si prin mai multe canale ale informatiilor intre indivizi sau grupuri ce-si asuma simultan sau
succesiv rolurile de emitatori si receptori, semnificand continuturi dezirabile in procesul de
invatamant.

În contextul analizei comunicarii educationale, Constantin Salavastru (1994)

mentioneaza rolul interventiei educative pe care o defineste ca fiind orice act uman prin
intermediul caruia se realizeaza o anumita influenta asupra unui individ, influenta capabila sa
determine o anumita reactie a acestuia, o anumita modificare a personalitatii sale. Interventia
educativa presupune producerea unei relatii de comunicare prin intermediul limbajului natural,
artificial sau al celui gestual. Limbajul educational constituie un mijloc de realizare a
interventiei educative.

Limbajul educational este acel tip de limbaj natural (sau artificial) prin intermediul
caruia se realizeaza o interventie educativa sau este un sistem de semne, lingvistice sau
nonlingvistice, care, in manifestarea unei relatii de comunicare, determina modificari in sfera
personalitatii receptorului (cognitive, atitudinale, actionale, afective).

Discursul educational mijloceste realizarea fenomenului educational in ansamblul sau,

indiferent de continuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicati.

Discursul didactic apare ca forma particulara in vehicularea unor continuturi

determinate, specifice unui act de invatare sistemica, asistata.Discursul didactic ,,in act"
convoaca o sintaxa deontica, o metodologie ,,naturala" prin care discursul isi expune propriile
sale reguli de functionare. Constrangerile acestei sintaxe definesc o metodologie pentru
profesor si o euristica pentru elev in masura in care aceasta sintaxa nu este altceva decat
explicitarea principiilor operatoare pe care se sprijina dobandirea cunostintelor.

Un discurs didactic devine pragmatic eficient numai atunci cand, construindu-si

discursul, profesorul se gandeste la posibilitatile elevilor de a decodifica sensul dorit. In caz
contrar se instituie un limbaj al surzilor care duce la neintelegerea, deformarea, nesesizarea
mesajului profesorului.

În elaborarea discursului didactic, profesorul trebuie sa tina cont de:

 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
- natura relatiei cu elevii;

- scopul urmarit prin discursul sau;

- particularitatile de varsta, sex si individuale ale elevilor;

- nivelul de pregatire al elevilor;

- tipul de motivatie si gradul de interes al elevilor pentru tema discursului;

- posibilitatile si asteptarile elevilor;

- contextul spatio-temporal;

- contextul socio-cultural.

Forme ale comunicării umane:

După numărul de parteneri:

- Intrapersonală, este un tip de comunicare in care expeditorul și receptorul sunt una și

aceeași persoană

- Interpersonala,

- În grup mic

- Publica

După statutul interlocutorilor:

- Comunicarea organizațională:

comunicarea pe verticală – formă specifică de grup ce prezintă o altă ipostază a comunicării

interpresonală. Apar relații de subordonare intre posturi aflate în relații de sub și supraordonare.

comunicarea pe orizontală – are loc la același nivel ierarhic, având caracter funcțional și de
colaborare.

Forme ale comunicării umane:

După codul folosit există:

 UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU” DIN BUCUREȘTI
Lector univ. dr. Alina-Corina Costache
- Comunicare verbală: scrisă (prin scrisori, mesaje, mijloace mass media, comunicate)

orală (prin rostirea cuvintelor; cea pe care o folosim zilnic

- Comunicarea paraverbala

Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale ce însoțesc cuvântul
si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte.

- Comunicarea nonverbală

Informația este codificata si transmisa printr-o diversitate de semne legate direct de postura,
mișcarea, gesturile, mimica, înfățișarea partenerilor.

Bibliografie:

Cucos, Constantin - coord. (1988). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade

didactice. Iasi: Polirom.

Panisoara, Ion Ovidiu. (2003). Comunicarea eficienta - Metode de interactiune educationale.

Iasi: Polirom.

Soitu, Laurentiu. (2001). Psihopedagogia comunicarii. Iasi: Institutul European