Curs 2-PC1
Curs 2-PC1
Curs 2-PC1
Interpretarile comunicării, după cum se poate remarca, sunt multiple şi variate, ceea
ce teoretic ar permite includerea tuturor transferurilor şi interacţiunilor în sfera acesteia.
Acest lucru nu este posibil, deoarece „extins la întreaga realitate, conceptul de comunicare
îşi pierde conţinutul şi devine inutilizabil”( Fârte, 2004, p.17).
Pe de alta parte, într-un schimb verbal de gânduri sau idei, nu pot fi evidenţiate
transferul de gânduri din mintea unei persoane în cea a altei persoane, aspectele
comunicării nonverbale, caracterul sau multinivelar, deoarece, în sine, procesul
comunicării implică nu numai un transfer de informaţii la nivel cognitiv, ci şi schimbări
atitudinale, respectiv comportamentale.
Din cele anterior prezentate, rezultă că şcoala semiotică nu pune accent pe comunicare ca
proces, ci pe comunicare în calitatea sa de generatoare de semnificaţii. Modul în care mesajele
sau textele interacţionează cu oamenii în scopul producerii semnificaţiilor sau rolul pe care îl au
textele în cultura noastră, constituie preocuparea şcolii semiotice. Spre deosebire, deci, de şcoala
proces în care comunicarea este definită ca fiind procesul liniar de transmitere a informaţiilor
între emiţător şi receptor, şcoala semiotică, operând cu înţelesuri, va prefera în locul
receptorului, termenul de cititor, întrucât cititorul implicând propria experienţă pe parcursul
citirii, ajută la crearea înţelesului textului. Codificarea devine acum semnificare, iar
decodificarea ajunge pe un nivel superior al acesteia, cel de interpretare şi înţelegere a textelor.
Şcoala semiotică are ca fundament noţiuni precum cele de: înţeles, semn, sens, semnificaţie, care
aprofundează intenţia emiţătorului şi conţinutul mesajului construit, iar modul în care sunt
armonizate toate aceste elemente împreună cu măiestria de a transmite mesajul didactic,
definesc competenţa de comunicare a profesorului, care nu se rezumă însă, doar la cea necesară
predării unei discipline.
Modelul consacrat al comunicării propus de Laswell, modelul celor 5C, aduce pentru
prima dată în atenţie importanţa efectelor comunicării. Din această perspectivă, Stanton
(Stanton,1995, p.32) apreciază că într-o situaţie de comunicare pot fi vizate spre a fi atinse
următoarele obiective:
Mai mult, în concordanţă cu obiectivele comunicării, De Vito (De Vito, 1988, p.12-14)
- descoperirea personală (în timpul comunicării învăţăm despre noi şi despre alţii, ne
descoperim, mai ales prin intermediul comunicării sociale, care constă în raportarea la alţii şi în
final, în propria noastră evaluare);
Lista scopurilor identificate nu este limitativă, precizează autorul, fiind prezentate doar
cele mai importante. Totodată, recomandă abordarea holistică, nu individuală a scopurilor
prezentate, deoarece numai în acest caz sunt vizibile efectele.
Şi, deoarece procesul instructiv-educativ are finalităţi legiferate, este limpede faptul
ca activitatea didactică se va măsura prin prisma realizării obiectivelor specifice fiecărei
discipline de studiu. Acesta este motivul pentru care am insistat asupra importanţei
competenţelor de comunicare ale cadrelor didactice, deoarece, oricât ar fi de bine pregătite
din punct de vedere ştiinţific, dacă nu pot transmite elevilor/studenţilor conţinuturile şi
experienţele acumulate şi obţine ca efect, înţelegerea, nu se vor putea numi profesori, în
adevăratul sens al cuvântului. Competenţele de comunicare se formează, iar în cazul
profesorilor, acestea se adaptează şi se perfectionează, în raport cu exigentele carierei
didactice, prin voinţă şi efort.
Iată de ce, preocupările noastre au vizat şi vizează înţelegerea mesajului de către elevi,
din perspectiva demersurilor întreprinse de profesor pentru a facilita acest proces deosebit de
important. Astfel, în urma realizării unei cercetări naţionale centrate pe influenţa
construcţiei mesajului didactic asupra înţelegerii, a rezultat că înţelegerea mesajului
didactic / discursului educaţional este condiţionată de anumite particularităţi ale
profesorului şi demersuri întreprinse de acesta pe parcursul activităţilor didactice.
În fapt, am fost preocupaţi de ceea ce Laurenţiu Şoitu numeşte condiţii ale reuşitei în
comunicarea didactică făcând distincţie între cele văzute de elevi, de profesori şi de ambele părţi
(Şoitu 1997, p. 117). Le reţinem doar pe cele identificate de elevi întrucât, se va observa că
acestea , în linii mari ,coincid:
„Profesorul este bun dacă are relaţii corecte cu elevii, părinţii, foştii elevi, colegii săi,
alte persoane influente (…); îi respectă pe toţi elevii; are atitudine pozitivă faţă de toţi;
acceptă erorile fără să ridiculizeze; îşi personalizează intervenţiile; este exigent şi drept;
este exigent cu el; este competent şi interesant; reformulează, felicită şi încurajează; este
creativ şi inventiv; stie să facă glume de actualitate; este informat; are stagii de cercetare şi
producţie în ţară şi în străinătate (practică în alte domenii), are cărţi, expoziţii (...) vede
spectacole, citeşte (…); caută probleme; spune când ştie, şi când nu, când îi este teamă,
când este sau a fost complexat; degajă energie şi o comunică bucuros altora; creează un
climat foarte bun; nu este străin de alte discipline şi le respectă; lasă timp pentru
formulări, dar impune ritm alert de lucru; este mândru, demn, dar cultivă şi respectă
aceste calităţi şi la alţii”.
Iată câteva dintre răspunsurile care susţin această categorie: „mesajul prezentat îl însoţesc
de exemple concrete, îl întăresc prin imagine, îl corelez cu informaţii pe care elevul le deţine
etc.”; „Multiple interpretări”; „Exemple din realitatea cotidiană (generală sau mai des, a
elevilor). „Jocul didactic”; „Explic acelaşi lucru în mai multe moduri, fac analogii, aduc exemple
concrete,etc.”.
Dintre argumentele care susţin această dominantă, enumerăm: „explicând din nou,
punându-i pe elevi să înveţe acţionând, înlocuind atitudinea didactică tradiţională cu una
modernă, adică stabilind în mod clar faptul că elevul este centrul actului educaţional”;
„Elaborez materiale didactice utile elevilor. Utilizez TIC şi Power Point, cu prezentări bine
documentate şi atractive, cu finalităţi aplicative necesare în viitoarea carieră”; „Apelez la
diferite metode pentru a evita rutina şi inerţia. Încerc să ţin ore prin metode interactive, să
îi solicit şi să îi implic cât mai mult pe elevi în desfăşurarea lecţiei”;„Folosesc metode
didactice moderne - lecţii AEL şi tradiţionale: experiment de laborator, joc didactic”.
BIBLIOGRAFIE