PSIHOLOGIE
PSIHOLOGIE
PSIHOLOGIE
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI
ASISTENȚĂ SOCIALĂ
AN I
SEMESTRUL I
PROIECT LA DISCIPLINA
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE
TITULAR DISCIPLINĂ
PROF. CHIS ROXANA
STUDENT
MATYAS (KOVACS)
TIMEA
ARAD
2022
1.CURENTE ȘI ORIENTĂRI CARE AU JALONAT ISTORIA
PSIHOLOGIEI
Din acel moment, au început să apară diferite abordări ale psihologiei, dintre care
multe au apărut ca o reacție la restul. Acestea sunt următoarele.
1. Structuralism
Acest curent a apărut în jurul anului 1890 include membri ai tradiției de cercetare
psihologică inaugurată de Wilhelm Wundt. Edward Titchener a fost principalul său
reprezentant , și a apărat ideea că scopul psihologiei ar trebui să fie acela de a descoperi
elementele de bază ale conștiinței și modul în care interacționează între ele pentru a crea
procese mentale.
Este vorba despre o perspectivă reducționistă , deoarece pretindea că investighează
din cele mai elementare elemente cele mai complexe și mecanistice, deoarece sa bazat pe
ideea că un sistem la fel de complex ca cel care ne compune mintea poate fi redus la părți
izolate, ca și cum ar fi un motor .
Tocmai din cauza abordării mai academice decât pragmatice, a apărut în curând o
altă tendință care a venit să concureze cu ea: funcționalismul.
2. Funcționalismul
Unul dintre principalele fluxuri de psihologie ale celor apărute la începutul secolului
XX. Funcționalismul, care sa născut în primul deceniu al secolului XX, presupune o
respingere a abordării structuraliste ; În loc să se concentreze asupra studierii
componentelor minții, ea vizează înțelegerea proceselor mentale. Nu sa concentrat pe "piese",
ci pe funcționare, adică pe funcțiile psihologice care se desfășoară în interiorul capului nostru
(și, prin extensie, în interiorul corpului nostru).
În plus, în timp ce abordările structuralismului au avut de-a face cu întrebări foarte
abstracte și generale, funcționalism aspirat să ofere instrumente utile . Ideea era să știm
cum funcționăm pentru a putea folosi aceste cunoștințe în probleme de zi cu zi și specifice.
Deși sa despărțit de funcționalism, se consideră că William James a fost una dintre
marile figuri istorice ale dezvoltării psihologiei care întruchipează cel mai bine abordările și
preocupările acestui curent.
3. Psihanaliza și psihodinamica
Curentul psihodinamic a apărut pentru prima dată prin opera lui Sigmund Freud, în
ultimii ani ai secolului al XIX-lea. Sa bazat pe ideea că comportamentul uman, în mișcările,
gândurile și emoțiile sale, este produsul unei lupte a forțelor opuse care încearcă să se impună
pe cealaltă. Această luptă este inconștientă , dar după adepții acestui curent el poate fi
recunoscut prin interpretarea manifestărilor sale simbolice.
Deși lucrarea lui Sigmund Freud a dus la crearea a numeroase teorii psihologice și
diferite școli de terapie, adevărul este că în prezent nu au nici o aprobare științifică , printre
altele, prin critica pe care filozoful științei Karl Popper a făcut-o despre acest mod de
investigare.
Articol asociat: "Id-ul, sinele și superego-ul, conform lui Sigmund Freud"
4. Behaviorism
Pentru acești cercetători, atât pentru a vedea o imagine, cât și pentru a avea o idee,
suntem capabili să creăm o imagine globală despre mediu și potențialul său, în loc de
6. Umanismul
Unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai acestui curent a fost Abraham
Maslow , care teoretiseră despre ierarhia nevoilor umane.
Poate că te interesează: Psihologia Umanistă: istorie, teorie și principii de bază
7. Cognitivismul
Primul aspect apare din insasi natura informationala a psihicului, dar si din faptul ca omul,
traind intr-un univers informational, fiind bombardat permanent de informatii si trebuind
sa reactioneze la ele, este nevoit sa-si elaboreze mecanismele prin intermediul carora sa le
poata stapani. Cel de-al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul ca avem de-a
face cu un sistem viu, campurile bioenergetice reprezentand zone de generare a insasi
modelelor informationale.
SPU este un sistem dinamic neaflandu-se aproape niciodata intr-o stare de echilibru
perfect, dar nici excluzand posibilitatea unor perioade de relativa stabilitate. Indiferent insa de
starea in care se afla, interactiunea elementelor, partilor, subsistemelor sale este modul sau
curent existential. Elementele sistemului nu exista in sine, rupte si distincte unele de altele,
dimpotriva, ele capata sens numai in procesul interactiunii. Caracterul interactionist al
sistemului este demonstrat de faptul ca nivelul dezvoltarii unei parti depinde de nivelul
dezvoltarii altei parti. De exemplu, atata vreme cat nu se dezvolta gandirea, nu putem vorbi de
existenta observatiei, care este o perceptie cu scop, organizata si planificata mintal sau de
existenta memorarii logice, bazate pe intelegere.
Caracterul evolutiv
Caracterul ierarhizat
Caracterul adaptativ
Senzatiile
zgomotele - au atât efect pozitiv, cât si negativ. Pozitiv: prevesteste aparitia unui
pericol - sâsâitul sarpelui, trosnitul crengilor, picaturile ploii etc. Negativ: în
cadrul procesului instructiv-educativ - împiedica realizarii obiectivelor preconizate,
daca predomina în permanenta zgomotul poate provoca neuroza.
Senzatiile de culoare nu sunt specifice tuturor fiintelor vii. Acest avantaj îl poseda doar omul,
vederea culorilor îi ofera capacitatea de a se adapta mai eficient si de a trai sentimente puternice produse
de lumea lor.
Senzatiile auditive si cele vizuale sunt principala sursa de cunoastere a ambiantei asigurând circa
95% din informatia asimilata de indivizii umani.
Perceptiile
Reprezentarile
Iluzia este percepția umană a unui obiect sau fenomen într-un mod distorsionat.
Conceptul de iluzie a apărut din latina illudere - a înșela. Cu alte cuvinte, principalele cauze ale
iluziei sunt consecințele înșelăciunilor percepției. Pentru a dezvălui aceste înșelăciuni, pentru a
schimba acțiunile eronat în mod deliberat din ele, psihologii studiază și dezvăluie motivele pentru
aceasta astăzi. Este, de asemenea, un subiect popular și curios pentru persoana obișnuită, este
similar să ne jucăm cu organele simțurilor noastre. Cele mai cunoscute, ușor de observat iluzii de
vedere, acestea apar din cauza particularităților structurii oculare, supraestimarea dimensiunii,
percepția incorectă a mișcării, contrastul.
O iluzie este o denaturare a simțurilor, dezvăluind modul în care creierul uman
organizează în mod normal și interpretează stimuli senzoriali. Deși iluziile denaturează realitatea,
ele sunt, în general împărtășite de majoritatea oamenilor.[1]
Iluziile pot să apară pentru oricare dintre simțurile umane, dar iluziile vizuale (iluzii
optice) sunt cele mai cunoscute și înțelese. Accentul pus pe iluziile vizuale apare deoarece văzul
domină de multe ori celelalte simțuri. De exemplu, persoanele care urmăresc un ventriloc vor
percepe vocea ca venind de la marionetă, deoarece pot să vadă gura marionetei rostind
cuvintele.[2]
Unele iluzii sunt bazate pe presupuneri de ordin general pe care le face creierul în
timpul percepției. Aceste presupuneri sunt generate de principiile de organizare (de exemplu,
gestaltismul), de capacitatea unui individ de percepție în adâncime și de percepție a mișcării și de
mișcare și percepție, și de constanța perceptivă. Alte iluzii sunt cauzate de structurile senzoriale
biologice din corpul uman sau de condiții din afara corpului într-un anumit mediu fizic.
Umami este o combinație unică de arome care nu poate fi identificată cu una anume și care
are trei caracteristici deosebite:
Acest gust nu este doar plăcut pe cerul gurii, ci el ajută și la intensificarea gustului altor
preparate. Acesta este motivul pentru care produsele alimentare bogate în umami sunt folosite
în multe rețete.
Una dintre cele mai importante caracteristici ale umami este aceea că este un gust de o mare
intensitate, care rămâne în cavitatea bucală pentru mult timp. Așadar, îl putem simți chiar și
după ce am mâncat.
De asemenea, ca orice alt gust clasic, umami este perceput pe o anumită parte a limbii. Studii
diferite au demonstrat că receptorii specifici ai acestui gust se află pe partea centrală a limbii,
în timp ce, spre exemplu, gustul dulce este simțit pe vârful limbii.
5. FORMELE MEMORIEI
1. Identifică problema
2. Înțelegeți problema
3. Ia o distanță psihologică
5. Evaluarea progresului